BETALOC 5mg / 5ml soluție injectabilă intravenoasă/perfuzabilă prospect medicament

BETALOC 5 mg/5 ml soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă

5 ml soluţie injectabilă conţine tartrat de metoprolol 5 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă.

Soluţie limpede incoloră

Betaloc soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă este indicat în:

- Tahiaritmia supraventriculară;

- profilaxia şi tratamentul ischemiei miocardice.

- tahiaritmia şi durerea, dacă s-a suspectat sau diagnosticat infarctul miocardic.

Tahicardia supraventriculară:

Iniţial se administrează 5 mg metoprolol tartrat (1 fiolă Betaloc soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă) intravenos lent, 1-2 mg pe minut. Doza poate fi repetată la intervale de 5 minute până la obţinerea unui răspuns terapeutic eficient. În general o doză totală de 10-15 mg este suficientă.

Doza maximă recomandată este de 20 mg (20 ml Betaloc, soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă, 4 fiole).

Profilaxia şi tratamentul ischemiei miocardice, tahiaritmiei şi al durerii în infarctul miocardic acut: Se administrează 5 mg metoprolol tartrat (1 fiolă Betaloc, soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă), intravenos. Doza poate fi repetată la fiecare 2 minute până la o doză totală maximă de 15 mg. Tratamentul pe cale orală trebuie să înceapă la 15 minute după administrarea intravenoasă, cu 50 mg la fiecare 6 ore, timp de 48 de ore.

Pentru informaţii privind situaţiile în care acest tratament nu trebuie iniţiat, vezi pct. 4.3 și pct. 4.4.

Rata de eliminare nu este afectată semnificativ de disfuncţiiile renale şi de aceea ajustarea dozei nu este necesară în cazul insuficienţei renale.

De obicei, metoprolol se administrează în aceeaşi doză atât pacienţilor care au ciroză hepatică, cât şi celor cu funcţie hepatică normală. Numai atunci când există semne de insuficienţă hepatică severă (de exemplu pacienţii cu operaţie de şunt), trebuie avută în vedere reducerea dozei.

Ajustarea dozei nu este necesară

Datorită experienţei limitate la copii nu a fost stabilit profilul de siguranţă şi eficacitate al administrării metoprololului la copii.

Administararea parenterală a Betaloc soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă trebuie efectuată sub supraveghere medicală strictă.

Şocul cardiogenic

- Boala nodulului sinusal

- Blocul atrioventricular de gradul II-III

- La pacienţii cu insuficienţă cardiacă decompensată (cu edem pulmonar, hipotensiune arterială) şi la pacienţii care primesc tratament permanent sau intermitent cu medicaţie inotropă ce acţionează prin agonism pe receptori beta

- Brahicardie sau hipotensiune simptomatice. Metoprololul nu ar trebui administrat pacienţilor suspectaţi de infarct miocardic acut dacă frecvenţa cardiacă este <45 bătăi/min., intervalul P-Q >0,24 sec. sau dacă tensiunea arterială este <100 mg Hg.

- În tratamentul tahiaritmiei supraventriculare, Betaloc nu trebuie administrat la pacienţii cu tensiune arterială sistolică sub 110 mmHg

- Afectări vasculare periferice grave cu risc de gangrenă

- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1

La pacienţii trataţi cu beta-blocante nu trebuie administrat verapamil pe cale intravenoasă.

Când sunt trataţi pacienţi cu afecţiune cardiacă confirmată sau suspectată, statusul hemodinamic al pacientului trebuie atent monitorizat după fiecare doză. Tratamentul trebuie întrerupt dacă apar semne de agravare a dispneei sau transpiraţii reci.

Metoprololul poate agrava simptomele provocate de tulburările circulatorii arteriale periferice, de exemplu claudicaţie intermitentă. Afectarea severă a funcției renale. Condiții acute grave cu acidoză metabolică.

Tratamentul asociat cu digitalice.

Betaloc soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă nu trebuie administrat la pacienţii cu insuficienţă cardiacă fără tratament concomitent.

La pacienţii cu angină Prinzmetal, frecvenţa şi durata crizelor anginoase pot creşte datorită vasoconstricţiei coronariene mediate de receptorii alfa. De aceea, beta-blocantele neselective nu trebuie folosite la aceşti pacienţi. Blocantele selective de receptori beta1 trebuie folosite cu precauţie.

În caz de astm bronşic sau alte afecţiuni pulmonare cronice obstructive, trebuie administrată concomitent şi terapie bronhodilatatoare adecvată. Poate fi necesară creşterea dozei de agonişti beta2.

În cursul tratamentului cu metoprolol riscul influenţării metabolismului carbohidraţilor sau de a masca hipoglicemia este mai redus decât în cazul beta-blocantelor neselective.

Foarte rar, preexistenţa unor tulburări de conducere AV de grad moderat se poate agrava (cu posibilitatea provocării unui bloc AV).

Tratamentul cu beta-blocante poate reduce efectul tratamentului unei reacţii anafilactice. Dacă se administrează Betaloc soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă unui pacient cu feocromocitom, trebuie luat în considerare tratamentul cu un alfa-blocant.

Dacă este necesară întreruperea tratamentului cu Betaloc soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă aceasta ar trebui să se realizeze progresiv pe o perioadă de 2 săptămâni, în caz contrar simptomele anginei pectorale pot fi agravate cu o creştere a riscului infarctului miocardic.

Înainte de intervenţiile chirurgicale anestezistul trebuie informat cu privire la tratamentul cu Betaloc soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă administrat pacientului. Nu se recomandă întreruperea tratamentului cu beta-blocant la pacienţii supuşi unei intervenţii chirurgicale. Iniţierea unui tratament cu doze mari de metoprolol la pacienţii care sunt supuşi unei intervenţii chirurgicale non-cardiace trebuie evitată, întrucât a fost asociată cu bradicardie, hipotensiune şi accident vascular cerebral, inclusiv cu evoluție letală la pacienţii cu factori de risc cardiovascular.

A doua şi a treia doză nu trebuie administrate dacă frecvenţa cardiacă este <40 bătăi/min., tensiunea arterială sistolică este sub 90 mmHg şi intervalul P-Q este sub 0,26 sec.

Acest medicament conține mai puțin de 1 mmol sodiu (23 mg) per fiola, adică practic 'nu contine sodiu”.

Metoprololul este un substrat CYP2D6. Medicamentele care inhibă CYP2D6 pot avea un efect asupra concentraţiei plasmatice a metoprololului. Exemple de medicamente care inhibă CYP2D6 sunt: quinidina, terbinafina, paroxetina, fluoxetina, sertralina, celecoxib, propafenona şi difendidramina. Când se iniţiază, tratamentul cu aceste medicamente ar trebui redusă doza de Betaloc soluţie injectabilă/perfuzabilă.

Trebuie evitată asocierea cu Betaloc soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă a următoarelor medicamente:

Derivate de acid barbituric: Barbituricele (date obținute pentru pentobarbital) induc metabolizarea metoprololului prin inducţie enzimatică.

Propafenonă: Atunci când s-a administrat propafenonă la patru pacienţi sub tratament cu metoprolol, s-a constatat creşterea de 2-5 ori a concentraţiei plasmatice de metoprolol, iar doi pacienţi au avut reacţii adverse tipice metoprololului. Interacţiunea a fost confirmată la opt voluntari sănătoşi. Această interacţiune se explică probabil prin faptul că propafenona, într-un mod asemănător chinidinei, inhibă metabolizarea metoprololului de către citocromul P450 2D6. Asocierea este probabil dificil de realizat, ţinând cont că propafenona are şi proprietăţi beta-blocante.

Verapamil: În asociere cu medicamente beta-blocante (descrise pentru atenolol, propranolol şi pindolol), verapamilul poate determina bradicardie şi scăderea tensiunii arteriale. Verapamilul şi beta-blocantele au efecte inhibitorii aditive asupra conducerii AV şi a funcţiei nodului sinusal.

Următoarele asocieri cu Betaloc soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă pot necesita modificarea dozelor de medicament:

Amiodaronă: O raportare de caz sugerează că pacienţii trataţi cu amiodaronă concomitent cu metoprolol pot dezvolta bradicardie sinusală pronunţată. Amiodarona are un timp de înjumătăţire extrem de lung (în jur de 50 zile), ceea ce înseamnă că interacţiunile se pot produce mult timp după întreruperea administrării medicamentului.

Antiaritmice, clasa I: Antiaritmicele din clasa I şi beta-blocantele au efecte aditive inotrop negative, care pot duce la reacii adverse hemodinamice grave la pacienţii cu disfuncţie ventriculară stângă. Asocierea trebuie evitată şi în sindromul de sinus bolnav şi în conducerea AV patologică. Interacţiunea este cel mai bine documentată pentru disopiramidă.

Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene/antireumatice: S-a demonstrat că AINS contracarează efectul antihipertensiv al medicamentelor beta-blocante. Iniţial s-a studiat indometacinul. Această interacţiune probabil nu are loc în cazul sulindacului. S-a făcut un studiu privind interacţiunea negativă cu diclofenac.

Diphenhydramina: Diphenhydramina reduce (de 2,5 ori) transformarea metoprololului în alfa-hidroximetoprolol pe calea CYP 2D6 la persoanele cu hidroxilare rapidă. Efectul metoprololului este crescut.

Glicozide digitalice

Glicozidele digitalice în acociere cu beta-blocante pot reduce timpul de conducere atrioventricular şi poate induce bradicardia.

Diltiazem: Diltiazemul şi beta-blocantele au efecte inhibitorii aditive asupra conducerii AV şi funcţiei nodului sinusal. În timpul tratamentului asociat cu diltiazem s-a observat (raportări de cazuri) apariţia unei bradicardii pronunţate.

Epinefrină: Există aproximativ 10 raportări privind pacienţi trataţi cu beta-blocante neselective (incluzând pindolol şi propranolol) care au dezvoltat hipertensiune pronunţată şi bradicardie după administrarea de epinefrină (adrenalină). Aceste observaţii clinice au fost confirmate de studii pe voluntari sănătoşi. S-a sugerat, de asemenea, că adrenalina din anestezicele locale poate determina aceste reacţii când se administrează intravascular. Se presupune că riscul este mai mic în cazul beta-blocantelor cardioselective.

Fenilpropanolamină: Fenilpropanolamina (norefedrina) administrată în doze unice de 50 mg la voluntari sănătoşi poate creşte tensiunea arterială diastolică până la valori patologice. Propranololul contracarează, în general, creşterea tensiunii arteriale induse de fenilpropanolamină. Totuşi, beta-blocantele pot determina reacţii de hipertensiune paradoxală la pacienţii care iau doze mari de fenilpropanolamină. Au fost descrise în două cazuri crize hipertensive în timpul tratamentului numai cu fenilpropanolamină.

Chinidină: Chinidina inhibă metabolizarea metoprololului la aşa-numiţii hidroxilatori rapizi (peste 90% în

Suedia), având ca rezultat concentraţii plasmatice mult crescute şi beta-blocare marcată. O interacţiune corespunzătoare se poate petrece şi cu alte beta-blocante metabolizate de aceeaşi enzimă (citocromul P450 2D6).

Clonidină: Hipertensiunea de rebound la întreruperea bruscă a clonidinei poate fi potenţată de beta-blocante.

În cazul în care tratamentul concomitent cu clonidină trebuie întrerupt, medicaţia beta-blocantă trebuie oprită cu câteva zile înainte de clonidină.

Rifampicină: Rifampicina poate induce metabolizarea metoprololului, ceea ce duce la reducerea concentraţiilor plasmatice de metoprolol.

Concentraţia plasmatică de metoprolol poate creşte atunci când se administrează simultan cimetidină, hidralazină, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) de exemplu paroxetina, fluoxetina și sertralina.

Este necesară instituirea unei supravegheri atente în cazul administrării concomitente cu alte beta-blocante (de exemplu picături oftalmice) sau inhibitori de aminooxidază (IMAO).

La pacienţii trataţi cu beta-blocante, anestezicele inhalatorii produc creşterea efectului cardiodepresiv.

Este posibil a fi necesară modificarea dozelor de antidiabetice orale la pacienţii care primesc tratament cu beta-blocante.

Betaloc soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă nu trebuie să fie administrat în cursul sarcinii şi al alăptării decât dacă se consideră că este absolut necesar.

În general, beta-blocantele reduc perfuzia placentară, care a fost asociată cu întârziere a creșterii, deces intrauterin, avort și naștere prematură.

Prin urmare, se recomandă monitorizarea materno-fetală corespunzătoare la femeile gravide tratate cu metoprolol.

Beta-blocantele pot determina bradicardie la fetus, nou-născut şi sugarul alăptat. Trebuie ţinut cont de acest lucru în situaţiile în care aceste medicamente se prescriu în ultimul trimestru de sarcină şi în cursul naşterii.

Tratamentul cu Betaloc soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă trebuie redus treptat cu 48-72 ore înaintea naşterii. Dacă acest lucru nu este posibil, nou-născutul ar trebui monitorizat 48-72 de ore postpartum pentru semne și simptome specifice beta-blocantelor (complicaţii cardiace şi pulmonare).

Metoprololul trece în laptele matern, dar la doze terapeutice riscul de a exercita efecte asupra copilului pare puţin probabil. Totuşi, copilul ar trebui monitorizat privind semnele specifice beta-blocantelor.

Nu sunt relevante.

Reacţiile adverse apar la aproximativ 10% din pacienţi şi de obicei sunt în funcţie de doză. Reacţiile adverse enumerate mai jos sunt clasificate în funcţie de frecvenţă şi de Clasificarea pe aparate sisteme şi organe.

Categoriile de frecvenţă sunt definite în funcţie de următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100); rare (≥1/10000, <1/1000); foarte rare (<1/10000), necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile)

Rare Trombocitopenie

Mai puţin Depresie, coşmaruri, tulburări de somn frecvente:

Rare Tulburări de memorie, confuzie, nervozitate, anxietate, halucinaţii

Frecvenţă Afectarea capacităii de concentrare necunoscută

Frecvente Cefalee

Mai puţin frecvente Parestezii

Rare Tulburări de vedere, uscăciune şi/sau iritaţii la nivelul ochilor

Frecvenţă Conjunctivită necunoscută

Rare Tinitus

Frecvente Bradicardie, palpitaţii

Mai puţin frecvente Durere toracică, agravarea tranzitorie a insuficienţei cardiace, şoc cardiogen la pacienţii cu infarct miocardic acut

Rare Prelungirea perioadei de conducere AV existente, aritmii cardiace

Frecvente Dispnee de efort

Mai puţin frecvente Bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic sau bronşită astmatiformă.

Frecvenţă Rinită necunoscută

Frecvente Dureri abdominale, greaţă, vărsături, diaree, constipaţie

Rare Modificări ale gustului

Frecvenţă Uscăciunea gurii necunoscută

Rare Creşterea valorilor transaminazelor plasmatice

Frecvenţă Hepatită necunoscută

Mai puţin frecvente Reacţii cutanate de hipersensibilitate

Rare Agravarea psoriazisului, reacţii de fotosensibilitate, hiperhidroză, căderea părului

Frecvenţă Crampe musculare, artralgii necunoscută

Rare Disfuncţie reversibilă a libidoului

Foarte frecvente Oboseală

Mai puţin frecvente Edeme, creştere în greutate

Frecvente Răcirea extremităţilor

Rare Sincopă

Frecvenţă Gangrenă la pacienţii cu boli vasculare periferice necunoscută

Betaloc administrat intravenos poate produce în cazuri rare o scădere semnificativă a tensiunii arteriale.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro

Toxicitate: 7,5 g la un adult au determinat intoxicaţie letală. 100 mg la un copil de 5 ani nu au determinat nici un simptom după lavaj gastric. 450 mg la un copil de 12 ani şi 1,4 g la un adult au determinat intoxicaţie moderată. 2,5 g la un adult au determinat intoxicaţie severă şi 7,5 g la un alt adult - intoxicaţie foarte gravă.

Simptome: Simptomele cardiovasculare sunt cele mai importante, dar în anumite cazuri, mai ales la copii şi adulţi tineri, pot predomina simptomele SNC şi depresia respiratorie. Pot să apară: bradicardie, bloc AV gradul I-III, asistolie, scăderea tensiunii arteriale, insuficienţă circulatorie periferică, insuficienţă cardiacă, şoc cardiogen, depresie respiratorie, apnee. Altele simptome sunt: oboseală, stare de confuzie, pierderea conştienţei, tremor fin, crampe, transpiraţie, parestezii, bronhospasm, greaţă, vărsături, posibil spasm esofagian, hipoglicemie (mai ales la copii) sau hiperglicemie, hiperkaliemie; efecte asupra funcţiei renale; sindrom miastenic tranzitor.

Ingestia concomitentă de alcool, antihipertensive, chinidină sau barbiturice poate agrava starea pacientului.

Primele semne de supradozaj pot să apară în 20 minute până la 2 ore de la ingestia medicamentului.

Simptomele supradozajului cu beta-blocante pot include hipotensiune arterială, insuficiență cardiacă, bradicardie și bradiaritmie, tulburări de conducere AV și bronhospasm.

Dacă este justificat, lavaj gastric, cărbune.

Atenţie: Atropina (0,25-0,5 mg intravenos la adulţi, 10-20 mcg/kg la copii) trebuie administrată înaintea lavajului gastric (datorită riscului de stimulare vagală).

Indicaţia de intubaţie şi respiraţie asistată se impune în cele mai multe cazuri. Este necesară substituţie volemică adecvată.

Perfuzie cu glucoză.

Monitorizare ECG.

Atropină 1-2 mg intravenos, care se poate repeta (în principal împotriva simptomelor vagale).

În deprimarea miocardică: perfuzie cu dobutamină sau dopamină şi glubionat de calciu 9 mg/ml, 10-20 ml.

Se mai pot încerca glucagon 50-150 mcg/kg administrat intravenos în cursul unui minut, urmat de perfuzie, precum şi amrinonă. În anumite cazuri, adăugarea de epinefrină (adrenalină) a fost eficientă. Perfuzie cu sodiu (clorură sau bicarbonat) în caz de complexe QRS lărgite şi aritmii. Poate fi utilizat un pacemaker. În caz de stop cardio-circulator, pot fi necesare manevre de resuscitare timp de mai multe ore. În bronhospasm se poate folosi terbutalina (injectabil sau inhalator). Tratament simptomatic.

Îngrijirea trebuie realizată într-un departament care poate furniza măsuri adecvate de suport, monitorizare și control.

Dacă este necesar, se fa efectua lavaj gastric și/sau se poate administra cărbune activat.

Pentru tratamentul bradicardiei și tulburărilor de conducere se pot folosi atropina, medicamentele adrenostimulante sau pacemarker.

Hipotensiunea arterială, insuficiența cardiacă acută și șocul vor fi tratate cu terapie de substituție volemică adecvată, glucagon administrat intravenos (urmat, dacă este nevoie, de o perfuzie cu glucagon), administrarea intravenoasă de medicamente adrenostimulante cum ar fi dobutamina și cu agoniști alfa-1 adrenergici, dacă pacientul prezintă vasodilatație. Poate fi luată în considerare administrarea intravenoasă de

Ca ionic.

Grupa farmacoterapeutică: Betablocante selective, codul ATC: C07AB02.

Tratamentul intravenos cu metoprolol în cazul infarctului miocardic determină scăderea contactilităţii miocardice, frecvenţei cardiace, debitului cardiac şi tensiunii arteriale. Administrat precoce la pacienţii cu infarct miocardic (în primele 24 de ore) contribuie la limitarea dezvoltării şi extinderii infarctului miocardic.

Iniţierea precoce creste beneficiile tratamentului.

La pacienii cu tahicardie atrială paroxistică şi fibrilaţie atrială, se obţine scăderea semnificativă a debitului cardiac.

Metoprolol este un blocant selectiv al receptorilor beta1. Metoprololul blochează receptorii beta1 de la nivelul cordului la doze inferioare celor necesare pentru a afecta receptorii beta2 din vasele periferice şi din bronhii.

La creşterea dozelor, selectivitatea beta1 poate scădea.

Metoprolol nu are nici un efect beta-stimulant şi are un efect redus de stimulare membranară. Beta-blocantele au efect inotrop şi cronotrop negativ.

Tratamentul cu metoprolol reduce efectul catecolaminelor asociat cu stresul fizic şi psihic, micşorând frecvenţa cardiacă, debitul cardiac şi tensiunea arterială. În situaţii de stres, atunci când se secretă cantităţi crescute de adrenalină din glandele suprarenale, metoprololul nu împiedică vasodilataţia fiziologică normală.

În doze terapeutice, metoprololul are asupra musculaturii bronşice efect contractil mai mic decât beta-blocantele neselective. Această proprietate permite tratarea pacienţilor cu astm bronşic sau alte boli pulmonare obstructive avansate, cu metoprolol în asociere cu stimulante de receptori beta2. Metoprololul influenţează eliberarea de insulină şi metabolismul carbohidraţilor într-o măsură mai mică decât beta-blocantele neselective şi prin urmare poate fi administrat şi pacienţilor cu diabet zaharat. Reacţia cardiovasculară din hipoglicemie, ca de exemplu tahicardia, este mai puţin influenţată de metoprolol, iar revenirea la normal a glicemiei se produce mai rapid decât în cazul beta-blocantelor neselective.

Metoprololul este metabolizat in ficat în special de CYP2D6. Au fost identificaţi trei metaboliţi principali deşi niciunul nu are efect beta-blocant. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 3-5 ore. Metoprololul este excretat aproximativ 5% sub formă neschimbată prin rinichi, doză rămasă sub formă de metaboliţi.

Metoprolol a fost testat clinic pe scară foarte largă. Informaţii relevante pentru medicii care prescriu se pot găsi în alte secţiuni ale Rezumatului Caracteristicilor Produsului

Clorură de sodiu,

Apă pentru preparate injectabile

Betaloc soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă are un pH de aproximativ 6.

Soluţia injectabilă nu se administrează concomitent cu dextran.

5 ani

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră, cu punct de rupere a 5 ml soluţie injectabilă intravenoasă/perfuzabilă.

Fără cerinţe speciale la eliminare.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

RECORDATI INDUSTRIA CHIMICA E FARMACEUTICA S.P.A.

Via Matteo Civitali 1, 20148 Milano, Italia

7137/2014/01

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2014

Martie 2022

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.