VELTASSA 25.2g pulbere pentru suspensie orală prospect medicament

Veltassa 8,4 g pulbere pentru suspensie orală

Veltassa 16,8 g pulbere pentru suspensie orală

Veltassa 25,2 g pulbere pentru suspensie orală

Veltassa 8,4 g pulbere pentru suspensie orală

Fiecare plic conţine 8,4 g de patiromer (sub formă de patiromer sorbitex sare de calciu).

Veltassa 16,8 g pulbere pentru suspensie orală

Fiecare plic conţine 16,8 g de patiromer (sub formă de patiromer sorbitex sare de calciu).

Veltassa 25,2 g pulbere pentru suspensie orală

Fiecare plic conţine 25,2 g de patiromer (sub formă de patiromer sorbitex sare de calciu).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Pulbere pentru suspensie orală.

Pulbere de culoare aproape albă până la maronie deschisă, eventual cu particule albe.

Veltassa este indicat pentru tratamentul hiperkaliemiei la adulţi.

Doza iniţială recomandată este de 8,4 g de patiromer, o dată pe zi.

Doza zilnică poate fi ajustată la interval de o săptămână sau mai mult, în funcţie de concentrația serică a potasiului şi de intervalul-ţintă dorit. Pentru a ajunge la intervalul-ţintă dorit, doza zilnică poate fi mărită sau micşorată cu câte 8,4 g, după cum este necesar, până la o doză maximă de 25,2 g pe zi.

Dacă potasemia scade sub intervalul dorit, doza trebuie redusă sau întreruptă.

În cazul în care este omisă o doză, doza omisă trebuie luată cât mai curând posibil în aceeaşi zi. Doza omisă nu trebuie luată împreună cu următoarea doză.

Se recomandă administrarea de Veltassa la un interval de 3 ore de la administrarea altor medicamente pe cale orală (vezi pct. 4.5).

Debutul acţiunii Veltassa are loc după 4-7 ore de la administrare. Medicamentul nu trebuie să înlocuiască tratamentul de urgenţă pentru hiperkaliemie potenţial letală.

Nu există recomandări speciale privind dozele şi administrarea pentru această categorie de populaţie.

Există date limitate privind utilizarea medicamentului Veltassa la pacienţi care efectuează ședințe de dializă. Nu au existat recomandări speciale privind dozele şi administrarea în cazul acestor pacienţi în studiile clinice.

Siguranţa şi eficacitatea medicamentului Veltassa la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost încă stabilite. Nu sunt disponibile date.

Veltassa trebuie amestecat cu apă şi agitat până la obţinerea unei suspensii de consistenţă uniformă, în conformitate cu următoarele etape:

Doza completă trebuie turnată într-un pahar care conţine aproximativ 40 ml de apă, apoi se agită.

Trebuie adăugaţi încă aproximativ 40 ml de apă, iar suspensia trebuie agitată din nou bine. Pulberea nu se va dizolva. La amestec se poate adăuga mai multă apă, după cum este necesar pentru consistenţa dorită.

Amestecul trebuie administrat în interval de 1 oră de la prepararea suspensiei iniţiale. Dacă rămâne pulbere în pahar după băut, trebuie adăugată mai multă apă şi suspensia trebuie agitată şi administrată imediat. Acest lucru poate fi repetat de câte ori este necesar, pentru a se asigura administrarea întregii doze.

Următoarele lichide sau alimente moi pot fi folosite în loc de apă pentru prepararea amestecului, urmând aceiași pași ca cei descriși mai sus: suc de mere, suc de merișoare, suc de ananas, suc de portocale, suc de struguri, suc de pere, nectar de caise, nectar de piersici, iaurt, lapte, agent de îngroșare (de exemplu, amidon de porumb), sos de mere, budincă de vanilie și de ciocolată.

Conținutul de potasiu al lichidelor sau al alimentelor moi utilizate pentru prepararea amestecului trebuie luat în considerare ca parte a recomandărilor dietetice privind aportul de potasiu pentru fiecare pacient în parte.

În general, consumul de suc de merişoare trebuie limitat la cantităţi moderate (de exemplu, mai puţin de 400 ml pe zi), din cauza potenţialei interacţiuni cu alte medicamente.

Veltassa poate fi luat cu sau fără alimente. Medicamentul nu trebuie încălzit (de exemplu, la cuptorul cu microunde) sau adăugat în alimente sau lichide încălzite. Medicamentul nu trebuie luat în forma sa uscată.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

În cadrul studiilor clinice, valori serice ale magneziului <1,4 mg/dl (0,58 mmol/l) au apărut la 9% dintre pacienţii trataţi cu patiromer. Scăderile medii ale magneziului seric au fost de 0,17 mg/dl (0,070 mmol/l) sau mai mici. Magneziul seric trebuie monitorizat timp de cel puţin 1 lună după iniţierea tratamentului şi trebuie luată în considerare suplimentarea magneziului la pacienţii la care apar valori scăzute ale magneziului seric.

În studiile clinice nu au fost incluşi pacienţi cu antecedente de obstrucţie intestinală sau intervenţii chirurgicale gastro-intestinale majore, cu tulburări gastro-intestinale severe sau cu tulburări de deglutiţie. În cazul administrării altor substanțe care leagă potasiul, au fost raportate ischemie gastro-intestinală, necroză şi/sau perforaţii intestinale. Beneficiile şi riscurile administrării de patiromer trebuie evaluate cu atenţie la pacienţii cu tulburări gastro-intestinale severe înainte şi în timpul tratamentului.

La întreruperea terapiei cu patiromer , potasemia poate creşte, în special dacă este continuat tratamentul cu inhibitori ai sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA). Pacienţii trebuie instruiţi să nu întrerupă terapia fără recomandarea medicilor curanți. Creşteri ale potasiului seric pot apărea chiar și după 2 zile de la administrarea ultimei doze de patiromer.

Valorile potasiului seric trebuie monitorizate atunci când este indicat clinic, inclusiv după schimbări ale medicamentelor care influențează concentraţia serică de potasiu (de exemplu, inhibitori de SRAA sau diuretice), precum şi după stabilirea treptată a dozei de patiromer.

Medicamentul patiromer a fost studiat numai la un număr limitat de pacienţi cu rata de filtrare glomerulară estimată (eGFR) <15 ml/min/1,73 m² şi la pacienţi care efectuează ședințe de dializă.

Există experienţă limitată la pacienţi cu concentraţii serice de potasiu mai mari de 6,5 mmol/l.

Studiile clinice cu patiromer nu au inclus expunerea mai lungă de un an.

Veltassa conţine sorbitol ca parte a complexului contra-ion. Conţinutul de sorbitol este de aproximativ 4 g (10,4 kcal) per doza de patiromer de 8,4 g. Pacienţii cu intoleranţă ereditară la fructoză (HFI) nu trebuie să ia acest medicament.

Veltassa conţine calciu ca parte a complexului contra-ion. Calciul este eliberat parţial şi o parte din acesta poate fi absorbită (vezi pct. 5.1). Beneficiile şi riscurile administrării acestui medicament trebuie evaluate cu atenţie la pacienţii cu risc de hipercalcemie.

Patiromerul are potenţialul de a se lega de unele medicamente administrate concomitent pe cale orală, fapt care poate reduce absorbţia gastro-intestinală a acestora. Deoarece patiromerul nu este absorbit sau metabolizat de către organism, există efecte limitate asupra acțiunii altor medicamente.

Ca măsură de precauţie, precum şi pe baza datelor sumarizate mai jos, administrarea de patiromer trebuie să fie, prin urmare, separată de un interval de cel puţin 3 ore de administrarea altor medicamente pe cale orală.

Administrarea concomitentă de patiromer a arătat o biodisponibilitate redusă a ciprofloxacinei, levotiroxinei şi metforminei. Cu toate acestea, nu a existat nicio interacţiune atunci când aceste medicamente au fost administrate la un interval de 3 ore față de administrarea patiromerului.

Studiile in vitro au demonstrat potenţialul de interacţiune dintre patiromer şi chinidină.

Totuşi, administrarea concomitentă de patiromer nu a influențat biodisponibilitatea măsurată prin aria de sub curba concentrației în funcție de timp (ASC) pentru amlodipină, cinacalcet, clopidogrel, furosemid, litiu, metoprolol, trimetoprim, verapamil şi warfarină.

Studiile in vitro nu au demonstrat un potenţial de interacţiune între patiromer şi următoarele substanţe active: alopurinol, amoxicilină, apixaban, acid acetilsalicilic, atorvastatină, cefalexină, digoxină, glipizidă, lisinopril, fenitoină, riboflavină, rivaroxaban, spironolactonă şi valsartan.

Nu există date privind utilizarea patiromer la femeile gravide.

Studiile la animale nu au indicat efecte nocive directe sau indirecte cu privire la toxicitatea asupra funcției de reproducere (vezi pct. 5.3).

Ca măsură de precauţie, este preferabil să se evite utilizarea medicamentului patiromer în timpul sarcinii.

Nu sunt anticipate efecte asupra nou-născuţilor/sugarilor alăptaţi, deoarece expunerea sistemică la femeile care alăptează la patiromer este neglijabilă. Decizia de întrerupere a alăptării sau de întrerupere/abţinere de la tratamentul cu patiromer trebuie luată ţinându-se cont de beneficiul alăptării pentru copil şi de beneficiul tratamentului pentru mamă.

Nu există date privind efectul medicamentului patiromer asupra fertilităţii la om. Studiile la animale nu au arătat niciun efect asupra funcţiei de reproducere sau asupra fertilităţii (vezi pct. 5.3).

Patiromerul nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Majoritatea reacţiilor adverse (RA) raportate din studii au fost tulburările gastro-intestinale, cele mai frecvente RA raportate fiind constipaţie (6,2%), diaree (3%), dureri abdominale (2,9%), flatulenţă (1,8%) şi hipomagneziemie (5,3%). Tulburările gastro-intestinale au fost, în general, uşoare până la moderate, nu au părut să fie dependente de doză, s-au remis, în general, spontan sau cu tratament şi niciuna nu a fost raportată ca fiind gravă. Hipomagneziemia a fost uşoară până la moderată, la niciun pacient nu au apărut valori ale magneziului seric <1 mg/dl (0,4 mmol/l).

Toate reacţiile adverse sunt prezentate mai jos clasificate în funcție de clasa de aparate, sisteme şi organe şi de frecvenţă. Frecvenţa este definită ca: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 și < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 și < 1/100), rare (≥ 1/10000 și < 1/1000), foarte rare (< 1/10000) şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Aparate, sisteme şi organe Frecvente Mai puţin frecvente

MedDRA

Tulburări metabolice şi de Hipomagneziemie nutriţie

Tulburări gastro-intestinale Constipaţie Greaţă

Diaree Vărsături

Dureri abdominale

Flatulenţă

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V.

Deoarece dozele de Veltassa mai mari decât cele recomandate pot cauza hipokaliemie, trebuie monitorizate valorile potasiului seric. Patiromer este excretat după aproximativ 24-48 de ore, în funcție de timpul mediu de tranzit gastro-intestinal. Dacă se determină că este necesară intervenţia medicală, pot fi luate în considerare măsuri adecvate de restabilire a potasemiei.

Grupa farmacoterapeutică: medicamente pentru tratamentul hiperkaliemiei şi hiperfosfatemiei, codul

ATC: V03AE09

Patiromerul este un polimer neabsorbit cu schimb cationic, care conţine un complex de calciu-sorbitol drept contra-ion.

Patiromerul creşte excreţia potasiului în materiile fecale prin legarea potasiului la nivelul lumenului tractului gastro-intestinal. Legarea potasiului reduce concentraţia de potasiu liber în lumenul gastro-intestinal, având ca rezultat o reducere a valorilor potasiului seric.

La subiecţii adulţi sănătoşi, patiromerul a cauzat o creştere dependentă de doză a excreţiei potasiului în materiile fecale şi o scădere corespunzătoare a excreţiei urinare de potasiu, fără nicio modificare a potasemiei. Administrarea unei doze de 25,2 g de patiromer, o dată pe zi, timp de 6 zile, a cauzat o creştere medie a excreţiei potasiului în materiile fecale de 1.283 mg pe zi şi o scădere medie a excreţiei urinare de potasiu de 1.438 mg pe zi. Excreţia urinară zilnică de calciu a crescut, de la valoarea iniţială, cu 53 mg pe zi.

Într-un studiu deschis de evaluare a timpului până la debutul acţiunii, a fost observată o reducere semnificativă din punct de vedere statistic a potasiului seric la pacienţii cu hiperkaliemie, la 7 ore de la administrarea primei doze. După întreruperea administrării de patiromer, valorile potasemiei au rămas stabile timp de 24 de ore după administrarea ultimei doze, apoi au crescut din nou în decursul unei perioade de observare de 4 zile.

Siguranţa şi eficacitatea medicamentului patiromer au fost demonstrate într-un studiu randomizat, cu posibilitate de retragere, simplu-orb, cu două părţi, care a evaluat acest medicament la pacienţii cu hiperkaliemie şi boală renală cronică (BRC) tratați cu doze stabile de cel puţin un inhibitor de SRAA (de exemplu, un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei [IECA], un blocant al receptorilor angiotensinei II [BRA] sau un antagonist de aldosteron [AA]).

În Partea A a studiului, 243 de pacienţi au fost trataţi cu patiromer timp de 4 săptămâni. Pacienţilor cu valori iniţiale a potasiului seric cuprinse între 5,1 mEq/l şi <5,5 mEq/l (mmol/l) li s-a administrat o doză inițială de 8,4 g patiromer pe zi (în doze divizate), iar pacienţilor cu valori iniţiale ale potasiului seric cuprinse între 5,5 mEq/l şi <6,5 mEq/l li s-a administrat o doză inițială de 16,8 g patiromer pe zi (doza fiind divizată în mai multe prize). Doza a fost stabilită treptat, după cum a fost necesar, în funcţie de valorile potasiului seric, evaluate începând cu Ziua 3 şi apoi la vizitele săptămânale până la sfârşitul perioadei de tratament de 4 săptămâni, în scopul menţinerii potasemiei în intervalul-ţintă (între 3,8 mEq/l şi <5,1 mEq/l). Dozele medii zilnice de patiromer au fost de 13 g la pacienţii cu valori ale potasiului seric cuprinse între 5,1 mEq/l şi <5,5 mEq/l şi de 21 g la pacienţii cu valori ale potasiului seric cuprinse între 5,5 mEq/l şi <6,5 mEq/l.

Vârsta medie a pacienţilor a fost de 64 de ani (54% cu vârsta de 65 ani şi peste, 17% cu vârsta de 75 de ani şi peste), 58% dintre pacienţi au fost bărbaţi şi 98% au fost de rasă caucaziană. Aproximativ 97% dintre pacienţi aveau hipertensiune arterială, 57% aveau diabet zaharat de tip 2, iar 42% aveau insuficienţă cardiacă.

Pentru Partea A a studiului, valorile medii ale potasiului seric şi modificarea valorilor de potasiu seric de la valorile iniţiale până în săptămâna 4 sunt prezentate în Tabelul 1. În ceea ce privește criteriul secundar de evaluare al studiului, 76% (IÎ 95%: 70%, 81%) dintre pacienţi au avut valori ale potasiului seric în intervalul-ţintă cuprins între 3,8 mEq/l şi <5,1 mEq/l în Săptămâna 4, în Partea A a studiului.

Tabelul 1: Faza de tratament cu patiromer (Partea A): criteriul principal de evaluare

Valoare iniţială potasiu

Între 5,1 mEq/l şi Între 5,5 mEq/l şi <5,5 mEq/l <6,5 mEq/l Populaţia globală (n=90) (n=147) (n=237)

Potasiu seric (mEq/l)

Valoare iniţială, medie (DS) 5,31 (0,57) 5,74 (0,40) 5,58 (0,51)

Modificare de la valoarea −0,65 ± 0,05 −1,23 ± 0,04 −1,01 ± 0,03 iniţială în Săptămâna 4, medie ± ES (95% IÎ) (−0,74, −0,55) (−1,31, −1,16) (−1,07, −0,95)

Valoare p <0,001

În Partea B a studiului, 107 pacienţi cu valori iniţiale ale potasiului seric în Partea A cuprinse între 5,5 mEq/l şi <6,5 mEq/l şi cu valori ale potasiului seric în intervalul-ţintă (între 3,8 mEq/l şi <5,1 mEq/l) în săptămâna 4 a Parții A a studiului, şi care au utilizat în continuare tratament cu inhibitori de SRAA au fost randomizaţi pentru a continua terapia cu patiromer sau a li se administra placebo timp de 8 săptămâni, pentru evaluarea efectului retragerii patiromerului asupra potasemiei. La pacienţii randomizaţi la patiromer, doza zilnică medie a fost de 21 g la începutul Părţii B şi în timpul

Părţii B.

Criteriul principal de evaluare al Părţii B a fost modificarea valorii potasiului seric de la valoarea iniţială din Partea B până la prima vizită la care valoarea potasemiei pacientului a fost pentru prima oară în afara intervalului cuprins între 3,8 mEq/l şi <5,5 mEq/l sau în săptămâna 4, dacă valoarea potasemiei pacientului a rămas în interval. În Partea B, potasemia a crescut în mod semnificativ la pacienţii la care s-a administrat placebo, faţă de pacienţii care au rămas în grupul de tratament cu patiromer (p < 0,001).

La mai mulţi pacienţi la care s-a administrat placebo (91% [IÎ 95%: 83%, 99%]) s-a înregistrat apariția unei potasemii ≥5,1 mEq/l în orice moment pe parcursul Părţii B a studiului, comparativ cu pacienţii din grupul de tratament cu patiromer (43% [IÎ 95%: 30%, 56%]), p < 0,001. La mai mulţi pacienţi la care s-a administrat placebo (60% [IÎ 95%: 47%, 74%]) s-a înregistrat apariția unei potasemii de ≥5,5 mEq/l în orice moment pe parcursul Părţii B, comparativ cu pacienţii din grupul de tratament cu patiromer (15% [IÎ 95%: 6%, 24%]), p < 0,001.

De asemenea, în Partea B, a fost evaluat potenţialul medicamentului Veltassa de a permite un tratament concomitent cu inhibitori de SRAA: 52% dintre subiecţii la care s-a administrat placebo au întrerupt tratamentul cu inhibitori de SRAA din cauza hiperkaliemiei recurente, comparativ cu 5% dintre subiecţii trataţi cu patiromer.

Efectul tratamentului cu patiromer timp de până la 52 de săptămâni a fost evaluat într-un studiu deschis, efectuat la 304 pacienţi cu hiperkaliemie și boală renală cronică şi diabet zaharat de tip 2 care utilizau doze stabile dintr-un inhibitor de SRAA. Vârsta medie a pacienţilor a fost de 66 de ani (59,9% cu vârsta de 65 ani şi peste, 19,7% cu vârsta de 75 de ani şi peste), 63% dintre pacienţi au fost bărbaţi şi toţi au fost de rasă caucaziană. Scăderile valorilor potasiului seric în urma tratamentului cu patiromer s-au menţinut timp de 1 an de tratament cronic, aşa cum este arătat în Figura 1, cu o incidenţă scăzută a hipokaliemiei (2,3%), iar majoritatea subiecţilor au atins (97,7%) şi au menţinut valorile-ţintă de potasiu seric (în general, pe parcursul perioadei de menţinere, valoarea potasiului seric a fost în intervalul-ţintă pe aproximativ 80% din timp). La pacienţii cu valori iniţiale ale potasiului seric cuprinse între >5,0 mEq/l şi 5,5 mEq/l care au utilizat doze iniţiale de 8,4 g de patiromer pe zi, doza zilnică medie a fost de 14 g; la cei cu valori iniţiale ale potasiului seric cuprinse între >5,5 mEq/l şi <6,0 mEq/l care au utilizat doze iniţiale de 16,8 g de patiromer pe zi, doza zilnică medie a fost de 20 g, pe durata întregului studiu.

Figura 1: Variaţia în timp a valorii medii (IÎ 95%) a potasiului seric Valoare iniţială K+ seric >5,0 - 5,5 mEq/l Valoare iniţială K+ seric >5,5 - 6,0 mEq/l Vizită în cadrul studiului (săptămâna) Urmărire (ziua)

Număr de subiecţi:

Grup cu valoare a K+ 218 199 192 175 168 16663 158 156 1548 149 145 1326 scăzută:

Grup cu valoare a l K+ 83 73 70 65 62 62 62 61 53 53 53 52 49 49 48 47 crescută:

Capacitatea medicamentului patiromer de a permite tratamentul concomitent cu spironolactonă a fost investigată într-un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, la pacienţi cu insuficienţă cardiacă cu indicație clinică pentru tratament cu AA. Pacienților li s-a inițiat tratament cu spironolactonă cu doza de 25 mg pe zi, în același timp cu tratamentul lor randomizat (patiromer 12,6 g de două ori pe zi sau administrare de placebo), iar doza a fost stabilită treptat până la 50 mg pe zi după

Ziua 14 dacă valoarea potasiului seric a fost >3,5 și ≤5,1 mEq/ l. La cei 105 pacienţi care au fost randomizaţi şi au utilizat tratamentul de studiu (patiromer: 56; placebo: 49), vârsta medie a fost de 68,3 ani, 60,6% au fost bărbaţi, 97,1% au fost de rasă caucaziană şi RFGe medie a fost de 81,3 ml/min. Valorile medii inițiale ale potasiului seric au fost de 4,71 mEq/l în grupul de tratament cu patiromer și de 4,68 mEq/l în grupul la care s-a administrat placebo.

Criteriul principal de evaluare a eficacității, modificarea față de valoarea iniţială a potasiului seric până la sfârşitul perioadei de tratament de 28 de zile, a fost semnificativ mai scăzut (p < 0,001) în grupul tratat cu patiromer (medie LS [SEM]: −0,21 [0,07] mEq/l), comparativ cu grupul la care s-a administrat placebo (medie LS [SEM]: +0,23 [0,07] mEq/l). De asemenea, au existat mai puţini pacienţi din grupul tratat cu patiromer cu valori ale potasiului seric >5,5 mEq/l (7,3% faţă de 24,5%, p = 0,027) şi mai mulţi pacienţi care au fost tratați cu doza de spironolactonă 50 mg pe zi (90,9% față de 73,5%, p = 0,022).

Capacitatea medicamentului patiromer de a permite tratamentul concomitent cu spironolactonă la pacienți cu hipertensiune arterială rezistentă și insuficiență renală cronică a fost investigată suplimentar într-un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, cu durata de 12 săptămâni.

Pacienții normokaliemici au început tratamentul cu spironolactonă cu o doză de 25 mg pe zi, în același timp cu tratamentul lor randomizat (patiromer 8,4 g pe zi sau administrare de placebo). Doza de patiromer/placebo a fost crescută treptat săptămânal până la 25,2 g pe zi, pentru a păstra o valoare a potasiului seric ≥4,0 mEq/l și ≤5,1 mEq/l. În săptămâna a 3-a sau ulterior, doza de spironolactonă a

Medie (95% IÎ) potasiu seric (mEq/l) fost mărită la 50 mg pe zi pentru subiecții cu presiune sistolică ≥120 mmHg și potasiu seric ≤5,1 mEq/l.

Din cei 295 de pacienți randomizați la care s-a administrat tratamentul de studiu (patiromer: 147; placebo: 148), vârsta medie a fost de 68,1 ani, 51,9% au fost bărbați, 98,3% au fost de rasă caucaziană, iar valoarea RFGe medie a fost de 35,73 ml/min/1,73 m2. După randomizare, valorile medii de referință pentru potasiul seric au fost de 4,74 mEq/l pentru patiromer și 4,69 mEq/l pentru placebo.

Criteriul principal de evaluare a eficacității, procentajul de subiecți care rămân pe spironolactonă în săptămâna 12, a fost semnificativ mai mare (p < 0,0001) în grupul tratat cu patiromer (85,7%) în comparație cu grupul căruia i s-a administrat placebo (66,2%). Semnificativ mai mulți pacienți au primit spironolactonă 50 mg/zi (69,4% față de 51,4%).

Per total, pacienții din grupul patiromer au rămas pe spironolactonă cu 7,1 zile mai mult (95% IÎ 2.2-12,0; p = 0.0045) în comparație cu grupul placebo și au primit doze cumulate semnificativ mai mari de spironolactonă (2942,3 (SE 80,1) mg față de 2580,7 (SE 95,8) mg, p = 0,0021).

De asemenea, au existat semnificativ mai puțini pacienți din grupul tratat cu patiromer cu valori ale potasiului seric ≥5,5 mEq/l (35,4% vs. 64,2%, p < 0,001).

În săptămâna 12, presiunea sistolică medie a scăzut cu 11,0 mmHg (SD 15,34) în grupul spironolactonă + placebo și cu 11,3 mmHg (SD 14,11) în grupul spironolactonă + patiromer. Aceste scăderi față de valorile de referință au fost semnificative din punct de vedere statistic pentru fiecare grup de tratament (p < 0,0001), dar nu au fost semnificative din punct de vedere statistic între grupuri.

În general, în studiile clinice de faze 2 și 3, 99, 54% dintre pacienţi au utilizat terapie cu inhibitor de

SRAA la momentul iniţial, 87,0% au avut BRC cu eGFR <60 ml/min/1,73 m², 65,6% au avut diabet zaharat şi 47,5% au avut insuficienţă cardiacă.

Într-un studiu deschis, 114 pacienţi cu hiperkaliemie au fost randomizaţi și li s-a administrat patiromer o dată pe zi, cu sau fără alimente. Valoarea potasiului seric la sfârșitul tratamentului, modificarea valorii potasiului seric comparativ cu valoarea iniţială și doza medie de patiromer administrată au fost similare între grupuri.

Agenţia Europeană pentru Medicamente a suspendat temporar obligaţia de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu patiromer la una sau mai multe subgrupe de copii şi adolescenţi în tratamentul hiperkaliemiei (vezi pct. 4.2 pentru informaţii privind utilizarea la copii şi adolescenţi).

Patiromerul acționează prin legarea potasiului în tractul gastro-intestinal şi, astfel, concentraţia serică nu este relevantă pentru eficacitatea sa. Din cauza insolubilității şi a faptului că acest medicament nu este absorbit, numeroase studii farmacocinetice clasice nu pot fi efectuate.

Patiromerul este excretat după aproximativ 24-48 de ore de la ingestie, în funcție de timpul mediu de tranzit gastro-intestinal.

În studiile efectuate la şobolani şi câini cu substanța activă marcată radioactiv, patiromerul nu a fost absorbit sistemic şi a fost excretat în materiile fecale. Analiza cantitativă autoradiografică a întregului corp la şobolani a demonstrat că radioactivitatea a fost limitată la tractul gastro-intestinal, fără un nivel detectabil de radioactivitate în alte ţesuturi sau organe.

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicității după doze repetate, genotoxicității, toxicității asupra funcţiei de reproducere şi a dezvoltării.

Patiromer nu a fost genotoxic în testul de mutaţie inversă (testul Ames), testele de aberaţii cromozomiale sau testele pe micronuclei de şobolan.

Nu s-au efectuat studii de carcinogenicitate.

Gumă xantan

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra şi transporta la frigider (2°C - 8°C).

Dacă este depozitat la temperatura camerei (sub 25°C), Veltassa trebuie utilizat în termen de 6 luni de la data scoaterii din frigider.

Veltassa nu trebuie utilizat după data de expirare imprimată pe plic, pentru oricare din condiţiile de păstrare de mai sus.

Amestecul trebuie administrat în interval de 1 oră de la prepararea suspensiei iniţiale.

8,4 g, 16,8 g sau 25,2 g de patiromer, sub formă de pulbere în plicuri cu cinci straturi: polietilenă, aluminiu, polietilenă, poliester şi hârtie.

Mărimi de ambalaj: cutii cu 30, 60 sau 90 de plicuri.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Vifor Fresenius Medical Care Renal Pharma France 100-101 Terrasse Boieldieu

Tour Franklin La Défense 8 92042 Paris La Défense Cedex

Franţa

EU/1/17/1179/001

EU/1/17/1179/002

EU/1/17/1179/003

EU/1/17/1179/004

EU/1/17/1179/005

EU/1/17/1179/006

EU/1/17/1179/007

EU/1/17/1179/008

EU/1/17/1179/009

Data primei autorizări: 19 iulie 2017

Data ultimei reînnoiri a autorizației:

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru

Medicamente http://www.ema.europa.eu.