SOMAVERT 20mg pulbere+solvent pentru soluție injectabilă prospect medicament

SOMAVERT 10 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă

SOMAVERT 15 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă

SOMAVERT 20 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă

SOMAVERT 25 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă

SOMAVERT 30 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă

SOMAVERT 10 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă

Un flacon conţine pegvisomant 10 mg.

După reconstituire, 1 ml soluţie conţine pegvisomant 10 mg.*

Medicamentul cu concentrația de 10 mg conține sodiu 0,4 mg per flacon cu pulbere.

SOMAVERT 15 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă

Un flacon conţine pegvisomant 15 mg.

După reconstituire, 1 ml soluţie conţine pegvisomant 15 mg.*

Medicamentul cu concentrația de 15 mg conține sodiu 0,4 mg per flacon cu pulbere.

SOMAVERT 20 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă

Un flacon conţine pegvisomant 20 mg.

După reconstituire, 1 ml soluţie conţine pegvisomant 20 mg.*

Medicamentul cu concentrația de 20 mg conține sodiu 0,4 mg per flacon cu pulbere.

SOMAVERT 25 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă

Un flacon conţine pegvisomant 25 mg.

După reconstituire, 1 ml soluţie conţine pegvisomant 25 mg.*

Medicamentul cu concentrația de 25 mg conține sodiu 0,5 mg per flacon cu pulbere.

SOMAVERT 30 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă

Un flacon conţine pegvisomant 30 mg.

După reconstituire, 1 ml soluţie conţine pegvisomant 30 mg.*

Medicamentul cu concentrația de 30 mg conține sodiu 0,6 mg per flacon cu pulbere.

*produs în culturi de celule de Escherichia coli prin tehnologia ADN-ului recombinant.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă (pulbere pentru injecţie).

Pulberea este de culoare albă sau aproape albă.

Tratamentul pacienţilor adulţi cu acromegalie, care au răspuns insuficient la metodele chirurgicale şi/sau radioterapeutice şi la care tratamentul adecvat cu analogi de somatostatină nu a dus la normalizarea concentraţiei de IGF-I sau nu a fost tolerat.

Tratamentul trebuie iniţiat sub supravegherea unui medic cu experienţă în tratamentul acromegaliei.

Trebuie administrată subcutanat o doză de încărcare de 80 mg pegvisomant, sub supraveghere medicală. După aceasta, trebuie administrat subcutanat SOMAVERT 10 mg reconstituit în 1 ml solvent, o dată pe zi.

Ajustările dozelor trebuie făcute în funcţie de concentraţia plasmatică a IGF-I. Concentraţiileplasmatice ale IGF-I trebuie determinate la fiecare 4-6 săptămâni, iar ajustările necesare ale dozelor trebuie făcute prin creşterea cu câte 5 mg/zi, pentru a menţine valoarea concentraţiei plasmatice a

IGF-I în limitele valorilor normale adaptate în funcţie de vârsta pacientului şi pentru menţinerea unui răspuns terapeutic optim.

Evaluarea valorilor bazale ale enzimelor hepatice, înainte de începerea tratamentului cu

SOMAVERT

Înainte de a începe tratamentul cu SOMAVERT, pacienții trebuie să aibă o evaluare a valorilor bazaleale testelor hepatice (TH) [concentrațiile plasmatice ale alanin aminotransferazei (ALT), aspartat aminotransferazei (AST), bilirubinei totale (BILT) și fosfatazei alcaline (FAL)]. Pentru recomandări cu privire la începerea tratamentului cu SOMAVERT în funcție de valorile bazale ale TH și lamonitorizarea TH în timpul tratamentului cu SOMAVERT, consultați tabelul A din secțiunea

Atenționări și precauții speciale pentru utilizare (4.4).

Doza maximă nu trebuie să depăşească 30 mg/zi.

Pentru diferite regimuri de administrare, sunt disponibile următoarele concentraţii: SOMAVERT 10 mg, SOMAVERT 15 mg, SOMAVERT 20 mg, SOMAVERT 25 mg şi SOMAVERT 30 mg.

Siguranţa şi eficacitatea SOMAVERT la copiii și adolescenții cu vârsta cuprinsă între 0 şi 17 ani nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date.

Nu este necesară ajustarea dozelor.

Siguranţa şi eficacitatea SOMAVERT la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică nu au fost stabilite.

Pegvisomant trebuie administrat prin injecţie subcutanată.

Locul injectării trebuie schimbat zilnic pentru a ajuta la prevenirea lipohipertrofiei.

Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Pentru a avea sub control trasabilitatea medicamentelor biologice, numele și numărul lotului produsului administrat trebuie înregistrate cu atenție.

Tumori secretante de hormon de creştere

Având în verere că tumorile pituitare secretante de hormon de creştere pot uneori să crească în dimensiuni, determinând complicaţii grave (de ex., defecte de câmp vizual), este esențial ca toţi pacienţii să fie monitorizaţi cu atenţie. Dacă apar indicii de creștere în dimensiune a tumorii, pot fi recomandate proceduri alternative.

Monitorizarea concentraţiilor plasmatice de IGF-I

Pegvisomant este un antagonist potent al acţiunii hormonului de creştere. În urma administrării acestui medicament poate să apară un deficit al hormonului de creştere, în ciuda prezenţei unor valori crescute ale concentraţiei plasmatice a hormonului de creştere. Trebuie monitorizate concentraţiile plasmaticede IGF-I şi trebuie menţinute în limitele valorilor normale adaptate în funcţie de vârstă, prin ajustarea dozei de pegvisomant.

Creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale ALT sau AST

Înainte de a începe tratamentul cu SOMAVERT, pacienții trebuie să aibă o evaluare a valorilor bazale ale testelor hepatice [concentrațiile plasmatice ale alanin aminotransferazei (ALT), aspartat aminotransferazei (AST), bilirubinei totale (BILT) și fosfatazei alcaline (FAL)].

Trebuie exclusă existența unei boli obstructive de tract biliar la pacienții care prezintă valori crescute ale concentrațiilor plasmatice ale ALT și AST sau la pacienții care prezintă antecedente de tratament cu orice analog de somatostatină. Trebuie întreruptă administrarea pegvisomant dacă semnele de afectare hepatică persistă.

Pentru recomandări cu privire la inițierea tratamentului cu SOMAVERT în funcție de valorile bazale ale testelor hepatice (TH) și la monitorizarea TH în timpul tratamentului cu SOMAVERT, consultați tabelul A.

Tabelul A: Recomandări pentru inițierea tratamentului cu SOMAVERT pe baza valorilor bazale ale TH și pentru monitorizarea periodică a TH în timpul tratamentului cu SOMAVERT

Valori bazale ale TH Recomandări

- Se poate trata cu SOMAVERT.

- Concentrațiile plasmatice ale ALT și AST trebuie

Normale monitorizate la intervale de 4 până la 6 săptămâni în timpul primelor 6 luni de tratament cu SOMAVERT sau în orice moment în care pacienții prezintă simptome sugestive de hepatită.

Crescute, dar mai mici sau - Se poate trata cu SOMAVERT; totuși, TH trebuie

Valori bazale ale TH Recomandăriegale cu de 3 ori LSVN monitorizate lunar timp de cel puțin 1 an după inițierea tratamentului și apoi bianual pentru următorul an.

- Nu se administrează SOMAVERT până când un set complet de analize nu stabilește cauza disfuncției hepatice a pacientului.

- Se stabilește dacă sunt prezente litiaza biliară sau coledociană, în special la pacienții cu un istoric de

Mai mari decât de 3 ori LSVNtratament anterior cu analogi de somatostatină.

- Pe baza analizelor, se va lua în considerare inițierea tratamentului cu SOMAVERT.

- Dacă decizia este de a trata, TH și simptomele clinice trebuie monitorizate cu foarte mare atenție .

Abrevieri: ALT = alanin aminotransferază; AST = aspartat aminotransferază; TH = teste hepatice;

LSVN = limita superioară a valorilor normale.

Dacă un pacient dezvoltă creșteri ale valorilor TH sau orice alte semne și simptome de disfuncție hepatică în timp ce i se administrează SOMAVERT, se recomandă următoarea abordare terapeutică apacientului (tabelul B).

Tabelul B. Recomandări clinice pe baza rezultatelor anormale ale analizelor hepatice în timpul tratamentului cu SOMAVERT

Valorile TH și semne/simptome Recomandăriclinice

Crescute, dar mai mici sau egale cu de - Se poate continua tratamentul cu SOMAVERT. Totuși, TH 3 ori LSVN trebuie monitorizate lunar, pentru a stabili dacă apar creșteri suplimentare.

Mai mari de 3 ori dar mai mici decât - Se poate continua tratamentul cu SOMAVERT. Totuși, TH de 5 ori LSVN (fără semne/simptome trebuie monitorizate săptămânal, pentru a stabili dacă apar de hepatită sau alte leziuni hepatice creșteri suplimentare (vezi mai jos).sau creșteri ale concentrației - Se vor efectua teste hepatice complete, pentru a determinaplasmatice de BILT) dacă este prezentă o cauză alternativă de disfuncție hepatică.

Cel puțin de 5 ori LSVN sau creșteri - Se întrerupe tratamentul cu SOMAVERT imediat.ale valorilor transaminazelor de cel - Se vor efectua teste hepatice complete, inclusiv TH repetate, puțin 3 ori LSVN asociate cu orice pentru a stabili dacă și când concentrațiile plasmatice revin creștere a concentrației plasmatice de la normal.

BILT (cu sau fără semne/simptome de - Dacă valorile TH se normalizează (indiferent dacă este hepatită sau alte leziuni hepatice) descoperită o cauză alternativă a disfuncției hepatice sau nu), se poate lua în considerare reinițierea cu precauții a tratamentului cu SOMAVERT, cu monitorizarea frecventă a

TH.

Semne sau simptome sugestive pentru - Se efectuează imediat analize hepatice complete.hepatită sau alte leziuni hepatice (de - Dacă este confirmată afectarea hepatică, administrarea exemplu icter, bilirubinurie, medicamentului trebuie întreruptă. fatigabilitate, greață, vărsături, durere în cadranul superior drept, ascită, edem inexplicabil, învinețire cu ușurință)

Studiul efectuat cu pegvisomant la pacienţii diabetici trataţi fie cu insulină fie cu medicamente hipoglicemiante orale a evidenţiat riscul de apariţie a hipoglicemiei la acest grup de pacienţi. De aceea, poate fi necesară o reducere a dozelor de insulină sau de hipoglicemiante orale la pacienţii acromegalici cu diabet zaharat (vezi pct. 4.5).

Îmbunătățirea fertilităţii

Beneficiul terapeutic al reducerii concentraţiei de IGF-I, care determină ameliorarea stării clinice a pacientei, poate determina, de asemenea, îmbunătățirea fertililtății pacientelor (vezi pct. 4.6).

Controlul acromegaliei se poate ameliora în timpul sarcinii. Nu se recomandă administrarea pegvisomant în timpul sarcinii (vezi pct. 4.6). Dacă pegvisomant este utilizat în timpul sarcinii, valorile IGF-I trebuie să fie atent monitorizate și poate fi necesar ca dozele de pegvisomant să fie ajustate (vezi pct. 4.2) în funcție de valorile IGF-I.

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per unitate dozată. Pacienții care urmează o dietă cu conținut scăzut de sodiu pot fi informați că acest medicament practic 'nu conține sodiu”.

Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile. Trebuie evaluată oportunitatea continuării tratamentului cu analogi de somatostatină. Nu a fost investigată în totalitate utilizarea acestui medicament în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul acromegaliei.

Pacienţii trataţi cu insulină sau cu medicamente hipoglicemiante orale pot necesita reducerea dozei acestor substanţe active, datorită efectului pegvisomant asupra sensibilităţii la insulină (vezi pct. 4.4).

Pegvisomant are o structură semnificativ similară celei a hormonului de creştere, ceea ce determină reacţii de tip încrucişat în cazul utilizării testelor de evaluare a hormonului de creştere disponibile pe piaţă. Deoarece concentraţiile plasmatice obţinute în urma administrării dozelor terapeutic eficace din acest medicament sunt, în general, de 100-00 de ori mai mari decât concentraţiile plasmatice reale ale hormonului de creştere observate la acromegalici, rezultatele determinărilor concentraţiei plasmatice a hormonului de creştere cu ajutorul testelor disponibile pe piaţă vor fi greşite. De aceea, tratamentul cu pegvisomant nu trebuie monitorizat sau ajustat în funcţie de valorile concentraţiei plasmatice a hormonului de creştere determinată cu ajutorul acestor teste.

Există date limitate privind utilizarea pegvisomant la femeile gravide. Studiile la animale sunt insuficiente cu privire la toxicitatea asupra reproducerii (vezi pct. 5.3).

SOMAVERT nu este recomandat în timpul sarcinii și la femeile aflate la vârsta fertilă care nu utilizează metode contraceptive.

Dacă pegvisomant este utilizat în timpul sarcinii, valorile IGF-I trebuie atent monitorizate, în special în timpul primului trimestru. Poate fi necesar să se ajusteze doza de pegvisomant în timpul sarcinii (vezi pct. 4.4).

La animale, nu a fost studiată excreţia pegvisomant în laptele matern. Datele clinice sunt prea limitate (un caz raportat) pentru a trage orice concluzii despre excreţia pegvisomant în laptele matern. De aceea, pegvisomant nu trebuie utilizat la femeile care alăptează. Totuşi, alăptarea poate fi continuată dacă administrarea acestui medicament a fost întreruptă; această decizie trebuie să ia în considerare beneficiul tratamentului cu pegvisomant pentru mamă şi beneficiul alăptării pentru copil.

Nu sunt disponibile date cu privire la fertilitate pentru pegvisomant.

Beneficiile terapeutice ale reducerii concentrației IGF-I, care duc la îmbunătățirea stării clinice a pacientei, ar putea, de asemenea, să îmbunătățească fertilitatea pacientelor.

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Lista de mai jos conţine reacţii adverse observate în studiile clinice cu SOMAVERT.

La pacienţii trataţi cu pegvisomant (n = 550) în cadrul studiilor clinice majoritatea reacţiilor adverse apărute în cazul administrării pegvisomant au fost de intensitate uşoară până la moderată, cu durată limitată şi nu au făcut necesară întreruperea tratamentului.

Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent apărute în timpul studiilor clinice la > 10% dintre pacienţii cu acromegalie trataţi cu pegvisomant au fost cefalee 25%, artralgie 16% şi diaree 13%.

Lista prezentată mai jos cuprinde reacţiile adverse raportate în cadrul studiilor clinice sau care au fost raportate spontan, clasificate pe aparate, organe, sisteme şi în funcţie de frecvenţă.

Reacţiile adverse sunt prezentate conform următoarelor categorii de frecvenţă:

Foarte frecvente: > 1/10

Frecvente: > 1/100 şi < 1/10

Mai puţin frecvente: > 1/00 şi < 1/100

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Clasa de aparate, Foarte Frecvente: Mai puţin Cu frecvenţă sisteme şi frecvente: > 1/100 şi < 1/10 frecvente: > 1/00 necunoscută organe > 1/10 şi < 1/100 (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Tulburări trombocitopenie, hematologice şi leucopenie, limfatice leucocitoză, diateză hemoragică

Tulburări ale reacţii de reacţie sistemului imunitar hipersensibilitateb anafilacticăb, reacţie anafilactoidăb

Tulburări metabolice hipercolesterole- hipertrigliceridemieşi de nutriţie mie, hiperglicemie, hipoglicemie,

Clasa de aparate, Foarte Frecvente: Mai puţin Cu frecvenţă sisteme şi frecvente: > 1/100 şi < 1/10 frecvente: > 1/00 necunoscută organe > 1/10 şi < 1/100 (care nu poate fi estimată din datele disponibile)creştere în greutate

Tulburări psihice vise anormale atac de panică, furiepierderea memoriei de scurtă durată, apatie, confuzie, tulburare a somnului, creştere a libidoului,

Tulburări ale cefalee somnolenţă, narcolepsie, sistemului nervos tremor, ameţeli, migrenă, disgeuziehipoestezie

Tulburări oculare durere oculară astenopie

Tulburări acustice şi boală Menierevestibulare

Tulburări cardiace edem periferic

Tulburări vasculare hipertensiune arterială

Tulburări respiratorii, dispnee laringospasmbtoracice şi mediastinale

Tulburări gastro- diaree vărsături, hemoroizi, intestinale constipaţie, hipersecreţie greaţă, distensie salivară, xerostomie, abdominală, tulburări dentaredispepsie, meteorism abdominal

Tulburări teste funcţionale hepatobiliare hepatice anormale (de exemplu creşteri ale transaminazelor) (vezi pct. 4.4)

Afecţiuni cutanate şi hiperhidroză, edem facial, angioedembale ţesutului contuzii, pruritb, uscăciune a pielii, subcutanat erupţie cutanată tendinţă crescută la tranzitorieb apariţia de echimoze, hipersudoraţie nocturnă, eritemb, urticarieb

Tulburări musculo- artralgie mialgie, artrităscheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Tulburări renale şi ale hematurie proteinurie, poliurie, căilor urinare insuficienţă renală

Clasa de aparate, Foarte Frecvente: Mai puţin Cu frecvenţă sisteme şi frecvente: > 1/100 şi < 1/10 frecvente: > 1/00 necunoscută organe > 1/10 şi < 1/100 (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Tulburări generale şi reacţii la nivelul senzaţie de stare la nivelul locului de locului de anormală, afectarea administrare injectare proceselor de (inclusiv vindecare, senzaţie hipersensibilitate de foamela nivelul locului de injectare), echimoză sau hemoragie la nivelul locului de injectare, hipertrofie la nivelul locului de injectare (de exemplu lipohipertrofie)a, boală pseudogripală, fatigabilitate, astenie, febrăaVezi Descrierea reacţiilor adverse selectate, mai josb RA legate de reacţia de hipersensibilitate

Majoritatea reacţiilor apărute la nivelul locului de administrare s-au caracterizat prin eritem şi durere localizate, care s-au remis spontan după administrarea tratamentului simptomatic local, în timpul continuării tratamentului cu pegvisomant. A fost observată apariţia hipertrofiei la locul injectării, inclusiv lipohipertrofia.

La 16,9% din pacienţii trataţi cu pegvisomant s-a observat apariţia izolată a titrurilor scăzute de anticorpi anti-hormon de creştere. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a apariţiei acestor anticorpi.

În timpul utilizării după punerea pe piaţă au fost raportate reacţii adverse sistemice de hipersensibilitate, incluzând reacţii anafilactice/anafilactoide, laringospasm, angioedem, reacţii cutanate generalizate (erupţii cutanate tranzitorii, eritem, prurit, urticarie). Unii pacienţi au necesitat spitalizare. În cazul reluării administrării, simptomele nu au reapărut la toţi pacienţii.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, astfel cum este menţionat în Anexa V.

Experienţa referitoare la supradozajul cu pegvisomant este limitată. Într-un incident de supradozaj acut raportat, în care s-au administrat 80 mg/zi timp de 7 zile, pacientul a avut o uşoară accentuare a oboselii şi xerostomie. În săptămâna care a urmat întreruperii tratamentului, reacţiile adverse observate au fost: insomnie, accentuarea stării de oboseală, edem periferic, tremor şi creştere în greutate. La două săptămâni după întreruperea tratamentului, s-au observat leucocitoză şi hemoragie moderată la nivelul locul de administrare sau al puncţiei venoase, considerate ca fiind posibil determinate de administrarea pegvisomant.

În cazul supradozajului, administrarea acestui medicament trebuie întreruptă şi nu trebuie reluată decât după ce valoarea concentraţiei de IGF-I revine în intervalul valorile normale sau peste acestea.

Grupa farmacoterapeutică: alţi hormoni ai lobului hipofizar anterior şi analogi, codul ATC: H01AX01.

Pegvisomantul este un analog al hormonului de creştere uman, modificat genetic pentru a fi antagonist al receptorilor hormonului de creştere. Pegvisomantul se leagă de receptorii celulari de suprafaţă ai hormonului de creştere, blocând legarea acestuia şi astfel interferează cu transducţia semnalului intracelular al hormonului de creştere. Pegvisomantul este foarte selectiv pentru receptorul hormonului de creştere, de aceea nu reacţionează încrucişat cu alţi receptori pentru citokine, inclusiv cu cei ai prolactinei.

Inhibarea acţiunii hormonului de creştere de către pegvisomant duce la scăderea concentraţiei plasmatice a factorului de creştere insulin-like I (IGF-I), precum şi a altor proteine plasmatice sensibile la hormonul de creştere, cum sunt IGF-I liber, subunitatea acidă instabilă a IGF-I (ALS) şi proteina 3 de legare a factorului de creştere insulin-like (IGFBP-3).

Pacienţi acromegalici (n = 112) au fost trataţi în cadrul unui studiu clinic cu durata de 12 săptămâni, dublu-orb, multicentric, comparativ între placebo şi pegvisomant. La grupul tratat cu pegvisomant, cu ocazia tuturor vizitelor după începerea tratamentului, s-au observate reduceri semnificative statistic, dependente de doză, ale valorilor medii ale IGF-I (p<0,0001), IGF-I liber (p<0,05), IGFBP-3 (p<0,05) şi ALS (p<0,05). Concentraţia plasmatică a IGF-I s-a normalizat la sfârşitul studiului (săptămâna a 12-a) la 9,7%, 38,5%, 75% şi 82% din subiecţii trataţi cu placebo, respectiv cu pegvisomant 10 mg/zi, 15 mg/zi sau 20 mg/zi.

În ceea ce priveşte ameliorările scorului total al semnelor şi simptomelor, s-au observat diferenţe semnificative statistic între grupul tratat cu placebo şi cele tratate cu medicamentul studiat, pentru toate dozele utilizate (p<0,05).

O cohortă de 38 subiecţi acromegalici a fost urmărită în cadrul unui studiu pe termen lung, deschis, de stabilire treptată a dozei, timp de cel puţin 12 luni consecutive, cu administrare zilnică de pegvisomant (media=55 săptămâni). Concentraţia medie a IGF-I corespunzătoare acestei cohorte tratate cu pegvisomant a scăzut de la 917 ng/ml la 299 ng/ml, în 92% din cazuri ajungându-se la valoareanormală de IGF-I (corespunzătoare vârstei).

În diferite studii şi, de asemenea, în Acrostudy, pegvisomant a normalizat concentraţiile de IGF-1 la un procent mare de pacienţi (> 70%) şi a scăzut semnificativ concentraţiile glucozei plasmatice bazale (în condiții de repaus alimentar) (FPG) şi ale insulinei plasmatice bazale (în condiții de repaus alimentar) (FPI).

Pegvisomant a îmbunătățit, de asemenea, sensibilitatea la insulină, acest lucru fiind determinat probabil de o blocare a receptorilor GH la nivelul ţesuturilor, în principal la nivel hepatic, dar şi în ţesutul adipos, rinichi şi muşchii scheletici, înlăturând astfel efectul negativ al GH asupra lanțului de semnalizare a insulinei, lipolizei şi gluconeogenezei. Totuşi, mecanismul de acţiune al tuturor acestor efecte nu este cunoscut cu certitudine. Poate fi necesară o scădere a dozelor de insulină sau a dozelor medicamentelor hipoglicemiante la pacienţii cu acromegalie şi diabet zaharat (vezi pct. 4.4 și pct. 4.5).

Absorbţia pegvisomantului în urma administrării subcutanate este lentă şi prelungită, iar concentraţia plasmatică maximă de pegvisomant este atinsă, în general, abia după 33-77 ore de la administrare.

Proporţia medie a absorbţiei unei doze subcutanate este de 57% din cea corespunzătoare unei doze administrate intravenos.

Volumul aparent de distribuţie a pegvisomantului este relativ mic (7-12 l).

Metabolizarea pegvisomantului nu a fost studiată.

Valoarea medie a clearance-ului sistemic total al pegvisomantului după multiple administrări este estimată la 28 ml/h în cazul dozelor subcutanate de 10-20 mg/zi. Clearance-ul renal al pegvisomantului este neglijabil, fiind sub 1% din clearance-ul corporal total. Pegvisomantul este eliminat lent din ser, cu media timpului de înjumătăţire cuprinsă, în general, în intervalul 74-172 ore după o doză unică sau după doze multiple.

După o singură administrare subcutanată de pegvisomant, nu s-a observat o relaţie de liniaritate faţă de doze crescânde, de 10, 15 sau 20 mg. Profilul farmacocinetic aproximativ liniar observat în studiile de farmacocinetică populaţională a fost observat la starea de echilibru. Date din 2 studii pe termen lung, provenind de la 145 pacienţi cărora li s-au administrat doze zilnice de 10, 15 sau 20 mg, evidenţiază valori medii ale concentraţilor plasmatice de pegvisomant de, respectiv, 8 800 + 6 300, 13 200 + 8 000 şi 15 600 + 10 300 ng/ml (+ DS).

Profilurile farmacocinetice ale pegvisomantului sunt similare la voluntarii sănătoşi şi la pacienţii acromegalici, deşi indivizii cu greutate corporală mai mare tind să aibă o valoare mai mare a clearance-ului corporal total de pegvisomant decât indivizii cu greutate corporală mai mică, necesitând astfel doze mai mari de pegvisomant.

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor privind toxicitatea după doze repetate efectuate la şobolan şi la maimuţă. Cu toate acestea, din cauza răspunsului farmacologic intens observat la maimuţe, nu s-au studiat efectele expunerii sistemice mai mari decât cea observată la pacienţii cărora li s-au administrat doze terapeutice.

Histiocitoame fibroase maligne asociate cu fibroza şi inflamaţia histiocitară la locul injectării au fost observate la masculi, în studiul carcinogenităţii la şobolan, la valori de expunere echivalente cu de trei ori expunerea la om, pe baza mediei concentraţiilor plasmatice în două studii pe termen lung, la o doză zilnică de 30 mg. Relevanţa acestui răspuns la om nu este cunoscută în prezent. Creșterea incidenței tumorilor la locul de injectare a fost cel mai probabil provocată de iritație și de sensibilitatea ridicată a șobolanilor la injecțiile subcutanate repetate.

Au fost efectuate studii timpurii de dezvoltare embrionară și de dezvoltare embrio-fetală la femelele de iepure gestante, cu pegvisomant în doze subcutanate de 1, 3 și 10 mg/kg/zi. Nu a existat nicio dovadă de efecte teratogene asociate cu administrarea pegvisomant în timpul organogenezei. La doza de 10 mg/kg/zi (de 6 ori doza terapeutică maximă la om pe baza suprafeței corporale), a fost observată o creștere a pierderii sarcinilor post-implantare în ambele studii. Nu au fost efectuate studii privind fertilitatea.

Glicină

Manitol (E421)

Fosfat disodic anhidru

Dihidrogenofostat de sodiu monohidrat

Apă pentru preparate injectabile

În absenţa studiilor de compatibilitate, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente.

3 ani

După reconstituire, medicamentul trebuie administrat imediat.

A se păstra flaconul/flacoanele cu pulbere la frigider (2ºC - 8ºC). A nu se congela. A se păstra flaconul (flacoanele) în cutia lui (cutiile lor), pentru a fi protejat (protejate) de lumină.

Cutia (cutiile) care conţin(e) flaconul (flacoanele) cu pulbere SOMAVERT poate (pot) fi păstrată (păstrate) la temperatura camerei până la maximum de 25°C pentru o perioadă unică de până la 30 de zile. Data până la care se poate utiliza trebuie scrisă pe cutie (timp de până la 30 de zile de la data scoaterii de la frigider). Flaconul (flacoanele) trebuie protejat(e) de lumină şi nu trebuie depozitat(e)înapoi în frigider. Flaconul (flacoanele) cu pulbere SOMAVERT trebuie să fie eliminat(e) dacă nu este/sunt utilizat(e) în interval de 30 de zile de păstrare la temperatura camerei sau până la data de expirare tipărită pe cutie, oricare dintre acestea survine prima.

A se păstra seringa (seringile) preumplută(e) la temperaturi sub 30°C sau a se păstra la frigider (2ºC -8ºC). A nu se congela.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului după reconstituire, vezi pct. 6.3.

10 mg/15 mg/20 mg/25 mg/30 mg pegvisomant sub formă de pulbere în flacon (sticlă de tip I) cu dop (cauciuc clorobutilic) şi 1 ml solvent (apă pentru preparate injectabile) în seringă preumplută (sticlă borosilicată de tip I) prevăzută cu piston (cauciuc bromobutilic) şi capac la vârf (cauciuc bromobutilic). Culoarea capacului protector din plastic este specifică pentru concentraţia medicamentului.

SOMAVERT 10 mg și 15 mg

Ambalaj cu 30 flacoane, seringi preumplute și ace cu protecție.

SOMAVERT 20 mg, 25 mg și 30 mg

Ambalaje cu 1 flacon și 30 flacoane, seringi preumplute și ace cu protecție.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Seringa și acul cu protecție utilizate pentru administrarea injecției sunt furnizate împreună cu medicamentul.

Înainte de a atașa acul cu protecție furnizat, trebuie să se îndepărteze capacul seringii preumplute.

Aceasta se realizează prin rupere. Seringa trebuie menținută în poziție verticală, pentru a evita scurgerile, iar capul seringii nu trebuie să intre în contact cu nimic.

Îndepărtați capacul seringiipoc

Pulberea trebuie reconstituită cu 1 ml solvent. Atunci când se adaugă solventul din seringă, flaconul și seringa trebuie să fie înclinate, după cum este indicat în figura de mai jos.

Adăugați lichidul

Se adaugă solventul în flaconul cu pulbere. Solventul trebuie introdus lent în flacon, pentru a evita posibilitatea de formare a spumei. Acest lucru ar face medicamentul neutilizabil. Pulberea se dizolvă cu atenţie, prin agitare uşoară, prin mişcări de rotaţie. Nu se agită energic, deoarece aceasta poate determina denaturarea substanţei active.

După reconstituire, înainte de administrare, soluţia trebuie inspectată vizual, pentru a se asigura că nu prezintă particule externe (sau orice alte particule străine) sau orice modificare a aspectului fizic. În cazul în care se observă oricare dintre acestea, medicamentul trebuie eliminat.

Înainte de extragerea soluției de SOMAVERT dizolvat, se întoarce flaconul, menținând seringa introdusă în el și se va asigura faptul că spațiul din interiorul capacului arată ca în figura de mai jos:

Reatașați acul

Se trage în jos acul, astfel încât vârful acului să fie situat în punctul cel mai decliv din lichid. Se retrage ușor pistonul în seringă, pentru a extrage medicamentul din flacon. Dacă se observă prezența aerului în seringă, se loveşte cu degetul corpul seringii până când bulele urcă în partea superioară a seringii și apoi se elimină ușor în flacon.

Înainte de a arunca seringa și acul, se pune la loc capacul protector al acului, asigurându-se faptul că acesta se fixează, printr-un clic. Seringa și acul nu trebuie refolosite niciodată.

Pentru administrare unică. Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Pfizer Europe MA EEIG

Boulevard de la Plaine 171050 Bruxelles

Belgia

EU/1/02/240/000 mg 30 flacoane

EU/1/02/240/002 15 mg 30 flacoane

EU/1/02/240/004 20 mg 1 flacon

EU/1/02/240/003 20 mg 30 flacoane

EU/1/02/240/009 25 mg 1 flacon

EU/1/02/240/010 25 mg 30 flacoane

EU/1/02/240/011 30 mg 1 flacon

EU/1/02/240/012 30 mg 30 flacoane

Data primei autorizări: 13 noiembrie 2002

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: 20 septembrie 2007

Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Europene pentru

Medicamente https://www.ema.europa.eu.