SIDARSO 4mg capsule prospect medicament

Sidarso 4 mg capsule

Sidarso 8 mg capsule

Sidarso 4 mg capsule

Fiecare capsulă conţine silodosin 4 mg.

Sidarso 8 mg capsule

Fiecare capsulă conţine silodosin 8 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Sidarso 4 mg capsule

Capsulă din gelatină, de mărime 3. Corpul și capacul capsulei sunt de culoare galben-maronie.

Capsula este marcată cu textul ”S 4 mg”, de culoare neagră. Conținutul capsulei: pulbere de culoare albă.

Sidarso 8 mg capsule

Capsulă din gelatină, de mărime 0. Corpul și capacul capsulei sunt de culoare albă. Capsula este marcată cu textul ”S 8 mg”, de culoare neagră. Conținutul capsulei: pulbere de culoare albă.

Tratamentul semnelor şi simptomelor de hiperplazie prostatică benignă (HPB) la bărbați adulți.

Doza recomandată este de o capsulă de Sidarso 8 mg zilnic. Pentru grupurile speciale de pacienţi se recomandă o capsulă de Sidarso 4 mg zilnic (vezi mai jos).

Nu este necesară ajustarea dozelor la vârstnici (vezi pct. 5.2).

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (ClCr ≥50 şi ≤80 ml/min).

La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (ClCr ≥30 până la <50 ml/min) se recomandă o doză iniţială de 4 mg o dată pe zi, care poate fi crescută la 8 mg o dată pe zi, după o săptămână de tratament, în funcţie de răspunsul individual al pacientului. Nu se recomandă utilizarea la pacienţii cu insuficienţă renală severă (ClCr <30 ml/min) (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2).

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.

Nu se recomandă utilizarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, deoarece nu există date disponibile (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2).

Sidarso nu prezintă indicație de utilizare la copii şi adolescenţi.

Capsula trebuie administrată împreună cu alimente, de preferinţă la aceeaşi oră în fiecare zi. Capsula nu trebuie sfărâmată sau mestecată, ci înghiţită întreagă, de preferinţă cu un pahar cu apă.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

SIFI (o variantă a sindromului de pupilă mică) a fost observat în timpul intervenţiilor chirurgicale pentru cataractă la unii pacienţi aflaţi sub tratament cu α1-blocante sau trataţi anterior cu α1-blocante.

Acesta poate duce la complicaţii procedurale crescute în timpul intervenţiilor chirurgicale.

Nu se recomandă iniţierea terapiei cu silodosin la pacienţii programaţi pentru o intervenţie chirurgicală pentru cataractă. S-a recomandat întreruperea tratamentului cu α1-blocante cu 1-2 săptămâni înaintea unei intervenţii chirurgicale pentru cataractă, dar beneficiul şi durata încetării tratamentului înaintea intervenţiei chirurgicale pentru cataractă nu au fost stabilite încă.

În timpul evaluării preoperatorii, medicii chirurgi şi echipele de oftalmologi trebuie să ia în considerare dacă pacienţii programaţi pentru intervenţia chirurgicală pentru cataractă sunt sau au fost trataţi cu silodosin, pentru a se asigura că măsurile corespunzătoare pentru abordarea terapeutică a

SIFI în timpul intervenţiei chirurgicale sunt disponibile.

Frecvenţa efectelor ortostatice în cazul administrării silodosinului este foarte mică. Cu toate acestea, la unii pacienţi poate apărea o scădere a tensiunii arteriale, care duce în cazuri rare la sincopă. La primele semne de hipotensiune arterială ortostatică (cum sunt ameţelile posturale), pacientul trebuie să se aşeze pe un scaun sau să se întindă pe pat, până la dispariţia simptomelor. Tratamentul cu silodosin nu este recomandat la pacienţii cu hipotensiune arterială ortostatică.

