GANFORT 300mcg / 5mg / ml picături oftalmice soluție prospect medicament

S01ED51 bimatoprost + timolol • Organe senzitive | Preparate antiglaucom si miotice | Agenți beta-blocanti

Combinația de bimatoprost și timolol este utilizată pentru reducerea presiunii intraoculare crescute la pacienții cu glaucom cu unghi deschis sau hipertensiune oculară. Bimatoprostul este un analog al prostaglandinelor, iar timololul este un beta-blocant; împreună, acestea acționează prin creșterea fluxului de lichid din ochi și reducerea producției de lichid, scăzând astfel presiunea.

Medicamentul este disponibil sub formă de picături oftalmice și se administrează de obicei o dată pe zi, seara. Este esențial ca pacienții să respecte indicațiile medicului pentru a preveni deteriorarea vederii.

Efectele secundare frecvente includ roșeața ochilor, senzația de arsură, mâncărimea și uscăciunea oculară. În cazuri rare, pot apărea efecte sistemice, cum ar fi scăderea ritmului cardiac sau dificultăți de respirație, datorită prezenței timololului.

Această combinație nu este recomandată femeilor însărcinate sau care alăptează, decât dacă beneficiile depășesc riscurile. Pacienții trebuie să informeze medicul despre orice alte afecțiuni sau medicamente utilizate pentru a evita interacțiunile medicamentoase.

Date generale despre GANFORT 300mcg / 5mg / ml

Substanța: bimatoprost + timolol

Data ultimei liste de medicamente: 01-12-2019

Codul comercial: W51521001

Concentrație: 300mcg / 5mg / ml

Forma farmaceutică: picături oftalmice soluție

Cantitate: 1

Prezentare produs: cutie x1 flac din pejd x3ml picoftsol

Tip produs: original

Restricții eliberare rețetă: P-RF - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

Producător: ALLERGAN PHARMACEUTICALS IRELAND - IRLANDA

Deținător: ALLERGAN PHARMACEUTICALS IRELAND - IRLANDA

Număr APP: 340/2006/01

Valabilitate: 2 ani

Forme farmaceutice disponibile pentru bimatoprost + timolol

Concentrațiile disponibile pentru bimatoprost + timolol

0.3mg/5mg/ml, 300mcg/5mg/ml

Alte substanțe similare cu bimatoprost + timolol

Conținutul prospectului pentru medicamentul GANFORT 300mcg / 5mg / ml picături oftalmice soluție

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

GANFORT 0,3 mg/ml + 5 mg/ml picături oftalmice, soluţie

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un ml soluţie conţine bimatoprost 0,3 mg şi timolol 5 mg (sub formă de maleat de timolol 6,8 mg).

Excipient cu efect cunoscut

Fiecare ml de soluţie conţine clorură de benzalconiu 0,05 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Picături oftalmice, soluţie (picături oftalmice)

Soluţie incoloră până la galben deschis.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Reducerea tensiunii intraoculare (TIO) la pacienţii adulţi cu glaucom cu unghi deschis sau cu hipertensiune oculară care nu răspund suficient la beta-blocante sau la analogi de prostaglandină cu administrare topică.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Recomandări de dozaj la adulţi (inclusiv la vârstnici)

Doza recomandată este de o picătură GANFORT în ochiul (ochii) afectat (afectaţi) o dată pe zi, administrată dimineaţa sau seara. Doza trebuie administrată la aceeaşi oră în fiecare zi.

Informaţiile din literatura existentă privind GANFORT sugerează faptul că administrarea dozei seara poate fi mai eficientă în scăderea TIO decât administrarea dozei dimineaţa. Cu toate acestea, atunci când se recomandă administrarea dozei dimineaţa sau seara, trebuie luat în considerare gradul de complianţă (vezi pct. 5.1).

Dacă a fost omisă o doză, tratamentul trebuie continuat cu următoarea doză planificată. Doza nu trebuie să depăşească o picătură pe zi în ochiul (ochii) afectat (afectaţi).

Insuficienţă renală şi hepatică

Nu s-a studiat utilizarea GANFORT la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală. De aceea, se recomandă prudenţă în tratarea acestor pacienţi.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea GANFORT la copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date.

