TEICOPLANINA MYLAN 100mg pulbere pentru soluție injectabilă/perfuzabilă sau soluție orală prospect medicament

Teicoplanină Mylan 100 mg [200 mg] [400 mg] pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluție orală

Fiecare flacon conține teicoplanină 100 mg echivalent cu 100000 UI.

După reconstituire soluția va conține teicoplanină 100 mg în 1,5 ml.

Fiecare flacon conține teicoplanină 200 mg echivalent cu 200000 UI.

După reconstituire soluția va conține teicoplanină 200 mg în 3,0 ml.

Fiecare flacon conține teicoplanină 400 mg echivalent cu 400000 UI.

După reconstituire soluția va conține teicoplanină 400 mg în 3,0 ml.

[100 mg]: Fiecare flacon conține sodiu 5,5 mg.

[200 mg]: Fiecare flacon conține sodiu 9,4 mg.

[400 mg]: Fiecare flacon conține sodiu 9,4 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluție orală.

Pulbere de culoare albă sau uşor brună.

pH: 6,5 până la 7,5

Osmolalitate: 275 până la 425 mOsm/kg [100 mg şi 200 mg], 275 până la 525 mOsm/kg [400 mg]

Teicoplanină Mylan este indicată la adulţi, adolescenţi şi copii, începând de la naştere, pentru tratamentul parenteral al următoarelor infecţii (vezi pct. 4.2, pct. 4.4 și pct. 5.1):

* infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi,

* infecţii ale oaselor şi articulaţiilor,

* pneumonie nosocomială,

* pneumonie comunitară,

* infecţii complicate ale tractului urinar,

* endocardită infecţioasă,

* peritonită determinată de dializa peritoneală ambulatorie continuă (DPAC),

* bacteriemie care apare ca urmare a oricăreia dintre indicaţiile enumerate mai sus.

De asemenea, Teicoplanină Mylan este indicat ca tratament oral alternativ al diareei şi colitei determinate de infecţia cu Clostridioides difficile.

Atunci când este cazul, teicoplanina trebuie administrată în asociere cu alte medicamente antibacteriene.

Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale referitoare la utilizarea adecvată a medicamentelor antibacteriene.

Doza şi durata tratamentului trebuie ajustate în funcţie de tipul şi severitatea infecţiei subiacente şi de răspunsul clinic al pacientului, precum şi de factori ai pacientului, cum sunt vârsta şi funcţia renală.

Determinarea concentraţiilor plasmatice

După finalizarea schemei de tratament de încărcare, trebuie monitorizate concentraţiile plasmatice minime de teicoplanină la starea de echilibru, pentru a se asigura că s-a atins cea mai mică valoare a concentraţiei plasmatice minime:

* Pentru cele mai multe infecţii cu bacterii Gram-pozitiv, valori ale concentraţiei plasmatice minime de teicoplanină de cel puţin 10 mg/l, atunci când sunt determinate prin cromatografie de lichide de înaltă performanţă (High Performance Liquid Chromatography HPLC), sau de cel puţin 15 mg/l, atunci când sunt determinate prin metoda imunochimică cu detecţie prin fluorescenţă polarizată (Fluorescence Polarization Immunoassay FPIA).

* Pentru endocardită şi alte infecţii severe, valori ale concentraţiei plasmatice minime de teicoplanină de 15-30 mg/l, atunci când sunt determinate prin HPLC, sau de 30-40 mg/l, atunci când sunt determinate prin metoda FPIA.

În timpul tratamentului de întreţinere, monitorizarea concentraţiilor plasmatice minime de teicoplanină poate fi efectuată cel puţin o dată pe săptămână, pentru a se asigura că aceste concentraţii sunt stabile.

Pacienţi adulţi şi vârstnici cu funcţie renală normală

Indicații Doza de încărcare Doza de întreținere Schema de Concentraţii Doza de Concentraţii tratament de minime ţintă, din întreţinere minime ţintă în încărcare ziua a 3-a până în timpul ziua a 5-a tratamentului de întreţinere

- Infecţii 6 mg/kg corp la > 15 mg/l1 6 mg/kg corp > 15 mg/l1 o dată complicate interval de 12 ore, intravenos sau pe săptămână cutanate şi ale pentru 3 intramuscular, o ţesuturilor moi administrări dată pe zi intravenoase sau

- Pneumonie intramusculare

- Infecţii complicate ale tractului urinar

- Infecţii ale 800 mg intravenous > 20 mg/l2 mg/kg corp > 20 mg/l1 oaselor şi (echivalent cu intravenos sau articulaţiilor aproximativ 12 intramuscular, o mg/kg corp) la dată pe zi interval de 12 ore, pentru 3 până la 5 administrări

- Endocardită 800 mg intravenous 30-40 mg/l2 mg/kg corp > 30 mg/l1 infecţioasă (echivalent cu intravenos sau aproximativ 12 intramuscular, o mg/kg corp) la dată pe zi interval de 12 ore, pentru 3 până la 5 administrări 1 Determinată prin metoda FPIA

Doza trebuie ajustată la greutatea corporală, indiferent de greutatea pacientului.

