FOSAMAX 70mg comprimate prospect medicament

FOSAMAX 70 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine 70 mg acid alendronic (sub formă de sodiu trihidrat).

Fiecare comprimat conţine lactoză 113,40 mg (sub formă de lactoză anhidră).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat.

Comprimate ovale, de culoare albă, marcate cu conturul imaginii unui os pe una din feţe şi marcate cu '31” pe cealaltă faţă.

FOSAMAX este indicat pentru tratamentul osteoporozei în post-menopauză la femei adulte. Acesta reduce riscul fracturilor vertebrale şi de şold.

Doza recomandată este de un comprimat 70 mg, o dată pe săptămână.

Pacientele trebuie instruite ca în cazul omiterii unei doze de FOSAMAX să ia un comprimat în dimineaţa următoare zilei în care şi-au amintit. Nu trebuie să utilizeze două comprimate în aceeaşi zi, dar trebuie să revină la administrarea o dată pe săptămână, aşa cum a fost iniţial programată, în ziua pe care au ales-o.

Nu a fost stabilită durata optimă a tratamentului cu bifosfonaţi pentru osteoporoză. Necesitatea continuării tratamentului trebuie reevaluată periodic, în funcţie de beneficiile şi riscurile potenţiale ale administrării FOSAMAX, pentru fiecare caz în parte, în special după 5 sau mai mulţi ani de utilizare.

În studiile clinice nu au fost observate diferenţe determinate de vârstă ale profilelor de eficacitate şi siguranţă ale alendronatului. De aceea, nu este necesară ajustarea dozei la pacientele vârstnice.

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacientele cu clearance-ul creatininei mai mare de 35 ml/min.

Alendronatul nu este recomandat pacientelor cu insuficienţă renală în care clearance-ul creatininei este mai mic de 35 ml/min, din cauza lipsei de experienţă.

Siguranţa şi eficacitatea FOSAMAX la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.

Acest medicament nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani. Datele disponibile în prezent pentru acidul alendronic la copii şi adolescenţi sunt descrise la pct. 5.1.

Pentru a permite absorbţia adecvată a alendronatului:

FOSAMAX trebuie administrat doar cu apă simplă, cu cel puţin 30 minute înaintea primei ingestii de alimente, băuturi sau a primei administrări a altor medicamente. Este posibil ca alte băuturi (inclusiv apa minerală), alimente sau anumite medicamente să reducă absorbţia alendronatului (vezi pct. 4.5).

Pentru a facilita ajungerea în stomac şi reducerea potenţialului iritativ local şi esofagian sau a reacţiilor adverse (vezi pct. 4.4):

- FOSAMAX trebuie înghiţit doar după trezirea de dimineaţă, cu un pahar plin cu apă (nu mai puţin de 200 ml).

- Pacientele trebuie să înghită doar comprimatul întreg de FOSAMAX. Pacientele nu trebuie să sfărâme sau să mestece comprimatul sau să-l lase să se dizolve în gură, din cauza posibilităţii de apariţie a ulceraţiilor orofaringiene.

- Pacientele nu trebuie să stea în clinostatism cel puţin 30 minute după ce au luat FOSAMAX şi până după prima masă a zilei.

- FOSAMAX nu trebuie administrat înainte de culcare sau dimineaţa înainte de ridicarea din pat.

Pacientele trebuie să primească suplimente de calciu şi vitamina D dacă aportul din alimentaţie este inadecvat (vezi pct. 4.4).

FOSAMAX 70 mg, administrat o dată pe săptămână, nu a fost investigat în tratamentul osteoporozei indusă de glucocorticoizi.

- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

- Anomalii ale esofagului sau alţi factori care întârzie golirea esofagiană, cum sunt strictura sau akalazia.

- Imposibilitatea de a sta în ortostatism sau de a sta în şezut timp de cel puţin 30 minute.

- Hipocalcemia.

Alendronatul poate determina iritaţie locală a mucoasei tractului gastro-intestinal superior. Deoarece există posibilitatea de agravare a bolii existente, administrarea alendronatului trebuie făcută cu precauţie la pacientele cu probleme active la nivel gastro-intestinal superior, cum ar fi disfagie, boală esofagiană, gastrită, duodenită, ulcere sau la cele cu antecedente recente (în cursul anului anterior) ale unei boli gastro-intestinale severe cum ar fi ulcerul peptic, sângerarea gastro-intestinală activă sau intervenţia chirurgicală la nivelul tractului gastro-intestinal superior, alta decât piloroplastia (vezi pct. 4.3). La pacientele la care s-a stabilit diagnosticul esofag Barrett, medicii curanţi trebuie să ia în considerare beneficiile şi riscurile potenţiale ale administrării alendronatului, pentru fiecare caz în parte.

Reacţiile esofagiene (uneori severe şi care necesită spitalizare), cum ar fi esofagita, ulcerele esofagiene sau eroziunile esofagiene, urmate rareori de strictura esofagiană, au fost raportate la pacientele care au primit alendronat. De aceea, medicii trebuie să fie atenţi la apariţia oricăror semne sau simptome care indică o posibilă reacţie esofagiană, iar pacientele trebuie instruite să întrerupă administrarea de alendronat şi să se adreseze medicului în cazul în care prezintă simptome de iritaţie esofagiană cum ar fi disfagia, durerea la deglutiţie sau durerea retrosternală, apariţia de novo sau agravarea pirozisului (vezi pct. 4.8).

Riscul reacţiilor adverse esofagiene severe pare a fi mai mare la pacientele care nu iau corect alendronatul şi/sau care continuă să ia alendronat după apariţia simptomelor sugestive pentru iritaţia esofagiană. Este foarte important să fie furnizate informaţiile complete pentru administrare şi ca acestea să fie înţelese de către pacientă (vezi pct. 4.2). Pacientele trebuie să fie informate că nerespectarea acestor instrucţiuni le poate creşte riscul de apariţie a problemelor esofagiene.

În timp ce nu a fost observat un risc crescut în studiile clinice extinse cu alendronat, au existat raportări rare (după lansarea pe piaţă) de ulcere gastrice şi duodenale, unele severe şi cu complicaţii (vezi pct. 4.8).

Osteonecroza maxilară, în general asociată cu extracţie dentară şi/sau infecţie locală (inclusiv osteomielită), a fost raportată la pacientele cu cancer cărora li s-au administrat regimuri de tratament incluzând bifosfonaţi administraţi iniţial intravenos. Multora dintre aceste paciente li s-a administrat, de asemenea, chimioterapie şi corticosteroizi. Osteonecroza maxilarului a fost, de asemenea, raportată la pacientele cu osteoporoză cărora li s-au administrat bifosfonaţi pe cale orală.

Următorii factori de risc trebuie luaţi în considerare la evaluarea riscului individual de apariţie a osteonecrozei maxilarului:

* potenţa bifosfonatului (cea mai mare pentru acidul zolendronic), calea de administrare (vezi mai sus) şi dozele cumulative

* cancerul, chimioterapia, radioterapia, corticosteroizii, inhibitorii angiogenezei, fumatul

* antecedentele de boli dentare, igiena orală deficitară, boala periodontală, procedurile dentare invazive şi protezele dentare incorect ajustate.

O examinare adecvată preventivă a dentiţiei de către stomatolog trebuie luată în considerare anterior tratamentului cu bifosfonaţi pe cale orală la pacientele cu o stare precară a dentiţiei.

În timpul tratamentului, aceste paciente trebuie să evite, dacă este posibil, procedurile dentare invazive. În cazul pacientelor care dezvoltă osteonecroza maxilarului în timpul tratamentului cu bifosfonaţi, chirurgia dentară poate exacerba această condiţie. Pentru pacientele care solicită proceduri dentare, nu sunt date disponibile care să sugereze dacă întreruperea tratamentului cu bifosfonaţi reduce riscul osteonecrozei maxilarului. Raţionamentul clinic al medicului curant trebuie să ghideze planul de acţiune pentru fiecare pacientă, bazat pe evaluarea individuală risc/beneficiu.

În timpul tratamentului cu bifosfonaţi, toate pacientele trebuie încurajate să menţină o bună igienă orală, să efectueze controale dentare de rutină şi să raporteze orice simptome orale, cum sunt mobilitatea dentară, durerea sau edemul.

În cursul tratamentului cu bifosfonați au fost raportate cazuri de osteonecroză a canalului auditiv extern, în special în asociere cu terapia de lungă durată. Factorii de risc posibili pentru osteonecroza canalului auditiv extern includ utilizarea corticosteroizilor și chimioterapia și/sau factorii de risc locali, cum sunt infecțiile sau traumatismele. Trebuie luată în considerare posibilitatea de apariție a osteonecrozei canalului auditiv extern la pacientele cărora li se administrează bifosfonați, care prezintă simptome auriculare, cum sunt durerea sau secreția, sau infecții cronice ale urechii.

Durerea osoasă, articulară şi/sau musculară a fost raportată la pacientele care utilizează bifosfonaţi.

Conform experienţei de după punerea pe piaţă, aceste simptome au fost rareori severe şi/sau handicapante (vezi pct. 4.8). Timpul până la debutul simptomelor a variat de la o zi până la câteva luni după începerea tratamentului. La majoritatea pacientelor simptomele s-au ameliorat după oprirea tratamentului. Un subgrup a prezentat recurenţa simptomelor atunci când li s-a administrat acelaşi medicament sau alt bifosfonat.

În timpul tratamentului cu bifosfonaţi au fost raportate fracturi atipice subtrohanterice şi de diafiză femurală, în special la pacientele care urmează un tratament pe termen lung pentru osteoporoză.

Aceste fracturi transversale sau oblice scurte pot apărea oriunde de-a lungul femurului, imediat de sub trohanterul mic până imediat deasupra platoului supracondilar. Aceste fracturi apar în urma unui traumatism minor sau în absenţa unui traumatism, iar unele paciente prezintă durere la nivelul coapsei sau la nivel inghinal, asociată adesea cu aspecte imagistice de fracturi de stres, prezente cu săptămâni până la luni de zile înainte de apariţia unei fracturi femurale complete. Fracturile sunt adesea bilaterale; de aceea, la pacientele tratate cu bifosfonaţi la care s-a confirmat apariţia unei fracturi de diafiză femurală, trebuie examinat femurul contralateral. A fost raportată, de asemenea, vindecarea insuficientă a acestor fracturi. La pacientele la care se suspicionează o fractură femurală atipică până la finalizarea evaluării trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu bifosfonaţi pe baza aprecierii raportului risc-beneficiu individual.

În timpul tratamentului cu bifosfonaţi, pacientele trebuie sfătuite să raporteze orice durere la nivelul coapsei, şoldului sau la nivel inghinal, iar orice pacientă care prezintă astfel de simptome trebuie evaluată pentru o fractură femurală incompletă.

Fracturi atipice la nivelul altor oase

Au fost raportate, de asemenea, fracturi atipice la nivelul altor oase, cum ar fi ulna şi tibia, la pacientele care urmează tratament pe termen lung. Ca și în cazul fracturilor femurale atipice, aceste fracturi apar în urma unui traumatism minor sau în absenţa unui traumatism, iar unele paciente prezintă dureri prodromale înainte de apariția unei fracturi complete. În cazurile fracturii de ulnă, acestea pot fi legate de acumularea de stres repetitiv asociat cu utilizarea pe termen lung a dispozitivelor ajutătoare pentru mers.

Alendronatul nu este recomandat pacientelor cu insuficienţă renală la care clearance-ul creatininei este mai mic de 35 ml/min (vezi pct. 4.2).

Trebuie avute în vedere şi alte etiologii ale osteoporozei, în afara deficitului estrogenic şi îmbătrânirii.

Hipocalcemia trebuie corectată înaintea începerii tratamentului cu alendronat (vezi pct. 4.3). Alte tulburări care afectează metabolismul mineral (cum ar fi deficitul vitaminei D şi hipoparatiroidismul) trebuie să fie, de asemenea, tratate eficient înaintea începerii tratamentului cu acest medicament. La pacientele cu aceste afecţiuni, trebuie monitorizate concentraţia plasmatică a calciului şi simptomele hipocalcemiei în timpul tratamentului cu FOSAMAX.

Datorită efectelor pozitive ale alendronatului de creştere a mineralizării osoase, pot să apară scăderi ale concentraţiilor plasmatice ale calciului şi fosfatului, în special la pacientele care utilizează glucocorticoizi, la care absorbţia calciului poate să fie scăzută. De obicei, acestea sunt de mică amploare şi asimptomatice. Totuşi, au existat raportări rare ale hipocalcemiei simptomatice, care, ocazional, a fost severă şi a apărut adeseori la pacientele cu afecţiuni predispozante (de exemplu hipoparatiroidism, deficit al vitaminei D şi malabsorbţie a calciului).

De aceea, la pacientele care primesc glucocorticoizi, este deosebit de important aportul adecvat de calciu şi vitamina D.

Acest medicament conţine lactoză. Pacientele cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Dacă este luat în acelaşi timp, este posibil ca alimentele şi băuturile (inclusiv apa minerală), suplimentele de calciu, antiacidele şi unele medicamente cu administrare orală să interfereze cu absorbţia alendronatului. De aceea, înainte de a lua alte medicamente cu administrare orală, pacientele trebuie să aştepte cel puţin 30 minute după ce au luat alendronatul (vezi pct. 4.2 şi pct. 5.2).

Nu sunt de aşteptat alte interacţiuni medicamentoase semnificative clinic. Un număr de paciente au primit estrogen în cadrul studiilor clinice (intravaginal, transdermic sau oral) în timp ce luau alendronat. Nu au fost identificate reacţii adverse care pot fi atribuite utilizării concomitente a acestora.

Deoarece utilizarea medicamentelor AINS se asociază cu iritaţie gastro-intestinală, se recomandă precauţie în timpul administrării concomitente cu alendronat.

Deşi nu au fost efectuate studii specifice de interacţiune, în studiile clinice alendronatul a fost utilizat concomitent cu o gamă largă de medicamente prescrise în mod obişnuit, fără a fi observate indicii ale unor interacţiuni cu relevanţă clinică.

Datele provenite din utilizarea alendronatului la femeile gravide sunt inexistente sau limitate.

Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere. Alendronatul administrat la şobolan în perioada de gestaţie a determinat distocie asociată hipocalcemiei (vezi pct. 5.3).

FOSAMAX nu trebuie utilizat în timpul sarcinii.

Nu se cunoaşte dacă alendronatul/metaboliţii acestuia se excretă în laptele uman. Nu se poate exclude un risc pentru nou-născuţi/sugari. FOSAMAX nu trebuie utilizat în timpul alăptării.

Bifosfonaţii sunt încorporaţi în matricea osoasă, de la nivelul căreia sunt eliberaţi treptat de-a lungul anilor. Cantitatea de bifosfonaţi încorporaţi în osul adult şi, prin urmare, cantitatea disponibilă pentru eliberare înapoi în circulaţia sistemică, este direct legată de doza şi durata administrării de bifosfonaţi (vezi pct. 5.2). Nu există informaţii cu privire la riscul fetal la om. Cu toate acestea, există un risc teoretic de afectare fetală, predominant la nivelul scheletului, în cazul în care o femeie rămâne gravidă după încheierea unui ciclu de tratament cu bifosfonaţi. Nu a fost studiat impactul asupra riscului al variabilelor cum sunt intervalul de timp de la oprirea tratamentului cu bifosfonaţi până la concepţie, tipul de bifosfonat administrat şi calea de administrare (administrarea intravenoasă comparativ cu administrarea orală).

FOSAMAX nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Pacientele pot prezenta anumite reacţii adverse (de exemplu vedere înceţoşată, ameţeli şi durere severă la nivelul oaselor, muşchilor sau articulaţiilor (vezi pct. 4.8)), care pot avea influență asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.

Într-un studiu clinic de un an la femei în post-menopauză cu osteoporoză, toate profilurile de siguranţă ale FOSAMAX 70 mg, administrat o dată pe săptămână, (n=519) şi alendronat 10 mg/zi (n=370) au fost similare.

În două studii clinice de trei ani cu design în principiu identic, la femei în post-menopauză (alendronat 10 mg: n=196, placebo: n=397) toate profilurile de siguranţă ale alendronatului 10 mg şi placebo au fost similare.

Reacţii adverse legate de medicament raportate de către investigatori ca fiind posibile, probabile sau precise sunt prezentate mai jos dacă ele au apărut la ≥1% în fiecare grup de tratament din studiul de un an sau la ≥1% din pacientele tratate cu alendronat 10 mg/zi şi la o incidenţă mai mare decât a pacientelor ce au primit placebo în studiul de trei ani:

Studiul de un an Studiul de trei ani FOSAMAX Alendronat Alendronat Placebo 70 mg 'O dată 10 mg/zi 10 mg/zi (n = 397) pe săptămână” (n = 370) (n = 196) % (n = 519) % % %

Durere abdominală 3,7 3,0 6,6 4,8

Dispepsie 2,7 2,2 3,6 3,5

Regurgitaţie acidă 1,9 2,4 2,0 4,3

Greaţă 1,9 2,4 3,6 4,0

Distensie abdominală 1,0 1,4 1,0 0,8

Constipaţie 0,8 1,6 3,,8

Diaree 0,6 0,5 3,,8

Disfagie 0,4 0,5 1,0 0,0

Meteorism abdominal 0,4 1,6 2,6 0,5

Gastrită 0,2 1,,5 1,3

Ulcer gastric 0,0 1,,0 0,0

Ulcer esofagian 0,0 0,0 1,5 0,0

Durere musculo-scheletică 2,9 3,2 4,,5 (osoasă, musculară sau articulară)

Crampe musculare 0,2 1,,0 1,0

Cefalee 0,4 0,3 2,6 1,5

Următoarele reacţii adverse au fost de asemenea raportate de-a lungul studiilor clinice şi/sau în perioada de după punerea pe piaţă:

Categoriile de frecvenţă sunt definite după cum urmează: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (>1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (>1/1000 şi <1/100), rare (>1/10 000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10 000, cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Clasificarea pe aparate, Frecvenţa Reacţiile adverse sisteme şi organe

Tulburări ale sistemului Rare reacţii de hipersensibilitate, incluzând urticarie imunitar şi angioedem

Tulburări metabolice şi de Rare hipocalcemie simptomatică, adeseori asociată cu nutriţie afecţiuni predispozante§

Tulburări ale sistemului Frecvente cefalee, ameţeli† nervos Mai puţin disgeuzie† frecvente

Tulburări oculare Mai puţin inflamaţie oculară (uveită, sclerită sau frecvente episclerită)

Tulburări acustice şi Frecvente vertij† vestibulare Foarte rare osteonecroză a canalului auditiv extern (reacție adversă specifică clasei bifosfonaților)

Tulburări Frecvente durere abdominală, dispepsie, constipaţie, gastro-intestinale diaree, meteorism abdominal, ulcer esofagian*, disfagie*, distensie abdominală, regurgitaţie acidă

Mai puţin greaţă, vărsături, gastrită, esofagită*, eroziuni frecvente esofagiene*, melenă†

Rare strictură esofagiană*, ulceraţie orofaringiană*, leziuni gastro-intestinale superioare (perforaţie, ulcere, sângerare)§

Afecţiuni cutanate şi ale Frecvente alopecie†, prurit† ţesutului subcutanat Mai puţin erupţie cutanată tranzitorie, eritem frecvente

Rare erupţie cutanată tranzitorie cu fotosensibilitate, reacţii adverse cutanate severe care includ sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică‡

Tulburări Foarte frecvente durere musculo-scheletică (osoasă, musculară musculo-scheletice şi ale sau articulară) care este uneori severㆧ ţesutului conjunctiv Frecvente edem la nivel articular†

Rare osteonecroză maxilar㇧; fracturi subtrohanterice şi fracturi de diafiză femurală atipice (reacţii adverse specifice clasei bifosfonaţilor)

Cu frecvenţă fracturi atipice la nivelul altor oase necunoscută

Tulburări generale şi la Frecvente astenie†, edem periferic† nivelul locului de Mai puţin simptome tranzitorii asemănătoare celor din administrare frecvente răspunsul din faza acută (mialgie, stare de rău şi, rareori, febră), în mod caracteristic asociate începutului tratamentului† §Vezi pct. 4.4. †În timpul studiilor clinice frecvenţa a fost similară la grupul la care s-a administrat medicamentul şi la grupul care a utilizat placebo.

*Vezi pct. 4.2 și pct. 4.4. ‡Această reacţie adversă a fost identificată în timpul supravegherii după punerea pe piaţă. Frecvenţa de reacţii adverse rare a fost estimată pe baza studiilor clinice relevante.

Fracturi subtrohanterice și fracturi de diafiză femurală atipice

Deși fiziopatologia este neclară, dovezi consistente din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de fracturi subtrohanterice și fracturi de diafiză femurală atipice asociat cu tratamentul pe termen lung cu bifosfonați pentru osteoporoza din postmenopauză, mai ales după trei până la cinci ani de utilizare. Riscul absolut de fracturi subtrohanterice și fracturi de diafiză femurală atipice (reacţie adversă specifică clasei bifosfonaţilor) rămâne rar.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

În cazul supradozajului oral pot să apară hipocalcemie, hipofosfatemie şi reacţii adverse gastro-intestinale superioare cum ar fi: jenă gastrică, pirozis, esofagită, gastrită sau ulcer.

Nu sunt disponibile informaţii specifice despre tratamentul supradozajului cu alendronat. Pentru a lega alendronatul trebuie administrate lapte sau antiacide. Din cauza riscului de iritaţie esofagiană, nu trebuie provocate vărsăturile, iar pacienta trebuie să rămână în ortostatism.

Grupa farmacoterapeutică: bifosfonaţi, medicamente pentru tratamentul afecţiunilor oaselor, codul

ATC: M05BA04

Substanţa activă a FOSAMAX, alendronatul sodic trihidrat, este un bifosfonat care inhibă resorbţia osoasă osteoclastică, fără a avea efect direct asupra formării osoase. Studiile preclinice au arătat o localizare preferenţială a alendronatului la nivelul locurilor de resorbţie activă. Activitatea osteoclastelor este inhibată, dar recrutarea sau ataşarea osteoclastelor nu sunt afectate. Osul format în perioada tratamentului cu alendronat este de calitate normală.

Tratamentul osteoporozei post-menopauză

Osteoporoza este definită prin densitatea minerală osoasă (DMO) a coloanei vertebrale sau a şoldului cu 2,5 deviaţii standard (DS) sub valoarea medie întâlnită la populaţia tânără normală, sau prin antecedente de fractură pe os fragil, indiferent de valoarea DMO.

Echivalenţa terapeutică a administrării FOSAMAX în doză de 70 mg o dată pe săptămână (n=519) şi a alendronatului în doză de 10 mg pe zi (n=370) a fost demonstrată într-un studiu multicentric desfăşurat pe durata unui an la femei în post-menopauză cu osteoporoză. Creşterile medii faţă de valorile de la început ale DMO a coloanei vertebrale lombare la un an au fost 5,1% (IÎ 95%: 4,8, 5,4%) la grupul care a primit 70 mg o dată pe săptămână şi 5,4% (IÎ 95%: 5,0, 5,8%) la grupul care a primit 10 mg pe zi. Creşterile medii ale DMO au fost de 2,3% şi 2,9% la nivelul colului femural şi 2,9% şi 3,1% la nivelul întregului şold la grupurile care au primit 70 mg o dată pe săptămână şi, respectiv, 10 mg pe zi.

Cele două grupuri de tratament au fost, de asemenea, similare în ceea ce priveşte creşterile DMO ale altor zone scheletice.

Efectele alendronatului asupra masei osoase şi incidenţei fracturilor la femei în post-menopauză au fost examinate în două studii de eficacitate iniţială cu protocol identic (n=994) precum şi în studiul

Fracture Intervention Trial (FIT: n=6459).

În studiile de eficacitate iniţială, creşterile medii ale densităţii minerale osoase (DMO) în urma administrării dozei de 10 mg alendronat /zi comparativ cu placebo, după trei ani de tratament au fost de 8,8%, 5,9% şi 7,8% la nivelul coloanei vertebrale, colului femural şi respectiv trohanterului. DMO a corpului ca întreg a crescut, de asemenea, semnificativ.

A fost raportată o scădere cu 48% (alendronat 3,2% faţă de placebo 6,2%) a proporţiei pacientelor tratate cu alendronat care au suferit una sau mai multe fracturi vertebrale faţă de cele tratate cu placebo. În extinderea de doi ani a acestor studii, DMO a coloanei vertebrale şi a trohanterului au continuat să crească, iar DMO a colului femural şi a corpului ca întreg au fost menţinute.

FIT a constat în două studii cu control placebo în care a fost utilizat zilnic alendronat (5 mg pe zi timp de doi ani şi 10 mg pe zi timp de fie unul sau doi ani suplimentari):

* FIT 1: Un studiu de trei ani care a inclus 2027 paciente care au avut la început cel puţin o fractură vertebrală (compresie). În acest studiu administrarea zilnică a alendronatului a redus incidenţa a >1 fractură vertebrală nouă cu 47% (alendronat 7,9% faţă de placebo 15,0%). În plus, a fost observată o reducere semnificativă a incidenţei fracturilor de şold (1,1% faţă de 2,2%, o reducere cu 51%).

* FIT 2: Un studiu de patru ani care a inclus 4432 paciente cu masă osoasă diminuată dar fără fractură vertebrală la început. În acest studiu, în analiza subgrupului de femei cu osteoporoză (37% din populaţia generală care corespunde definiţiei de mai sus a osteoporozei) a fost observată o diferenţă semnificativă a incidenţei fracturilor de şold (alendronat 1,0% faţă de placebo 2,2%, o reducere cu 56%) şi a >1 fractură vertebrală (2,9% faţă de 5,8%, o reducere cu 50%).

În studiile clinice, scăderile asimptomatice, uşoare şi tranzitorii ale concentraţiilor plasmatice ale calciului şi fosfatului au fost observate la aproximativ 18 % şi, respectiv, 10 % dintre pacientele care au utilizat alendronat 10 mg/zi comparativ cu aproximativ 12 % şi, respectiv, 3 % dintre cele cărora li s-a administrat placebo. Totuşi, incidenţa scăderii concentraţiei plasmatice a calciului la < 8,0 mg/dl (2,0 mmol/l) şi a concentraţiei plasmatice a fosfatului la < 2,0 mg/dl (0,65 mmol/l) au fost similare la ambele grupuri de tratament.

Alendronatul sodic a fost studiat la un număr mic de paciente cu osteogeneză imperfectă, cu vârsta sub 18 ani. Rezultatele sunt insuficiente pentru a susţine utilizarea alendronatului sodic la copii şi adolescenţi cu osteogeneză imperfectă.

Comparativ cu doza de referinţă administrată intravenos, biodisponibilitatea orală medie a alendronatului la femei a fost de 0,64% pentru dozele cuprinse între 5-70 mg atunci când a fost administrat după post alimentar pe durata nopţii şi cu două ore înainte de micul-dejun standard.

Biodisponibilitatea a scăzut în mod similar la o valoare estimată de 0,46% şi 0,39% atunci când alendronatul a fost administrat cu o oră sau o jumătate de oră înainte de micul-dejun standard. În studiile de osteoporoză, alendronatul a fost eficace atunci când a fost administrat cu cel puţin 30 minute înaintea primului consum de alimente sau băuturi al zilei.

Biodisponibilitatea a fost neglijabilă dacă alendronatul a fost administrat cu două ore sau cu până la două ore după micul-dejun standard. Administrarea concomitentă a alendronatului cu cafea sau suc de portocale a redus biodisponibilitatea cu aproximativ 60%.

La voluntarii sănătoşi, prednisonul administrat oral (20 mg de trei ori pe zi timp de cinci zile) nu a determinat o modificare semnificativă clinic a biodisponibilităţii orale a alendronatului (o creştere medie cuprinsă între 20%-44%).

Studiile la şobolani arată că alendronatul se distribuie temporar la nivelul ţesuturilor moi după administrarea intravenoasă a 1 mg/kg dar este apoi redistribuit rapid la nivel osos sau excretat în urină.

La om, volumul aparent de distribuţie, exceptând cea osoasă, la starea de echilibru, este de cel puţin 28 litri. Concentraţiile plasmatice ale alendronatului după administrarea dozelor terapeutice sunt prea mici pentru decelare analitică (< 5 ng/ml). La om, procentul de legare de proteinele plasmatice este de aproximativ 78%.

Nu există date conform cărora alendronatul este metabolizat la animal sau la om.

După administrarea intravenoasă a unei singure doze de 14[C] alendronat, aproximativ 50% din radioactivitate a fost excretată în urină în decurs de 72 ore iar în materiile fecale radioactivitatea a fost decelată în cantitate foarte mică sau absentă. După administrarea intravenoasă a unei singure doze de 10 mg, clearance-ul renal al alendronatului a fost de 71 ml/min, iar clearance-ul sistemic nu a depăşit 200 ml/min. Concentraţiile plasmatice au scăzut cu peste 95% în decurs de şase ore după administrarea intravenoasă. La om, timpul de înjumătăţire terminal este estimat la peste zece ani, ceea ce ilustrează eliberarea alendronatului de la nivelul scheletului. La şobolani, alendronatul nu este excretat prin intermediul sistemelor renale de transport ale acizilor sau bazelor şi, de aceea, nu se aşteaptă să interfere la om cu excreţia prin intermediul acestor sisteme a altor medicamente.

Studiile preclinice arată că medicamentul care nu este depozitat la nivel osos, este excretat rapid în urină. Nu au fost descoperite dovezi ale saturării captării osoase după administrarea cronică la animale a dozelor intravenoase cumulative de până la 35 mg/kg. Deşi nu sunt disponibile informaţii clinice, este probabil ca, la fel ca la animale, eliminarea alendronatului pe cale renală să fie redusă la pacientele cu insuficienţă renală. De aceea, poate fi aşteptată o acumulare oarecum mai mare a alendronatului la nivel osos la pacientele cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2).

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi carcinogenitatea. Studiile la şobolani au arătat că tratamentul cu alendronat în perioada de gestaţie a fost asociat cu distocie la femele în timpul naşterii care a fost determinată de către hipocalcemie. În studii, şobolanii cărora li s-au administrat doze mari au prezentat o incidenţă crescută a osificării fetale incomplete. Nu este cunoscută relevanţa la om.

Celuloză microcristalină (E460)

Lactoză anhidră

Croscarmeloză sodică

Stearat de magneziu (E572)

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.

Cutie care conţine 1 blister din Al/Al cu 1 comprimat

Cutie care conţine 1 blister din Al/Al cu 2 comprimate

Cutie care conţine 1 blister din Al/Al cu 4 comprimate

Cutie care conţine 7 blistere din Al/Al a câte 4 comprimate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

ORGANON BIOSCIENCES S.R.L.

Strada Av. Popișteanu, Nr. 54A, Expo Business Park, Clădirea 2

Birou 306 și Birou 307, Etaj 3, Sectorul 1, București, România

5778/2013/01-02-03-04

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Septembrie 2013

Februarie 2025