MARIXINO 10mg comprimate filmate prospect medicament

Marixino 10 mg comprimate filmate

Marixino 20 mg comprimate filmate

Marixino 10 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de memantină 10 mg, echivalent cu memantină 8,31 mg.

Marixino 20 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de memantină 20 mg, echivalent cu memantină 16,62 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat

Marixino 10 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 51,45 mg.

Marixino 20 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 102,90 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat.

Marixino 10 mg comprimate filmate

Comprimate filmate ovale, biconvexe, de culoare albă, marcate cu o linie mediană pe una dintre feţe (lungimea comprimatului: 12,2 - 12,9 mm, grosimea: 3,5 - 4,5 mm). Comprimatul poate fi divizat în două doze egale.

Marixino 20 mg comprimate filmate

Comprimate filmate ovale, biconvexe, de culoare albă (lungimea comprimatului: 15,7 - 16,4 mm, grosimea: 4,7 - 5,7 mm).

Tratamentul pacienţilor adulți cu boală Alzheimer moderată până la severă.

Tratamentul trebuie iniţiat şi monitorizat de către un medic cu experienţă în diagnosticarea şi tratamentul demenţei Alzheimer.

Terapia trebuie începută doar dacă este disponibil un însoţitor care va monitoriza cu regularitate administrarea medicamentului de către pacient. Diagnosticul trebuie stabilit conform ghidurilor actuale de practică medicală. Toleranţa şi doza de memantină trebuie reevaluate la intervale regulate de timp, de preferat în primele trei luni de la iniţierea tratamentului. În consecinţă, beneficiul terapeutic al tratamentului cu memantină şi toleranţa pacientului la tratament trebuie reevaluate la intervale regulate de timp, în conformitate cu ghidurile de tratament în vigoare. Tratamentul poate fi menţinut cât există beneficiu terapeutic, iar pacientul tolerează tratamentul cu memantină. Întreruperea tratamentului cu memantină trebuie luată în considerare atunci când nu mai sunt dovezi ale prezenţei efectului terapeutic sau dacă pacientul nu tolerează tratamentul.

Doza maximă zilnică este de 20 mg pe zi. Pentru a reduce riscul de apariţie a reacţiilor adverse, doza de întreţinere este stabilită prin creşterea progresivă a dozei, cu câte 5 mg pe săptămână, într-o perioadă de 3 săptămâni, după cum urmează:

Doza recomandată este de o jumătate de comprimat filmat de 10 mg (5 mg) pe zi, timp de 7 zile.

Doza recomandată este de un comprimat filmat de 10 mg (10 mg) pe zi, timp de 7 zile.

Doza recomandată este de 1 ½ comprimate filmate de 10 mg (15 mg) pe zi, timp de 7 zile.

Doza recomandată este de două comprimate filmate de 10 mg (20 mg) sau un comprimat filmat de 20 mg pe zi.

Doza de întreţinere recomandată este de 20 mg pe zi.

Pe baza studiilor clinice, doza recomandată pentru pacienţii cu vârsta peste 65 ani este de 20 mg pe zi (două comprimate filmate de 10 mg sau un comprimat filmat de 20 mg, o dată pe zi), aşa cum a fost descris mai sus.

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (clearance-ul creatininei 50 - 80 ml/min) nu se impune ajustarea dozei. La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei între 30 - 49 ml/min) doza zilnică recomandată este de 10 mg. Dacă pe o perioadă de cel puţin 7 zile de tratament dozele au fost bine tolerate, acestea pot fi crescute ulterior până la 20 mg pe zi, conform schemei de tratament recomandate. La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei 5 - 29 ml/min) doza zilnică recomandată este de 10 mg.

Marixino nu este recomandat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.

Nu sunt disponibile date clinice.

Marixino trebuie administrat oral o dată pe zi şi trebuie luat în acelaşi moment, în fiecare zi.

Comprimatele filmate pot fi administrate cu sau fără alimente.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Se recomandă administrarea cu precauţie la pacienţii cu epilepsie, antecedente de convulsii sau la pacienţii cu factori predispozanţi pentru epilepsie.

Trebuie evitată utilizarea concomitentă a antagoniştilor N-metil-D-aspartatului (NMDA), cum ar fi amantadină, ketamină sau dextrometorfan. Aceste substanțe acţionează pe acelaşi sistem receptor ca șimemantina şi, de aceea, reacţiile adverse (mai ales cele privind sistemul nervos central - SNC) pot fi mai frecvente sau mai pronunţate (vezi, de asemenea, pct. 4.5).

Unii factori care pot creşte pH-ul urinar (vezi pct. 5.2 ,,Eliminarea”) pot face necesară monitorizarea atentă a pacientului. Aceşti factori includ modificări radicale ale dietei, de exemplu trecerea de la o dietă pe bază de carne la o dietă vegetariană, sau ingestia masivă de antiacide, care alcalinizează conţinutul gastric. De asemenea, pH-ul urinar poate fi crescut din cauza acidozei tubulare renale (ATR) sau infecţiilor severe cu Proteus ale tractului urinar.

În majoritatea studiilor clinice au fost excluşi pacienţii cu infarct miocardic recent, insuficienţă cardiacă congestivă decompensată (clasele NYHA III-IV) sau hipertensiune arterială necontrolată terapeutic. Prin urmare, sunt disponibile puţine date despre aceste grupuri de pacienţi, iar pacienţii cu aceste afecţiuni trebuie monitorizaţi cu atenţie.

Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică poate fi considerat 'fără sodiu”.

Pe baza efectelor farmacologice şi mecanismului de acţiune al memantinei, pot să apară următoareleinteracţiuni:

- Modul de acţiune sugerează că efectele L-dopa, agoniştilor dopaminergici şi anticolinergicelor pot fi potenţate de către tratamentul concomitent cu antagonişti ai NMDA, cum este memantina.

Efectele barbituricelor şi neurolepticelor pot fi reduse. Administrarea concomitentă a memantinei cu antispastice, dantrolen sau baclofen, poate modifica efectele acestora şi poate fi necesară o ajustare a dozelor.

- Trebuie evitată utilizarea concomitentă a memantinei şi amantadinei, din cauza riscului de psihoză farmacotoxică. Ambele substanțe sunt antagonişti ai NMDA înrudiţi chimic. Aceeaşi afirmaţie poate fi valabilă şi pentru ketamină şi dextrometorfan (vezi, de asemenea, pct. 4.4). De asemenea, există un raport de caz publicat despre riscul posibil al administrării concomitente amemantinei cu fenitoină.

- Alte substanţe active, cum sunt cimetidină, ranitidină, procainamidă, chinidină, chinină şi nicotină, care utilizează acelaşi sistem de transport renal cationic ca amantadina, pot, de asemenea, interacţiona cu memantina, determinând un risc potenţial de creştere a concentraţiilor plasmatice.

- Există posibilitatea reducerii concentraţiei plasmatice a hidroclorotiazidei (HCTZ) când memantina se administrează concomitent cu HCTZ sau cu orice medicament care conține o asociere cu HCTZ.

- În perioada de după punerea pe piaţă a medicamentului s-au raportat cazuri izolate de creştere a valorilor testelor pentru timpul de protrombină raportat la timpul de protrombină de control (INR) la pacienţii trataţi concomitent cu warfarină. Deşi nu s-a stabilit relaţia cauzală, monitorizarea atentă a timpului de protrombină sau a INR este recomandată la pacienţii trataţi concomitent cu anticoagulante orale.

În studiile de farmacocinetică cu doză unică administrată la voluntari tineri sănătoşi, nu au fost remarcate interacţiuni relevante între substanţele active pentru memantină şi gliburidă/metformin sau donezepil.

Într-un studiu clinic efectuat la subiecţi sănătoşi tineri nu s-au observat efecte relevante ale memantinei asupra farmacocineticii galantaminei.

In vitro, memantina nu inhibă CYP 1A2, 2A6, 2C9, 2D6, 2E1, 3A, monooxigenaza cu cofactor flavinic, epoxid hidrolaza sau sulfatarea.

Cu privire la utilizarea memantinei la femeile gravide există un număr limitat de date iar pentruanumite situații nu există date.

Studiile la animale au evidenţiat un potenţial de reducere a creşterii intrauterine în cazul expunerii la concentraţii plasmatice identice sau uşor mai mari decât cele atinse în cazul administrării dozelorterapeutice la om (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Memantina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.

La om, nu se cunoaşte dacă memantina este excretată în laptele matern, dar luând în considerare liposolubilitatea sa, aceasta este probabil să se întâmple. Femeile care utilizează memantină nu trebuie să alăpteze.

Nu s-au observat reacții adverse ale memantinei în studiile non-clinice asupra fertilității la masculi și femele.

De obicei, boala Alzheimer moderată până la severă determină afectarea capacităţii de a conduce vehicule şi compromite capacitatea de a folosi utilaje. În plus, Marixino are o influenţă minoră până la moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, de aceea pacienţii tratațiambulator trebuie avertizaţi să fie deosebit de atenţi.

În studiile clinice privind demenţa uşoară până la severă, care au inclus 1784 pacienţi cărora li s-a administrat memantină şi 1595 pacienţi cărora li s-a administrat placebo, incidenţa generală a reacţiilor adverse determinate de memantină nu a fost diferită faţă de cea a celor determinate de placebo; reacţiile adverse au fost, de obicei, de severitate uşoară până la moderată. Reacţiile adverse care au apărut cel mai frecvent, cu o incidenţă mai mare în cadrul grupului căruia i s-a administrat memantină decât în cadrul grupului căruia i s-a administrat placebo, au fost ameţeli (6,3 % faţă de 5,6 %), cefalee (5,2 % faţă de 3,9 %), constipaţie (4,6 % faţă de 2,6 %), somnolenţă (3,4 % faţă de 2,2 %) şi hipertensiune arterială (4,1 % faţă de 2,8 %).

Lista sub formă de tabel a recţiilor adverse

Următoarele reacţii adverse menţionate în tabelul de mai jos au fost centralizate în cadrul studiilor clinice efectuate cu memantină şi după punerea acesteia pe piaţă.

Reacţiile adverse sunt grupate pe aparate, sisteme şi organe, utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100), rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă reacţiile sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Aparate, sisteme și organe F recvență Reacție adversă

Infecţii şi infestări Mai puţin frecvente Infecţii fungice

Tulburări ale sistemului imunitar Frecvente Hipersensibilitate lamedicament

Tulburări psihice Frecvente Somnolenţă

Mai puţin frecvente Confuzie

Mai puţin frecvente Halucinaţii ¹

Frecvenţă Reacţii psihotice ²necunoscută

Tulburări ale sistemului nervos Frecvente Ameţeli

Frecvente Tulburări de echilibru

Mai puţin frecvente Mers anormal

Foarte rare Convulsii

Tulburări cardiace Mai puţin frecvente Insuficienţă cardiacă

Tulburări vasculare Frecvente Hipertensiune arterială

Mai puţin frecvente Tromboză venoasă/tromboembolism

Tulburări respiratorii, toracice şi Frecvente Dispneemediastinale

Tulburări gastro-intestinale Frecvente Constipaţie

Mai puţin frecvente Vărsături

Frecvenţă Pancreatită ²necunoscută

Tulburări hepatobiliare Frecvente Valori crescute ale concentraţiilor plasmatice ale enzimelor hepatice

Frecvenţă Hepatitănecunoscută

Tulburări generale şi la nivelul Frecvente Cefaleelocului de administrare

Mai puţin frecvente Fatigabilitate¹Halucinaţiile au fost observate în principal la pacienţii cu boală Alzheimer severă.² Cazuri izolate raportate în perioada care a urmat punerii pe piaţă a medicamentului.

Boala Alzheimer a fost asociată cu depresie, idei suicidare şi suicid. În perioada de după punerea pe piaţă a medicamenului, aceste reacții adverse au fost raportate la pacienţii trataţi cu memantină.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V.

Există o experienţă limitată privitoare la supradozaj, provenind din studii clinice şi din experienţa de după punerea pe piaţă a medicamentului.

Utilizarea de doze relativ mari (200 mg şi respectiv 105 mg pe zi timp de 3 zile) a fost asociată fie numai cu simptome de oboseală, stare de slăbiciune şi/sau diaree, fie nu a existat simptomatologie. În cazurile de supradozaj cu doze mai mici de 140 mg sau cu doze necunoscute, pacienţii au manifestat simptome la nivelul sistemului nervos central (stare de confuzie, astenie, somnolenţă, vertij, stare de agitaţie, agresivitate, halucinaţii şi tulburări de mers) şi/sau simptome gastro-intestinale (vărsături şi diaree).

În cel mai sever caz de supradozaj, pacientul a supravieţuit după ingestia unei doze totale de 2000 mg memantină, prezentând efecte asupra sistemului nervos central (comă timp de 10 zile şi mai târziu diplopie şi agitaţie). Pacientului i s-a aplicat tratament simptomatic şi plasmafereză. Pacientul s-a recuperat fără sechele permanente.

Într-un alt caz de supradozaj sever pacientul a supravieţuit şi s-a recuperat. Pacientului i se administrase 400 mg memantină pe cale orală. Acesta a manifestat simptome la nivelul sistemului nervos central: stare de nelinişte, psihoză, halucinaţii vizuale, tendinţă la convulsii, somnolenţă, stupoare şi pierderea conştienţei.

În caz de supradozaj, tratamentul trebuie să fie simptomatic. Nu este disponibil un antidot specific pentru intoxicaţie sau supradozaj. Procedurile clinice standard de îndepărtare a substanţei active trebuie utilizate după caz, de exemplu lavaj gastric, administrare de cărbune activat (întreruperea recirculării entero-hepatice), acidifierea urinei, diureza forţată.

În cazul semnelor şi simptomelor de hiperstimulare generală a sistemului nervos central (SNC), trebuie luat în considerare tratament clinic simptomatic.

Grupa farmacoterapeutică: alte medicamente pentru tratamentul demenţei, codul ATC: N06DX01.

Există un număr tot mai mare de dovezi conform cărora tulburările neurotransmisiei glutamatergice, în special la nivelul receptorilor NMDA, contribuie atât la expresia simptomelor, cât şi la evoluţia bolii în cazul demenţei neurodegenerative.

Memantina este un antagonist necompetitiv al receptorului NMDA, voltaj-dependent, cu afinitate moderată. Acesta modulează efectele concentraţiilor tonice patologic crescute ale glutamatului care pot determina disfuncţii neuronale.

Într-un studiu pivot efectuat cu monoterapie la un grup de pacienţi diagnosticați cu boală Alzheimer moderată până la severă (valori iniţiale ale scorurilor totale la MMSE, mini testul pentru examinarea stării mentale (MMSE), de 3 - 14) au fost incluşi 252 pacienţi tratați în ambulatoriu. Studiul a arătat efectele benefice ale tratamentului cu memantină, comparativ cu placebo, la 6 luni (analiza cazurilor observate pe baza interviului medicului cu privire la impresia modificărilor (CIBIC-plus): p = 0,025; studiu cooperativ privind boala Alzheimer - activităţi zilnice (ADCS-ADLsev): p = 0,003; baterie de teste pentru afectare severă (SIB): p = 0,002).

Într-un studiu pivot efectuat cu monoterapie, privind utilizarea memantinei în tratamentul bolii

Alzheimer uşoare până la moderate (valori iniţiale ale scorurilor totale MMSE de 10 - 22) au fost incluşi 403 pacienţi. Pacienţii cărora li s-a administrat memantină au obţinut rezultate semnificativ statistic mai bune decât cei cărora li s-a administrat placebo în ceea ce priveşte criteriile de evaluare principale finale: scală de evaluare a bolii Alzheimer (ADAS-cog) (p = 0,003) şi CIBIC-plus (p = 0,004) la ultima evaluare înainte de părăsirea studiului, în săptămâna 24 (LOCF). Într-un alt studiu cu monoterapie au fost randomizaţi un număr total de 470 pacienţi cu boală Alzheimer uşoară până la moderată (valori iniţiale ale scorurilor totale MMSE de 11-23). Într-o analiză primară definită prospectivă, nu a fost atinsă semnificaţia statistică a criteriului final principal de eficacitate în săptămâna 24.

O metaanaliză a pacienţilor cu boală Alzheimer moderată până la severă (scoruri totale MMSE < 20) din şase studii de fază III, controlate cu placebo, cu durată de 6 luni (incluzând studii efectuate lapacienţi cărora li se administrează monoterapie şi studii efectuate la pacienţi aflaţi în tratament cu o doză stabilă de inhibitori ai acetilcolinesterazei) au evidenţiat că a existat un efect semnificativ statistic în favoarea tratamentului cu memantină în domeniul cognitiv, global şi funcţional. Când au fost identificaţi pacienţi care prezentau agravări concomitente în toate cele trei domenii, rezultatele au arătat un efect statistic semnificativ al memantinei în ceea ce priveşte prevenirea agravării bolii, pacienţii cărora li s-a administrat placebo şi care au prezentat agravare în toate cele 3 domenii fiind de două ori mai mulţi decât cei cărora li s-a administrat memantină (21 % faţă de 11 %, p < 0,0001).

Memantina are o biodisponibilitate absolută de aproximativ 100 %. Tmax este cuprins între 3 şi 8 ore.

Nu există nicio dovadă conform căreia alimentele influenţează absorbţia memantinei.

Administrarea de doze zilnice de 20 mg a determinat concentraţii plasmatice la starea de echilibru ale memantinei cu valori între 70 şi 150 ng/ml (0,5 - 1 μmol/l), cu variaţii interindividuale mari. În cazul administrării unor doze de 5 mg până la 30 mg pe zi s-a obţinut o valoare medie a raportului lichid cefalorahidian (LCR)/plasmă de 0,52. Volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 10 l/kg.

Aproximativ 45 % din cantitatea de memantină se leagă de proteinele plasmatice.

La om, aproximativ 80 % din memantina circulantă se găseşte sub formă nemodificată. La om, metaboliţii principali sunt N-3,5-dimetil-gludantan, un amestec izomeric de 4- şi 6-hidroxi memantină şi 1-nitrozo-3,5-dimetil-adamantan. Niciunul dintre aceşti metaboliţi nu prezintă activitate antagonistă asupra NMDA. In vitro, nu a fost decelat niciun metabolit, ca rezultat al metabolizării prin intermediul citocromului P450.

Într-un studiu în care s-a utilizat 14C -memantină administrată oral, o valoare medie de 84 % din doza administrată a fost recuperată în decurs de 20 zile, din care peste 99 % a fost excretată pe cale renală.

Memantina este eliminată monoexponenţial, cu un T½ terminal cuprins între 60 şi 100 ore. La voluntarii cu funcţie renală normală, clearance-ul total (Cl ) a fost de 170 ml/min şi 1,73 m2tot , iar o parte din clearance-ul renal total este realizat prin secreţie tubulară.

Calea renală implică, de asemenea, şi reabsorbţia tubulară, mediată probabil de proteinele de transport ale cationilor. În cazul alcalinizării urinei, viteza de eliminare renală a memantinei poate fi redusă cu un factor de 7 - 9 (vezi pct. 4.4). Alcalinizarea urinei poate fi efectul unor modificări radicale ale dietei, de exemplu trecerea de la o dietă pe bază de carne la cea vegetariană, sau poate fi efectul ingestiei masive de antiacide care alcalinizează conţinutul gastric.

Studiile efectuate la voluntari au demonstrat o farmacocinetică liniară pentru doze cuprinse între 10mg şi 40 mg.

Administrarea unei doze de memantină de 20 mg pe zi, concentraţiile în LCR corespund valorii ki (ki = constanta de inhibiţie) a memantinei, care, la om, este de 0,5 μmol/l la nivelul cortexului frontal.

În studiile de scurtă durată efectuate la şobolan, memantina, ca orice alt antagonist NMDA, a indus vacuolizare neuronală şi necroză (leziuni Olney) doar după administrarea unor doze care au determinat atingerea unor valori foarte mari ale concentraţiilor plasmatice maxime. Ataxia şi alte semnepreclinice au precedat vacuolizarea şi necroza. Deoarece efectele nu au fost observate nici în studiile de lungă durată efectuate la rozătoare şi nici în cele efectuate la ne-rozătoare, relevanţa clinică a acestor observaţii nu este cunoscută.

În studiile de toxicitate după administrarea de doze repetate au fost observate inconstant modificări oculare la rozătoare şi la câine, dar nu şi la maimuţă. Examinările oftalmoscopice specifice efectuate în studiile clinice cu memantină nu au evidenţiat nicio modificare oculară.

La rozătoare s-a observat fosfolipidoză în macrofagele pulmonare, determinată de acumularea de memantină în lizozomi. Acest efect este cunoscut pentru alte substanţe active cu proprietăţi cationice amfifile. Este posibilă o corelaţie între această acumulare şi vacuolizarea observată la nivel pulmonar.

Acest efect a fost observat la rozătoare numai în cazul utilizării unor doze mari. Relevanţa clinică a acestor observaţii nu este cunoscută.

Nu s-au observat efecte genotoxice în urma efectuării testelor standard cu memantină. Nu există dovezi ale unor efecte carcinogene în studiile efectuate pe toată durata vieţii la şoarece şi şobolan.

Memantina nu s-a dovedit teratogenă la şobolan şi iepure, chiar în cazul utilizării de doze maternotoxice, şi nu s-au observat reacţii adverse ale memantinei asupra fertilităţii. La şobolan, s-a evidenţiat reducerea creşterii fetusului prin expunerea la concentraţii plasmatice identice sau puţin mai mari decât cele atinse la om în cazul administrării dozelor terapeutice.

Lactoză monohidrat

Celuloză microcristalină (E460)

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Talc (E553b)

Stearat de magneziu (E470b)

Copolimer de acid metacrilic-acrilat de etil (1:1)

Laurilsulfat de sodiu

Polisorbat 80

Talc (E553b)

Triacetină

Simeticonă

Nu este cazul.

5 ani

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Blister (PVC/PVDC-Al): cutie cu 14, 28 ,30, 42, 50, 56, 60, 70, 84, 90, 98, 100 şi 112 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

Marixino 10 mg comprimate filmate14 comprimate filmate:EU/1/13/820/00128 comprimate filmate:EU/1/13/820/00230 comprimate filmate:EU/1/13/820/00342 comprimate filmate:EU/1/13/820/00450 comprimate filmate:EU/1/13/820/00556 comprimate filmate:EU/1/13/820/00660 comprimate filmate:EU/1/13/820/00770 comprimate filmate:EU/1/13/820/00884 comprimate filmate:EU/1/13/820/00990 comprimate filmate:EU/1/13/820/01098 comprimate filmate:EU/1/13/820/011100 comprimate filmate:EU/1/13/820/012112 comprimate filmate:EU/1/13/820/013

Marixino 20 mg comprimate filmate14 comprimate filmate: EU/1/13/820/01428 comprimate filmate: EU/1/13/820/01530 comprimate filmate: EU/1/13/820/01642 comprimate filmate: EU/1/13/820/01750 comprimate filmate: EU/1/13/820/01856 comprimate filmate: EU/1/13/820/01960 comprimate filmate: EU/1/13/820/02070 comprimate filmate: EU/1/13/820/02184 comprimate filmate: EU/1/13/820/02290 comprimate filmate: EU/1/13/820/02398 comprimate filmate: EU/1/13/820/024100 comprimate filmate: EU/1/13/820/025112 comprimate filmate: EU/1/13/820/026

Data primei autorizări: 29 aprilie 2013

Data ultimei reînnoiri a autorizației: 18 ianuarie 2018

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Europene a

Medicamentului http://www.ema.europa.eu.