HEPCLUDEX 2mg pulbere pentru soluție injectabilă prospect medicament

HEPCLUDEX 2 mg pulbere pentru soluție injectabilă

Fiecare flacon conține acetat de bulevirtidă, echivalentul cu bulevirtidă 2 mg.

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

Pulbere pentru soluție injectabilă (pulbere pentru injecție).

Pulberea este de culoare albă sau aproape albă.

După reconstituire, se obține o soluție cu un pH de aproximativ 9,0 și osmolalitate de aproximativ 300 mOsm/kg.

Hepcludex este indicat pentru tratamentul infecției cronice cu virusul hepatitic delta (VHD) la pacienții adulți care au ARN VHD plasmatic (seric) pozitiv și la pacienții copii și adolescenți cu vârsta de 3 ani sau peste, cu o greutate de cel puțin 10 kg cu boală hepatică compensată.

Tratamentul trebuie inițiat doar de un medic cu experiență în tratarea pacienților infectați cu VHD.

Bulevirtida trebuie administrată o dată pe zi (la fiecare 24 ore ± 4 ore) prin injecție subcutanată, ca monoterapie sau prin administrare concomitentă cu un analog nucleozidic/nucleotidic pentru tratamentul infecției preexistente cu virusul hepatitic B (VHB).

Doza recomandată de bulevirtidă la pacienții adulți este de 2 mg o dată pe zi.

Doza recomandată de bulevirtidă la pacienții copii și adolescenți este în funcție de greutate, așa cum se detaliază în tabelul de mai jos.

Dozele pentru pacienții copii și adolescenți care folosesc bulevirtidă 2 mg pulbere pentru soluție injectabilă

Greutate corporală (kg) Doză de bulevirtidă Doză zilnică de bulevirtidă reconstituită 2 mg pulbere pentru soluție injectabilă (ml) 10 kg până la < 25 kg 0,5 ml 1 mg 25 kg până la < 35 kg 0,75 ml 1,5 mg 35 kg și peste 1 ml 2 mg

În ceea ce privește administrarea concomitentă cu analogi nucleozidici/nucleotidici pentru tratamentul infecției cu VHB, vezi pct. 4.4.

Nu se cunoaște durata optimă a tratamentului. Tratamentul trebuie continuat cât timp este asociat cu un beneficiu clinic.

Trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului în cazul seroconversiei susținute a HBsAg (6 luni) sau a pierderii răspunsului virusologic și biochimic.

Dacă a fost omisă o injecție și au trecut mai puțin de 4 ore de la momentul programat, injecția trebuie administrată cât mai curând posibil. Momentul injecției următoare nu se va calcula de la momentul injecției 'de urgență”, ci conform orarului de injectare stabilit anterior. Prin urmare, este necesar să se revină la programul obișnuit de administrare, la momentul stabilit, în ziua următoare.

Dacă a fost omisă o injecție și au trecut mai mult de 4 ore de la momentul programat, doza omisă nu mai trebuie administrată.

Următoarea injecție se va administra conform programului obișnuit (injectarea dozei prescrise fără dublarea acesteia), la momentul stabilit din ziua următoare.

Dacă injecția a fost administrată accidental la mai mult de 4 ore după momentul programat, următoarea administrare trebuie realizată în mod obișnuit (adică în conformitate cu programul inițial).

Nu sunt disponibile date la pacienți > 65 de ani.

Nu s-au efectuat studii cu bulevirtidă la pacienți cu insuficiență renală.

Funcția renală trebuie monitorizată cu atenție. În timpul tratamentului poate apărea o creștere a sărurilor biliare. Având în vedere excreția pe cale renală a sărurilor biliare, creșterea acestora poate fi mai mare la pacienții cu insuficiență renală.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență hepatică ușoară (clasa A Child-Pugh-

Turcotte). Siguranța și eficacitatea bulevirtidei la pacienții cu ciroză decompensată nu au fost stabilite (vezi pct. 4.4 și 5.2).

Siguranța și eficacitatea bulevirtidei la pacienți cu vârsta mai mică de 18 ani nu au fost stabilite în studiile clinice. Doza recomandată de bulevirtidă la pacienții copii și adolescenți cu vârsta de 3 ani sau peste, cu o greutate de cel puțin 10 kg cu boală hepatică compensată se bazează pe modelarea și simularea farmacocineticii/farmacodinamicii populaționale (vezi pct. 5.2).

Numai pentru administrare subcutanată. Bulevirtida poate fi injectată în zone precum partea superioară a coapsei sau abdomen.

Pacienții care își administrează singuri medicamentul sau îngrijitorii care administrează medicamentul trebuie instruiți în mod corespunzător pentru a minimiza riscul de reacții la locul de injectare.

Pacientul sau îngrijitorul trebuie să urmeze cu atenție 'Ghidul de injectare pas cu pas”, furnizat în cutie.

Pentru instrucțiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

Genotipul VHD și VHB

La populația din studiile clinice a fost predominant VHD genotipul 1. Nu se știe dacă genotipul VHD sau VHB afectează eficacitatea clinică a bulevirtidei.

Farmacocinetica, siguranța și eficacitatea bulevirtidei la pacienții cu ciroză decompensată nu au fost stabilite. Nu se recomandă utilizarea la pacienți cu boală hepatică decompensată.

Infecția concomitentă cu VHB

Infecția cu VHB preexistentă trebuie gestionată simultan conform ghidurilor actuale de tratament. În studiul clinic cu bulevirtidă MYR202 au fost incluși doar pacienți cu semne de hepatită activă în pofida tratamentului cu analog nucleozidic/nucleotidic; concomitent cu bulevirtida a fost administrat fumarat de tenofovir disoproxil. Se recomandă monitorizarea atentă a nivelurilor de ADN VHB.

Exacerbările hepatitei după oprirea tratamentului

Oprirea tratamentului cu bulevirtidă poate duce la reactivarea infecțiilor cu VHD și VHB și la exacerbarea hepatitei. În cazul opririi tratamentului trebuie monitorizate cu atenție testele funcției hepatice, inclusiv nivelurile transaminazelor, precum și încărcătura virală a ADN VHB și a ARN

VHD.

Infecția concomitentă cu virusul imunodeficienței umane (HIV) și cu virusul hepatitic C (VHC)

Nu sunt disponibile date de la pacienții infectați concomitent cu HIV sau cu VHC.

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per ml, adică practic 'nu conține sodiu”.

In vitro, s-a dovedit că anumite medicamente pot inhiba polipeptida cotransportoare a taurocolatului de sodiu (NTCP), care constituie ținta bulevirtidei. Nu se recomandă administrarea concomitentă a unor astfel de medicamente (de exemplu sulfasalazină, irbesartan, ezetimib, ritonavir și ciclosporină A).

Ca măsură de precauție, se justifică monitorizarea clinică atentă atunci când bulevirtida se administrează concomitent cu substraturi ale NTCP (de exemplu, estron-3-sulfat, fluvastatină, atorvastatină, pitavastatină, pravastatină, rosuvastatină sau hormoni tiroidieni). Trebuie evitată administrarea concomitentă a acestor substraturi atunci când este posibil.

In vitro s-a observat că bulevirtida inhibă transportorii OATP1B1/3, deși aceasta se întâmplă numai la o concentrație ≥ 0,5 µM, care se obține in vivo doar după administrarea unor doze mari de bulevirtidă (10 mg subcutanat). Nu se cunoaște semnificația clinică a acestor constatări. Ca măsură de precauție, se justifică monitorizarea clinică atentă atunci când se administrează concomitent substraturi ale

OATP1B1/3 [de exemplu, atorvastatină, bosentan, docetaxel, fexofenadină, glecaprevir, gliburidă (glibenclamidă), grazoprevir, nateglinidă, paclitaxel, paritaprevir, pitavastatină, pravastatină, repaglinidă, rosuvastatină, simeprevir, simvastatină, olmesartan, telmisartan, valsartan, voxilaprevir].

Trebuie evitată administrarea concomitentă a acestor substraturi atunci când este posibil.

Administrarea concomitentă a tenofovirului și a bulevirtidei într-un studiu clinic la subiecți sănătoși nu a evidențiat niciun impact asupra farmacocineticii tenofovirului.

Nu a fost observată inhibarea CYP de către bulevirtidă in vitro la concentrații relevante din punct de vedere clinic. Cu toate acestea, într-un studiu clinic a fost observată o creștere cu aproximativ 40% a mediei geometrice a valorilor parțiale pentru ASC2-4h la administrarea concomitentă a midazolamului (substrat al CYP3A4) în asociere cu o doză mare de bulevirtidă (10 mg) și de tenofovir (245 mg), dar când tenofovirul a fost administrat în monoterapie nu a fost detectată o influență semnificativă asupra

ASC2-4h a midazolamului. Ca măsură de precauție, se justifică monitorizarea atentă atunci când se administrează concomitent medicamente cu indice terapeutic îngust care sunt substraturi sensibile pentru CYP3A4 (de exemplu, ciclosporină, carbamazepină, simvastatină, sirolimus și tacrolimus).

Datele provenite din utilizarea bulevirtidei la femeile gravide sunt inexistente sau limitate.

Studiile la animale nu au evidențiat efecte toxice dăunătoare directe sau indirecte asupra funcției de reproducere.

Ca măsură de precauție, este de preferat să se evite utilizarea bulevirtidei în timpul sarcinii și la femeile aflate la vârsta fertilă care nu utilizează măsuri contraceptive.

Nu se cunoaște dacă bulevirtida se excretă în laptele uman. Prin urmare, decizia de a întrerupe alăptarea sau, dimpotrivă, de a întrerupe/de a nu administra tratamentul cu bulevirtidă trebuie luată punând în balanță beneficiul pe care îl reprezintă alăptarea pentru copil și beneficiul pe care îl oferă tratamentul pentru femeie.

Nu sunt disponibile date privind efectul bulevirtidei asupra fertilității la om. În studiile la animale nu au fost observate efecte ale bulevirtidei asupra capacității de împerechere și a fertilității la masculi sau la femele.

Medicamentul are influență mică asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.

Pacienții trebuie informați că a fost raportată apariția amețelii în timpul tratamentului cu bulevirtidă (vezi pct. 4.8).

Cele mai frecvente reacții adverse raportate au fost creșterea sărurilor biliare (foarte frecventă), cefaleea (foarte frecventă), pruritul (foarte frecvent) și reacții la locul de injectare (foarte frecvente).

Creșterile nivelului de săruri biliare au fost de obicei asimptomatice și reversibile la oprirea tratamentului.

Cea mai frecvent raportată reacție adversă gravă este exacerbarea hepatitei după oprirea tratamentului cu bulevirtidă, posibil asociată cu recăderea virusologică după oprirea tratamentului (vezi pct. 4.4).

Următoarele reacții adverse au la bază datele cumulate din studii clinice la adulți și experiența ulterioară punerii pe piață.

Mai jos sunt prezentate reacțiile adverse, clasificate în funcție de aparate, sisteme și organe și de frecvența absolută. Frecvențele sunt definite astfel: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 și < 1/10), mai puțin frecvente (≥ 1/00 și < 1/100).

Frecvență Reacție adversă

Frecvente Eozinofilie

Mai puțin frecvente Hipersensibilitate, inclusiv reacție anafilacticăa

Foarte frecvente Cefalee

Frecvente Amețeli

Frecvente Greață

Foarte frecvente Valori crescute ale sărurilor biliare totale

Foarte frecvente Prurit

Frecvente Artralgie

Foarte frecvente Reacții la locul injectăriib

Frecvente Oboseală

Frecvente Boală asemănătoare gripei a Reacție adversă identificată în urma monitorizării ulterioare punerii pe piață b Include eritem la locul injectării, reacție la locul injectării, durere la locul injectării, indurație la locul injectării, tumefiere la locul injectării, erupție cutanată tranzitorie la locul injectării, hematom la locul injectării, prurit la locul injectării și dermatită la locul injectării

Descrierea unor reacții adverse selectate

Valori crescute ale sărurilor biliare totale

Valorile crescute ale sărurilor biliare, asimptomatice, asociate cu mecanismul de acțiune al bulevirtidei, au fost observate foarte frecvent în studiile clinice pentru bulevirtidă; valorile crescute ale sărurilor biliare au fost reversibile după oprirea tratamentului cu bulevirtidă.

Din cauza excreției renale a sărurilor biliare, valorile crescute ale sărurilor biliare pot fi mai pronunțate la pacienții cu insuficiență renală.

Nu sunt disponibile date privind impactul pe termen lung (> 96 de săptămâni) al valorilor crescute ale sărurilor biliare induse de bulevirtidă.

Bulevirtida este destinată injectării subcutanate, care este asociată cu riscul de reacții la locul injectării, care includ tumefiere, eritem, iritație, prurit, infecție, hematom, erupție cutanată tranzitorie, indurație și durere locală. Există o probabilitate mai mare ca aceste reacții locale să apară dacă injecția se administrează accidental într-o zonă greșită sau dacă soluția este direcționată accidental în mod greșit spre țesutul moale.

Valori crescute ale numărului de eozinofile au fost observate frecvent la pacienții cărora li se administrează tratament cu bulevirtidă; nu au existat sechele clinice asociate, reacții adverse hepatice sau modificări semnificative ale testelor de laborator legate de funcția hepatică.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată prin intermediul sistemului național de raportare, astfel cum este menționat în Anexa V.

Nu există date privind supradozajul cu bulevirtidă la om. În caz de supradozaj, pacientul trebuie monitorizat pentru a se observa apariția manifestărilor de toxicitate și, dacă este necesar, pentru acordarea tratamentului standard de susținere a funcțiilor vitale.

Grupa farmacoterapeutică: antivirale pentru utilizare sistemică, alte antivirale. Codul ATC: J05AX28

Bulevirtida blochează pătrunderea VHB și a VHD în hepatocite, legându-se de NTCP și inactivând acest transportor hepatic al sărurilor biliare, cu rol esențial ca receptor de intrare a VHB/VHD.

Eficacitatea și siguranța clinică a bulevirtidei au fost investigate în cadrul unui studiu de fază 3 și a două studii de fază 2. Au fost incluși pacienți cu infecție cronică cu VHD și cu hepatită activă.

Populația din aceste trei studii a constat în principal din caucazieni, VHD genotipul 1 fiind predominant.

Studiul MYR301

În studiul 301, 100 din 150 de pacienți cu infecție cronică cu VHD au fost randomizați pentru a primi tratament imediat cu bulevirtidă 2 mg o dată pe zi (N=49) sau pentru ca tratamentul să fie amânat pentru 48 de săptămâni (N=51). Randomizarea a fost stratificată în funcție de prezența sau absența cirozei compensate.

Dintre cei 49 de pacienți din grupul de tratament imediat, vârsta medie a fost de 44 de ani; 61% erau bărbați, 84% erau de rasă albă și 16% erau de rasă asiatică. Dintre cei 51 de pacienți din grupul de tratament amânat, vârsta medie a fost de 41 de ani; 51% erau bărbați, 78% erau de rasă albă și 22% erau de rasă asiatică. Toți cei 100 de pacienți au avut infecție cu VHD, genotipul 1.

Caracteristicile inițiale au fost echilibrate între grupurile de tratament imediat și cel amânat. Dintre pacienții care au primit 2 mg de bulevirtidă, la momentul inițial, valoarea medie pentru ARN VHD plasmatic a fost de 5,1 log10 UI/ml, valoarea medie a ALT a fost de 108 U/l, 47% dintre pacienți au avut antecedente de ciroză și 53% au fost tratați anterior cu interferon. În timpul studiului (până în săptămâna 48), 63% dintre acești pacienți, au primit terapie concomitentă în conformitate cu tratamentul standard pentru infecția preexistentă cu VHB: cele mai frecvente medicamente administrate concomitent au fost medicamente care aveau în compoziție fumarat de tenofovir disoproxil sau tenofovir alafenamidă (49%) și entecavir (14%).

Tabelul de mai jos prezintă rezultatele virusologice și biochimice pentru tratamentul imediat cu bulevirtidă 2 mg o dată pe zi și tratamentul amânat în săptămâna 48.

Săptămâna 48a Bulevirtidă 2 mg Tratament amânat (Tratament imediat) (N=51) (N=49)

ARN VHD nedetectabilb sau scăderea ARN VHD dcu ≥ 2 log UI/ml și normalizarea ALTc 45% 2%

ARN VHD nedetectabilb sau scăderea ARN VHD ecu ≥ 2 log10 UI/ml 71% 4%

Normalizarea ALTc 51% e 12%

a. Pentru primul criteriu final de evaluare, a fost utilizată ultima observație reportată (LOCF) pentru valorile lipsă, dacă au fost legate de COVID-19; altfel, lipsă = eșec; pentru al doilea și al treilea criteriu final de evaluare, lipsă = eșec.

b. < limita inferioară de cuantificare LLOQ (obiectiv nedetectat)

c. Definită ca o valoare ALT în intervalul normal: zone din Rusia, ≤ 31 U/l pentru femei și ≤ 41 U/l pentru bărbați; toate celelalte zone, ≤ 34 U/l pentru femei și ≤ 49 U/l pentru bărbați.

d. valoarea p < 0,0001.

e. Multiplicitatea nu a fost controlată.

Studiul MYR202

În studiul MYR202, 56 din 118 pacienți cu infecție cronică cu VHD și replicare virală în curs de desfășurare, care au fost tratați anterior cu interferon, prezentau o contraindicație la interferon sau erau cirotici, au fost randomizați pentru a primi bulevirtidă 2 mg + TDF (N=28) sau TDF în monoterapie (N=28) timp de 24 de săptămâni. În săptămâna 24, 21% dintre pacienții din grupul bulevirtidă 2 mg +

TDF au obținut un răspuns combinat, 54% au obținut ARN VHD nedetectabil (definit ca < limita de detecție [LOD], unde LOD a fost de 14 UI/ml) sau o scădere cu ≥ 2 log10 UI/ml, iar 43% au obținut o normalizare a ALT. În săptămâna 24, niciun pacient din grupul TDF nu a obținut un răspuns combinat, 4% au obținut ARN VHD nedetectabil sau o scădere a ARN VHD cu ≥ 2 log10 UI/ml, și 7% au obținut normalizarea ALT (ALT normal a fost definit ca ≤ 31 U/l pentru femei și ≤ 41 U/l pentru bărbați).

Studiul MYR203

În studiul MYR203, un număr total de 15 pacienți au fost tratați cu bulevirtidă 2 mg pe zi, timp de 48 de săptămâni. În acest set de date limitat, profilurile de eficacitate și siguranță nu au fost substanțial diferite față de cele ale pacienților tratați timp de 24 de săptămâni. Doi pacienți au prezentat creșterea viremiei, posibil asociată cu absența aderenței la tratament.

Bulevirtida are potențialul de a induce producerea de anticorpi anti-medicament (AAM), așa cum s-a detectat în studiile clinice prin intermediul unui test de imunoabsorbție enzimatică (ELISA). În cadrul studiilor MYR203 și MYR301, un număr total de 64 de pacienți care au fost tratați cu bulevirtidă 2 mg în monoterapie, timp de 48 de săptămâni, au fost eligibili pentru evaluarea prevalenței AAM; 18 dintre acești pacienți (28,1%) au fost testați pozitiv pentru prevalența AAM, dintre care 3 pacienți (4,7%) au fost pozitivi pentru AAM la momentul inițial.

Nu există date care să evidențieze că farmacocinetica, siguranța sau eficacitatea bulevirtidei au fost modificate la acești pacienți.

Vezi pct. 4.2 și 5.2 pentru informații privind utilizarea la copii și adolescenți.

Proprietățile farmacocinetice ale bulevirtidei au fost caracterizate după administrarea intravenoasă și după administrarea subcutanată. La doze mai mari a crescut în mod disproporționat expunerea la bulevirtidă, iar clearance-ul aparent și volumul de distribuție aparent au scăzut.

Volumul de distribuție estimat este mai mic decât volumul total de apă din organism. Legarea de proteinele plasmatice in vitro este mare, bulevirtida legându-se în proporție de > 99% de proteinele plasmatice.

Nu a fost realizat niciun studiu de metabolizare pentru bulevirtidă. Bulevirtida este o peptidă liniară formată din L-aminoacizi și se preconizează că se degradează în peptide mai mici și în aminoacizi individuali. Nu se preconizează formarea de metaboliți activi.

Pe baza studiilor de interacțiune in vitro, bulevirtida nu inhibă CYP1A2, CYP2A6, CYP2B6,

CYP2C9, CYP2C19, CYP2D6 și CYP3A4.

Nu s-a observat nicio acțiune inductoare in vitro a bulevirtidei asupra CYP1A2, CYP2B6 sau

Pe baza studiilor in vitro, nu se așteaptă nicio interacțiune relevantă din punct de vedere clinic pentru cei mai frecvenți transportori de eflux (MDR1, BCRP, BSEP, MATE1 și MATE2K) și transportori de captare (OATP2B1, OAT1, OAT3, OCT1 și OCT2). A fost identificată o interacțiune specifică in vitro cu polipeptidele transportoare de anioni organici, OATP1B1 și OATP1B3 cu valori IC50 de 0,5 și, respectiv, 8,7 µM.

Nu a fost detectată excreția bulevirtidei pe cale urinară la voluntari sănătoși. Se presupune că principala cale de eliminare este prin intermediul legării de țintă (NTCP). Atât distribuția, cât și eliminarea după mai multe doze au fost reduse față de valorile estimate după prima doză. Ratele de acumulare pentru Cmax și ASC pentru doza de 2 mg au fost aproximativ duble. Se presupune că starea de echilibru se atinge în primele săptămâni de administrare. După atingerea concentrațiilor plasmatice maxime, concentrațiile plasmatice au scăzut cu un t1/2 de 4-7 ore.

Nu s-au efectuat studii cu bulevirtidă la pacienți cu insuficiență renală.

Nu s-au efectuat studii cu bulevirtidă la pacienți cu insuficiență hepatică moderată și severă.

Nu sunt disponibile date la pacienți cu vârsta mai mare de 65 de ani.

Farmacocinetica bulevirtidei la pacienții copii și adolescenți nu a fost evaluată într-un studiu clinic.

Recomandările de stabilire a dozei la pacienții copii și adolescenți cu vârsta de 3 ani și peste, cu o greutate de cel puțin 10 kg, se bazează pe adaptarea expunerii la concentrații ale bulevirtidei de uz pediatric făcând comparație cu concentrații observate la adulții cu infecție cu VHD, tratați cu bulevirtidă 2 mg o dată pe zi. Este de așteptat ca expunerile plasmatice, simulate la starea de echilibru ale dozei de bulevirtidă stabilită în funcție de greutate (vezi pct. 4.2), administrată o dată pe zi prin injecție subcutanată la pacienții copii și adolescenți, să se încadreze în limitele de expunere sigure și eficace pentru o doză de 2 mg de bulevirtidă administrată o dată pe zi prin injecție subcutanată la adulți.

Datele non-clinice nu au evidențiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenționale farmacologice privind evaluarea siguranței, toxicitatea după doză unică și după doze repetate și toxicitatea asupra funcției de reproducere și dezvoltării.

Nu au fost efectuate studii de genotoxicitate și de carcinogenitate din cauza naturii și a mecanismului de acțiune ale medicamentului.

A fost finalizat un studiu de dezvoltare pre- și postnatală la șobolani, care nu a demonstrat toxicitate asociată bulevirtidei.

Carbonat de sodiu anhidru

Bicarbonat de sodiu

Manitol

Acid clorhidric (pentru ajustarea pH-ului)

Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepția celor menționate la pct. 6.6.

2 ani

După reconstituire, a fost demonstrată stabilitate chimică și fizică în utilizare pentru o perioadă de 2 ore la temperatura camerei (până la 25 °C). Din punct de vedere microbiologic, se recomandă ca medicamentul să fie utilizat imediat.

A se păstra la frigider (2 °C-8 °C). Păstrați flacoanele în cutie pentru a fi protejate de lumină.

Flacon de sticlă incoloră, cu dop din cauciuc bromobutilic sau clorobutilic, sigilat cu un capac de tip 'flip off” (aluminiu cu disc din plastic).

Cutie cu 30 de flacoane.

Fiecare flacon este destinat unei singure utilizări, iar cantitatea suplimentară de medicament neutilizat trebuie eliminată în mod corespunzător. Pacientului trebuie să-i fie furnizate apă sterilă pentru preparate injectabile, seringi (cu gradații necesare în funcție de doza care trebuie administrată), ace și tampoane cu alcool.

Flaconul cu bulevirtidă trebuie scos din frigider cu puțin timp înainte de injecție, iar capacul albastru de tip 'flip-off” trebuie înlăturat. Se ia o seringă de unică folosință și un ac care se atașează de vârful seringii pentru a introduce în seringă 1 ml de apă sterilă pentru preparate injectabile. Acul seringii care conține apa sterilă pentru preparate injectabile trebuie apoi introdus în flaconul cu bulevirtidă prin dopul de cauciuc. Apa sterilă pentru preparate injectabile din seringă se injectează apoi în flaconul cu bulevirtidă, iar acesta trebuie clătinat cu grijă până când se obține o soluție limpede. Conținutul necesar pentru doza care trebuie administrată din flaconul cu bulevirtidă trebuie extras înapoi în aceeași seringă, cu același ac (vezi tabelul de mai jos).

Volumele necesare ale dozei care trebuie extrase pentru administrarea de bulevirtidă

Doza de bulevirtidă Volumul necesar de bulevirtidă reconstituită care trebuie extras 1 mg 0,5 ml 1,5 mg 0,75 ml 2 mg 1 ml

În continuare, acul trebuie desprins de pe seringă. La această seringă se atașează un ac pentru injecție subcutanată și înainte de injectare se elimină orice bule de aer rămase în seringă. Apoi se administrează subcutanat conținutul flaconului de bulevirtidă.

Eliminarea medicamentului și a componentelor auxiliare

Toate componentele utilizate/materialele reziduale trebuie manipulate în conformitate cu reglementările actuale.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Gilead Sciences Ireland UC

Carrigtohill

County Cork, T45 DP77

Irlanda

EU/1/20/1446/001

Data primei autorizări: 31 iulie 2020

Data ultimei reînnoiri a autorizației: 17 iulie 2023

Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Europene pentru

Medicamente http://www.ema.europa.eu.