REMIFENTANIL KABI 2mg pulbere pentru concentrat pentru soluție injectabilă/perfuzabilă prospect medicament

Remifentanil Kabi 1 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Remifentanil Kabi 2 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Un flacon conţine clorhidrat de remifentanil echivalent cu remifentanil 1 mg.

Un flacon conţine clorhidrat de remifentanil echivalent cu remifentanil 2 mg.

Fiecare mililitru de Remifentanil Kabi 1 mg/ 2 mg, pulbere pentru concentrat pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine remifentanil 1 mg, după reconstituirea soluţiei conform instrucţiunilor.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Pulbere pentru concentrat pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă.

Pulbere compactă, de culoare albă până la aproape albă sau gălbuie.

Remifentanilul este indicat ca analgezic pentru utilizare în timpul inducerii şi/sau menţinerii anesteziei generale.

Remifentanilul este indicat pentru asigurarea analgeziei pacienţilor ventilaţi mecanic din unităţile de terapie intensivă, cu vârsta de minimum 18 ani.

Remifentanilul trebuie administrat numai într-un serviciu echipat complet pentru monitorizarea şi menţinerea funcţiilor respiratorie şi cardiovasculară, de către un personal cu pregătire de specialitate în ceea ce priveşte folosirea medicamentelor anestezice şi recunoaşterea şi tratarea reacţiilor adverse care pot apărea la opioidele puternice, incluzând resuscitare respiratorie şi cardiacă. O astfel de instruire trebuie să includă asigurarea şi menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii şi ventilaţia asistată.

Perfuzia continuă cu remifentanil trebuie administrată cu un dispozitiv de perfuzare calibrat printr-o linie intravenoasă cu curgere rapidă sau printr-o linie intravenoasă dedicată. Această linie venoasă de perfuzare trebuie conectată la sau plasată în apropiere de canula venoasă, pentru a reduce la minimum potenţialul spaţiu mort (vezi pct. 6.6 pentru informaţii suplimentare, incluzând tabele cu exemple de viteze de perfuzare în funcţie de greutatea corporală, pentru a ajuta la stabilirea treptată a dozei de remifentanil în funcţie de necesităţile anestezice ale pacientului).

Se va avea grijă să se evite obstrucţionarea sau deconectarea liniei de perfuzie şi să se cureţe în mod adecvat liniile, pentru a îndepărta reziduurile de remifentanil după utilizare (vezi pct. 4.4). Sistemul de linii de perfuzare intravenoase trebuie îndepărtat după oprirea administrării, pentru a se evita administrarea din neatenţie.

Remifentanil poate fi administrat în perfuzie controlată la ţintă (PCT) cu un dispozitiv de perfuzare aprobat, incluzând modelul farmacocinetic Minto cu covariabile pentru vârstă şi masa corporală musculară (MCM).

Remifentanilul este numai pentru administrare intravenoasă şi nu trebuie administrat prin injectare epidurală sau intratecală (vezi pct. 4.3).

Diluţie

Remifentanilul nu trebuie administrat fără diluare suplimentară după reconstituirea pulberii liofilizate.

Pentru instrucţiuni de reconstituire sau diluare a medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Vezi pct. 6.3, pentru condiţii de păstrare.

Pentru perfuzia controlată manual, Remifentanil Kabi poate fi diluat până la concentrații de 20 până la 250 micrograme/ml (diluția recomandată pentru adulți este de 50 micrograme/ml iar diluția recomandată pentru copii și adolescenți, cu vârsta de 1 an și peste, este de 20 până la 25 micrograme/ml).

Pentru perfuzia controlată la țintă (PCT) diluția recomandată de Remifentanil Kabi este de 20 până la 50 micrograme/ml.

4.2.1 Anestezia generală

Administrarea remifentanilului trebuie individualizată pe baza răspunsului pacientului.

4.2.1.1 Adulţi

Administrarea în perfuzie controlată manual (PCM)

Tabelul 1: Ghid cu privire la schema terapeutică pentru adulţi

REMIFENTANIL REMIFENTANIL PERFUZIE

INJECTARE ÎN CONTINUĂ

BOLUS (microgram(e)//kg şi min) (microgram(e)//kg) Viteza iniţială Interval Inducerea anesteziei (Administrată 0,5 până la 1 - în minimum 30 secunde)

Medicament anestezic asociat Menţinerea anesteziei la pacienţii ventilaţi

- Oxid de azot (66%) 0,5 până la ,4 0,1 până la 2

- Izofluran 0,5 până la ,25 0,05 până la 2 (doza iniţială 0,5 CAM)

- Propofol (doza iniţială 100 0,5 până la ,25 0,05 până la 2 micrograme/kg și minut)

Când se administrează injectabil în bolus la inducţie, remifentanilul trebuie administrat în minimum 30 de secunde.

La dozele recomandate mai sus, remifentanilul scade semnificativ cantitatea de medicament anestezic necesară pentru menţinerea anesteziei. Prin urmare, izofluranul şi propofolul trebuie administrate conform recomandării de mai sus, pentru a evita creşterea efectelor hemodinamice ale remifentanilului (hipotensiune arterială şi bradicardie) (vezi pct. “Medicația concomitentă” de mai jos).

Nu sunt disponibile date pentru a recomanda doze pentru utilizarea simultană a altor anestezice cu remifentanil, altele decât cele enumerate în tabelul de mai sus.

Remifentanilul trebuie administrat în asociere cu un medicament hipnotic, precum propofol, tiopental sau izofluran, pentru inducerea anesteziei. Administrarea remifentanilului după medicamentul anestezic va scădea incidenţa rigidităţii musculare. Remifentanilul poate fi administrat cu o viteză de perfuzare de la 0,5 până la 1 microgram/kg şi minut, cu sau fără injectarea iniţială lentă în bolus a 1 microgram/kg, administrat în minimum 30 de secunde. Dacă intubaţia endotraheală este programată la mai mult de 8-10 minute după începerea perfuziei cu remifentanil, atunci injectarea în bolus nu mai este necesară.

Menţinerea anesteziei la pacienţii ventilaţi

După intubaţia endotraheală, viteza de perfuzare a remifentanilului trebuie scăzută, în funcţie de tehnicile de anestezie, aşa cum este indicat în tabelul de mai sus. Datorită instalării rapide a efectului şi a duratei de acţiune scurte a remifentanilului, viteza de administrare în timpul anesteziei poate fi majorată treptat cu creşteri de la 25% la 100% sau scăzută treptat, cu scăderi de la 25% la 50%, la fiecare 2 până la 5 minute pentru a atinge nivelul dorit al răspunsului mediat prin receptorii opioizi .

În cazul anesteziei superficiale, injecţiile suplimentare în bolus pot fi administrate la intervale de 2 până la 5 minute.

Anestezia la pacienţii anesteziaţi cu respiraţie spontană şi căi respiratorii permeabile (de exemplu, anestezia laringiană pe mască)

La pacienţii anesteziaţi, cu respiraţie spontană, cu căi respiratorii permeabile, este posibil să apară deprimare respiratorie. Este necesară prudenţă specială la ajustarea dozei în funcţie de nevoile pacientului şi poate fi necesar suport ventilator. Trebuie să fie disponibile echipamente adecvate pentru monitorizarea pacienţilor cărora li s-a administrat remifentanil.

Viteza de perfuzare iniţială recomandată pentru analgezie suplimentară la pacienţii anesteziaţi, cu respiraţie spontană, este de 0,04 microgram/kg şi minut stabilită treptat până la apariţia efectului. A fost studiat intervalul vitezelor de perfuzare de la 0,025 până la 0,1 microgram/kg şi minut.

Injecţiile în bolus nu sunt recomandate la pacienţii anesteziaţi, cu respiraţie spontană.

Remifentanilul nu trebuie utilizat ca analgezic în procedurile în care pacienţii rămân conştienţi sau nu sunt pe suport ventilator pe parcursul procedurii.

Medicaţia concomitentă

Remifentanilul diminuează cantităţile sau dozele de anestezice inhalatorii, hipnotice şi benzodiazepine necesare pentru anestezie (vezi pct. 4.5).

Dozele următoarelor medicamente folosite în anestezie: izofluran, tiopental, propofol şi temazepam au fost scăzute cu până la 75%, atunci când au fost asociate cu remifentanilul.

Indicaţii pentru întreruperea administrării în perioada imediat postoperatorie:

Datorită încetării foarte rapide a acţiunii remifentanilului, nu se va manifesta nicio acţiune reziduală de tip opioid la 5 până la 10 minute după întreruperea administrării. La pacienţii cărora li se efectuează intervenţii chirurgicale pentru care se anticipează dureri postoperatorii, trebuie administrate analgezice înaintea întreruperii administrării remifentanilului. Se va lăsa un timp suficient pentru ca analgezicul cu durată lungă de acţiune să atingă efectul maxim. Alegerea analgezicului trebuie să fie corespunzătoare tipului de intervenţie chirurgicală la care este supus pacientul şi schemei terapeutice postoperatorii.

În cazul în care analgezicul cu durată lungă de acţiune nu a atins efectul corespunzător înainte de sfârşitul intervenţiei chirurgicale, administrarea remifentanilului poate fi continuată pentru a menţine analgezia în timpul perioadei postoperatorii imediate, până când analgezicul cu durată lungă de acţiune atinge efectul maxim.

Dacă utilizarea de remifentanil este continuată după intervenţia chirurgicală, acesta trebuie administrat numai în condiţiile unui serviciu complet echipat pentru monitorizarea şi susţinerea funcţiilor respiratorii şi cardiovasculare, sub atenta supraveghere a personalului specializat în recunoaşterea şi abodarea terapeutică a efectelor respiratorii ale opioidelor puternice.

În plus, se recomandă ca pacienţii să fie atent monitorizaţi postoperator pentru durere, hipotensiune arterială şi bradicardie.

Informaţii suplimentare privind administrarea la pacienţii ventilaţi mecanic din unităţile de terapie intensivă sunt prezentate la pct. 4.2.3.

La pacienţii care respiră spontan, viteza iniţială de perfuzare a remifentanilului poate fi scăzută la 0,1 microgram/kg şi minut şi apoi crescută sau scăzută treptat, la interval de 5 minute, cu câte 0,025 microgram/kg şi minut, pentru a echilibra nivelul analgeziei cu gradul deprimării respiratorii.

La pacienţii cu respiraţie spontană, nu se recomandă administrarea în bolus pentru durerea din timpul perioadei postoperatorii.

Administrarea prin perfuzie controlată la ţintă (PCT)

Inducerea şi menţinerea anesteziei la pacienţii ventilaţi

Remifentanilul administrat prin PCT trebuie utilizat în asociere cu un medicament hipnotic intravenos sau inhalator în timpul inducerii şi menţinerii anesteziei la pacienţii adulţi ventilaţi (vezi Tabelul 1 de mai sus pentru perfuzia controlată manual). În asociere cu aceste medicamente, analgezia adecvată pentru inducerea anesteziei şi pentru intervenţia chirurgicală poate fi, în general, realizată cu concentraţii plasmatice ţintă ale remifentanilului de la 3 până la 8 ng/ml. Viteza de perfuzare a remifentanilului trebuie stabilită treptat, în funcţie de răspunsul individual al pacientului. Pentru intervenţii chirurgicale deosebit de solicitante, pot fi necesare concentraţii plasmatice ţintă de până la 15 ng/ml.

La dozele recomandate mai sus, remifentanilul scade semnificativ cantitatea de medicament hipnotic necesară pentru menţinerea anesteziei. De aceea, izofluranul şi propofolul trebuie administrate conform recomandărilor, pentru a evita creşterea efectelor hemodinamice (hipotensiune arterială şi bradicardie) ale remifentanilului (vezi Tabelul 1 de mai sus pentru perfuzia controlată manual).

Următorul tabel indică concentraţia plasmatică echivalentă a remifentanilului administrat prin PCT, la starea de echilibru, pentru diverse viteze de perfuzare controlate manual:

Tabelul 2. Concentraţia plasmatică a remifentanilului (nanograme/ml) estimată utilizând modelul farmacocinetic Minto (1997), în cazul unui pacient de sex masculin cu greutatea de 70 kg, înălţimea de 170 cm şi vârsta de 40 ani pentru diverse viteze de perfuzare controlate manual (micrograme/kg şi min), la starea de echilibru

Viteza de perfuzare a Concentraţia plasmatică a remifentanilului remifentanilului (micrograme/kg şi minut) (nanograme/ml) 0,05 1,3 0,10 2,6 0,25 6,3 0,40 10,4 0,50 12,6 1,0 25,2 2,0 50,5

Deoarece datele sunt insuficiente, nu este recomandată administrarea remifentanilului prin PCT pentru anestezia cu ventilaţie spontană.

Indicaţii pentru întreruperea/continuarea administrării în perioada imediat postoperatorie

La sfârşitul intervenţiei chirurgicale, când PCT este întreruptă sau concentraţia plasmatică ţintă redusă, este posibil ca respiraţia spontană să revină, la concentraţii calculate de remifentanil cuprinse între 1 şi 2 ng/ml. Similar perfuzării controlate manual, analgezia postoperatorie trebuie instituită înainte de sfârşitul intervenţiei chirurgicale, cu analgezice cu durată lungă de acţiune (vezi Indicaţii pentru întreruperea/continuarea administrării în perioada imediat postoperatorie la pct. de mai sus

Administrarea în perfuzie controlată manual).

Deoarece datele sunt insuficiente, nu este recomandată administrarea remifentanilului prin PCT pentru controlul analgeziei postoperatorii.

4.2.1.2 Copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani)

Administrarea remifentanilului în asociere cu un medicament anestezic intravenos utilizat pentru inducerea anesteziei nu a fost studiată în detaliu şi, prin urmare, nu este recomandată.

Administrarea remifentanilului în PCT la copii şi adolescenţi nu a fost studiată şi, prin urmare, administrarea remifentanilului în PCT nu este recomandată la această grupă de pacienţi.

Menţinerea anesteziei

Se recomandă următoarele doze de remifentanil (vezi Tabelul 3) pentru menţinerea anesteziei:

Tabelul 3 : Ghid cu privire la schema terapeutică la copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani)

REMIFENTANIL ÎN

REMIFENTANIL PERFUZIE CONTINUĂ

INJECŢIE ÎN

ANESTEZIC ASOCIAT* (microgram(e)/kg şi minut)

BOLUS (microgram(e)/kg) Viteza de

Viteza iniţială menţinere

Halotan (doza iniţială 0,3 0,05 până la ,25

CAM) 1,3

Sevofluran (doza iniţială 0,3 0,05 până la ,25

CAM) 0,9

Izofluran (doza iniţială 0,5 0,06 până la ,25

CAM) 0,9

*administrarea asociată cu oxid de azot/oxigen în raport de 2:1

Când se administrează prin injecţie în bolus, remifentanilul trebuie administrat în minimum 30 de secunde. Intervenţia chirurgicală nu trebuie începută decât după cel puţin 5 minute de la începerea perfuzării remifentanilului, dacă nu a fost administrată simultan doza în bolus.

În cazul administrării numai a oxidului de azot (70%) şi a remifentanilului, vitezele de perfuzare pentru menţinerea anesteziei trebuie să fie între 0,4 şi 3 microgram(e)/kg şi minut. Datele obţinute la adulţi sugerează că viteza de 0,4 microgram/kg și minut poate fi o doză iniţială convenabilă, cu toate că lipsesc studiile specifice.

Copiii şi adolescenţii trebuie monitorizaţi şi doza stabilită treptat, în funcţie de profunzimea analgeziei corespunzătoare pentru procedura chirurgicală.

Medicaţia concomitentă

La dozele recomandate mai sus, remifentanilul scade semnificativ cantitatea de medicament hipnotic necesară menţinerii anesteziei. De aceea, izofluranul, halotanul şi sevofluranul trebuie administrate conform recomandărilor de mai sus, pentru a evita creşterea efectelor hemodinamice (hipotensiune arterială şi bradicardie) ale remifentanilului. Nu sunt disponibile date pentru a recomanda doze pentru utilizarea asociată a altor hipnotice cu remifentanilul (vezi pct. Administrarea în perfuzie controlată manual (PCM), Medicaţia concomitentă).

Indicaţii pentru abordarea terapeutică a pacientului în perioada imediat postoperatorie/

Stabilirea analgeziei alternative înainte de întreruperea administrării remifentanilului

Datorită încetării foarte rapide a acţiunii remifentanilului, nu se va manifesta nicio activitate reziduală de tip opioid după 5 până la 10 minute de la întreruperea administrării. La pacienţii cărora li se efectuează intervenţii chirurgicale pentru care este anticipată durere postoperatorie, trebuie administrate analgezice înaintea întreruperii administrării remifentanilului. Se va lăsa un timp suficient pentru ca analgezicul cu durată lungă de acţiune să atingă efectul terapeutic. Alegerea medicamentului(elor), doza şi momentul administrării trebuie planificate înainte şi ajustate individual pentru a corespunde atât procedurii chirurgicale a pacientului, cât şi nivelului de terapie postoperatorie anticipată (vezi pct. 4.4).

4.2.1.3 Nou-născuţi/sugari (cu vârsta mai mică de 1 an)

Experienţa clinică privind administrarea remifentanilului la nou-născuţi şi sugari (cu vârsta mai mică de 1 an; vezi pct. 5.1) este limitată.

Profilul farmacocinetic al remifentanilului la nou-născuţi şi sugari (cu vârsta mai mică de 1 an) este comparabil cu cel de la adulţi, după corecţiile privind diferenţele de greutate corporală (vezi pct. 5.2.).

Totuşi, deoarece datele clinice sunt insuficiente, administrarea remifentanilului nu este recomandată la această grupă de vârstă.

Utilizarea pentru anestezie intravenoasă totală (AIVT): experienţa clinică existentă privind utilizarea remifentanilului pentru AIVT la sugari este limitată (vezi pct. 5.1.). Totuşi, datele clinice sunt insuficiente pentru a face recomandări privind dozele.

4.2.1.4 Grupe speciale de pacienţi

Pentru recomandările cu privire la schemele terapeutice în cazul grupelor speciale de pacienţi (vârstnici şi pacienţi obezi, pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică, pacienţi supuşi intervenţiilor neurochirurgicale şi pacienţi ASA III/IV; vezi pct 4.2.4).

4.2.2 Chirurgia cardiacă

Administrarea în perfuzie controlată manual

Pentru recomandări cu privire la schema terapeutică la pacienţii supuşi intervenţiilor de chirurgie cardiacă, vezi Tabelul 4 de mai jos:

Tabelul 4 : Ghid cu privire la schema terapeutică pentru anestezia în chirurgia cardiacă

REMIFENTANIL ÎN PERFUZIE

REMIFENTANIL CONTINUĂ

INJECŢIE ÎN

INDICAŢII (microgram(e)/kg şi minut)

BOLUS (microgram(e)/kg) Vitezele de

Viteza iniţială perfuzare uzuale

Inducerea anesteziei Nu se recomandă 1 -

Menţinerea anesteziei la pacienţii ventilaţi

- Izofluran (doza iniţială 0,4 CAM) 0,5 până la 1 ,003 până la 4

- Propofol (doza iniţială 50 g/kg şi 0,5 până la 1 ,01 până la 4,3 minut)

Continuarea analgeziei postoperatorii înainte de Nu se recomandă până la 1 detubare

Perioada de inducţie a anesteziei:

După administrarea hipnoticului, pentru a se ajunge la pierderea conştienţei, remifentanilul trebuie administrat la o viteză iniţială de perfuzare de 1 microgram/kg şi minut. Nu se recomandă utilizarea injecţiei în bolus de remifentanil în timpul inducerii anesteziei în cazul pacienţilor cu intervenţii chirurgicale cardiace. Intubaţia endotraheală trebuie să aibă loc la cel puţin 5 minute după începutul perfuzării.

Perioada de menţinere a anesteziei:

După intubaţia endotraheală, viteza de perfuzare a remifentanilului trebuie stabilită treptat în funcţie de necesităţile pacientului. În funcţie de necesităţi, pot fi administrate doze suplimentare în bolus. La pacienţii cu risc cardiac mare, precum cei supuşi unei operaţii la nivelul valvelor cardiace sau cu funcţie ventriculară stângă scăzută, trebuie administrată în bolus o doză de maximum 0,5 microgram/kg.

Aceste recomandări de doze se vor respecta şi în timpul operaţiei de bypass cardiopulmonar hipotermic (vezi pct. 5.2.).

Medicaţia concomitentă

La dozele recomandate mai sus, remifentanilul scade semnificativ cantitatea de medicament hipnotic necesară pentru menţinerea anesteziei. De aceea, izofluranul şi propofolul trebuie administrate cum s-a recomandat mai sus, pentru a evita creşterea efectelor hemodinamice (hipotensiune arterială şi bradicardie) ale remifentanilului. Nu sunt disponibile date privind recomandări de doze legate de utilizarea asociată a altor hipnotice cu remifentanilul (vezi pct. de mai sus Administrarea prin perfuzie controlată manual (PCM), Medicaţia concomitentă).

Indicaţii pentru tratamentul postoperator al pacienţilor

Continuarea administrării de remifentanil postoperator, pentru a asigura analgezia înainte de detubare:

Se recomandă menţinerea perfuziei cu remifentanil la viteza de la sfârşitul operaţiei, în timpul transferului pacientului în secţia de terapie intensivă postoperatorie. La sosirea în această zonă, se va monitoriza atent nivelul de analgezie şi sedare a pacientului şi se va regla viteza de perfuzare cu remifentanil în funcţie de nevoile individuale ale pacienţilor (vezi pct. 4.2.3, pentru informaţii suplimentare privind tratamentul la terapie intensivă).

Stabilirea analgeziei alternative înaintea întreruperii administrării remifentanilului

Datorită încetării foarte rapide a acţiunii remifentanilului, nu se va manifesta nici o activitate reziduală opioidă la 5 până la 10 minute după întreruperea administrării. Înaintea întreruperii administrării remifentanilului, pacienţilor trebuie să li se administreze alte analgezice şi sedative cu suficient timp înainte, pentru ca efectele terapeutice ale acestora să se instaleze. De aceea se recomandă o planificare a alegerii medicamentului(elor), dozelor şi momentului administrării, înaintea deconectării pacientului de la ventilator.

Indicaţii pentru întreruperea administrării remifentanilului

Din cauza încetării foarte rapide a acţiunii remifentanilului, imediat după întreruperea administrării, la pacienţii cardiaci au fost raportate hipertensiune arterială, frisoane şi dureri (vezi pct. 4.8). Pentru a reduce la minimum riscul apariţiei acestora, înaintea întreruperii perfuziei cu remifentanil, trebuie instituită o analgezie alternativă adecvată (cum s-a descris mai sus). Viteza de perfuzare trebuie scăzută în trepte de 25%, la intervale de cel puţin 10 minute, până la întreruperea totală a perfuziei. În timpul deconectării de la ventilator, viteza perfuziei cu remifentanil nu trebuie crescută, ci se scade treptat, fiind suplimentată cu alte analgezice în funcţie de necesităţi. Modificările hemodinamice, cum sunt hipertensiunea arterială şi tahicardia trebuie tratate cu alte medicamente corespunzătoare.

Când se administrează alte medicamente opioide ca parte a schemei de tranziţie la analgezia alternativă, pacientul trebuie monitorizat atent. Întotdeauna trebuie evaluat raportul dintre beneficiul asigurării unei analgezii postoperatorii adecvate şi riscul potenţial al unei deprimări respiratorii cu aceste medicamente.

Administrarea în perfuzie controlată la ţintă

Inducerea şi menţinerea anesteziei

PCT cu remifentanil trebuie utilizată în asociere cu un medicament hipnotic administrat intravenos sau inhalator în timpul inducerii şi menţinerii anesteziei la pacienţii adulţi ventilaţi (vezi Tabelul 4 Ghid de dozare pentru anestezia cardiacă de la pct. 4.2.2). În asociere cu aceste medicamente, analgezia adecvată pentru intervenţia chirurgicală cardiacă este obţinută, în general, la valorile mai mari din intervalul concentraţiilor plasmatice ţintă ale remifentanilului utilizate pentru intervenţiile chirurgicale generale. După stabilirea treptată a dozei de remifentanil în funcţie de răspunsul individual al pacientului, în studiile clinice au fost utilizate concentraţii plasmatice de până la 20 ng/ml. La dozele recomandate mai sus, remifentanilul scade semnificativ cantitatea de medicament hipnotic necesară pentru menţinerea anesteziei. De aceea, izofluranul şi propofolul trebuie administrate conform recomandărilor de mai sus, pentru a se evita creşterea efectelor hemodinamice (hipotensiune arterială şi bradicardie) ale remifentanilului (vezi Tabelul 4 Ghid de dozare pentru anestezia cardiacă, de mai sus). Pentru informaţii despre concentraţiile plasmatice ale remifentanilului obţinute prin perfuzie controlată manual, vezi Tabelul 2. Concentraţia plasmatică a remifentanilului (ng/ml) estimată utilizând modelul Minto (1997) de la pct. 4.2.1.1.

Indicaţii pentru întreruperea/continuarea administrării în perioada imediat postoperatorie

La finalul intervenţiei chirurgicale, când PCT este întreruptă sau concentraţia plasmatică ţintă redusă, este posibil să revină respiraţia spontană, la concentraţii calculate de remifentanil cuprinse între 1 şi 2 ng/ml. Similar perfuzării controlate manual, analgezia postoperatorie trebuie instituită înainte de sfârşitul intervenţiei chirurgicale, cu analgezice cu durată lungă de acţiune (vezi Indicaţii pentru întreruperea administrării la pct. 4.2.1.1).

Deoarece datele sunt insuficiente, nu este recomandată administrarea remifentanilului prin PCT pentru abordarea terapeutică a analgeziei postoperatorii.

Copii și adolescenți (cu vârsta între 1 și 12 ani)

Nu sunt disponibile date suficiente pentru a recomanda doze privind utilizarea în timpul intervenției operatorii cardiace.

4.2.3 Terapia intensivă 4.2.3.1 Adulţi

Remifentanilul poate fi utilizat pentru analgezia în cazul pacienţilor ventilaţi mecanic din unităţile de terapie intensivă. Dacă este necesar, se vor utiliza medicamente sedative suplimentare.

Remifentanilul a fost studiat la pacienţii ventilaţi mecanic din unităţile de terapie intensivă, prin studii clinice controlate, pe o perioadă de până la trei zile. Deoarece pacienţii nu au fost urmăriţi în studiu mai mult de trei zile, nu s-au obţinut dovezi pentru eficacitatea şi siguranţa unui tratament cu durată mai lungă (vezi pct. 4.2.3.3 “Pacienţii cu insuficienţă renală din unităţile de terapie intensivă” și pct. 5.2). Prin urmare, utilizarea remifentanilului nu este recomandată pentru o perioadă mai mare de trei zile.

Din cauza lipsei de date, administrarea remifentanilului în PCT nu este recomandată la pacienţii din unităţile de terapie intensivă.

La adulţi, se recomandă ca administrarea de remifentanil să fie iniţiată la o viteză de perfuzare de 0,1 microgram/kg şi minut (6 micrograme/kg şi oră) până la 0,15 micrograme/kg şi minut (9 micrograme/kg şi oră). Viteza de perfuzare trebuie crescută în trepte de 0,025 micrograme/kg şi minut (1,5 micrograme/kg şi oră) pentru a atinge nivelul dorit de sedare şi analgezie. Se va lăsa un interval de cel puţin 5 minute între ajustările dozei. Nivelul de sedare şi analgezie trebuie atent monitorizat, reevaluat regulat şi viteza de perfuzare a remifentanilului ajustată corespunzător. Dacă este atinsă viteza de perfuzare de 0,2 microgram/kg şi minut (12 micrograme/kg şi oră) şi nivelul de sedare dorit nu este atins, se recomandă să se înceapă administrarea unui sedativ corespunzător (vezi mai jos).

Doza sedativului trebuie stabilită treptat, astfel încât să se obţină nivelul de sedare dorit.

Pot fi aplicate creşteri suplimentare ale vitezei de perfuzare a remifentanilului în trepte de 0,025 microgram/kg şi minut (1,5 micrograme/kg şi oră), dacă este necesară analgezie suplimentară.

Tabelul următor cuprinde viteza iniţială de perfuzare şi intervalul specific de doze pentru asigurarea analgeziei şi sedării individualizate a pacienţilor:

Tabelul 5: Indicaţii cu privire la schemele terapeutice în cazul utilizării remifentanilului în cadrul terapiei intensive

REMIFENTANIL ÎN PERFUZIE CONTINUĂ microgram(e)/kg şi minut (microgram(e)/kg şi oră)

Viteza iniţială Intervalul 0,1(6) până la 0,15 (9) 0,006 (0,38) până la 0,74 (44,4)

Administrarea remifentanilului în bolus nu este recomandată în condiţii de terapie intensivă.

Utilizarea remifentanilului va scădea dozele necesare pentru medicamentele sedative asociate. Dozele iniţiale specifice ale sedativelor, dacă sunt necesare, sunt prezentate mai jos:

Tabelul 6: Doza iniţială recomandată pentru sedative, dacă este necesar:

Medicamente sedative Bolus Viteza de perfuzare (mg/kg) (mg/kg şi oră)

Propofol Până la 0,5 0,5

Midazolam Până la 0,03 0,03

Pentru a permite stabilirea treptată separată a dozei medicamentelor sedative respective, acestea nu vor fi administrate în amestec.

Analgezia suplimentară pentru pacienţii ventilaţi supuşi unor proceduri dureroase

O creştere a vitezei de perfuzare a remifentanilului poate fi necesară pentru a asigura o analgezie suplimentară pentru pacienţii ventilaţi supuşi la proceduri solicitante şi/sau dureroase, cum sunt aspiraţia endotraheală, pansarea rănilor şi fizioterapia. Este recomandat ca viteza de perfuzare a remifentanilului să fie menţinută la cel puţin 0,1 microgram/kg şi minut (6 micrograme/kg şi oră) pentru cel puţin 5 minute înainte de începerea procedurii solicitante. Ajustări ulterioare ale dozei pot fi făcute la interval de 2 până la 5 minute, cu o creştere de 25%-50%, dacă se anticipează cerinţele suplimentare de analgezie sau ca răspuns la aceste necesităţi. O viteză medie de perfuzare de 0,25 microgram/kg şi minut (15 micrograme/kg şi oră), maximum 0,74 microgram/kg şi minut (44,4 micrograme/kg şi oră) a fost utilizată pentru asigurarea analgeziei suplimentare în timpul procedurilor solicitante şi dureroase.

Stabilirea analgeziei alternative înaintea întreruperii administrării remifentanilului

Datorită încetării foarte rapide a acţiunii remifentanilului, nicio activitate reziduală opioidă nu va mai fi prezentă la 5 până la 10 minute de la întreruperea administrării, indiferent de durata perfuziei. După administrarea remifentanilului, va fi luată în considerare posibilitatea dezvoltării toleranţei şi a hiperalgeziei. De aceea, înainte de a întrerupe administrarea remifentanilului, pacienţilor trebuie să li se administreze alte medicamente analgezice şi sedative cu suficient timp înainte, pentru a permite instalarea efectelor terapeutice şi pentru a preveni hiperalgezia şi modificările hemodinamice concomitente. Prin urmare, este recomandat ca alegerea medicamentului(elor), doza şi timpul administrării să fie stabilite înainte de întreruperea administrării de remifentanil. Analgezicele cu durată lungă de acţiune sau analgezicele administrate intravenos sau local, a căror utilizare poate fi controlată de personalul medical sau de pacient sunt opţiuni alternative pentru analgezie şi trebuie alese cu grijă, în conformitate cu nevoile pacienţilor.

Administrarea îndelungată de agonişti opioizi µ poate induce dezvoltarea toleranţei.

Indicaţii pentru detubare şi întreruperea administrării remifentanilului

Pentru a asigura o întrerupere blândă a schemei de tratament cu remifentanil, se recomandă stabilirea treptată a vitezei de perfuzare a remifentanilului în etape de 0,1 microgram/kg şi minut (6 micrograme/kg şi oră), într-un interval de până la 1 oră înainte de detubare.

După detubare, viteza de de pefuzare trebuie scăzută în trepte a câte 25%, la intervale de cel puţin 10 minute, până la întreruperea perfuzării. În timpul deconectării de la ventilator, viteza perfuziei cu remifentanil nu trebuie crescută, ci se va efectua doar scăderea treptată, suplimentată după cum este necesar cu alte analgezice.

După întreruperea administrării remifentanilului, canula intravenoasă trebuie curăţată sau îndepărtată pentru a preveni o administrare ulterioară din neatenţie.

Când se administrează alte medicamente opioide ca parte a schemei de tranziţie la analgezia alternativă, pacientul trebuie monitorizat atent. Beneficiul de a asigura o analgezie adecvată trebuie să fie întotdeauna evaluat în raport cu riscul potenţial de deprimare a respiraţiei.

4.2.3.2 Copii şi adolescenţi trataţi în unităţile de terapie intensivă

Nu se recomandă utilizarea remifentanilui la copii şi adolescenţi trataţi în unităţile de terapie intensivă, deoarece nu există date disponibile referitoare la acest grup de pacienţi.

4.2.3.3 Pacienţii cu insuficienţă renală din unităţile de terapie intensivă

Nu sunt necesare modificări ale schemei terapeutice recomandate mai sus la pacienţii cu insuficienţă renală, inclusiv la cei care utilizează tratament de substituţie renală, deşi clearance-ul metabolitului acid carboxilic este scăzut la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 5.2.).

4.2.4 Grupe speciale de pacienţi 4.2.4.1 Vârstnici (cu vârsta peste 65 ani)

Anestezia generală

Este necesară precauţie la administrarea remifentanilului la această grupă de pacienţi.

Doza iniţială de remifentanil administrată la pacienţii cu vârsta de peste 65 ani trebuie să fie jumătate din doza recomandată pentru adulţi şi, apoi, va fi stabilită treptat în funcţie de cerinţele fiecărui pacient în parte, deoarece s-a constatat o sensibilitate crescută la efectele farmacodinamice ale remifenanilului la această grupă de pacienţi. Această ajustare a dozei se aplică la utilizarea în toate fazele anesteziei incluzând inducerea, menţinerea şi analgezia postoperatorie imediată.

Din cauza sensibilităţii crescute a pacienţilor vârstnici la remifentanil, în cazul administrării remifentanilului prin PCT la acest grup de pacienţi, concentraţia plasmatică ţintă iniţială va fi de 1,5 până la 4 ng/ml, cu ajustarea treptată ulterioară în funcţie de răspunsul individual.

Anestezia în timpul intervenţiei chrurgicale cardiace

Nu este necesară scăderea dozei iniţiale (vezi pct 4.2.2).

Terapie intensivă

Nu este necesară scăderea dozei iniţiale (vezi pct. Terapia intensivă de mai sus).

4.2.3.2 Pacienţi obezi

Pentru perfuzarea controlată manual este recomandat ca pentru pacienţii obezi doza de remifentanil să fie scăzută şi să se bazeze pe greutatea corporală ideală, deoarece clearance-ul şi volumul de distribuţie ale remifentanilului sunt mai bine corelate cu greutatea corporală ideală decât cu cea reală.

În cazul calculării masei musculare corporale (MMC) utilizată în modelul Minto, MMC este probabil subestimată la femeile cu indice de masă corporală (IMC) mai mare de 35 kg/m2 şi la bărbaţii cu IMC mai mare de 40 kg/m2. Pentru a evita subdozarea la aceşti pacienţi, doza de remifentanil administrat prin PCT trebuie stabilită treptat, cu atenţie, în funcţie de răspunsul individual.

4.2.3.3 Pacienţi cu insuficienţă renală

Pe baza investigaţiilor făcute până în prezent, nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală, incluzând pacienţii din unităţile de terapie intensivă; totuşi aceşti pacienţi prezintă un clearance scăzut al metabolitului acid carboxilic.

4.2.3.4 Pacienţi cu insuficienţă hepatică

Nu sunt necesare ajustări ale dozei iniţiale, comparativ cu cea utilizată la adulţii sănătoşi, deoarece profilul farmacocinetic al remifentanilului nu este modificat la acest grup de pacienţi.

Totuşi, pacienţii cu insuficienţă hepatică severă pot fi puţin mai sensibili la efectele deprimante respiratorii ale remifentanilului (vezi pct. 4.4). Aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi atent şi doza de remifentanil stabilită treptat în funcţie de nevoile pacientului.

4.2.3.5 Neurochirurgie

Experienţa clinică limitată la pacienţii supuşi intervenţiilor neurochirurgicale a arătat că nu sunt necesare recomandări speciale cu privire la schemele terapeutice.

4.2.3.6 Pacienţi ASA III/IV

Anestezia generală

Deoarece este de aşteptat ca efectele hemodinamice ale opioidelor puternice să fie mai pronunţate la pacienţii ASA III/IV, remifentanilul se va administra cu prudenţă la această grupă de pacienţi. De aceea este recomandată scăderea dozelor iniţiale, precum şi stabilirea ulterioară, treptată, a acestora, în funcţie de efect.

Deoarece datele sunt insuficiente, nu se pot face recomandări cu privire la schemele terapeutice la copii. Pentru PCT, trebuie utilizată o doză ţintă iniţială mai mică, de 1,5 până la 4 ng/ml, în cazul pacienţilor ASA III şi IV, doză care va fi ajustată treptat ulterior în funcţie de răspuns.

Anestezia cardiacă

Nu este necesară scăderea dozei iniţiale (vezi pct. 4.2.2).

4.2.4 Indicaţii pentru viteza de perfuzare a remifentanilului pentru perfuzarea controlată manual

Tabelul 7: Viteza de perfuzare a remifentanilului (ml/kg şi oră)

Viteza de Viteza de administrare a perfuziei (ml/kg şi oră) pentru o soluție cu administrare a concentraţia de medicamentului (microgram(e)/kg 20 micrograme 25 micrograme 50 micrograme 250 micrograme şi minut) /ml /ml /ml /ml 1 mg/50 ml 1 mg/40 ml 1 mg/20 ml 10 mg/40 ml 0,0125 0,038 0,03 0,015 Nu se recomandă

Viteza de Viteza de administrare a perfuziei (ml/kg şi oră) pentru o soluție cu administrare a concentraţia de medicamentului (microgram(e)/kg 20 micrograme 25 micrograme 50 micrograme 250 micrograme şi minut) /ml /ml /ml /ml 1 mg/50 ml 1 mg/40 ml 1 mg/20 ml 10 mg/40 ml 0,025 0,075 0,06 0,03 Nu se recomandă 0,05 0,15 0,12 0,06 0,012 0,075 0,23 0,18 0,09 0,018 0,,3 0,24 0,12 0,024 0,15 0,45 0,36 0,18 0,036 0,2 0,6 0,48 0,24 0,048 0,25 0,75 0,6 0,3 0,06 0,5 1,5 1,2 0,6 0,12 0,75 2,25 1,8 0,9 0,18 1,0 3,0 2,4 1,2 0,24 1,25 3,75 3,0 1,5 0,3 1,5 4,5 3,6 1,8 0,36 1,75 5,25 4,2 2,,42 2,0 6,0 4,8 2,4 0,48

Tabelul 8: Viteza de perfuzare a remifentanilului (ml/oră) pentru o soluţie 20 micrograme/ml

Viteza de

Greutatea pacientului (kg) perfuzare (microgram(e)/kg 5 10 20 30 40 50 60 şi minut) 0,0125 0,188 0,375 0,75 1,125 1,5 1,875 2,25 0,025 0,375 0,75 1,5 2,25 3,0 3,75 4,5 0,05 0,75 1,5 3,0 4,5 6,0 7,5 9,0 0,075 1,125 2,25 4,5 6,75 9,0 11,25 13,5 0,,5 3,0 6,0 9,0 12,0 15,0 18,0 0,15 2,25 4,5 9,0 13,5 18,0 22,5 27,0 0,2 3,0 6,0 12,0 18,0 24,0 30,0 36,0 0,25 3,75 7,5 15,0 22,5 30,0 37,5 45,0 0,3 4,5 9,0 18,0 27,0 36,0 45,0 54,0 0,35 5,25 10,5 21,0 31,5 42,0 52,5 63,0 0,4 6,0 12,0 24,0 36,0 48,0 60,0 72,0

Tabelul 9: Viteza de perfuzare a remifentanilului (ml/oră) pentru o soluţie 25 micrograme/ml

Viteza de

Greutatea pacientului (kg) perfuzare (microgram(e) 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 /kg şi minut) 0,0125 0,3 0,6 0,9 1,2 1,5 1,8 2,,4 2,7 3,0 0,025 0,6 1,2 1,8 2,4 3,0 3,6 4,2 4,8 5,4 6,0 0,05 1,2 2,4 3,6 4,8 6,0 7,2 8,4 9,6 10,8 12,0 0,075 1,8 3,6 5,4 7,2 9,0 10,8 12,6 14,4 16,2 18,0 0,,4 4,8 7,2 9,6 12,0 14,4 16,8 19,2 21,6 24,0 0,15 3,6 7,2 10,8 14,4 18,0 21,6 25,2 28,8 32,4 36,0 0,2 4,8 9,6 14,4 19,2 24,0 28,8 33,6 38,4 43,2 48,0

Tabelul 10: Viteza de perfuzare a remifentanilului (ml/oră) pentru o soluţie 50 micrograme/ml

Viteza de

Greutatea pacientului (kg) perfuzare (microgram(e)/kg 30 40 50 60 70 80 90 100 şi minut) 0,025 0,9 1,2 1,5 1,8 2,,4 2,7 3,0 0,05 1,8 2,4 3,0 3,6 4,2 4,8 5,4 6,0 0,075 2,7 3,6 4,5 5,4 6,3 7,2 8,1 9,0 0,1 3,6 4,8 6,0 7,2 8,4 9,6 10,8 12,0 0,15 5,4 7,2 9,0 10,8 12,6 14,4 16,2 18,0 0,2 7,2 9,6 12,0 14,4 16,8 19,2 21,6 24,0 0,25 9,0 12,0 15,0 18,0 21,0 24,0 27,0 30,0 0,5 18,0 24,0 30,0 36,0 42,0 48,0 54,0 60,0 0,75 27,0 36,0 45,0 54,0 63,0 72,0 81,0 90,0 1,0 36,0 48,0 60,0 72,0 84,0 96,0 108,0 120,0 1,25 45,0 60,0 75,0 90,0 105,0 120,0 135,0 150,0 1,5 54,0 72,0 90,0 108,0 126,0 144,0 162,0 180,0 1,75 63,0 84,0 105,0 126,0 147,0 168,0 189,0 210,0 2,0 72,0 96,0 120,0 144,0 168,0 192,0 216,0 240,0

Tabelul 11: Viteza de perfuzare a remifentanilului (ml/oră) pentru o soluţie 250 micrograme/ml

Viteza de Greutatea pacientului (kg) perfuzare (microgram(e)/kg 30 40 50 60 70 80 90 100 şi minut) 0,,72 0,96 1,20 1,44 1,68 1,92 2,16 2,40 0,15 1,08 1,44 1,80 2,16 2,52 2,88 3,24 3,60 0,2 1,44 1,92 2,40 2,88 3,36 3,84 4,32 4,80 0,25 1,80 2,40 3,00 3,60 4,20 4,80 5,40 6,00 0,5 3,60 4,80 6,00 7,20 8,40 9,60 10,80 12,00 0,75 5,40 7,20 9,00 10,80 12,60 14,40 16,20 18,00 1,0 7,20 9,60 12,00 14,40 16,80 19,20 21,60 24,00 1,25 9,00 12,00 15,00 18,00 21,00 24,00 27,00 30,00 1,5 10,80 14,40 18,00 21,60 25,20 28,80 32,40 36,00 1,75 12,60 16,80 21,00 25,20 29,40 33,60 37,80 42,00 2,0 14,40 19,20 24,00 28,80 33,60 38,40 43,20 48,00

Hipersensibilitate la substanţa activă, alţi analogi ai fentanilului sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Deoarece în compoziţia Remifentanil Kabi este prezentă glicina, administrarea epidurală şi intratecală sunt contraindicate (vezi pct. 5.3.).

Remifentanilul este contraindicat pentru utilizare ca medicament unic de inducere a anesteziei.

Remifentanilul trebuie administrat numai într-o unitate complet echipată pentru monitorizarea şi asistarea funcţiilor respiratorie şi cardiovasculară şi de către personal special instruit pentru utilizarea anestezicelor, recunoaşterea şi tratamentul reacţiilor adverse aşteptate ale opioidelor puternice, incluzând resuscitarea respiratorie şi cardiacă. O astfel de instruire trebuie să includă stabilirea şi menţinerea unei căi aeriene permeabile şi ventilaţia asistată.

La pacienţii din unităţile de terapie intensivă ventilaţi mecanic nu au fost făcute studii pe o perioadă mai mare de trei zile, de aceea nu s-a putut stabili un profil al siguranţei şi eficacităţii tratamentului pe o perioadă de timp mai îndelungată.

Ca urmare, nu se recomandă utilizarea mai îndelungată la pacienţii din unităţile de terapie intensivă.

Pacienții cu hipersensibilitate cunoscută la opioide care aparțin unei alte clase, pot prezenta o reacție de hipersensibilitate ca urmare a administrării de remifentanil. Administrarea de remifentanil la acești pacienți trebuie să se facă cu precauție (vezi pct. 4.3).

Risc asociat utilizării concomitente a medicamentelor sedative, cum sunt benzodiazepinele sau medicamentele similare

Utilizarea concomitentă a Remifentanil Kabi și a medicamentelor sedative, cum sunt benzodiazepinele sau medicamentele similare, poate duce la sedare, deprimare respiratorie, comă și deces. Din cauza acestor riscuri, administrarea concomitentă a acestor medicamente sedative trebuie luată în considerare numai la pacienții pentru care nu există alte alternative terapeutice. În cazul în care se decide ca

Remifentanil Kabi să fie administrat concomitent cu medicamente sedative, trebuie utilizată cea mai mică doză eficace, iar durata tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă posibil.

Pacienții trebuie atent monitorizați pentru semne și simptome de deprimare respiratorie și sedare. În acest sens, se recomandă insistent ca pacienții și persoanele care îi îngrijesc pe aceștia să fie conștienți de aceste simprome (vezi pct. 4.5).

Încetarea rapidă a acţiunii

Datorită încetării foarte rapide a acţiunii remifentanilului, pacienţii pot ieşi repede de sub efectul anesteziei şi nicio activitate opioidă reziduală nu va fi prezentă la 5-10 min de la întreruperea administrării remifentanilului. Pe parcursul administrării remifentanilului ca agonist opioid- trebuie luat în considerare potenţialul de dezvoltare a toleranţei şi hiperalgeziei. De aceea, înaintea întreruperii administrării remifentanilului, pacienţilor trebuie să li se administreze alte medicamente analgezice şi sedative cu suficient timp înainte, pentru a permite efectelor terapeutice ale acestor medicamente să se instaleze şi să prevină hiperalgezia şi modificările hemodinamice concomitente.

În cazul pacienţilor care sunt supuşi unor proceduri chirurgicale unde se anticipează durere postoperatorie, analgezicele trebuie administrate înaintea întreruperii administrării remifentanilului.

Se va lăsa un timp suficient pentru ca analgezicul cu durată lungă de acţiune să atingă efectul maxim.

Alegerea analgezicului trebuie să fie corespunzătoare procedurii chirurgicale şi nivelului de îngrijire postoperator. Atunci când alte medicamente opioide sunt administrate ca parte a schemei de tratament pentru tranziţia la analgezia alternativă, întotdeauna trebuie evaluat raportul dintre beneficiul unei analgezii postoperatorii adecvate şi riscul potenţial al unei deprimări respiratorii cu aceste medicamente.

Simptome care apar după întreruperea administrării de remifentanil, incluzând tahicardie, hipertensiune arterială şi agitaţie au fost raportate rareori după încetarea bruscă a administrării, în special după o administrare îndelungată, de peste de 3 zile. În cazul în care au fost raportate astfel de manifestări, reintroducerea perfuziei şi scăderea trepată a dozei au fost benefice. Utilizarea

Remifentanil Kabi la pacienţii ventilaţi mecanic din unităţile de terapie intensivă nu este recomandată pentru o perioadă mai lungă de 3 zile.

Rigiditatea musculară - măsurile de prevenire şi abordare terapeutică

La dozele recomandate, poate apărea rigiditate musculară. Similar altor opioide, incidenţa rigidităţii musculare este corelată cu doza şi viteza de administrare. De aceea, injecţia în bolus va fi administrată în minimum 30 de secunde.

Rigiditatea musculară indusă de remifentanil trebuie tratată în contextul stării clinice a pacientului cu măsuri corespunzătoare de susţinere, incluzând suport ventilator. Rigiditatea musculară excesivă care apare în timpul inducerii anesteziei trebuie tratată prin administrarea de medicamente blocante neuromusculare şi/sau medicamente hipnotice suplimentare. Rigiditatea musculară constatată în timpul utilizării remifentanilului ca analgezic poate fi tratată prin oprirea sau scăderea vitezei de administrare a remifentanilului. Dispariţia rigidităţii musculare după întreruperea administrării remifentanilului se produce în câteva minute. Alternativ, poate fi administrat un antagonist opioid ; totuşi, acesta poate anula sau atenua efectul analgezic al remifentanilului.

Deprimarea respiratorie - măsuri de prevenire şi abordare terapeutică

Similar tuturor opioidelor puternice, analgezia profundă este însoţită de deprimare respiratorie marcată. De aceea, remifentanilul trebuie utilizat numai în serviciile unde sunt disponibile echipamente pentru monitorizarea şi abordarea terapeutică a deprimării respiratorii. Este necesară prudenţă deosebită în cazul pacienţilor cu insuficienţă respiratorie şi insuficienţă hepatică severă (vezi, de asemenea, pct. 5.2). Aceşti pacienţi pot fi puţin mai sensibili la efectele deprimante respiratorii ale remifentanilului. Aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi atent şi doza de remifentanil stabilită treptat în funcţie de necesităţile individuale ale pacientului.

Apariţia deprimării respiratorii trebuie abordată terapeutic corespunzător, incluzând reducerea vitezei de perfuzare cu 50% sau întreruperea temporară a perfuzării. Spre deosebire de alţi analogi ai fentanilului, nu s-a constatat deprimare respiratorie recurentă determinată de remifentanil, chiar după o administrare prelungită. Totuşi, în prezenţa unor factori asociaţi (de exemplu, administrarea inadecvată a dozelor în bolus, vezi pct. de mai jos şi administrarea asociată a opioizilor cu durată lungă de acţiune), s-a raportat deprimare respiratorie care a apărut până la 50 de minute după întreruperea perfuzării. Deoarece mai mulţi factori pot afecta recuperarea postoperatorie, este important să se asigure că pacientul este total conştient şi că s-a reluat ventilaţia spontană adecvată înainte ca pacientul să fie transferat din zona de recuperare.

Efectele cardiovasculare

Hipotensiunea arterială şi bradicardia, care pot determina asistolie şi stop cardiac (vezi pct 4.5. şi 4.8.), pot fi tratate prin scăderea vitezei de perfuzare a remifentanilului sau reducerea dozelor de medicamente anestezice asociate, sau prin administrare de soluţii perfuzabile, medicamente vasopresoare sau anticolinergice, după necesităţi.

Pacienţii cu stare generală alterată, cei cu hipovolemie, cei cu hipotonie şi cei vârstnici pot fi mai sensibili la efectele cardiovasculare ale remifentanilului.

Administrarea accidentală

În spaţiul mort al liniei intravenoase şi/sau al canulei, se poate afla o cantitate de remifentanil suficientă pentru a produce deprimare respiratorie, apnee şi/sau rigiditate musculară, dacă linia este spălată cu soluţii perfuzabile sau alte medicamente. Această situaţie poate fi evitată prin administrarea remifentanilului printr-o linie venoasă rapidă sau printr-o linie venoasă dedicată acestei proceduri care este îndepărtată atunci când administrarea remifentanilului este întreruptă.

Nou-născuţi şi sugari

Există date limitate privind utilizarea la nou-născuţi/sugari cu vârsta mai mică de 1 an (vezi pct. 4.2.1.3 și pct. 5.1).

Abuzul de medicament

Similar altor opioide, remifentanilul poate determina dependenţă.

Recipient

Dopul din cauciuc bromobutilic al acestui medicament conține cauciuc din latex care trebuie luat în considerare atunci când dopul este perforat, deoarece cauciucul din latex poate provoca reacții alergice severe persoanelor cu hipersensibilitate la latex, la administrarea medicamentului.

Remifentanilul nu este metabolizat de colinesteraza plasmatică şi, de aceea, nu se anticipează interacţiuni cu medicamentele metabolizate de acestă enzimă.

Similar altor opioide, fie că se administrează prin perfuzie controlată manual sau prin PCT, remifentanilul scade dozele de anestezice inhalatorii şi intravenoase şi de benzodiazepine necesare pentru anestezie (vezi pct. 4.2).

Medicamente sedative cum sunt benzodiazepinele sau medicamentele similare:

Utilizarea opioizilor concomitent cu medicamente sedative, cum sunt benzodiazepinele sau medicamentele similare, crește riscul de sedare, deprimare respiratorie, comă și deces, din cauza efectului aditiv de deprimare a SNC. Doza și durata utilizării concomitente trebuie limitate (vezi pct. 4.4).

Efectele cardiovasculare ale remifentanilului (hipotensiune arterială şi bradicardie) pot fi exacerbate la pacienţii trataţi concomitent cu medicamente care deprimă activitatea cardiacă, precum -blocante şi blocante ale canalelor de calciu (vezi pct 4.4 şi 4.8).

Nu există studii suficiente şi bine controlate la femeile gravide. Remifentanil Kabi trebuie utilizat în timpul sarcinii numai dacă beneficiul potențial justifică riscul potențial asupra fătului.

Nu se ştie dacă remifentanilul este excretat în laptele uman. Totuşi, deoarece analogii fentanilului sunt excretaţi în laptele matern uman şi metaboliţii remifentanilului au fost regăsiţi în laptele femelelor de şobolan după administrarea de remifentanil, se va recomanda mamelor care alăptează să întrerupă alăptarea timp de 24 ore după administrarea de remifentanil.

Travaliul și nașterea

Există date insuficiente pentru a recomanda utilizarea remifentanilului în timpul travaliului sau a operaţiei cezariene. Se știe că remifentanilul traversează bariera placentară şi analogii de fentanil pot determina deprimare respiratorie la copil.

Remifentanilul are o influenţă majoră asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Dacă se are în vedere externarea la scurt timp după administrarea remifentanilului şi după tratamentul cu medicamente anestezice, pacienţii trebuie sfătuiţi când pot relua aceste activități. Este recomandat ca pacientul să fie însoţit când se întoarce acasă şi ca băuturile alcoolice să fie evitate.

Cele mai frecvente reacţii adverse asociate cu remifentanilul sunt exacerbări directe ale acţiunii agoniste opioide-. Aceste reacții adverse dispar în câteva minute de la întreruperea sau scăderea vitezei de administrare a remifentanilului.

Următoarea terminologie a fost utilizată pentru a clasifica apariţia reacţiilor adverse:

Foarte frecvente >1/10

Frecvente >1/100 şi <1/10

Mai puţin frecvente >1/1000 şi <1/100

Rare >1/10000 şi <1/1000

Foarte rare <1/10000

Cu frecvenţă necunoscută Frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile

Clasificare pe aparate, Frecvența Reacția adversă sisteme și organe

Tulburări ale sistemului Rare Reacţii de hipersensibilitate, incluzând imunitar anafilaxie, au fost raportate la pacienţi cărora li s-a administrat remifentanil în asociere cu unul sau mai multe medicamente anestezice

Tulburări psihice Cu frecvență Dependență necunoscută

Tulburări ale sistemului Foarte frecvente Rigiditate a muşchilor scheletici nervos

Rare Sedare (în timpul revenirii din anestezia generală)

Cu frecvență Convulsii necunoscută

Tulburări cardiace Frecvente Bradicarie Rare Asistolă/stop cardiac, de obicei precedate de bradicardie, la pacienţii trataţi cu remifentanil în asociere cu alte medicamente anestezice

Cu frecvență Bloc atrioventricular necunoscută

Tulburări vasculare Foarte frecvente Hipotensiune arterială

Frecvente Hipertensiune arterială postoperatorie

Tulburări respiratorii, Frecvente Deprimare respiratorie acută, apnee toracice și mediastinale

Mai puțin Hipoxie frecvente

Tulburări Foarte frecvente Greață, vărsături gastrointestinale

Mai puțin Constipație frecvente

Afecțiuni cutanate și ale Frecvente Prurit țesutului subcutanat

Tulburări generale și la Frecvente Frisoane postoperatorii nivelul locului de administrare Mai puțin Durere postoperatorie frecvente

Cu frecvență Toleranță la medicament necunoscută

Întreruperea administrării de Remifentanil Kabi

Simptomele care urmează după întreruperea administrării de remifentanil includ tahicardie, hipertensiune arterială și agitație și acestea au fost raportate rareori după întreruperea bruscă, în special după administrarea prelungită pentru o perioadă mai mare de 3 zile (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478-RO

Tel: +4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

Similar tuturor analgezicelor opioide puternice, supradozajul se manifestă printr-o exacerbare a acţiunilor farmacologice predictibile ale remifentanilului. Datorită duratei de acţiune foarte scurte a remifentanilului, potenţialul unor reacţii adverse induse de supradozaj este limitat la perioada de timp imediat următoare administrării medicamentului. Răspunsul la întreruperea administrării este rapid, cu revenire la statusul iniţial în interval de zece minute.

În cazul unui supradozaj sau suspectării unui supradozaj, se iau următoarele măsuri: întreruperea administrării remifentanilului, menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii, iniţierea ventilaţiei asistate sau controlate cu oxigen şi menţinerea adecvată a funcţiei cardiovasculare. Dacă deprimarea respiratorie se asociază cu rigiditatea musculară, poate fi necesară administrarea unui medicament blocant neuromuscular, pentru a facilita respiraţia asistată sau controlată. Se pot administra intravenos soluţii perfuzabile şi medicamente vasopresoare pentru tratamentul hipotensiunii arteriale şi se pot folosi și alte măsuri de susţinere.

În plus față de susţinerea ventilaţiei, se poate administra intravenos un antagonist opioid, cum este naloxona, ca antidot specific pentru abordarea terapeutică a deprimării respiratorii severe. Este puţin probabil ca durata deprimării respiratorii ca urmare a unui supradozaj cu remifentanil să depăşească durata de acţiune a antagonistului opioid.

Grupa farmacoterapeutică: anestezice opioide, codul ATC: N01AH06

Mecanismul de acțiune

Remifentanilul este un agonist selectiv al receptorilor -opioizi cu instalare rapidă a efectului şi durată foarte scurtă de acţiune. Activitatea opioidă- a remifentanilului este antagonizată de medicamente antagoniste, cum este naloxona.

Efectele farmacodinamice

Dozarea histaminei la pacienţi şi voluntari sănătoşi nu a arătat o creştere a concentraţiei plasmatice de histamină după administrarea de remifentanil în bolus, în doze de până la 30 micrograme/kg.

Nou-născuţi/sugari (cu vârsta mai mică de 1 an):

Într-un studiu multicentric, randomizat (raport 2:1, remifentanil:halotan), deschis, cu grupuri paralele, care a inclus 60 de sugari şi nou-născuţi cu vârsta  8 săptămâni (media 5,5 săptămâni), cu status fizic

ASA I-II, cărora li s-a efectuat piloromiotomie, eficacitatea şi siguranţa remifentanilului (administrat în perfuzie continuă iniţială în doză de 0,4 microgram/kg și minut, plus doze suplimentare sau viteze de perfuzare schimbate, dacă au fost necesare) au fost comparate cu cele ale halotanului (administrat în doză de 0,4%, cu creşteri suplimentare, dacă a fost necesar). Menţinerea anesteziei s-a realizat prin administrarea suplimentară de oxid de azot (N2O) 70% plus oxigen 30%. Timpii de revenire au fost superiori pentru grupurile tratate cu remifentanil, comparativ cu grupurile tratate cu halotan (nesemnificativ).

Utilizarea pentru anestezia intravenoasă totală (AIVT) - copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 6 ani:

AIVT cu remifentanil în chirurgia infantilă a fost comparată cu anestezia inhalatorie în trei studii clinice randomizate, deschise. Rezultatele sunt rezumate în tabelul de mai jos.

Intervenţie Vârstă Condiţiile studiului (anestezie de Detubare (min) chirurgicală (ani), întreţinere) (medie (AS)) (N)

Chirurgie abdominală 0,5-16 AIVT: propofol (5 -10 mg/kg şi oră) 11,8 (4,2) inferioară/urologie (120) + remifentanil (0,125 - 1,0 microgram/kg şi min)

Anestezie inhalatorie: sevofluran 15,0 (5,6) (p<0,05) (1,0 - 1,5 CAM) şi remifentanil (0,125 - 1,0 microgram/kg şi min)

Chirurgie ORL 4-11 AIVT: propofol (3 mg/kg şi oră) + 11 (3.7) (50) remifentanil (0,5 microgram/kg şi min)

Anestezie inhalatorie: amestec 9,4 (2,9) desfluran (1,3 CAM) şi N2O nesemnificativ

Chirurgie generală şi 2-12 AIVT: remifentanil (0,2 - 0,5 Timpi de detubare

ORL (153) microgram/kg şi min) + propofol comparabili (bazat (100 -200 micrograme/kg şi min) pe date limitate) Anestezie inhalatorie: amestec sevofluran (1 -1,5 CAM) + N2O

În studiul referitor la chirurgia la nivelul abdomenului inferior/urologie, în care s-a comparat administrarea remifentanil/propofol cu administrarea remifentanil/sevofluran, hipotensiunea arterială a apărut semnificativ mai frecvent la pacienţii anesteziaţi cu remifentanil/sevofluran, iar bradicardia a apărut mai frecvent la pacienţii anesteziaţi cu remifentanil/propofol. În studiul clinic referitor la chirurgia ORL, în care s-a comparat administrarea remifentanil/propofol cu administrarea desfluran/oxid de azot, s-a observat o frecvenţă cardiacă semnificativ mai mare la subiecţii la care s-a administrat desfluran/oxid de azot, comparativ cu cei la care s-a utilizat remifentanil/propofol şi în comparaţie cu valorile de bază.

După administrarea dozelor recomandate de remifentanil, timpul efectiv de înjumătăţire biologică este de 3 - 10 minute.

Valoarea medie a clearance-ului remifentanilului la adulţii tineri sănătoşi este de 40 ml/min/kg, volumul central de distribuţie este de 100 ml/kg, iar volumul de distribuţie la starea de echilibru este de 350 ml/kg.

Absorbția

Concentraţiile plasmatice ale remifentanilului sunt proporţionale cu doza administrată, în întreg intervalul de doze recomandat. La fiecare creştere de 0,1 microgram/kg şi minut a vitezei de perfuzare intravenoasă, concentraţia plasmatică a remifentanilului va creşte cu 2,5 ng/ml.

Remifentanilul este legat de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 70%.

Remifentanilul este un opioid metabolizat prin intermediul esterazei, care este susceptibil la metabolizare de către esterazele nespecifice din sânge şi ţesuturi. Metabolizarea remifentanilului duce la formarea unui metabolit acid carboxilic, practic lipsit de activitate (potenţa este de 1/4600 din aceea a remifentanilului).

Studiile efectuate la om au arătat că întreaga activitatea farmacologică este asociată cu compusul părinte. De aceea activitatea acestui metabolit nu are nicio consecinţă clinică. Timpul de înjumătăţire plasmatică al metabolitului la adulţii sănătoşi este de 2 ore. După 7 până la 10 ore, aproximativ 95% din remifentanil este regăsit în urina pacienţilor cu funcţie renală normală sub formă de metabolit acid carboxilic.

Remifentanilul nu este un substrat pentru colinesteraza plasmatică.

Traversarea barierei placentare şi excreţia în lapte

Studiile privind traversarea barierei placentare efectuate la șobolani și iepuri au arătat că puii sunt expuși la remifentanil și/sau la metaboliții săi în timpul creșterii și dezvoltării. Metaboliții remifentanilului sunt excretați în laptele femelelor de șobolan care alăptează.

Într-un studiu clinic efectuat la om, media concentraţiilor plasmatice de remifentanil la mamă a fost de aproximativ două ori mai mare decât cea observată la făt. În unele cazuri, totuşi, concentraţiile fetale au fost similare cu cele ale mamei. Raportul arterio-venos la nivel ombilical al concentraţiei de remifentanil a fost aproximativ 30%, sugerând metabolizarea remifentanilului la nou-născuţi.

Anestezia cardiacă

Clearance-ul remifentanilului este scăzut cu aproximativ 20% în timpul bypass-ului cardiopulmonar hipotermic (28°C). O scădere a temperaturii corpului scade clearance-ul cu 3% pentru fiecare grad

Celsius.

Revenirea rapidă din sedarea şi analgezia determinate de remifentanil nu este influenţată de starea funcţională a rinichiului.

Farmacocinetica remifentanilului nu este modificată semnificativ la pacienţii cu diferite grade de insuficienţă renală, chiar după administrarea timp de până la 3 zile la pacienţii aflaţi în terapie intensivă.

Clearance-ul metabolitului acid carboxilic este scăzut la pacienţii cu insuficienţă renală. La pacienţii din unităţile de terapie intensivă cu insuficienţă renală moderată/severă, concentraţia metabolitului acid carboxilic este de aşteptat să atingă valori de aproximativ 250 de ori mai mari decât valoarea concentraţiei plasmatice de remifentanil la starea de echilibru. La aceşti pacienţi, datele clinice demonstrează că acumularea metabolitului nu generează efecte opioide- relevante clinic, chiar după administrarea perfuziei cu remifentanil timp de până la 3 zile. Până în prezent, nu sunt disponibile date privind siguranţa şi profilul farmacocinetic ale metaboliţilor după perfuzia cu remifentanil pe o durată mai lungă de 3 zile.

Nu există date conform cărora remifentanilul este îndepărtat în timpul terapiei de substituţie renală.

Metabolitul acid carboxilic este îndepărtat în timpul hemodializei în proporţie de cel puțin 30%.

Farmacocinetica remifentanilului nu se schimbă la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă care sunt în aşteptare pentru transplant hepatic sau în timpul fazei anhepatice a intervenţiei chirurgicale de transplant hepatic. Pacienţii cu insuficienţă hepatică severă pot fi puţin mai sensibili la efectele deprimante respiratorii ale remifentanilului. Aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi atent şi doza de remifentanil trebuie stabilită treptat în funcţie de necesităţile individuale ale pacientului.

Valoarea medie a clearance-ului şi a volumului de distribuţie la starea de echilibru a remifentanilului sunt crescute la copiii mici şi scad la valorile specifice adulţilor tineri sănătoşi în jurul vârstei de 17 ani. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al remifentanilului la nou-născuţi nu diferă în mod semnificativ de cel al adulţilor tineri sănătoşi. Modificările efectului analgezic consecutive modificărilor vitezei de perfuzare a remifentanilului trebuie să fie rapide şi similare celor constatate la adulţii tineri sănătoşi. Farmacocinetica metabolitului acid carboxilic la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între de 2 şi 17 ani este similară celei constatate la adulţi, după ce s-au aplicat corecţiile privind diferenţele de greutate corporală.

Clearance-ul remifentanilului este uşor scăzut la pacienţii vârstnici (cu vârsta peste 65 ani) în comparaţie cu pacienţii tineri. Activitatea farmacodinamică a remifentanilului creşte cu vârsta.

Pacienţii vârstnici au o CE50 a remifentanilului pentru formarea undelor delta pe electroencefalogramă (EEG) care este cu 50% mai scăzută decât la pacienţii tineri; de aceea, doza iniţială de remifentanil trebuie să fie scăzută cu până la 50% la pacienţii vârstnici şi apoi ajustată treptat cu grijă pentru a satisface nevoile individuale ale pacientului.

Remifentanilul, similar altor analogi ai fentanilului, a crescut durata potenţialului de acţiune (DPA) la nivelul fibrelor Purkinje izolate de la câine. Nu s-a produs niciun efect la o concentraţie de 0,1 micromol (38 ng/ml). Efectele au fost observate la o concentraţie de 1 micromol (377 ng/ml) şi au fost statistic semnificative la o concentraţie de 10 micromoli (3770 ng/ml). Aceste concentraţii sunt de 12, respectiv 119 ori mai mari decât cele mai mari concentraţii posibile ale formei libere (sau de 3, respectiv 36 ori mai mari decât cele mai mari concentraţii posibile dozate în sângele total), după administrarea dozei terapeutice maxime recomandate.

Semnele aşteptate ale intoxicaţiei cu opioide-µ au fost observate la şoarece, şobolan şi câine, neventilaţi, după administrarea intravenoasă, în bolus, a unei doze unice mari de remifentanil. În aceste studii, cel mai sensibil animal, şobolanul mascul, a supravieţuit după administrarea a 5 mg/kg.

Hemoragiile intracraniene induse de hipoxie observate la câine au fost reversibile în decurs de 14 zile după încetarea administrării de remifentanil.

La şobolan şi câine, neventilaţi, administrarea în bolus de doze de remifentanil a provocat deprimare respiratorie la toate grupele de doze şi hemoragii intracraniene reversibile la câine. Investigaţiile ulterioare au arătat că microhemoragiile au fost provocate de hipoxie şi nu sunt specifice pentru remifentanil. Microhemoragiile cerebrale nu au fost observate la şobolan şi câine, neventilaţi, în studiile în care medicamentul a fost administrat prin perfuzare, deoarece aceste studii sunt efectuate cu doze care nu cauzează deprimare respiratorie severă. Din studiile preclinice, se poate trage concluzia că deprimarea respiratorie şi sechelele asociate sunt cauza cea mai probabilă a reacţiilor adverse potenţial grave la om.

Administrarea intratecală la câine numai a formulării care conţine glicină (adică, fără remifentanil) a provocat agitaţie, durere şi disfuncţie şi necoordonare a membrelor posterioare. Se presupune că acestea sunt efecte secundare ale excipientului glicină. Datorită proprietăţilor mai bune de tamponare ale sângelui, diluării mai rapide şi concentraţiei mici de glicină din compoziţia Remifentanil Kabi, această constatare nu are relevanţă clinică pentru administrarea intravenoasă a Remifentanil Kabi.

Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere

S-a demonstrat că remifentanilul a scăzut fertilitatea la şobolanul mascul după injectare intravenoasă zilnică, timp de cel puţin 70 de zile. Acest efect a fost demonstrat la oricare doză care a fost testată.

Fertilitatea la femela şobolan nu a fost afectată. Nu au fost observate efecte teratogene ale remifentanilului la şobolan şi la iepure. Administrarea remifentanilului la şobolan în perioada tardivă a gestaţiei şi în timpul alăptării nu a avut efecte semnificative asupra supravieţuirii, dezvoltării sau perfomanţelor reproductive ale generaţiei F1.

Remifentanilul nu a condus la rezultate pozitive într-o serie de teste privind genotoxicitatea in vitro şi in vivo, exceptând analiza limfomului tk in vitro la şoarece, care a dat rezultat pozitiv cu activare metabolică. Deoarece rezultatele testului limfomului la şoarece nu au putut fi confirmate în teste ulterioare in vitro şi in vivo, se consideră că tratamentul cu remifentanil nu prezintă un risc genotoxic pentru pacienţi.

Nu s-au efectuat studii pe termen lung cu remifentanil privind carcinogenitatea la animale.

Glicină

Acid clorhidric (pentru ajustarea pH-ului)

Remifentanil Kabi nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.

Acesta nu trebuie amestecat cu soluţie injectabilă Ringer Lactat sau soluţie Ringer Lactat şi glucoză 50 mg/ml (5%) soluţie injectabilă. Remifentanil Kabi nu trebuie amestecat cu propofol în aceeaşi soluţie intravenoasă de amestec. Pentru compatibilitate, atunci când este administrat prin intermediul unui cateter intravenos deja montat, vezi pct. 6.6.

Nu se recomandă administrarea Remifentanil Kabi prin aceeaşi linie venoasă cu sânge/ser/plasmă, deoarece esterazele nespecifice din produsele sanguine pot hidroliza remifentanilul la metabolitul său inactiv.

Remifentanil Kabi nu trebuie amestecat cu alte medicamente înaintea administrării.

În ambalajul sigilat

Remifentanil Kabi 1 mg: 2 ani

Remifentanil Kabi 2 mg: 2 ani

După reconstituire/diluare

Stabilitatea fizico-chimică a medicamentului în timpul utilizării a fost demonstrată pentru 24 ore, la temperaturi de 25°C. Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat, responsabilitatea privind durata şi condiţiile de păstrare înainte de utilizare revin utilizatorului şi nu vor fi, în mod normal, mai mari de 24 ore, la temperaturi de 2°C până la 8°C, cu excepţia cazurilor în care reconstituirea se face în condiţii aseptice controlate şi validate.

A se păstra la temperaturi sub 25°C.

A nu se păstra la frigider sau congela.

Pentru condiţii de păstrare ale medicamentului reconstituit/diluat, vezi pct. 6.3.

Remifentanil Kabi 1 mg: flacon din sticlă incoloră, tip I, cu dop din cauciuc bromobutilic şi capsă, cu capacitatea de 4 ml

Remifentanil Kabi 2 mg: flacon din sticlă incoloră, tip I, cu dop din cauciuc bromobutilic şi capsă, cu capacitatea de 6 ml

Mărimi de ambalaj: cutie cu 1 sau 5 flacoane.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Remifentanil Kabi trebuie să fie preparat pentru utilizare intravenoasă prin adăugarea volumului corespunzător (vezi tabelul de mai jos) dintr-unul dintre solvenţii enumeraţi mai jos, pentru a obţine o soluţie reconstituită, cu o concentraţie de aproximativ 1 mg/ml remifentanil.

Prezentare Volum de solvent care trebuie Concentraţia soluţiei adăugat reconstituite

Remifentanil Kabi 1 mg 1 ml 1 mg/ml

Remifentanil Kabi 2 mg 2 ml 1 mg/ml

A se agita până la dizolvarea completă. Soluţia reconstituită trebuie să fie limpede, incoloră şi lipsită de particule vizibile.

Diluare ulterioară:

După reconstituire, Remifentanil Kabi 1 mg/ 2 mg nu trebuie administrat fără o diluare ulterioară.

Pentru perfuzia controlată manual, Remifentanil Kabi poate fi diluat până la concentraţii de 20 până la 250 micrograme/ml (50 micrograme/ml este diluţia recomandată pentru adulţi şi 20 până la 25 micrograme/ml pentru copii și adolescenți cu vârsta de minimum 1 an şi peste) cu una dintre soluțiile i.v. enumerate mai jos.

Pentru perfuzia controlată la ţintă (PCT), diluţia recomandată de Remifentanil Kabi este de 20 până la 50 micrograme/ml.

Diluţia depinde de capacitatea tehnică a dispozitivului de perfuzare şi necesităţile anticipate ale pacientului.

Pentru diluare, trebuie utilizată una dintre următoarele soluţii:

Apă pentru preparate injectabile

Glucoză 50 mg/ml (5%) soluţie injectabilă

Glucoză 50 mg/ml (5%) soluţie injectabilă şi clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) soluţie injectabilă

Clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) soluţie injectabilă

Clorură de sodiu 4,5 mg/ml (0,45%) soluţie injectabilă

De asemenea, se pot utiliza următoarele soluţii intravenoase, atunci când administrarea se face printr-un cateter intravenos deja montat:

Soluţie Ringer lactat injectabilă

Soluţie Ringer lactat şi glucoză 50 mg/ml (5%) soluţie injectabilă

Remifentanil Kabi este compatibil cu propofolul, atunci când este administrat printr-un cateter intravenos deja montat.

A nu se utiliza alţi solvenţi.

Soluţia trebuie inspectată vizual pentru depistarea eventualelor particule înaintea administrării. Soluţia trebuie utilizată numai dacă este limpede şi fără particule.

Ideal, perfuzia intravenoasă cu remifentanil trebuie preparată în momentul administrării (vezi pct. 6.3).

Conţinutul flaconului este pentru unică utilizare. Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

FRESENIUS KABI ROMANIA SRL

Strada Henri Coandă, Nr. 2,

Oraș Ghimbav, Județ Brașov,

România

[Remifentanil Kabi 1 mg] 6935/2014/01-02 [Remifentanil Kabi 2 mg] 6936/2014/01-02

Data ultimei reînnoiri a autorizației: septembrie 2014

Decembrie 2021