Durata tratamentului trebuie stabilită în funcţie de răspunsul clinic. Pentru endocardita infecţioasă, se consideră adecvată, de obicei, o durată de minimum 21 zile. Tratamentul nu trebuie să depăşească 4 luni.

Teicoplanina are un spectru limitat al activităţii antibacteriene (Gram-pozitiv). Nu este adecvată pentru utilizarea ca monoterapie în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care agentul patogen este deja documentat şi cunoscut ca fiind sensibil sau a cazului în care există o suspiciune mare că agentul(agenţii) patogen(i) cel mai probabil implicat(ţi) este(sunt) eligibil(i) pentru tratamentul cu teicoplanină.

Diareea şi colita determinate de infecţia cu Clostridioides difficile

Doza recomandată este de 100-200 mg, administrată oral de două ori pe zi, timp de 7 până la 14 zile.

Nu este necesară ajustarea dozei, cu excepţia cazului în care este prezentă insuficienţa renală (vezi mai jos).

Pacienţi adulţi şi vârstnici cu insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozei până în a patra zi de tratament, moment în care dozele trebuie ajustate pentru a se menţine o concentraţie plasmatică minimă determinată prin metoda HPLC de cel puţin 10 mg/l, sau de cel puțin 15 mg/ml determinată prin metoda FPIA.

După a patra zi de tratament:

* În insuficienţa renală uşoară şi moderată (clearance-ul creatininei între 30-80 ml/minut): doza de întreţinere trebuie înjumătăţită, fie prin administrarea dozei o dată la două zile, fie prin administrarea unei jumătăţi din această doză o dată pe zi.

* În insuficienţa renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/minut) şi la pacienţii care efectuează ședințe de hemodializă: doza trebuie să fie o treime din doza obişnuită, fie prin administrarea unitară a dozei iniţiale, o dată la trei zile, fie prin administrarea unei treimi din această doză, o dată pe zi.

Teicoplanina nu este eliminată prin hemodializă.

Pacienţi care efectuează dializă peritoneală ambulatorie continuă (DPAC)

După o doză de încărcare unică de 6 mg/kg corp, administrată intravenos, în prima săptămână se administrează 20 mg/l în punga cu soluţie de dializă, în a 2-a săptămână 20 mg/l în fiecare a doua pungă, iar apoi, în cea de a 3-a săptămână, 20 mg/l în punga din timpul nopţii.

Dozele recomandate sunt aceleaşi la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.

Nou-născuţi şi sugari până la vârsta de 2 luni:

Doza de încărcare

În prima zi, se administrează în perfuzie intravenoasă o doză unică de 16 mg/kg corp.

Se administrează în perfuzie intravenoasă o doză unică de 8 mg/kg corp, o dată pe zi.

Copii (2 luni până la 12 ani):

Doza de încărcare

Se administrează intravenos o doză unică de 10 mg/kg corp, la interval de 12 ore, care se repetă de 3 ori.

Se administrează intravenos o doză unică de 6-10 mg/kg corp, o dată pe zi.

Teicoplanina trebuie administrată pe cale intravenoasă sau intramusculară. Injecţia intravenoasă se poate administra, fie sub formă de bolus cu durata de 3 până la 5 minute, fie sub formă de perfuzie cu durata de 30 minute.

La nou-născuţi trebuie utilizată numai metoda de administrare în perfuzie.

Pentru diareea și colita asociată infecției cu Clostridioides difficile, se va utiliza metoda de administrare pe cale orală. Pentru instrucţiuni privind reconstituirea şi diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1

Teicoplanina nu trebuie administrată pe cale intraventriculară.

La administrarea teicoplaninei, au fost raportate reacţii de hipersensibilitate grave, care au pus viaţa în pericol, uneori fiind letale (de exemplu şoc anafilactic). Dacă apare o reacţie alergică la teicoplanină, tratamentul trebuie întrerupt imediat şi trebuie iniţiate măsurile de urgenţă adecvate.

Teicoplanina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută la vancomicină, deoarece pot apărea reacţii de hipersensibilitate încrucişată, inclusiv şoc anafilactic letal.

Cu toate acestea, antecedentele personale de 'sindromul omului roşu” la vancomicină nu contraindică utilizarea teicoplaninei.

În cazuri rare (chiar şi la administrarea primei doze), s-a observat apariţia 'sindromului omului roşu” (un complex de simptome care includ prurit, urticarie, eritem, angioedem, tahicardie, hipotensiune arterială, dispnee).

Oprirea sau încetinirea perfuziei poate duce la remiterea acestor reacţii. Reacţiile asociate perfuziei pot fi limitate dacă doza zilnică se administrează în perfuzie cu durata de 30 minute, în loc de injecţie în bolus.

La administrarea teicoplaninei, au fost raportate reacţii adverse cutanate severe (RACS) inclusiv sindrom Stevens-Johnson (SSJ), necroliză epidermică toxică (NET) şi reacţie la medicament cu eozinofilie şi simptome sistemice (RMESS), care pot pune viaţa în pericol sau pot fi letale (vezi pct.

4.8). A fost raportată, de asemenea, pustuloza exantematică generalizată acută (PEGA) la administrarea teicoplaninei (vezi pct. 4.8). La momentul prescrierii, pacienții trebuie informați cu privire la semnele și simptomele reacțiilor cutanate severe (de exemplu erupție cutanată progresivă, deseori însoțită de vezicule sau leziuni ale mucoaselor sau erupție cutanată pustulară, sau orice alt semn de hipersensibilitate a pielii) și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome sugestive ale reacțiilor cutanate severe, administrarea teicoplaninei trebuie întreruptă și trebuie luat în considerare un tratament alternativ.

Spectrul de activitate antibacteriană

Teicoplanina are un spectru limitat al activităţii antibacteriene (Gram-pozitiv). Nu este adecvată pentru utilizarea ca monoterapie în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care este deja documentat şi cunoscut faptul că agentul patogen este sensibil sau în cazul în care există o suspiciune mare că agentul(agenţii) patogen(i) cel mai probabil implicat(ţi) este(sunt) eligibil(i) pentru tratamentul cu teicoplanină.

Utilizarea raţională a teicoplaninei trebuie să ia în considerare spectrul activităţii antibacteriane, profilul de siguranţă şi cât de adecvată este terapia antibacteriană standard pentru a trata fiecare pacient în mod individual. Ţinând cont de acest fapt, este de aşteptat ca în cele mai multe situaţii teicoplanina să fie utilizată pentru tratamentul infecţiilor severe, la pacienţii pentru care activitatea antibacteriană standard nu este considerată a fi adecvată.

La administrarea teicoplaninei s-a raportat trombocitopenie (vezi pct. 4.8). În timpul tratamentului se recomandă efectuarea periodică de teste hematologice, care includ hemoleucograma completă.

La pacienţii trataţi cu teicoplanină s-au raportat nefrotoxicitate şi insuficienţă renală (vezi pct. 4.8). La pacienţii cu insuficienţă renală, la cei trataţi cu schema de tratament cu doza mare de încărcare de teicoplanină și la cei tratați cu teicoplanină în asociere cu sau după alte medicamente cu potenţial nefrotoxic cunoscut (de exemplu aminoglicozide, colistină, amfotericină B, ciclosporină şi cisplatină) este necesară monitorizarea atentă şi trebuie să li se efectueze teste auditive (vezi mai jos “Ototoxicitate').

Deoarece teicoplanina este eliminată, în principal, pe cale renală, doza de teicoplanină trebuie ajustată la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2).

Similar altor glicopeptide, la pacienţii trataţi cu teicoplanină a fost raportată ototoxicitate (surditate şi tinitus) (vezi pct. 4.8). Pacienţii care în timpul tratamentului cu teicoplanină dezvoltă semne şi simptome de afectare a auzului sau tulburări ale urechii interne trebuie evaluaţi şi monitorizaţi cu atenţie, în special în cazul tratamentului prelungit şi al pacienţilor cu insuficienţă renală. Pacienţii trataţi cu teicoplanină în asociere cu sau după alte medicamente cu potenţial nefrotoxic şi/sau neurotoxic/ototoxic cunoscut (de exemplu aminoglicozide, colistină, amfotericină B, ciclosporină, cisplatină, furosemidă şi acid etacrinic) trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar beneficiul administrării teicoplaninei trebuie evaluat în cazul în care auzul se deteriorează.

Trebuie luate măsuri de precauţie speciale atunci când se administrează teicoplanină la pacienţii care necesită tratament concomitent cu medicamente ototoxice şi/sau nefrotoxice, caz în care se recomandă efectuarea în mod regulat de teste hematologice, ale funcţiei hepatice şi ale funcţiei renale.

Similar altor antibiotice, administrarea teicoplaninei, în special dacă este prelungită, poate determina dezvoltarea microorganismelor rezistente. Dacă apar suprainfecţii în timpul tratamentului, trebuie luate măsurile corespunzătoare.

Teicoplanină Mylan conține sodiu.

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per flacon, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Teicoplanină Mylan 100 mg conține sodiu 5,5 mg per flacon.

Teicoplanină Mylan 200 mg conține sodiu 9,4 mg per flacon.

Teicoplanină Mylan 400 mg conține sodiu 9,4 mg per flacon.

Nu s-au efectuat studii specifice privind interacţiunile.

Teicoplanina şi soluţiile de aminoglicozide sunt incompatibile şi nu trebuie amestecate atunci când se injectează; cu toate acestea, sunt compatibile în lichidul de dializă şi pot fi utilizate în tratamentul peritonitelor determinate de DPAC.

Teicoplanina trebuie administrată cu prudenţă în asociere cu sau după administrarea altor medicamente cu potenţial nefrotoxic şi/sau neurotoxic/ototoxic cunoscut. Acestea medicamente includ, de exemplu aminoglicozide, colistină, amfotericină B, ciclosporină, cisplatină, furosemidă şi acid etacrinic (vezi pct. 4.4 'Nefrotoxicitate” şi 'Ototoxicitate”). Cu toate acestea, nu s-a evidenţiat o toxicitate sinergică în cazul asocierilor cu teicoplanină.

În studii clinice, teicoplanina a fost administrată la mulţi pacienţi care se aflau deja în tratament cu o medicaţie variată care includea alte medicamente antibiotice, medicamente antihipertensive, anestezice, medicamente pentru afecţiuni cardiace şi medicamente antidiabetice, fără a se evidenţia interacţiuni cu potenţial de generare a reacţiilor adverse.

Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.

Datele provenite din utilizarea teicoplaninei la femeile gravide sunt limitate.

Studiile efectuate la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere, la doze mari (vezi pct. 5.3): la şobolan a crescut incidenţa naşterilor de feţi morţi şi a mortalităţii neo-natale. Riscul potenţial pentru om nu este cunoscut. Prin urmare, teicoplanina nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care este absolut necesar. Nu poate fi exclus un risc potenţial de afectare a urechii interne şi de afectare renală la făt (vezi pct. 4.4).

Nu se cunoaşte dacă teicoplanina se excretă în laptele uman. Nu există informaţii cu privire la excreţia teicoplaninei în laptele animal. Trebuie luată decizia de a continua/întrerupe alăptarea sau de a continua/întrerupe tratamentul cu teicoplanină având în vedere beneficiul alăptării pentru copil şi beneficiul tratamentului cu teicoplanină pentru mamă.

Studiile privind funcţia de reproducere la animale nu au evidenţiat afectarea fertilităţii.

Teicoplanină Mylan are influenţă mică asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Teicoplanina poate provoca ameţeală şi cefalee. Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi afectată. Pacienţii care prezintă aceste reacţii adverse nu trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje.

În tabelul de mai jos sunt enumerate toate reacţiile adverse care au apărut cu o incidenţă mai mare decât pentru placebo şi la mai mult de un pacient, utilizând următoarea convenţie:

Foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100); rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000); foarte rare (< 1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimate din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Clasificar Frecvente Mai puţin frecvente Rare Foarte rare Cu frecvenţă ea pe (≥ 1/100 şi (≥ 1/1000 şi < 1/100) (≥ 1/10000 (<1/10000) necunoscută (care nu aparate, < 1/10) şi < 1/1000) poate fi estimată din sisteme şi datele disponibile) organe

Infecţii şi Abces Suprainfecţii infestări (dezvoltarea microorganismelor rezistente)

Tulburări Leucopenie, Agranulocitoză, hematologice trombocitopenie, neutropenie şi limfatice eozinofilie

Tulburări ale Reacţie anafilactică Reacție la medicament sistemului (anafilaxie) (vezi pct. cu eozinofilie și imunitar 4.4) simptome sistemice (

RMESS), şoc anafilactic (vezi pct.

4.4)

Tulburări ale Ameţeală, cefalee Convulsii sistemului nervos

Tulburări Surditate, pierderea acustice şi auzului (vezi pct. 4.4), vestibulare tinitus, tulburare vestibulară

Tulburări Flebită Tromboflebită vasculare

Tulburări Bronhospasm respiratorii, toracice şi mediastinale

Tulburări Diaree, vărsături, greaţă gastrointestinale

Afecţiuni Erupţie 'Sindromul Necroliză epidermică cutanate şi ale cutanată omului toxică, sindrom ţesutului tranzitorie, roşu” (de Stevens-Johnson, subcutanat eritem, exemplu pustuloză exantematică prurit hiperemie la generalizată acută, nivelul părţii eritem polimorf, superioare a angioedem, dermatită corpului) exfoliativă, urticarie (vezi pct. (vezi pct. 4.4) 4.4)

Tulburări Creştere a valorilor Insuficienţă renală renale şi ale cretininemiei (inclusiv insuficienţă căilor urinare renală acută) (vezi mai jos descrierea reacţiilor adverse selectate)*

T ulburări Durere, Abces la locul injecţiei, generale şi la febră frisoane (frisoane nivelul locului severe) de administrare

Investigaţii Creştere a valorilor diagnostic transaminazelor e (modificări tranzitorii ale valorilor transaminazelor), creştere a valorilor sanguine ale fosfatazei alcaline (modificări tranzitorii ale valorilor fosfatazei alcaline)

* Pe baza raportărilor din literatură, la pacienții tratați cu o schemă de tratament cu doza de încărcare mică, în medie de 6 mg/kg de două ori pe zi, urmată de o doză de întreținere în medie de 6 mg/kg o dată pe zi, frecvența estimată pentru nefrotoxicitate este de aproximativ 2%.

Într-un studiu observațional de siguranță post-autorizare, în care au fost înrolați 300 pacienți cu vârsta medie de 63 ani (tratați pentru infecții ale oaselor și articulațiilor, endocardită sau alte infecții severe), cărora li s-a administrat schema de tratament cu doza mare de încărcare de 12 mg/kg de două ori pe zi (tratați cu o valoare mediană de 5 doze de încărcare), urmată de o doză de întreținere de 12 mg/kg o dată pe zi, frecvența observată pentru nefrotoxicitatea confirmată a fost de 11,0% (IÎ 95% = [7,4%; 15,5%]) în primele 10 zile. Frecvența cumulată pentru nefrotoxicitate, de la începutul tratamentului până la 60 zile de la ultima doză, a fost de 20,6% (IÎ 95% = [16,0%; 25,8%]). La pacienții tratați cu mai mult de 5 doze mari de încărcare, de 12 mg/kg de două ori pe zi, urmate de o doză de întreținere de 12 mg/kg o dată pe zi, frecvența cumulată a nefrotoxicității observate, de la începutul tratamentului până la 60 zile de la ultima administrare, a fost de 27% (IÎ 95% = [20,7%; 35,3%]) (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro.

Website: www.anm.ro

Au fost raportate cazuri de administrare accidentală de doze foarte mari la copii şi adolescenţi.

În cazul unui nou-născut cu vârsta de 29 de zile, căruia i s-au administrat 400 mg teicoplanină intravenos (95 mg/kg), a apărut agitaţie.

Tratamentul supradozajului cu teicoplanină trebuie să fie simptomatic.

Teicoplanina nu este eliminată prin hemodializă şi doar lent prin dializă peritoneală.

Grupa farmacoterapeutică: glicopeptide antibacteriene, codul ATC: J01XA02.

Teicoplanina inhibă creşterea microorganismelor sensibile prin influenţarea biosintezei peretelui celular într-un loc diferit faţă de antibioticele beta-lactamice. Sinteza peptidoglicanilor este blocată prin legarea specifică de reziduuri de D-alanil-D-alanină.

Rezistenţa la teicoplanină poate avea la bază următoarele mecanisme:

- Modificarea structurii ţintă: această formă de rezistenţă a apărut, în special, la Enterococcus faecium. Modificarea se bazează pe schimbarea funcţiei D-alanil-D-alaninei de la capătul terminal al lanţului de aminoacizi al unui precursor de mureină prin înlocuirea cu D-Ala-D- lactat, ceea ce reduce astfel afinitatea pentru vancomicină. Enzimele responsabile sunt o lactat dehidrogenză D sau ligază nou sintetizate.

- Scăderea sensibilităţii sau rezistenţa stafilococilor la teicoplanină se bazează pe producerea în exces a precursorilor de mureină, de care se leagă teicoplanina.

