XALATAN 50mcg / ml picături oftalmice soluție prospect medicament

Xalatan 50 micrograme/ml picături oftalmice, soluţie

Un ml picături oftalmice, soluţie, conţine latanoprost 50 micrograme.

O picătură conţine latanoprost aproximativ 1,5 micrograme

Clorură de benzalconiu 0,20 mg/ml

Dihidrogenofosfat de sodiu monohidrat (E339i) 7,70 mg/ml.

Fosfat disodic anhidru (E339ii) 1,55 mg/ml.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Picături oftalmice, soluţie

Soluţia este un lichid limpede, incolor.

Scăderea presiunii intraoculare (PIO) crescute la pacienţii cu glaucom cu unghi deschis şi hipertensiunii intraoculare la adulţi (inclusiv vârstnici).

Scăderea presiunii intraoculare crescute la copii şi adolescenţi cu PIO crescută şi glaucom pediatric.

Tratamentul recomandat este o picătură în ochiul(i) afectat(ţi), o dată pe zi. Efectul optim se obţine când administrarea Xalatan se face seara.

Administrarea Xalatan nu trebuie făcută mai mult de o dată pe zi, deoarece s-a demonstrat că administrarea mai frecventă diminuează efectul de reducere a PIO.

În cazul omiterii unei doze, tratamentul va continua prin administrarea dozei următoare, în ritm normal.

Xalatan picături oftalmice, soluţie poate fi utilizat la copii şi adolescenţi, utilizând aceleaşi doze ca la adulţi. Nu sunt date disponibile la copii născuţi prematur (vârsta gestaţională mai mică de 36 de săptămâni). Datele privind copiii cu vârstă mai mică de 1 an (4 pacienţi) sunt limitate (vezi pct. 5.1).

Ca şi în cazul altor picături oftalmice, pentru a reduce posibilitatea absorbţiei sistemice se recomandă ca sacul lacrimal să fie presat la nivelul cantusului median (ocluzie punctiformă) timp de un minut.

Această manevră trebuie efectuată imediat după instilarea fiecărei picături.

Lentilele de contact trebuie îndepărtate înainte de instilarea picăturilor oftalmice şi pot fi reinserate după 15 minute.

Dacă se utilizează mai mult de un medicament oftalmic local, medicamentele trebuie administrate la intervale de cel puţin cinci minute.

Hipersensibilitate la latanoprost sau la oricare dintre excipienţii medicamentului, enumerați la pct. 6.1.

Prin creşterea cantităţii de pigment brun din iris Xalatan poate provoca modificarea treptată a culorii ochilor. Înaintea iniţierii tratamentului, pacienţii trebuie avertizaţi asupra posibilităţii modificării permanente a culorii ochilor. Tratamentul unilateral poate produce heterocromie permanentă.

Modificarea culorii ochilor a fost observată cu precădere la pacienţii cu ochii de culoare mixtă, de exemplu albaştri-căprui, gri-căprui, galbeni-căprui sau verzi-căprui. În studiile cu latanoprost, debutul modificării apare de regulă în decursul primelor 8 luni de tratament, rareori în al doilea sau al treilea an şi nu a fost observat după al patrulea an de tratament. Rata de progresie a pigmentării irisului scade cu timpul şi rămâne stabilă timp de cinci ani. Nu a fost evaluat efectul hiperpigmentării pe un termen mai mare de cinci ani. Într-un studiu de siguranţă, deschis, cu durata de 5 ani, în care s-a administrat latanoprost, 33% dintre pacienţi au prezentat pigmentarea irisului (vezi pct. 4.8). De cele mai multe ori, modificarea culorii irisului este minoră şi nu se observă clinic. Incidenţa acestui fenomen în rândul pacienţilor cu iris de culoare mixtă a fost cuprinsă între 7% şi 85%, fiind cea mai crescută la pacienţii cu ochi galbeni-căprui. La pacienţii cu ochi de culoare albastru omogen nu s-a înregistrat nicio modificare, iar la cei cu ochi de culoare omogenă gri, verde sau căprui, fenomenul a fost rar.

Modificarea culorii se datorează creşterii conţinutului de melanină din melanocitele prezente în stroma iridiană, şi nu creşterii numărului de melanocite. În ochii afectaţi, pigmentarea brună din jurul pupilei se răspândeşte, de regulă, concentric către periferie, însă este posibil ca întreg irisul sau porţiuni ale acestuia să devină mai căprui. După oprirea tratamentului nu s-au mai înregistrat creşteri ulterioare ale cantităţii de pigment brun la nivelul irisului. Până în prezent, fenomenul colorării irisului nu s-a însoţit de simptome sau modificări patologice în studiile clinice.

Tratamentul nu a afectat prezenţa nevilor sau efelidelor de la nivelul irisului. În studiile clinice nu s-a constatat acumularea pigmentului în reţeaua trabeculară sau în altă regiune a camerei anterioare. Pe baza experienţei clinice de 5 ani, creşterea pigmentării irisului nu s-a dovedit a avea urmări clinice negative, astfel că tratamentul cu Xalatan poate fi continuat chiar şi în cazul apariţiei pigmentării irisului. Cu toate acestea, pacienţii trebuie monitorizaţi în mod regulat, iar în cazul în care contextul clinic o impune, tratamentul cu Xalatan poate fi întrerupt.

Experienţa tratamentului cu Xalatan în glaucomul cronic cu unghi închis, glaucomul cu unghi deschis la pacienţii cu pseudofakie şi în glaucomul pigmentar este limitată. Nu există informaţii privind tratamentul cu Xalatan în cazurile de glaucom inflamator sau neovascular, ori în afecţiunile oculare inflamatorii. Xalatan are un efect foarte scăzut sau absent asupra pupilei, însă nu există informaţii privind administrarea sa în atacurile acute de glaucom cu unghi închis. Prin urmare, se recomandă ca, până la acumularea de noi date, Xalatan să fie utilizat cu prudenţă în aceste afecţiuni.

Datele din studiile clinice privind administrarea de Xalatan în perioada peri-operatorie a intervenţiilor pentru cataractă sunt limitate. La aceşti pacienţi, Xalatan trebuie administrat cu prudenţă.

Xalatan trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu istoric de keratită herpetică şi trebuie evitată administrarea la pacienţii cu keratită activă determinată de herpesul simplex sau la cei cu antecedente de keratită herpetică recidivantă în special în asociere cu analogi de prostaglandine.

Edemul macular a fost raportat (vezi pct. 4.8) în special la pacienţii cu afakie, la cei cu pseudofakie şi ruptura capsulei posterioare a cristalinului sau cu lentile ale camerei anterioare, precum şi la pacienţii cu factori de risc pentru apariţia edemului macular chistoid (ca de exemplu, retinopatie diabetică şi ocluzie de venă retiniană). Xalatan ar trebui folosit cu prudenţă la pacienţii cu afakie, la cei cu pseudofakie cu capsulă posterioară ruptă sau lentile ale camerei anterioare sau la pacienţi cu factori de risc cunoscuţi pentru edem macular cistoid.

La pacienţii predispuşi la irită/uveită, Xalatan poate fi utilizat cu prudenţă.

Există date limitate privitoare la pacienţii cu astm bronşic, dar unele cazuri de exacerbări ale astmului bronşic şi/sau dispnee au fost raportate din datele obţinute după punerea pe piaţă. De aceea, pacienţii astmatici trebuie trataţi cu prudenţă deoarece nu există suficientă experienţă (a se vedea şi pct. 4.8).

A fost observată şi decolorarea tegumentului periorbitar, în majoritatea cazurilor la pacienţi japonezi.

Experienţa acumulată până în prezent arată că decolorarea tegumentului periorbitar nu are caracter permanent, în unele cazuri fenomenul fiind reversibil chiar în timpul tratamentului cu Xalatan.

Latanoprost poate modifica treptat genele şi părul fin ale ochiului tratat; aceste modificări includ creşterea în lungime, grosime, pigmentare, numărul de gene sau păr şi perturbarea direcţiei de creştere a genelor. Modificările genelor sunt reversibile după întreruperea tratamentului.

Conservant

Xalatan conţine clorură de benzalconiu, care este de obicei utilizată drept conservant în medicamentele de uz oftalmic. Din datele limitate disponibile, nu există nicio diferenţă în profilul de evenimente adverse la copii comparativ cu adulţii. Cu toate acestea, în general, ochii copiilor prezintă o reacţie mai puternică faţă de un stimul dat decât ochiul adult. Iritaţia poate avea un efect asupra aderării la tratament a copiilor. A fost raportat faptul că utilizarea clorurii de benzalconiu determină iritaţie oculară, simptome de xeroftalmie şi poate afecta pelicula lacrimală şi suprafaţa corneană. Trebuie utilizat cu precauţii la pacienţi cu xeroftalmie şi la pacienţi la care corneea poate fi compromisă.

Pacienţii trebuie monitorizaţi în caz de utilizare prelungită.

Lentilele de contact pot absorbi clorura de benzalconiu şi trebuie îndepărtate înaintea instilării Xalatan, dar pot fi reinserate după 15 minute (vezi pct. 4.2).

Datele privind eficacitatea şi siguranţa la copii cu vârsta sub 1 an (4 pacienţi) sunt foarte limitate (vezi pct. 5.1). Nu sunt disponibile date la copii născuţi prematur (vârsta gestaţională mai mică de 36 de săptămâni).

La copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 3 ani care prezintă, în principal, glaucom congenital primar (GCP), tratamentul de primă intenţie rămâne cel chirurgical (de exemplu trabeculotomie/goniotomie).

Siguranţa tratamentului de lungă durată la copii nu a fost încă stabilită.

Nu sunt disponibile date definitive referitoare la interacţiunile medicamentoase.

Au fost raportate creşteri paradoxale ale PIO după administrarea oftalmică concomitentă a doi analogi de prostaglandine. De aceea, nu este recomandată utilizarea a două sau mai multe prostaglandine, analogi de prostaglandină sau derivaţi de prostaglandină.

Au fost efectuate studii privind interacţiunile, numai la adulţi.

Siguranţa administrării acestui medicament în timpul sarcinii la om nu a fost precizată. Medicamentul are potenţiale efecte farmacologice nocive asupra evoluţiei sarcinii, fătului şi nou-născutului. Prin urmare, Xalatan nu trebuie administrat în timpul sarcinii.

Latanoprost şi metaboliţii săi pot fi excretaţi în laptele matern; prin urmare, Xalatan nu trebuie administrat la femeile care alăptează, sau alăptarea trebuie întreruptă.

În studiile efectuate cu latanoprost la animale, nu au fost observate efecte asupra fertilităţii la masculi sau femele (vezi pct. 5.3).

Xalatan are influenţă mică asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Ca şi în cazul altor preparate oftalmice, instilaţiile cu picături oftalmice pot provoca tulburarea tranzitorie a vederii. Pacienţii nu trebuie să conducă sau să folosească utilaje cât timp tulburarea nu a dispărut.

Majoritatea reacţiilor adverse sunt legate de sistemul ocular. Într-un studiu de siguranţă, deschis, cu durata de 5 ani, în care s-a administrat latanoprost, 33% dintre pacienţi au prezentat pigmentarea irisului (vezi pct. 4.4). Alte reacţii adverse oculare sunt, în general, tranzitorii şi apar la administrarea dozei.

Lista reacţiilor adverse

Reacţiile adverse sunt clasificate după frecvenţă în ordinea următoare: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000) şi cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile).

Aparate, Foarte frecvente Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare sisteme şi ≥ 1/10 ≥ 1/100 şi frecvente ≥ 1/10000 şi < 1/10000 organe < 1/10 ≥ 1/1000 şi < 1/1000 < 1/100

Infecţii şi Keratită infestări herpetică*§

Tulburări Cefalee*, ale ameţeli* sistemului nervos

Tulburări Hiperpigmentarea Keratită Edem Irită*; edem Modificări oculare irisului; punctiformă; palpebral; cornean*; periorbitale hiperemie blefarită xeroftalmie; eroziune şi la nivelul conjunctivală majoritar keratită*; corneană*; edem pleoapei uşoară până la fără vedere periorbital; care moderată; iritaţie simptome; înceţoşată*; trichiasis*; determină oculară (arsură, durere edem distichiază; chistul adâncirea prurit, înţepături oculară; macular, irisului*§; reacţii şanţului sau senzaţie de fotofobie; inclusiv cutanate localizate palpebral* corp străin conjunctivită* edem la nivelul intraocular); macular pleoapelor; modificări la cistoid*; închiderea culorii nivelul genelor şi uveită* tegumentului de tip lanugo palpebral; (creşterea în pseudopemfigoidul lungime, în conjunctivei grosime, oculare*§ pigmentarea şi creşterea numărului de gene)

Tulburări Angină Angină cardiace pectorală; pectorală palpitaţii* instabilă*

Tulburări vasculare

Tulburări Astm Exacerbarea E respiratorii, bronşic*; astmului bronşic toracice şi dispnee* mediastinale

Afecţiuni Erupţie Prurit cutanate şi cutanată ale ţesutului tranzitorie subcutanat

Tulburări Mialgie*; musculo- artralgie* scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Tulburări Durere generale şi toracică* la nivelul locului de administrare

*Reacţie adversă identificată după punerea pe piaţă §Reacţie adversă a cărei frecvenţă a fost estimată utilizând 'Regula lui 3”

Au fost raportate foarte rar cazuri de calcifiere corneană care a fost asociată cu utilizarea picăturilor oftalmice cu conţinut de fosfaţi la unii pacienţi care prezentau leziuni corneene semnificative.

Nu sunt disponibile informaţii

În cadrul a două studii clinice de scurtă durată ( 12 săptămâni), care au inclus 93 (25 şi 68) de copii şi adolescenţi, profilul de siguranţă a fost similar cu cel observat la adulţi şi nu au fost identificate reacţii adverse noi. Profilele de siguranţă pe termen scurt la diferite subgrupe de copii şi adolescenţi au fost, de asemenea, similare (vezi pct. 5.1). Evenimentele adverse observate mai frecvent la copii şi adolescenţi decât la adulţi sunt: nasofaringită şi febră.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

Exceptând iritaţia oculară şi hiperemia conjunctivală, nu se cunosc alte reacţii adverse în cazul supradozajului cu Xalatan.

Următoarele informaţii pot fi utile în cazul ingerării accidentale de Xalatan: un flacon conţine 125 micrograme latanoprost. Peste 90% este metabolizat la primul pasaj hepatic. Perfuzia i.v. cu 3 micrograme/kg la voluntarii sănătoşi nu a provocat niciun simptom, însă o doză de 5,5 - 10 micrograme/kg au survenit greaţă, dureri abdominale, ameţeli, astenie, bufeuri de căldură şi transpiraţii. La maimuţe, latanoprost a fost injectat intravenos în doze de până la 500 micrograme/kg, fără a se înregistra efecte cardiovasculare majore.

Administrarea intravenoasă a latanoprostului la maimuţă s-a asociat cu o bronhoconstricţie pasageră.

Totuşi, aplicarea oculară locală de latanoprost în doze de şapte ori mai mari decât doza clinică de

Xalatan la pacienţii cu forme moderate de astm bronşic nu a provocat bronhoconstricţie.

În caz de supradozaj cu Xalatan, se va institui un tratament simptomatic.

Grupă farmacoterapeutică: oftalmologice; antiglaucomatoase şi miotice, analogi de prostaglandine.

Cod ATC: S01E E01.

ubstanţa activă - latanoprost - este un analog al prostaglandinei F2α şi reprezintă un agonist selectiv al receptorului prostanoidic FP, care scade PIO prin creşterea ratei de eliminare a umorii apoase. La om, această scădere a PIO debutează după aproximativ 3-4 ore de la administrare, iar efectul maxim este atins după 8-12 ore. Scăderea presiunii se menţine timp de cel puţin 24 de ore.

Studiile efectuate la animale şi la om arată că principalul mecanism de acţiune este reprezentat de creşterea eliminării pe cale uveosclerală, deşi la om s-a raportat şi o oarecare creştere a eliminării umorii apoase pe calea trabeculară (prin scăderea rezistenţei).

Studiile pivot au demonstrat eficacitatea Xalatan administrat sub formă de monoterapie. În plus, au fost efectuate studii clinice care au investigat utilizarea medicamentului în diverse asocieri şi care au arătat că latanoprost este eficace în asociaţie cu un antagonist beta-adrenergic (timolol). De asemenea, studiile pe termen scurt (1 sau 2 săptămâni) sugerează că latanoprostul are un efect de tip aditiv când se administrează în asociaţie cu agonişti adrenergici (dipivalil epinefrină) şi inhibitori orali ai anhidrazei carbonice (acetazolamidă) şi un efect cel puţin parţial aditiv atunci când este administrat împreună cu parasimpatomimetice (pilocarpină).

Studiile clinice au arătat că latanoprost nu are un efect important asupra producerii umorii apoase.

Latanoprostul nu are efect asupra barierei sânge-umoare apoasă.

Latanoprostul în doze clinice în cadrul studiilor la maimuţă a avut un efect neglijabil sau deloc asupra circulaţiei sanguine intraoculare. Totuşi, în timpul tratamentului topic poate surveni hiperemie conjunctivală sau episclerală uşoară sau moderată.

Tratamentul cronic ocular la maimuţe care au suferit extracţia extracapsulară cristaliniană nu a afectat vasele sanguine retiniene, fapt demonstrat cu ajutorul angiografiei cu fluoresceină.

Pe parcursul tratamentului de scurtă durată, latanoprostul nu a provocat scurgeri de fluoresceină în segmentul posterior al ochiului pseudofak la om.

S-a demonstrat că în doze clinice, latanoprostul nu are efecte farmacologice semnificative la nivelul sistemului cardiovascular şi respirator.

Eficacitatea latanoprost la copii şi adolescenţi cu vârsta ≤18 ani a fost demonstrată într-un studiu clinic dublu-orb cu durata de 12 săptămâni, care a comparat latanoprost cu timolol la 107 pacienţi diagnosticaţi cu hipertensiune oculară si glaucom . Vârsta gestaţională a nou-născuţilor a trebuit să fie de cel puţin 36 de săptămâni. Pacienţilor li s-a administrat fie latanoprost 50 µg/ml o dată pe zi, fie timolol 0,5% (sau opţional 0,25% la subiecţii cu vârsta mai mică de 3 ani) de 2 ori pe zi. Principalul criteriu final de evaluare a eficacităţii a fost scăderea medie a PIO de la nivelul iniţial în Săptămâna 12 a studiului. Scăderea medie a PIO în grupurile de tratament cu latanoprost şi timolol a fost similară. La toate grupele de vârstă studiate (de la 0 la < 3 ani, de la 3 la < 12 ani şi de 12 la 18 ani) scăderea medie a PIO la Săptămâna 12 în grupul de tratament cu latanoprost a fost similară cu cea observată în grupul de tratament cu timolol. Cu toate acestea, datele privind eficacitatea pentru latanoprost la grupa de vârstă 0 la < 3 ani s-au bazat numai pe 13 pacienţi şi nu a fost demonstrată o eficacitate relevantă pentru cei 4 pacienţi reprezentând grupa de vârstă de la 0 la < 1 an în studiul clinic la copii. Nu sunt disponibile date la copii născuţi prematur (vârsta gestaţională mai mică de 36 de săptămâni).

Scăderile PIO la subiecţii din subgrupul cu GCP au fost similare la grupurile de tratament cu latanoprost şi timolol. La subgrupul non-GCP (de exemplu glaucom cu unghi deschis juvenil, glaucom afakic) au fost obţinute rezultate similare cu cele observate la grupul cu GCP.

Efectul asupra PIO a fost observat după prima săptămână de tratament (vezi tabelul) şi s-a menţinut pe parcursul perioadei de 12 săptămâni a studiului clinic, la fel ca la adulţi.

Tabel: scăderea PIO (mm Hg) în săptămâna 12 în funcţie de grupul cu tratament activ şi diagnosticul iniţial Latanoprost Timolol N=53 N=54

Valoarea medie iniţială (ES) 27,3 (0,75) 27,8 (0,84)

Săptămâna 12 Modificare faţă de -7,18 (0,81) -5,72 (0,81) valoarea medie iniţială †(ES) valoarea- p faţă de timolol 0,2056 GCP Non-GCP GCP Non-GCP N=28 N=25 N=26 N=28

Valoarea medie iniţială (ES) 26,5 (0,72) 28,2 (1,37) 26,3 (0,95) 29,1 (1,33)

Săptămâna 12 Modificare faţă de -5,90 (0,98) -8,66 (1,25) -5,34 (1,02) -6,02(1,18)valoarea medie iniţială †(ES) valoarea- p vs. timolol 0,6957 0,1317

ES: eroare standard. †Estimarea ajustată pe baza unei analize a modelului de covarianţă (ANCOVA).

Latanoprostul (GM = 432,58) este un pro-medicament sub formă de ester izopropilic care este inactiv ca atare, dar devine biologic activ după hidroliza sa cu formarea consecutivă de acid de latanoprost.

Pro-medicamentul inactiv se absoarbe rapid prin cornee, întreaga cantitate de medicament care pătrunde în umoarea apoasă fiind hidrolizată în timpul trecerii prin cornee.

Studiile efectuate la om arată că atingerea concentraţiei maxime în umoarea apoasă are loc la aproximativ 2 ore după administrarea locală. Consecutiv administrării topice la maimuţă, latanoprostul se distribuie în cea mai mare parte în segmentul anterior, la nivelul conjunctivelor şi pleoapelor, în segmentul posterior ajungând numai cantităţi infime de medicament.

Metabolizarea acidului de latanoprost la nivelul ochiului este practic inexistentă, aceasta având loc în cea mai mare parte în ficat. La om, timpul de înjumătăţire plasmatic este de 17 minute. În studiile efectuate la animale s-a arătat că principalii metaboliţi ai acidului de latanoprost, 1,2-dinor şi 1,2,3,4-tetranor, au activitate biologică foarte slabă sau absentă şi se excretă în cea mai mare parte prin urină.

Un studiu deschis de farmacocinetică a concentraţiilor plasmatice de acid al latanoprostului a inclus 22 de adulţi şi 25 de copii şi adolescenţi (cu vârste cuprinse între 0 şi <18 ani) cu hipertensiune intraoculară şi glaucom. La toate grupele de vârstă s-a administrat tratament cu latanoprost 50 µg/ml, o picătură zilnic, în fiecare ochi, timp de minim 2 săptămâni. Expunerea sistemică la acidul latanoprostului a fost de aproximativ 2 ori mai mare la grupa de vârstă 3 până la < 12 ani şi de 6 ori mai mare la copii cu vârsta < 3 ani, faţă de adulţi, dar s-a menţinut o marjă de siguranţă largă pentru reacţiile adverse sistemice (vezi pct. 4.9). Valoarea mediană a timpului până la atingerea concentraţiei plasmatice maxime a fost de 5 minute după administrarea dozei la toate grupele de vârstă. Valoarea mediană a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a fost scurt (< 20 de minute), similar la copii şi adolescenţi şi la adulţi şi, la starea de echilibru, nu a determinat acumularea de acid al latanoprostului în circulaţia sistemică.

Toxicitatea oculară şi sistemică a latanoprostului a fost testată pe mai multe specii de animale. În general, latanoprostul este bine tolerat, având o marjă mare de siguranţă: toxicitatea sistemică apare la doze de cel puţin 1000 ori mai mari decât doza oculară clinică. Dozele mari de latanoprost - de aproximativ 100 de ori mai mari decât doza clinică/kg corp - administrate intravenos la maimuţa neanesteziată au crescut frecvenţa respiratorie, fenomen ce reprezintă probabil expresia bronhoconstricţiei de scurtă durată. Studiile la animale au arătat că latanoprostul nu are proprietăţi sensibilizante.

La nivel ocular, efectele toxice au fost absente după doze de până la 100 micrograme/ochi şi zi administrate la iepure sau maimuţă (doza clinică este de aproximativ 1,5 micrograme/ochi şi zi). La maimuţă, latanoprostul a produs hiperpigmentarea irisului.

Se pare că hiperpigmentarea este consecinţa stimulării sintezei de melanină în melanocitele irisului, modificările proliferative fiind absente. Modificarea culorii irisului poate fi permanentă.

În studiile de toxicitate oculară cronică, administrarea de latanoprost în doză de 6 micrograme/ochi şi zi a determinat creşterea fantei palpebrale. Acest efect este reversibil şi survine la doze superioare celor clinice. Efectul nu a fost observat şi la om.

Potenţialul mutagen al latanoprostului a fost investigat în testele revers-mutaţiei la bacterii, mutaţiei cromozomiale în celulele limfomului de şoarece şi testul micronucleilor la şoarece: rezultatele fiind negative. Aberaţii cromozomiale au existat in vitro pe limfocitele umane, iar efecte similare au fost observate şi după tratarea cu prostaglandină F2, o prostaglandină naturală, indicând faptul că este vorba de un efect de clasă.

Alte studii de mutagenitate, ce au folosit sinteza ADN neprogramată in vitro/in vivo la şobolan, au avut rezultate negative, ceea ce arată că latanoprostul nu are potenţial mutagen. Studiile de carcinogenitate la şoarece şi şobolan au fost negative.

Studiile efectuate la animale au arătat că latanoprostul nu are efect asupra fertilităţii la masculi sau femele. În studiul de toxicitate embrionară efectuat la şobolan, nu a fost observată embriotoxicitate la administrarea intravenoasă (5, 50 şi 250 micrograme/kg şi zi) de latanoprost. Totuşi, latanoprostul a indus efecte embrioletale la iepure la doza de 5 micrograme/kg şi zi şi peste.

Doza de 5 micrograme/kg şi zi (de aproximativ 100 de ori mai mare decât doza clinică) a provocat fenomene semnificative de toxicitate embriofetală, caracterizate prin creşterea incidenţei resorbţiei şi avortului tardiv, precum şi prin greutate scăzută a fătului.

Nu s-a observat potenţial teratogen.

Clorură de sodiu

Clorură de benzalconiu

Dihidrogenofosfat de sodiu monohidrat (E339i)

Fosfat disodic anhidru (E339ii)

Apă pentru preparate injectabile

Studiile in vitro au arătat că amestecarea Xalatan cu picături oculare ce conţin tiomersal este urmată de precipitare. Dacă se utilizează astfel de medicamente, picăturile oftalmice trebuie administrate la interval de cel puţin 5 minute.

3 ani - după ambalarea pentru comercializare 4 săptămâni - după prima deschidere a flaconului

A nu se păstra la temperaturi peste 25oC.

După prima deschidere: a se utiliza în 4 săptămâni (vezi pct. 6.3).

A se ţine flaconul în cutie pentru a fi protejat de lumină.

Cutie cu un flacon picurător din polietilenă conţinând 2,5 ml picături oftalmice, soluţie, prevăzut cu capac cu filet şi capac suplimentar de protecţie din polietilenă.

Cutie cu 3 flacoane picurătoare din polietilenă conţinând fiecare 2,5 ml picături oftalmice, soluţie, prevăzute cu capac cu filet şi capac suplimentar de protecţie din polietilenă.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

UPJOHN EESV

Rivium Westlaan 142, 2909 LD Capelle aan den IJssel, Olanda

7107/2014/01-02

Reînnoirea autorizaţiei: Noiembrie 2014

Decembrie, 2020

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.