VELAXIN 37.5mg comprimate prospect medicament

Velaxin 25 mg comprimate

Velaxin 37,5 mg comprimate

Velaxin 50 mg comprimate

Velaxin 75 mg comprimate

Velaxin 25 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine venlafaxină 25 mg (sub formă de clorhidrat de venlafaxină 28,28 mg).

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 56,62 mg

Velaxin 37,5 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine venlafaxină 37,5 mg (sub formă de clorhidrat de venlafaxină 42,42 mg).

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 84,93 mg

Velaxin 50 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine venlafaxină 50 mg (sub formă de clorhidrat de venlafaxină 56,56 mg).

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 113,24 mg

Velaxin 75 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine venlafaxină 75 mg (sub formă de clorhidrat de venlafaxină 84,84 mg).

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 169,86 mg

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat

Velaxin 25 mg comprimate

Comprimate albe sau aproape albe, de formă rotundă, cu feţe plane şi margini teşite, inodore sau aproape inodore, inscripționate cu ,,E 744” pe o faţă.

Velaxin 37,5 mg comprimate

Comprimate albe sau aproape albe, de formă rotundă, cu feţe plane şi margini teşite, inodore sau aproape inodore, inscripționate cu ,,E 741” pe o faţă.

Velaxin 50 mg comprimate

Comprimate albe sau aproape albe, de formă rotundă, cu feţe plane şi margini teşite, inodore sau aproape inodore, inscripționate cu ,,E 742” pe o faţă.

Velaxin 75 mg comprimate

Comprimate albe sau aproape albe, de formă rotundă, cu feţe plane şi margini teşite, inodore sau aproape inodore, inscripționate cu ,,E 743” pe o faţă.

* Tratamentul episoadelor depresive majore.

* Prevenirea recurenţei episoadelor depresive majore.

Doza inițială recomandată este de 75 mg venlafaxină pe zi administrată în două doze (venlafaxină 37,5 mg de două ori pe zi). Pacienţii care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi pot beneficia de creşteri ale dozei, până la doza maximă de 375 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2 săptămâni sau mai mari. Dacă situaţia clinică, datorită severităţii simptomelor, justifică acest lucru, dozele pot fi crescute mai frecvent, dar nu la intervale mai mici de 4 zile.

Din cauza riscului de reacţii adverse datorate dozei, creşterile dozei se vor face doar în urma unei evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Trebuie menţinută cea mai mică doză eficace.

Tratamentul pacienţilor trebuie să se întindă pe o perioadă suficientă de timp, de obicei câteva luni sau mai mult. Tratamentul trebuie reevaluat cu regularitate, pentru fiecare caz în parte. De asemenea, pentru prevenirea recurenţei episoadelor depresive majore (EDM), poate fi adecvat un tratament pe termen mai lung. În majoritatea cazurilor, doza recomandată pentru prevenirea recurenţei EDM este aceeaşi cu cea utilizată în cursul episodului curent.

Administrarea medicamentelor antidepresive trebuie să continue timp de cel puţin şase luni după remisie.

Nu sunt considerate necesare ajustări specifice ale dozei de venlafaxină luând în considerare doar vârsta pacientului. Cu toate acestea, se recomandă precauţie în cazul tratamentului pacienţilor vârstnici (de exemplu din cauza posibilităţii de apariţie a insuficienţei renale şi a modificărilor de sensibilitate şi afinitate faţă de neurotransmiţători ce survin cu înaintarea în vârstă). Trebuie utilizată întotdeauna cea mai mică doză eficace, iar pacienţii vor fi monitorizaţi atent în cazul în care este necesară o creştere a dozei.

Venlafaxina nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi.

Studiile clinice controlate efectuate la copii şi adolescenţi cu tulburare depresivă majoră nu au demonstrat eficacitatea utilizării şi nu susţin utilizarea venlafaxinei la aceşti pacienţi (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8).

Nu au fost stabilite eficacitatea şi siguranţa utilizării venlafaxinei pentru alte indicaţii terapeutice la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.

În general, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată trebuie luată în considerare o reducere a dozei cu 50%. Totuşi, datorită variabilităţii interindividuale a clearance-ului, este de dorit ca stabilirea dozei să se facă în mod individual.

Datele privind utilizarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sunt limitate. În aceste cazuri se recomandă precauţie şi se va lua în considerare o reducere a dozei cu peste 50%. În cazul tratamentului pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă, se va face o evaluare a raportului risc-beneficiu.

Cu toate că nu este necesară o modificare a dozei la pacienţii cu rata de filtrare glomerulară (RFG) de 30-70 ml/minut, se recomandă precauţie în aceste cazuri. La pacienţii care necesită hemodializă şi la cei cu insuficienţă renală severă (RFG <30 ml/min), doza trebuie redusă cu 50%. Datorită variabilităţii interindividuale a clearance-ului în aceste cazuri, este de dorit ca stabilirea dozei să se facă în mod individual.

Simptomele de întrerupere observate la încetarea tratamentului cu venlafaxină

Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului. La încetarea tratamentului cu venlafaxină, doza trebuie redusă treptat pe o perioadă de cel puţin una-două săptămâni, pentru a reduce riscul apariţiei reacţiilor de întrerupere (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8). Dacă apar simptome intolerabile ca urmare a scăderii dozei sau a întreruperii tratamentului, se poate lua în considerare revenirea la doza prescrisă anterior.

Ulterior, medicul poate relua procesul de scădere a dozei, dar într-un ritm mai lent.

Se recomandă administrarea împreună cu alimente a comprimatelor de venlafaxină cu eliberare imediată, la aproximativ aceeaşi oră a zilei.

* Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1.

* Tratamentul concomitent cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) ireversibili este contraindicat, din cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic, cu simptome cum sunt agitaţie, tremor şi hipertermie.

Iniţierea tratamentului cu venlafaxină nu trebuie să se facă la mai puţin de 14 zile de la întreruperea tratamentului cu un IMAO ireversibil.

Tratamentul cu venlafaxină trebuie întrerupt cu cel puţin 7 zile înaintea inițierii tratamentului cu un IMAO ireversibil (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5).

Suicid/ideaţie suicidară sau agravare a stării clinice

Depresia este asociată cu risc crescut de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente legate de suicid). Acest risc se menţine până la apariţia unei remisii semnificative. Dată fiind posibilitatea ca situaţia să nu se amelioreze în primele săptămâni de tratament sau mai mult, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării.

Alte afecţiuni psihice pentru care se prescrie venlafaxina pot, de asemenea,să fie asociate cu un risc crescut de evenimente legate de suicid. În plus, astfel de afecţiuni pot coexista cu tulburarea depresivă majoră. Prin urmare, și în tratamentul pacienţilor cu alte afecţiuni psihice trebuie să se respecte aceleaşi precauţii ca şi în cazul tratamentului pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.

Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de ideaţie suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul tratamentului. Rezultatele unei meta-analize a anumitor studii clinice controlate cu placebo efectuate cu medicamente antidepresive la pacienţii adulţi au arătat existenţa unui risc accentuat de comportament suicidar în cazul medicamentelor antidepresive comparativ cu placebo la pacienţi cu vârsta sub 25 de ani.

Terapia medicamentoasă a pacienţilor, şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc accentuat, trebuie să fie însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după modificarea dozelor. Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii cu tentă de suicid precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după apariţia unor astfel de simptome.

Velaxin nu trebuie utilizat în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârstă sub 18 ani. În studiile clinice s-au observat comportamente legate de suicid (tentative de suicid sau idei de suicid) şi ostilitate (predominant agresiune, comportament de opoziţie şi furie) mai frecvent în rândul copiilor şi adolescenţilor cărora li s-au administrat antidepresive decât în rândul celor cărora li s-a administrat placebo. Dacă, cu toate acestea, se ia decizia de efectuare a tratamentului, pe baza nevoii clinice, pacientul trebuie monitorizat cu atenţie pentru observarea promptă a apariţiei simptomelor de suicid.

În plus, lipsesc datele despre siguranţa administrării pe termen îndelungat la copii şi adolescenţi referitoare la creştere, maturizare, dezvoltare cognitivă şi comportamentală.

S-au raportat cazuri de agresiune asociate tratamentului cu venlafaxină (mai ales la începutul şi întreruperea tratamentului).

Similar altor medicamente serotoninergice, în cursul tratamentului cu venlafaxină poate apărea sindromul serotoninergic, o afecţiune cu potenţial letal, sau reacţii asemănătoare Sindromului

Neuroleptic Malign (SNM), în special în cazul utilizării concomitente cu alte medicamente serotoninergice (inclusiv ISRS, INRS şi triptani), cu medicamente care inhibă metabolizarea serotoninei, cum sunt inhibitorii de MAO (de exemplu albastru de metilen), sau cu antipsihotice sau alţi antagonişti dopaminergici (vezi pct. 4.3 şi pct. 4.5).

Simptomele sindromului serotoninergic pot include modificări ale stării mentale (de exemplu agitaţie, halucinaţii, comă), instabilitate vegetativă (de exemplu tahicardie, variaţii ale tensiunii arteriale, hipertermie), aberaţii neuromusculare (de exemplu hiperreflexie, lipsă de coordonare) şi/sau simptome digestive (de exemplu greaţă, vărsături, diaree). În cea mai severă formă a sa, sindromul serotoninergic poate fi similar SNM, care include hipertermie, rigiditate musculară, instabilitate vegetativă cu posibile fluctuaţii rapide ale semnelor vitale şi modificări ale statusului mental.

Dacă tratamentul concomitent cu venlafaxină şi alte medicamente care pot afecta sistemele neurotransmiţătorilor serotoninergici şi/sau dopaminergici este justificat clinic, se recomandă o observare atentă a pacientului, în special în timpul iniţierii tratamentului şi al creşterilor dozei.

Utilizarea concomitentă a venlafaxinei cu precursorii serotoninei (ca suplimentele cu triptofan) nu este recomandată.

Glaucomul cu unghi închis

Midriaza poate apărea în asociere cu tratamentul cu venlafaxină. Se recomandă ca pacienţii cu presiune intraoculară crescută sau care prezintă risc de glaucom acut cu unghi îngust (glaucom cu unghi închis) să fie strict monitorizaţi.

Au fost raportate în mod frecvent creşteri dependente de doză ale tensiunii arteriale la pacienţii trataţi cu venlafaxină. În cadrul experienţei ulterioare punerii pe piaţă, s-au raportat cazuri de creştere severă a tensiunii arteriale, necesitând tratament imediat. Toţi pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie cu privire la apariţia hipertensiunii arteriale, iar hipertensiunea arterială preexistentă trebuie controlată înaintea iniţierii tratamentului. Tensiunea arterială va fi reevaluată periodic, atât după iniţierea tratamentului, cât şi după creşterile dozei. Se recomandă precauţie în cazul pacienţilor cu afecţiuni subiacente ce pot fi compromise de creşterea tensiunii arteriale de exemplu tulburări ale funcţiei cardiace.

Pot apărea creşteri ale frecvenţei cardiace, în special la doze mari. Se recomandă precauţie în cazul pacienţilor cu afecţiuni subiacente ce pot fi compromise de creşterea frecvenţei cardiace.

Boala cardiacă şi riscul de aritmie

Venlafaxina nu a fost evaluată la pacienţi cu antecedente recente de infarct miocardic sau boală cardiacă cu evoluţie instabilă. Prin urmare, se recomandă precauţie în utilizarea la aceşti pacienţi.

În cadrul experienţei ulterioare punerii pe piaţă, s-au raportat cazuri de aritmie cardiacă letală asociată cu utilizarea venlafaxinei, în special în caz de supradozaj. Înainte de prescrierea venlafaxinei la pacienţii cu risc crescut de aritmie cardiacă gravă se va face o evaluare a raportului risc-beneficiu.

