Prospect RHINOIL PICĂTURI NAZALE SOLUȚIE
Codul comercial: W02158001 Cantitate: 1
Indicat în: indicații terapeutice diverse
Cale de administrare: nazală
Substanța: combinații (preparat terapeutic divers)
ATC: R01AX30 (Aparatul respirator | Decongestionante și alte preparate nazale pentru uz topic | Alte preparate nazale)
Date generale despre RHINOIL
- Substanța: combinații
- Data ultimei liste de medicamente: 01-07-2013
- Codul comercial: W02158001
- Forma farmaceutică: PICĂTURI NAZALE SOLUȚIE
- Volum ambalaj: 10ml
- Prezentare produs: cutie x1 flac din sticla bruna prevazut cu picurator x10ml
- Tip produs: Medicament generic
- Restricții eliberare rețetă: OTC - Over the Counter = medicament care nu necesită o prescripție medicală.
Prospect RHINOIL
Conținutul prospectului pentru medicamentul RHINOIL PICĂTURI NAZALE SOLUȚIE
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
RHINOIL
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
100 ml picături nazale, soluţie conţin: vitamina A palmitat 0,9 g, ulei de anason 0,8 g, ulei de eucalipt 0,7 g, ulei de mentă 0,6 g, camfor 0,15 g.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Picături nazale, soluţie
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Adjuvant în tratamentul rinitelor şi rino-faringitelor acute şi cronice, în sinuzite, în rinită cronică atrofică simplă, în ozenă, în edem postoperator al mucoasei după intervenţii endonazale.
4.2 Doze şi mod de administrare
Copii peste 7 ani
Doza recomandată este de 1-2 picături, în fiecare nară, administrate sub formă de instilaţii sau tamponament nazal de 2 ori pe zi, timp de 4 zile sau la indicaţia medicului.
AdulţiDoza recomandată este de 2-3 picături, în fiecare nară, administrate sub formă de instilaţii sau tamponament nazal de 3 ori pe zi, timp de 5-6 zile sau la indicaţia medicului.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la oricare din componenţii produsului.
Copii cu vârsta sub 7 ani.
Rino-sinuzite alergice.
Astm bronşic sau epilepsie.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Administrarea produsului la nivelul feţei sau în regiunea nazală la copii până la vârsta de 7 ani, poate determina spasm glotic sau bronşic până la simptome asemănătoare astmului bronşic sau chiar insuficienţă respiratorie şi moarte prin asfixie. De aceea produsul este contraindicat la această grupă de vârstă.
A nu se administra pe cale orală.
Se va evita aplicarea la nivelul mucoasei conjunctivale.
Pentru informaţii suplimentare în privinţa utilizării produsului adresaţi-vă medicului.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Nu sunt cunoscute.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Produsul nu se administrează femeilor gravide sau celor care alăptează.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Produsul nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
La pacienţii cu hipersensibilitate la unul din componenţii produsului pot apare reacţii alergice. La unii pacienţi poate apare o iritaţie locală.
De aceea, ca măsură de precauţie este necesară testarea sensibilităţii individuale la substanţele active şi excipienţi.
În general alte reacţii adverse pot fi evitate în cazul administrării corecte a produsului.
4.9 Supradozaj
Supradozajul apare în special în cazul administrării accidentale a unor doze mari de
Rhinoil pe cale orală, a produsului. Simptomele care apar includ: simptome gastro-intestinale, scăderea tensiunii arteriale, tulburări circulatorii, colaps, simptome respiratorii care pot evolua până la asfixie, delir, etc. Supradozajul la copii, poate apare la doze inferioare la care apare la adult.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: R01AX30
Cod ATC: Preparate nazale, decongestionante şi alte preparate nazale de uz topic, alte preparate nazale, combinaţii
Rhinoil picături nazale, soluţie este un produs natural care întruneşte calităţi terapeutice multiple (acţiune antiinflamatorie, uşor antiseptică, decongestionantă, uşor anestezică şi de favorizare a reepitelizării mucoasei nazo-faringiene).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Preparat pe bază de produse vegetale.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Nu sunt disponibile.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Butilhidroxianisol
Ulei rafinat de floarea soarelui
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă brună, prevăzut cu picurător, a 10 ml picături nazale, soluţie.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
manipularea sa Nu sunt necesare.
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2005