RANTUDIL RETARD 90mg capsule eliberare modificată prospect medicament

RANTUDIL RETARD, capsule cu eliberare modificată, 90mg

RANTUDIL RETARD

O capsulă cu eliberare modificată conţine acemetacină 90 mg.

Excipient: lactoză monohidrat.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Capsule cu eliberare modificată

Capsule gelatinoase nr. 1, cu cap brun opac şi corp galben opac, ce conţin un amestec de pulbere şi granulat de culoare galbenă.

RANTUDIL RETARD este indicat în tratamentul simptomatic al durerilor şi inflamaţiilor întâlnite în:

- artrita acută (inclusiv crize de gută);

- artrita cronică, cu deosebire artrită reumatoidă (poliartrita cronică);

- spondilita anchilozantă şi alte disfuncţii inflamatorii reumatice ale coloanei vertebrale;

- iritaţii determinate de boli degenerative ale articulaţiilor şi ale coloanei vertebrale (osteoartrită şi spondiloză);

- afectări ale ţesuturilor moi asociate bolii reumatice; inflamaţia muşchilor şi tendoanelor, tendosinovită, tendovaginită şi brusită

- lumbago, ischialgie;

- inflamarea venelor superficiale (tromboflebită) şi a altor vase de sânge (vasculită);

- artrită reumatoidă cronică cu psoriazis (artrită psoriazică);

- tumefieri dureroase sau inflamaţii în urma unor leziuni şi după intervenţii chirurgicale.

- tumefieri dureroase sau inflamaţii în urma unor leziuni şi după intervenţii chirurgicale.

Din cauza efectului întârziat al substanţei active în cazul RANTUDIL RETARD, acest produs nu este potrivit ca tratament, atunci când se doreşte o acţiune rapidă încă din primul moment.

RANTUDIL RETARD se administrează pe cale orală.

Dozarea acemetacinei depinde de gravitatea bolii.

Doza zilnică recomandată variază între 90 şi 180 mg acemetacină (1-2 capsule cu eliberare modificată de RANTUDIL RETARD), divizată în 1 - 2 doze.

Dozaj în cazul unei crize acute de gută:

Doza uzuală recomandată în crizele acute de gută este de 180 mg acemetacină pe zi ( 2 capsule cu eliberare modificată de RANTUDIL RETARD), până la încetarea simptomelor.

De asemenea, în unele cazuri pot fi necesare şi doze mai mari, dar numai la indicaţia medicului.

Doza iniţială recomandată în cazul pacienţilor fără probleme gastro-intestinale în antecedente, este de 120 mg acemetacină, urmată apoi de administrarea a 60 mg acemetacină la interval de opt ore.

Doza zilnică poate fi crescută până la maximum 300 mg acemetacin în 24 ore. Aceeaşi doză va putea fi repetată şi a doua zi, dacă este nevoie, nu doza se va reduce treptat.

RANTUDIL RETARD nu se recomandă la copii şi adolescenţi, întrucât nu există suficientă experienţă clinică la această grupă de vârstă.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală : este necesară ajustarea dozelor.

Vârstnici: în funcţie de gradul afectării renale sau hepatice este necesară ajustarea dozelor.

Capsulele cu eliberare modificată se înghit întregi cu mult lichid. Capsulele nu trebuie zdrobite sau mestecate.

Nu se recomandă administrarea pe stomacul gol. La pacienţii cu sensibilitate gastrică se recomandă administrarea medicamentului în timpul meselor.

Durata tratamentului va fi stabilită de medic. Tratamentul cu mai mult de 180 mg acemetacină pe zi nu se va continua mai mult de 7 zile.

Administrarea pentru o perioadă mai îndelungată lungă poate fi necesară în cazul afecţiunilor reumatice.

- hipersensibilitate la acemetacină, la indometacină sau la oricare dintre excipienţii medicamentului;

- antecedente de reacţii adverse cunoscute de bronhospasm, astm, rinită sau urticarie după administrarea de acid acetilsalicilic sau alte medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene;

- insuficienţă cardiacă severă;

- disfuncţii hematopoetice;

- hemoragii gastrointestinale, cerebrovasculare sau alte hemoragii active;

- sarcină în al treilea trimestru;

- ulceraţii gastrice sau intestinale;

- copii şi adolescenţi.

RANTUDIL RETARD se va utiliza numai după o evaluare atentă a riscurilor şi avantajelor, în următoarele situaţii:

- în cazul porfiriei;

- în primul şi al doilea trimestru de sarcină;

- pe perioada alăptării.

Se impune o supraveghere medicală specială şi atentă în următoarele cazuri:

- disfuncţii gastrointestinale sau o ulceraţie gastrointestinală cronică sau în cazul unor boli inflamatorii intestinale (colită ulcerativă, boala lui Crohn);

- hipertensiune sau insuficienţă cardiacă;

- disfuncţii renale existente;

- disfuncţie hepatică severă;

- înaintea unei intervenţii chirurgicale şi imediat după o intervenţie chirurgicală majoră;

- la vârstnici.

RANTUDIL RETARD nu se va administra la copii şi adolescenţi, întrucât nu există suficientă experienţă pentru aceste categorii de vârstă.

La pacienţii cu teren atopic, polipi nazali sau boli cronice obstructive ale căilor respiratorii sau la pacienţii cu hipersensibilitate la alte analgezice şi anti-inflamatoare nesteroidiene RANTUDIL

RETARD se va administra cu precauţie, necesitând o supravegere medicală atentă şi a unor echipamente de susţinere adecvate pentru cazurile de urgenţă, datorită unui risc crescut de producere a unor reacţii adverse. Acestea pot fi sub forma unor crize de astm (aşa-numita intoleranţă analgezică/astm bronşic indus de analgezic), angioedeme sau urticarie.

O atenţie specială se impune şi în cazul pacienţilor care manifestă o reacţie alergică la alte substanţe, aceştia prezentând un risc crescut de a manifesta o reacţie de hipersensibilitate în cazul administrării de RANTUDIL RETARD.

Pacienţii cu hipertensiune necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică stabilită, boală arterială periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu acemetacin numai după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc pentru boli cardiovasculare (de exemplu hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

La pacienţii cu tulburări de coagulare RANTUDIL RETARD se va administra cu precauţie, necesitând o monitorizare atentă, datorită posibilităţii acemetacinei de a induce temporar o scădere a numărului de trombocite.

La pacienţii cu disfuncţii gastrointestinale şi la vârstnici este necesară o supraveghere medicală atentă în timpul tratamentului cu RANTUDIL RETARD. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă. Terapia combinată cu protectori gastrici (de exemplu inhibitori de pompă de protoni sau misoprostol) ar trebui să fie luată în considerare pentru acesti pacienti, şi de asemenea, pentru pacienţii care necesită concomitent doze mici de aspirină sau alte medicamente care pot creşte riscul gastrointestinal. Dacă apar dureri epigastrice acute şi/sau scaune de culoare închisă se impune consult medical de urgenţă cu stabilirea cauzei etiologice. . Dacă apar sângerarea sau ulcerarea gastrointestinală la pacienţii care primesc Rantudil Retard, tratamentul trebuie întrerupt.

Rantudil Retard ar trebui să fie utilizat numai după evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu la pacienţii cu ulcer gastric sau duodenal (sau un istoric de acestea).

În cazul tratamentului prelungit cu RANTUDIL RETARD se recomandă o verificare periodică a funcţiei hepatice, renale şi a hemoleucogramei şi consult oftalmologic.

Simptomele de epilepsie, boala Parkinson şi tulburările psihiatrice preexistente se pot intensifica la pacienţii care iau Rantudil Retard.

Cefaleea poate apare în cazul administrării unei doze crescute, neadecvate de analgezic, timp îndelungat, şi nu va trebui tratată prin administrarea unor doze crescute de medicament.

În lupusul eritematos sistemic (LES) şi/sau colagenoze mixte (boală mixtă de ţesut conjunctiv).

În general la administrarea de analgezice şi în special în cazul asocierii mai multor analgezice există riscul de afectare ireversibilă a rinichilor, cu apariţia unei insuficienţe renale , datorită nefropatiei analgezice.

Sub tratament pe termen lung se recomandă monitorizarea hemogramei şi a coagulării sângelui, şi de asemenea, control oftalmologică, precum si teste hepatice şi ale funcţiei renale.

Este nevoie de grijă deosebită când Rantudil Retard este administrat imediat înainte sau după intervenţii chirurgicale.

Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, inclusiv dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar în asociere cu utilizarea de AINS. Cel mai mare risc al acestor reacţii este la începutul terapiei, debutul reacţiei fiind, în majoritatea cazurilor, în prima lună de tratament. Acemetacin trebuie întrerupt la prima apariţie de erupţie cutanată, de leziuni ale mucoasei sau orice alt semn de hipersensibilitate.

Rantudil Retard ar trebui să fie utilizat numai cu observare medicală atentă la pacienţii cu infecţii provocate de virusul varicelo-zosterian (varicela, herpes zoster), din cauza unui risc posibil crescut de complicatii cutanate severe.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor.

Deoarece conţine lactoză pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză - galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Administrarea concomitentă de RANTUDIL RETARD şi digoxină, fenitoină sau produse pe bază de litiu poate duce la o creştere a valorilor plasmatice a acestor medicamente.

Acemetacina poate diminua efectul diureticelor şi ai agenţilor antihipertensivi. Furosemidul accelerează excreţia acemetacinei.

Asocierea acemetacinei cu inhibitori ai enzimei de conversie le poate diminua efectul acestora.

Utillizarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte riscul apariţiei unor disfuncţii renale.

La pacienţii cu insuficienţă renală (cum ar fi pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici), utilizarea concomitentă a unui inhibitor ACE şi/sau antagonist al receptorilor angiotensinei-II şi un medicament de inhibare a ciclooxigenazei pot duce la exacerbarea suplimentară a funcţiei renale (inclusiv posibilitatea de insuficienţă renală acută), care este în mod normal reversibilă. Prin urmare, o astfel de combinaţie ar trebui să fie utilizată numai cu precauţie, în special la vârstnici. Aceşti pacienţi ar trebui să fie încurajaţi să bea lichide adecvate, precum şi efectuarea unui controlul periodic al valorilor de laborator renale ar trebui să fie considerate după ce terapia cu o astfel de combinaţie a fost iniţiată.

Asocierea cu diuretice care economisesc potasiu poate duce la apariţia hiperkaliemie, astfel încât este necesară monitorizarea nivelului potasiului seric.

Administrarea concomitentă cu corticosteroizi sau a alte medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene creşte riscul apariţiei unor efecte la nivel gastrointestinal.

Monitorizare şi recomandări adecvate sunt necesare pentru pacientii cu un istoric de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată, deoareceretenţie de fluide şi edem au fost raportate în asociere cu tratamentul cu AINS

Administrarea acemetacinei cu 24 de ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate duce la o creştere a concentraţiei de metotrexat, ce va determina o creştere a toxicităţii acestuia.

Excreţia întârziată a acemetacinului poate fi cauzată de medicamente care conţin probenecid sau sulfinpirazonă.

Datorită inhibiţiei sintezei de tromboxan de către acemetacin, riscul de sângerare este crescut atunci când se asociază cu medicamente anticoagulante. De aceea, în cazul asocierii acestor medicamente se vor urmări parametrii de coagulare în mod corespunzător.

Pentru că AINS pot reduce efectul SSRI, este contraindicată asocierea cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI).

Asocierea cu antiacide este contraindicată deoarece acestea pot reduce absorbţia Rantudil Retard.

Medicamentele anti-inflamatorii nesteroidiene (ca acemetacina) pot mări toxicitatea renală a ciclosporinei.

Studiile clinice au evidenţiat existenţa unei interacţiuni între medicamentele nesteroidiene anti-inflamatoare şi agenţii antidiabetici orali (sulfonilureea). Deşi nu s-a semnalat o interacţiune între acemetacină şi sulfoniluree, se recomandă totuşi urmărirea valorilor glucozei, ca măsură de precauţie, atunci când cele două medicamente sunt administrate concomitent.

O atenţie specială este necesară în cazul asocierii acemetacinei cu alte medicamente care acţionează la nivel central sau în cazul asocierii cu alcoolul.

Nu se recomandă asocierea acemetacinei cu triamteren, deoarece au fost semnalate cazuri de insuficienţă renală acută în urma administrării de triamteren în timpul unui tratament continuu cu indometacin, principalul metabolit al acemetacinului.

Nu se recomandă asocierea acemetacinei cu diflunisal deoarece se preconizează o creştere considerabilă a nivelului plasmatic de indometacin, principalul metabolit al acemetacinei, ce va determina o amplificare a reacţiilor adverse.

Acemetacina poate întârzia excreţia antibioticelor pe bază de penicilină.

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta negativ sarcina şi/sau dezvoltarea embrionară/fetală.

Datele din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort spontan şi de malformaţii cardiace şi gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1%, până la aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte odată cu doza şi durata terapiei..Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la animale, efectuate la şobolani şi iepuri au arătat creşterea pierderii pre- şi post-implantare şi la mortalitate embrio-fetală. În plus, creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare, au fost raportate la animalele cărora li s-a administrat un inhibitor al sintezei de prostaglandine în timpul perioadei de organogeneză (vezi pct 5.3).

RANTUDIL RETARD nu trebuie administrat în primele şase luni de sarcină. Administrarea în primele două trimestre de sarcină se poate face numai după o atentă evaluare a riscurilor şi beneficiilor. . Dacă acemetacin este utilizat de către o femeie care încearcă să conceapă, sau în timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai redusă şi durata tratamentului cât mai scurtă posibil.

Administrarea de RANTUDIL RETARD este contraindicată în în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină. Din cauza mecanismului său de acţiune, administrarea de acemetacină poate induce inhibarea contracţiilor uterine, toxicitate cardio-pulmonară cu o închidere prematură a ductului arterial,şi hipetensiune pulmonară, o tendinţă crescută de sângerare la mamă şi la făt, şi a edemelor prezente la mamă. Prin utilizarea indometacinului, un metabolit al acemetacinei, s-a observat producerea unor disfuncţii renale la făt în ultimul trimestru care au provocat oligohidramnios şi mortalitate perinatală.

S-au întâlnit şi afecţiuni ale fătului sub formă de enterocolită pseudomembranoasă. Din cauza metabolizării lui în indometacin, afecţiunile cunoscute în cazul administrării de indometacin se vor produce şi în cazul acemetacinului.

Acemetacina şi derivaţii săi se excretă în cantităţi mici în laptele matern, însă utilizarea în timpul perioadei de alăptare va fi evitată, pe cât posibil.

Deoarece utilizarea de Rantudil Retard poate afecta fertilitatea la femei nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână gravide.

Din cauza apariţiei reacţiilor adverse la nivelul sistemului nervos central, cum ar fi ameţeli şi starea de oboseală, mai ales în combinaţie cu alcoolul, RANTUDIL RETARD poate reduce viteza de reacţie şi abilitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. De aceea, conducerea de vehicule, folosirea utilajelor sau alte activităţi periculoase trebuie evitate pe perioada tratamentului. Decizia asupra acestei probleme va fi luată de către medic şi trebuie să se bazeze pe răspunsul pacientului la tratament şi pe doza utilizată.

În principal reacţiile adverse apar în funcţie de doză, acestea variind de la un individ la altul.

Riscul sângerărilor gastro-intestinale în special (ulcere, afectări ale mucoaselor, inflamarea mucoasei gastrice) depinde de doză şi de durata administrării. De aceea, se recomandă ca dozele de RANTUDIL

RETARD să fie ajustate şi individualizate.

Au fost raportate următoarele reacţii adverse:

Foarte frecvente (la mai mult de un un pacient din 10) :

- greaţă, vărsături, dureri gastrice, diaree şi hemoragii intestinale minore, care, în cazuri excepţionale, pot produce anemie.

Frecvente (la mai mult de un pacient din 100 dar mai puţin de un pacient din 10) :

- ulcere peptice, meteorism, crampe abdominale, pierderea poftei de mâncare şi ulceraţii gastrice sau intestinale (uneori cu sângerare şi perforare);

Mai puţin frecvente (la mai mult de un pacient din 1000 dar mai puţin de un pacient din 100) :

- gastrită;

- pierdere de sânge prin scaun sau vărsătură .

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate :

- pancreatită;

- inflamaţii ale mucoasei bucale sau ale limbii;

- leziuni esofagiene;

- inflamaţia nespecifică intestinală, agravarea bolii Crohn sau colite ulcerative;

- pirozis;

- constipaţie;

- stricturi intestinale, ca cele diafragmatice.

Frecvente (la mai mult de un pacient din 100 dar mai puţin de un pacient din 10) :

- cefalee, somnolenţă, fatigabilitate, apatie şi ameţeli.

Rare (la mai mult de un pacient din 10 000 dar mai puţin de un pacient din 1000) :

- iritabilitate

- pierderea temporară a conştienţei;

- agravarea epilepsiei, a bolii Parkinson sau a unei afecţiuni psihiatrice din antecedente;

- degenerarea pigmentului retinian şi pete pe cornee ce pot apărea în urma unui tratament pe termen lung.

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate :

- deficienţe senzoriale, slăbiciune musculară, hipersudoraţie, tulburări gustative, tulburări de vedere (vedere înceţoşată, diplopie, scotoame ), tinitus sau tulburări temporare de auz;

- tulburări de memorie, de orientare, convulsii, anxietate, iritabilitate, coşmaruri, tremurături, psihoze, halucinaţii şi depresii.

Tulburări cutanate şi a ţesutului subcutanate:

Mai puţin frecvente (la mai mult de un pacient din 1000 dar mai puţin de un pacient din 100) :

- căderea părului;

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate :

- erupţii cutanate cu pustule, eczeme, enanteme, eriteme, echimoze de dimensiuni variate (inclusiv cel induse de alergii);

- fotosensibilitate;

- vasculită leucocitoclastică

- reacţii cunatate severe (sindromul Stevens-Johnson, sindromul Lyell) pot apărea numai foarte rar.

Tulburări genito-urinare

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate :

- insuficienţă renală acută, afecţiuni renale (precum nefrită interstiţială, sindrom nefrotic, necroză papilară); -creşterea ureei sangvine;

- proteinurie, hematurie;

- tulburări de micţiune;

- sângerări vaginale.

Frecvente (la mai mult de un pacient din 100 dar mai puţin de un pacient din 10) :

- creşterea transaminazelor;

Mai puţin frecvente (la mai mult de un pacient din 1000 dar mai puţin de un pacient din 100) :

- hepatită toxică cu sau fără icter, foarte rar fulminantă, uneori fără simptome prealabile). De aceea, valorile hepatice vor trebui verificate regulat.

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate :

- hepatită fulminantă

- hiperglicemie şi glicozurie.

Mai puţin frecvente (la mai mult de un pacient din 1000 dar mai puţin de un pacient din 100) :

- anemie, inclusiv anemie aplastică, leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie.

Primele simptome sunt: febră, dureri de gât, leziuni superficiale ale gurii, simptome asemănătoare unei răceli, oboseală accentuată, sângerări nazale şi contuzii. În astfel de cazuri, se va opri imediat administrarea produsului şi se va solicita asistenţă medicală. Nu se vor administra analgezice şi antipiretice fără prescripţie medicală. Regulat, se va monitoriza hemoleucograma, în cazul unui tratament de lungă durată.

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate :

- anemia hemolitică;

- tulburări ale agregării plachetare, existând o tendinţă crescută de sângerare.

- o agravare a bolilor infecţioase inflamatorii (de ex. fasceita necrozantă), temporar asociată cu o administrare sistemică a medicamentelor anti-inflamatoare nesteroidiene. Acest lucru poate fi asociat cu mecanismul de acţiune a medicamentelor anti-inflamatorii nesteroidiene.

Dacă apar semne ale unei noi infecţii sau privind agravarea unei infecţii deja existente în timpul utilizării de RANTUDIL RETARD, pacientulul trebuie sfătuit să se adreseze imediat medicului. Va trebui reconsiderată necesitatea administrării unor medicamente împotriva infecţiei/ terapie cu antibiotice.

Mai puţin frecvente (la mai mult de un pacient din 1000 dar mai puţin de un pacient din 100) :

- edeme periferice în special la pacienţii cu hipertensiune sau cu funcţie renală afectată.

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate :

- insuficienţă cardiacă.

- colaps circulator

- palpitaţii, angină pectorală şi hipertensiune.

Rare (la mai mult de un pacient din 10 000 dar mai puţin de un pacient din 1000) :

- angioedem (umflarea feţei şi a pleoapelor, a laringelui cu îngustarea căilor respiratorii şi dificultăţi respiratorii);

- dispnee, inclusiv crize de astm, tahicardie, scăderea tensiunii arteriale şi stare de şoc, ce pot pune viaţa în pericol. În cazul apariţiei unor astfel de simptome, care pot apărea după prima administrare se recomandă de urgenţă întreruperea tratamentului şi consult medical.

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate :

- alveolită alergică;

- inflamaţii de natură alergică ale vaselor de sânge (vasculită) şi ale plămânilor (pneumonită).

Simptomatologia supradozajului cu acemetacină include în special reacţii la nivelul sistemului nervos central: cefalee, ameţeli, apatie, tulburări de orientare, letargie, risc crescut de apariţie a convulsiilor, pierderea conştienţei sau chiar comă, dureri abdominale, greaţă şi vomă. Pot apărea, de asemenea sângerări ale tractului gastro-intestinal, transpiraţii, tulburări electrolitice, hipertensiune, edeme la nivelul gleznelor, oligurie, hematurie, depresie respiratorie precum şi tulburări hepatice şi renale.

Nu există antidot specific. Tratamentul constă în măsuri suportive a funcţiilor vitale şi simptomatic.

În funcţie de starea pacientului, poate fi necesară supravegherea acestuia într-o secţie de terapie intensivă. Pot fi necesare măsuri de reducere a absorbţiei şi, dacă e necesar, se poate indica o substituire a electroliţilor serici. Acestea includ lavaj gastric, inducerea diurezei menţinând în acelaşi timp echilibrul fluidelor şi tratamentul pentru şoc atunci când este cazul.

Grupa farmacoterapeutică: medicamente antiinflamatoare şi antireumatice, derivaţii ai acidului acetic şi substanţe înrudite, codul ATC: M01AB11.

Acemetacina aparţine grupului de derivaţi acizi indol-acetici. Efectele sale sunt atribuite în principal metabolitului său, indometacin. Acemetacina este un medicament anti-inflamator nesteroidian, care s-a dovedit că acţionează prin inhibarea sintezei prostaglandinelor. Astfel acemetacina reduce durerea, tumefacţia şi febra, asociate inflamaţiei.

Acemetacina inhibă, de asemenea, agregarea trombocitară indusă de ADP.

Efectul antiinflamator al acemetacinei s-a demonstrat în experimentele pe animale pentru un număr mare de modele de inflamaţie. Acemetacina acţionează în diferite etape ale procesului de inflamaţie.

S-a constatat că inhibă sinteza prostaglandinelor şi eliberarea de histamină, şi acţionează ca un antagonist al serotoninei şi bradikininei. De asemenea, inhibă activitatea complementară şi eliberarea de hialuronidază.

Proprietăţile de stabilizare a membranei previn eliberarea de enzime proteolitice, ducând la inhibarea proceselor inflamatorii exudative şi proliferative.

După administrarea orală acemetacina este absorbit rapid şi complet. Biodisponibilitatea sa este de aproape 100%, în urma unei administrări multiple (60 mg de 3 ori pe zi, până la 10 doze zilnice).

Cantitatea absorbită nu variază semnificativ între cele două forme farmaceutice, obişnuită şi cea cu acţiune prelungită.

Se leagă într-o proporţie crescută de proteinele plasmatice. Nu există dovezi pentru inducerea de enzime care descompun acemetacina.

Acemetacina se acumulează în zona inflamată. După 6 zile de tratament, la şase ore de la ultima administrare, se observă nivele semnificativ mai ridicate ale componentei active în lichidul sinovial, în membrana sinovială, muşchi şi oase, decât în sânge.

Concentraţiile plasmatice maxime, de circa 0,26 mg/l pentru acemetacină şi 0,59 mg/l pentru metabolitul activ (indometacin) au fost obţinute, în medie, după 2 - 3 ore. Concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse mult mai târziu în cazul medicamentului cu acţiune prelungită (RANTUDIL

RETARD) nivelele plasmatice fiind semnificativ mai scăzute chiar după 2 ore de la administrarea orală. Totuşi, după 6 şi 10 ore, concentraţiile plasmatice ale acemetacinei cu acţiune prelungită sunt semnificativ mai crescute decât ale acemetacinei obişnuite, fără acţiune prelungită. . În toate ţesuturile studiate în afară de lichid sinovial şi ţesutul gras, concentraţiile au fost mai mari după administrarea de acemetacină decât după administrarea de indometacin.

Se metabolizează hepatic prin hidroxilare, rezultând indometacinul, care este metabolitul activ farmacologic şi alţi metaboliţi inactivi (0-desmetil, des-p-clorobenzoil şi 0-desmetil-des-p-clorobenzoil, derivaţi de acemetacin/ indometacin), care ulterior vor fi glucuronoconjugaţi şi eliminaţi pe cale renală şi digestivă.

Aproximativ 50 % din substanţa activă este excretată sub formă metabolizată prin fecale.

Aproximativ 40 % este eliminată pe cale renală sub formă de metaboliţi inactivi.

Timpul de înjumătăţire este de 4,5 ore, în linii mari, independent de funcţia hepatică şi de cea renală.

Testele privind toxicitatea acută, realizate pe animale nu au demonstrat o sensibilitate anume.

Toxicitatea cronică a acemetacinului a fost observată prin experimente realizate pe animale, sub forma unor leziuni şi ulcerări la nivelul tractului gastrointestinal o tendinţă sporită de sângerare, leziuni hepatice şi renale şi modificări în compoziţia sângelui. Dozele ce nu produc efecte sunt de 1.0 mg/kgc la şobolani (care se înscrie în doza terapeutică la oameni) şi de 4.5 mg/kgc la maimuţe (peste doza terapeutică la oameni).

Studiile privind potenţialul mutagen şi carcinogen au evidenţiat faptul că acemetacina nu este genotoxică la testele realizate in vitro pentru a detecta mutaţiile genetice şi repararea AND-ului. Studii realizate pe termen lung pe şobolani nu au furnizat dovezi privind un potenţial carcinogenic al acemetacinului.

Potenţialul embriotoxic al acemetacinei a fost studiat pe două specii de animale (şobolan şi iepure).

Moartea intrauterină şi întârzierea creşterii s-a produs în limitele maternotoxice. Nu s-au observat malformaţii. Perioade de gestaţie mai lungi şi o naştere prelungită au fost determinate de utilizarea acemetacinei. Nu s-au observat efecte în detrimentul fertilităţii.

Conţinutul capsulei: amestec de pulberi - lactoză monohidrat (D 20), lactoză monohidrat (D 80), stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru; granulat cu cedare prelungită - acetoftalat de celuloză, crospovidonă, stearat de magneziu, povidonă K 25, talc, dioxid de titan (E 171), glicerol triacetat.

Învelişul capsulei: gelatină, laurilsulfat de sodiu, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer(E 172), oxid negru de fer (E 172), oxid roşu de fer (E 172).

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Cutie cu 2 blistere din PP/Al a câte 10 capsule cu eliberare modificată.

Nu sunt necesare.

MEDA Manufacturing GmbH

Neurather Ring 1, D-51063 Köln, Germania

7073/2006/01

Reautorizare - Decembrie 2006

Ianuarie 2015