Pe parcursul tratamentului cu venlafaxină pot apărea convulsii. La fel ca în cazul tuturor antidepresivelor, se recomandă precauţie în iniţierea tratamentului cu venlafaxină la pacienţii cu convulsii în antecedente, iar pacienţii respectivi trebuie monitorizaţi cu atenţie. Tratamentul trebuie întrerupt la orice pacient care dezvoltă convulsii.

Pe parcursul tratamentului cu venlafaxină pot apărea cazuri de hiponatremie şi/sau sindrom de secreţie inadecvată a hormonului antidiuretic (SIADH). Acesta a fost raportat cel mai frecvent la pacienţii cu depleţie volemică sau la cei deshidrataţi. Pacienţii vârstnici, pacienţii care utilizează diuretice şi pacienţii care prezintă depleţie volemică prin orice alt mecanism pot prezenta un risc crescut de hiponatremie.

Sângerare anormală

Medicamentele care inhibă captarea serotoninei pot conduce la scăderea funcţiei plachetare. Reacţiile de sângerare legate de utilizarea ISRS şi INRS variază de la echimoze, hematoame, epistaxis şi peteşii până la hemoragii gastro-intestinale şi hemoragii cu potenţial letal. Riscul de hemoragie poate fi accentuat la pacienţii care iau venlafaxină. Ca şi în cazul altor inhibitori ai recaptării serotoninei, se recomandă precauţie în utilizarea venlafaxinei la pacienţii predispuşi la sângerări, inclusiv pacienţii trataţi cu anticoagulante şi inhibitori plachetari.

Colesterol plasmatic

S-au înregistrat creşteri relevante clinic ale colesterolemiei la 5,3% dintre pacienţii cărora li s-a administrat venlafaxină comparativ cu 0,0% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo timp de cel puţin 3 luni în studiile clinice controlate cu placebo. Trebuie avută în vedere determinarea valorilor colesterolemiei în timpul tratamentului îndelungat.

Administrarea concomitentă cu medicamente pentru scăderea ponderală

Nu au fost stabilite eficacitatea şi siguranţa utilizării venlafaxinei în asociere cu medicamente destinate scăderii ponderale, inclusiv fentermina. Nu se recomandă administrarea concomitentă a venlafaxinei cu medicamente destinate scăderii ponderale. Venlafaxina nu este indicată exclusiv pentru scăderea în greutate, nici în monoterapie, nici în asocierea cu alte medicamente.

Manie/hipomanie

La un procent scăzut de pacienţi cu tulburări ale dispoziţiei care sunt trataţi cu antidepresive, inclusiv venlafaxină, poate apărea mania/hipomania. La fel ca în cazul altor antidepresive, se recomandă precauţie în utilizarea venlafaxinei la pacienţii cu antecedente personale sau heredocolaterale de tulburare bipolară.

Agresivitate

La un procent scăzut de pacienţi trataţi cu antidepresive, inclusiv venlafaxină, poate apărea un comportament agresiv. Acesta a fost raportat la iniţierea tratamentului, la modificarea dozei şi la întreruperea tratamentului.

Similar altor antidepresive, se recomandă precauţie în utilizarea venlafaxinei la pacienţii cu antecedente de agresivitate.

Simptomele sindromului de întrerupere la încetarea tratamentului sunt frecvente, mai ales dacă aceasta s-a făcut brusc (vezi pct. 4.8). Evenimentele adverse observate în studiile clinice după întreruperea tratamentului au apărut la aproximativ 31% dintre pacienţii cărora li s-a administrat venlafaxină şi la aproximativ 17% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo.

Riscul de apariţie a simptomelor sindromului de întrerupere poate depinde de câţiva factori, inclusiv de durata tratamentului, doza utilizată şi frecvenţa reducerii dozei. Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt ameţelile, tulburările senzoriale (inclusiv paresteziile), tulburările de somn (inclusiv insomnie şi vise intense), agitaţia sau anxietatea, greaţa şi/sau vărsăturile, tremorul și cefaleea. În general, aceste simptome sunt uşoare până la moderate, dar, cu toate acestea, la unii pacienţi pot fi severe. Ele apar, de obicei, în primele zile după întreruperea tratamentului, dar s-au raportat cazuri foarte rare ale unor astfel de simptome la pacienţii care au omis accidental o doză. În general, aceste simptome sunt autolimitante şi se remit, de obicei, în decurs de 2 săptămâni, deşi, la unele persoane, această perioadă poate fi mai lungă (2-3 luni sau mai mult). De aceea, se recomandă întreruperea tratamentului prin reducerea treptată a dozei de venlafaxină într-o perioadă de câteva săptămâni sau luni, conform necesităţilor pacientului (vezi pct. 4.2).

Acatizia/agitaţia psihomotorie

Utilizarea venlafaxinei a fost asociată cu dezvoltarea acatiziei, caracterizată printr-o agitaţie şi o necesitate de mişcare supărătoare, care crează un disconfort subiectiv şi o necesitate de a se mişca, adesea însoţită de incapacitatea de a sta aşezat sau nemişcat. Apariţia acestei tulburări este mai probabilă în primele câteva săptămâni de tratament. La pacienţii care dezvoltă aceste simptome, o creştere a dozei poate fi nocivă.

Xerostomie

Au fost înregistrate cazuri de xerostomie la 10% dintre pacienţii trataţi cu venlafaxină. Aceasta poate creşte riscul apariţiei cariilor, de aceea pacienţii vor fi avertizaţi asupra importanţei menţinerii igienei dentare.

În cazul pacienţilor cu diabet zaharat, tratamentul cu ISRS sau venlafaxină poate afecta controlul glicemic. Poate fi necesară ajustarea dozei de insulină şi/sau de antidiabetic oral.

La pacienţii cărora li se administrează venlafaxină au fost raportate rezultate fals-pozitive la testele de screening prin imunelectroforeză în urină pentru fenciclidină (PCP) şi amfetamină. Acest fapt este datorat lipsei de specificitate a testelor de screening. Rezultate fals-pozitive ale testului pot fi prezente timp de câteva zile după întreruperea tratamentului cu venlafaxină. Testele de confirmare, cum sunt gaz cromatografia/spectrometria de masă, vor diferenţia venlafaxina de PCP şi amfetamină.

