TIXTELLER 550mg comprimate filmate prospect medicament

Tixteller 550 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine rifaximină 550 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat.

Comprimate filmate de culoare roz, ovale, biconvexe, cu dimensiuni de 10 mm x 19 mm, marcate cu 'RX“ pe una dintre fețe.

Tixteller este indicat pentru reducerea recurenţei episoadelor de encefalopatie hepatică manifestă clinic la pacienţi cu vârsta de cel puţin 18 ani (vezi pct. 5.1).

Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale cu privire la utilizarea adecvată a medicamentelor antibacteriene.

Doză recomandată: 550 mg de două ori pe zi ca și tratament de lungă durată pentru reducerea recurenței episoadelor de encefalopatie hepatică manifestă clinic (vezi pct. 4.4, 5.1 și pct. 5.2).

În studiul pivot, 91% dintre pacienţi utilizau concomitent şi lactuloză (vezi și pct. 5.1).

Tixteller poate fi administrat cu sau fără alimente.

Siguranţa şi eficacitatea Tixteller la copii şi adolescenţi (cu vârsta sub18 ani) nu au fost stabilite.

Nu este necesară ajustarea dozei, deoarece datele privind siguranţa şi eficacitatea Tixteller nu au arătat vreo diferenţă între pacienţii vârstnici şi cei mai tineri.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4).

Cu toate că nu se impune modificarea dozei, la pacienţii cu insuficienţă renală administrarea trebuie făcută cu precauţie (vezi pct. 5.2).

Administrare orală, cu un pahar cu apă

- Hipersensibilitate la rifaximină, derivaţi ai rifamicinei sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

- Cazuri de obstrucţie intestinală.

În asociere cu tratamentul cu rifaximină, au fost raportate [frecvență necunoscută] reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv cazuri de sindrom Stevens-Johnson (SSJ) și necroliza epidermică toxică (NET), care pot pune viața în pericol sau pot fi letale. Majoritatea cazurilor au fost raportate la pacienți cu boli hepatice (cum ar fi ciroza sau hepatita).

La momentul prescripției medicale, pacienții trebuie informați cu privire la semnele și simptomele care însoțesc reacțiile cutanate severe și trebuie monitorizați atent. Dacă apar semne și simptome sugestive pentru aceste reacții, administrarea rifaximinei trebuie întreruptă imediat și trebuie avut în vedere un tratament alternativ (după caz).

Dacă la utilizarea rifaximinei pacientul a dezvoltat o reacție gravă, cum ar fi SSJ sau NET, tratamentul cu rifaximină nu trebuie reluat la acest pacient în niciun moment.

În cazul administrării aproape a tuturor medicamentelor antibacteriene (inclusiv rifaximină) s -au raportat episoade de diaree asociată cu Clostridium difficile (DACD) .

Posibila asociere a utilizării rifaximinei cu DACD şi colita pseudomembranoasă (CPM) nu poate fi exclusă.

Administrarea concomitentă a rifaximinei cu alte rifamicine nu este recomandată, din cauza lipsei de date şi a posibilităţii apariţiei unui dezechilibru sever la nivelul florei intestinale, cu consecinţe necunoscute.

Pacienţii trebuie informaţi cu privire la faptul că, în pofida absorbţiei neglijabile a medicamentului (sub 1%), rifaximina poate cauza coloraţia roşiatică a urinii, similar tuturor derivaţilor de rifamicină.

Insuficienţă hepatică: a se utiliza cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (clasa Child-

Pugh C) şi la pacienţi cu scorul MELD (Model for End-stage Liver Disease) > 25 (vezi pct. 5.2).

Se recomandă prudență atunci când se impune utilizarea concomitentă a rifaximinei și a unui inhibitor al glicoproteinei P cum ar fi ciclosporina (vezi şi pct. 4.5).

Atât scăderi cât și creșteri ale INR (international normalized ratio) (în unele cazuri însoțite de evenimente hemoragice) au fost raportate la pacienții tratați cu warfarină și cărora li s -a adăugat rifaximină. În cazul în care este necesară administrarea concomitentă, INR-ul trebuie să fie monitorizat cu atenție, odată cu adăugarea sau după întreruperea tratamentului cu rifaximină. Ajustări ale dozei de anticoagulante orale pot fi necesare pentru a menține nivelul dorit de anticoagulare (vezi pct 4.5).

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Nu există experienţă privind administrarea rifaximinei la subiecţii cărora li se administrează un alt medicament antibacterian pe bază de rifamicină pentru tratamentul unei infecţii bacteriene sistemice.

Datele in vitro indică faptul că rifaximina nu a inhibat enzimele principale ale sistemului citocromului

P-450 (CYP) implicate în metabolizarea medicamentelor (CYPs1A2, 2A6, 2B6, 2C8, 2C9, 2C19, 2D6, 2E1 şi 3A4). În cadrul studiilor de inducţie efectuate in vitro, rifaximina nu a indus enzimele CYP1A2 şi CYP2B6, dar a fost un inductor slab al enzimei CYP3A4.

La subiecţii sănătoşi, studiile clinice privind interacţiunile medicamentoase au demonstrat că rifaximina nu a influenţat în mod semnificativ farmacocinetica substraturilor enzimei CYP3A4. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă hepatică nu poate fi exclusă posibilitatea ca rifaximina să determine scăderea expunerii la substanţele care reprezintă substraturi ale enzimei CYP3A4 administrate concomitent (de exemplu warfarină, antiepileptice, antiaritmice, contraceptive orale), din cauza expunerii sistemice mai mari la rifaximină, comparativ cu expunerea sistemică întâlnită la subiecţii sănătoşi.

Atât scăderi, cât și creșteri ale INR (international normalized ratio) au fost raportate la pacienții aflați în tratament cu warfarină cărora li s-a prescris și rifaximină. Dacă este necesară administrarea concomitentă a celor doua medicamente, INR-ul trebuie să fie monitorizat cu atenție, odată cu adăugarea sau după întreruperea tratamentului cu rifaximină. Ajustări ale dozei de anticoagulante orale pot fi necesare.

Un studiu in vitro a sugerat că rifaximina este un substrat moderat al glicoproteinei P (P-gp) şi că este metabolizată de către CYP3A4. Nu se cunoaşte dacă medicamentele administrate concomitent, care inhibă CYP3A4, pot creşte expunerea sistemică la rifaximină.

Admnistrarea concomitentă a unei doze unice de ciclosporină (600 mg), un inhibitor puternic al glicoproteinei P şi a unei doze unice de rifaximină (550 mg) la subiecţi sănătoşi, a determinat creșteri de 83 ori și 124 ori a rifaximinei însemnând creşterea concentraţiei plasmatice maxime (Cmax) şi aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC). Semnificația clinică a acestei creșteri a expunerii sistemice este necunoscută.

Posibilitatea apariţiei interacţiunilor medicamentoase la nivelul sistemelor transportoare a fost evaluată in vitro şi aceste studii sugerează că este puţin probabilă o interacţiune clinică între rifaximină şi alte substanţe care trec în mediul extracelular prin intermediul P-gp şi al altor proteine de transport (MRP2,

MRP4, BCRP şi BSEP).

Datele provenite din utilizarea rifaximinei la femeile gravide sunt inexistente sau limitate.

Studiile la animale au evidenţiat efecte tranzitorii asupra osificării şi modificări la nivelul scheletului la fetus (vezi pct. 5.3).

Ca măsură de precauţie, nu se recomandă utilizarea rifaximinei în timpul sarcinii.

Nu se cunoaşte dacă rifaximina/metaboliţii acesteia se excretă în laptele uman.

Nu se poate exclude un risc pentru sugarii alăptaţi la sân.

Trebuie luată decizia fie de a întrerupe alăptarea, fie de a întrerupe/de a nu începe tratamentul cu rifaximină, funcţie de beneficiul alăptării pentru copil şi de beneficiul tratamentului pentru femeia care alăptează.

Studiile la animale nu au evidenţiat efecte toxice nocive directe sau indirecte asupra fertilităţii la masculi şi femele.

În studiile clinice controlate s-au raportat ameţeli. Cu toate acestea, rifaximina are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv sindromul Stevens-Johnson (SSJ) și necroliză epidermică toxică (NET), au fost raportate în asociere cu tratamentul cu rifaximină (vezi pct. 4.4).

Siguranţa rifaximinei la pacienţii în remisie după encefalopatie hepatică (EH) a fost evaluată în cadrul a două studii, un studiu de fază 3, randomizat, dublu-orb, placebo-controlat, RFHE3001 şi un studiu deschis, extins pe termen lung (OLE), RFHE3002.

Studiul RFHE3001 a comparat 140 pacienţi cărora li s-a administrat rifaximină (în doză de 550 mg de două ori pe zi, timp de 6 luni) cu 159 pacienţi cărora li s-a administrat placebo. În cadrul studiului

RFHE3002, celor 322 pacienţi incluşi (dintre care 152 proveneau din studiul RFHE3001) li s-a administrat tratament cu rifaximină în doză de 550 mg de două ori pe zi, timp de 12 luni (66% dintre pacienţi) şi timp de 24 luni (39% dintre pacienţi), cu o expunere mediană de 512,5 zile.

În plus, în cadrul a trei studii de suport, la 152 pacienţi cu EH s-a administrat tratament cu doze diferite de rifaximină, de la 600 mg la 2400 mg pe zi, timp de maximum 14 zile.

În tabelul următor sunt raportate toate reacţiile adverse din cadrul studiului RFHE3001 care au apărut cu o frecvenţă ≥ 5% la pacienţii trataţi cu rifaximină, precum şi cele care au apărut cu o frecvenţă mai mare (≥1%) la aceşti pacienţi, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo.

Tabelul 1:Reacţiile adverse din cadrul studiului RFHE3001 care au apărut cu o frecvenţă ≥ 5% la pacienţii trataţi cu rifaximină, precum şi cele care au apărut cu o frecvenţă mai mare (≥1%) la aceşti pacienţi comparativ cu cei la care s-a administrat placebo.

MedDRA Eveniment Placebo Rifaximină

Clasificarea pe aparate, sisteme N=159 N=140 şi organe n % n %

Tulburări hematologice şi anemie 6 3,8 11 7,9 limfatice

Tulburări gastro-intestinale ascită 15 9,4 16 11,4 greaţă 23,2 20 14,3 durere la nivelul etajului 8 5,0 9 6,4 abdominal superior

Tulburări generale şi la nivelul edem periferic 13 8,2 25,0 locului de administrare febră 5 3,1 9 6,4

Tulburări musculo-scheletice şi spasme musculare 11 6,9 13 9,3 ale ţesutului conjunctiv artralgie 4 2,5 9 6,4

Tulburări ale sistemului nervos ameţeli 13 8,2 18 12,9

Tulburări psihice depresie 8 5,0 10 7,1

Tulburări respiratorii, toracice dispnee 7 4,4 9 6,4 şi mediastinale

Afecţiuni cutanate şi ale prurit 10 6,3 13 9,3 ţesutului subcutanat erupţii cutanate 6 3,8 7 5,0

Tabelul 2 include reacţiile adverse observate în cadrul studiului placebo-controlat RFHE3001, în cadrul studiului RFHE3002 pe termen lung şi din experienţa post-marketing, enumerate în funcţie de clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme şi organe şi de categoria de frecvenţă.

Categoriile de frecvenţă sunt definite conform convenţiei următoare:

foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100), rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000), foarte rare (< 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Tabelul 2: Reacţiile adverse enumerate în funcţie de clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă.

Clasificarea

Mai puţin Cu frecvenţă

MedDRA pe aparate, Frecvente Rare frecvente necunoscută sisteme şi organe

Infecţii şi infestări * infecţii cu * pneumonie

Clostridium * celulită

* infecţii ale * infecţii ale tractului urinar tractului

* candidoză respirator superior

* rinită

Tulburări * anemie * trombocitopenie hematologice şi limfatice

Tulburări ale * reacţii sistemului imunitar anafilactice,

* angioedem

* hipersensibilitate

Tulburări metabolice * anorexie * deshidratare şi de nutriţie * hiperkaliemie

Tulburări psihice * depresie * stare confuzională

* anxietate

* hipersomnie

* insomnie

Tulburări ale * ameţeli * tulburări de sistemului nervos * cefalee echilibru

* amnezie

* convulsii

* tulburări de atenţie

* hipoestezie

* tulburări de memorie

Tulburări vasculare * bufeuri * hipertensiune * presincopă arterială * sincopă

* hipotensiune arterială

Tulburări * dispnee * epanşament pleural * boală respiratorii, toracice pulmonară şi mediastinale obstructivă cronică

Tulburări gastro- * durere la nivelul * durere abdominală * constipaţie intestinale etajului * hemoragie prin abdominal ruperea varicelor superior esofagiene

* distensie * xerostomie (gură abdominală uscată)

* diaree * disconfort

Clasificarea

Mai puţin Cu frecvenţă

MedDRA pe aparate, Frecvente Rare frecvente necunoscută sisteme şi organe

* greaţă abdominal

* vărsături

* ascită

Tulburări * valori anormale hepatobiliare ale testelor funcţiei hepatice

Afecţiuni cutanate şi * erupţii cutanate * Sindrom Stevens-ale ţesutului * prurit Johnson (SSJ) subcutanat * necroliza epidermică toxică (NET)

* dermatită

* eczemă

Tulburări musculo- * spasme * mialgie * lombalgie scheletice şi ale musculare ţesutului conjunctiv * artralgie

Tulburări renale şi * disurie * proteinurie ale căilor urinare * polakiurie

Tulburări generale şi * edem periferic * edem * astenie la nivelul locului de * febră administrare

Investigaţii * valori anormale diagnostice ale INR-ului (International

Normalised Ratio)

Leziuni, intoxicaţii şi * căderi * contuzii complicaţii legate de * durere legată de procedurile utilizate procedurile utilizate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro.

Website: www.anm.ro.

Nu s-a raportat niciun caz de supradozaj.

În studiile clinice efectuate la pacienţii diagnosticaţi cu diareea călătorilor au fost tolerate doze de până la 1800 mg pe zi, fără să se observe vreun semn clinic sever. Chiar şi la pacienţii/subiecţii cu floră bacteriană normală, rifaximina administrată în doze de până la 2400 mg pe zi, timp de 7 zile, nu a provocat simptome clinice relevante, corelate cu doza crescută.

În cazul supradozajului accidental, se recomandă tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.

Grupa farmacoterapeutică: antiinfecţioase intestinale - antibiotice, codul ATC: A07AA11.

Rifaximina este un medicament antibacterian care aparţine clasei rifamicinelor; rifaximina se leagă ireversibil de subunitatea beta a ARN-polimerazei ADN-dependentă a enzimelor bacteriene, inhibând consecutiv sinteza ARN-ului bacterian.

Rifaximina are un spectru antibacterian larg, fiind activă pe majoritatea bacteriilor Gram -pozitive şi

Gram-negative, aerobe şi anaerobe, incluzând şi speciile producătoare de amoniac. Rifaximina poate inhiba diviziunea bacteriilor care dezaminează ureea, reducând astfel producţia de amoniac, precum şi a altor substanţe considerate a avea un rol important în patogeneza encefalopatiei hepatice.

Apariţia rezistenţei la rifaximină are la bază, în primul rând, o modificare cromozomială reversibilă monofazică a genei rpoB care codifică ARN-polimeraza bacteriană.

Studiile clinice care au investigat modificările sensibilităţii florei intestinale la pacienţii cu diaree a călătorilor nu au reuşit să detecteze apariţia rezistenţei la rifaximină pentru microorganismele Gram-pozitive (de exemplu enterococi) şi Gram-negative (E. coli) pe perioada unui tratament de trei zile cu acest antibiotic.

Dezvoltarea rezistenţei la rifaximină a florei bacteriene intestinale normale a fost investigată prin administrarea unor doze de rifaximină mari, repetate, la voluntari sănătoşi şi la pacienţi cu boală inflamatorie intestinală. Au apărut tulpini rezistente la rifaximină, dar acestea au fost instabile şi nu au colonizat tractul gastro-intestinal şi nici nu au înlocuit tulpinile sensibile la rifaximină. Când tratamentul a fost întrerupt, tulpinile rezistente au dispărut rapid.

Datele experimentale şi clinice sugerează faptul că tratamentul cu rifaximină la pacienţii purtători de tulpini de Mycobacterium tuberculosis sau Neisseria meningitidis nu crează condiţii de apariţie a rezistenţei la rifampicină.

Rifaximina este un antibiotic neabsorbabil. Testele de sensibilitate efectuate in vitro nu pot fi utilizate pentru a stabili în mod corect sensibilitatea sau rezistenţa bacteriilor la rifaximină. În prezent sunt insuficiente datele disponibile care ar permite identificarea acelei valori clinice de la care sensibilitatea la rifaximină să poată fi stabilită ca urmare a testelor efectuate.

Rifaximina a fost evaluată in vitro pentru mai multe microorganisme patogene, incluzând bacterii producătoare de amoniac cum sunt Escherichia coli spp, Clostridium spp, Enterobacteriaceae,

Bacteroides spp. Din cauza absorbţiei foarte scăzute de la nivelul tractului gastro-intestinal, rifaximina nu este eficace din punct de vedere clinic împotriva microorganismelor patogene invazive, chiar dacă aceste bacterii sunt sensibile in vitro.

Eficacitatea şi siguranţa clinică a rifaximinei, administrată în doză de 550 mg de două ori pe zi la pacienţii adulţi în remisie după EH, au fost evaluate în cadrul studiului pivot de fază 3 RFHE3001 placebo-controlat, dublu-orb, randomizat, cu durata de 6 luni.

Două sute nouăzeci şi nouă de subiecţi au fost randomizaţi pentru a li se administra timp de 6 luni tratament cu rifaximină în doză de 550 mg de două ori pe zi (n = 140) sau placebo (n= 159). În studiul pivotal, 91% dintre subiecţii din ambele grupuri au utilizat concomitent lactuloză. Nu a fost inclus niciun pacient cu scor MELD > 25.

Criteriul final principal de evaluare a eficacităţii a fost intervalul de timp până la apariţia primului episod de EH manifestă. După apariţia primului episod de EH manifestă, pacienţii au fost retraşi din studiu.

Episodul de EH manifestă este definit ca o deteriorare marcată a funcției neurologice și de creșterea scorului Conn la gradul ≥ 2 (adică, de la 0 sau 1 până la ≥ 2). Pentru subiecții care au intrat în studiu cu un scor Conn de 0, episodul de EH manifestă a fost definit ca o creștere concomitentă atât a scorului

Conn și cât și a gradului asterixis (flapping tremor) cu 1 nivel fiecare.

Treizeci şi unu dintre cei 140 de subiecţi (22%) din grupul de tratament cu rifaximină şi 73 dintre cei 159 subiecţi (46%) din grupul la care s-a administrat placebo au prezentat un episod de EH manifestă pe parcursul celor 6 luni. Comparativ cu placebo, rifaximina a redus riscul de EH manifestă cu 58% (p< 0,0001) şi riscul spitalizărilor legate de EH cu 50% (p< 0,013).

În cadrul studiului RFHE3002, au fost evaluate siguranţa şi tolerabilitatea pe termen lung ale rifaximinei administrată în doză de 550 mg de două ori pe zi, timp de cel puţin 24 luni, la 322 subiecţi cu EH în remisie. Au fost incluşi o sută cincizeci şi doi de subiecţi din studiul RFHE3001 (70 din grupul de tratament cu rifaximină şi 82 din grupul la care s-a administrat placebo), iar 170 subiecţi au fost nou incluşi. La optzeci şi opt la sută dintre pacienţi s-a administrat concomitent şi lactuloză.

Tratamentul cu rifaximină pentru perioade de până la 24 luni (Studiul OLE RFHE3002) nu a demonstrat nicio pierdere a eficacităţii în ceea ce priveşte protecţia împotriva episoadelor de EH manifestă intercurentă şi scăderea numărului de spitalizări. Analiza intervalului de timp până la apariţia primului episod de EH manifestă a evidenţiat menţinerea remisiei pe termen lung la ambele grupuri de pacienţi, atât la cei care erau deja trataţi continuu cu rifaximină, proveniţi din studiul anterior, cât şi la cei nou incluşi.

Terapia combinată cu rifaximină și lactuloză a arătat statistic o reducere semnificativă a mortalității la pacienții cu EH comparativ cu lactuloza în monoterapie într-o revizuire sistematică și o meta-analiză a patru studii randomizate și trei studii observaționale care au implicat 1822 de pacienți (diferență de risc (RD) -0,11, IC 95% -0,19 până la -0,03, P = 0,009). Analize de sensibilitate suplimentare au confirmat aceste rezultate. În special, o analiză combinată a două studii randomizate - incluzând 320 de pacienți tratați timp de până la 10 zile și urmăriți în timpul spitalizării - a demonstrat o scădere statistică semnificativă a mortalității (RD -0,22, IC 95% -0,33 până la -0,12, P <0,0001 ).

Studiile farmacocinetice efectuate la şobolan, la câine şi la om au demonstrat că rifaximina în forma polimorfică α este slab absorbită (sub 1%) după administrarea orală. După administrarea repetată a dozelor terapeutice de rifaximină la voluntari sănătoşi şi la pacienţi cu afectare a mucoasei intestinale (boală inflamatorie intestinală), concentraţiile plasmatice sunt neglijabile (sub 10 ng/ml). La pacienţii cu EH, administrarea rifaximinei în doză de 550 mg de două ori pe zi a demonstrat o expunere medie la rifaximină de aproximativ 12 ori mai mare faţă de cea observată la voluntarii sănătoşi la care s-au utilizat aceleaşi doze şi aceeaşi schemă de administrare. S-a observat o creştere nesemnificativă clinic a absorbţiei sistemice a rifaximinei atunci când aceasta a fost administrată în decurs de 30 minute după un mic dejun cu conţinut lipidic crescut.

La om rifaximina este legată moderat de proteinele plasmatice. In vivo, după adminstrarea dozei de rifaximină 550 mg, valoarea medie a procentului de legare de proteinele plasmatice a fost de 67,5% la subiecţii sănătoşi şi de 62% la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Analiza probelor de materii fecale a demonstrat că rifaximina se regăseşte sub formă de moleculă intactă, ceea ce sugerează faptul că aceasta nu este nici degradată şi nici metabolizată la trecerea prin tractul gastro-intestinal.

În cadrul unui studiu în care s-a utilizat rifaximină marcată radioactiv, s-a evidenţiat că 0,025% din doza de rifaximină administrată oral se regăseşte nemodificată în urină, iar <0,01% se regăseşte în urină sub formă de 25-desacetilrifaximină, singurul metabolit al rifaximinei identificat la om.

Un studiu efectuat cu rifaximină marcată radioactiv relevă faptul că 96,9% din doza de rifaximina14C administrată este aproape exclusiv şi complet eliminată prin materiile fecale. Eliminarea rifaximinei marcate 14C prin urină nu depăşeşte 0,4% din doza administrată.

La om, rata şi gradul expunerii sistemice la rifaximină par a fi caracterizate de o cinetică non -liniară (dependentă de doză), care este concordantă cu posibilitatea unei absorbţii limitate a rifaximinei, determinată de rata sa de dizolvare.

Nu sunt disponibile date clinice privind utilizarea rifaximinei la pacienţii cu insuficienţă renală.

Datele clinice disponibile pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică au demonstrat o expunere sistemică mai mare decât cea observată la subiecţii sănătoşi. Expunerea sistemică la rifaximină a fost de aproximativ 10, 13 şi 20 de ori mai mare la acei pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară (clasa Child-

Pugh A), moderată (clasa Child-Pugh B) şi, respectiv, severă (clasa Child-Pugh C), comparativ cu cea observată la voluntarii sănătoşi. Creşterea expunerii sistemice la rifaximină la subiecţii cu insuficienţă hepatică trebuie interpretată ţinând cont şi de acţiunea locală a rifaximinei la nivel gastro -intestinal, de biodisponibilitatea sistemică scăzută a acesteia, precum şi de datele disponibile privind siguranţa administrării rifaximinei la pacienţii cu ciroză.

De aceea, nu se recomandă ajustarea dozei, rifaximina acţionând practic doar la nivel local.

Farmacocinetica rifaximinei nu a fost studiată la pacienţii copii şi adolescenţi, indiferent de vârstă.

Studiile populaţionale, atât în ceea ce priveşte scăderea recurenţei encefalopatiei hepatice (EH), cât şi tratamentul acut al EH, au inclus doar pacienţi cu vârsta ≥ 18 ani.

Datele preclinice rezultate ca urmare a studiilor convenţionale de siguranţă farmacologică, toxicitate după doze repetate, genotoxicitate si carcinogenicitate nu au evidenţiat vreun risc special pentru om.

În cadrul unui studiu privind dezvoltarea embriofetală efectuat la şobolan, s-a observat o întârziere uşoară şi tranzitorie a osificării în cazul administrării de doze de 300 mg/kg şi pe zi, care nu a afectat dezvoltarea normală a puilor (de 2,7 ori doza clinică propusă pentru encefalopatia hepatică, ajustată în funcţie de suprafaţa corporală). La iepure, după administrarea orală a rifaximinei în timpul gestaţiei, s-a remarcat o creştere a incidenţei modificărilor la nivelul scheletului (dozele fiind similare celor propuse în condiţii clinice pentru encefalopatia hepatică). Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestor constatări.

Amidonglicolat de sodiu tip A

Distearat de glicerol

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Talc

Celuloză microcristalină

Film (opadry OY-S-34907):

Hipromeloză

Dioxid de titan (E171)

Edetat disodic

Oxid roşu de fer (E172)

Nu este cazul.

3 ani.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Cutii cu blistere din PVC-PE-PVdC/Al care conţin 14, 28, 42, 56 sau 98 comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Alfasigma S.p.A.

Via Ragazzi del’99, n.5, 40133 Bologna (BO)

Italia

10895/2018/01-05

Data primei autorizări:februarie 2013

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iulie 2018

Martie 2026