PROTIONAMIDA ATB 250mg comprimate filmate prospect medicament

J04AD01 protionamidă • Antiinfecțioase de uz sistemic | Medicamente pentru tratamentul tuberculozei | Derivați de tiocarbamidă

Protionamida este un medicament utilizat în tratamentul tuberculozei rezistente la medicamente și al altor infecții cauzate de micobacterii. Acesta acționează prin inhibarea sintezei acizilor micolici, esențiali pentru peretele celular al bacteriilor.

Medicamentul este administrat oral, de obicei sub formă de tablete, și trebuie utilizat conform indicațiilor medicului. Este important să respectați regimul de tratament pentru a preveni dezvoltarea rezistenței bacteriene.

Efectele secundare pot include greață, vărsături, dureri abdominale sau tulburări hepatice. În cazuri rare, pot apărea reacții alergice severe sau tulburări psihice, care necesită asistență medicală imediată.

Pacienții trebuie să informeze medicul despre orice alte medicamente utilizate sau afecțiuni preexistente, cum ar fi bolile hepatice, pentru a asigura siguranța utilizării protionamidei.

Date generale despre PROTIONAMIDA ATB 250mg

Substanța: protionamidă

Data ultimei liste de medicamente: 01-08-2019

Codul comercial: W66101001

Concentrație: 250mg

Forma farmaceutică: comprimate filmate

Cantitate: 50

Prezentare produs: cutie x5 blist pvc opac/al x10 compr film

Tip produs: generic

Restricții eliberare rețetă: P-RF - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

Producător: ANTIBIOTICE S.A. - ROMANIA

Deținător: ANTIBIOTICE S.A. - ROMANIA

Număr APP: 11848/2019/01

Valabilitate: 5 ani

Forme farmaceutice disponibile pentru protionamidă

Alte substanțe similare cu protionamidă

Conținutul prospectului pentru medicamentul PROTIONAMIDA ATB 250mg comprimate filmate

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Protionamidă Atb 250 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat conține protionamidă 250 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 28,71 mg și Galben Amurg (E110) 0,60 mg.

Pentru lista tuturor excipienților vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate filmate

Comprimate filmate biconvexe, rotunde, de culoare portocalie, prevăzute cu o linie mediană pe una din feţe.

Linia mediană are numai rolul de a ușura ruperea comprimatului pentru a fi înghițit ușor și nu de divizare în doze egale.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Tratamentul tuberculozei multidrog rezistente.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Adulţi: 250 mg de 3 ori pe zi (sau 500 mg de 2 ori pe zi dacă tolerează bine tratamentul).

Copii: 15 mg - 20 mg pe kg corp pe zi, divizate în 2-3 prize.

Vârstnici peste 60 de ani şi cu greutatea sub 50 kg: doza zilnică nu trebuie să depăşească 750 mg.

Uzual se utilizează 250 mg de 2 ori pe zi.

Durata tratamentului: 8-9 luni.

Se recomandă să se asocieze piridoxină (vitamina B6) în doză de 50-100 mg pe zi (pentru profilaxia neuropatiei iatrogene). (vezi şi cap. 4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare)

La pacienţii cu afectare hepatică se ajustează dozele.

Întrucât rezistența la terapia antituberculoasă de primă intenție este rară la copiii mici și copii, medicamentul nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 12 ani cu excepția situațiilor când este definită rezistența la terapia de primă intenție și diseminare sistemică a bolii sau alte complicații care pun viața în pericol.

Mod de administrare:

Protionamidă Atb se administrează oral, cu sau fără alimente. Administrarea împreună cu alimente poate îmbunătăţi tolerabilitatea gastrointestinală. Astfel trebuie evitate alimentele şi băuturile acide.

Protionamidă Atb se asociază cu alte medicamente tuberculostatice în diferite scheme terapeutice, conform recomandărilor medicului pneumolog.

4.3 Contraindicaţii

- hipersensibilitate la protionamidă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.;

- insuficienţă hepatică severă;

- insuficienţă renală severă;

- epilepsie;

- nevrite periferice, nevrită optică.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Mycobacterium tuberculosis poate deveni repede rezistent la protionamidă dacă aceasta este utilizată în monoterapie. De aceea, utilizarea acesteia în asociaţii chimioterapice adecvate este obligatorie.

Deoarece protionamida are acţiune iritantă gastro-intestinală şi poate determina apariţia de gastrită acută, ulcer gastro-duodenal şi afecţiuni intestinale ulcerative, necesită precauţie în administrare.

Protionamidă Atb se va administra cu precauţie la bolnavii cu antecedente depresive sau psihotice.

Se recomandă să se asocieze piridoxină (vitamina B6) în doză de 50-100 mg pe zi (pentru profilaxia neuropatiei iatrogene). Asocierea acestei vitamine este foarte importantă în special la pacienţii cu antecedente neurologice sau la etilicii cronici.

Protionamida creşte riscul apariţiei dezechilibrului glicemic. De aceea se va utiliza cu prudenţă la pacienţii diabetici, ajustându-se de asemeni dozele medicamentelor antidiabetice.

Protionamidă Atb se va administra cu prudenţă pacienţilor cu insuficienţă renală şi/sau hepatică uşoară-moderată.

La pacienţii trataţi cu protionamidă timp îndelungat se vor efectua periodic hemoleucograma, testele funcţionale hepatice, precum şi consult oftalmologic şi examen neurologic.

Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conţine galben amurg (E110) şi poate provoca reacţii alergice.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Dacă protionamida se utilizează concomitent cu alte medicamente antituberculoase, se însumează reacţiile adverse: neuro- şi psihotoxicitatea prin asocierea cu isoniazidă şi cicloserină, respectiv hepatotoxicitatea prin asocierea cu isoniazidă, rifampicină şi pirazinamidă.

Protionamida poate creşte efectul hipoglicemiant al insulinei şi antidiabeticelor orale, de aceea, poate fi necesară reducerea dozei acestora.

Metabolizarea anumitor medicamente (de exemplu isoniazidă sau barbiturice) poate fi încetinită de către protionamidă.

Administrarea protionamidei împreună cu alcoolul etilic trebuie evitată, deoarece poate produce fenomene excitatorii la nivelul sistemului nervos central (SNC).

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Protionamida traversează bariera fetoplacentară. Nu au fost investigate efectele teratogene şi/sau embriotoxice ale protionamidei. Totuşi sunt disponibile date experimentale pentru etionamidă, un medicament cu structură asemănătoare. Deoarece aceste două substanţe prezintă mari asemănări, putem extrapola datele privind embriotoxicitatea etionamidei la protionamidă.

De aceea, administrarea protionamidei în timpul sarcinii se va face doar după evaluarea raportului risc fetal/beneficiu matern.

Alăptarea

Nu se cunoaşte dacă protionamida se elimină în lapte. De aceea, se recomandă întreruperea alăptării în timpul tratamentului cu protionamidă.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Deoarece uneori s-a semnalat apariţia de ameţeală şi somnolenţă în timpul tratamentului cu protionamidă, se recomandă prudenţă la persoanele care conduc vehicule sau folosesc utilaje.

4.8 Reacţii adverse

A fost utilizată următoarea convenţie pentru clasificarea reacţiilor adverse: Foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000, <1/100), rare (≥ 1/10000,<1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tulburări hematologice şi limfatice:

- cu frecvenţă necunoscută - au fost descrise cazuri de afectare a măduvei hematopoietice.

Tulburări ale sistemului imunitar:

- mai puţin frecvente - pot să apară reacţii de hipersensibilitate la protionamidă, în special sub formă de reacţii cutanate.

Tulburări endocrine:

- Rar: tulburări menstruale, modificarea glicemiei, hipotiroidism. Tratamentul cu protionamidă poate determina hipoglicemie la diabetici.

Tulburări ale sistemului nervos:

- Rare: protionamida poate determina tulburări ale sistemului nervos central şi periferic. Uneori au fost observate polineuropatii severe, în special în asociere cu isoniazida. Au fost semnalate: ameţeală, cefalee, nevrită, convulsii.

Tulburări psihice:

- cu frecvenţă necunoscută: dificultate în concentrare, stare de agitaţie, depresie şi alte tulburări psihotice.

Administrarea concomitentă de antituberculoase cu potenţial neurotoxic (isoniazidă sau cicloserină), precum şi consumul de alcool etilic, pot intensifica aceste efecte.

Tulburări gastro-intestinale:

- foarte frecvente: gust metalic şi/ sau de sulf, gură uscată, sialoree, anorexie, greaţă

- frecvente: disconfort epigastric, dureri abdominale, vărsături, diaree, constipaţie, meteorism, disgeuzie

Aceste reacţii sunt, într-o mare măsură, dependente de doză şi dispar dacă se întrerupe tratamentul.

Reluarea tratamentului după apariţia unor astfel de simptome trebuie făcută cu doze iniţiale mici, care vor fi crescute treptat şi va fi schimbat regimul de dozare.