Velaxin conține lactoză (56,62 mg în comprimatele de 25 mg, 84,93 mg în comprimatele de 37,5 mg, 113,24 mg în comprimatele de 50 mg și 169,86 mg în comprimatele de 75 mg). Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Inhibitori ai monoaminooxidazei (IMAO):

Venlafaxina nu trebuie utilizată în asociere cu IMAO neselectivi ireversibili. Iniţierea tratamentului cu venlafaxină nu trebuie să se facă la mai puţin de 14 zile de la întreruperea tratamentului cu un IMAO neselectiv ireversibil. Tratamentul cu venlafaxină trebuie întrerupt cu cel puţin 7 zile înaintea inițierii tratamentului cu un IMAO neselectiv ireversibil (vezi pct. 4.3 şi pct. 4.4).

Inhibitor selectiv reversibil al MAO-A (moclobemidă)

Datorită riscului de apariţie a sindromului serotoninergic, nu se recomandă asocierea venlafaxinei cu un IMAO reversibil şi selectiv, precum moclobemida. După tratamentul cu un inhibitor reversibil al

MAO este permis un timp de aşteptare mai scurt de 14 zile înaintea iniţierii tratamentului cu venlafaxină. Se recomandă întreruperea tratamentului cu venlafaxină cu cel puţin 7 zile înaintea inițerii tratamentului cu un IMAO reversibil (vezi pct. 4.4).

IMAO neselectiv reversibil (linezolid)

Antibioticul linezolid este un inhibitor neselectiv şi reversibil slab al MAO, prin urmare nu trebuie administrat pacienţilor trataţi cu venlafaxină (vezi pct. 4.4).

Au fost raportate reacţii adverse severe la pacienţii la care s-a întrerupt recent tratamentul cu un IMAO şi s-a iniţiat tratamentul cu venlafaxină, sau la care s-a întrerupt recent tratamentul cu venlafaxină, după care s-a iniţiat tratamentul cu un IMAO. Aceste reacţii au inclus tremor, mioclonii, diaforeză, greaţă, vărsături, hiperemie facială tranzitorie, ameţeali şi hipertermie cu caracteristici de tipul sindromului neuroleptic malign, convulsii şi deces.

Similar altor medicamente serotoninergice, în cursul tratamentului cu venlafaxină poate apărea sindromul serotoninergic, o afecţiune cu potențial letal, în special în cazul utilizării concomitente a altor medicamente ce pot afecta sistemul de neurotransmisie serotoninergică (incluzând triptani, ISRS,

INRS, litiu, sibutramină, sunătoare [Hypericum perforatum], fentanil și analogii săi, tramadol, dextrometorfan, tapentadol, petidină, metadonă sau pentazocină), cu medicamente care afectează metabolizarea serotoninei (cum sunt IMAO de exemplu albastru de metilen) sau cu precursori de serotonină (cum sunt suplimentele de triptofan).

În cazul în care situaţia clinică impune asocierea terapeutică a venlafaxinei cu un ISRS, un INRS sau un agonist al receptorilor serotoninergici (triptan), se recomandă supravegherea atentă a pacientului, în special în perioadele de iniţiere a tratamentului şi de creştere a dozei. Nu se recomandă utilizarea concomitentă a venlafaxinei cu precursori de serotonină (cum sunt suplimentele de triptofan) (vezi pct.

4.4).

Substanţe cu acţiune la nivelul SNC

Nu s-a evaluat în mod sistematic riscul pe care îl implică utilizarea venlafaxinei în asociere cu alte substanţe cu acţiune la nivelul SNC. În consecinţă, se recomandă precauţie în administrarea venlafaxinei în asociere cu alte substanţe cu acţiune la nivelul SNC.

S-a dovedit că venlafaxina nu creşte gradul de afectare psihică şi motorie cauzată de alcoolul etilic. Cu toate acestea, similar tuturor substanţelor cu acţiune la nivelul SNC, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite consumul de alcool etilic.

Efectul altor medicamente asupra venlafaxinei

Ketoconazol (inhibitor al CYP3A4)

Un studiu farmacocinetic cu ketoconazol la pacienţii metabolizatori rapizi (MR) sau lenţi (ML) pe calea CYP2D6 a indicat o valoare mai mare a ASC pentru venlafaxină (70% şi 21% la pacienţii

CYP2D6 ML, respectiv MR) şi O-desmetilvenlafaxină (33% şi 23% la pacienţii CYP2D6 ML, respectiv MR) în urma administrării ketoconazolului. Utilizarea concomitentă a inhibitorilor CYP3A4 (de exemplu, atazanavir, claritromicină, indinavir, itraconazol, voriconazol, posaconazol, ketoconazol, nelfinavir, ritonavir, saquinavir, telitromicină) şi venlafaxinei poate creşte concentraţiile de venlafaxină şi O-desmetilvenlafaxină. Prin urmare, se recomandă precauţie dacă pacientul este tratat concomitent cu un inhibitor CYP3A4 şi venlafaxină.

Efectul venlafaxinei asupra altor medicamente

Medicamente metabolizate de izoenzimele citocromului P450

Studiile in vivo indică faptul că venlafaxina este un inhibitor relativ slab al CYP2D6. Venlafaxina nu inhibă in vivo CYP3A4 (alprazolam și carbamazepină), CYP1A2 (cafeină) și CYP2C9 (tolbutamidă) sau CYP2C19 (diazepam).

În cazul utilizării concomitente a venlafaxinei şi litiului poate apărea sindromul serotoninergic (vezi 'Sindromul serotoninergic”).

Diazepam

Venlafaxina nu are efecte asupra parametrilor farmacocinetici şi farmacodinamici ai diazepamului şi ai metabolitului său activ, desmetildiazepamul. Diazepamul nu pare să afecteze parametrii farmacocinetici ai venlafaxinei sau ai O-desmetilvenlafaxinei. Nu se cunoaşte dacă există o interacţiune farmacocinetică şi/sau farmacodinamică cu alte benzodiazepine.

Imipramină

Venlafaxina nu a afectat parametrii farmacocinetici ai imipraminei şi ai 2-OH-imipraminei. În cazul administrării unei doze zilnice de venlafaxină cuprinse între 75 mg şi 150 mg, creşterea dependentă de doză a ASC pentru 2-OH-desipramină a fost de 2,5 până la 4,5 ori. Imipramina nu a afectat parametrii farmacocinetici ai venlafaxinei şi ai O-desmetilvenlafaxinei. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestei interacţiuni. Se recomandă precauţie în cazul administrării concomitente a venlafaxinei şi imipraminei.

Haloperidol

Un studiu farmacocinetic cu haloperidol a indicat o scădere cu 42% a clearance-ului oral total, o creştere cu 70% a ASC şi o creştere cu 88% a Cmax, însă nicio modificare a timpului de înjumătăţire pentru haloperidol. Acest lucru trebuie luat în considerare la pacienţii trataţi concomitent cu haloperidol şi venlafaxină. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestei interacţiuni.

Risperidonă

Venlafaxina a determinat creşterea valorii ASC a risperidonei cu 50%, dar nu a afectat în mod semnificativ profilul farmacocinetic al fracţiunii active totale (risperidonă plus 9-hidroxirisperidonă).

Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestei interacţiuni.

Administrarea concomitentă a venlafaxinei şi metoprololului la voluntari sănătoşi în cadrul unui studiu de interacţiune farmacocinetică privind ambele medicamente a condus la o creştere a concentraţiilor plasmatice ale metoprololului cu aproximativ 30-40%, fără a afecta concentraţiile plasmatice ale metabolitului său activ, alfa-hidroximetoprolol. Nu se cunoaşte relevanţa clinică a acestei constatări la pacienţii hipertensivi. Metoprololul nu a afectat profilul farmacocinetic al venlafaxinei şi al metabolitului său activ, O-desmetilvenlafaxina. Se recomandă precauţie în cazul administrării concomitente a venlafaxinei şi metoprololului.

Un studiu farmacocinetic cu indinavir a indicat o scădere cu 28% a ASC şi o scădere cu 36% a Cmax pentru indinavir. Indinavirul nu a afectat parametrii farmacocinetici ai venlafaxinei şi ai

O-desmetilvenlafaxinei. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestei interacţiuni.

În experiența ulterioară punerii pe piață, au fost raportate sarcini nedorite la femeile care utilizează contraceptive orale concomitent cu tratamentul cu venlafaxină. Nu există dovezi clare că aceste sarcini au fost rezultatul unei interacțiuni medicamentoase cu venlafaxina. Nu s-a efectuat niciun studiu de interacțiune cu contraceptivele hormonale.

Nu există date adecvate privind utilizarea venlafaxinei la femeile gravide.

Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Nu se cunoaşte riscul potenţial la om. Administrarea venlafaxinei la femeile gravide trebuie să se facă numai dacă beneficiile anticipate depăşesc posibilele riscuri.

Similar altor inhibitori ai recaptării serotoninei (ISRS/INRS), pot apărea simptome de întrerupere la nou-născut în cazul în care venlafaxina este utilizată la naştere sau cu puţin timp înainte de naştere.

Unii nou-născuţi care au fost expuşi la venlafaxină în ultima parte a celui de-al treilea trimestru de sarcină au dezvoltat complicaţii, necesitând alimentaţie asistată prin canulare, susţinere respiratorie sau spitalizare prelungită. Asemenea complicaţii pot surveni imediat după naştere.

Datele epidemiologice au sugerat că utilizarea ISRS în timpul sarcinii, în special în ultima perioadă a sarcinii, poate creşte riscul de hipertensiune pulmonară persistentă a nou-născutului (HAPPN). Deşi asocierea HAPPN cu tratamentul cu INRS nu a fost investigată în niciun studiu, acest risc potenţial nu poate fi exclus pentru venlafaxină, luând în considerare mecanismul de acţiune înrudit (inhibarea recaptării serotoninei).

La nou-născuţii ale căror mame au utilizat un ISRS/INRS în ultima parte a sarcinii pot fi observate următoarele simptome: iritabilitate, tremor, hipotonie, plâns persistent şi dificultăţi de supt sau de somn. Aceste simptome se pot datora fie efectelor serotoninergice, fie simptomelor de expunere. În majoritatea cazurilor, aceste complicaţii sunt observate imediat sau în decurs de 24 de ore de la naştere.

Venlafaxina şi metabolitul său activ O-desmetilvenlafaxina sunt excretate în laptele matern. Au fost raportate, ulterior punerii pe piaţă, cazuri de sugari alăptaţi la sân care au manifestat plâns, iritabilitate şi anomalii ale somnului. De asemenea, după întreruperea alăptării au fost raportate simptome similare cu întreruperea administrării venlafaxinei. Nu se poate exclude riscul existent pentru sugar. Prin urmare, decizia de a continua/întrerupe alăptarea sau de a continua/întrerupe tratamentul cu Velaxin trebuie luată considerând beneficiile alăptării la sân pentru copil şi beneficiile tratamentului cu

Velaxin pentru mamă.

Orice medicament psihoactiv poate afecta judecata, gândirea şi capacităţile motorii. Prin urmare, orice pacient tratat cu venlafaxină trebuie avertizat cu privire la posibilitatea afectării capacităţii sale de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje periculoase.

Reacțiile adverse cel mai frecvent raportate (>1/10) în cadrul studiilor clinice au fost: greaţă, xerostomie, cefalee și hipersudoraţie (inclusiv sudoraţie nocturnă).

Reacţiile adverse sunt prezentate mai jos, clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi frecvenţă.

Frecvențele sunt definite ca: foarte frecvente (1/10); frecvente (1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (1/1000 şi <1/100); rare (1/10000 şi ; <1/1000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Aparate, Foarte Frecvente Mai puţin Rare Cu frecvenţă sisteme şi frecvente frecvente necunoscută organe

Tulburări Trombocitopenie, hematologice şi Tulburări sanguine limfatice incluzând agranulocitoză, anemie aplastică, neutropenie, pancitopenie

Tulburări ale Reacţie anafilactică sistemului imunitar

Tulburări Sindromul secreţiei endocrine inadecvate a hormonului antidiuretic (SIADH)

Tulburări Scăderea Hiponatremie metabolice şi apetitului de nutriţie alimentar

Tulburări Stare de confuzie, Halucinaţii, Manie Ideaţie suicidară și psihice Depersonalizare, Pierdere a conduită suicidară*, Delir,

Anorgasmie, contactului Agresivitate**

Scădere a cu realitatea, libidoului, Agitaţie,

Nervozitate, Orgasm

Insomnie, anormal (în

Vise anormale cazul femeilor),

Apatie,

Hipomanie,

Bruxism

Tulburări ale Ameţeli, Somnolenţă, Acatizie/ Convulsi Sindrom neuroleptic sistemului Cefalee Tremor, Agitaţie i malign (SNM), Sindrom nervos *** Parestezie, psihomotorie serotoninergic, Hipertonie , Sincopă, Tulburări extrapiramidale

Mioclonii, inclusiv distonie şi

Coordonare diskinezie, Diskinezie anormală, tardivă

Tulburări de echilibru,

Disgeuzie

Tulburări Tulburări vizuale, Glaucom cu unghi închis oculare inclusiv vedere înceţoşată,

Midriază,

Tulburări de acomodare

Tulburări Tinitus Vertij acustice şi vestibulare

Tulburări Palpitaţii Tahicardie Fibrilaţie ventriculară, cardiace Tahicardie ventriculară (inclusiv Torsada

Vârfurilor

Tulburări Hipertensiune Hipotensiune Hipotensiune arterială, vasculare arterială, arterială Sângerări (sângerare a

Vasodilataţie (de ortostatică mucoaselor) cele mai multe ori hiperemie facială tranzitorie)

Tulburări Căscat Dispnee Eozinofilie pulmonară respiratorii, toracice şi mediastinale

Tulburări Greaţă, Vărsături Hemoragie Pancreatită gastro- Xerostom Diaree, gastro- intestinale ie Constipaţie intestinală

Tulburări Hepatită, Valori anormale hepatobiliare ale testelor funcţionale hepatice

Afecțiuni Hiperhi Angioedem, Sindrom Stevens-Johnson, cutanate şi ale droză Reacţii de Eritem polimorf, ţesutului (inclusiv fotosensibili Necroliză epidrrmică subcutanat sudoraţie tate, toxică, Prurit, Urticarie nocturnă) Echimoze

Erupţie cutanată tranzitorie,

Alopecie

Tulburări Rabdomioliză musculo- scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Tulburări Disurie, (în Retenţie Incontine renale şi ale principal ezitare urinară nţă căilor urinare urinară), urinară

Polakiurie

Tulburări ale Tulburări aparatului menstruale (ca genital şi menoragie, sânului metroragie),

Tulburări de ejaculare,

Disfuncţie erectilă

Tulburări Astenie, generale şi la Fatigabilitate, nivelul locului Frisoane de administrare

Investigaţii Creştere a Creştere în Prelungire a intervalului diagnostice valorilor greutate, QT pe electrocardiogramă, colesterolului Scădere în Prelungire a timpului de seric greutate sângerare, Creştere a valorilor prolactinei serice

*Au fost raportate cazuri de ideaţie suicidară şi de comportament suicidar pe parcursul tratamentului cu venlafaxină sau la scurt timp după întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4).

**Vezi pct. 4.4.

***În studiile clinice cumulate, incidenţa cefaleei a fost similară pentru venlafaxină și placebo.

Întreruperea administrării venlafaxinei (mai ales în cazul întreruperii bruşte) determină, de obicei, apariţia simptomelor sindromului de întrerupere. Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt ameţeli, tulburări senzoriale (inclusiv parestezii), tulburări de somn (inclusiv insomnie şi vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă şi/sau vărsături, tremor, vertij, cefalee și sindrom gripal. În general, aceste simptome sunt uşoare până la moderate şi autolimitante, dar, cu toate acestea, la unii pacienţi pot fi severe şi/sau pot persista o perioadă îndelungată. De aceea, se recomandă ca atunci când tratamentul cu venlafaxină nu mai este necesar, acesta să se întrerupă prin reducerea treptată a dozei (vezi pct. 4.2 și pct. 4.4).

În general, profilul de reacţii adverse al venlafaxinei (în studii clinice placebo-controlate) la copii şi adolescenţi (cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani) a fost similar cu cel observat la adulţi. La fel ca la adulţi, au fost observate scădere a apetitului alimentar, pierdere ponderală, creştere a tensiunii arteriale şi creştere a colesterolemiei (vezi pct. 4.4).

În cadrul studiilor clinice efectuate la copii şi adolescenţi s-a observat ideaţia suicidară ca reacţie adversă. De asemenea, a fost raportat un număr crescut de cazuri de ostilitate şi, în special în tulburarea depresivă majoră, de autovătămare.

La copii şi adolescenţi s-au observat în special următoarele reacţii adverse: dureri abdominale, agitaţie, dispepsie, echimoze, epistaxis şi mialgie.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

În experienţa ulterioară punerii pe piaţă, supradozajul cu venlafaxină a fost raportat în special în cazul asocierii cu alcool etilic şi/sau alte medicamente. Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate în cazul supradozajului includ tahicardie, modificări ale nivelului de conştienţă (mergând de la somnolenţă până la comă), midriază, convulsii şi vărsături. S-au raportat şi alte reacţii adverse, inclusiv modificări electrocardiografice (de exemplu prelungire a intervalului QT, bloc de ramură, prelungire a complexului QRS), tahicardie ventriculară, bradicardie, hipotensiune arterială, vertij şi deces.

Studiile retrospective publicate indică faptul că supradozajul cu venlafaxină poate fi asociat unui risc crescut de evoluţie letală, comparativ cu cel observat în cazul antidepresivelor ISRS, dar mai mic decât cel observat în cazul antidepresivelor triciclice. Studiile epidemiologice au arătat că pacienţii trataţi cu venlafaxină prezintă un număr mai mare de factori de risc suicidar decât pacienţii trataţi cu

ISRS. Nu este clară măsura în care constatarea unui risc crescut de evoluţie letală poate fi atribuită toxicităţii generate de supradozajul cu venlafaxină, sau, dimpotrivă, unor caracteristici ale pacienţilor trataţi cu venlafaxină. Prescrierea de venlafaxină trebuie să se facă cu cea mai mică doză de medicament, respectând buna conducere a tratamentului pacientului, în scopul reducerii riscului de supradozaj.

Tratamentul recomandat

Se recomandă măsuri generale de susţinere a funcţiilor vitale şi măsuri simptomatice; vor fi monitorizate ritmul cardiac şi semnele vitale. Nu se recomandă inducerea vărsăturilor în cazul în care există risc de aspiraţie. Poate fi indicat lavajul gastric, dacă este efectuat la scurt timp după ingestie sau la pacienţii simptomatici. Administrarea de cărbune activat poate, de asemenea, să limiteze absorbţia substanţei active. Diureza forţată, dializa, hemoperfuzia şi transfuzia de schimb au o probabilitate mică de a aduce beneficii. Nu se cunosc antidoturi specifice pentru venlafaxină.

Grupa farmacoterapeutică: psihoanaleptice, antidepresive, alte antidepresive, codul ATC: N06AX16

La om se consideră că mecanismul acţiunii antidepresive a venlafaxinei este asociat efectului acesteia de potenţare a activităţii de neurotransmisie în sistemul nervos central. Studiile preclinice au evidenţiat că venlafaxina şi principalul său metabolit, o-desmetil-venlafaxina (ODV), sunt inhibitori potenţi ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei. De asemenea, venlafaxina este un slab inhibitor al captării dopaminei. Venlafaxina şi metabolitul său activ reduc responsivitatea β-adrenergică atât după administrarea în regim acut (în doză unică), cât şi cronic.

Venlafaxina şi ODV sunt în mare măsură similare din punct de vedere al acţiunii globale asupra recaptării neurotransmiţătorilor şi a legării la receptori.

In vitro, venlafaxina nu are practic nicio afinitate faţă de receptorii muscarinici, colinergici, H1-histaminergici sau α1-adrenergici la nivelul creierului de şobolan. Activitatea farmacologică asupra acestor receptori poate fi asociată cu diferite reacţii adverse observate în cazul altor medicamente antidepresive, cum sunt reacţiile adverse de tip anticolinergic, sedativ sau cardiovascular.

Venlafaxina nu prezintă nicio activitate de inhibare a monoaminooxidazei (MAO).

Studiile in vitro au relevat faptul că venlafaxina nu are, practic, nicio afinitate pentru receptorii sensibili la opiacee şi benzodiazepine.

Eficacitatea tratamentului episoadelor depresive majore cu venlafaxină cu eliberare imediată a fost demonstrată în cadrul a cinci studii randomizate în regim dublu-orb, placebo-controlate, desfăşurate pe termen scurt, cu durata cuprinsă între 4 şi 6 săptămâni, care au utilizat doze de cel mult 375 mg pe zi.

Eficacitatea tratamentului episoadelor depresive majore cu venlafaxină cu eliberare prelungită a fost demonstrată în cadrul a două studii placebo-controlate, desfăşurate pe termen scurt, cu durata cuprinsă între 8 şi 12 săptămâni, care au utilizat doze cuprinse între 75 şi 225 mg pe zi.

În cadrul unui studiu pe termen lung, pacienţii adulţi din ambulatoriu care au răspuns la tratamentul administrat într-un studiu deschis, cu durata de 8 săptămâni, asupra venlafaxinei cu eliberare prelungită (75, 150 sau 225 mg) au fost randomizaţi pentru a continua tratamentul cu aceeaşi doză de venlafaxină cu eliberare prelungită sau cu placebo, timp de cel mult 26 de săptămâni, fiind observaţi pentru depistarea recurențelor.

În cadrul unui al doilea studiu pe termen lung, eficacitatea venlafaxinei în prevenirea recurenţei episoadelor depresive pe o perioadă de 12 luni a fost stabilită printr-un studiu clinic dublu-orb, placebo-controlat, la pacienţi adulţi din ambulatoriu cu episoade depresive majore recurente care au răspuns la tratamentul cu venlafaxină (100 până la 200 mg pe zi, de două ori pe zi) în ultimul episod de depresie.

Venlafaxina este metabolizată în proporţie mare, în principal la metabolitul său activ,

O-desmetilvenlafaxina (ODV). Valoarea medie ± DS a timpilor de înjumătăţire plasmatică pentru venlafaxină şi ODV sunt de 5±2 ore, respectiv 11±2 ore. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru pentru venlafaxină şi ODV sunt atinse în decurs de 3 zile de tratament cu doze orale repetate.

Venlafaxina şi ODV prezintă o evoluţie liniară a parametrilor farmacocinetici în intervalul cuprins între 75 mg şi 450 mg pe zi.

După administrarea unei doze orale unice de venlafaxină cu eliberare imediată, venlafaxina este absorbită în proporţie de cel puţin 92%. Biodisponibilitatea absolută este de 40% până la 45%, datorită metabolizării presistemice. După administrarea venlafaxinei cu eliberare imediată, concentraţiile plasmatice maxime ale venlafaxinei şi ODV sunt atinse după 2 ore şi respectiv 3 ore. După administrarea venlafaxinei sub formă de capsule cu eliberare prelungită, concentraţiile plasmatice maxime ale venlafaxinei şi ODV sunt atinse după 5,5 ore şi respectiv 9 ore. Dacă sunt administrate doze zilnice egale de venlafaxină, fie sub formă de comprimate cu eliberare imediată, fie sub formă de capsule cu eliberare prelungită, capsulele cu eliberare prelungită determină o viteză de absorbţie mai lentă, însă acelaşi grad de absorbţie comparativ cu forma de comprimate cu eliberare imediată.

Alimentele nu afectează biodisponibilitatea venlafaxinei şi a ODV.

Legarea venlafaxinei şi a ODV la proteinele plasmatice umane este minimă pentru concentraţiile terapeutice (27%, respectiv 30%). După administrarea intravenoasă, volumul de distribuţie al venlafaxinei la starea de echilibru este de 4,4±1,6 L/kg.

Venlafaxina este metabolizată în proporţie mare la nivel hepatic. Studiile in vitro şi in vivo indică faptul că venlafaxina este biotransformată prin intermediul CYP2D6 în principalul său metabolit activ,

ODV. Studiile in vitro şi in vivo indică faptul că venlafaxina este metabolizată prin intermediul

CYP3A4 într-un metabolit minor, mai puţin activ, N-desmetilvenlafaxina. Studiile in vitro şi in vivo indică faptul că venlafaxina este un inhibitor slab al CYP2D6. Venlafaxina nu inhibă CYP1A2,

CYP2C9 sau CYP3A4.

Venlafaxina şi metabolitul său activ sunt în principal excretate renal. Aproximativ 87% din doza de venlafaxină se regăseşte în urină în următoarele 48 de ore sub formă de venlafaxină nemodificată (5%), ODV neconjugat (29%), ODV conjugat (26%) sau alţi metaboliţi minori inactivi (27%).

Valorile medii ±DS ale clearance-ului plasmatic la starea de echilibru pentru venlafaxină şi ODV sunt de 1,3±0,6 L/h/kg şi respectiv 0,4±0,2 L/h/kg.

Vârstă şi sex

Vârsta şi sexul subiectului nu influenţează în mod semnificativ parametrii farmacocinetici ai venlafaxinei şi ai ODV.

Metabolizatori rapizi/lenţi pe calea CYP2D6

Concentraţiile plasmatice ale venlafaxinei sunt mai mari la metabolizatorii lenţi decât la metabolizatorii rapizi pe calea CYP2D6. Deoarece expunerea totală (ASC) pentru venlafaxină şi ODV este similară pentru metabolizatorii lenţi şi cei rapizi pe calea CYP2D6, nu este necesară diferenţierea dozajului de venlafaxină pentru aceste două categorii de pacienţi.

Timpul de înjumătăţire plasmatică pentru venlafaxină şi ODV s-a prelungit la subiecţii cu scor Child-

Pugh A (insuficienţă hepatică uşoară) şi Child-Pugh B (insuficienţă hepatică moderată) faţă de subiecţii cu funcţie hepatică normală. Clearance-ul oral s-a redus atât pentru venlafaxină, cât şi pentru

ODV. S-a observat un grad mare de variabilitate de la un subiect la altul. Datele privind utilizarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sunt limitate (vezi pct. 4.2).

La pacienţii dializaţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al venlafaxinei s-a prelungit cu aproximativ 180%, iar clearance-ul s-a redus cu aproximativ 57% faţă de subiecţii cu funcţie renală normală, iar timpul de înjumătăţire plasmatică pentru ODV s-a prelungit cu aproximativ 142%, în timp ce clearance-ul s-a redus cu aproximativ 56%. La pacienţii cu insuficienţă renală severă şi la pacienţii care necesită hemodializă este necesară ajustarea dozelor (vezi pct. 4.2).

Studiile cu venlafaxină efectuate la şobolani şi şoareci nu au adus nicio dovadă de carcinogeneză. O gamă largă de teste in vitro şi in vivo au demonstrat că venlafaxina nu este mutagenă.

Studiile la animale privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere au indicat în cazul şobolanilor o scădere a greutăţii corporale a puilor, o creştere a numărului de nou-născuţi morţi şi o creştere a deceselor puilor în cursul primelor 5 zile de alăptare. Nu se cunoaşte cauza acestor decese. Aceste efecte au apărut la doza de 30 mg/kg şi zi, care este de 4 ori mai mare decât doza zilnică la om, de 375 mg venlafaxină (calculată în mg/kg). Doza maximă la care nu au apărut aceste efecte a fost de 1 - 2 ori mai mare decât doza administrată la om. Nu se cunoaşte riscul potenţial la om.

Într-un studiu la şobolani în care au fost expuşi la ODV atât masculi, cât şi femele, s-a observat o reducere a fertilităţii. Expunerea a fost de aproximativ 1-2 ori mai mare decât cea dată de doza de venlafaxină la om, egală cu 375 mg pe zi. Nu se cunoaşte relevanţa acestei constatări pentru om.

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Stearat de magneziu

Amidonglicolat de sodiu (tip A)

Celuloză microcristalină

Lactoză monohidrat

Nu este cazul.

5 ani

A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.

Velaxin 25 mg comprimate

Cutie cu 3 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 10 comprimate

Cutie cu 6 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 10 comprimate

Velaxin 37,5 mg comprimate

Cutie cu 2 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 14 comprimate

Cutie cu 4 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 14 comprimate

Velaxin 50 mg comprimate

Cutie cu 3 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 10 comprimate

Cutie cu 6 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 10 comprimate

Velaxin 75 mg comprimate

Cutie cu 2 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 14 comprimate

Cutie cu 4 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 14 comprimate

Fără cerinţe speciale.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Egis Pharmaceuticals PLC

Kerestúri út 30-38, 1106 Budapesta,

Ungaria

Velaxin 25 mg comprimate 12006/2019/01-02

Velaxin 37,5 mg comprimate 12007/2019/01-02

Velaxin 50 mg comprimate 12008/2019/01-02

Velaxin 75 mg comprimate 12009/2019/01-02

Data reînnoirii - Iunie 2019

Iunie 2019

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .