XEFO 8mg / 2ml pulbere+solvent pentru soluție injectabilă prospect medicament

XEFO 8 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă

Fiecare flacon de pulbere pentru soluție injectabilă conţine lornoxicam 8 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă.

Pulbere: Substanţă solidă, de culoare galbenă în flacon de sticlă de culoare brună.

Solvent: Lichid limpede, incolor, fără particule, în fiolă de sticlă transparentă.

Osmolaritatea soluţiei reconstituite este de aprox. 328 mosmol/kg şi pH-ul este de aproximativ 8,7.

Tratament simptomatic pe termen scurt al durerii uşoare sau moderate la adulți.

Această formă farmaceutică specifică ar trebui să fie utilizată numai în cazul în care este necesară o ameliorare rapidă a durerii sau în cazul în care forma de aplicare orală nu este posibilă. În general, tratamentul ar trebui să cuprindă o singură injecţie doar pentru iniţierea terapiei.

Pentru toţi pacienţii, dozarea adecvată trebuie să se bazeze pe răspunsul individual la tratament.

Reacțiile adverse pot fi reduse utilizând doza minimă eficace pe cea mai scurtă durată necesară pentru a controla simptomele (vezi pct. 4.4).

Durere

Doza recomandată: 8 mg pentru injectie intravenoasă (i.v.) sau intramusculară (i.m.). Doza zilnică nu trebuie să depăşească 16 mg. Unii pacienţi ar putea necesita administrarea altor 8 mg în primele 24 ore.

Lornoxicam nu este recomandat pentru utilizare la copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Nu este necesară o dozare specială pentru pacienţii în vârstă de peste 65 ani, cu excepţia cazului în care funcţia renală sau hepatică este alterată, dar lornoxicam trebuie administrat cu precauţie deoarece efectele adverse gastrointestinale sunt mai puţin bine tolerate la această grupă de vârstă (vezi pct. 4.4.).

Pentru pacienţii care prezintă insuficienţă renală uşoară sau moderată, trebuie luată în considerare reducerea dozei (vezi pct. 4.4). Lornoxicam este contraindicat la pacienții cu insuficiență renală severă (vezi pct. 4.3).

Pentru pacienţii care prezintă insuficienţă hepatică moderată, trebuie luată în considerare reducerea dozei (vezi pct. 4.4). Lornoxicam este contraindicat la pacienții cu insuficiență hepatică severă (vezi pct. 4.3).

Medicamentul este numai pentru utilizare unică.

Calea de administrare este injecție intravenoasă (i.v.) sau intramusculară (i.m.). La administrarea i.v., durata injectării trebuie să fie de cel puţin 15 secunde, iar pentru i.m., de cel puţin 5 secunde.

După prepararea soluţiei, acul trebuie schimbat. În cazul injectării i.m., este necesar un ac suficient de lung pentru o injectare intramusculară profundă.

Pentru mai multe instrucţiuni privind manipularea produsului înainte de administrare, vezi pct. 6.1.

- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1

- Trombocitopenie

- Hipersensibilitate (simptome precum astm, rinită, angioedem sau urticarie) la alte antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acid acetilsalicilic

- Insuficienţă cardiacă severă

- Sângerare gastrointestinală, sângerare cerebro-vasculară sau alte tulburări de sângerare

- Antecedente de sângerare sau perforare gastrointestinală legate de terapia anterioară cu antiinflamatoare nesteroidiene

- Ulcer peptic/hemoragie activ(ă) sau recidivă (două sau mai multe episoade dovedite de ulcerare sau sângerare)

- Insuficienţă hepatică severă

- Insuficienţă renală severă (creatinină serică > 700 μmol/l)

- Al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6).

Lornoxicam reduce agregarea plachetară și prelungește timpul de sîngerare. Prin urmare, se recomandă precauție atunci când se administrează la pacienți cu tendință crescută de sîngerare.

Lornoxicam trebuie administrat numai după o atentă evaluare a riscului în raport cu avantajele la pacienții cu:

- Insuficienţă renală: lornoxicam trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (creatinină serică 150-300 μmol/l) până la moderată (creatinină serică 300-700 μmol/l) din cauza dependenţei de prostaglandină pentru întreţinerea fluxului sanguin renal (vezi pct. 4.2). Tratamentul cu lornoxicam trebuie întrerupt în cazul în care funcţia renală se deteriorează în timpul tratamentului.

- Funcţia renală trebuie monitorizată la pacienţii: o care suferă intervenţii chirurgicale majore o cu insuficienţă cardiacă o care primesc tratament concomitent cu diuretice sau cu medicamente despre care se presupune sau se ştie că pot provoca afectarea rinichilor (vezi pct. 4.5).

- Pacienţi cu tulburări de coagulare a sângelui: sunt recomandate monitorizarea clinică atentă şi testele de laborator (de ex. APTT - timp de tromboplastină parţial activat).

- Insuficienţă hepatică (de ex. ciroză hepatică): se recomandă monitorizarea clinică şi evaluarea de laborator la pacienţii care prezintă alterare a funcţiei hepatice deoarece poate apărea acumularea de lornoxicam (creştere în ASC) (vezi pct. 5.2) după tratamentul cu doze zilnice de 12-16 mg. În afară de aceasta, insuficienţa hepatică nu pare să afecteze parametrii farmacocinetici ai lornoxicam în comparaţie cu subiecţii sănătoşi.

- La pacienții vârstnici peste 65 ani: este recomandată monitorizarea funcţiei renale şi hepatice. Se recomandă precauţie la pacienţii vârstnici postoperator.

Utilizarea concomitentă a AINS

Trebuie evitată utilizarea lornoxicamului concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene (inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2) (vezi pct. 4.5).

Reducerea reacțiilor adverse

Reacţiile adverse pot fi minimizate utilizând cea mai mică doză eficace, pe cea mai scurtă durată de timp necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2, precum şi riscurile gastrointestinale şi cardiovasculare de mai jos).

Sângerare gastrointestinală, ulcerare și perforare

Sângerare, ulcerare şi perforare gastrointestinale: Sângerarea, ulcerarea şi perforarea gastrointestinale, care pot fi letale, au fost raportate în cazul tuturor antiinflamatoarelor nesteroidiene, în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau antecedente de evenimente gastrointestinale grave.

Riscul de sângerare, ulcerare şi perforare gastrointestinale este mai mare la doze crescute de antiinflamatoare nesteroidiene, în cazul pacienţilor cu antecedente de ulcer, mai ales dacă prezintă complicaţii cu hemoragie sau perforare (vezi pct. 4.3) şi la persoanele vârstnice. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă (vezi pct. 4.2). La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare combinarea terapiei cu agenţi gastroprotectivi (de ex. misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni), precum şi la pacienţii care necesită concomitent doze scăzute de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul gastrointestinal (vezi mai jos şi pct. 4.5). Este recomandată monitorizarea clinică la intervale regulate.

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastrointestinală, vârstnicii în special, trebuie să fie instruiți să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (în special sângerare gastrointestinală) mai ales în etapele iniţiale ale tratamentului.

Se recomandă precauție la pacienţii care primesc concomitent medicamente care ar putea mări riscul de ulcerare sau sângerare, precum corticosteroizi orali, anticoagulante precum warfarina, inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei sau agenţi antiplachetari precum acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Când apare sângerarea sau ulcerarea gastrointestinală la pacienţii care primesc lornoxicam, trebuie să se renunţe la tratament.

Antiinflamatoarele nesteroidiene trebuie administrate cu precauție la pacienţii cu antecedente de boală gastrointestinală (de exemplu colite ulceroase, boala Crohn) deoarece starea lor se poate agrava (vezi pct. 4.8).

Persoanele vârstnice au o frecvenţă mai mare de reacţii adverse la antiinflamatoarele nesteroidiene, mai ales sângerări şi perforări gastrointestinale care pot fi fatale (vezi pct. 4.2).

Efecte cardiovasculare și cerebrovasculare

Pentru pacienţii cu istoric sau care prezintă hipertensiune şi/sau insuficienţă cardiacă uşoară până la moderată sunt necesare o monitorizare şi consiliere adecvată, întrucât au fost raportate cazuri de retenţie de fluid şi edem în asociere cu tratamentul cu AINS.

Datele clinice şi epidemiologice sugerează faptul că unele AINS, în special la doze mari şi în cadrul tratamentelor pe termen lung se pot asocia cu o creştere a riscului de evenimente arteriale de tip trombotic (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru a exclude un asemenea risc pentru lornoxicam.

Pacienţii cu hipertensiune necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică cunoscută, boală arterială periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu Lornoxicam numai după o atentă evaluare a situaţiei. O evaluare similară trebuie făcută şi înainte de a iniţia un tratament pe termen lung la pacienţi cu factori de risc pentru boli cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Tratamentul concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene şi heparină în contextul unei rahianestezii sau a unei anestezii epidurale creşte riscul de hematom spinal/epidural (vezi pct. 4.5).

Afecțiuni cutanate

S-au raportat foarte rar reacţii cutanate grave, unele dintre ele sunt fatale, incluzând dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson (SSJ) şi necroliză toxică epidermică (NTE), în legătură cu utilizarea de antiinflamatoare nesteroidiene (vezi pct. 4.8). Pacienţii se află la cel mai ridicat risc al acestor reacţii la începutul terapiei, debutul reacţiilor apărând, în prima lună de tratament, în majoritatea cazurilor. Administrarea de lornoxicam trebuie întreruptă la prima apariţie de erupţie cutanată, de leziuni ale mucoasei sau la oricare alt semn de hipersensibilitate.

Este necesară prudenţă în cazul administrării la pacienţii care suferă de, sau cu antecedente de, astm bronşic, deoarece AINS au fost raportate că precipită bronhospasmul la aceşti pacienţi.

Lupus eritematos sistemic și boala asociată a țesutului conjunctiv

La pacienţii cu lupus eritematos sistemic (LES) şi boli mixte ale ţesutului conjunctiv se recomandă precauție deoarece poate exista un risc crescut de meningită aseptică.

Tratamentul concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene şi tacrolimus poate creşte riscul de nefrotoxicitate datorită sintezei reduse a prostaciclinei în rinichi. Ca urmare, funcţia renală trebuie monitorizată îndeaproape la pacienţii care se află sub terapie combinată (vezi pct. 4.5).

Anomalii de laborator

Ca în cazul majorităţii antiinflamatoarelor nesteroidiene, au fost raportate creşteri ocazionale a concentraţiei de transaminaze serice, creşterea bilirubinei serice sau creşterea altor parametrii ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale creatininei serice şi azotului ureic din sânge şi alte anomalii ale analizelor de laborator. În cazul în care, asemenea anomalii sunt semnificative sau persistă, administrarea de lornoxicam trebuie oprită şi trebuie prescrise investigaţii adecvate.

Utilizarea lornoxicamului, la fel ca a oricărui alt medicament cunoscut pentru efectul său de inhibare a sintezei de ciclooxigenaze/prostaglandine, poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat la femeile care încearcă să rămână gravide. Trebuie luată în considerare retragerea tratamentului cu lornoxicam la femeile care întâmpină dificultăţi în a rămâne gravide sau care se investighează pentru infertilitate (vezi pct. 4.6).

Varicelă

În mod excepţional, varicela poate cauza complicaţii infecţioase grave cutanate şi ale ţesuturilor moi.

Contribuţia AINS în agravarea acestor infecţii nu poate fi exclusă.

De aceea este recomandat a se evita utilizarea lornoxicam în caz de varicelă.

Administrarea concomitentă de lornoxicam şi

- Cimetidină: Concentraţii crescute de lornoxicam în plasmă, care poate crește riscul apariției reacțiilor adverse la lornoxicam (Nu s-au demonstrat interacţiuni între lornoxicam şi ranitidină sau lornoxicam şi antiacizi).

- Anticoagulante: Antiinflamatoarele nesteroidiene pot mări efectul anticoagulantelor, precum warfarina (vezi pct. 4.4). Trebuie efectuată monitorizarea atentă a INR.

- Fenprocumon: Efect scăzut al tratamentului cu fenprocumon.

- Heparină: Antiinflamatoarele nesteroidiene cresc riscul de sângerare și hematom spinal/epidural când sunt administrate concomitent cu heparină în contextul unei rahianestezii sau a unei anestezii epidurale (vezi pct. 4.4).

- Inhibitori ACE: Efectul antihipertensiv al inhibitorului ECA poate scădea.

- Diuretice: Efect diuretic şi antihipertensiv scăzut al diureticelor de ansă, diureticelor tiazidice şi diureticelor care economisesc potasiu (risc crescut de hipopotasemie și nefrotoxicitate).

- Blocante beta-adrenergice: Eficacitate antihipertensivă scăzută.

- Blocant de receptori de angiotensină II: Eficacitate antihipertensivă scăzută.

- Digoxin: Clearance-ul renal al digoxinului este scăzut care crește riscul de toxicitate al digoxinei.

- Corticosteroizi: Risc crescut de ulcerare sau sângerare gastrointestinală (vezi pct. 4.4).

- Antibiotice chinolone (de exemplu levofloxacină, ofloxacină): Risc crescut de crize convulsive.

- Agenţi antiplachetari (de exemplu clopidogrel): Risc crescut de sângerare (vezi pct. 4.4).

- Alte antiinflamatoare nesteroidiene: Risc crescut de sângerare gastrointestinală sau ulcerație.

- Metotrexat: Concentraţie serică crescută a metotrexatului. Poate rezulta o toxicitate crescută.

Dacă trebuie utilizată o terapie concomitentă, se va efectua o monitorizare atentă.

- Inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei (SSRI-uri): Risc crescut de sângerare (vezi pct.

4.4).

- Litiu: Antiinflamatoarele nesteroidiene inhibă clearance-ul renal al litiului, şi ca urmare concentraţia serică a litiului poate creşte peste limitele de toxicitate. De aceea, concentraţiile de litiu seric necesită monitorizare, mai ales pe duratele de început, reglare şi renunţare ale tratamentului.

- Ciclosporină: Concentraţie serică crescută a ciclosporinei. Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi mărită prin efectele renale mediate ale prostaglandinei. În timpul tratamentului combinat, trebuie monitorizată funcţia renală.

- Sulfonilureice (de exemplu glibenclamid): Risc crescut de hipoglicemie.

- Inductori şi inhibitori cunoscuţi ai izoenzimelor CYP2C9: lornoxicamul (ca şi alte antiinflamatoare nesteroidiene care depind de citocromul P450 2C9 (izoenzima CYP2C9)) are interacţiuni cu inductori şi inhibitori cunoscuţi ai izoenzimelor CYP2C9 (vezi pct. 5.2

Biotransformare).

- Tacrolimus: Risc crescut de nefrotoxicitate din cauza sintezei reduse a prostaciclinei în rinichi.

În timpul tratamentului combinat, trebuie monitorizată funcţia renală (vezi pct. 4.4).

- Pemetrexed: AINS pot reduce clearance-ul renal al pemetrexed, rezultând creşterea toxicităţii renale şi gastrointestinale şi mielosupresie.

Lornoxicam este contraindicat în al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3) şi nu trebuie utilizat în timpul primului şi al doilea trimestru de sarcină şi în timpul naşterii deoarece nu sunt disponibile date clinice referitoare la efectele acestuia în aceste perioade.

Nu există date adecvate privind utilizarea lornoxicamului la femeile gravide. Studiile pe animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea un efect advers asupra sarcinii şi/sau asupra dezvoltării embrio-fetale. Datele din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort şi de malformaţie cardiacă după utilizarea inhibitorului sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. Se presupune că riscul creşte odată cu doza şi durata terapiei. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine a rezultat în pierderi crescute pre şi post implantare şi de mortalitate embrio-fetală.

Inhibitorii sintezei de prostaglandine nu trebuie administraţi în timpul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.

Inhibitorii sintezei de prostaglandine administraţi în timpul celui de al treilea trimestru de sarcină pot expune fetusul la toxicitate cardiopulmonară (închiderea prematură a ductului arterial şi hipertensiune pulmonară) şi la disfuncţii renale care pot duce la insuficienţă renală şi la o cantitate redusă de lichid amniotic. La sfârşitul sarcinii, inhibitorii sintezei de prostaglandine pot expune mama şi fătul la timp crescut de sângerare şi inhibarea contracţiilor uterine, care pot întârzia sau prelungi travaliul. Ca urmare, utilizarea lornoxicamului în al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Nu există date referitoare la excreţia lornoxicamului în laptele matern. Lornoxicamul este excretat în concentraţii relativ mari în lapte la şobolanii aflaţi în lactaţie. Lornoxicamul nu trebuie utilizat la femeile care alăptează.

Utilizarea lornoxicam ca și în cazul oricărui medicament cunoscut că inhibă sinteza de ciclooxigenaza/prostaglandină, poate împiedica fertilitatea și nu este recomandat la femei care intenționează să conceapă. Se va lua în considerare întreruperea lornoxicam la femei care au dificultăți în conceperea unui copil sau care sunt supuse unei investigații de infertilitate.

Pacienţii care prezintă ameţeli şi/sau somnolenţă sub tratamentul cu lornoxicam trebuie să se abţină de la a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cele mai frecvente reacţii adverse observate în cazul antiinflamatoarelor nesteroidiene sunt de natură gastrointestinală. Pot apărea ulcere peptice, perforaţii sau sângerări gastrointestinale, uneori fatale, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4). Ca urmare a administrării de antiinflamatoare nesteroidiene, s-au raportat greaţă, vărsături, diaree, balonare, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melene, hematemeze, stomatite ulceroase, agravarea colitei şi bolii Crohn (vezi pct. 4.4). Gastrita s-a observat mai puţin frecvent.

La aproximativ 20% din pacienţii trataţi cu lornoxicam se preconizează apariţia reacţiilor adverse.

Cele mai frecvente reacţii adverse ale lornoxicamului includ greaţă, dispepsie, indigestie, durere abdominală, vărsături şi diaree. În general, aceste simptome au apărut la mai puţin de 10% din pacienţii care au participat la studiile disponibile.

Edemul, hipertensiunea şi insuficienţa cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu AINS.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează faptul că unele AINS (în special la doze mari şi în cadrul tratamentelor pe termen lung) se pot asocia cu o creştere a riscului de evenimente arteriale de tip trombotic (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

În mod excepţional pot apare complicaţii infecţioase grave cutanate şi ale ţesuturilor moi in timpul varicelei.

Se enumeră mai jos în tabelul 1, reacţiile adverse care au apărut în general la peste 0,05% din cei 6,417 pacienţi trataţi în cadrul studiilor clinice de faze II, III şi IV.

Se folosește următoarea convenție pentru clasificarea și frecvența reacțiilor adverse ale medicamentelor: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1.000 şi <1/100); rare (≥1/10.000 şi <1/1.000); foarte rare (<1/10.000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tabelul 1: Reacții adverse

Aparate, sisteme şi Frecvența Reacție(i) adverse organe

Infecții și infestări Rare Faringite

Tulburări hematologice și Rare Anemie, trombocitopenie, leucopenie, timp de sângerare limfatice prelungit

Foarte rare Echimoză. S-a raportat faptul că AINS poate cauza tulburări hematologice potenţial severe ca neutropenia, agranulocitoza, anemia aplastică şi anemia hemolitică ca efecte de clasă.

Tulburări ale sistemului Rare Hipersensibilitate inclusiv reacţii anafilactice şi imunitar anafilaxie.

Tulburări metabolice şi de Mai puţin Anorexie, modificări ale greutăţii nutriţie frecvente

Tulburări psihice Mai puţin Insomnie, depresie frecvente

Rare Confuzie, nervozitate, agitație

Tulburări ale sistemului Frecvente Cefalee şi ameţeli uşoare şi trecătoare nervos Rare Somnolenţă, parestezie, disgeuzie, tremor, migrenă Foarte rare Meningită aseptică la pacienţi cu LES şi boli mixte ale ţesutului conjunctiv (vezi pct. 4.4)

Tulburări oculare Frecvente Conjunctivită Rare Tulburări de vedere

Tulburări acustice şi Mai puţin Vertij, tinitus vestibulare frecvente

Tulburări cardiace Mai puţin Palpitaţii, tahicardie, edem, insuficienţă cardiacă (vezi frecvente pct. 4.4)

Tulburări vasculare Mai puţin Eritem, edem

Aparate, sisteme şi Frecvența Reacție(i) adverse organe frecvente

Rare Hipertensiune, bufeuri, hemoragie, hematom

Tulburări respiratorii, Mai puţin Rinită toracice şi mediastinale frecvente

Rare Dispnee, tuse, bronhospasm

Tulburări gastrointestinale Frecvente Greaţă, durere abdominală, dispepsie, diaree, vărsături

Mai puţin Constipaţie, balonare, eructaţii, gură uscată, gastrită, ulcer frecvente gastric, durere în partea superioară a abdomenului, ulcer duodenal, ulceraţii ale cavităţii bucale

Rare Melenă, hematemeză, stomatită, esofagită, reflux gastroesofagian, disfagie, stomatită aftoasă, glosită (limbă dureroasă sau umflată), ulcer peptic perforat, hemoragie gastrointestinală

Tulburări hepatobiliare Mai puţin Creşteri în testele funcţiei hepatice, SGPT (ALT) sau frecvente SGOT (AST)

Foarte rare Hepatotoxicitate rezultând în, de exemplu: insuficienţă hepatică, hepatită, icter şi colestază

Afecţiuni cutanate şi ale Mai puţin Erupţie, prurit, hiperhidroză, eritem, urticarie, angioedem, ţesutului subcutanat frecvente alopecie Rare Dermatită, eczemă, purpură

Foarte rare Edem şi reacţii pustuloase, sindrom Stevens-Johnson, necroliză toxică epidermică

Tulburări musculo- Mai puţin Artralgie scheletice şi ale ţesutului frecvente conjunctiv Rare Dureri ale oaselor, spasme musculare, mialgie

Tulburări renale şi ale Rare Nicturia, tulburări de micţiune, creştere a azotului ureic căilor urinare din sânge şi a concentraţiilor de creatinină Foarte rare La pacienţi cu insuficienţa renală pre-existentă care sunt dependenţi de prostaglandine renale pentru mentinerea fluxului de sânge renal, Lornoxicam poate precipita insuficienţa renală acută (vezi pct. 4.4). Nefrotoxicitatea, în forme variate incluzând nefrita şi sindromul nefrotic, a fost asociată cu AINS ca efect de clasă

Tulburări generale şi la Mai puţin Indispoziţie, edem facial nivelul locului de frecvente administrare Rare Astenie

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

Până în acest moment nu s-a raportat niciun caz de supradozaj care să permită definirea consecinţelor unei supradozări, sau care să sugereze gestionări specifice. Totuşi, se poate preconiza că după o supradozare cu lornoxicam, următoarele simptome se pot observa: greaţă, vărsături, simptome cerebrale (ameţeală, tulburări de vedere). Simptomele severe cum sunt ataxia (cu evoluţie spre comă şi crampe), afectări ale ficatului şi rinichilor şi, probabil, tulburări de coagulare pot, de asemenea, să apară.

În cazul unei supradoze reale sau bănuite, medicamentul trebuie oprit. Datorită timpului scurt de înjumătăţire, lornoxicamul este excretat rapid. Lornoxicamul nu poate fi eliminat prin dializă. Până la această dată nu se cunoaşte niciun antidot specific. Tulburările gastrointestinale pot fi tratate, de ex., cu analog de prostaglandine sau ranitidină.

Grupa farmacoterapeutică: Produse antiinflamatoare şi antireumatice, nesteroidiene, derivaţi de oxicam.

Codul ATC: M01AC05

Lornoxicam este un medicament antiinflamator nesteroidian cu proprietăţi analgezice şi aparţine clasei derivaţilor de oxicam. Modul de acţiune al lornoxicam este în principal legat de inhibarea sintezei de prostaglandine (inhibarea enzimei ciclooxigenază), ducând la desensibilizarea nociceptorilor periferici şi, ca urmare, la inhibarea inflamaţiei. S-a sugerat şi un efect central asupra nocicepţiei, care pare a fi independent de efectele antiinflamatoare.

Lornoxicamul nu are efect asupra semnelor vitale (de ex. temperatura corpului, frecvenţa respiratorie, ritmul cardiac, presiunea arterială, ECG, spirometrie).

Proprietăţile analgezice ale lornoxicamului au fost demonstrate cu succes în mai multe studii clinice, în timpul dezvoltării medicamentului.

Din cauza unei iritării gastrointestinale şi a unui efect ulcerogen sistemic legate de inhibarea sintezei de prostaglandine, sechelele gastrointestinale sunt efecte adverse frecvente după tratamentul cu lornoxicam, ca şi în cazul altor antiinflamatoare nesteroidiene.

Lornoxicam 8 mg pulbere pentru soluţie injectabilă este destinat injectării intravenoase (i.v) sau intramusculare (i.m.). După injectarea i.m., concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse după aproximativ 0,4 ore. Biodisponibilitatea absolută (calculată pe ASC) după administrarea i.m. este de 97 %.

Lornoxicam se găseşte în plasmă în formă neschimbată şi ca metabolitul său hidroxilat. Afinitatea lornoxicamului la proteinele din plasmă este de 99% şi nu depinde de concentraţie. Se găsește, de asemenea, în lichidul sinovial după repetarea administrării.

Biotransformare lornoxicam este metabolizat în cea mai mare parte în ficat, mai întâi în 5-hidroxilornoxicam inactiv, prin hidroxilare. CYP2C9 este implicată în biotransformare a lornoxicamului. Datorită poliformismului genetic, pentru această enzimă există persoane care metabolizează lent sau rapid, fapt care poate duce la concentraţii semnificativ crescute de lornoxicam plasmatic la cei cu metabolizare lentă. Metabolitul hidroxilat nu prezintă activitate farmacologică. lornoxicam este metabolizat complet şi aprox. 2/3 sunt eliminate prin ficat şi 1/3 prin rinichi ca substanţă inactivă.

Testat pe animale, lornoxicam nu a indus enzime hepatice. Din datele de studiu clinic, nu există nicio evidenţă a acumulării de lornoxicam după administrări repetate, când este administrat conform dozării recomandate. Acest rezultat a fost sprijinit de datele de monitorizare a medicamentului pe o perioadă de un an de studii.

Timpul mediu de înjumătăţire la eliminare al compusului 'părinte” este de 3 până la 4 ore. După administrare orală, aprox. 50% este excretat în fecale şi 42% prin rinichi, în principal ca 5- hidroxilornoxicam. Timpul mediu de înjumătăţire de eliminare al 5- hidroxilornoxicamului este de aproximativ 9 ore după o doză parenterală unică sau de două ori pe zi. Nu există dovezi că rata de eliminare se modifică odată cu administrarea în doză repetată.

La vârstnicii peste 65 de ani, clearance-ul este redus cu 30-40%. În afară de un clearance redus, nu există modificări semnificative în profilul cinetic al lornoxicam la pacienţii vârstnici.

Nu există modificări semnificative în profilul cinetic al lornoxicam la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, cu excepţia acumulării în cazul pacienţilor cu boală hepatică cronică după 7 zile de tratament cu doze zilnice de 12 şi 16 mg.

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi potenţialul carcinogen.

Lornoxicam a cauzat toxicitate renală şi ulcerare gastrointestinale în cadrul studiilor de toxicitate a dozei unice şi repetate, desfăşurate pe mai multe specii.

La șobolani, lornoxicamul a afectat fertilitatea (efecte asupra ovulației și implantării) și a afectat sarcina și nașterea. La iepuri și la șobolani, lornoxicam a provocat închiderea prematură a ductului arterial datorită inhibării ciclooxigenazei.

La animale, administrarea inhibitorilor sintezei de prostaglandine a rezultat în pierderi crescute pre şi post implantare şi de mortalitate embrio-fetală. În plus, s-au raportat incidenţe crescute ale unor malformaţii diverse, inclusiv cardiovasculare, la animale cărora li s-a administrat un inhibitor de sinteză de prostaglandine, în perioada organogenetică.

Manitol

Trometamol

Edetat disodic

Apă pentru preparate injectabile

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.

3 ani

Soluţia reconstituită: În stare utilizabilă, s-a demonstrat stabilitatea chimică şi fizică pentru o perioadă de 24 ore la 21°C (± 2°C).

Din punct de vedere microbiologic, produsul trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat, perioadele şi condiţiile de depozitare în stare utilizabilă, înainte de utilizarea efectivă, intră în responsabilitatea utilizatorului şi în mod normal nu trebuie să depăşească 24 ore la temperaturi între 2 şi 8°C, cu excepţia cazului în care reconstituirea/diluţia a avut loc în condiţii aseptice controlate şi validate.

A nu se păstra la temperaturi peste 25°C. Păstraţi flaconul în ambalajul original.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului reconstituit, vezi pct. 6.3.

1 set conţine:

Pulbere pentru injectare, 8 mg: Flacon (4R/8R) din sticlă de culoarea chihlimbarului (clasa I) cu dop din cauciuc etanşat cu capac din aluminiu, capsat.

Apă pentru preparate injectabile, 2 ml: Fiolă din sticlă transparentă.

Dimensiunile ambalajelor: 1, 5, 6 şi 10 seturi.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

manipulare

Soluţia pentru injectare este preparată prin dizolvarea conţinutului unui flacon în apa pentru injectare din fiola însoţitoare, chiar înainte de utilizare. Aspectul produsului după reconstituire este un lichid galben şi limpede.

Dacă se observă semne vizibile de deteriorare a produsului, acesta trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Lornoxicam prezintă compatibilitate cu 0,9% NaCl, 5% dextroză (glucoză) şi soluţie Ringer.

Takeda Austria GmbH,

St. Peter Strasse 25, A-4020 Linz, Austria

3731/2011/01-04

Data primei autorizări: 01.11.2001

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: 12 Septembrie 2011

Februarie 2021