Tulburări hepato-biliare:

- rare: insuficienţă hepatică. Efectele hepatotoxice depind, în principal, de gradul unei leziuni preexistente a ficatului datorată, de exemplu, etilismului cronic sau afectării posthepatitice.

- cu frecvenţă necunoscută: hepatită, icter.

Aceste reacţii adverse sunt mai frecvente dacă protionamida se administrează în asociere cu isoniazidă, rifampicină sau pirazinamidă.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:

- Rare: acnee şi reacţii pelagroide.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului

- cu frecvenţă necunoscută: ginecomastie, tulburări menstruale, impotenţă.

Tulburări oculare -cu frecvenţă necunoscută: tulburări vizuale (de exemplu, diplopie, vedere înceţoşată, nevrită optică).

Tulburări acustice şi vestibulare

- cu frecvenţă necunoscută: ototoxicitate.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:

- cu frecvenţă necunoscută: oboseală, slăbiciune, stare de rău.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

4.9 Supradozaj

Nu sunt disponibile informaţii în ceea ce priveşte supradozajul cu protionamidă, deoarece nu au fost observate cazuri de intoxicaţii acute. Totuşi, dacă se suspectează supradozajul se recomandă tratament simptomatic.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antimicobacteriacee, medicamente pentru tratamentul tuberculozei, derivaţi de tiocarbamidă. Cod ATC: J04AD01.

Protionamida aparţine clasei de medicamente tuberculostatice de rezervă, grupul carbotionamidelor, derivaţi ai acidului isonicotinic şi este utilizată în tratamentul tuberculozei, cu precădere a formelor multidrog rezistente, atât la adult cât şi la copil. Are acţiune asemănătoare etionamidei, cu care este înrudită chimic.

Protionamida este activă faţă de Mycobacterium tuberculosis, dar dezvoltă repede rezistenţă in vitro.

Rezistenţa sa este încrucişată cu etionamida şi, într-o mai mică măsură, cu alte antituberculoase. Este, de asemeni, activă faţă de M. leprae.

Eficacitatea in vitro:

Asemănător isoniazidei, activitatea antimicrobiană a protionamidei este restrânsă la micobacterii.

Protionamida este activă împotriva M. tuberculosis şi M. leprae, cât şi împotriva unor micobacterii atipice, afectând germenii intracelulari şi extracelulari.

Intensitatea efectului antimicrobian depinde de mediul de cultură. Pe mediul Löwenstein-Jensen, M.

tuberculosis este sensibil la 8-16 (5-25) μg/ml; în mediul semisintetic, concentraţia minimă inhibitorie (CMI) este de 0,6-1,2-2,5 (0,2-6) μg/ml.

Dozele terapeutice standard de protionamidă au efect bacteriostatic in vivo; concentraţiile mai mari sunt bactericide. Activitatea optimă este atinsă la un nivel pH slab acid (pH=6); la pH=7-8, CMI este de 3-5 ori mai mare.

Mecanism de acţiune:

Acţiunea tuberculostatică este atribuită inhibării sintezei peptidelor la nivelul micobacteriilor sensibile.

Protionamida, comparabil cu isoniazida, pătrunde în celula bacteriană. În celule, protionamida este hidrolizată enzimatic sau chimic, cu eliberarea H2S. Printre produşii rezultaţi se pot găsi şi derivaţi ai acidului izonicotinic (de ex. isoniazida). Totuşi, rezistenţa încrucişată la protionamidă, a fost observată doar în cazul unei rezistenţe foarte mari la isoniazidă. La fel ca şi isoniazida, protionamida are acţiune bactericidă împotriva microorganismelor în faza de proliferare. Mecanismul de acţiune exact este încă necunoscut.

Rezistenţa:

În cazul în care tioamidele se administrează în doze subterapeutice, rezistenţa se va dezvolta repede.

Monoterapia poate conduce la 80-100% rezistenţă în decurs de 1-3 luni. Datorită asemănării structurale a catenei laterale, rezistenţa încrucişată apare pentru tiosemicarbazone şi tiocarlide (în grade diferite).

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie:

Protionamida este 100% absorbită după administrarea orală, cu un pic seric după 1-2 ore (absorbţia poate fi scăzută ca urmare a tulburărilor gastro-intestinale asociate acestei medicaţii). Concentraţia plasmatică maximă se atinge în 1-2 ore după administrare. Concentraţii semnificative se menţin aproximativ 6 ore. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 2-3 ore, după administrarea orală de protionamidă.

Distribuţie:

Doar metabolitul protionamid-sulfoxid, care este activ, se leagă de proteinele plasmatice, în proporţie de 10%. Concentraţia în plămâni reprezintă 80-90% din concentraţia plasmatică. Protionamida trece în lichidul cefalorahidian (LCR) atât prin meningele intact, cât şi în caz de meningită. În LCR se realizează mai mult de 50% din concentraţia plasmatică. Protionamida trece în circulaţia fetală şi în laptele matern. Totuşi, în acest sens nu au fost gasite date exacte.

Metabolizare:

Aproximativ 95% din metabolizarea protionamidei are loc în ficat. Diferiţi metaboliţi ai protionamidei pot fi detectaţi în plasma umană. Principalul metabolit este protionamid-sulfoxid, care are activitate antimicrobiană. Se formează cel puţin alţi 10 metaboliţi inactivi (derivaţi de piridine).

Excreţie:

1-20% din protionamida absorbită este eliminată nemetabolizată, pe cale renală; restul de protionamidă este excretată, pe cale renală, sub formă de metaboliţi. Nici un metabolit nu poate fi detectat în materiile fecale. De aceea, acumularea metaboliţilor poate fi posibilă în cazul unei afectări a funcţiei renale.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Toxicitate acută:

DL50 după administrarea orală este de 780-1310 mg/kg la şoarece, 1320 mg/kg la şobolan şi peste 1000 mg/kg la pisică. Cauza morţii este apneea.

Toxicitatea subacută:

Li s-a administrat şobolanilor 50, respectiv 100 mg/kg şi zi, pe cale orală, timp de peste o lună. În a doua investigare, li s-au administrat şobolanilor tineri 165, 298 respectiv 533 mg/kg şi zi, timp de peste 12 săptămâni.

Tabloul clinic, parametrii măsuraţi la nivel sanguin şi la nivelul măduvei osoase, ca şi organele examinate în primul experiment, nu au arătat nici o modificare legată de tratament, cu excepţia unei albuminurii nesemnificative la grupul tratat cu 100 mg/kg zilnic. În cel de-al doilea experiment, o uşoară scădere în greutate a fost singura modificare legată de administrarea de protionamidă în grupul tratat cu 533 mg/kg şi zi.

S-au administrat la câini 50, respectiv 100 mg/kg şi zi, timp de 5 săptămâni. Tabloul clinic, examinările biologice şi organele analizate din punct de vedere histologic, nu au arătat modificări toxice în timpul tratamentului cu protionamidă. Un câine care a primit 100 mg/kg zilnic a dezvoltat afibrinogenemie, iar la alt câine a fost detectată o hiperplazie tiroidiană.

Embriotoxicitate:

Investigaţiile asupra embriotoxicităţii au fost efectuate pe embrioni de şoarece, şobolan, iepure şi pui de găină. Cea mai mare doză a avut efect abortiv la şoarece şi şobolan, dar nu au apărut semne de teratogenicitate. La administrarea orală a 250 mg/kg la iepure, din ziua a 8-a până în ziua a 15-a de sarcină, iepuroaica şi fătul au prezentat fenomene toxice. Efectele teratogene au fost observate la doze zilnice de 100 mg/kg, în timp ce doze zilnice de 16 mg/kg au fost tolerate fără probleme de iepuroaică şi făt. La embrionii de găină, protionamida nu a avut efecte teratogene.

Potenţial mutagen şi carcinogen:

Nu au fost detectate efecte mutagene ale protionamidei, nici măcar în asociere cu alţi agenţi antituberculoşi.

Referitor la carcinogenitate trebuie extrapolate datele obţinute de la testele cu etionamidă. Un biotest efectuat pe şobolan şi şoarece nu a relevat efecte carcinogene. Totuşi, la femelele de şoarece pot fi induse carcinoame tiroidiene şi pulmonare. Nu există raportări de efecte carcinogene la om.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu

Celuloză microcristalină

Copovidonă K 28

Croscarmeloză sodică

Crospovidonă tip A

Hipromeloză

Lactoză monohidrat

Stearat de magneziu

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Film

Hipromeloză

Macrogol 6000

Dioxid de titan (E 171)

Galben amurg (E 110)

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

5 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 5 blistere din PVC opac/Al a câte 10 comprimate filmate.

Cutie cu 10 blistere din PVC opac/Al a câte 10 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerințe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Antibiotice S.A.

Str. Valea Lupului nr.1

Iași

România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

11848/2019/01-02

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Mai 2019

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Mai 2019

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .