FENODEX 25mg comprimate filmate prospect medicament

Fenodex 12,5 mg comprimate filmate

Fenodex 25 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine dexketoprofen 12,5 mg respectiv 25 mg sub formă de dexketoprofen trometamol.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Fenodex 12,5 mg: comprimate filmate rotunde, de culoare galbenă, biconvexe cu diametrul de 7 mm.

Fenodex 25 mg: comprimate filmate rotunde, de culoare albă, biconvexe, marcate cu “MC”, cu diametrul de 10 mm.

Comprimatele filmate de 25 mg pot fi divizate în 2 doze egale.

Tratamentul simptomatic al durerilor de intensitate uşoară până la moderată, cum sunt durerile musculo-scheletice, dismenoree, dureri dentare.

Fenodex este indicat adulţilor.

În funcţie de natura şi severitatea durerii, doza recomandată este, în general, de 12,5 mg la fiecare 4-6 ore sau 25 mg la 8 ore. Doza zilnică nu trebuie să depăşească 75 mg dexketoprofen.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4). Fenodex comprimate filmate nu se utilizează ca tratament de lungă durată şi administrarea trebuie limitată la perioada simptomatică.

La pacienţii vârstnici se recomandă începerea tratamentului cu doza cea mai mică (50 mg doza zilnică). Doza poate fi crescută la cea recomandată la pacienţii obişnuiţi numai dacă există o toleranţă generală bună.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, tratamentul trebuie început cu doze mici (50 mg doză maximă zilnică), cu monitorizare atentă clinică şi biologică. Fenodex nu trebuie utilizat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară, doza iniţială zilnică trebuie redusă la 50 mg dexketoprofen (clearance-ul creatininei 60 - 89 ml/minut) (vezi pct. 4.4). Fenodex comprimate filmate nu trebuie utilizat la pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă (clearance-ul creatininei <59 ml/minut) (vezi pct. 4.3).

Nu a fost studiată utilizarea Fenodex la copii şi adolescenţi. Siguranţa şi eficacitatea la copii şi adolescenţi nu au fost încă stabilite şi de aceea medicamentul nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi.

Comprimatul trebuie înghiţit cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu un pahar cu apă).

Administrarea concomitent cu alimentele întârzie absorbţia medicamentului (vezi pct. 'Proprietăţi farmacocinetice”), de aceea în cazul durerilor acute se recomandă administrarea cu cel puţin 30 minute înainte de masă.

Fenodex nu se administrează în următoarele cazuri:

- pacienţi cu hipersensibilitate la substanţa activă, orice alt AINS sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;

- pacienţi la care substanţe cu acţiune similară (de exemplu acid acetilsalicilic sau alte AINS) precipită crizele de astm bronşic, bronhospasmul, rinita acută sau determină formarea de polipi nazali, urticarie sau angioedem;

- alergii cunoscute la lumină sau reacţii fototoxice apărute ca urmare a tratamentului cu ketoprofen sau fibraţi;

- pacienţi cu antecedente de ulcer gastro-intestinal hemoragic sau perforat, determinat de o terapie anterioară cu AINS;

- pacienţi cu ulcer peptic/gastro-intestinal hemoragic activ sau orice hemoragie gastro-intestinală în antecedente, ulcer sau perforaţie;

- pacienţi cu dispepsie cronică;

- pacienţi care au avut alte hemoragii active sau boli hemoragice;

- pacienţi cu boală Crohn sau colită ulcerativă;

- pacienţi cu insuficienţă cardiacă severă;

- pacienţi cu insuficienţă renală moderată până la severă (clearance-ul creatininei ≤59 ml/minut);

- pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (scorul Child-Pugh 10-15);

- pacienţi cu diateză hemoragică sau alte tulburări de coagulare;

- pacienţi cu o deshidratare severă (cauzată de vărsături, diaree sau ingerare insuficientă de lichide);

- în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină şi al alăptării (vezi pct. 4.6).

Fenodex trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu afecţiuni alergice în antecedente.

Utilizarea Fenodex în asociere cu alte AINS, inclusiv inhibitorii selectivi de 2 ciclo-oxigenază trebuie evitată.

Reacţiile adverse pot fi reduse prin utilizarea dozelor minime eficace şi pe cea mai scurtă perioadă de timp necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro-intestinale şi cardiovasculare de mai jos).

Siguranţa gastro intestinală

Hemoragiile gastro-intestinale, ulcerele şi perforaţiile care pot fi letale, au fost observate la toate AINS în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau evenimente grave gastro-intestinale în antecedente. Când apare hemoragia gastro-intestinală sau ulceraţie la pacienţii care utilizează Fenodex, tratamentul trebuie întrerupt.

Riscul de hemoragie gastro-intestinală, ulceraţie sau perforaţie este ridicat şi creşte odată cu creşterea dozei de AINS la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special, dacă este complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici.

La vârstnici s-a observat o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special hemoragii gastro-intestinale şi perforaţii, care pot deveni letale (vezi pct. 4.2). Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză recomandată.

Ca la toate AINS, trebuie avut în vedere antecedentele de esofagită, gastrită şi/sau ulcer peptic pentru a garanta vindecarea totală înainte de a începe tratamentul cu dexketoprofen.

Pacienţii cu simptome gastro-intestinale sau antecedente de afecţiuni gastro-intestinale trebuie monitorizaţi pentru a detecta semnele oricărei afecţiuni digestive, în special hemoragii gastro-intestinale.

AINS trebuie utilizate cu atenţie la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale (colită ulcerativă sau boala Crohn) deoarece starea lor se poate agrava (vezi pct. 4.8).

Pentru aceşti pacienţi şi, de asemenea, pentru pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot determina creşterea riscului gastrointestinal trebuie avut în vedere tratamentul asociat cu medicamente protectoare gastrice (de exemplu misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni) (vezi mai jos şi pct. 4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să anunţe orice simptom abdominal neobişnuit (mai ales hemoragie gastro-intestinală) care apare, în mod deosebit, în faza iniţială a tratamentului.

Se acordă o atenţie deosebită pacienţilor la care se administrează concomitent medicamente care cresc riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulante ca warfarina, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamente antiagregante plachetare ca acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Este necesară prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală. La aceşti pacienţi, utilizarea AINS poate duce la deteriorarea funcţiei renale, retenţie de lichide şi edeme. Este, de asemenea, necesară precauţie la pacienţii care primesc tratament diuretic sau cei care ar putea dezvolta hipovolemie, deoarece există un risc crescut de nefrotoxocitate.

Trebuie asigurat un aport adecvat de lichide în timpul tratamentului pentru a preveni deshidratarea şi toxicitatea renală, eventual asociată acesteia.

Similar altor AINS, acest medicament poate determina creşteri ale concentraţiei plasmatice a ureei şi creatininei. Similar altor inhibitori ai sintezei prostaglandinelor, poate fi asociat cu reacţii adverse la nivel renal care poate duce la glomerulonefrită, nefrită interstiţială, necroză papilară renală, sindrom nefrotic şi insuficienţă renală acută.

Pacienţii vârstnici sunt mai predispuşi să sufere ca urmare a funcţiei renale afectate (vezi pct. 4.2).

Este necesară prudență la pacienții cu insuficiență hepatică. Similar altor AINS, poate produce creşteri mici tranzitorii ale unor parametri hepatici şi, de asemenea, creşteri semnificative ale valorilor serice ale S-GOT şi S-GPT. În cazul unei creşteri importante a valorilor acestor enzime, tratamentul trebuie întrerupt.

Pacienţii vârstnici sunt mai predispuşi să sufere ca urmare a funcţiei hepatice alterate (vezi pct. 4.2).

Siguranță cardiovasculară și cerebrovasculară

Monitorizarea și recomandări adecvate sunt necesare pentru pacientii cu antecedente de hipertensiune arterială și/sau insuficiență cardiacă uşoară până la moderată. O atenție specială trebuie să fie exercitată la pacienții cu antecedente de boli cardiace, în special cei cu episoade anterioare de insuficienţă cardiacă cu risc crescut de declanşarea insuficienței cardiace, deoarece retenţia de lichide și edeme a fost raportată în asociere cu tratamentul cu AINS.

Studiile clinice și datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special la doze mari și în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc ușor crescut de evenimente trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru dexketoprofen.

Prin urmare, pacienții cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficiență cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică instalată, boală arterială periferică și/sau boală cerebrovasculară trebuie tratați cu dexketoprofen doar după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de inițierea tratamentului de lungă durată al pacienților cu factori de risc pentru boli cardiovasculare (de exemplu hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Toate AINS neselective pot inhiba agregarea plachetară si prelungi timpul de sângerare prin inhibarea sintezei de prostaglandine. De aceea, nu este recomandată utilizarea de dexketoprofen la pacienții cărora li se administrează alte tratamente care interferează cu hemostaza, cum ar fi warfarina sau alte anticoagulante cumarinice sau heparina (vezi pct. 4.5).

Pacienţii vârstnici sunt mai predispuşi să sufere ca urmare a funcţiei cardiovasculare alterate (vezi pct. 4.2).

Reacţii cutanate grave, unele chiar letale, cum sunt dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică au fost raportate rar în asociere cu administrarea de AINS (vezi pct. 4.8). Pacienţii sunt cel mai expuşi acestor reacţii la începutul tratamentului, reacţiile apărând în majoritatea cazurilor în prima lună de tratament. Fenodex trebuie întrerupt la prima apariţie a erupţiilor cutanate, leziunilor de la nivelul mucoaselor sau orice alt semn de hipersensibilitate.

Alte informţii

Prudență deosebită este necesară la pacienții cu:

- tulburare congenitală a metabolismului porfirinei (de exemplu porfirie intermitentă acută)

- deshidratare

- imediat după intervenții chirurgicale majore

În cazul în care medicul consideră că tratamentul cu dexketoprofen este necesar pe termen lung, funcția hepatică și renală și numărul de celule sanguine ar trebui să fie verificate în mod regulat.

Reacții severe de hipersensibilitate acută (de exemplu șoc anafilactic) au fost observate foarte rar.

Tratamentul trebuie întrerupt la primele semne de reacții severe de hipersensibilitate ca urmare a utilizării Fenodex. În funcție de simptome, orice proceduri medicale necesare trebuie să fie inițiate de către profesioniştii în domeniul sănătăţii.

Pacienții cu astm bronşic combinat cu rinită cronică, sinuzită cronică și/sau polipoză nazală au un risc crescut de alergie la acid acetilsalicilic și/sau AINS decât restul populației. Administrarea acestui medicament poate provoca atacuri de astm bronşic sau bronhospasm, în special la subiecţii alergici la acid acetilsalicilic sau AINS (vezi pct 4.3).

În mod excepțional, varicela poate fi la originea complicaţiilor infecţioase grave cutanate și a ţesuturilor moi. Până în prezent, rolul AINS în agravarea acestor infecţii nu a fost exclusă. De aceea este recomandat să se evite utilizarea Fenodex în caz de varicelă.

Fenodex trebuie administrat cu precauție la pacienții care suferă de tulburări hematopoietice, lupus eritematos sistemic sau boală mixtă de țesut conjunctiv.

Ca şi alte AINS, dexketoprofen poate masca simptomele bolilor infecțioase.

Utilizarea în condiții de siguranță la copii și adolescenți nu a fost stabilită.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Următoarele interacţiuni sunt valabile pentru medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) în general:

- Alte AINS (inclusiv inhibitori ai ciclooxigenazei 2- selective) şi doze mari de salicilaţi (≥ 3 g pe zi): administrarea concomitentă a mai multor AINS poate creşte riscul de ulcer şi hemoragie gastro-intestinală, prin efect sinergic.

- Anticoagulante: AINS pot potenţa efectele anticoagulantelor, cum este warfarina (vezi pct. 4.4) din cauza legării dexketoprofenului în proporţie mare de proteinele plasmatice şi inhibării funcţiei plachetare şi afectării mucoasei gastro-duodenale. Dacă nu poate fi evitată această asociere, este necesară o atentă monitorizare clinică şi de laborator.

- Heparine: creşterea riscului de hemoragie (prin inhibarea funcţiei plachetare şi leziuni la nivelul mucoasei gastro-intestinale). Dacă nu poate fi evitată această asociere, este necesară o monitorizare clinică şi de laborator, foarte atentă.

- Corticosteroizi: există un risc crescut de apariţie a ulcerului gastro-intestinal şi hemoragiei (vezi pct. 4.4).

- Litiu (descrisă la mai multe AINS): AINS cresc concentraţia plasmatică a litiului, putându-se ajunge la concentraţii toxice (prin scăderea eliminării renale a litiului). Prin urmare, este necesară monitorizarea litemiei în timpul iniţierii, perioadei de ajustare a dozelor şi oprirea tratamentului cu dexketoprofen.

- Metotrexat, utilizat în doze mari, de 15 mg metotrexat pe săptămână sau mai mult: creşte toxicitatea hematologică a metotrexatului prin scăderea eliminării sale renale de către antiinflamatoare, în general.

- Hidantoine şi sulfonamide: pot fi crescute efectele toxice ale acestor substanţe.

- Diuretice, inhibitori ai enzimei de conversie, aminoglicozide antibacteriene şi antagonişti ai receptorilor de angiotensină II: dexketoprofenul poate reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor. La pacienţii cu funcţia renală afectată (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţia renală compromisă) administrarea concomitentă de medicamente care inhibă ciclooxigenaza şi inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor de angiotensină II sau aminoglicozide antibacteriene pot duce la deteriorarea, în continuare, a funcţiei renale, care este, de obicei, reversibilă. În cazul acestei asocieri între dexketoprofen şi un diuretic, sunt esenţiale asigurarea unei hidratări adecvate şi monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului (vezi pct. 4.4).

- Metotrexat, la doze reduse, mai mici de 15 mg pe săptămână: creşterea toxicităţii hematologice a metotrexatului prin scăderea clearance-ului său renal de către AINS, în general. Se recomandă monitorizarea săptămânală a hemoleucogramei în primele săptămâni ale asocierii. Supraveghere atentă chiar şi în cazul existenţei insuficienţei renale uşoară şi la vârstnici.

- Pentoxifilină: creşte riscul de hemoragie. Se recomandă monitorizare clinică atentă şi verificarea, mai des, a timpului de sângerare.

- Zidovudină: creşte riscul toxicităţii asupra liniei eritrocitare prin acţiune asupra reticulocitelor, cu anemie severă, care apare la o săptămână după începerea tratamentului cu AINS. Trebuie efectuate hemoleucograma şi numărarea reticulocitelor la 1-2 săptămâni după începerea tratamentului cu AINS.

- Derivaţi de sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al derivaţilor de sulfoniluree prin deplasarea acestora de pe proteinele plasmatice.

- Beta-blocante: tratamentul cu AINS le poate scădea efectul antihipertensiv, prin inhibarea sintezei prostaglandinelor.

- Ciclosporina şi tacrolimus: AINS pot creşte efectul nefrotoxic, prin efecte renale mediate de prostaglandine. În timpul terapiei asociate, trebuie monitorizată funcţia renală.

- Trombolitice: risc crescut de hemoragie.

- Medicamente antiplachetare şi inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei ISRS: risc crescut de hemoragie gastro-intestinală (vezi pct. 4.4).

- Probenecid: concentraţia plasmatică a dexketoprofenului poate fi crescută; această interacţiune se poate datora inhibării mecanismului secreţiei tubulare renale şi glucuronoconjugării, necesitând ajustarea dozei de dexketoprofen.

- Glicozide cardiace: AINS pot creşte concentraţia glicozidelor în plasmă.

- Mifepristona: datorită riscului teoretic că inhibitori ai sintezei de prostaglandină alterează eficacitatea mifepristonei, AINS nu trebuie utilizate timp de 8-12 zile de la întreruperea tratamentului cu mifepristonă.

- Antibiotice chiolonice: studii la animale indică faptul că doze crescute de chinolone în asociere cu AINS pot creşte riscul apariţiei convulsiilor.

- Tenofovir: utilizarea concomitentă cu AINS poate determina creşteri ale concentraţiei plasmatice a ureei şi creatininei; funcţia renală trebuie monitorizată pentru a menţine sub control o potenţială influenţă sinergică asupra funcţiei renală.

- Deferasirox: administrarea concomitentă cu AINS poate creşte riscul de toxicitate gastrointestinală. Trebuie efectuată monitorizare clinică atentă în cazul în care deferasirox este asociat cu aceste substanţe.

- Pemetrexed: administrarea concomitentă cu AINS poate scădea eliminarea pemetrexed. De aceea, trebuie prudenţă în cazul administrării dozelor mari de AINS. La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance-ul creatininei de la 45 la 79 ml/minut), administrarea de pemetrexed în asociere cu doze de AINS trebuie evitată cu 2 zile înainte şi 2 zile după administrarea pemetrexed.

Fenodex comprimate filmate este contraindicat în al treilea trimestru de sarcină şi în timpul alăptării (vezi pct. 4.3).

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate influenţa negativ sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-fetală.

Datele din studii epidemiologice arată creşterea riscului de avort şi de malformaţii congenitale cardiace şi gastrice după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii.

Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a fost crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Se crede că riscul creşte cu doza şi durata tratamentului. La animale, administrarea inhibitorilor sintezei de prostaglandine a arătat o creştere a pierderii sarcinii pre- şi post-nidare şi a mortalităţii embrio-fetale. În plus, creşterea incidenţei apariţiei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare, a fost observată la animalele tratate cu inhibitori ai sintezei de prostaglandine în timpul perioadei de organogeneză. Cu toate acestea, studiile la animale cu dexketoprofen trometamol nu au arătat o toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).

În timpul primului şi a celui de al doilea trimestru de sarcină, dexketoprofen trometamol nu trebuie administrat dacă nu este absolut necesar.

Dacă se utilizează dexketoprofen trometamol de către o femeie care încearcă să rămână gravidă sau în timpul primului sau celui de-al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata să fie cât mai scurtă posibil.

În timpul trimestrului trei de sarcină toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune

- fătul la:

- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară);

- disfuncţie renală, care poate duce la insuficienţă renală cu oligohidramnios.

- la mamă la sfârşitul sarcinii şi nou-născut:

- posibila prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar şi la doze foarte mici;

- inhibarea contracţiilor uterine care au ca rezultat întârzierea sau prelungirea travaliului.

Nu se cunoaşte dacă dexketoprofenul este excretat în laptele matern.

Fenodex nu este recomandat în timpul alăptării (vezi pct. 4.3).

Ca și în cazul altor AINS, utilizarea dexketoprofen trometamol poate afecta fertilitatea feminină și nu este recomandat femeilor care intenționează să rămână gravide. La femeile care au dificultăți în concepere sau care sunt în curs de investigare a infertilităţii, trebuie luată în considerare oprirea tratamentului cu dexketoprofen trometamol.

Fenodex poate provoca reacţii adverse cum sunt ameţeală, vedere înceţoşată sau somnolenţă şi astfel poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Reacţiile adverse raportate ca fiind cel puţin posibil legate de administrarea dexketoprofenului în studii clinice, precum şi reacţiile adverse raportate după punerea pe piaţă a dexketoprofen comprimate filmate sunt enumerate mai jos, clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi ordonate după frecvenţă:

Aparate, sisteme şi Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare/cazuri organe (≥1/100 şi frecvente (≥1/10000 şi izolate (<1/10000) <1/10) (≥1/1000 şi <1/1000) <1/100)

Tulburări hematologice Neutropenie, şi limfatice trombocitopenie

Tulburări ale Edem laringian Reacţie anafilactică, sistemului imunitar inclusiv şoc anafilactic

Tulburări metabolice şi Anorexie de nutriţie

Tulburări psihice Insomnie, anxietate

Tulburări ale Cefalee,ameţeli, Parestezie, sistemului nervos somnolenţă sincopă

Tulburări oculare Vedere înceţoşată

Tulburări acustice Vertij Tinitus şi vestibulare

Tulburări cardiace Palpitaţii Tahicardie

Tulburări vasculare Hiperemie Hipertensiune Hipotensiune arterială facială arterială

Tulburări respiratorii, Bradipnee Bronhospasm, dispnee toracice şi mediastinale

Tulburări gastro- Greaţă şi/sau Gastrită, Ulcer peptic, Pancreatită intestinale vărsături, constipaţie, ulcer hemoragic durere xerostomie, sau ulcer perforat abdominală, flatulenţă (vezi pct. 4.4) diaree, dispepsie

Tulburări hepatobiliare Hepatită

Afecţiuni cutanate şi Erupţie cutanată Urticarie, acnee, Sindrom Stevens ale ţesutului subcutanat tranzitorie transpiraţie Johnson, necroliză excesivă toxică epidermică (sindrom Lyell), angioedem, edem facial, reacţii de fotosensibilitate, prurit

Tulburări Dorsalgii musculoscheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Tulburări renale şi ale Insuficienţă Sindrom nefritic sau căilor urinare renală nefrotic

Acută, poliurie

Tulburări ale Tulburări aparatului genital şi menstruale, sânului afecţiuni ale prostatei

Tulburări generale şi la Fatigabilitate, Edem periferic nivelul locului de durere, astenie, administrare frisoane, stare generală de rău

Investigaţii diagnostice Teste hepatice anormale

Gastro-intestinal: cele mai frecvente evenimente adverse observate sunt cele de natură gastrointestinală. Poate apare ulcerul peptic, perforaţie sau hemoragie, uneori letale, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4). Au mai fost raportate în urma administrării greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, dureri abdominale, melenă, hematemeză, stomatită ulceroasă, agravarea colitei şi bolii Crohn (vezi pct. 4.4). Gastrita a fost observată mai puţin frecvent.

La asocierea cu alte AINS au fost observate edem, hipertensiune arterială şi insuficienţă cardiacă.

Similar altor AINS pot să apară următoarele reacţii adverse: meningită aseptică care apare, în special la pacienţii cu lupus eritematos sistemic sau boală mixtă de ţesut conjunctiv; reacţii hematologice (purpură, anemie aplastică şi hemolitică şi, rar, agranulocitoză şi hipoplazie medulară).

Foarte rar, pot apare reacţii buloase, inclusiv sindromul Stevens Johnson şi necroliza epidermică toxică.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Simptomatologia ca urmare a supradozajului nu este cunoscută. Medicamente similare au produs tulburări gastrointestinale (vărsături, anorexie, dureri abdominale) sau neurologice (somnolenţă, vertij, dezorientare, cefalee).

În caz de supradozaj accidental sau utilizare în exces, trebuie instituit imediat tratamentul simptomatic în funcţie de starea clinică a pacientului. Se poate administra cărbune activat dacă s-a ingerat de către un adult sau copil mai mult de 5 mg/kg dexketoprofen, în mai puţin de o oră.

Dexketoprofen trometamol poate fi îndepărtat prin dializă.

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene; Derivaţi de acid propionic, codul ATC: M01AE17

Dexketoprofen trometamol este sarea de trometamină a acidului propionic S-(+)-2-(3-benzoilfenil), un medicament analgezic, antipiretic şi antiinflamator, din clasa medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (M01AE).

Mecanismul de acţiune al AINS este legat de reducerea sintezei prostaglandinelor prin inhibarea ciclooxigenazei. În mod specific, există o inhibare a transformării acidului arahidonic în endoperoxizii ciclici PGG2 şi PGH2, din care se formează prostaglandinele PGE1, PGE2, PGF2α şi PGD2, precum şi prostaciclina PGI2 şi tromboxanii (TxA2 şi TxB2). Mai mult, inhibarea sintezei prostaglandinelor poate afecta şi alţi mediatori ai inflamaţiei, cum sunt chininele, producând o acţiune indirectă adiţională cu acţiunea lor directă.

A fost demonstrat atât în studii la animale, cât şi la om, că dexketoprofenul este un inhibitor al activităţii COX-1 şi COX-2.

Studiile clinice efectuate pe mai multe modele de durere au demonstrat activitatea analgezică a dexketoprofen trometamol. Începutul activităţii analgezice a fost obţinut în unele studii la 30 de minute după administrare. Efectul analgezic persistă 4-6 ore.

Dexketoprofen nu a studiat pentru utilizarea la copii și adolescenți.

După administrarea orală a dexketoprofen trometamol la om, concentraţia plasmatică maximă (Cmax) este atinsă în 30 minute (15 - 60 minute).

ASC nu se schimbă la administrarea concomitentă cu alimente, cu toate acestea, Cmax a dexketoprofen trometamol scade și viteza de absorbție este întârziată (creșterea tmax).

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin distribuţie şi eliminare este de 0,35 ore, respectiv 1,65 ore.

Deoarece medicamentul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (99%), volumul aparent de distribuţie este de 0,25 l/kg.

În studiile farmacocinetice cu doze repetate, s-a observat că aria de sub curba după ultima administrare nu este diferită de cea obţinută după o doză unică, ceea ce arată că nu apare fenomenul de acumulare a medicamentului.

După administrarea dexketoprofen trometamol, numai enantiomerul S-(+) este observat în urină, demonstrând că la om nu există transfomare în enantiomerul R-(-).

Calea principală de eliminare a dexketoprofen trometamol este glucuronoconjugarea urmată de excreţie renală.

Dexketoprofen trometamol a prezentat o farmacocinetică liniară la doze orale, cu o creştere legată de doză în timpul expunerii sistemice.

O relaţie doză-răspuns între concentraţiile de 12,5 mg şi 25 mg se poate observa la curbele timp-efect.

Superioritatea celei de 25 mg este mai mult un răspuns la durata de acţiune prelungită decât o creştere a efectului analgesic. Este sugerat un platou al activităţi analgezice al dexketoprofen trometamol de 25 mg. Timpul de debut al durerii pare să fie mai scurt la pacienţii trataţi cu dexketoprofen trometamol.

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, genotoxicitatea şi imunofarmacologia. Studiile privind toxicitatea cronică la şoareci şi maimute au evidenţiat un nivel de niciun effect advers observant (NOAEL) la dublarea dozei recomandate pentru oameni. Principala reacţie adverse la doze mari observată la maimuţă a fost scaun cu sânge, scădere în greutate şi la cele mai mari doze au fost eroziunile gastro-intestinale. Aceste reacţii au apărut la expuneri de 14-18 ori mai mari faţă de doza maximă recomandată la om.

Nu sunt disponibile studii la animal privind potenţialul cancerigen.

Aşa cum este cunoscut din întreaga clasă a AINS, dexketoprofen poate provoca modificări privind supravieţuirea embrio-fetală ȋn model animal, ambele indirect prin toxicitatea gastrointestinală la animalele gravide şi în mod direct prin dezvoltarea fetală.

Celuloză microcristalină PH101

Celuloză microcristalină PH102

Amidonglicolat de sodiu (tip A)

Amidon de porumb

Distearat de glicerol (tip 1)

Opadry white, 03G280003 (macrogol, dioxid de titan, propilenglicol, hipromeloză)

Oxid galben de fer (doar concentraţia de 12,5 mg)

Nu este cazul.

2 ani

A se păstra la temperaturi sub 30ºC. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumina şi umiditate.

Fenodex 12,5 mg şi 25 mg comprimate filmate sunt ambalate în blistere de PVC-PVdC/Al. 12,5 mg: cutie cu 10, 20, 30, 40, 50 sau 500 comprimate filmate 25 mg: cutie cu 4, 10, 20, 30, 50 sau 500 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Medochemie Ltd., 1-10 Constantinoupoleos street, 3011, Limassol

Cipru

14296/2022/01-06 14297/2022/01-06

Data primei autorizări: Februarie 2022

Februarie 2022