ANXIAR 1mg comprimate prospect medicament

ANXIAR 1 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine lorazepam 1 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 88,0 mg pe comprimat.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat.

Comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albă, cu diametrul de aproximativ 6 mm, marcate cu un şanţ de rupere pe una dintre feţe.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Anxiar este indicat pentru:

- tratamentul de scurtă durată al stărilor de anxietate, inclusiv al stărilor de anxietate asociate cu depresie;

- tratamentul de scurtă durată al insomniei produse de anxietate;

- sedare înaintea intervenţiilor cu scop diagnostic, înainte şi după intervenţii chirurgicale în chirurgia generală şi dentară.

Anxiar este indicat numai în cazul tulburărilor severe, care duc la invaliditate sau provoacă suferinţă pacientului. În general, anxietatea sau tensiunea asociate stresului cotidian nu necesită tratament anxiolitic.

Utilizarea lorazepamului ca hipnotic este justificată doar în cazul în care efectele benzodiazepinice sunt dorite şi peste zi.

Dozarea se face strict individualizat.

Pentru toate indicaţiile terapeutice, tratamentul trebuie început cu cea mai mică doză eficace, iar doza maximă recomandată nu trebuie depăşită. Dacă este necesară creşterea dozelor de lorazepam, acestea trebuie crescute cu atenţie, pentru a evita apariţia reacţiilor adverse. Când sunt necesare doze mai mari, trebuie crescută mai întâi doza administrată seara.

Durata tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă posibil. Indicaţia terapeutică trebuie reevaluată regulat, mai ales în cazul absenţei simptomelor. În general, durata totală a tratamentului variază de la câteva zile până la 4 săptămâni, incluzând perioada de scădere a dozei. După două săptămâni de administrare zilnică medicul trebuie să reducă treptat doza pentru a determina dacă tratamentul cu lorazepam mai este necesar. În anumite cazuri poate fi necesară prelungirea tratamentului. Aceasta obligă la evaluarea precisă şi repetată a stării clinice a pacientului.

Întreruperea tratamentului trebuie efectuată treptat, cu scăderea dozelor pe parcursul mai multor săptămâni.

Doza uzuală recomandată este de 0,5 - 2,5 mg lorazepam pe zi, divizată în 2 - 3 doze.

Insomnie produsă de anxietate

Se recomandă administrarea unei singure doze de 0,5 - 2,5 mg pe zi, cu jumătate de oră înainte de culcare.

Ca sedativ înaintea intervenţiilor cu scop diagnostic, înainte şi după intervenţii chirurgicale în chirurgia generală şi dentară

Se recomandă administrarea unei doze de 1 - 2,5 mg lorazepam în seara de dinaintea intervenţiei şi 2 - 4 mg cu 1-2 ore înaintea intervenţiei. Post-intervenţional se administrează 1 - 2,5 mg lorazepam la intervale adecvate.

Copii cu vârsta peste 6 ani

Ca sedativ înaintea intervenţiilor cu scop diagnostic, înainte şi după intervenţii chirurgicale: doza recomandată este de 0,5 - 1 mg (0,05 mg/kg corp).

Anxiar nu este recomandat pentru tratamentul anxietăţii şi al insomniei la copii.

Datorită formei farmaceutice, Anxiar nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 6 ani.

Vârstnici şi pacienţi debilitaţi

Pacienţii vârstnici sau debilitaţi pot răspunde la doze mai mici. În general, jumătate din doza uzuală pentru adulţi, sau doze şi mai mici, pot fi suficiente. La nevoie, doza poate fi crescută, în funcţie de necesitate şi tolerabilitate.

Pacienţi cu insuficienţă renală, pacienţi cu insuficienţă hepatică

La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unor doze mai mici, de exemplu, jumătate din doza uzuală pentru adulţi. Administrarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Comprimatele pot fi luate indiferent de orarul meselor cu puţin lichid.

Când este utilizat ca hipnotic, Anxiar nu ar trebui să se administreze pe stomacul plin, pentru că astfel debutul acţiunii va fi întârziat, iar în funcţie de durata somnului, în dimineaţa următoare trebuie luate în calcul efectele reziduale.

- Hipersensibilitate la substanța activă, la alte benzodiazepine sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1;

- Insuficienţă respiratorie gravă;

- Sindrom de apnee în somn;

- Insuficienţă hepatică gravă (risc de encefalopatie);

- Miastenia gravis.

Utilizarea benzodiazepinelor, inclusiv a lorazepamului, poate provoca deprimare respiratorie potenţial fatală.

Au fost raportate reacţii anafilactice/anafilactoide severe, ca urmare a folosirii benzodiazepinelor. În urma utilizării primei doze sau a unor doze ulterioare de benzodiazepine au fost raportate cazuri de angioedem cu implicarea limbii, glotei şi a laringelui. Unii pacienţi au avut alte simptome adiţionale ca de exemplu: dispnee, obstrucţie laringiană sau greaţă şi vomă. Unii pacienţi au necesitat tratament medical într-o unitate de urgenţă. Dacă angioedemul implică limba, glota sau laringele, obstrucţia căilor aeriene poate fi fatală. La pacienţii care au prezentat angioedem în urma utilizării benzodiazepinelor, tratamentul cu acest tip de medicament nu trebuie reluat.

Trebuie luat în considerare că anxietatea sau insomnia pot fi simptomele altor afecţiuni fizice sau psihice pentru care există tratamente mai specifice.

Au fost raportate cazuri de abuz de benzodiazepine, mai ales în rândul pacienţilor cu antecedente de dependenţă medicamentoasă şi alcoolism. La aceşti pacienţi administrarea acestui medicament trebuie făcută cu deosebită atenţie. De asemenea, se recomandă prudenţă în cazul utilizării lorazepamului în intoxicaţii acute cu alcool sau cu medicamente deprimante ale SNC. În cazul asocierii lorazepamului cu alcool etilic şi alte deprimante SNC, trebuie avute în vedere efectele aditive ale acestora (vezi pct. 4.5).

Lorazepamul trebuie utilizat cu precauţie în ataxia spinală şi cerebrală.

Toleranţă

În cazul administrării de lungă durată a benzodiazepinelor, efectul sedativ şi hipnotic al acestora poate scădea în timp datorită dezvoltării toleranţei.

Lorazepam are un potenţial de dependenţă primar. Deja după câteva săptămâni de administrare zilnică, apare riscul de dezvoltare a dependenţei psihice şi fizice. Acest lucru este valabil nu numai pentru folosirea abuzivă de doze mari, dar, de asemenea şi pentru dozele terapeutice. Riscul creşte cu durata de utilizare şi cu doza şi este mai mare la pacienţii cu abuz de alcool sau de droguri în antecedente şi la pacienţii cu tulburări de personalitate severe. În principiu, benzodiazepinele ar trebui prescrise doar pentru perioade scurte de timp (de exemplu, 2 - 4 săptămâni). Continuarea utilizării ar trebui să se facă numai atunci, când este strict indicată, după o analiză atentă a raportului beneficiu terapeutic versus risc de obişnuinţă şi dependenţă. O utilizare pe termen lung a lorazepamului nu este recomandată.

Sindromul de abstinenţă, fenomenul de rebound

La întreruperea tratamentului cu benzodiazepine pot apare simptome de abstinenţă, mai ales dacă întreruperea este bruscă. De aceea, tratamentul trebuie întrerupt întotdeauna treptat.

Manifestările sindromului de abstinenţă includ: cefalee, mialgie, anxietate, tensiune psihică, depresie, insomnie, nelinişte, ameţeală, greaţă, diaree, pierderea poftei de mâncare, confuzie, halucinaţii/delir, modificări perceptuale, iritabilitate, disforie, convulsii/crize convulsive, tremor, crampe abdominale, agitaţie, palpitaţii, tahicardie, atacuri de panică, vertigo, hiperreflexie, pierderea memoriei de scurtă durată, hipertermie, transpiraţii, şi apariţia fenomenului de rebound în care simptomele care au justificat instituirea tratamentului cu o benzodiazepină, reapar cu intensitate mărită. Aceste simptome pot fi distinse foarte greu de simptomele originale.

În cazuri severe pot apare: derealizare, depersonalizare, hiperacuzie, tinitus, rigiditate şi parestezii la nivelul extremităţilor, hipersensibilitate la lumină, zgomot sau contact fizic/modificări perceptuale, mişcări involuntare, vomă, halucinaţii sau convulsii. Convulsiile/crizele convulsive pot apare mai frecvent la pacienţii cu tulburări convulsivante preexistente sau la cei care utilizează medicamente care reduc pragul convulsivant, de exemplu, antidepresive.

Durata tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă posibil. În general, durata totală a tratamentului variază de la câteva zile până la 4 săptămâni, incluzând perioada de scădere a dozei.

Este util ca pacientul să fie informat la începerea tratamentului că acesta va fi de durată limitată şi să i se explice cum trebuie reduse progresiv dozele. Este de asemenea important ca pacientul să ştie de posibilitatea manifestării fenomenului de rebound la întreruperea tratamentului.

În cazul utilizării benzodiazepinelor cu durată scurtă de acţiune, în special la doze mari, sindromul de abstinenţă poate să apară în intervalul dintre două administrări consecutive.

În cazul utilizării benzodiazepinelor cu durată lungă de acţiune, este importantă avertizarea împotriva trecerii la o benzodiazepină cu durată scurtă de acţiune, deoarece pot apărea simptome de sevraj.

Au fost raportate cazuri de amnezie anterogradă tranzitorie şi tulburări de memorie, asociate cu utilizarea benzodiazepinelor. Acest efect poate fi benefic în cazul utilizării lorazepamului ca premedicaţie înaintea intervenţiilor chirurgicale. Totuşi, dacă Anxiar este utilizat pentru tratarea insomniei cauzate de anxietate, pacienţii trebuie să se asigure că vor avea condiţiile optime pentru un somn neîntrerupt de 7-8 ore, timp necesar disipării efectului medicamentului.

Reacţii paradoxale

Ocazional, au fost raportate reacţii paradoxale asociate cu utilizarea benzodiazepinelor (vezi pct. 4.8).

Aceste reacţii pot apărea îndeosebi la copii şi vârstnici. Apariţia lor impune întreruperea tratamentului.

Anxiar nu este indicat în tratamentul primar al psihozelor sau al tulburărilor depresive şi nu se utilizează în monoterapie pentru tratarea depresiei. Benzodiazepinele pot avea un efect dezinhibitor favorizând actele suicidare la pacienţii depresivi. De aceea, în aceste cazuri benzodiazepinele nu se prescriu în cantităţi mari şi nu se utilizează fără un tratament antidepresiv adecvat.

În timpul utilizării benzodiazepinelor depresia preexistentă poate deveni manifestă.

Se recomandă precauţie în cazul tratamentului pacienţilor cu glaucom cu unghi închis.

Pacienţii cu funcţia renală sau hepatică alterată trebuie frecvent monitorizaţi, iar dozele lor trebuie ajustate cu atenţie în funcţie de răspunsul terapeutic. La aceşti pacienţi pot fi suficiente doze mai mici.

Aceeaşi precauţie trebuie aplicată şi în cazul pacienţilor vârstnici, debilitaţi sau cu insuficienţă respiratorie cronică. La pacienţii cu insuficienţă respiratorie trebuie avut în vedere efectul deprimant respirator al benzodiazepinelor (anxietatea şi agitaţia pot reprezenta semne de decompensare ale funcţiei respiratorii şi necesită internarea într-o unitate de terapie intensivă).

La copii, este necesară evaluarea foarte atentă a raportului risc potenţial/beneficiu terapeutic înainte de prescrierea medicamentului; administrarea se va face pe perioade cât mai scurte posibil şi este necesară o monitorizare atentă pe parcursul tratamentului.

Ca şi în cazul tuturor inhibitorilor SNC, utilizarea benzodiazepinelor la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă poate cauza encefalopatie. De aceea, la aceşti pacienţi utilizarea lorazepamului este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Unii pacienţi la utilizarea de benzodiazepine au prezentat discrazie sanguină, iar alţii creşteri ale enzimelor hepatice. În cazurile în care este nevoie de perioade repetate de tratament, trebuie efectuate evaluări periodice hematologice şi ale funcţiei hepatice.

Cu toate că doar rareori a apărut hipotensiune arterială, benzodiazepinele trebuie administrate cu precauţie pacienţilor în cazul cărora o scădere a tensiunii arteriale ar putea duce la complicaţii cardio- sau cerebrovasculare. Acest lucru este deosebit de important la pacienţii vârstnici.

Pacienţii vârstnici trebuie atenţionaţi că, datorită efectului miorelaxant al lorazepamului, există riscul căderii.

Anxiar conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Nu se recomandă asocierea cu alcool, deoarece poate avea loc o potenţare a efectului sedativ al benzodiazepinelor; alterarea vigilenţei poate face periculoasă conducerea de vehicule sau folosirea de utilaje.

Benzodiazepinele, inclusiv lorazepamul, produc efecte deprimante aditive la nivelul sistemului nervos central (SNC) în condiţiile administrării concomitente cu alte medicamente deprimante ale SNC: barbiturice, antipsihotice, sedative/hipnotice, anxiolitice, antidepresive sedative, analgezice şi antitusive opioide, antihistaminice H1 cu efect sedativ, anticonvulsivante, beta-blocante şi anestezice.

Creşterea efectului deprimant central poate avea consecinţe importante, îndeosebi în cazul conducerii de vehicule sau folosirii de utilaje.

În cazul utilizării relaxantelor musculare împreună cu lorazepam efectul miorelaxant poate fi crescut.

În cazul utilizării analgezicelor narcotice cu benzodiazepine starea euforică poate deveni mai pronunţată, conducând la intensificarea dependenţei psihice.

Compuşii care inhibă anumite enzime hepatice ( în special enzimele citocromului P450) pot creşte efectul benzodiazepinelor. Într-o măsură mai mică, acest lucru este valabil şi în cazul benzodiazepinelor care sunt metabolizate exclusiv prin conjugare.

În cazul administrării lorazepamului împreună cu loxapină au fost raportate stupoare excesivă, reducerea semnificativă a ratei respiratorii şi, în cazul unui pacient, hipotensiune arterială. În cazul administrării lorazepamului împreună cu clozapină au fost raportate sedare marcată, salivaţie excesivă şi ataxie.

Administrarea concomitentă de lorazepam şi valproat de sodiu, poate determina scăderea clearance-ului şi creşterea concentraţiei plasmatice a lorazepamului. Ca urmare, în aceste cazuri, doza de lorazepam trebuie redusă cu aproximativ 50%.

Administrarea concomitentă de lorazepam şi probenecid poate duce la instalarea mai rapidă a efectului sau un efect prelungit al lorazepamului datorită creşterii timpului de înjumătăţire şi scăderii clearance-ului total. În cazul administrării concomitente cu probenecid, dozele de lorazepam trebuie reduse cu aproximativ 50%.

Administrarea concomitentă de teofilină sau aminofilină poate reduce efectul sedativ al benzodiazepinelor, inclusiv al lorazepamului.

Deoarece la pacienţii, care sunt trataţi cronic cu alte medicamente, natura şi dimensiunea interacţiunilor nu pot fi prezise cu certitudine pentru fiecare caz în parte, este necesară în special la debutul tratamentului o grijă deosebită.

Benzodiazepinele nu trebuie administrate în timpul sarcinii, mai ales în primul şi în ultimul trimestru de sarcină. Benzodiazepinele administrate femeilor însărcinate pot dăuna dezvoltării fetale. Mai multe studii au sugerat existenţa unui risc crescut de malformaţii congenitale asociat utilizării benzodiazepinelor în timpul primului trimestru de sarcină. La om, probele de sânge din cordonul ombilical au indicat transferul placentar al benzodiazepinelor şi al metaboliţilor glucuronidaţi ale acestora.

Dacă medicamentul este prescris unei femei aflate în perioada fertilă, aceasta trebuie avertizată să se adreseze medicului pentru a întrerupe medicaţia, dacă intenţionează să rămână gravidă sau crede că este gravidă.

Dacă din motive medicale de urgenţă, produsul se utilizează în fazele tardive ale sarcinii sau în timpul travaliului în doze mari, datorită acţiunii farmacologice a medicamentului, pot fi anticipate efecte asupra nou-născutului.

Nou-născuţii mamelor care înainte de naştere utilizează benzodiazepine în mod cronic, pot prezenta în perioada post-natală fenomene de sevraj. La nou-născuţii mamelor tratate cu benzodiazepine în fazele tardive ale sarcinii sau în timpul naşterii, au fost raportate simptome ca hipoactivitate, hipotonie, hipotermie, deprimare respiratorie, apnee, dificultăţi la supt şi afectarea răspunsului metabolic la frig.

Există dovezi că lorazepamul, deşi în cantităţi nesemnificative farmacologic, este excretat în laptele matern. Din acest motiv, Anxiar nu trebuie administrat mamelor care alăptează, cu excepţia cazurilor în care beneficiul matern aşteptat depăşeşte riscul potenţial pentru nou-născut. La nou-născuţii mamelor tratate cu benzodiazepine au fost observate sedarea şi incapacitatea de a suge.

Aceşti copii din cauza efectelor farmacologice (inclusiv sedare şi iritabilitate), trebuie ţinuţi sub observaţie.

Anxiar are o influenţă majoră asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, ca urmare este contraindicat acestui segment de persoane.

Somnul insuficient poate creşte probabilitatea scăderii vigilenţei, iar sedarea, amnezia, tulburările de concentrare şi alterarea funcţiei musculare, de asemenea, pot afecta negativ capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Apariţia reacţiilor adverse depinde de sensibilitatea individuală a pacientului şi de doza administrată.

Reacţiile adverse potenţiale se observă, de regulă, la iniţierea terapiei şi cel mai adesea dispar la continuarea ei sau după scăderea dozei.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

- cu frecvenţă necunoscută: trombocitopenie, agranulocitoză, pancitopenie.

- cu frecvenţă necunoscută: reacţii de hipersensibilitate, reacţii anafilactice/anafilactoide, angioedem.

- cu frecvenţă necunoscută: sindrom de secreţie inadecvată a hormonului antidiuretic (SIADH).

- cu frecvenţă necunoscută: hiponatremie.

- frecvente: confuzie, depresie, demascarea unei stări depresive;

- mai puţin frecvente: modificări ale libidoului, impotenţă, tulburări de orgasm;

- cu frecvenţă necunoscută: dezinhibiţie, euforie, ideaţii suicidare/tentativă de suicid.

Efectele benzodiazepinelor asupra SNC sunt dependente de doză, dozele mari producând o deprimare mai severă a sistemului nervos central.

- foarte frecvente: sedare, somnolenţă;

- frecvente: ataxie, ameţeli, slăbiciune musculară;

- cu frecvenţă necunoscută:

- simptome extrapiramidale, tremor, vertigo, dizartrie/vorbire neclară, cefalee, convulsii/crize convulsive; amnezie, comă, tulburări de atenţie/concentrare, tulburări de echilibru;

- reacţii paradoxale incluzând anxietate, agitaţie, ostilitate, agresivitate, furie, tulburări de somn/insomnie, excitaţie sexuală, halucinaţii.

- cu frecvenţă necunoscută: tulburări vizuale (inclusiv diplopie şi vedere înceţoşată).

- cu frecvenţă necunoscută: hipotensiune arterială, scăderea tensiunii arteriale.

