Prospect STARCREST 20mg comprimate filmate

La pacienţii trataţi cu doze mari de rosuvastatină, în special cele de 40 mg, a fost observată apariţia proteinuriei, detectată prin testarea rapidă (dipstick), în principal de etiologie tubulară, cu caracter tranzitoriu sau intermitent în majoritatea cazurilor. Nu s-a demonstrat că proteinuria ar fi predictivă pentru afecţiuni renale acute sau progresive (vezi pct. 4.8). După punerea pe piaţă, frecvenţa raportărilor de evenimente renale grave a fost mai mare la administrarea dozei de 40 mg. În timpul monitorizării de rutină a pacienţilor trataţi cu doze de 40 mg trebuie avută în vedere evaluarea funcţiei renale.

Efecte asupra muşchilor striaţi

La pacienţii trataţi cu rosuvastatină în orice doză şi în special, cu doze mai mari de 20 mg, au fost raportate efecte asupra muşchilor striaţi, de exemplu, mialgii, miopatie şi rar, rabdomioliză. La utilizarea de ezetimib în asociere cu inhibitori de HMG-CoA reductază au fost raportate cazuri foarte rare de rabdomioliză. Nu poate fi exclusă o interacţiune farmacodinamică între cele două substanţe (vezi pct. 4.5), iar în cazul administrării concomitente a acestora sunt necesare precauţii.

Similar altor inhibitori de HMG-CoA reductază, după punerea pe piaţă, frecvenţa de raportare a rabdomiolizei asociate tratamentului cu rosuvastatină, este mai mare la doza de 40 mg.

Starcrest nu trebuie administrat concomitent cu acid fusidic în forme farmaceutice cu administrare sistemică sau pe perioada de 7 zile după oprirea tratamentului cu acid fusidic. La pacienţii la care administrarea de acid fusidic este esenţială, tratamentul cu statină trebuie oprit pe perioda administrării acidului fusidic. S-au raportat cazuri de rabdomioliză (inclusiv unele letale) la pacienţii în tratament concomitent cu acid fusidic şi statină (vezi pct. 4.5). Pacientul trebuie sfătuit să ceară imediat sfatul medicului dacă prezintă orice simptome de slăbiciune, durere sau sensibilitate musculară.

Terapia cu statine poate fi re-introdusă la 7 zile după ultima doză de acid fusidic.

În circumstanţe excepţionale, în care este necesară administrarea prelungită de acid fusidic pe cale sistemică, ca de exemplu, pentru tratarea infecţiilor sistemice grave, nevoia de a administra concomitent Starcrest cu acid fusidic trebuie luată în calcul doar de la caz la caz şi trebuie urmărită medical.

Determinarea creatin-kinazei

Concentraţia plasmatică a creatin-kinazei (CK) nu trebuie determinată după un efort fizic susţinut sau în prezenţa unei cauze alternative plauzibile de creştere a CK, care ar putea influenţa interpretarea rezultatului. Dacă concentraţia plasmatică a CK este semnificativ crescută, comparativ cu valoarea normală (> 5 x LSN), trebuie efectuat un test de confirmare după 5-7 zile. Tratamentul nu trebuie început dacă testul repetat confirmă o valoare iniţială a CK > 5 x LSN.

Starcrest, similar altor inhibitori ai HMG-Co reductazei, trebuie recomandat cu precauţie la pacienţii cu factori predispozanţi pentru miopatie/rabdomioliză. Astfel de factori includ:

- insuficienţă renală;

- hipotiroidie;

- antecedente personale sau familiale de afecţiuni musculare ereditare;

- antecedente de toxicitate musculară după administrarea unui alt inhibitor de HMG-CoA reductază sau fibrat;

- consum de alcool etilic în exces;

- vârsta > 70 ani;

- situaţii în care poate surveni creşterea volemiei (vezi pct. 4.2, 4.5 și 5.2);

- administrarea concomitentă cu fibraţi.

La astfel de pacienţi, riscul tratamentului trebuie evaluat în contextul posibilului beneficiu clinic şi se recomandă monitorizare clinică. Tratamentul nu trebuie iniţiat dacă concentraţiile plasmatice ale CK sunt semnificativ crescute iniţial (> 5 x LSN).

Pacienţii trebuie sfătuiţi să raporteze imediat durerile musculare inexplicabile, slăbiciunea sau crampele musculare, în special dacă se asociază cu stare generală de rău sau febră. La aceşti pacienţi, trebuie determinată concentraţia plasmatică a CK. Tratamentul trebuie întrerupt dacă valorile concentraţiilor plasmatice ale CK sunt mult crescute (> 5 x LSN) sau dacă simptomele musculare sunt severe şi determină un disconfort zilnic (chiar dacă concentraţiile plasmatice ale CK sunt ≤ 5 x LSN).

Dacă simptomele se remit şi valorile concentraţiilor plasmatice ale CK revin la normal, poate fi avută în vedere reînceperea tratamentului cu Starcrest sau cu un alt inhibitor al HMG-CoA reductazei, cu doza minimă şi cu o monitorizare strictă. Nu este necesară monitorizarea de rutină a valorilor concentraţiilor plasmatice ale CK la pacienţii asimptomatici. Rar, au fost rapoarte de miopatie necrozantă mediată imun (MNMI) apărută in timpul sau după tratamentul cu statine, inclusiv rosuvastatină. MNMI se caracterizează clinic prin slăbiciune a muscularii proximale şi valori serice crescute ale creatinkinazei, care persistă în ciuda întreruperii tratamentului cu statine.

În studiile clinice nu s-a înregistrat nicio dovadă a creşterii reacţiilor adverse asupra muşchilor scheletici, la un număr mic de pacienţi care au fost trataţi cu rosuvastatină concomitent cu alte medicamente. Cu toate acestea, la pacienţii trataţi cu alţi inhibitori ai HMG-CoA reductazei concomitent cu derivaţi de acid fibric, incluzând gemfibrozil, ciclosporină, acid nicotinic, antifungice azolice, inhibitori ai proteazelor şi antibiotice macrolide, a fost observată o creştere a incidenţei miozitei şi a miopatiei. Gemfibrozil creşte riscul de miopatie atunci când este administrat concomitent cu unii inhibitori ai HMG-CoA reductazei. Din acest motiv, nu se recomandă asocierea de rosuvastatină cu gemfibrozil. Beneficiul obţinut prin modificările suplimentare ale lipidemiei prin asocierea de rosuvastatină cu fibraţi sau cu niacină trebuie evaluat cu atenţie, având în vedere potenţialele riscuri ale unor astfel de asocieri. Este contraindicată administrarea concomitentă a rosuvastatinei, în doză de 40 mg, cu un fibrat (vezi pct. 4.5 şi pct. 4.8).

Starcrest nu trebuie administrat nici unui pacient cu o afecţiune acută, gravă, sugestivă pentru miopatie sau care predispune la dezvoltarea insuficienţei renale secundare rabdomiolizei (de exemplu, sepsis, hipotensiune arterială, intervenţii chirurgicale majore, traumatisme, tulburări metabolice, endocrine şi electrolitice severe; sau convulsii necontrolate).

Similar altor inhibitori ai HMG-CoA reductazei, Starcrest trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii care consumă cantităţi excesive de alcool etilic şi/sau care au antecedente de boli hepatice.

Se recomandă efectuarea testelor funcţionale hepatice înainte şi la 3 luni după iniţierea tratamentului.

În cazul în care valoarea transaminazelor serice este de 3 ori mai mare decât limita superioară a normalului, se recomandă întreruperea tratamentului cu Starcrest sau reducerea dozei. După punerea pe piaţă, frecvenţa de raportare a evenimentelor hepatice grave (care constau, în principal, în creşterea valorilor serice ale transaminazelor hepatice) este mai mare la doza de 40 mg.

La pacienţii cu hipercolesterolemie secundară hipotiroidiei sau sindromului nefrotic, afecţiunea preexistentă trebuie tratată înainte de începerea tratamentului cu Starcrest.

Studiile farmacocinetice indică o expunere crescută la subiecţii asiatici, comparativ cu cei caucazieni (vezi pct. 4.2, pct. 4.3 și pct. 5.2).

Inhibitori de proteaze

Creșterea expunerii sistemice la rosuvastatină a fost observată la subiecţii tratați concomitent cu rosuvastatină și diferiți inhibitori de protează în combinaţie cu ritonavir. Trebuie să se analizeze, atât beneficiul scăderii lipidelor prin utilizarea de rosuvastatină la pacienţii cu HIV care primesc inhibitori de protează cât şi potenţialul de creștere a concentraţiei plasmatice de rosuvastatină când se iniţiază şi pe parcursul ajustării dozelor de rosuvastatină la pacienţii trataţi cu inhibitori de protează. Nu se recomandă administrarea concomitentă de rosuvastatină cu inhibitori de protează, decât dacă doza de rosuvastatină este ajustată (vezi pct. 4.2 și pct. 4.5).

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

În cazul administrării unor statine, în special la administrarea de lungă durată, s-a raportat, în cazuri excepţionale, boală pulmonară interstiţială (vezi pct. 4.8). Simptomele pot include dispnee, tuse neproductivă şi deteriorare a stării generale (oboseală, piedere în greutate, febră). Dacă la un pacient se presupune că a dezvoltat boală interstiţială pulmonară, tratamentul cu statine trebuie întrerupt.

Există dovezi care sugerează că statinele cresc glicemia şi, la unii pacienţi cu risc crescut de apariţie a diabetului zaharat, pot produce hiperglicemie, cu valori care să necesite măsuri considerate de rutină la pacienţii cu diabet zaharat diagnosticat. Cu toate acestea, riscul de apariţie a diabetului zaharat este depăşit de beneficiul reducerii riscului cardiovascular şi prin urmare, nu există un motiv pentru întreruperea tratamentului cu statine. Pacienţii cu risc crescut de hiperglicemie (valori ale glicemiei în condiţii de repus alimentar între 5,6 şi 6,9 mmol/l, IMC30 kg/m2, valori crescute ale trigliceridemiei, hipertensiune arterială) trebuie monitorizaţi clinic şi paraclinic, în acord cu ghidurile naţionale.

În studiul JUPITER, frecvenţa globală raportată de apariţie a diabetului zaharat a fost 2,8% la rosuvastatină şi de 2,3% la placebo, mai ales la pacienţi cu valori ale glicemiei între 5,6 şi 6,9 mmol/l în condiţii de repaus alimentar.

Copii și adolescenți [Numai pentru:

Starcrest 5 mg, comprimate filmate

Starcrest 10 mg, comprimate filmate

Starcrest 20 mg, comprimate filmate]

Evaluarea creșterii liniare (înălţime), greutate, IMC (Indicele de masă corporală) şi a caracteristicilor secundare de maturizare sexuală prin încadrarea în stadiul Tanner a pacienţiilor copii și adolescenți cu vârsta între 10-17 ani, la care s-a administrat rosuvastatină, este limitată la o perioadă de un an. După 52 de săptămâni de tratament în cadrul unui studiu, nu a fost detectat niciun efect asupra creșterii în greutate, a IMC sau a maturizării sexuale (vezi pct 5.1). Experienţa studiilor clinice la copii şi adolescenţi este limitată iar efectele de lungă durată ale administrării rosuvastatinei (> 1 an) la pubertate sunt necunoscute.

Într-un studiu clinic efectuat la copii şi adolescenţi cărora s-a administrat rosuvastatină pentru 52 de săptămâni, creșterea CK > 10xULN şi simptomele musculare după exerciții sau activitate fizică crescută au fost observate mai frecvent comparativ cu observaţiile în studiile clinice la adulţi (vezi pct 4.8).