ILOMEDIN 20 20mcg / ml concentrat soluție perfuzabilă prospect medicament

Ilomedin 20, concentrat pentru soluţie perfuzabilă 20 µg/ml

1 ml soluţie apoasă conţine 27 µg iloprost trometamol (echivalent la 20 µg iloprost).

2,5 ml soluţie apoasă conţine 67,5 µg iloprost trometamol (echivalent la 50 µg iloprost).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Concentrat pentru soluţie perfuzabilă.

Soluţie limpede, fără particule vizibile.

Tratamentul trombangeitei obliterante avansate (boala Buerger) cu ischemie gravă a membrelor, în cazurile în care revascularizarea nu este indicată.

Tratamentul pacienţilor cu boală arterială periferică ocluzivă severă, în special cei cu risc de amputaţie şi la care intervenţia chirurgicală sau angioplastia nu sunt posibile.

Tratamentul pacienţilor cu sindrom Raynaud invalidant, care nu au răspuns la alte tratamente.

Ilomedin 20 trebuie administrat numai sub strictă supraveghere în spital sau în policlinici, dacă există condiţii adecvate.

Trebuie exclusă posibilitatea unei sarcini înainte de a începe tratamentul la femei.

Ilomedin 20 se administrează după diluare conform instrucţiunilor de la pct. 6.6, zilnic sub formă de perfuzie intravenoasă cu durata de 6 ore, într-o venă periferică sau printr-un cateter într-o venă centrală. Doza este ajustată în funcţie de tolerabilitatea individuală, fiind cuprinsă între 0,5 - 2 nanograme iloprost/kgc/minut.

Soluţia perfuzabilă trebuie să fie proaspăt preparată în fiecare zi pentru a asigura sterilitatea.

Conţinutul fiolei şi diluantul trebuie amestecate bine.

La începutul perfuziei şi după fiecare creştere a dozei trebuie măsurate tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă.

În timpul primelor 2-3 zile de tratament se stabileşte doza minimă tolerată pentru fiecare pacient.

Astfel, tratamentul trebuie început cu o viteză de perfuzare de 0,5 nanograme/kgc/minut, timp de 30 minute. Apoi doza trebuie crescută la intervale de aproximativ 30 de minute, cu câte 0,5 nanograme/kgc/minut până la maximum 2,0 nanograme/kgc/minut. Viteza exactă de perfuzare trebuie calculată în funcţie de greutatea corporală, în intervalul de 0,5-2,0 nanograme/kgc/min (vezi tabelele de mai jos pentru administrarea cu ajutorul unei pompe pentru perfuzie sau injectomat).

În funcţie de reacţiile adverse care apar, cum ar fi cefaleea, greaţa sau scăderea nedorită a tensiunii arteriale, viteza de perfuzare trebuie micşorată până la stabilirea dozei optime. Dacă reacţiile adverse sunt severe perfuzia trebuie întreruptă. Apoi tratamentul trebuie continuat - în general, timp de 4 săptămâni cu doza optimă stabilită în primele 2-3 zile.

În funcţie de tehnica de perfuzie, există două diluţii diferite ale substanţei. Una dintre aceste două diluţii este de 10 ori mai puţin concentrată decât cealaltă (0,2 µg/ml, respectiv 2 µg/ml) şi poate fi administrată numai cu o pompă de perfuzie (de exemplu Infuzomat). Soluţia cu concentraţie mai mare se administrează cu un injectomat (de exemplu Perfusor); pentru instrucţiunile de administrare, vezi pct. 6.6.

Viteza de perfuzare (ml/oră) pentru diferite doze administrate cu pompa de perfuzie.

În general, soluţia preparată este perfuzată intravenos printr-o pompă pentru perfuzie (de exemplu

Infuzomat). Pentru instrucţiunile de diluţie în cazul administrării cu ajutorul unei pompe de perfuzie, vezi pct. 6.6.

Pentru soluţia de Ilomedin 20 astfel obţinută, cu concentraţia de 0,2 µg/ml, viteza de perfuzare între 0,5 - 2,0 nanograme/kgc/minut, trebuie stabilită în acord cu tabelul de mai jos.

Tabelul următor poate fi utilizat pentru calcularea vitezei de perfuzare corespunzătoare greutăţii pacientului şi dozei care trebuie administrată. Vă rugăm să încadraţi corect greutatea corporală reală a pacientului într-unul din intervalele de mai jos şi apoi să stabiliţi viteza de perfuzare corespunzătoare dozei ţintă în ng/kgc/min.

Doza (nanograme/kgc şi minut)

Greutate corporală (kg) 0,5 1,0 1,5 2,0 Viteza de perfuzare (ml/oră) 40 6,0 12 18,0 24 50 7,5 15 22,5 30 60 9,0 18 27,0 36 70 10,5 21 31,5 42 80 12,0 24 36,0 48 90 13,5 27 40,5 54 100 15,0 30 45,0 60 110 16,5 33 49,5 66

Viteza de perfuzare (ml/oră) pentru doze diferite pentru administrare cu injectomat

Poate fi utilizat un injectomat de 50 de ml (de exemplu Perfuzor). Pentru instrucţiunile de diluţie pentru administrare cu ajutorul unui injectomat, vezi pct. 6.6.

Pentru soluţia de Ilomedin 20 cu concentraţia de 2 µg/ml, viteza de perfuzare pentru doze cuprinse în intervalul 0,5 - 2,0 nanograme/kgc/minut trebuie stabilită în acord cu tabelul de mai jos.

Tabelul următor poate fi utilizat pentru calcularea vitezei de perfuzare corespunzătoare greutăţii corporale a pacientului şi dozei care trebuie administrată. Vă rugăm să încadraţi corect greutatea corporală reală a pacientului într-unul din intervalele de mai jos şi apoi să stabiliţi viteza de perfuzare corespunzătoare.

Doza (nanograme/kgc/minut)

Greutate 0,5 1,0 1,5 2,0 corporală (kg) Viteza de perfuzare (ml/oră) 40 0,60 1,2 1,80 2,4 50 0,75 1,5 2,25 3,0 60 0,90 1,8 2,70 3,6 70 1,05 2,1 3,15 4,2 80 1,20 2,4 3,60 4,8 90 1,35 2,7 4,05 5,4 100 1,50 3,0 4,50 6,0 110 1,65 3,3 4,95 6,6

Durata tratamentului este de până la 4 săptămâni. Un tratament mai scurt (3 - 5 zile) este adesea suficient în sindromul Raynaud, pentru obţinerea unei ameliorări de câteva săptămâni.

Nu se recomandă perfuzia continuă timp de câteva zile, datorită dezvoltării posibile a tahifilaxiei la nivelul trombocitelor şi a posibilei reveniri a stării de hiperagregabilitate plachetară la terminarea tratamentului, deşi nu au fost raportate complicaţii clinice asociate acestor fenomene.

Nu sunt date disponibile cu privire la utilizarea Ilomedin 20 la acest grup de vârstă.

Trebuie avut în vedere că eliminarea iloprost este scăzută la pacienţii cu insuficienţă renală care necesită dializă şi la pacienţii cu ciroză hepatică. La aceşti pacienţi este necesară reducerea dozei (de exemplu, la jumătate faţă de doza recomandată).

- Sarcină

- Alăptare

- Condiţii în care efectele Ilomedin 20 asupra trombocitelor ar putea creşte riscul de hemoragie (de exemplu, ulcer gastro-duodenal activ, traumatisme, hemoragie intracraniană)

- Afecţiuni coronariene severe sau angină pectorală instabilă

- Infarct miocardic în ultimele 6 luni

- Insuficienţă cardiacă congestivă cronică sau acută (NYHA II-IV)

- Aritmii severe

- Suspiciune de edem pulmonar

- Hipersensibilitate la iloprost sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Nu trebuie amânată intervenţia chirurgicală la pacienţii care necesită de urgenţă amputare (de exemplu gangrenă infectată).

Pacienţii trebuie sfătuiţi insistent să renunţe la fumat.

Excreţia iloprost este redusă la pacienţii cu disfuncţie hepatică şi la cei cu insuficienţă renală care necesită dializă (vezi pct. 4.2 și pct. 5.2).

Trebuie luate măsuri de precauţie la pacienţii cu valori mici ale tensiunii arteriale, pentru evitarea unei scăderi suplimentare a tensiunii arteriale, iar pacienţii cu afecţiuni cardiace semnificative trebuie atent monitorizaţi.

Trebuie avută în vedere posibilitatea apariţiei hipotensiunii arteriale ortostatice la pacienţii care trec din clinostatism în ortostatism după terminarea administrării.

La pacienţii cu evenimente cerebrovasculare (de exemplu, atac ischemic tranzitor, accident vascular cerebral în ultimele 3 luni) este necesară o evaluare atentă a raportului risc - beneficiu (vezi şi pct.

4.3).

În prezent sunt disponibile numai raportări sporadice referitoare la administrarea la copii şi adolescenţi.

Administrarea paravasculară a Ilomedin 20 nediluat poate determina modificări locale la locul de injectare.

Trebuie evitate ingestia orală şi contactul cu mucoasele. În contact cu tegumentele, iloprost poate determina eritem de lungă durată, dar nedureros. De aceea, trebuie luate precauţii corespunzătoare pentru a evita contactul iloprost cu tegumentele. În eventualitatea unui contact, suprafaţa afectată trebuie spălată imediat cu multă apă sau ser fiziologic.

Ilomedin 20 conține etanol și sodiu

Un mililitru din acest medicament conţine 1,62 mg alcool (etanol 96%) și este echivalentul a 0,04 ml bere sau 0,02 ml vin.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Iloprost poate creşte efectul antihipertensiv al beta-blocantelor adrenergice, al blocantelor canalelor de calciu, al vasodilatatoarelor şi al inhibitorilor enzimei de conversie ai angiotensinei. Dacă apare hipotensiune arterială semnificativă, aceasta poate fi corectată prin reducerea dozei de iloprost.

Deoarece iloprost inhibă funcţia plachetară, utilizarea sa cu anticoagulante (cum sunt: heparină, anticoagulante cumarinice) sau cu alţi inhibitori ai agregării plachetare (cum sunt: acidul acetilsalicilic, antiinflamatoarele nesteroidiene, inhibitorii de fosfodiesterază şi nitriţii vasodilatatori, de exemplu molsidomină) poate creşte riscul de sângerare. Dacă aceasta apare, administrarea iloprost trebuie întreruptă.

Tratamentul oral anterior cu acid acetilsalicilic în doze de până la 300 mg pe zi, timp de 8 zile, nu a avut niciun impact asupra farmacocineticii iloprostului. Într-un studiu la animale, s-a demonstrat că iloprost poate determina o reducere a concentraţiei plasmatice de t-PA (tissue plasminogen activator - activatorul tisular de plasminogen) la starea de echilibru. Rezultatele studiilor la om demonstrează faptul că perfuziile cu iloprost nu influenţează farmacocinetica dozelor orale multiple de digoxină şi nu au niciun impact asupra farmacocineticii t-PA administrat concomitent.

În experimentele la animale, efectul vasodilatator al iloprostului a fost scăzut dacă animalelor li s-au administrat anterior glucocorticoizi, în timp ce efectul inhibitor asupra agregării plachetare nu s-a modificat. La om, semnificaţia acestor date este necunoscută.

Deşi nu au fost efectuate studii clinice, studiile in vitro care au evaluat potenţialul inhibitor al iloprost asupra activităţii enzimelor citocromului P450 au demonstrat că nu este de aşteptat o inhibare relevantă a metabolizării medicamentelor prin intermediul acestor enzime.

Ilomedin 20 nu trebuie administrat femeilor gravide sau celor care alăptează (vezi pct. 4.3).

Nu sunt date adecvate referitoare la administrarea iloprost la femeile gravide. Studiile preclinice au furnizat dovezi de toxicitate fetală la şobolan, dar nu şi la iepure şi maimuţă (vezi pct. 5.3).

Deoarece nu se cunoaşte riscul potenţial al administrării iloprost în timpul sarcinii, femeile aflate în perioada fertilă trebuie să utilizeze metode contraceptive eficace pe durata tratamentului.

Nu se cunoaşte dacă iloprost este secretat în laptele uman. Deoarece s-a observat că la şobolani cantităţi foarte mici de iloprost se secretă în lapte, acesta nu trebuie administrat femeilor care alăptează.

Iloprost 20 poate să provoace reacții adverse precum cefalee, amețeli, vertij, hipotensiune arterială.

Pacienții trebuie să fie sfătuiți să se asigure că nu prezintă astfel de reacții adverse înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Profilul general de siguranţă al Ilomedin se bazează pe datele din studiile efectuate după punerea pe piaţă şi datele centralizate din studiile clinice. Datele de incidenţă brute s-au bazat pe datele cumulate de la 3.325 pacienţi care au primit iloprost fie în cadrul studiilor clinice controlate sau necontrolate sau datele din raportări de la utilizatori incluşi în programele speciale de utilizare a produsului, din datele de la pacienţii vârstnici, în general, şi datele de la pacienţi cu morbidităţi multiple şi cu boală ocluzivă arterială periferică (BOAP), în stadii avansate III şi IV, precum şi datele de la pacienţii cu trombangeită obliterantă (TAO), pentru detalii a se vedea tabelul 1.

Reacţiile adverse observate cel mai frecvent (10%) la pacienţii la care s-a administrat iloprost în studiile clinice sunt cefalee, ameţeală, stare de vomă şi hiperhidroză.

Cel mai probabil apar în perioada de început a tratamentului când se stabileşte doza optimă tolerată pentru fiecare pacient în parte. Totuşi, toate aceste reacţii adverse dispar de obicei rapid după reducerea dozei.

În general, cele mai grave reacţii adverse la pacienţii trataţi cu iloprost sunt accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic, embolismul pulmonar, insuficienţa cardiacă, convulsii, hipotensiune, tahicardie, astm, angina pectorală, dispnee şi edem pulmonar.

O altă categorie de reacţii adverse este reprezentată de reacţiile locale la locul injectării. De exemplu, la locul perfuziei pot să apară roşeaţă, durere sau o vasodilataţie cutanată care poate da naştere unui eritem dungat în zona de deasupra venei perfuzate.

Reacţiile adverse observate la Ilomedin sunt prezentate în tabelul care urmează. Acestea sunt conform clasificării pe aparate, sisteme şi organe (MedDRA versiunea 14.1). Pentru a descrie o reacţie adversă şi sinonimele ei şi condiţiile conexe a fost utilizat cel mai adecvat termen MedDRA.

Reacţiile adverse raportate din studiile clinice au fost clasificate după frecvenţa de apariţie. Grupele de frecvenţe sunt definite conform următoarei convenţii: foarte frecvente ≥1/10, frecvente ≥1/100 şi <1/10, mai puţin frecvente ≥1/1000 şi <1/100 şi rare ≥1/10000 şi <1/1000.

Tabelul 1: Reacţiile adverse raportate la pacienţii trataţi cu Ilomedin în studiile clinice sau în studiile post-marketing.

Clasificarea pe Foarte Frecvente Mai puţin Rare aparate, sisteme, frecvente frecvente organe (MedDRA)

Tulburări hematologice Trombocitopenie şi limfatice

Tulburări ale sistemului Hipersensibilitate imunitar

Tulburări metabolice şi Scăderea apetitului de nutriţie

Tulburări psihice Apatie Anxietate Stare de confuzie Depresie

Tulburări ale Cefalee Ameţeli Convulsii* sistemului nervos Vertij Sincopă

Parestezii/senzaţie Tremor

Clasificarea pe Foarte Frecvente Mai puţin Rare aparate, sisteme, frecvente frecvente organe (MedDRA) de pulsaţii Migrenă

Hiperestezie

Senzaţie de arsură

Nelinişte

Agitaţie

Sedare

Somnolenţă

Tulburări Vedere înceţoşată oculare Iritaţie oculară

Dureri oculare

Tulburări acustice şi Tulburări vestibulare vestibulare

Tulburări Tahicardie* Infarct miocardic cardiace Bradicardie Insuficienţă cardiacă

Angină pectorală* Aritmii

Extrasistole

Tulburări Eritem Hipotensiune Accident cerebro - vasculare arterială* vascular*/ischemie

Creşterea tensiunii cerebrală arteriale Embolie pulmonară*

Tromboză venoasă profundă

Tulburări Dispnee Astm bronşic Tuse respiratorii, toracice şi Edem pulmonar* mediastinale

Tulburări Greaţă Diaree Diaree hemoragică Proctită gastro-intestinale Vărsături Disconfort Hemoragie rectală abdominal Dispepsie, tenesme

Dureri abdominale Constipaţie

Eructaţii

Xerostomie

Disgeuzie

Tulburări Icter hepatobiliare

Afecţiuni Hiperhidroză Prurit cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Tulburări Durere la nivelul Tetanie musculo-scheletice mandibulei/Trismus Crampe musculare şi ale ţesutului Mialgie Hipertonie conjunctiv Artralgie

Tulburări renale şi ale Dureri renale căilor urinare Tenesme uro-genitale

Anomalii urinare

Disurie

Anomalii la nivelul tractului urinar

Tulburări Durere generale şi la nivelul Hiperpirexie/Tempelocului de administrare ratură crescută a corpului,

Senzaţie de căldură generalizată

Astenie,

Clasificarea pe Foarte Frecvente Mai puţin Rare aparate, sisteme, frecvente frecvente organe (MedDRA)

Stare generală de rău

Frisoane, astenie sau fatigabilitate

Sete

Reacţii la locul de administrare (Eritem, durere, flebită)

* au fost raportate cazuri care ameninţă viaţa şi/sau fatale

Iloprost poate determina crize de angină pectorală, în special la pacienţii cu boală coronariană.

Riscul de sângerare este crescut la pacienţii cărora li se administrează concomitent inhibitori ai agregării plachetare, heparină sau anticoagulante cumarinice.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a rapotului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

* Simptome

Pot fi anticipate reacţiile hipotensive precum cefaleea, eritemul tranzitor al feţei şi gâtului, greaţa, vărsăturile şi diareea. De asemenea pot să apară: creştere a tensiunii arteriale, bradicardie sau tahicardie, uneori dureri ale membrelor sau la nivel lombar.

* Tratament

Nu se cunoaşte un antidot specific.

Se recomandă întreruperea administrării iloprostului, monitorizare şi măsuri simptomatice.

Grupa farmacoterapeutică: antitrombotice, antiagregante plachetare (exclusiv heparina).

Codul ATC: B01AC11.

Iloprost este un analog al prostaciclinei. Au fost observate următoarele efecte farmacologice:

- inhibarea agregării, aderării şi secreţiei plachetare;

- dilatarea arteriolelor şi venulelor;

- creşterea densităţii capilare şi scăderea hiperpermeabilităţii vasculare determinate de mediatori cum sunt serotonina sau histamina, eliberaţi în microcirculaţie;

- stimularea potenţialului fibrinolitic endogen;

- efecte antiinflamatorii, cum sunt inhibarea adeziunii leucocitare după o leziune endotelială şi a acumulării leucocitelor în ţesutul lezat şi reducerea eliberării de factor de necroză tumorală.

* Distribuţie

Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt atinse cel mai devreme la 10-20 de minute de la perfuzare. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt direct proporţionale cu viteza perfuziei.

Concentraţiile plasmatice de aproximativ 135 ± 24 pg/ml sunt obţinute la o viteză de perfuzie de 3 ng/kg/minut. Concentraţia plasmatică a iloprost scade foarte rapid după terminarea perfuziei datorită metabolizării rapide. Clearance-ul iloprost este de aproximativ 20 ± 5 ml/kg şi minut. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 0,5 ore, ca urmare, la 2 ore de la terminarea perfuziei concentraţia plasmatică scade la mai puţin de 10% din concentraţia la starea de echilibru.

Interacţiunile cu alte medicamente la nivelul legării de proteinele plasmatice sunt puţin probabile, deoarece cea mai mare parte din iloprost (60%) se leagă de albumine şi concentraţia plasmatică de iloprost este foarte mică. Efectul iloprost asupra biotransformării altor medicamente este foarte puţin probabil din cauza căilor metabolice şi dozelor foarte mici.

* Metabolizare

Iloprost este metabolizat în principal prin beta-oxidarea lanţului carboxil. Nu se excretă substanţă nemetabolizată. Metabolitul principal este tetranor-iloprost, care se găseşte în urină liber şi sub formă conjugată (4 diastereoizomeri). Tetranor-iloprost este inactiv farmacologic, aşa cum au demonstrat-o experimentele la animale. Studiile in vitro sugerează că metabolizarea iloprost în plămâni este similară după administrare intravenoasă sau după inhalare.

* Excreţie

La pacienţi cu funcţie renală şi hepatică normală, distribuţia iloprost după administrarea intravenoasă se prezintă în majoritatea cazurilor printr-un profil bifazic, cu timpi de înjumătăţire medii de 3-5 minute şi 15-30 minute. Clearance-ul total al iloprost este de aproximativ 20 ml/kg/minut, ceea ce indică metabolizarea extrahepatică a iloprost.

S-a realizat un studiu privind masa la echilibru la subiecţi sănătoşi, utilizându-se 3H-iloprost. După perfuzia intravenoasă, revenirea totală după radioactivitate a fost de 81%, iar revenirea corespunzătoare în urină şi materiile fecale au fost de 68% şi respectiv 12%. Metaboliţii sunt eliminaţi din plasmă în urină în 2 faze, ai căror timpi de înjumătăţire calculaţi sunt de aproximativ 2 şi 5 ore (plasmă) şi de aproximativ 2 şi 18 ore (urină).

Disfuncţia renală

Într-un studiu în care s-a administrat iloprost intravenos, pacienţii cu insuficienţă renală în stadii avansate, care efectuau intermitent dializă, au avut un clearance semnificativ mai mic (Cl mediu = 5±2 ml/minut/kg) decât cel observat la pacienţii cu insuficienţă renală care nu efectuau intermitent dializă (Cl mediu = 18±2 ml/minut/kg).

Deoarece iloprost este metabolizat masiv în ficat, concentraţiile plasmatice ale medicamentului sunt influenţate de modificările funcţiei hepatice. Într-un studiu cu administrare intravenoasă, au fost obţinute rezultate de la 8 pacienţi cu ciroză hepatică. Clearance-ul mediu al iloprost este estimat la 10 ml/minut/kg.

Vârsta şi sexul

Vârsta şi sexul nu au relevanţă clinică pentru farmacocinetica iloprost.

Datele preclinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi potenţialul carcinogenitic. Efecte preclinice au fost observate numai la doze considerate suficient de mari pentru a nu fi relevante pentru practica clinică.

* Toxicitate sistemică

În studiile de toxicitate acută, administrarea unor doze unice intravenoase sau orale de iloprost a determinat simptome de intoxicaţie severă sau deces la doze reprezentând aproximativ pătratul dozelor terapeutice intravenoase. Având în vedere acţiunea farmacologică puternică a iloprost şi dozele necesare în scop terapeutic, rezultate obţinute din studiile de toxicitate acută nu indică prezenţa unui risc de apariţie a reacţiilor adverse acute la om. Aşa cum era de aşteptat pentru o prostaciclină, iloprost a determinat efecte hemodinamice (vasodilataţie, eritem cutanat, hipotensiune arterială, inhibarea funcţiei plachetare, detresă respiratorie) şi semne generale de intoxicaţie - apatie, tulburări de mers şi de postură.

În studiile de toxicitate sistemică cu administrare i.v. repetată (continuă), la doze de peste 14 ng/kg/ min s-a înregistrat o scădere uşoară a tensiunii arteriale, reacţii adverse severe (hipotensiune arterială, tulburări ale funcţiei respiratorii) apărând numai după administrarea unor doze foarte mari.

Perfuzia continuă i.v./s.c. de iloprost timp de până la 26 de săptămâni, la rozătoare şi nerozătoare, cu doze care depăşesc expunerea sistemică terapeutică la om de 14-47 ori (pe baza concentraţiilor plasmatice) nu a determinat toxicitate de organ. Au fost observate numai efectele farmacologice anticipate, cum sunt: hipotensiune arterială, eritem cutanat, dispnee, creşterea motilităţii intestinale.

* Potenţial genotoxic, potenţial carcinogen

Studiile in vitro şi in vivo privind efectele genotoxice nu au demonstrat potenţial mutagen.

În studiile efectuate la şobolan şi şoarece nu a fost demonstrat potenţial cancerigen.

* Toxicitate asupra funcţiei de reproducere

În studiile de toxicitate embrionară şi fetală efectuate pe şobolani, administrarea intravenoasă continuă de iloprost a determinat anomalii ale unei singure falange de la labele din faţă la câţiva feţi, care nu au fost dependente de doză.

Aceste modificări nu au fost considerate ca efecte reale teratogene, dar sunt mai probabil legate de întârzierea creşterii în perioada tardivă a organogenezei, indusă de iloprost, determinată de modificările hemodinamice feto - placentare. Se poate presupune că această întârziere a creşterii este în mare parte reversibilă în timpul dezvoltării postnatale. În studiile de toxicitate embrionară comparabile la iepuri şi maimuţe, nu au fost detectate astfel de anomalii digitale sau alte anomalii structurale, chiar după administrarea unor doze considerabil mai mari, care depăşesc dozele umane de mai multe ori.

La şobolan a fost observată secreţia unei cantităţi extrem de mici de iloprost în lapte.

Trometamol

Alcool etilic 96% (v/v)

Clorura de sodiu

Acid clorhidric 1N

Apă pentru preparate injectabile.

Nu există alte date disponibile pentru medicamente în afara celor descrise la pct. 6.6.

4 ani

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstare.

Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră, cu punct de rupere, a câte 1 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră, cu punct de rupere, a câte 2,5 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Ilomedin 20 trebuie utilizat numai după diluare.

Datorită posibilităţii apariţiei interacţiunilor medicamentoase, niciun alt medicament nu trebuie adăugat în soluţia perfuzabilă diluată.

Soluţia reconstituită în perfuzie se prepară zilnic şi trebuie administrată imediat pentru a se asigura sterilitatea.

* Instrucţiuni pentru diluare

Conţinutul fiolei şi solventul trebuie bine amestecate.

Diluarea Ilomedin 20 pentru administrarea prin pompă de perfuzie

În acest scop, conţinutul unei fiole de 2,5 ml (50 µg) Ilomedin 20 se diluează cu soluţie salină izotonă sau cu soluţie de glucoză 5%, până la realizarea unui volum total de perfuzie de 250 ml, iar conţinutul unei fiole de 1 ml (20 µg) Ilomedin 20 se diluează cu soluţie salină izotonă sau cu soluţie de glucoză 5%, până la realizarea unui volum total de perfuzie de 100 ml.

Diluarea Ilomedin 20 pentru administrarea prin injectomat

În acest caz, conţinutul unei fiole de 2,5 ml Ilomedin 20 (50 µg) se diluează cu soluţie salină izotonă sau soluţie de glucoză 5%, până la realizarea unui volum total de perfuzie de 25 ml, iar conţinutul unei fiole de 1 ml (20 µg) Ilomedin 20 se diluează cu soluţie salină izotonă sau soluţie de glucoză 5%, până la realizarea unui volum total de perfuzie de 10 ml.

* Manipulare

Păstraţi toate medicamentele corespunzător şi nu le lăsaţi la îndemâna copiilor. Soluţia reconstituită trebuie administrată imediat după preparare.

Bayer AG

Kaiser-Wilhelm-Allee 1, 51373 Leverkusen, Germania

1325/2008/01 - cutie cu 5 fiole conţinând 1 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă 1325/2008/02 - cutie cu 5 fiole conţinând 2,5 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Reînnoirea autorizaţiei - Decembrie 2008

Octombrie 2022