Mod de administrare

Dacă se utilizează mai mult de un medicament oftalmic cu acţiune topică, fiecare trebuie instilat la un interval de minim 5 minute.

Absorbţia sistemică se reduce prin utilizarea ocluziei nazolacrimale sau prin închiderea pleoapelor timp de 2 minute. Acest lucru poate conduce la o scădere a reacţiilor adverse sistemice şi la o creştere a activităţii locale.

4.3 Contraindicaţii

* Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

* Hiperreactivitate bronşică, inclusiv astm bronşic sau antecedente de astm bronşic, afecţiuni pulmonare obstructive cronice severe.

* Bradicardie sinusală, sindrom de sinus bolnav, bloc sino-atrial, bloc atrio-ventricular de gradul doi sau trei, în absenţa unui stimulator cardiac. Insuficienţă cardiacă simptomatică, şoc cardiogen.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Similar altor medicamente oftalmice administrate local, substanţele active (timolol/bimatoprost) din

GANFORT se pot absorbi sistemic. Nu s-a observat nicio intensificare a absorbţiei sistemice a substanţelor active individuale. Din cauza componentei cu activitate beta-adrenergică - timolol, pot să apară aceleaşi tipuri de reacţii adverse cardiovasculare, pulmonare, precum şi alte reacţii adverse observate în cazul beta-blocantelor administrate sistemic. Incidenţa reacţiilor adverse sistemice în urma administrării topice oftalmice este mai scăzută decât în cazul administrării sistemice. Pentru a scădea absorbţia sistemică, vezi pct. 4.2.

Tulburări cardiace

La pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (de exemplu coronaropatii, angină Prinzmetal şi insuficienţă cardiacă) şi tratamentul hipotensiunii cu beta-blocante trebuie evaluaţi atent şi trebuie luat în considerare tratamentul cu alte substanţe active. Pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare trebuie monitorizaţi pentru evidenţierea semnelor de agravare a acestor afecţiuni şi de apariţie a reacţiilor adverse.

Din cauza efectului dromotrop negativ, beta-blocantele trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu bloc cardiac de gradul întâi.

Tulburări vasculare

Pacienţii cu tulburări severe ale circulaţiei periferice (şi anume forme severe ale bolii Raynaud sau ale sindromului Raynaud) trebuie trataţi cu precauţie.

Tulburări respiratorii

În urma administrării anumitor beta-blocante de uz oftalmic s-au raportat reacţii adverse respiratorii, inclusiv reacţii adverse letale, provocate de bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic.

GANFORT trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni pulmonare obstructive cronice uşoare/moderate şi numai dacă beneficiul potenţial depăşeşte riscul potenţial.

Tulburări endocrine

Medicamentele blocante beta-adrenergice trebuie administrate cu precauţie la pacienţii predispuşi la episoade spontane de hipoglicemie sau la pacienţii cu diabet zaharat instabil, deoarece beta-blocantele pot masca semnele şi simptomele hipoglicemiei acute.

Beta-blocantele pot masca şi semnele hipertiroidismului.

Afecţiuni ale corneei

Beta-blocantele oftalmice pot determina xeroftalmie. Pacienţii cu afecţiuni ale corneei trebuie trataţi cu precauţie.

Alte beta-blocante

Efectul asupra tensiunii intraoculare sau reacţiile cunoscute de blocare sistemică a receptorilor beta-adrenergici pot fi accentuate când timololul este administrat pacienţilor care primesc deja un beta-blocant administrat sistemic. Răspunsul acestor pacienţi trebuie urmărit cu atenţie. Nu este recomandată administrarea locală a două blocante ale receptorilor beta-adrenergici (vezi pct. 4.5).

Reacţii anafilactice

Este posibil ca în timpul tratamentului cu beta-blocante, pacienţii cu antecedente de atopie sau de reacţii anafilactice severe la o varietate de alergeni să reacţioneze mai rapid la contactul repetat cu aceşti alergeni şi să nu răspundă la doza uzuală de adrenalină utilizată în tratamentul reacţiilor anafilactice.

Dezlipire de coroidă

Dezlipirea coroidei a fost raportată odată cu administrarea tratamentului de diminuare a umorii apoase (de exemplu timolol, acetazolamidă) în urma procedurilor de filtrare.

Anestezie din cadrul intervenţiilor chirurgicale

Preparatele oftalmologice beta-blocante pot bloca efectele sistemice ale beta-agoniştilor, de exemplu ale adrenalinei. Medicul anestezist trebuie să fie informat în cazul în care pacientului i se administrează timolol.

Hepatic

La pacienţii cu antecedente de afecţiuni hepatice uşoare sau cu valori anormale ale alanin aminotransferazei (ALT), aspartat aminotransferazei (AST) şi/sau bilirubinemiei la momentul inițial, nu s-au raportat reacţii adverse asupra funcţiei hepatice pe durata a 24 luni de tratament cu bimatoprost. Nu se cunosc reacţii adverse ale timololului administrat oftalmic asupra funcţiei hepatice.

Ocular

Înaintea iniţierii tratamentului, pacienţii trebuie informaţi despre posibilitatea creşterii genelor, închiderii la culoare a pielii pleoapelor sau a pielii perioculare şi hiperpigmentării spre brun a irisului, deoarece acestea s-au observat în timpul tratamentului cu bimatoprost şi GANFORT. Este de aşteptat ca hiperpigmentarea irisului să aibă caracter permanent şi poate conduce la apariţia de diferenţe de aspect între ochi atunci când este tratat un singur ochi. După întreruperea tratamentului cu GANFORT, pigmentarea irisului poate fi permanentă. După 12 luni de tratament cu GANFORT, incidenţa pigmentării irisului a fost de 0,2%. După 12 luni de tratament cu bimatoprost sub formă de picături oftalmice, în monoterapie, incidenţa a fost de 1,5% şi nu a crescut în următorii 3 ani de tratament.

Modificarea pigmentării este cauzată mai degrabă de creşterea conţinutului de melanină din melanocite decât de creşterea numărului de melanocite. Nu se cunosc efectele pe termen lung ale hiperpigmentării irisului. Modificările de culoare ale irisului observate în cazul administrării oftalmice de bimatoprost pot să nu fie vizibile timp de mai multe luni sau ani. Nici nevii şi nici pistruii irisului nu par să fie afectaţi de tratament. Pigmentarea ţesutului periorbital s-a dovedit reversibilă la anumiţi pacienţi.

S-a raportat apariţia edemului macular, inclusiv edemul macular cistoid, după tratamentul cu

GANFORT. De aceea, GANFORT trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu afachie, la pacienţii cu pseudoafachie cu ruptură de capsulă posterioară a cristalinului sau la pacienţii cu factori de risc cunoscuţi pentru edem macular (de exemplu intervenţie chirurgicală intraoculară, ocluzii venoase retiniene, afecţiuni oculare inflamatorii şi retinopatie diabetică).

GANFORT trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu inflamaţie intraoculară activă (de exemplu uveită), deoarece inflamaţia se poate exacerba.

Piele

Există posibilitatea creşterii părului în zonele în care soluţia GANFORT vine în mod repetat în contact cu suprafaţa pielii. Prin urmare, este important ca GANFORT să fie administrat conform instrucţiunilor şi să se evite ca acesta să curgă pe obraz sau pe alte zone ale pielii.

Excipienţi

Conservantul din GANFORT, clorura de benzalconiu, poate provoca iritaţie oculară. Lentilele de contact trebuie îndepărtate înainte de administrare şi pot fi reaplicate după minim 15 minute. Se cunoaşte despre clorura de benzalconiu că decolorează lentilele de contact moi. Contactul cu lentilele de contact moi trebuie evitat.

Despre clorura de benzalconiu s-a raportat că provoacă cheratopatie punctiformă şi/sau cheratopatie ulcerativă toxică. Ca urmare, se impune monitorizare în cazul utilizării frecvente sau prelungite de

GANFORT la pacienţii cu xeroftalmie sau în cazul în care corneea este afectată.

Alte afecţiuni

Nu s-a studiat utilizarea GANFORT la pacienţii cu afecţiuni oculare inflamatorii, glaucom neovascular, glaucom inflamator, glaucom cu unghi închis, glaucom congenital sau cu glaucom cu unghi îngust.

În studiile efectuate cu bimatoprost 0,3 mg/ml la pacienţii cu glaucom sau hipertensiune oculară, s-a demonstrat că expunerea mai frecventă a ochiului la mai mult de o doză de bimatoprost pe zi poate diminua efectul de scădere a presiunii intraoculare. Pacienţii care utilizează GANFORT împreună cu alţi analogi de prostaglandine trebuie să fie monitorizaţi pentru modificări ale presiunii intraoculare.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Nu s-au efectuat studii specifice privind interacţiunile folosind o combinaţie fixă bimatoprost/timolol.

Când se administrează soluţii oftalmice beta-blocante concomitent cu blocante ale canalelor de calciu, guanetidină, blocante ale receptorilor beta-adrenergici, parasimpatomimetice, antiaritmice (inclusiv amiodaronă) şi glicozide digitalice administrate oral, există posibilitatea apariţiei de efecte adverse aditive având ca rezultat hipotensiune arterială şi/sau bradicardie accentuată.

În timpul tratamentului combinat cu inhibitori CYP2D6 (de exemplu chinidină, fluoxetină, paroxetină) şi timolol, a fost raportată blocarea sistemică accentuată a receptorilor beta-adrenergici (de exemplu scăderea frecvenţei cardiace, depresie).

În urma utilizării concomitente a beta-blocantelor oftalmice şi a adrenalinei (epinefrină), ocazional, a fost raportată midriază.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Nu sunt disponibile date adecvate privind utilizarea combinaţiei fixe bimatoprost/timolol la gravide.

GANFORT nu trebuie utilizat în timpul sarcinii cu excepţia cazului în care este absolut necesar.

Pentru a reduce absorbţia sistemică vezi pct. 4.2.

Bimatoprost

Nu sunt disponibile date clinice adecvate privind expunerea la medicament în timpul sarcinii. Studiile la animale au evidenţiat toxicitate asupra funcţiei de reproducere la doze maternotoxice mari (vezi pct.

5.3).

Timolol

Studiile epidemiologice nu au evidenţiat niciun efect teratogen, dar au pus în evidenţă un risc de întârziere a creşterii intrauterine când beta-blocantele se administrează pe cale orală. În plus, atunci când beta-blocantele s-au administrat până în momentul naşterii, la nou-născuţi s-au observat semne şi simptome de blocare a receptorilor beta-adrenergici (de exemplu bradicardie, hipotensiune arterială, detresă respiratorie şi hipoglicemie). În cazul administrării de GANFORT până în momentul naşterii, nou-născuţii trebuie monitorizaţi atent în primele zile de viaţă. Studiile cu timolol la animale au evidenţiat toxicitate asupra funcţiei de reproducere la doze semnificativ mai mari decât cele care se folosesc în practica clinică (vezi pct. 5.3).

Alăptarea
Timolol

Beta-blocantele se excretă în laptele uman. Cu toate acestea, la dozele terapeutice de timolol din picăturile oftalmice este puţin probabilă prezenţa în laptele uman a unei cantităţi suficiente care să producă simptome clinice de blocare a receptorilor beta-adrenergici la sugari. Pentru a reduce absorbţia sistemică vezi pct. 4.2.

Bimatoprost

Nu se cunoaşte dacă bimatoprost se excretă în laptele uman, dar se excretă în laptele femelelor de şobolan. GANFORT nu trebuie utilizat de femeile care alăptează.

Fertilitatea

Nu există date privind efectele GANFORT asupra fertilităţii la om.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

GANFORT are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Similar oricărui tratament oftalmic, dacă prezintă tulburări temporare de vedere în momentul instilării, înainte de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, pacientul trebuie să aştepte până când vederea redevine clară.

4.8 Reacţii adverse

Rezumatul profilului de siguranţă

Reacţiile adverse raportate în studiile clinice cu GANFORT s-au limitat la cele raportate anterior referitoare la fiecare dintre substanţele active, bimatoprost şi timolol, administrate individual. În studiile clinice nu s-au observat reacţii adverse noi specifice pentru GANFORT.

Majoritatea reacţiilor adverse raportate în studiile clinice cu GANFORT au fost oculare, uşoare ca severitate şi niciuna nu a fost gravă. Pe baza datelor colectate timp de 12 luni, reacţia adversă cel mai frecvent raportată, la aproximativ 26% dintre pacienţi, a fost hiperemia conjunctivală (în general minimă spre uşoară şi considerată a avea un caracter neinflamator), necesitând întreruperea tratamentului la 1,5% dintre pacienţi.

Reacţiile adverse sub formă de tabel

Tabelul 1 prezintă reacţiile adverse care au fost raportate în timpul studiilor clinice cu toate formulările

GANFORT (multidoză și unidoză) sau în perioada de după punerea pe piaţă.

Reacţiile adverse posibile sunt prezentate conform sistemului MedRA de clasificare pe aparate, sisteme și organe și se bazează pe următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 și < 1/10); mai puțin frecvente (≥ 1/1000 și < 1/100); rare (≥ 1/10000 și < 1/1000); foarte rare (< 1/10000) și cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravității.

Tabelul 1 Lista reacțiilor adverse cu toate formulările GANFORT (multidoză și unidoză)

Aparate, sisteme şi organe Frecvenţă Reacţii adverse

Tulburări ale sistemului Cu frecvenţă necunoscută Reacţii de hipersensibilitate, imunitar inclusiv semne sau simptome de dermatită alergică, angioedem, alergie oculară

Tulburări psihice Cu frecvenţă necunoscută Insomnie2, coşmaruri2

Tulburări ale sistemului nervos Frecvente Cefalee Cu frecvenţă necunoscută Disgeuzie2, ameţeli

Tulburări oculare Foarte frecvente Hiperemie conjunctivală.

Frecvente Cheratită punctiformă, eroziune corneeană2, senzaţie de arsură2, iritație conjunctivală1, prurit ocular, senzaţie de înţepătură la nivelul ochiului2, senzaţie de corp străin, xeroftalmie, eritem palpebral, dureri oculare, fotofobie, secreţii oculare, tulburări de vedere2, prurit palpebral, diminuarea acuităţii vizuale2, blefarită2, edem palpebral, iritaţie la nivel ocular, lăcrimare în exces, creşterea genelor.

Mai puţin frecvente Irită2, edem conjunctival2, durere palpebrală2, senzație anormală la nivelul ochiului1, astenopie, trichiazis2, hiperpigmentare a irisului2, modificări periorbitale și ale pleoapei, asociate cu atrofie a țesutului adipos periorbital și rigiditate a pielii, care determină adâncirea șanțului palpebral, ptoză palpebrală, enoftalmie, lagoftalmie și retracţia pleoapelor1&2, decolorare (închidere la culoare) a genelor1.

Cu frecvenţă necunoscută Edem macular cistoid2, umflarea ochiului, vedere înceţoşată2, disconfort ocular

Tulburări cardiace Cu frecvenţă necunoscută Bradicardie

Tulburări vasculare Cu frecvenţă necunoscută Hipertensiune arterială

Tulburări respiratorii, toracice Frecvente Rinită2 şi mediastinale Mai puţin frecvente Dispnee Cu frecvenţă necunoscută Bronhospasm (predominant la pacienţii cu afecţiuni bronhospastice preexistente) 2, astm

Afecţiuni cutanate şi ale Frecvente Pigmentare palpebrală2, ţesutului subcutanat hirsutism2, hiperpigmentare a pielii (perioculară) Cu frecvenţă necunoscută Alopecie, decolorarea pielii (periocular)

Tulburări generale şi la nivelul Cu frecvenţă necunoscută Oboseală locului de administrare 1reacții adverse observate doar la administrarea GANFORT formulare unidoză 2reacții adverse observate doar la administrarea GANFORT formulare multidoză

Similar altor medicamente oftalmice administrate local, GANFORT (bimatoprost/timolol) se absoarbe în circulaţia sistemică. Absorbţia timololului poate provoca reacţii adverse similare observate în cazul beta-blocantelor administrate sistemic. Incidenţa reacţiilor adverse sistemice în urma administrării topice oftalmice este mai scăzută decât în cazul administrării sistemice. Pentru a reduce absorbţia sistemică vezi pct. 4.2.

Reacţiile adverse suplimentare care s-au observat după administrarea fiecăreia dintre substanţele active (bimatoprost sau timolol) şi care sunt probabil să apară şi după administrarea de GANFORT sunt prezentate mai jos în Tabelul 2:

Tabelul 2 Lista reacțiilor adverse suplimentare observate la oricare dintre substanțele active (bimatoprost sau timolol)

Aparate, sisteme şi organe Reacţii adverse

Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii alergice sistemice, inclusiv anafilaxie1

Tulburări metabolice şi de nutriţie Hipoglicemie1

Tulburări psihice Depresie1, amnezie1, halucinaţie1

Tulburări ale sistemului nervos Sincopă1, accident vascular cerebral1, accentuarea semnelor şi simptomelor de miastenia gravis1, parestezii1, ischemie cerebrală1

Tulburări oculare Sensibilitate scăzută a corneei1, diplopie1, ptoză1, dezlipirea coroidei în urma unei intervenţii chirurgicale de filtrare (vezi pct. 4.4) 1, cheratită1, blefarospasm2, hemoragie retiniană2, uveită2

Tulburări cardiace Bloc atrio-ventricular1, stop cardiac1, aritmii1, insuficienţă cardiacă1, insuficienţă cardiacă congestivă1, dureri toracice1, palpitaţii1, edeme1

Tulburări vasculare Hipotensiune arterială1, fenomen Raynaud1, mâini şi picioare reci1

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Exacerbarea astmului2, exacerbarea afecţiunilor pulmonare obstructive cronice2, tuse1

Tulburări gastro-intestinale Greaţă1,2, diaree1, dispepsie1, xerostomie1, dureri abdominale1, vărsături1

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Erupţii cutanate psoriaziforme sau exacerbarea psoriazisului1, erupţii cutanate tranzitorii1

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului Mialgie1 conjunctiv

Tulburări ale aparatului genital şi sânului Disfuncţii sexuale1, scăderea libidoului1

Tulburări generale şi la nivelul locului de Astenie1,2 administrare

Investigaţii diagnostice Rezultate anormale ale testelor funcţionale hepatice (TFH) 2 1reacții adverse observate la administrarea timolol 2reacții adverse observate la administrarea bimatoprost

Reacţii adverse raportate la picăturile oftalmice care conţin fosfat

Cazurile de calcifiere corneană au fost raportate foarte rar în asociere cu utilizarea picăturilor de ochi care conțin fosfat la unii pacienți cu afectarea grava a corneei.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, astfel cum este menționat în Anexa V.

4.9 Supradozaj

Supradozajul în urma administrării topice de GANFORT este puţin probabil să se producă sau să fie asociat cu efecte toxice.

Bimatoprost

În cazul în care GANFORT este ingerat accidental, pot fi utile următoarele informaţii: în studii cu durata de două săptămâni la şobolan şi şoarece, doze de până la 100 mg/kg/zi, administrate oral, nu au produs niciun fel de toxicitate. Această doză exprimată în mg/m2 este de cel puţin 70 ori mai mare decât doza accidentală dintr-un flacon de GANFORT, la un copil de 10 kg.

Timolol

Simptomele supradozajului sistemic cu timolol includ: bradicardie, hipotensiune arterială, bronhospasm, cefalee, ameţeli, dispnee şi stop cardiac. Un studiu efectuat la pacienţi cu insuficienţă renală a demonstrat că timolol nu dializează rapid.

În caz de supradozaj, tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Medicamente oftalmologice - antiglaucomatoase și miotice - medicamente beta-blocante combinații ale timololului, codul ATC: S01ED51

Mecanism de acţiune

GANFORT conţine două substanţe active: bimatoprost şi timolol. Aceste două componente scad tensiunea intraoculară crescută (TIO) prin mecanisme de acţiune complementare şi efectele asociate determină reducerea suplimentară a TIO, în comparaţie cu cele ale oricăreia dintre substanţele active administrate individual. GANFORT are debut rapid de acţiune.

Bimatoprost este o substanţă activă cu efect hipotensiv ocular puternic. Este o prostamidă sintetică, analogă structural cu prostaglandina F2 (PGF2), care nu acţionează prin intermediul niciunui receptor prostaglandinic cunoscut. Bimatoprost imită selectiv efectele substanţelor biosintetizate nou descoperite numite prostamide. Cu toate acestea, receptorul prostamidic nu a fost încă identificat structural.

Mecanismul de acţiune prin care bimatoprost reduce tensiunea intraoculară la om constă în creşterea fluxului umorii apoase prin reţeaua trabeculară şi intensificarea fluxului uveoscleral.

Timolol este un blocant al receptorilor adrenergici neselectivi de tip beta1 şi beta2 care nu are activitate simpatomimetică intrinsecă semnificativă, de deprimare miocardică directă sau anestezică locală (stabilizare a membranei). Timolol scade TIO prin reducerea formării umorii apoase. Mecanismul de acţiune exact nu este stabilit în mod clar, dar intervine probabil inhibarea sintezei crescute de AMP ciclic provocată de stimularea beta-adrenergică endogenă.

Efecte clinice

Efectul GANFORT de scădere a TIO nu este inferior celui obţinut în urma terapiei cu bimatoprost ca adjuvant (o dată pe zi) şi timolol (de două ori pe zi).

Informaţiile din literatura existentă privind GANFORT sugerează faptul că administrarea dozei seara poate fi mai eficientă în scăderea TIO decât administrarea dozei dimineaţa. Cu toate acestea, atunci când se recomandă administrarea dozei dimineaţa sau seara, trebuie luat în considerare gradul de complianţă.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea GANFORT la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani nu au fost stabilite.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Medicamentul GANFORT

Concentraţiile plasmatice de bimatoprost şi timolol au fost determinate într-un studiu încrucişat la subiecţi sănătoşi care a comparat administrarea acestora în monoterapie cu tratamentul cu GANFORT.

Absorbţia sistemică a substanţelor active administrate în monoterapie a fost minimă şi nu a fost influenţată de administrarea combinată într-o singură formulare.

În două studii cu durata de 12 luni în timpul cărora s-a determinat absorbţia sistemică, nu s-a observat acumularea niciuneia dintre componente.

Bimatoprost

In vitro, bimatoprost traversează cu uşurinţă corneea şi sclera umană. După administrarea oftalmică, expunerea sistemică la bimatoprost este foarte scăzută, fără acumulare în timp. După administrarea oftalmică o dată pe zi a unei picături de bimatoprost 0,03% în ambii ochi timp de două săptămâni, concentraţiile plasmatice au atins nivelul maxim în decurs de 10 minute de la administrare şi au scăzut sub limita inferioară de detectare (0,025 ng/ml) după 1,5 ore de la administrare. Valorile medii ale

Cmax şi ale ASC0-24ore au fost similare în zilele 7 şi 14, atingând aproximativ 0,08 ng/ml şi, respectiv, 0,09 ng*oră/ml, ceea ce indică atingerea unei concentraţii constante de medicament în prima săptămână de administrare oftalmică.

Bimatoprost se distribuie moderat în ţesuturile corpului şi volumul sistemic de distribuţie la om la starea de echilibru a fost de 0,67 l/kg. În sângele uman, bimatoprost se acumulează în principal în plasmă. Bimatoprost se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 88%.

Bimatoprost este principala formă circulantă sanguină, odată ce ajunge în circulaţia sistemică după administrare oftalmică. Ulterior, bimatoprost este supus oxidării, N-deetilării şi glucuronoconjugării pentru a forma diferite tipuri de metaboliţi.

Bimatoprost se elimină în principal prin excreţie renală, până la 67% din doza intravenoasă administrată voluntarilor sănătoşi s-a excretat în urină, 25% din doză s-a excretat prin materiile fecale.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare, determinat după administrare intravenoasă, a fost de aproximativ 45 minute; clearance-ul plasmatic total fiind de 1,5 l/oră/kg.

Caracteristici la pacienții vârstnici

În urma administrării de două ori pe zi, valoarea medie a ASC0-24ore a bimatoprost de 0,0634 ng*oră/ml la subiecţii vârstnici (subiecţi cu vârsta de 65 ani şi peste) a fost semnificativ mai mare decât valoarea de 0,0218 ng*oră/ml, determinată la adulţii tineri sănătoşi. Cu toate acestea, concluzia nu este relevantă din punct de vedere clinic, deoarece expunerea sistemică atât pentru subiecţii vârstnici, cât şi pentru cei tineri a rămas foarte mică în urma administrării oftalmice. Nu s-a produs în timp acumularea de bimatoprost în sânge şi profilul de siguranţă a fost similar la pacienţii vârstnici şi la cei tineri.

Timolol

După administrarea oftalmică de timolol sub formă de picături oftalmice, soluţie 0,5% la persoanele supuse unei intervenţii chirurgicale pentru cataractă, concentraţia maximă de timolol a fost de 898 ng/ml în umoarea apoasă după o oră de la administrarea dozei. O parte din doză se absoarbe sistemic fiind metabolizată în proporţie mare la nivel hepatic. Timpul de înjumătăţire plasmatică al timololului a fost de 4 până la 6 ore. Timolol este parţial metabolizat la nivel hepatic, fiind excretat renal împreună cu metaboliţii săi. Timolol nu se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Medicamentul GANFORT

Studiile privind toxicitatea după administrare oftalmică de doze repetate de GANFORT nu au evidenţiat niciun risc special pentru om. Profilul de siguranţă oculară şi sistemică a componentelor sale individuale este bine stabilit.

Bimatoprost

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, genotoxicitatea, potenţialul carcinogen. Studiile la rozătoare au evidenţiat avort specific de specie la niveluri de expunere sistemică de 33 - 97 ori mai mari decât cele obţinute la om în urma administrării oftalmice.

Maimuţele cărora li s-au administrat concentraţii oculare de bimatoprost de 0,03% zilnic timp de 1 an au prezentat o accentuare a pigmentării irisului şi reacţii perioculare reversibile asociate cu doza, caracterizate prin şanţ superior şi/sau inferior proeminent şi o lărgire a fantei palpebrale.

Hiperpigmentarea irisului pare să fie determinată de stimularea crescută a producţiei de melanină în melanocite şi nu de o creştere a numărului de melanocite. Nu s-au observat modificări funcţionale sau microscopice asociate reacţiilor perioculare, iar mecanismul de acţiune al modificărilor perioculare nu se cunoaşte.

Timolol

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, potenţialul carcinogen, toxicitatea asupra funcţiei de reproducere.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Clorură de benzalconiu

Clorură de sodiu

Fosfat de sodiu dibazic heptahidrat

Acid citric monohidrat

Acid clorhidric sau hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)

Apă purificată

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

2 ani

Stabilitatea chimică şi fizică în timpul utilizării a fost demonstrată pentru o perioadă de 28 zile la temperaturi de 25°C.

Din punct de vedere microbiologic, timpul şi condiţiile de păstrare din timpul utilizării reprezintă responsabilitatea utilizatorului şi în mod normal nu trebuie să depăşească de 28 zile la temperaturi de 25°C.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Flacoane din polietilenă de joasă densitate, de culoare albă opacă, cu dop filetat din polistiren. Fiecare flacon are un volum de umplere de 3 ml.

Sunt disponibile următoarele mărimi de ambalaj: cutii care conţin 1 sau 3 flacoane a câte 3 ml. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

AbbVie Deutschland GmbH & Co. KG

Knollstrasse 67061 Ludwigshafen

Germania

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/06/340/001

EU/1/06/340/002

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: 19 mai 2006

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: 23 iunie 2011

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru

Medicamente: https://www.ema.europa.eu/.