TRANSLARNA 1000mg granule suspensie orală prospect medicament

Translarna 125 mg granule pentru suspensie orală

Translarna 250 mg granule pentru suspensie orală

Translarna 1000 mg granule pentru suspensie orală

Translarna 125 mg granule pentru suspensie orală

Fiecare plic conţine ataluren 125 mg.

Translarna 250 mg granule pentru suspensie orală

Fiecare plic conţine ataluren 250 mg.

Translarna 1000 mg granule pentru suspensie orală

Fiecare plic conţine ataluren 1000 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Granule pentru suspensie orală.

Granule de culoare albă până la aproape albă.

Translarna este indicat în tratamentul pacienţilor ambulatorii cu vârsta de 2 ani şi peste cu distrofie musculară Duchenne determinată de o mutaţie de tip nonsens la nivelul genei distrofinei (vezi pct. 5.1).

Prezenţa unei mutaţii nonsens în gena distrofinei trebuie determinată prin testare genetică (vezi pct. 4.4).

Tratamentul cu Translarna trebuie iniţiat numai de medici specialişti cu experienţă în gestionarea terapeutică a distrofiei musculare Duchenne/Becker.

Atalurenul trebuie administrat pe cale orală în 3 doze, în fiecare zi.

Prima doză trebuie luată dimineaţa, a doua la prânz şi a treia seara. Intervalele recomandate dintre doze sunt de 6 ore între doza de dimineaţă şi cea de prânz, de 6 ore între doza de prânz şi cea de seară şi de 12 ore între doza de seară şi prima doză din ziua următoare.

Doza recomandată este de 10 mg/kg greutate corporală dimineaţa, de 10 mg/kg greutate corporală la prânz şi de 20 mg/kg greutate corporală seara (pentru obţinerea unei doze totale zilnice de 40 mg/kg greutate corporală).

Translarna este disponibil sub formă de plicuri a câte 125 mg, 250 mg sau 00 mg. Tabelul de mai jos furnizează informaţii privind concentraţia (concentraţiile) de substanţă din plic care trebuie utilizată (utilizate) pentru obţinerea dozei recomandate în raport cu intervalul de greutate corporală.

Interval Număr de plicuri de Dimineaţa La prânz Seara greutate plicuri plicuri plicuri plicuri plicuri plicuri plicuri plicuri plicuri corporală de de de de de de de de de (kg) 125 mg 250 mg 1000 mg 125 mg 250 mg 1000 mg 125 mg 250 mg 1000 mg 12 14 0 0 0 15 16 0 0 1 17 20 0 0 0 23 0 0 1 24 26 0 0 0 2 0 27 3 0 0 32 35 1 1 0 36 39 1 1 0 3 0 40 44 1 1 1 3 0 45 46 0 2 0 0 2 0 1 3 0 47 55 0 2 0 0 2 0 0 0 1 56 62 0 2 0 0 2 0 0 63 69 0 3 0 0 3 0 0 70 78 0 3 0 0 3 0 0 2 1 79 86 0 3 0 0 3 0 0 3 1 87 93 0 0 0 3 1 94 105 0 0 0 0 2 106 11 0 0 112 118 0 1 1 119 125 0 1 1 2 2

Doza luată cu întârziere sau uitată

În caz de întârziere în administrarea atalurenului mai mică de 3 ore de la doza de dimineaţă sau de prânz sau mai mică de 6 ore de la doza de seară, doza trebuie luată fără nicio modificare a schemei de dozaj ulterioare. Dacă intervine o întârziere de mai mult de 3 ore de la doza de dimineaţă sau de prânz sau de mai mult de 6 ore de la doza de seară, doza nu trebuie luată şi pacienţii trebuie să reia schema obişnuită de dozare. Pacienţii nu trebuie să ia o doză dublă sau o doză suplimentară în cazul omiterii unei doze.

Este important să se administreze doza corectă. Creşterea dozei peste cea recomandată poate să fie asociată cu o eficacitate redusă.

Siguranţa şi eficacitatea atalurenului la pacienţii cu vârsta de 65 de ani şi peste nu au fost încă stabilite (vezi pct. 5.2).

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată. Nu se recomandă tratamentul pacienților cu insuficiență renală severă (eGFR <30 ml/min) sau boală renală în stadiu terminal (vezi pct. 4.4 și 5.2).

Nu este necesară ajustarea dozelor pentru pacienții cu insuficiență hepatică ușoară, moderată sau severă (vezi pct. 5.2).

Pacienții pediatrici cu greutatea corporală ≥ 12 kg sunt tratați conform recomandărilor de administrare a dozelor aferente intervalului de greutate corporală (vezi tabelul privind dozele de mai sus). Doza recomandată este aceeași pentru toate intervalele, adică 10 mg/kg de greutate corporală dimineața, 10 mg/kg de greutate corporală la prânz și 20 mg/kg de greutate corporală seara (pentru o doză zilnică totală de 40 mg/kg de greutate corporală).

Siguranţa şi eficacitatea Translarna la copii <12 kg și în vârstă cuprinse între 6 luni şi 2 ani nu au fost încă stabilite. Nu există date disponibile.

Translarna trebuie administrat pe cale orală după amestecarea medicamentului, pentru a se obţine o suspensie, într-un lichid sau în alimente semi-solide. Plicurile trebuie deschise numai în momentul pregătirii dozei. Întregul conţinut din fiecare plic trebuie amestecat cu cel puţin 30 ml de lichid (apă, lapte, suc de fructe), sau cu 3 linguri de aliment semi-solid (iaurt sau sos de mere). Doza pregătită trebuie omogenizată bine înainte de administrare. Cantitatea de lichid sau de aliment semi-solid poate fi crescută după preferinţa pacientului. Pacienţii trebuie să ia doza în întregime.

Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Utilizarea concomitentă a aminoglicozidelor administrate intravenos (vezi pct. 4.4 și pct. 4.5).

Pacienţii care nu prezintă o mutaţie nonsens

Pacienţii trebuie să prezinte o mutaţie nonsens la nivelul genei distrofinei în contextul bolii subiacente, determinată prin testare genetică. Pacienţii care nu prezintă o mutaţie nonsens nu trebuie să primească ataluren.

În cazul pacienților cu insuficiență renală severă (eGFR <30 ml/min), a fost raportată o creștere a expunerii la ataluren și la metabolitul acestuia. Nu se cunoaște toxicitatea metabolitului. Expunerea crescută la ataluren a fost asociată cu o potențială scădere a eficacității. Prin urmare, pacienții cu insuficiență renală severă sau cu boală renală în stadiu terminal trebuie tratați numai cu ataluren dacă beneficiul clinic anticipat depășește riscul potențial și trebuie monitorizați îndeaproape pentru potențiala toxicitate a metabolitului și scăderea eficacității. Trebuie luată în considerare o doză mai mică de ataluren.

Tratamentul nu trebuie inițiat la pacienții netratați anterior, care au eGFR <30 ml/min (vezi pct. 4.2 și 5.2).

Modificări ale profilului lipidic

Deoarece în studiile clinice au fost raportate modificări ale profilului lipidic (valori crescute ale trigliceridelor şi ale colesterolului) la unii pacienţi, se recomandă monitorizarea anuală a valorilor concentraţiilor de colesterol total, LDL, HDL şi de trigliceride la pacienţii cu distrofie musculară

Duchenne cu mutaţie nonsens (nmDMD) care primesc ataluren sau o monitorizare cu frecvenţă mai mare, după cum este necesar, pe baza stării clinice a pacientului.

Hipertensiune asociată utilizării concomitente a corticosteroizilor sistemici

Deoarece în studiile clinice a fost raportată hipertensiune asociată utilizării concomitente a corticosteroizilor sistemici la unii pacienţi, se recomandă monitorizarea tensiunii arteriale sistolice şi diastolice în condiţii de repaus la pacienţii cu nmDMD care primesc concomitent ataluren şi corticosteroizi, o dată la 6 luni sau mai frecvent, după cum este necesar, pe baza stării clinice a pacientului.

Monitorizarea funcţiei renale

Deoarece în studiile controlate ale nmDMD au fost observate creşteri uşoare ale valorilor medii ale creatininei serice, azotului ureic sanguin (BUN) şi cistatinei C, se recomandă monitorizarea creatininei serice, a valorilor BUN şi a cistatinei C la pacienţii cu nmDMD care primesc ataluren, o dată la 6 până la 12 luni sau mai frecvent, după cum este necesar, pe baza stării clinice a pacientului.

Interacţiuni potenţiale cu alte medicamente

Trebuie luate măsuri de precauţie la administrarea atalurenului în asociere cu medicamente care sunt inductori ai UGT1A9 sau substraturi ale OAT1 sau OAT3 (vezi pct. 4.5).

A fost demonstrat faptul că aminoglicozidele reduc activitatea de citire a atalurenului in vitro. În plus, s-a observat că atalurenul a crescut nefrotoxicitatea aminoglicozidelor administrate intravenos.

Trebuie evitată administrarea concomitentă a acestor medicamente cu ataluren (vezi pct. 4.3).

Deoarece nu este cunoscut mecanismul prin care atalurenul creşte nefrotoxicitatea aminoglicozidelor administrate pe cale intravenoasă, nu se recomandă utilizarea concomitentă a altor medicamente nefrotoxice cu ataluren. Dacă acest lucru nu poate fi evitat [de exemplu, utilizarea vancomicinei în tratamentul împotriva Staphylococcus aureus meticilino-rezistent (SAMR)], se recomandă monitorizarea atentă a funcţiei renale (vezi pct. 4.5).

Pe baza cazurilor de diminuare a funcţiei renale, observată într-un studiu clinic la pacienţi cu nmCF (vezi pct. 4.3), atalurenul nu trebuie administrat concomitent cu aminoglicozide pe cale intravenoasă.

Creşterea valorilor creatininei serice a apărut la mai mulţi pacienţi cu nmCF trataţi cu ataluren şi aminoglicozide administrate intravenos în asociere cu alte antibiotice utilizate în tratamentul exacerbărilor fibrozei chistice. Creşterea valorilor creatininei serice s-a rezolvat în toate cazurile, prin întreruperea tratamentului cu aminoglicozidă pe cale intravenoasă şi fie prin continuarea, fie prin întreruperea utilizării Translarna. Aceste rezultate au indicat că administrarea concomitentă a

Translarna şi a aminoglicozidelor pe cale intravenoasă poate potenţa efectul nefrotoxic al aminoglicozidelor. Prin urmare, dacă tratamentul cu aminoglicozide pe cale intravenoasă este necesar, atunci tratamentul cu Translarna trebuie întrerupt şi poate fi reluat la 2 zile după finalizarea administrării aminoglicozidei. Nu este cunoscut efectul administrării concomitente a atalurenului cu alte medicamente nefrotoxice.

Deshidratarea poate fi un factor favorizant în unele dintre aceste cazuri. Pacienţii trebuie să îşi menţină un nivel adecvat de hidratare pe parcursul administrării atalurenului (vezi pct. 4.4).

Efectul altor medicamente asupra farmacocineticii atalurenului

Pe baza studiilor in vitro, atalurenul este un substrat al UGT1A9. Administrarea concomitentă de rifampicină, un inductor al enzimelor metabolice inclusiv UGT1A9, a scăzut expunerea atalurenului cu 29%. Semnificaţia acestor descoperiri pentru oameni este necunoscută. Trebuie luate măsuri de precauţie atunci când atalurenul este administrat concomitent cu medicamente care sunt inductori ai

UGT1A9 (de exemplu, rifampicină).

Efectul atalurenului asupra farmacocineticii altor medicamente

Pe baza studiilor in vitro, atalurenul are potenţialul de a inhiba UGT1A9, al transportorului 1 de anioni organici (OAT1), al transportorului 3 de anioni organici (OAT3) şi al polipeptidei 1B3 transportoare de anioni organici (OATP1B3). Administrarea concomitentă de ataluren cu micofenolat mofetil la subiecţii sănătoşi nu a afectat expunerea metabolitului său activ, acid micofenolic (un substrat al

UGT1A9). Nu este necesară ajustarea dozei atunci când atalurenul este administrat concomitent cu medicamente care sunt substraturi ale UGT1A9.

Într-un studiu clinic pentru evaluarea potențialului atalurenului de a inhiba sistemul transportorilor

OATP1B3, care a utilizat o doză unică de 80 mg de telmisartan, un substrat selectiv al OATP1B3 in vitro, atalurenul a crescut expunerea la telmisartan cu 28%. Acest efect nu este considerat a fi relevant din punct de vedere clinic. Cu toate acestea, este posibil ca amplitudinea acestui efect să fie mai mare pentru doza de 40 mg de telmisartan. Prin urmare, trebuie luate măsuri de precauţie atunci când atalurenul este administrat concomitent cu medicamente care sunt substraturi ale OAT1 sau

OATP1B3, din cauza riscului de creştere a concentraţiei acestor medicamente (de exemplu, oseltamivir, aciclovir, captopril, furosemid, bumetanid, valsartan, pravastatină, rosuvastatină, atorvastatină, pitavastatină).

Trebuie manifestată de asemenea prudență atunci când atalurenul se administrează concomitent cu substraturi ale OAT3 (de exemplu ciprofloxacină), în special în cazul substraturilor OAT3 cu interval terapeutic îngust. În cadrul unui studiu clinic, nivelul expunerii la ciprofloxacină a fost cu 32% mai crescut în prezența atalurenului. În cadrul unui studiu clinic separat, nivelul expunerii la adefovir a fost cu 60% mai crescut în prezența atalurenului. Trebuie manifestată prudență atunci când atalurenul se administrează concomitent cu adefovir.

Pe baza studiilor in vitro, nu se preconizează ca atalurenul să fie un inhibitor nici al transportului mediat de P-gp, nici al metabolismului mediat de citocromul P450. În mod similar, nu se preconizează ca atalurenul să fie un inductor al izoenzimelor citocromului P450 in vivo.

Administrarea concomitentă a corticosteroizilor (deflazacort, prednison sau prednisolon) în asociere cu ataluren nu a modificat concentraţiile plasmatice ale atalurenului. Nu au fost observate modificări importante din punct de vedere clinic ale concentraţiilor plasmatice de corticosteroizi prin administrarea concomitentă a atalurenului. Aceste date nu indică nicio interacţiune medicamentoasă vizibilă între corticosteroizi şi ataluren şi nu sunt necesare ajustări ale dozelor.

Medicamente care au efecte asupra glicoproteinei P transportoare

In vitro, atalurenul nu reprezintă un substrat pentru glicoproteina P transportoare. Este puţin probabil ca farmacocinetica atalurenului să fie afectată de medicamente care inhibă glicoproteina P transportoare.

Nu există date adecvate privind utilizarea atalurenului la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere numai la dozele care au determinat toxicitate maternă (vezi pct. 5.3).

Ca măsură de precauţie, se recomandă evitarea utilizării atalurenului în timpul sarcinii.

Nu se cunoaşte dacă atalurenul/metaboliţii acestuia se excretă în laptele uman. Datele farmacodinamice/toxicologice disponibile la animale au evidenţiat excreţia atalurenului/metaboliţilor în lapte (vezi pct. 5.3). Nu poate fi exclus riscul pentru nou-născuţi/sugari alăptaţi la sân.

Alăptarea trebuie întreruptă în timpul tratamentului cu ataluren.

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc pentru oameni, pe baza unui studiu standard privind fertilitatea la şobolan mascul şi femelă (vezi pct. 5.3).

Nu a fost testat efectul atalurenului asupra capacităţii de a conduce vehicule, de a merge cu bicicleta sau de a folosi utilaje. Pacienţii care manifestă ameţeli trebuie să fie atenţi în timp ce conduc vehicule, merg cu bicicleta sau folosesc utilaje.

Profilul de siguranță al ataluren se bazează pe datele colectate din două studii randomizate, în regim dublu-orb, controlate cu placebo, cu durata de 48 de săptămâni, care s-au efectuat pe un număr total de 232 de pacienți bărbați cu distrofie musculară Duchenne cauzată de o mutaţie nonsens (nmDMD) tratată cu doza recomandată de 40 mg/kg/zi (10, 10, 20 mg/kg; n=172) sau cu o doză de 80 mg/kg/zi (20, 20, 40 mg/kg; n=60), comparativ cu pacienții tratați cu placebo (n=172).

Reacțiile adverse cele mai frecvente în cadrul celor 2 studii controlate cu placebo au fost vărsături, diaree, greață, dureri de cap, dureri la nivelul abdomenului superior și flatulență, toate având loc la ≥5% din toți pacienții tratați cu ataluren. În ambele studii, 1/232 (0,43%) din pacienții tratați cu ataluren au întrerupt din cauza reacției adverse constipație și 1/172 (0,58%) din pacienții care au primit placebo au întrerupt tratamentul din cauza reacției adverse de progres al bolii (pierderea mobilizării).

S-a efectuat un studiu în regim deschis care a inclus pacienți cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani (n=14) pentru a evalua FC și siguranța atalurenului. S-a raportat o frecvență mai crescută a stării generale de rău (7,1%), pirexiei (42,9%), infecțiilor auriculare (28,6%) și erupției cutanate tranzitorii (21,4%) la pacienții cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani în comparație cu pacienții cu vârsta de 5 ani și peste.

Totuși, aceste afecțiuni sunt raportate mai frecvent în general la copiii mai mici. Datele privind siguranța aferente administrării tratamentului timp de 28 săptămâni au indicat un profil de siguranță similar al atalurenului la pacienții cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani în comparație cu pacienții cu vârsta de 5 ani și peste.

Reacțiile adverse au fost în general ușoare până la moderate din punct de vedere al severității și nu au fost raportate evenimente adverse grave asociate tratamentului în rândul pacienților tratați cu ataluren în cadrul acestor 2 studii.

Reacţiile adverse raportate la pacienţii cu nmDMD, care au fost trataţi cu doza zilnică recomandată de 40 mg/kg/zi de ataluren în cadrul celor 2 studii controlate cu placebo sunt prezentate în Tabelul 1.

Reacțiile adverse raportate la >1 pacient în grupul cu 40 mg/kg/zi cu o frecvență mai mare decât aceea din grupul cu placebo sunt prezentate de Clasificarea pe organe și sisteme conform MeDRA, termen preferat şi conform frecvenţei. Categoriile de frecvenţă sunt definite utilizând următoarea convenţie:

foarte frecvente (≥ 1/10) şi frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10).

Tabelul 1. Reacţii adverse raportate la >1 pacient tratat cu ataluren cu nmDMD cu o frecvență mai mare decât placebo în cele 2 studii controlate cu placebo (analiză compilată)

Clasificarea pe Organe şi Frecvenţă

Foarte frecvente Frecvente

Sisteme necunoscută

Modificare a

Apetit alimentar profilului lipidic

Tulburări metabolice şi de scăzut (valori crescute ale nutriţie hipertrigliceridemie trigliceridelor şi colesterolului)

Tulburări ale sistemului Cefalee nervos

Hipertensiune

Tulburări vasculare arterială

Tulburări respiratorii, toracice Tuse, epistaxis şi mediastinale

Greață, dureri la nivelul abdomenului superior, flatulenţă,

Tulburări gastro-intestinale Vărsături disconfort abdominal, constipaţie

Afecţiuni cutanate şi ale Erupție eritematoasă ţesutului subcutanat

Dureri la nivelul

Tulburări musculo-scheletice extremităţilor, dureri şi ale ţesutului conjunctiv toracice musculo-scheletale

Modificări în testele funcţiei renale

Tulburări renale şi ale căilor (creşteri ale Hematurie, enurezis urinare creatininei, azotului ureic sanguin, cistatinei C)

Tulburări generale şi la nivelul Pirexie, scădere a locului de administrare greutăţii corporale

În cadrul unui studiu de extensie în regim deschis, cu durata de 48 de săptămâni, la pacienţi cu nmDMD, pacienţii cu sau fără capacitate motorie au demonstrat un profil de siguranţă similar. Nu sunt disponibile date de siguranţă pe termen lung.

Descrierea reacţiilor adverse selectate (anomalii ale analizelor de laborator)

Lipide serice

S-a observat o creștere a lipidelor serice, adică a colesterolului și trigliceridelor. S-au raportat cazuri în care această creștere până la valori anormal de crescute s-a observat deja după 4 săptămâni.

Teste ale funcţiei renale

În timpul studiilor randomizate, controlate cu placebo, au fost observate creşteri uşoare ale valorilor medii ale creatininei serice, BUN şi cistatinei C. Valorile au prezentat o tendinţă de stabilizare la începutul studiului şi nu au crescut ulterior odată cu continuarea tratamentului.

Este importantă raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu-risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, astfel cum este menţionat în Anexa V.

Voluntarii sănătoşi care au primit o singură doză de 200 mg/kg de ataluren administrată oral au manifestat simptome tranzitorii, de gravitate redusă, de cefalee, greaţă, vărsături şi diaree. La aceşti subiecţi nu au fost observate reacţii adverse grave. În eventualitatea supradozajului suspectat, trebuie acordate îngrijiri medicale de susţinere, inclusiv consultarea unui profesionist în domeniul sănătăţii şi supravegherea atentă a stării clinice a pacientului.

Grupa farmacoterapeutică: Alte medicamente pentru afecţiuni ale aparatului musculo-scheletal, codul

ATC: M09AX03

Apariţia unei mutaţii nonsens în ADN determină apariţia unui codon stop prematur la nivelul ARNm.

Acest codon stop prematur din ARNm cauzează boala prin întreruperea translaţiei înainte de generarea unei proteine cu lungime completă. Atalurenul permite citirea proteinelor ribozomale ale ARNm care conţin un astfel de codon stop prematur, conducând la obţinerea unei proteine cu lungime completă.

Experimentele non-clinice in vitro efectuate prin testele celulare ale mutaţiei nonsens şi prin cultivarea larvelor de peşte într-o soluţie de ataluren au demonstrat că atalurenul a permis citirea ribozomilor printr-o legătură concentraţie-răspuns cu aspect de curbă în formă de clopot (sub formă de U inversat).

Se presupune că relaţia doză-răspuns in vivo ar putea fi, de asemenea, în formă de clopot, dar datele in vivo au fost prea limitate pentru a confirma această ipoteză utilizând un model la şoareci pentru nmDMD şi la oameni.

Studiile non-clinice in vitro sugerează că expunerea continuă la ataluren poate fi importantă pentru creşterea la maximum a activităţii şi că efectele substanţei active asupra citirii ribozomilor pentru codonii stop prematuri sunt reversibile la puţin timp după eliminarea atalurenului.

Eficacitatea și siguranța Translarna au fost evaluate în cadrul a 2 studii randomizate, în regim dublu-orb, controlate cu placebo, pentru nmDMD. Criteriul final principal în ambele studii a fost modificarea distanței mersului pe jos timp de 6 minute (6MWD) la Săptămâna 48. Alte criterii finale incluse în ambele studii au fost timpul până la o agravare repetată de 10% în 6MWD, modificarea timpului de fugă/mers pe jos 10 metri la Săptămâna 48, modificarea timpului de urcat 4 trepte la Săptămâna 48 și modificarea timpului de coborâre a 4 trepte la Săptămâna 48. Pacienţii trebuiau să aibă confirmarea documentată a prezenţei mutaţiei nonsens în gena distrofinei, determinată prin secvenţiere genică.

Studiul 1 a evaluat 174 de pacienţi de sex masculin cu vârste cuprinse între 5 şi 20 de ani. Cerinţele studiului au fost ca toţi pacienţi să fie capabili să meargă pe jos ≥ 75 metri fără dispozitive de asistare în cadrul unui test de mers pe jos timp de 6 minute (6MWT). Majoritatea pacienţilor din toate grupurile de tratament au fost caucazieni (90%). Pacienţii au fost randomizaţi în raport de 1:1:1 şi au primit ataluren sau placebo de 3 ori pe zi (dimineaţa, la prânz şi seara, dintre care 57 au primit placebo ataluren 40 mg/kg/zi (10, 10, 20 mg/kg, 60 au primit ataluren 80 mg/kg/zi (20, 20, 40 mg/kg) și 57 au primit placebo.

În cadrul studiului 1, o analiză post-hoc a criteriului final principal a arătat că, de la momentul iniţial şi până în săptămâna 48, pacienţii care au primit ataluren la doza de 40 mg/kg/zi au prezentat o scădere medie de 12,9 metri la testul 6MWD, iar pacienţii care au primit placebo au prezentat o scădere medie de 44,1 metri la testul 6MWD (Figura 1). Astfel, modificarea medie din testul 6MWD, observată de la momentul iniţial şi până în săptămâna 48, a evidenţiat o eficacitate mai mare cu 33,1 metri pentru braţul de tratament cu ataluren la doza de 40 mg/kg/zi, faţă de braţul placebo (p=0,056). În cadrul unei estimări bazate pe un model statistic, diferenţa medie a fost de 31,7 metri (valoare p ajustată=0,0367).

Între grupul de pacienţi care au primit ataluren la doza de 80 mg/kg/zi şi grupul placebo nu a fost observată nicio diferenţă.

Aceste rezultate arată că atalurenul la doza de 40 mg/kg/zi încetineşte pierderea capacităţii de a merge pe jos la pacienţii cu nmDMD.

Figura 1. Modificarea medie a distanţei parcurse prin mers în 6 minute (Studiul 1)

TRANSLARNA 10, 10, 20 mg/kg (N=57)

Placebo (N=57)

Momentul iniţial Săptămâni

O analiză post-hoc a perioadei de timp până la agravarea persistentă de 10% observată în testul 6MWD a evidenţiat că 26% dintre pacienţii din braţul de tratament cu ataluren la doza de 40 mg/kg/zi progresaseră în săptămâna 48, comparativ cu 44% din grupul placebo (p=0,0625) (Figura 2). Între grupul de pacienţi care au primit ataluren la doza de 80 mg/kg/zi şi grupul placebo nu a existat nicio diferenţă. Aceste rezultate arată că un număr mai mic de pacienţi care au primit ataluren la doza de 40 mg/kg/zi au prezentat agravări ale bolii în testul 6MWD pe parcursul a 48 de săptămâni.

Modificare în 6MWD (medie ± eroarea standard a mediei, metri)

Figura 2. Curba Kaplan-Meier pentru durata de timp până la agravarea persistentă de 10% în 6MWD (Studiul 1) 26% Agravare 44% Agravare

TRANSLARNA 10, 10, 20 mg/kg (N=57)

Placebo (N=57)

Săptămâni

În testele funcţionale cronometrate, în testele de cronometrare a timpului de alergare/mers pe o distanţă de 10 metri, a timpului de urcare a 4 trepte şi a timpului de coborâre a 4 trepte, pacienţii trataţi cu ataluren au demonstrat creşteri mai mici ale perioadei de timp în care au alergat/au mers pe o distanţă de 10 metri, în care au urcat 4 trepte şi au coborât 4 trepte, indicând încetinirea progresiei nmDMD comparativ cu placebo.

Media modificării din testele funcţionale cronometrate de la momentul iniţial şi până în săptămâna 48 a fost superioară în braţul de tratament cu ataluren la doza de 40 mg/kg/zi faţă de braţul placebo în ceea ce priveşte timpul de alergare/mers pe o distanţă de 10 metri (medie mai bună cu 1,5 secunde), timpul de urcare a 4 trepte (medie mai bună cu 2,4 secunde) şi timpul de coborâre a 4 trepte (medie mai bună cu 1,6 secunde), conform Figurii 3.

Procent fără agravare de 10%

Figura 3. Modificarea medie în testele funcţionale cronometrate (Studiul 1)

Rezultatele testului 6MWD la pacienţii cu valori iniţiale pentru 6MWD < 350 metri

La pacienţii cu valori iniţiale ale testului 6MWD < 350 metri, modificarea medie din testul 6MWD analizat de la momentul iniţial până în săptămâna 48 a fost cu 68 de metri mai bună în braţul de tratament cu ataluren la doza de 40 mg/kg/zi faţă de braţul placebo (p=0,0053).

La aceşti pacienţi, modificarea medie din testele funcţionale cronometrate de la momentul iniţial până în săptămâna 48 a fost superioară în braţul de tratament cu ataluren la doza de 40 mg/kg/zi faţă de braţul placebo în ceea ce priveşte timpul de alergare/mers pe o distanţă de 10 metri (medie mai bună cu 3,5 secunde), timpul de urcare a 4 trepte (medie mai bună cu 6,4 secunde) şi timpul de coborâre a 4 trepte (medie mai bună cu 5,0 secunde).

Studiul 2 a evaluat 230 de pacienți de sex masculin cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Toți pacienții au trebuit să meargă pe jos ≥150 metri și despre mai puțin de 80% s-a estimat că nu vor avea nevoie de aparate de ajutor la mers în timpul unei evaluări 6MWT. Majoritatea pacienților din ambele grupuri de tratament au fost caucazieni (76%). Pacienții au fost randomizați în raport de 1:1 și au primit ataluren 40 mg/kg/zi (n=115) sau placebo (n=115) de 3 ori pe zi (dimineața, la prânz și seara).

Pacienții tratați cu ataluren au prezentat un beneficiu clinic conform măsurătorilor efectuate de diferențele numerice favorabile comparativ cu placebo la toate criteriile finale de eficacitate principale și secundare. Întrucât criteriul final principal (modificarea 6MWD de la intrarea în studiu la

Săptămâna 48) nu a atins o semnificație statistică (p≤0,05), toate celelalte valori p trebuie considerate ca fiind nominale.

La populația cu ITT, diferența la modificarea medie dintre grupurile care au primit ataluren și placebo la 6MWD observată de la momentul inițial la Săpămâna 48 a fost cu 15,4 metri la grupul care a primit ataluren 40 mg/kg/zi decât la grupul care a primit placebo. În cadrul unui model statistic, diferența media estimată a fost de 13,0 metri (p =0,213), Figura 4. Separarea dintre ataluren și placebo s-a menținut începând cu Săptămâna 15 până la finalul studiului.

Figura 4. Modificarea medie a unei distanțe de mers pe jos de 6 minute (Studiul 2)

Într-o perioadă de 48 de săptămâni, pacienții tratați cu ataluren au prezentat un declin mai mic al funcției musculare, conform dovezilor de mici creșteri ale perioadei de alergare/mers pe jos de 10 metri, urcatul a 4 trepte și coborâtul a 4 trepte la grupul tratat cu ataluren, comparativ cu placebo.

Diferențele în favoarea ataluren comparativ cu placebo a modificărilor medii la testele de funcție cronometrate la Săptămâna 48 la populația ITT au atins limita unei diferențe semnificative din punct de vedere clinic (modificări ~1 până la 1,5 secunde).

Modificarea medie la testele de funcție cronometrate de la momentul inițial la Săptămâna 48 a fost mai bună la grupul tratat cu ataluren cu doza de 40 mg/kg/zi decât la grupul care a primit placebo în ceea ce privește timpul observat de alergare/mers pe jos 10 metri (mai bun cu 1,2 secunde, p=0,117), timpul de urcare a 4 trepte (mai bun cu 1,8 secunde, p=0,058) și timpul de coborâre a 4 trepte (mai bun cu 1,8 secunde, p=0.012), Figura 5.

Figura 5. Modificarea medie la testele de funcție cronometrate (Studiul 2)

Perioada până la o agravare de 10% a 6MWD s-a definit ca fiind ultima dată când 6MWD nu a fost cu 10% mai rea decât la momentul inițial. La populația ITT, indicele de risc pentru ataluren comparativ cu placebo a fost de 0,75 (p=0.160), acesta reprezentând o reducere cu 25% a riscului de 10% agravare a 6MWD.

Siguranța, farmacocinetica și eficacitatea exploratorie ale Translarna au fost evaluate într-un studiu în regim deschis efectuat la copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani cu nmDMD. Eficacitatea Translarna la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani a fost stabilită prin extrapolare de la pacienții cu vârsta > 5 ani.

În programul clinic pentru investigarea eficacității și siguranței monoterapiei cu ataluren la pacienți cu fibroză chistică determinată de o mutație de tip nonsens, nu a fost observat niciun efect semnificativ din punct de vedere statistic în ceea ce privește indicatorii primar și secundar principal ai rezultatelor clinice (ppFEV1 și rata exacerbării pulmonare) la adulți și copii cu vârsta de 6 ani și peste.

S-a efectuat un studiu exploratoriu în regim deschis (Studiul 045) la 20 de subiecți cu distrofie musculară Duchenne cu mutație de tip nonsens (nmDMD) cu vârsta cuprinsă între 2 și 7 ani pentru a explora valorile cantitative de distrofină în țesutul muscular înainte și după 40 de săptămâni de tratament cu ataluren. Distrofina a fost măsurată utilizând analizele prin electrochemiluminiscență (ECL) și imunohistochimie (IHC). De la fiecare subiect au fost recoltate 3 biopsii cu ac din mușchiul gastrocnemian și tibial anterior la intrarea în studiu și la sfârșitul tratamentului. Studiul 045 a inclus, de asemenea, evaluarea rezultatelor funcționale (adică, evaluarea revizuită North Star în ambulatoriu [rNSAA] și testele de funcție cronometrate [TFTs]).

Valorile mediane de distrofină la intrarea în studiu, măsurate prin ECL au fost de 0,42% din normal (interval de 0,00% până la 41,85%). La sfârșitul studiului, valoarea mediană a distrofinei a fost de 0,33% din normal (interval de 0,04% până la 48,55%).

Pentru IHC, procentajul median de fibre pozitive la intrarea în studiu a fost de 73% (interval de 0,42% până la 99,6%). La sfârșitul studiului, procentajul median de fibre pozitive a fost de 66% (interval de 0,51% până la 99,77%).

La sfârșitul studiului, agravarea medie (mediană) de la momentul inițial la rNSAA a fost de 0,1 (1,0) puncte din punctajul total, iar schimbarea medie (mediană) de la momentul inițial pentru timpul de stat în picioare, alergare sau mers 10 metri, urcare a 4 trepte și coborâre a 4 trepte a fost de -1,56 (-0,6), -0,41 (-0,35), -1,09 (-0,5) și, respectiv, -2,43 (-0,7) secunde.

Agenţia Europeană pentru Medicamente a acordat o derogare de la obligaţia de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu ataluren la două subgrupe de copii şi adolescenţi, de la naştere până la mai puţin de 28 de zile şi la sugarii cu vârste cuprinse între 28 de zile şi 6 luni, în nmDMD, conform deciziei privind planurile de investigaţie pediatrică (PIP), în indicaţia aprobată (vezi pct. 4.2 pentru informaţii privind utilizarea la copii şi adolescenţi).

Agenţia Europeană pentru Medicamente a suspendat temporar obligaţia de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu ataluren la o subgrupă de copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 6 luni şi sub 2 ani în nmDMD, conform deciziei privind planurile de investigaţie pediatrică (PIP), în indicaţia aprobată (vezi pct. 4.2 pentru informaţii privind utilizarea la copii şi adolescenţi).

Acest medicament a fost autorizat conform unei proceduri numite 'aprobare condiţionată”. Aceasta înseamnă că sunt aşteptate date suplimentare referitoare la acest medicament.

Agenţia Europeană pentru Medicamente va revizui informaţiile noi privind acest medicament cel puţin o dată pe an şi acest RCP va fi actualizat, după cum va fi necesar.

Administrarea atalurenului pe baza ajustării dozei în funcţie de greutatea corporală (mg/kg) a determinat expuneri similare la starea de echilibru (ASC) la copii şi adolescenţi cu nmDMD în cadrul unui interval larg de greutăţi corporale. Deşi atalurenul este practic insolubil în apă, acesta se absoarbe rapid după administrarea orală sub formă de suspensie.

Caracteristici generale ale atalurenului după administrare

Concentraţiile plasmatice maxime ale atalurenului sunt atinse la aproximativ 1,5 ore după administrarea dozei la subiecţii care au primit medicamentul în interval de 30 de minute după o masă.

Pe baza recuperării radioactivităţii în urină, în cadrul unui studiu cu doză unică de ataluren marcat radioactiv, biodisponibilitatea atalurenului administrat oral este estimată la ≥ 55%. Concentraţiile plasmatice de ataluren la starea de echilibru cresc proporţional odată cu creşterea dozei. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt proporţionale cu doza în cazul dozelor de ataluren situate între 10 şi 15 mg/kg şi nu se observă nicio acumulare după repetarea dozei.

In vitro, atalurenul se leagă de proteinele plasmatice umane în proporţie de 99,6%, iar această legare este independentă de concentraţia plasmatică. Atalurenul nu se distribuie în globulele roşii din sânge.

Atalurenul este metabolizat prin conjugare prin intermediul enzimelor uridin difosfat glucuroniltransferaze (UGT), în mod predominant UGT1A9 la nivelul ficatului, intestinului și rinichiului.

In vivo, singurul metabolit detectat în plasmă după administrarea orală a atalurenului radiomarcat a fost ataluren-O-1β-acil glucuronida; expunerea la acest metabolit la om a fost de aproximativ 8% din

ASC plasmatică de ataluren.

Timpul de înjumătăţire plasmatic al atalurenului se situează între 2 şi 6 ore şi nu este afectat nici de doză, nici de administrarea repetată. Eliminarea atalurenului depinde probabil de glucuronidarea atalurenului la nivel hepatic şi renal, fiind urmată de excreţia renală și hepatică a metabolitului glucuronid rezultat.

După administrarea orală a unei singure doze de ataluren radiomarcat, aproximativ jumătate din doza radioactivă administrată s-a recuperat în fecale, iar restul s-a recuperat în urină. Atalurenul şi metabolitul acil glucuronid din urină reprezintă < 1% şi, respectiv, 49% din doza administrată.

Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt proporţionale cu doza în cazul dozelor de ataluren situate între 10 şi 50 mg/kg şi nu se observă nicio acumulare după repetarea dozei. Pe baza datelor obţinute la voluntari sănătoşi, biodisponibilitatea relativă a atalurenului este cu aproximativ 40% mai redusă la starea de echilibru decât după administrarea dozei iniţiale. Se estimează că debutul reducerii biodisponibilităţii relative se produce la aproximativ 60 de ore după prima doză. Starea de echilibru se instalează după aproximativ două săptămâni de administrare a regimului de dozare, utilizând schema de dozare de trei ori pe zi.

Caracteristici la grupuri specifice de subiecţi sau pacienţi

Vârstă

Pe baza datelor obţinute la subiecţii cu vârste între 2 ani şi 57 de ani, vârsta nu are niciun efect aparent asupra expunerii plasmatice la ataluren. Nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă.

Farmacocinetica atalurenului a fost evaluată în studiul PTC124-GD-030 pe o durată de 4 săptămâni.

Concentrațiile plasmatice de ataluren la pacienții cu vârsta cuprinsă între 2 ani și mai puțin de 5 ani au fost în concordanță cu cele observate la pacienții cu vârsta peste 5 ani cărora li s-a administrat schema de administrare a dozelor de 10/10/20 mg/kg.

Nu au fost investigate femei în studiile clinice cu nmDMD. Cu toate acestea, sexul nu a avut niciun efect aparent asupra expunerii plasmatice la ataluren la alte populaţii.

Este puţin probabil ca farmacocinetica atalurenului să fie afectată în mod semnificativ de polimorfisme ale UGT1A9 la o populaţie caucaziană. Datorită numărului mic de alte rase incluse în studiile clinice, nu poate fi trasă nicio concluzie privind efectul UGT1A9 asupra altor grupuri etnice.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată.

Într-un studiu farmacocinetic la subiecți cu grade diferite de insuficiență renală, după administrarea unei singure doze, expunerea la ataluren în plasmă s-a modificat cu -13%, 27% și 61% în cazul grupurilor cu insuficiență renală ușoară, moderată și respectiv severă și cu 46% la grupul cu insuficiență renală în stadiu terminal, comparativ cu grupul cu funcție renală normală. În plus, la pacienții cu insuficiență renală severă (eGFR <30 ml/min) a fost raportată o creștere de 3 până la 8 ori a metabolitului ataluren. După administrarea de doze multiple, se preconizează că creșterea valorilor atalurenului și a metabolitului ataluren va fi mai mare în cazul pacienților cu insuficiență renală severă și boală renală în stadiu terminal în comparație cu pacienții cu funcție renală normală la starea de echilibru. Pacienții cu insuficiență renală severă (eGFR <30 ml/min) sau cu boală renală în stadiu terminal trebuie tratați cu ataluren numai dacă beneficiul clinic anticipat depășește riscul potențial (vezi pct. 4.2 și 4.4).

Pe baza unei evaluări de farmacocinetică efectuată la grupuri cu insuficiență hepatică ușoară, moderată sau severă în comparație cu un grup de control format din subiecți sănătoși, nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență hepatică de orice grad. Nu s-au observat diferențe aparente ale expunerii totale la ataluren între grupurile de control, cu insuficiență hepatică ușoară și severă. S-a observat o scădere de aproximativ 40% a expunerii totale medii la ataluren în grupul cu insuficiență hepatică moderată în comparație cu grupul de control, probabil din cauza mărimii reduse a eșantionului și din cauza variabilității.

Lipsa posibilităţii de deplasare

Nu au fost diferenţe aparente ale biodisponibilităţii relative la starea de echilibru sau ale clearance-ului aparent din cauza pierderii capacităţii de deplasare. Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii care devin nedeplasabili.

Datele non-clinice nu evidenţiază niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei şi genotoxicitatea.

A fost disponibil un pachet standard de studii de toxicitate asupra funcţiei de reproducere. Nu au fost observate efecte asupra fertilităţii masculine sau feminine, însă nu au fost investigate efectele tratamentului aplicat timpuriu la populaţia juvenilă asupra fertilităţii la vârsta adultă. La şobolan şi iepure, s-au observat toxicitate embriofetală (de exemplu, creşterea numărului de resorbţii timpurii, pierderi post-implantare, număr scăzut de fetuşi viabili) şi semne de dezvoltare întârziată (creşterea numărului de modificări scheletice) în prezenţa toxicităţii materne. Expunerea la nivelul la care nu se observă niciun efect advers (NOAEL) a fost similară (la iepure) sau de 4 ori mai mare (la şobolan) decât expunerea sistemică la om (40 mg/kg/zi). La şobolan, s-a demonstrat transferul placentar al atalurenului radiomarcat. La o singură doză maternă testată, care a fost relativ mică, de 30 mg/kg, concentraţia radioactivităţii fetale a fost ≤ 27% din concentraţia maternă. În studiul privind toxicitatea asupra dezvoltării materne pre- sau postnatale la şobolan, la o expunere de aproximativ 5 ori mai mare decât expunerea la om, s-a observat o toxicitate maternă semnificativă, precum şi efecte asupra greutăţii corporale a puilor şi asupra dezvoltării activităţii de deplasare. Expunerea sistemică maternă la nivelul la care nu se observă niciun efect advers (NOAEL) pentru toxicitatea neonatală a fost de aproximativ 3 ori mai mare decât expunerea la om. La o singură doză maternă, relativ mică, de 30 mg/kg de ataluren radiomarcat, concentraţia maximă măsurată de radioactivitate din laptele de şobolan a fost de 37% din concentraţia plasmatică maternă. Prezenţa radioactivităţii în plasma puilor a confirmat absorbţia acesteia din lapte de către pui.

În studiile cu doze repetate pe cale orală la şoarece, toxicitatea renală (nefroză la nivelul nefronilor distali) s-a produs la un nivel de expunere echivalent cu 0,3 ori ASC la starea de echilibru, la pacienţii cărora li s-a administrat Translarna la dozele respective de dimineaţă, prânz şi seară, de 10, 10, 20 mg/kg şi la doze mai mari.

Într-un model de 26 de săptămâni la şoareci transgenici, efectuat pentru evaluarea carcinogenităţii, nu a fost determinată nicio dovadă a carcinogenităţii. În cadrul unui studiu de 2 ani privind carcinogenitatea la şobolan, a fost observat un caz de hibernom. În plus, la o expunere mult mai mare decât la pacienţi, s-a observat o creştere a tumorilor vezicii urinare (cu incidenţă rară). Semnificaţia tumorilor la nivelul vezicii urinare la om este considerată ca fiind puţin probabilă.

Unul din cele două studii cu durata de 26 de săptămâni cu doze repetate la şobolan, care a fost iniţiat la şobolani de 4-5 săptămâni, a demonstrat o creştere a incidenţei hibernomului malign, o tumoră rară la şobolani, proporţională cu creşterea dozei. În plus, într-un studiu cu durata de 2 ani care a evaluat carcinogenitatea la şobolan, a fost observat un caz de hibernom malign la doza maximă. Incidenţa generală a acestui tip de tumori la şobolani, precum şi la om, este foarte redusă, iar mecanismul care cauzează aceste tumori în studiile la şobolani (inclusiv relaţia sa cu tratamentul cu ataluren) este necunoscut. Semnificaţia acestor tumori la om nu este cunoscută.

Un studiu cu durata de 1 an la câini cu vârste de 10-12 săptămâni a indicat o serie de afecţiuni la nivelul glandelor suprarenale (inflamaţii cu origine focală şi degenerare la nivelul regiunilor cerebrale care produc glucocorticoizi) şi o compromitere uşoară a producţiei de cortizol în urma stimulării exogene cu hormon adrenocorticotropic. Aceste rezultate au fost observate la câini supuşi la expunere sistemică echivalentă cu 0,8 ori ASC la starea de echilibru, la pacienţii cărora li s-a administrat

Translarna la dozele respective de dimineaţă, prânz şi seară, de 40 mg/kg/zi şi la doze mai mari. Într-un studiu de distribuţie la şobolan, a fost observată o concentraţie ridicată de ataluren la nivelul glandelor suprarenale.

Pe lângă efectele menţionate mai sus, au fost determinate câteva alte reacţii adverse în studiile cu doze repetate; s-a observat în special scăderea greutăţii corporale, a aportului alimentar şi creşterea greutăţii ficatului fără o corelaţie histologică şi având o semnificaţie clinică incertă. De asemenea, studiile la şobolan şi la câine au indicat modificări ale concentraţiilor plasmatice ale lipidelor (colesterol şi trigliceride), care sugerează modificări ale metabolismului lipidic.

Nu au existat efecte adverse, inclusiv la nivelul glandei suprarenale, într-un studiu cu durata de 3 luni la câini nou-născuți (cu vârsta de 1 săptămână) urmat de o perioadă de recuperare de 3 luni, până la expuneri sistemice la starea de echilibru echivalente cu ASC la starea de echilibru la pacienți. În studiile preliminare la câini nou-născuți (cu vârsta de 1 săptămână), expunerile sistemice inițiale, echivalente cu de 5-10 ori ASC la starea de echilibru la pacienți, nu au fost tolerate la unele animale.

Polidextroză (E1200)

Macrogol

Poloxamer

Manitol (E421)

Crospovidonă

Hidroxietil celuloză

Aromă artificială de vanilie: maltodextrină, arome artificiale şi propilen glicol

Dioxid de siliciu coloidal anhidru (E551)

Stearat de magneziu

Nu este cazul.

4 ani

Cel mai bine este ca fiecare doză pregătită să fie administrată imediat după preparare. Doza pregătită trebuie eliminată dacă nu este consumată în decurs de 24 de ore de la preparare, în cazul în care a fost păstrată la frigider (2 - 8 °C), sau în decurs de 3 ore la temperatura camerei (15 - 30 °C).

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului diluat, vezi pct. 6.3.

Plic termosudat din folie laminată de aluminiu: tereftalat de polietilenă (rezistent la deschiderea de către copii), polietilenă (pentru colorare şi lipirea poliester/folie), folie de aluminiu (barieră împotriva umidităţii), adeziv (din clasa polimerilor poliuretanici), copolimer de etilenă şi acid metacrilic (răşină de sigilare pentru integritatea ambalajului).

Cutie cu 30 plicuri.

Plicurile trebuie deschise numai în momentul preparării dozei. Întregul conţinut al fiecărui plic trebuie amestecat cu cel puţin 30 ml de lichid (apă, lapte, suc de fructe) sau cu 3 linguri de aliment semi-solid (iaurt sau sos de mere). Doza preparată trebuie omogenizată bine înainte de administrare. Cantitatea de lichid sau de aliment semi-solid poate fi crescută după preferinţa pacientului.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

PTC Therapeutics International Limited

Unit 1, 52-55 Sir John Rogerson’s Quay,

Dublin 2

D02 NA07

Irlanda

Translarna 125 mg granule pentru suspensie orală

EU/1/13/902/001

Translarna 250 mg granule pentru suspensie orală

EU/1/13/902/002

Translarna 1000 mg granule pentru suspensie orală

EU/1/13/902/003

Data primei autorizări: 31 iulie 2014

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: 20 iunie 2022

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru

Medicamente http://www.ema.europa.eu.