ESCITALOPRAM TEVA 20mg comprimate filmate prospect medicament

Escitalopram Teva 10 mg comprimate filmate

Escitalopram Teva 20 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine escitalopram 10 mg (sub formă de oxalat de escitalopram).

20 mg

Fiecare comprimat filmat conţine escitalopram 20 mg (sub formă de oxalat de escitalopram).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimate filmate ovale, biconvexe (6,4 mm x 9,25 mm), de culoare albă, cu o linie mediană pe una dintre fețe și marcate cu 'E” pe cealaltă față, prevăzute cu șanțuri laterale. Comprimatul poate fi divizat în două doze egale.

20 mg

Comprimate filmate ovale, biconvexe (8 mm x 11,7 mm), de culoare albă, cu o linie mediană pe una dintre fețe și marcate cu 'E” pe cealaltă față, prevăzute cu șanțuri laterale. Comprimatul poate fi divizat în două doze egale.

- episoadelor de depresie majoră

- tulburărilor de panică însoţite sau nu de agorafobie

- tulburărilor de anxietate socială (fobia socială)

- tulburărilor de anxietate generalizată

- tulburărilor obsesiv-compulsive

Nu a fost demonstrată siguranţa utilizării unor doze zilnice mai mari de 20 mg.

Episoade de depresie majoră

Doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi. În funcţie de răspunsul terapeutic al fiecărui pacient, doza poate fi crescută până la maxim 20 mg pe zi.

În general, sunt necesare 2-4 săptămâni pentru a se obţine un răspuns antidepresiv. După ce simptomele dispar, este necesară continuarea tratamentului o perioadă de cel puţin 6 luni, pentru consolidarea răspunsului terapeutic.

În prima săptămână este recomandată o doză iniţială de 5 mg, urmând ca doza să fie crescută la 10 mg zilnic. Doza poate fi crescută ulterior până la maxim 20 mg zilnic, în funcţie de răspunsul individual al pacientului.

Eficacitatea maximă se obţine după aproximativ 3 luni.Tratamentul durează câteva luni.

Doza recomandată este de 10 mg o dată pe zi. De obicei, sunt necesare 2 - 4 săptămâni pentru a se obţine ameliorarea simptomatologiei. În funcţie de răspunsul individual, doza poate fi ulterior redusă la 5 mg sau crescută la maximum 20 mg.

Tulburările de anxietate socială constituie o afecţiune cu evoluţie cronică şi se recomandă tratament timp de 12 săptămâni pentru consolidarea răspunsului. Tratamentul pe termen lung la cei care au răspuns la terapie a fost studiat timp de 6 luni şi poate fi luat în considerare pentru fiecare pacient în parte, pentru a preveni recăderile; beneficiile tratamentului trebuie reevaluate la intervale regulate.

Tulburările de anxietate socială constituie o terminologie de diagnostic bine definită a unei afecţiuni specifice, care nu trebuie confundată cu timiditatea exagerată. Farmacoterapia este indicată numai dacă tulburările interferă semnificativ cu activitatea profesională şi socială.

Nu a fost evaluată utilitatea acestui tratament comparativ cu terapia comportamentală cognitivă.

Farmacoterapia este o parte din strategia terapeutică generală.

Doza iniţială este de 10 mg o dată pe zi. În funcţie de răspunsul individual al pacientului, doza poate fi crescută la maximum 20 mg pe zi.

Tratamentul pe termen lung al celor care au răspuns la terapie a fost studiat cel puţin 6 luni la pacienţi cărora li s-au administrat 20 mg pe zi. Beneficiile tratamentului şi doza trebuie reevaluate la intervale regulate (vezi pct. 5.1).

Tulburare obsesiv-compulsivă

Doza iniţială este de 10 mg o dată pe zi. În funcţie de răspunsul individual al pacientului, doza poate fi crescută la maximum 20 mg pe zi.

Având în vedere că TOC este o afecţiune cronică, pacienţii trebuie trataţi o perioadă suficientă, pentru a se asigura că nu mai prezintă simptomatologie.

Beneficiile tratamentului şi doza trebuie reevaluate la intervale regulate (vezi pct. 5.1).

Vârstnici (cu vârsta > 65 ani)

Doza iniţială este de 5 mg o dată pe zi. În funcţie de răspunsul individual al fiecărui pacient, doza poate fi crescută la 10 mg pe zi (vezi pct 5.2).

La pacienţii vârstnici nu s-a studiat eficacitatea escitalopram în tulburările de anxietate socială.

Escitalopram Teva nu trebuie utilizat în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani (vezi pct. 4.4.).

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată. Se recomandă precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală severă (Clcr sub 30 ml/min) (vezi pct. 5.2).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată se recomandă o doză iniţială de 5 mg pe zi în primele două săptămâni de tratament. În funcţie de răspunsul individual al pacientului, doza poate fi crescută la 10 mg pe zi. La pacienţii cu reducere severă a funcţiei hepatice se recomandă precauţie şi o atenţie deosebită la stabilirea treptată a dozei (vezi pct. 5.2).

Metabolizatori lenţi prin intermediul CYP2C19

La pacienţii cunoscuţi ca fiind metabolizatori lenţi prin intermediul CYP2C19, în timpul primelor două săptămâni de tratament este recomandată o doză iniţială de 5 mg zilnic. În funcţie de răspunsul individual, doza poate fi crescută la 10 mg zilnic (vezi pct. 5.2).

Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului. Atunci când se intenţionează oprirea tratamentului cu escitalopram, doza trebuie redusă treptat pe o perioadă de cel puţin una până la două săptămâni, pentru a reduce riscul de apariţie a simptomelor de întrerupere (vezi pct.4.4 şi 4.8). Dacă apar simptome intolerabile ca urmare a scăderii dozei sau întreruperii tratamentului, poate fi luată în considerare reluarea tratamentului cu doza utilizată anterior. Ulterior, medicul poate continua reducerea dozelor, dar într-un ritm mai lent.

Escitalopram Teva se administrează în doză unică zilnică şi poate fi utilizat cu sau fără alimente.

Hipersensibilitate la escitalopram sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1.

Tratamentul concomitent cu inhibitori neselectivi, ireversibili ai monoaminooxidazei (inhibitori MAO) este contraindicat din cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic manifestat prin agitaţie, tremor, hipertermie etc. (vezi pct. 4.5).

Asocierea escitalopramului cu inhibitori reversibili ai MAO (de exemplu moclobemidă) sau cu inhibitorul reversibil neselectiv al MAO, linezolid este contraindicată din cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic (vezi pct. 4.5).

Escitalopram este contraindicat la pacienţii cu prelungire a intervalului QT sau la cei cu sindrom de QT prelungit congenital.

Este contraindicată administrarea concomitentă de escitalopram cu medicamente cunoscute că prelungesc intervalul QT (vezi pct. 4.5).

În cazul administrării medicamentelor din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) sunt valabile următoarele atenţionări şi precauții.

Escitalopram Teva nu trebuie utilizat în tratamentul copiilor şi adolescenţilor. În cadrul studiilor clinice, la copiii și adolescenții trataţi cu antidepresive s-au observat comportament suicidar (tentativă de suicid şi idei suicidare) şi ostilitate (predominant agresivitate, comportament opoziţional şi furie) mai frecvent decât la cei la care s-a administrat placebo. Dacă, pe baza necesităţii clinice, se ia decizia de a administra acest tratament pacientul trebuie monitorizat cu atenţie pentru observarea apariţiei simptomelor de suicid.

În plus, la copii şi adolescenţi, lipsesc datele privind siguranţa administrării pe termen lung în ceea ce priveşte creşterea, maturizarea, dezvoltarea cognitivă şi comportamentală.

Unii pacienţi cu tulburări de panică pot prezenta accentuarea simptomelor de anxietate la începutul tratamentului cu antidepresive. De regulă, această reacţie paradoxală se ameliorează în decurs de două săptămâni de tratament continuu. Se recomandă o doză iniţială mai mică, pentru a reduce probabilitatea de apariţie a efectul anxiogen (vezi pct. 4.2).

Tratamentul cu escitalopram trebuie întrerupt dacă la un pacient apar pentru prima dată convulsii sau dacă se înregistrează o creştere a frecvenţei de apariţie a convulsiilor (la pacienţii diagnosticaţi anterior cu epilepsie). La pacienţii cu epilepsie nestabilizată terapeutic trebuie evitate medicamentele ISRS, iar pacienţii cu epilepsie controlată terapeutic necesită supraveghere atentă.

ISRS trebuie utilizaţi cu precauţie la pacienţii cu antecedente de manie/hipomanie. Tratamentul cu ISRS trebuie întrerupt la oricare pacient care intră într-o fază maniacală.

Tratamentul cu ISRS poate modifica controlul glicemiei la pacienţii cu diabet zaharat (hipoglicemie sau hiperglicemie). Poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină şi/sau antidiabetice orale.

Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia unor semne consistente de remisiune. Dată fiind posibilitatea ca situaţia să nu se amelioreze în primele săptămâni de tratament, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării.

Există şi alte afecţiuni psihice pentru care se prescrie Escitalopram Teva şi care pot fi şi ele asociate cu risc crescut de apariţie a unor evenimente legate de suicid. În plus, astfel de afecţiuni pot coexista cu tulburări depresive majore. Din această cauză tratamentul pacienţilor cu alte afecţiuni psihice trebuie să respecte aceleaşi precauţii ca şi în cazul tratamentului pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.

Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de ideaţie suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul tratamentului.

Rezultatele unei meta-analize a anumitor studii clinice controlate cu placebo, efectuate cu medicamente antidepresive la pacienţii adulţi, au arătat existenţa unui risc accentuat de comportament suicidar în cazul medicamentelor antidepresive comparativ cu placebo, la pacienţii cu vârsta sub 25 de ani. Terapia medicamentoasă a pacienţilor şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc accentuat, trebuie să fie însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după modificarea dozelor.

Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii cu tentă de suicid precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după apariţia unor astfel de simptome.

Utilizarea de ISRS/INSRS a fost asociată cu apariţia acatisiei, caracterizată printr-o stare de indispoziţie subiectivă sau nelinişte şi necesitatea permanentă de mişcare, adeseori însoţită de incapacitatea de a sta în poziţia şezut sau de a sta liniştit. Cel mai probabil, aceasta poate să apară în primele săptămâni de tratament. La pacienţii care prezintă aceste simptome, creşterea dozei poate fi nocivă.

Hiponatremia, probabil determinată de sindromul de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH) a fost raportată rar în asociere cu utilizarea ISRS şi, în general, s-a remis la întreruperea tratamentului. Se recomandă prudenţă la pacienţii cu risc, cum sunt vârstnicii, pacienţii cu ciroză sau pacienţii trataţi concomitent cu alte medicamente cunoscute că pot determina hiponatremie.

Au fost raportate anomalii de sângerare la nivel cutanat, cum sunt echimoze sau purpură, asociate tratamentului cu ISRS. ISRS/ISRN pot crește riscul de hemoragie postpartum (vezi pct. 4.6 și 4.8). Se recomandă prudenţă în cazul pacienţilor trataţi cu ISRS, mai ales dacă utilizează concomitent anticoagulante orale, medicamente cunoscute că influeţează funcţia plachetară [de exemplu, antipsihotice atipice şi fenotiazine, majoritatea antidepresivelor triciclice, acid acetilsalicilic şi medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), ticlopidină şi dipiridamol] şi la pacienţii cu tendinţă cunoscută de sângerare.

Experienţa clinică privind utilizarea ISRS concomitent cu TEC este limitată, motiv pentru care se recomandă precauţie.

Se recomandă precauţie în cazul utilizării concomitente de escitalopram cu medicamente cu efecte serotoninergice, cum sunt triptanii (inclusiv sumatriptan), opioide ( inclusiv tramadol) şi triptofan.

În cazuri rare, sindromul serotoninergic a fost raportat la pacienţii trataţi concomitent cu ISRS şi medicamente serotoninergice. Apariţia acestui sindrom este indicată de o asociere de simptome cum sunt agitaţie, tremor, mioclonii şi hipertermie. Dacă apare această simptomatologie, tratamentul cu ISRS şi medicamente serotoninergice trebuie întrerupt imediat şi se iniţiază tratament simptomatic.

Utilizarea concomitentă a ISRS şi a preparatelor pe bază de plante medicinale care conţin sunătoare (Hypericum perforatum) poate determina o incidenţă crescută a reacţiilor adverse (vezi pct. 4.5).

Simptome ale sindromului de întrerupere observate la oprirea tratamentului

Simptomele sindromului de întrerupere observate la oprirea tratamentului sunt frecvente, în special dacă întreruperea tratamentului este efectuată brusc (vezi pct. 4.8). În cadrul studiilor clinice, evenimentele adverse observate la întreruperea tratamentului au fost raportate la aproximativ 25% dintre pacienţii trataţi cu escitalopram şi la 15% din cei cărora li s-a administrat placebo.

Riscul apariţiei simptomelor sindromului de întrerupere poate depinde de o serie de factori, care includ durata tratamentului, doza administrată şi frecvenţa de reducere a dozei. Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent sunt: ameţeli, tulburări senzoriale (incluzând parestezii şi senzaţii de şoc electric), tulburări ale somnului (incluzând insomnie şi vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă şi/sau vărsături, tremor, confuzie, transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări de vedere.

În general, aceste simptome sunt de intensitate uşoară până la moderată, însă, la unii pacienţi pot fi de intensitate severă.

De obicei, aceste simptome apar în primele zile de la întreruperea tratamentului, dar au fost raportate şi cazuri foarte rare de astfel de simptome la pacienţii care au omis involuntar o doză.

În general, aceste simptome sunt autolimitante şi se remit, de obicei, în decurs de 2 săptămâni, deşi la unii pacienţi pot fi prelungite (2 - 3 luni sau mai mult). În consecinţă, se recomandă ca întreruperea tratamentului cu Escitalopram Teva să fie efectuată treptat, de-a lungul unei perioade de câteva săptămâni sau luni, în concordanţă cu necesarul fiecărui pacient (vezi ' Simptome ale sindromului de întrerupere observate la oprirea tratamentului”, pct. 4.2).

Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)/inhibitorii recaptării serotoninei și norepinefrinei (IRSN) pot determina simptome de disfuncție sexuală (vezi pct. 4.8). Au fost raportate disfuncții sexuale de lungă durată în care simptomele au continuat în ciuda întreruperii tratamentului cu ISRS/IRSN.

Din cauza experienţei clinice limitate, se recomandă precauţie la pacienţii cu boală ischemică coronariană (vezi pct. 5.3.).

S-a constatat că administrarea de escitalopram determină prelungirea intervalului QT, un efect dependent de doza de medicament. Cazuri de prelungire a intervalului QT şi de aritmie ventriculară, incluzând torsada vârfurilor, au fost raportate în perioada de după punerea pe piaţă, predominant la pacienţi de sex feminin cu hipopotasemie sau cu prelungire a intervalului QT preexistentă sau cu alte afecţiuni cardiace (vezi pct. pct. 4.3, 4.5, pct. 4.8, 4.9, și pct. 5.1).

Se recomandă prudenţă la pacienţii cu bradicardie semnificativă sau la pacienţii cu infarct miocardic acut recent sau cu insuficienţă cardiacă decompensată.

Tulburările electrolitice, cum sunt hipopotasemia şi hipomagneziemia, cresc riscul de aritmii maligne şi, ca urmare, aceste tulburări trebuie corectate înaintea iniţierii tratamentului cu escitalopram.

Dacă pacienţii cu afecţiune cardiacă stabilă din punct de vedere clinic sunt trataţi cu escitalopram, trebuie luată în considerare efectuarea unei ECG înainte de începerea tratamentului.

Dacă pe parcursul tratamentului cu escitalopram apar semne de aritmie cardiacă, atunci tratamentul cu escitalopram trebuie întrerupt şi trebuie efectuată o ECG.

Medicamentele din clasa ISRS, incluzând escitalopram, pot avea un efect asupra diametrului pupilei, ducând la midriază. Acest efect de inducere a midriazei poate determina îngustarea unghiului ocular, rezultând creşterea presiunii intraoculare şi glaucom cu unghi închis, în special la pacienţii cu predispoziţie. Ca urmare, escitalopramul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu glaucom cu unghi închis sau cu antecedente de glaucom.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Au fost raportate reacţii adverse grave la pacienţii trataţi cu ISRS în asociere cu un inhibitor neselectiv, ireversibil al monoaminooxidazei (IMAO) şi la pacienţii la care tratamentul cu un astfel de IMAO a fost iniţiat la scurt timp după întreruperea tratamentului cu ISRS (vezi pct 4.3). În unele cazuri, pacienţii au dezvoltat sindrom serotoninergic (vezi pct. 4.8).

Este contraindicată administrarea escitalopramului în asociere cu IMAO neselectivi, ireversibili.

Tratamentul cu escitalopram poate fi iniţiat la 14 zile de la întreruperea tratamentului cu un IMAO ireversibile. Anterior iniţierii tratamentului cu un IMAO ireversibil, neselectiv trebuie să existe un interval liber de cel puţin 7 zile, de la întreruperea tratamentului cu escitalopram.

Inhibitor selectiv reversibil al MAO-A (moclobemidă)

Din cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic, asocierea escitalopramului cu un inhibitor de

MAO-A, cum este moclobemida, este contraindicată (vezi pct. 4.3). Dacă o astfel de asociere se dovedeşte a fi necesară, tratamentul trebuie iniţiat cu doza minimă recomandată şi se va institui monitorizarea clinică.

Inhibitor neselectiv reversibil al MAO-A (linezolid)

Antibioticul linezolid este un inhibitor reversibil neselectiv al MAO şi nu trebuie administrat pacienţilor trataţi cu escitalopram. Dacă administrarea concomitentă se dovedeşte a fi necesară, acesta trebuie administrat la dozele minime recomandate sub supraveghere medicală strictă (vezi pct. 4.3).

Inhibitori MAO-B selectivi, ireversibili (selegilină)

Asocierea cu selegilină (un IMAO-B ireversibil) necesită precauţii, din cauza riscului dezvoltării sindromului serotoninergic. Dozele de selegilină de până la 10 mg pe zi prezintă siguranţă în cazul administrării concomitente cu citalopram racemic.

Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile farmacocinetice şi farmacodinamice între escitalopram administrat concomitent cu medicamente care prelungesc intervalul QT. Nu poate fi exclus un efect aditiv al escitalopramului la acţiunea acestor medicamente. Din acest motiv, este contraindicată administrarea concomitentă de escitalopram cu medicamente care prelungesc intervalul QT, cum sunt antiaritmice din clasele IA şi III, antipsihotice (de exemplu, derivaţi de fenotiazină, pimozidă, haloperidol), antidepresive triciclice, anumite substanţe antimicrobiene (de exemplu sparfloxacină, moxifloxacină, eritromicină administrată i.v., pentamidină, antimalarice în mod special halofantrină), anumite antihistaminice (de exemplu, astemizol, mizolastină).

Asocieri care necesită precauţie la utilizare

Administrarea concomitentă cu medicamente serotoninergice de exemplu opioide (inclusiv tramadol) și triptani (inclusiv sumatriptan) poate determina sindrom serotoninergic (vezi pct. 4.4).

ISRS pot scădea pragul convulsivant. Se recomandă atenţie la utilizarea concomitentă cu alte medicamente care pot scădea pragul convulsivant [de exemplu antidepresive (triciclice, ISRS), neuroleptice (fenotiazine, tioxantene şi butirofenone), meflochină, bupropionă şi tramadol].

A fost raportată potenţarea efectelor litiului şi triptofanului în cazul utilizării concomitente cu ISRS, motiv pentru care adminsitrarea concomitentă cu ISRS a acestor medicamente se va face cu precauţie.

Utilizarea concomitentă de ISRS şi preparate din plante medicinale care conţin sunătoare (Hypericum perforatum) poate duce la creşterea incidenţei reacţiilor adverse (vezi pct. 4.4).

S-au raportat efecte anticoagulante modificate în cazul administrării concomitente de escitalopram cu anticoagulante orale. La pacienţii trataţi cu anticoagulante orale trebuie monitorizată cu atenţie coagularea sanguină, la iniţierea sau întreruperea tratamentului cu escitalopram (vezi pct. 4.4).

Utilizarea concomitentă a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) poate creşte tendinţa de sângerare (vezi pct. 4.4)

Nu este de aşteptat nicio interacţiune de natură farmacodinamică sau farmacocinetică între escitalopram şi alcoolul etilic. Totuşi, similar celorlalte medicamente cu efecte psihotrope, nu este recomandabil consumul de alcool etilic în cursul tratamentului cu escitalopram.

Medicamente care induc hipopotasemie/hipomagnezemie

Se recomandă prudență la administrarea concomitentă a medicamentelor care induc hipopotasemie/hipomagnezemie, deoarece aceste afecțiuni cresc riscul de aritmii maligne (vezi pct. 4.4).

Metabolizarea escitalopramului este mediată, în principal, de CYP2C19. CYP3A4 şi CYP2D6 pot contribui, de asemenea, într-o mai mică măsură la metabolizare. Metabolizarea metabolitului principal S-

DCT (escitalopram dimetilat) pare a fi parţial catalizată de CYP2D6.

Administrarea concomitentă o dată pe zi de escitalopram cu omeprazol 30 mg (inhibitor CYP2C19) a dus la o creştere moderată (cu aproximativ 50%) a concentraţiei plasmatice de escitalopram.

Administrarea concomitentă de două ori pe zi de escitalopram cu cimetidină 400 mg (inhibitor enzimatic general cu potenţă moderată) a dus la o creştere moderată (cu aproximativ 70%) a concentraţiei plasmatice de escitalopram. Se recomandă prudenţă la administrarea concomitentă de escitalopram cu cimetidină. Poate fi necesară ajustarea dozelor.

Ca urmare, trebuie luate măsuri de precauţie în cazul utilizării concomitente cu inhibitori CYP2C19 (cum sunt: omeprazol, esomeprazol, fluconazol, fluvoxamină, lansoprazol, ticlopidină) sau cimetidină. Pe baza monitorizării reacţiilor adverse apărute în cazul tratamentului concomitent, poate fi necesară o reducere a dozelor de escitalopram (vezi pct. 4.4).

Efecte ale escitalopramului asupra farmacocineticii altor medicamente

Escitalopramul este un inhibitor al enzimei CYP2D6. Se recomandă precauţie la administrarea concomitentă a escitalopramului cu medicamente metabolizate predominant prin intermediul acestei enzime şi care au indice terapeutic îngust, de exemplu flecainidă, propafenonă şi metoprolol (atunci când este utilizat în insuficienţă cardiacă) sau unele medicamente care acţionează la nivelul SNC şi care sunt metabolizate în principal prin intermediul CYP2D6, de exemplu: medicamente antidepresive cum sunt desipiramina, clomipramina şi nortriptilina sau antipsihotice cum sunt risperidona, tioridazina şi haloperidolul. Poate fi necesară ajustarea dozei.

Administrarea concomitentă cu desipramină sau metoprolol a determinat, în ambele cazuri, dublarea concentraţiilor plasmatice ale celor două substraturi CYP2D6.

Studiile in vitro au demonstrat că escitalopramul poate determina şi inhibarea uşoară a CYP2C19. Se recomandă precauţie la administrarea concomitentă cu medicamente metabolizate prin intermediul

CYP2C19.

Pentru escitalopram sunt disponibile date clinice limitate privind expunerea în timpul sarcinii.

Studiile efectuate la animale au demonstrat toxicitatea asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3.).

Escitalopram Teva nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar şi numai după evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu terapeutic.

Nou-născuţii trebuie ţinuţi sub observaţie dacă mama a continuat să utilizeze escitalopram în ultima perioadă de sarcină, în mod special în trimestrul trei de sarcină. În timpul sarcinii, trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului. În cazul administrării de ISRS/INRS la gravide, în ultima perioadă de sarcină, s-au raportat următoarele simptome la nou-născut: detresă respiratorie, cianoză, apnee, convulsii, instabilitate a temperaturii, dificultăţi la hrănire, vărsături, hipoglicemie, hipertonie musculară, hipotonie musculară, accentuarea reflexelor, tremor, agitaţie, iritabilitate, letargie, plâns continuu, somnolenţă şi dificultăţi la adormire. Aceste simptome pot fi determinate fie de efectul serotoninergic, fie de simptomele de întrerupere a tratamentului. În majoritatea cazurilor, complicaţiile survin imediat sau curând (<24 ore) după naştere.

Datele epidemiologice au arătat că utilizarea ISRS în timpul sarcinii, mai ales în ultima perioadă a sarcinii, poate creşte riscul de hipertensiune pulmonară persistentă la nou-născut (HPPNN). Riscul observat a fost de aproximativ 5 cazuri la 1000 de sarcini. În populaţia generală apar 1 până la 2 cazuri de

HPPNN la 1000 de sarcini.

Datele observaționale indică un risc crescut (mai puțin decât dublu) de hemoragie postpartum în urma expunerii la ISRS/ISRN în luna premergătoare nașterii (vezi pct. 4.4 și 4.8).

La om, este de aşteptat ca escitalopramul să fie excretat în lapte.

În consecinţă, alăptarea nu este recomandată în timpul tratamentului.

Date provenite din studiile efectuate la animale au evidenţiat faptul că escitalopramul poate afecta calitatea spermei (vezi pct. 5.3).

Raportările de caz pentru unele ISRS au arătat că efectele asupra calităţii spermei la om sunt reversibile.

Până în prezent, nu s-a observat un impact asupra fertilităţii la om.

Deşi nu s-a dovedit că escitalopramul influenţează capacităţile intelectuale sau performanţele psihomotorii, orice medicament psihoactiv poate influenţa capacitatea de luare a deciziilor sau îndemânările. Pacienţii trebuie avertizaţi cu privire la riscul potenţial de influenţare a capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Reacţiile adverse sunt mai frecvente în prima sau în a doua săptămână de tratament şi, de regulă, scad în intensitate şi frecvenţă pe parcursul continuării tratamentului.

Reacţiile adverse cunoscute pentru ISRS şi raportate, de asemenea, pentru escitalopram fie în cadrul studiilor clinice controlate, fie ca evenimente adverse raportate spontan după punerea pe piaţă a medicamentului, sunt prezentate mai jos clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă.

Frecvenţele sunt cele din studiile clinice; acestea nu sunt corectate cu placebo.

Frecvenţele sunt definite astfel:

Foarte frecvente (≥1/10)

Frecvente (≥1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente (≥1/00 şi ≤1/100)

Rare (≥1/10 000 şi ≤1/00)

Foarte rare (≤1/10 000), sau cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Aparate, sisteme şi organe Frecvenţa Reacţii adverse

Tulburări hematologice şi Cu frecvenţă necunoscută Trombocitopenie limfatice

Tulburări ale sistemului Rare Reacţii anafilactice imunitar

Tulburări endocrine Cu frecvenţă necunoscută Secreţie inadecvată de ADH

Tulburări metabolice şi de Frecvente Scădere a apetitului alimentar, nutriţie creştere a apetitului alimentar, creştere în greutate

Mai puţin frecvente Scădere în greutate

Cu frecvenţă necunoscută Hiponatremie, anorexie²

Tulburări psihice Frecvente Anxietate, nelinişte, vise anormale, scădere a libidoului

Femei: anorgasmie

Mai puţin frecvente Bruxism, agitaţie, nervozitate, atac de panică, stare de confuzie

Rare Agresivitate, depersonaliza- re, halucinaţii

Cu frecvenţă necunoscută Manie, ideaţie suicidară, comportament suicidar2

Tulburări ale sistemului nervos Foarte frecvente Cefalee

Frecvente Insomnie, somnolenţă, ameţeli, parestezii, tremor

Mai puţin frecvente Tulburări ale gustului, tulburări de somn, sincopă

Rare Sindrom serotoninergic Cu frecvenţă necunoscută Diskinezie, tulburări de mişcare, convulsii, nelinişte psihomotorie/acatizie1

Tulburări oculare Mai puţin frecvente Midriază, tulburări de vedere

Tulburări acustice şi vestibulare Mai puţin frecvente Tinitus

Tulburări cardiace Mai puţin frecvente Tahicardie

Rare Bradicardie

Cu frecvenţă necunoscută Prelungire a intervalului QT aritmie ventriculară, incluzând torsada vârfurilor.

Tulburări vasculare Cu frecvenţă necunoscută Hipotensiune arterială ortostatică

Tulburări respiratorii, toracice şi Frecvente Sinuzită, căscat mediastinale Mai puţin frecvente Epistaxis

Tulburări gastro-intestinale Foarte frecvente Greaţă

Frecvente Diaree, constipaţie, vărsături, xerostomie

Mai puţin frecvente Hemoragii gastro-intestinale (incluzând hemoragii rectale)

Tulburări hepato-biliare Cu frecvenţă necunoscută Hepatită, valori anormale ale testelor funcţiei hepatice

Afecţiuni cutanate şi ale Frecvente Creştere a sudoraţiei ţesutului subcutanat Mai puţin frecvente Urticarie, alopecie, erupţii cutanate tranzitorii, prurit

Cu frecvenţă necunoscută Echimoze, angioedem

Tulburări musculo-scheletice, Frecvente Artralgii, mialgii ale ţesutului conjunctiv şi osos

Tulburări renale şi ale căilor Cu frecvenţă necunoscută Retenţie urinară urinare

Tulburări ale aparatului genital Frecvente Bărbaţi: tulburări de ejaculare, şi sânului impotenţă

Mai puţin frecvente Femei: metroragie, menoragie

Cu frecvenţă necunoscută Galactoree, hemoragie postpartum3;

Bărbaţi: priapism

Tulburări generale şi la nivelul Frecvente Fatigabilitate, febră locului de administrare Mai puţin frecvente Edeme 1 Aceste evenimente au fost raportate pentru clasa terapeutică ISRS. 2 Cazuri de ideaţie suicidară şi de comportament suicidar au fost raportate pe parcursul tratamentului cu escitalopram sau la scurt timp după întreruperea tratamentului (a se vedea secţiunea 4.4) 3 Acest eveniment a fost raportat pentru clasa terapeutică a ISRS/ISRN (vezi pct. 4.4 și 4.6).

În perioada de după punerea pe piaţă, au fost raportate cazuri de prelungire a intervalului QT şi de aritmie ventriculară, incluzând torsada vârfurilor, predominant la pacienţii de sex feminin cu hipopotasemie, prelungire preexistentă a intervalului QT sau alte afecţiuni cardiace (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4, 4.5, 4.9, și pct. 5.1).

Studiile epidemiologice, efectuate în principal la persoane cu vârsta de 50 de ani sau peste, arată o creştere a riscului de fracturi osoase la pacienţii trataţi cu ISRS şi AT (medicamente antidepresive triciclice). Mecanismul care duce la apariţia acestui risc nu este cunoscut.

De regulă, oprirea tratamentului cu ISRS/INRS (în special atunci când se efectuează brusc) duce la apariţia simptomelor de întrerupere. Reacţiile raportate cel mai frecvent sunt: ameţeli, tulburări senzoriale (incluzând parestezii şi senzaţii de şoc electric), tulburări ale somnului (incluzând insomnie şi vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă şi/sau vărsături, tremor, confuzie, transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări de vedere. În general, aceste evenimente sunt uşoare până la moderate şi sunt autolimitante, dar la unii pacienţi pot fi mai severe şi/sau cu durată mai lungă. Ca urmare, în cazul în care tratamentul cu escitalopram nu mai este necesar, întreruperea trebuie efectuată gradat prin reducerea treptată a dozelor (vezi pct. 4.2 și pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro.

Website: www.anm.ro.

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Datele clinice privind supradozajul cu escitalopram sunt limitate şi multe cazuri implică supradozaj cu alte medicamente administrate concomitent. În majoritatea cazurilor, au fost raportate simptome uşoare sau chiar nu au existat simptome. Au fost rar raportate cazuri letale de supradozaj cu escitalopram administrat în monoterapie; în majoritatea cazurilor a fost implicat supradozaj şi cu alte medicamente, utilizate concomitent. Au fost utilizate doze de escitalopram cuprinse între 400 şi 800 mg, administrat în monoterapie, fără niciun simptom sever.

Simptomele raportate în caz de supradozaj cu escitalopram includ simptome legate în principal de sistemul nervos central (variind de la ameţeli, tremor şi agitaţie, cazuri rare de sindrom serotoninergic, convulsii şi comă), de tractul gastro-intestinal (greaţă/vărsături), de aparatul cardiovascular (hipotensiune arterială, tahicardie, prelungire a intervalului QT şi aritmie) şi de echilibrul hidroelectrolitic (hipokaliemie, hiponatremie).

Nu există antidot specific. Se recomandă asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii, oxigenării adecvate şi monitorizarea funcţiei respiratorii. Trebuie luate în considerare lavajul gastric şi utilizarea de cărbune activat. Lavajul gastric trebuie efectuat cât mai curând după ingestia orală a medicamentului. Se recomandă monitorizarea cardiacă şi a semnelor vitale, împreună cu măsuri generale de tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.

În caz de supradozaj, este recomandată monitorizarea ECG la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă/bradiaritmie, la pacienţii care utilizează concomitent medicamente care prelungesc intervalul

QT sau la pacienţii cu disfuncţii metabolice, de exemplu cei cu insuficienţă hepatică.

Grupa farmacoterapeutică: antidepresive, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, codul ATC:

N06AB10

Escitalopramul este un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei (5-HT) cu afinitate mare pentru situsul primar de legare. De asemenea, se leagă şi la nivelul situsul alosteric al transportatorului serotoninei, cu o afinitate de 1000 de ori mai mică.

Escitalopramul nu are sau are o afinitate mică pentru o serie de receptori, incluzând receptorii 5-HT1A, 5-HT2, DA D1 şi D2, receptorii adrenergici α1-, α2-, β, receptorii histaminergici H1, receptorii colinergici muscarinici, receptorii benzodiazepinici şi opioizi.

Inhibarea recaptării 5-HT este singurul mecanism probabil de acţiune care explică efectele farmacologice şi clinice ale escitalopramului.

Într-un studiu dublu orb, placebo controlat, care a implicat monitorizare ECG, efectuat la voluntari sănătoşi, modificarea valorii intervalului QT faţă de valoarea iniţială (a fost aplicată corecţie Fridericia) a fost de 4,3 milisecunde (IÎ 90%: 2,2-6,4) în cazul administrării dozei de 10 mg pe zi şi de 10,7 milisecunde (IÎ 90%: 8,6-12,8) în cazul administrării dozei mai mari decât cea terapeutică de30 mg pe zi (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4, 4.5, pct. 4.8 şi 4.9).

Episoade de depresie majoră

Escitalopramul s-a dovedit eficace în tratamentul de fază acută al episoadelor de depresie majoră în trei din patru studii de tip dublu-orb, controlate cu placebo, cu durată scurtă (8 săptămâni). Într-un studiu privind profilaxia recăderilor, de lungă durată, 274 de pacienţi care au răspuns pe parcursul fazei iniţiale de studiu deschis cu durata de 8 săptămâni, la tratamentul cu escitalopram administrat în doze de 10 mg sau 20 mg pe zi, au fost repartizaţi randomizat în grupul pentru continuarea tratamentului cu escitalopram în aceeaşi doză sau în grupul la care s-a administrat placebo, timp de până la 36 de săptămâni. În acest studiu, în timpul celor 36 de săptămâni, pacienţii trataţi în continuare cu escitalopram au avut o perioadă semnificativ mai mare până la apariţia recidivei, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo.

În cazul tulburărilor de anxietate socială, escitalopramul a fost eficace atât în trei studii cu durată scurtă (12 săptămâni), cât şi într-un studiu cu o durată de 6 luni cu privire la prevenirea recăderilor. Într-un studiu de stabilire a dozei, cu durata de 24 săptămâni, a fost demonstrată eficacitatea dozelor de 5, 10 şi 20 mg escitalopram.

Escitalopramul în doze de 10 şi 20 mg pe zi a fost eficace în patru din patru studii controlate cu placebo.

În totalitatea datelor colectate din trei studii cu proiect similar comparând 421 pacienţi trataţi cu escitalopram şi 419 pacienţi cărora li s-a administrat placebo, 47,5%, respectiv 28,9% persoane au răspuns şi 37,1%, respectiv 20,8% au prezentat recăderi. Efectul susţinut a fost remarcat din săptămâna 1.

Menţinerea eficacităţii escitalopramului 20 mg pe zi a fost demonstrată în a 24-a până în a 76-a săptămână, într-un studiu randomizat, de menţinere a eficacităţii la 373 pacienţi care au răspuns în cursul primelor 12 săptămâni de tratament deschis.

Într-un studiu clinic randomizat, dublu-orb, după 12 săptămâni, pacienţii trataţi cu escitalopram 20 mg pe zi au fost separaţi de cei la care s-a administrat placebo în funcţie de scorul total Y-BOCS. După 24 săptămâni, atât pacienţii trataţi cu escitalopram 10 mg pe zi cât şi cei trataţi cu escitalopram 20 mg pe zi au avut rezultate superioare comparativ cu cei la care s-a administrat placebo.

Prevenirea recăderilor a fost demonstrată pentru dozele de escitalopram de 10 mg şi 20 mg pe zi la pacienţii care au răspuns la tratamentul cu escitalopram în cadrul unei perioade de studiu deschis cu durata de 16-săptămâni şi care au fost incluşi ulterior într-un studiu randomizat placebo-controlat, dublu-orb, cu durata de 24 săptămâni.

Absorbţia este aproape completă şi este independentă de ingestia de alimente. (Timpul mediu până la atingerea concentraţiei plasmatice maxime (valoarea medie a tmax) este de 4 ore după administrarea de doze repetate). Similar citalopramului racemic, biodisponibilitatea absolută a escitalopramului este de aşteptat să fie de aproximativ 80%.

Volumul aparent de distribuţie (Vdβ/F) după administrarea orală este de aproximativ 12 până la 26 l/kg.

Legarea de proteinele plasmatice este sub 80% atât pentru escitalopram, cât şi pentru principalii săi metaboliţi.

Escitalopramul este metabolizat la nivel hepatic în metaboliţii escitalopram demetilat şi escitalopram didemetilat. Ambii metaboliţi sunt activi din punct de vedere farmacologic. Alternativ, azotul poate fi oxidat, formând metabolitul N-oxid. Atât substanţa nemodificată cât şi metaboliţii se excretă parţial sub formă de glucuronoconjugaţi. După administrarea de doze repetate, concentraţiile plasmatice medii ale metaboliţilor dimetil şi di-dimetil reprezintă, de regulă, 28-31% respectiv <5% din concentraţia plasmatică a escitalopramului.

Metabolizarea escitalopramului la metabolitul escitalopram demetil este mediată în principal prin intermediul CYP2C19. Este posibilă şi o oarecare contribuţie a enzimelor CYP3A4 şi CYP2D6.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (t1/2β) după administrarea de doze repetate este de aproximativ 30 de ore, iar clearance-ul plasmatic după administrare orală (Cloral) este de aproximativ 0,6 l/min. Metaboliţii principali au un timp de înjumătăţire plasmatică semnificativ mai mare.

Se consideră că escitalopramul şi metaboliţii principali se elimină atât pe cale hepatică (prin metabolizare), cât şi pe cale renală, astfel că cea mare parte din doză se excretă sub formă de metaboliţi în urină.

Farmacocinetica este liniară. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt atinse după aproximativ 1 săptămână. Concentraţiile plasmatice medii la starea de echilibru sunt de aproximativ 50 nmol/l (variază între 20 şi 125 nmol/l) şi sunt atinse după administrarea unei doze zilnice de 10 mg.

Vârstnici (> 65 ani)

Se presupune că escitalopramul este eliminat mai lent la pacienţii vârstnici, comparativ cu pacienţii mai tineri. La voluntarii vârstnici sănătoşi, aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) este cu aproximativ 50% mai mare faţă de voluntarii tineri sănătoşi (vezi pct. 4.2).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată (clasele A şi B Child-Pough), timpul de înjumătăţire plasmatică al escitalopramului a fost de aproximativ două ori mai mare şi expunerea a fost cu aproximativ 60% mai mare, comparativ cu subiecţii cu funcţie hepatică normală (vezi pct. 4.2).

La pacienţii cu funcţie renală redusă (Clcr 10-53 ml/min), pentru citalopramul racemic s-au observat valori mai mari ale timpului de înjumătăţire plasmatică şi o creştere uşoară a expunerii. Nu au fost studiate concentraţiile plasmatice ale metaboliţilor, dar acestea pot fi crescute (vezi pct. 4.2).

S-a observat faptul că la metabolizatorii lenţi prin intermediul CYP2C19, concentraţiile plasmatice ale escitalopramului au fost de două ori mai mari decât cele obsrvate la metabolizatorii rapizi. Nu au fost observate modificări semnificative ale expunerii în cazul metabolizatorilor lenţi prin intermediul CYP2D6 (vezi pct. 4.2).

Pentru escitalopram nu s-a efectuat o baterie convenţională completă de studii preclinice, deoarece studiile toxicocinetice şi toxicologice cu escitalopram şi citalopram efectuate la şobolan au indicat profile similare. Ca urmare, informaţiile obţinute în cazul administrării de citalopram pot fi extrapolate la escitalopram.

În studiile toxicologice comparative efectuate la şobolani, escitalopramul şi citalopramul au determinat toxicitate cardiacă, incluzând insuficienţă cardiacă congestivă, după câteva săptămâni de tratament, atunci când s-au utilizat doze care au dus la toxicitate generală. Cardiotoxicitatea pare să se coreleze mai degrabă cu concentraţiile plasmatice maxime decât cu expunerea sistemică (ASC). Concentraţiile plasmatice maxime la o valoare fără reacţii adverse au fost mai mari (de 8 ori) comparativ cu cele atinse în practica clinică, în timp ce valorile ASC pentru escitalopram a fost numai de 3-4 ori mai mari decât valorile obţinute în practica clinică. Valorile ASC pentru enantiomerul S al citalopramului au fost de 6-7 ori mai mari decât cele atinse în cazul practicii clinice.

Aceste rezultate sunt probabil determinate de influenţa exagerată asupra aminelor biogene, adică sunt secundare efectelor farmacologice principale, rezultând efecte hemodinamice (reducere a fluxului coronarian) şi ischemie. Totuşi, mecanismul exact al cardiotoxicităţii la şobolan nu este clar. Experienţa clinică cu citalopram şi cea din studiile clinice cu escitalopram nu evidenţiază că aceste rezultate au corelare clinică.

La şobolan, după tratamentul de lungă durată cu escitalopram şi citalopram, s-a observat o creştere a conţinutului de fosfolipide în unele ţesuturi, de exemplu la nivelul plămânului, epididimului şi ficatului.

Modificările observate în epididim şi ficat au fost observate la expuneri similare cu cele atinse la om.

Efectul este reversibil după întreruperea tratamentului. Acumularea de fosfolipide (fosfolipidoză) a fost observată la animale în cazul utilizării mai multor medicamente cu caracter cationic amfifilic. Nu se ştie dacă acest fenomen are relevanţă semnificativă la om.

În studiile de toxicitate cu privire la dezvoltare efectuate la şobolan au fost observate efecte embriotoxice (reducere a greutăţii fetuşilor şi întârziere reversibilă a osificării) la expuneri (exprimate prin ASC) care depăşesc expunerile atinse în timpul utilizării clinice. Nu s-a observat o creştere a frecvenţei malformaţiilor congenitale. Un studiu efectuat pre-natal şi post-natal a indicat o supravieţuire redusă în cursul perioadei de alăptare pentru expuneri (exprimate prin ASC) care depăşesc expunerile atinse în cursul utilizării clinice.

Date provenite din studiile efectuate la animale arată că citalopramul induce o reducere a fertilităţii şi a numărului de sarcini, reducere a numărului de nidaţii şi anomalii ale spermatozoizilor la expuneri care depăşesc expunerile atinse în cursul utilizării clinice la om.

Pentru escitalopram nu există date disponibile referitoare la aceste aspecte ale fertilităţii la animale.

Celuloză microcristalină

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Croscarmeloză sodică

Talc

Stearat de magneziu

Hipromeloză 6cP

Dioxid de titan (E 171)

Macrogol 6000

Nu este cazul.

3 ani

Blister din PVC-PVDC/Al

A nu se păstra la temperaturi peste 25°C.

Flacon din plastic (polietilenă)

A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.

Cutii cu blistere din PVC-PVDC/Al cu 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 98, 100 și 200 comprimate filmate

Cutii cu flacoane din plastic (polietilenă) 10 mg 100 și 200 comprimate filmate 20 mg 100 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate

Fără cerințe speciale.

Teva B.V.

Swensweg 5, 2031 GA Haarlem, Țările de Jos

12770/2019/01-12 12771/2019/01-11

Data ultimei reînnoiri a autorizației: noiembrie 2019

Iulie 2024