Rezumatul profilului de siguranțăAdalimumab a fost studiat la 9506 pacienți în cadrul unor studii clinice pivot placebo controlate și deschise, o perioadă de până la 60 luni sau peste. Aceste studii au inclus pacienți cu poliartrită reumatoidă de lungă durată sau cu instalare recentă, artrită reumatoidă juvenilă idiopatică (artrită juvenilă idiopatică forma poliarticulară și artrită asociată entezitei), precum și pacienți cu spondiloartrită axială (spondilită anchilozantă și spondiloartrită axială fără dovadă radiologică a spondilitei anchilozante), artrită psoriazică, boală Crohn, colită ulcerativă, psoriazis, hidradenită supurativă și uveită. În studii controlate pivot au fost implicați 6089 pacienți care au primit adalimumab și 3801 pacienți care au primit placebo sau un comparator activ în perioada de control.
Procentul pacienților care au întrerupt tratamentul din cauza evenimentelor adverse în perioada controlată dublu-orb din cadrul studiilor pivot a fost de 5,9% pentru pacienții care au primit adalimumab și 5,4% pentru grupul de control.
Cele mai frecvente reacții adverse raportate sunt infecțiile (cum sunt rinofaringită, infecții ale tractului respirator superior și sinuzită), reacții la locul injectării (eritem, prurit, hemoragie, durere sau edem) cefalee și durere musculoscheletică.
S-au raportat reacții adverse grave la adalimumab. Antagoniștii TNF, cum este adalimumab, afectează sistemul imunitar și utilizarea lor poate să afecteze apărarea organismului împotriva infecțiilor și a cancerului.
De asemenea, la utilizarea adalimumab s-au raportat infecții care pun viața în pericol sau letale (inclusiv sepsis, infecții oportuniste și TB), reactivarea VHB și afecțiuni maligne diverse (inclusiv leucemie, limfom și limfom hepatosplenic cu celule T (LHSCT)).
S-au raportat, de asemenea, reacții grave hematologice, neurologice și autoimune. Acestea includ cazuri rare de pancitopenie, anemie aplastică, evenimente de demielinizare centrală și periferică și cazuri de lupus eritematos sistemic, manifestări asociate lupusului și sindrom Stevens-Johnson.
Copii și adolescențiÎn general, evenimentele adverse la copii și adolescenți au fost asemănătoare, ca frecvență și tip, cu cele întâlnite la adulți.
Lista în format tabelar a reacțiilor adverseUrmătoarea listă cu reacții adverse are la bază experiența din studiile clinice și de după punerea pe piață și este prezentată în funcție de sistemele și organele afectate, precum și de frecvență în Tabelul 7 de mai jos: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 și < 1/10); mai puțin frecvente (≥ 1/1000 și < 1/100), rare (≥ 1/10000 și < 1/1000) și cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărui grup privind frecvența, efectele adverse sunt menționate în ordinea descrescândă a gravității. Au fost incluse și reacțiile adverse cu frecvența cea mai mare observate în timpul utilizării medicamentului pentru diferite indicații. În coloana 'Clasificare pe aparate, sisteme și organe” apare un asterisc (*) dacă se găsesc informații suplimentare și la pct. pct. 4.3, pct. 4.4 și 4.8.
Tabelul 7. Reacții adverse
Clasificare pe aparate, sisteme și organe Frecvență Reacție adversă
Infecții și infestări* Foarte frecvente Infecții ale tractului
respirator (inclusiv infecții ale tractului respirator inferior și superior, pneumonie, sinuzită, faringită, rinofaringită și pneumonie cu virusul herpetic) Frecvente Infecții generalizate (inclusiv sepsis, candidoză și gripă), infecții intestinale (inclusiv gastroenterită virală), infecții cutanate și ale țesuturilor moi (inclusiv paronichie, celulită, impetigo, fasciită necrozantă și herpes zoster), infecții ale urechii, infecții ale cavității bucale (inclusiv herpes simplex, herpes bucal și infecții dentare), infecții ale tractului genital (inclusiv vulvovaginită micotică), infecții ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită), infecții micotice, infecții ale articulațiilor Clasificare pe aparate, sisteme și organe Frecvență Reacție adversă
Mai puțin frecvente Infecții neurologice
(inclusiv meningită virală), infecții oportuniste și tuberculoză (inclusiv coccidioidomicoză, histoplasmoză și infecții cu micobacterium avium complex), infecții bacteriene, infecții oculare, diverticulită1 Tumori benigne, maligne și nespecificate Frecvente Cancer cutanat cu (incluzând chisturi și polipi)* excepția
melanomului (inclusiv carcinom cu celule bazale și carcinom cu celule scuamoase), tumori benigne Mai puțin frecvente Limfom**, tumori maligne solide ale organelor (inclusiv cancer de sân, cancer pulmonar și cancer tiroidian), melanom**
Rare Leucemie1
Necunoscută Limfom hepatosplenic cu celule T1, carcinom cu celule
Merkel (carcinom neuroendocrin cutanat)1
Sarcom Kaposi
Tulburări hematologice și limfatice* Foarte frecvente Leucopenie, (inclusiv neutropenie și agranulocitoză), anemie
Frecvente Leucocitoză, trombocitopenie
Clasificare pe aparate, sisteme și organe Frecvență Reacție adversă
Mai puțin frecvente Purpură
trombocitopenică idiopatică Rare Pancitopenie
Tulburări ale sistemului imunitar* Frecvente Hipersensibilitate, alergii (inclusiv alergie sezonieră)
Mai puțin frecvente Sarcoidoză1, vasculită
Rare Anafilaxie1
Tulburări metabolice și de nutriție Foarte frecvente Creșterea lipidelor serice
Frecvente Hipopotasemie, creșterea acidului uric, modificări ale concentrației serice
a sodiului, hipocalcemie, hiperglicemie, hipofosfatemie, deshidratare
Tulburări psihice Frecvente Alterarea dispoziției (inclusiv depresie), anxietate, insomnie
Clasificare pe aparate, sisteme și organe Frecvență Reacție adversă
Tulburări ale sistemului nervos* Foarte frecvente Cefalee
Frecvente Parestezie (inclusiv hipoestezie), migrenă, compresie radiculară
Mai puțin frecvente Accident vascular cerebral1, tremor, neuropatie
Rare Scleroză multiplă, tulburări de demielinizare (de exemplu, nevrită optică, sindrom
Guillain-Barré)1
Tulburări oculare Frecvente Tulburări de vedere, conjunctivită, blefarită, inflamații ale ochiului
Mai puțin frecvente Diplopie
Tulburări acustice și vestibulare Frecvente Vertij
Mai puțin frecvente Surditate tinitus
Tulburări cardiace* Frecvente Tahicardie
Mai puțin frecvente Infarct miocardic1, aritmie, insuficiență cardiacă congestivă
Rare Stop cardiac
Tulburări vasculare Frecvente Hipertensiune arterială, hiperemie facială, hematom
Mai puțin frecvente Anevrism aortic, obstrucții arteriale, tromboflebită
Clasificare pe aparate, sisteme și organe Frecvență Reacție adversă
Tulburări respiratorii, toracice și Frecvente Astm bronșic, mediastinale* dispnee,
tuse Mai puțin frecvente Embolie pulmonară1, pneumonie interstițială, boală pulmonară obstructivă cronică, pneumopatie, revărsat pleural1
Rare Fibroză pulmonară1,
Tulburări gastro-intestinale Foarte frecvente Dureri abdominale, greață și vărsături
Frecvente Hemoragie gastro- intestinală, dispepsie, boală de reflux gastroesofagian, sindrom sicca
Mai puțin frecvente Pancreatită, disfagie, edem facial
Rare Perforație intestinală1
Tulburări hepatobiliare* Foarte frecvente Creșterea enzimelor hepatice serice
Mai puțin frecvente Colecistită și colelitiază, steatoză hepatică, creșterea bilirubinei serice
Rare Hepatită reactivarea hepatitei
B1
Hepatită autoimună1
Necunoscută Insuficiență hepatică1
Clasificare pe aparate, sisteme și organe Frecvență Reacție adversă
Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat Foarte frecvente Erupție cutanată
(inclusiv erupție cutanată exfoliativă) Frecvente Apariția de leziuni noi sau agravarea psoriazisului (inclusiv psoriazis pustulos palmoplantar)1, urticarie, vânătăi (inclusiv purpură), dermatită (inclusiv eczemă), onicoclazie, hiperhidroză, alopecie1, prurit Mai puțin frecvente Transpirații nocturne, răni
Rare Eritem multiform1, sindrom
Stevens-Johnson1, angioedem1, vasculită cutanată1, reacția cutanată de tip lichenoid1
Necunoscută Agravare a simptomelor dermatomiozitei1
Tulburări musculo-scheletice și ale țesutului Foarte frecvente Dureri musculo- conjunctiv scheletice
Frecvente Spasme musculare (inclusiv creșterea creatin fosfochinazei serice)
Mai puțin frecvente Rabdomioliză, lupus eritematos sistemic
Rare Sindrom asemănător lupusului1
Tulburări renale și ale căilor urinare Frecvente Insuficiență renală, hematurie
Mai puțin frecvente Nicturie
Clasificare pe aparate, sisteme și organe Frecvență Reacție adversă
Tulburări ale aparatului genital și sânului Mai puțin frecvente Tulburări de erecție
Tulburări generale și la nivelul locului de Foarte frecvente Reacție la locul administrare* injectării (inclusiv
eritem la locul injectării) Frecvente Dureri la nivelul toracelui, edem, pirexie1
Mai puțin frecvente Inflamație
Investigații diagnostice* Frecvente Tulburări ale coagulării și ale sângerării (inclusiv prelungirea timpului de tromboplastină parțială activată), test pozitiv pentru autoanticorpi (inclusiv anticorpi anti ADN dublu catenar), creșterea lactat dehidrogenazei serice Cu frecvență necunoscută Creștere în greutate²
Leziuni, intoxicații și complicații legate de Frecvente Tulburări ale procedurile utilizate vindecării * informații suplimentare se găsesc și la pct. pct. 4.3, pct. 4.4 și 4.8 ** inclusiv studii deschise extinse 1 inclusiv datele din raportările spontane ² În cazul administrării de adalimumab pentru indicațiile aprobate la adulți, modificarea greutății corporale medii în raport cu valorile inițiale a variat între 0,3 kg și 1,0 kg, comparativ cu (minus) -0,4 kg - 0,4 kg pentru placebo, pe o perioadă de tratament de 4-6 luni. De asemenea, a fost observată o creștere în greutate de 5-6 kg în studiile de extensie de lungă durată, cu expuneri medii de aproximativ 1-2 ani, fără grup de control, în special la pacienții cu boala Crohn și colită ulcerativă. Mecanismul acestui efect nu a fost elucidat, însă poate fi asociat cu efectul antiinflamator al adalimumabului.
Hidradenită supurativăProfilul de siguranță pentru pacienții cu HS tratați cu adalimumab o dată la două săptămâni a fost în concordanță cu profilul de siguranță cunoscut pentru adalimumab.
UveităProfilul de siguranță pentru pacienții cu uveită tratați cu adalimumab o dată la două săptămâni a fost în concordanță cu profilul de siguranță cunoscut pentru adalimumab.
Descrierea reacțiilor adverse selectateReacții la locul injectăriiÎn studiile clinice pivot controlate la copii, adolescenți și adulți, 12,9% dintre pacienții tratați cu adalimumab au prezentat reacții la locul injectării (eritem și/sau prurit, hemoragie, durere sau tumefacție), comparativ cu 7,2% din pacienți cărora li s-a administrat placebo sau comparator activ. În general, reacțiile la locul injectării nu au necesitat întreruperea administrării medicamentului.
InfecțiiÎn studiile clinice pivot controlate la copii, adolescenți și adulți, rata infecțiilor a fost de 1,51 per an-pacient de tratament la pacienții tratați cu adalimumab și de 1,46 per an-pacient de tratament la pacienții tratați cu placebo și comparator activ. Infecțiile au fost reprezentate în primul rând de infecții ale rinofaringelui, infecții ale tractului respirator superior și sinuzită. Majoritatea pacienților au continuat tratamentul cu adalimumab după vindecarea infecțiilor.
Incidența infecțiilor grave a fost de 0,04 per an-pacient în cazul pacienților tratați cu adalimumab și de 0,03 per an-pacient de tratament în cazul pacienților tratați cu placebo și comparator activ.
În studiile clinice controlate și deschise la copii, adolescenți și adulți în care s-a folosit adalimumab, au fost raportate infecții grave (inclusiv infecții letale, care au apărut rar), incluzând tuberculoza (inclusiv tuberculoză miliară și localizări extra-pulmonare) și infecții oportuniste invazive (de exemplu, histoplasmoză diseminată sau extrapulmonară, blastomicoză, coccidioidomicoză, pneumocistoză, candidoză, aspergiloză și listerioză). Cele mai multe cazuri de tuberculoză au apărut în primele opt luni după începerea tratamentului și pot reflecta recrudescența unei boli latente.
Afecțiuni maligne și limfoproliferativeNu s-a observat nicio afecțiune malignă în timpul studiilor clinice cu adalimumab la 249 pacienți copii și adolescenți cu artrită juvenilă idiopatică (artrită juvenilă idiopatică forma poliarticulară și artrită asociată entezitei) cu o expunere de 655,6 ani-pacient. În plus, în studiile cu adalimumab la pacienți copii și adolescenți cu boală Crohn, nu s-a observat nicio afecțiune malignă la 192 pacienți copii și adolescenți cu o expunere de 498,1 ani-pacient. Într-un studiu cu adalimumab la pacienți copii și adolescenți cu psoriazis cronic în plăci nu s-a observat nicio afecțiune malignă la cei 77 pacienți copii și adolescenți cu o expunere de 80,0 ani-pacient. Nu s-a observat nicio afecțiune malignă în timpul unui studiu clinic cu adalimumab la 93 pacienți copii și adolescenți cu colită ulcerativă cu o expunere de 65,3 ani-pacient. În timpul unui studiu cu adalimumab la pacienți copii și adolescenți cu uveită, la un număr de 60 pacienți copii și adolescenți cu o expunere de 58,4 ani-pacient nu s-a constatat nicio afecțiune malignă.
Pe parcursul etapelor controlate din studiile pivot la adulți cu adalimumab, cu o durată de cel puțin 12 săptămâni, la pacienții cu poliartrită reumatoidă activă moderată până la severă, spondilită anchilozantă, spondiloartrită axială fără dovadă radiologică a spondilitei anchilozante, artrită psoriazică, psoriazis, hidradenită supurativă, boală Crohn, colită ulcerativă și uveită s-au observat afecțiuni maligne, altele decât limfomul și cancerul cutanat de tip non-melanom, în proporție de 6,8 (4,4-10,5) per 1000 ani-pacient dintre 5291 pacienți tratați cu adalimumab (interval de încredere 95%), versus o proporție de 6,3 (3,4-11,8) per 1000 ani-pacient dintre 3444 pacienți din grupul de control (durata medie de tratament a fost de 4,0 luni pentru adalimumab și 3,8 luni pentru pacienții grupului de control). Proporția de cancer cutanat de tip non-melanom a fost de 8,8 (6,0-13,0) per 1000 de ani-pacient dintre pacienții tratați cu adalimumab (interval de încredere 95%) și de 3,2 (1,3- 7,6) per 1000 ani-pacient dintre pacienții grupului de control. Dintre aceste cancere cutanate, carcinoamele cu celule scuamoase au avut o proporție de 2,7 (1,4-5,4) per 1000 de ani-pacient dintre pacienții tratați cu adalimumab (interval de încredere 95%) și 0,6 (0,1-4,5) per 1000 de ani-pacient dintre pacienții grupului de control. Procentul limfoamelor (interval de încredere 95%) a fost de 0,7 (0,2-2,7) per 1000 de ani-pacient dintre pacienții tratați cu adalimumab și de 0,6 (0,1-4,5) per 1000 de ani-pacient dintre pacienții grupului de control.
Combinând etapele controlate ale acestor studii și studiile de tip extins, deschise, în desfășurare și finalizate cu o durată medie de aproximativ 3,3 ani, incluzând 6427 pacienți și peste 26439 ani-pacient de tratament, s-a observat o rată de apariție a afecțiunilor maligne, altele decât limfom și cancer cutanat de tip non-melanom, de aproximativ 8,5 per 1000 ani-pacient. Rata de apariție a cancerului cutanat de tip non-melanom observată este de aproximativ 9,6 per 1000 de ani-pacient și rata de apariție a limfomului de aproximativ 1,3 per 1000 de ani-pacient.
În experiența de după punerea pe piață, începând cu ianuarie 2003 până în decembrie 2010, mai ales la pacienții cu artrită reumatoidă, a fost raportată o rată a afecțiunilor maligne de aproximativ 2,7 per 1000 ani-pacient. Rata raportată pentru cancerul cutanat de tip non-melanom și cea pentru limfom au fost de aproximativ 0,2 și respectiv 0,3 per 1000 ani-pacient de tratament (vezi pct. 4.4).
După punerea pe piață au fost raportate cazuri rare de limfom hepatosplenic cu celule T la pacienții tratați cu adalimumab (vezi pct. 4.4).
AutoanticorpiÎn cadrul studiilor I-V, pacienților li s-au prelevat probe de ser pentru testare repetată în vederea depistării autoanticorpilor pentru poliartrita reumatoidă. În cadrul acestor studii, la 11,9% din pacienții tratați cu adalimumab și la 8,1% din pacienții care au primit placebo și comparator activ, care inițial au avut titrul negativ pentru anticorpii anti-nucleari, s-au semnalat titruri pozitive în Săptămâna 24. Doi pacienți din cei 3441 tratați cu adalimumab în toate studiile clinice privind poliartrita reumatoidă și artrita psoriazică au manifestat semne clinice care sugerau un sindrom recent instalat asemănător lupusului. Starea pacienților s-a ameliorat în urma întreruperii tratamentului. Niciun pacient nu a prezentat nefrită lupică sau simptome care să reflecte afectarea sistemului nervos central.
Tulburări hepatobiliareÎn studiile controlate de Fază 3 cu adalimumab, la pacienți cu poliartrita reumatoidă și cu artrită psoriazică, cu o durată a perioadei de control variind între 4 și 104 săptămâni, creșterea ALT ≥ 3 x LSN s-a întâlnit la 3,7% dintre pacienții tratați cu adalimumab și la 1,6% dintre pacienții din grupul de control.
În studiile controlate de Fază 3 cu adalimumab efectuate la pacienți cu artrită juvenilă idiopatică forma poliarticulară cu vârsta de la 4 ani la 17 ani și la pacienți cu artrită asociată entezitei cu vârsta de la 6 ani la 17 ani, creșterea ALT ≥ 3 x LSN s-a întâlnit la 6,1% dintre pacienții tratați cu adalimumab și la 1,3% dintre pacienții din grupul de control. Cele mai multe creșteri ale ALT au avut loc atunci când s-a utilizat concomitent metotrexat. Nicio creștere a ALT ≥ 3 x LSN nu a avut loc în studiul de Fază 3 cu adalimumab la pacienții cu artrită juvenilă idiopatică forma poliarticulară care aveau vârsta de 2 ani până la < 4 ani.
În studiile controlate de Fază 3 cu adalimumab, la pacienți cu boală Crohn și colită ulcerativă, cu o durată a perioadei de control variind între 4 și 52 săptămâni, creșterea ALT ≥ 3 x LSN s-a întâlnit la 0,9% dintre pacienții tratați cu adalimumab și la 0,9% dintre pacienții din grupul de control.
În studiile controlate de Fază 3 cu adalimumab, efectuate la pacienți copii și adolescenți cu boală
Crohn, studii care au evaluat eficacitatea și siguranța a două scheme de tratament de întreținere ajustate în funcție de greutate care au urmat tratamentului de inducție ajustat în funcție de greutate, pe o perioadă de până la 52 de săptămâni, s-a observat creșterea ALT ≥ 3 x LSN la 2,6% (5/192) dintre pacienți din care 4 au primit concomitent imunosupresoare la inițierea tratamentului.
În studiile controlate de Fază 3 cu adalimumab efectuate la pacienți cu psoriazis în plăci, cu o durată a perioadei de control variind între 12 și 24 săptămâni, creșterea ALT ≥ 3 x LSN s-a întâlnit la 1,8% dintre pacienții tratați cu adalimumab și la 1,8% dintre pacienții din grupul de control.
Nicio creștere a ALT ≥ 3 x LSN nu a avut loc în studiul de Fază 3 cu adalimumab la pacienții copii și adolescenți cu psoriazis în plăci.
În studiile controlate cu adalimumab (doze inițiale de 160 mg în Săptămâna 0 și 80 mg în Săptămâna 2, urmate de 40 mg o dată pe săptămână din Săptămâna 4), la pacienți cu hidradenită supurativă cu o durată a perioadei de control variind între 12 și 16 săptămâni, creșterea ALT ≥ 3 x LSN s-a întâlnit la 0,3% dintre pacienții tratați cu adalimumab și la 0,6% dintre pacienții din grupul de control.
În studiile clinice controlate cu adalimumab (doze inițiale de 80 mg în Săptămâna 0, urmate de 40 mg o dată la două săptămâni, începând cu Săptămâna 1) la pacienți adulți cu uveită cu o durată de 80 săptămâni cu o expunere mediană de 166,5 zile la tratamentul cu adalimumab și respectiv 105,0 zile la pacienții din grupul de control, creșterea ALT ≥ 3 x LSN s-a întâlnit la 2,4% dintre pacienții tratați cu adalimumab și la 2,4% dintre pacienții din grupul de control.
În studiul controlat de Fază 3 cu adalimumab, la pacienți copii și adolescenți cu colită ulcerativă (N = 93) care a evaluat eficacitatea și siguranța unei doze de întreținere de 0,6 mg/kg (maximum 40 mg) o dată la două săptămâni (N = 31) și ale unei doze de întreținere de 0,6 mg/kg (maximum 40 mg) o dată pe săptămână (N = 32), după administrarea dozei de inducție, stabilite în funcție de greutatea corporală, de 2,4 mg/kg (maximum 160 mg) în Săptămâna 0 și Săptămâna 1 și de 1,2 mg/kg (maximum 80 mg) în Săptămâna 2 (N=63) sau a unei doze de inducție de 2,4 mg/kg (maximum 160 mg) în Săptămâna 0, placebo în Săptămâna 1 și de 1,2 mg/kg (maximum 80 mg) în Săptămâna 2 (N = 30), s-a observat creșterea ALT ≥ 3 x LSN la 1,1% (1/93) dintre pacienți.
În studiile clinice pentru toate indicațiile, pacienții cu valori crescute ale ALT au fost asimptomatici și, în cele mai multe cazuri, acestea au fost tranzitorii și au dispărut pe parcursul continuării tratamentului. Cu toate acestea, după punerea pe piață a medicamentului, la pacienții care au primit adalimumab s-au raportat, de asemenea, cazuri de insuficiență hepatică, precum și afecțiuni hepatice mai puțin severe, care pot preceda insuficiența hepatică, cum ar fi hepatita, inclusiv hepatita autoimună.
Tratament concomitent cu azatioprină/6-mercaptopurinăÎn studiile clinice privind boala Crohn la adulți, s-a observat o incidență mai mare a reacțiilor adverse legate de malignitate și de infecții grave atunci când se utilizează concomitent adalimumab și azatioprină/6-mercaptopurină în comparație cu utilizarea adalimumab în monoterapie.
Raportarea reacțiilor adverse suspectateRaportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată prin intermediul sistemului național de raportare, astfel cum este menționat în Anexa V.
Grupă farmacoterapeutică: Imunosupresoare, inhibitori ai factorului de necroză tumorală alfa (TNF-α)
Codul ATC: L04AB04
Amsparity este un medicament biosimilar. Informații detaliate sunt disponibile pe site-ul Agenției
Europene pentru Medicamente http://www.ema.europa.eu.
Mecanism de acțiuneAdalimumab se leagă specific de TNF și neutralizează funcția biologică a TNF blocând interacțiunea acestuia cu receptorii TNF p55 și p75 de pe suprafața celulei.
De asemenea, adalimumab modulează reacțiile biologice induse sau reglate de TNF, inclusiv modificările nivelurilor moleculelor de aderență răspunzătoare de migrarea leucocitelor (ELAM-1, VCAM-1 și ICAM-1 cu un CI50 de 0,1-0,2 nM).
Efecte farmacodinamiceLa pacienții cu poliartrită reumatoidă, după tratamentul cu adalimumab, a fost constatată o scădere rapidă a nivelurilor reactanților de fază acută a inflamației (proteina C reactivă (PCR) și viteza de sedimentare a hematiilor (VSH)) și a citokinelor plasmatice (IL-6), comparativ cu nivelurile inițiale. Concentrațiile serice ale metaloproteinazelor matriceale (MMP-1 și MMP-3) care determină remodelarea țesuturilor răspunzătoare de distrugerea cartilajului au fost, de asemenea, scăzute după administrarea de adalimumab. Pacienții tratați cu adalimumab au manifestat, de obicei, o ameliorare a semnelor hematologice ale inflamației cronice.
La pacienții cu artrită juvenilă idiopatică forma poliarticulară, boală Crohn, colită ulcerativă și hidradenită supurativă s-a observat o scădere rapidă a valorilor PCR după tratamentul cu adalimumab. La pacienții cu boală Crohn, a fost observată o scădere a numărului de celule care exprimă markerii inflamației la nivelul colonului, inclusiv o scădere semnificativă a exprimării TNFα. La pacienții tratați cu adalimumab, studiile endoscopice pe mucoasa intestinală au pus în evidență dovezi ale vindecării mucoasei.
Eficacitate și siguranță clinicăPoliartrita reumatoidăAdministrarea adalimumab a fost evaluată la peste 3000 pacienți în toate studiile clinice efectuate pentru artrita reumatoidă. Eficacitatea și siguranța adalimumab au fost evaluate în cadrul a cinci studii clinice randomizate, dublu-orb, bine controlate. Unii pacienți au fost tratați o perioadă de până la 120 de luni.
În Studiul PR I au fost evaluați 271 pacienți, cu vârsta ≥ 18 ani, cu poliartrită reumatoidă activă moderată până la severă, la care tratamentul cu cel puțin un medicament antireumatic modificator de boală nu a dat rezultate și la care administrarea de metotrexat în doze săptămânale de 12,5-25 mg (10 mg dacă manifestau intoleranță la metotrexat) nu a fost suficient de eficace și la care doza de metotrexat a rămas constantă la 10-25 mg săptămânal. Au fost administrate doze de 20, 40 sau 80 mg de adalimumab sau placebo, o dată la două săptămâni, timp de 24 săptămâni.
În Studiul PR II au fost evaluați 544 pacienți, cu vârsta ≥ 18 ani, cu poliartrită reumatoidă activă moderată până la severă, la care tratamentul cu cel puțin un medicament antireumatic modificator de boală nu a dat rezultate. Doze de 20 sau 40 mg adalimumab subcutanat au fost administrate fie o dată la două săptămâni, cu administrare de placebo în săptămânile alternative, fie săptămânal, timp de 26 săptămâni; placebo a fost administrat săptămânal pe aceeași perioadă. Nu a fost permis niciun alt medicament antireumatic modificator de boală.
În Studiul PR III au fost evaluați 619 pacienți cu vârsta ≥ 18 ani, cu poliartrită reumatoidă activă moderată până la severă, care nu au răspuns suficient la metotrexat în doze de 12,5-25 mg sau care manifestau intoleranță la metotrexat în doză de 10 mg săptămânal. În cadrul acestui studiu au existat trei grupuri. În primul grup s-au administrat injecții cu placebo, săptămânal, timp de 52 săptămâni. În cel de-al doilea grup s-a administrat adalimumab în doză de 20 mg, săptămânal, timp de 52 săptămâni.
În cel de-al treilea grup s-a administrat adalimumab în doză de 40 mg, o dată la două săptămâni, cu administrare de placebo în săptămânile alternative. După terminarea primelor 52 săptămâni, 457 pacienți au fost înrolați într-o fază de extensie deschisă, în care s-a administrat adalimumab în doză de 40 mg/MTX o dată la două săptămâni pe o perioadă de până la 10 ani.
Studiul PR IV a evaluat în primul rând siguranța medicamentului la 636 pacienți cu vârsta ≥ 18 ani, cu poliartrită reumatoidă activă, moderată până la severă. Au fost admiși în studiu fie pacienți care nu mai fuseseră niciodată tratați cu medicamente antireumatice modificatoare de boală, fie pacienți care și-au continuat tratamentul antireumatic pre-existent, cu condiția ca acesta să fie menținut pe o perioadă de minimum 28 zile. Aceste tratamente au constat în administrarea de metotrexat, leflunomidă, hidroxiclorochină, sulfasalazină și/sau săruri de aur. Pacienții au fost randomizați cu adalimumab în doză de 40 mg sau placebo o dată la două săptămâni, timp de 24 săptămâni.
În Studiul PR V au fost evaluați 799 pacienți adulți, cu poliartrită reumatoidă activă precoce moderată până la severă (durata medie a bolii mai mică de 9 luni), pacienți netratați anterior cu metotrexat. Acest studiu a evaluat eficacitatea tratamentului în ceea ce privește reducerea semnelor și simptomelor precum și rata progresiei deteriorărilor articulare în poliartrita reumatoidă, în cazul utilizării adalimumab 40 mg administrat o dată la două săptămâni/terapie concomitentă cu metotrexat, adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni administrat în monoterapie și metotrexat în monoterapie, timp de 104 săptămâni. După terminarea primelor 104 săptămâni, 497 pacienți au fost înrolați într-o fază de extensie deschisă, în care s-a administrat adalimumab în doză de 40 mg o dată la două săptămâni pe o perioadă de până la 10 ani.
Criteriul final principal al studiilor PR I, II și III și criteriul final secundar al studiului PR IV a fost procentul de pacienți care au prezentat un răspuns ACR 20 (ameliorare clinică cu 20% în funcție de criteriile Colegiului American de Reumatologie) în Săptămâna 24 sau 26. Criteriul final principal al studiului PR V a fost procentul de pacienți care au obținut un răspuns ACR 50 în Săptămâna 52. Studiile PR III și V au avut un criteriu final principal suplimentar la 52 săptămâni și anume întârzierea progresiei bolii (evidențiată cu ajutorul parametrilor examinării radiologice). Studiul PR III a mai avut drept criteriu final principal și modificarea calității vieții.
Răspuns ACRProcentul de pacienți tratați cu adalimumab care au obținut răspunsuri ACR 20, 50 și 70 a fost consecvent în studiile PR I, II și III. Răspunsul terapeutic la doza de 40 mg administrată o dată la două săptămâni este prezentat în Tabelul 8.
Tabelul 8. Răspunsuri ACR în cadrul studiilor controlate cu placebo (procent pacienți)
Răspunsul Studiul PR Ia** Studiul PR IIa** Studiul PR IIIa**
Placebo/ Adalimumab b Placebo Adalimumabb
c b c Placebo Adalimumab
MTX /MTX /MTXc /MTXc
n = 110 n = 113 n = 60 n = 63 n = 200 n = 207 ACR 20 6 luni 13,3% 65,1% 19,1% 46,0% 29,5% 63,3% 12 luni NA NA NA NA 24,0% 58,9%
ACR 50 6 luni 6,7% 52,4% 8,2% 22,1% 9,5% 39,1% 12 luni NA NA NA NA 9,5% 41,5%
ACR 70 6 luni 3,3% 23,8% 1,8% 12,4% 2,5% 20,8% 12 luni NA NA NA NA 4,5% 23,2%
a Studiul PR I la 24 săptămâni, studiul PR II la 26 săptămâni și studiul PR III la 24 și 52 săptămâni
b 40 mg adalimumab administrate o dată la două săptămâni
c MTX=metotrexat ** p < 0,01, adalimumab față de placebo
În studiile PR I-IV, toate componentele individuale ale criteriilor răspunsului ACR (număr de articulații dureroase și tumefiate, evaluarea medicilor și pacienților referitoare la activitatea bolii și la durere, valorile indicelui de dizabilitate (HAQ) și valorile PCR (mg/dl)) au fost ameliorate după 24 sau 26 săptămâni comparativ cu placebo. În studiul PR III, aceste ameliorări s-au menținut pe o durată de 52 săptămâni.
În faza de extensie deschisă a studiului III pentru PR, majoritatea pacienților care au avut răspuns conform criteriilor ACR, au menținut răspunsul timp de până la 10 ani, conform evaluării. Din 207 pacienți care au fost randomizați la adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni, 114 pacienți au continuat adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni timp de 5 ani. Dintre aceștia, 86 pacienți (75,4%) au avut răspunsuri conform criteriilor ACR 20; 72 pacienți (63,2%) au avut răspunsuri conform criteriilor ACR 50 și 41 pacienți (36%) au avut răspunsuri conform criteriilor ACR 70. Din 207 pacienți, 81 pacienți au continuat adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni, timp de 10 ani. Dintre aceștia, 64 pacienți (79,0%) au avut răspunsuri conform criteriilor ACR 20; 56 pacienți (69,1%) au avut răspunsuri conform criteriilor ACR 50 și 43 pacienți (53,1%) au avut răspunsuri conform criteriilor ACR 70.
În studiul PR IV, răspunsul ACR 20 la pacienții tratați cu adalimumab plus tratamentul standard a fost, din punct de vedere statistic, semnificativ mai bun decât în cazul pacienților tratați cu placebo și tratamentul standard (p < 0,001).
În studiile PR I-IV, pacienții tratați cu adalimumab atinseseră deja atât răspuns ACR 20, cât și ACR 50, semnificative din punct de vedere statistic comparativ cu placebo, după numai una sau două săptămâni de la inițierea tratamentului.
În studiul PR V, în Săptămâna 52, la pacienții cu poliartrită reumatoidă precoce, netratați anterior cu metotrexat, tratamentul concomitent cu adalimumab și metotrexat a dus la atingerea unor răspunsuri ACR mai rapide și semnificativ mai mari decât în cazul folosirii metotrexat în monoterapie și adalimumab în monoterapie. Răspunsurile au fost menținute până în Săptămâna 104 (vezi Tabelul 9).
Tabelul 9. Răspunsuri ACR în cadrul studiului PR V (procent din pacienți)
MTX Adalimumab Adalimumab/MT
Valoare Valoare Valoare
Răspunsul n = 257 n = 274 X
a pa a pb a pc
n = 268 ACR 20
Săptămâna 62,6% 54,4% 72,8% 0,013 < 0,00,043
Săptămâna 56,0% 49,3% 69,4% 0,002 < 0,00,140
ACR 50
Săptămâna 45,9% 41,2% 61,6% < 0,001 < 0,00,317
Săptămâna 42,8% 36,9% 59,0% < 0,001 < 0,00,162
ACR 70
Săptămâna 27,2% 25,9% 45,5% < 0,001 < 0,00,656
Săptămâna 28,4% 28,1% 46,6% < 0,001 < 0,00,864
a Valoarea p este obținută prin compararea perechilor metotrexat monoterapie și combinația adalimumab/metotrexat, folosindu-se testul U, Mann-Whitney.
b Valoarea p este obținută prin compararea perechilor adalimumab monoterapie și combinația adalimumab/metotrexat, folosindu-se testul U, Mann-Whitney.
c Valoarea p este obținută prin compararea perechilor adalimumab monoterapie și metotrexat monoterapie folosindu-se testul U, Mann-Whitney.
În extensia deschisă a studiului PR V, ratele de răspuns ACR urmărite o perioadă de până la 10 ani s- au menținut. Dintre cei 542 pacienți care au fost randomizați la adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni, 170 pacienți au continuat tratamentul cu adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni timp de 10 ani. Dintre aceștia, 154 pacienți (90,6%) au avut răspunsuri ACR 20; 127 pacienți (74,7%) au avut răspunsuri ACR 50 și 102 pacienți (60,0%) au avut răspunsuri ACR 70.
În Săptămâna 52, 42,9% din pacienții care au primit un tratament concomitent cu adalimumab și metotrexat au obținut remisie clinică (DAS28 (PCR) < 2,6) comparativ cu 20,6% din pacienții care au primit metotrexat în monoterapie și 23,4% din pacienții care au primit adalimumab în monoterapie. Tratamentul concomitent cu adalimumab și metotrexat a fost superior din punct de vedere clinic și statistic în ceea ce privește obținerea unei remisii a bolii la pacienții cu poliartrită reumatoidă precoce moderată până la severă, comparativ cu tratamentul cu metotrexat (p < 0,001) sau adalimumab în monoterapie (p < 0,001). Răspunsul pentru cele două grupuri de monoterapie a fost similar (p=0,447). Dintre cei 342 de subiecți randomizați inițial la adalimumab în monoterapie sau la tratament asociat adalimumab/metotrexat și care au intrat în extensia deschisă a studiului, 171 subiecți au finalizat 10 ani de tratament cu adalimumab. Dintre aceștia, 109 subiecți (63,7%) au fost raportați ca fiind în remisie la 10 ani.
Răspuns radiograficÎn studiul PR III, în care pacienții tratați cu adalimumab au avut o durată medie a poliartritei reumatoide de aproximativ 11 ani, distrugerea articulară structurală a fost evaluată radiografic și exprimată ca modificare a Scorului Sharp Total (SST) modificat și a componentelor sale, a scorului de eroziune și a scorului de îngustare a spațiului articular. La 6 și 12 luni, pacienții care au primit adalimumab concomitent cu metotrexat au demonstrat o evoluție radiografică semnificativ mai redusă decât pacienții care au primit doar metotrexat (vezi Tabelul 10).
În faza de extensie deschisă a studiului PR III, la o parte dintre pacienți, reducerea ratei de progresie a distrugerii structurale este menținută pe durata a 8 și 10 ani. Au fost evaluați radiografic, la 8 ani, 81 din 207 pacienți tratați inițial cu 40 mg adalimumab o dată la două săptămâni. Dintre aceștia, 48 pacienți nu au demonstrat o evoluție a distrugerii structurale față de momentul inițial, exprimată ca modificare de 0,5 sau mai puțin a scorului SSTm. Au fost evaluați radiografic, la 10 ani, 79 din 207 pacienți tratați inițial cu 40 mg adalimumab o dată la două săptămâni. Dintre aceștia, 40 pacienți nu au demonstrat o evoluție a distrugerii structurale față de momentul inițial, exprimată ca modificare de 0,5 sau mai puțin a scorului SSTm.
Tabelul 10. Modificări radiografice medii pe durata a 12 luni în cadrul studiului PR III
Placebo Adalimumab/ Placebo/MTX- Valoarea p /MTXa MTX 40 mg o Adalimumab/MTX
dată la două (interval de săptămâni încredere 95%b) Scor Sharp Total 2,7 0,,6 (1,4; 3,8) < 0,001c
Scor de eroziune 1,6 0,0 1,6 (0,9; 2,2) < 0,001
Scor JSNd 1,0 0,,9 (0,3; 1,4) 0,002
a Metotrexat
b Intervale de încredere de 95% pentru diferențele de modificare a scorurilor între metotrexat și
adalimumab.
c Pe baza analizei scorurilor
d Îngustarea spațiului articular
În studiul PR V, distrugerea articulară structurală a fost evaluată radiologic și a fost formulată ca schimbare în Scorul Sharp Total (vezi Tabelul 11).
Tabelul 11. Modificări medii radiografice în Săptămâna 52, în cadrul studiului PR V
MTX Adalimumab/
Adalimumab
n = 257 MTX n = 274 (95% n = 268 Valoare Valoare Valoare (95% interval a b c interval de (95% interval a p a p a p de încredere) încredere) de încredere) Scor Sharp
5,7 (4,2-7,3) 3,0 (1,7-4,3) 1,3 (0,5-2,1) < 0,00,0020 < 0,001 Total
Scor de
3,7 (2,7-4,7) 1,7 (1,0-2,4) 0,8 (0,4-1,2) < 0,00,0082 < 0,001 eroziune Scor JSN 2,0 (1,2-2,8) 1,3 (0,5-2,1) 0,5 (0-1,0) < 0,00,0037 0,151
a Valoarea p este obținută prin compararea perechilor metotrexat monoterapie și combinația
adalimumab/metotrexat, folosindu-se testul U, Mann-Whitney.
b Valoarea p este obținută prin compararea perechilor adalimumab monoterapie și combinația
adalimumab/metotrexat, folosindu-se testul U, Mann-Whitney.
c Valoarea p este obținută prin compararea perechilor adalimumab monoterapie și metotrexat monoterapie
folosindu-se testul U, Mann-Whitney.
După 52 și respectiv 104 săptămâni de tratament, procentul pacienților la care nu s-a observat progresie (modificare față de valoarea inițială a Scorului Sharp Total modificat ≤ 0,5) a fost semnificativ mai mare în grupul tratat concomitent cu adalimumab și metotrexat (63,8% și respectiv 61,2%) comparativ cu grupul tratat cu metotrexat în monoterapie (37,4% și respectiv 33,5%, p < 0,001) și grupul tratat cu adalimumab în monoterapie (50,7%, p < 0,002 și respectiv 44,5%, p < 0,001).
În extensia deschisă a studiului PR V, la pacienții randomizați inițial la metotrexat în monoterapie, la adalimumab în monoterapie și respectiv la tratament concomitent cu adalimumab/metotrexat, modificarea medie a Scorului Sharp Total modificat la nivelul anului al 10-lea față de valoarea inițială a fost de 10,8, 9,2 și respectiv 3,9. Proporțiile corespunzătoare de pacienți fără progresie radiografică au fost 31,3%, 23,7% și respectiv 36,7%.
Calitatea vieții și funcția motorieCalitatea vieții în funcție de starea de sănătate și funcția motorie au fost evaluate cu ajutorul indicelui de dizabilitate din chestionarul de evaluare a sănătății (Health Assessment Questionaire - HAQ) în toate cele patru studii adecvate și bine controlate și a fost un criteriu final principal prespecificat în Săptămâna 52 în studiul PR III. Toate dozele/schemele de administrare a adalimumab în toate cele patru studii au demonstrat ameliorarea mai mare, semnificativă statistic, a indicelui de dizabilitate HAQ față de momentul inițial, în Luna 6, comparativ cu placebo. Aceeași situație a fost observată în studiul PR III în Săptămâna 52. Rezultatele SF 36 (Short Form Health Survey - Sondaj asupra stării de sănătate, forma prescurtată) pentru toate dozele/schemele de administrare a adalimumab din cele patru studii susțin rezultatele anunțate anterior cu scoruri semnificative statistic ale evaluării componentei fizice (ECF) precum și cu scoruri semnificative statistic referitoare la durere și la domeniul vitalității pentru doza de 40 mg o dată la două săptămâni. În toate cele trei studii în care s-a monitorizat fatigabilitatea (studiile PR I, III, IV), a fost observată o reducere semnificativă statistic a acesteia, așa cum a fost evaluată prin scorurile de evaluare funcțională a terapiei pentru o boală cronică (FACIT).
În studiul PR III, majoritatea pacienților care au atins ameliorarea funcției motorii și au continuat tratamentul au menținut ameliorarea până în Săptămâna 520 (120 luni) de tratament de tip 'deschis”. Ameliorarea calității vieții a fost măsurată până în Săptămâna 156 (36 luni) și ameliorarea s-a menținut pe parcursul acestei perioade.
În studiul PR V, îmbunătățirea indicelui de dizabilitate HAQ și componenta fizică a SF36 au prezentat o ameliorare mai mare (p < 0,001) în tratamentul concomitent cu adalimumab și metotrexat comparativ cu tratamentul cu metotrexat și adalimumab în monoterapie în Săptămâna 52, îmbunătățire care s-a menținut până în Săptămâna 104. La cei 250 de subiecți care au finalizat faza de extensie deschisă a studiului, îmbunătățirea funcției motorii a fost menținută pe parcursul perioadei de 10 ani de tratament.
Spondiloartrită axialăSpondilită anchilozantă (SA)În două studii clinice dublu-orb, controlate cu placebo, cu o durată de 24 săptămâni, au fost tratați cu adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni 393 pacienți cu spondilită anchilozantă activă (scorul mediu inițial al activității bolii [Index Bath de activitate a spondilitei anchilozante (BASDAI)] a fost de 6,3 pentru toate grupurile) care au avut un răspuns necorespunzător la tratamentul obișnuit. 79 pacienți (20,1%) au fost tratați concomitent cu medicamente antireumatice modificatoare de boală și 37 pacienți (9,4%) au fost tratați cu glucocorticoizi. Perioada de studiu orb a fost urmată de perioada de studiu deschis, timp în care pacienții au primit tratament cu adalimumab 40 mg administrat subcutanat o dată la două săptămâni pentru încă 28 săptămâni. Subiecții (n = 215, 54,7%) care nu au atins ASAS 20 în Săptămâna 12, 16 sau 20 au primit subcutanat adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni de la începutul perioadei de studiu deschis și s-a considerat ulterior, în analiza statistică a studiului dublu-orb, că aceștia sunt fără răspuns la tratament.
Într-un studiu SA I mai mare în care au fost înrolați 315 pacienți, rezultatele au arătat o îmbunătățire semnificativă statistic a semnelor și simptomelor la pacienți cu spondilită anchilozantă tratați cu adalimumab comparativ cu placebo. Un răspuns important a fost observat prima dată în Săptămâna 2 și s-a menținut timp de 24 săptămâni (Tabelul 12).
Tabelul 12. Răspunsuri privind eficacitatea în studiul SA controlat cu placebo - studiul I reducerea semnelor și simptomelor
Răspunsul Placebo Adalimumab
N = 107 N = 208
ASASa 20
Săptămâna 2 16% 42%***
Săptămâna 12 21% 58%***
Săptămâna 24 19% 51%***
ASAS 50
Săptămâna 2 3% 16%***
Săptămâna 12 10% 38%***
Săptămâna 24 11% 35%***
ASAS 70
Săptămâna 2 0% 7%**
Săptămâna 12 5% 23%***
Săptămâna 24 8% 24%***
BASDAIb 50
Săptămâna 2 4% 20%***
Săptămâna 12 16% 45%***
Săptămâna 24 15% 42%***
***,** Semnificativ statistic la p < 0,001, < 0,01 pentru toate comparațiile între adalimumab și placebo în Săptămânile 2, 12 și 24
a Evaluare în spondilita anchilozantă
b Index Bath de activitate a spondilitei anchilozante
Pacienții tratați cu adalimumab au avut SF36 și indicele din chestionarul de evaluare a stării de sănătate în spondilita anchilozantă (ASQoL) semnificativ îmbunătățite în Săptămâna 12; acestea s-au menținut până în Săptămâna 24.
Evoluții similare (nu toate semnificative statistic) au fost observate în studiul de mai mică anvergură
SA II, un studiu dublu-orb, randomizat, controlat cu placebo, la 82 pacienți adulți cu spondilită anchilozantă activă.
Spondiloartrită axială fără dovadă radiologică a spondilitei anchilozanteSiguranța și eficacitatea adalimumab au fost evaluate în două studii randomizate, dublu-orb, controlate cu placebo, la pacienți cu spondiloartrită axială fără dovadă radiologică de SA (nr-axSpA). În Studiul I nr-axSpA au fost evaluați pacienți cu nr-axSpA activă. Studiul II nr-axSpA a fost un studiu de întrerupere a tratamentului la pacienți cu nr-axSpA activă care au obținut remisie în timpul tratamentului deschis cu adalimumab.
Studiul I nr-axSpA
În Studiul I nr-axSpA, un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, cu o durată de 12 săptămâni, tratamentul cu adalimumab 40 mg, doza administrată o dată la două săptămâni, a fost evaluat la 185 pacienți cu nr-axSpA (scorul mediu inițial al activității bolii [Index Bath de activitate a spondilitei anchilozante (BASDAI)] a fost 6,4 pentru pacienții tratați cu adalimumab și 6,5 pentru cei la care a fost administrat placebo), care au avut un răspuns inadecvat sau intoleranță la ≥1 AINS ori o contraindicație pentru AINS.
Treizeci și trei de pacienți (18%) au fost tratați concomitent cu medicație antireumatică modificatoare de boală și 146 pacienți (79%) cu AINS, la momentul inițial. Perioada de studiu dublu-orb a fost urmată de perioada de extensie deschisă, timp în care pacienții au fost tratați cu adalimumab 40 mg, administrat subcutanat o dată la două săptămâni, până la o perioadă suplimentară de până la 144 săptămâni. Rezultatele din Săptămâna 12 au arătat o îmbunătățire semnificativă statistic a semnelor și simptomelor nr-axSpA activă la pacienții tratați cu adalimumab comparativ cu cei cărora le-a fost administrat placebo (Tabelul 13).
Tabelul 13. Răspunse privind eficacitatea în studiul I nr-axSpA controlat cu placebo
Răspuns Placebo Adalimumab dublu-orb în Săptămâna 12 N = 94 N = 91
ASASa 40 15% 36%***
ASAS 20 31% 52%**
ASAS 5/6 6% 31%***
ASAS remisie parțială 5% 16%*
BASDAIb 50 15% 35%**
ASDASc,d,e -0,3 -1,0***
ASDAS boală inactivă 4% 24%*** hs-PCRd,f,g -0,3 -4,7***
SPARCCh RMN articulații sacroiliaced,i -0,6 -3,2**
SPARCC RMN coloană vertebralăd,j -0,2 -1,8**
a Evaluarea Societății Internaționale de Spondiloartrită
b Index Bath de activitate a spondilitei anchilozante
c Scor de activitate a spondilitei anchilozante
d Modificare medie față de valoarea inițială
e n = 91 placebo și n = 87 adalimumab
f Proteina C-reactivă sensibilitate mare (mg/l) g n = 73 placebo și n = 70 adalimumab h Consorțiul de Cercetare pentru Spondiloartrită din Canada i n = 84 placebo și adalimumab j n = 82 placebo și n = 85 adalimumab ***,**, *Semnificativ statistic la p < 0,001, < 0,01 și respectiv < 0,05 pentru toate comparațiile între adalimumab și placebo.
În extensia deschisă, la pacienții tratați cu adalimumab a fost menținută îmbunătățirea semnelor și simptomelor până la Săptămâna 156.
Oprirea inflamațieiÎmbunătățirea semnificativă a semnelor de inflamație, măsurată prin hs-PCR și RMN, atât la articulațiile sacroiliace, cât și la coloana vertebrală, a fost menținută la pacienții tratați cu adalimumab până la Săptămâna 156 și respectiv Săptămâna 104.
Calitatea vieții și funcția motorieCalitatea vieții în funcție de starea de sănătate și funcția motorie au fost evaluate utilizând chestionarele HAQ-S și SF-36. Comparativ cu placebo, adalimumab a arătat o îmbunătățire semnificativ mai mare statistic în scorul total HAQ-S și scorul componentei fizice SF-36 (SCF) de la momentul inițial până în Săptămâna 12. Îmbunătățirea calității vieții în funcție de starea de sănătate și funcția motorie s-a menținut în timpul extensiei deschise până în Săptămâna 156.
Studiul II nr-axSpAÎn perioada deschisă a Studiului II nr-axSpA au fost înrolați 673 pacienți cu nr-axSpA activă (scorul mediu inițial al activității bolii [BASDAI] a fost de 7,0) care au avut un răspuns inadecvat la ≥ 2 AINS sau o intoleranță sau contraindicație pentru AINS, timp în care au primit adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni timp de 28 de săptămâni.
Acești pacienți au avut, de asemenea, evidențe obiective ale inflamației articulațiilor sacroiliace sau ale coloanei vertebrale la examenul RMN sau valori crescute ale PCR cu sensibilitate mare. Pacienții care au obținut remisie susținută timp de cel puțin 12 săptămâni (N = 305) (ASDAS < 1,3 în Săptămânile 16, 20, 24 și 28) pe parcursul perioadei deschise au fost apoi randomizați pentru a primi fie un tratament continuu cu adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni (N = 152), fie placebo (N = 153) timp de încă 40 de săptămâni în perioada dublu-orb, controlată cu placebo (durata totală a studiului este de 68 săptămâni). Subiecții la care s-a reactivat boala în perioada dublu-orb au primit tratament de salvare cu adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni timp de cel puțin 12 săptămâni.
Criteriul final principal privind eficacitatea a fost procentul pacienților la care nu s-a reactivat boala până în Săptămâna 68 de studiu. Reactivarea bolii a fost definită ca ASDAS ≥ 2,1 la două vizite consecutive efectuate la interval de patru săptămâni. La un procent mai mare de pacienți tratați cu adalimumab nu s-a reactivat boala pe parcursul perioadei dublu-orb, comparativ cu cei tratați cu placebo (70,4% față de 47,1%, p < 0,001) (Figura 1).
Figura 1. Curbele Kaplan-Meier rezumând timpul până la reactivarea bolii în studiul II nr- axSpA
PROBABILITATEA ABSENȚEI
REACTIVĂRII BOLII
TIMP (SĂPTĂMÂNI)
Tratament Placebo Adalimumab ∆ Ascuns
Notă: P = Placebo (Număr pacienți cu risc (reactivare)); A = Adalimumab (Număr pacienți cu risc (reactivare)).
Dintre cei 68 de pacienți din grupul alocat întreruperii tratamentului la care s-a reactivat boala, 65 de pacienți au terminat 12 săptămâni de tratament de salvare cu adalimumab, dintre care la 37 de pacienți (56,9%) s-a obținut din nou remisia (ASDAS < 1,3) după 12 săptămâni de reluare a tratamentului deschis.
Până în Săptămâna 68, pacienții cărora li s-a administrat tratament continuu cu adalimumab au avut o îmbunătățire mai mare, semnificativă statistic, a semnelor și simptomelor nr-axSpA active comparativ cu pacienții alocați grupului de întrerupere a tratamentului pe parcursul perioadei dublu-orb a studiului (Tabelul 14).
Tabelul 14. Răspuns privind eficacitatea în perioada controlată cu placebo în studiul II nr-axSpA
Răspuns dublu-orb Placebo Adalimumab în Săptămâna 68 N = 153 N = 152
ASASa,b 20 47,1% 70,4%***
ASASa,b 40 45,8% 65,8%***
ASASa remisie parțială 26,8% 42,1%**
ASDASc boală inactivă 33,3% 57,2%***
Reactivare parțialăd 64,1% 40,8%***
a Evaluarea Societății Internaționale de Spondiloartrită
b Valoarea inițială este definită ca valoare inițială în perioada deschisă atunci când pacienții au boală activă.
c Scor de activitate a spondilitei anchilozante
d Reactivarea parțială este definită ca ASDAS ≥ 1,3 dar < 2,1 la 2 vizite consecutive. ***, ** Semnificativ statistic la p < 0,001 și respectiv < 0,01 pentru toate comparațiile între adalimumab și placebo.
Artrita psoriazicăÎn două studii clinice controlate cu placebo, studiile APs I și II, efectuate la pacienți cu artrită psoriazică activă forma moderată până la severă, s-a studiat administrarea a 40 mg adalimumab o dată la două săptămâni. În studiul APs I, cu o durată de 24 săptămâni, au fost tratați 313 pacienți adulți care au avut un răspuns necorespunzător la tratamentul cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene; dintre aceștia aproximativ 50% utilizau metotrexat. În studiul APs II, cu o durată de 12 săptămâni, au fost tratați 100 pacienți care au avut un răspuns necorespunzător la tratamentul cu MARMB. La finalul ambelor studii, 383 pacienți au fost înrolați în studiul extins deschis, cărora li s-a administrat adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni.
Nu există date suficiente în ceea ce privește eficacitatea adalimumab la pacienții cu artropatie psoriazică asemănătoare spondilitei anchilozante, din cauza numărului mic de pacienți evaluați.
Tabelul 15. Răspunsul ACR în cadrul studiilor controlate cu placebo privind artrita psoriazică (procentul de pacienți)
Studiul APs I Studiul APs II
Răspunsul Placebo Adalimumab Placebo Adalimumab
N = 162 N = 151 N = 49 N = 51
ACR 20
Săptămâna 12 14% 58%*** 16% 39%*
Săptămâna 24 15% 57%*** N/A N/A
ACR 50
Săptămâna 12 4% 36%*** 2% 25%***
Săptămâna 24 6% 39%*** N/A N/A
Studiul APs I Studiul APs II
Răspunsul Placebo Adalimumab Placebo Adalimumab
N = 162 N = 151 N = 49 N = 51
ACR 70
Săptămâna 12 1% 20%*** 0% 14%*
Săptămâna 24 1% 23%*** N/A N/A
*** p < 0,001 pentru toate comparațiile între adalimumab și placebo * p < 0,05 pentru toate comparațiile între adalimumab și placebo N/A nu este cazul
Răspunsurile ACR în studiul APs I au fost similare cu și fără tratament concomitent cu metotrexat.
Răspunsurile ACR s-au menținut în studiul extins deschis până la 136 săptămâni.
În studiile cu privire la artrita psoriazică au fost controlate modificările radiologice. S-au efectuat radiografii ale mâinii, încheieturilor mâinii și ale picioarelor în momentul inițial și în Săptămâna 24 pe parcursul perioadei dublu-orb atunci când pacienții utilizau adalimumab sau placebo și în Săptămâna 48 atunci când toți pacienții erau în perioada deschisă cu adalimumab. A fost utilizat un Scor Sharp Total modificat (SSTm) care a inclus articulațiile interfalangiene distale (mai precis, nu unul identic cu SST utilizat pentru artrita reumatoidă).
Tratamentul cu adalimumab a redus rata progresiei modificărilor articulare periferice comparativ cu administrarea de placebo prin măsurarea schimbărilor de la momentul inițial a scorului SSTm (media ±DS) 0,8±2,5 la grupul ce a utilizat placebo (în Săptămâna 24) comparativ cu 0,0±1,9; (p < 0,001) la grupul tratat cu adalimumab (în Săptămâna 48).
Din pacienții tratați cu adalimumab care nu au avut evoluție favorabilă radiologică de la momentul inițial până în Săptămâna 48 (n = 102), 84% au continuat să nu prezinte evoluție favorabilă radiologică pe parcursul a 144 săptămâni de tratament. Pacienții tratați cu adalimumab au demonstrat o îmbunătățire a funcției motorii semnificativă statistic în Săptămâna 24, conform testelor HAQ și Chestionarului Short Form Health (SF 36) comparativ cu cei care au utilizat placebo. Îmbunătățirea funcției motorii a continuat în timpul extensiei deschise până în Săptămâna 136.
PsoriazisSiguranța și eficacitatea adalimumab au fost evaluate în studii clinice randomizate, dublu-orb, la pacienții adulți cu psoriazis în plăci cronic (≥ 10% acoperire SC și Indicele de Severitate a Suprafețelor de Psoriazis (PASI) ≥ 12 sau ≥ 10) care au fost eligibili pentru tratamentul sistemic sau fototerapie. 73% dintre pacienții înrolați în Studiile I și II pentru psoriazis au primit anterior tratament sistemic sau fototerapie. Siguranța și eficacitatea tratamentului cu adalimumab au fost evaluate și la pacienți adulți cu placarde cronice moderate până la severe de psoriazis și concomitent psoriazis palmar și/sau plantar care au fost eligibili pentru un tratament sistemic într-un studiu clinic randomizat dublu-orb (Studiul III referitor la psoriazis).
Studiul I referitor la psoriazis (REVEAL) a evaluat 1212 pacienți în cursul a trei perioade de tratament. În perioada A, pacienții au primit placebo sau adalimumab la o doză inițială de 80 mg urmată de 40 mg o dată la două săptămâni începând la o săptămână de la doza inițială. După 16 săptămâni de tratament, pacienții care au obținut cel puțin un răspuns PASI 75 (îmbunătățire a scorului PASI de cel puțin 75% comparativ cu momentul inițial) au intrat în perioada B și au primit deschis 40 mg adalimumab o dată la două săptămâni. Pacienții care au menținut răspunsul ≥ PASI 75 în Săptămâna 33 și au fost inițial randomizați la tratament activ în perioada A au fost re-randomizați în perioada C pentru a primi 40 mg adalimumab o dată la două săptămâni sau placebo pentru încă 19 săptămâni. Pentru toate grupele de tratament, media scorului PASI la momentul inițial a fost de 18,9 și scorul inițial al Evaluării globale a medicului (PGA) a variat de la 'moderat” (53% dintre subiecții incluși) la 'sever”(41%) la 'foarte sever” (6%).
Studiul II (CHAMPION) referitor la psoriazis a comparat eficacitatea și siguranța utilizării adalimumab la 271 pacienți față de utilizarea metotrexatului și placebo. Pacienții au utilizat placebo, o doză inițială de 7,5 mg metotrexat (MTX) și apoi doza a crescut până în Săptămâna 12, până la doza maximă de 25 mg sau o doză inițială de 80 mg adalimumab urmată de 40 mg o dată la două săptămâni (la o săptămână după doza inițială) timp de 16 săptămâni. Nu există date disponibile care să compare adalimumab și MTX pentru mai mult de 16 săptămâni de tratament. Pacienții care au primit MTX și au obținut un răspuns ≥ PASI 50 în Săptămâna 8 și/sau 12 nu au primit creșteri suplimentare ale dozei. În cadrul tuturor grupurilor de tratament, media scorului PASI la momentul inițial a fost 19,7 și scorul PGA la momentul inițial a variat de la 'ușor” (< 1%) la 'moderat” (48%) la 'sever” (46%) la 'foarte sever” (6%).
Pacienții care au participat la toate studiile de Fază 2 și Fază 3 pentru psoriazis au fost eligibili pentru înrolarea într-un studiu de extensie, deschis, unde adalimumab a fost administrat pentru cel puțin încă 108 săptămâni.
În Studiile I și II pentru psoriazis, un criteriu final principal a fost procentul de pacienți care au obținut răspuns PASI 75 de la momentul inițial în Săptămâna 16 (vezi Tabelele 16 și 17).
Tabelul 16. Studiul I (REVEAL) Psoriazis - rezultate privind eficacitatea în Săptămâna 16
Placebo Adalimumab 40 mg o dată la
N = 398 două săptămâni n (%) N = 814
n (%) ≥ PASI 75a 26 (6,5) 578 (70,9)b PASI 100 3 (0,8) 163 (20,0)b
PGA: normal/minim 17 (4,3) 506 (62,2)b
a Procentul de pacienți ce au obținut răspuns PASI 75 a fost calculat ca interval ajustat la valoarea medie
b p < 0,001, adalimumab versus placebo
Tabelul 17. Studiul II (CHAMPION) Psoriazis - rezultate privind eficacitatea în Săptămâna 16
Placebo MTX Adalimumab 40 mg o
N = 53 N = 110 dată la două n (%) n (%) săptămâni
N = 108 n (%)
≥ PASI 75 10 (18,9) 39 (35,5) 86 (79,6)a,b PASI 100 1 (1,9) 8 (7,3) 18 (16,7)c,d
PGA: normal/minim 6 (11,3) 33 (30,0) 79 (73,1)a,b
a p < 0,001 adalimumab versus placebo
b p < 0,001 adalimumab versus metotrexat
c p < 0,01 adalimumab versus placebo
d p < 0,05 adalimumab versus metotrexat
În Studiul I pentru psoriazis, 28% dintre pacienții care au avut răspuns PASI 75 și care au fost re-randomizați la placebo în Săptămâna 33 comparativ cu 5% care au continuat tratamentul cu adalimumab, p < 0,001, au manifestat 'pierderea răspunsului adecvat” (scorul PASI după Săptămâna 33 și în sau înainte de Săptămâna 52 care a dus la un răspuns < PASI 50 raportat la momentul inițial, cu o creștere de minimum 6 puncte a scorului PASI raportat la Săptămâna 33). 38% (25/66) și 55% (36/66) din pacienții care au pierdut răspunsul adecvat după re-randomizare la placebo, care apoi au fost înrolați în studiul extins deschis, au avut din nou răspuns PASI 75 după 12 și respectiv 24 săptămâni de tratament reluat.
Un total de 233 de pacienți care au avut răspuns PASI 75 în Săptămâna 16 și Săptămâna 33 au primit tratament continuu cu adalimumab pentru 52 săptămâni în Studiul I referitor la psoriazis și au continuat tratamentul cu adalimumab în studiul de extensie, deschis. Ratele de răspuns PASI 75 și PGA normal sau minim la acești pacienți au fost de 74,7% și respectiv 59,0%, după încă 108 săptămâni de tratament deschis (un total de 160 săptămâni). Într-o analiză în care toți pacienții care au abandonat studiul din cauza reacțiilor adverse sau lipsei de eficacitate sau la care a fost necesară creșterea dozei au fost considerați non-responsivi, ratele de răspuns PASI 75 și PGA normal sau minim la acești pacienți au fost de 69,6% și respectiv, 55,7%, după încă 108 săptămâni de tratament deschis (un total de 160 săptămâni).
Într-un studiu de tip extins, deschis, 347 pacienți care au răspuns la tratament în mod constant au participat la o evaluare a perioadei de întrerupere și de reluare a tratamentului. Pe parcursul perioadei de întrerupere a tratamentului, simptomele de psoriazis au revenit în timp, cu un timp median de recidivă (declinul PGA la 'moderat” sau mai rău) de aproximativ 5 luni. Niciunul dintre acești pacienți nu a prezentat recidivă pe parcursul perioadei de întrerupere a tratamentului. Un total de 76,5% (218/285) dintre pacienții care au reluat tratamentul au avut după 16 săptămâni de la reînceperea tratamentului un răspuns PGA 'normal” sau 'minim”, indiferent dacă simptomatologia a recidivat în timpul întreruperii tratamentului sau nu (69,1% [123/178] dintre pacienții a căror simptomatologie a recidivat și respectiv 88,8% [95/107] dintre pacienții a căror simptomatologie nu a recidivat pe parcursul perioadei de întrerupere a tratamentului). În timpul reluării tratamentului s-a observat un profil de siguranță similar cu cel de dinainte de întrerupere.
Au fost demonstrate prin DLQI (Indicele dermatologic privind calitatea vieții) îmbunătățiri semnificative în Săptămâna 16 față de momentul inițial, comparativ cu placebo (Studiul I și II) și cu MTX (Studiul II). În Studiul I, îmbunătățirile în scorurile rezumate ale componentelor fizice și mentale din SF-36 au fost, de asemenea, semnificative comparativ cu placebo.
Într-un studiu de extensie, deschis, pentru pacienții la care s-a crescut doza de la 40 mg o dată la două săptămâni la 40 mg săptămânal din cauza unui răspuns PASI sub 50%, 26,4% (92/349) și 37,8 (132/349) dintre pacienți au obținut răspuns PASI 75 în Săptămâna 12 și respectiv 24.
În Studiul III referitor la psoriazis (REACH) au fost comparate eficacitatea și siguranța adalimumab față de placebo la 72 pacienți cu placarde cronice moderate până la severe de psoriazis și psoriazis palmar și/sau plantar. Pacienților li s-a administrat o doză inițială de 80 mg adalimumab, urmată de 40 mg o dată la două săptămâni (cu începere la o săptămână de la doza inițială) sau placebo timp de 16 săptămâni. În Săptămâna 16, o proporție statistic semnificativ mai mare de pacienți care au utilizat adalimumab au obținut un răspuns PGA 'normal” sau 'aproape normal” pentru mâini și/sau picioare comparativ cu pacienții care au utilizat placebo (30,6%, respectiv 4,3% [P = 0,014]).
În Studiul IV referitor la psoriazis au fost comparate eficacitatea și siguranța adalimumab față de placebo la 217 pacienți adulți cu psoriazis unghial moderat până la sever. Pacienții au primit o doză inițială de adalimumab 80 mg urmată de 40 mg o dată la două săptămâni (cu începere la o săptămână de la doza inițială) sau placebo timp de 26 săptămâni, urmat de un tratament deschis cu adalimumab pentru încă 26 săptămâni. Evaluarea psoriazisului unghial a inclus Indicele de severitate al psoriazisului unghial modificat (mNAPSI), Evaluarea globală a medicului pentru psoriazisul unghial (PGA-F) și Indicele de severitate a psoriazisului unghial (NAPSI) (vezi Tabelul 18). Adalimumab a demonstrat un beneficiu al tratamentului la pacienții cu psoriazis unghial cu grade diferite de afectare cutanată (SC ≥ 10% [60% dintre pacienți] și SC < 10% și ≥ 5% [40% dintre pacienți]).
Tabelul 18. Studiul IV referitor la psoriazis - rezultate privind eficacitatea la 16, 26 și 52 săptămâni
Criteriu final Săptămâna 16 Săptămâna 26 Săptămâna 52
Controlat placebo Controlat placebo Deschis
Placebo Adalimuma Placebo Adalimumab Adalimumab
N = 108 b N = 108 40 mg o dată 40 mg o dată la
40 mg o dată la două două săptămâni la două săptămâni N = 80 săptămâni N = 109 N = 109
mNAPSI 75 (% 2,9 26,0a 3,4 46,6a 65,0 ) PGA-F 2,9 29,7a 6,9 48,9a 61,3 normal/minim și îmbunătățire ≥ 2 unități (%)
Modificare -7,8 -44,2a -11,5 -56,2a -72,2 procentuală a scorului NAPSI total (%)
a p < 0,001; adalimumab versus placebo
În Săptămâna 26, la pacienții tratați cu adalimumab s-au observat îmbunătățiri semnificative statistic comparativ cu placebo ale Indicelui dermatologic privind calitatea vieții (DLQI).
Hidradenită supurativăEficacitatea și siguranța adalimumab au fost evaluate în studii randomizate, dublu-orb, comparativ cu placebo și într-un studiu deschis extins la pacienți adulți cu hidradenită supurativă (HS) moderată până la severă care au avut intoleranță, au avut o contraindicație sau nu au răspuns corespunzător după o perioadă de cel puțin 3 luni de tratament sistemic cu antibiotice. Pacienții din studiile HS-I și HS-II au avut Stadiul II sau III Hurley de boală cu cel puțin 3 abcese sau noduli inflamatori.
Studiul HS-I (PIONEER I) a evaluat 307 pacienți în 2 perioade de tratament. În Perioada A, pacienții au primit placebo sau adalimumab la o doză inițială de 160 mg în Săptămâna 0, 80 mg în Săptămâna 2 și 40 mg în fiecare săptămână începând cu Săptămâna 4 până în Săptămâna 11. În timpul studiului nu a fost permisă utilizarea concomitentă de antibiotice. După 12 săptămâni de tratament, pacienții care au primit adalimumab în Perioada A au fost re-randomizați în Perioada B la 1 din 3 grupuri de tratament (adalimumab 40 mg în fiecare săptămână, adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni sau placebo, din Săptămâna 12 până în Săptămâna 35). Pacienții care au fost randomizați la placebo în Perioada A au fost desemnați să primească adalimumab 40 mg în fiecare săptămână în Perioada B.
Studiul HS-II (PIONEER II) a evaluat 326 de pacienți în 2 perioade de tratament. În Perioada A, pacienții au primit placebo sau adalimumab la o doză inițială de 160 mg în Săptămâna 0, 80 mg în Săptămâna 2 și 40 mg în fiecare săptămână începând cu Săptămâna 4 până în Săptămâna 11. În timpul studiului, 19,3% dintre pacienți au continuat tratamentul inițial cu antibiotice pe cale orală. După 12 săptămâni de tratament, pacienții care au primit adalimumab în Perioada A au fost re-randomizați în Perioada B la 1 din 3 grupuri de tratament (adalimumab 40 mg în fiecare săptămână, adalimumab 40 mg o dată la două săptămâni sau placebo, din Săptămâna 12 până în Săptămâna 35). Pacienții care au fost randomizați la placebo în Perioada A au fost desemnați să primească placebo în Perioada B.
Pacienții participanți la studiile HS-I și HS-II au fost eligibili pentru a fi înrolați într-un studiu deschis extins în care adalimumab 40 mg a fost administrat în fiecare săptămână. Expunerea medie în cadrul populației totale care a utilizat adalimumab a fost de 762 zile. Pe parcursul celor 3 studii, pacienții au utilizat zilnic antiseptice topice pentru spălare.
Răspuns clinicAu fost evaluate reducerea leziunilor inflamatorii și prevenirea agravării abceselor și a drenajului fistulelor cu ajutorul Răspunsului Clinic în Hidradenita Supurativă (HiSRC; reducere cu cel puțin 50% a numărului total de abcese și de noduli inflamatorii, cu nicio creștere a numărului de abcese și nicio creștere a numărului de drenaje ale fistulei față de valoarea inițială). Reducerea durerii cutanate cauzate de HS a fost evaluată cu ajutorul unei Scale de evaluare numerice la pacienții care au fost înrolați în studiu având un scor inițial de 3 sau mai mare, pe o scală de 11 puncte.
În Săptămâna 12, un procent semnificativ mai mare de pacienți tratați cu adalimumab a atins HiSRC comparativ cu placebo. În Săptămâna 12, un procent semnificativ mai mare de pacienți din studiul HS-II a înregistrat o scădere semnificativă clinic a durerii cutanate cauzate de HS (vezi Tabelul 19). La pacienții tratați cu adalimumab s-a redus semnificativ riscul de acutizare a bolii în primele 12 săptămâni de tratament.
Tabelul 19. Rezultate privind eficacitatea la 12 săptămâni, studiile I și II pentru HS
HS Studiul I HS Studiul II
Adalimumab 40 mg Adalimumab 40 mg
Placebo săptămânal Placebo săptămânal
Răspuns Clinic în N = 163
N = 154 N = 153 N = 163
Hidradenita Supurativă 45
40 (26,0%) 64 (41,8%)* 96 (58,9%)*** (HiSRC)a (27,6%) ≥ 30% reducere a N = 111 b N = 109 N = 122 N = 105 durerii cutanate 23
27 (24,8%) 34 (27,9%) 48 (45,7%)*** (20,7%) * P < 0,05, ***P < 0,001, adalimumab comparativ cu placebo a Dintre toți pacienții randomizați.
b Dintre pacienții cu un scor inițial de evaluare a durerii cutanate cauzate de HS ≥ 3, pe Scala de evaluare
numerică 0-10; 0 = fără durere cutanată, 10 = cea mai intensă durere cutanată care poate fi imaginată.
Tratamentul cu adalimumab 40 mg în fiecare săptămână a redus semnificativ riscul de agravare a abceselor și drenajul fistulelor. În primele 12 săptămâni ale studiilor HS-I și HS-II, procente de aproximativ două ori mai mari de pacienți din grupul placebo, comparativ cu cei din grupul adalimumab, au prezentat agravare a abceselor (23,0% comparativ cu respectiv 11,4%) și drenaj al fistulelor (30,0% comparativ cu respectiv 13,9%).
În Săptămâna 12 față de momentul inițial s-au demonstrat ameliorări mai importante comparativ cu placebo ale calității vieții legate de sănătatea dermatologică specifică, măsurată prin Indicele dermatologic privind calitatea vieții (DLQI, Studiile HS-I și HS-II), ale satisfacției globale a pacientului față de tratamentul medicamentos, măsurată prin Chestionarul de satisfacție a pacientului - legat de medicamente (TSQM; Studiile HS-I și HS-II), precum și ale sănătății fizice, măsurată prin scorul componentei fizice a SF-36 (Studiul HS-I).
La pacienții cu cel puțin un răspuns parțial la adalimumab 40 mg săptămânal în Săptămâna 12, rata
HiSRC în Săptămâna 36 a fost mai mare la pacienții care au continuat adalimumab săptămânal decât la pacienții la care frecvența dozei a fost redusă la o dată la două săptămâni sau la care tratamentul a fost întrerupt (vezi Tabelul 20).
Tabelul 20. Procentul paciențilora care au atins HiSRCb în Săptămânile 24 și 36 după schimbarea tratamentului de la adalimumab administrat săptămânal în Săptămâna 12 Placebo Adalimumab 40 mg
Adalimumab 40 mg
(întrerupere o dată la două săptămânal tratament) săptămâni N = 70
N = 73 N = 70
Săptămâna 24 24 (32,9%) 36 (51,4%) 40 (57,1%)
Săptămâna 36 22 (30,1%) 28 (40,0%) 39 (55,7%)
a Pacienți cu cel puțin un răspuns parțial la adalimumab 40 mg săptămânal după 12 săptămâni de tratament.
b Pentru pacienții care au îndeplinit criteriile specifice protocolului pentru pierderea răspunsului sau absența
oricărei ameliorări s-a solicitat ieșirea din studii și aceștia au fost numărați ca pacienți fără răspuns la tratament.
În rândul pacienților care au răspuns cel puțin parțial în Săptămâna 12 și care au primit tratament săptămânal continuu cu adalimumab, rata HiSRC în Săptămâna 48 a fost de 68,3% și în Săptămâna 96 a fost 65,1%. Nu s-au înregistrat rezultate noi privind siguranța în timpul tratamentului cu o durată mai mare, cu adalimumab 40 mg săptămânal timp de 96 săptămâni.
Printre pacienții al căror tratament cu adalimumab a fost întrerupt în Săptămâna 12 în Studiile HS-I și
HS-II, la 12 săptămâni după reintroducerea adalimumab 40 mg săptămânal, rata HiSRC a revenit la niveluri similare cu cele observate înainte de întrerupere (56,0%).
Boala CrohnSiguranța și eficacitatea adalimumab au fost evaluate la peste 1500 pacienți cu boală Crohn activă moderată până la severă (Indice de activitate a bolii Crohn (IABC) ≥ 220 și ≤ 450) în studii randomizate, dublu-orb, controlate cu placebo. Au fost permise doze fixe concomitente de aminosalicilați, corticosteroizi și/sau imunomodulatoare și 80% din pacienți au primit în continuare cel puțin unul dintre aceste medicamente.
Inducerea remisiei clinice (definită ca IABC < 150) a fost evaluată în două studii, studiul BC I (CLASSIC I) și studiul BC II (GAIN). În studiul BC I, 299 pacienți care nu au utilizat anterior tratament cu antagoniști TNF au fost randomizați în unul din patru grupuri de tratament; placebo în Săptămânile 0 și 2, 160 mg adalimumab în Săptămâna 0 și 80 mg în Săptămâna 2, 80 mg în Săptămâna 0 și 40 mg în Săptămâna 2 și 40 mg în Săptămâna 0 și 20 mg în Săptămâna 2. În studiul BC II, 325 pacienți care nu au mai răspuns sau au avut intoleranță la infliximab au fost randomizați să primească ori 160 mg adalimumab în Săptămâna 0 și 80 mg în Săptămâna 2, ori placebo în Săptămânile 0 și 2. Cei care nu au răspuns de la început la tratament au fost excluși din studii și de aceea acești pacienți nu au fost evaluați în continuare.
În studiul BC III (CHARM) a fost evaluată menținerea remisiei clinice. În studiul BC III, 854 pacienți au primit deschis 80 mg în Săptămâna 0 și 40 mg în Săptămâna 2. În Săptămâna 4, pacienții au fost randomizați la 40 mg o dată la două săptămâni, 40 mg săptămânal sau placebo, cu o durată totală a studiului de 56 săptămâni. Pacienții cu răspuns clinic (scăderea IABC ≥ 70) în Săptămâna 4 au fost stratificați și analizați separat de cei care nu au răspuns clinic în Săptămâna 4. Scăderea treptată a dozelor administrate în cadrul tratamentului cu corticosteroizi a fost permisă după Săptămâna 8.
Inducerea remisiei și ratele răspunsului din studiile BC I și BC II sunt prezentate în Tabelul 21.
Tabelul 21. Inducerea remisiei clinice și răspuns (procent din pacienți)
Studiul BC I: pacienți care nu primiseră Studiul BC II: pacienți care infliximab au primit anterior
infliximab Placebo Adalimumab Adalimumab Placebo Adalimumab
N = 74 80/40 mg 160/80 mg N = 166 160/80 mg
N = 75 N = 76 N = 159
Săptămâna 4
Remisie clinică 12% 24% 36%* 7% 21%*
Răspuns clinic24% 37% 49%** 25% 38%** (CR-100) Toate valorile p sunt comparații pereche ale rapoartelor adalimumab versus placebo * p < 0,001 ** p < 0,01
Rate de remisie asemănătoare s-au observat în Săptămâna 8 la tratamentele de inducție cu 160/80 mg și 80/40 mg, iar în grupul 160/80 mg au fost notate mai frecvent reacții adverse.
În studiul BC III, în Săptămâna 4, 58% (499/854) din pacienți au avut răspuns clinic și au fost evaluați în analiza inițială. Din cei cu răspuns clinic în Săptămâna 4, 48% au fost expuși anterior unui alt tratament cu antagoniști TNF. Menținerea remisiei și ratele răspunsului clinic sunt prezentate în Tabelul 22. Rezultatele remisiei clinice au rămas relativ constante indiferent de expunerea anterioară la antagoniști TNF.
În Săptămâna 56, s-a observat o scădere semnificativă statistic a numărului de spitalizări cauzate de boală și a numărului de intervenții chirurgicale la grupul tratat cu adalimumab comparativ cu grupul tratat cu placebo.
Tabelul 22. Menținerea remisiei clinice și a răspunsului (procent din pacienți)
Adalimumab 40 mg
Adalimumab 40 mg
Placebo o dată la două săptămânal
săptămâni Săptămâna 26 N = 170 N = 172 N = 157
Remisie clinică 17% 40%* 47%*
Răspuns clinic (CR-100) 27% 52%* 52%*
Pacienți cu remisie fără 3% (2/66) 19% (11/58)** 15% (11/74)** steroizi timp de ≥ 90 zilea
Săptămâna 56 N = 170 N = 172 N = 157
Remisie clinică 12% 36%* 41%*
Răspuns clinic (CR-100) 17% 41%* 48%*
Pacienți cu remisie fără 5% (3/66) 29% (17/58)* 20% (15/74)** steroizi timp de ≥ 90 zilea
* p < 0,001 pentru adalimumab versus placebo, comparații pereche ale rapoartelor ** p < 0,02 pentru adalimumab versus placebo, comparații pereche ale rapoartelor a Dintre cei care primeau la momentul inițial corticosteroizi Din pacienții care nu au răspuns în Săptămâna 4, 43% dintre pacienții care au primit în continuare adalimumab au răspuns până în Săptămâna 12, comparativ cu 30% dintre pacienții care au primit în continuare placebo. Aceste rezultate arată că unii pacienți care nu au răspuns până în Săptămâna 4 au beneficiat de continuarea tratamentului de întreținere până în Săptămâna 12. Continuarea tratamentului mai mult de 12 săptămâni nu a avut ca rezultat un număr semnificativ mai mare de răspunsuri (vezi pct. 4.2).
117 din 276 pacienți din studiul BC I și 272 din 777 pacienți din studiile BC II și III au fost monitorizați pe o perioadă de cel puțin 3 ani de tratament deschis cu adalimumab. 88 și respectiv 189 pacienți au continuat să fie în remisie clinică. La 102 și respectiv 233 pacienți s-a menținut răspunsul clinic (CR-100).
Calitatea viețiiÎn studiile BC I și BC II, îmbunătățirea semnificativă statistic a scorului total din chestionarul de evaluare a bolii intestinale inflamatorii privind semnele specifice bolii (IBDQ) a fost atinsă în Săptămâna 4 la pacienții randomizați cu adalimumab 80/40 mg și 160/80 mg, comparativ cu placebo și a fost semnalată, de asemenea, în studiul BC III, în Săptămânile 26 și 56 la pacienții din grupurile adalimumab comparativ cu grupul placebo.
Colita ulcerativăSiguranța și eficacitatea utilizării dozelor multiple de adalimumab la pacienți adulți cu colită ulcerativă acută forma moderată până la severă (scor Mayo de 6 până la 12 cu subscor endoscopic de 2 până la 3) au fost evaluate în studii randomizate, dublu-orb, controlate cu placebo.
În studiul CU-I, 390 pacienți care nu au utilizat anterior tratament cu antagoniști TNF au fost randomizați fie la placebo în Săptămânile 0 și 2, fie la adalimumab 160 mg în Săptămâna 0, urmat de 80 mg în Săptămâna 2, sau la adalimumab 80 mg în Săptămâna 0, urmat de 40 mg în Săptămâna 2. După Săptămâna 2, pacienții din ambele brațe cu adalimumab au utilizat 40 mg o dată la două săptămâni. Remisia clinică (definită ca scor Mayo ≤ 2, cu niciun subscor > 1) a fost evaluată în Săptămâna 8.
În studiul CU-II, 248 pacienți au primit adalimumab 160 mg în Săptămâna 0, 80 mg în Săptămâna 2 și, după aceea, 40 mg o dată la două săptămâni și 246 pacienți au primit placebo. Rezultatele clinice pentru inițierea remisiei au fost evaluate în Săptămâna 8 și pentru menținerea remisiei în Săptămâna 52.
Pacienții cărora li s-a administrat la inițiere adalimumab 160/80 mg au obținut remisie clinică versus placebo în Săptămâna 8 într-un procent mai mare semnificativ statistic în studiul CU-I (18% comparativ cu 9% respectiv, p = 0,031) și în studiul CU-II (17% comparativ cu 9% respectiv, p = 0,019). În studiul CU-II, dintre pacienții care au utilizat tratament cu adalimumab și care erau în remisie în Săptămâna 8, un număr de 21/41 (51%) au fost în remisie și în Săptămâna 52.
Rezultatele studiului CU-II pentru populația totală de studiu sunt prezentate în Tabelul 23.
Tabelul 23. Răspuns, remisie și vindecarea mucoasei în studiul CU-II (procentul de pacienți)
Placebo Adalimumab 40 mg o dată la două
săptămâni Săptămâna 52 N = 246 N = 248
Răspuns clinic 18% 30%*
Remisie clinică 9% 17%*
Vindecarea mucoasei 15% 25%*
Remisie fără steroizi pentru 90 zilea 6% 13%*
Săptămânile 8 și 52 (N = 140) (N = 150)
Răspuns susținut 12% 24%**
Remisie susținută 4% 8%*
Vindecarea mucoasei susținută 11% 19%*
Remisia clinică este scor Mayo ≤ 2 cu niciun subscor > 1;
Răspunsul clinic este scăderea scorului Mayo cu > 3 puncte față de valoarea inițială și > 30% plus scăderea subscorului de sângerare rectală (SSR) ≥ 1 sau o valoare absolută a SSR de 0 sau 1;
* p < 0,05 pentru adalimumab versus placebo, comparații pereche ale rapoartelor ** p < 0,001 pentru adalimumab versus placebo, comparații pereche ale rapoartelor a Dintre cei care primeau la momentul inițial corticosteroizi Dintre acei pacienți care în Săptămâna 8 au avut un răspuns clinic, în Săptămâna 52, 47% au răspuns la tratament, 29% au fost în remisie, 41% au prezentat vindecare a mucoasei și 20% au fost în remisie fără steroizi pentru ≥ 90 zile.
În studiul CU-II, aproximativ 40% dintre pacienți nu au răspuns anterior la tratamentul anti-TNF cu infliximab. Eficacitatea adalimumab la acei pacienți a fost scăzută comparativ cu cea la pacienții care nu au utilizat anterior anti-TNF. Din numărul pacienților care nu au răspuns anterior la tratamentul cu anti-TNF, 3% au obținut remisia în Săptămâna 52 în grupul care a utilizat placebo și 10% în grupul tratat cu adalimumab.
Pacienții din studiile CU-I și CU-II au avut opțiunea să fie înrolați într-un studiu deschis extins pe termen lung (CU-III). După 3 ani de tratament cu adalimumab, 75% (301/402) au continuat să fie în remisie clinică conform scorului parțial Mayo.
Rata spitalizăriiPe perioada a 52 săptămâni, în studiile CU-I și CU-II, s-au observat rate mai scăzute ale spitalizării din orice cauză și legate de CU pentru brațul de pacienți tratați cu adalimumab, comparativ cu brațul de pacienți tratați cu placebo. În grupul pacienților tratați cu adalimumab, numărul spitalizărilor din orice cauză a fost 0,18 pe an-pacient, comparativ cu 0,26 pe an-pacient în grupul de pacienți tratați cu placebo și cifrele corespunzătoare pentru spitalizările legate de CU au fost de 0,12 pe an-pacient, comparativ cu 0,22 pe an-pacient.
Calitatea viețiiÎn studiul CU-II, tratamentul cu adalimumab a avut ca rezultat îmbunătățirea scorului Chestionarului de evaluare a bolii intestinale inflamatorii (IBDQ).
UveităÎn două studii randomizate, dublu-orb, controlate cu placebo (UV I și II) au fost evaluate siguranța și eficacitatea adalimumab la pacienți adulți cu uveită intermediară, posterioară şi panuveită, non-infecțioase, excluzându-se pacienții cu uveită anterioară izolată. Pacienții au primit placebo sau adalimumab cu o doză inițială de 80 mg, urmată de 40 mg o dată la două săptămâni începând cu o săptămână după doza inițială. S-a acceptat administrarea concomitentă a unui imunosupresor non-biologic în doze stabile.
Studiul UV I a evaluat 217 pacienți cu uveită activă chiar dacă au primit tratament cu corticosteroizi (prednison forma de administrare orală în doză de 10 până la 60 mg/zi). Toți pacienții au primit la data înrolării în studiu o doză standardizată de prednison de 60 mg/zi o dată la 2 săptămâni, urmată de un program obligatoriu de scădere a dozei, cu întreruperea completă a tratamentului cu corticosteroizi până în Săptămâna 15.
Studiul UV II a evaluat 226 pacienți cu uveită inactivă care au necesitat la momentul inițial tratament cronic cu corticosteroizi (prednison forma de administrare orală 10 până la 35 mg/zi) pentru controlul bolii. Pacienții au urmat ulterior un program obligatoriu de scădere treptată a dozei, cu întreruperea completă a tratamentului cu corticosteroizi până în Săptămâna 19.
În ambele studii, criteriul final principal privind eficacitatea a fost 'timpul până la apariția eșecului la tratament”. Eșecul la tratament a fost definit ca fiind rezultatul a mai multor elemente, luând în considerare corioretinita inflamatorie și/sau leziunile vasculare inflamatorii retiniene, celularitatea camerei anterioare (CA), corpului vitros (CV) și acuitatea vizuală optimă corectată (AVCO).
Pacienții care au finalizat Studiile UV I și UV II au fost eligibili pentru înrolarea în extensia,ne- controlată, pe termen lung cu o durată planificată inițial de 78 săptămâni. Pacienților li s-a permis să continue administrarea medicației de studiu după Săptămâna 78, până când au avut acces la adalimumab.
Răspuns clinicRezultatele din ambele studii au demonstrat o reducere semnificativă statistic a riscului de eșec la tratament la pacienții tratați cu adalimumab comparativ cu pacienții care au primit placebo (vezi Tabelul 24). Ambele studii au demonstrat un efect precoce și susținut al adalimumab asupra ratei de eșec la tratament comparativ cu placebo (vezi Figura 2).
Tabelul 24. Timpul până la apariția eșecului la tratament în studiile UV I și UV II
Analiză N Eșec Timp RRa IÎ 95% Valoarea
Tratament N (%) median pentru Pb
până la RRa eșec (luni) Timpul până la apariția eșecului la tratament în Săptămâna 6 sau după, în studiul UV I
Analiză primară (ITT)
Placebo 107 84 (78,5) 3,0 -- -- --
Adalimumab 110 60 (54,5) 5,6 0,50 0,36-0,70 < 0,001
Timpul până la apariția eșecului la tratament în Săptămâna 2 sau după, în studiul UV II
Analiză primară (ITT)
Placebo 111 61 (55,0) 8,3 -- -- --
Adalimumab 115 45 (39,1) NEc 0,57 0,39-0,84 0,004
Notă: Eșecul la tratament în Săptămâna 6 sau după (Studiul UV I) sau în Săptămâna 2 sau după (Studiul UV
II) a fost înregistrat ca eveniment. Întreruperile tratamentului din alte cauze în afară de eșec la tratament nu au fost înregistrate la momentul întreruperii tratamentului. a RR (riscul relativ) pentru adalimumab comparativ cu placebo, din regresia proporțională a riscului, având ca factor tratamentul.
b Valoare P bilaterală din testul de tip log rank.
c NE = nu pot fi estimate. Mai puțin de jumătate dintre subiecții cu risc au avut un eveniment.
Figura 2. Curbele Kaplan-Meier rezumând timpul până la eșec la tratament în Săptămâna 6 sau după (studiul UV I) sau în Săptămâna 2 sau după (studiul UV II) TIMP (LUNI)
Studiul UV I Tratament Placebo Adalimumab
RATA DE EŞEC LA TRATAMENT (%)
TIMP (LUNI)
Studiul UV II Tratament Placebo Adalimumab
Notă: P# = Placebo (număr al evenimentelor/număr de pacienți cu risc); A# = Adalimumab (număr al evenimentelor/număr de pacienți cu risc).
În Studiul UV I s-au observat, pentru fiecare componentă a eșecului la tratament, diferențe semnificative statistic în favoarea adalimumab comparativ cu placebo. În Studiul UV II, s-au observat diferențe semnificative statistic doar pentru acuitatea vizuală, dar celelalte componente au fost, din punct de vedere numeric, în favoarea adalimumab.
Din cei 424 subiecți incluși în faza de extensie pe termen lung necontrolată a Studiilor UV I și UV II, 60 subiecți au fost considerați neeligibili (de exemplu, din cauza deviațiilor sau din cauza complicațiilor secundare retinopatiei diabetice, din cauza intervenției chirurgicale de cataractă sau vitrectomiei) și au fost excluși din analiza primară privind eficacitatea. Din cei 364 de pacienți rămași, 269 pacienți evaluabili (74%) au atins 78 săptămâni de tratament deschis cu adalimumab. Pe baza evaluării datelor observate, 216 (80,3%) au fost în stare de repaus al bolii (fără leziuni inflamatorii active, celularitatea CA ≤ 0,5 +, CV ≤ 0,5 +) utilizând concomitent corticosteroizi în doze ≤ 7,5 mg pe zi, iar 178 (66,2%) au fost în stare de repaus fără utilizare de corticosteroizi. În Săptămâna 78, AVCO a fost fie îmbunătățită, fie menținută (deteriorare < 5 litere) la 88,6% din cazuri. Datele de după Săptămâna 78 au fost, în general, consecvente cu aceste rezultate, însă numărul de subiecți înrolați a scăzut după acest moment. Per total, dintre pacienții care au întrerupt studiul, 18% au întrerupt tratamentul din cauza reacțiilor adverse și 8% din cauza răspunsului insuficient la tratamentul cu adalimumab.
Calitatea viețiiRezultatele raportate de către pacienți cu privire la funcția vizuală au fost măsurate, în ambele studii clinice, folosindu-se chestionarul NEI VFQ-25. În Studiul UV I, majoritatea subscorurilor au fost în favoarea adalimumab din punct de vedere numeric, cu diferențe medii semnificative statistic pentru acuitatea vizuală în general, durerea oculară, vederea de aproape, sănătatea mintală și scorul total și, în Studiul UV II, pentru acuitatea vizuală în general și sănătatea mintală. În Studiul UV I, efectele legate de acuitatea vizuală nu au fost în favoarea adalimumab din punct de vedere numeric pentru vederea cromatică și, în Studiul UV II, pentru vederea cromatică, vederea periferică și vederea de aproape.
ImunogenitateÎn timpul tratamentului cu adalimumab se pot dezvolta anticorpi anti-adalimumab. Formarea anticorpilor anti-adalimumab este asociată cu creșterea clearance-ului și reducerea eficacității adalimumabului. Aparent nu există o legătură între prezența anticorpilor anti-adalimumab și apariția evenimentelor adverse.
RATA DE EŞEC LA TRATAMENT (%)
Copii și adolescențiArtrită juvenilă idiopatică (AJI)Artrită juvenilă idiopatică forma poliarticulară (AJIp)Siguranța și eficacitatea adalimumab la copii cu artrită juvenilă idiopatică forma poliarticulară activă sau în curs, care au avut o varietate de debut a AJI (cel mai frecvent poliartrită cu factor reumatoid negativ sau pozitiv și oligoartrită extinsă) au fost evaluate în două studii (AJIp I și II).
AJIp I
Siguranța și eficacitatea adalimumab au fost evaluate într-un studiu clinic multicentric, randomizat, dublu-orb, pe grupuri paralele la 171 copii (cu vârsta 4-17 ani) cu AJI forma poliarticulară. În faza de preincludere deschisă (OL LI) pacienții au fost împărțiți în două grupuri, grupul care a primit tratament cu MTX (metotrexat) și grupul fără tratament concomitent cu MTX. Pacienții din grupul fără tratament concomitent cu MTX fie nu primiseră anterior MTX, fie au întrerupt tratamentul cu MTX cu cel puțin două săptămâni anterior administrării medicamentului de studiu. Pacienții au primit doza nemodificată de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) și/sau prednison (≤ 0,2 mg/kg/zi sau maximum 10 mg/zi). În faza OL LI, toți pacienții au primit adalimumab 24 mg/m2 până la doza maximă de 40 mg, o dată la două săptămâni timp de 16 săptămâni. Clasificarea pacienților în funcție de vârstă, doza minimă, medie și maximă administrată în timpul fazei OL LI este prezentată în Tabelul 25.
Tabelul 25. Clasificarea pacienților în funcție de vârstă și doza de adalimumab primită în timpul fazei OL LI
Grup de vârstă Număr de pacienți la momentul Doza minimă, medie și maximă inițial n (%)
4 până la 7 ani 31 (18,1) 10, 20 și 25 mg 8 până la 12 ani 71 (41,5) 20, 25 și 40 mg 13 până la 17 ani 69 (40,4) 25, 40 și 40 mg Pacienții care au avut răspuns ACR 30 pediatric în Săptămâna 16 au îndeplinit condițiile să fie randomizați în faza dublu orb (DO) și au primit fie adalimumab 24 mg/m2 până la doza maximă de 40 mg, fie placebo, o dată la două săptămâni timp de 32 săptămâni suplimentare sau până la reactivarea bolii. Criteriile care definesc reactivarea bolii sunt înrăutățirea cu ≥ 30% de la momentul inițial a ≥ 3 din 6 criterii principale ale scorului ACR pediatric, ≥ 2 articulații active și o îmbunătățire cu > 30% a cel mult 1 din 6 criterii. După 32 săptămâni sau după reactivarea bolii, pacienții au îndeplinit condițiile să fie înrolați în faza deschisă extinsă.
Tabelul 26. Răspunsuri ACR 30 pediatrice în studiul AJI
Stadiu MTX Fără MTX
Fază
OL-LI 16 săptămâni
Răspuns ACR 30 94,1% (80/85) 74,4% (64/86) pediatric (n/N)
Rezultatele eficacitățiiDublu orb Adalimumab/MTX Placebo/MTX Adalimumab Placebo 32 săptămâni (N = 38) (N = 37) (N = 30) (N = 28)
Reactivarea bolii la 36,8% (14/38) 64,9% (24/37)b 43,3% (13/30) 71,4% sfârșitul celor (20/28)c
32 săptămânia (n/N) Timp median până la > 32 săptămâni 20 săptămâni > 32 săptămâni 14 săptămâni reactivarea bolii
a Răspunsuri ACR 30/50/70 pediatrice în Săptămâna 48 semnificativ mai mari față de cele ale pacienților din grupul placebo
b p=0,015
c p=0,031
Printre pacienții care au răspuns în Săptămâna 16 (n = 144), răspunsurile ACR 30/50/70/90 pediatrice s-au menținut până la șase ani, în faza deschisă, la pacienții care au primit adalimumab pe parcursul studiului. În total 19 subiecți, dintre care 11 din grupul de vârstă între 4 și 12 ani la momentul inițial și 8 din grupul de vârstă între 13 și 17 ani la momentul inițial au primit tratament timp de 6 ani sau mai mult.
În general, răspunsurile au fost mai bune și doar la câțiva pacienți au apărut anticorpii atunci când au utilizat tratament asociat adalimumab cu MTX, în comparație cu adalimumab în monoterapie. Luând în considerare aceste rezultate, se recomandă utilizarea adalimumab în asociere cu MTX și utilizarea adalimumab în monoterapie la pacienții pentru care utilizarea MTX nu este recomandată (vezi pct. 4.2).
AJIp IISiguranța și eficacitatea adalimumab au fost evaluate într-un studiu multicentric deschis la 32 copii (cu vârsta între 2 și < 4 ani sau cu vârsta de 4 ani și peste și cu greutatea < 15 kg) cu AJI forma poliarticulară activă moderată până la severă. Pacienților li s-a administrat adalimumab 24 mg/m2 suprafață corporală (SC) până la maximum 20 mg o dată la două săptămâni ca doză unică, injecție subcutanată timp de cel puțin 24 săptămâni. În timpul studiului majoritatea pacienților a utilizat concomitent metotrexat, și s-a raportat că mai puțini au utilizat corticosteroizi sau AINS.
În Săptămâna 12 și Săptămâna 24, răspunsul PedACR30 a fost 93,5% și respectiv 90%, utilizând datele observate. Procentul pacienților cu PedACR50/70/90 în Săptămâna 12 și Săptămâna 24 a fost 90,3%/61,3%/38,7% și respectiv 83,3%/73,3%/36,7%. Printre cei care au răspuns (ACR pediatric 30) în Săptămâna 24 (n = 27 din 30 de pacienți), în faza extinsă deschisă, la pacienții cărora li s-a administrat adalimumab în toată această perioadă, răspunsurile ACR 30 pediatrice s-au menținut timp de până la 60 de săptămâni. În general, 20 pacienți au fost tratați timp de 60 săptămâni sau mai mult.
Artrită asociată enteziteiSiguranța și eficacitatea adalimumab au fost evaluate într-un studiu multicentric, randomizat, dublu- orb la 46 pacienți copii și adolescenți (cu vârsta de 6 ani până la 17 ani) cu artrită asociată entezitei moderată. Pacienții au fost randomizați să li se administreze o dată la două săptămâni timp de 12 săptămâni, fie adalimumab 24 mg/m2 suprafață corporală (SC) până la maximum 40 mg, fie placebo. Perioada dublu-orb a fost urmată de o perioadă deschisă, timp în care pacienții au utilizat adalimumab 24 mg/m2 suprafață corporală (SC) până la maximum 40 mg o dată la două săptămâni subcutanat timp de încă 192 săptămâni. Obiectivul primarl modificarea procentuală de la Momentul inițial până în Săptămâna 12 în ceea ce privește numărul articulațiilor active cu artrită (edem nu din cauza deformării sau a articulațiilor care au pierdut mobilitatea plus durere și/sau sensibilitate) care a fost realizată cu o scădere medie de -62,6% (modificare mediană procentuală -88,9%) la grupul care a utilizat adalimumab comparativ cu -11,6 (modificare mediană procentuală -50,0%) la pacienții care au primit placebo. Îmbunătățirea în ceea ce privește numărul de articulații active cu artrită s-a menținut pe întreaga perioadă deschisă până în Săptămâna 156 pentru 26 din 31 pacienți (84%) din grupul adalimumab care au rămas în studiu. Deși nu este semnificativ statistic, majoritatea pacienților au demonstrat o îmbunătățire clinică a obiectivelor secundare cum sunt numărul de localizări a entezitei, numărul de articulații dureroase (NAD), numărul articulațiilor tumefiate (NAT), răspuns ACR 50 pediatric și răspuns ACR 70 pediatric.
Psoriazis în plăci la copii și adolescențiEficacitatea adalimumab a fost evaluată într-un studiu randomizat, dublu-orb, controlat la 114 pacienți copii și adolescenți cu vârsta începând de la 4 ani, cu psoriazis în plăci cronic, sever (definit printr-un Scor de evaluare globală a medicului (PGA) ≥ 4 sau > 20% acoperire a suprafeței corporale (SC) sau > 10% acoperire SC cu leziuni foarte groase sau Indicele de severitate și extindere a psoriazisului (PASI) ≥ 20 sau PASI ≥ 10 cu acoperire facială, genitală sau palmară/plantară relevantă clinic) care nu au răspuns corespunzător la tratament topic și helioterapie sau fototerapie.
Pacienților li s-a administrat adalimumab 0,8 mg/kg o dată la două săptămâni (până la 40 mg), 0,4 mg/kg o dată la două săptămâni (până la 20 mg) sau metotrexat 0,1 - 0,4 mg/kg săptămânal (până la 25 mg). În Săptămâna 16, mai mulți pacienți randomizați la adalimumab 0,8 mg/kg au avut răspunsuri pozitive de eficacitate (de exemplu, PASI 75) decât cei randomizați la 0,4 mg/kg o dată la două săptămâni sau metotrexat.
Tabelul 27. Rezultatele de eficacitate la 16 săptămâni pentru psoriazis în plăci la copii și adolescenți
MTXa Adalimumab 0,8 mg/kg o
N = 37 dată la două săptămâni
N = 38
PASI 75b 12 (32,4%) 22 (57,9%)
PGA: Normal/minimc 15 (40,5%) 23 (60,5%)
a MTX=metotrexat
b P = 0,027, adalimumab 0,8 mg/kg comparativ cu MTX
c P = 0,083, adalimumab 0,8 mg/kg comparativ cu MTX
Pacienții care au obținut PASI 75 și PGA normal sau minim au întrerupt tratamentul timp de până la 36 săptămâni și au fost monitorizați pentru pierderea controlului asupra bolii (adică o agravare a PGA cu cel puțin 2 grade). Pacienții au primit apoi tratament cu adalimumab 0,8 mg/kg o dată la două săptămâni pentru încă 16 săptămâni și ratele de răspuns observate în timpul reluării tratamentului au fost similare cu cele din perioada dublu-orb anterioară: răspuns PASI 75 de 78,9% (15 din 19 subiecți) și PGA normal sau minim de 52,6% (10 din 19 subiecți).
În perioada deschisă a studiului, răspunsurile PASI 75 și PGA normal sau minim au fost menținute timp de până la încă 52 săptămâni fără noi semnale privind siguranța.
Hidradenita supurativă la adolescențiNu s-a desfășurat niciun studiu clinic cu adalimumab la pacienții adolescenți cu HS. Eficacitatea utilizării adalimumab în tratamentul pacienților adolescenți cu HS a fost stabilită bazându-se pe eficacitatea demonstrată și pe relația expunere-răspuns la pacienții adulți cu HS precum și pe probabilitatea că evoluția bolii, fiziopatologia și efectele medicamentului sunt substanțial similare cu cele ale pacienților adulți la aceleași niveluri de expunere. Siguranța dozei de adalimumab recomandată la populația de adolescenți cu HS se bazează pe profilul de siguranță al adalimumab în toate indicațiile, atât la pacienții adulți, cât și la pacienții adolescenți, la doze similare sau la doze administrate cu o frecvență mai mare (vezi pct. 5.2).
Boală Crohn la copii și adolescențiAdalimumab a fost evaluat într-un studiu clinic multicentric, randomizat, dublu-orb conceput pentru a evalua eficacitatea și siguranța tratamentului de inducție și de întreținere cu doze în funcție de greutatea corporală (< 40 kg sau ≥ 40 kg) la 192 copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani (inclusiv), cu boală Crohn moderată până la severă (BC), definită ca Index de Activitate a Bolii Crohn la copii și adolescenți (PCDAI) scor > 30. Trebuia ca pacienții să nu fi răspuns la tratamentul convențional (inclusiv un corticosteroid și/sau un imunomodulator) pentru BC. Se putea ca pacienții să fi pierdut anterior răspunsul sau să aibă intoleranță la infliximab.
Toți pacienții au primit tratament de inducție deschis, cu o doză în funcție de greutatea lor corporală inițială: 160 mg în Săptămâna 0 și 80 mg în Săptămâna 2 pentru pacienții ≥ 40 kg și 80 mg și 40 mg, respectiv, pentru pacienții < 40 kg.
În Săptămâna 4, pacienții au fost randomizați 1:1 în funcție de greutatea corporală la momentul respectiv, la tratament de întreținere cu doza redusă sau cu doza standard, cum sunt prezentate în Tabelul 28.
Tabelul 28. Tratament de întreținere
Greutatea pacientului Doză redusă Doză standard < 40 kg 10 mg o dată la două săptămâni 20 mg o dată la două săptămâni ≥ 40 kg 20 mg o dată la două săptămâni 40 mg o dată la două săptămâni Rezultatele privind eficacitatea
Obiectivul primar a fost remisia clinică în Săptămâna 26, definită ca scorul PCDAI ≤ 10.
Remisia clinică și răspunsul clinic (definit ca reducere a scorului PCDAI cu cel puțin 15 puncte față de valoarea inițială) sunt prezentate în Tabelul 29. Rata de întrerupere a corticosteroizilor sau a medicamentelor imunomodulatoare sunt prezentate în Tabelul 30.
Tabelul 29. Studiul BC la copii și adolescenți- remisie clinică și răspuns PCDAI
Doză standard Doză redusă Valoare p* 40/20 mg o dată la 20/10 mg la o dată două săptămâni două săptămâni
N = 93 N = 95
Săptămâna 26
Remisie clinică 38,7% 28,4% 0,075
Răspuns clinic 59,1% 48,4% 0,073
Săptămâna 52
Remisie clinică 33,3% 23,2% 0,100
Răspuns clinic 41,9% 28,4% 0,038
* Valoare p pentru comparația între doza standard versus doza redusă.
Tabelul 30. Studiul BC la copii și adolescenți - întreruperea corticosteroizilor sau a medicamentelor imunomodulatoare și remisia fistulei
Doză standard Doză redusă Valoare p1
40/20 mg o 20/10 mg o dată la două dată la două săptămâni săptămâni Întreruperea corticosteroizilor N = 33 N = 38
Săptămâna 26 84,8% 65,8% 0,066
Săptămâna 52 69,7% 60,5% 0,420
Întreruperea medicamentelor
2 N = 60 N = 57 imunomodulatoare Săptămâna 52 30,0% 29,8% 0,983
Remisia fistulei3 N = 15 N = 21
Săptămâna 26 46,7% 38,1% 0,608
Săptămâna 52 40,0% 23,8% 0,303 1 Valoarea p pentru comparația între doza standard versus doza redusă. 2 Tratamentul cu medicamente imunosupresoare a putut fi întrerupt numai în sau după Săptămâna 26, la recomandarea investigatorului dacă pacientul a întrunit criteriile de răspuns clinic. 3 Definit ca închidere a tuturor fistulelor care au fost drenate la momentul inițial la cel puțin 2 vizite consecutive post-inițiale.
Creșteri semnificative statistic (ameliorare) față de valorile inițiale în Săptămâna 26 și 52 în Indicele de masă corporală și viteza de creștere în înălțime au fost observate la ambele grupuri de tratament.
Ameliorări semnificative statistic și clinic față de valorile inițiale au fost, de asemenea, observate în ambele grupuri de tratament pentru parametrii de calitate a vieții (inclusiv IMPACT III).
O sută de pacienți (n = 100) din studiul BC la copii și adolescenți au continuat într-un studiu deschis de extensie pe termen lung. După 5 ani de tratament cu adalimumab, 74,0% (37/50) din 50 pacienți rămași în studiu au continuat să fie în remisie clinică și 92,0% (46/50) din pacienți au continuat să aibă un răspuns clinic conform PCDAI.
Colita ulcerativă la copii și adolescențiSiguranța și eficacitatea adalimumab au fost evaluate într-un studiu multicentric, randomizat, dublu- orb, la 93 de pacienți copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 5 și 17 ani cu colită ulcerativă moderată până la severă (scor Mayo de 6 până la 12 cu subscor endoscopic de 2 până la 3 puncte, confirmat prin endoscopie citită central), care au avut un răspuns inadecvat sau care au intoleranță la tratamentul convențional. Aproximativ 16% dintre pacienții din studiu nu au răspuns la tratamentul anti-TNF anterior. Pacienților cărora li s-au administrat corticosteroizi la înscriere li s-a permis să reducă tratamentul cu corticosteroizi după Săptămâna 4.
În perioada de inducție a studiului, 77 de pacienți au fost randomizați în raport de 3:2 pentru a primi tratament cu adalimumab în regim dublu-orb la o doză de inducție de 2,4 mg/kg (maximum 160 mg) în Săptămâna 0 și Săptămâna 1 și de 1,2 mg/kg (maximum 80 mg) în Săptămâna 2; sau o doză de inducție de 2,4 mg/kg (maximum 160 mg) în Săptămâna 0, placebo în Săptămâna 1 și de 1,2 mg/kg (maximum 80 mg) în Săptămâna 2. Ambele grupuri au primit 0,6 mg/kg (maximum 40 mg) în Săptămâna 4 și Săptămâna 6. După o modificare a designului studiului, ceilalți 16 pacienți înrolați în perioada de inducție au primit tratament în regim deschis cu adalimumab la o doză de inducție de 2,4 mg/kg (maximum 160 mg) în Săptămâna 0 și Săptămâna 1 și de 1,2 mg/kg (maximum 80 mg) în Săptămâna 2.
În Săptămâna 8, 62 de pacienți care au avut un răspuns clinic conform scorului parțial Mayo (PMS; definit ca o scădere a PMS ≥ 2 puncte și ≥ 30% față de valoarea inițială) au fost randomizați în mod egal pentru a primi tratament de întreținere în regim dublu-orb cu adalimumab la o doză de 0,6 mg/kg (maximum 40 mg) o dată pe săptămână sau o doză de întreținere de 0,6 mg/kg (maximum 40 mg) o dată la două săptămâni. Înainte de modificarea designului studiului, încă 12 pacienți care au avut un răspuns clinic conform PMS au fost randomizați pentru a primi placebo, dar nu au fost incluși în analiza de confirmare a eficacității.
Reactivarea bolii a fost definită ca o creștere a PMS de cel puțin 3 puncte (la pacienții cu PMS de 0 până la 2 în Săptămâna 8), de cel puțin 2 puncte (la pacienții cu PMS de 3 până la 4 în Săptămâna 8) sau de cel puțin 1 punct (la pacienții cu PMS de 5 până la 6 în Săptămâna 8).
Pacienții care au îndeplinit criteriile pentru reactivarea bolii în sau după Săptămâna 12 au fost randomizați pentru a primi o doză de re-inducție de 2,4 mg/kg (maximum 160 mg) sau o doză de 0,6 mg/kg (maximum 40 mg) și au continuat să primească ulterior doza de întreținere respectivă.
Rezultatele privind eficacitateaObiectivele primare asociate în studiul au fost remisia clinică conform PMS (definită ca PMS ≤ 2 și niciun subscor individual > 1) în Săptămâna 8 și remisia clinică conform FMS (scorul complet Mayo) (definită ca un scor Mayo ≤ 2 și niciun subscor individual > 1) în Săptămâna 52 la pacienții care au obținut un răspuns clinic conform PMS în Săptămâna 8.
Ratele de remisie clinică conform PMS în Săptămâna 8 pentru pacienții din fiecare grup cu doză de inducție de adalimumab în regim dublu-orb sunt prezentate în Tabelul 31.
Tabelul 31. Remisia clinică conform PMS la 8 săptămâni
Adalimumaba Adalimumabb,c
Maximum 160 mg în Maximum 160 mg în
Săptămâna 0/Placebo în Săptămâna 0 și în
Săptămâna 1 Săptămâna 1
N = 30 N = 47
Remisie clinică 13/30 (43,3%) 28/47 (59,6%)
a Adalimumab 2,4 mg/kg (maximum 160 mg) în Săptămâna 0, placebo în Săptămâna 1 și 1,2 mg/kg
(maximum 80 mg) în Săptămâna 2 b Adalimumab 2,4 mg/kg (maximum 160 mg) în Săptămâna 0 și Săptămâna 1 și 1,2 mg/kg (maximum
80 mg) în Săptămâna 2 c Fără a include doza de inducție în regim deschis de adalimumab de 2,4 mg/kg (maximum 160 mg) în
Săptămâna 0 și Săptămâna 1 și de 1,2 mg/kg (maximum 80 mg) în Săptămâna 2
Nota 1: ambele grupuri cu doză de inducție au primit 0,6 mg/kg (maximum 40 mg) în Săptămâna 4 și
Săptămâna 6
Nota 2: s-a considerat că pacienții cu valori lipsă în Săptămâna 8 nu au îndeplinit criteriul final de evaluare
În Săptămâna 52, remisia clinică conform FMS la pacienții care au avut răspuns în Săptămâna 8, răspunsul clinic conform FMS (definit ca o scădere a scorului Mayo ≥ 3 puncte și ≥ 30% față de valoarea inițială) la pacienții care au avut răspuns în Săptămâna 8, vindecarea mucosală conform FMS (definită ca un subscor endoscopic Mayo ≤ 1) la pacienții care au avut răspuns în Săptămâna 8, remisia clinică conform FMS la pacienții în remisie în Săptămâna 8 și proporția subiecților în remisie fără tratament cu corticosteroizi conform FMS la pacienții care au avut un răspuns în Săptămâna 8 au fost evaluate la pacienții care au primit doze de întreținere de adalimumab în regim dublu-orb de maximum 40 mg o dată la două săptămâni (0,6 mg/kg) și de maximum 40 mg o dată pe săptămână (0,6 mg/kg) (Tabelul 32).
Tabelul 32. Rezultatele privind eficacitatea la 52 de săptămâni
Adalimumaba Adalimumabb
Maximum 40 mg o dată la Maximum 40 mg o dată pe două săptămâni săptămână
N = 31 N = 31
Remisie clinică la pacienții care 9/31 (29,0%) 14/31 (45,2%) au avut răspuns conform PMS în Săptămâna 8
Răspuns clinic la pacienții care 19/31 (61,3%) 21/31 (67,7%) au avut răspuns conform PMS în Săptămâna 8
Vindecarea mucosală la 12/31 (38,7%) 16/31 (51,6%) pacienții care avut un răspuns conform PMS în Săptămâna 8
Remisie clinică la pacienții în 9/21 (42,9%) 10/22 (45,5%) remisie conform PMS în
Săptămâna 8
Remisie fără tratament cu 4/13 (30,8%) 5/16 (31,3%) corticosteroizi la pacienții care au avut răspuns conform PMS în Săptămâna 8c
a Adalimumab 0,6 mg/kg (maximum 40 mg) o dată la două săptămâni
b Adalimumab 0,6 mg/kg (maximum 40 mg) o dată pe săptămână
c La pacienții cărora li s-au administrat concomitent corticosteroizi la momentul inițial
Notă: s-a considerat că pacienții cu valori lipsă în Săptămâna 52 sau care au fost randomizați pentru a primi tratament de re-inducție sau de întreținere nu au avut un răspuns conform criteriilor finale de evaluare pentru Săptămâna 52 Criteriile de evaluare exploratorie suplimentare privind eficacitatea au inclus răspunsul clinic conform
Indexului de activitate al colitei ulcerative la copii și adolescenți (PUCAI) (definit ca o scădere a
PUCAI ≥ 20 de puncte față de valoarea inițială) și remisia clinică conform PUCAI (definită ca
PUCAI < 10) în Săptămâna 8 și Săptămâna 52 (Tabelul 33).
Tabelul 33. Rezultatele privind criteriile de evaluare exploratorie conform PUCAI
Săptămâna 8
Adalimumaba Adalimumabb,c
Maximum 160 mg în Maximum 160 mg în
Săptămâna 0/Placebo în Săptămâna 0 și Săptămâna 1
Săptămâna 1 N = 47
N = 30
Remisie clinică conform 10/30 (33,3%) 22/47 (46,8%)
PUCAI
Răspuns clinic conform 15/30 (50,0%) 32/47 (68,1%)
PUCAI
Săptămâna 52
Adalimumabd Adalimumabe
Maximum 40 mg o data la Maximum 40 mg o dată pe două săptămâni săptămână
N = 31 N = 31
Remisie clinică conform 14/31 (45,2%) 18/31 (58,1%)
PUCAI la pacienții care au avut răspuns conform PMS în
Săptămâna 8
Răspuns clinic conform 18/31 (58,1%) 16/31 (51,6%)
PUCAI la pacienții care au avut răspuns conform PMS în
Săptămâna 8
a Adalimumab 2,4 mg/kg (maximum 160 mg) în Săptămâna 0, placebo în Săptămâna 1 și 1,2 mg/kg (maximum 80 mg) în Săptămâna 2
b Adalimumab 2,4 mg/kg (maximum 160 mg) în Săptămâna 0 și în Săptămâna 1 și 1,2 mg/kg (maximum 80 mg) în Săptămâna 2
c Fără a include doza de inducție în regim deschis de adalimumab 2,4 mg/kg (maximum 160 mg) în
Săptămâna 0 și Săptămâna 1 și de 1,2 mg/kg (maximum 80 mg) în Săptămâna 2
d Adalimumab 0.6 mg/kg (maximum 40 mg) o dată la două săptămâni
e Adalimumab 0.6 mg/kg (maximum 40 mg) o dată pe săptămână
Nota 1: Ambele grupuri cu doză de inducție au primit 0,6 mg/kg (maximum 40 mg) în Săptămâna 4 și
Săptămâna 6
Nota 2: S-a considerat că pacienții cu valori lipsă în Săptămâna 8 nu au îndeplinit criteriile finale de evaluare
Nota 3: S-a considerat că pacienții cu valori lipsă în Săptămâna 52 sau care au fost randomizați pentru a primi tratament de re-inducție sau de întreținere nu au avut un răspuns conform criteriilor finale de evaluare pentru Săptămâna 52 Dintre pacienții tratați cu adalimumab care au primit tratament de re-inducție în timpul perioadei de întreținere, 2/6 (33%) au obținut un răspuns clinic conform FMS în Săptămâna 52.
Calitatea viețiiS-au observat ameliorări semnificative din punct de vedere clinic față de valoarea inițială pentru
IMPACT III și pentru scorurile WPAI (Scăderea productivității muncii și limitarea activităților) la grupurile tratate cu adalimumab.
S-au observat creșteri (ameliorări) semnificative din punct de vedere clinic față de valoarea inițială ale vitezei de creștere în înălțime la grupurile tratate cu adalimumab și creșteri (ameliorări) semnificative din punct de vedere clinic față de valoarea inițială ale indicelui de masă corporală la subiecții cărora li s-a administrat o doză mare de întreținere de maximum 40 mg (0,6 mg/kg) o dată pe săptămână.
Uveită la copii și adolescențiSiguranța și eficacitatea adalimumab au fost evaluate într-un studiu randomizat, dublu-orb, controlat, la 90 pacienți copii și adolescenți cu vârsta de la 2 până la < 18 ani cu uveită anterioară noninfecțioasă activă asociată cu AJI care nu au răspuns la tratamentul cu metotrexat timp de cel puțin 12 săptămâni. Pacienții au primit fie placebo, fie adalimumab 20 mg (dacă aveau < 30 kg) sau adalimumab 40 mg (dacă aveau ≥ 30 kg) o dată la două săptămâni asociat cu doza lor inițială de metotrexat.
Obiectivul primar a fost 'timpul până la apariția eșecului la tratament”. Criteriile care au caracterizat eșecul la tratament au fost agravarea sau non-ameliorarea susținută a inflamației oculare, ameliorarea parțială cu dezvoltarea comorbidităților oculare susținute sau agravarea comorbidităților oculare, utilizarea neautorizată a medicamentelor concomitente și oprirea tratamentului pe o perioadă lungă de timp.
Răspuns clinicAdalimumab a întârziat semnificativ timpul până la apariția eșecului la tratament, comparativ cu placebo (vezi Figura 3, P < 0,0001 din testul de tip log rank). Timpul median până la apariția eșecului la tratament a fost de 24,1 săptămâni pentru subiecții tratați cu placebo, în timp ce la subiecții tratați cu adalimumab timpul median până la apariția eșecului la tratament nu a putut fi estimat deoarece mai puțin de jumătate dintre acești subiecți au prezentat eșec la tratament. Adalimumab a scăzut semnificativ riscul de eșec la tratament cu 75% față de placebo, după cum este demonstrat de rata de risc (RR = 0,25 [IÎ 95%: 0,12; 0,49]).
Figura 3. Curbele Kaplan-Meier rezumând timpul până la eșec la tratament în studiul privind uveita la copii și adolescenți
Notă: P = placebo (număr pacienți cu risc); H = adalimumab (număr pacienți cu risc).