VICTOZA 6mg / ml soluție injectabilă în pen preumplut prospect medicament

Victoza 6 mg/ml soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut

1 ml soluţie conţine liraglutid* 6 mg. Un stilou injector (pen) preumplut conţine liraglutid 18 mg în 3 ml.

*analog al peptidei umane 1 asemănătoare glucagonului (GLP-1), obţinut prin tehnologia ADN recombinant pe Saccharomyces cerevisiae.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Soluţie injectabilă.

Soluţie limpede şi incoloră sau aproape incoloră, izotonă; pH=8,15.

Victoza este indicat pentru tratamentul adulţilor, adolescenţilor şi copiilor cu vârsta de 10 ani şi peste, cu diabet zaharat de tip 2 insuficient controlat, ca tratament adjuvant la dietă şi exerciţii fizice:

* sub formă de monoterapie atunci când metformin este considerat inadecvat din cauza intoleranţei sau contraindicaţiilor

* în asociere cu alte medicamente utilizate pentru tratamentul diabetului

Pentru informaţii privind rezultatele studiului în ceea ce priveşte asocierile terapeutice, efectele asupra controlului glicemic şi evenimentele cardiovasculare, precum şi grupele de pacienţi studiate, vezi pct. 4.4, 4.5 și pct. 5.1.

Pentru îmbunătăţirea tolerabilităţii gastro-intestinale, doza iniţială este de 0,6 mg liraglutid pe zi. După cel puţin o săptămână de tratament, doza trebuie crescută la 1,2 mg. În funcţie de răspunsul clinic, după cel puţin o săptămână de tratament, este de aşteptat ca unii pacienţi să necesite o creştere a dozei de la 1,2 mg la 1,8 mg pentru a realiza un control glicemic mai bun. O doză zilnică mai mare de 1,8 mg nu este recomandată.

Dacă se adaugă Victoza la o sulfoniluree sau insulină, trebuie luată în considerare reducerea dozei de sulfoniluree sau insulină, pentru a reduce riscul apariţiei hipoglicemiei (vezi pct. 4.4). Terapia în asociere cu sulfoniluree este valabilă numai pentru pacienţii adulţi.

Nu este necesară auto-monitorizarea glicemiei în vederea ajustării dozei de Victoza.

Auto-monitorizarea glicemiei este necesară pentru ajustarea dozei de sulfoniluree și insulină, mai ales atunci când se începe tratamentul cu Victoza și se reduce doza de insulină. Se recomandă o strategie etapizată de reducere a dozei de insulină.

VV-LAB-120424 1.0 .

Pacienţi vârstnici(> 65 de ani)

Nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă (vezi pct. 5.2).

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară, moderată sau severă nu este necesară ajustarea dozei. Nu există experienţă terapeutică la pacienţii cu boală renală în stadiu terminal şi prin urmare, Victoza nu este recomandat la aceste grupe de pacienţi (vezi pct. 5.1 și pct. 5.2).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau medie nu este necesară ajustarea dozei. Utilizarea

Victoza nu este recomandată la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 5.2).

La adolescenţi şi copii cu vârsta de 10 ani şi peste nu este necesară ajustarea dozei. Nu sunt disponibile date la copiii cu vârsta sub 10 ani (vezi pct. 5.1 și pct. 5.2).

Victoza nu trebuie administrat intravenos sau intramuscular.

Victoza se administrează o dată pe zi, în orice moment al zilei, independent de orele de masă şi poate fi injectat subcutanat în abdomen, în coapsă sau în regiunea deltoidiană. Locul şi momentul injectării pot fi modificate fără a fi necesară ajustarea dozei. Cu toate acestea, este de preferat ca Victoza să fie injectat în acelaşi moment al zilei, după ce s-a ales cel mai potrivit moment posibil. Pentru instrucţiuni suplimentare privind administrarea, vezi pct. 6.6.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.6.1.

Liraglutid nu trebuie utilizat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 1 sau în tratamentul cetoacidozei diabetice.

Liraglutid nu este un substitut pentru insulină. După întreruperea sau reducerea bruscă a dozei de insulină, s-au raportat cazuri de cetoacidoză diabetică la pacienții insulino-dependenți (vezi pct. 4.2).

Nu există experienţă terapeutică privind utilizarea la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă clasa

IV New York Heart Association (NYHA) şi, de aceea, liraglutid nu este recomandat pentru utilizare la aceşti pacienți.

Experienţa privind utilizarea la pacienţii cu boală inflamatorie intestinală şi pareză gastrică diabetică este limitată. Utilizarea liraglutid nu este recomandată la aceşti pacienți deoarece este asociată cu reacții adverse gastrointestinale tranzitorii care includ greață, vărsături şi diaree.

S-au raportat cazuri de aspirație pulmonară la pacienți tratați cu agoniști ai receptorilor GLP-1 sub anestezie generală sau sedare profundă. Prin urmare, riscul crescut de conținut gastric rezidual din cauza golirii gastrice întârziate (vezi pct. 4.8) trebuie luat în considerare înainte de efectuarea procedurilor cu anestezie generală sau sedare profundă.

VV-LAB-120424 1.0 .

Pancreatita acută a fost observată în asociere cu utilizarea agoniştilor de receptor GLP-1. Pacienţii trebuie informaţi asupra simptomatologiei caracteristice pancreatitei acute. Dacă se suspectează pancreatita, administrarea liraglutid trebuie întreruptă; dacă pancreatita acută este confirmată, administrarea liraglutid nu trebuie reluată (vezi pct. 4.8 și pct. 5.1).

Reacţiile adverse tiroidiene, cum este guşa, au fost raportate în studiile clinice şi în mod special la pacienţii cu afecţiuni tiroidiene pre-existente. De aceea, liraglutid trebuie utilizat cu precauție la această grupă de pacienţi.

Pacienţii cărora li se administrează liraglutid în asociere cu o sulfoniluree sau insulină pot prezenta un risc crescut de hipoglicemie (vezi pct. 4.8). Riscul de hipoglicemie poate fi redus prin scăderea dozei de sulfoniluree sau de insulină.

Deshidratarea

La pacienţii trataţi cu liraglutid au fost raportate semne şi simptome de deshidratare, incluzând afectarea funcţiei renale şi insuficienţă renală acută. Pacienţii trataţi cu liraglutid trebuie avertizaţi asupra riscului potenţial de deshidratare în relaţie cu reacţiile adverse gastrointestinale şi pentru a lua măsuri de precauţie ca să evite pierderea de lichide.

Victoza conţine mai puţin de 1 mmol sodiu (23 mg) per doză, prin urmare medicamentul practic 'nu conține sodiu”.

Pentru a avea sub control trasabilitatea medicamentelor biologice, numele și numărul lotului medicamentului administrat trebuie înregistrate cu atenție.

In vitro, liraglutid a prezentat un potenţial redus de interacţiuni farmacocinetice cu alte substanţe active metabolizate de citocromul P450 şi legate de proteinele plasmatice.

Uşoara încetinire a golirii stomacului datorată liraglutid poate să influenţeze absorbţia medicamentelor administrate concomitent, pe cale orală. Studiile de interacţiune nu au evidenţiat nicio întârziere a absorbţiei, relevantă clinic şi, de aceea, nu este ncesară ajustarea dozei. Câţiva pacienţi trataţi cu liraglutid au raportat cel puţin un episod de diaree severă. Diareea poate afecta absorbţia medicamentelor administrate concomitent, pe cale orală.

Warfarina şi alți derivați cumarinici

Nu a fost efectuat un studiu de interacțiune cu warfarina. O interacțiune clinică relevantă cu substanțe active cu solubilitate mică sau cu indice terapeutic îngust, cum este warfarina, nu poate fi exclusă.

După inițierea tratamentului cu liraglutid la pacienți în tratament cu warfarină sau alţi derivați cumarinici se recomandă monitorizarea mai frecventă a INR (raport internaţional normalizat).

VV-LAB-120424 1.0 .

După o doză unică de 1000 mg de paracetamol, liraglutid nu a modificat expunerea totală la acest medicament. Cmax a paracetamolului a scăzut cu 31%, iar tmax mediu a fost întârziat cu până la 15 min.

Nu este necesară ajustarea dozei la administrarea concomitentă a paracetamolului.

După administrarea unei doze unice de atorvastatină 40 mg, liraglutid nu a modificat în mod relevant din punct de vedere clinic expunerea totală la atorvastatină. De aceea, nu este necesară ajustarea dozei de atorvastatină atunci când se administrează împreună cu liraglutid. Cu liraglutid, Cmax a atorvastatinei a scăzut cu 38%, iar tmax mediu a fost întârziat de la 1 h la 3 h.

Griseofulvina

După administrarea unei doze unice de griseofulvină 500 mg, liraglutid nu a modificat expunerea totală la acest medicament. Cmax a griseofulvinei a crescut cu 37%, iar tmax mediu nu s-a modificat. Nu este necesară ajustarea dozelor de griseofulvină şi a altor substanţe cu solubilitate scăzută şi permeabilitate crescută.

Administrarea unei doze unice de digoxină 1 mg cu liraglutid a determinat o scădere a ASC a digoxinei cu 16%; Cmax a scăzut cu 31%. tmax mediu al digoxinei fost întârziat de la 1 h la 1,5 h. Ca urmare a acestor rezultate, nu este necesară ajustarea dozei de digoxină.

Administrarea unei doze unice de lisinopril 20 mg cu liraglutid a determinat o scădere a ASC a lisinoprilului cu 15%; Cmax a scăzut cu 27%. Cu liraglutid, tmax mediu al lisinoprilului a fost întârziat de la 6 h la 8 h. Ca urmare a acestor rezultate, nu este necesară ajustarea dozei de lisinopril.

După administrarea unei doze unice a unui contraceptiv oral, liraglutid a redus Cmax de etinilestradiol şi levonorgestrel cu 12% şi respectiv 13%, iar Tmax a fost întârziat cu 1,5 h pentru ambele substanţe.

Nu s-a observat niciun efect clinic relevant privind expunerea totală la etinilestradiol sau levonorgestrel. De aceea, se anticipează că efectul contraceptiv nu va fi afectat la administrarea concomitentă cu liraglutid.

Insulina

La pacienţii cu diabet zaharat tip 2 nu au fost observate interacţiuni farmacocinetice sau farmacodinamice între liraglutid şi insulina detemir atunci când a fost administrată o doză unică de insulină detemir 0,5 U/kg concomitent cu liraglutid 1,8 mg la momentul atingerii concentraţiei plasmatice la starea de echilibru.

Studiile de interacţiune au fost efectuate numai la adulţi.

VV-LAB-120424 1.0 .

Nu există date adecvate privind utilizarea liraglutid la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om nu este cunoscut.

Liraglutid nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, în locul acestuia fiind recomandată utilizarea insulinei.

Dacă o pacientă intenţionează să rămână gravidă sau este gravidă, tratamentul cu Victoza trebuie întrerupt.

Nu se cunoaşte dacă liraglutid se excretă în laptele uman. Studiile la animale au evidenţiat că excreţia în lapte a liraglutid şi a metaboliţilor cu o structură asemănătoare este scăzută. Studiile non-clinice au evidenţiat o reducere a creşterii puilor de şobolan alăptaţi în perioada neonatală, ca urmare a tratamentului (vezi pct. 5.3). Datorită lipsei de experienţă, Victoza nu trebuie utilizat în timpul alăptării la sân.

În afară de o uşoară descreştere a numărului de implanturi vii, studiile la animale nu au indicat efecte dăunătoare asupra fertilităţii.

Victoza nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pacienţii trebuie informaţi despre măsurile de precauţie pentru a evita hipoglicemia atunci când conduc vehicule şi folosesc utilaje, mai ales dacă Victoza se utilizează în asociere cu o sulfoniluree sau insulină.

În cinci studii clinice de fază 3a efectuate pe termen lung, peste 2500 de pacienţi adulți au fost trataţi cu Victoza în monoterapie sau cu Victoza în asociere cu metformină, cu o sulfoniluree (cu sau fără metformină) sau cu metformină plus rosiglitazonă.

În timpul studiilor clinice, cele mai frecvente reacţii adverse raportate au fost tulburările gastro-intestinale: greaţa şi diareea au fost foarte frecvente, în timp ce vărsăturile, constipaţia, durerile abdominale şi dispepsia au fost frecvente. Aceste reacţii adverse gastro-intestinale pot apărea mai frecvent la începutul tratamentului. De obicei, aceste reacţii adverse se diminuează după câteva zile sau săptămâni de tratament continuu. De asemenea, durerile de cap şi rinofaringita au fost frecvente.

În plus, hipoglicemia a fost frecventă şi foarte frecventă, dacă liraglutid este utilizat în asociere cu o sulfoniluree. Hipoglicemia severă a fost observată mai ales în asociere cu o sulfoniluree.

Tabelul 1 prezintă reacţiile adverse raportate în studiile de fază 3a controlate efectuate pe termen lung, studiul clinic LEADER (un studiu clinic efectuat pe termen lung privind consecinţele cardiovasculare) şi din rapoartele spontane (după punerea pe piață a medicamentului). Frecvenţele pentru toate evenimentele au fost calculate pe baza incidenţei acestora în studiile clinice de fază 3a.

Categoriile de frecvenţă sunt definite ca fiind: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100); rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000); foarte rare (< 1/10000); cu

VV-LAB-120424 1.0 .

frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile). În cadrul fiecărei clase de frecvență, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Tabelul 1 Reacţiile adverse raportate în studiile clinice controlate de fază 3a, studiul clinic efectuat pe termen lung privind consecinţele cardiovasculare (LEADER) şi din raportările spontane (după punerea pe piață a medicamentului)

Baza de date

MedDRA pe aparate Foarte Mai puțin sisteme şi frecvente Frecvente frecvente Rare Foarte rare organe

Infecţii şi Rinofaringită infestări Bronşită

Tulburări ale Reacții sistemului anafilactice imunitar

Tulburări Hipoglicemie Deshidratare metabolice şi de Anorexie nutriţie Scăderea apetitului alimentar

Tulburări ale Cefalee Disgeuzie sistemului Amețeli nervos

Tulburări Creşterea cardiace frecvenței cardiace

Tulburări Greață Vărsături Evacuare Obstrucție Pancreatită gastrointestinale Diaree Dispepsie gastrică intestinală (incluzând

Durere în întârziată pancreatita abdomenul necrozantă) superior

Gastrită

Flatulență

Distensie abdominală

Boală de reflux gastroesofagian

Disconfort abdominal

Dureri dentare

Tulburări Litiază biliară hepatobiliare Colecistită

Afecţiuni Erupție cutanată Urticarie cutanate şi ale tranzitorie Prurit ţesutului subcutanat

Tulburări renale Afectarea şi ale căilor funcției renale urinare Insuficiență renală acută

Tulburări Oboseală Maleză generale şi la Reacții la locul de nivelul locului injectare de administrare

Investigaţii Valori crescute ale diagnostice lipazemiei*

Valori crescute ale amilazemiei*

VV-LAB-120424 1.0 .

* din studii clinice controlate de fază 3b şi 4 numai când sunt măsurate.

Într-un studiu clinic cu liraglutid ca monoterapie, frecvenţa hipoglicemiei raportată cu liraglutid a fost mai mică decât frecvenţa raportată la pacienţii trataţi cu comparatorul activ (glimepirida). Cele mai frecvent raportate reacţii adverse au fost tulburările gastro-intestinale, infecţiile şi infestările.

În studiile clinice, cele mai multe episoade de hipoglicemie confirmată au fost uşoare. În studiul în care a fost utilizat liraglutid ca monoterapie, nu s-au observat episoade hipoglicemice severe.

Hipoglicemia severă poate apărea mai puțin frecvent şi a fost observată mai ales dacă liraglutid este asociat cu o sulfoniluree (0,02 evenimente/pacient şi an). Foarte puţine episoade (0,001 evenimente/pacient şi an) au fost observate în cazul administrării liraglutid în asociere cu antidiabetice orale, altele decât sulfoniluree. Riscul de hipoglicemie este mic dacă se asociază insulina bazală cu liraglutid (1,0 evenimente per pacient şi an, vezi pct. 5.1). În studiul clinic LEADER, episoadele de hipoglicemie severă au fost raportate cu o frecvenţă mai mică la liraglutid comparativ cu placebo (1,0 comparativ cu 1,5 evenimente per 100 pacient-ani; rată estimată de 0,69 [0,51 până la 0,93]) (vezi pct. 5.1). În cazul pacienţilor trataţi cu insulină premixată la momentul iniţial şi apoi timp de cel puţin 26 săptămâni, rata de apariţie a hipoglicemiei severe a fost de 2,2 evenimente per 100 pacient-ani atât pentru liraglutid, cât şi pentru placebo.

Când liraglutid este administrat concomitent cu metformină, 20,7% dintre pacienţi au raportat cel puţin un episod de greaţă, iar 12,6% dintre pacienţi au raportat cel puţin un episod de diaree. Când liraglutid este administrat concomitent cu o sulfoniluree, 9,1% dintre pacienţi au raportat cel puţin un episod de greaţă, iar 7,9% dintre pacienţi au raportat cel puţin un episod de diaree. Cele mai multe episoade au fost uşoare sau moderate şi au fost dependente de doză. La majoritatea pacienţilor care iniţial au prezentat greaţă, frecvenţa şi severitatea acesteia au scăzut odată cu continuarea tratamentului.

Pacienţii cu vârsta >70 de ani pot prezenta mai multe reacţii adverse gastro-intestinale atunci când sunt trataţi cu liraglutid.

Pacienţii cu insuficienţă renală uşoară şi moderată (clearance al creatininei 60-90 ml/min şi respectiv 30-59 ml/min.) pot prezenta mai multe reacţii adverse gastro-intestinale atunci când sunt trataţi cu liraglutid.

Au fost raportate câteva cazuri de litiază biliară (0,4%) şi colecistită (0,1%) pe durata studiilor clinice controlate, de fază 3a, efectuate pe termen lung cu liraglutid. În studiul clinic LEADER, frecvenţa de apariţie a litiazei biliare şi a colecistitei a fost de 1,5% şi, respectiv, 1,1% pentru liraglutid şi de 1,1% şi, respectiv, 0,7% pentru placebo (vezi pct. 5.1).

În studiile clinice controlate de lungă durată (26 de săptămâni sau mai mult), incidenţa întreruperii tratamentului din cauza reacţiilor adverse a fost de 7,8% la pacienţii trataţi cu liraglutid şi de 3,4% la cei trataţi cu comparator. Reacţiile adverse cele mai frecvente care au dus la întreruperea tratamentului la pacienţii trataţi cu liraglutid au fost greaţa (2,8% dintre pacienţi) şi vărsăturile (1,5%).

Reacţii adverse la nivelul locului de injectare

În studiile clinice controlate de lungă durată (26 de săptămâni sau mai mult), reacţiile adverse la nivelul locului de injectare au fost raportate la aproximativ 2% dintre pacienţii trataţi cu Victoza. De regulă, aceste reacţii au fost uşoare.

VV-LAB-120424 1.0 .

În studiile clinice controlate, de fază 3, efectuate pe termen lung cu Victoza, au fost raportate cazuri rare de pancreatită acută (<0,2%). Pancreatita a fost, de asemenea, raportată după punerea pe piaţă a medicamentului. În studiul clinic LEADER, frecvenţa pancreatitei acute confirmate prin adjudecare a fost de 0,4% pentru liraglutid şi, respectiv, de 0,5% pentru placebo (vezi pct. 4.4 și pct. 5.1).

Reacţii alergice inclusiv urticarie, erupție cutanată tranzitorie şi prurit au fost raportate în urma utilizării după punerea pe piaţă a Victoza.

Câteva cazuri de reacţii anafilactice cu simptome suplimentare cum sunt hipotensiunea arterială, palpitaţiile, dispneea și edemul au fost raportate în urma utilizării după punerea pe piaţă a Victoza.

Câteva cazuri cu angioedem (0,05%) au fost raportate în timpul studiilor clinice de lungă durată cu

Victoza.

Copii şi adolescenți

În general, frecvenţa, tipul şi severitatea reacţiilor adverse la adolescenţi şi copii cu vârsta de 10 ani şi peste au fost comparabile cu cele observate la populaţia adultă. Rata episoadelor hipoglicemice confirmate a fost mai mare cu liraglutid (0,58 evenimente/pacient-an) comparativ cu placebo (0,29 evenimente/pacient-an). La pacienţii trataţi cu insulină înainte de un episod hipoglicemic confirmat, rata a fost mai mare în cazul administrării de liraglutid (1,82 evenimente/pacient-an) comparativ cu placebo (0,91 evenimente/pacient-an). Nu au apărut episoade hipoglicemice severe în grupul de pacienţi trataţi cu liraglutid.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului național de raportare, aşa cum este menționat în Anexa V.

În studiile clinice şi în urma utilizării după punerea pe piaţă au fost raportate supradoze de până la 40 ori (72 mg) a dozei de menţinere recomandate. Evenimentele raportate au inclus greaţă severă, vărsături, diaree și hipoglicemie severă.

În caz de supradozaj, trebuie iniţiat tratamentul de susţinere corespunzător, în funcţie de semnele şi simptomele clinice ale pacientului. Pacientul trebuie să stea sub observaţie pentru monitorizarea semnelor clinice de deshidratare şi a glicemiei.

Grupa farmacoterapeutică: Medicamente utilizate în diabetul zaharat, analogi ai peptidei umane 1 asemănătoare glucagonului (GLP-1), excluzând insuline. Codul ATC: A10BJ02

Liraglutid este un analog al peptidei umane 1 asemănătoare glucagonului (GLP-1), cu structură identică în proporţie de 97% cu GLP-1 uman, care se leagă şi activează receptorul GLP-1. Receptorul

GLP-1 este ţinta pentru GLP-1 natural, un hormon incretinic endogen, care potenţează celulele beta pancreatice dependente de glucoză. La om, spre deosebire de GLP-1 natural, liraglutid are un profil farmacocinetic şi farmacodinamic potrivit pentru administrarea o dată pe zi. După administrarea subcutanată, profilul de acţiune de lungă durată are la bază trei mecanisme: auto-asocierea, care are ca rezultat o absorbţie lentă; legarea de albumină; şi o stabilitate enzimatică superioară faţă de enzimele dipeptidil peptidaza 4 (DPP-4) şi endopeptidazele neutre (EPN), determinând un timp de înjumătăţire plasmatic mai mare.

VV-LAB-120424 1.0 .

Acţiunea liraglutid este mediată printr-o interacţiune specifică cu receptorii GLP-1, care determină o creştere a adenozin monofosfatului ciclic (AMPc). Liraglutid stimulează secreţia de insulină într-o manieră dependentă de glucoză. Simultan, liraglutid reduce secreţia prea mare de glucagon, tot într-un mod dependent de glucoză. Astfel, atunci când glicemia creşte, secreţia de insulină este stimulată, iar secreţia de glucagon este inhibată. Invers, în cazul hipoglicemiei, liraglutid reduce secreţia de insulină şi nu împiedică secreţia de glucagon. De asemenea, mecanismul de scădere a glicemiei implică şi o uşoară încetinire a golirii stomacului. Liraglutid reduce greutatea corporală şi masa de ţesut adipos prin mecanisme care implică reducerea apetitului alimentar şi a aportului energetic, GLP-1 este un regulator fiziologic al apetitului şi al consumului de alimente însă mecanismul exact de acțiune nu este foarte clar.

În studiile la animale, administrarea periferică de liraglutid a condus la absorbția în regiuni specifice ale creierului implicate în reglarea apetitului, unde liraglutid, prin activarea specifică a receptorului

GLP-1 (GLP-1R), a crescut gradul de sațietate şi a scăzut senzația de foame, în acest mod conducând la scăderea greutății corporale.

Receptorii GLP-1 sunt, de asemenea, exprimaţi în locuri specifice la nivelul cordului, sistemului vascular, sistemului imunitar şi al rinichilor. Pe modelele de ateroscleroză la şoarece, liraglutid a împiedicat progresia plăcii la nivelul aortei şi a redus inflamaţia la nivelul plăcii. În plus, liraglutid a avut un efect benefic asupra lipidelor plasmatice. Liraglutid nu a redus dimensiunea plăcii în cazul celor deja existente.

Liraglutid acţionează pe durata a 24 de ore şi îmbunătăţeşte controlul glicemic prin reducerea glicemiei á jeun şi post-prandiale la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2.

Eficacitate şi siguranță clinică

Atât îmbunătăţirea controlului glicemic, cât şi reducerea morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare sunt elemente esenţiale ale tratamentului diabetului de tip 2.

Pentru a evalua efectele liraglutid asupra controlului glicemic, au fost realizate cinci studii clinice dublu-orb, randomizate, controlate, de fază 3a, la adulți (Tabel 2). Tratamentul cu liraglutid a determinat îmbunătăţiri semnificative din punct de vedere clinic şi statistic ale hemoglobinei glicozilate A1c (HbA1c), ale glicemiei á jeun şi glicemiei post-prandiale, comparativ cu placebo.

Aceste studii au inclus 3978 pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 (2501 pacienţi trataţi cu liraglutid), dintre care 53,7% bărbaţi şi 46,3% femei, 797 pacienţi (508 trataţi cu liraglutid) cu vârsta ≥65 de ani şi 113 pacienţi (66 trataţi liraglutid) cu vârsta ≥75 de ani.

Studii clinice suplimentare au fost realizate cu liraglutid. Acestea au inclus 1901 pacienţi în patru studii clinice controlate, randomizate, deschise (incluzând 464, 658, 323 şi 177 pacienţi pe studiu clinic) şi un studiu clinic controlat, randomizat, dublu-orb cu pacienţi diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 2 şi insuficienţă renală moderată (279 pacienți).

De asemenea, a fost efectuat un studiu clinic amplu cu liraglutid pentru evaluarea consecinţelor cardiovasculare (studiul clinic LEADER) la 9340 pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 cu risc cardiovascular crescut.

* Controlul glicemiei

Liraglutid administrat în monoterapie o perioadă de 52 de săptămâni a determinat scăderi semnificative din punct de vedere statistic şi susținute ale HbA1c, comparativ cu administrarea dozei de glimepiridă 8 mg (-0,84% pentru doza de liraglutid 1,2 mg, -1,14% pentru doza de liraglutid 1,8 mg, comparativ cu -0,51% pentru comparator) la pacienţii tratați anterior fie prin dietă şi exerciţii fizice, fie

VV-LAB-120424 1.0 .

cu medicamente antidiabetice orale în monoterapie, la maximum jumătate din doza maximă (Tabel 2).

Asocierea cu medicamente antidiabetice orale

Liraglutid în asociere cu metformină, cu glimepiridă sau cu metformină şi rosiglitazonă sau SGLT2i ± metformină, timp de 26 de săptămâni, a avut ca rezultat scăderi semnificative statistic şi de durată ale nivelului HbA1c, comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat placebo (Tabelul 2).

Tabelul 2 Studii clinice de fază 3 cu liraglutid în monoterapie (52 săptămâni) și în asociere cu antidiabetice orale (26 săptămâni) N HbA1c Modificarea Pacienţi (%) Greutate Modificarea medie HbA1c medii care au corporal greutăţii iniţială faţă de obţinut ă medie corporale (%) valoarea HbA1c<7% iniţială medii faţă iniţială (%) (kg) de valoarea iniţială (kg)

Liraglutid 1,2 mg 251 8,18 -0,84* 42,81, 58,33 92,1 -2,05**

Liraglutid 1,8 mg 246 8,19 -1,14** 50,91, 62,03 92,6 -2,45**

Glimepiridă 8 mg pe zi 248 8,23 -0,57,81, 30,83 93,3 1,12

În asociere cu metformină (2000 mg pe zi)

Liraglutid 1,2 mg 240 8,3 -0,97† 35,31, 52,82 88,5 -2,58**

Liraglutid 1,8 mg 242 8,4 -1,00† 42,41, 66,32 88,0 -2,79**

Placebo 121 8,4 0,09 10,81, 22,52 91,0 -1,51

Glimepiridă 4 mg pe zi 242 8,4 -0,98 36,31, 56,02 89,0 0,95

În asociere cu glimepiridă (4 mg pe zi)

Liraglutid 1,2 mg 228 8,5 -1,08** 34,51, 57,42 80,0 0,32**

Liraglutid 1,8 mg 234 8,5 -1,13** 41,61, 55,92 83,0 -0,23**

Placebo 114 8,4 0,23 7,51, 11,82 81,9 -0,10

Rosiglitazonă 4 mg pe 231 8,4 -0,44 21,91, 36,12 80,6 2,11 zi

În asociere cu metformină (2000 mg pe zi) + rosiglitazonă (4 mg de două ori pe zi)

Liraglutid 1,2 mg 177 8,48 -1,48 57,51 95,3 -1,02

Liraglutid 1,8 mg 178 8,56 -1,48 53,71 94,9 -2,02

Placebo 175 8,42 -0,54 28,11 98,5 0,60

În asociere cu metformină (2000 mg pe zi) + glimepiridă (4 mg pe zi)

Liraglutid 1,8 mg 230 8,3 -1,33* 53,11 85,8 -1,81**

Placebo 114 8,3 -0,24 15,31 85,4 -0,42

Insulină glargin4 232 8,1 -1,09 45,81 85,2 1,62

În asociere cu SGLT2i5 ± metformină (≥1500 mg/zi)

Liraglutid 1,8 mg 203 8,00 -1,02*** 54,8*** 91,0 -2,92

Placebo 100 7,96 -0,28 13,9 91,4 -2,06

*Superioritate (p<0,01) față de comparatorul activ; **Superioritate (p<0,0001) față de comparatorul activ;***Superioritate (p<0,001) față de comparatorul activ, †Non-inferioritate (p<0,0001) față de comparatorul activ 1toți pacienții; 2monoterapie anterioară cu antidiabetice orale; 3pacienți tratați anterior prin dietă 5Victoza în asociere cu SGLT2i a fost investigat la toate dozele aprobate de SGLT2i 4stabilirea dozei de insulină glargin a fost deschisă și s-a aplicat conform Ghidului pentru ajustarea dozei de insulină glargin. Stabilirea treptată a dozei de insulină glargin a fost efectuată de pacient, conform instrucțiunilor investigatorului:

VV-LAB-120424 1.0 .

Ghid de ajustare a dozei de insulină glargin

Auto-monitorizarea glicemiei á jeun Creşterea dozei de insulină glargin (UI) ≤5,5 mmol/l (≤100 mg/dl) Ţinta Fără modificări >5,5 şi <6,7 mmol/l (>100 şi <120 mg/dl) 0 - 2 UIa ≥6,7 mmol/l (≥120 mg/dl) 2 UI a În funcţie de recomandările individualizate ale investigatorului la vizita precedentă, de exemplu, dacă pacientul a prezentat hipoglicemie.

Într-un studiu cu durata de 104 săptămâni, 57% dintre pacienții cu diabet de tip 2 tratați cu insulină degludec în asociere cu metformină au atins ținta de HbA1c <7%. Ceilalți pacienți au fost incluşi în continuare într-un studiu deschis, randomizat de 26 de săptămâni de asociere liraglutid sau o doză unică de insulină aspart (la masa principală). Pe brațul de studiu insulină degludec + liraglutid, doza de insulină a fost scăzută cu 20% pentru a minimiza riscul de hipoglicemie. Asocierea liraglutid a determinat o scădere semnificativ statistic mai mare a HbA1c (-0,73% pentru liraglutid față de -0,40% pentru comparator) şi a greutății corporale (-3,03 kg față de +0,72 kg). Rata episoadelor hipoglicemice (per pacient şi an de expunere) a fost semnificativ statistic mai mică în cazul asocierii cu liraglutid, comparativ cu asocierea insulină aspart în doză unică (1,0 față de 8,15; raport: 0,13; IÎ 95% : 0,08 la 0,21).

Într-un studiu clinic cu durata de 52 săptămâni, la pacienţii care nu au atins obiectivele glicemice doar cu liraglutid şi metformină, asocierea de insulină detemir la liraglutid 1,8 mg şi metformină a condus la o scădere a HbA1c față de valoarea inițială de 0,54%, comparativ cu 0,20% în grupul de control cu liraglutid 1,8 mg şi metformină. Pierderea în greutate a fost menținută. A fost observată o mică creştere a ratei de episoade hipoglicemice minore (0,23 față de 0,03 de evenimente per pacient-an).

În studiul clinic LEADER, (vezi subpunctul Evaluare cardiovasculară), 873 pacienţi erau trataţi la momentul iniţial cu insulină premixată (cu sau fără ADO) şi apoi timp de cel puţin 26 săptămâni.

Valoarea medie a HbA1c la momentul iniţial a fost de 8,7% pentru liraglutid şi placebo. La săptămâna 26, valoarea medie estimată în ceea ce priveşte modificarea HbA1c a fost de -1,4% şi -0,5% pentru liraglutid şi, respectiv, placebo, cu o diferenţă de tratament estimată de -0,9 [-1,00; -0,70]IÎ 95%. Profilul de siguranţă al liraglutid în asociere cu insulină premixată a fost, în general, comparabil cu cel observat în cazul placebo în asociere cu insulină premixată (vezi pct. 4.8).

Utilizare la pacienţi cu insuficienţă renală

Într-un studiu clinic dublu-orb pentru compararea eficacităţii şi siguranţei a liraglutid 1,8 mg faţă de placebo asociată cu insulină şi/sau antidiabetice orale, la pacienţii diagnosticaţi cu diabet tip 2 şi insuficienţă renală moderată, liraglutid a fost superior în scăderea HbA1c după 26 de săptămâni (-1,05% faţă de -0,38%) comparativ cu tratamentul placebo.

Un număr semnificativ mai mare de pacienţi au atins HbA1c sub 7% cu liraglutid comparativ cu placebo (52,8% faţă de 19,5%). În ambele grupuri a fost observată o scădere a masei corporale: -2,4 kg cu liraglutid faţă de -1,09 kg cu placebo. Episoadele hipoglicemice au fost comparabile în ambele grupuri de tratament. Profilul de siguranţă al liraglutid a fost similar cu cel observat în alte studii clinice efectuate cu liraglutid.

* Proporţia pacienţilor care au obţinut reducerea HbA1c

Liraglutid administrat în monoterapie a determinat o proporție semnificativ statistic mai mare de pacienți care au atins valori ale HbA1c ≤6,5% la 52 săptămâni, comparativ cu pacienții cărora li s-a administrat glimepiridă (37,6% pentru doza de liraglutid de 1,8 mg și 28,0% pentru doza de liraglutid de 1,2 mg, față de 16,2% pentru comparator).

Liraglutid administrat în asociere cu metformină, cu glimepiridă, cu metformină şi rosiglitazonă, sau

SGLT2i ± metformină, a determinat o creştere semnificativă statistic a proporţiei pacienţilor care au obţinut o valoare a HbA1c≤6,5 la 26 de săptămâni, comparativ cu pacienţii cărora li s-au administrat aceste medicamente în monoterapie.

VV-LAB-120424 1.0 .

* Glicemia á jeun

Tratamentul cu liraglutid în monoterapie şi în asociere cu unul sau două antidiabetice orale a determinat o reducere a glicemiei á jeun cu 13-43,5 mg/dl (0,72-2,42 mmol/l). Această reducere a fost observată din primele două săptămâni de tratament.

* Glicemia postprandială

Liraglutid a redus glicemia postprandială după toate cele trei mese zilnice cu 31-49 mg/dl (1,68-2,71 mmol/l).

* Funcţia celulelor beta

Studiile clinice efectuate cu liraglutid au evidenţiat o îmbunătăţire a funcţiei celulelor beta pe baza măsurătorilor cum ar fi modelul homeostatic al evaluării funcţiei celulelor beta (HOMA-B) şi raportul proinsulină/insulină. După 52 de săptămâni de tratament cu liraglutid, la un subgrup de pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 (n=29) s-a demonstrat îmbunătăţirea secreţiei de insulină atât în prima fază cât şi în cea de-a doua fază.

* Greutatea corporală

Tratamentul cu liraglutid în asociere cu metformină, cu metformină şi glimepiridă, cu metformină şi rosiglitazonă, sau SGLT2i cu sau fără metformină, a fost asociat cu reducerea semnificativă a greutăţii corporale cu valori cuprinse între 0,86 kg şi 2,62 kg comparativ cu placebo.

Reducerea mai importantă a greutăţii corporale s-a observat odată cu creşterea valorii iniţiale a indicelui de masă corporală (IMC).

* Evaluare cardiovasculară

Analiza post-hoc a evenimentelor cardiovasculare majore (deces din cauze cardiovasculare, infarct miocardic, accident vascular cerebral) din toate studiile clinice faza 2 şi 3 pe termen mediu şi lung (de la 26 şi până la 100 săptămâni), care au inclus 5607 pacienți (3651 expuşi la liraglutid), nu a demonstrat o creştere a riscului cardiovascular (raport a incidenței de 0,75 (95% IÎ 0,35; 1,63)) pentru liraglutid față de toți comparatorii.

Studiul clinic Liraglutide Effect and Action in Diabetes Evaluation of Cardiovascular Outcome

Results (LEADER) a fost un studiu multicentric, controlat cu placebo, dublu orb. 9340 pacienţi au fost alocaţi în mod aleatoriu fie pentru tratamentul cu liraglutid (4668), fie pentru a li se administra placebo (4672), ambele în asociere cu tratamentul standard pentru HbA1c şi factori de risc cardiovascular (CV).

Rezultatul principal şi statusul vital la finalizarea studiului au putut fi evaluate în cazul a 99,7% şi 99,6% dintre participanţii randomizaţi pentru a li se administra liraglutid şi, respectiv, placebo. Durata monitorizării a fost de minimum 3,5 ani până la maximum 5 ani. Populaţia de studiu a inclus pacienţi cu vârsta ≥65 ani (n=4329) şi ≥75 ani (n=836) şi pacienţi cu insuficienţă renală uşoară (n=3907), moderată (n=1934) sau severă (n=224). Vârsta medie a fost de 64 ani şi valoarea medie a IMC a fost de 32,5 kg/m². Durata medie a diabetului zaharat era de 12,8 ani.

Criteriul principal de aprecierea a eficacităţii a fost timpul de la randomizare până la prima apariţie a oricăror evenimente cardiovasculare adverse majore (EACM): decesul de cauză CV, infarctul miocardic neletal sau accidentul vascular cerebral neletal. Liraglutid a fost superior în prevenirea

EACM comparativ cu placebo (Figura 1). Valoarea estimată a raportului de risc a fost în mod constant sub 1 pentru toate cele 3 componente ale EACM.

De asemenea, liraglutid a redus semnificativ riscul de EACM extins (EACM primar, angină pectorală instabilă necesitând spitalizare, revascularizare coronariană sau spitalizare din cauza insuficienţei cardiace) şi alte criterii secundare de apreciere a eficacităţii (Figura 2).

VV-LAB-120424 1.0 .

Placebo

Victoza

RR: 0.87

IÎ 95% [0,78; 0,97] p<0,001 pentru non-inferioritate p=0,005 pentru superioritate

Timpul până la randomizare (luni)

Pacienţi la risc

Placebo 4672 4587 4473 4352 4237 4123 4010 3914 1543 407

Victoza 4668 4593 4496 4400 4280 4172 4072 3982 1562 424

FAS: set complet de analize (full analysis set).

Figura 1: Diagrama Kaplan Meier privind timpul până la primul EACM - populaţia FAS Raportul de risc Victoza N Placebo N (IÎ 95%) (%) (%)

FAS 4668 (100) 4672 (100)

Obiectiv principal - EACM 0,87 608 694 (0,78-0,97) (13,0) (14,9)

Componentă a EACM:

Deces de cauză cardiovasculară 0,78 219 278 (0,66-0,93) (4,7) (6,0) 0,89

Accident vascular cerebral neletal 159 177 (0,72-1,11) (3,4) (3,8)

Infarct miocardic neletal 0,88 281 317 (0,75-1,03) (6,0) (6,8)

EACM extins 0,88 948 1062 (0,81-0,96) (20,3) (22,7)

Componente suplimentare ale EACM extinse:

Angină pectoral instabilă (spitalizare) 0,98 122 124 (0,76-1,26) (2,6) (2,7) 0,91 405 441

Revascularizare coronariană (0,80-1,04) (8,7) (9,4) 0,87 218 248

Insuficienţă cardiacă (spitalizare) (0,73-1,05) (4,7) (5,3)

Alte criterii secundare:

Toate cauzele de deces 0,85 381 447 (0,74-0,97) (8,2) (9,6) 0,95

Deces de cauză necardiovasculară 162 169 (0,77-1,18) (3,5) (3,6)

FAS: set complet de analize (full analysis set)

IÎ: interval de încredere 0,7 0,8 0,9 ,,2

EACM: evenimente adverse cardiovasculare majore În favoarea Victoza În favoarea placebo %: proporţia, exprimată în procente, de subiecţi cu un eveniment

N: număr de subiecţi

Figura 2: Diagrama analizelor privind tipurile individuale de evenimente cardiovasculare - populaţia FAS

O reducere semnificativă şi susţinută a HbA1c de la momentul iniţial până la luna 36 a fost observată cu liraglutid comparativ cu placebo, în asociere cu terapia standard de îngrijire (-1,16% comparativ cu

- 0,77%; diferenţa de tratament estimată [DTE] -0,40% [-0,45; -0,34]). Necesitatea de a suplimenta tratamentul cu insulină a fost redusă cu 48% cu liraglutid comparativ cu placebo la pacienţii netrataţi cu insulină la momentul iniţial (RR 0,52 [0,48; 0,57]).

* Tensiune arterială şi frecvenţă cardiacă

Pe durata studiilor clinice de fază 3a. liraglutid a redus tensiunea arterială sistolică cu o valoare medie de 2,3 până la 6,7 mmHg comparativ cu momentul iniţial, iar comparativ cu comparatorul activ reducerea a fost de 1,9 până la 4,5 mmHg.

În studiul clinic de lungă durată LEADER, a fost observată, cu liraglutid, o creştere medie a frecvenţei cardiace de 2 până la 3 bătăi pe minut comparativ cu momentul iniţial. În studiul clinic LEADER, nu a

VV-LAB-120424 1.0 .

Pacienţi cu un eveniment (%) fost observat niciun impact din punct de vedere clinic, pe termen lung, al creşterii frecvenţei cardiace asupra riscului de evenimente cardiovasculare.

* Evaluare microvasculară

În studiul clinic LEADER, evenimentele microvasculare au constat în evaluarea consecinţelor de tip nefropatie şi retinopatie. Analiza timpului până la apariţia primului eveniment microvascular pentru liraglutid comparativ cu placebo a arătat o valoare a RR de 0,84 [0,73; 0,97]. RR pentru liraglutid comparativ cu placebo a fost de 0,78 [0,67; 0,92] pentru timpul până la apariţia primului eveniment de tip nefropatie şi de 1,15 [0,87; 1,52] pentru timpul până la apariţia primului eveniment de tip retinopatie.

