Indicat în: boala Alzheimer; demență
Cale de administrare: orală
Substanța: memantină (antagonist al receptorilor NMDA)
ATC: N06DX01 (Sistemul nervos | Medicamente anti-demența | Alte medicamente anti-demență)
Memantina este un medicament utilizat pentru tratamentul demenței moderate până la severe asociate cu boala Alzheimer. Acționează prin blocarea receptorilor NMDA (N-metil-D-aspartat) din creier, reducând efectele excesive ale glutamatului, un neurotransmițător care, în cantități mari, poate contribui la deteriorarea celulelor nervoase.
Memantina ajută la îmbunătățirea funcțiilor cognitive, a memoriei și a capacității de a desfășura activități zilnice, dar nu vindecă boala Alzheimer. Este de obicei administrată sub formă de comprimate sau soluție orală, iar doza este ajustată treptat pentru a minimiza efectele secundare.
Efectele secundare pot include amețeli, dureri de cap, constipație, somnolență sau confuzie. În cazuri rare, pot apărea halucinații sau hipertensiune arterială. Este important ca medicamentul să fie administrat conform indicațiilor medicului, iar pacienții să fie monitorizați periodic.
Axura 5 mg/ doză soluţie orală
1 g soluţie conţine clorhidrat de memantină 10 mg (echivalent cu memantină 8,31 mg).
Fiecare activare a pompei (o doză) eliberează 0,5 ml soluţie care conţine clorhidrat de memantină 5 mg, echivalent cu memantină 4,16 mg.
Excipienţi: fiecare mililitru de soluţie conţine sorbitol (E 420) 100 mg, vezi pct 4.4.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
Soluţie orală.
Soluţia este limpede şi incoloră sau uşor gălbuie.
Tratamentul pacienţilor cu boală Alzheimer moderată până la severă.
Tratamentul trebuie început şi supravegheat de către un medic cu experienţă în diagnosticul şi tratamentul demenţei Alzheimer.
DozeTerapia trebuie începută doar dacă este disponibilă o persoană care îngrijeşte pacientul şi care va monitoriza cu regularitate administrarea medicamentului de către pacient. Diagnosticul trebuie stabilit conform ghidurilor actuale de practică medicală. Toleranţa şi doza de memantină trebuie evaluate la intervale regulate de timp, de preferat în primele trei luni de la începerea tratamentului. În consecinţă, beneficiul terapeutic al tratamentului cu memantină şi toleranţa pacientului la tratament trebuie evaluate la intervale regulate de timp, în conformitate cu ghidurile clinice în vigoare. Tratamentul poate fi menţinut atât timp cât se poate evidenţia un beneficiu terapeutic şi pacientul tolerează tratametul cu memantină.
Întreruperea tratamentului trebuie luată în considerare atunci când nu mai sunt dovezi ale prezenţei unui efect terapeutic sau dacă pacientul nu tolerază tratamentul.
AdulţiDoza zilnică maximă este de 20 mg o dată pe zi. Pentru a reduce riscul de apariţie a reacţiilor adverse, doza de întreţinere este determinată prin creştere progresivă cu 5 mg pe săptămână în primele 3 săptămâni, după cum urmează:
Săptămâna 1 (zilele 1-7):Pacientul trebuie să ia 0,5 ml soluţie (5 mg) echivalent cu o activare a pompei (o doză) pe zi, timp de 7 zile.
Săptămâna 2 (zilele 8-14):Pacientul trebuie să ia 1 ml soluţie (10 mg) echivalent cu două activări ale pompei (două doze) pe zi timp de 7 zile.
Săptămâna 3 (zilele 15-21):Pacientul trebuie să ia 1,5 ml (15 mg) echivalent cu trei activări ale pompei (trei doze) pe zi timp de 7 zile.
Din săptămâna 4:Pacientul trebuie să ia 2,0 ml (20 mg) echivalent cu patru activări ale pompei (patru doze) o dată pe zi.
Doza de întreţinereDoza de întreţinere recomandată este de 20 mg pe zi.
Pacienţi vârstniciPe baza studiilor clinice, doza recomandată pentru pacienţii cu vârstă peste 65 ani este de 20 mg pe zi (2 ml soluţie echivalent cu patru doze), după cum a fost descris mai sus.
Insuficienţă renalăLa pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (clearance-ul creatininei 50-80 ml/min) nu se impune ajustarea dozei. La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei între 30-49 ml/min doza zilnică trebuie să fie 10 mg (1 ml de soluţie, echivalentul a două doze). Dacă în cursul a cel puţin 7 zile de tratament doza a fost bine tolerată, aceasta poate fi crescută până la 20 mg/zi în concordanţă cu schema de ajustare standard. La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei 5-29 ml/min) doza zilnică trebuie să fie 10 mg (1 ml de soluţie, echivalentul a două doze pe zi).
Insuficienţă hepaticăLa pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (Child-Pugh A şi Child-Pugh B), nu este necesară ajustarea dozelor. Nu sunt disponibile date privind utilizarea memantinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. Nu se recomandă administrarea Axura la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.
Copii şi adolescenţiSiguranța și eficacitatea Axura la copiii cu vârsta mai mică de 18 ani nu au fost încă stabilite.
Nu sunt disponibile date.
Mod de administrareAxura trebuie luat o dată pe zi în acelaşi moment în fiecare zi. Soluţia poate fi luată cu sau fără alimente.
Soluţia nu trebuie turnată sau pompată din flacon direct în gură; doza necesară trebuie eliberată într-o lingură sau într-un pahar de apă utilizând pompa. Pentru instrucţiuni detaliate privind modul de preparare şi manipulare a medicamentului vezi pct. 6.6.
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi enumeraţi la pct. 6.1.
Se recomandă administrarea cu precauţie la pacienţii cu epilepsie, antecedente de convulsii sau la pacienţii cu factori predispozanţi pentru epilepsie.
Trebuie evitată utilizarea concomitentă a altor antagonişti N-metil-D-aspartatului (NMDA), cum ar fi amantadina, ketamina sau dextrometorfanul. Aceşti compuşi acţionează pe acelaşi sistem receptor ca memantina şi, de aceea, reacţiile adverse [mai ales cele legate de sistemul nervos central, (SNC)] pot fi mai frecvente sau mai pronunţate (vezi, de asemenea, pct. 4.5).
Unii factori care pot creşte pH-ul urinar (vezi pct. 5.2 ,,Eliminarea”) pot face necesară monitorizarea atentă a pacientului. Aceşti factori includ modificări radicale ale dietei, de exemplu trecerea de la o dietă pe bază de carne la o dietă vegetariană sau ingestia masivă de antiacide care alcalinizează conţinutul gastric. De asemenea, pH-ul urinar poate fi crescut datorită acidozei tubulare renale (ATR) sau infecţiilor severe cu Proteus bacteria ale tractului urinar.
În majoritatea studiilor clinice, au fost excluşi pacienţii cu infarct miocardic recent, insuficienţă cardiacă congestivă decompensată (clasele III-IV NYHA) şi hipertensiune arterială necontrolată. Prin urmare, sunt disponibile puţine date despre aceste grupuri de pacienţi şi trebuie monitorizaţi cu atenţie pacienţii cu aceste afecţiuni.
Excipienţi: Soluţia orală conţine sorbitol. Pacienții cu intoleranță ereditară la fructoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Acest medicament conţine şi potasiu, mai puţin de 1 mmol (39 mg) pe doză, adicǎ practic 'nu conţine potasiu”c.
Datorită efectelor farmacologice şi mecanismului de acţiune al memantinei, pot să apară următoarele interacţiuni:
* Modul de acţiune sugerează că efectele L-dopa, agoniştilor dopaminergici şi anticolinergicelor pot fi potenţate prin tratamentul concomitent cu antagonişti ai NMDA, cum ar fi memantina. Efectele barbituricelor şi neurolepticelor pot fi reduse. Administrarea concomitentă a memantinei cu antispastice, dantrolen sau baclofen, poate modifica efectele acestora, putând fi necesară o ajustare a dozelor.
* Trebuie evitată utilizarea concomitentă a memantinei şi amantadinei, datorită riscului de psihoză farmacotoxică. Ambii compuşi sunt antagoniştii NMDA înrudiţi chimic. Această afirmaţie poate fi valabilă şi pentru ketamină şi dextrometorfan (vezi, de asemenea, pct. 4.4). De asemenea, există un raport de caz publicat despre riscul posibil al asocierii memantinei şi fenitoinei.
* Alte substanţe active, cum ar fi cimetidina, ranitidina, procainamida, chinidina, chinina şi nicotina, care utilizează acelaşi sistem de transport renal cationic ca amantadina, pot, de asemenea, interacţiona cu memantina, determinând un risc potenţial de creştere a concentraţiilor plasmatice.
* Există posibilitatea reducerii concentraţiei serice a hidroclorotiazidei (HCT) când memantina se administrează concomitent cu HCT sau orice combinaţie cu HCT.
* În perioada care a urmat punerii pe piaţă a medicamentului s-au raportat cazuri izolate de creştere a valorilor testelor pentru timpul de protrombină raportat la timpul de protrombină de control (INR) la pacienţii trataţi concomitent cu warfarină. Deşi nu s-a stabilit relaţia cauzală, monitorizarea atentă a timpului de protrombină sau a INR este recomandabilă pentru pacienţii trataţi concomitent cu anticoagulante orale.
În studii de farmacocinetică cu doză unică administrată la voluntari tineri sănătoşi, nu au fost remarcate interacţiuni relevante între substanţele active pentru memantină şi gliburidă/metformină sau donezepil.
Într-un studiu clinic efectuat la voluntari sănătoşi tineri nu s-au observat efecte relevante ale memantinei asupra farmacocineticii galantaminei.
In vitro, memantina nu inhibă CYP 1A2, 2A6, 2C9, 2D6, 2E1, 3A, monoxigenaza cu cofactor flavinic, epoxid hidrolaza sau sulfatarea.
Pentru memantină nu sunt disponibile date clinice privind utilizarea sa la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat un potenţial de reducere a creşterii intrauterine în cazul expunerii la concentraţii identice sau uşor mai mari decât cele atinse în clinică (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Memantina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.
AlăptareaLa om, nu se cunoaşte dacă memantina este excretată în laptele matern, dar luând în considerare liposolubilitatea sa, aceasta este probabil să se întâmple. Femeile care utilizează memantină nu trebuie să alăpteze.
FertilitateaNu s-au observat reacţii adverse ale memantinei în studiile non-clinice asupra fertilităţii la masculi şi femele.
De obicei, boala Alzheimer moderată până la severă determină afectarea capacităţii de a conduce vehicule şi compromite capacitatea de a folosi utilaje. În plus, Axura are o influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, de aceea pacienţii din ambulator trebuie avertizaţi să fie deosebit de atenţi.
În studiile clinice privind demenţa uşoară până la severă, care au inclus 1784 pacienţi cărora li s-a administrat Axura şi 1595 pacienţi cărora li s-a administrat placebo, incidenţa generală a reacţiilor adverse determinate de Axura nu a fost diferită faţă de cea a celor determinate de placebo; reacţiile adverse au fost, de obicei, de severitate uşoară până la moderată. Reacţiile adverse care au apărut cel mai frecvent, cu o incidenţă mai mare în cadrul grupului căruia i s-a administrat Axura decât în cadrul grupului căruia i s-a administrat placebo, au fost ameţeli (6,3% faţă de 5,6%), cefalee (5,2% faţă de 3,9%), constipaţie (4,6% faţă de 2,6%), somnolenţă (3,4% faţă de 2,2%) şi hipertensiune arterială (4,1% faţă de 2,8%).
Următoarele reacţii adverse menţionate în tabelul de mai jos au fost centralizate în cadrul studiilor clinice efectuate cu Axura şi după punerea acesteia pe piaţă: În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă reacţiile sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravidităţii.
Listă a reacţiilor adverse sub formă de tabel
Reacţiile adverse sunt grupate conform clasificării MeDRA pe aparate, sisteme şi organe, utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
SISTEME ȘI ORGANE FRECVENȚĂ REACŢII ADVERSE
Infecţii şi infestări Mai puţin frecvente Infecţii fungice
Tulburări ale sistemului imunitar Frecvente Hipersensibilitate la medicament
Tulburări psihice Frecvente Somnolenţă Mai puţin frecvente Confuzie Mai puţin frecvente Halucinaţii¹ Frecvenţă necunoscută Reacţii psihotice²
Tulburări ale sistemului nervos Frecvente Ameţeli Frecvente Tulburări de echilibru Mai puţin frecvente Mers anormal Foarte rare Convulsii
Afecţiuni cardiovasculare Mai puţin frecvente Insuficienţă cardiacă
Tulburări vasculare Frecvente Hipertensiune arterială Mai puţin frecvente Tromboză venoasă/ tromboembolism
Afecţiuni respiratorii, toracice şi Frecvente Dispnee mediastinale
SISTEME ȘI ORGANE FRECVENȚĂ REACŢII ADVERSE
Tulburări gastro-intestinale Frecvente Constipaţie Mai puţin frecvente Vărsături Frecvenţă necunoscută Pancreatită²
Tulburări hepato-biliare Frecvente Valori crescute ale testelor funcţionale hepatice Frecvenţă necunoscută Hepatită
Tulburări generale şi la nivelul Frecvente Cefalee locului de administrare Mai puţin frecvente Oboseală ¹ Halucinaţiile au fost observate în principal la pacienţii cu boală Alzheimer severă. ² Cazuri izolate raportate în perioada care a urmat punerii pe piaţă a medicamentului.
Boala Alzheimer a fost asociată cu depresia, idei suicidare şi suicid. În perioada care a urmat punerii pe piaţă a medicamentului aceste evenimente au fost raportate la pacienţii trataţi cu Axura.
Raportarea reacţiilor adverse suspectateRaportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V.
Este disponibilă doar o experienţă limitată provenind din studii clinice şi experienţa de după punerea pe piaţă a medicamentului privitoare la supradozaj.
SimptomeDoze relativ mari (200 mg şi respectiv 105 mg/zi timp de 3 zile) au fost asociate fie simptome de oboseală, stare de slăbiciune şi/sau diaree fie nu a existat simptomatologie. În cazurile de supradozaj cu doze mai mici de 140 mg sau cu doze necunoscute pacienţii au manifestat simptome la nivelul sistemului nervos central (stare de confuzie, moleşeală, somnolenţă, vertij, stare de agitaţie, agresivitate, halucinaţii, şi tulburări de mers) şi/sau simptome gastrointestinale (vărsături şi diaree).
În cel mai sever caz de supradozaj pacientul a supravieţuit unei doze orale totale de 2000 mg memantină prezentând efecte asupra sistemului nervos central (comă timp de 10 zile, şi mai târziu diplopie şi agitaţie). Pacientului i s-a aplicat a primit tratament simptomatic şi plasmafereză. Pacientul s-a recuperat fără sechele permanente.
Într-un alt caz de supradozaj sever pacientul a supravieţuit şi s-a recuperat. Pacientului i se administrase 400 mg memantină pe cale orală. Acesta a manifestat simptome la nivelul sistemului nervos central cum sunt stare de nelinişte, psihoză, halucinaţii vizuale, tendinţă la convulsii, somnolenţă, stupoare şi pierderea conştienţei.
TratamentÎn caz de supradozaj tratamentul trebuie să fie simptomatic. Nu este disponibil un antidot specific pentru intoxicaţie sau supradozaj. Procedurile clinice standard de îndepărtare a materialului substanţei active trebuie utilizate după caz, de exemplu, spălătura gastrică, cărbunele medicinal (întreruperea posibilităţii recirculării entero-hepatice), acidifierea urinei, diureza forţată.
În cazul semnelor şi simptomelor de hiperstimulare generală a sistemului nervos central (SNC), trebuie luat în considerare tratament clinic simptomatic.
Grupa farmacoterapeutică: alte medicamente pentru tratamentul demenţei, cod ATC: N06DX01.
Există un număr tot mai mare de dovezi conform cărora tulburările neurotransmisiei glutamatergice, în special la nivelul receptorilor NMDA, contribuie atât la expresia simptomelor cât şi la evoluţia bolii în cazul demenţei neurodegenerative.
Memantina este un antagonist necompetitiv al receptorului NMDA, voltaj-dependent, cu afinitate moderată. Acesta modulează efectele concentraţiilor tonice patologic crescute ale glutamatului care pot determina disfuncţii neuronale.
Studii cliniceÎntr-un studiu pivot efectuat cu monoterapie la un grup de pacienţi care sufereau de boală Alzheimer moderată până la severă (valori iniţiale ale scorurilor totale, la mini testul pentru examinarea stării mentale (MMSE), de 3-14) au fost incluşi 252 pacienţi din ambulatoriu. Studiul a prezentat efectele benefice ale tratamentului cu memantină comparativ cu placebo la 6 luni (analiza cazurilor observate pe baza interviului medicului cu privire la impresia modificărilor CIBIC-plus: p=0,025; studiu cooperativ privind boala Alzheimer - activităţi zilnice (ADCS-ADLsev): p=0,003; baterie de teste pentru afectare severă (SIB): p=0,002).
Într-un studiu pivot efectuat cu monoterapie, privind utilizarea memantinei în tratamentul bolii Alzheimer uşoare-moderate (valori iniţiale ale scorurilor totale MMSE de 10-22) au fost incluși 403 pacienţi.
Pacienţii cărora li s-a administrat memantină au obţinut rezultate semnificativ statistic mai bune decât cei cărora li s-a administrat placebo în ceea ce priveşte criteriile de evaluare principale finale: scală de evaluare a bolii Alzheimer (ADAS-cog) (p=0,003) şi CIBIC-plus (p=0,004 la ultima evaluare înainte de părăsirea studiului, în săptămâna 24 (LOCF). Într-un alt studiu cu monoterapie au fost randomizaţi un număr total de 470 pacienţi cu boală Alzheimer uşoară până la moderată (valori iniţiale ale scorurilor totale MMSE de 11-23). Într-o analiză primară definită prospectivă, nu a fost atinsă semnificaţia statistică a obiectivului primar de eficacitate în săptămâna 24.
O metaanaliză a pacienţilor cu boală Alzheimer moderată până la severă (scoruri totale MMSE < 20) din şase studii de fază III, controlate cu placebo, cu durată de 6 luni (incluzând studii cu pacienţi cărora li se administrează monoterapie şi studii cu pacienţi aflaţi în tratament cu o doză stabilă de inhibitori ai acetilcolinesterazei a arătat că a existat un efect semnificativ statistic în favoarea tratamentului cu memantină în domeniul cognitiv, global şi funcţional. Când au fost identificaţi pacienţi care prezentau agravări concomitente în toate cele trei domenii, rezultatele au arătat un efect statistic semnificativ al memantinei în ceea ce priveşte prevenirea agravării bolii pacienţii cărora li s-a administrat placebo şi care au prezentat agravare în toate cele 3 domenii fiind de două ori mai mulţi decât cei cărora li s-a administrat memantină (21% faţă de 11%, p<0,0001).
Memantina are o biodisponibilitate absolută de aproximativ 100%. tmax, este cuprins între 3 şi 8 ore. Nu există nicio dovadă conform căreia alimentele influenţează absorbţia memantinei.
DistribuţieDozele zilnice de 20 mg au determinat concentraţii plasmatice la starea de echilibru ale memantinei cu valori între 70 şi 150 ng/ml (0,5-1 μmol/l), cu variaţii interindividuale mari. În cazul administrării unor doze de 5 până la 30 mg pe zi s-a obţinut o valoare medie a raportului lichid cefalorahidian (LCR)/plasmă de 0,52. Volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 10 l/kg. Aproximativ 45% din cantitatea de memantină se leagă de proteinele plasmatice.
BiotransformareLa om, aproximativ 80% din memantina circulantă se găseşte sub formă nemodificată. La om, metaboliţii principali sunt N-3,5-dimetil-gludantan, un amestec izomeric de 4- şi 6-hidroxi memantină şi 1-nitrozo-3,5-dimetil-adamantan. Niciunul dintre aceşti metaboliţi nu prezintă activitate antagonistă asupra NMDA.
In vitro, nu a fost decelat niciun metabolit, ca rezultat al metabolizării prin intermediul citocromului
P 450.
Într-un studiu în care s-a utilizat 14C-memantină administrată oral, o valoare medie de 84% din doza administrată a fost recuperată în decurs de 20 zile, din care peste 99% a fost excretată pe cale renală.
EliminareMemantina este eliminată monoexponenţial cu un t½ terminal cuprins între 60 şi 100 ore. La voluntarii cu funcţie renală normală, clearance-ul total (Cltot) a fost de 170 ml/min şi 1,73 m2, iar o parte din clearance-ul renal total este realizat prin secreţie tubulară.
Calea renală implică, de asemenea, şi reabsorbţia tubulară, mediată probabil de proteinele de transport ale cationilor. În cazul alcalinizării urinei, viteza de eliminare renală a memantinei poate fi redusă cu un factor de 7-9 (vezi pct. 4.4). Alcalinizarea urinei poate fi efectul unor prin modificări radicale ale dietei, de exemplu de la o dietă pe bază de carne la cea vegetariană, sau prin ingestia masivă de antiacide care alcalinizează conţinutul gastric.
LinearitateStudiile la voluntari au demonstrat o farmacocinetică lineară pentru doze cuprinse între 10 şi 40 mg.
Relaţia farmacocinetică/farmacodinamieLa o doză de memantină de 20 mg pe zi, concentraţiile în LCR corespund valorii ki (ki = constanta de inhibiţie) a memantinei, care, la om, este de 0,5 μmol/l în cortexul frontal.
În studiile de scurtă durată la şobolan, memantina, ca orice alt antagonist NMDA, a indus vacuolizare neuronală şi necroză (leziuni Olney) doar după administrarea unor doze care au determinat atingerea unor valori foarte mari ale concentraţiilor plasmatice maxime. Ataxia şi alte semne preclinice au precedat vacuolizarea şi necroza. Deoarece efectele nu au fost observate nici în studiile de lungă durată efectuate la rozătoare şi nici în cele efectuate la nerozătoare, relevanţa clinică a acestor observaţii nu este cunoscută.
În studiile de toxicitate după administrarea de doze repetate au fost observate inconstant modificări oculare la rozătoare şi la câine, dar nu şi la maimuţă. Examinările oftalmoscopice specifice efectuate în studiile clinice cu memantină nu au evidenţiat nicio modificare oculară.
La rozătoare s-a observat fosfolipidoză în macrofagele pulmonare, datorită acumulării de memantină în lizozomi. Acest efect este cunoscut pentru alte substanţe active cu proprietăţi cationice amfifile. Este posibilă o corelaţie între această acumulare şi vacuolizarea observată la nivel pulmonar. Acest efect a fost observat la rozătoare numai în cazul utilizării unor doze mari. Relevanţa clinică a acestor observaţii nu este cunoscută.
Nu s-au observat efecte genotoxice în urma efectuării testelor standard cu memantină. Nu există dovezi ale unor efecte carcinogene în studiile efectuate pe toată durata vieţii la şoarece şi şobolan. Memantina nu s-a dovedit teratogenă la şobolan şi iepure, chiar în doze maternotoxice, şi nu s-au observat reacţii adverse ale memantinei asupra fertilităţii. La şobolan, s-a evidenţiat reducerea creşterii fătului prin expunere la concentraţii plasmatice identice sau puţin mai mari decât cele atinse în clinică.
Sorbat de potasiu
Sorbitol (E 420)Apă purificată
Nu este cazul.
4 ani.
Conţinutul flaconului trebuie utilizat în decurs 3 luni din momentul deschiderii acestuia.
A nu se păstra la temperaturi peste 30ºC.
Flaconul cu pompa montată poate fi ţinut şi transportat numai în poziţie verticală.
50 ml (și 10 x 50 ml) în flacoane din sticlă brună (clasă hidrolitică II) și 100 ml în flacoane din sticlă brună (clasă hidrolitică III).
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Fără cerinţe speciale.
Înainte de prima utilizare, pompa dozatoare trebuie înfiletată la flacon. Pentru a îndepărta capacul filetat de pe flacon acesta trebuie învârtit în sens invers acelor de ceasornic şi deşurubat complet (fig. 1).
Montarea pompei dozatoare pe flacon:
Pompa dozatoare trebuie scoasă din punga de plastic (fig. 2) şi pusă în partea de sus a flaconului; se introduce cu grijă în flacon tubul din plastic. Apoi pompa dozatoare trebuie fixată pe gâtul flaconului şi învârtită în sensul acelor de ceasornic până când este ferm ataşată (fig. 3).Pentru a fi utilizată conform indicaţiilor pompa dozatoare se montează o singura dată când se începe utilizarea şi nu mai trebuie defiletată niciodată pe parcursul utilizării.
Utilizarea pompei dozatoare pentru eliberarea dozei:
Capul pompei dozatoare are doua poziţii şi este uşor de învârtit - în sens invers acelor de ceasornic (poziţia 'deschis”) şi în sensul acelor de ceasornic (poziţia 'închis”). Capul pompei dozatoare nu trebuie împins în jos în timp ce se află în poziţia închis. Soluţia poate fi eliberată numai când pompa este în poziţia 'deschis”. Pentru a face acest lucru capul pompei dozatoare trebuie învârtit în direcţia indicată prin săgeţi aproximativ o optime de rotaţie, până când se simte rezistenţă (fig. 4).
Pompa dozatoare este gata pentru utilizare.
Pregătirea pompei dozatoare:
Când este folosită pentru prima dată, pompa dozatoare nu eliberează cantitatea corectă de soluţie orală.
De aceea pompa trebuie pregatită (amorsată) prin apăsarea completă în jos a capului pompei dozatoare de cinci ori succesiv (fig. 5).
Soluţia eliberată în acest mod este eliminată. Data următoare când capul pompei dozatoare este apăsat complet în jos (echivalent cu o apăsare a pompei), va elibera doza corectă (o doză eliberată este echivalentul a 0,5 ml soluţie orală şi conţine aproximativ 5 mg de substanţă activă clorhidrat de memantină: fig. 6).
Utilizarea corectă a pompei dozatoare:
Flaconul trebuie pus pe o suprafaţă plată, orizontală, de exemplu pe o masă şi trebuie utilizat numai în poziţie verticală. Un pahar cu puţină apă în el sau o lingură trebuie ţinute chiar lângă picurător şi capul pompei dozatoare trebuie apăsat în jos până la capăt într-o manieră fermă şi calmă (nu prea încet) (fig. 7, fig. 8).
Capul pompei dozatoare poate apoi fi eliberat şi este gata pentru următoarea utilizare (eliberare a dozei).
Pompa dozatoare poate fi utilizată numai cu soluţia de clorhidrat de memantină disponibilă în flacon nu şi cu alte tipuri de substanţe sau recipiente. Dacă în timpul utilizărilor pompa nu funcţionează precum este descris şi conform cu instrucţiunile, pacientul trebuie să se adresesze medicului care îl tratează sau farmacistului. Pompa dozatoare trebuie închisă după utilizare.
LL/AAAA
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru
Medicamente http://www.ema.europa.eu.