SEFTRION 2g pulbere soluție perfuzabilă prospect medicament

SEFTRION 2 g pulbere pentru soluţie perfuzabilă

Un flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă conţine ceftriaxonă 2 g sub formă de ceftriaxonă sare de sodiu.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Pulbere pentru soluţie perfuzabilă

Pulbere cristalină de culoare albă până la gălbuie.

Seftrion este indicat la adulţi şi copii, inclusiv la nou-născuţii la termen (de la naştere), pentru tratamentul următoarelor infecţii:

- Meningită bacteriană

- Pneumonie comunitară dobândită

- Pneumonie dobândită în spital

- Otită medie acută

- Infecţii intraabdominale

- Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)

- Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor

- Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi

- Gonoree

- Sifilis

- Endocardită bacteriană

Seftrion poate fi utilizat:

Pentru tratamentul exacerbărilor acute ale bolii pulmonare obstructive cronice la adulţi.

Pentru tratamentul boreliozei Lyme diseminate (stadii precoce (stadiul II) şi avansate ale bolii (stadiul III)) la adulţi şi copii, inclusiv la nou-născuţi cu vârsta peste 15 zile.

Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale.

În controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determinată de o infecţie bacteriană.

Pentru tratamentul pacienţilor cu bacteremie asociată cu, sau care se suspectează a fi asociată cu oricare dintre infecţiile enumerate mai sus.

Seftrion trebuie administrat în asociere cu alţi agenţi antibacterieni atunci când bacteriile în cauză nu se află în spectrul său de acţiune (vezi pct. 4.4).

Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale locale privind utilizarea agenţilor antibacterieni.

Doza depinde de severitatea, susceptibilitatea, locul şi tipul infecţiei şi de vârsta şi starea funcţiei hepato-renale ale pacientului.

Dozele recomandate în tabelele de mai jos sunt dozele recomandate în general în aceste indicaţii. În cazuri severe particulare, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat.

Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg)

Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării Indicaţii tratamentului** 1-2 g o dată pe zi Pneumonie comunitară dobândită

Exacerbări acute ale bolii pulmonare obstructive cronice

Infecţii intraabdominale,

Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită) 2 g o dată pe zi Pneumonie dobândită în spital

Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor 2-4 g o dată pe zi Controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determinată de o infecţie bacteriană

Endocardită bacteriană

Meningită bacteriană

* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat.

** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se administrează doze mai mari de 2 g pe zi.

Indicaţii pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg) pentru care sunt necesare scheme de tratament specifice:

Otită medie acută

Se administrează intramuscular o doză unică de 1-2 g Seftrion. Date limitate sugerează faptul că în cazurile în care pacientul este grav bolnav sau tratamentul anterior a eşuat, Seftrion poate fi eficace dacă se administrează intramuscular o doză de 1-2 g pe zi, timp de 3 zile.

Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale 2 g ca doză unică administrată preoperator.

Gonoree 500 mg ca doză unică administrată intramuscular.

În general, dozele recomandate sunt de 500 mg-1 g administrate o dată pe zi şi pot creşte la 2 g pe zi în cazul neurosifilisului, timp de 10-14 zile. Recomandările privind dozele administrate pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III]) 2 g o dată pe zi, timp de 14-21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Nou-născuţi, sugari şi copii cu vârsta de 15 zile până la 12 ani (< 50 kg)

La copiii cu greutatea corporală de 50 kg sau mai mult, trebuie administrată doza uzuală pentru adulţi.

Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării Indicaţii tratamentului** 50-80 mg/kg o dată pe zi Infecţii intraabdominale Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)

Pneumonie comunitară dobândită

Pneumonie dobândită în spital 50-100 mg/kg o dată pe zi Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi

Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor

Controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determinată de o infecţie bacteriană 80-100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi Meningită bacteriană 100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi Endocardită bacteriană

* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat.

** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se administrează doze mai mari de 2 g pe zi.

Indicaţii pentru nou-născuţi, sugari şi copii cu vârsta între 15 zile şi 12 ani (< 50 kg) care necesită scheme de tratament specifice:

Otită medie acută

Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg Seftrion.

Date limitate sugerează faptul că în cazurile în care copilul este grav bolnav sau tratamentul iniţial eşuat,

Seftrion poate fi eficace dacă se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg pe zi, timp de 3 zile.

Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale 50-80 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.

În general, dozele recomandate sunt de 75-100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi, timp de 10-14 zile.

Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date foarte limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III]) 50-80 mg/kg o dată pe zi, timp de 14-21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Nou-născuţi cu vârsta între 0-14 zile

Seftrion este contraindicat la nou-născuţii prematuri, până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta cronologică).

Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării Indicaţii tratamentului 20-50 mg/kg o dată pe zi Infecţii intraabdominale Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi

Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)

Pneumonie comunitară dobândită

Pneumonie dobândită în spital

Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor

Controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determinată de o infecţie bacteriană 50 mg/kg o dată pe zi Meningită bacteriană Endocardită bacteriană

* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat.

Doza zilnică maximă de 50 mg/kg nu trebuie depăşită.

Indicaţii pentru nou-născuţii cu vârsta între 0-14 zile care necesită scheme de tratament specifice:

Otită medie acută

Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză unică de 50 mg/kg Seftrion.

Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale 20-50 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.

În general, doza recomandată este de 50 mg/kg o dată pe zi, timp de 10-14 zile. Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date foarte limitate.

Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia bolii. La fel ca în cazul tratamentului cu antibiotice, administrarea ceftriaxonei trebuie continuată timp de 48-72 de ore după ce pacientul devine afebril sau au fost obţinute dovezi ale eradicării bacteriene.

Dozele recomandate pentru adulţi nu necesită modificări la pacienţii vârstnici dacă funcţia renală şi funcţia hepatică funcţionează satisfăcător.

Datele disponibile nu indică necesitatea ajustării dozei în caz de insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, dacă funcţia renală nu este afectată.

Nu există date din studiile clinice pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 5.2).

La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară reducerea dozei de ceftriaxonă dacă funcţia hepatică nu este afectată. Numai în cazurile de insuficienţă renală preterminală (clearance-ul creatininei < 10 ml/minut), doza de ceftriaxonă nu trebuie să depăşească 2 g pe zi.

La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă nu este necesară suplimentarea dozei după efectuarea dializei.

Ceftriaxona nu este eliminată prin dializă peritoneală sau hemodializă. Este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.

Pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică severe

La pacienţii cu disfuncţie renală şi hepatică severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.

Seftrion poate fi administrat în perfuzie intravenoasă în decurs de cel puţin 30 de minute (cale de administrare preferată), sub formă de injecţie intravenoasă lentă în decurs de 5 minute sau sub formă de injecţie intramusculară profundă. Admimistrarea intravenoasă intermitentă a injecţiilor trebuie efectuată în decurs de 5 minute, de preferat în vene cu diametrul mai mare. La sugari şi la copiii cu vârsta de până la 12 ani, dozele de 50 mg/kg sau mai mari trebuie administrate în perfuzie. La nou-născuţi, dozele trebuie administrate intravenos în decurs de 60 de minute, pentru a reduce riscul potenţial de apariţie a encefalopatiei bilirubinice (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4). Injecţiile intramusculare trebuie administrate în masa unui muşchi relativ mare al corpului şi nu mai mult de 1 g într-un singur loc de administrare. Administrarea pe calea intramusculară trebuie luată în considerare atunci când administrarea pe calea intravenoasă nu este posibilă sau este mai puţin adecvată pentru pacient. Pentru doze mai mari de 2 g, trebuie utilizată calea de administrare intravenoasă.

Dacă se utilizează lidocaina ca solvent, soluţia rezultată nu trebuie niciodată administrată intravenos (vezi pct. 4.3). Trebuie luate în considerare informaţiile din Rezumatul Caracteristicilor Produsului pentru lidocaină.

Ceftriaxona este contraindicată la nou-născuţi (≤ 28 de zile) dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu soluţii care conţin calciu, inclusiv cu perfuzii continue care conţin calciu, cum este nutriţia parenterală, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei (vezi pct. 4.3).

Soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu soluţia Ringer sau soluţia Hartmann) nu trebuie utilizate pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat. Precipitatul de calciu-ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecată cu soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Prin urmare, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu nu trebuie amestecate sau administrate simultan (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4 şi 6.2).

Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale, ceftriaxonatrebuie administrată cu 30-90 de minute înainte de intervenţia chirurgicală.

Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Antecedente de hipersensibilitate severă (de exemplu, reacţie anafilactică) la oricare alt tip de antibiotic beta-lactamic (peniciline, monobactami şi carbapeneme).

Ceftriaxona este contraindicată la:

- Nou-născuţii prematuri până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta cronologică)*

- Nou-născuţii la termen (până la vârsta de 28 de zile):

- cu hiperbilirubinemie, icter sau care au hipoalbuminemie sau acidoză, deoarece în aceste afecţiuni este probabil ca legarea bilirubinei să fie afectată*

- dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu calciu sau cu perfuzii care conţin calciu, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei (vezi pct. 4.4, pct. 4.8 şi 6.2).

*Studiile in vitro au indicat faptul că ceftriaxona poate deplasa bilirubina de pe albumina serică, ceea ce determină un posibil risc de apariţie a encefalopatiei bilirubinice la aceşti pacienţi.

Atunci când ceftriaxona se administrează intramuscular iar lidocaina este utilizată ca solvent, trebuie luate în considerare contraindicaţiile prevăzute la lidocaină (vezi pct. 4.4). Vezi informaţiile din rezumatul caracteristicilor produsului pentru lidocaină, în special contraindicaţiile.

Soluţiile de ceftriaxonă care conţin lidocaină nu trebuie niciodată administrate intravenos.

Ca şi în cazul altor medicamente antibacteriene beta-lactamice, au fost raportate reacţii de hipersensibilitate grave şi ocazional letale (vezi pct. 4.8). În cazul reacţiilor severe de hipersensibilitate, tratamentul cu ceftriaxonă trebuie întrerupt imediat şi trebuie aplicate măsurile de urgenţă adecvate. Înainte de începerea tratamentului, trebuie să se stabilească dacă pacientul are antecedente de reacţii severe de hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la orice alt tip de antibiotic beta-lactamic.

Ceftriaxona trebuie administrată cu precauţie la pacienţii cu antecedente de reacţii de hipersensibilitate non-severe la alte antibiotice beta-lactamice.

Au fost raportate reacţii adverse severe cutanate (sindrom Stevens Johnson sau sindrom Lyell/necroliză epidermică toxică); cu toate acestea, frecvenţa acestor evenimente nu este cunoscută (vezi pct. 4.8).

Interacţiuni cu produse care conţin calciu

La prematuri şi la nou-născuţii la termen cu vârsta mai mică de 1 lună au fost descrise cazuri de reacţii letale cauzate de apariţia precipitatelor de calciu-ceftriaxonă în plămâni şi rinichi. Cel puţin unuia dintre ei i s-au administrat ceftriaxonă şi calciu la momente diferite şi prin linii de administrare intravenoase diferite. În datele ştiinţifice disponibile, nu sunt raportate cazuri confirmate de precipitări intravasculare la pacienţi, alţii decât nou-născuţii trataţi cu ceftriaxonă şi soluţii care conţin calciu sau orice alte produse care conţin calciu.

Studiile in vitro au demonstrat că nou-născuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitatelor de calciu-ceftriaxonă, comparativ cu alte categorii de vârstă.

La pacienţii de orice vârstă, ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simultan cu nicio soluţie intravenoasă care conţine calciu, chiar dacă se utilizează linii de perfuzare sau locuri de perfuzare diferite. Cu toate acestea, la pacienţii cu vârsta mai mare de 28 de zile, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu pot fi administrate secvenţial una după alta dacă sunt utilizate linii de perfuzare în locuri diferite sau dacă liniile de perfuzare sunt înlocuite sau bine spălate între perfuzii cu soluţie de ser fiziologic, pentru a se evita precipitarea. La pacienţii care necesită perfuzie continuă cu soluţii pentru nutriţie parenterală totală (NPT) care conţin calciu, profesioniştii din domeniul sănătăţii pot lua în considerare utilizarea de tratamente antibacteriene alternative, care nu prezintă un risc similar de precipitare. Dacă utilizarea de ceftriaxonă este considerată necesară la pacienţii care au nevoie de nutriţie continuă, soluţiile NPT şi ceftriaxona pot fi administrate simultan, dar prin linii de perfuzare diferite şi în locuri diferite. Alternativ, administrarea perfuziei de soluţie NPT ar putea fi oprită în perioada de perfuzare a ceftriaxonei, ţinând cont de recomandarea de spălare a liniilor de perfuzare între administrări (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.8, pct. 5.2 şi 6.2).

Siguranţa şi eficacitatea Seftrion la nou-născuţi, sugari şi copii a fost stabilită pentru dozele descrise la Doze şi Mod de administrare (vezi pct. 4.2). Studiile au arătat că ceftriaxona, similar altor cefalosporine, poate deplasa bilirubina de pe albuminele plasmatice.

Seftrion este contraindicat la prematuri şi la nou-născuţii la termen care prezintă riscul de a dezvolta encefalopatie bilirubinică (vezi pct. 4.3).

Anemia hemolitică mediată imun

O anemie hemolitică mediată imun a fost observată la pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antibacteriene din clasa cefalosporinelor, inclusiv Seftrion (vezi pct. 4.8). În timpul tratamentului cu Seftrion au fost raportate cazuri severe de anemie hemolitică, inclusiv cazuri letale, atât la adulţi cât şi la copii.

Dacă un pacient dezvoltă anemie în timpul tratamentului cu ceftriaxonă, trebuie luat în considerare diagnosticul de anemie asociată administrării de cefalosporine, iar tratamentul cu ceftriaxonă trebuie întrerupt până când factorul etiologic este elucidat.

Tratamentul pe termen lung

În cazul unui tratament prelungit, hemoleucograma completă trebuie să fie efectuată la intervale regulate.

Colită/Dezvoltare excesivă a microorganismelor rezistente

Colita asociată medicamentelor antibacteriene şi colita pseudomembranoasă au fost raportate aproape în cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, inclusiv în cazul ceftriaxonei şi pot varia ca severitate,de la uşoare până la cele care pun viaţa în pericol. Prin urmare, este important să fie luat în considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după administrarea de ceftriaxonă (vezi pct. 4.8). Trebuie avute în vedere întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă şi administrarea tratamentului specific pentru Clostridium difficile. Nu trebuie administrate medicamente care inhibă peristaltismul.

Suprainfecţiile cu microorganisme rezistente pot apărea şi în cazul altor medicamente antibacteriene.

Insuficienţă renală şi hepatică severe

În cazul insuficienţei renale şi hepatice severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 4.2).

Interferenţa cu testarea serologică

Pot apărea interferenţe cu testele Coombs, deoarece Seftrion poate conduce la obţinerea de rezultate fals-pozitive ale testului. De asemenea, administrarea de Seftrion poate conduce la obţinerea de rezultate fals-pozitive ale testului pentru galactozemie (vezi pct. 4.8).

Metodele neenzimatice pentru determinarea glucozei în urină pot conduce la obţinerea de rezultate fals-pozitive. Determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu Seftrion trebuie efectuată prin metode enzimatice (vezi pct. 4.8).

Fiecare gram de Seftrion conţine 3,6 mmoli sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii careurmează o dietă cu aport controlat de sodiu.

Spectru antibacterian

Ceftriaxona prezintă un spectru limitat al activităţii antibacteriene şi poate să nu fie adecvată pentru utilizarea ca antibiotic unic în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, decât după confirmarea patogenului (vezi pct. 4.2). În cazul infecţiilor polimicrobiene, unde patogenii suspectaţi includmicroorganisme rezistente la ceftriaxonă, trebuie luată în considerare administrarea unui antibiotic suplimentar.

Utilizarea lidocainei

În cazul în care soluţia de lidocaină se utilizează ca solvent, soluţiile de ceftriaxonă trebuie administrate numai sub formă de injecţie intramusculară. Trebuie luate în considerare contraindicaţiile, atenţionările şi alte informaţii relevante, aşa cum sunt prezentate în rezumatul caracteristicilor produsului pentru lidocaină înainte de administrare (vezi pct. 4.3).

Soluţia de lidocaină nu trebuie niciodată administrată intravenos.

Litiază biliară

Atunci când la ecografie se observă umbre, trebuie avut în vedere faptul că există posibilitatea ca acestea să reprezinte precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei. La ecografia veziculei biliare, au fost detectate umbre, considerate în mod eronat ca fiind calculi biliari, şi care au fost observate mai frecvent la administrarea unor doze de ceftriaxonă de 1 g pe zi sau mai mari. Este necesară prudenţă mai ales la copii şi adolescenţi. Aceste precipitate dispar complet după întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă. Aceste precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei au fost asociate rar cu simptome. În cazurile simptomatice se recomandă tratament conservator non-invaziv, iar decizia de întrerupere a tratamentului cu ceftriaxonă aparţine medicului, pe baza evaluării individuale a balanţei beneficiu-risc (vezi pct. 4.8).

Stază biliară

La pacienţii trataţi cu Seftrion au fost raportate rar cazuri de pancreatită, posibilul factor etiologic fiind obstrucţia biliară (vezi pct. 4.8). Majoritatea pacienţilor au prezentat factori de risc pentru stază şi microlitiază biliară, de exemplu antecedente de intervenţii chirurgicale majore, boli severe şi nutriţie parenterală totală. Nu poate fi exclus rolul declanşator sau de cofactor al Seftrion, în raport cu formarea de precipitate biliare.

Au fost raportate cazuri de litiază renală, care este reversibilă după întreruperea administrării ceftriaxonei (vezi pct. 4.8). În cazuri simptomatice, trebuie efectuată o ecografie. Decizia de utilizare la pacienţi cu antecedente de litiază renală sau cu hipercalciurie este luată de către medic, pe baza evaluării balanţei beneficiu-risc pentru fiecare pacient.

Medicamentul conține sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o dietă cu restricţie de sodiu

Soluţiile perfuzabile care conţin calciu, cum sunt soluţia Ringer sau soluţia Hartmann, nu trebuieutilizate pentru a reconstitui conţinutul flacoanelor de Seftrion sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat.

Precipitatul de calciu-ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecatăcu soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Ceftriaxona nu trebuie administrată simultan cu soluţii pentru administrare intravenoasă care conţin calciu, inclusiv cu perfuziile continue care conţin calciu, cum sunt perfuziile pentru nutriţie parenterală prin intermediul unui tub în formă de Y. Cu toate acestea, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu pot fi administrate secvenţial una după alta la toate categoriile de pacienţi, cu excepţia nou-născuţilor, dacă liniile de perfuzare sunt bine spălate între perfuzii cu un lichid compatibil. Studiile in vitro care au utilizatplasmă de la adulţi şi plasmă din sângele cordonului ombilical al nou-născuţilor au demonstrat că nounăscuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitatelor de calciu-ceftriaxonă (vezi pct. 4.2, pct. 4.3, pct. 4.4, pct. 4.8 şi 6.2).

Administrarea concomitentă cu anticoagulante orale poate creşte efectul de tip antivitamină K şi riscul de sângerare. Se recomandă ca, atât în timpul cât şi după tratamentul cu ceftriaxonă, valoarea Raportului

Internaţional Normalizat (INR) să fie monitorizată frecvent, iar posologia medicamentului cu efect de tip antivitamină K să fie ajustată corespunzător (vezi pct. 4.8).

Există dovezi contradictorii privind o potenţială creştere a toxicităţii renale a aminoglicozidelor atunci când se administrează concomitent cu cefalosporinele. În aceste cazuri, practica medicală recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor de aminoglicozidă (şi a funcţiei renale).

Într-un studiu in vitro, au fost observate efecte antagoniste la administrarea cloramfenicolului în asociere cu ceftriaxona. Relevanţa clinică a acestui aspect nu este cunoscută.

Nu au fost raportate interacţiuni între ceftriaxonă şi medicamentele care conţin calciu cu administrare orală sau interacţiuni între ceftriaxona administrată intramuscular şi medicamentele care conţin calciu (administrate pe cale intravenoasă sau orală).

Rar, la pacienţii trataţi cu ceftriaxonă, se pot obţine rezultate fals-pozitive ale testului Coombs.

Ceftriaxona, ca şi alte antibiotice, poate conduce la rezultate fals-pozitive ale testului pentru galactozemie.

De asemenea, metodele neenzimatice de determinare a glucozei în urină pot da rezultate fals-pozitive.

De aceea, determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu ceftriaxonă trebuie efectuată prin metode enzimatice.

Nu a fost observată afectarea funcţiei renale după administrarea concomitentă de doze mari de ceftriaxonă şi medicamente diuretice (de exemplu furosemid).

Administrarea simultană de probenecid nu scade eliminarea ceftriaxonei.

Ceftriaxona traversează bariera placentară. Există date limitate privind administrarea ceftriaxonei la femeile gravide. Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat, direct sau indirect, efecte dăunătoare asupra dezvoltării embrionare/fetale, perinatale sau postnatale (vezi pct. 5.3). Ceftriaxona poate fi administrată în timpul sarcinii şi în special în primul trimestru de sarcină numai dacă beneficiul tratamentului depăşeşte riscul acestuia.

Ceftriaxona se excretează în laptele uman în cantităţi mici, dar la doze terapeutice nu se anticipează niciun efect asupra sugarilor alăptaţi. Cu toate acestea, nu poate fi exclus riscul de apariţie a diareei şi a infecţiilor fungice la nivelul mucoaselor. Trebuie avută în vedere posibilitatea sensibilizării. Trebuie luată o decizie privind întreruperea alăptării sau întreruperea/oprirea tratamentului cu ceftriaxonă, ţinând cont de beneficiile alăptării pentru copil şi de beneficiile tratamentului pentru femeie.

Studiile asupra funcţiei de reproducere nu au evidenţiat niciun efect advers asupra fertilităţii la femei sau bărbaţi.

În timpul tratamentului cu ceftriaxonă pot apărea reacţii adverse (de exemplu, ameţeli) care pot afecta abilitatea de a conduce şi de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie să fie atenţi atunci când conduc sau folosesc utilaje.

Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate după administrarea ceftriaxonei sunt eozinofilie, leucopenie, trombocitopenie, diaree, erupţie cutanată tranzitorie şi valori crescute ale enzimelor hepatice.

Datele necesare pentru a determina frecvenţa RA pentru ceftriaxonă au fost extrase din studiile clinice.

Pentru clasificarea frecvenţei, a fost utilizată următoarea convenţie:

Foarte frecvente (≥ 1/10)

Frecvente (≥ 1/100 - < 1/10)

Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 - < 1/100)

Rare (≥ 1/10000 - < 1/1000)

Cu frecvenţă necunoscută (nu pot fi estimate din datele disponibile)

Clasificarea Frecvente Mai puţin Rare Cu frecvenţă pe frecvente necunoscută aparate, sisteme şi organe

Infecţii şi Infecţii fungice Colită Suprainfecţiib infestări ale aparatului pseudomembranoasăb genital

Tulburări Eozinofilie Granulocitopenie Anemie hematologice Leucopenie Anemie Hemoliticăb şi Trombocitopenie Coagulopatie Agranulocitoză limfatice

Tulburări ale Şoc anafilactic sistemului Reacţie imunitar anafilactică Reacţie anafilactoidă

Hipersensibilitateb

Tulburări ale Cefalee Convulsii sistemului Ameţeli nervos

Tulburări Vertij acustice şi vestibulare

Clasificarea Frecvente Mai puţin Rare Cu frecvenţă pe frecvente necunoscută aparate, sisteme şi organe

Tulburări Bronhospasm respiratorii, toracice şi mediastinale

Tulburări Diareeb Greaţă Pancreatităb gastrointestin Scaune moi Vărsături Stomatită ale Glosită

Tulburări Creştere a Precipitare la hepatobiliare valorilor nivelul vezicii enzimelor biliareb hepatice Kernicter

Afecţiuni Erupţie cutanată Prurit Urticarie Sindrom Stevens-cutanate tranzitorie Johnsonb şi ale ţesutului Necroliză subcutanat epidermică toxicăb Eritem polimorf

Pustuloză generalizată acută exantematoasă

Tulburări Hematurie Oligurie renale şi Glucozurie Precipitare la ale căilor nivel renal urinare (reversibilă)

Tulburări Flebită generale Durere la locul de şi la nivelul injectare locului de Pirexie administrare

Investigaţii Creştere a Test Coombs diagnostice creatinemiei falspozitivb Test de galactozemie fals-pozitivb

Metode neenzimatice pentru determinarea glucozei cu rezultate fals-pozitiveb a

Pe baza raportărilor din perioada ulterioară punerii pe piaţă. Deoarece aceste reacţii adverse sunt raportate în mod voluntar de către o populaţie de dimensiuni incerte, frecvenţa acestora nu poate fi estimată, fiind clasificate ca reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută. b

Vezi pct. 4.4

Raportările de diaree apărute după tratamentul cu ceftriaxonă pot fi asociate cu prezenţa Clostridium difficile. Trebuie instituit tratamentul adecvat cu administrarea de lichide şi electroliţi (vezi pct. 4.4).

Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei

Au fost raportate rar reacţii adverse severe, în unele cazuri letale, la nou-născuţii prematuri şi la cei la termen (cu vârsta < 28 de zile) care au fost trataţi cu ceftriaxonă şi calciu administrate intravenos.

Precipitatele sare de calciu-ceftriaxonă au fost observate la nivelul plămânilor şi rinichilor, după deces.

Riscul mare de precipitare la nou-născuţi este determinat de volumul de sânge scăzut şi de timpul de înjumătăţire plasmatică mai lung al ceftriaxonei, în comparaţie cu cel al adulţilor (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4 și pct. 5.2).

Au fost raportate cazuri de apariţie a precipitatelor la nivel renal, iniţial la copiii cu vârsta de peste 3 ani care au fost trataţi fie cu doze zilnice mari (de exemplu, ≥ 80 mg/kg şi zi) sau cu doze totale care depăşesc 10 g şi care au prezentat alţi factori de risc (de exemplu, restricţii ale aportului de lichide sau imobilizare la pat).

Riscul de formare a precipitatelor este crescut la pacienţii imobilizaţi sau deshidrataţi. Această reacţie poate fi simptomatică sau asimptomatică, poate conduce la insuficienţă renală sau anurie şi este reversibilă după întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă (vezi pct. 4.4).

Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei la nivelul vezicii biliare a fost observată iniţial la pacienţii trataţi cu doze mai mari decât doza standard recomandată. La copii, studiile prospective au arătat o incidenţă variabilă a precipitării după administrarea intravenoasă - peste 30% în unele studii. Incidenţa pare să fie mai mică în cazul administrării lente a perfuziei (20-30 de minute). Această reacţie este de obicei asimptomatică, precipitatele fiind însoţite rar de simptome clinice cum sunt durere, greaţă şi vărsături. În aceste cazuri se recomandă tratamentul simptomatic. De obicei, precipitarea este reversibilă la întreruperea administrării ceftriaxonei (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

În caz de supradozaj, pot apărea simptome de greaţă, vărsături şi diaree. Concentraţia ceftriaxonei nu poate fi redusă prin hemodializă sau prin dializă peritoneală. Nu există un antidot specific. În caz desupradozaj, tratamentul este simptomatic.

Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, cefalosporine de generaţia a treia, codul ATC:

J01DD04

Mod de acţiune

Ceftriaxona inhibă sinteza peretelui celular bacterian prin legarea de proteinele de legare a penicilinei(PLP).

Aceasta conduce la întreruperea biosintezei peretelui celular (peptidoglican), ceea ce determină în final liza şi moartea celulei bacteriene.

Rezistenţa bacteriană la ceftriaxonă este determinată de unul sau mai multe dintre mecanismeleurmătoare:

* hidroliza de către beta-lactamaze, inclusiv beta-lactamaze cu spectru extins (BLSE), carbapenemaze şi enzime de tipul Amp C care pot fi induse sau inhibate constant la anumite specii de bacterii aerobe Gram-negative.

* scăderea afinităţii ceftriaxonei pentru proteinele de legare a penicilinei.

* impermeabilitatea membranei externe a microorganismelor Gram-negative.

* prezenţa pompelor de eflux bacteriene.

Valorile critice ale concentraţiei minime inhibitorii (CMI) stabilite de Comitetul European privind Testarea

Sensibilităţii Microbiene (EUCAST) sunt următoarele:

Patogeni Test de diluţie (CMI, mg/l)

Sensibil Rezistent

Enterobacteriaceae ≤ 1 > 2

Staphylococcus sp. a. a.

Streptococcus sp. b. b. (Grup A, B, C şi G)

Streptococcus pneumoniae ≤ 0,5c > 2

Patogeni Test de diluţie (CMI, mg/l)

Sensibil Rezistent

Streptococci din grupul Viridans ≤ 0,5 > 0,5

Haemophilus influenzae ≤ 12c > 0,12

Moraxella catarrhalis ≤ 1 > 2

Neisseria gonorrhoeae ≤ 0,12 > 0,12

Neisseria meningitidis ≤ 12c > 0,12

Nu este corelat cu nicio specie ≤ 1d > 2

a. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea cefoxitinei.

b. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea penicilinei.

c. Izolatele cu CMI pentru ceftriaxonă peste valoarea critică de sensibilitate sunt rare şi, dacă sunt observate, acestea trebuie retestate. Dacă sunt confirmate, ele trebuie să fie trimise la un laborator de referinţă.

d. Valorile critice se aplică în cazul unei doze zilnice de 1 g x 1 şi a unei doze mai mari, de cel puţin 2 g x 1, administrate intravenos.

