CLAFEN 100mg supozitoare prospect medicament

CLAFEN 100 mg supozitoare

Fiecare supozitor conţine diclofenac sodic 100 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor vezi pct. 6.1.

Supozitoare

Supozitoarele se prezintă sub formă de torpilă cu suprafaţa netedă, onctuoasă, de culoare albă până la alb-gălbuie.

Clafen este indicat pentru tratament de lungă durată în:

- boli reumatismale (poliartrită reumatoidă, spondilită anchilopoetică, poliartrită reumatoidă juvenilă, sindrom

Reiter);

- artroze invalidante însoţite de dureri.

Clafen se poate administra ca tratament de scurtă durată în:

- inflamaţii acute articulare şi abarticulare (bursite, capsulite, sinovite, tendinite sau tenosinovite);

- lombalgii, radiculite;

- artrită microcristalină;

- artrită gutoasă- episoadele acute;

- dureri uşoare şi moderate cum sunt cele care apar în cursul unor mici intervenţii (chirurgicale, stomatologice, ginecologice, ortopedice), algii musculare şi osteoarticulare datorate efortului sau traumatismelor;

- cefalee de origine vasculară;

- dismenoree.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).

A se administra intrarectal; a nu se administra pe cale orală.

Doza trebuie adaptată în funcţie de necesităţile individuale.

Doza recomandată este de un supozitor de 100 mg diclofenac, care se poate administra seara înainte de culcare.

Nu trebuie depăşită doza zilnică totală de 150 mg diclofenac.

Deşi farmacocinetica diclofenacului este independentă de vârstă, se recomandă stabilirea cu prudenţă a dozei; la pacienţii cu constituţie mai slabă sau cu greutate corporală mai mică, se recomandă monitorizarea pentru sângerări gastrice timp de 4 săptămâni de la iniţierea tratamentului.

- Hipersensibilitate cunoscută la diclofenac sau la oricare dintre excipienţi;

- Antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu astm bronşic, rinită, urticarie sau edem angioneurotic) la acid acetilsalicilic sau la alte AINS (antiinflamatoare nesteroidiene);

- Rectită sau rectoragii recente;

- Antecedente de hemoragii sau perforaţii gastro-intestinale legate de terapia anterioară cu AINS;

- Ulcer gastro-duodenal activ/hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastro-duodenal recurent/hemoragie recurentă (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţii sau hemoragii dovedite);

- Insuficienţă hepatică sau renală severă;

- Insuficienţă cardiacă congestivă diagnosticată (NYHA II-IV), boală cardiacă ischemică, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară

- Deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide);

- Hemoragie cerebrovasculară sau altă hemoragie activă;

- Tulburări ale hematopoiezei de origine neprecizată;

- Ultimele 4 luni de sarcină (vezi pct. 4.6).

Reacţiile adverse pot fi diminuate prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă de timp necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2).

Utilizarea concomitentă a diclofenacului cu AINS sistemice inclusiv inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei-2 trebuie evitată. (vezi pct. 4.5.)

Pacienţii vârstnici au o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse la AINS mai ales hemoragie şi perforaţie gastro-intestinală care pot fi letale (vezi pct. 4.2.).

Gastro-intestinal

Similar tuturor AINS este necesară supravegherea medicală atentă la pacienţii cu simptome care indică tulburări gastro-intestinale, cu antecedente de ulcer gastro-duodenal, cu colită ulcerativă sau cu boală Crohn deoarece starea lor se poate agrava (vezi pct. 4.8.).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, mai ales vârstnici trebuie să anunţe orice simptom abdominal neobişnuit (mai ales hemoragie gastro-intestinală).

Hemoragie sau ulceraţie/perforaţie gastro-intestinală

Hematemeza, melena, ulceraţia sau perforaţia care pot fi letale au fost raportate în cazul tratamentului cu toate AINS, inclusiv diclofenac. Acestea pot apărea în orice moment pe durata tratamentului cu sau fără simptome prodromale sau antecedente de reacţii grave gastro-intestinale. În cazurile rare în care apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale la pacienţii care primesc diclofenac medicamentul trebuie întrerupt.

Riscul pentru hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare la doze mai mari de AINS, inclusiv diclofenac, la pacienţii cu antecedente de ulcer, mai ales complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi, trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă.

Tratamentul asociat cu medicamente protectoare gastric (de exemplu misoprostol sau inhibitori ai pompei de protoni) trebuie avut în vedere la aceşti pacienţi precum şi la pacienţii care primesc concomitent doze mici de acid acetil salicilic, alte medicamente care cresc riscul gastro-intestinal (vezi mai jos şi pct. 4.5.)

Se recomandă precauţie la pacienţii care primesc concomitent medicamente care pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulantele precum warfarina, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) sau medicamentele antiagregante plachetare cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Este necesară monitorizarea atentă atunci când diclofenac se prescrie pacienţilor cu insuficienţă hepatică.

Dacă anomaliile testelor hepatice persistă sau se agravează, dacă apar semnele sau simptomele clinice ale bolii hepatice sau alte manifestări (eozinofilie, erupţie cutanată tranzitorie), tratamentul trebuie întrerupt.

Poate apărea hepatită cu diclofenac, fără prodrom.

Utilizarea Clafen la pacienţii cu porfirie hepatică poate determina o acutizare.

Renal

Pacienţii cu insuficienţă renală, cardiacă sau hepatică şi pacienţii vârstnici trebuie supravegheaţi deoarece utilizarea AINS poate determina deteriorarea funcţiei renale. Trebuie utilizată cea mai mică doză eficientă şi funcţia renală trebuie monitorizată.

Administrarea AINS poate determina scăderea sintezei PG şi să agraveze insuficienţa renală. Trebuie avută în vedere importanţa prostaglandinelor în menţinerea fluxului renal la pacienţii cu insuficienţă cardiacă sau renală, la cei trataţi cu diuretice sau care se recuperează după intervenţii chirurgicale majore. Efectele asupra funcţiei renale sunt, de obicei, reversibile la întreruperea Clafen.

Similar altor medicamente antiinflamatorii nesteroidiene, reacţiile alergice incluzând reacţiile anafilactice/anafilactoide pot apărea fără expunere anterioară la medicament (vezi pct. 4.8.).

Similar altor AINS, Clafen poate masca semnele şi simptomele de infecţie datorită proprietăţilor sale farmacodinamice.

Hematologic

Diclofenac poate inhiba reversibil agregarea plachetară (vezi anticoagulante la pct. 4.5.). Pacienţii cu tulburări ale hemostazei, diateze hemoragice sau anomalii hematologice trebuie monitorizaţi cu atenţie.

Tratamentul de lungă durată

Toţi pacienţii care primesc medicamente antiinflamatorii nesteroidiene trebuie monitorizaţi ca măsură de precauţie, de exemplu funcţia renală, funcţia hepatică (poate apărea creşterea valorilor enzimelor hepatice) şi hemoleucograma. Acest lucru este important mai ales la vârstnici.

Similar altor medicamente care inhibă sinteza prostaglandinelor diclofenacul sodic şi alte AINS pot precipita bronhospasmul dacă se administrează la pacienţii cu astm bronşic activ sau în antecedente.

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate deoarece raportările au arătat că tratamentul cu

AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edem.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea diclofenacului, în special în doze mari (150 mg zilnic) şi în tratament de lungă durată se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic şi accident vascular cerebral).

Pacienţii care prezintă factori majori de risc pentru evenimente cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat) trebuie trataţi cu diclofenac numai după o evaluare atentă.

Deoarece factorii de risc cardiovasculari asociaţi cu administrarea diclofenacului se pot accentua în funcţie de doză şi durata expunerii, trebuie utilizată cea mai mică doză eficace pentru cea mai scurtă perioadă de timp.

Trebuie să se reevalueze periodic nevoia pacientului de atenuare a simptomelor şi răspunsul acestuia la tratament.

Lupus eritematos sistemic şi boală mixtă de ţesut conjunctiv

Pacienţii cu lupus eritematos sistemic (LES) şi tulburări ale ţesutului conjunctiv pot prezenta risc crescut de meningită aseptică (vezi pct. 4.8.)

Dermatologic

Foarte rar au fost raportate reacţii cutanate grave, unele letale, incluzând dermatită exfoliativă, sindromul

Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, în asociere cu utilizarea AINS incluzând Clafen (vezi pct. 4.8.). Pacienţii par să fie expuşi la un risc mai mare precoce la începutul tratamentului, declanşarea reacţiei apărând, în majoritatea cazurilor în prima lună de tratament. Tratamentul cu Clafen trebuie întrerupt la primele semne ale erupţiei cutanate tranzitorii, leziunilor mucoase sau ale altor semne de hipersensibilitate.

Fertilitatea feminină

Utilizarea diclofenacului poate afecta fertilitatea feminină şi nu se recomandă la femeile care doresc să aibă o sarcină. La femeile care au dificultăţi de a avea o sarcină sau care sunt investigate pentru infertilitate, trebuie avută în vedere întreruperea Clafen.

Clafen 100 mg, supozitoare, nu se administrează copiilor sub 12 ani. În acest caz se recomandă alte forme farmaceutice cu concentraţii adecvate.

Diclofenac poate creşte concentraţiile plasmatice de litiu prin scăderea eliminării.

Deşi investigaţiile clincie nu par să indice că Clafen influenţează efectul anticoagulantelor, există rapoarte izolate despre riscul crescut de hemoragie în cazul utilizării concomitente de diclofenac şi anticoagulante (vezi pct. 4.4). Prin urmare, pentru a fi siguri că nu este nevoie de modificarea dozei de anticoagulant, la astfel de pacienţi este necesară monitorizare atentă. Similar altor medicamente antiinflamatorii nesteroidiene, diclofenac în doză mare poate inhiba reversibil agregarea plachetară.

Hipoglicemiante orale

Studiile clinice au arătat că diclofenac poate fi administrat împreună cu hipoglicemiante orale, fără a influenţa efectul lor clinic. Oricum, au existat rapoarte izolate despre efecte hipoglicemice şi hiperglicemice care au necesitat modificări în dozajul medicamentelor hipoglicemiante în timpul tratamentului cu diclofenac.

Au fost raportate cazuri de toxicitate severă atunci când metotrexat şi AINS sunt administrate în decurs de 24 ore. Această interacţiune este mediată prin acumularea de metotrexat rezultat din afectarea excreţiei renale în prezenţa AINS.

Antibacteriene chinolonice

Datorită interacţiunii dintre chinolone şi AINS pot apărea convulsii. Acestea pot apare la pacienţii cu sau fără antecedente de epilepsie sau convulsii. Prin urmare este nevoie de precauţie atunci când se doreşte administrarea de chinolone la pacienţii care primesc deja AINS.

Alte AINS incluzând inhibitorii selectivi de ciclooxigenază-2 şi corticosteroizi

Administrarea concomitentă de diclofenac şi acid acetilsalicilic sau corticosteroizi poate creşte riscul de hemoragie şi ulceraţie gastro-intestinală. Trebuie evitat tratamentul concomitent cu 2 sau mai multe AINS (vezi pct. 4.4.)

AINS şi inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei

Administrarea concomitentă de AINS sistemice, inclusiv diclofenac poate determina un risc crescut de hemoragie gastro-intestinală (vezi pct. 4.4.).

Similar altor AINS, Clafen poate inhiba activitatea diureticelor. Tratamentul concomitent cu diuretice care economisesc potasiu poate determina creşterea concentraţieii serice de potasiu, prin urmare aceasta trebuie monitorizată frecvent.

Administrarea concomitentă de glicozide cardiotonice şi AINS poate agrava insuficienţa cardiacă, scade RFG şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor.

AINS nu trebuie utilizate timp de 8-12 zile după administrarea mifepristonei, deoarece AINS pot scădea efectul acesteia.

Utilizarea concomitentă de AINS şi medicamente antihipertensive (de exemplu beta-blocante, inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei, diuretice), poate determina o scădere a efectului antihipertensiv al acestora prin inhibarea sintezei de prostaglandine.

Ciclosporina şi tacrolimusul

La pacienţii care primesc concomitent ciclosporină şi AINS, incluzând diclofenac sodic, s-au raportat cazuri de nefrotoxicitate. Există un potenţial risc crescut de nefrotoxicitate când AINS sunt administrate concomitent cu tacrolimus. Aceasta poate fi mediată prin efectul renal antiprostaglandinic al ambelor-AINS şi inhibitorii de calcineurină.

- zidovudina-risc crescut de toxicitate hematologică;

- medicaţie fotosensibilizantă-apar efecte aditive de fotosensibilizare;

- moclobemidă-creşte efectul diclofenacului;

- ritonavir-poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice ale AINS;

- alcool etilic, bifosfonaţi şi oxpentifilină (pentoxifilină)-pot potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de apariţie a hemoragiei şi ulceraţiei;

- baclofen-creşterea toxicităţii baclofenului.

Modificări ale rezultatelor unor analize de laborator

Diclofenacul poate determina modificări uşoare ale valorilor transaminazelor serice (dacă acestea se menţin sau apar complicaţii, tratamentul trebuie întrerupt) şi poate creşte potasemia.

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort spontan, de malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport cu doza şi cu durata tratamentului. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea numărului de sarcini pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele cărora li s-a administrat un inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost raportată creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare. Pe durata primului şi a celui de al doilea trimestru de sarcină, diclofenacul nu trebuie administrat decât dacă este absolut necesar. Dacă diclofenacul este utilizat de o femeie care încearcă să rămână gravidă sau în timpul primului şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata tratamentului să fie cât mai scurtă posibil.

În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune:

- fătul la: -toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară); -disfuncţie renală, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;

- mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii la: -o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant plachetar care poate să apară chiar şi la doze foarte mici. -inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului.

În consecinţă, diclofenacul este contraindicat în timpul ultimului trimestru de sarcină.

Diclofenacul este excretat în laptele matern, dar la doze terapeutice în timpul tratamentului de scurtă durată, riscul de afectare a sugarului pare puţin probabil. Cu toate acestea, dacă se recomandă un tratament de lungă durată, trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.

Utilizarea diclofenacului poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână gravide. La femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu diclofenac.

Utilizarea diclofenacului impune prudenţă deoarece prin efectele asupra sistemului nervos central - ameţeli, somnolenţă, oboseală sau tulburări vizuale poate modifica capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100), rare (≥1/10000, <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă.

Foarte rare: palpitaţii, dureri retrosternale, hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă congestivă.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează un risc crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic şi accident vascular cerebral) asociate cu utilizarea diclofenacului, în special în doze mari (150 mg zilnic) şi în tratament de lungă durată, (vezi pct. 4.3. şi 4.4.).

Foarte rare: leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie cu sau fără purpură, anemie hemolitică, anemie aplastică.

Mai puţin frecvente: cefalee, ameţeli, vertij;

Rare: somnolenţă, oboseală, confuzie;

Foarte rare: tulburări ale sensibilităţii, tulburări de vedere, tulburări ale senzaţiei gustative, tinitus, iritabilitate, insomnie, tulburări ale memoriei, dezorientare, convulsii, stare de depresie, halucinaţii, stare de rău general, anxietate, coşmaruri, tremor, reacţii psihotice, parestezii, meningite aseptice (în special la pacienţii cu lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afecţiuni mixte ale ţesutului conjunctiv) cu simptome ca febră, redoare a cefei, cefalee, greaţă, vărsături.

Foarte rare: tulburări de vedere (vedere înceţoşată, diplopie, nevrită optică).

Foarte rare: tulburări de auz (tinitus, foarte rar surditate).

Foarte rare: pneumonie.

Mai puţin frecvente: greaţă, vărsături, diaree, dureri epigastrice, dispepsie, anorexie, eructaţii, flatulenţă în special la debutul tratamentului; reacţii specifice supozitoarelor cu diclofenac: senzaţie de mâncărime, de arsură, stimularea peristaltismului intestinal;

Rare: gastrită, ulcer peptic, perforaţie şi hemoragie gastro-intestinală;

Foarte rare: colită hemoragică nespecifică, exacerbarea colitei ulcerative sau a bolii Crohn, formarea de stricturi sau producerea altor leziuni la nivelul intestinului gros; reacţii specifice supozitoarelor cu diclofenac: declanşarea unei crize hemoroidale.

Rare: edeme;

Foarte rare: insuficienţă renală acută funcţională, nefrită interstiţială, hematurie, sindrom nefrotic, necroză tubulară acută, necroză papilară

Reacţii cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: prurit, erupţii cutanate tranzitorii;

Rare: urticarie;

Foarte rare: erupţii buloase, eczeme, eritem multiform, sindrom Stevens Johnson, sindrom Lyell, dermatită exfoliativă, căderea părului, fotosensibilitate, purpură inclusiv purpură alergică.

Foarte rare: hiperglicemie, glicozurie şi hiperkalemie.

Foarte rare: vasculită.

Rare: angioedem, bronhospasm, reacţie anafilactică, hipotensiune arterială.

Mai puţin frecvente: creşterea concentraţiei plasmatice a transaminazelor;

Rare: hepatită cu sau fără icter;

Foarte rare: hepatită fulminantă.

Foarte rare: impotenţă.

Cefalee, dezorientare, stare de excitabilitate, comă, hipoprotrombinemie, convulsii, stare de letargie somnolenţă, greaţă, vărsături, gastralgii, hemoragie gastrointestinală, rar diaree. În cazuri rare de supradozaj semnificativ pot apărea insuficienţă renală acută şi tulburări hepatice.

Se administrează tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Accesele convulsive frecvente sau prelungite pot fi tratate cu diazepam administrat intravenos.

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi ai acidului acetic şi substanţe înrudite, codul ATC: M01AB05.

Diclofenacul inhibă activitatea ciclooxigenazei, reducând formarea din acidul arahidonic a precursorilor prostaglandinelor şi tromboxanilor.

Substanţa acţionează ca antiinflamator, analgezic, antipiretic şi ca antiagregant plachetar. Diclofenacul are o uşoară acţiune uricozurică.

Clafen 100 mg, supozitoare se absoarbe rapid, totuşi rata de absorbţie este mai redusă decât în cazul administrării comprimatelor, pe cale orală. După administrarea unui supozitor de 100 mg, concentraţia plasmatică maxim este atinsă într-o oră şi se situează în jurul valorii de 2 mg/l. Farmacocinetica diclofenacului nu se modifică după administrări repetate. Nu apare acumularea medicamentului, dacă acesta se administrează în dozele şi la intervalele recomandate.

Substanţa activă se leagă în proporţie de 99,7% de proteinele plasmatice, în special de albumină (99,4%).

Diclofenacul pătrunde în lichidul sinovial, unde concentraţia maximă este atinsă în 2-4 ore după atingerea concentraţiei plasmatice maxime. Timpul aparent de înjumătăţire a eliminării din lichidul sinovial este de 3-6 ore.

Diclofenacul se metabolizează rapid şi practic în totalitate, în special la nivelul ficatului. Principalele căi de metabolizare sunt hidroxilarea şi glucuronoconjugarea. Metaboliţii rezultaţi nu au activitate farmacologică.

Excreţia se realizează pe cale renală şi prin fecale. Mai puţin de 1% din substanţa activă se elimină neschimbată prin urină. Aproximativ 60% din cantitatea administrată este eliminată sub formă de metaboliţi prin urină, restul se elimină prin fecale şi bilă. Timpul de înjumătăţire plasmatică de eliminare a diclofenacului este de 1-2 ore. Clearance-ul plasmatic total este în jur de 263 ml/min.

Farmacocinetica grupelor speciale de populaţie:

Nu au fost observate diferenţe relevante dependente de vârstă în ceea ce priveşte absorbţia acestui medicament, metabolismul sau excreţia sa, cu excepţia faptului că, în urma unor experimente, după 15 minute de administrare i.v a diclofenacului la pacienţi vârstnici s-a observat o concentraţie plasmatică cu 50% mai mare la aceştia decât la voluntarii tineri sănătoşi.

La pacienţii cu insuficienţă renală, la un clearance al creatininei mai mic de 10 ml/min, nivelul plasmatic de referinţă a metaboliţilor hidroxi- sunt de aproximativ 4 ori mai mari decât la subiecţii normali. Totuşi, metaboliţii sunt, în final, eliminaţi la nivel biliar.

La pacienţii cu hepatită cronică sau ciroză nedecompensată, cinetica şi metabolismul diclofenacului este acelaşi ca şi la pacienţii fără afecţiuni hepatice.

Reacţiile adverse neobservate în studii clinice, dar semnalate la animale la nivele de expunere similare cu cele clinice şi cu posibilă relevanţă pentru utilizarea clinică, au fost: (în urma administrării a 2 mg şi a 4 mg diclofenac/kg/zi în timpul sarcinii la şoareci şi şobolani): scăderea greutăţii fetuşilor, a vitezei de creştere a acestora, precum şi a duratei lor de supravieţuire.

Nu s-au evidenţiat, la diclofenac, efecte carcinogene şi nici potenţial mutagen prin studii in vitro şi in vivo. În studii asupra reproducerii la şobolani care au primit până la 4 mg diclofenac/kg/zi, nu s-a evidenţiat afectarea fertilităţii. Lipsa teratogenităţii a fost demonstrată în studii la iepuri care au primit până la 10 mg diclofenac/kg/zi şi la şoareci trataţi cu 20 mg diclofenac/kg/zi.

Grăsime solidă.

Nu este cazul.

3 ani.

A se păstra la temperaturi sub 25 ° C, în ambalajul original.

Cutie cu 2 folii termosudate, opace din PVC/PE a câte 3 supozitoare

Cutie cu 2 folii termosudate opace din PVC/PE a câte 6 supozitoare

Cutie cu 1 folie termosudată opacă din PVC/PE cu 6 supozitoare.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Antibiotice SA,

Str. Valea Lupului Nr.1, 707410, Iaşi

România

2990/2010/01-02-03

Reînnoirea a autorizaţiei: Noiembrie 2010

Decembrie, 2018