Utilizarea silodosinului nu este recomandată la pacienţii cu insuficienţă renală severă (ClCr <30 ml/min) (vezi pct. 4.2 și pct. 5.2).

Utilizarea silodosinului nu este recomandată la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, deoarece nu există date disponibile la aceşti pacienţi (vezi pct. 4.2 și pct. 5.2).

Deoarece HPB şi carcinomul de prostată pot prezenta aceleaşi simptome şi pot exista concomitent, pacienţii suspectaţi de HPB trebuie examinaţi înaintea începerii terapiei cu silodosin, pentru a exclude prezenţa carcinomului de prostată. Înaintea tratamentului şi ulterior, la intervale periodice, trebuie efectuată examinarea digitală rectală şi, când este necesar, determinarea antigenului specific prostatic (PSA).

Tratamentul cu silodosin duce la o scădere a cantităţii de spermă ejaculată în timpul orgasmului, care poate afecta temporar fertilitatea masculină. Acest efect dispare după întreruperea tratamentului cu silodosin (vezi pct. 4.8).

Acest medicament conține sodiu sub 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic 'nu conține sodiu'.

Silodosinul este metabolizat extensiv, în principal prin intermediul CYP3A4, alcool-dehidrogenazei şi

UGT2B7. Silodosinul este, de asemenea, substrat pentru glicoproteina P. Substanţele care au efect inhibitor (cum sunt ketoconazol, itraconazol, ritonavir sau ciclosporină) sau efect inductor (cum sunt rifampicină, barbiturice, carbamazepină, fenitoină) asupra acestor enzime şi transportori pot influenţa concentraţiile plasmatice ale silodosinului şi metabolitului activ al acestuia.

Informaţiile existente cu privire la utilizarea în condiţii de siguranţă a silodosinului în asociere cu alţi antagonişti ai receptorilor α-adrenergici sunt insuficiente. În consecinţă, nu se recomandă utilizarea concomitentă a altor antagonişti ai receptorilor α-adrenergici.

Într-un studiu privind interacţiunile s-a observat o creştere de 3,7 ori a concentraţiilor plasmatice maxime ale silodosinului şi o creştere de 3,1 ori a expunerii la silodosin (adică, ASC), la administrarea concomitentă cu un inhibitor puternic al CYP3A4 (ketoconazol 400 mg). Nu se recomandă utilizarea concomitentă cu inhibitori puternici ai CYP3A4 (cum sunt ketoconazol, itraconazol, ritonavir sau ciclosporină).

Când silodosinul a fost administrat concomitent cu un inhibitor al CYP3A4 cu potenţă moderată, cum este diltiazemul, s-a observat o creştere a ASC a silodosinului cu aproximativ 30%, dar Cmax şi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu au fost influenţate. Această modificare nu este relevantă din punct de vedere clinic şi ajustarea dozei nu este necesară.

Inhibitori de PDE-5

În cazul administrării concomitente de silodosin cu doze maxime de sildenafil sau tadalafil s-au observat interacţiuni farmacodinamice minime. Într-un studiu controlat cu placebo, la 24 subiecţi cu vârste cuprinse între 45-78 ani, la care s-a administrat silodosin, administrarea concomitentă a sildenafilului 100 mg sau a tadalafilului 20 mg nu a indus în medie scăderi semnificative din punct de vedere clinic ale tensiunii arteriale sistolice sau diastolice, evaluate prin teste ortostatice (în ortostatism faţă de poziţia supină). La subiecţii cu vârste peste 65 ani, scăderile medii în diferite momente au fost cuprinse între 5 mmHg şi 15 mmHg (tensiune arterială sistolică) şi 0 mmHg şi 10 mmHg (tensiune arterială diastolică). Testele ortostatice pozitive au fost doar uşor mai frecvente în timpul administrării concomitente; cu toate acestea, nu au apărut hipotensiune arterială ortostatică simptomatică sau ameţeli. Pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai PDE-5 concomitent cu silodosin, trebuie monitorizaţi în vederea posibilelor reacţii adverse.

În programul studiului clinic, mulţi pacienţi au fost trataţi concomitent cu medicamente antihipertensive (în majoritate, medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină, blocante beta-adrenergice, antagonişti de calciu şi diuretice) fără să prezinte o creştere a incidenţei hipotensiunii arteriale ortostatice. Cu toate acestea, se impune precauţie la inițierea administrării concomitente cu medicamente antihipertensive şi pacienţii trebuie monitorizaţi în vederea depistării reacţiilor adverse posibile.

La starea de echilibru, concentraţiile plasmatice ale digoxinei, care este un substrat al glicoproteinei-

P, nu au fost influenţate semnificativ de administrarea concomitentă cu silodosin 8 mg, o dată pe zi.

Nu este necesară ajustarea dozei.

Nu este cazul, deoarece silodosinul este indicat numai pacienţilor de sex masculin.

În timpul tratamentului cu silodosin, în cadrul studiilor clinice, s-a observat apariţia ejaculării cu spermă redusă sau absentă (vezi pct. 4.8), din cauza proprietăţilor farmacodinamice ale silodosinului.

Înaintea iniţierii tratamentului, pacientul trebuie informat despre faptul că poate apărea acest efect, care afectează temporar fertilitatea masculină.

Sidarso prezintă o influenţă mică sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pacienţii trebuie informaţi cu privire la posibilitatea apariţiei simptomelor legate de hipotensiunea arterială posturală (cum sunt ameţelile) şi trebuie avertizaţi să ia măsuri de precauţie cu privire la conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor, până când cunosc modul în care administrarea silodosinului îi afectează.

Siguranţa silodosinului a fost evaluată în patru studii clinice controlate, de fază II-III, dublu-orb (care au inclus 931 pacienţi cărora li s-a administrat silodosin 8 mg o dată pe zi şi 733 pacienţi cărora li s-a administrat placebo) şi în două studii deschise, pe termen lung, în fază de extensie. În total, s-a administrat silodosin în doză de 8 mg o dată pe zi la 1581 pacienţi, dintre care 961 pacienţi au fost expuşi timp de cel puţin 6 luni şi 384 pacienţi au fost expuşi timp de 1 an.

Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate în cazul administrării silodosinului în cadrul studiilor clinice controlate cu placebo şi în timpul utilizării pe termen lung, au fost tulburările de ejaculare, cum sunt ejacularea retrogradă şi anejacularea (volumul ejaculării redus sau absent), cu o frecvenţă de 23%.

Aceasta poate afecta temporar fertilitatea masculină. Efectul este reversibil după câteva zile de la întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4).

În tabelul de mai jos, reacţiile adverse raportate în toate studiile clinice şi în cadrul experienţei ulterioare punerii pe piaţă, pe plan mondial, pentru care există o legătură cauzală rezonabilă, sunt enumerate în funcţie de clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme şi organe şi de frecvenţă: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse observate sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Foarte Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvente frecvente frecvenţă necunoscută

Tulburări ale Reacţii de tip sistemului alergic, incluzând imunitar edem facial, edem al limbii şi edem faringian1

Tulburări psihice Scădere a libidou-lui

Tulburări ale Ameţeli Sincopă sistemului nervos Pierdere a conştienţei1

Tulburări Tahicardie1 Palpitaţii1 cardiace

Tulburări HipotensiuneHipotensiune vasculare arterială arterială1 ortostatică

Tulburări Congestie respiratorii, nazală toracice şi mediastinale

Tulburări gastro- Diaree Greaţă intestinale Xerostomie

Tulburări Valori hepato-biliare anormale ale testelor funcţiei hepatice1

Afecţiuni cutanate Erupţie şi ale ţesutului cutanată subcutanat tranzitorie1

Prurit1

Urticarie1

Erupţie determinată de medicament1

Tulburări ale Modificări Disfuncţie aparatului genital ale erectilă şi sânului ejaculării, inclusiv ejaculare retrogradă

Anejaculare

Leziuni, intoxicaţii Sindrom de şi complicaţii iris flasc legate de intraoperatoprocedurile r utilizate 1Reacţii adverse provenite din raportările spontane în cadrul experienţei ulterioare punerii pe piaţă, pe plan mondial (frecvenţele sunt calculate pe baza evenimentelor raportate în studiile clinice de fază I-

IV şi în studiile non-intervenţionale).

Hipotensiune arterial ortostatică

În studiile clinice controlate cu placebo, frecvenţa hipotensiunii arteriale ortostatice a fost de 1,2% în cazul administrării silodosinului şi de 1,0% în cazul administrării unui placebo. Hipotensiunea arterială ortostatică poate duce ocazional la sincopă (vezi pct. 4.4).

În timpul intervenţiilor chirurgicale pentru cataractă s-a raportat apariţia SIFI (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro

Silodosinul a fost evaluat în doze de până la 48 mg pe zi la subiecţi sănătoşi de sex masculin. Reacţia adversă limitantă de doză a fost hipotensiunea arterială posturală.

Dacă ingestia este recentă, pot fi luate în considerare provocarea de vărsături sau lavajul gastric. În cazul în care supradozajul cu silodosin determină hipotensiune arterială, trebuie luate măsuri de susţinere a funcţiei sistemului cardiovascular.

Este puţin probabil ca dializa să aibă un beneficiu semnificativ, deoarece silodosinul este legat de proteine într-o proporţie mare (96,6%).

Grupa farmacoterapeutică: medicamente urologice, antagonişti ai receptorilor alfa-adrenergici, codul

ATC: G04CA04.

Silodosinul prezintă selectivitate crescută pentru receptorii α1A -adrenergici, localizaţi în principal la nivelul prostatei, bazei vezicii urinare, colului vezicii urinare, capsulei prostatice şi uretrei prostatice.

Blocarea acestor receptori α1A -adrenergici provoacă relaxarea musculaturii netede de la nivelul acestor ţesuturi, în acest mod scăzând rezistenţa orificiului vezical de ieşire, fără a afecta contractilitatea muşchiului neted detrusor. Aceasta provoacă atât ameliorarea simptomelor de acumulare (iritative), cât şi a celor de evacuare (obstructive) (simptomele tractului urinar inferior,

STUI), asociate cu hiperplazia prostatică benignă.

Silodosinul are o afinitate substanţial mai mică pentru receptorii α1B-adrenergici, localizaţi în principal la nivelul sistemului cardiovascular. S-a demonstrat in vitro că în cazul silodosinului raportul de legare α1A:α1B (162:1) este extrem de mare.

Într-un studiu clinic de fază II, de stabilire a dozei, dublu-orb, controlat cu placebo, în care s-au administrat doze de silodosin 4 mg sau 8 mg o dată pe zi, s-a observat o îmbunătăţire mai accentuată a punctajului indicelui simptomelor, calculat conform American Urologic Association (AUA) în cazul administrării dozei de silodosin 8 mg (-6,8±5,8, n=90; p=0,0018) şi a dozei de silodosin 4 mg (-5,7±5,5, n=88; p=0,0355), în comparaţie cu administrarea de placebo (-4,0±5,5, n=83).

În două studii clinice de fază III, controlate cu placebo, desfăşurate în Statele Unite şi într-un studiu clinic controlat cu placebo şi comparator activ, desfăşurat în Europa, s-a administrat doza de silodosin 8 mg o dată pe zi la peste 800 pacienţi cu simptome moderate până la severe de HPB (punctajul internaţional al simptomelor prostatei, PISP, valoare iniţială ≥13). În toate studiile, pacienţii care nu au răspuns la administrarea de placebo în timpul fazei de preselecţie cu durata de 4 săptămâni, în care s-a administrat placebo, au fost randomizaţi pentru a li se administra medicamentul din cadrul studiului. În toate studiile, pacienţii cărora li s-a administrat silodosin au prezentat o scădere mai mare atât a simptomelor de acumulare (iritative) cât şi a celor de evacuare (obstructive) ale HPB, în comparaţie cu placebo, conform evaluării efectuate după 12 săptămâni de tratament. Datele fiecărui studiu, observate la populaţiile de pacienţi în intenţie de tratament sunt prezentate mai jos:

PISP PISP PISP Scor total Simptome iritative Simptome obstructive

Studiu Braţ de Nr. de tratament pacienţi Modifi- Diferenţă Modifi- Diferenţă Modifi- Diferenţă

Valoare care faţă (IÎ 95%) care faţă (IÎ 95%) care faţă (IÎ 95%) iniţială de mo- faţă de de mo- faţă de de mo- faţă de (±DS) mentul placebo mentul placebo mentul placebo iniţial iniţial iniţial Silodosin 233 22±5 -6,5 -2,3 -4,2

US-1 -2,8* -0,9* -1,9*

Placebo 228 21±5 -3,6 (-3,9; -1,7) -1,4 (-1,4; -0,4) -2,2 (-2,6; -1,2) Silodosin 233 21±5 -6,3 -2,4 -3,9

US-2 -2,9* -1,0* -1,8*

Placebo 229 21±5 -3,4 (-4,0; -1,8) -1,3 (-1,5; -0,6) -2,1 (-2,5; -1,1) Silodosin 379±4 -7,0 -2,3* -2,5 -0,7° -4,5 -1,7* (-3,2; -1,4) (-1,1; -0,2) (-2,2; -1,1)

Europa Tamsulosin 376 19±4 -6,7 -2,0* -2,4 -0,6° -4,2 -1,4* (-2,9; -1,1) (-1,1; -0,2) (-2,0; -0,8)

Placebo 185 19±4 -4,7 -1,8 -2,9 p<0,001 faţă de placebo; °p =0,002 faţă de placebo

În studiul clinic controlat activ, desfăşurat în Europa, silodosinul în doză de 8 mg o dată pe zi s-a dovedit a nu fi inferior tamsulosinului în doză de 0,4 mg o dată pe zi: diferenţa medie ajustată (IÎ 95%) a scorului total PISP între tratamente, la populaţia corespunzătoare fiecărui protocol, a fost de 0,4 (-0,4 şi 1,1). Rata de răspuns (însemnând îmbunătăţirea scorului total PISP cu cel puţin 25%) a fost semnificativ mai mare în grupul căruia s-a administrat silodosin (68%) şi tamsulosin (65%), în comparaţie cu placebo (53%).

În faza deschisă, pe termen lung, de extensie, a acestor studii controlate, pacienţilor li s-a administrat silodosin timp de până la 1 an, iar ameliorarea simptomelor produsă de silodosin după 12 săptămâni de tratament s-a menţinut timp de peste 1 an.

Într-un studiu clinic de fază IV, desfăşurat în Europa, efectuat la subiecți cu o valoare medie iniţială a scorului total PISP de 18,9 puncte, 77,1% dintre pacienți au răspuns la tratamentul cu silodosin (evaluarea s-a bazat pe modificarea scorului total PISP faţă de valoarea iniţială cu cel puţin 25%).

Comparativ cu momentul iniţial, aproximativ jumătate dintre pacienţi a raportat o ameliorare a majorităţii simptomelor deranjante (adică nicturie, frecvenţă crescută a micţiunilor, jet redus, nevoie imperioasă de a urina, dificultate în oprirea jetului urinar şi golire incompletă a vezicii urinare), evaluarea având la bază scorul chestionarului ICS (International Continence Society).

În toate studiile clinice efectuate cu silodosin nu s-a observat o reducere semnificativă a tensiunii arteriale în poziţie supină.

Dozele de silodosin de 8 mg şi 24 mg, administrate zilnic, nu au avut un efect semnificativ statistic asupra intervalelor ECG sau asupra repolarizării cardiace, în comparaţie cu placebo.

Agenţia Europeană pentru Medicamente a acordat o derogare de la obligaţia de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu Sidarso la toate subgrupele de copii şi adolescenţi în indicația HPB (vezi pct. 4.2 pentru informaţii privind utilizarea la copii şi adolescenţi).

Farmacocinetica silodosinului şi a metaboliţilor principali ai acestuia a fost evaluată la subiecţi adulţi de sex masculin, cu sau fără HPB, după administrări unice şi repetate de doze variind de la 0,1 mg la 48 mg zilnic. Farmacocinetica silodosinului este liniară pentru întregul interval de doze.

Expunerea la principalul metabolit plasmatic, silodosin glucuronoconjugat (KMD-3213G), la starea de echilibru, este de aproximativ 3 ori mai mare decât cea a substanței părinte. Silodosinul şi metabolitul acestuia ating starea de echilibru după 3, respectiv 5 zile de tratament.

Silodosinul administrat pe cale orală este bine absorbit şi absorbţia este proporţională cu doza.

Biodisponibilitatea absolută este de aproximativ 32%.

Un studiu efectuat in vitro pe celulele Caco-2 a arătat că silodosinul este substrat pentru glicoproteina

P.

Alimentele scad Cmax cu aproximativ 30%, cresc tmax cu aproximativ 1 oră şi prezintă un efect mic asupra ASC.

La subiecţii sănătoşi de sex masculin, în intervalul de vârstă ţintă (n=16, vârsta medie 55±8 ani) după administrarea orală, o dată pe zi, a dozei de 8 mg, imediat după micul dejun, timp de 7 zile, s-au obţinut următorii parametrii farmacocinetici: Cmax= 87±51 ng/ml (DS), tmax= 2,5 ore (interval 1,0-3,0),

ASC= 433±286 ng * oră/ml.

Silodosinul prezintă un volum de distribuţie de 0,81 l/kg şi este legat de proteinele plasmatice în proporţie de 96,6%. Nu se distribuie în celulele sanguine. Legarea silodosinului glucuronoconjugat de proteine este de 91%.

Silodosinul este supus unei metabolizări extensive prin intermediul glucuronoconjugării (UGT2B7), alcool -dehidrogenazei şi aldehid-dehidrogenazei şi al căilor metabolice oxidative, în principal

CYP3A4. Metabolitul principal în plasmă, silodosin glucuronoconjugat (KMD-3213G), care s-a dovedit a fi activ in vitro, are un timp de înjumătăţire plasmatică prelungit (aproximativ 24 ore) şi atinge concentraţii plasmatice de aproximativ patru ori mai mari decât cele ale silodosinului.

Datele in vitro indică faptul că silodosinul nu prezintă potenţial inhibitor sau inductor asupra sistemului enzimatic al citocromului P450.

După administrarea orală a silodosinului marcat cu 14C, radioactivitatea a fost recuperată după 7 zile într-o proporție de aproximativ 33,5% în urină şi 54,9% în materii fecale. Clearance-ul silodosinului la nivelul organismului a fost de aproximativ 0,28 l/oră/kg. Silodosinul este eliminat în principal sub formă de metaboliţi, cantităţi foarte mici din medicamentul nemodificat fiind recuperate în urină.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al medicamentului părinte şi al glucuronoconjugatului acestuia este de aproximativ 11, respectiv 18 ore.

Expunerea la silodosin şi metaboliţii principali ai acestuia nu se modifică semnificativ cu vârsta, chiar şi la pacienţi cu vârsta peste 75 ani.

Silodosinul nu a fost evaluat la pacienţi cu vârsta sub 18 ani.

Într-un studiu cu doză unică, farmacocinetica silodosinului nu s-a modificat la nouă pacienţi cu insuficienţă hepatică moderată (scor Child-Pugh 7-9), în comparaţie cu nouă voluntari sănătoşi.

Rezultatele obţinute din acest studiu trebuie interpretate cu precauţie, deoarece pacienţii incluși au avut valori normale ale parametrilor biochimici, indicând o funcţie metabolică normală şi au fost clasificaţi ca având insuficienţă hepatică moderată pe baza prezenţei ascitei şi a encefalopatiei hepatice.

Nu s-a studiat farmacocinetica silodosinului la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.

Într-un studiu cu doză unică, expunerea la silodosin (sub formă liberă) la pacienţi cu insuficienţă renală uşoară (n=8) şi moderată (n=8) a determinat, în medie, o creştere a Cmax (de 1,6 ori) şi a ASC (de 1,7 ori) în comparaţie cu pacienţii cu funcţie renală normală (n=8). La pacienţii cu insuficienţă renală severă (n=5), creşterea expunerii a fost de 2,2 ori pentru Cmax şi de 3,7 ori pentru ASC.

Expunerea la metaboliţii principali, silodosin glucuronoconjugat şi KMD-3293, a fost, de asemenea, crescută.

În comparaţie cu pacienţii cu funcţie renală normală (n=155), monitorizarea concentraţiilor plasmatice într-un studiu de fază III a arătat concentraţii ale silodosinului total nemodificate după 4 săptămâni de tratament la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (n=70) şi concentraţii în medie duble la pacienţii cu insuficienţă renală moderată (n=7).

O revizuire a datelor privind siguranţa la pacienţii incluși în toate studiile clinice nu a indicat faptul că insuficienţa renală uşoară (n=487) prezintă un risc suplimentar privind siguranţa în timpul terapiei cu silodosin (cum sunt: creştere a frecvenţei ameţelilor sau hipotensiune arterială ortostatică) în comparaţie cu pacienţii cu funcţie renală normală (n=955). Prin urmare, nu este necesară ajustarea dozei la pacienţi cu insuficienţă renală uşoară. Întrucât experienţa la pacienţii cu insuficienţă renală moderată este limitată (n=35), se recomandă o doză iniţială mai mică, de 4 mg. Nu se recomandă administrarea silodosinului la pacienţii cu insuficienţă renală severă.

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om, pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, carcinogenitatea, mutagenitatea şi teratogenitatea.

Au fost observate efecte la animale (afectarea glandei tiroide la rozătoare) numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de expunerea maximă la om, cu relevanţă mică pentru uz clinic. La şobolanii masculi, s-a observat fertilitate scăzută, după expuneri de aproximativ două ori mai mari decât cele obținute în cazul administrării dozei maxime recomandate la om. Efectul observat a fost reversibil.

Manitol (E421)

Amidon-glicolat de sodiu (tip A)

Laurilsulfat de sodiu

Talc

Dioxid de titan (E171)

Oxid galben de fer (E172) - numai pentru capsule de 4 mg

Gelatină

Cerneală tipografică neagră (Shellac, oxid negru de fer (E172), hidroxid de potasiu) - pe capacul capsulei

Nu este cazul.

2 ani.

A se păstra la temperaturi sub 30°C.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.

Blister (din PVC-PVDC alb/Al): cutie cu 10, 30, 50, 60, 90 sau 100 capsule.

Blister cu doze unitare (PVC-PVDC alb/Al): cutie cu 10 x 1, 30 x 1, 50 x 1, 60 x 1, 90 x 1 sau 100 x 1 capsule.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

KRKA, d.d., Novo mesto,

Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto,

Slovenia

11870/2019/01-12 11871/2019/01-12

Data primei autorizări: Mai 2019

Mai 2019