Prospect VINCAMINA 10mg DRAJEURI
Codul comercial: W06107003 Cantitate: 20
Indicat în: tulburări cognitive; tulburări circulatorii cerebrale
Cale de administrare: orală
Substanța: vincamină (agent metabolic cerebral)
ATC: C04AX07 (Sistemul cardiovascular | Vasodilatatoare periferice | Alte vasodilatatoare periferice)
Vincamina este un medicament utilizat pentru îmbunătățirea circulației cerebrale și tratarea tulburărilor asociate cu insuficiența vasculară cerebrală. Este un alcaloid extras din planta Vinca minor (barba-ursului) și acționează prin dilatarea vaselor de sânge din creier, ceea ce duce la o mai bună oxigenare și nutriție a țesutului cerebral.
Vincamina este indicată în afecțiuni precum tulburările de memorie, dificultățile de concentrare, amețelile, tinitusul (țiuitul în urechi) și alte simptome asociate cu insuficiența circulatorie cerebrală, în special la persoanele în vârstă. De asemenea, poate fi utilizată pentru ameliorarea simptomelor cauzate de tulburările vasculare periferice.
Efectele secundare sunt rare, dar pot include greață, amețeli, hipotensiune arterială sau reacții alergice. Este important ca vincamina să fie administrată conform indicațiilor medicului, iar pacienții cu tensiune arterială scăzută sau alte afecțiuni cardiovasculare trebuie să fie monitorizați cu atenție.
Date generale despre VINCAMINA 10mg
- Substanța: vincamină
- Data ultimei liste de medicamente: 01-06-2026
- Codul comercial: W06107003
- Concentrație: 10mg
- Forma farmaceutică: DRAJEURI
- Cantitate: 20
- Prezentare produs: cutie x1 blist al/pvc x20 draj
- Tip produs: Medicament generic
- Preț: 13.36 RON
- Restricții eliberare rețetă: P-6L - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care nu se reține în farmacie (se poate reînnoi); prescripția medicală poate fi folosită timp de 6 luni din momentul eliberării.
Forme farmaceutice disponibile pentru vincamină
Concentrațiile disponibile pentru vincamină
- 10mg
- 20mg
- 30mg
Prospect VINCAMINA 10mg
Listele de compensare pentru VINCAMINA 10mg Biofarm
D - Sublista D cu 20% reducere din prețul de referință
Preț
Coplată
Plată pacient
13.36 RON
2.67 RON
10.69 RON
Conținutul prospectului pentru medicamentul VINCAMINA 10mg DRAJEURI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
VINCAMINĂ 10 mg drajeuri
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare drajeu conţine vincamină 10 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 79,400 mg şi sucroză (zahăr) 86,590 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Drajeuri
Drajeuri de formă discoidală, cu suprafaţa lucioasă, de culoare albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratament simptomatic al deficitului patologic cognitiv şi neurosenzorial cronic al pacienţilor vârstnici (cu excepţia bolii Alzheimer şi a altor tipuri de demenţe).
4.2 Doze şi mod de administrare
Doza uzuală este de 2 drajeuri Vincamină (20 mg vincamină) administrate oral de 2 - 3 ori pe zi, fără a depăşi 6 drajeuri Vincamină pe zi (60 mg vincamină). Drajeurile trebuie înghiţite întregi, fără a fi sfărâmate, cu puţină apă, în timpul meselor.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Tumori cerebrale cu hipertensiune intracraniană.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Administrarea vincaminei poate provoca torsada vârfurilor. Ca urmare, trebuie avute în vedere condiţiile care predispun la apariţia torsadei vârfurilor:
- hipokaliemie - în caz de antecedente de hipokaliemie, inclusiv cea indusă de medicamente administrate concomitent, este necesară corectarea kaliemiei înainte de începerea administrării vincaminei;
- bradicardie, indiferent de etiologie;
- tulburări de conducere atrio-ventriculare;
- alte aritmii, îndeosebi bradiaritmii - se recomandă utilizarea cu prudenţă a vincaminei, sub supraveghere atentă.
Torsada vârfurilor este o tulburare de ritm care poate fi provocată de anumite antiaritmice sau alte medicamente. Hipokaliemia (indusă de diuretice hipokaliemiante, laxative stimulante, amfotericină B i.v., gluco- şi mineralocorticoizi, tetracosactid) este un factor favorizant al torsadei vârfurilor, ca şi bradicardia şi intervalul QT prelungit preexistent, congenital sau dobândit. Medicamentele care pot provoca torsada vârfurilor sunt:
- antiaritmice - amiodaronă, bretiliu, disopiramidă, chinidină, sotalol;
- alte medicamente - astemizol, bepridil, eritromicină i.v., halofantrină, pentamidină, sparfloxacină, sultopridă, terfenadină, vincamină.
VINCAMINĂ conţine lactoză monohidrat şi sucroză.
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă a zaharazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
- medicamente care induc torsada vârfurilor (antiaritmice - amiodaronă, bretiliu, disopiramidă, chinidină, sotalol - şi alte medicamente - bepridil, eritromicină i.v., sultopridă) - risc marcat de tulburări ventriculare, îndeosebi torsada vârfurilor.
Asocieri nerecomandate:- hipokaliemiante - amfotericină B i.v., gluco- şi mineralocorticoizi pe cale sistemică, laxative stimulante, tetracosactid, diuretice hipokaliemiante (în monoterapie sau în asociere) - torsada vârfurilor (hipokaliemia este un factor favorizant, ca şi bradicardia şi intervalul QT prelungit preexistent); se recomandă prevenirea hipokaliemiei şi, dacă este necesar, corectarea acesteia, precum şi monitorizarea intervalului QT;
- laxative stimulante - se recomandă utilizarea altor laxative;
- medicamente care produc torsada vârfurilor (astemizol, halofantrină, pentamidină, sparfloxacină, terfenadină) - risc marcat de tulburări ventriculare, îndeosebi torsada vârfurilor; în cazul în care asocierea nu poate fi evitată se recomandă supraveghere clinică şi electrocardiografică atentă.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Acest medicament este utilizat îndeosebi la pacienţii vârstnici, la care nu mai este posibilă instalarea sarcinii.
În absenţa datelor clinice concludente, administrarea vincaminei nu este recomandată în timpul sarcinii şi alăptării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Vincamina nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
În timpul tratamentului cu vincamină se poate produce alungirea intervalului QT, cu risc de apariţie a torsadei vârfurilor.
Raportarea reacţiilor adverse suspectateRaportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Până în prezent nu se cunosc cazuri de supradozaj cu vincamină. În caz de supradozaj se recomandă monitorizare clinică şi electrocardiografică atentă, tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: vasodilatatoare periferice. Cod ATC: C04A X07.
Vincamina, alcaloid din Vinca minor, este un vasodilatator musculotrop. Creşte circulaţia cerebrală, fapt dovedit de studiile efectuate la om şi stimulează metabolismul neuronal, cu creşterea consumului de oxigen şi diminuarea raportului lactat/piruvat.
Efectul se menţine aproximativ o oră după administrare pe cale orală.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
După administrare pe cale orală, vincamina se absoarbe rapid. Se excretă îndeosebi pe cale urinară, netransformată sau sub forma a 5 metaboliţi.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Nu sunt disponibile.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat
Gelatină
Carmeloză sodică 7HF (1500-2500 mPa.s)
Talc
Stearat de magneziu
Strat de drajefierePovidonă K 25
Sucroză (zahăr)
Talc
Gelatină
Ceară Carnauba micronizată
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din Al/PVC a 20 drajeuri
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale la eliminare.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .