VALDREN 30mg comprimate filmate prospect medicament

Valdren 30 mg comprimate filmate

Valdren 45 mg comprimate filmate

Valdren 30 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat conţine mirtazapină 30 mg.

Valdren 45 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat conţine mirtazapină 45 mg.

Valdren 30 mg comprimate filmate : fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat 198 mg.

Valdren 45 mg comprimate filmate: fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat 297 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat

Valdren 30 mg comprimate filmate

Comprimate filmate bej, rotunde, biconvexe, cu linie de divizare pe una din feţe şi un diametru de 9,1 + 0,2 mm.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Valdren 45 mg comprimate filmate

Comprimate filmate albe, rotunde, biconvexe, cu un diametru de 11,1 + 0,2 mm.

Tratamentul episoadelor de depresie majoră la adulţi.

Doza zilnică eficace este de obicei cuprinsă între 15 şi 45 mg; doza de iniţiere este de 15 sau de 30 mg.

Mirtazapina începe să îşi exercite efectul în general, după 1-2 săptămâni de tratament. Tratamentul cu o doză adecvată trebuie să producă un răspuns pozitiv în 2-4 săptămâni. În cazul unui răspuns insuficient, doza poate fi crescută până la nivelul dozei maxime. Dacă nu se obţine nici un răspuns în următoarele 2-4 săptămâni, tratamentul trebuie oprit.

Doza recomandată este aceeaşi ca pentru adulţi. La pacienţii vârstnici, creşterea dozei trebuie să se facă sub supraveghere atentă pentru a obţine un răspuns satisfăcător şi sigur.

Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani

Mirtazapina nu trebuie să fie utilizată la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani (vezi pct. 4.4).

Populaţii speciale de pacienţi

Clearance-ul mirtazapinei poate fi scăzut la pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă (clearance-ul creatininei < 40 ml/min). Acest lucru trebuie luat în considerare atunci când se prescrie mirtazapină la această categorie de pacienţi (vezi pct. 4.4).

Clearance-ul mirtazapinei poate fi scăzut la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Acest lucru trebuie luat în considerare atunci când se prescrie mirtazapină la această categorie de pacienţi, în special cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.4).

Timpul de înjumătăţire prin eliminare al mirtazapinei este de 20-40 ore şi de aceea mirtazapina este adecvată pentru administrare o dată pe zi. Administrarea se face de preferat seara, într-o singură doză, înainte de culcare.

Mirtazapina se poate aministra şi în două doze separate (dimineaţa şi seara, cu doza mai mare administrată seara).

Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu o cantitate suficientă de lichid.

Pacienţii cu depresie trebuie trataţi pentru o perioadă de cel puţin 6 luni, pentru dispariţia completă a simptomelor.

Se recomandă întreruperea treptată a tratamentului pentru a evita simptomele de întrerupere (vezi pct. 4.4).

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Utilizarea mirtazapinei concomitent cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) (vezi pct. 4.5).

Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani

Mirtazapina nu trebuie administrată la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.

Comportamente asociate cu suicidul (tentativă de suicid şi ideaţie suicidară) şi ostilitate(predominant agresivitate, comportament opoziţional şi furie) au fost observate mai frecvent în studiile clinice efectuate la copii şi adolescenţi trataţi cu antidepresive comparativ cu cei la care s-a administrat placebo. În cazul în care decizia de tratament este luată ţinând cont de necesităţile clinice, pacientul trebuie supravegheat atent pentru apariţia simptomelor suicidare. În plus, lipsesc datele de siguranţă pe termen lung pentru copii şi adolescenţi, în ce priveşte creşterea, maturizarea şi dezvoltarea cognitivă şi comportamentală.

Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, autovătămare şi suicid (evenimente legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia unor semne consistente de remisiune. Dată fiind posibilitatea ca situaţia să nu se amelioreze în primele săptămâni de tratament, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării.

Pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de ideaţie suicidară sau tentativă de suicid şi trebuie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul tratamentului. Rezultatele unei metaanalize a studiilor clinince placebo-controlate cu medicamente antidepresive la pacienţi adulţi cu afecţiuni psihiatrice au evidenţiat un risc crescut al comportamentului suicidar în cazul medicamentelor antidepresive comparativ cu placebo la pacienţi cu vârsta sub 25 ani.

Tratamentul cu medicamente antidepresive trebuie însoţit de o monitorizare atentă a pacienţilor, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după modificările ulterioare ale dozelor. Pacienţilor (şi aparţinătorilor) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii suicidare şi a modificărilor neobişniute de comportament precum şi la obligaţia de a solicita sfatul medicului imediat după apariţia unor astfel de simptome.

Cu privire la posibilitatea de suicid, în special la începutul tratamentului, pacienţilor trebuie să li se pună la dispoziţie un număr mic de comprimate de Valdren.

Deprimarea funcţiei măduvei osoase

În timpul tratamentului cu mirtazapină a fost raportată deprimarea funcţiei măduvei osoase, manifestată de obicei ca granulocitopenie sau agranulocitoză. Agranulocitoza reversibilă a fost raportată rar în studiile clinice cu mirtazapină. În perioada de după punerea pe piaţă a mirtazapinei au fost raportate cazuri foarte rare de agranulocitoză, majoritatea reversibile, dar în unele cazuri letale. Majoritatea cazurilor letale s-au înregistrat la pacienţi cu vârsta de peste 65 ani. Medicul trebuie să fie atent la simptome cum sunt febră, dureri în gât, stomatită şi alte semne de infecţie; la apariţia acestor simptome, tratamentul trebuie întrerupt şi trebuie efectuată hemoleucograma completă.

Icter

Apariţia icterului necesită întreruperea tratamentului.

Situaţii care necesită supraveghere

Stabilirea atentă a dozelor, precum şi o monitorizare atentă şi regulată este necesară la pacienţii cu:

- epilepsie sau sindrom organic cerebral: deşi experienţa clinică indică o incidenţă scăzută a crizelor epileptice în timpul tratamentului cu mirtazapină, similar altor antidepresive, tratamentul cu mirtazapină trebuie administrat cu precauţie la pacienţi cu antecedente de crize convulsive.

Tratamentul trebuie întrerupt la orice pacient la care apar convulsii, sau dacă frecvenţa convulsiilor creşte.

- insuficienţă hepatică: după administrarea unei doze orale unice de 15 mg mirtazapină, clearance-ul mirtazapinei a fost cu 35 % mai scăzut la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, comparativ cu pacienţii cu funcţie hepatică normală. Concentraţia plasmatică medie a mirtazapinei a crescut cu 55 %.

- insuficienţă renală: după administrarea unei doze orale unice de 15 mg mirtazapină, clearance-ul mirtazapinei a fost cu 30 %, respectiv 50 % mai scăzut la pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei <40 ml/min) şi severă (clearance-ul ceratininei 10 ml/min), comparativ cu pacienţii cu funcţie renală normală. Concentraţia plasmatică medie a mirtazapinei a crescut cu 55 %, respectiv cu 115 %. Nu s-au observant diferenţe semnificative la pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei < 80 ml/min) comparativ cu grupul de control.

- afecţiuni cardiace, cum sunt tulburările de conducere, angină pectorală sau infarct miocardic recent, care necesită precauţiile obişnuite şi atenţie la administrarea medicaţiei concomitente.

- hipotensiune arterială.

- diabet zaharat: la pacienţii cu diabet zaharat antidepresivele pot modifica controlul glicemiei. Poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină şi/sau a antidiabeticelor orale şi se recomandă monitorizare atentă.

Similar altor medicamente antidepresive, trebuie luate în consideraţie următoarele:

- agravarea simptomelor psihotice atunci când se administrează medicamente antidepresive pacienţilor cu schizofrenie sau alte tulburări psihice; poate apare intensificarea ideaţiei paranoide.

- în cazul tratamentului fazei depresive a tulburării bipolare, aceasta poate trece în fază maniacală.

Pacienţii cu antecedente de manie/hipomanie trebuie atent monitorizaţi. Tratamentul cu mirtazapină trebuie înterupt la orice pacient care intră în fază maniacală.

- deşi mirtazapina nu determină dependenţă, experienţa de după punerea pe piaţă arată că întreruperea bruscă a tratamentului după administrare de lungă durată poate conduce la apariţia simptomelor de întrerupere. Majoritatea simptomelor de întrerupere sunt uşoare şi autolimitate. Printre diversele simptome de întrerupere raportate, ameţelile, agitaţia, anxietatea, cefaleea şi greaţa sunt cele mai frecvente. Deşi acestea au fost raportate ca simptom de întrerupere, trebuie să se ia în considerare faptul că simptomele pot fi expresia bolii subiacente. Aşa cum se menţionează la pct. 4.2, se recomandă ca întreruperea tratamentului cu mirtazapină să se facă gradat.

- sunt necesare precauţii la pacienţii cu tulburări de micţiune, cum este hiperplazia de prostată şi la cei cu glaucom acut cu unghi îngust şi presiune intraoculară crescută (deşi nu sunt anticipate probleme la administrarea de mirtazapină, datorită acţiunii sale anticolinergice foarte slabe).

- acatizia/agitaţia psihomotorie: utilizarea antidepresivelor s-a asociat cu apariţia acatiziei, caracterizată printr-o stare de nelinişte percepută subiectiv ca neplăcută sau incapacitatea de a sta liniştit şi nevoia de mişcare, deseori asociate cu incapacitatea de a sta liniştit aşezat sau în picioare.

Şansele cele mai mari de apariţie a acestor simptome sunt în primele câteva săptămâni de tratament.

Creşterea dozei poate fi nocivă acestor pacienţi.

Hiponatriemie

Hiponatriemia, probabil datorită secreţiei inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH), a fost foarte rar raportată în asociere cu utilizarea de mirtazapină. Precauţiile sunt necesare în cazul pacienţilor cu risc, cum sunt vârstnicii sau pacienţii trataţi concomitent cu medicamente cunoscute că determină hiponatremie.

Interacţiunea cu substanţele cu acţiune serotoninergică: sindromul serotoninergic poate apărea când ISRS sunt utilizaţi concomitent cu alte substanţe cu acţiune serotoninergică (vezi pct. 4.5). Simptome ale sindromului serotoninergic pot fi hipertermie, rigiditate, mioclonii, instabilitate vegetativă cu posibile fluctuaţii rapide ale funcţiilor vitale, modificări ale statusului mintal care includ confuzie, iritabilitate şi agitaţie extremă, cu evoluţie spre delir şi comă. Experienţa de după punerea pe piaţă a demonstrat că sindromul serotoninergic apare foarte rar la pacienţi trataţi cu mirtazapină în monoterapie (vezi pct. 4.8).

Deseori, pacienţii vârstnici sunt mai sensibili, în special în ceea ce priveşte reacţiile adverse ale antidepresivelor. În timpul studiilor clinice cu mirtazapină nu au fost raportate reacţii adverse mai frecvent la vârstnici comparativ cu celelalte grupe de vârstă.

Acest medicament conţine lactoză monohidrat. Acest medicament nu trebuie administrat pacienţilor cu tulburări ereditare rare ca intoleranţa la galactoză, deficitul de lactază Lapp şi sindrom de malabsorbţie glucoză-galactoză.

- Mirtazapina nu trebuie administrată concomitent cu inhibitori MAO sau în intervalul de două săptămâni după oprirea tratamentului cu inhibitori MAO. Şi invers, trebuie să treacă două săptămâni de la oprirea tratamentului cu mirtazapină până la iniţierea tratamentului cu inhibitori MAO (vezi pct. 4.3).

- În plus, similar ISRS, administrarea concomitentă cu alte medicamente serotoninergice (L-triptofan, triptani, tramadol, linezolid, ISRS, venlafaxină, litiu şi preparate pe bază de plante care conţin sunătoare - Hypericum perforatum), poate determina creşterea efectelor asociate serotoninei (sindrom serotoninergic: vezi pct. 4.4). Se recomandă prudenţă şi este necesară monitorizare clinică atentă atunci când aceste substanţe sunt prescrise împreună cu mirtazapina.

- Mirtazapina poate amplifica proprietăţile sedative ale benzodiazepinelor şi ale altor sedative (în special majoritatea antipsihoticelor, antagonişti antihistaminici H1, opiacee). Se recomandă precauţie la administrarea concomitentă a acestor medicamente cu mirtazapina.

- Mirtazapina poate amplifica efectul alcoolului etilic de deprimare a activităţii sistemului nervos central. Pacienţii trebuie sfătuiţi să evite consumul de băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu mirtazapină.

- Mirtazapina administrată în doze de 30 mg o dată pe zi a determinat o creştere mică, dar semnificativă statistic, a raportului normalizat internaţional (International Normalized Ratio) la pacienţii trataţi cu warfarină. Deoarece la doze mai mari de mirtazapină nu se poate exclude accentuarea unui astfel de efect, se recomandă monitorizarea INR-ului în cazul tratamentului concomitent cu warfarină şi mirtazapină.

- Carbamazepina şi fenitoina, inductori ai CYP3A4, cresc clearance-ul mirtazapinei de aproape două ori, ceea ce determină o scădere a concentraţiilor plasmatice medii ale mirtazapinei de 60%, respectiv 45 %. Atunci când carbamazepina sau alt inductor al metabolizării hepatice (cum este rifampicina) se adaugă la terapia cu mirtazapină, poate fi necesară creşterea dozei de mirtazapină.

Dacă tratamentul cu aceste medicamente este întrerupt, poate fi necesară scăderea dozei de mirtazapină.

- Administraraea concomitentă a ketokonazolului, inhibitor puternic al CYP3A4, creşte concentraţia plasmatică maximă şi ASC pentru mirtazapină cu aproximativ 40 %, respective cu 50 %.

- Atunci când se administrează cimetidină (inhibitor slab al CYP1A2, CYP2D6 şi CYP3A4) împreună cu mirtazapină, concentraţia plasmatică medie a mirtazapinei poate creşte mai mult de 50 %.

Se recomandă prudenţă şi poate fi necesară scăderea dozei în cazul administrării concomitente a mirtazapinei cu inhibitori puternici ai CYP3A4, inhibitori de protează HIV, antifungice azolice, eritromicină, cimetidină sau nefazodonă.

- Studiile de interacţiune nu au arătat niciun efect farmacocinetic relevant în tratamentul concomitent cu mirtazapină şi paroxetină, amitriptilină, risperidonă sau litiu.

Datele limitate privind utilizarea mirtazapinei la femeile gravide nu au indicat un risc crescut de malformaţii congenitale. Studiile la animale nu au arătat niciun efect teratogen cu relevanţă clinică, totuşi s-a fost observat toxicitate asupra dezvoltării (vezi pct. 5.3). Se recomandă prudenţă la prescrierea mirtazapinei la femeile gravide. Dacă mirtazapina este utilizată în timpul sau cu puţin timp înainte de naştere, se recomandă monitorizarea postnatală a nou-născutului pentru a monitoriza posibilele efecte ale întreruperii tratamentului.

Studiile la animale şi datele limitate disponibile privind administrarea la om au arătat că mirtazapina se excretă în laptele matern în cantităţi foarte mici. Decizia de a continua/întrerupe alăptarea sau de a continua/întrerupe tratamentul cu mirtazapină trebuie să fie luată după evaluarea beneficiului alăptării pentru copil şi a beneficiului tratamentului cu mirtazapină pentru mamă.

Mirtazapina are influenţă mică sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Mirtazapina poate influenţa capacitatea de concentrare şi vigilenţa (în special în faza iniţială a tratamentului). Pacienţii trebuie să evite activităţile potenţial periculoase, care necesită o bună concentrare şi vigilenţă, cum sunt conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor.

Pacienţii cu depresie prezintă o serie de semne şi simptome asociate cu afecţiunea în sine. Prin urmare, uneori este dificilă diferenţierea simptomelor care aparţin afecţiunii în sine de cele determinate de tratamentul cu mirtazapină.

Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate, care apar la mai mult de 5 % dintre pacienţii trataţi cu mirtazapină în studii clinice randomizate placebo controlate (vezi mai jos) sunt somnolenţă, sedare, xerostomie, creştere ponderală, creştere a apetitului alimentar, ameţeală şi fatigabilitate.

Toate studiile clinice randomizate placebo controlate la pacienţi (incluzând şi alte indicaţii decât tulburaraea depresivă majoră) au fost evaluate pentru reacţiile adverse ale mirtazapinei. Metaanaliza a evaluat 20 de studii, cu o durată planificată a tratamentului de până la 12 săptămâni, cu 1501 pacienţi (134 de persoane-ani) cărora li s-a administrat mirtazapină în doze de până la 60 mg şi, 850 pacienţi (79 de persoane-ani) cărora li s-a administrat placebo.

Fazele de extensie ale acestor studii au fost excluse pentru a menţine comparabilitatea cu placebo.

Tabelul 1 prezintă incidenţa pe categorii a reacţiilor adverse care au apărut în studiile clinice semnificativ statistic mai frecvent în timpul tratamentului cu mirtazapină faţă de placebo, la care s-au adăugat reacţiile adverse raportate spontan. Frecvenţa reacţiilor adverse raportate spontan se bazează pe frecvenţa de raportare a respectivelor evenimente în studiile clinice. Frecvenţa reacţiilor adverse raportate spontan fără corespondenţă în studiile clinice placebo controlate a fost clasificată ca având frecvenţă necunoscută.

Tabel 1. Reacţiile adverse ale miratzapinei

Clasificare Foarte Frecvente Mai puţin Rare Frecvenţă pe organe şi frecvente (≥1/100 până frecvente (≥1/10000 necunoscută (care sisteme (≥1/10) la <1/10) (≥1/1000 până până la nu poate fi la <1/100) <1/1000) estimată din datele disponibile)

Investigaţii - creştere ponderală1

Tulburări -deprimarea hematologice funcţiei măduvei şi limfatice osoase hematogene (granulocitopenie, agranulocitoză, anemie aplastică, trombocitopenie,)

- eozinofilie

Tulburări -somnolenţă1,4 -letargie1 -parestezie2 -mioclonie -convulsii ale -sedare1,4 -ameţeli -sindromul -sindrom sistemului -cefalee2 -tremor picioarelor serotoninergic nervos neliniştite -parestezie orală

- sincopă

Tulburări -xerostomie -greaţă3 -hipoestezie -edeme la nivelul gastro- -diaree2 orală gurii intestinale -vărsături2

Afecţiuni -exantem2 cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Tulburări -artralgie musculo- -mialgie scheletice şi -dorsalgie1 ale ţesutului conjunctiv

Tulburări -creştere a - -hiponatremie metabolice şi apetitului de nutriţie alimentar1

Tulburări -hipotensiune -hipotensiune vasculare arterială arterială2 ortostatică

Tulburări -edeme generale şi la periferice nivelul -fatigabilitate locului de administrare

Tulburări -creşteri ale hepatobiliare activităţii transaminazelor serice

Tulburări -vise -coşmaruri2 -ideţie suicidară6psihice anormale -manie -comportament

- confuzie -agitaţie2 suicidar6

- anxietate2,5 -halucinaţii

- insomnie3,5 -agitaţie psihomatorie (inclusiv acatizie, hiperkinezie)

Tulburări -secreţie endocrine inadecvată de hormon antidiuretic 1 În studiile clinice, aceste evenimente au apărut statistic semnificativ mai frecvent în timpul tratamentului cu mirtazapină comparativ cu placebo. 2 În studiile clinice, aceste evenimente au apărut mai frecvent în timpul tratamentului cu placebo faţă de mirtazapină, totuşi fără a avea semnificaţie statistică. 3 În studiile clinice, aceste evenimente au apărut statistic semnificativ mai frecvent în timpul tratamentului cu placebo faţă de mirtazapină. 4 N.B. reducerea dozei nu determină, în general, reducerea sedării/somnolenţei, dar poate compromite eficacitatea antidepresivă. 5 În timpul tratamentului cu antidepresive în general, pot să apară sau să se agraveze anxietatea şi insomnia (care pot fi simptome ale depresiei). În timpul tratamentului cu mirtazapină, s-a raportat apariţia sau agravarea anxietăţii şi insomniei. 6 Cazuri de ideaţie suicidară şi de comportament suicidar au fost raportate în timpul tratamentului cu mirtazapină sau la scurt timp după întreruperea acestuia (vezi pct. 4.4).

În investigaţiile diagnostice din studiile clinice s-a observant o creştere tranzitorie a transaminazelor şi a gama-glutamiltransferazelor (totuşi reacţiile adverse asociate nu au fost raportate statistic semnificativ mai frecvent la administrarea de mirtazapină comparativ cu placebo).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe website-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Experienţa acumulată până în prezent în ceea ce priveşte supradozajul cu mirtazapină administrată în monoterapie, indică faptul că simptomele sunt de obicei usoare. A fost raportată deprimarea sistemului nervos central cu dezorientare şi sedare prelungită, asociată cu tahicardie şi hipertensiune arterială sau hipotensiune arterială în forme uşoare. Totuşi, există posibilitatea unor evoluţii mai grave (inclusiv decese) la doze mult mai mari decât doza terapeutică, în special în cazul unui supradozaj cu mai multe medicamente.

Cazurile de supradozaj trebuie tratate prin administrarea tratamentului simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale adecvate. Cărbunele activat sau lavajul gastric trebuie de asemenea luate în considerare.

Grupa farmacoterapeutică: antidepresive, alte antidepresive, cod ATC: N06AX11

Mecanism de acţiune/efecte farmacodinamice

Mirtazapina este un antagonist-α2 presinaptic cu acţine centrală, care măreşte neurotransmisia noradrenergică centrală şi serotoninergică. Creşterea neurotransmisiei serotoninergice este mediată specific prin receptorii 5-HT1, deoarece receptorii 5-HT2 şi 5-HT3 sunt blocaţi de mirtazapină. Se presupune că ambii enantiomeri ai mirtazapinei contribuie la activitatea antidepresivă, enantiomerul S(+) prin blocarea receptorilor α2 şi 5-HT2, iar enantiomerul R(-), prin blocarea receptorilor 5-HT3.

Activitatea antagonistă a mirtazapinei faţă de receptorii histaminici H1 este asociată cu proprietăţile sedative.

Mirtazapina practic nu are activitate anticolinergică şi la doze terapeutice are doar efecte limitate asupra aparatului cardiovascular.

După administrarea orală de mirtazapină, substanţa activă mirtazapină este bine şi rapid absorbită (biodisponibilitate ~ 50%), atingând concentraţia plasmatică maximă după aproximativ două ore.

Legarea mirtazapinei de proteinele plasmatice se face în proporţie de aproximativ 85 %. Timpul de înjumătăţire este de 20-40 ore; ocazional, au fost înregistraţi timpi de înjumătăţire mai lungi, până la 60 ore, dar şi mai scurţi, la bărbaţii tineri.

Timpul de înjumătăţire este suficient pentru a justifica administrarea unei singure doze pe zi. Concentraţiile plasmatice stabile se ating după 3-4 zile, fără acumulare ulterioară. Administrată în intervalul de dozare recomandat, mirtazapina demonstrează o farmacocinetică liniară.

Consumul de alimente nu are influenţă asupra profilului farmacocinetic al mirtazapinei.

Mirtazapina este metabolizată în proporţie mare şi eliminată prin urină şi materiile fecale după câteva zile.

Metabolizarea se produce în principal prin demetilare şi oxidare, urmate de conjugare. Studiile in vitro utilizând microzomi hepatici umani indică faptul că izoenzimele CYP2D6 şi CYP1A2 ale citocromului P450 sunt implicate în formarea metabolitului 8-hidroxi al mirtazapinei, în timp ce izoenzima CYP3A4 este considerată responsabilă de formarea metaboliţilor N-demetil şi N-oxid. Metabolitul demetil este activ farmacologic şi pare a avea acelaşi profil farmacocinetic ca substanţa de bază.

Clearance-ul mirtazapinei poate fi scăzut datorită insuficienţei renale sau hepatice.

La om, datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special, pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, potentialul carcinogenic sau genotoxicitatea.

În studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu s-au observat efecte teratogene. La o expunere sistemică de două ori mai mare decât expunerea terapeutică maximă la om, a existat o creştere a pierderii postimplantare, scăderea greutăţii la naştere a puilor şi reducerea supravieţuirii puilor de şobolan în primele trei zile de alăptare.

Mirtazapina nu a avut efecte genotoxice într-o serie de teste pentru mutaţii genetice, pentru leziuni cromozomiale şi ale ADN. Tumorile glandei tiroide observate într-un studiu de carcinogenitate la şobolan şi neoplasmele hepatice dintr-un studiu de carcinogenitate la şoarece sunt considerate ca a fi răspunsuri specificice speciei, non-genotoxice, asociate cu tratamentul de lungă durată cu doze mari de inductori enzimatici hepatici.

Valdren 30 mg comprimate filmate

Lactoză monohidrat

Amidon de porumb

Hidroxipropil celuloza

Dioxid de siliciu coloidal

Stearat de magneziu

Macrogol 3350

Alcool polivinilic

Lecitină

Dioxid de titan (E171)

Oxid galben de fer (E172)

Oxid roşu de fer (E172)

Oxid negru de fer (E172)

Talc

Valdren 45 mg comprimate filmate

Lactoză monohidrat

Amidon de porumb

Hidroxipropil celuloza

Dioxid de siliciu coloidal

Stearat de magneziu

Macrogol 3350

Alcool polivinilic

Lecitină

Dioxid de titan (E171)

Talc

Nu este cazul.

5 ani.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Cutie cu 1 blister alb opac din PVC/PVDC/Al cu 10 comprimate filmate

Cutie cu 3 blistere alb opac din PVC/PVDC/Al cu câte 10 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

G.L. PHARMA GmbH

Schloβplatz 1, A-8502 Lannach, Austria

10204/2017/01-02 10205/2017/01-02

Data primei autorizări: Septembrie 2017

Decembrie 2017