SIOFOR 1000mg comprimate filmate prospect medicament

Siofor 1000 mg comprimate filmate

Un comprimat filmat conţine clorhidrat de metformină 1000 mg echivalent la metformină bază 780 mg.

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat

Comprimate filmate, de culoare albă, de formă oblongă, cu un marcaj pentru rupere pe o față şi cu o crestătură pe cealaltă față.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Tratamentul diabetului zaharat tip 2, în special la pacienţi supraponderali, atunci când nu se poate realiza un control metabolic satisfăcător numai prin dietă şi exerciţiu fizic.

● La adulţi, Siofor 1000 mg poate fi utilizat ca monoterapie sau în combinaţie cu alte medicamente antidiabetice cu administrare orală sau cu insulina.

● La copiii cu vârsta peste 10 ani sau adolescenţi, Siofor 1000 mg poate fi folosit ca monoterapie sau în combinaţie cu insulina.

La pacienţii adulţi supraponderali, cu diabet zaharat tip 2, la care nu s-au obţinut rezultate prin dietă s-a demonstrat reducerea complicaţiilor diabetului zaharat atunci când sunt trataţi cu clorhidrat de metformină ca primă linie terapeutică (vezi pct. 5.1).

Adulţi cu funcție renală normală (RFG ≥ 90 ml/min)

Monoterapie şi în asociere cu alte antidiabeticele orale

Doza uzuală de iniţiere este de 500 mg sau 850 mg clorhidrat de metformină administrată de 2 sau 3 ori pe zi, în timpul mesei sau după masă.

După 10 - 15 zile, doza trebuie să fie reglată în funcţie de nivelul glucozei în sânge. O creştere uşoară a dozei poate îmbunătăţi toleranţa gastrointestinală.

La pacienţii care primesc o doză mai mare de clorhidrat de metformină (2 până la 3 g pe zi), este posibil să se înlocuiască 2 comprimate filmate de clorhidrat de metformină 500 mg cu un comprimat filmat de Siofor 1000 mg.

Doza maximă recomandată de clorhidrat de metformină este de 3 g zilnic, administrată în 3 prize.

Dacă se intenţionează trecerea de la un alt medicament antidiabetic cu administrare orală: întrerupeţi administrarea celuilalt medicament şi începeţi administrarea de clorhidrat de metformină în doza indicată mai sus.

Asocierea cu insulina

Clorhidratul de metformină şi insulina pot fi utilizate în asociere pentru obţinerea unui control mai bun al glicemiei. Clorhidratul de metformină se administrează în doza de început de 500 mg sau 850 mg de 2 sau 3 ori pe zi, în timp ce dozajul insulinei se face pe baza analizei concentraţiei de glucoză din sânge.

Datorită faptului că la persoanele vârstnice este posibil ca activitatea renală să fie scăzută, dozajul clorhidratului de metformină trebuie reglat în raport cu funcţia renală. Este necesară o analiză frecventă a funcţiei renale (vezi pct. 4.4).

RFG trebuie evaluată înainte de inițierea tratamentului cu medicamente care conțin metformină și cel puțin anual după aceea. La pacienții cu risc crescut de evoluție ulterioară a insuficienței renale și la vârstnici, funcția renală trebuie evaluată mai frecvent, de exemplu o dată la 3-6 luni.

RFG ml/min Doza zilnică maximă Considerații suplimentare totală (se împarte în 2-3 doze pe zi) 60-89 3000 mg Poate fi avută în vedere reducerea dozei în asociere cu diminuarea funcției renale.

45-59 2000 mg Înainte de a lua în considerare inițierea 30-44 1000 mg tratamentului cu metformină trebuie evaluați factorii care pot crește riscul de acidoză lactică (vezi pct. 4.4).

Doza inițială este de cel mult jumătate din doza maximă.

<30 - Metformina este contraindicată.

Monoterapie şi în asociere cu insulina ● Siofor 1000 mg poate fi administrat copiilor cu vârsta peste 10 ani şi adolescenţilor.

● Doza iniţială este de 500 mg sau 850 mg de clorhidrat de metformină o dată pe zi în timpul sau după masă.

După o perioadă de 10-15 zile, doza trebuie ajustată în funcţie de concentraţia glucozei în sânge.

Creşterea treptată a dozei poate îmbunătăţi tolerabilitatea gastrointestinală a medicamentului. Doza maximă zilnică recomandată este de 2 g de clorhidrat de metformină administrat în 2 sau 3 doze.

Datorită liniei mediane, comprimatul filmat poate fi rupt ca şi alte comprimate folosind ambele mâini sau aşezând comprimatul pe o suprafaţă plană şi dură, cu faţa în jos, şi apăsând cu degetul mare.

- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

- Orice tip de acidoză metabolică acută (de exemplu acidoză lactică, cetoacidoză diabetică), precomă diabetică.

- Insuficienţă renală severă (RFG < 30 ml/min).

- Afecţiuni acute ce pot altera funcţia renală, cum ar fi: deshidratare, infecţii severe, şoc.

- Afecţiuni care pot determina hipoxie tisulară(în special acute sau agravarea celor cronice), cum ar fi: insuficienţa cardiacă decompensată, insuficienţa respiratorie, infarct miocardic recent, şoc.

- Insuficienţă hepatică, intoxicaţie acută cu alcool, alcoolism.

Acidoza lactică, o complicaţie metabolică foarte rară dar gravă, survine cel mai adesea în caz de deteriorare acută a funcției renale, de boală cardiorespiratorie sau sepsis. Acumularea de metformină survine în cazul deteriorării acute a funcției renale şi creşte riscul de acidoză lactică.

În caz de deshidratare (diaree severă sau vărsături, febră sau aport redus de lichide), administrarea metforminei trebuie întreruptă temporar şi se recomandă contactarea unui profesionist din domeniul sănătăţii.

Administrarea medicamentelor care pot afecta în mod acut funcția renală (de exemplu antihipertensivele, diureticele și AINS) trebuie inițiată cu prudenţă la pacienții tratați cu metformină.

Alti factori de risc pentru acidoza lactică sunt consumul de alcool etilic în exces, insuficiența hepatică, diabetul zaharat insuficient controlat, cetoza, repausul alimentar prelungit și orice afecţiuni asociate cu hipoxie, precum și utilizarea concomitentă a medicamentelor care pot cauza acidoză lactică (vezi pct 4.3 și 4.5).

Diagnostic

Pacienții și/sau îngrijitorii acestora trebuie informați în privința riscului de acidoză lactică. Acidoza lactică se caracterizează prin dispnee acidotică, dureri abdominale, crampe musculare, astenie și hipotermie, urmate de comă. În caz de simptome suspectate, pacientul trebuie să oprească administrarea metforminei și să solicite imediat un consult medical.

Rezultatele investigațiilor diagnostice de laborator indică o scădere a pH-ului sanguin (< 7,35), creștere a concentrațiilor plasmatice de lactat (> 5 mmol/l) și o creștere a deficitului anionic și a raportului lactat/piruvat.

Medicii trebuie să alerteze pacienții asupra riscului și simptomelor acidozei lactice.

RFG trebuie evaluată înainte de inițierea tratamentului și periodic după aceea, vezi pct. 4.2.

Metformina este contraindicată la pacienții cu RFG < 30 ml/min și administrarea acesteia trebuie întreruptă temporar în prezența afecțiunilor care influențează funcția renală, vezi pct. 4.3.

Pacienții cu insuficiență cardiacă au un risc mai crescut de hipoxie și insuficiență renală. Metformina poate fi administrată pacienților cu insuficiență cardiacă cronică stabilă, cu monitorizarea regulată a funcției cardiace și renale.

Este contraindicată administrarea de metformină la pacienții cu insuficiență cardiacă acută și instabilă (vezi pct.4.3).

Administrarea intravasculară de substanțe de contrast iodate poate duce la nefropatie indusă de substanța de contrast, ceea ce determină acumularea de metformină și creșterea riscului de acidoză lactică. Administrarea metforminei trebuie întreruptă înainte de procedura de imagistică sau la momentul acesteia și nu trebuie reluată decât la cel puțin 48 ore după procedură, cu condiția ca funcția renală să fi fost reevaluată și să se fi constatat că este stabilă, vezi pct. 4.2 și 4.5.

Administrarea metforminei trebuie întreruptă la momentul intervenției chirurgicale, sub anestezie generală, spinală sau epidurală. Tratamentul poate fi reluat după cel puțin 48 ore de la intervenția chirurgicală sau la reînceperea hrănirii pe cale orală și cu condiția ca funcția renală să fi fost reevaluată și să se fi constatat că este stabilă.

* Toţi pacienţii trebuie să continue regimul alimentar, cu o distribuţie adecvată a carbohidraţilor pe parcursul zilei. Pacienţii supraponderali trebuie să respecte în continuare regimul hipocaloric.

* Testele de laborator uzuale pentru monitorizarea diabetului zaharat trebuie efectuate periodic.

* În monoterapie, metformina nu determină niciodată hipoglicemie, totuşi este necesară precauţie în cazurile în care se asociază cu insulină sau cu alte antidiabetice orale (de exemplu, sulfoniluree sau meglitinide).

Diagnosticul de diabet zaharat de tip 2 trebuie confirmat înaintea începerii terapiei cu metformină.

Pe parcursul studiilor clinice controlate cu durata de 1 an, nu au fost evidenţiate reacţii adverse ale terapiei cu metformină asupra creşterii şi a dezvoltării pubertare, însă nu sunt disponibile informaţii pe termen îndelungat în această privinţă. De aceea, se recomandă o urmărire atentă a efectului terapiei cu metformină asupra acestor parametri la copii, în special la copii în perioada pre-pubertară.

În studiile clinice controlate efectuate la copii şi adolescenţi au fost incluşi doar 15 subiecţi cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani. Deşi eficacitatea şi siguranţa tratamentului cu metformină la aceşti copii nu este diferită de eficacitatea şi siguranţa la copii mai mari şi adolescenţi, se recomandă o atenţie deosebită prescrierii metforminei la copii între 10 şi 12 ani.

Intoxicația cu alcool etilic se asociază cu un risc crescut de acidoză lactică, mai ales în caz de repaus alimentar, malnutriție sau insuficiență hepatică.

Administrarea metforminei trebuie întreruptă înainte de procedura de imagistică sau la momentul acesteia și nu trebuie reluată decât la cel puțin 48 ore după procedură, cu condiția ca funcția renală să fi fost reevaluată și să se fi constatat că este stabilă, vezi pct. 4.2 și 4.4.

Unele medicamente pot produce reacții adverse asupra funcției renale, ceea ce poate crește riscul de acidoză lactică, de exemplu AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenaza (COX) II, inhibitori ai ECA, antagoniști ai receptorilor de angiotensină II și diuretice, în special diuretice de ansă. La iniţierea administrării sau la utilizarea acestor medicamente concomitent cu metformină, este necesară monitorizarea atentă a funcției renale.

Medicamente cu activitate hiperglicemiantă intrinsecă (de exemplu glucocorticoizii (administraţi sistemic sau local), şi simpatomimetice):

Poate fi necesară o monitorizare mai frecventă a glicemiei, în special la iniţierea tratamentului. Dacă este cazul, se va ajusta doza de metformină în timpul tratamentului cu medicamentul respectiv şi după întreruperea lui.

Metformina este un substrat pentru ambii transportatori OCT1 și OCT2.

Administrarea concomitentă de metformină cu

* Inhibitori ai OCT1 (cum este verapamilul) pot reduce eficacitatea metforminei.

* Inductori ai OCT1 (cum este rifampicina) pot crește absorbția gastro-intestinală și eficacitatea metforminei.

* Inhibitori ai OCT2 (cum sunt cimetidina, dolutegravirul, ranolazina, trimetoprimul, vandetanibul, isavuconazolul) pot reduce eliminarea renală a metforminei și astfel conduc la o creștere a concentrației plasmatice de metformină.

* Inhibitori pentru ambii OCT1 şi OCT2 (cum sunt crizotinibul, olaparibul) pot afecta eficacitatea și eliminarea renală a metforminei.

Prin urmare se recomandă precauție, atunci când aceste medicamente sunt administrate concomitent cu metformina, în special la pacienţii cu insuficienţă renală, deoarece concentraţia plasmatică de metformină poate creşte. Dacă este necesar, poate fi luată în considerare ajustarea dozei de metformină, deoarece inhibitorii/inductorii de OCT pot afecta eficacitatea acesteia.

Diabetul necontrolat în timpul sarcinii (gestaţional sau permanent) este asociat cu un risc crescut de anomalii congenitale şi mortalitate perinatală.

Date limitate referitoare la utilizarea metforminei la femei însărcinate nu indică un risc crescut de anomalii congenitale. Studiile la animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare asupra sarcinii, dezvoltării embrionare sau fetale, naşterii sau dezvoltării post-natale.

Dacă pacienta intenţionează să rămână gravidă şi pe parcursul sarcinii, se recomandă ca diabetul zaharat să nu fie tratat cu metformină, ci cu insulină, pentru a menţine nivelul glicemiei la valori cât mai apropiate de normal, în vederea reducerii riscului de apariţie al malformaţiilor la făt.

Metformina este eliminată în laptele matern. Nu au putut fi observate reacţii adverse la nou-născuţi/copii alăptaţi. Deoarece sunt disponibile numai date limitate, alăptarea nu este recomandată în timpul tratamentului cu metformină. Decizia întreruperii alăptării trebuie să aibă în vedere beneficiul alăptării şi potenţialul risc de apariţie a reacţiilor adverse la copil.

Nu s-a observat afectarea fertilităţii la şobolani masculi sau femele, în cazul administrării de metformină în doze de până la 600 mg/kg/zi, care reprezintă de aproximativ trei ori doza maximă recomandată la om pe baza comparării ariilor de suprafaţă corporală.

Metformina utilizată în monoterapie nu determină hipoglicemie şi, de aceea, nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pacienţii trebuie avertizaţi asupra riscului de hipoglicemie dacă utilizează metformină în asociere cu alte antidiabetice (de exemplu, sulfoniluree, insulină sau meglitinide).

La începerea tratamentului, cele mai frecvente reacţii adverse sunt greaţă, vomă, diaree, durere abdominală şi pierderea apetitului, care dispar spontan în majoritatea cazurilor. Pentru prevenirea lor, se recomandă administrarea de metformină în 2 sau 3 prize zilnice şi creşterea treptată a dozelor.

Următoarele reacţii adverse pot apărea în timpul tratamentului cu metformină. Frecvenţa de apariţie este definită după cum urmează:

Foarte frecvente ≥1/10

Frecvente ≥1/100 şi <1/10

Mai puţin frecvente ≥ 1/1000 şi <1/100

Rare ≥1/10000 şi <1/1000

Foarte rare < 1/10000.

Cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile)

* Acidoza lactică (vezi pct. 4.4.)

* Scăderea absorbţiei intestinale de vitamina B12 însoţită de scăderea concentraţiei plasmatice de vitamina B12 , în cazul utilizării metforminei pe o perioadă îndelungată.

Acest fapt trebuie luat în considerare dacă pacientul prezintă anemie megaloblastică.

* Modificarea gustului

* Tulburări gastro-intestinale cum sunt: greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale şi pierderea apetitului alimentar. Aceste reacţii adverse apar cel mai frecvent la începutul tratamentului şi în majoritatea cazurilor dispar spontan. Pentru a preveni aceste tulburări gastro-intestinale, se recomandă să se administreze metformină în 2 - 3 prize pe zi, în timpul meselor sau după acestea.

De asemenea, creşterea lentă a dozei poate ameliora tolerabilitatea gastro-intestinală.

* Cazuri izolate de valori anormale ale testelor funcţiei hepatice şi de hepatită remise la întreruperea terapiei cu metformină.

* Reacţii cutanate cum sunt eritem, prurit, urticarie.

Din datele publicate, din datele după punerea pe piaţă şi din studiile clinice controlate, la o populaţie pediatrică limitată, cu vârsta cuprinsă între 10 şi 16 ani, aflată sub tratament pe o perioadă de un an, evenimentele adverse raportate au fost similare ca natură şi severitate cu cele raportate la adulţi.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

La administrarea de doze de clorhidrat metformină de până la 85 g nu s-a observat apariţia hipoglicemiei, deşi în asemenea circumstanţe au apărut cazuri de acidoză lactică. Supradozajul cu metformină sau prezenţa unor factori de risc pot determina acidoză lactică. Acidoza lactică constituie o urgenţă medicală şi necesită internarea pacientului. Cea mai eficace metodă de eliminare a lactatului şi a metforminei o constituie hemodializa.

Grupa farmacoterapeutică: antidiabetice orale, biguanide, codul ATC: A10BA02

Metformina acţionează prin 3 mecanisme:

* reducerea producţiei de glucoză hepatică prin inhibarea gluconeogenezei şi glicogenolizei,

* la nivel muscular, prin creşterea sensibilităţii la insulină, îmbunătăţind captarea şi utilizarea glucozei la nivel periferic,

* întârzierea absorbţiei intestinale a glucozei.

Metformina stimulează sinteza intracelulară de glicogen prin acţiune asupra glicogen-sintetazei.

Metformina creşte capacitatea de transport a tuturor tipurilor de transportori membranari ai glucozei (GLUT) cunoscuţi.

Metformina este o biguanidă cu efecte de scădere a glicemiei, scăzând concentraţia bazală şi postprandială a glucozei. Nu stimulează secreţia insulinică şi de aceea nu determină hipoglicemie.

La om, independent de acţiunea sa asupra valorii glicemiei, metformina are efecte favorabile asupra metabolismului lipidic. Acest lucru a fost dovedit prin studii clinice controlate pe termen mediu sau lung după administrarea de doze terapeutice: metformina reduce valoarea colesterolului total, LDL-colesterolului şi trigliceridelor plasmatice.

În studii clinice, utilizarea metforminei a fost asociată fie cu stabilizarea greutăţii corporale, fie cu o scădere modestă în greutate.

Studiul prospectiv randomizat (UKPDS) a demonstrat beneficiile pe termen lung asupra controlului glicemiei la pacienţii adulţi cu diabet zaharat de tip 2.

Analiza rezultatelor la pacienţii supraponderali trataţi cu metformină, după eşecul controlului doar prin regim alimentar, a arătat următoarele:

* o reducere semnificativă a riscului absolut de apariţie a complicaţiilor legate de diabetul zaharat în grupul tratat cu metformină (29,8 evenimente/1000 pacienţi-ani), comparativ cu grupul numai cu regim alimentar (43,3 evenimente/1000 pacienţi-ani), p = 0,0023 şi faţă de tratamentul asociat cu sulfoniluree şi grupurile de monoterapie cu insulină (40,1 evenimente/1000 pacienţi-ani), p = 0,0034;

* o reducere semnificativă a riscului absolut de mortalitate legată de diabet: metformina 7,5 evenimente/1000 pacienţi-ani, respectarea regimului alimentar 12,7 cazuri/1000 pacienţi-ani, p = 0,017 ;

* reducere semnificativă a riscului absolut de mortalitate generală: metformina 13,5 evenimente/1000 pacienţi-ani, comparativ cu grupul numai cu regim alimentar 20,6 evenimente/1000 pacienţi-ani, (p = 0,011) şi faţă de tratamentul asociat cu sulfoniluree şi grupurile de monoterapie cu insulină 18,9 evenimente/1000 pacienţi-ani, (p = 0,021) ;

* o reducere semnificativă a riscului absolut de infarct miocardic: metformina 11 evenimente/1000 pacienţi-ani, comparativ cu grupul numai cu regim alimentar 18 evenimente/1000 pacienţi-ani, (p = 0,01).

Pentru cazurile utilizării metforminei ca a doua linie de terapie în asociere cu o sulfoniluree nu s-a stabilit beneficiul clinic.

În diabetul zaharat de tip 1, s-a folosit asocierea metformină - insulină la pacienţi selecţionaţi, dar beneficiul clinic al acestei asocieri nu a fost stabilit.

Studii clinice controlate pe o populaţie mică de copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, trataţi timp de 1 an cu metformină, au arătat un răspuns al glicemiei similar cu cel al adulţilor.

După administrarea orală a unei doze de metformină, sub formă de comprimat, concentraţia plasmatică maximă (Cmax) este atinsă în aproximativ 2 ore şi 30 minute (tmax). Biodisponibilitatea absolută a comprimatelor de 500 mg sau 850 mg este de circa 50 - 60% la subiecţi sănătoşi. După administrarea orală, fracţia neabsorbită care se regăseşte în materiile fecale este de 20 - 30%.

După administrarea orală, absorbţia metforminei este saturabilă şi incompletă. Se consideră că farmacocinetica absorbţiei metforminei este neliniară.

În condiţiile administrării dozelor recomandate de metformină conform schemei terapeutice, concentraţia plasmatică în platou este atinsă între 24 şi 48 ore şi este în general sub 1 microgram/ml.

Concentraţia plasmatică maximă (Cmax) de metformină în cadrul studiilor clinice nu a depăşit 5 micrograme/ml, chiar şi după administrarea de doze maxime.

Aportul alimentar scade şi încetineşte uşor absorbţia metforminei. Astfel, după administrarea unei doze de 850 mg, s-a constatat o concentraţie plasmatică mai mică de 40%, o scădere a ASC (aria de sub curbă) cu 25% şi o prelungire cu 35 minute a timpului de atingere a concentraţiei plasmatice maxime. Relevanţa clinică a acestor observaţii nu este cunoscută.

Legarea de proteinele plasmatice este neglijabilă. O parte din metformină se distribuie în eritrocite.

Concentraţia maximă în sânge este mai mică decât cea plasmatică, dar apare aproximativ în acelaşi timp. Globulele roşii reprezintă cel mai probabil un compartiment secundar de distribuţie. Volumul mediu de distribuţie (Vd) este cuprins între 63 - 276 L.

Metformina este excretată ca atare în urină. La om nu s-au identificat metaboliţi.

Clearance-ul renal al metforminei este peste 400 ml/min, ceea ce arată că metformina este eliminată prin filtrare glomerulară şi secreţie tubulară. După administrarea unei doze orale, timpul aparent de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 6,5 ore.

Când funcţia renală este afectată, clearance-ul renal este diminuat în aceeaşi proporţie cu cel al creatininei şi astfel timpul de înjumătăţire prin eliminare este prelungit, determinând creşterea concentraţiei clorhidratului de metformină în plasmă.

Datele disponibile referitoare la pacienţii cu insuficienţă renală moderată sunt limitate şi nu poate fi realizată o estimare sigura a expunerii sistemice la metformină pentru acest subgrup de pacienţi comparativ cu subiecţii cu funcţie renală normală. De aceea adaptarea dozei trebuie efectuată pe consideraţii clinice de eficacitate/tolerabilitate (vezi pct. 4.2).

Studii în doză unică: Un studiu efectuat după administrarea de doze unice de 500 mg metformină, a arătat că profilul farmacocinetic la copii este similar cu cel al adulţilor sănătoşi.

Studii în doze repetate: rezultatele provin doar dintr-un singur studiu.

După administrarea de doze repetate de 500 mg de două ori pe zi timp de 7 zile la copii şi adolescenţi, concentraţia plasmatică maximă (Cmax) şi expunerea sistemică (ASC0-t) au fost reduse cu aproximativ 33%, respectiv 40% în comparaţie cu adulţii diabetici cărora li s-au administrat doze repetate de 500 mg pe zi timp de 14 zile. Deoarece doza se stabileşte individual pe baza controlului glicemic, aceste date au o relevanţă clinică limitată.

Datele non-clinice nu au evidenţiat nici un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitate, carcinogenitate, toxicitate asupra funcţiei de reproducere.

Hipromeloză

Povidonă K 25

Stearat de magneziu

Hipromeloză

Macrogol 6000

Dioxid de titan (E 171)

Nu este cazul.

2 ani

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Cutii cu 2 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate filmate.

Cutii cu 4 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate filmate.

Cutii cu 8 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerințe speciale.

BERLIN-CHEMIE AG (MENARINI GROUP)

Glienicker Weg 125 12489 Berlin

Germania

11214/2018/01-02-03

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Decembrie 2018

Septembrie, 2022

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .