RISPERIDONA TEVA 37.5mg pulbere+solvent pentru suspensie injectabilă cu eliberare prelungită prospect medicament

Risperidonă Teva 25 mg pulbere şi solvent pentru suspensie injectabilă cu eliberare prelungită

Risperidonă Teva 37,5 mg pulbere şi solvent pentru suspensie injectabilă cu eliberare prelungită

Risperidonă Teva 50 mg pulbere şi solvent pentru suspensie injectabilă cu eliberare prelungită

1 flacon conţine risperidonă 25 mg.

1 flacon conţine risperidonă 37,5 mg.

1 flacon conţine risperidonă 50 mg.

1 ml de suspensie reconstituită conţine risperidonă 12,5 mg.

1 ml de suspensie reconstituită conţine risperidonă 18,75 mg.

1 ml de suspensie reconstituită conţine risperidonă 25 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Pulbere şi solvent pentru suspensie injectabilă cu eliberare prelungită.

Flacon cu pulbere:

Pulbere albă până la aproape albă.

Seringa preumplută cu solvent pentru reconstituire:

Soluţie apoasă, limpede, incoloră, fără particule străine.

Suspensie lăptoasă omogenă, fără aglomerări de substanţă şi/sau particule străine.

Osmolalitate: 240 - 300 mOsmol/kg pH: 7,0 ±0,5

Risperidonă Teva este indicat pentru tratamentul de întreţinere al schizofreniei la pacienţi adulţi stabilizaţi în mod curent cu antipsihotice administrate oral.

Pentru majoritatea pacienţilor, doza recomandată este de 25 mg, administrată intramuscular la intervale de două săptămâni. Pentru pacienţii aflaţi sub tratament oral cu risperidonă în doză fixă timp de două au mai multe săptămâni, trebuie avută în vedere următoarea schemă de trecere la tratamentul injectabil.

Pacienţilor trataţi cu doze de risperidonă de 4 mg sau maipuțin, administrate pe cale orală, trebuie să li se administreze 25 mg Risperidonă Teva, iar în cazul pacienţilor trataţi cu doze orale mai mari se va lua în considerare doza mai mare de 37,5 mg Risperidonă Teva.

În cazul pacienţilor care nu utilizează în prezent risperidonă pe cale orală, trebuie luată în considerare administrarea anterioară a unei schemei terapeutice orale, atunci când se optează pentru iniţierea tratamentuluii.m. Doza iniţială recomandată este de 25 mg de Risperidonă Teva, la intervale de două săptămâni. La pacienţii trataţi cu doze orale mai mari de antipsihotic trebuie luată în considerare administrarea dozei mai mari de Risperidonă Teva, de 37,5 mg.

Trebuie asigurată o protecţie antipsihotică suficientă cu risperidonă administrată oral sau cu antipsihoticul administrat anterior, în perioada de latenţă cu durata de trei săptămâni consecutivă administrării primei injecții de Risperidonă Teva (vezi pct. 5.2).

Risperidonă Teva nu trebuie utilizat în exacerbările schizofreniei fără asigurarea unei protecţii antipsihotice suficiente cu risperidonă administrată oral sau cu antipsihoticul administrat anterior, în timpulperioadei de trei săptămâni de eliberare prelungită care succedă prima injectare cu Risperidonă

Teva.

Pentru majoritatea pacienţilor, doza recomandată este de 25 mg, administrată intramuscular la intervale de două săptămâni. La unii pacienţi dozele eficace pot fi mai mari, de 37,5 mg sau 50 mg. Creşterea dozei nu trebuie făcută mai frecvent decât la intervale de 4 săptămâni. Efectul acestei ajustări a dozei nu trebuie anticipat mai devreme de 3 săptămâni după prima injectare cu o doză mai mare. În studiile clinice nu au fost observate beneficii suplimentare în cazul administrării dozei de 75 mg. Administrarea unor doze mai mari de 50 mg la intervale de 2 săptămâni nu este recomandată.

Nu este necesară ajustarea dozei. Doza recomandată este de 25 mg, administrată intramuscular la intervale de două săptămâni. În cazul pacienţilor care nu administrează în prezent risperidonă administrată oral, doza recomandată este de 25 mg de Risperidonă Teva la intervale de două săptămâni.

Pentru pacienţii aflaţi sub tratament oral cu risperidonă în doză fixă timp de două au mai multe săptămâni, trebuie avută în vedere următoarea schemă de conversie la tratamentul injectabil. Pacienţilor trataţi cu o doză de 4 mg sau mai puțin de risperidonă, administrată oral, trebuie să li se administreze 25 mg Risperidonă Teva, iar în cazul pacienţilor trataţi cu doze orale mai mari trebuie avută în vedere doza mai mare de Risperidonă Teva, de 37,5 mg.

În perioada de trei săptămâni de eliberare prelungită care succedă prima injectare de Risperidonă Teva, trebuie asigurată o protecţie antipsihotică suficientă (vezi pct. 5.2). Datele clinice privind utilizarea risperidonei la vârstnici sunt limitate. Risperidonă Teva trebuie utilizat cu prudenţă la vârstnici.

Insuficiență hepatică şi renală

Risperidonă Teva nu a fost studiat la pacienţi cu insuficienţă hepatică şi renală.

Dacă pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală necesită tratament cu Risperidonă Teva, se recomandă o doză iniţială de 0,5 mg de risperidonă administrată oral de două ori pe zi, în prima săptămână. În a doua săptămână se poate administra o doză de 1 mg de două ori pe zi sau de 2 mg o dată pe zi. Dacă tratamentul oral cu o doză zilnică totală de cel puţin 2 mg este bine tolerat, se poate administra o injecţie de 25 mg de Risperidonă Teva la intervale de 2 săptămâni.

În perioada de eliberare prelungită de trei săptămâni ce succedă prima injectare de Risperidonă Teva, trebuie asigurată o protecţie antipsihotică suficientă (vezi pct. 5.2).

Siguranţa şi eficacitatea Risperidonă Teva la copii cu vârsta sub 18 ani nu au fost încă stabilite. Nu sunt disponibile date.

Risperidonă Teva trebuie administrat la intervale de două săptămâni, prin injectare intramusculară profundă în muşchiul deltoid sau mușchiul gluteal, folosind acul cu protecţie de siguranţă adecvat.

Pentru administrarea în muşchiul deltoid, se utilizează acul de 25 mm, alternând injectările între cele două braţe. Pentru administrarea în muşchiul gluteal, se utilizează acul de 50 mm, alternând injectările între cele două fese. Nu trebuie administrat pe cale intravenoasă (vezi pct. 4.4 şi pct. 6.6).

Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

În cazul pacienţilor netrataţi anterior cu risperidonă, se recomandă determinarea tolerabilităţii cu risperidonă administrată oral înainte de a iniţia tratamentul cu Risperidonă Teva (vezi pct. 4.2).

Risperidonă Teva nu a fost studiat la pacienţi vârstnici cu demenţă, prin urmare utilizarea la acest grup de pacienţi nu este indicată. Risperidonă Teva nu este autorizat pentru tratamentul tulburărilor comportamentale cauzate de demenţă.

Mortalitate crescută la vârstnici cu demență

În cadrul unei meta-analize a 17 studii clinice controlate, în care s-au administrat medicamente antipsihotice atipice, printre care şi risperidona cu administrare orală, s-a observat o mortalitate crescută în rândul pacienţilor vârstnici cu demenţă trataţi cu antipsihotice atipice, comparativ cu cei cărora li s-a administrat placebo. În studiile clinice controlate cu placebo în care s-a administrat risperidonă orală la această categorie de pacienţi, rata mortalităţii a fost de 4,0% la pacienţii trataţi cu risperidonă, comparativ cu 3,1% în cazul pacienţilor cărora li s-a administrat placebo. Riscul relativ (interval de încredere exact de 95%) a fost de 1,21 (0,7, 2,1). Vârsta medie (interval) a pacienţilor care au decedat a fost de 86 de ani (intervalul de vârstă 67-100 ani). Datele din două studii observaţionale ample au evidenţiat faptul că persoanele vârstnice cu demenţă tratate cu antipsihotice convenţionale au, de asemenea, un risc uşor mai crescut de deces comparativ cu cele care nu sunt tratate. Nu există date suficiente pentru a oferi o estimare precisă a amplorii exacte a riscului, iar cauza creşterii riscului nu este cunoscută. Măsura în care rezultatele de mortalitate crescută din studiile observaţionale pot fi atribuite medicamentului antipsihotic şi nu anumitor caracteristici ale pacienţilor nu este clară.

Administrarea concomitentă cu furosemid

În studiile clinice controlate cu placebo efectuate cu risperidonă administrată oral la pacienţi vârstnici cu demenţă, s-a observat o incidenţă mai mare a mortalităţii în rândul pacienţilor t.-rataţi cu furosemid şi risperidonă (7,3%; vârsta medie 89 ani, interval 75-97 ani) comparativ cu cea înregistrată în rândul pacienţilor trataţi doar cu risperidonă (3,1%; vârsta medie 84 ani; interval 70-96 ani) sau doar cu furosemid (4,1%; vârsta medie 80 ani; interval 67-90 ani). Creşterea mortalităţii la pacienţii trataţi concomitent cu furosemid şi risperidonă a fost observată în două din cele patru studii clinice.

Administrarea risperidonei concomitent cu alte diuretice (în principal diuretice tiazidice în doze mici) nu s-a corelat cu rezultate similare.

Nu a fost identificat niciun mecanism fiziopatologic care să explice acest rezultat şi nu s-a observat niciun tipar consecvent pentru cauza decesului. Cu toate acestea, se recomandă prudenţă şi luarea în considerare a riscurilor şi beneficiilor acestei combinaţii sau ale tratamentului concomitent cu alte diuretice puternice înainte de a se lua decizia de a le utiliza. Nu s-a observat o creştere a mortalităţii în rândul pacienţilor care au utilizat alte diuretice ca tratament concomitent cu risperidonă. Indiferent de tratament, deshidratarea a constituit un factor general de risc pentru mortalitate şi, prin urmare, trebuie evitată cu atenţie la pacienţii vârstnici cu demenţă.

Evenimente adverse cerebrovasculare (EACV)

În studiile clinice randomizate, controlate cu placebo, efectuate cu unele antipsihotice atipice, s-a observat o creştere de aproximativ 3 ori a riscului de evenimente adverse cerebrovasculare la pacienţii cu demenţă. Datele cumulate din şase studii cu risperidonă, controlate cu placebo, efectuate preponderent la pacienţi vârstnici (vârsta >65 ani) cu demență au relevat o incidenţă a EACV (grave şi non-grave, la un loc) de 3,3% (33/1009) în rândul pacienţilor trataţi cu risperidonă şi de 1,2% (8/712) în rândul pacienţilor la care s-a administrat placebo. Riscul relativ (interval de încredere exact de 95%) a fost de 2,96 (1,34, 7,50). Mecanismul acest risc crescut nu este cunoscut. Nu se poate exclude o creştere a riscului pentru alte antipsihotice sau alte categorii de pacienţi. Risperidonă Teva trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu factori de risc pentru accidente vasculare cerebrale.

Din cauza activităţii alfa-blocante a risperidonei, poate apărea hipotensiune arterială (ortostatică), în special în perioada iniţierii tratamentului. În perioada de după punerea pe piaţă au fost înregistrate cazuri de hipotensiune arterială semnificativă din punct de vedere clinic în cazul utilizării risperidonei concomitent cu tratamentul antihipertensiv. Risperidona trebuie utilizată cu prudență la pacienţii cu boli cardiovasculare cunoscute (de exemplu insuficiență cardiacă, infarct miocardic, anomalii de conducere cardiacă, deshidratare, hipovolemie sau boli cerebrovasculare). Dacă hipotensiunea arterială ortostatică persistă, trebuie evaluat raportul risc/beneficiu al continuării tratamentului cu Risperidonă Teva.

Leucopenie, neutropenie şi agranulocitoză

În contextul utilizării medicamentelor antipsihotice, inclusiv a Risperidonă Teva, au fost raportate evenimente de leucopenie, neutropenie şi agranulocitoză. Agranulocitoza a fost raportată foarte rar (< 1/10000 pacienţi) în perioada de supraveghere după punerea pe piaţă.

Pacienţii cu istoric de număr scăzut de leucocite semnificativ clinic sau de leucopenie/neutropenie indusă medicamentos trebuie monitorizaţi pe parcursul primelor luni de terapie şi trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu Risperidonă Teva la primul semn de scădere semnificativă clinic a numărului de leucocite, în absenţa altor factori cauzatori.

Pacienţii cu neutropenie semnificativă clinic trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru apariţia febrei sau a altor simptome sau semne de infecţie şi trataţi imediat în cazul în care apar astfel de simptome sau semne. La pacienţii cu neutropenie severă (număr absolut de neutrofile < 1 x 109/l) se va întrerupe tratamentul cu Risperidonă Teva şi trebuie monitorizat numărul leucocitelor până la revenirea la valorile normale.

Medicamentele cu proprietăţi antagoniste faţă de receptorii dopaminergici au fost asociate cu inducerea diskineziei tardive, caracterizate prin mişcări ritmice involuntare, predominant la nivelul limbii şi/sau feţei. Debutul simptomelor extrapiramidale este un factor de risc pentru apariţia diskineziei tardive. În cazul apariţiei semnelor şi simptomelor de diskinezie tardivă, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu orice fel de antipsihotice.

Se recomandă prudenţă la pacienţii cărora li se administrează concomitent stimulante psihomotorii (de exemplu, metilfenidat), cât şi risperidonă, din cauza posibilităţii de apariţie a simptomelor extrapiramidale atunci când se ajustează doza unuia sau ambelor medicamente. Se recomandă retragerea întreruperea treptată a tratamentului cu stimulante psihomotorii (vezi pct. 4.5).

În timpul tratamentului cu antipsihotice a fost raportată apariţia sindromului neuroleptic malign, caracterizat prin hipertermie, rigiditate musculară, instabilitate nervoasă vegetativă, stare alterată de conștiență şi concentraţii plasmatice crescute ale creatinfosfokinazei. Simptome suplimentare pot include mioglobinurie (rabdomioliză) şi insuficiență renală acută. În astfel de cazuri, trebuie întreruptă administrarea tuturor antipsihoticelor, inclusiv a Risperidonă Teva.

Medicii trebuie să evalueze raportul risc/beneficiu atunci când prescriu medicamente antipsihotice, inclusiv Risperidonă Teva, pacienţilor cu boala Parkinson sau demenţă cu corpi Lewy (DCL). Boala

Parkinson se poate ‚grava cu risperidonă. Ambele grupuri de pacienţi pot prezenta risc crescut de sindrom neuroleptic malign, precum şi o sensibilitate crescută la medicamente antipsihotice; aceşti pacienţi au fost excluşi din studiile clinice Această sensibilitate crescută se poate manifesta, pe lângă simptomele extrapiramidale, prin stare de confuzie, obnubilare, instabilitate posturală cu căderi frecvente.

Deşi tolerabilitatea cu risperidona administrată orală trebuie determinată înainte de iniţierea tratamentului cu Risperidonă Teva, au fost raportate cazuri rare de reacţii anafilactice în perioada de după punerea pe piaă la pacienţi care au tolerat anterior risperidona administrată oral (vezi cpt. 4.2 şi 4.8).

Dacă apar reacţii de hipersensibilitate, administrarea Risperidonă Teva trebuie întreruptă; trebuie instituite măsuri generale de susţinere a funcţiilor vitale după cum este adecvat clinic şi pacientul trebuie monitorizat până ce semnele şi simptomele se remit (vezi pct. 4.3 şi 4.8).

În timpul tratamentului cu Risperidonă Teva au fost raportate cazuri de hiperglicemie, diabet zaharat şi exacerbarea diabetului zaharat preexistent. În unele cazuri s-a raportat o creştere prealabilă a greutăţii corporale, ceea ce poate constitui un factor de risc predispozant. Asocierea cu cetoacidoza a fost raportată foarte rar, iar asocierea cu coma diabetică a fost raportată rar. Se recomandă monitorizarea clinică adecvată în conformitate cu ghidurile de tratament cu antipsihotice în vigoare. Pacienţii trataţi cu orice fel de antipsihotice, inclusiv cu Risperidonă Teva trebuie monitorizaţi pentru apariţia semnelor de hiperglicemie (precum polidipsia, poliuria, polifagia şi starea de slăbiciune), iar pacienţii cu diabet zaharat trebuie monitorizaţi periodic pentru depistarea oricăror deteriorări ale controlului glicemic.

A fost raportată o creștere ponderală în greutate semnificativă în asociere cu administrarea de

Risperidonă Teva. Greutatea corporală trebuie controlată periodic.

Hiperprolactinemia este o reacţie adversă frecventă a tratamentului cu Risperidonă Teva. La pacienţii care prezintă dovezi ale unor reacţii adverse posibile asociate cu prolactina (de exemplu ginecomastie, tulburări ale ciclului menstrual, anovulaţie, tulburări de fertilitate, libido scăzut, disfuncție erectilă, galactoree) se recomandă evaluarea concentraţiilor plasmatice ale prolactinei.

Studiile pe culturi tisulare indică faptul că proliferarea celulelor în tumorile mamare la om ar putea fi stimulată de prolactină. Deşi până în prezent nu a fost demonstrată o corelaţie clară cu administrarea de antipsihotice în studiile clinice şi epidemiologice, se recomandă prudenţă în cazul utilizării la pacienţi cu antecedente medic’ale relevante. Risperidonă Teva trebuie utilizat cu precauţie la pacienţi cu hiperprolactinemie şi la pacienţi cu posibile tumori dependente de prolactină.

Prelungirea intervalului QT a fost foarte rar raportată după punerea pe piaţă. Similar altor antipsihotice, se recomandă prudenţă în cazul prescrierii de risperidonă la pacienţi cu boli cardiovasculare cunoscute, antecedente heredocolaterale de prelungire a intervalului QT, bradicardie sau dezechilibre electrolitice (hipokaliemie, hipomagneziemie), deoarece poate creşte riscul efectelor aritmogene, precum şi în cazul utilizării concomitente cu medicamente al căror efect de prelungire a intervalului QT este cunoscut.

Risperidonă Teva trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de convulsii sau alte afecţiuni care pot scădea pragul convulsivant.

În timpul tratamentului cu Risperidonă Teva poate apărea priapismul din cauza efectelor sale blocante alfa-adrenergice.

Perturbarea capacităţii organismului de a reduce temperatura corporală centrală a fost atribuită medicamentelor antipsihotice. Se recomandă o atenţie corespunzătoare atunci când se prescrie

Risperidonă Teva la pacienţi care se vor afla în circumstanţe ce pot contribui la creşterea temperaturii centrale, cum sunt exerciţii fiziceintense, expunere la temperaturi extreme, tratament concomitent cu medicamente cu acţiune anticolinergică sau posibilitate de deshidratare.

Au fost raportate cazuri de tromboembolism venos (TEV) în contextul utilizării medicamentelor antipsihotice. Întrucât pacienţii trataţi cu antipsihotice prezintă adesea factori de risc dobândiţi pentru

TEV, trebuie identificaţi toţi factorii de risc posibili pentru TEV înainte de începerea şi pe durata tratamentului cu Risperidonă Teva, cu luarea măsurilor profilactice corespunzătoare.

Sindromul de iris flasc intraoperator (SIFI) a fost observat în timpul intervenţiilor chirurgicale pentru cataractă la unii pacienţi trataţi cu antagonişti ai receptorilor alfa 1-adrenergici, inclusiv Risperidonă

Teva (vezi pct. 4.8).

SIFI poate creşte riscul de apariţie a complicaţiilor oculare în timpul intervenţiei chirurgicale şi post-operator. Medicul chirurg oftalmolog trebuie informat înaintea intervenţiei chirurgicale despre utilizarea actuală sau în antecedente a tratamentului cu medicamente blocante alfa 1-adrenergice. Beneficiul potenţial al întreruperii terapiei cu blocante alfa 1 adrenergice înaintea intervenţiei chirurgicale pentru cataractă nu a fost stabilit, şi este necesară punerea în balanţă a riscului de întrerupere a tratamentului cu antipsihotice.

În studiile preclinice cu risperidonă a fost observat un efect antiemetic. Acest efect, dacă apare la om, poate masca semnele şi simptomele supradozajului cu anumite medicamente sau ale unor afecţiuni precum ocluzia intestinală, sindromul Reye şi tumorile cerebrale.

Deşi risperidona cu administrare orală a fost studiată, Risperidonă Teva nu a fost investigat la pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică. Risperidonă Teva trebuie administrat cu precauţie la această categorie de pacienţi (vezi pct. 4.2).

Administrarea trebuie să se facă cu atenţie pentru a evita injectarea accidentală a Risperidonă Teva într-un vas de sânge.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Interacţiunile risperidonei suspensie cu eliberare prelungită la administrarea concomitentă cu alte medicamente nu a fost evaluată sistematic. Datele privind interacţiunile medicamentoase furnizate la acest punct se bazează pe studiile efectuate cu risperidonă orală.

Similar altor antipsihotice, se recomandă prudență la prescrierea risperidonei concomitent cu medicamente cunoscute pentru prelungirea intervalului QT, precum antiaritmice (de exemplu, chinidină, disopiramidă, procainamidă, propafenonă, amiodaronă, sotalol), antidepresive triciclice (precum amitriptilina), antidepresive tetraciclice (precum maprotilina), unele antihistaminice, alte antipsihotice, unele antimalarice (cum sunt chinina şi meflochina) şi cu medicamente care determină dezechilibru electrolitic (hipokaliemie, hipomagneziemie), bradicardie sau medicamente care inhibă metabolizarea hepatică a risperidonei. Această listă este ilustrativă, nu exhaustivă.

Medicamente cu acţiune centrală şi alcoolul etilic

Risperidona trebuie utilizată cu prudență în asociere cu alte substanţe care acţionează la nivelul sistemului nervos central, dintre care în mod special alcool etilic, opiacee, antihistaminice şi benzodiazepine, din cauza riscului crescut de sedare.

Levodopa şi agoniştii dopaminergici

Risperidonă Teva poate antagoniza efectul levodopa şi al altor agonişti dopaminergici. Dacă tratamentul simultan este considerat necesar, în special în stadiul terminal al bolii Parkinson, trebuie prescrisă doza minimă eficace pentru fiecare medicament.

Ulterior punerii pe piaţă au fost înregistrate cazuri de hipotensiune arterială semnificativă clinic în cazul utilizării risperidonei concomitent cu tratamentul antihipertensiv.

Stimulante psihomotorii

Utilizarea concomitentă a stimulante psihomotorii (de exemplu metilfenidat) cu risperidona poate determina simptome extrapiramidale atunci când este schimbat oricare dintre tratamente sau ambele(vezi pct. 4.4).

Risperidona este metabolizată în special prin intermediul CYP2D6 şi, într-o mai mică măsură, prin intermediul CYP3A4. Atât risperidona, cât şi metabolitul său activ 9-hidroxi-risperidona constituie substraturi pentru glicoproteina P (gp-P). Substanţele care modifică activitatea CYP2D6 sau substanţele care inhibă puternic sau induc activitatea CYP3A4 şi/sau a gp-P pot influenţa farmacocinetica fracţiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei.

Administrarea Risperidonă Teva concomitent cu un inhibitor puternic al CYP2D6 poate creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, însă într-o măsură mai mică pe cele ale fracţiunii cu acțiune antipsihotică a acesteia. Dozele mai mari de inhibitori puternici ai CYP2D6 pot creşte concentraţiile fracţieicu acțiune antipsihotică a risperidonei (de exemplu, paroxetina, vezi mai jos). Se anticipează că alţi inhibitori ai CYP2D6, precum chinidina, pot să influențeze într-un mod similar concentraţiile plasmatice ale risperidonei. Atunci când este iniţiată sau întreruptă administrarea concomitentă a paroxetinei, chinidinei sau a unui alt inhibitor puternic al CYP2D6, în special la doze mari, medicul trebuie să reevalueze doza de Risperidonă Teva.

Inhibitori ai CYP3A4 şi/sau ai gp-P

Administrarea Risperidonă Teva concomitent cu un inhibitor puternic al CYP3A4 şi/sau gp-P poate creşte substanţial concentraţiile plasmatice ale fracţiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Atunci când este iniţiată sau întreruptă administrarea concomitentă a itraconazolului sau a unui alt inhibitor puternic al CYP3A4 şi/sau gp-P, medicul trebuie să reevalueze doza de Risperidonă Teva.

Inductori ai CYP3A4 şi/sau ai gp-P

Administrarea Risperidonă Teva concomitent cu un inductor puternic al CYP3A4 şi/sau gp-P poate scădea concentraţiile plasmatice ale fracţiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Atunci când este iniţiată sau întreruptă administrarea concomitentă a carbamazepinei sau a unui alt inductor puternic al

CYP3A4 şi/sau gp-P, medicul trebuie să reevalueze doza de Risperidonă Teva. Inductorii CYP3A4 îşi exercită efectul într-o manieră dependentă de timp şi poate dura cel puţin 2 săptămâni de la iniţiere pentru ca aceştia să îşi atingă efectul maxim. În schimb, la întreruperea tratamentului, inducţia CYP3A4 poate necesita o perioadă de minim 2 săptămâni pentru scăderea efectului.

Medicamente cu rată înaltă de legare de proteinele plasmatice

La administrarea Risperidonă Teva concomitent cu medicamente care se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, nu se observă nici un fel de detașare relevantă clinic a medicamentelor de la nivelul proteinelor plasmatice.

Atunci când se administrează medicaţie concomitentă, trebuie consultat prospectul corespunzător pentru informații privitoare la căile de metabolizare şi posibila necesitate de ajustare a dozei.

Studiile privind interacţiunile au fost efectuate numai la adulţi. Relevanţa rezultatelor provenite din aceste studii la copii şi adolescenţi nu este cunoscută.

Mai jos sunt prezentate exemple de medicamente care pot interacţiona, sau pentru care există dovezi că nu interacţionează cu risperidona:

Antibacteriene:

● Eritromicina, un inhibitor moderat al CYP3A4 şi al gp-P, nu modifică farmacocinetica risperidonei şi a fracţiunii sale cu acțiune antipsihotică.

● Rifampicina, un inductor puternic al CYP3A4 şi un inductor al gp-P, a scăzut concentraţiile plasmatice ale fracţiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei.

Anticolinesterazice:

● Donepezilul şi galantamina, ambele fiind substraturi ale CYP2D6 şi CYP3A4, nu prezintă un efect clinic relevant asupra farmacocineticii risperidonei şi a fracţiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei.

Antiepileptice ● S-a demonstrat că administrarea carbamazepinei, un inductor puternic al CYP3A4 şi un inductor al gp-P, scade concentraţiile plasmatice ale fracţiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Efecte similare pot fi observate, de exemplu, în cazul fenitoinei şi al fenobarbitalului, care, la fel ca glicoproteina P, induc activitatea enzimei hepatice CYP3A4.

● Topiramatul a scăzut într-o proporţie mică biodisponibilitatea risperidonei, însă nu şi a fracţiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Prin urmare, este puţin probabil ca această interacţiune să fie semnificativă clinic.

● Itraconazolul, un inhibitor puternic al CYP3A4 şi un inhibitor al gp-P, la administrarea în doză de 200 mg/zi, a crescut concentraţiile plasmatice ale fracțiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei cu aproximativ 70%, în cazul administrării unor doze de risperidonă de 2 mg până la 8 mg/zi.

● Ketoconazolul, un inhibitor puternic al CYP3A4 şi un inhibitor al gp-P, la administrarea în doză de 200 mg/zi, a crescut concentraţiile plasmatice ale risperidonei şi a scăzut concentraţiile plasmatice ale 9-hidroxi-risperidonei.

Antipsihotice:

● Fenotiazinele pot creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, însă nu şi pe cele ale fracţiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei.

Antivirale:

● Inhibitori de protează: Nu sunt disponibile date din studii oficiale; cu toate acestea, deoarece ritonavir este un inhibitor puternic al CYP3A4 şi un inhibitor slab al CYP2D6, este posibil ca ritonavir şi inhibitorii de protează potenţaţi cu ritonavir să crească concentraţiile fracţiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei.

● Unele beta-blocante pot creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, însă nu şi pe cele ale fracţiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei.

Blocante ale canalelor de calciu:

● Verapamil, un inhibitor moderat al CYP3A4 şi un inhibitor al gp-P, creşte concentraţia plasmatică a risperidonei şi a fracțiunii cu acțiune antipsihotică.

Medicamente cu acţiune gastrointestinală:

● Antagonişti ai receptorilor H2: Cimetidina şi ranitidina, medicamente cu acţiune inhibitorie slabă asupra CYP2D6 şi CYP3A4, au crescut biodisponibilitatea risperidonei, dar numai într-o proporţie minoră pe cea a fracţiunii cu acțiune antipsihotică.

ISRS şi antidepresivele triciclice:

● Fluoxetina, un inhibitor puternic al CYP2D6, creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, însă într-o măsură mai mică pe cele ale fracţiunii cu acțiune antipsihotică.

● Paroxetina, un inhibitor puternic al CYP2D6, creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, dar într-o măsură mai mică pe cele ale fracţiunii cu acțiune antipsihotică, la doze de până la 20 mg/zi. Cu toate acestea, doze mai mari de paroxetină pot creşte concentraţiile fracțiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei.

● Antidepresivele triciclice pot creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, dar nu şi pe cele ale fracţiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Amitriptilina nu influenţează farmacocinetica risperidonei sau a fracţiunii cu acțiune antipsihotică a acesteia.

● Sertralina, un inhibitor slab al CYP2D6, şi fluvoxamina, un inhibitor slab al CYP3A4, la doze de până la 100 mg/zi, nu sunt asociate cu modificări clinice semnificative ale concentraţiilor fracţiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Cu toate acestea, doze de peste 100 mg/ de sertralină sau fluvoxamină pot creşte concentraţiile fracțiunii cu acțiune antipsihotică a risperidonei.

● Nu a fost evidenţiat niciun efect clinic relevant al risperidonei asupra farmacocineticii valproatului sau topiramatului.

Antipsihotice:

● Aripiprazol, un substrat pentru CYP2D6 şi CYP3A4: Risperidona comprimate sau cu administrare injectabilă nu a influențat farmacocinetica aripiprazolului împreună cu a metabolitului său activ, dehidroaripiprazol.

Glicozide digitalice:

● Nu s-a demonstrat niciun efect clinic relevant al risperidonei asupra farmacocineticii digoxinei.

● Nu s-a demonstrat niciun efect clinic relevant al risperidonei asupra farmacocineticii litiului.

Administrarea risperidonei concomitent cu furosemida ● A se vedea pct. 4.4 cu privire la creşterea mortalităţii la pacienţii vârstnici cu demenţă la care se administrează concomitent furosemid.

Nu există date adecvate provenite din utilizarea risperidonei la femeile gravide. Risperidona nu s-a dovedit teratogenă în studiile efectuate la animale, dar au fost observate alte tipuri de efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Nu se cunoaşte riscul potenţial la om.

La nou-născuţii expuşi la antipsihotice (inclusiv Risperidonă Teva) în trimestrul trei de sarcină prezintă risc de reacţii adverse, inclusiv simptome extrapiramidale şi/sau simptome de sevraj după naştere, care pot varia ca severitate şi durată. Au fost raportate simptome precum agitaţie, hipertonie, hipotonie, tremor, somnolenţă, detresă respiratorie sau tulburări de alimentaţie. În consecinţă, nou-născuţii trebuie monitorizaţi cu atenţie.

Risperidonă Teva nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât în cazurile în care este absolut necesar.

În studiile efectuate la animale, risperidona şi 9-hidroxi-risperidona se excretă în lapte. S-a demonstrat, de asemenea, că risperidona şi 9-hidroxi-risperidona se excretă în laptele uman în cantităţi mici. Nu sunt disponibile date cu privire la reacţiile adverse apărute la sugarii alăptaţi. Din acest motiv, avantajul alăptării trebuie evaluat prin raportare la riscurile potenţiale pentru copil.

Ca şi în cazul altor antagoniști ai receptorilor dopaminergici D2, Risperidonă Teva creşte concentraţia plasmatică a prolactinei. Hiperprolactinemia poate suprima GnRH de la nivelul hipotalamusului, determinând reducerea secreţiei hipofizare de gonadotropină. Aceasta, la rândul său, poate inhiba funcția de reproducere, prin afectarea steroidogenezei gonadelor, atât la pacienții de sex feminin, cât și la cei de sex masculin.

În studiile non-clinice nu au fost observate efecte relevante.

Risperidonă Teva are influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, din cauza efectelor asupra sistemului nervos şi vederii (vezi pct. 4.8). Prin urmare, pacienţii trebuie sfătuiţi să nu conducă vehicule sau să folosească utilaje până când nu se determină sensibilitatea lor individuală la medicament.

Cele mai frecvente reacţii la medicament (RAM) conform raportărilor (frecvenţă ≥ 1/10) sunt: insomnia, anxietatea, cefaleea, infecțiile la nivelul căilor respiratorii superioare, parkinsonismul şi depresia.

RAM aparent corelate cu doza au fost parkinsonismul şi acatisia.

După punerea pe piaţă au fost raportate reacţii grave la locul injectării, printre care necroză la locul injectării, abcese, celulită, ulceraţii, hematoame, chisturi şi noduli. Frecvenţa este considerată necunoscută (nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile). În cazuri izolate a fost necesară intervenţia chirurgicală.

În continuare sunt prezentate toate RAIM asociate cu risperidona, raportate din studiile clinice şi din experienţa ulterioară punerii pe piaţă, în funcţie de categoria de frecvenţă estimată din studiile clinice cu risperidonă. Se utilizează următorii termeni şi frecvenţe: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/00 şi <1/100), rare (≥1/10 000 şi <1/00), foarte rare (<1/10 000) și cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei categorii de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Aparate, Reacţie adversă asociată cu administrarea medicamentului sisteme şi Frecvenţa organe Foarte Frecvente Mai puţin Rare Foarte Cu frecvență frecvente frecvente rare necunoscută

Infecții și infecții la pneumonie, infecţii ale tractului infestări nivelul bronşită, respirator, cistită, tractului sinuzită, infecţie infecţii otice, respirator la nivelul infecţii oculare, superior tractului urinar, amigdalită, gripă onicomicoză, celulită, infecţii, infecţii localizate, infecţii virale, acarodermatită, abces subcutanat

Tulburări anemie scăderea numărului agranulocitoz hematologice de celule sanguine ăc, şi limfatice albe, neutropenie, trombocitopenie, creşterea scăderea numărului de hematocritului eozinofile

Tulburări ale hipersensibilitate reacţie sistemului anafilacticăc imunitar

Tulburări hiperprolactine glicozurie secreţie endocrine miea inadecvată de hormon antidiuretic

Tulburări hiperglicemie, diabet zaharatb, intoxicaţie cu cetoacidoz metabolice și creştere anorexie, apăc, a diabetică de nutriție ponderală, trigliceride hipoglicemiecreşterea crescute, nivel , apetitului crescut de hiperinsulinealimentar, colesterol sanguin miec, scădere polidipsie ponderală, scăderea apetitului alimentar

Tulburări insomnied, tulburări de manie, stare catatonie, psihice depresie, somn, agitaţie, confuzională, somnambulisanxietate libido scăzut anorgasmie, m, tulburare nervozitate, de coşmaruri alimentaţie asociată cu somnul, aplatizare afectivă

Tulburări ale parkinsonis sedare/somnole diskinezie tardivă, sindrom sistemului md, cefalee nţă, acatisied, ischemie cerebrală, neuroleptic nervos distonied, pierderea malign, amețeală, conştienţei, tulburări diskinezied, convulsiid, sincopă, cerebrovascutremor hiperactivitate lare, lipsa psihomotorie, receptivităţii tulburări de la echilibru, stimuli, coordonare scăderea anormală, ameţeală nivelului de posturală, tulburări conştienţă, de atenţie, dizartrie, comă disgeuzie, diabetică, hipoestezie, titubaţii ale parestezie capului

Tulburări vedere conjunctivită, ocluzia oculare înceţoşată xeroftalmie, arterei creşterea secreţiei retiniene, lacrimale, glaucom, hiperemie oculară tulburări de motilitate oculară, oculogiraţie, fotofobie, formarea de cruste palpebrale, sindrom de iris flasc (intraoperator)c

Tulburări vertij, tinitus, acustice şi otalgie vestibulare

Tulburări tahicardie fibrilaţie atrială, aritmie cardiace bloc sinusală atrioventricular, tulburări de conducere, prelungirea intervalului QT pe electrocardiogramă, bradicardie, anomalii pe electrocardiogramă, palpitaţii

Tulburări hipotensiune hipotensiune embolie vasculare arterială, arterială ortostatică pulmonară, hipertensiune tromboză arterială venoasă, hiperemie facială

Tulburări dispnee, durere hiperventilaţie, sindrom de respiratorii, faringolaringian congestie de tract apnee în toracice şi ă, tuse, respirator, somn, mediastinale congestie nazală wheezing, epistaxis pneumonie de aspiraţie, congestie pulmonară, raluri, disfonie, tulburări respiratorii

Tulburări dureri incontinenţă fecală, pancreatită, ileus gastro- abdominale, disfagie, flatulenţă obstrucţie intestinale disconfort intestinală, abdominal, edem lingual, vărsături, greaţă, fecalom, constipaţie, cheilită gastroenterită, diaree, dispepsie, xerostomie, dureri dentare

Afecţiuni erupție cutanată prurit, alopecie, erupţie angioedem Sindrom cutanate şi tranzitorie eczemă, cutanată Stevens - ale ţesutului xerodermie, eritem, medicamento Johnson/ subcutanat modificări de asă, urticarie, necroliză culoraţie a hiperkeratoză epidermică tegumentelor, , mătreaţă, toxică acnee, dermatită afecţiuni seboreică cutanate, leziuni cutanate

Tulburări spasme creşterea rabdomioliză musculo- musculare, creatinfosfokinazei , postură scheletice şi dureri musculo- sanguine, redoare anormală ale ţesutului scheletice, articulară, conjunctiv dorsalgii, tumefacţia artralgii articulaţiilor, hipotonie musculară, cervicalgie

Tulburări incontinenţă polakiurie, retenţie renale şi ale urinară urinară, disurie căilor urinare

Condiţii în Sindromul legătură cu abstinenţei sarcina, neonatalec perioada puerperală şi perinatală

Tulburări ale disfuncţie tulburări de priapismc, aparatului erectilă, ejaculare, angorjarea genital şi amenoree, întârzierea sânilor, sânului galactoree menstruaţiei, creşterea în tulburări de dimensiuni a menstruaţied, sânilor, ginecomastie, secreţii disfuncţie sexuală, mamare dureri la nivelul sânului, disconfort la nivelul sânului, secreţii vaginale

Tulburări edemd, pirexie, edem facial, hipotermie, generale şi la dureri toracice, frisoane, creşterea scăderea nivelul astenie, temperaturii temperaturii locului de fatigabilitate, corporale, mers corporale, administrare dureri, reacţii la anormal, sete, senzaţie de nivelul disconfort toracic, rece la locului de maleză, senzaţii nivelul injectare anormale, induraţiec extremităţilor, sindrom de sevraj la întreruperea medicaţiei, disconfort

Tulburări valori crescute valori crescute ale icter hepatobiliare ale enzimelor hepatice transaminazelor, valori crescute ale gama- glutamiltransferazelor

Leziuni, căderi dureri asociate cu intoxicaţii şi procedurile utilizate complicaţii legate de procedurile utilizate a Hiperprolactinemia poate determina în unele cazuri ginecomastie, tulburări ale ciclului menstrual, amenoree, anovulaţie, galactoree, tulburări de fertilitate, libido scăzut, disfuncție erectilă.

b În studii controlate cu placebo, diabetul zaharat a fost raportat la 0,18% dintre subiecţii trataţi cu risperidonă comparativ cu o rată de 0,11% în grupul la care s-a administrat placebo. Incidenţa globală la toţi subiecţii trataţi cu risperidonă din toate studiile clinice a fost de 0,43%.

c Nu a fost observat în studiile clinice cu risperidonă, dar a fost observat în contextul utilizării risperidonei după punerea pe piaţă.

d Pot apărea tulburări extrapiramidale: parkinsonism (hipersecreţie salivară, rigiditate musculo-scheletală, parkinsonism, hipersialoree, semnul roţii dinţate, bradichinezie, hipochinezie, facies fijat, spasticitate musculară, akinezie, rigiditate nucală, rigiditate musculară, mers parkinsonian şi reflex glabelar anormal, tremor parkinsonian în repaus), acatisie (acatisie, agitaţie, hiperkinezie şi sindromul picioarelor neliniştite), tremor, diskinezie (diskinezie, spasme musculare, coreoatetoză, atetoză şi mioclonus), distonie. Distonia include distonie, hipertonie, torticolis, contracţii musculare involuntare, contracturi musculare, blefarospasm, oculogiraţie, paralizie a limbii, spasm facial, laringospasm, miotonie, opistotonus, spasm orofaringian, pleurotonus, spasmul lingual şi trismus. Trebuie remarcată includerea unui spectru mai larg de simptome care nu sunt exclusiv de origine extrapiramidală. Insomnia include insomnie de inducție, insomnie intermediară. Convulsiile includ convulsii

Grand mal; Tulburările menstruale includ menstruaţie neregulată, oligomenoree. Edemele includ edem generalizat, edem periferic, edem cu godeu.

Reacţiile adverse observate cu formele farmaceutice de paliperidonă

Paliperidona este metabolitul activ al risperidonei şi, prin urmare, profilurile de reacţii adverse ale acestor substanţe (incluzând ambele forme farmaceutice, atât cea orală, cât şi cea injectabilă) sunt reciproc relevante. Pe lângă reacţiile adverse menţionate mai sus, în cazul utilizării paliperidonei a fost observată următoarea reacţie adversă, care este de aşteptat să apară şi în cazul Risperidonă Teva.

Sindrom de tahicardie ortostatică posturală.

Reacţie anafilactică

Ulterior punerii pe piaţă au fost raportate, rar, cazuri de reacţie anafilactică după administrarea injectabilă a Risperidonă Teva la pacienţi care au tolerat anterior risperidona administrată oral (vezi pct.

4.4).

Ca în cazul altor antipsihotice, după punerea pe piaţă a risperidonei au fost raportate cazuri foarte rare de prelungire a intervalului QT. Alte efecte cardiace de clasă raportate pentru antipsihoticele care prelungesc intervalul QT includ aritmia ventriculară, fibrilaţia ventriculară, tahicardia ventriculară, moartea cardiacă subită, stopul cardiac şi torsada vârfurilor.

În contextul utilizării medicamentelor antipsihotice au fost raportate cazuri de tromboembolism venos, inclusiv cazuri de embolie pulmonară şi tromboză venoasă profundă (cu frecvenţă necunoscută).

În cadrul studiului clinic dublu-orb, controlat cu placebo, cu durata de 12 săptămâni, 9% dintre pacienţii trataţi cu risperidonă faţă de 6% dintre cei cărora li s-a administrat placebo au prezentat o creştere ponderală de ≥ 7% din greutatea corporală la momentul de referinţă final. În cadrul studiului deschis cu risperidonă, cu durata de 1 an, modificările ponderale ale pacienţilor individuali s-au situat în general în limitele a ±7% faţă de greutatea corporală iniţială; 25% dintre pacienţi au prezentat o creştere ponderală de ≥ 7%.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată direct la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro .

Website: www.anm.ro

Întrucât este mai puțin probabil ca supradozajul să apară la medicamentele administrate parenteral decât la medicamentele administrate oral, se prezintă informaţii legate de supradozajul în cazul administrării orale.

În general, semnele şi simptomele raportate au fost cele rezultate din amplificarea efectelor farmacologice cunoscute ale risperidonei. Acestea includ somnolenţă şi sedare, tahicardie, hipotensiune arterială şi simptome extrapiramidale. În caz de supradozaj s-au raportat prelungirea intervalului QT şi convulsii. Torsada vârfurilor a fost raportată în asociere cu supradozajul combinat de risperidonă orală şi paroxetină.

În caz de supradozaj acut, trebuie luată în considerare posibilitatea implicării mai multor medicamente.

Se asigură şi se menţine permeabilitatea căilor respiratorii şi se instituie oxigenarea şi ventilarea adecvată. Monitorizarea funcțiilor cardiovasculare trebuie inițiată imediat şi trebuie să includă monitorizare electrocardiografică continuă pentru a diagnostica posibilele aritmii.

Nu există un antidot specific pentru risperidonă. Prin urmare, trebuie instituite măsuri adecvate de susţinere a funcţiilor vitale. Hipotensiunea arterială şi colapsul circulator trebuie tratate prin măsuri adecvate, precum administrarea intravenoasă de lichide şi/sau administrarea de medicamente simpatomimetice. În cazul simptomelor extrapiramidale grave, trebuie administrată medicație anticolinergică. Supravegherea şi monitorizarea medicală atentă trebuie să continue până când starea pacientului se restabilește.

Grupa farmacoterapeutică: Psiholeptice, alte antipsihotice, cod ATC: N05AX08

Risperidona este un antagonist monoaminergic selectiv cu proprietăţi unice. Are un nivel înalt de afinitate pentru receptorii serotoninergici 5-HT2 şi receptorii dopaminergici D2. De asemenea, risperidona se leagă de receptorii alfa1-adrenergici, şi cu o afinitate mai mică, de receptorii H1-histaminergici şi alfa2-adrenergici. Risperidona nu are afinităţi de legare la receptorii colinergici. Deşi risperidona este un antagonist potent al receptorilor dopaminergici D2 care îmbunătăţeşte simptomele pozitive ale schizofreniei, în comparaţie cu alte antipsihotice clasice, aceasta determină în măsură mai mică deprimarea activităţilor motorii şi inducerea catalepsiei. Antagonismul central echilibrat al receptorilor serotoninergici şi dopaminergici poate reduce riscul de reacţii adverse extrapiramidale şi extinde activitatea terapeutică la simptomele negative şi afective ale schizofreniei.

Eficacitatea risperidonei suspensie cu eliberare prelungită (25 mg şi 50 mg) în tratamentul manifestărilor tulburărilor psihotice (schizofrenie/tulburare schizoafectivă) a fost stabilită într-un studiu clinic controlat cu placebo, cu durata de 12 săptămâni, efectuat la pacienţi adulţi cu psihoză internaţi şi trataţi în ambulatoriu, care au îndeplinit criteriile DSM-IV pentru schizofrenie.

Într-un studiu comparativ cu durata de 12 săptămâni, efectuat la pacienţi cu schizofrenie stabilizaţi terapeutic, risperidona suspensie cu eliberare prelungită s-a dovedit a fi la fel de eficace ca forma farmaceutică constând în comprimate cu administrare orală. Siguranţa şi eficacitatea pe termen lung (50 de săptămâni) ale risperidonei suspensie cu eliberarea prelungită au fost evaluate, de asemenea, într-un studiu deschis la pacienţi cu psihoză stabilizaţi terapeutic, internaţi şi trataţi în ambulatoriu, care au îndeplinit criteriile DSM-IV pentru schizofrenie sau tulburare schizoafectivă. Eficacitatea risperidonei suspensie cu eliberare prelungită s-a menţinut în timp (Figura 1).

Figura 1 Media scorului PANSS total în timp (LOCF) la pacienţi cu schizofrenie.

Absorbţia risperidonei din componenţa suspensiei de risperidonă cu eliberare prelungită este totală.

După administrarea unei singure injecții intramusculare de risperidonă cu eliberare prelungită, profilul eliberării medicamentului constă în eliberarea unei proporţii iniţiale mici de risperidonă (<1% din doză), urmată de o perioadă de latenţă cu durata de 3 săptămâni. Principala eliberare a risperidonei începe din săptămâna a 3-a şi se menţine între săptămânile 4 şi 6, diminuându-se apoi până în săptămâna 7. Din acest motiv, trebuie asigurată suplimentarea cu antipsihotice orale pe parcursul primelor 3 săptămâni de tratament cu risperidonă suspensie cu eliberare prelungită (vezi pct. 4.2).

Prin combinarea profilului de eliberare cu schema de administrare (injecţie intramusculară la fiecare două săptămâni) se asigură concentraţii plasmatice terapeutice susţinute. Concentraţiile plasmatice terapeutice se menţin până la 4-6 săptămâni după ultima injecţie cu risperidonă suspensie cu eliberare prelungită.

După injecţii intramusculare repetate cu doze de 25 mg sau 50 mg de risperidonă suspensie cu eliberare prelungită la fiecare două săptămâni, valorile mediane ale concentraţiei plasmatice minime şi ale concentraţiei plasmatice maxime pentru fracţiunea cu acțiune antipsihotică au fluctuat între 9,9 şi 19,2 ng/ml şi, respectiv, între 17,9 şi 45,5 ng/ml. Nu s-a observat nicio acumulare plasmatică a risperidonei în cazul utilizării pe termen lung (12 luni) la pacienţii cărora li s-au administrat doze de 25-50 mg pe cale injectabilă, la fiecare două săptămâni.

Studiile menţionate mai sus au fost efectuate cu injecţii administrate intramuscular în muşchiul gluteal.

Injecţiile intramusculare în muşchiul deltoid şi cel gluteal sunt bioechivalente şi, prin urmare, interschimbabile.

Risperidona se distribuie rapid. Volumul de distribuţie este de 1-2 l/kg. În plasmă, risperidona se leagă de albumină şi alfa-1-acid glicoproteină. Legarea risperidonei de proteinele plasmatice este de 90%; cea a metabolitului activ 9-hidroxi-risperidonă este de 77%.

Risperidona este metabolizată de CYP2D6 în 9-hidroxi-risperidonă, care exercită o activitate farmacologică similară cu a risperidonei. Risperidona cu 9-hidroxi-risperidona constituie fracţiunea cu activitate antipsihotică. CYP2D6 este supus polimorfismului genetic. La persoanele cu o metabolizare extensivă a CYP2D6, risperidona este convertită rapid în 9-hidroxi-risperidonă, în timp ce la persoanele cu metabolizare CYP2D6 redusă, aceasta este convertită mult mai lent. Deşi persoanele cu metabolizare extensivă prezintă concentraţii plasmatice mai mici de risperidonă şi concentraţii plasmatice mai mari de 9-hidroxi-risperidonă comparativ cu cele la care metabolizarea este lentă, farmacocinetica combinată a risperidonei şi 9-hidroxi-risperidonei (mai precis, fracţiunea cu acțiune antipsihotică) după administrarea în doză unică şi în doze repetate este similară la persoanele cu metabolizare CYP2D6 extensivă şi la cele cu metabolizare lentă.

O altă cale de metabolizare a risperidonei este N-dezalchilarea. Studiile in vitro pe microzomi hepatici umani au indicat că risperidona, la concentraţii clinic relevante, nu inhibă substanţial metabolizarea medicamentelor prin intermediul izoenzimelor citocromului P450, incluzând CYP1A2, CYP2A6,

CYP2C8/9/10, CYP2D6, CYP2E1, CYP3A4 şi CYP3A5. La o săptămână după administrarea orală a risperidonei, 70% din doză se excretă în urină şi 14% în materiile fecale. În urină, risperidona cu 9-hidroxi-risperidona reprezintă 35-45% din doza administrată oral. Restul se regăseşte sub formă de metaboliţi inactivi. Faza eliminării este completă la aproximativ 7-8 săptămâni după ultima injecţie cu risperidonă suspensie cu eliberare prelungită.

Farmacocinetica risperidonei este liniară în intervalul de doze de 25-50 mg, administrate injectabil la fiecare două săptămâni.

Vârstnici, insuficiență hepatică şi insuficiență renală

Un studiu farmacocinetic cu risperidonă orală administrată în doză unică a evidenţiat o creştere medie cu 43% a concentraţiilor plasmatice pentru fracţiunea cu acţiune antipsihotică, o prelungire cu 38% a timpului de înjumătăţire plasmatică şi o reducere cu 30% a clearance-ului plasmatic pentru fracţiunea cu acţiune antipsihotică în cazul pacienţilor vârstnici.

La adulţii cu afectare renală moderată, clearance-ul fracţiunii active a fost de ~48% din valoarea clearance-ului observat la adulţii tineri sănătoşi (interval de vârstă 25-35 ani). La adulţii cu afectare renală severă, clearance-ul fracţiunii active a fost de ~31% din valoarea clearance-ului la adulţii tineri sănătoşi. Timpul de înjumătăţire a fracțiunii active a fost de 16,7 ore la adulţii tineri, de 24,9 ore la adulţii cu disfuncţie renală moderată (sau de ~1,5 ori mai lung decât la adulţii tineri) şi de 28,8 ore la adulţii cu disfuncţie renală severă (sau de ~1,7 ori mai lung decât la adulţii tineri). Concentraţiile plasmatice ale risperidonei s-au situat în parametrii normali la pacienţii cu insuficienţă hepatică, dar media concentraţiei plasmatice a fracțiunii libere a risperidonei a crescut cu 37,1%.

Clearance-ul după administrarea orală şi timpul de înjumătăţire prin eliminare ale risperidonei şi fracţiunii sale active la adulţii cu insuficienţă hepatică moderată şi severă nu au fost semnificativ diferite de valorile înregistrate pentru aceşti parametri la adulţii tineri sănătoşi.

Nu s-a observat nicio corelaţie între concentraţiile plasmatice ale fracțiunii cu acțiune antipsihotică şi modificarea scorurilor totale PANSS (Positive And Negative Syndrome Scale - scala de evaluare a simptomelor pozitive și negative din schizofrenie) şi a scorurilor totale ESRS (Extrapyramidal Symptom

Rating Scale - scala de evaluare a simptomelor extrapiramidale) pe parcursul vizitelor de evaluare din oricare din studiile de fază III în care au fost investigate eficacitatea şi siguranţa.

Sexul, rasa şi fumatul

O analiza de farmacocinetică populațională nu a evidenţiat niciun efect vizibil al rasei, sexului şi fumatului asupra farmacocineticii risperidonei sau a fracţiunii cu activitate antipsihotică.

Similar cu studiile de toxicitate (sub)cronică efectuate cu risperidonă administrată oral la şobolani şi câini, efectele majore ale tratamentului cu risperidonă cu eliberare prelungită (până la 12 luni de administrare intramusculară) au constat în stimularea glandelor mamare mediată de prolactină, modificări ale tractului genital masculin şi feminin şi efecte la nivelul sistemului nervos central (SNC), asociate cu activitatea farmacodinamică a risperidonei. Într-un studiu de toxicitate la pui de şobolani cărora li s-a administrat risperidonă orală, a fost observată creşterea mortalităţii puilor şi întârzierea dezvoltării fizice. Într-un studiu cu durata de 40 de săptămâni efectuat la pui de câine cărora li s-a administrat risperidonă orală, s-au observat întârzieri ale maturizării sexuale. Pe baza valorii ASC, creşterea oaselor lungi nu a fost influențată la câini în contextul unei expuneri de 3,6 ori mai mari decât expunerea maximă la om după administrare orală la adolescenţi (1,5 mg pe zi); pe de altă parte, au fost observate efecte asupra oaselor lungi şi a maturizării sexuale în cazul unei expuneri de 15 ori mai mari decât expunerea maximă după administrare orală la adolescenţi.

Risperidona nu a fost teratogenă la şobolan şi iepure. În studiile cu risperidonă privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan au fost observate efecte adverse asupra comportamentului de împerechere la părinţi şi asupra greutăţii la naştere şi a supravieţuirii puilor. La şobolan, expunerea intrauterină la risperidonă s-a corelat cu deficite cognitive la maturitate. Alţi antagonişti ai dopaminei administraţi la animale gestante au avut efecte negative asupra învăţării şi dezvoltării motorii ale puilor.

Administrarea de risperidonă suspensie cu eliberare prelungită la şobolani masculi şi femele timp de 12 şi 24 de luni a cauzat osteodistrofie la o doză de 40 mg/kg/2 săptămâni. Doza asociată cu efectul de osteodistrofie la şobolani a fost, calculată în mg/m2, de 8 ori mai mare decât doza maximă recomandată la om şi este asociată cu o expunere plasmatică de 2 ori mai mare decât expunerea maximă anticipată la om cu doza maximă recomandată. La câinii cărora li s-a administrat risperidonă injectabilă în doze de până la 20 mg/kg/2 săptămâni nu au fost observate cazuri de osteodistrofie. Această doză a determinat expuneri plasmatice de până la 14 ori mai mari decât expunerea cu doza maximă recomandată la om.

Nu a existat nici o dovadă de potenţial genotoxic.

După cum se anticipa pentru un antagonist puternic al receptorilor dopaminergici D2, în studiile de carcinogenitate efectuate cu risperidonă orală la şobolan şi şoarece, s-au observat creşteri ale cazurilor de adenom al glandei hipofize (şoarece), adenom endocrin pancreatic (şobolan) şi adenom al glandelor mamare (la ambele specii).

Într-un studiu de carcinogenitate în care s-a administrat intramuscular risperidonă suspensie cu eliberare prelungită la şobolani Wistar (Hanovra) (doze de 5 şi 40 mg/kg/2 săptămâni), s-a observat o creştere a incidenţei tumorilor endocrine pancreatice, ale glandei hipofize şi corticosuprarenale la doza de 40 mg/kg, în timp ce apariţia tumorilor glandelor mamare a fost observată la doze de 5 mg/kg şi 40 mg/kg.

Aceste tumori observate după administrarea orală şi intramusculară pot fi corelate cu antagonismul prelungit la nivelul receptorilor dopaminergici D2 şi cu hiperprolactinemia. Studiile pe culturi tisulare indică faptul că proliferarea celulelor în tumorile mamare la om ar putea fi stimulată de prolactină.

Hipercalcemia, postulată ca factor contributiv la creşterea incidenţei tumorilor corticosuprarenale la şobolanii trataţi cu risperidonă suspensie cu eliberare prelungită, a fost observată la ambele doze. Nu există dovezi care să sugereze că hipercalcemia ar putea cauza feocromocitom la om.

Cazuri de adenom tubular renal au fost observate la şobolanii masculi trataţi cu risperidonă suspensie cu eliberare prelungită, în cazul administrării dozei de 40 mg/kg/2 săptămâni. În grupurile de control tratate cu doza mică, cu NaCl 0,9% sau microsfere vehicul nu au apărut tumori renale. Nu se cunoaşte mecanismul subiacent al apariţiei tumorilor renale la şobolanii masculi Wistar (Hannover) trataţi cu risperidonă suspensie cu eliberare prelungită. În studiile de carcinogenitate efectuate cu risperidonă orală la şobolani Wistar (Wiga) sau la şoareci Swiss nu s-a observat o creştere a incidenţei tumorilor renale asociate tratamentului. Studiile efectuate pentru a explora diferenţele dintre subtulpini în ceea ce priveşte profilul organului tumoral sugerează că subtulpina Wistar (Hanovra) folosită în studiul de carcinogenitate diferă substanţial de subtulpina Wistar (Wiga) folosită în studiul carcinogenităţii după administrarea orală, din punct de vedere al modificărilor renale non-neoplazice spontane corelate cu vârsta, al creşterilor prolactinei serice şi al modificărilor renale ca răspuns la risperidonă. Nu există date care să indice modificări renale la câinii trataţi pe termen lung cu risperidonă suspensie cu eliberare prelungită.

Nu se cunoaşte relevanţa din punct de vedere al riscului pentru om a osteodistrofiei, a tumorilor mediate de prolactină şi a tumorilor renale prezumate ca specifice anumitor tulpini de şobolan.

S-a observat iritaţie locală la nivelul locului de injectare la câini şi şobolani după administrarea unor doze mari de risperidonă suspensie cu eliberare prelungită. Într-un studiu de carcinogenitate a formei cu administrare intramusculară, cu durata de 24 de luni, efectuat la şobolani, nu s-a observat o creştere a incidenţei tumorilor la locul injectării nici în grupul la care s-a administrat substanţa activă, nici în grupul în care s-a administrat substanţa martor.

Studiile efectuate in vitro şi in vivo la modelele animale arată că risperidona în doze mari poate determina prelungirea intervalului QT, care a fost asociată cu o creştere teoretică a riscului de torsadă a vârfurilor la pacienţi.

Pulbere pentru suspensie injectabilă poli(D,L-lactid-co-glicolidă)

Polisorbat 20

Carmeloză sodică

Hidrogenofosfat disodic dihidrat

Acid citric

Clorură de sodiu

Hidroxid de sodiu

Apă pentru preparate injectabile

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente în afara celor menţionate la pct. 6.6.

3 ani la 2-8 °C.

După reconstituire: Stabilitatea chimică şi fizică după reconstituire au fost demonstrate pentru 24 de ore la 25 °C.

Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat, timpul şi condiţiile de păstrare înainte de utilizare sunt responsabilitatea utilizatorului şi în mod normal nu trebuie să depăşească 6 ore la 25 °C, cu excepţia cazului în care reconstituirea a avut loc în condiţii aseptice controlate şi validate.

1. Tot pachetul se pastrează la frigider (2 - 8°C). Dacă refrigerarea nu este posibilă, produsul poate fi păstrat la temperaturi sub 25°C pentru maxim 7 zile înaintea administrării.

A se păstra în ambalajul original pentru a fi ferit de lumină.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului reconstituit, vezi pct. 6.3.

Risperidonă 25 mg:

Fiecare doză ambalată conține următoarele componente coambalate într-o tăviţă din plastic:

* un flacon din sticlă închis cu dop din cauciuc clorobutilic şi capsă detasabila din aluminiu cu disc roz, conținând pulberea pentru suspensie injectabilă

* o seringă preumplută din sticlă, cu vârf si piston cu dop din cauciuc bromobutilic de culoare gri, conținând 2 ml solvent

* un adaptor pentru flacon

* doua ace Terumo SurGuard®3 pentru injectare intramusculara: primul, de tip 21G UTW 1 inch (0.8 mm x 25 mm), cu protecție, pentru administrare deltoidă și al doilea, de tip 20G TW 2-inch (0.9 mm x 51 mm), cu protecție, pentru administrare gluteală

Mărimea ambalajului: Pachet cu 1, 2, 5 doze.

Risperidonă 37,5 mg:

Fiecare doză ambalată conține următoarele componente coambalate într-o tăviţă din plastic:

* un flacon din sticlă închis cu dop din cauciuc clorobutilic şi capsă detasabila din aluminiu cu disc verde, conținând pulberea pentru suspensie injectabilă

* o seringă preumplută din sticlă, cu vârf si piston cu dop din cauciuc bromobutilic de culoare gri, conținând 2 ml solvent

* un adaptor pentru flacon

* doua ace Terumo SurGuard®3 pentru injectare intramusculara: primul, de tip 21G UTW 1 inch (0.8 mm x 25 mm), cu protecție, pentru administrare deltoidă și al doilea, de tip 20G TW 2-inch (0.9 mm x 51 mm), cu protecție, pentru administrare gluteală

Mărimea ambalajului: Pachet cu 1, 2, 5 doze.

Risperidonă 50 mg:

Fiecare doză ambalată conține următoarele componente coambalate într-o tăviţă din plastic:

* un flacon din sticlă închis cu dop din cauciuc clorobutilic şi capsă detasabila din aluminiu cu disc albastră, conținând pulberea pentru suspensie injectabilă

* o seringă preumplută din sticlă, cu vârf si piston cu dop din cauciuc bromobutilic de culoare gri, conținând 2 ml solvent

* un adaptor pentru flacon

* doua ace Terumo SurGuard®3 pentru injectare intramusculara: primul, de tip 21G UTW 1 inch (0.8 mm x 25 mm), cu protecție, pentru administrare deltoidă și al doilea, de tip 20G TW 2-inch (0.9 mm x 51 mm), cu protecție, pentru administrare gluteală

Mărimea ambalajului: Pachet cu 1, 2, 5 doze.

Risperidonă Teva este disponibil în ambalaje conţinând 1, 2 sau 5 cutii unidoză.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Informații importante

Risperidonă Teva necesită atenţie deosebită pentru fiecare pas din 'Instrucţiunile de utilizare', pentru a asigura administrarea cu succes.

Utilizaţi componentele furnizate

Componentele din această cutie sunt special concepute pentru a fi utilizate împreună cu Risperidonă

Teva. Risperidonă Teva trebuie reconstituit numai cu solventul furnizat în ambalaj.

Nu înlocuiţi niciun component din cutie.

Nu păstraţi suspensia după reconstituire.

Administraţi doza cât mai curând posibil după reconstituire pentru a evita depunerile.

Administrarea corectă a dozei

Trebuie administrat întregul conţinut al flaconului pentru a asigura administrarea dozei prescrise de

Risperidonă Teva.

DISPOZITIV DE UNICĂ FOLOSINŢĂ

A nu se reutiliza

Dispozitivele medicale necesită materiale cu proprietăţi specifice pentru a funcţiona corespunzător.

Aceste caracteristici au fost verificate doar pentru o singură utilizare. Orice încercare de reprocesare a dispozitivului pentru reutilizare ulterioară poate influenţa negativ integritatea dispozitivului sau poate conduce la o deteriorare a performanţei.

Conţinutul ambalajului unidoză

Adaptor Seringă preumplută pentru flacon Punct de

Piston conectare Luer Guler alb

Luer

Vârf ascuţit Capac

Bază Solvent alb evazată

Flacon Capac Ace Terumo SurGuard®3 Protecţie transparentă colorat pentru injectare pentru ac

Deltoid Gluteal 25 mm 51 mm

Dispozitivsecurizat al acului

Microsfere

Pasul 1 Asamblarea componentelor

Se scoate afară cutia Se conectează la flacon adaptorul pentru flacon

Se așteaptă 30 minute. Se scoate capacul Se pregătește Se conectează la flaconului adaptorul pentru flacon

Se scoate cutia cu 1 flacon adaptorul pentru doză din frigider şi se Se îndepărtează lasă la temperatura capacul colorat al Se îndepărtează folia Se așează flaconul pe o camerei flaconului. blisterulului şi se scoate suprafaţă dură şi se ține timp de cel puţin 30 adaptorul pentru flacon, de partea de jos. Se minute înainte de Se șterge vârful ţinându-l de porţiunea centrează adaptorul reconstituire. dopulului de cauciuc dintre capacul nalb al pentru flacon peste de culoare gri cu un adaptorului şi baza dopul de cauciuc de

Nu se încălzește în alt tampon cu alcool. evazată. culoare gri. Se împinge mod. în jos adaptorul pentru

Se lasă să se usuce. Nu se atinge deloc flacon până când se vârful ascuţit sau fixează corect în

Nu se îndepărtează porţiunea de conectare poziţie, fapt confirmat dopul de cauciuc de Luer. Acest lucru va prin auzirea unui 'clic”.

culoare gri. conduce la contaminare. Nu se așează adaptorul pentru flacon în poziţie înclinată, deoarece solventul se poate scurge atunci când este transferat în flacon.

Incorect

Se conectează seringa preumplută la adaptorul pentru flacon

Se şterge porţiunea de Se poziționează corect Se scoate capacul Se conectează seringa conectare mâna la adaptorul pentru Ţinând de gulerul alb, flacon

Se ţine în poziţie Se ține de gulerul alb se trage de capacul alb.

verticală pentru a evita localizat la Se ține de marginea scurgerile. vârfulseringii. Nu se rotește sau se adaptorulului pentru taie capacul alb. flacon pentru ca acesta

Se ţine flaconul de Nu se ține seringa de să fie stabil.

partea de jos şi se corpul din sticlă în Nu se atinge vârful şterge porţiunea de timpul asamblării. seringii. Acest lucru va Se ține seringa de conectare a adaptorului conduce la gulerul alb, se (cercul albastru) cu un contaminare. introduce şi se apasă tampon cu alcool şi se vârful seringii în lasă să se usuce înainte interiorul cercului de a se ataşa seringa. albastru al adaptorului pentru flacon şi se

Nu se agită. rotește în sensul acelor de ceasornic pentru a se

Nu se atinge porţiunea atașa seringa la de conectare Luer a adaptorul pentru flacon adaptorului. Acest (nu se strânge prea lucru va conduce la Atunci cand capacul este tare).

contaminare. îndepărtat , seringa va arăta ca în imagine Nu se ţine seringa de corpul din sticlă.

Partea desfăcută a Acest lucru poate capacului se poate fi conduce la slăbirea sau arunca. detaşarea gulerului alb.

Pasul 2 Reconstituiţi microsferele sec

Se injectează solventul Se suspendă Se transferă suspensia Se îndepărtează microsferele în solvent în seringă adaptorul pentru

Se injectează întreaga flacon cantitate de solvent din Se ține în continuare Se întoarce flaconul cu seringă în flacon. pistonul apăsat, se capul în jos. Se ține de gulerul alb al scutură cu putere Se trage uşor pistonul seringii, se desface din timp de cel puţin 10 în jos pentru a extrage adaptorul pentru flacon.

Conţinutul flaconului este acum sub presiune. Se continuă secunde, , aşa cum întregul conţinut al apăsarea în jos a tijei indică imaginea. flaconului în Se elimină pistonului cu ajutorul seringă. corespunzător atât degetului mare.

Se verifică suspensia flaconul, cât şi Când este amestecată adaptorul pentru flacon.

corespunzător, suspensia are un aspect uniform, gros şi lăptos.

Microsferele vor fi vizibile în lichid.

Se trece imediat la pasul următor pentru ca suspensia să nu se sedimenteze.

Pasul 3 Se ataşează acul

Gluteal

Deltoid 51 mm 25 mm

Se alege acul corespunzător Se ataşează acul Se resuspendă microsferele

Se alege acul în funcţie de zona de Se desface parţial folia Se îndepărtează complet folia injectare (muşchiul gluteal sau blisterului, folosind-o pentru a blisterului.

deltoid). prinde de baza acului, după cum este indicat în imagine. Înainte de injectare, se scutură din nou seringa cu putere, pentru

Se ține de gulerul alb al omogenizarea eventualelor seringii, se ataşează seringa sedimente.

laamboul acului printr-o mişcare fermă de rotire în sensul acelor de ceasornic până când este fixată.

Nu se atinge amboul acului.

Acest lucru va conduce la contaminare.

Pasul 4 Se injectează doza

Se îndepărtează Se îndepărtează Se injectează Se introduce acul Se aruncă acele protecţia bulele de aer în dispozitivul de în mod transparentă a Se injectează siguranţă. corespunzător acului Ţineţi seringa cu imediat întreg vârful în sus şi se conţinutul seringii Cu o mână,se Se verifică pentru

Împingeţi loviţi-o uşor cu intramuscular aşează a confirma că dispozitivul de degetele pentru (i.m.) în muşchiul dispozitivul de dispozitivul de siguranţă al acului ca bulele de aer gluteal sau siguranţă al acului siguranță al acului spre seringă, după să se ridice la muşchiul deltoid la unghi de 45 de este bine fixat.

cum este ilustrat în suprafaţă. al pacientului. grade, pe o imagine. Apoi suprafaţă tare. Se Se aruncă într-un ţinând de gulerul Apăsaţi lent şi cu Injectarea gluteală împinge în jos cu container adecvat alb al seringii, atenţie pistonul trebuie făcută în o mişcare fermă şi pentru obiecte scoateţi cu atenţie în sus pentru a cadranul supero- rapidă până când ascuţite.

protecţia elimina aerul. extern al zonei acul intră complet transparentă a gluteale. în dispozitivul de Se aruncă şi acul acului. siguranță. neutilizat furnizat Nu se în ambalaj.

Nu răsuciţi administrează i Se evită protecţia intravenos. înţeparea cu acul transparentă a acului, deoarece Nu se utilizează amboul se poate ambele mâini.

slăbi.

Nu se scoate intenţionat sau nu se manipulează incorect dispozitivul de siguranţă al acului.

Nu se încearcă îndreptarea acului sau introducerea în dispozitivul de siguranță, dacă acesta este îndoit sau deteriorat.

Teva B.V.

Swensweg 5, Haarlem, 2031GA

Olanda

13778/2021/01-03 13779/2021/01-03 13780/2021/01-03

Data primei autorizări: Martie 2021

Mai 2023