Poate apărea rezistenţă încrucişată între teicoplanină şi glicoproteina vancomicină. Un număr de enterococi rezistenţi la vancomicină sunt sensibili la teicoplanină (fenotipul Van-B).

Valori critice la testarea sensibilităţii

Valorile critice ale CMI recomandate de Comisia Europeană pentru Testarea Sensibilităţii Microbiene (EUCAST), versiunea 12.0 datată Aprilie 2022, sunt prezentate în următorul tabel:

Microorganism Sensibil Rezistent

Staphylococcus aureus a, b  2 mg/l > 2 mg/l

Stafilococi coagulazo-negativ a  4 mg/l > 4 mg/l

Enterococcus spp.  2 mg/l > 2 mg/l

Streptococcus spp. (A, B, C, G) b  2 mg/l > 2 mg/l

Streptococcus pneumoniae b  2 mg/l > 2 mg/l

Streptococi din grupul viridans b  2 mg/l > 2 mg/l a Valorile CMI pentru glicopeptide sunt dependente de metodă şi trebuie determinate prin microdiluţie în bulion (referinţa ISO 20776-1). S. aureus cu valori ale CMI pentru vancomicină de 2 mg/ml sunt la limita distribuţiei CMI pentru tipul sălbatic şi în acest caz poate fi afectat răspunsul clinic.

b Izolatele cu valorile CMI peste valorile critice ale sensibilităţii au fost raportate foarte rar sau nu au fost încă raportate. Testele de identificare şi de determinare a sensibilităţii antimicrobiene pe orice astfel de izolat trebuie repetate, iar dacă rezultatul se confirmă, izolatul trebuie trimis la un laborator de referinţă.

Activitatea antimicrobiană a teicoplaninei depinde, mai ales, de durata perioadei în timpul căreia concentraţia substanţei este mai mare decât concentraţia minimă inhibitorie (CMI) pentru agentul patogen.

Prevalenţa rezistenţei poate varia geografic şi în timp pentru anumite specii, iar informaţiile locale despre rezistenţă sunt utile, mai ales atunci când se tratează infecţii severe.

După cum este necesar, trebuie solicitat sfatul unui expert atunci când prevalenţa locală a rezistenţei este în măsură să facă discutabilă utilitatea medicamentului cel puţin în anumite tipuri de infecţii.

Bacterii Gram-pozitiv aerobe

Corynebacterium jeikeiuma

Enterococcus faecalis

Staphylococcus aureus (inclusiv tulpinile rezistente la meticilină)

Streptococcus agalactiae

Streptococcus dysgalactiae subsp. equisimilisa (Group C & G streptococci)

Streptococcus pneumoniae

Streptococcus pyogenes

Streptococci în grupul viridans a,b

Bacterii Gram-pozitiv anaerobe

Clostridioides difficile a

Peptostreptococcus spp.a

Bacterii Gram-pozitiv aerobe

Enterococcus faecium

Staphylococcus epidermidis

Staphylococcus haemolyticus

Staphylococcus hominis

Bacterii cu rezistenţă intrinsecă

Toate bacteriile gram-negative

Alte bacterii

Chlamydia spp.

Chlamydophila spp.

Legionella pneumophila

Mycoplasma spp.

a Nu erau disponibile date curente atunci când au fost publicate tabelele. Sensibilitatea este presupusă conform literaturii de specialitate de bază, volumelor standard şi recomandărilor de tratament. b Termen colectiv pentru un grup eterogen de specii de streptococ. Incidenţa rezistenţei poate varia în funcţie de specia respectivă de streptococ.

Teicoplanina se administrează pe cale parenterală (intravenos sau intramuscular). După administrare intramusculară, biodisponibilitatea teicoplaninei (comparativ cu administrarea intravenoasă) este aproape completă (90%). După administrarea intramusculară timp de şase zile a unei doze de 200 mg, valoarea medie (deviaţia standard) a concentraţiei plasmatice maxime (Cmax) de teicoplanină este de 12,1 (0,9) mg/l şi este atinsă la 2 ore după administrare.

După o doză de încărcare de 6 mg/kg, administrată intravenos la interval de 12 ore, pentru 3 până la 5 administrări, valorile Cmax sunt cuprinse între 60 şi 70 mg/l, iar valorile Cmin sunt, de obicei, peste 10 mg/l. După o doză de încărcare de 12 mg/kg administrată intravenos la interval de 12 ore, pentru 3 administrări, se estimează că valorile medii ale Cmax şi Cmin sunt de aproximativ 100 mg/l şi, respectiv, 20 mg/l.

După o doză de întreţinere de 6 mg/kg, administrată o dată pe zi, valorile Cmax şi Cmin sunt de aproximativ 70 mg/l şi, respectiv, 15 mg/l. După o doză de întreţinere de 12 mg/kg, administrată o dată pe zi, valorile Cmin sunt cuprinse între 18 şi 30 mg/l.

Atunci când se administrează pe cale orală, teicoplanina nu se absoarbe din tractul gastro-intestinal.

Atunci când se administrează pe cale orală la subiecţi sănătoşi, în doză unică de 250 mg sau 500 mg, teicoplanima nu este depistată în plasmă sau urină, ci este recuperată numai în materiile fecale (aproximativ 45% din doza administrată) sub formă de medicament nemodificat.

Legarea de proteinele plasmatice la om este cuprinsă între 87,6 şi 90,8%, fără să varieze în funcţie de concentraţiile de teicoplanină. Teicoplanina se leagă, în principal, de albumina serică umană.

Teicoplanina nu se distribuie în eritrocite.

Volumul de distribuţie la starea de echilibru (Vse) variază între 0,7 şi 1,4 l/kg. Cele mai mari valori ale

Vse se observă în studiile recente, în cadrul cărora perioada de recoltare a probelor a fost mai mare de 8 zile.

Teicoplanina se distribuie, în principal, în ţesuturile pulmonar, miocardic şi osos, cu un raport al concentraţiilor din ţesut/plasmă mai mare de 1. În lichidul din vezicule, lichidul sinovial şi lichidul peritoneal, raportul concentraţiilor din ţesut/plasmă variază între 0,5 şi 1. Eliminarea teicoplaninei din lichidul peritoneal se efectuează cu aceeaşi viteză ca şi din plasmă. În lichidul pleural şi în ţesutul adipos subcutanat, raportul concentraţiilor din ţesut/plasmă este cuprins între 0,2 şi 0,5. Teicoplanina nu pătrunde cu uşurinţă în lichidul cefalorahidian (LCR).

Forma nemodificată de teicoplanină este principalul compus identificat în plasmă şi urină, ceea ce indică un metabolism minim. Se formează doi metaboliţi, probabil prin hidroxilare, care reprezintă 2 până la 3% din doza administrată.

Teicoplanina nemodificată se excretă, în principal, pe cale renală (80% în decurs de 16 zile), în timp ce 2,7% din doza administrată este recuperată în materiile fecale (prin excreţie biliară) în decurs de 8 zile de la administrare. În cele mai recente studii, în cadrul cărora perioada de recoltare a probelor este de aproximativ 8 până la 35 zile, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare pentru teicoplanină variază între 100 şi 170 ore.

Teicoplanina are un clearance total scăzut, cuprins între 10 şi 14 ml/kg şi oră şi un clearance renal cuprins între 8 şi 12 ml/kg şi oră, ceea ce indică faptul că teicoplanina se excretă, în principal, prin mecanisme renale.

Teicoplanina prezintă o farmacocinetică liniară pentru intervalul de doze cuprins între 2 şi 25 mg/kg.

* Insuficienţă renală:

Deoarece teicoplanina se elimină pe cale renală, eliminarea teicoplaninei scade în funcţie de gradul insuficienţei renale. Clearance-urile total şi renal ale teicoplaninei depind de clearance-ul creatininei.

* Pacienţi vârstnici:

La persoanele vârstnice, farmacocinetica teicoplaninei nu se modifică, decât în caz de insuficienţă renală.

* Copii şi adolescenţi:

Faţă de pacienţii adulţi, se observă un clearance total mai mare (15,8 ml/kg şi oră pentru nou-născuţi, 14,8 ml/kg şi oră pentru vârsta medie de 8 ani) şi un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare mai scurt (40 ore pentru nou-născuţi; 58 ore pentru vârsta de 8 ani).

După administrare parenterală în doze repetate la şobolan şi câine, au fost observate efecte asupra rinichilor şi s-a arătat că sunt dependente de doză şi reversibile. Studiile care au evaluat potenţialul de a provoca ototoxicitate, efectuate la cobai, indică faptul că este posibilă o afectare uşoară a funcţiilor cohleare şi vestibulare, în absenţa unor leziuni morfologice.

La şobolan, administrarea subcutanată a teicoplaninei în doză de până la 40 mg/kg şi zi nu a afectat fertilitatea la mascul şi la femelă. În studiile de dezvoltare embriofetală, nu au fost observate malformaţii după administrarea subcutanată de doze de până la 200 mg/kg şi zi la şobolan şi după administrarea intramusculară de doze de până la 15 mg/kg şi zi la iepure. Cu toate acestea, la şobolan a existat o incidenţă crescută a naşterilor de feţi morţi la doze de 100 mg/kg şi zi şi mai mari şi a mortalităţii neo-natale la doze de 200 mg/kg şi zi. Acest efect nu a fost raportat la doze de 50 mg/kg şi zi. Un studiu efectuat în perioada peri- şi postnatală la şobolan, nu a avidenţiat efecte asupra fertilităţii la generaţia F1 sau asupra supravieţuirii şi dezvoltării la generaţia F2 după administrarea subcutanată de doze de până la 40 mg/kg şi zi.

Teicoplanina nu a demonstrat niciun potenţial de a provoca antigenicitate (la şoarece, cobai sau iepure), genotoxicitate sau iritaţie locală.

Clorură de sodiu.

Teicoplanina și aminoglicoidele sunt incompatibile când sunt amestecate și nu trebuie amestecate înainte de injectare.

Dacă teicoplanina se administrează în asociere cu alte antibiotice, medicamentele trebuie administrate separat.

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente cu excepția celor menționate la pct. 6.6.

2 ani.

Soluția reconstituită/diluată:

Stabilitatea fizică şi chimică din timpul utilizării pentru soluţia reconstituită/diluată conform instrucținuilor de la pct. 6.6 şi diluată mai departe cu 25 ml din solvenții indicați la pct. 6.6, a fost demonstrată timp de 24 ore la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C.

Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu se utilizează imediat, perioadele de păstrare şi condiţiile de utilizare înainte de administrare sunt responsabilitatea utilizatorului şi, în mod normal, nu trebuie să depăşească 24 ore, la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C, cu excepţia cazului în care reconstituirea a avut loc în condiţii aseptice controlate şi validate.

A nu se păstra la temperaturi peste 25°C.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului după reconstituire/diluare, vezi pct. 6.3.

Flacoane de Teicoplanină Mylan 100 mg [200 mg] [400 mg] din sticlă tip II, cu un volum de 10 ml cu dop din cauciuc clorobutilic și capsă din aluminiu cu capac flip-off de culoare albă [albastră] [verde].

Cutie cu 1, 5 sau 10 flacon (flacoane).

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Acest medicament este pentru o singură utilizare.

Reconstituirea/diluarea trebuie efectuată în condiții aseptice. Soluția trebuie inspectată vizual pentru particule și decolorare înainte de administrare. Soluția trebuie utilizată numai dacă soluția este limpede până la ușor brună și practic lipsită de particule.

Prepararea soluţiei reconstituite:

Soluția este reconstituită prin adăugarea a 1,7 ml de apă pentru preparate injectabile în flaconul cu pulbere de 100 mg și 3,14 ml de apă pentru preparate injectabile în flacoanele cu pulbere de 200 mg și 400 mg.

Apa este adăugată încet în flaconul care trebuie rotit până când toată pulberea este dizolvată pentru a evita spumarea. Dacă se produce o spumă, lăsați soluția să stea timp de aproximativ 15 minute, astfel încât spuma să dispară.

Soluţiile reconstituite vor conţine 100 mg de teicoplanină în 1,5 ml, 200 mg în 3,0 ml şi 400 mg în 3,0 ml.

Conţinutul nominal de 100 mg 200 mg 400 mg teicoplanină din flacon

Volumul flaconului cu 10 ml 10 ml 10 ml pulbere

Volumul care conţine 1,5 ml 3,0 ml 3,0 ml doza nominală de teicoplanină (extrasă cu o seringă a 5 ml, prevăzută cu un ac de calibru 23G)

Soluția reconstituită poate fi injectată direct sau se poate dilua în continuare sau se poate administra oral.

Pregătirea soluției diluate înainte de perfuzare:

Teicoplanină Mylan poate fi administrat în următoarele soluții de perfuzare:

- soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%),

- soluție de glucoză 50 mg/ml (5%),

- soluţie Ringer,

- Soluție Ringer lactat,

- soluţie de clorură de sodiu 1,8mg/ml (0,18%) şi soluție glucoză 40mg/ml (4%),

- soluţie de dializă peritoneală, conţinând soluţie de glucoză 13,6 mg/ml (1,36%).

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Mylan Pharmaceuticals Limited

Damastown Industrial Park

Mulhuddart, Dublin 15

Dublin, Irlanda

10990/2018/01-03 10991/2018/01-03 10992/2018/01-03

Data primei autorizări - Septembrie 2018

Mai 2023