* Imunogenitate

În urma tratamentului cu liraglutid, similar altor medicamente care conțin proteine sau peptide, cu potențial imunogen, pacienții pot dezvolta anticorpi anti-liraglutid. În medie, 8,6% din pacienți dezvoltă anticorpi. Formarea de anticorpi nu este asociată cu scăderea eficacității de liraglutid.

Într-un studiu dublu-orb, care a comparat eficacitatea şi siguranța administrării Victoza 1,8 mg versus placebo ca terapie adăugată la metformină ± insulină la adolescenţi şi copii cu vârsta de 10 ani şi peste, cu diabet zaharat de tip 2, Victoza a fost superior tratamentului cu placebo scăzând HbA1c după 26 de săptămâni (-1,06, [-1,65; 0,46]). Diferenţa de tratament în ceea ce privește valorile HbA1c a fost de 1,3% după alte 26 de săptămâni de extensie deschisă, confirmând controlul glicemic susţinut cu

Victoza.

Profilul de eficacitate şi siguranţă al Victoza a fost comparabil cu cel observat la populaţia adultă tratată cu Victoza. Pe baza controlului glicemic adecvat sau a tolerabilităţii, 30% dintre subiecţii aflaţi în studiu au rămas în tratament cu o doză de 0,6 mg, la 17% s-a crescut doza la 1,2 mg şi la 53% s-a crescut doza la 1,8 mg.

Alte date clinice

Într-un studiu clinic deschis care a comparat eficacitatea şi siguranţa liraglutid (1,2 mg şi 1,8 mg) şi sitagliptină (inhibitor de DPP-4, 100 mg) la pacienţi inadecvat controlaţi cu tratament cu metformină (HbA1c medie 8,5%), liraglutid s-a dovedit statistic superioară tratamentului cu sitagliptină prin reducerea HbA1c după 26 săptămâni (-1,24%, -1,50% faţă de -0,90%, p<0,0001). Pacienţii trataţi cu liraglutid au prezentat o reducere semnificativă a greutăţii corporale, comparativ cu pacienţii trataţi cu sitagliptină (-2,9 kg şi -3,4 kg faţă de -1,0 kg, p<0,0001). O proporţie mai mare de pacienţi trataţi cu liraglutid a experimentat o stare de rău tranzitorie faţă de pacienţii trataţi cu sitagliptină (20,8% şi 27,1% pentru liraglutid faţă de 4,6% pentru sitagliptină). Reducerea HbA1c şi superioritatea liraglutid (1,2 mg şi 1,8 mg) faţă de sitagliptină după 26 săptămâni de tratament erau prezente la 52 săptămâni de tratament (-1,29% şi -1,51% faţă de -0,88%, p<0,0001). Transferul pacienţilor de la sitagliptină la liraglutid după 52 săptămâni de tratament a avut ca rezultat reducerea statistic semnificativă a HbA1c (-0,24% şi -0,45%, 95% IÎ: -0.41 la -0,07 şi -0,67 la -0,23) la săptămâna 78, dar un grup formal de control nu a fost prezent.

Într-un studiu clinic deschis care a comparat eficacitatea şi siguranţa liraglutid 1,8 mg o dată pe zi şi exenatidă 10 mcg de două ori pe zi la pacienţi insuficient controlaţi cu tratament cu metformină şi/sau sulfoniluree (HbA1c mediu 8,3%), liraglutid a fost superior din punct de vedere statistic tratamentului cu exenatidă pentru reducerea HbA1c după 26 săptămâni (-1,12% faţă de -0,79%; diferenţa de tratament estimată: -0,33; 95% IÎ: -0,47 la -0,18).

Un număr semnificativ mai mare de pacienţi au atins HbA1c sub 7% cu liraglutid comparativ cu exenatidă (54,2% faţă de 43,4%, p=0,0015). Ambele tratamente au condus la o reducere a greutăţii corporale de aproximativ 3 kg.

Transferarea pacienţilor de la exenatidă la liraglutid după 26 săptămâni de tratament a condus la o reducere suplimentară, statistic semnificativă a HbA1c (-0,32%, 95% IÎ: -0,41 la -0,24) în săptămâna 40 dar nu a existat un grup formal de control. În timpul celor 26 săptămâni au apărut 12 reacţii adverse

VV-LAB-120424 1.0 .

severe la 235 pacienţi (5,1%) care au utilizat liraglutid în timp ce 6 reacţii adverse severe au apărut la 232 pacienţi (2,6%) care au utilizat exenatidă. Nu a existat un model consistent în ceea ce priveşte clasificarea pe aparate, sisteme şi organe a evenimentelor.

Într-un studiu clinic deschis care a comparat eficacitatea şi siguranţa administrării concomitente de liraglutid 1,8 mg cu lixisenatidă 20 mcg la 404 pacienţi insuficient controlaţi terapeutic cu metformină (HbA1c medie 8,4%), liraglutid a fost superior comparativ cu lixisenatida prin reducerea HbA1c după 26 săptămâni de tratament (-1,83% faţă de -1,21%, p<0,0001). Un număr semnificativ de pacienţi au atins o valoare a HbA1c sub 7% cu liraglutid comparativ cu cei trataţi cu lixisenatidă (74,2% faţă de 45,5%, p<0,0001) precum şi valoarea ţintă de HbA1c mai mică sau egală cu 6,5% (54,6% faţă de 26,2%, p<0,0001). Reducerea greutăţii corporale a fost observată la ambele braţe de tratament (-4,3 kg cu liraglutid faţă de -3,7 kg cu lixisenatidă). Evenimentele adverse gastrointestinale au fost mai frecvent raportate în grupul de tratament cu liraglutid (43,6% faţă de 37,1%).

Absorbţia liraglutid după administrarea subcutanată este lentă, atingând concentraţia plasmatică maximă după 8-12 ore de la administrare. După administrarea subcutanată a unei doze unice de liraglutid 0,6 mg, concentraţia plasmatică maximă estimată de liraglutid a fost de 9,4 nmol/l (greutate corporală medie de aproximativ 73 de kg). La o doză de liraglutid 1,8 mg, concentraţia plasmatică medie de liraglutid la starea de echilibru (ASCτ/24) a atins aproximativ 34 nmol/l (greutate corporală medie de aproximativ 76 de kg). Expunerea la liraglutid scade odată cu creșterea greutăţii corporale.

Expunerea la liraglutid a crescut proporţional cu doza. După administrarea unei singure doze, coeficientul de variaţie intraindividuală pentru ASC a liraglutid a fost de 11%.

După administrarea subcutanată, biodisponibilitatea absolută a liraglutid este de aproximativ 55%.

După administrarea subcutanată, volumul aparent de distribuţie este de 11-17 l. După administrarea intravenoasă, volumul mediu de distribuţie a liraglutid este de 0,07 l/kg. Liraglutid se leagă în proporţie mare (>98%) de proteinele plasmatice.

În 24 de ore de la administrarea unei doze unice de liraglutid marcat radioactiv [3H] unor subiecţi sănătoşi, principala componentă în plasmă era liraglutid intact. În plasmă au fost identificaţi doi metaboliţi minori (≤9% şi ≤5% din radioactivitatea plasmatică totală). Liraglutid este metabolizat similar proteinelor mari, fără a se fi identificat un anumit organ ca principală cale de eliminare.

După o doză de liraglutid-[3H], nu s-a detectat liraglutid intact în urină sau fecale. Doar o mică parte din substanţa radioactivă administrată a fost excretată ca metaboliţi înrudiţi cu liraglutid, în urină sau fecale (6% şi respectiv 5%). Substanţa radioactivă din urină şi fecale a fost excretată mai ales în primele 6-8 zile şi a corespuns cu trei metaboliţi minori.

După administrarea subcutanată a unei singure doze de liraglutid, clearance-ul plasmatic mediu este de aproximativ 1,2 l/h, cu un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de aproximativ 13 ore.

Pe baza rezultatelor unui studiu farmacocinetic efectuat la subiecţi sănătoşi şi a analizei datelor farmacocinetice ale unui grup de pacienţi (între 18 şi 80 de ani), vârsta nu a avut niciun efect clinic relevant asupra farmacocineticii liraglutid.

VV-LAB-120424 1.0 .

Pe baza rezultatelor analizei datelor farmacocinetice ale unui grup de pacienţi bărbaţi şi femei şi a unui studiu farmacocinetic efectuat la subiecţi sănătoşi, sexul nu a avut niciun efect clinic relevant asupra farmacocineticii liraglutid.

Originea etnică

Pe baza rezultatelor analizei datelor farmacocinetice ale unui grup de pacienţi care a inclus pacienţi de rasă albă, neagră, asiatică şi hispanică, originea etnică nu a avut niciun efect clinic relevant asupra farmacocineticii liraglutid.

Obezitatea

Analiza farmacocinetică a populaţiei sugerează că indicele de masă corporală (IMC) nu influenţează semnificativ farmacocinetica liraglutid.

Farmacocinetica liraglutid a fost evaluată la pacienți cu diferite grade de insuficienţă hepatică, într-un studiu în care s-a administrat o doză unică. Expunerea la liraglutid a scăzut cu 13-23% la pacienții cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, comparativ cu subiecţii sănătoşi.

Expunerea a fost semnificativ mai mică (44%) la pacienții cu insuficienţă hepatică severă (scor Child

Pugh >9).

Expunerea la liraglutid a fost mai mică la pacienții cu insuficienţă renală, comparativ cu pacienții sănătoşi. Expunerea la liraglutid a scăzut cu 33% la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (clearance al creatininei, ClCr 50-80 ml/min), cu 14% la pacienţii cu insuficienţă renală moderată (ClCr 30-50 ml/min), cu 27% la pacienţii cu insuficienţă renală severă (ClCr<30 ml/min) şi cu 26% la pacienţii cu boală renală în stadiu terminal care au necesitat dializă.

În mod asemănător, într-un studiu clinic cu durata de 26 săptămâni, pacienţii diagnosticaţi cu diabet tip 2 şi insuficienţă renală moderată (CrCl 30-59 ml/min., vezi pct. 5.1) au avut o expunere la liraglutid cu 26% mai mică comparativ cu un studiu clinic diferit care a inclus pacienţi cu diabet de tip 2 şi funcție renală normală sau insuficienţă renală moderată.

Proprietăţile farmacocinetice au fost evaluate în cadrul studiilor clinice efectuate la adolescenţi şi copii cu vârsta de 10 ani şi peste, cu diabet zaharat tip 2. Expunerea la liraglutid la adolescenţi şi copii a fost comparabilă cu cea observată la populaţia adultă.

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate sau genotoxicitatea.

În studiile pentru determinarea carcinogenităţii, efectuate pe o durată de 2 ani, la şobolani şi şoareci, s-a observat apariţia de tumori neletale ale celulelor C ale tiroidei. La şobolani nu a fost stabilită doza la care nu apar efecte adverse (NOAEL). Aceste tumori nu au fost observate la maimuţele tratate timp de 20 de luni. Aceste efecte la rozătoare sunt determinate printr-un mecanism non-genotoxic, mediat de un receptor specific GLP-1, la care rozătoarele sunt sensibile în mod deosebit. Relevanţa pentru om este posibil să fie mică dar nu poate fi exclusă complet. Nu au fost identificate alte tumori apărute în urma tratamentului.

Studiile la animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe în ceea ce priveşte fertilitatea, ci doar o uşoară creştere a mortalităţii embrionare precoce, în cazul dozei maxime. Administrarea de Victoza în cursul perioadei de mijloc a gestaţiei a determinat o reducere a greutăţii mamei şi a creşterii fetale, cu efecte ambigue la nivelul coastelor la şobolani şi modificări la nivelul scheletului la iepure. Creşterea neonatală a fost redusă la şobolanii expuşi la Victoza şi a persistat în perioada de post-alăptare, în grupul căruia i s-a administrat o doză mare. Nu se cunoaşte dacă subdezvoltarea puilor a fost

VV-LAB-120424 1.0 .

determinată de reducerea ingestiei de lapte datorată unui efect direct al GLP-1 sau de reducerea cantităţii de lapte la mamă provocată de reducerea aportului caloric.

Fosfat disodic dihidrat

Fenol

Apă pentru preparate injectabile

Amestecarea Victoza cu alte medicamente poate duce la degradarea liraglutid. În absenţa studiilor privind compatibilitatea, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente.

30 de luni.

După prima utilizare: 1 lună

A se păstra la frigider (2°C-8°C).

A nu se congela.

A se păstra la distanţă de compartimentul congelatorului.

După prima utilizare: A se păstra la temperaturi sub 30°C sau la frigider (2°C-8°C). A nu se congela.

A se păstra stiloul injector (pen-ul) acoperit cu capacul pentru a fi protejat de lumină.

Cartuş (sticlă tip 1) prevăzut cu piston (bromobutil) şi o folie laminată din cauciuc (bromobutil/poliizopren), inclus într-un stilou injector (pen) preumplut multidoză, de unică folosinţă, realizat din poliolefină şi poliacetal.

Fiecare stilou injector (pen) conţine 3 ml soluţie, eliberând 30 de doze a 0,6 mg, 15 doze a 1,2 mg sau 10 doze a 1,8 mg.

Mărimi de ambalaj de 1, 2, 3, 5 sau 10 stilouri injectoare (pen-uri) preumplute.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Victoza nu trebuie utilizat dacă soluția nu este limpede şi incoloră sau aproape incoloră.

Victoza nu trebuie utilizat dacă a fost congelat.

Victoza poate fi administrat folosind ace cu o lungime de cel mult 8 mm şi un calibru minim de 32G.

Stiloul injector (pen-ul) este realizat pentru a fi utilizat cu ace de unică folosinţă NovoFine sau

NovoTwist.

Acele nu sunt incluse.

Pacientul trebuie sfătuit să arunce acul de injectare în conformitate cu cerinţele locale după fiecare

VV-LAB-120424 1.0 .

injectare şi să păstreze stiloul injector (pen-ul) fără acul de injectare ataşat. Aceste măsuri previn contaminarea, infectarea şi scurgerea soluției. De asemenea, se asigură precizia dozării.

Novo Nordisk A/S

Novo Allé

DK-2880 Bagsværd

Danemarca

EU/1/09/529/001-005

Data primei autorizări: 30 iunie 2009

Data ultimei reînnoiri a autorizației: 11 aprilie 2014

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru

Medicamente http://www.ema.europa.eu.

VV-LAB-120424 1.0 .