TYVERB 250mg comprimate filmate prospect medicament

Tyverb 250 mg comprimate filmate

Un comprimat filmat conţine ditosilat monohidrat de lapatinib, echivalentul a 250 mg de lapatinib.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimate filmate (comprimat).

Comprimate filmate ovale, biconvexe, galbene, având textul “GS XJG” gravat pe o parte.

Tyverb este indicat pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu neoplasm mamar, ale căror tumori exprimă

HER2 (ErbB2) în exces:

* în asociere cu capecitabina, la pacienţii cu neoplasm mamar avansat sau metastatic, progresiv în urma unor terapii anterioare, care trebuie să fi inclus antracicline şi taxani şi terapie cu trastuzumab, în context metastatic (vezi pct. 5.1).

* în asociere cu trastuzumab, la pacienţii cu boală metastatică cu receptori hormonali absenţi, progresivă în urma unor terapii anterioare cu trastuzumab în combinaţie cu chimioterapie (vezi pct. 5.1).

* în asociere cu un inhibitor de aromatază la femeile cu boală metastatică cu receptori hormonali prezenţi, aflate în postmenopauză, pentru care chimioterapia nu este indicată în prezent.

Pacienţii incluşi în studiul pentru înregistrare nu au fost trataţi anterior cu trastuzumab sau cu un inhibitor de aromatază (vezi pct. 4.4 și pct. 5.1). Pentru aceşti pacienţi, nu sunt disponibile date privind eficacitatea acestei combinaţii în comparaţie cu trastuzumab în combinaţie cu un inhibitor de aromatază.

Tratamentul cu Tyverb trebuie iniţiat doar de un medic cu experienţă în administrarea medicamentelor antineoplazice.

Tumorile care exprimă (HER2) ErbB2 în exces sunt definite ca IHC3+, sau IHC2+ cu amplificare genică, sau doar amplificare genică. Starea HER2 trebuie determinată prin metode precise şi validate.

Mod de administrare al asocierii Tyverb/capecitabină

Doza recomandată de Tyverb este 1250 mg (de exemplu cinci comprimate) o dată pe zi, continuu.

Doza recomandată de capecitabină este de 2000 mg/m2 şi zi, administrată în 2 prize, la 12 ore distanţă, în zilele 1-14 dintr-un ciclu de 21 de zile (vezi pct. 5.1). Capecitabina trebuie administrată în timpul mesei sau în primele 30 de minute după masă. Vă rugăm să consultaţi informaţiile complete de prescriere ale capecitabinei.

Mod de administrare al asocierii Tyverb/trastuzumab

Doza recomandată de Tyverb este 1000 mg (adică 4 comprimate) o dată pe zi, administrate continuu.

Doza recomandată de trastuzumab este de 4 mg/kg administrată intravenos ca doză de atac, urmată de o doză de 2 mg/kg intravenos săptămânal (vezi pct. 5.1). Vă rugăm să consultaţi informaţiile complete de prescriere ale trastuzumab.

Mod de administrare al asocierii Tyverb/inhibitor de aromatază

Doza recomandată de Tyverb este 1500 mg (de exemplu şase comprimate) o dată pe zi, continuu.

Pentru detalii referitoare la doză, vă rugăm să consultaţi informaţiile complete de prescriere ale inhibitorului de aromatază administrat concomitent.

Amânarea dozei şi scăderea dozei

Evenimente cardiace

Administrarea Tyverb trebuie întreruptă la pacienţii cu simptome asociate unei scăderi a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng (FEVS), de gradul 3 NCI CTCAE (Criteriile de Terminologie Comună ale

Institutului Naţional de Cancer pentru Evenimente Adverse) sau mai mare, sau dacă FEVS scade sub limita inferioară a normalului (vezi pct. 4.4). Tyverb poate fi readministrat, în doză mică (750 mg/zi atunci când este administrat cu trastuzumab, 1000 mg/zi atunci când este administrat cu capecitabină sau 1250 mg/zi atunci când este administrat cu un inhibitor de aromatază) după cel puţin 2 săptămâni şi dacă FEVS revine la normal, iar pacientul este asimptomatic.

Pneumopatie interstiţială/pneumonită

Administrarea Tyverb trebuie oprită definitiv la pacienţii care au simptome pulmonare de gradul 3

NCI CTCAE sau mai mare (vezi pct. 4.4).

Diareea

Administrarea Tyverb trebuie întreruptă la pacienţii cu diaree de gradul 3 NCI CTCAE sau de gradul 1 sau 2 cu complicaţii (crampe abdominale moderate spre severe, greaţă sau vărsături mai mari sau egale cu gradul 2 NCI CTCAE, status de performanţă scăzut, febră, sepsis, neutropenie, hemoragii severe sau deshidratare) (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8). Administrarea Tyverb poate fi reluată într-o doză mai mică (scăzută de la 1000 mg/zi la750 mg/zi, de la 1250 mg/zi la 1000 mg/zi sau de la 1500 mg/zi la 1250 mg/zi) când diareea a scăzut în intensitate la gradul 1 sau mai puţin. Administrarea Tyverb trebuie oprită definitiv la pacienţii cu diaree de gradul 4 NCI CTCAE.

Alte toxicităţi

Oprirea sau întreruperea temporară a administrării de Tyverb poate fi luată în considerare atunci când un pacient dezvoltă toxicitate de grad mai mare sau egal cu 2 NCI CTCAE. Administrarea poate fi reiniţiată, atunci când toxicitatea se ameliorează până la grad 1 sau mai mic, fie cu 1000 mg/zi în cazul administrării în asociere cu trastuzumab,1250 mg/zi în cazul administrării cu capecitabină sau 1500 mg/zi în cazul administrării cu un inhibitor de aromatază. Dacă toxicitatea reapare, atunci Tyverb trebuie reiniţiat cu o doză mai mică (750 mg/zi atunci când este administrat în asociere cu trastuzumab,1000 mg/zi atunci când este administrat cu capecitabină sau 1250 mg/zi atunci când este administrat cu un inhibitor de aromatază).

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată nu este necesară ajustarea dozei. La pacienţii cu insuficienţă renală severă se recomandă prudenţă, întrucât nu există experienţă cu Tyverb la această grupă (vezi pct. 5.2).

Tratamentul cu Tyverb trebuie întrerupt dacă modificările funcţiei hepatice sunt severe, iar pacienţii nu trebuie să fie retrataţi (vezi pct. 4.4).

Administrarea de Tyverb la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată până la severă trebuie efectuată cu prudenţă, având în vedere expunerea crescută la medicament. Nu sunt suficiente date pentru a furniza o recomandare de ajustare a dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 5.2).

Datele privind administrarea de Tyverb/capecitabină şi Tyverb/trastuzumab la pacienţii cu vârsta ≥ 65 de ani sunt limitate.

Într-un studiu clinic de fază III cu Tyverb în asociere cu letrozol, din numărul total al pacienţilor cu neoplasm mamar metastatic cu receptori hormonali prezenţi (Populaţia cu intenţie de tratament

N = 642), 44% au avut ≥65 ani. În general, nu au fost observate diferenţe privind eficacitatea şi siguranţa asocierii Tyverb cu letrozol între aceşti pacienţi şi pacienţii <65 ani.

Siguranţa şi eficacitatea utilizării Tyverb la copii şi adolescenţi cu vârsta de sub 18 ani nu au fost încă stabilite. Nu sunt disponibile date.

Tyverb este pentru administrare orală.

Doza zilnică de Tyverb nu trebuie divizată în mai multe prize. Tyverb trebuie administrat cu cel puţin o oră înainte sau cu cel puţin o oră după ingestia de alimente. Pentru a scădea variabilitatea interindividuală, administrarea de Tyverb trebuie standardizată în relaţie cu ingestia de alimente, de exemplu întotdeauna cu o oră înainte de masă (vezi pct. 4.5 și pct. 5.2 pentru informaţii privind absorbţia).

Dozele omise nu trebuie înlocuite, administrarea reluându-se cu următoarea doză zilnică stabilită (vezi pct. 4.9).

Trebuie consultate informaţiile complete de prescriere ale medicamentului administrat concomitent pentru a afla detalii importante referitoare la doze, incluzând scăderea dozei, contraindicaţiile şi informaţiile privind siguranţa.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Datele clinice au arătat că Tyverb în asociere cu chimioterapie este mai puţin eficient decât trastuzumab în asociere cu chimioterapie.

Toxicitate cardiacă

Lapatinib a fost asociat cu raportări de scăderi ale FEVS (vezi pct 4.8). Lapatinib nu a fost evaluat la pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică. La pacienţii cu afecţiuni care pot influenţa funcţia ventriculului stâng (incluzând administrarea concomitentă cu medicamente cu potenţial cardiotoxic),

Tyverb trebuie administrat cu prudenţă. Evaluarea funcţiei cardiace, incluzând determinarea FEVS, trebuie efectuată la toţi pacienţii înaintea iniţierii tratamentului cu Tyverb, pentru a verifica dacă la momentul iniţial pacientul are o FEVS în limitele valorilor normale. FEVS trebuie evaluată în continuare de-a lungul tratamentului cu Tyverb, pentru a depista o eventuală scădere sub valoarea normală (vezi pct. 4.2). În unele cazuri, scăderea FEVS poate fi severă şi poate duce la insuficienţă cardiacă. Au fost raportate cazuri letale, cauzalitatea morţii fiind incertă. În studii efectuate în cadrul programului clinic de dezvoltare a lapatinib, au fost raportate evenimente cardiace inclusiv scăderi ale

FEVS la aproximativ 1% din pacienţi. Scăderi simptomatice ale FEVS au fost observate la aproximativ 0,3% din pacienţii trataţi cu lapatinib. Totuşi, într-un studiu pivot când lapatinib a fost administrat în asociere cu trastuzumab în tratamentul cancerului metastatic, incidenţa evenimentelor cardiace, inclusiv scăderi ale FEVS, a fost mai mare (7%) comparativ cu grupul în care lapatinib a fost administrat în monoterapie (2%). Evenimentele cardiace observate în acest studiu au fost comparabile ca tip şi severitate cu cele observate anterior cu lapatinib.

Într-un studiu dedicat, controlat cu placebo, încrucişat, la subiecți cu tumori solide în stadiu avansat, a fost demonstrată o prelungire a intervalului QTc dependentă de doză.

Se recomandă precauţie dacă Tyverb este administrat la pacienţi cu afecţiuni care pot determina prelungirea intervalului QTc (incluzând hipokaliemie, hipomagneziemie și interval QT prelungit congenital), administrarea concomitentă cu alte medicamente cunoscute a prelungi intervalul QT sau afecțiuni care cresc expunerea la lapatinib, cum este administrarea concomitentă cu inhibitori potenți

CYP3A4. Hipokaliemia sau hipomagneziemia trebuie corectate înaintea iniţierii tratamentului.

Trebuie efectuate electrocardiograme, cu măsurarea intervalului QT, cu una până la două săptămâni înainte de începerea terapiei cu Tyverb. Când este indicat clinic, de exemplu, după inițierea unui tratament concomitent care poate afecta intervalul QT sau care poate interacționa cu lapatinib, trebuie avută în vedere, de asemenea, efectuarea de EKG.

Boală pulmonară interstiţială şi pneumonie

Lapatinib a fost asociat cu raportări de toxicitate pulmonară, inclusiv pneumopatie interstiţială şi pneumonită (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie monitorizaţi pentru simptome de toxicitate pulmonară (dispnee, tuse, febră) şi tratamentul trebuie întrerupt în cazul pacienţilor ale căror simptome sunt de grad 3 NCI CTCAE sau mai mare. Toxicitatea pulmonară poate fi severă şi poate determina insuficienţă respiratorie. Au fost raportate cazuri letale, cauzalitatea morţii fiind incertă.

Hepatoxicitate

În timpul utilizării Tyverb a fost observată hepatotoxicitatea, care în cazuri rare poate fi letală.

Hepatotoxicitatea poate apărea în decurs de câteva zile până la câteva luni după iniţierea tratamentului.

În momentul iniţierii tratamentului, pacienţii trebuie informaţi despre potenţialul hepatotoxic. Funcţia hepatică (valorile transaminazelor, bilirubinei şi fosfatazei alcaline) trebuie monitorizată înaintea începerii tratamentului şi apoi lunar, sau în funcţie de starea clinică. Tratamentul cu Tyverb trebuie întrerupt dacă modificările funcţiei hepatice sunt severe, iar pacienţii nu trebuie să fie retrataţi.

Pacienţii purtători ai alelelor HLA DQA1*02:01 şi DRB1*07:01 prezintă risc crescut de hepatotoxicitate asociată cu administrarea Tyverb. Într-un studiu clinic randomizat, de amploare, în care s-a administrat Tyverb în monoterapie (n = 1194), frecvenţa cumulată a leziunilor hepatice severe (ALT > 5 ori decât limita superioară a normalului, NCI CTCAE grad 3) după 1 an de tratament a fost 2,8%. Frecvenţa cumulată la purtătorii de alele DQA1*02:01 şi DRB1*07:01 a fost de 10,3%, iar la non-purtători a fost de 0,5%. Riscul prezenţei alelelor HLA este frecvent (15 până la 25%) la populaţia caucaziană, asiatică, africană şi hispanică, dar este mai mic (1%) la populaţia japoneză.

Prudenţa este obligatorie dacă Tyverb este prescris la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată sau severă și la pacienţii cu insuficienţă renală severă (vezi pct. 4.2 și pct. 5.2).

Diareea

Diareea, inclusiv diareea severă, a fost raportată în tratamentul cu Tyverb (vezi pct. 4.8). Diareea poate pune viaţa în pericol dacă e însoţită de deshidratare, insuficienţă renală, neutropenie şi/sau dezechilibru electrolitic şi au fost raportate cazuri letale. Diareea apare devreme, în general, în timpul tratamentului cu Tyverb, la aproape jumătate din pacienţi apărând diareea în primele 6 zile de tratament. Acesta durează, de obicei, 4-5 zile. Diareea indusă de Tyverb este, de obicei, de grad mic, diareea severă de grad 3 şi 4 NCI CTCAE apărând la între 1 până la 10% dintre pacienţi. În momentul începerii tratamentului, trebuie determinate caracteristicile tranzitului intestinal al pacienţilor şi orice alte simptome (de exemplu febră, crampe dureroase, greaţă, vărsături, ameţeli şi senzaţia de sete) pentru a permite sesizarea modificărilor care apar pe parcursul tratamentului şi pentru a ajuta identificarea pacienţilor cu risc crescut de diaree. Pacienţii trebuie sfătuiţi să semnaleze rapid orice modificare a tranzitului intestinal. În potenţialele cazuri severe de diaree, trebuie luată în considerare determinarea numărului de neutrofile şi măsurarea temperaturii corpului. Tratamentul preventiv al diareei cu medicamente antidiareice este important. Cazurile severe de diaree pot necesita administrarea orală sau intravenoasă de electroliţi şi lichide, administrarea de antibiotice cum ar fi fluorochinolone (în special dacă diareea persistă peste 24 de ore, este prezentă febra sau gradul 3 sau 4 de neutropenie) şi întreruperea temporară sau oprirea terapiei cu Tyverb (vezi pct. 4.2 - amânarea dozei şi scăderea dozei - diareea).

Reacţii cutanate grave

În urma administrării Tyverb au fost raportate reacţii cutanate grave. Tratamentul cu Tyverb trebuie întrerupt dacă se suspectează eritem multiform sau reacţii care pun viaţa în pericol, cum este sindromul Stevens-Johnson, sau necroliză toxică epidermică (de exemplu erupţie cutanată progresivă cu pustule sau leziuni ale mucoasei).

Tratamentul concomitent cu inhibitori sau inductori ai CYP3A4

Tratamentul concomitent cu inductori ai CYP3A4 trebuie evitat datorită riscului de scădere a expunerii la lapatinib (vezi pct. 4.5).

Tratamentul concomitent cu inhibitori puternici ai CYP3A4 trebuie evitat datorită riscului de expunere crescută la lapatinib (vezi pct. 4.5).

Sucul de grapefruit trebuie evitat în timpul tratamentului cu Tyverb (vezi pct. 4.5).

Administrarea orală concomitentă de Tyverb cu medicamente cu indice terapeutic îngust, care sunt substraturi ale CYP3A4 şi/sau CYP2C8 trebuie evitată (vezi pct. 4.5).

Trebuie evitat tratamentul concomitent cu medicamente care cresc pH-ul gastric, deoarece solubilitatea şi absorbţia lapatinib pot scădea (vezi pct. 4.5).

Tyverb conține sodiu

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Efecte ale altor medicamente asupra lapatinibului

Lapatinib este metabolizat predominant de către CYP3A (vezi pct. 5.2).

La voluntari sănătoşi cărora li s-a administrat ketoconazol, un puternic inhibitor al CYP3A4, în doză de 200 mg de două ori pe zi timp de 7 zile, expunerea sistemică la lapatinib (100 mg pe zi) a crescut de circa 3,6 ori, iar timpul de înjumătăţire a crescut de 1,7 ori. Administrarea concomitentă de Tyverb cu inhibitori puternici ai CYP3A4 (de exemplu ritonavir, saquinavir, telitromicină, ketoconazol, itraconazol, voriconazol, posaconazol, nefazodonă) trebuie evitată. Administrarea concomitentă de

Tyverb cu inhibitori moderaţi ai CYP3A4 trebuie iniţiată cu prudenţă, iar reacţiile adverse clinice trebuie atent monitorizate.

La voluntari sănătoşi cărora li s-a administrat carbamazepină, un inductor al CYP3A4, în doze de 100 mg de două ori pe zi timp de 3 zile şi 200 mg de două ori pe zi timp de 17 zile, expunerea sistemică la lapatinib a scăzut cu aproximativ 72%. Administrarea concomitentă de Tyverb cu inductori cunoscuţi ai CYP3A4 (de exemplu rifampicină, rifabutină, carbamazepină, fenitoină sau

Hypericum perforatum [sunătoare]) trebuie evitată.

Lapatinib este un substrat al proteinelor transportoare Pgp şi BCRP. Inhibitorii (ketoconazol, itraconazol, chinidină, verapamil, ciclosporină și eritromicină) şi inductorii (rifampicină și sunătoare) acestor proteine poate influenţa expunerea la lapatinib şi/sau distribuţia acestuia (vezi pct. 5.2).

Solubilitatea lapatinibului este dependentă de pH. Trebuie evitat tratamentul concomitent cu medicamente care cresc pH-ul gastric, deoarece solubilitatea şi absorbţia lapatinibului pot scădea.

Tratamentul anterior cu un inhibitor al pompei de protoni (esomeprazol) a scăzut, în medie, expunerea la lapatinib cu 27% (interval: 6% până la 49%). Acest efect scade o dată cu creşterea vârstei de la aproximativ 40 la 60 de ani.

Efectele lapatinibului asupra altor medicamente

In vitro, la concentraţii semnificative clinic, lapatinibul inhibă CYP3A4. Administrarea orală concomitentă de Tyverb cu midazolam a determinat o creştere cu aproximativ 45% a ASC pentru midazolm. Nu s-a înregistrat nicio creştere semnificativă clinic a ASC în cazul administrării intravenoase a midazolam. Administrarea orală concomitentă de Tyverb cu medicamente cu indice terapeutic îngust, care sunt substraturi ale CYP3A4 (de ex. cisapridă, pimozidă şi chinidină) trebuie evitată (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2).

In vitro, la concentraţii semnificative clinic, lapatinibul inhibă CYP2C8. Administrarea concomitentă de Tyverb cu medicamente cu indice terapeutic îngust, care sunt substraturi ale CYP2C8 (de ex.

repaglinidă) trebuie evitată (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2).

Administrarea concomitentă de lapatinib cu paclitaxel intravenos a crescut expunerea paclitaxelului cu 23%, datorită inhibiţiei CYP2C8 şi/sau a Pgp de către lapatinib. În studiile clinice a fost observată o creştere a incidenţei şi a severităţii diareei şi neutropeniei la utilizarea acestei combinaţii. Se recomandă prudenţă dacă se administrează concomitent lapatinib cu paclitaxel.

Administrarea concomitentă de lapatinib cu docetaxel intravenos nu a afectat semnificativ ASC sau

Cmax a vreunei dintre cele două substanţe active. Cu toate acestea, apariţia neutropeniei induse de docetaxel a fost crescută.

Administrarea concomitentă de Tyverb cu irinotecan (în cazul administrării în cadrul terapiei

FOLFIRI) a determinat o creştere cu aproximativ 40% a ASC pentru SN-38, metabolitul activ al irinotecanului. Mecanismul exact al acestei interacţiuni nu este cunoscut, dar se presupune că se datorează inhibării uneia sau mai multor proteine transportoare, de către lapatinib. Se recomandă monitorizarea cu atenţie a reacţiilor adverse în cazul administrării concomitente a Tyverb cu irinotecan şi luarea în considerare a unei eventuale scăderi a dozei de irinotecan.

Lapatinib inhibă proteina transportoare Pgp in vitro la concentraţii relevante clinic. Administrarea concomitentă de lapatinib cu digoxină administrată oral a condus la creşterea cu aproximativ 80% a

ASC a digoxinei. Este necesară prudenţă când se dozează lapatinib concomitent cu medicamente cu indice terapeutic îngust care sunt substraturi ale Pgp, şi trebuie avută în vedere o scădere a dozei de substrat pentru Pgp.

Lapatinib inhibă proteinele transportoare BCRP şi OATP1B1 in vitro. Semnificaţia clinică a acestui efect nu a fost evaluată. Nu poate fi exclus ca lapatinib să afecteze farmacocinetica substraturilor pentru BCRP (de ex. topotecan) şi OATP1B1 (de ex. rosuvastatină) (vezi pct. 5.2).

Administrarea concomitentă de Tyverb cu capecitabină, letrozol sau trastuzumab nu a influenţat semnificativ farmacocinetica acestor medicamente (sau a metaboliţilor capecitabinei) sau a lapatinibului.

Interacţiuni cu alimente şi băuturi

Biodisponibilitatea lapatinibului creşte de circa 4 ori când este administrat cu alimente, depinzând de exemplu de conţinutul în grăsime al alimentului. Mai mult, în funcţie de tipul de alimente, biodisponibilitatea este de aproximativ 2-3 ori mai mare atunci când lapatinib este administrat la 1 oră după masă, comparativ cu administrarea cu 1 oră înainte de prima masă a zilei (vezi pct. 4.2 și pct. 5.2).

Sucul de grapefruit poate inhiba CYP3A4 în peretele intestinal şi poate creşte biodisponibilitatea lapatinibului, şi de aceea trebuie evitat în timpul tratamentului cu Tyverb.

Femeile aflate la vârstă fertilă

Femeile aflate la vârstă fertilă trebuie sfătuite să folosească metode contraceptive eficiente şi să evite să rămână gravide în timpul tratamentului cu Tyverb și timp de minimum 5 zile de la ultima doză.

Nu există date adecvate privind utilizarea de Tyverb de către femeile gravide. Studiile la animale au arătat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial la om nu este cunoscut.

Tyverb nu trebuie folosit în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar.

Siguranţa utilizării Tyverb în timpul alăptării nu a fost stabilită. Nu se cunoaşte dacă lapatinib se excretă în laptele matern. La şobolani, a fost observată întârzierea creşterii puilor care au fost expuşi la lapatinib prin alăptare. Alăptarea trebuie întreruptă definitiv la femeile la care se administrează tratament cu Tyverb și timp de minimum 5 zile de la ultima doză.

Nu există date adecvate privind utilizarea Tyverb la femeile aflate la vârstă fertilă.

Tyverb nu are nicio influență asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Un efect negativ asupra unor asemenea activităţi nu poate fi anticipat din farmacologia lapatinibului. Starea clinică a pacientului şi profilul de siguranță ale lapatinibului trebuie luate în considerare în evaluarea capacităţii pacientului de a efectua activităţi care necesită discernământ, abilităţi motorii sau cognitive.

Siguranţa lapatinibului a fost evaluată în monoterapie sau în asociere cu alte chimioterapii pentru diverse neoplazii la mai mult de 20 000 pacienţi, inclusiv la 198 pacienţi cărora li s-a administrat lapatinib în asociere cu capecitabină, 149 pacienţi cărora li s-a administrat lapatinib în asociere cu trastuzumab şi la 654 pacienţi cărora li s-a administrat lapatinib în asociere cu letrozol (vezi pct. 5.1).

Cele mai frecvente reacţii adverse (>25%) din timpul terapiei cu lapatinib au fost cele gastro-intestinale (cum sunt diaree, greaţă şi vărsături) şi erupţiile cutanate tranzitorii. De asemenea, eritrodisestezia palmo-plantară (EPP) a fost frecventă (> 25%) când lapatinib a fost administrat în asociere cu capecitabină. Incidenţa EPP a fost similară în braţul cu lapatinib plus capecitabină cât şi în braţul cu capecitabină în monoterapie. Diareea a fost cea mai frecventă dintre reacţiile adverse care au dus la oprirea tratamentului la administrarea lapatinib în asociere cu capecitabină sau cu letrozol. Nu au fost raportate reacţii adverse suplimentare privind asocierea lapatinibului cu trastuzumab. A fost înregistrată o creştere a incidenţei de toxicitate cardiacă, dar aceste evenimente au fost comparabile din punct de vedere al tipului şi severității cu cele raportate din programul clinic al lapatinibului ( vezi pct 4.4 - Toxicitate cardiacă). Datele au fost obţinute dintr-un studiu pivot în care 149 de pacienţi au fost expuşi acestei combinaţii.

Tabel cu lista reacţiilor adverse

Următoarele reacţii adverse au fost raportate a fi asociate cu lapatinib în monoterapie sau lapatinib în asociere cu capecitabină, trastuzumab sau letrozol.

Următoarea convenţie a fost utilizată pentru clasificarea frecvenţei: foarte frecvente(1/10), Frecvente (1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (1/1000 şi <1/100), rare (1/10000 şi <1/1000) şi foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravității, în cadrul fiecărei grupe de frecvență.

Rare Reacţii de hipersensibilitate, incluzând anafilaxie (vezi pct. 4.3)

Foarte frecvente Anorexie

Foarte frecvente Insomnie*

Foarte frecvente Cefalee+

Frecvente Cefalee*

Frecvente Scăderea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng (vezi pct. 4.2 - scăderea dozei - evenimente cardiace şi pct. 4.4)

Cu frecvență Artimii ventriculare/torsada vârfurilor, prelungirea intervalului QT în necunoscută electrocardiogramă

Foarte frecvente Eritem facial+

Tulburării respiratorii, toracice şi mediastinale

Foarte frecvente Epistaxis+, tuse+, dispnee+

Mai puţin Pneumopatie interstiţială/pneumonită.

frecvente

Cu frecvență Hipertensiune arterială pulmonară**.

necunoscută

Foarte frecvente Diaree, care poate duce la deshidratare (vezi pct. 4.2 - amânarea dozei şi scăderea dozei - alte toxicităţi şi pct. 4.4), greaţă, vărsături, dispepsie*, stomatită*, constipaţie*, dureri abdominale*

Frecvente Constipaţie+

Frecvente Hiperbilirubinemie, hepatotoxicitate (vezi pct. 4.4)

Foarte frecvente Erupţii cutanate tranzitorii (inclusiv dermatită acneiformă) (vezi pct. 4.2 - amânarea dozei şi scăderea dozei - alte toxicităţi), xerodermie*+, eritrodisestezie palmo-plantară*, alopecie+, prurit+

Frecvente Afecţiuni ale unghiilor, incluzând paronichie, fisuri ale pielii

Cu frecvenţă Reacţii cutanate grave, inclusiv sindromul Stevens Johnson (SJS) și necroliză necunoscută epidemică toxică (NET)

Foarte frecvente Dureri ale extremităţilor*+, dorsalgii*+, artralgii+

Foarte frecvene Fatigabilitate, inflamaţii ale mucoaselor*, astenie+

* Aceste reacţii adverse au fost observate la administrarea lapatinib în asociere cu capecitabină.

+ Aceste reacţii adverse au fost observate la administrarea lapatinib în asociere cu letrozol.

** Reacții adverse din raportări spontane și literatura de specialitate.

Scăderea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng şi prelungirea intervalului QT

Scăderea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng (FEVS) a fost raportată la circa 1% dintre pacienţii cărora li s-a administrat lapatinib, şi a fost asimptomatică în peste 70% dintre cazuri. Scăderile FEVS s-au remis ori s-au ameliorat la peste 70% dintre cazuri, dintre acestea aproximativ 60% la oprirea tratamentului cu lapatinib iar la aproximativ 40% din aceste cazuri tratamentul cu lapatinib a fost continuat. Scăderi simptomatice ale FEVS au fost observate la aproximativ 0,3% dintre pacienţii cărora li s-a administrat monoterapie cu lapatinib sau în asociere cu alte medicamente antineoplazice.

Reacţiile adverse observate au fost dispnee, insuficienţă cardiacă şi palpitaţii. În general 58% dintre aceşti pacienţi simptomatici şi-au revenit. Scăderea FEVS a fost raportată la 2,5% dintre pacienţii cărora li s-a administrat lapatinib în asociere cu capecitabină, comparativ cu 1,0% în cazul capecitabinei în monoterapie. Scăderea FEVS a fost raportată la 3,1% dintre pacienţii cărora li s-a administrat lapatinib în asociere cu letrozol, comparativ cu 1,3% în cazul pacienţilor cărora li s-a administrat letrozol plus placebo. Au fost raportate scăderi ale FEVS la 6,7% din pacienţii cărora li s-a administrat lapatinib în combinaţie cu trastuzumab, comparativ cu 2,1% la pacienţii cărora li s-a administrat numai lapatinib.

Într-un studiu dedicat privind intervalul QT, la pacienții cu tumori solide în stadiu avansat, a fost observată o prelungire dependentă de concentraţie, a intervalului QTcF (medie maximă ΔΔQTcF 8,75 ms; IÎ 90% 4,08, 13,42) (vezi pct. 4.4).

Diareea

Diareea a survenit la aproximativ 65% dintre pacienţii cărora li s-a administrat lapatinib în asociere cu capecitabină şi la 64% dintre pacienţii cărora li s-a administrat lapatinib în asociere cu letrozol şi la 62% dintre pacienţii cărora li s-a administrat lapatinib în asociere cu trastuzumab. Cele mai multe cazuri de diaree au fost de gradul 1 sau 2 şi nu au dus la oprirea tratamentului cu lapatinib. Diareea răspunde bine la tratamentul preventiv (vezi pct. 4.4). Cu toate acestea, au fost raportate câteva cazuri de insuficienţă renală acută secundară deshidratării severe determinată de diaree.

Erupţie cutanată

Erupţiile cutanate au survenit la aproximativ 28% dintre pacienţii cărora li s-a administrat lapatinib în asociere cu capecitabină,la 45% dintre pacienţii cărora li s-a administrat lapatinib în asociere cu letrozol şi la 23% dintre pacienţii cărora li s-a administrat lapatinib în asociere cu trastuzumab. Erupţia a fost în general de grad scăzut şi nu a dus la oprirea tratamentului cu lapatinib. Se recomandă ca medicii prescriptori să solicite efectuarea unui consult dermatologic înaintea iniţierii tratamentului şi în mod frecvent în timpul acestuia. Pacienţii cu reacţii cutanate trebuie sfătuiţi să evite expunerea la soare şi să utilizeze creme cu spectru larg de protecţie şi cu factor de protecţie solară (SPF) ≥30. În cazul unei reacţii cutanate se recomandă efectuarea unei examinări medicale complete la fiecare vizită, timp de cel puţin o lună de la vindecare. Pacienţii cu reacţii cutanate extensive sau persistente trebuie îndrumaţi să se adreseze unui medic dermatolog.

Riscul de hepatotoxicitate indusă de administrarea de lapatinib a fost asociat cu prezenţa alelelor HLA

DQA1*02:01 şi DRB1*07:01 (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V.

Nu există un antidot specific pentru inhibiţian-fosforilării EGFR (ErbB1) şi/sau a HER2 (ErbB2) (ErbB1). Doza maximă orală de lapatinib care a fost administrată în studiile clinice este de 1800 mg o dată pe zi.

Cazuri de supradozaj, simptomatice sau asimptomatice, au fost raportate în cazul pacienţilor trataţi cu

Tyverb. În cazul pacienţilor care au utilizat până la 5000 mg de lapatinib, simptomele observate au inclus reacţii adverse cunoscute, asociate administrării de lapatinib (vezi pct. 4.8) şi, în unele cazuri, leziuni ale pielii scalpului şi/sau inflamaţia mucoaselor. În cazul unui singur pacient care a luat 9000 mg de Tyverb, a fost observată tahicardie sinusală (cu EKG normal).

Deoarece lapatinib nu se excretă renal în mod semnificativ şi se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, nu este de aşteptat ca hemodializa să fie o metodă eficace de a creşte eliminarea lapatinibului.

Tratamentul instituit ulterior trebuie să respecte indicaţiile clinice sau recomandările Centrului de

Informare Toxicologică - în cazul în care acestea sunt disponibile.

Grupa farmacoterapeutică: Medicamente antineoplazice, inhibitori ai tirozin-kinazei pentru receptorul 2 al factorului uman de creștere epidermică (HER2), codul ATC: L01EH01.

Lapatinib, o 4-anilinochinazolină, este un inhibitor al domeniilor tirozin-kinazice intracelulare atât ale receptorilor EGFR (ErbB1) cât şi ale HER2 (ErbB2) (constantele aparente de inhibiţie estimate sunt de 3nM, respectiv de 13nM) cu o disociere lentă de aceşti receptori (timpul de înjumătăţire mai mare sau egal cu 300 de minute). Lapatinib inhibă creşterea celulară tumorală mediată de ErbB in vitro şi la diverse modele animale.

Asocierea lapatinib cu trastuzumab poate aduce un mecanism de acţiune complementar cât şi posibilitatea nesuprapunerii mecanismelor de rezistenţă. Efectele lapatinibului de inhibare a creşterii au fost evaluate pe linii celulare condiţionate cu trastuzumab. In vitro, lapatinib a avut un efect semnificativă împotriva liniilor celulare HER2-amplificate ale neoplasmului mamar selectate pentru creştere pe termen lung în medii ce conţin trastuzumab şi a avut efect sinergic în asociere cu trastuzumab în aceste linii celulare.

Tratamentul asociat cu Tyverb şi capecitabină

Eficacitatea şi siguranţa Tyverb în asociere cu capecitabina, la pacienţii cu neoplasm mamar şi stare generală bună au fost evaluate într-un studiu randomizat, de fază III. Pacienţii eligibili pentru înrolare prezentau exprimarea în exces a HER2, neoplasm mamar local avansat sau metastatic, care a progresat după tratament anterior ce a inclus taxani, antracicline şi trastuzumab. FEVS a fost evaluat la toţi pacienţii (folosind ecocardiografia [Echo] sau ventriculografia radioizotopică - MUGA) înainte de iniţierea tratamentului cu Tyverb, pentru a verifica dacă la momentul iniţial FEVS era în limite normale. Pe parcursul studiului clinic, FEVS a fost monitorizată la intervale de aproximativ opt săptămâni în timpul tratamentului cu Tyverb, pentru a avea siguranţa că nu a scăzut sub limita inferioară convenţională a normalului. Majoritatea scăderilor FEVS (peste 60% din evenimente) au fost observate în timpul primelor nouă săptămâni de tratament, însă datele privind o expunere de lungă durată au fost limitate.

Pacienţii au fost randomizaţi să primească fie Tyverb 1250 mg o dată pe zi (continuu) plus capecitabină (2000 mg/m2 şi zi, în zilele 1-14 dintr-un ciclu de 21 de zile), fie doar capecitabină (2500 mg/m2 şi zi, în zilele 1-14 dintr-un ciclu de 21 de zile). Obiectivul final primar a fost timpul până la progresia bolii (TPP). Evaluarea a fost efectuată de către investigatorii studiului şi de o comisie independentă de revizuire, care nu a fost informată cu privire la tratament. Studiul a fost oprit pe baza rezultatelor unei analize intermediare planificată anterior care a arătat o ameliorare a TPP la pacienţii care au fost trataţi cu Tyverb plus capecitabină. Un număr suplimentar de 75 de pacienţi au fost înrolaţi în studiu, în intervalul dintre analiza intermediară şi oprirea înrolării. Analiza investigatorilor pe baza datelor din momentul opririi înrolării este prezentată în tabelul 1.

Tabelul 1 Date referitoare la timpul până la progresia bolii din Studiul EGF100151 (Tyverb/capecitabină) Evaluare de către investigator

Tyverb (1250 mg/zi)+ Capecitabină (2500 mg/m2 şi capecitabină (2000 mg/m2 şi zi, zi, zilele 1-14 dintr-un ciclu zilele 1-14 dintr-un ciclu de de 21 de zile) 21 de zile) (N = 198) (N = 201)

Numărul de 1226 evenimente TPP

TPP median, 23,9 18,3 săptămâni Risc relativ 0,72 (IÎ95%) (0,56, 0,92) valoarea p 0,008

Evaluarea independentă a datelor a demonstrat de asemenea că Tyverb, atunci când a fost administrat în asociere cu capecitabină, a crescut semnificativ timpul până la progresia bolii (Risc relativ 0,57 [IÎ 95% 0,43; 0,77] p = 0,0001) comparativ cu capecitabină în monoterapie.

Rezultatele unei analize actualizate a datelor de supravieţuire generală la 28 septembrie 2007, sunt prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2 Date referitoare la supravieţuirea generală din studiul EGF100151 (Tyverb/capecitabină) Tyverb (1250 mg/zi)+ Capecitabină (2500 mg/m2 şi zi, capecitabină (2000 mg/m2 şi zi, zilele 1-14 dintr-un ciclu de 21 de zilele 1-14 dintr-un ciclu de 21 de zile) zile) (N = 207) (N = 201)

Numărul de pacienţi 148 154 care au decedat

Supravieţuirea medie 74,0 65,9 generală, săptămâni Risc relativ 0,9 (IÎ 95% ) (0,71, 1,12) Valoarea p 0,3

În braţul cu tratament combinat, au fost 4 (2%) progresii la nivelul sistemului nervos central, comparativ cu 13 (6%) progresii în braţul cu capecitabină în monoterapie.

Sunt disponibile date cu privire la eficacitatea şi siguranţa Tyverb în asociere cu capecitabină comparativ cu trastuzumab în asociere cu capecitabină. Un studiu de fază III randomizat (EGF111438) (N = 540) a comparat efectul celor 2 scheme de tratament asupra incidenţei recăderilor la nivelul SNC ca localizare a primei recidive la femeile cu neoplasm mamar metastatic, ale căror tumori exprimă

HER2 în exces. Pacienţii au fost randomizaţi fie pentru administrare de Tyverb 1250 mg o dată pe zi (continuu) plus capecitabină (2000 mg/m2 şi zi, în zilele 1-14 dintr-un ciclu de 21 de zile), fie trastuzumab (doza de încărcare de 8 mg/kg urmată de 6 mg/kg la intervale de trei săptămâni ) plus capecitabină (2500 mg/m2 şi zi, în zilele 1-14 dintr-un ciclu de 21 de zile). Randomizarea a fost stratificată în funcţie de tratamentul anterior cu trastuzumab şi în funcţie de numărul de administrari anterioare a tratamentului pentru boala metastatică. Studiul a fost oprit, deoarece analiza intermediară (N = 475) a arătat o incidenţă scăzută a evenimentelor la nivelul SNC şi eficacitatea superioară a braţului cu trastuzumab plus capecitabină în termeni de supravieţuire fără progresie a bolii şi supravieţuire generală (vezi rezultatele analizei finale în tabelul 3).

În braţul cu Tyverb plus capecitabină, 8 pacienţi (3,2%) au avut SNC ca localizare a primei progresii comparativ cu 12 pacienţi (4,8%) în braţul cu trastuzumab plus capecitabină.

Efectul lapatinib asupra metastazelor la nivel SNC

Ȋn tratamentul metastazelor diagnosticate la nivelul SNC, lapatinib a demonstrat o activitate modestă în ceea ce priveşte răspunsul la obiectivele stabilite. Ȋn neoplasmul mamar metastatic şi incipient, s-a observat o activitate limitată în prevenirea metastazelor la nivelul SNC.

Tabelul 3 Analiza supravieţuirii fără progresie a bolii şi a supravieţuirii generale evaluată de către investigator Supravieţuirea fără progresie a Supravieţuirea generală bolii evaluată de către investigator

Tyverb Trastuzumab Tyverb Trastuzumab (1250 mg/zi) + (doza de (1250 mg/zi) + (doza de capecitabină încărcare de capecitabină încărcare de (2000 mg/m2 şi 8 mg/kg urmată (2000 mg/m2 şi 8 mg/kg urmată zi, zilele 1-14 de 6 mg/kg la zi, zilele 1-14 de 6 mg/kg la dintr-un ciclu intervale de dintr-un ciclu intervale de de 21 de zile) 3 săptămâni) + de 21 de zile) 3 săptămâni) + capecitabină capecitabină (2500 mg/m2 şi (2500 mg/m2 şi zi, zilele 1-14 zi, zilele 1-14 dintr-un ciclu dintr-un ciclu de 21 de zile) de 21 de zile)

Populaţie ITT

N 2769 2769

Număr (%) cu 160 (59) 134 (50) 70 (26) 58 (22) eveniment1

Estimare Kaplan-

Meier, luni a

Valoare mediană 6,6 (5,7; 8,1) 8,0 (6,1; 8,9) 22,7 (19,5; -) 27,3 (23,7; -) (IÎ 95%)

Risc relativ stratificat b

RR (IÎ 95%) 1,30 (1,04; 1,64) 1,34 (0,95; 1,90)

Valoare p 0,02,095

Pacienţi la care s-a administrat anterior trastuzumab*

N 167 159 167 159

Număr (%) cu 103 (62) 86 (54) 43 (26) 38 (24) eveniment1

Valoare mediană 6,6 (5,7; 8,3) 6,1 (5,7; 8,0) 22,7 (20,1; -) 27,3 (22,5; 33,6) (IÎ 95%)

RR (IÎ 95%) 1,13 (0,85; 1,50) 1,18 (0,76; 1,83)

Pacienţi la care nu s-a administrat anterior trastuzumab*

N 104 110 104 110

Număr (%) cu 57 (55) 48 (44) 27 (26) 20 (18) eveniment1

Valoare mediană 6,3 (5,6; 8,1) 10,9 (8,3; 15,0) NE2 (14,6; -) NE2 (21,6; -) (IÎ 95%)

RR (IÎ 95%) 1,70 (1,15; 2,50) 1,67 (0,94; 2,96)

IÎ = interval de încredere

a. Supravieţuirea fără progresie a bolii (SFP) a fost definită ca perioada de la randomizare până la cea mai apropiată dată a progresiei bolii sau deces de orice cauză, sau până la data de la care nu mai dispunem de informaţii.

b. Estimarea Pike a ratei de risc, <1 indică un risc mai mic pentru Tyverb plus capecitabină comparativ cu trastuzumab plus capecitabină.

1. Evenimentul SFP este Progresat sau Decedat şi evenimentul Supravieţuire Generală este Decedat din orice cauză.

2. NE = valoarea mediană nu a fost atinsă.

* Analiză post hoc

Tratamentul asociat cu Tyverb şi trastuzumab

Eficacitatea şi siguranţa lapatinib în asociere cu trastuzumab, la pacienţii cu neoplasm mamar metastatic au fost evaluate într-un studiu randomizat. Pacienţii eligibili pentru înrolare au fost femei care prezentau neoplasm mamar metastatic stadiu IV ErbB2 amplificare genică (exprimarea proteică în exces), cărora li s-a administrat tratament ce a inclus antracicline şi taxani. Suplimentar, conform protocolului, investigatorii au raportat progresul pacienţilor în ceea ce priveşte cel mai recent regim de tratament conţinând trastuzumab, în situaţia metastatică. Media regimurilor de tratament conţinând trastuzumab a fost de trei.

Pacienţii au fost randomizaţi să li se administreze fie oral lapatinib 1000 mg o dată pe zi plus trastuzumab 4 mg/kg adminstrat intravenos ca doză de atac, urmată de o doză săptămânală de 2 mg/kg intravenos (N = 148), fie oral lapatinib 1500 mg o dată pe zi (N = 148). Pacienţii care au avut ca obiectiv progresia bolii după ce li s-a administrat cel puţin 4 săptămâni de tratament cu lapatinib în monoterapieau au fost eligibili să schimbe conduita la tratamentul asociat. Din 148 de pacienţi cărora li s-a administrat tratament în monoterapie, 77 (52%) de pacienţi au fost aleşi la momentul progresiei bolii să li se administreze tratamentul asociat.

Supravieţuirea fără progresie a bolii (SFP) a fost criteriul principal final de evaluare a eficacităţii şi rata de răspuns generală şi supravieţuire generală (SG) au fost criterii secundare finale de evaluare.

Valoarea medie a vârstei a fost de 51 ani şi 13% au fost de 65 ani sau mai vârstnici. Nouăzeci si patru la sută (94%) au aparținut rasei albe. Majoritatea pacienţilor în ambele braţe ale studiului au avut boli viscerale (215 [73%] din pacienţi). În plus, 150 [50%] din pacienţi prezentau receptori hormonali negativi. În tabelul 4 este prezentat un sumar al criteriilor principale de evaluare a eficacităţii şi supravieţuirea generală. În tabelul 5 sunt prezentate rezultatele analizei de subgrup bazate pe factor de stratificare predefinit ( status-ul receptorului hormonal).

Tabel 4 Date referitoare la Supravieţuirea fără progresia bolii şi supravieţuirea generală (Tyverb/ trastuzumab) Lapatinib plus trastuzumab (N = 148) Lapatinib (N = 148 )

Valoare mediană SFP1, săptămâni 12,0 8,1 (95% IÎ) (8,1, 16,0) (7,6, 9,0)

Risc relativ (95% IÎ) 0,73 (0,57, 0,93)

Valoarea P 0,008

Rată de răspuns, % 10,3 6,9 (95% IÎ) (5,9, 16,4) (3,4, 12,3)

Decedat 105 113

Valoare mediană Supravieţuire 14,0 9,5 generală1, luni (11,9, 17,2) (7,6, 12,0) (95% IÎ)

Risc relativ (95% IÎ) 0,74 (0.57, 0,97)

Valoare P 0,026

SFP = Supravieţuirea fără progresia bolii; IÎ = Interval de încredere 1Estimare Kaplan-Meyer

Tabel 5 Sumar al SFP şi supravieţuire generală în studii cu receptor hormonal negativ Valoare mediană SFP Valoare mediană SG

Lap+Tras 15,4 săpt. (8,4, 16,9) 17,2 luni (13,9, 19,2)

Lap 8,2 săpt. (7,4, 9,3) 8,9 luni (6,7, 11,8)

RR (95% IÎ) 0,73 (0,52, 1,03) 0,62 (0,42, 0,90)

Tratamentul asociat cu Tyverb şi letrozol

Tyverb a fost studiat în asociere cu letrozol pentru tratamentul femeilor cu neoplasm mamar în stadiu avansat sau metastatic, cu receptori hormonali prezenţi (receptori de estrogen [ER] prezenţi şi/sau receptori de progesteron [PgR] prezenţi), aflate în postmenopauză.

Studiul de fază III (EGF30008) a fost randomizat, dublu-orb şi placebo controlat. În studiu au fost înrolaţi pacienţi care nu au fost trataţi anterior pentru boala lor metastatică.

Din populaţia care exprimă HER-2 în exces, au fost înrolaţi doar 2 pacienţi cărora li s-a administrat anterior trastuzumab, 2 pacienţi cărora li s-a administrat anterior tratament cu un inhibitor de aromatază şi aproximativ jumătate cărora li s-a administrat tamoxifen.

Pacienţii au fost randomizaţi pentru a primi letrozol 2,5 mg o dată pe zi plus Tyverb 1500 mg o dată pe zi sau letrozol plus placebo. Randomizarea a fost stratificată în funcţie de localizarea bolii şi în funcţie de perioada de timp de la întreruperea tratamentului antiestrogenic adjuvant anterior. Starea receptorului HER2 a fost determinată retrospectiv prin teste de laborator centralizate. Din toţi pacienţii randomizaţi pentru a primi tratament, 219 pacienţi au avut tumori care exprimă receptorul HER 2 în exces şi aceştia au reprezentat populaţia primară predeterminată pentru analiza de eficacitate. Au existat 952 pacienţi cu tumori HER2 negative şi un total de 115 pacienţi a căror stare HER2 a tumorii nu a fost confirmată (fără probe din tumoră, fără rezultate ale analizei sau fără alte motive).

La pacienţii cu neoplasm mamar care exprimă HER2 în exces, supravieţuirea fără progresie a bolii (SFP) determinată de investigator a fost semnificativ mai mare în cazul letrozol plus Tyverb comparativ cu letrozol plus placebo. În populaţia HER2 negativă nu a existat niciun beneficiu la nivelul SFP când letrozol plus Tyverb a fost comparat cu letrozol plus placebo (vezi tabelul 6).

Tabelul 6 Date referitoare la supravieţuirea fără progresia bolii din studiul EGF30008 (Tyverb/letrozol) Populaţia care exprimă în exces Populaţia HER-2 negativă

HER2

N = 111 N = 108 N = 478 N = 474

Tyverb 1500 Letrozol Tyverb Letrozol 2,5 mg mg /zi + 2,5 mg/zi + 1500 mg/zi +/zi + placebo

Letrozol placebo placebo 2,5 mg/zi

Valoarea 35,4 13,0 59,7 58,3 mediană a (24,1 , 39,4 ) ( 12,0 , 23,7) (48,6 , 69,7) (47,9 , 62,0) supravieţuirii fără progresia bolii, săptămâni (IÎ 95%)

Risc relativ 0,71 (0,53 , 0,96 ) 0,90 (0,77 , 1,05)

Valoare p 0,019 0,188

Rata de răspuns 27,9 % 14,8 % 32,6 % 31,6 % obiectiv (ORR)

Raportul 0,4 (0,2 , 0,9) 0,9 (0,7 , 1,3) şanselor

Valoarea p 0,02,26

Rata beneficiului 47,7 % 28,7 % 58,2 % 31,6 % clinic (CBR)

Raportul 0,4 (0,2 , 0,8) 1,0 (0,7 , 1,2) şanselor

Valoarea p 0,003 0,199

IÎ = interval de încredere

HER2 în exces = IHC 3 + şi/sau FISH pozitiv; HER2 negativ = IHC 0,1 + sau 2 + şi/sau FISH negativ

Rata beneficiului clinic a fost definită ca fiind completă plus răspunsul parţial plus boală stabilă timp de ≥6 luni.

IÎ = interval de încredere

În momentul analizei finale a SFP (cu o perioadă mediană de urmărire de 2,64 ani), datele generale de supravieţuire nu au fost complete şi nu a existat o diferenţă semnificativă între grupurile de tratament în populaţia HER2-pozitivă; acest lucru nu s-a schimbat după urmărirea suplimentară (perioadă mediană de urmărire > de 7,5 ani; Tabelul 7).

Tabelul 7 Rezultate referitoare la supravieţuirea generală (SG) din studiul EGF30008 (numai la populaţia HER2-pozitivă) Tyverb 1500 mg/zi + Letrozol 2,5 mg /zi + placebo

Letrozol 2,5 mg /zi N = 108

N = 111

Analiza SG pre-planificată (efectuată în momentul analizei finale a SFP, 03 iunie 2008)

Mediana urmăririi (ani) 2,64 2,64

Decese (%) 50 (45) 54 (50)

Risc relativa (IÎ 95%), valoare pᵇ 0,77 (0,52 , 1,14); 0,185

Analiza SG finală (analiză post-hoc, 07 August 2013)

Mediana urmăririi (ani) 7,78 7,55

Decese (%) 86 (77) 78 (72)

Risc relativ (IÎ 95%), valoare p 0,97 (0,07 , 1,33); 0,848

Valorile mediane din analiza Kaplan-Meier; RR şi valorile p din modelele de regresie Cox ajustând factori importanţi de prognostic.

a. Estimarea riscului relativ al tratamentului, unde <1 indică un risc mai mic în cazul administrării letrozol 2,5 mg + lapatinib 1500 mg, comparativ cu letrozol 2,5 mg + placebo.

b. Valoarea p din modelul de regresie Cox, stratificate pentru stadiul bolii şi anterior terapiei adjuvante la momentul screening-ului.

Efectul lapatinib asupra intervalului QT a fost evaluat într-un studiu unic-orb, controlat cu placebo, cu o singură secvenţă (placebo şi tratament activ), încrucişat, la pacienţi cu tumori solide în stadiu avansat (EGF114271) (n = 58). În perioada de 4 zile în care s-a administrat tratamentul, au fost administrate trei doze de placebo, la interval de 12 ore, dimineaţa şi seara, în Ziua 1, şi în dimineaţa

Zilei 2. Acestea au fost urmate de trei doze de lapatinib 2000 mg administrate în acelaşi mod.

Măsurătorile, inclusiv electrocardiograme (EKG-uri) şi probele pentru evaluarea farmacocinetică, au fost efectuate la momentul iniţial şi la aceleaşi moment din zi, în Ziua 2 şi Ziua 4.

La populaţia evaluabilă (n = 37), media maximă ΔΔQTcF (IÎ 90%) de 8,75 ms (4,08, 13,42) a fost observată la 10 ore la administrarea celei de-a treia doze de lapatinib 2000 mg. ΔΔQTcF a depăşit pragul de 5 ms şi limita superioară a IÎ 90% a depăşit pragul de 10 ms, în mai multe momente.

Rezultatele populaţiei din evaluarea farmacodinamică (n = 52) au corespuns celor aferente populaţiei evaluabile (valoare maximă a ΔΔQTcF (IÎ 90%) de 7,91 ms (4,13, 11,68) observate la 10 ore de la administrarea celei de-a treia doze de lapatinib 2000 mg).

Există o relație pozitivă între concentrațiile plasmatice ale lapatinib și ΔΔQTcF. Lapatinib a determinat o concentrație medie maximă de 3920 (3450-4460) ng/ml (medie geometrică/IÎ 95%), depăşind media geometrică a Cmax.ss şi valorile IÎ 95% observate după administrarea schemelor aprobate de dozare. Se poate anticipa o creştere suplimentară a expunerii maxime a lapatinib când lapatinib este administrat cu alimente în mod repetat (vezi pct. 4.2 și pct. 5.2) sau concomitent cu inhibitori potenţi ai CYP3A4. Când lapatinib este administrat în asociere cu inhibitori potenţi ai CYP3A4, se poate anticipa ca intervalul QTc să se prelungească cu 16,1 ms (12,6-20,3 ms), aşa cum a demonstrat o predicţie pe bază de model (vezi pct. 4.4).

Efectele alimentelor asupra expunerii la lapatinib

Biodisponibilitatea şi, în consecinţă, concentraţiile plasmatice ale lapatinib sunt crescute de ingestia de alimente, în funcţie de conţinutul alimentelor şi momentul la care acestea sunt ingerate. Administrarea lapatinib la o oră după o masă duce la expuneri sistemice de aproximativ 2-3 ori mai mari, comparativ cu administrarea cu o oră înainte de o masă (vezi pct. 4.5 și pct. 5.2).

Agenţia Europeană pentru Medicamente a acordat o derogare de la obligaţia de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu Tyverb la toate subgrupele de copii şi adolescenţi în tratamentul neoplasmului mamar (vezi pct 4.2 pentru informaţii privind utilizarea la copii şi adolescenţi).

Biodisponibilitatea absolută după administrarea orală a lapatinibului este necunoscută, dar este incompletă şi variabilă (un coeficient de variaţie a ASC de circa 70%). Concentraţiile serice apar după un timp de latenţă median de 0,25 ore (interval: 0 - 1,5 ore). Concentraţiile plasmatice maxime (Cmax) de lapatinib se realizează la circa 4 ore după administrare. Administrarea zilnică a 1250 mg lapatinib determină valori ale mediei geometrice a Cmax la starea de echilibru (coeficient de variaţie) de 2,43 (76%) µg/ml şi valori ale ASC de 36,2 (79%) µg*h/ml.

Expunerea sistemică la lapatinib este crescută atunci când este administrat cu alimente. Valorile ASC pentru lapatinib au fost de aproximativ 3 şi 4 ori mai mari (Cmax de aproximativ 2,5 şi 3 ori mai mare) atunci când a fost administrat cu alimente cu conţinut scăzut în grăsime (5% grăsime [500 de calorii]) sau, respectiv, cu conţinut crescut în grăsime (50% grăsime [1000 de calorii]), comparativ cu administarea în stare de repaus alimentar. Expunerea sistemică la lapatinib este, de asemenea, afectată de momentul administrării în relaţie cu consumul alimentelor. Referitor la administrarea cu 1 oră înainte de un mic dejun cu alimente cu conţinut scăzut în grăsime, valorile ASC medii au fost de aproximativ 2 şi 3 ori mai mari atunci când lapatinib a fost administrat cu o oră după o masă cu alimente cu conţinut scăzut în grăsime sau, respectiv, cu conţinut crescut în grăsime.

Lapatinib se leagă în proporţie mare (peste 99%) de albumină şi de alfa-1 acid glicoproteină. Studiile in vitro arată că lapatinib este un substrat pentru transportorii BCRP (ABCG1) şi p-glicoproteina (ABCB1). De asemenea, lapatinib a demonstrat inhibiţia in vitro a acestor transportori de eflux, precum şi a transportorului de captare hepatică OATP 1B1, la concentraţii semnificative clinic (valorile CI50 au fost de 2,3 µg/ml). Semnificaţia clinică a acestor efecte asupra farmacocineticii altor medicamente sau a activităţii farmacologice a altor medicamente antineoplazice nu este cunoscută.

Lapatinib este metabolizat extensiv, mai ales de către CYP3A4 şi CYP3A5, cu contribuţii minore ale

CYP2C19 şi CYP2C8, până la diverşi metaboliţi oxidaţi, dintre care nici unul nu reprezintă mai mult de 14% din doza regăsită în materiile fecale sau 10% din concentraţia plasmatică de lapatinib.

Lapatinib inhibă CYP3A (constanta de inhibiţie: între 0,6 şi 2,3 µg/ml) şi CYP2C8 (0,3 µg/ml) in vitro, la concentraţii semnificative clinic. Lapatinib nu a inhibat semnificativ următoarele enzime microzomale hepatice umane: CYP1A2, CYP2C9, CYP2C19, şi CYP2D6 sau enzimele UGT (in vitro valorile CI50 au fost mai mari sau egale cu 6,9 µg/ml).

Timpul de înjumătăţire plasmatică a lapatinibului, măsurat după doză unică, creşte o dată cu creşterea dozei. Cu toate acestea, administrarea zilnică de lapatinib duce la atingerea stării de echilibru în 6 - 7 zile, indicând un timp de înjumătăţire plasmatică efectiv de 24 de ore. Lapatinib este eliminat predominant prin metabolism, de către CYP3A4/5. Excreţia biliară poate contribui de asemenea la eliminare. Principala cale de excreţie a lapatinibului şi a metaboliţilor săi este cea fecală. Lapatinibul nemetabolizat regăsit în materiile fecale reprezintă o mediană de 27% (între 3 şi 67%) din doza orală.

Mai puţin de 2% din doza administrată oral se excretă urinar (ca lapatinib şi metaboliţi ai săi).

Farmacocinetica lapatinibului nu a fost studiată în mod specific la pacienţii cu insuficienţă renală sau care efectuează şedinţe de hemodializă. Datele disponibile sugerează că nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată.

Farmacocinetica lapatinibului a fost examinată la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată (n = 8) sau severă (n = 4) (scoruri Child-Pugh între 7 şi 9, respectiv mai mari de 9) şi la 8 pacienţi sănătoşi, de control. Expunerea sistemică (ASC) la lapatinib după o singură doză orală de 100 mg, a crescut cu aproximativ 56% şi 85% la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, respectiv severă.

Administrarea de lapatinib la pacienţii cu insuficienţă hepatică necesită prudenţă (vezi pct. 4.2 și pct. 4.4).

Lapatinib a fost studiat la femele gestante de şobolan şi iepure, la doze orale de 30, 60, şi 120 mg/kg şi zi. Nu au existat efecte teratogene; cu toate acestea, anomalii minore (arteră ombilicală pe partea stângă, coastă cervicală şi osificare precoce) au apărut la şobolani, la doze ≥60 mg/kg şi zi (de 4 ori mai mari decât expunerea clinică umană aşteptată). La iepuri, lapatinib a fost asociat cu toxicitate maternă la 60 şi 120 mg/kg şi zi (8% şi 23% din expunerea clinică umană aşteptată) şi avorturi la 120 mg/kg şi zi. La ≥60 mg/kg şi zi, s-au înregistrat scăderi ale greutăţii corporale fetale şi variaţii scheletice minore. În studiul de dezvoltare pre- şi postnatală la şobolan, o scăderea a supravieţuirii puilor a fost înregistrată între naştere şi a 21-a zi postnatală, la doze de 60 mg/kg şi zi sau mai mari (de 5 ori mai mari decât expunerea clinică umană aşteptată). Cea mai mare doză fără efect în acest studiu a fost 20 mg/kg/zi.

În cazul studiilor de carcinogenitate orală pentru lapatinib, au fost observate leziuni cutanate grave la cele mai mari doze testate care au produs expuneri pe baza ASC de până la 2 ori mai mari la şoareci şi şobolani masculi, şi de până la 15 ori mai mari la femelele de şobolan, comparativ cu cele produse la om în urma administrării unei doze zilnice unice de 1250 mg lapatinib. În cazul şoarecilor, efectul carcinogenetic nu a fost evidenţiat. În cazul şobolanilor, incidenţa hemanginomului benign al ganglionilor limfatici mezenterici a fost mai mare pentru anumite grupe de tratament decât pentru grupele de control. De asemenea, la femelele de şobolan care au fost expuse la doze de 7 şi 10 ori mai mari decât doza zilnică unică de 1250 mg lapatinib administrată la om, s-a observat o creştere a infarctelor renale şi necrozei papilare. La om, semnificaţia acestor date este incertă.

Nu au existat efecte asupra funcţiei gonadice, funcţiei de reproducere sau fertilităţii la şobolani masculi şi femele, la doze de până la 120 mg/kg şi zi (femele) şi de până la 180 mg/kg şi zi (masculi) (de 8, respectiv de 3 ori expunerea clinică umană aşteptată). Efectul asupra fertilităţii umane nu este cunoscut.

Lapatinib nu a avut efecte clastogene sau mutagene într-o baterie de studii, inclusiv în testul aberaţiei cromozomiale la hamsterul chinezesc, testul Ames, testul aberaţiei cromozomiale pe limfocitele umane şi la un test in vivo de aberaţie cromozomială a măduvei osoase la şobolan.

Celuloză microcristalină

Povidonă (K30)

Amidonglicolat de sodiu (tip A)

Stearat de magneziu

Hipromeloză

Dioxid de titan (E171)

Macrogol (400)

Polisorbat 80

Oxid galben de fer (E172)

Oxid roşu de fer (E172)

Nu este cazul.

Blistere 2 ani

Flacoane 3 ani

A nu se păstra la temperaturi peste 30ºC.

Tyverb este disponibil fie în blistere fie în flacoane.

Administrarea Tyverb în asociere cu capecitabină

Fiecare cutie de Tyverb conţine 70 de comprimate filmate, ambalate în blistere (poliamidă/aluminiu/clorură de polivinil/aluminiu) a câte 10 comprimate. Fiecare blister este perforat la mijloc, pentru a permite separarea blisterelor în doze zilnice de câte 5 comprimate.

Ambalajele multiple conţin 140 (2 cutii cu câte 70) de comprimate filmate.

Administrarea Tyverb în asociere cu un inhibitor de aromatază

Fiecare cutie de Tyverb conţine 84 de comprimate filmate, ambalate în blistere (poliamidă/aluminiu/clorură de polivinil/aluminiu) a câte 12 comprimate. Fiecare blister este perforat la mijloc, pentru a permite separarea blisterelor în doze zilnice de câte 6 comprimate.

Tyverb este disponibil în flacoane de polietilenă de înaltă densitate (PEÎD) cu un sistem de închidere din polipropilenă securizat pentru copii care conţin 70, 84, 105 sau 140 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Novartis Europharm Limited

Vista Building

Elm Park, Merrion Road

Dublin 4

Irlanda

EU/1/07/440/001-007

Data primei autorizări: 10 iunie 2008

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: 19 septembrie 2019

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru

Medicamente http://www.ema.europa.eu.