TIAPRIDAL 100mg comprimate prospect medicament

Tiapridal 100 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine tiapridă 100 mg sub formă de clorhidrat de tiapridă 111,1 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat

Comprimatele sunt rotunde, plate, cu margini oblice pe ambele feţe, de culoare albă sau alb-ivorie şi au pe o faţă două şanţuri de diviziune perpendiculare, iar pe cealaltă faţă inscripţia “T100”.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Tratamentul de scurtă durată al stărilor de agitaţie şi de agresivitate, în special la pacienţii cu alcoolism cronic şi la vârstnici.

Adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani:

Mişcări anormale de tip coreic, boala Gilles de la Tourette.

Copii cu vârsta peste 6 ani:

Tulburări grave de comportament cu agitaţie şi agresivitate.

Se administrează numai la adulţi şi copii cu vârsta peste 6 ani.

Trebuie să se utilizeze întotdeauna dozele minime eficace. Dacă starea clinică a pacientului permite, se va începe cu doze mici, care se vor creşte, apoi, treptat.

Tratamentul de scurtă durată al stărilor de agitaţie şi de agresivitate, în special la pacienţii cu alcoolism cronic şi la vârstnici:

Numai la adulţi: doza uzuală este de maximum 200 - 300 mg tiapridă (2 - 3 comprimate de Tiapridal 100 mg) pe zi, timp de 1 - 2 luni.

La pacienţii vârstnici, dozele de 200 - 300 mg tiapridă pe zi se vor atinge progresiv. Tratamentul se va începe cu o doză mică, de 50 mg tiapridă (½ comprimat de Tiapridal 100 mg) de 2 ori pe zi. Doza va fi crescută treptat, cu câte 50 - 100 mg tiapridă (½ - 1 comprimat Tiapridal 100 mg) la intervale de 2 - 3 zile. Doza medie utilizată la pacienţii vârstnici este de 200 mg tiapridă pe zi. Doza maximă recomandată este de 300 mg tiapridă pe zi.

Afectare hepatică:

Medicamentul este slab metabolizat la nivel hepatic. De aceea, reducerea dozelor nu este necesară.

Afectare renală:

Doza trebuie redusă la 75% din doza normală la pacienţii cu clearance-ul creatininei între 30-60 ml/min, la 50% din doza normală la pacienţii cu clearance-ul creatininei între 10-30 ml/min şi la 25% din doza normală la pacienţii cu clearance-ul creatininei mai mic de 10 ml/min.

Mişcări anormale de tip coreic, boala Gilles de la Tourette:

Adulţi: doza uzuală este de 300 - 800 mg tiapridă (3 - 8 comprimate de Tiapridal 100 mg) pe zi.

Tratamentul se va începe cu doze foarte mici, de 25 mg tiapridă (¼ comprimat de Tiapridal 100 mg) pe zi, care vor fi crescute apoi treptat, până la atingerea dozei minime eficace.

Copii peste 6 ani: 3 - 6 mg tiapridă/kg şi zi, cu o doză maximă de 300 mg/zi.

Tulburări grave de comportament, cu agitaţie şi agresivitate, la copii peste 6 ani:

Doza uzuală este de 100 - 150 mg tiapridă (1 - 1 ½ comprimate de Tiapridal 100 mg) pe zi, cu o doză maximă de 300 mg/zi.

Acest medicament nu trebuie utilizat în următoarele cazuri:

- hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;

- tumori prolactino-dependente, de exemplu adenom hipofizar prolactino-secretant şi cancer de sân prolactino-dependent;

- feocromocitom;

- în asociere cu: levodopa sau alte medicamente dopaminergice (vezi pct. 4.5).

Similar altor neuroleptice, poate să apară sindrom neuroleptic malign, o complicaţie potenţial letală, caracterizată prin hipertermie, rigiditate musculară şi disfuncţie neurovegetativă. În cazul apariţiei hipertermiei cu etiologie necunoscută, tratamentul cu tiapridă trebuie întrerupt.

Semnele disfuncţiei neurovegetative, cum sunt transpiraţia şi tensiunea arterială instabilă, pot preceda apariţia hipertermiei şi constituie, prin urmare, semne de diagnostic precoce.

Cu toate că această reacţie adversă la neuroleptice poate fi de tip idiosincrazic, anumiţi factori de risc, cum sunt deshidratarea sau afecţiunile cerebrale organice, par să favorizeze apariţia sa.

Neurolepticele pot să scadă pragul convulsivant epileptogen, deşi tiaprida nu a fost evaluată în acest sens.

Prin urmare, pacienţii cu istoric de epilepsie trebuie supravegheaţi cu atenţie în timpul tratamentului cu tiapridă.

La pacienţii cu insuficienţă renală, trebuie scăzută doza şi este necesară intensificarea supravegherii (vezi pct. 4.2 şi pct. 5.2).

În afara cazurilor excepţionale, tiaprida nu trebuie utilizată la pacienţii cu boală Parkinson.

Tiaprida trebuie utilizată cu precauţie specială la pacienţii vârstnici, din cauza efectului sedativ crescut şi a riscului posibil de hipotensiune arterială ortostatică.

La copii, deoarece pot exista repercusiuni asupra funcţiei cognitive, se recomandă să se efectueze anual un examen clinic de evaluare a capacităţii de învăţare. Dozele vor fi ajustate cu regularitate, în funcţie de starea clinică a copilului.

Tiaprida poate determina prelungirea intervalului QT, în mod dependent de doză. Se cunoaşte că acest efect potenţează riscul de apariţie a tulburărilor grave de ritm ventricular, cum este torsada vârfurilor (vezi pct. 4.8). Înaintea oricărei administrări şi, dacă este posibil, ţinând cont de starea clinică a pacientului, se recomandă monitorizarea factorilor care pot favoriza apariţia acestei tulburări de ritm, ca de exemplu:

- bradicardie sub 55 de bătăi pe minut,

- dezechilibru electrolitic, în special hipokaliemie,

- prelungire congenitală a intervalului QT,

- tratament concomitent cu medicamente care pot produce bradicardie marcată (sub 55 bătăi pe minut), dezechilibru electrolitic, încetinirea conducerii intracardiace sau prelungirea intervalului QT (vezi pct. 4.5).

Tiaprida trebuie prescrisă cu precauţie la pacienţii care prezintă factori de risc care pot predispune la prelungirea intervalului QT.

În afara situaţiilor de urgenţă, se recomandă să se efectueze ECG în cadrul evaluării iniţiale a pacienţilor care necesită tratament cu un neuroleptic.

Trombembolism venos

La pacienţii trataţi cu medicamente antipsihotice au fost raportate cazuri de trombembolism venos (TEV), uneori letale. Deoarece pacienţii trataţi cu medicamente antipsihotice prezintă frecvent factori de risc dobândiţi pentru TEV, înaintea şi în timpul tratamentului cu tiapridă trebuie identificaţi toţi factorii de risc posibili pentru TEV şi trebuie iniţiate măsuri de prevenire (vezi pct. 4.8).

Creşterea mortalităţii la pacienţii vârstnici cu demenţă

Pacienţii vârstnici cu psihoză determinată de demenţă, trataţi cu medicamente antipsihotice, au un risc crescut de deces. Analiza a 17 studii controlate cu placebo (cu durata medie de 10 săptămâni), efectuate predominant la pacienţii trataţi cu medicamente antipsihotice atipice, a arătat că pacienţii care au primit medicamentul au avut un risc de deces între 1,6 şi 1,7 ori mai mare decât riscul de deces la pacienţii care au primit placebo. Pe parcursul unui studiu controlat obişnuit, cu durata de 10 săptămâni, frecvenţa decesului la pacienţii care au primit medicamentul a fost de aproximativ 4,5%, comparativ cu o frecvenţă de aproximativ 2,6% în grupul placebo. Deşi în studiile clinice cu medicamente antipsihotice atipice cauzele de deces au fost variate, cea mai mare parte a deceselor au fost fie de etiologie cardiovasculară (de exemplu, insuficienţă cardiacă, moarte subită), fie infecţioasă (de exemplu, pneumonie). Similar antipsihoticelor atipice, studii observaţionale sugerează că tratamentul cu medicamente antipsihotice convenţionale poate creşte mortalitatea.

Măsura în care rezultatele de creştere a mortalităţii din studiile observaţionale pot fi atribuite medicamentului antipsihotic, şi nu unor caracteristici ale pacienţilor, nu este clară.

Accidentul vascular cerebral

În studii clinice randomizate, placebo controlate, efectuate la pacienţi vârstnici cu demenţă şi trataţi cu anumite medicamente antipsihotice atipice, s-a observat o creştere de 3 ori a riscului de apariţie a evenimentelor cerebrovasculare. Mecanismul creşterii acestui risc nu este cunoscut. Nu poate fi exclusă o creştere a acestui risc la alte medicamente antipsihotice sau la alte categorii de pacienţi. Tiaprida trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii care prezintă factori de risc pentru accident vascular cerebral.

De asemenea, tiaprida trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare grave, deoarece este posibilă apariţia modificărilor hemodinamice, în special a hipotensiunii arteriale.

Cancerul glandei mamare

Tiaprida poate creşte concentraţia plasmatică a prolactinei. În consecinţă, se impun precauţii, iar pacienţii cu antecedente personale sau familiale de cancer mamar trebuie monitorizaţi cu atenţie în timpul terapiei cu tiapridă.

La administrarea medicamentelor antipsihotice, inclusiv Tiapridal, au fost raportate leucopenie, neutropenie şi agranulocitoză. Infecţiile şi febra inexplicabile pot fi dovezi ale unor discrazii sanguine (vezi pct. 4.8) şi necesită investigaţii hematologice imediate.

Utilizarea alcoolului etilic sau administrarea medicamentelor care conţin alcool etilic nu sunt recomandate în timpul tratamentului cu acest medicament.

Acest medicament nu trebuie utilizat în caz de alcoolism acut.

La copii şi adolescenţi, tiaprida nu a fost complet investigată. De aceea, se impune prudenţă în prescrierea acestui medicament la această grupă de vârstă (vezi pct. 4.2).

La copiii cu vârsta sub 6 ani, utilizarea comprimatelor este contraindicată, deoarece pot să apară accidente la înghiţire.

Agonişti dopaminergici, cu excepţia pacienţilor parkinsonieni (cabergolină, quinagolidă), din cauza antagonismului reciproc între agoniştii dopaminergici şi neuroleptice.

În cazul apariţiei sindromului extrapiramidal indus de neuroleptice, nu se va institui un tratament cu un agonist dopaminergic, ci se va administra un anticolinergic central.

Medicamente care pot produce torsada vârfurilor:

- Medicamente antiaritmice din clasa Ia (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă).

- Medicamente antiaritmice din clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă).

- Anumite medicamente neuroleptice (sultopridă, pipotiazină, sertindol, veralipidă, tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, haloperidol, droperidol, pimozidă, flufenazină, pipamperonă, flupentixol, zuclopentixol), anumite medicamente antiparazitare (halofantrină, lumefrantină, pentamidină), alte medicamente: antidepresive de tip imipramină, litiu, bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină administrată i.v., spiramicină administrată i.v., mizolastină, vincamină administrată i.v., moxifloxacină, sparfloxacină.

Risc crescut de aritmii ventriculare, în special de torsada vârfurilor.

Dacă este posibil, se întrerupe administrarea medicamentului cu risc de a produce torsada vârfurilor, cu excepţia medicamentelor antiinfecţioase.

Dacă asocierea nu poate fi evitată, trebuie să se verifice intervalul QT înaintea administrării şi să se monitorizeze ECG pacientul.

Alcoolul etilic

Alcoolul etilic creşte efectul sedativ al neurolepticelor.

Afectarea vigilenţei poate face periculoasă conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor.

Se vor evita consumul de băuturi alcoolice şi administrarea de medicamente care conţin alcool etilic.

Levodopa: antagonism reciproc între levodopa şi neuroleptice. La pacienţii parkinsonieni, trebuie folosită doza minimă eficace pentru ambele medicamente.

Agonişti dopaminergici, cu excepţia levodopei (amantadină, apomorfină, bromocriptină, entacaponă, lisuridă, pergolidă, piribedil, pramipexol, ropinirol, selegilină), la pacienţii parkinsonieni: antagonism reciproc între agonistul dopaminergic şi neuroleptice.

Agonistul dopaminergic poate provoca sau agrava tulburările psihotice.

Dacă este necesar un tratament cu neuroleptice la pacienţii parkinsonieni trataţi cu agonişti dopaminergici, doza de agonist dopaminergic trebuie scăzută progresiv, până la întrerupere (întreruperea bruscă a agoniştilor dopaminergici expune la risc de sindrom neuroleptic malign).

Metadona

Risc crescut de aritmii ventriculare, în special de torsada vârfurilor.

Medicamente care determină bradicardie (în special medicamente antiaritmice din clasa Ia, beta-blocante, anumite medicamente antiaritmice din clasa II, anumite blocante ale canalelor de calciu, cum sunt diltiazemul şi verapamilul; digitalice, pilocarpină, anticolinesterazice):

Risc crescut de aritmii ventriculare, în special de torsada vârfurilor.

Este necesară monitorizarea clinică şi electrocardiografică.

Medicamente beta-blocante administrate în insuficienţa cardiacă (bisoprolol, carvedilol, metoprolol, nebivolol): risc crescut de aritmie ventriculară, în special de torsada vârfurilor.

Este necesară monitorizarea clinică şi electrocardiografică.

Medicamente care determină hipokaliemie (diuretice hipokaliemiante, laxative iritante, amfotericina B administrată i.v., glucocorticoizi, tetracosactid): risc crescut de aritmie ventriculară, în special de torsada vârfurilor. Hipokaliemia trebuie corectată înainte de administrarea medicamentului şi se va asigura monitorizarea clinică, electrolitică şi electrocardiografică.

Asocieri de luat în considerare

Antihipertensive (toate): cresc efectul antihipertensiv şi riscul de hipotensiune arterială ortostatică (efect aditiv).

Alte deprimante ale sistemului nervos central: derivaţi de morfină (analgezice, antitusive şi tratament de substituţie a opioidelor); barbiturice; benzodiazepine; anxiolitice, altele decât benzodiazepinele; hipnotice; neuroleptice; antidepresive sedative (amitriptilină, doxepină, mianserină, mirtazapină, trimipramină); antihistaminice H1 sedative; antihipertensive cu acţiune centrală (clonidina şi medicamentele înrudite); alte medicamente: baclofen, talidomidă, pizotifen: creşterea deprimării centrale.

Afectarea vigilenţei poate face periculoasă conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor.

Medicamente beta-blocante (cu excepţia esmololului, sotalolului şi a beta-blocantelor utilizate în insuficienţa cardiacă): efect vasodilatator şi risc de hipotensiune arterială, în special de hipotensiune arterială ortostatică (efect aditiv).

Derivaţi nitraţi şi medicamente înrudite.

Dacă este necesar tratamentul medicamentos pentru a menţine un bun echilibru mintal şi pentru a evita decompensarea, acesta trebuie iniţiat sau continuat în doze eficace pe toată durata sarcinii.

Sunt disponibile date clinice limitate privind utilizarea tiparidei la gravide. Studiile la animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra sarcinii, dezvoltării embrionare/fetale, naşterii sau dezvoltării postnatale.

Neurolepticele administrate injectabil, utilizate în situaţii de urgenţă, pot determina hipotensiune arterială la mamă.

Nou-născuţii expuşi la antipsihotice, inclusiv la Tiapridal, în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină, prezintă un risc de reacţii adverse, inclusiv de simptome extrapiramidale şi/sau de abstinenţă, care pot varia în severitate şi durată după naştere (vezi pct. 4.8). Au fost raportate agitaţie, hipertonie, hipotonie, tremor, somnolenţă, detresă respiratorie sau tulburarea aportului alimentar. În consecinţă, nou-născuţii trebuie monitorizaţi cu atenţie.

Studiile la animale au arătat excreţia tiapridei în lapte.

Nu se cunoaşte dacă tiaprida se excretă în laptele uman. În absenţa datelor cu privire la excreţia tiapridei în laptele uman, alăptarea nu este recomandată în timpul tratamentului cu tiapridă.

La animale tratate cu tiapridă, s-a observat scăderea fertilităţii.

La om, din cauza interacţiunii cu receptorii dopaminergici, tiaprida poate determina hiperprolactinemie, care poate fi asociată cu amenoree, anovulaţie şi afectarea fertilităţii (vezi pct. 4.8).

Tiaprida poate determina sedare chiar şi atunci când este utilizată conform recomandării, astfel încât capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje pot fi afectate (vezi pct. 4.8). Conducătorii de vehicule şi cei care folosesc utilaje trebuie atenţionaţi asupra riscului de somnolenţă asociat cu utilizarea acestui medicament.

Reacţiile adverse au fost clasificate folosind următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Date din studiile clinice

Următoarele reacţii adverse au fost raportate în cadrul studiilor clinice controlate. Trebuie menţionat faptul că, în unele circumstanţe, reacţiile adverse pot fi dificil de diferenţiat de simptomele bolii subiacente.

Frecvente: hiperprolactinemie.

În unele cazuri, hiperprolactinemia poate determina galactoree, amenoree, ginecomastie, mărirea sânilor şi dureri mamare, tulburări ale menstruaţiei, disfuncţie orgasmică şi disfuncţie erectilă.

Frecvente: letargie/somnolenţă, insomnie, agitaţie, indiferenţă.

Frecvente: ameţeli/vertij, cefalee.

Sindrom parkinsonian şi simptome asociate: tremor, hipertonie, hipokinezie şi hipersalivaţie. Aceste simptome sunt, în general, reversibile la administrarea de medicaţie antiparkinsoniană.

Mai puţin frecvente: acatisie, distonie (spasm, torticolis, crize oculogire şi trismus). Aceste simptome sunt, în general, reversibile la administrarea de medicaţie antiparkinsoniană.

Rare: dischinezie acută. Acest simptom este, în general, reversibil la administrarea de medicaţie antiparkinsoniană.

Mai puţin frecvente: galactoree, amenoree, mărirea sânilor, dureri mamare, impotenţă şi tulburări ale orgasmului.

Frecvente: astenie/fatigabilitate.

Mai puţin frecvente: creştere în greutate.

Date după punerea pe piaţă a Tiapridal

Suplimentar, au fost raportate următoarele reacţii adverse (numai prin raportări spontane):

Leucopenie, neutropenie şi agranulocitoză (vezi pct. 4.4).

Hiponatremie, sindrom de secreţie inadecvată a hormonului antidiuretic (SSIAD)

Cu frecvenţă necunoscută: confuzie, halucinaţii

A fost raportată diskinezie tardivă (caracterizată prin mişcări ritmice, involuntare, în special ale limbii şi/sau ale feţei), similar tuturor neurolepticelor, după o administrare de peste 3 luni. În aceste cazuri, medicaţia antiparkinsoniană este ineficace sau poate provoca o agravare a simptomelor.

Similar tuturor neurolepticelor, poate să apară sindromul neuroleptic malign, care este o complicaţie potenţial letală (vezi pct. 4.4).

Pierderea conştienţei/sincopă, convulsii.

Prelungirea intervalului QT, aritmii ventriculare cum sunt torsada vârfurilor, tahicardia ventriculară, care pot duce la fibrilaţie ventriculară sau stop cardiac şi moarte subită (vezi pct. 4.4).

Hipotensiune arterială, de obicei ortostatică.

Trombembolism venos, incluzând trombembolism pulmonar, uneori letal, şi tromboză venoasă profundă (vezi pct. 4.4).

Pneumonie de aspiraţie

Constipaţie, obstrucţie intestinală, ileus

Creşterea nivelului enzimelor hepatice

Erupţii cutanate inclusiv erupţii eritematoase, erupţii cutanate maculopapulare şi urticarie

Creşterea nivelului creatinfosfochinazei din sânge, rabdomioliză

Condiţii în legătură cu sarcina, perioada puerperală şi perinatală:

Sindrom de abstinenţă la nou-născut (vezi pct. 4.6).

Cădere.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Până în prezent, datele privind supradozajul acut cu tiapridă sunt limitate. Semnele şi simptomele care au fost raportate sunt, în general, rezultatul intensificării efectelor farmacologice ale medicamentului şi se manifestă clinic prin: somnolenţă, sedare, comă, hipotensiune arterială şi simptome extrapiramidale.

Au fost raportate cazuri cu evoluţie letală, mai ales la asocierea tiapridei cu alte medicamente psihotrope.

În caz de supradozaj acut, trebuie luată în considerare posibilitatea asocierii altor medicamente.

Hemodializa nu trebuie utilizată pentru a elimina medicamentul, deoarece tiaprida este dializată în proporţie mică.

Nu se cunoaşte un antidot specific pentru tiapridă. Prin urmare, trebuie instituite măsuri suportive adecvate, supraveghere atentă a funcţiilor vitale şi monitorizare cardiacă (risc de prelungire a intervalului QT şi aritmii ventriculare secundare), care trebuie menţinută până la însănătoşirea pacientului.

Dacă apar simptome extrapiramidale severe, trebuie să se administreze medicamente anticolinergice.

Grupa farmacoterapeutică: neuroleptice (antipsihotice), benzamide, codul ATC: N05AL03.

Tiaprida este un neuroleptic atipic; în studiile efectuate in vitro prezintă selectivitate pentru subtipurile D2 şi

D3 ale receptorilor dopaminergici, fără a avea afinitate pentru subtipurile de receptori ai principalilor neurotransmiţători centrali (inclusiv receptorii serotoninergici, noradrenergici, histaminergici). Studiile efectuate in vivo, neuro-chimice şi comportamentale, confirmă această selectivitate, demonstrând existenţa proprietăţilor antidopaminergice, în absenţa sedării, catalepsiei şi tulburărilor cognitive.

Tiaprida este activă mai ales pe receptorii sensibilizaţi anterior la dopamină şi acest fapt este considerat responsabil pentru efectele sale anti-diskinetice.

Activitatea anxiolitică demonstrată pe câteva modele animale de stress, inclusiv pe cele care implică sindromul de abstinenţă la etanol, a fost confirmată la şoarece şi primate.

Tiaprida nu pare să producă dependenţă fizică sau psihică.

După administrarea orală a dozei de 200 mg de tiapridă, concentraţia plasmatică maximă, de 1,3 μg/ml, se atinge la o oră.

Biodisponibilitatea absolută a comprimatelor este de 75%. Dacă administrarea se efectuează chiar înaintea mesei, biodisponibilitatea creşte cu 20%, iar concentraţia plasmatică maximă creşte cu 40%. La vârstnici, absorbţia este mai lentă.

Distribuţia tiapridei este rapidă (mai puţin de o oră). Tiaprida traversează bariera hemato-encefalică şi bariera feto-placentară, fără să se acumuleze la făt.

Excreţia în laptele matern a fost observată la animale, concentraţia în lapte fiind de 1,2 ori mai mare decât cea plasmatică.

Tiaprida nu se leagă de proteinele plasmatice şi se leagă în proporţie foarte mică de eritrocite.

La om, tiaprida este metabolizată în proporţie foarte mică; 70% din doza administrată se regăseşte sub formă nemodificată, în urină. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 2,9 ore la femei şi de 3,6 ore la bărbaţi.

Eliminarea este predominant urinară, clearance-ul renal fiind de 330 ml/min.

La pacienţii cu insuficienţă renală, eliminarea este concordantă cu clearance-ul creatininei. Dacă clearance-ul creatininei este mai mic de 20 ml/min, dozele zilnice trebuie scăzute în funcţie de gravitatea insuficienţei renale: la o jumătate din doză, în cazul unui clearance al creatininei cuprins între 11 şi 20 ml/min, şi la un sfert din doză, în cazul unui clearance al creatininei sub 10 ml/min.

Studiile efectuate la animale nu au pus în evidenţă niciun efect teratogen.

Manitol (E 421)

Celuloză microcristalină

Povidonă

Dioxid de siliciu coloidal hidratat

Stearat de magneziu

Nu este cazul.

3 ani

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.

Fără cerinţe speciale.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

neuraxpharm Arzneimittel GmbH

Elisabeth-Selbert-Straße 23, 40764 Langenfeld, Germania

7570/2015/01

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Aprilie 2015

Iunie, 2023