- cu frecvenţă necunoscută:

- deprimare respiratorie, apnee, agravarea apneei în somn (gradul deprimării respiratorii cauzate de benzodiazepine este dependentă de doză, dozele mari producând o deprimare mai severă);

- agravarea bolii pulmonare obstructive cronice.

- mai puţin frecvente: greată;

- cu frecvenţă necunoscută: constipaţie.

- cu frecvenţă necunoscută: creşterea valorii bilirubinei, icter, creşterea valorilor transaminazelor hepatice şi a fosfatazei alcaline.

- cu frecvenţă necunoscută: reacţii alergice cutanate, alopecie.

- foarte frecvente: fatigabilitate;

- frecvente: astenie;

- cu frecvenţă necunoscută: hipotermie.

În timpul terapiei cu benzodiazepine poate deveni manifestă o stare depresivă preexistentă.

La doze terapeutice pot să apară amnezie anterogradă tranzitorie sau tulburări de memorie, iar în cazul dozelor mai mari, riscul creşte (vezi pct. 4.4).

Ocazional s-au raportat reacţii paradoxale ca nelinişte, agitaţie, iritabilitate, agresivitate, iluzii, furie, coşmaruri, halucinaţii, psihoze şi comportament inadecvat. Apariţia unor asemenea reacţii este mai probabilă la copii şi vârstnici (vezi pct. 4.4).

Utilizarea (chiar şi în doze terapeutice) poate duce la apariţia unei dependenţe fizice sau psihice, iar întreruperea tratamentului poate rezulta apariţia sindromului de abstinenţă sau a fenomenului de rebound (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

În abordarea terapeutică a supradozajului cu orice medicament, trebuie să se aibă în vedere faptul că este posibil să fi fost administrate mai multe medicamente. În perioada de supraveghere post-marketing au fost raportate predominant cazuri de supradozaj în combinaţie cu alcool şi/sau alte medicamente.

Supradozajul cu benzodiazepine se manifestă, de obicei, prin deprimarea sistemului nervos central în grade diferite, de la somnolenţă până la comă. În cazurile uşoare, simptomele includ somnolenţă, confuzie mentală şi letargie, în timp ce în cazurile mai grave, în special în cazul asocierii cu alte medicamente deprimante ale SNC sau alcool, simptomele pot include dizartrie, ataxie, reacţii paradoxale, hipotonie, hipotensiune arterială, deprimare respiratorie, deprimare cardiovasculară, comă şi, în foarte rare cazuri, deces.

Dacă există risc de aspiraţie, inducerea emezei nu este recomandată. Dacă ingestia este recentă, se vor provoca vărsături şi lavaj gastric. În continuare, trebuie asigurate măsuri generale de susţinere, monitorizarea semnelor vitale şi supravegherea atentă a pacientului. Dacă golirea stomacului nu poate aduce nici un avantaj terapeutic, trebuie administrat cărbune activat pentru a reduce absorbţia.

Hipotensiunea arterială poate fi tratată cu substituenţi de volum plasmatic.

Lorazepamul este slab dializabil. Lorazepam-glucuronidul, metabolitul inactiv al lorazepamului, este uşor dializabil.

La pacienţii spitalizaţi, administrarea flumazenilului poate fi utilă pentru diagnosticul şi/sau tratamentul supradozajului cu benzodiazepine. Înainte de utilizare trebuie consultate informaţiile complete de prescriere ale acestui produs. Medicii trebuie să fie conştienţi de faptul că, mai ales la pacienţii aflaţi sub tratament cronic cu benzodiazepine, şi în cazurile de supradozaj cu antidepresive triciclice, utilizarea flumazenilului poate provoca convulsii.

Grupa farmacoterapeutică: anxiolitice, derivaţi de benzodiazepină, codul ATC: N05BA06.

Lorazepamul aparţine clasei 1-4 benzodiazepine. Prezintă efecte anxiolitice, miorelaxante, sedative, hipnotice şi anticonvulsivante.

Benzodiazepinele acţionează ca agonişti ai receptorilor benzodiazepinici, potenţând acţiunea GABA şi modulând, astfel, deschiderea canalelor de clor.

Lorazepamul se absoarbe aproape complet din tractul gastro-intestinal. Concentraţia plasmatică maximă se atinge în 2 ore.

Volumul de distribuţie este de aproximativ 1,3 l/kg. La concentraţii relevante clinic lorazepamul se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 90%.

Concentraţiile de lorazepam şi de produs conjugat găsite în LCR sunt semnificativ mai mici, decât concentraţiile plasmatice simultane (în medie mai puţin de 5% din concentraţiile plasmatice respective).

Lorazepam şi lorazepam-glucuronid traversează bariera placentară şi ajung în circulaţia fetală şi în lichidul amniotic.

Lorazepamul şi forma glucuronoconjugată trec într-o măsură mai mică în laptele matern: aproximativ 13% din concentraţia maximă serică maternă pentru lorazepam şi 20% pentru glucuronoconjugat.

Lorazepamul este metabolizat prin glucuronoconjugare, formându-se un glucuronid farmacologic inactiv. Nu se formează metaboliţi activi importanţi.

Timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 12 ore. Există un risc minim de acumulare excesivă.

În primele zile de viaţă ale copilului timpul de înjumătăţire poate fi de 2 - 4 ori mai mare decât cel matern. Cu excepţia acestor prime zile de viaţă, timpul de înjumătăţire nu prezintă variaţii semnificative dependente de vârstă.

În insuficienţa renală absorbţia, clearance-ul şi eliminarea lorazepamului sunt practic neschimbate, dar eliminarea glucuronidului inactiv farmacologic este încetinită considerabil. Cu creşterea insuficienţei renale şi cumularea glucuronidului de lorazepam, eliminarea biliară creşte.

Hemodializa nu a avut practic nici un efect asupra farmacocineticii lorazepamului neconjugat, cu toate acestea, glucuronidul inactiv, a fost eliminat în mare măsură din plasmă.

Clearance-ul lorazepamului nu este influenţat semnificativ de bolile hepatice (hepatita, ciroza).

Tulburări severe ale funcţiei hepatice pot duce însă la o prelungire a timpului de înjumătăţire.

Studiile de toxicitate acută la animale nu au arătat sensibilitate specifică pentru administrarea orală (la om, vezi pct. 4.9).

În studiile de toxicitate cronică lorazepamul a fost administrat la şobolani (80 săptămâni) şi câini (12 luni) pe cale orală. Probele histopatologice, hematologice şi examinările oftalmologice precum şi modificările funcţionale organice, chiar şi la doze mari nu au fost aproape deloc sau nesemnificativ modificate, respectiv nerelevant biologic.

Genotoxicitate, carcinogenitate

Lorazepamul a fost supus într-o măsură limitată probelor de mutagenitate. Testele de până acum au fost negative. În studiile efectuate pe şobolani şi şoareci, după administrarea orală de lorazepam nu s-a găsit nici o dovadă de potenţial tumorigen.

Toxicitate asupra funcţiei de reproducere şi dezvoltării

Studiile privind efectele lorazepamului asupra dezvoltării embrionare şi fetale, şi a performanţei reproductive au fost făcute la iepuri, şobolani şi şoareci. În cadrul acestor teste au existat indicii asupra existenţei efectelor teratogene sau a tulburărilor de reproducere.

Studiile experimentale au arătat un comportament anormal al puilor mamelor expuse timp îndelungat la benzodiazepine.

Lactoză monohidrat

Celuloză microcristalină PH 102

Polacrilin de potasiu

Stearat de magneziu

Nu este cazul.

2 ani

A se păstra la temperaturi sub 25 ºC.

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.

Cutie cu 2 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 25 comprimate.

Fără cerinţe speciale.

Gedeon Richter România S.A.

Str. Cuza Vodă Nr. 99-105, 540306 Târgu-Mureş, România

12633/2019/01

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Noiembrie 2019

Noiembrie 2019

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro .