AZITROMICINA SANDOZ 100mg / 5ml pulbere pentru suspensie orală prospect medicament

Azitromicină Sandoz 100 mg/5 ml pulbere pentru suspensie orală

Fiecare 5 ml de suspensie reconstituită conţin azitromicină dihidrat 104,80 mg, echivalent cu azitromicină 100 mg.

Fiecare ml de suspensie reconstituită conţine azitromicină dihidrat 20,96 mg, echivalent cu azitromicină 20 mg.

Fiecare 5 ml de suspensie reconstituită conține 3,82 g sucroză, 0,030 g aspartam (E 951), alcool benzilic până la 410 nanograme și sulfiți până la 85 nanograme.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Pulbere pentru suspensie orală.

Pulbere cristalină, de culoare albă până la aproape albă.

Azitromicina pulbere pentru suspensie orală este indicată pentru tratamentul următoarelor infecţii, atunci când sunt determinate de microorganisme sensibile la azitromicină (vezi pct. 4.4 și pct. 5.1):

− sinuzită bacteriană acută (diagnosticată adecvat) − otită medie acută bacteriană (diagnosticată adecvat) − faringită, amigdalită − acutizarea bronşitei cronice (diagnosticată adecvat) − pneumonie dobândită în comunitate, uşoară până la moderată − infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi − uretrite şi cervicite necomplicate determinate de Chlamydia trachomatis

Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a medicamentelor antibacteriene.

În uretritele şi cervicitele necomplicate determinate de Chlamydia trachomatis, doza este de 1000 mg administrată oral în doză unică.

Pentru toate celelalte indicaţii, doza este de 1500 mg, care trebuie administrată timp de trei zile consecutiv, câte 500 mg pe zi. Alternativ, aceeaşi doză totală (1500 mg) poate fi administrată pe o perioadă de 5 zile şi anume 500 mg în prima zi şi apoi câte 250 mg din ziua a 2-a până în ziua a 5-a.

Pentru tratamentul acestor pacienţi sunt disponibile şi alte forme farmaceutice.

Pentru pacienții vârstnici se poate administra aceeaşi doză ca la adulţi. Deoarece pacienții vârstnici pot prezenta afecțiuni ce pot genera aritmii, se recomandă precauție deosebită datorită riscului de apariție a aritmiei cardiace și a torsadei vârfurilor (vezi pct. 4.4).

La copiii cu vârsta de 1 an şi peste, doza totală este de 30 mg/kg, administrată câte 10 mg/kg o dată pe zi, timp de trei zile sau, pe o perioadă de cinci zile, începând cu o singură doză de 10 mg/kg în prima zi, urmată de doze de 5 mg/kg/zi pentru următoarele 4 zile, în conformitate cu tabelul prezentat mai jos. Există date limitate privind utilizarea la copiii mai mici de 1 an.

Greutate (kg) Tratamentul de 3 Tratamentul de 5 zile Conţinutul zile flaconului

Ziua 1-3 Ziua 1 Ziua 2-5 10 mg/kg/zi 10 mg/kg/zi 5 mg/kg/zi 10 kg 5 ml 5 ml 2,5 ml 20 ml 12 kg 6 ml 6 ml 3 ml 20 ml

Doza pentru tratamentul faringitelor determinate de Streptococcus pyogenes este o excepţie: în tratamentul faringitelor determinate de Streptococcus pyogenes, azitromicina s-a dovedit a fi eficace atunci când este administrată la copii în doză unică de 10 mg/kg sau 20 mg/kg, timp de 3 zile, cu o doză zilnică maximă de 500 mg. La aceste două doze a fost observat un efect clinic comparativ, chiar dacă eradicarea bacteriei a fost mai semnificativă la o doză zilnică de 20 mg/kg.

Cu toate acestea, penicilina este prima alegere în tratamentul faringitelor cauzate de Streptococcus pyogenes şi pentru prevenirea febrei reumatice ulterioare.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (RFG 10-80 ml/min) (vezi pct. 4.4).

Nu este necesară o ajustare a dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (vezi pct. 4.4).

Înainte de utilizare, pulberea trebuie amestecată cu apă, până se transformă într-o suspensie omogenă albă până la aproape albă, vezi pct. 6.6. După reconstituire, medicamentul poate fi administrat folosind o seringă PE/PP, pentru administrare orală.

După ingestia suspensiei, gustul amar poate fi evitat prin consumarea unui suc de fructe imediat după înghiţirea medicamentului. Azitromicina pulbere pentru suspensie orală trebuie să fie administrată într-o singură doză zilnică. Suspensia poate fi administrată împreună cu alimente.

Hipersensibilitate la substanța activă, eritromicină, la orice antibiotice macrolide sau ketolide sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

La fel ca în cazul eritromicinei și al altor macrolide, au fost raportate reacții alergice grave rare, inclusiv angioedem și anafilaxie (rareori letală), reacții la nivel cutanat, inclusiv pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA), sindrom Stevens-Johnson (SJS), necroliză epidermică toxică (NET) (rareori letală) și reacții induse de medicament asociate cu eozinofilie și simptome sistemice (DRESS). Unele dintre aceste reacții asociate cu azitromicina au determinat simptome recurente și au necesitat o perioadă de observație și de tratament mai îndelungată.

În cazul în care apare o reacție alergică, administrarea medicamentului trebuie întreruptă și trebuie instituit tratamentul corespunzător. Medicii trebuie să fie conștienți că simptomele alergice pot să reapară la întreruperea tratamentului simptomatic.

Deoarece calea principală de eliminare pentru azitromicină este cea hepatică, azitromicina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii cu afecţiune hepatică semnificativă. S-au raportat cazuri de hepatită fulminantă, asociate administrării azitromicinei, cu evoluţie posibilă spre insuficienţă hepatică cu potenţial letal (vezi pct. 4.8). Unii pacienţi au prezentat anterior tulburări hepatice sau au utilizat alte medicamente hepatotoxice.

În cazul în care apar semne şi simptome de disfuncţie hepatică, cum sunt dezvoltarea rapidă a asteniei asociate cu icter, urină închisă la culoare, sângerare sau encefalopatie hepatică, trebuie efectuate imediat teste/investigaţii ale funcţiei hepatice. Administrarea azitromicinei trebuie întreruptă în cazul în care este identificată disfuncţia hepatică.

Au fost raportate tulburări ale funcției hepatice, hepatită, icter colestatic, necroză hepatică și insuficiență hepatică, dintre care unele au dus la deces. Întrerupeți imediat azitromicina dacă apar semne și simptome ale hepatitei.

Stenoza pilorică hipertrofică infantilă (IHPS)

După utilizarea azitromicinei la nou-născuți (tratament de până la 42 de zile de viață), a fost raportată stenoza pilorică hipertrofică infantilă (IHPS). Părinții trebuie informați să contacteze medicul în cazul în care apar vărsături sau iritabilitate în timpul hrănirii.

Colitele pseudomembranoase au fost raportate în timpul utilizării de antibiotice macrolide. Prin urmare, acest diagnostic trebuie luat în considerare la pacienții care suferă de diaree după începerea tratamentului cu azitromicină.

La pacienţii cărora li se administrează derivaţi de ergot, apariţia ergotismului a fost accelerată de administrarea concomitentă a unor antibiotice macrolide. Nu sunt date disponibile referitoare la posibilitatea interacţiunii dintre derivaţii de ergot şi azitromicină. Cu toate acestea, azitromicina şi derivaţii de ergot nu trebuie administraţi concomitent, din cauza posibilităţii teoretice de apariţie a ergotismului (vezi pct. 4.5).

Similar administrării altor antibiotice, se recomandă observarea semnelor de suprainfecţie determinate de microorganisme rezistente, inclusiv fungi.

Există rezistență încrucișată între azitromicină și alte macrolide (eritromicină, claritromicină, roxitromicină), lincosamide și streptogramină B (fenotip MLSB). Nu este recomandată utilizarea concomitentă a mai multor medicamente din același grup de agenți antibacterieni sau agenți asociați.

În cazul administrării a aproape tuturor medicamentelor antibacteriene, inclusiv azitromicină, a fost raportată diaree asociată cu Clostridium difficile (DACD) care poate varia ca severitate de la diaree moderată la colită cu rezultat letal. Tratamentul cu medicamente antibacteriene influenţează negativ flora bacteriană normală a colonului determinând proliferarea Clostridium difficile.

C.difficile produce toxinele A şi B care contribuie la dezvoltarea DACD. Toxinele puternice produse de hipertulpinile de C. difficile determină creşterea morbidităţii şi a mortalităţii, deoarece aceste infecţii pot fi refractare la tratamentul antimicrobian şi poate fi necesară colectomia. DACD trebuie luată în considerare la toţi pacienţii la care apare diaree după utilizarea unui antibiotic. Anamneza amănunţită este necesară deoarece s-a raportat apariţia DACD la peste două luni de la administrarea medicamentelor antimicrobiene.

La pacienţii cu insuficienţă renală severă (RFG < 10 ml/min), s-a observat o creştere a expunerii sistemice la azitromicină cu 33% (vezi pct. 5.2).

Prelungirea repolarizării cardiace și a intervalului QT, determină un risc pentru apariţia aritmiilor cardiace şi a torsadei vârfurilor, au fost observate la tratamentul cu macrolide, inclusiv azitromicină (vezi pct. 4.8). Prin urmare, următoarele situații pot duce la un risc crescut de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) care poate conduce la stop cardiac, azitromicina trebuie utilizată cu precauție la pacienții cu afecțiuni proaritmogene curente (în special femei și pacienți vârstnici), cum ar fi:

- Cu prelungirea congenitală sau documentată a intervalului QT.

- Care utilizează, în mod obişnuit, tratament cu alte substanţe cunoscute că prelungesc intervalul

QT, cum sunt medicamentele antiaritmice de clasă IA (chinidină și procainamidă) şi clasă III (dofetilid, amiodaronă și sotalol), cisapridă şi terfenadină (vezi pct. 4.5), antipsihotice, cum ar fi pimozidă; antidepresive, cum ar fi citalopram, și fluorochinolone, cum ar fi moxifloxacin si levofloxacin

- Cu dezechilibru electrolitic, mai ales în caz de hipopotasemie sau hipomagneziemie.

- Cu bradicardie relevantă clinic, aritmie cardiacă sau insuficienţă cardiacă severă.

Studiile epidemiologice care investighează riscul apariției unor reacții adverse cardiovasculare asociate cu macrolidele au arătat rezultate variabile. Unele studii observaționale au identificat un risc rar pe termen scurt de aritmie, infarct miocardic și mortalitate cardiovasculară asociată cu macrolidele, inclusiv claritromicina. Luarea în considerare a acestor constatări trebuie pusă în balanță cu beneficiile tratamentului la prescrierea claritromicinei.

La pacienţii cărora li se administrează azitromicină, au fost raportate exacerbarea simptomelor de miastenie gravis şi apariţia de noi cazuri de miastenie gravis (vezi pct. 4.8).

Siguranţa şi eficacitatea azitromicinei în prevenţia sau tratamentul infecţiilor diseminate provocate de

Mycobacterium avium complex (MAC) la copii nu au fost stabilite.

Azitromicina pulbere pentru suspensie orală nu este adecvată pentru tratamentul infecţiilor grave, când este nevoie de atingerea rapidă a unei concentraţii plasmatice mari de antibiotic.

Azitromicina nu este prima alegere în tratamentul infecţiilor în zonele unde prevalenţa rezistenţei în cazurile izolate este de 10% sau mai mare (vezi pct. 5.1).

În zonele cu o incidenţă mare a rezistenţei la eritromicina A, este deosebit de importantă luarea în considerare a evoluţiei tipului de sensibilitate la azitromicină şi la alte antibiotice.

Similar altor macrolide, au fost raportate rate mari de rezistenţă a Streptococcus pneumoniae (> 30%) la azitromicină în unele ţări europene (vezi pct. 5.1). Acest lucru trebuie luat în considerare atunci când se tratează infecţiile determinate de Streptococcus pneumoniae.

Azitromicina nu este un medicament de primă alegere pentru tratamentul amigdalitelor şi faringitelor determinate de Streptococcus pyogenes. Pentru aceasta şi pentru profilaxia reumatismului articular acut, penicilina este tratamentul de elecţie.

De cele mai multe ori, azitromicina nu este medicamentul de elecţie pentru tratamentul sinuzitei.

De cele mai multe ori, azitromicina nu este medicamentul de elecţie pentru tratamentul otitei acute medii.

Principalul agent care determină infecţiile ţesuturilor moi, Staphylococcus aureus, este de cele mai multe ori rezistent la azitromicină. Prin urmare, testarea sensibilităţii este considerată o condiţie prealabilă pentru tratamentul infecţiilor ţesuturilor moi cu azitromicină.

Azitromicina nu este indicată pentru tratamentul plăgilor infectate provocate de arsuri.

În cazul bolilor cu transmitere sexuală, trebuie exclusă o infecţie concomitentă cu T. palladium.

Azitromicina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii cu tulburări neurologice sau psihice.

Azitromicină Sandoz conține sucroză, sodiu, aspartam, alcool benzilic și sulfiți

La pacienţii cu diabet zaharat, este necesară precauţie: 5 ml de suspensie reconstituită conţin sucroză 3,82 g.

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă a sucrazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament, deoarece conţine sucroză.

Azitromicină Sandoz 100 mg/5 ml conţine 0,030 g aspartam per 5 ml suspensie

Aspartamul este o sursă de fenilalanină. Nu există date non-clinice sau clinice privind administrarea aspartamului la sugari cu vârsta sub 12 săptămâni.

Azitromicină Sandoz 100 mg/5 ml conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Azitromicină Sandoz 100 mg/5 ml conține până la 410 nanograme alcool benzilic per 5 ml suspensie.

Alcoolul benzilic poate provoca reacții alergice.

Alcoolul benzilic a fost clasificat cu un risc sever de apariție a reacțiilor adverse incluzând probleme respiratorii (denumite sindrom 'de apnee”) la sugari, prin urmare nu trebuie utilizat la un copil nou-născut (până la vârsta de 4 săptămâni).

Din cauza riscului crescut de acumulare, acesta nu trebuie utilizat mai mult de o săptămână la copii (cu vârsta sub 3 ani).

Cantitățile mari trebuie utilizare cu precauție și numai dacă este necesar, în special la pacienții cu insuficiență hepatică sau renală sau femei gravide sau care alăptează din cauza riscului de acumulare și toxicitate (acidoză metabolică).

Azitromicină Sandoz 100 mg/5 ml conţine până la 85 nanograme sulfiți per 5 ml suspensie.

Rar poate provoca reacții de hipersensibilitate severe și bronhospasm.

Într-un studiu de farmacocinetică care evalua efectele administrării concomitente de antiacide cu azitromicină, nu s-au observat efecte asupra biodisponibilităţii totale, deşi concentraţia plasmatică maximă a fost redusă cu aproximativ 25%. Pacienţii cărora li se administrează azitromicină şi antiacide nu trebuie să utilizeze concomitent ambele medicamente, ci la un interval de aproximativ 2 ore.

La voluntarii sănătoşi, la administrarea concomitentă, în schema de tratament cu durată de 5 zile, a azitromicinei cu cetirizină 20 mg la starea de echilibru nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice şi modificări semnificative ale intervalului QT.

Administrarea concomitentă de 1200 mg/zi azitromicină şi 400 mg/zi didanozină, la 6 subiecţi cu HIV pozitiv, nu pare să influenţeze farmacocinetica didanozinei la starea de echilibru comparativ cu placebo.

Administrarea concomitentă de antibiotice macrolide, inclusiv azitromicină, cu substraturi ale glicoproteinei P, cum ar fi digoxina și colchicina, determină creșterea nivelurilor serice ale substratului

P-glicoproteinei. Prin urmare, în cazul în care azitromicină, și P-gp substraturi, cum ar fi digoxina sunt administrate concomitent, trebuie avută în vedere posibilitatea creșterii concentrațiilor plasmatice serice ale substratului.

Datorită posibilităţii teoretice de ergotism, nu se recomandă utilizarea concomitentă a azitromicinei cu derivaţi de ergot (vezi pct. 4.4).

Administrarea unei doze unice de1000 mg azitromicină în doză unică şi 1200 mg sau 600 mg azitromicină în doze repetate au avut un efect redus asupra parametrilor farmacocinetici plasmatici sau asupra excreţiei renale a zidovudinei sau asupra metabolitului său glucuronoconjugat. Cu toate acestea, la administrarea de azitromicină, concentraţia de zidovudină fosforilată, metabolitul clinic activ, a crescut în celulele mononucleare din sângele periferic. Semnificaţia clinică a acestei observaţii este încă neclară, dar poate fi benefică pentru pacienţi

Azitromicina nu interacţionează semnificativ cu enzimele citocromice P450 de la nivel hepatic. Nu se presupune că determină aceleaşi interacţiuni farmacocinetice observate în cazul administrării eritromicinei şi a altor macrolide. În cazul administrării azitromicinei, nu apare inducerea sau inactivarea enzimelor citocromului P450 prin intermediul complexului citocrom-metabolit.

Au fost efectuate studii farmacocinetice între azitromicină şi următoarele medicamente cunoscute a participa semnificativ la metabolismul mediat prin intermediul citocromului P450.

Nu sunt disponibile date privind interacţiunile cu astemizol sau alfentanil. Se recomandă prudenţă în administrarea acestor medicamente împreună cu azitromicină, din cauza cunoscutei creşterii a efectului acestor medicamente atunci când sunt utilizate concomitent cu eritromicina (antibiotic macrolidic).

Administrarea concomitentă de atorvastatină (10 mg zilnic) şi azitromicină (500 mg zilnic) nu a modificat concentraţiile plasmatice ale atorvastatinei (pe baza rezultatelor unui test de inhibare a activităţii HMG CoA). Cu toate acestea, după punerea pe piață au fost raportate cazuri de rabdomioliză la pacienții care primesc azitromicină cu statine.

Într-un studiu de interacţiune farmacocinetică la voluntari sănătoşi, nu au fost observate efecte semnificative asupra concentraţiilor plasmatice ale carbamazepinei sau ale metabolitului său activ, la pacienţii cărora li s-a administrat concomitent azitromicina.

Cisaprida este metabolizată în ficat prin enzima CYP3A4. Deoarece macrolidele inhibă această enzimă, administrarea concomitentă cu cisaprida poate cauza creşterea intervalului de prelungire QT, aritmii ventriculare şi torsada vârfurilor.

Într-un studiu farmacocinetic în care s-au investigat efectele unei doze unice de cimetidină asupra proprietăţilor farmacocinetice ale azitromicinei, nu s-a observat nici o modificare a acestora, la administrarea cimetidinei cu 2 ore înaintea azitromicinei.

Într-un studiu de interacţiune farmacocinetică, azitromicina nu a modificat efectul anticoagulant al unei doze unice de 15 mg warfarină, administrată la voluntarii sănătoşi. După punerea pe piaţă, au fost raportări ale efectului anticoagulant crescut la administrarea azitromicinei concomitent cu anticoagulantele cumarinice orale. Cu toate că, nu s-a stabilit o relaţie de cauzalitate, trebuie avută în vedere monitorizarea frecventă a timpului de protrombină în cazul administrării azitromicinei la pacienţii care utilizează anticoagulante cumarinice orale.

Într-un studiu farmacocinetic efectuat la voluntari sănătoşi, cărora li s-a administrat oral o doză zilnică de 500 mg azitromicină, timp de 3 zile şi apoi o doză orală unică de 10 mg/kg ciclosporină, s-au observat valori semnificativ crescute ale Cmax a ciclosporinei şi ale ASC0-5. Prin urmare, înainte de administrarea concomitentă a acestor medicamente, se recomandă prudenţă. Dacă este necesară administrarea în asociere a acestor medicamente, concentraţiile plasmatice ale ciclosporinei trebuie monitorizate, iar dozele trebuie ajustate adecvat.

Administrarea concomitentă a unor doze unice de 600 mg azitromicină şi 400 mg efavirenz zilnic, timp de 7 zile, nu a determinat nicio interacţiune farmacocinetică semnificativă clinic.

Administrarea concomitentă a unei doze unice de 1200 mg azitromicină cu o doză unică de 800 mg fluconazol nu a modificat proprietăţile farmacocinetice ale fluconazolului. După administrarea în asociere a fluconazolului, valorile expunerii totale şi a timpului de înjumătăţire plasmatică a azitromicinei nu s-au modificat, cu toate acestea, s-a observat o scădere nesemnificativă clinic a valorii

Cmax a azitromicinei (18%).

Administrarea concomitentă a unei doze unice de 1200 mg azitromicină şi indinavir, nu a avut un efect semnificativ statistic asupra proprietăţilor farmacocinetice ale indinavirului, la administrarea acestuia în doze de 800 mg de trei ori pe zi, timp de 5 zile.

Într-un studiu de interacţiune farmacocinetică, efectuat la voluntari sănătoşi, azitromicina nu a avut efecte semnificative asupra proprietăţilor farmacocinetice ale metilprednisolonei.

La voluntarii sănătoşi, administrarea azitromicinei în doză de 500 mg pe zi, timp de 3 zile, în asociere cu o doză unică de 15 mg midazolam, nu a determinat modificări semnificative clinic ale proprietăţilor farmacocinetice şi farmacodinamice ale midazolamului.

Administrarea concomitentă a azitromicinei (1200 mg) şi nelfinavir (750 mg, de trei ori pe zi) la starea de echilibru a determinat creşterea concentraţiilor plasmatice ale azitromicinei. Nu au fost observate reacţii adverse semnificative şi nu este necesară ajustarea dozei.

Administrarea concomitentă a azitromicinei cu rifabutină nu a influenţat concentraţia plasmatică a niciunuia dintre medicamente.

S-a raportat apariţia neutropeniei la pacienţii cărora li s-a administrat în asociere azitromicină şi rifabutină. Cu toate că, neutropenia a fost raportată la administrarea rifabutinei, nu s-a stabilit o relaţie cauzală în cazul tratamentului asociat cu azitromicină (vezi pct. 4.8).

La voluntarii sănătoşi de sex masculin, nu s-a demonstrat apariţia unui efect al azitromicinei (administrată în doză zilnică de 500 mg, timp de 3 zile) asupra ASC şi Cmax a sildenafilului sau principalului său metabolit.

Studiile farmacocinetice au arătat că nu există interacţiuni între azitromicină şi terfenadină. Au fost raportate cazuri rare în care posibilitatea unei astfel de interacţiuni nu poate fi exclusă total; cu toate acestea nu au existat dovezi specifice despre apariţia unei astfel de interacţiuni.

Nu există date privind interacţiuni farmacocinetice semnificative clinic în cazul administrării în asociere a azitromicinei şi teofilinei, la voluntarii sănătoşi. Deoarece au fost raportate interacţiuni a altor macrolide cu teofilină, se recomandă prudenţă la semnele care indică o creştere a concentraţiilor de teofilină.

La 14 voluntari sănătoşi, administrarea azitromicinei, în doză de 500 mg în ziua 1 şi 250 mg în ziua 2, concomitent cu 0,125 mg triazlolam, în ziua 2, nu a determinat un efect semnificativ asupra niciunuia dintre parametrii farmacocinetici ai triazolamului, comparativ cu administrarea triazolam şi placebo.

Administrarea în asociere a trimetoprim/sulfametoxazol (160 mg/800mg) timp de 7 zile, cu 1200 mg azitromicină în ziua 7, nu a determinat un efect semnificativ asupra concentraţilor plasmatice maxime, expunerii totale sistemice sau excreţiei urinare a trimetoprimului sau sulfametoxazolului.

Concentraţiile plasmatice ale azitromicinei au fost similare celor observate în alte studii.

Hidroxiclorochină

Azitromicina trebuie utilizată cu precauție la pacienții cărora li se administrează medicamente despre care se cunoaște că prelungesc intervalul QT, cu potențial de inducere a aritmiei cardiace, ca de exemplu hidroxiclorochina.

Medicamențe cunoscute că prelungesc intervalul QT

Azitromicina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente cunoscute că prelungesc intervalul QT (vezi pct. 4.4).

Nu există studii adecvate și bine controlate privind utilizarea azitromicinei la femeile gravide. Studiile asupra reproducerii la animale au fost efectuate cu doze care produc toxicitate maternă moderată. În aceste studii s-a observat că azitromicina traversează placenta dar nu există dovezi ale afectării fătului.

Siguranța azitromicinei nu a fost confirmată în ceea ce privește utilizarea a substanței active în timpul sarcinii. Prin urmare, azitromicina trebuie folosită în timpul sarcinii numai dacă beneficiile depășesc riscurile.

Azitromicina este excretată în laptele matern. Din cauza timpului de înjumătățire lung, este posibilă acumularea în lapte. Informațiile disponibile din literatura publicată indică faptul că, în cazul utilizării pe termen scurt, aceasta nu duce la cantități relevante din punct de vedere clinic în lapte. Nu s-au observat reacții adverse grave la copiii alăptați.

Trebuie luată decizia de a întrerupe alăptarea sau de a întrerupe/ iniția sau nu tretamentul cu azitromicină, luând în considerare beneficiile alaptării pentru copil și beneficiul tratamentului pentru femeie.

În studiile de fertilitate efectuate pe șobolani, s-a observat în urma administrării de azitromicină o scăderea a numărului de sarcini. Relevanța acestei observații nu este cunoscută la om.

Nu se cunosc date cu privire la efectul azitromicinei asupra capacităţii pacientului de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Scăderea acuității vizuale și vederea încețoșată pot influența capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje (pct. 4.8).

Tabelul de mai jos enumeră reacţiile adverse observate în timpul studiilor clinice şi după punerea pe piaţă, clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă.

Frecvenţa este definită utilizând următoarea convenţie: Foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100); rare (≥ 1/10000 şi <1/1000); foarte rare (< /10000) şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Reacţii adverse aflate în relaţie posibilă sau probabilă cu azitromicina pe baza experienţei din studiile clinice şi după punerea pe piaţă:

Foarte Frecvente Mai puțin Rare Cu frecvență frecvent (≥ 1/100 și frecvente (≥ 1/10.000 și necunoscută e < 1/10) (≥ 1/1.000 și < < 1/1.000) (≥ 1/10) 1/100)

Infecții și Candidoza, Colită infestări infecție pseudomembranovaginală, asă pneumonie, (vezi pct. 4.4) infecții fungice, infecții bacteriene, faringite, gastroenterită, tulburări respiratorii, rinită candidoză orală Foarte Frecvente Mai puțin Rare Cu frecvență frecvent (≥ 1/100 și frecvente (≥ 1/10.000 și necunoscută e < 1/10) (≥ 1/1.000 și < < 1/1.000) (≥ 1/10) 1/100)

Tulburări Leucopenie Trombocitopenie hematologice Neutropenie Anemie și limfatice Eozinofilie hemolitică

Tulburări ale Edem Reacții sistemului angioneurotic anafilactice severe imunitar Hipersensibilitat (parțial letale) de e exemplu șoc anafilactic (vezi pct. 4.4)

Tulburări Anorexie metabolice și de nutriție

Tulburări Nervozitate, Agitație Agresivitate psihice Insomnie Anxietate Delir

Halucinații

Tulburări ale Cefalee Amețeli Sincopă, convulsii sistemului Somnolență Hipoestezie nervos Disgeuzie hiperactivitate

Parestezie psihomotorie,

Anosmie, Ageuzie

Parosmie

Miastenia gravis (vezi pct. 4.4)

Tulburări Scăderea acuității oculare vizuale, vedere încețoșată

Tulburări Tulburări de Deficiențe de auz acustice și auz incluzând vestibulare Vertij surditate și/sau tinitus

Tulburări Palpitații Torsada vârfurilor cardiace (vezi pct. 4.4) Aritmie (vezi pct. 4.4) inclusiv tahicardie ventriculară,

Electrocardiograma QT prelungită (vezi pct. 4.4)

Tulburări Bufeuri Hipotensiune veziculare arterială

Tulburări Dispnee, respiratorii, Epistaxis toracice și mediastinale Foarte Frecvente Mai puțin Rare Cu frecvență frecvent (≥ 1/100 și frecvente (≥ 1/10.000 și necunoscută e < 1/10) (≥ 1/1.000 și < < 1/1.000) (≥ 1/10) 1/100)

Tulburări Diaree vărsături, Constipație, Pancreatită gastrointestina dureri flatulență, Decolorarea le adominale, dispepsie, limbii greață gastrită, disfagie, distensie abdominală, uscăciunea gurii, eructații, ulcerații bucale, hipersecreție salivară

Tulburări Afectarea Insuficiență hepatobiliare funcției hepatică (care hepatice, icter foarte rar a dus la moarte) (vezi pct.

colestatic 4.4), hepatită fulminantă, necroză hepatică

Afecțiuni Dermatită, Reacții de Sindrom Stevens-cutanate și ale erupții cutanate, fotosensibilitat Johnson țesutului prurit, urticarie, e, pustuloză Necroliză exantematică epidermică toxică subcutanat piele uscată, generalizată Eritem polimorf hiperhidroză acută (PEGA)

Reacție indusă de medicament cu eozinofilie și simptome sistemice (sindrom

DRESS)

Tulburări Osteoartrita, Artralgii musculo- mialgii, dureri scheletice și de spate, dureri ale țesutului de gât conjunctiv

Tulburări Disurie Insuficiență renală renale și ale Dureri renale acută căilor urinare Nefrită interstițială

Tulburări ale Metroragie, aparatului Tulburări genital şi ale testiculare sânului

Tulburări Durere la Edem generale și la nivelul Astenie Stare nivelul locului locului de generală de rău de administrare Oboseală administrare * Inflamație Edem facial la nivelul Durere toracică locului de Febră

Durere administrare

Edem periferic Foarte Frecvente Mai puțin Rare Cu frecvență frecvent (≥ 1/100 și frecvente (≥ 1/10.000 și necunoscută e < 1/10) (≥ 1/1.000 și < < 1/1.000) (≥ 1/10) 1/100)

Investigații Scăderea Creșterea de diagnostice numărului aspartat de limfocite, aminotransferaz

Creșterea ei, creșterea numărului alanin-de aminotransferazeozinofile, ei, creșterea scăderea bilirubinei, bicarbonatul creșterea ureei, ui plasmatic, creșterea creșterea creatininei bazifilelor, plasmatice, creșterea creșterea monocitelor, potasiului creșterea plasmatic neutrofilelor anormal, creșterea fosfatazei alcaline plasmatice, creșterea clorurilor, creșterea glucozei, creșterea trombocitelor ,

Leziuni, sCcoămdeprleiac ații intoxicaţii şi lheegmataet odcer itului, complicaţii cprreoșcteedreuari le legate de ubitcilaizrbatoen atului procedurile sodic plasmatic utilizate

Reacțiile adverse posibile sau probabile legate de profilaxia Mycobacterium avium complex și tratamentul bazat pe experiența din studiile clinice și după supravegherea punerii pe piață. Aceste reacții adverse sunt diferite de cele raportate pentru formele cu eliberare imediată sau formele cu eliberare prelungită, fie după clasă sau frecvență:

Foarte frecvente Frecvente Rare (≥ 1/10) (≥ 1/100 și < 1/10) (≥ 1/10.000 și < 1/1.000)

Tulburări metabolice și de Anorexie nutriție

Tulburări ale sistemului Amețeli, cefalee, Hipoestezie nervos parestezii, disgeuzie

Tulburări oculare Afectarea vederii

Tulburări acustice și Surditate Deficiențe de auz, vestibulare tinitus

Tulburări cardiace Palpitații

Tulburări gastrointestinale Diaree

Durere abdominală

Flatulență

Discomfort abdominal

Scaune moi

Tulburări hepatobiliare Hepatită

Afecțiuni cutanate și ale Erupții cutanate Sindrom Stevens-țesutului subcutanat Prurit Johnson

Reacții de fotosensibilitate

Tulburări musculo-scheletice Artralgie și ale țesutului conjunctiv

Tulburări generale și la Oboseală Astenie nivelul locului de Stare generală de administrare rău

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

Evenimentele adverse apărute la doze mai mari decât cele recomandate au fost similare celor observate la doze uzuale.

Simptomele tipice ale unui supradozaj cu antibiotice macrolide includ pierderea reversibilă a auzului, greață severă, vărsături și diaree.

În cazul supradozajului, se recomandă administrarea de cărbune medicinal și tratamentul simptomatic general şi măsurile de susţinere indicate după cum este necesar.

Proprietăţi generale

Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic; macrolide; azitromicină; cod ATC: J01FA10

Mod de acţiune:

Azitromicina este o azalidă, o sub-clasă de antibiotice macrolide. Prin legarea la nivelul subunităţii ribozomale 50S, azitromicina evită translocarea lanţurilor peptidice de pe o parte a ribozomului pe cealaltă parte. Ca urmare a acestui lucru, este împiedicată sinteza proteinelor ARN-dependente, în organismele sensibile.

Pentru azitromicină ASC/CMI este parametrul principal în ceea ce priveşte farmacocinetica/farmacodinamia, cel mai bine corelat cu eficacitatea azitromicinei.

În urma evaluării studiilor efectuate la copii, utilizarea azitromicinei nu este recomandată pentru tratamentul malariei, nici ca monoterapie, nici asociată cu medicamente pe bază de clorochină sau artemisinină, așa cum nu a fost stabilită nici non-inferioritatea față de medicamentele antimalarice recomandate în tratamentul malariei necomplicate.

Rezistenţa la azitromicină poate fi moştenită sau dobândită. Există trei mecanisme principale de rezistenţă la bacterii: modificarea locului de acţiune (ţintei), afectarea transportului antibioticului şi modificarea antibioticului.

Există rezistenţă încrucişată completă între Streptococcus pneumoniae, Streptococcus beta-hemolitic grup A, Enterococcus faecalis şi Staphylococcus aureus, inclusiv S. aureus rezistent la meticilină (SARM) eritromicină, azitromicină, alte macrolide şi lincosamide.

EUCAST (Comitetul European pentru testarea sensibilităţii antimicrobiene)

Patogeni sensibil (mg/l) rezistent (mg/l)

Staphylococcus spp.1  1 > 2

Streptococcus spp. (Grupa A, B, C, G)1  0,25 > 0,5

Streptococcus pneumoniae1  0,25 > 0,5

Haemophilus influenzae Notă2 Notă2

Moraxella catarrhalis1  0,5 > 0,5

Neisseria gonorrhoeae Notă3 Notă3 1) Eritromicina poate fi folosită pentru determinarea sensibilității la azitromicină.

2) Dovezile clinice privind eficacitatea macrolidelor în infecțiile respiratorii cu H. influenzae sunt contradictorii din cauza ratelor mari de vindecare spontană. În cazul în care este necesară testerea oricărei macrolide împotriva acestor specii, trebuie folosite valorile epidemiologice limită pentru a detecta tulpinile cu rezistență dobîndită. Valoare epidemiologică limită la azitromicină este 4 mg/L.

3) Azitromicina este întotdeauna folosită cu un alt agent eficient. În scopul testării pentru a determina mecanismele de rezistență dobândită, valoarea epidemiologică limită este 1 mg/L.

Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia din punct de vedere geografic şi în timp pentru speciile selectate astfel încât sunt importante informaţiile locale privind rezistenţa, în special în cazul tratării infecţiilor severe. Dacă este necesar, trebuie urmate opiniile experţilor atunci când prevalenţa locală a rezistenţei este de aşa natură încât utilitatea medicamentului este discutabilă, cel puţin în cazul anumitor tipuri de infecţii.

Microorganismele patogene pentru care rezistenţa poate fi o problemă: prevalenţa rezistenţei este egală sau mai mare de 10%, în cel puţin o ţară din Uniunea Europeană.

Tabel referitor la sensibilitate

Haemophilus influenzae*

Moraxella catarrhalis*

Chlamydophila pneumoniae

Chlamydia trachomatis

Legionella pneumophila

Mycobacterium avium

Mycoplasma pneumoniae*

Staphylococcus aureus*

Streptococcus agalactiae

Streptococcus pneumoniae*

Streptococcus pyogenes*

Ureaplasma urealyticum

Microrganisme rezistente natural

Staphylococcus aureus - tulpinile rezistente la meticilină şi la eritromicină

Streptococcus pneumoniae -tulpinile rezistente la penicilină

Escherichia coli

Pseudomonas aeruginosa

Klebsiella spp.

Grupul Bacteroides fragilis

* Eficacitatea clinică este demonstrată de microorganismele sensibile izolate pentru indicaţiile clinice aprobate.

Biodisponibilitatea azitromicinei după administrarea orală este de aproximativ 37%. Concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse după 2-3 ore de la administrarea medicamentului.

După administrarea orală, azitromicina este distribuită în întregul organism. Studiile farmacocinetice au demonstrat în mod clar valori mai mari de azitromicină în ţesuturi decât în plasmă (de până la 50 ori concentraţia plasmatică maximă observată). Aceasta indică faptul că medicamentul se distribuie în ţesuturi în cantităţi considerabile.

Concentraţiile în ţesuturile infectate, cum sunt plămânii, amigdalele şi ţesutul prostatic sunt mai mari decât CMR90 a microorganismelor patogene care apar cel mai frecvent după o doză unică de 500 mg.

Legarea azitromicinei de proteinele plasmatice este variabilă, în funcţie de concentraţia plasmatică, de la 52% la 0,05 mg/l până la 12% la 0,5 mg/l. Volumul de distribuţie la starea de echilibru este de 31,1 l/kg.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare urmează îndeaproape timpul de înjumătăţire la nivel tisular, de la 2 la 4 zile.

Aproximativ 12% dintr-o doză de azitromicină administrată intravenos se excretă nemodificată în urină, pe parcursul unei perioade de 3 zile. Concentraţii mari de azitromicină nemodificată au fost decelate în bilă la om. Aici au fost evidenţiaţi, de asemenea, zece metaboliţi (formaţi prin N- şi

O-demetilare, prin hidroxilarea desosaminei şi inelelor de aglicon şi prin divizarea cladinozei conjugate). O comparaţie a cromatografiei lichide şi a metodelor de evaluare microbiologică arată că metaboliţii sunt inactivi din punct de vedere microbiologic.

La animale, concentraţii mari de azitromicină au fost găsite în fagocite. De asemenea, s-a observat că în timpul fagocitozei active sunt eliberate concentraţii mai mari de azitromicină decât în timpul fagocitozei inactive. La animale, s-a observat că acest proces contribuie la acumularea de azitromicină în ţesuturile infectate.

După administrarea orală a unei doze unice de azitromicină de 1 g, Cmax medie şi ASC0-120 au crescut cu 5,1% şi, respectiv cu 4,2% la subiecţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (RFG - rata de filtrare glomerulară de 10-80 ml/min) comparativ cu cei cu funcţia renală normală (RFG >80 ml/min). La subiecţii cu insuficienţă renală severă, Cmax medie şi ASC0-120 au crescut cu 61% şi respectiv cu 33%, comparativ cu subiecţii cu funcţie renală normală.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, nu există nicio dovadă a unei modificări semnificative în farmacocinetica azitromicinei, comparativ cu subiecţii cu funcţie hepatică normală.

La aceşti pacienţi, regăsirea în urină a azitromicinei pare să crească, probabil pentru a compensa scăderea clearance-ului hepatic.

Farmacocinetica azitromicinei la persoanele vârstnice de sex masculin a fost similară cu cea de la adulţii tineri; cu toate acestea, deşi au fost observate concentraţii maxime mai mari (crescute cu 30-50%) la persoanele de sex feminin în vârstă, nu a avut loc o acumulare semnificativă.

Farmacocinetica a fost studiată la copii cu vârsta între 4 luni-15 ani, administrându-se capsule, granule sau suspensie. La o doză de 10 mg/kg în ziua 1, urmată de 5 mg/kg în zilele 2-5, Cmax atinsă este uşor mai mică decât la adulţi, cu 224 μg/l la copii în vârstă de 6 luni-5 ani după 3 zile de administrare şi cu 383 μg/l la cei în vârstă de 6-15 ani. Timpul de înjumătăţire plasmatică de 36 h la copiii mai mari s-a încadrat în intervalul aşteptat de la adulţi.

În testele efectuate la animale în care s-au utilizat doze mai mari de 40 de ori decât dozele clinice terapeutice, azitromicina a determinat fosfolipidoză reversibilă, dar, de regulă, nicio consecinţă toxicologică reală nu a fost observată, ca fiind asociată cu aceasta. Relevanţa acestei observaţii este necunoscută la persoanele cărora li se administrează azitromicină în conformitate cu recomandările.

Investigaţiile electrofiziologice au arătat că azitromicina prelungeşte intervalului QT.

Nu există nicio dovadă cu privire la potenţialul pentru mutaţii genetice şi cromozomiale în modelele de teste in vivo şi in vitro.

În studiile cu privire la embrio-toxicitate efectuate la şoareci şi şobolani nu s-au observat efecte teratogene. La şobolan, dozele de azitromicină de 100 şi 200 mg/kg/zi au dus la o uşoară întârziere în osificarea fetală şi în creşterea în greutate a mamei. În studiile peri-/postnatale la şobolani, au fost observate o uşoară întârziere în dezvoltarea fizică şi întârzierea apariţiei reflexelor, în urma tratamentului cu doze de azitromicină ≥ 50 mg /kg/zi.

Gumă xantan (E415)

Hidroxipropilceluloză

Fosfat trisodic anhidru

Dioxid de siliciu coloidal anhidru (E551)

Aspartam (E 951)

Aromă de banană (conține sulfiți)

Aromă de cremă de vanilie (conține alcool benzilic)

Aromă de cireșe (conține sulfiți)

Nu este cazul.

Flacon nedeschis cu pulbere uscată: 3 ani.

Suspensie reconstituită: 10 zile.

Suspensia reconstituită: A nu se păstra la temperaturi peste 25°C.

Flacon nedeschis: A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.

Pentru condițiile de păstrare ale medicamentului după reconstituire, vezi pct. 6.3.

Flacoane din PEÎD, cu capac cu sistem de închidere securizat pentru copii din PP/ PE.Seringă dozatoare din PE/PP (10 ml), gradată în diviziuni de 0,25 ml.

Ambalaje cu pulbere echivalent la azitromicină 400 mg. Conţinutul flaconului după reconstituire: 20 ml.

De asemenea, este inclusă o seringă dozatoare din plastic (10 ml), gradată în diviziuni a 0,25 ml.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Agitaţi pulberea uscată. Pentru 20 ml (400 mg) de suspensie reconstituită adăugaţi 10,5 ml apă purificată la pulbere.

Agitaţi bine până se obţine o suspensie omogenă, de culoare albă până la aproape albă.

Pentru administrare, adaptorul seringii trebuie să fie plasat în gâtul flaconului şi opritorul trebuie să fie deschis.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Sandoz Pharmaceuticals S.R.L.

Calea Floreasca, nr. 169A

Clădirea A, etaj 1, sector 1, 014459,

București, România

5097/2012/01

Reînnoire Autorizare-Octombrie 2012

Martie 2024