Eficacitate clinică împotriva patogenilor specifici

Pentru anumite specii, prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze din punct de vedere geografic şi temporal, fiind de dorit obţinerea de informaţii de la nivel local privind rezistenţa, în special în cazul tratamentului infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile în care prevalenţa rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării eficacitatea medicamentului, cel puţin în unele tipuri de infecţii.

Staphylococcus aureus (meticilino-sensibil)£

Staphylococci coagulazo-negativi (meticilino-sensibili)£

Streptococcus pyogenes (Grup A)

Streptococcus agalactiae (Grup B)

Streptococcus pneumoniae

Streptococci din grupul Viridans

Borrelia burgdorferi

Haemophilus influenzae

Haemophilus parainfluenzae

Moraxella catarrhalis

Neisseria gonorrhoea

Neisseria meningitidis

Proteus mirabilis

Providencia sp.

Treponema pallidum

Staphylococcus epidermidis+

Staphylococcus haemolyticus+

Staphylococcus hominis+

Citrobacter freundii

Enterobacter aerogenes

Enterobacter cloacae

Escherichia coli%

Klebsiella pneumoniae%

Klebsiella oxytoca%

Morganella morganii

Proteus vulgaris

Serratia marcescens

Bacteroides sp.

Fusobacterium sp.

Peptostreptococcus sp.

Clostridium perfringens

Enterococcus sp.

Listeria monocytogenes

Acinetobacter baumannii

Pseudomonas aeruginosa

Stenotrophomonas maltophilia

Clostridium difficile

Chlamydia sp.

Chlamydophila sp.

Mycoplasma sp.

Legionella sp.

Ureaplasma urealyticum £ Toate speciile de stafilococi meticilino-rezistenţi sunt rezistente la ceftriaxonă. + Rate de rezistenţă >50% în cel puţin o regiune % Tulpinile producătoare de beta lactamaze cu spectru extins (ESBL) sunt întotdeauna rezistente

După administrarea intravenoasă în bolus a unor doze de 500 mg şi 1 g ceftriaxonă, media concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă este de aproximativ 120 şi respectiv, 200 mg/l. După administrarea prin perfuzie intravenoasă a unor doze de 500 mg, 1 g şi 2 g ceftriaxonă, concentraţiile plasmatice de ceftriaxonă sunt de aproximativ 80, 150 şi respectiv, 250 mg/l. După administrarea injectabilă intramusculară, valorile medii ale concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă sunt aproximativ jumătate din cele observate după administrarea intravenoasă a unei doze echivalente.

Concentraţia plasmatică maximă după administrarea unei singure doze de 1 g este de aproximativ 81 mg/l şi este atinsă la 2-3 ore după administrare.

După administrarea intramusculară, aria de sub curbă a concentraţiei plasmatice în funcţie de timp este echivalentă cu cea corespunzătoare administrării intravenoase a unei doze echivalente.

Volumul de distribuţie al ceftriaxonei este de 7-12 l. Concentraţiile care depăşesc concentraţiile minime inhibitorii ale celor mai relevanţi patogeni sunt detectabile în ţesuturi incluzând plămâni, inimă, tract biliar/ficat, amigdale, ureche medie şi mucoasă nazală şi în lichidul cefalorahidian, pleural, prostatic şi sinovial. Este observată o creştere a valorii medii a concentraţiei plasmatice maxime (Cmax) cu 8-15% după administrarea repetată; în cele mai multe cazuri, starea de echilibru este atinsă în decurs de 48-72 de ore, în funcţie de calea de administrare.

Penetrarea anumitor ţesuturi

Ceftriaxona penetrează meningele. Penetrarea atinge punctul maxim atunci când meningele este inflamat.

Valorile medii ale concentraţiilor maxime de ceftriaxonă în lichidul cefalorahidian (LCR) la pacienţii cu meningită bacteriană au fost raportate ca fiind de până la 25% din concentraţiile plasmatice, comparativ cu 2% din concentraţiile plasmatice la pacienţii la care meningele nu a fost inflamat. Concentraţiile maxime de ceftriaxonă din LCR sunt atinse în aproximativ 4-6 ore după administrarea intravenoasă a injecţiei.

Ceftriaxona traversează bariera placentară şi se excretă în lapte la concentraţii mici (vezi pct. 4.6).

Legarea de proteinele plasmatice

Ceftriaxona se leagă reversibil de albumină. La concentraţii plasmatice de sub 100 mg/l, procentul de legare de proteinele plasmatice este de aproximativ 95%. Legarea este un proces saturabil, iar procentul de legare scade o dată cu creşterea concentraţiei (până la 85% la o concentraţie de 300 mg/l).

Ceftriaxona nu este metabolizată sistemic, dar este transformată într-un metabolit inactiv cu ajutorul florei intestinale.

Clearance-ul plasmatic al ceftriaxonei totale (legate şi nelegate) este de 10-22 ml/minut. Clearance-ul renal este de 5-12 ml/minut. 50-60% din doza de ceftriaxonă este excretată nemodificată prin urină, în primă fază prin filtrare glomerulară, în timp ce 40-50% din doză este excretată nemodificată în bilă. La adulţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al ceftriaxonei totale este de aproximativ 8 ore.

La pacienţii cu disfuncţii renale sau hepatice, farmacocinetica ceftriaxonei este influenţată doar în proporţie mică, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este uşor crescut (sub dublul valorii sale normale), chiar dacă aceştia au funcţia renală afectată sever.

Creşterea relativ modestă a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare în cazul insuficienţei renale se explică printr-o creştere compensatorie a clearance-ului non-renal, ceea ce rezultă dintr-o scădere a legării de proteinele plasmatice şi o creştere corespunzătoare a clearance-ului non-renal al ceftriaxonei totale.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este crescut datorită unei creşteri compensatorii a clearance-ului renal. Acest fapt este de asemenea datorat unei creşteri a fracţiunii libere de ceftriaxonă din plasmă, ceea ce contribuie la creşterea paradoxală a clearance-ului total al medicamentului, justificată prin creşterea în paralel a volumului de distribuţie.

La pacienţii vârstnici cu vârsta peste 75 de ani, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminareeste de regulă de două sau trei ori mai mare decât cel al adulţilor tineri.

La nou-născuţi, timpul de înjumătăţire plasmatică al ceftriaxonei este prelungit. De la vârsta de 14 zile, concentraţiile de ceftriaxonă liberă pot creşte din cauza unor factori precum scăderea filtrării glomerurale şi afectarea legării de proteinele plasmatice. În timpul copilăriei, timpul de înjumătăţire plasmatică este mai scăzut decât la nou-născuţi sau adulţi.

Clearance-ul plasmatic şi volumul de distribuţie al ceftriaxonei totale sunt mai mari la nou-născuţi, sugari şi copii decât la adulţi.

Farmacocinetica ceftriaxonei este non-lineară, iar toţi parametrii farmacocinetici standard, cu excepţia timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare, sunt depedenţi de doză, crescând mai puţin decât proporţional cu doza. Non-linearitatea este determinată de saturarea procesului de legare de proteinele plasmatice şi de aceea, aceasta este observată pentru ceftriaxona totală din plasmă şi nu pentru ceftriaxona liberă (nelegată).

Ca şi în cazul altor antibiotice beta-lactamice, parametrul farmacocinetic-farmacodinamic care demonstrează cel mai bine corelarea cu eficacitatea in vivo este procentul din intervalul de dozare în care concentraţia medicamentului nelegat se menţine peste concentraţia minimă inhibitorie (CMI) de ceftriaxonă pentru fiecare specie ţintă în parte (adică %T > CMI).

Există dovezi din studiile efectuate la animale că doze mari de sare de calciu a ceftriaxonei au condus la formarea de calculi şi precipitate la nivelul vezicii biliare a câinilor şi maimuţelor, acestea dovedindu-se a fi reversibile. Studiile efectuate la animale nu au arătat nicio dovadă de toxicitate asupra reproducerii şi de genotoxicitate. Nu au fost desfăşurate studii de carcinogenitate.

Nu conţine excipienţi.

Pe baza rapoartelor din literatură, ceftriaxona este incompatibilă cu amsacrina, vancomicina, fluconazolul şi aminoglicozidele.

Soluţiile care conţin ceftriaxonă nu trebuie amestecate sau adăugate la soluţii care conţin alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6. În mod special, soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu soluţia Ringer, soluţia Hartmann) nu trebuie utilizate pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat. Ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simultan cu soluţiile care conţin calciu, inclusiv cu soluţiile pentru nutriţie parenterală totală (vezi pct. 4.2, pct. 4.3, pct. 4.4 şi 4.8).

30 luni

După deschiderea flaconului şi reconstituire, medicamentul trebuie utilizat imediat.

A se păstra în ambalajul original.

Cutie cu un flacon din sticlă incoloră tip II, cu capacitatea de 15 ml, închis cu dop din cauciuc bromobutilic, etanşat cu capsă din aluminiu şi sigilat cu disc din polipropilenă de culoare verde deschis; flaconul conţine 2 g pulbere pentru soluţie perfuzabilă.

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Injectare intravenoasă

Seftrion 2 g trebuie dizolvat în 40 ml apă pentru preparate injectabile (rezultând un volum final de 41,0 ml, cu concentraţia 49 mg/ml). Injectarea trebuie efectuată pe o perioadă de 2-4 minute direct în venă sau se va introduce în flaconul pentru perfuzie intravenoasă (vezi pct. 4.2).

Perfuzie intravenoasă

Seftrion 2 g trebuie dizolvat în una din următoarele soluţii, care nu conţin calciu:

- clorură de sodiu 0,9 %;

- clorură de sodiu 0,45 % şi glucoză (2,5%);

- glucoză 5 %;

- glucoză 10 %;

- dextran 6 % în glucoză 5 %;

- hidroxietilamidon 6-10 %.

Soluţia reconstituită trebuie administrată imediat sub forma unei perfuzii scurte, timp de 30 minute.

E.I.P.I.CO MED S.R.L.

B-dul Unirii nr. 6, Bl. 8C sc.1, ap 9

Sector 4, Bucureşti, România

12880/2019/01

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Decembrie 2019

Decembrie 2019

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro .