TOPOGYNE 400mcg comprimate prospect medicament

G02AD06 misoprostol • Aparatul genito-urinar și hormoni sexuali | Uterotonice | Prostaglandinele

Misoprostolum este un medicament utilizat pentru prevenirea și tratamentul ulcerelor gastrice induse de antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), precum și pentru inducerea travaliului sau pentru avortul medicamentos. Acesta este un analog al prostaglandinei E1 și acționează prin protejarea mucoasei gastrice și stimularea contracțiilor uterine.

Medicamentul este administrat oral, vaginal sau sublingual, în funcție de indicație. Este eficient în reducerea riscului de complicații asociate cu ulcerele gastrice și în gestionarea sarcinilor complicate.

Reacțiile adverse pot include greață, diaree, crampe abdominale și, în cazuri rare, reacții alergice severe. Utilizarea sa trebuie monitorizată atent, mai ales în contextul sarcinii.

Consultați medicul pentru a discuta beneficiile și riscurile tratamentului cu Misoprostolum. Respectați toate recomandările medicale pentru a asigura utilizarea sigură a acestui medicament.

Date generale despre TOPOGYNE 400mcg

Substanța: misoprostol

Data ultimei liste de medicamente: 01-06-2025

Codul comercial: W67380005

Concentrație: 400mcg

Forma farmaceutică: comprimate

Cantitate: 1

Prezentare produs: cutie cu blist unidoza opa-al-pvc/al x1 compr

Tip produs: generic

Preț: 55.57 RON

Restricții eliberare rețetă: P-RF - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

Producător: DELPHARM LILLE SAS - FRANTA

Deținător: EXELGYN - FRANTA

Număr APP: 11234/2018/05

Valabilitate: 2 ani

Forme farmaceutice disponibile pentru misoprostol

Concentrațiile disponibile pentru misoprostol

200mcg, 25mcg, 400mcg

Alte substanțe similare cu misoprostol

Conținutul prospectului pentru medicamentul TOPOGYNE 400mcg comprimate

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Topogyne 400 micrograme comprimate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un comprimat conţine misoprostol 400 micrograme.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate

Comprimate rotunde, plate, de culoare albă, cu un diametru de 11 mm şi o grosime de 4,5 mm, cu linie de divizare pe fiecare față, având marcat de două ori litera 'M” pe una dintre feţe.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Întreruperea medicamentoasă a unei sarcini intrauterine în evoluţie, prin administrare secvenţială în asociere cu mifepristonă, până la 49 de zile de amenoree (vezi pct. 4.2.).

Pregătirea colului uterin înainte de întreruperea chirurgicală a sarcinii în primul trimestru.

Misoprostol este indicat la adulţi.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

- Întreruperea medicamentoasă a unei sarcini intrauterine în evoluţie, prin administrare secvenţială în asociere cu mifepristonă, până la 49 de zile de amenoree:

Misoprostol se administrează oral sub formă de doză unică de 400 micrograme, la 36 până la 48 de ore după administrarea orală a unei doze unice de 600 mg mifepristonă. Informaţii despre dozele de mifepristonă sunt disponibile în informaţiile despre medicament ale mifepristonei.

Vărsăturile care se produc în mai puţin de 30 de minute de la administrare pot duce la scăderea eficacităţii misoprostolului: în acest caz se recomandă administrarea orală a unui alt comprimat de 400 micrograme misoprostol.

- Pregătirea colului uterin înainte de întreruperea chirurgicală a sarcinii în primul trimestru:

Misoprostol se administrează oral sub formă de doză unică de 400 micrograme, la 3 până la 4 ore înainte de operația chirurgicală.

Vărsăturile care se produc în mai puţin de 30 de minute de la administrare pot duce la scăderea eficacităţii misoprostolului: în acest caz se recomandă administrarea orală a unui alt comprimat de 400 micrograme misoprostol.

Copii şi adolescenţi

Doar date limitate sunt disponibile privind utilizarea misoprostolului la adolescente.

Mod de administrare

Comprimatele de misoprostol sunt doar pentru administrare orală şi nu trebuie utilizate pe nicio altă cale de administrare.

4.3 Contraindicaţii

- În toate situațiile

- Hipersensibilitate la misoprostol sau la alte prostaglandine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

- Sarcină neconfirmată prin examen ecografic sau teste biologice

- Suspiciune de sarcină ectopică

- Pentru indicația întreruperea medicamentoasă a sarcinii, în asociere cu mifepristonă:

- Contraindicaţie pentru mifepristonă

- Sarcină după a 49-a zi de amenoree

Atunci când misoprostol se utilizează în asociere cu mifepristona, se recomandă a se consulta şi contraindicaţiile pentru mifepristonă.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

- În toate situațiile

În absenţa studiilor specifice, misoprostol nu este recomandat pentru utilizarea la paciente cu:

- Malnutriţie

- Insuficienţă hepatică

- Insuficienţă renală

Atenţionări

Din cauza proprietăţilor abortive, misoprostol nu trebuie utilizat niciodată la o femeie cu o sarcină în evoluţie, în cazul în care doreşte să ducă sarcina la termen complet.

Vârsta sarcinii trebuie stabilită pe baza întrebărilor adresate pacientei şi a examenului clinic efectuat.

Se recomandă întotdeauna ecografia uterină.

Altele

Datorită prezenței uleiului de ricin, există riscul unei hipersensibilizări.

Teratogenitate

Pacientele care decid să continue sarcina după tratament trebuie informate asupra riscului de teratogenitate. Acest risc este inerent, din cauza obiectivului schemei de tratament cu mifepristonă şi misoprostol sau doar cu misoprostol şi este crescut atunci când se utilizează o altă schemă terapeutică decât cea menţionată la pct. 4.2. Doze şi mod de administrare. Expunerea fătului la misoprostol sau mifepristonă creşte riscul de dezvoltare a sindromului Moebius şi/sau a sindromului de bridă amniotică și/sau a anomaliilor la nivelul sistemului nervos central (vezi pct. 4.6). Se va avea în vedere o a doua procedură de întrerupere a sarcinii. În cazul continuării sarcinii, o monitorizare atentă prin examen ecografic trebuie efectuată în centre specializate.

Aloimunizare Rh

Întreruperea sarcinii necesită determinarea factorului Rhesus şi, prin urmare, prevenirea aloimunizării

Rh, precum şi alte măsuri de ordin general care se iau, de obicei, în cadrul oricărei întreruperi de sarcină.

Precauţii pentru utilizare
Risc cardiovascular

Au fost raportate accidente cardiovasculare rare, dar grave (infarct miocardic şi/sau spasm al arterelor coronare şi hipotensiune arterială severă) în urma administrării intravaginale şi intramusculare a unei doze mari de analog prostaglandinic, inclusiv misoprostol. Din acest motiv, pacientele cu factori de risc pentru boli cardiovasculare (de exemplu, vârstă peste 35 de ani și fumătoare cronice, hiperlipidemie, diabet zaharat) sau boală cardiovasculară confirmată trebuie tratate cu prudenţă.

Iniţierea contracepţiei după întreruperea medicamentoasă a sarcinii

În timpul studiilor clinice, s-au produs noi sarcini între expulzia embrionului şi reluarea menstruaţiei.

Prin urmare, după confirmarea medicală a întreruperii sarcinii prin metoda medicamentoasă, se recomandă iniţierea imediată a contracepţiei.

- Întreruperea medicamentoasă a sarcinii, prin administrare secvenţială în asociere cu mifepristonă, până la 49 de zile de amenoree

Atenționări

Misoprostol TREBUIE UTILIZAT doar pe cale orală: - la o doză de maxim 400 micrograme

- după o administrare prealabilă de 600 mg mifepristonă

- în intervalul de 36 până la 48 de ore după administrarea de mifepristonă

Utilizarea unei scheme de tratament în afara celei specificate creşte TOATE riscurile asociate metodei.

Această metodă necesită participarea activă a pacientei, care trebuie informată asupra cerinţelor metodei:

- necesitatea de a combina tratamentul cu mifepristonă, care se va administra cu 36 până la 48 de ore înainte de administrarea acestui medicament,

- necesitatea unei vizite de control în decurs de 14 până la 21 de zile de la administrarea mifepristonei, pentru a verifica expulzia completă,

- posibilul eşec al metodei, care duce la necesitatea întreruperii sarcinii printr-o a doua procedură de întrerupere a sarcinii.

Din cauza posibilelor efecte acute ale misoprostolului, pacientele trebuie să primească informații complete cu privire la semnele şi simptomele probabile pe care le pot prezenta şi trebuie să aibă acces direct la centrul de tratament prin telefon sau acces local.

În cazul unei sarcini apărute în prezenţa unui dispozitiv intrauterin in situ, acest dispozitiv trebuie înlăturat înainte de administrarea mifepristonei/misoprostolului.

Riscuri asociate metodei:

Eficacitatea metodei de întrerupere medicamentoasă a sarcinii scade:

- Atunci când schema terapeutică aprobată nu este aplicată cu stricteţe,

- La multipare

Eşecuri

Riscul non-neglijabil de continuare a sarcinii are loc în 1% dintre cazurile în care întreruperea medicamentoasă a sarcinii s-a produs la mai puţin de 49 de zile de amenoree şi în urma administrării orale. Acest risc face obligatorie vizita de urmărire pentru a verifica expulzia completă. În cazuri rare de expulzie incompletă, poate fi necesară o corectare chirurgicală.

Sângerare

Pacienta trebuie informată cu privire la producerea unei sângerări vaginale prelungite (în medie, aproximativ 12 zile sau mai mult după administrarea mifepristonei) care poate fi abundentă.

Sângerarea se produce în aproape toate cazurile şi nu reprezintă sub nicio formă o dovadă a expulziei complete.

Sângerările se pot produce foarte rapid după administrarea de misoprostol, iar uneori mai târziu:

- în 60% dintre cazuri, expulzia are loc în decurs de 4 ore de la administrarea de misoprostol

- în 40% dintre cazuri, expulzia are loc în decurs de 24 până la 72 de ore de la administrarea de misoprostol.

Rareori, expulzia poate avea loc înainte de administrarea de misoprostol (în aproximativ 3% dintre cazuri). Acest lucru nu exclude vizita de control pentru a verifica expulzia completă şi dacă uterul este gol.

Pacienta trebuie informată că nu trebuie să călătorească la mare distanţă de centrul care prescrie tratamentul atât timp cât nu a fost consemnată expulzia completă. Pacienta va primi instrucţiuni precise cu privire la persoana pe care trebuie să o contacteze şi instituţia căreia trebuie să i se adreseze în cazul apariţiei oricăror probleme, în special în caz de sângerări vaginale excesive. Acestea sunt sângerările care durează mai mult de 12 zile şi/sau care sunt mai abundente decât sângerările menstruale normale.

O vizită de control trebuie să aibă loc în decursul unei perioade de 14 până la 21 de zile de la administrarea mifepristonei, pentru a se verifica prin mijloace adecvate (examen clinic, alături de determinarea concentraţiei de beta-hCG sau ecografie) dacă expulzia a fost completă şi dacă sângerarea vaginală s-a oprit. În caz de sângerare persistentă (chiar şi uşoară) după vizita de control, încetarea ei trebuie urmărită câteva zile.

Persistenţa sângerărilor vaginale în această fază poate însemna un avort incomplet sau o sarcină ectopică nediagnosticată şi trebuie avut în vedere un tratament corespunzător.

Întrucât sângerarea abundentă care necesită chiuretaj hemostatic se produce în 0 până la 1,4% dintre cazuri în timpul metodei medicamentoase de întrerupere a sarcinii, trebuie să se acorde o atenție deosebită pacientelor cu tulburări hemostatice cu hipocoagulabilitate sau cu anemie. Decizia de a utiliza metoda medicamentoasă sau metoda chirurgicală trebuie luată prin consult de specialitate, în funcţie de tipul de tulburare hemostatică şi de gradul anemiei.

În cazul unei sarcini în evoluție diagnosticată după vizita de control, pacientei i se va propune o a doua metodă de întrerupere a sarcinii.

Infecţie

Cazuri grave (inclusiv letale) de şoc toxic şi şoc septic ca urmare a infecţiilor cu microorganisme patogene atipice (Clostridium sordellii şi perfringens, Klebsiella pneumoniae, Escherichia coli,

Streptococcus de grup A) au fost raportate în cazul avortului medicamentos efectuat prin administrarea vaginală sau bucală neautorizată a comprimatelor de misoprostol.

Clinicienii trebuie să ţină cont de aceste complicaţii potenţial letale.

Precauţii pentru utilizare
Altele

Precauţiile referitoare la mifepristonă trebuie, de asemenea, respectate.

- Pregătirea colului uterin înainte de întreruperea chirurgicală a sarcinii în primul trimestru

Atenționări

Misoprostol TREBUIE UTILIZAT doar pe cale orală:

- la o doză de maxim 400 micrograme

Utilizarea unei scheme de tratament în afara celei specificate creşte TOATE riscurile asociate metodei.

- Nu sunt disponibile date cu privire la pregătirea colului uterin folosind misoprostol înainte de întreruperea chirurgicală a sarcinii după primul trimestru.

- Pacientele trebuie informate cu privire la cerințele specifice pentru metoda chirurgicală: necesitatea anesteziei locale sau generale și spitalizarea de scurtă durată.

Rata de eșec

Rata de succes a avortului chirurgical este peste 97,7%, ceea ce înseamnă o rată de eșec de aproximativ 2,3%. Acest risc face obligatorie vizita de urmărire pentru a verifica faptul că avortul este complet. În cazurile rare în care se înregistrează eșecul avortului, poate fi necesară o nouă procedură chirurgicală.

Sângerare

Pacienta trebuie informată cu privire la posibilitatea producerii unei sângerări vaginale abundente după administrarea misoprostolului. Ca urmare, este de preferat ca misoprostolul să fie administrat înainte de procedura chirurgicală în centrul de tratament.

Riscul de avort înainte de procedura chirurgicală

Există un risc de avort înainte de efectuarea procedurii chirurgicale, chiar dacă acest risc este mic.

Complicații ale procedurii chirurgicale

Complicații rare ce includ lezarea uterului.

Datorită potențialului de ruptură uterină (foarte rară în primul trimestru) și absenței studiilor de siguranță și eficacitate în cazul uterului cicatriceal, misoprostolul trebuie utilizat cu prudență în cazurile de fragilitate uterină, în special în cazurile de multiparitate semnificativă și al uterului cicatriceal.

Tratamentul cu misoprostol trebuie urmat în mod sistematic de întreruperea chirurgicală a sarcinii.

O vizită de control trebuie să aibă loc în decursul unei perioade de 14 până la 21 de zile de la întreruperea chirurgicală a sarcinii. În caz de febră, durere, sângerare care apar după intervenția chirurgicală, această vizită trebuie efectuată imediat.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Misoprostol este metabolizat predominant pe calea sistemelor de oxidare a acizilor graşi şi nu a demonstrat niciun efect advers asupra sistemului hepatic enzimatic oxidativ microzomal cu funcţie mixtă (P450).

O scădere a eficacităţii misoprostolului se poate produce, teoretic, din cauza proprietăţilor antiprostaglandinice ale medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), incluzând acidul acetilsalicilic. Dovezi limitate sugerează că administrarea concomitentă a AINS în ziua administrării misoprostol nu influenţează negativ efectele mifepristonei sau misoprostolului asupra maturării cervicale sau a contractilităţii uterine şi nu reduce eficacitatea clinică a întreruperii medicamentoase a sarcinii.

Antiacidele pot scădea biodisponibilitatea misoprostolului.

Antiacidele care conţin magneziu pot agrava diareea cauzată de misoprostol.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Eșecul întreruperii sarcinii (sarcina în derulare) a fost asociat cu creșterea de 3 ori a riscului de defecte/malformaţii congenitale pentru sarcinile în evoluţie expuse la mifepristonă şi misoprostol sau doar la misoprostol, comparativ cu grupul de control (circa 2%). În mod particular,expunerea prenatală la misoprostol a fost asociată cu sindrom Moebius (paralizie facială congenitală ce poate duce la hipomimie, tulburări ale suptului și ale deglutiției și tulburări ale mișcărilor oculare, cu sau fără malformaţii ale membrelor) şi cu sindrom de bridă amniotică (deformări/amputații ale membrelor, în special picior varus, acheirie, oligodactilie, gură de lup) și anomalii ale sistemului nervos central (anomalii cerebrale și craniene, cum sunt anencefalia, hidrocefalia, hipoplazia cerebeloasă, defecte ale tubului neural).

Pacientele care au în vedere întreruperea pe cale medicamentoasă a sarcinii trebuie informate complet în legătură cu riscurile pentru făt în cazul în care se produce un eşec al avortului şi nu se doreşte o a doua procedură de întrerupere a sarcinii.

În consecinţă:

- Pacientele trebuie informate că, din cauza riscului de eşec al metodei de întrerupere a sarcinii şi din cauza riscului pentru făt, vizita de control este obligatorie (vezi pct. 4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).

- În cazul diagnosticării unui eşec al metodei la vizita de control (sarcină viabilă în evoluţie) şi dacă pacienta este în continuare de acord, întreruperea sarcinii trebuie finalizată printr-o a doua procedură de întrerupere a sarcinii.

- În cazul în care pacienta doreşte să continue sarcina, o monitorizare ecografică atentă a sarcinii, cu o atenţie specială asupra membrelor și a capului, trebuie instituită într-un centru specializat.

Alăptarea

Mifepristona este un medicament lipofil şi poate fi, teoretic, eliminat în laptele matern la om. Cu toate acestea, nu sunt disponibile date. De asemenea, misoprostolul poate fi eliminat în laptele matern şi, în consecinţă, pacientele trebuie să evite alăptarea în timpul administrării de mifepristonă şi misoprostol sau doar de misoprostol.

Fertilitatea

Misoprostol nu afectează fertilitatea. Este posibil ca o femeie să devină din nou însărcinată de îndată ce s-a finalizat întreruperea sarcinii. Prin urmare, este important ca pacienta să fie informată asupra iniţierii imediate a contracepţiei după confirmarea întreruperii sarcinii.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu se cunosc date care să indice un efect asupra capacităţii de a conduce vehicule. Pot apărea ameţeli ca reacţie adversă. Trebuie să se ţină cont de această reacţie adversă posibilă atunci când se conduc vehicule sau se folosesc utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse asociate misoprostolului sunt, de obicei, o extensie a acţiunii farmacologice şi a biodisponibilităţii medicamentului. Cele mai frecvente reacţii adverse sunt tulburările gastro-intestinale, de exemplu, greaţă, vărsături, diaree şi dureri abdominale.

Categoriile de frecvenţă în ceea ce priveşte apariţia reacţiilor adverse sunt clasificate după cum urmează:

Foarte frecvente ( 1/10)

Frecvente ( 1/100 şi < 1/10)

Mai puţin frecvente ( 1/1000 şi < 1/100)

Rare ( 1/10000 şi < 1/1000)

Foarte rare (< 1/10000)

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Infecţii şi infestări
Frecvente:

- Infecţie în urma avortului. S-au raportat infecţii suspectate sau confirmate (endometrită, boală inflamatorie pelvină) la mai puţin de 5% dintre femei.

Foarte rare:

- Cazuri foarte rare de şoc toxic şi şoc septic grav sau cu potenţial letal (cauzate de Clostridium sordellii sau perfringens, Klebsiella pneumoniae, Escherichia coli, Streptococcus de grup A), care pot fi însoţite sau nu de febră sau alte simptome evidente de infecţie, au fost raportate în asociere cu administrarea vaginală sau bucală neautorizată a comprimatelor de misoprostol. Clinicienii trebuie să ţină cont de această complicaţie potenţial letală (vezi pct. 4.4. - Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).

Tulburări ale sistemului imunitar
Cu frecvenţă necunoscută:

- Anafilaxie, hipersensibilitate

Tulburări ale sistemului nervos
Rare:

- Cefalee

Tulburări vasculare

Au fost raportate evenimente cardiovasculare rare, dar grave (infarct miocardic şi/sau spasm al arterelor coronare şi hipotensiune arterială severă) în principal în asociere cu administrarea vaginală neautorizată a comprimatelor de misoprostol.

Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente:

- Greață, vărsături, diaree (aceste reacții gastro-intestinale fiind frecvent raportate în legătură cu utilizarea prostaglandinelor).

Frecvente:

- crampe uşoare sau moderate.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente

- Hipersensibilitate: erupţii cutanate tranzitorii mai puţin frecvente (0,2%)

Rare

- Au fost de asemenea raportate cazuri izolate de urticarie, eritrodermie, eritem nodos, necroliză epidermică toxică

Foarte rare

- Angioedem

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Cu frecvenţă necunoscută

- Dureri ale spatelui.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Foarte frecvente:

- Contracţii sau crampe uterine foarte frecvente (10 până la 45%) în orele următoare administrării misoprostol.

- Sângerare uterină

Frecvente:

- Sângerările abundente se produc în aproximativ 5% din cazuri şi pot necesita chiuretaj hemostatic în până la 1,4% din cazuri.

Afecţiuni congenitale, familiale şi genetice

Frecvente:

- malformații fetale

Rare:

- deces fetal.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Rare:

- Stare generală de rău, simptome vagale (bufeuri, amețeli, frisoane), febră.

Leziuni, intoxicații și complicații legate de procedurile utilizate

Rare:

- Ruptură uterină: ruptura uterină a fost mai puțin frecvent raportată după administrarea prostaglandinei pentru inducerea întreruperii sarcinii în trimestrul doi de sarcină și pentru inducerea travaliului în cazul decesului fătului in utero în trimestrul al treilea. Rupturile uterine s-au produs în mod particular la femeile multipare sau la femeile cu uter cicatriceal după operația cezariană.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

4.9 Supradozaj

În caz de supradozaj, trebuie instituit tratament simptomatic şi îngrijiri medicale corespunzătoare. Ca urmare a utilizării unei doze masive de misoprostol de 12 mg au fost raportate hemoragie gastro-intestinală, insuficienţă renală, rabdomioliză acută, hemoragie uterină şi deces.

Simptome asociate unui supradozaj cu misoprostol: sedare, tremor, convulsii, dispnee, dureri abdominale, diaree, febră, hemoragie, spasm al arterelor coronare, hipotensiune arterială şi bradicardie.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: alte medicamente ginecologice, oxitocice - prostaglandine, codul ATC:

G02AD06

- În toate situațiile

La doza recomandată, misoprostolul (un analog de sinteză al prostaglandinei E1) induce contracţiile fibrelor musculare netede ale miometrului şi relaxarea colului uterin. Proprietățile uterotonice ale misoprostolului facilitează deschiderea colului uterin.

La doza recomandată, misoprostolul nu are efecte adverse cardiace, hepatice sau renale.

- Întreruperea medicamentoasă a unei sarcini intrauterine în evoluţie, prin administrare secvenţială în asociere cu mifepristonă, până la 49 de zile de amenoree

Misoprostol este utilizat în asociere cu mifepristona pentru întreruperea sarcinilor la ≤ 49 de zile de amenoree.

În cazul unei întreruperi timpurii a sarcinii, asocierea de mifepristonă-misoprostol duce la o creştere a ratei de succes până la aproximativ 95% din cazuri şi accelerează expulzia produsului de concepţie.

Rata de succes este de aproximativ 95% atunci când se asociază 600 mg de mifepristonă cu misoprostol 400 micrograme, administrate pe cale orală, până la 49 de zile de amenoree.

Proprietăţile uterotonice ale misoprostolului facilitează deschiderea colului uterin şi expulzia resturilor intrauterine.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Misoprostol se absoarbe rapid în urma administrării orale, concentraţiile plasmatice maxime ale metabolitului activ (acid misoprostolic) se obțin după aproximativ 30 de minute. Timpul de înjumătăţire plasmatică al acidului misoprostolic este cuprins între 20 şi 40 de minute.

Distribuţie

Acidul liber al misoprostolului se leagă în proporţie mai mică de 90% de proteinele plasmatice.

Misoprostol este metabolizat prin sistemele de oxidare ale acizilor graşi, prezente în mai multe organe ale corpului uman.

Eliminare

În urma administrării orale de 3H-misoprostol, aproximativ 73% din radioactivitate se excretă în urină şi aproximativ 15% în materiile fecale. Aproximativ 56% din radioactivitatea totală se elimină în decurs de 8 ore prin urină.

Administrarea misoprostolului împreună cu alimente nu modifică biodisponibilitatea acidului misoprostolic, dar reduce concentraţia plasmatică maximă din cauza unei rate mai scăzute de absorbţie.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi potenţialul carcinogen.

În cazul administrării de doze mari repetate la şobolani şi iepuri, misoprostolul a fost feto- şi embriotoxic. Nu s-a observat potenţial teratogen.

În studii cu doză unică şi doze repetate efectuate la câini, şobolani şi şoareci, la doze de mai multe ori mai mari decât doza administrată la om, rezultatele toxicologice au fost în concordanţă cu efectele farmacologice cunoscute ale prostaglandinelor de tip E, principalele simptome fiind diareea, vărsăturile, midriaza, tremorul şi hiperpirexia.

Administrarea intrauterină, dar nu și cea intragastrică a misoprostolului la şobolani a crescut semnificativ mortalitatea cauzată de infecţia uterină cu Clostridium sordellii şi a afectat clearance-ul bacterian in vivo.

S-a demonstrat că misoprostolul modifică homeostazia calciului în neurocelulele de tip 2a şi contribuie la o funcţie celulară anormală in vitro. Dezechilibrele homeostaziei calciului pot afecta dezvoltarea neuronală în stadiile precoce ale gestației.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Celuloză microcristalină

Hipromeloză

Amidonglicolat de sodiu (tip A)

Ulei de ricin hidrogenat.

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

Blister din PVC-PCTFE/Alu: 1 an.

Blister din OPA-Alu-PVC/Alu: 2 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25 °C.

Orice comprimat ţinut în afara blisterului sau care nu este utilizat imediat trebuie aruncat.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie de carton cu 1, 4, 16 sau 40 comprimate.

Comprimatele sunt ambalate în blistere perforate unidoză din PVC-PCTFE/Alu sau OPA-Alu-

PVC/Alu.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EXELGYN 216 boulevard Saint-Germain 75007 Paris, Franța

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

11234/2018/01-08

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: 27 Martie 2013

Data reînnoirii autorizației: Decembrie 2018

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Iunie 2020