ULTOP 20mg capsule gastrorezistente prospect medicament

Ultop 20 mg capsule gastrorezistente

Ultop 40 mg capsule gastrorezistente

Fiecare capsulă gastrorezistentă conţine omeprazol 20 mg.

Fiecare capsulă gastrorezistentă conţine omeprazol 40 mg.

Fiecare capsulă gastrorezistentă conţine zahăr 105,8 mg.

Fiecare capsulă gastrorezistentă conţine zahăr 211,6 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1

Capsulă gastrorezistentă.

Ultop 20 mg: capsule gastrorezistente cu corp de culoare roz deschis şi capac de culoare brun-roz; capsulele conţin pelete de culoare albă până la gălbui sau roz deschis.

Ultop 40 mg capsulă gastrorezistentă cu corp de culoare brun-roz şi capac de culoare roz deschis; capsulele conţin pelete de culoare albă până la gălbui sau roz deschis.

Ultop capsule este indicat în:

- Tratamentul ulcerelor duodenale

- Prevenţia recidivei ulcerelor duodenale

- Tratamentul ulcerelor gastrice

- Prevenţia recidivei ulcerelor gastrice

- Eradicarea Helicobacter pylori (H. pylori) din ulcerele peptice, în asociere cu antibacteriene adecvate

- Tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale asociate utilizării de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)

- Prevenţia recidivei ulcerelor gastrice şi duodenale asociate utilizării de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) la pacienţii cu risc crescut

- Tratamentul esofagitei de reflux

- Tratamentul de întreţinere la pacienţii cu esofagită de reflux vindecată

- Tratamentul simptomatic al bolii de reflux gastro-esofagian

- Tratamentul sindromului Zollinger-Ellison

Copii cu vârsta de peste 1 an şi greutatea ≥ 10 kg

- Tratamentul esofagitei de reflux

- Tratamentul simptomatic al pirozisului şi regurgitaţiei acide din boala de reflux gastro-esofagian

Copii şi adolescenţi cu vârsta de peste 4 ani

- În asociere cu antibiotice în tratamentul ulcerului duodenal determinat de H. Pylori.

Doza recomandată pentru pacienţi cu ulcer duodenal activ este Ultop 20 mg, o dată pe zi. La majoritatea pacienţilor, vindecarea apare după doua săptămâni de tratament. Pentru pacienţii care nu se vindecă complet în acest interval, este nevoie de obicei de încă două săptămâni de tratament. În cazul pacienţilor cu ulcer duodenal refractar la tratament, se recomandă doza de Ultop 40 mg o dată pe zi, iar vindecarea se obţine în interval de 4 săptămâni.

Prevenţia recidivei ulcerelor duodenale

În prevenţia recidivei ulcerelor duodenale la pacienţi cu H. pylori negativ sau când eradicarea H. pylori nu este posibilă, doza recomandată este de Ultop 20 mg o dată pe zi. La unii pacienţi poate fi suficientă doza zilnică de 10 mg. În caz de eşec terapeutic, doza poate fi crescută la 40 mg.

Doza recomandată este Ultop 20 mg o dată pe zi. La majoritatea pacienţilor, videcarea apare în decurs de 4 săptămâni. Pentru pacienţii care nu se vindecă complet în acest interval, este nevoie de obicei de încă 4 săptămâni de tratament. În cazul pacienţilor cu ulcer gastric refractar la tratament, se recomandă doza de

Ultop 40 mg o dată pe zi, iar vindecarea se obţine în interval de 8 săptămâni.

Prevenţia recidivei ulcerelor gastrice

Pentru prevenţia recidivei la pacienţii cu ulcer gastric refractar la tratament, doza recomandată este Ultop 20 mg o dată pe zi. În caz de necesitate, doza poate fi crescută la Ultop 40 mg o dată pe zi.

Eradicarea H. Pylori în ulcerul peptic

Pentru eradicarea H. pylori alegerea antibioticelor se face în funcţie de toleranţa individuală la medicament, reglementările oficiale locale privind rezistenţa bacteriană şi de ghidurile de tratament.

- Ultop 20 mg + claritromicină 500 mg + amoxicilină 1000 mg, fiecare de două ori pe zi, timp de 1 săptămână, sau

- Ultop 20 mg + claritromicină 250 mg (sau 500 mg) + metronidazol 400 mg (sau 500 mg sau tinidazol 500 mg), fiecare de două ori pe zi, timp de 1 săptămână, sau

- Ultop 40 mg o dată pe zi + amoxicilină 500 mg şi metronidazol 400 mg (sau 500 mg sau tinidazol 500 mg) de câte trei ori pe zi, timp de 1 săptămână.

Indiferent de schema terapeutică, dacă pacientul este în continuare H. pylori pozitiv, terapia se poate repeta.

Tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale asociate utilizării de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)

Pentru tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale asociate utilizării de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), doza recomandată este Ultop 20 mg o dată pe zi. La majoritatea pacienţilor videcarea apare în decurs de 4 săptămâni. Pentru pacienţii care nu se vindecă complet în acest interval, este nevoie de obicei de încă 4 săptămâni de tratament.

Prevenţia recidivei ulcerelor gastrice şi duodenale asociate utilizării de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) la pacienţii cu risc crescut

Pentru prevenţia recidivei ulcerelor gastrice şi duodenale asociate utilizării de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) la pacienţii cu risc crescut (vârsta >60 ani, istoric de ulcere gastrice şi duodenale, antecedente de hemoragii digestive superioare) doza recomandată este Ultop 20 mg o dată pe zi.

Doza recomandată este Ultop 20 mg o dată pe zi. La majoritatea pacienţilor vindecarea apare în descurs de 4 săptămâni. Pentru pacienţii care nu se vindecă complet în acest interval, este nevoie de obicei de încă 4 săptămâni de tratament.

Pentru pacienţii cu esofagită severă, se recomandă Ultop 40 mg o dată pe zi, timp de 8 săptămâni.

Tratamentul de întreţinere la pacienţii cu esofagită de reflux vindecată

Pentru tratamentul de întreţinere la pacienţii cu esofagită de reflux vindecată, doza recomandată este Ultop 10 mg o dată pe zi. La nevoie, doza poate fi crescută la Ultop 2040 mg o dată pe zi.

Doza recomandată este Ultop 20 mg o dată pe zi. Pacienţii pot răspunde adecvat şi la o doza de 10 mg pe zi, de aceea poate fi luată în considerare individualizarea dozei.

Dacă nu a fost obţinut controlul simptomelor după 4 săptămâni de tratament cu Ultop 20 mg pe zi, se recomandă investigaţii suplimentare.

La pacienţii cu sindrom Zollinger-Ellison, doza trebuie ajustată individual iar tratamentul continuat cât timp este necesar. Doza iniţială uzuală este de Ultop 60 mg pe zi, care asigură controlul eficace al bolii la toţi pacienţii cu boală severă şi răspuns inadecvat la alte tratamente, iar la peste 90% dintre pacienţi doza de întreţinere este de Ultop 20-120 mg pe zi. Pentru doze zilnice mai mari de Ultop 80 mg pe zi, doza trebuie divizată şi administrată de două ori pe zi.

Copii cu vârsta de peste 1 an şi greutatea corporală ≥10 kg

Tratamentul simptomatic al pirozisului şi regurgitaţiei acide din boala de reflux gastro-esofagian

Dozele recomandate sunt următoarele:

Vârstă Greutate Doză ≥ 1 an 1020 kg 10 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută la 20 mg o dată pe zi ≥ 2 ani > 20 kg 20 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută la 40 mg o dată pe zi

Esofagită de reflux: Durata tratamentului este de 48 săptămâni.

Tratamentul simptomatic al pirozisului şi regurgitaţiei acide din boala de reflux gastro-esofagian: Durata tratamentului este de 2-4 săptămâni. Dacă nu se obţine controlul simptomelor după 2-4 săptămâni, pacientul trebuie investigat suplimentar.

Copii şi adolescenţi cu vârsta peste 4 ani

La selectarea asocierii terapeutice adecvate, trebuie luate în considerare reglementările oficiale locale privind rezistenţa bacteriană, durata tratamentului (cel mai frecvent 7 zile, însă uneori până la 14 zile) şi utilizarea corespunzătoare a medicamentelor antibacteriene.

Tratamentul trebuie monitorizat de către un medic de specialitate.

Dozele recomandate sunt următoarele:

Greutate Doză 15-30 kg Asociere cu două antibiotice: Ultop 10 mg, amoxicilină 25 mg/kg greutate corporală şi claritromicină 7,5 mg/kg greutate corporală, administrate împreună de 2 ori pe zi timp de 1 săptămână.

31-40 kg Asociere cu două antibiotice: Ultop 20 mg, amoxicilină 750 mg şi claritromicină 7,5 mg/kg greutate corporală, administrate împreună de 2 ori pe zi timp de 1 săptămână.

> 40 kg Asociere cu două antibiotice: Ultop 20 mg, amoxicilină 1 g şi claritromicină 500 mg, administrate împreună de 2 ori pe zi timp de 1 săptămână.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 5.2).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică dozele trebuie reduse la 10-20 mg pe zi (vezi pct. 5.2).

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici (vezi pct. 5.2).

Se recomandă administrarea Ultop capsule dimineaţa, de preferat fără alimente, înghiţite întregi cu un pahar cu apă. Capsulele nu trebuie mestecate sau sfărâmate.

La pacienţii cu dificultăţi de înghiţire şi la copiii care potbea sau înghiţi alimente semi-solide

Pacienţii pot desface capsula şi înghiţi conţinutul cu o jumătate de pahar cu apă sau după amestecarea acestuia cu un lichid uşor acid, de exemplu suc de fructe sau piure de mere sau apă plată. Pacienţii trebuie atenţionaţi că suspensia obţinută trebuie luată imediat (sau în cel mult 30 minutes) şi să amestece întotdeauna amestecul înainte de administrare.

Altă metodă de administrare este să sugă capsulele şi să înghită peletele cu o jumătate de pahar cu apă.

Peletele nu trebuie supte.

Hipersensibilitate la omeprazol, benzimidazoli substituiţi sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Similar altor inhibitori ai pompei de protoni (IPP), omeprazolul nu trebuie utilizat concomitent cu nelfinavir (vezi pct. 4.5).

În prezenţa oricărui simptom alarmant (de ex. o scădere semnificativă şi neintenţionată în greutate, vărsături recurente, disfagie, hematemeza sau melenă) şi în cazul unui ulcer gastric suspectat sau existent, trebuie exclusă posibilitatea caracterului malign înaintea începerii tratamentului cu omeprazol, deoarece tratamentul poate masca simptomele şi întârzia diagnosticul.

Administrarea concomitentă de atazanavir şi inhibitori de pompă de protoni nu este recomandată (vezi pct. 4.5). Dacă asocierea atazanavir şi un inhibitor de pompă de protoni nu poate fi evitată, se recomandă monitorizare clinică atentă (de exemplu, încărcarea virală), precum şi creşterea dozei de atazanavir la 400 mg, sau de ritonavir la 100 mg; doza maximă de omeprazol este de 20 mg.

Omeprazol, ca toate medicamentele care reduc aciditatea gastric, poate scădea absorbţia de vitamină B12 (cianocobalamină) datorită hipo- sau aclorhidriei. Acest lucru trebuie luat în considerare la pacienţii cu depozite reduse sau factori de risc de reducere a absorbţiei de vitamină B12 în cadrul unui tratament îndelungat.

Omeprazolul este un inhibitor al enzimei CYP2C19. La iniţierea sau întreruperea tratamentului cu omeprazol, trebuie luat în considerare potenţialul de interacţiune cu medicamente metabolizate prin intermediul CYP2C19. A fost observată o interacţiune între clopidogrel şi omeprazol (vezi pct. 4.5).

Importanţa clinică a acestei interacţiuni este necunoscută. Ca precauţie, nu se recomandă utilizarea concomitentă a omeprazolului şi clopidogrelului.

La pacienţii trataţi cu IPP, cum este omeprazolul, timp de cel puţin 3 luni şi, în cele mai multe cazuri, timp de 1 an, a fost raportată apariţia unei hipomagnezemii severe. În cazul hipomagnezemiei pot apărea simptome severe, cum sunt fatigabilitate, tetanie, delir, convulsii, ameţeli şi artimie ventriculară, însă acestea pot debuta insidios şi pot fi trecute cu vederea. La cei mai mulţi dintre pacienţii afectaţi, hipomagnezemia s-a ameliorat după administrarea magneziului şi întreruperea tratamentului cu IPP.

La pacienţii la care este necesar tratamentul prelungit cu IPP sau care iau IPP în asociere cu digoxină sau medicamente care determină hipomagnezemie (de exemplu, diuretice), personalul medical trebuie să ia în considerare determinarea concentraţiilor magneziului înainte de iniţierea tratamentului cu IPP şi, ulterior, periodic în timpul tratamentului.

Inhibitorii pompei de protoni, în special utilizaţi în doze mari şi pentru o perioadă îndelungată (>1 an), pot creşte uşor riscul fracturilor de şold, ale articulaţiei radiocarpiene şi a coloanei vertebrale, predominant la vârstnici sau în prezenţa altor factori de risc cunoscuţi. Studiile observaţionale sugerează că inhibitorii pompei de protoni pot creşte riscul total de fractură cu 10-40%. O parte a acestei creşteri se poate datora altor factori de risc. Pacienţii cu risc de osteoporoză trebuie să primească tratament conform ghidurilor curente de tratament şi trebuie să primească cantităţi adecvate de vitamină D şi calciu.

Creșterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale cromograninei A (CgA) poate interfera cu investigațiile pentru tumorile neuroendocrine. Pentru a evita această interferență, tratamentul cu Ultop trebuie oprit temporar, pentru cel puțin cinci zile înainte de evaluarea CgA (vezi pct. 5.1). Dacă, după evaluarea inițială, valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA și gastrinei nu revin la valorile din intervalul de referință, trebuie repetate evaluările la 14 zile de la întreruperea tratamentului cu inhibitor de pompă de protoni.

Utilizarea inhibitorilor de pompă de protoni (IPP) este asociată cu cazuri foarte rare de lupus eritematos cutanat subacut (LECS). Dacă apar leziuni, în special în zonele expuse razelor solare, și sunt însoțite de artralgie, pacientul trebuie să se adreseze medicului, care trebuie să ia în considerare întreruperea tratamentuluicu Nolpaza. Apariția LECS după un tratament anterior cu un PPI, poate crește riscul apariției

LECS și cu alți IPP.

Anumiţi copii cu afecţiuni cronice pot necesita tratament pe termen lung, deşi acest lucru nu este recomandat.

Tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni poate duce la creşterea uşoară a riscului de infecţii gastrointestinale, cum sunt cele cu Salmonella şi Campylobacter (vezi pct. 5.1).

Similar oricăror tratamente îndelungate, în special dacă depăşesc perioada de 1 an, trebuie făcute evaluări regulate ale tratamentului.

Ultop conţine zahăr. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă de sucrază-isomaltază nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Efectele omeprazolului asupra farmacocineticii altor medicamente

Medicamente a căror absorbţie depinde de pH

Aciditatea gastrică scăzută din timpul tratamentului cu omeprazol poate determina creşterea sau scăderea absorbţiei medicamentelor a căror absorbţie depinde de pH.

Nivelele plasmatice de nelfinavir şi atazanavir scad în cazul administrării concomitente de omeprazol.

Administrarea concomitentă de omeprazol şi nelfinavir este contraindicată (vezi pct. 4.3). Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) determină scăderea concentraţiei medii de nelvinavir cu aproximativ 40% şi căderea concentraţiei medii a metabolitului activ M8 cu aproximativ 75-90%.

Interacţiunea poate include şi inhibarea CYP2C19.

Administrarea concomitentă de omeprazol şi atazanavir nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) şi atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg la voluntari sănătoşi a determinat scăderea cu 75% a concentraţiilor plasmatice de atazanavir. Creşterea dozei de atazanavir la 400 mg nu a compensat impactul omeprazolului asupra concentraţiei plasmatice de atazanavir. Administrarea concomitentă de omeprazol (20 mg o dată pe zi) şi atazanavir 400 mg/ritonavir 100 mg la voluntari sănătoşi a determinat scăderea cu aproximativ 30% a concentraţiilor plasmatice de atazanavir, în comparaţie cu atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg o dată pe zi.

Tratamentul concomitent cu omeprazol (20 mg pe zi) şi digoxină, la indivizi sănătoşi, a dus la o creştere cu 10% a biodisponibilităţii digoxinei. Toxicitatea digoxinei a fost rar raportată. Totuşi, este necesară precauţie la administrare de doze mari de omeprazol la vârstnici. Este necesară monitorizarea terapeutică a digoxinei.

Rezultatele studiilor la subiecţi sănătoşi au demonstrat o interacţiune farmacocinetică (FC)/farmacodinamică (FD) dintre clopidogrel (300 mg doză de încărcare/75 mg doză de întreţinere zilnică) şi omeprazol (80 mg p.o. zilnic), ceea ce a dus la o scăderea a concentrației plasmatice a metabolitul activ al clopidogrelului, cu o valoare medie de 46% şi la o scădere a inhibării maxime a agregării plachetare (indusă de ADP), cu o valoare medie de 16%.

În cadrul studiilor observaţionale şi al studiilor clinice au fost raportate date inconsecvente privind implicaţiile clinice ale acestei interacţiuni farmacocinetice/farmacodinamice asupra evenimentelor cardiovasculare majore. Ca precauţie, utilizarea concomitentă de omeprazol şi clopidogrel trebuie descurajată (vezi pct. 4.4).

Absorbţia posaconazolului, erlotinibului, ketoconazolului şi itraconazolului este scăzută semnificativ, astfel încât eficacitatea lor clinică poate fi modificată. Se recomandă evitarea utilizării concomitente a posaconazolului şi erlotinibului.

Medicamente metabolizate de CYP2C19

Omeprazol este un inhibitor moderat al enzimei CYP2C19, care metabolizează în principal omeprazolul.

Astfel, scade metabolizarea medicamentelor asupra cărora acţionează, de asemenea, enzima CYP2C19, iar concentraţia plasmatică a acestor medicamente creşte; de exemplu, R-warfarina şi alţi antagonişti ai vitaminei K, cilostazol, diazepam şi fenitoină.

Omeprazolul administrat în doză de 40 mg la voluntari sănătoşi în cadrul unui studiu încrucişat, a determinat creşterea Cmax Şi ASC pentru cilostazol cu 18% şi, respectiv, 26%, iar a unuia dintre metaboliţii activi, cu 29% şi, respectiv, 69%.

În primele două săptămâni de la iniţierea tratamentului cu omeprazol, la ajustarea dozelor de fenitoină şi la întreruperea tratamentului cu omeprazol, se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a fenitoinei şi ajustarea în continuare a dozelor.

Administrarea concomitentă de omeprazol şih saquinavir/ritonavir a determinat creşterea nivelelor plasmatice de până la aproximativ 70% pentru saquinavir, precum şi o toleranţă bună la pacienţii infectaţi cu HIV.

Omeprazolul, administrat concomitent, a determinat creşterea nivelelor plasmatice ale tacrolimus. Se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale tacrolimus, a funcţiei renale (clearance-ul creatininei) şi, la nevoie, ajustarea dozei de tacrolimus.

La administrare concomitentă de metotrexat şi IPP, la unii pacienți au fost raportate concentraţii plasmatice crescute de metotrexat. La administrarea de metotrexat în doze mari, poate fi luată în considerare întreruperea temporară a tratamentului cu omeprazol.

Efectele altor medicamente asupra farmacocineticii omeprazolului

Deoarece omeprazolul este metabolizat de enzimele CYP2C19 şi CYP3A4, medicamentele cu efect inhibitor cunoscut asupra enzimelor CYP2C19 sau CYP3A4 (cum sunt claritromicina şi voriconazolul) pot determina creşterea nivelelor plasmatice ale omeprazolului, prin scăderea metabolizării acestuia. Tratamentul concomitent cu voriconazol a determinat creşterea de peste două ori a concentraţiei plasmatice a omeprazolului. Deparece dozele mari de omeprazol sunt bine tolerate, în general nu este necesară ajustarea dozelor. Totuşi, ajustarea dozelor trebuie luată în considerare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sau în cazul unui tratament îndelungat.

Inductorii CYP2C19 şi/sau CYP3A4

Medicamentele cunoscute ca inductori ai enzimelor CYP2C19 sau CYP3A4 sau ai ambelor (cum este rifampicina sau sunătoarea) pot determina scăderea concentraţiilor plasmatice de omeprazol, prin creşterea metabolizării acestuia.

Rezultele a trei studii epidemiologice prospective (cu peste 1000 subiecţi expuşi) nu au arătat efecte adverse ale administrării omeprazolului în timpul sarcinii sau asupra sănătăţii fatului/nou-născutului. Omeprazolul poate fi administrat în timpul sarcinii.

Omeprazolul este excretat în laptele matern, dar, la doze terapeutice, este puţin probabil să determine efecte adverse la copil.

Studiile la animale cu amestec racemic de omeprazol administrat pe cale orală, nu au indicat efecte în ceea ce privește fertilitatea.

Este puţin probabil ca administrarea Ultop să afecteze capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Pot apărea reacţii adverse, cum sunt ameţeli şi tulburări vizuale (vezi pct. 4.8). În acest caz, pacienţii nu trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje.

Reacţiile adverse cele mai frecvente (110% dintre pacienţi) sunt cefaleea, durerea abdominală, constipaţia, diareea, flatulenţa şi greaţă/vărsături.

Din studiile clinice şi din experienţa de după punerea pe piaţă a medicamentului au rezultat următoarele reacţii adverse ale omeprazolului. Acestea nu sunt dependente de doză.

Reacţiile adverse se clasifică în următoarele grupe, în funcţie de frecvenţă:

- Foarte frecvente (1/10)

- Frecvente (1/100 la <1/10)

- Mai puţin frecvente (1/1000 la <1/100)

- Rare (1/10000 la <1/1000)

- Foarte rare (<1/10000),

- Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Sisteme de Reacţie adversă organe/frecvenţă

Rare: Leucopenie, trombocitopenie

Foarte rare: Agranulocitoză, pancitopenie

Rare: Reacţii de hipersensibilitate, de exemplu hipertermie, angioedem şi reacţie anafilactică /şoc

Rare: Hiponatremie

Cu frecvenţă Hipomagnezemie; hipomagnezemia severă poate determina hipocalcemie; necunoscută: hipomagnezemia poate fi asociată, de asemenea, cu hipokaliemia

Mai puţin Insomnie frecvente:

Rare: Agitaţie, confuzie, depresie

Foarte rare: Agresivitate, halucinaţii

Frecvente: Cefalee

Mai puţin Ameţeli, parestezii, somnolenţă frecvente:

Rare: Tulburări ale gustului

Rare: Vedere înceţoşată

Mai puţin Vertij frecvente:

Rare: Bronhospasm

Frecvente: Durere abdominală, constipaţie, diaree, flatulenţă, greaţă/vărsături, polipi ai glandelor fundice (benigni)

Cu frecvenţă Colită microscopică necunoscută

Rare: Xerostomie, stomatită, candidoză gastrointestinală

Mai puţin Creşterea concentraţiilor enzimelor hepatice frecvente:

Rare: Hepatită cu sau fără icter

Foarte rare: Insuficienţă hepatică, encefalopatie la pacienţi cu afecţiune hepatică preexistentă

Mai puţin Dermatită, prurit, rash, urticarie frecvente:

Rare: Alopecie, fotosensibilitate

Foarte rare: Eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, epidermoliză toxică necrotică (ETN)

Cu frecvenţă Lupus eritematos cutanat subacut (vezi pct. 4.4) necunoscută

Mai puţin Fractură de şold, de articulaţie radiocarpiană sau coloană vertebrală frecvente

Rare: Artralgie, mialgie

Foarte rare: Slăbiciune musculară

Rare: Nefrită interstiţială

Foarte rare: Ginecomastie

Mai puţin Stare de rău, edeme periferice frecvente:

Rare: Hipersudoraţie

Siguranţa administrării omeprazolului a fost evaluată la un total de 310 copii cu vîrsta de la 0 la 16 ani, cu afecţiuni legate de aciditatea gastrică. Mai există date limitate de siguranţă dintr-un studiu cu 46 copii cu esofagită erozivă severă, care au primit tratament de întreţinere cu omeprazol pe termen îndelungat, de până la 749 zile. Profilul reacţiilor adverse a fost, în general, aceeaşi ca şi pentru adulţi atât în cazul tratamentelor scurte, cât şi al celor pe termen lung. Nu există date pe termen lung cu privire la efectele tratamentului cu omeprazol asupra pubertăţii şi creşterii.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Nu există date privind efectele supradozajului cu omeprazol la om. În literatură sunt citate doze de până la 560 mg şi, ocazional, a fost raportată utilizarea unei doze unice de până la 2400 mg omeprazol (de 120 ori mai mare decât doza recomnadată). A apărut greaţă, vărsături, ameţeli, durere abdominală, diaree şi cefalee.

În cazuri izolate a apărut apatie, depresie şi confuzie.

Simptomele descrise au fost tranzitorii, fără efecte severe. La creşterea dozelor, viteza de eliminare a rămas nemodificată (cinetică de prim ordin). În caz de necesitate, tratamentul este simptomatic.

Grupa farmacoterapeutică: Inhibitori de pompă de protoni, codul ATC: A02BC01.

Omeprazolul este un amestec racemic a doi enantiomeri care inhibă secreţia gastrică de acid clorhidric printr-un mecanism foarte specific de acţiune asupra pompei de protoni de la nivelul celulelor parietale. Efectul asupra secreţiei acide este rapid şi reversibil, prin administrarea unei doze zilnice unice.

Omeprazolul este o bază slabă, care este concentrată şi convertită în forma activă în mediul acid al celulei parietale, unde inhibă enzima H+ K+-ATPase - pompa de protoni. Efectul asupra etapei finale a secreţiei acidului gastric este dependent de doză şi afectează atât secreţia de acid bazală cât şi pe cea stimulată, indiferent de tipul stimulării.

Toate efectele farmacodinamice observate pot fi explicate prin efectul omeprazolului asupra secreţiei acidului gastric.

Efectul asupra secreţiei acidului gastric

Administrarea orală de omeprazol o dată pe zi asigură o inhibare rapidă şi eficace a secreţiei acide diurne şi nocturne, cu un efect maxim după 4 zile de tratament. După administrarea omeprazol 20 mg are loc o scădere medie de cel puţin 80% a secreţiei acide gastrice la pacienţii cu ulcer duodenal, care se menţine pentru o perioadă de 24 ore, cu o scădere medie a secreţiei maxime stimulate cu pentagastrină de aproximativ 70% pentru o perioadă de 24 ore după administrare.

Administrarea orală de omeprazol 20 mg menţine un pH intragastric de ≥3 pentru o perioadă medie de 17 ore din 24, la pacienţii cu ulcer duodenal.

Ca o consecinţă a scăderii secreţiei de acid gastric şi a acidităţii intragastrice, în funcţie de doză, omeprazolul reduce/normalizează expunerea la acid a esofagului la pacienţii cu boală de reflux gastro-esofagian.

Inhibarea secreţiei acide este dependentă de aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) a omeprazolului şi nu de concentraţia plasmatică la un moment dat.

În timpul tratamentului cu omeprazol nu a fost observată apariţia tahifilaxiei.

Prezenţa H. pylori este asociată cu ulcerul peptic duodenal şi gastric. H. pylori reprezintă un factor major în apariţia gastritei. Împreună cu acidul gastric, H. pylori reprezintă factorul major al dezvoltării bolii ulceroase.

H. pylori reprezintă un factor major în dezvoltarea gastritei atrofice, care este asociată cu un risc crescut de apariţie al cancerului gastric.

Eradicarea H. pylori cu omeprazol şi antibiotice este asociată cu rate înalte de vindecare şi remisiune pe timp îndelungat a ulcerelor peptice.

Au fost testate şi terapii duale, care s-au dovedit mai puţin eficace decât terapiile triple. Terapiile duale pot fi utilizate în cazul în care există fenomene de hipersensibilitate care contraindică asocierile triple.

Alte efecte dependente de inhibarea secreţiei acide

În tratamentul de lungă durată, frecvenţa apariţiei chisturilor glandulare gastrice a fost uşor crescută. Aceste modificări reprezintă consecinţa fiziologică a inhibării pronunţate a secreţiei acide, sunt benigne şi par a fi reversibile.

Scăderea acidităţii gastrice prin orice mijloace, inclusiv prinj utilizarea inhibitorilor pompei de protoni, determină creşterea numărului bacteriilor prezente îîn mod normal în tractul gastrointestinal. Tratamentul cu medicamente care reduc aciditatea gastrică poate duce la creşterea uşoară a riscului de infecţii gastrointestinale, cu este aceea cu Salmonella şi Campylobacter.

Pe durata tratamentului cu medicamente antisecretorii, concentraţia plasmatică a gastrinei crește, ca reacție la secreția scăzută de acid. Valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA cresc și ca urmare a acidității gastrice scăzute. Valoarea crescută a concentraţiilor plasmatice ale CgA poate interfera cu investigațiile pentru tumorile neuroendocrine.

Dovezile publicate disponibile sugerează că tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni trebuie întrerupt cu 5 zile până la 2 săptămâni înainte de evaluările CgA. Astfel, valorile CgA fals crescute ca urmare a tratamentului cu IPP au posibilitatea să revină la valorile din intervalul de referință.

În cadrul unui studiu necontrolat care a cuprins copii (cu vârsta între 1 până la 16 ani) cu esofagită de reflux severă, omeprazolul în doze cuprinse între 0,7 până la 1.4 mg/kg a ameliorat esofagita în 90% din cazuri şi a redus semnificativ simptomele de reflux. Într-un studiu simplu-orb, copii cu vârsta între 0 şi 24 de luni diagnosticaţi cu boală de reflux gastro-esofagian au fost trataţi cu omeprazol în doze de 0,5, 1,0 sau 1,5 mg/kg. Frecvenţa episoadelor de vărsături/regurgitare a scăzut cu 50% după 8 săptămâni de tratament indiferent de doză.

Eradicarea Helicobacter pylori la copii

Un studiu clinic de tip dublu-orb randomizat (studiul Héliot) a concluzionat asupra eficacităţii şi a unei siguranţe acceptabile a omeprazolului în asociere cu două antibiotice (amoxicilină şi claritromicină), în tratamentul infecţiei cu H. pylori la copiii cu vârsta de 4 ani şi peste cu gastrită: rata de eradicare a

Helicobacter pylori: 74,2% (23/31 pacienţi) în cazul asocierii omeprazol + amoxicilină + claritromicină comparativ cu 9,4% (3/32 pacienţi) în cazul asocierii amoxicilină + claritromicină. Cu toate acestea, nu au fost demonstrate beneficiile clinice privind simptomele dispeptice. Acest studiul nu a prezentat nicio informaţie privind copiii cu vârsta sub 4 ani.

În timpul tratamentului cu medicamente antisecretorii, gastrina creşte ca reacţie la reducerea secreţiei acide.

De asemenea, CgA creşte datorită reducerii secreţiei gastrice acide. Valorile mari de CgA pot interfera cu investigaţiile pentru tumori neuroendocrine. În literatura de specialitate se indică faptul că tratamentul cu inhibitorii pompei de protoni trebuie oprit cu cel puţin 5 zile înainte de măsurarea CgA. Dacă valorile CgA şi gastrină nu s-au normalizat după 5 zile, măsurătorile trebuie repetate la 14 zile după întreruperea tratamentului cu omeprazol.

Un număr sporit de celule ECL, care poate fi asociat cu valori mari ale gastrinei, a fost observat la unii pacienţi (atât copii, cât şi adulţi) pe parcursul tratamentului pe termen lung cu omeprazol. Se consideră că aceste rezultate nu au semnificaţie clinică.

Omeprazolul şi omeprazol sare de magneziu sunt instabile în mediul acid şi se administrează pe cale orală sub forma unor granule cu înveliş gastrorezistent. Absorbţia omeprazolului este rapidă, cu atingerea concentraţiei plasmatice maxime la aproximativ 1-2 ore după administrare. Absorbţia are loc la nivelul intestinului subţire şi de obicei devine completă în 36 ore. Administrarea concomitentă de alimente nu are efect asupra biodisponibilităţii. După administrarea unei doze unice orale de omeprazol, biodisponibilitatea este de aproximativ 40%. După administrarea repetată a unei doze unice zilnice, biodisponibilitatea creşte la aproximativ 60%.

Volumul aparent de distribuţie la starea de echilibru în cazul subiecţilor sănătoşi este de aproximativ 0,3 l/kg greutate corporală. Omeprazolul se leagă de proteinele plasmatice în procent de 97%.

Omeprazol este metabolizat complet de către sistemul enzimatic al citocromului P450 (CYP). Partea principală a metabolizării omeprazolului este dependentă de polimorfismul CYP2C19, responsabil cu formarea metabolitului principal din plasmă, hidroxiomeprazol. Partea care rămâne este dependentă de altă izoenzimă specifică, CYP3A4, responsabilă cu formarea derivatului sulfonic de omeprazol. Ca o consecinţă a afinităţii înalte a omeprazolului pentru CYP2C19, apare potenţialul de inhibare competitivă şi de interacţiuni metabolice medicament-medicament cu alte substraturi ale CYP2C19. Totuşi, datorită afinităţii scăzute pentru CYP3A4, omeprazolul nu determină inhibarea metabolizării altor substraturi ale CYP3A4. În plus, omeprazolul nu prezintă efect inhibitor asupra enzimelor principale CYP.

Aproximativ 3% din populaţia de rasă albă şi 1520% dintre populaţiile rasei galbene nu prezintă o enzimă

CYP2C19 funcţională, de aceea sunt denumite metabolizatori lenţi. La asemenea persoane metabolizarea omeprazolului este probabil catalizată în principal de CYP3A4. După administrarea repetată a unei doze unice zilnice de 20 mg omeprazol, valoarea medie a ASC AUC a fost de 5 până la 10 ori mai mare la metabolizatorii lenţi, comparativ cu persoanele cu o enzimă CYP2C19 funcţională (metabolizatori rapizi).

Valoarea medie a concentraţiilor plasmatice a fost de asemenea, mai mare de 3 până la 5 ori. Aceste date nu au implicaţii asupra dozei de omeprazol.

Timpul de înjumătăţire plasmatică în faza de eliminare este de obicei sub o oră, atât după administrarea unei doze unice, cât şi după administrarea repetată a unei doze unice pe zi. Omeprazolul este eliminat complet din plasmă în intervalul dintre doze, fără tendinţă de acumulare, în cazul unei singure doze pe zi. Aproximativ 80% din metaboliţi omeprazolului sunt excretaţi în urină iar restul în materiile fecale, în special prin secreţie biliară.

ASC a omeprazolului creşte după administrare repetată. Această creştere este dependentă de doză, după o relaţie non-liniară între doză şi ASC. Dependenţa de doză şi timp se datorează unei scăderi a metabolismului de prim pas şi clearance-ului sistemic, determinată probabil de inhibarea enzimei CYP2C19 de către omeprazol şi/sau metaboliţii săi (de exemplu, de derivatul sulfonic).

Nici unul dintre metaboliţi nu prezintă activitate antisecretorie gastrică.

La pacienţii cu disfuncţie hepatică, metabolizarea omeprazolului este diminuată, rezultând o ASC crescută. În administrare zilnică unică, omeprazolul nu prezintă tendinţă de acumulare.

La pacienţii cu insuficienţă renală farmacocinetica omeprazolului este nemodificată, incluzând biodisponibilitatea sistemică şi viteza de eliminare.

Viteza de metabolizare a omeprazolului este uşor redusă la vârstnici (7579 ani).

În decursul tratamentului copiilor cu vârsta peste 1 an, cu dozele recomandate, concentraţiile plasmatice măsurate au fost similare cu cele de la adulţi. La copiii mai mici de 6 luni, clearance-ul omeprazolului este mai scăzut, datorită capacităţii reduse de a metaboliza omeprazolul.

Hiperplazia celulelor ECL gastrice şi tumori carcinoide au fost observate în studii pe toată durla şobolani trataţi cu omeprazol. Aceste modificări sunt rezultatul hipergastrinemiei susţinute, secundare inhibării secreţiei acide. Date similare au fost obţinute după tratament cu antagonişti ai recetorilor H2, inhibitori de pompă de protoni şi după fundectomie parţială. Astfel aceste modificări nu reprezintă un efect direct al nici unuia dintre aceste medicamente.

Zahăr amidon de porumb

Hidroxipropilceluloză

Carbonat de magneziu, greu

Laurilsulfat de sodiu

Copolimer de acid metacrilic - acrilat de etil (1:1), dispersie 30%

Talc

Macrogol 6000

Dioxid de titan (E 171)

Dioxid de titan (E 171)

Oxid roşu de fer (E 172)

Gelatină

Nu este cazul.

3 ani

20 mg:

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

40 mg:

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

Cutie cu un flacon din PEÎD a cîte 14 capsule gastrorezistente.

Cutie cu un flacon din PEÎD a cîte 28 capsule gastrorezistente.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

7907/2015/01-02 7908/2015/01-02

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2015

Februarie 2018