PRICORON 10mg comprimate filmate prospect medicament

Pricoron 5 mg comprimate filmate

Pricoron 10 mg comprimate filmate

Pricoron 5 mg: fiecare comprimat filmat conţine perindopril arginină 5 mg, echivalent cu perindopril 3,395 mg.

Pricoron 10 mg: fiecare comprimat filmat conţine perindopril arginină 10 mg, echivalent cu perindopril 6,790 mg.

Pricoron 5 mg: fiecare comprimat filmat conţine lactoză 116,38 mg (sub formă de monohidrat).

Pricoron 10 mg: fiecare comprimat filmat conţine lactoză 232,75 mg (sub formă de monohidrat).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct 6.1.

Comprimat filmat.

Pricoron 5 mg: comprimat filmat oval, biconvex, de culoare verde deschis, cu lungimea de 10,0 ± 0,50 mm şi lăţimea de 4,75 ± 0,45 mm, prevăzut cu linie mediană pe ambele feţe. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Pricoron 10 mg: comprimat filmat rotund, biconvex, de culoare verde până la verde marmorat, cu diametrul de 9,0 ± 0,45 mm, gravat cu “10” pe una din feţe.

Tratamentul hipertensiunii arteriale.

Insuficienţă cardiacă (doar Pricoron 5 mg)

Tratamentul insuficienţei cardiace simptomatice.

Reducerea riscului de evenimente cardiace la pacienţii cu antecedente de infarct miocardic şi/sau revascularizare.

Doza trebuie individualizată, conform profilului pacientului (vezi pct 4.4) şi răspunsului tensiunii arteriale.

Pricoron poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu medicamente antihipertensive din alte clase terapeutice (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4, 4.5 și 5.1).

Doza iniţială recomandată este de 5 mg administrată o singură dată pe zi, dimineaţa.

Pacienţii care au sistemul renină - angiotensină - aldosteron puternic activat (în special, hipertensiune renovasculară, depleţie de sare şi/sau volum, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale ca urmare a administrării dozei iniţiale. La aceşti pacienţi este recomandată o doză iniţială de 2,5 mg şi începerea tratamentului trebuie să se desfăşoare sub supraveghere medicală.

Doza poate fi crescută la 10 mg o dată pe zi, după o lună de tratament.

Hipotensiunea arterială simptomatică poate să apară la începerea tratamentului cu perindopril arginină; acest lucru este mai probabil să apară la pacienţi trataţi concomitent cu diuretice. De aceea, este recomandată precauţie, deoarece aceşti pacienţi pot prezenta depleţie de volum şi/sau sare.

Dacă este posibil, diureticul trebuie întrerupt cu 2-3 zile înainte de începerea tratamentului cu

Pricoron (vezi pct. 4.4). La pacienţii hipertensivi la care diureticul nu poate fi întrerupt, tratamentul cu

Pricoron trebuie început cu o doză de 2,5 mg. Funcţia renală şi potasemia trebuie monitorizate. Dozele ulterioare de Pricoron trebuie ajustate corespunzător răspunsului tensiunii arteriale. Dacă este necesar, tratamentul diuretic poate fi reluat.

La pacienţii vârstnici tratamentul trebuie început cu o doză de 2,5 mg care poate fi crescută progresiv la 5 mg după o lună de tratament, iar apoi la 10 mg dacă este necesar, depinzând de funcţia renală (vezi tabelul de mai jos).

Insuficienţa cardiacă simptomatică (doar Pricoron 5 mg)

Se recomandă ca tratamentul cu perindopril arginină, în general asociat cu un diuretic care nu economiseşte potasiu şi/sau digoxină şi/sau beta-blocant, să fie început sub strictă supraveghere medicală, cu o doză iniţială recomandată de 2,5 mg, administrată dimineaţa. Această doză poate fi crescută după 2 săptămâni la 5 mg o singură dată pe zi, în funcţie de toleranţa pacientului. Ajustarea dozei trebuie să se bazeze pe răspunsul clinic al fiecărui pacient.

În insuficienţa cardiacă severă şi la alţi pacienţi consideraţi a fi cu risc crescut (pacienţi cu afectare a funcţiei renale şi cu o tendinţă de tulburări electrolitice, pacienţi tratați concomitent cu diuretice şi/sau medicamente vasodilatatoare), tratamentul trebuie început sub supraveghere atentă (vezi pct 4.4).

La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, de exemplu pacienţi cu depleţie de sare, cu sau fără hiponatremie, pacienţi cu hipovolemie sau pacienţi care urmează un tratament diuretic susţinut, aceste condiţii trebuie corectate, dacă este posibil, înaintea iniţierii terapiei cu Pricoron.

Tensiunea arterială, funcţia renală şi potasemia trebuie strict monitorizate, atât înaintea, cât şi în cursul tratamentului cu Pricoron (vezi pct 4.4).

Administrarea de Pricoron trebuie inițiată cu o doză de 5 mg o dată pe zi, timp de 2 săptămâni, apoi doza poate fi crescută la 10 mg o dată pe zi, corespunzător funcţiei renale şi cu condiţia ca doza de 5 mg să fie bine tolerată.

Pacienţii vârstnici trebuie să utilizeze doza de 2,5 mg o dată pe zi timp de o săptămână, apoi doza de 5 mg pe zi încă o săptămână, înaintea creşterii dozei până la 10 mg pe zi, corespunzător funcţiei renale (vezi Tabelul 1 'Ajustarea dozei în insuficienţa renală”). Doza poate fi crescută doar dacă doza mai mică administrată anterior este bine tolerată.

La pacienţii cu insuficienţă renală, dozele trebuie ajustate în funcţie de clearance-ul creatininei, aşa cum este prezentat în tabelul 1 de mai jos:

Tabelul 1: Ajustarea dozei în insuficienţa renală

Clearance-ul creatininei (ml/min) Doza recomandată

ClCr ≥ 60 5 mg pe zi 30 < ClCr < 60 2,5 mg pe zi 15 < ClCr < 30 2,5 mg la 2 zile

Pacienţi hemodializaţi*

ClCr < 15 2,5 mg în ziua dializei

** Clearance-ul prin dializă al peridoprilatului este de 70 ml/min.

Pentru pacienţii hemodializaţi, doza trebuie administrată după dializă.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct 4.4 și pct. 5.2).

Siguranța și eficacitatea perindoprilului la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.

Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 5.1, dar nu se pot face recomandări în privința dozelor.

Prin urmare, nu este recomandată utilizarea la copii şi adolescenţi.

Administrare orală. Se recomandă ca administrarea Pricoron să se facă o singură dată pe zi, dimineaţa, înainte de masă.

‒ Hipersensibilitate la substanţa activă, la oricare dintre inhibitorii ECA sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

‒ Antecedente de angioedem asociat cu terapia anterioară cu inhibitor de ECA (vezi pct. 4.4).

‒ Angioedem ereditar sau idiopatic.

‒ Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6).

‒ Administrarea concomitentă a Pricoron cu medicamente care conțin aliskiren este contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau cu insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min/1,73 m2 (vezi pct. 4.5 și 5.1).

‒ Utilizarea concomitentă cu terapia cu sacubitril/valsartan. Terapia cu perindopril nu trebuie iniţiată mai devreme de 36 de ore după administrarea ultimei doze de sacubitril/valsartan (vezi şi pct. 4.4 și pct. 4.5).

‒ Tratamente extracorporale ce duc la contactul sângelui cu suprafețe încărcate negativ (vezi pct.

4.5).

‒ Stenoză semnificativă bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcțional (vezi pct. 4.4).

Dacă un episod de angină pectorală instabilă (major sau nu) apare în cursul primei luni de tratament cu perindopril, trebuie făcută o atentă evaluare a raportului risc/beneficiu înainte de continuarea tratamentului.

Inhibitorii ECA pot provoca scăderea bruscă a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică este observată rar la pacienții cu hipertensiune arterială necomplicată și este mai probabil să apară la pacienții cu depleţie volemică, indusă de exemplu prin tratament diuretic, dietă hiposodată, dializă, diaree sau vărsături sau cei care au hipertensiune arterială severă dependentă de renină (vezi pct. 4.5 și 4.8). La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, cu sau fără insuficienţă renală asociată, a fost observată hipotensiune arterială simptomatică. Acest lucru este cel mai probabil să apară la acei pacienți cu grade mai severe de insuficiență cardiacă, așa cum se reflectă prin utilizarea de doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau insuficiență renală funcțională. La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, iniţierea tratamentului şi ajustarea dozei trebuie monitorizate îndeaproape (vezi pct. 4.2 şi 4.8). Aceste recomandări sunt valabile şi pentru pacienţii cu ischemie cardiacă sau boală cerebrovasculară la care o scădere excesivă a tensiunii arteriale ar putea duce la un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral. Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie așezat în decubit dorsal și, dacă este necesar, trebuie să i se administreze o perfuzie intravenoasă cu soluție de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%). Un răspuns hipotensiv tranzitoriu nu este o contraindicație pentru utilizarea dozelor ulterioare, care pot fi administrate de obicei fără dificultate odată ce tensiunea arterială a crescut după expansionarea volemică. La unii pacienți cu insuficiență cardiacă congestivă care au tensiune arterială normală sau scăzută, poate apărea o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice în cazul administrării de perindopril arginină. Acest efect este anticipat și de obicei nu este un motiv pentru a întrerupe tratamentul. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară o reducere a dozei sau întreruperea tratamentului cu Pricoron.

Similar altor inhibitori ai ECA, perindopril arginină trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu stenoză de valvă mitrală şi obstrucţie la nivelul tractului de ejecţie al ventriculului stâng, cum este stenoza aortică sau cardiomiopatia hipertrofică.

În cazurile de insuficiență renală (clearance al creatininei < 60 ml/min), doza inițială de perindopril trebuie ajustată în funcție de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2) și apoi în funcție de răspunsul pacientului la tratament. Monitorizarea de rutină a potasemiei și creatininei face parte din practica medicală normală pentru acești pacienți (vezi pct. 4.8).

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, hipotensiunea arterială după iniţierea tratamentului cu inhibitori ai ECA poate duce la o afectare suplimentară a funcţiei renale. În această situaţie a fost raportată insuficienţă renală acută, de obicei reversibilă.

La unii pacienți cu stenoză bilaterală a arterei renale sau stenoză a arterei renale la rinichi unic funcţional, care au fost tratați cu inhibitori ai ECA, s-au observat creșteri ale uremiei și ale creatininemiei, de obicei reversibile la întreruperea tratamentului. Aceasta este, în special probabilă la pacienții cu insuficiență renală. Dacă hipertensiunea arterială renovasculară este, de asemenea, prezentă, există un risc crescut de hipotensiune arterială severă și insuficiență renală. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie început sub supraveghere medicală atentă, cu doze mici şi ajustarea atentă a dozelor. Deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor care contribuie la situaţiile descrise mai sus, acestea trebuie întrerupte și funcția renală trebuie monitorizată în primele săptămâni de tratament cu Pricoron.

Unii pacienți hipertensivi, aparent fără boală renovasculară preexistentă, au dezvoltat creșteri ale uremiei și ale creatininemiei, de obicei minore și tranzitorii, mai ales când perindopril arginină a fost administrat concomitent cu un diuretic. Acest lucru este mai probabil să apară la pacienții cu insuficiență renală preexistentă. Poate fi necesară reducerea dozei și/sau întreruperea administrării diureticului și/sau Pricoron.

Au fost raportate reacţii anafilactoide la pacienţi dializaţi atunci când se utilizează membrane cu flux crescut şi tratament concomitent cu un inhibitor ai ECA. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea de perindopril la pacienţi cu transplant renal recent.

Există un risc crescut de apariție a hipotensiunii arteriale și a insuficienței renale atunci când pacienții cu stenoză bilaterală de arteră renală sau cu stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcțional sunt tratați cu inhibitori ai ECA (vezi pct 4.3). Tratamentul cu diuretice poate fi un factor favorizant.

Pierderea funcției renale poate apărea doar cu modificări minore ale creatininei serice, chiar şi la pacienții cu stenoză de arteră renală unilaterală.

Hipersensibilitate/ Angioedem

Angioedemul feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril arginină (vezi pct 4.8). Acesta poate apărea în orice moment în timpul tratamentului.

În astfel de cazuri, Pricoron trebuie întrerupt imediat şi trebuie iniţiată monitorizare adecvată până la dispariţia completă a simptomelor. În acele situaţii în care edemul a fost limitat la faţă şi buze, acesta s-a rezolvat, în general, fără tratament, deşi antihistaminicele s-au dovedit a fi utile în ameliorarea simptomelor.

Angioedemul care implică edem laringian poate fi letal. Când există o implicare a limbii, glotei sau laringelui, ce poate determina obstrucţia căilor respiratorii, terapia de urgenţă trebuie administrată imediat. Aceasta poate include administrarea de adrenalină şi/sau intubaţie traheală. Pacientul trebuie atent supravegheat medical până când apare regresia completă şi susţinută a simptomelor.

Pacienţii cu istoric de angioedem fără legătură cu terapia cu inhibitori ai ECA pot avea un risc crescut de angioedem în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA (vezi pct 4.3).

Angioedemul intestinal a fost raportat în cazuri rare la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (cu sau fără greaţă sau vărsături); în unele cazuri nu a existat angioedem facial anterior, iar valorile esterazei C-1 erau normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri ce au inclus tomografia computerizată abdominală, sau ecografia sau proceduri chirurgicale, şi simptomele au dispărut după întreruperea inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA care acuză dureri abdominale.

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată din cauza riscului crescut de angioedem. Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie iniţiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de perindopril. Tratamentul cu perindopril nu trebuie iniţiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și pct. 4.5).

Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA împreună cu inhibitori ai neprilizinei (NEP) (de exemplu racecadotril), inhibitori mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) şi vildagliptină poate duce la un risc crescut pentru apariţia angioedemului (de exemplu inflamarea căilor respiratorii sau limbii, cu sau fără insuficienţă respiratorie) (vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la inițierea tratamentului cu inhibitori de neprilizină (NEP) (de exemplu racecadotril), inhibitori de mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptină la un pacient tratat deja cu un inhibitor al ECA.

Rar, pacienţii tratați cu inhibiori ai ECA în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) cu dextran sulfat au prezentat reacţii anafilactoide, care pun viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitor ECA înaintea fiecărei afereze.

Reacţii anafilactice în timpul desensibilizării

Pacienţii tratați cu inhibitori ai ECA în cursul tratamentului de desensibilizare (de exemplu hymenoptera venom) au prezentat reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi, aceste reacţii au fost evitate când tratamentul cu inhibitori ECA a fost temporar întrerupt, dar au reapărut la reluarea inadecvată a tratamentului.

Rareori, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu este înţeles. Pacienţii tratați cu inhibitori ai ECA şi care dezvoltă icter sau creşteri marcate ale valorilor serice ale enzimelor hepatice trebuie să întrerupă terapia cu inhibitor al ECA şi să fie supuşi unei monitorizări medicale corespunzătoare (vezi pct 4.8).

Au fost raportate neutropenie/agranulocitoză, trombocitopenie şi anemie la pacienţi tratați cu inhibitori ai ECA. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori de risc, neutropenia apare rareori.

Perindoprilul trebuie utilizat cu extremă prudenţă la pacienţi cu boală vasculară de colagen, tratament imunosupresor, tratament cu alopurinol şi procainamidă, sau o combinaţie a acestor factori de risc, mai ales în prezenţa unei afectări renale pre-existente. Unii dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii grave, care în unele cazuri nu au răspuns la tratament antibiotic intensiv. Dacă perindoprilul este utilizat la astfel de pacienţi, este recomandată monitorizarea periodică a numărului leucocitelor şi pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu dureri în gât, febră).

Inhibitorii ECA determină o frecvenţă mai mare a angioedemului la pacienţii din rasa neagră decât la cei din celelalte rase. Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la populaţia din rasa neagră decât la populaţia din celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari a hiporeninemiei la populaţia hipertensivă de rasă neagră.

Tusea a fost raportată la utilizarea inhibitorilor ECA. Caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de terapia cu inhibitori ai ECA poate fi considerată ca parte a diagnosticului diferenţial al tusei.

La pacienţii ce urmează a fi supuşi unei intervenţii chirurgicale importante sau în cursul anesteziei cu medicamente ce pot produce hipotensiune arterială, perindopril arginină poate bloca formarea angiotensinei II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul trebuie întrerupt cu o zi înaintea intervenţiei chirurgicale. Dacă apare hipotensiune arterială şi se consideră că este determinată de acest mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.

Inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie, deoarece inhibă eliberarea de aldosteron. Efectul nu este de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Factorii de risc pentru apariţia hiperkaliemiei includ insuficienţa renală, alterarea funcţiei renale, vârsta (> 70 ani), diabetul zaharat, evenimente intercurente, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică şi utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul (de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid), a suplimentelor de potasiu sau a substituenţilor de sare ce conţin potasiu; sau pacienţi care utilizează alte medicamente asociate cu creşterea kaliemiei (de exemplu heparina, co-trimoxazolul, cunoscut ca trimetoprim/sulfametoxazol) şi în special antagonişti ai aldosteronului sau blocanţi ai receptorilor pentru angiotensină. Utilizarea suplimentelor de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiul sau a substituenţilor de sare ce conţin potasiu, în special la pacienţii cu insuficienţă renală, poate duce la o creştere semnificativă a kaliemiei. Hiperkaliemia poate produce aritmii grave, uneori letale. Dacă utilizarea concomitentă a produselor de mai sus este considerată justificată, aceasta trebuie făcută cu precauţie şi cu monitorizarea frecventă a kaliemiei (vezi pct.4.5).

La pacienţii cu diabet zaharat trataţi cu antidiabetice orale sau insulină, controlul glicemiei trebuie monitorizat cu atenţie în cursul primei luni de tratament cu un inhibitor al ECA (vezi pct. 4.5).

Administrarea concomitentă de litiu şi perindopril nu este, în general, recomandată (vezi pct. 4.5).

Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului crește riscul de apariție a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei și de diminuare a funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist și cu monitorizarea atentă și frecventă a funcției renale, valorilor electroliților și tensiunii arteriale.

Inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizați concomitent la pacienții cu nefropatie diabetică.

În general, pacienții cu hiperaldosteronism primar nu vor răspunde la tratamentul cu medicamente antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, nu se recomandă utilizarea acestui medicament.

Tratamentul cu inhibitori ECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazurilor când terapia cu inhibitori ECA este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute pe un tratament antihipertensiv alternativ, cu un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, se iniţiază o terapie alternativă (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic ' nu conţine sodiu”.

Datele provenite din studii clinice au evidențiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvență mai mare a reacțiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkalemia și diminuarea funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acționează asupra

SRAA (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4 și 5.1).

Medicamente care produc hiperkaliemie

Unele medicamente sau clase terapeutice pot creşte riscul de apariţie a hiperkaliemiei: aliskiren, săruri de potasiu, diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor de angiotensină II, AINS, heparine, medicamente imunosupresoare cum sunt ciclosporina sau tacrolimus, trimetoprim. Asocierea acestor medicamente creşte riscul de hiperkaliemie.

La pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală, creşte riscul de hiperkaliemie, agravare a funcţiei renale şi morbiditatea şi mortalitatea de cauză cardiovasculară.

Tratamentele extracorporale care duc la contactul sângelui cu suprafețe încărcate negativ, cum sunt dializa sau hemofiltrarea cu anumite membrane cu flux înalt (de exemplu membrane din poliacrilonitril) și afereza lipoproteinelor cu densitate mică cu sulfat de dextran, din cauza riscului crescut de reacții anafilactice severe (vezi pct 4.3). În cazul în care este necesar un astfel de tratament, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unei clase diferite de medicamente antihipertensive.

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată deoarece aceasta crește riscul de angioedem (vezi pct. 4.3 și 4.4). Sacubitril/valsartan nu trebuie iniţiat până la 36 de ore după administrarea ultimei doze de tratament cu perindopril. Tratamentul cu perindopril nu trebuie început până la 36 de ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Administrări concomitente nerecomandate (vezi pct. 4.4)

La alţi pacienţi decât cei cu diabet zaharat sau insuficienţă renală, din cauza riscului de hiperkaliemie, agravare a funcţiei renale şi creştere a morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare.

În literatura de specialitate s-a raportat că, în cazul pacienţilor cu boală aterosclerotică dovedită, insuficienţă cardiacă sau diabet zaharat cu afectare de organ în stadiu terminal, tratamentul concomitent cu inbitor al ECA şi blocant al receptorilor de angiotensină este asociat cu o frecvenţă mai mare a hipotensiunii arteriale, sincopei, hiperkaliemiei şi agravării funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu utilizarea unui singur medicament pentru sistemul renină-angiotensină-aldosteron. Blocarea dublă (de exemplu, prin asocierea unui inhibitor al ECA cu un antagonist al receptorilor de angiotensină II) trebuie limitată la cazurile individuale bine definite şi cu monitorizarea atentă a funcţiei renale, kaliemiei şi tensiunii arteriale.

Risc de creştere a incidenței reacţiilor adverse, cum este angioedemul.

Pacienții la care se administrează concomitent cotrimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol) pot prezenta un risc crescut de hiperkaliemie (vezi pct 4.4).

Diuretice care econonomisesc potasiul (de exemplu triamteren, amilorid,), săruri de potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conțin de potasiu

Deși potasiul seric rămâne, de obicei, în limite normale, la unii pacienți tratați cu perindopril poate apărea hiperkaliemie, în special în prezenţa insuficienţei renale (efecte hiperkaliemice aditive).

Diureticele care economisesc potasiul (de exemplu, spironolactonă, triamteren sau amilorid), suplimentele de potasiu sau înlocuitorii de sare care conțin potasiu pot duce la creșteri semnificative ale potasiului seric. Prin urmare, administrarea concomitentă de perindopril cu medicamentele menționate mai sus nu este recomandată. Dacă este indicată utilizarea concomitentă, acestea trebuie utilizate cu prudență și cu monitorizarea frecventă a potasiului seric. Pentru utilizarea spironolactonei în insuficiența cardiacă, vezi mai jos.

Creşteri reversibile ale concentraţiilor serice de litiu şi ale toxicității acestuia au fost observate în timpul administrarii concomitente de litiu şi inhibitori ai ECA. Administrarea concomitentă de perindopril cu litiu nu este recomandată, dar dacă aceasta se dovedeşte a fi necesară, trebuie efectuată monitorizarea atentă a concentraţiilor serice de litiu (vezi pct. 4.4).

Studiile epidemiologice au sugerat că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a medicamentelor antidiabetice (insulină, antidiabetice orale) poate să determine un efect mai puternic de scădere a glicemiei, cu risc de hipoglicemie. Acest fenomen este mai probabil să apară în primele săptămâni de tratament asociat şi în special la pacienţi cu insuficienţă renală.

Efect antihipertensiv crescut. Se recomandă monitorizarea tensiunii arteriale şi ajustarea dozei de antihipertensiv, dacă este necesar.

Diuretice care nu economisesc potasiul

Pacienţii care urmează tratament cu diuretice, în special cei cu depleţie de volum şi/sau sare, pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale după iniţierea tratamentului cu un inhibitor al ECA.

Posibilitatea de apariţie a efectelor hipotensive poate fi redusă prin întreruperea administrării diureticului, prin creşterea volemiei sau aportului de sare anterior începerii tratamentului cu doze mici de perindopril, crescute progresiv. În caz de hipertensiune arterială, atunci când tratamentul anterior cu diuretic a produs depleţie de volum/sare, fie diureticul trebuie întrerupt înainte de începerea tratamentului cu inhibitor al ECA, situaţie în care tratamentul cu un diuretic ce nu economiseşte potasiu poate fi reluat ulterior, fie tratamentul cu inhibitor al ECA trebuie început cu doze mici, crescute progresiv.

În caz de insuficienţă cardiacă congestivă tratată cu diuretic, tratamentul cu inhibitor al ECA trebuie iniţiat cu o doză foarte mică, eventual după scăderea dozei de diuretic care nu economiseşte potasiu administrat concomitent. În toate cazurile, funcţia renală (creatininemia) trebuie monitorizată în timpul primelor săptămâni de tratament cu inhibitor al ECA.

Eplerenonă sau spironolactonă utilizate în doze cuprinse între 12,5 mg şi 50 mg pe zi, concomitent cu doze mici de inhibitor al ECA:

În tratamentul insuficienţei cardiace clasa III sau IV NYHA, cu fracţie de ejecţie < 40%, tratată anterior cu inhibitori ai ECA şi diuretice de ansă, există risc de hiperkaliemie, potenţial letală, mai ales în caz de nerespectare a recomandărilor de prescriere pentru această utilizare concomitentă. Înaintea începerii tratamentului concomitent, se certifică absenţa hiperkaliemiei şi a insuficienţei renale. Se recomandă monitorizarea atentă a kaliemiei şi creatininemiei o dată pe săptămână în prima lună de tratament, şi apoi, lunar.

Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS.), inclusiv acid acetilsalicilic ≥ 3 g/zi

Când inhibitorii ECA se administrează concomitent cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu acid acetilsalicilic în doze antiinflamatoare, inhibitori de COX-2 şi AINS neselective), poate să apară o scădere a efectului antihipertensiv. Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi

AINS poate duce la creşterea riscului de agravare a funcţiei renale, inclusiv de insuficienţă renală acută şi creştere a potasemiei, mai ales la pacienţii cu afectare renală pre-existentă. Administrarea concomitentă trebuie efectuată cu prudenţă, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie avută în vedere monitorizarea funcţiei renale după iniţierea terapiei asociate şi periodic după aceea.

Racecadotril

Se cunoaște faptul că inhibitorii ECA (de exemplu, perindopril) provoacă angioedem. Acest risc poate fi crescut atunci când sunt administrați concomitent cu racecadotril (un medicament utilizat împotriva diareei acute) (vezi pct. 4.4).

Inhibitorii mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus)

Pacienții cărora li se administrează concomitent tratament cu inhibitori ai mTOR pot prezenta un risc crescut de apariție a angioedemului (vezi pct. 4.4).

Hiperkaliemia poate apărea în timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu ciclosporină. Se recomandă monitorizarea potasiului seric.

Hiperkaliemia poate apărea în timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu heparină. Se recomandă monitorizarea potasiului seric.

Administrări concomitente care necesită oarecare prudenţă

Utilizarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectele hipotensoare ale inhibitorilor

ECA. Utilizarea concomitentă cu nitroglicerină şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare poate reduce şi mai mult valorile tensiunii arteriale.

Gliptine (linagliptină, saxagliptină, sitagliptină, vildagliptină)

Risc crescut de angioedem, din cauza scăderii activităţii dipeptidil-peptidazei IV (DPP-IV) de către gliptine, la pacienţii trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA.

Antidepresive tricilice/antipsihotice/anestezice

Utilizarea concomitentă a unor anumite anestezice, antidepresive tricilice şi antipsihotice cu inhibitori ai ECA poate determina o scădere mai accentuată a valorilor tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4).

Simpatomimeticele pot să scadă efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA.

Reacţiile de tip nitric (cu simptome incluzând înroşirea feţei, greaţă, vărsături şi hipotensiune arterială) au fost raportate rar la pacienţii trataţi concomitent cu aur injectabil (aurotiomalat de sodiu) şi inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril.

Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în timpul primului trimestru de sarcină (vezi pct.

4.4). Utilizarea inhibitorilor ECA este contraindicată în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Datele epidemiologice privind riscul de teratogenitate ca urmare a expunerii la inhibitori ai ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu sunt concludente; totuşi, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Cu excepţia cazurilor când continuarea tratamentului cu inhibitori ai ECA este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute pe un tratament antihipertensiv alternativ, cu un profil de siguranţă dovedit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiată terapia alternativă.

Este cunoscut faptul că expunerea la tratament cu inhibitori ai ECA în cursul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină produce fetotoxicitate la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârzierea osificării craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la inhibitor al ECA intervine din al doilea trimestru de sarcină, se recomandă control ecografic al funcţiei renale şi al osificării craniului. Nou-născuţii ale căror mame au utilizat inhibitori ai ECA trebuie monitorizaţi atent pentru hipotensiune arterială (vezi şi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea perindopril arginină în timpul alăptării, administrarea Pricoron nu este recomandată şi sunt de preferat tratamente alternative, cu profile de siguranţă mai bine stabilite pentru utilizare în timpul alăptării, în special în cazul alăptării unui nou-născut sau a unui sugar născut prematur.

Nu au existat efecte asupra performanţei de reproducere sau a fertilităţii.

Perindopril arginină nu are o influență directă asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje, dar la unii pacienți pot apărea reacții individuale legate de scăderea tensiunii arteriale, în special la începutul tratamentului sau în cazul utilizării în asociere cu un alt medicament antihipertensiv.

Ca urmare, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi afectată.

Profilul de siguranță al perindoprilului este în concordanță cu profilul de siguranță al inhibitorilor

ECA:

Cele mai frecvente evenimente adverse raportate în studiile clinice și observate cu perindopril sunt:

amețeli, cefalee, parestezii, vertij, tulburări de vedere, tinitus, hipotensiune arterială, tuse, dispnee, dureri abdominale, constipație, diaree, disgeuzie, dispepsie, greață, vărsături, prurit, erupții cutanate tranzitorii, crampe musculare și astenie.

Următoarele reacții adverse au fost observate în timpul studiilor clinice și/sau după punerea pe piață cu perindopril și au fost clasificate la următoarea frecvență: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 și < 1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/00 și < 1/100); rare (≥ 1/10 000 și <1/00); foarte rare (< 1/10000); cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Clasificarea MedDRA pe Reacţii adverse Frecvenţă aparate, sisteme şi organe

Tulburări hematologice şi Eozinofilie Mai puţin frecvente* limfatice Agranulocitoză sau pancitopenie Foarte rare

Scădere a valorii hemoglobinei şi scădere Foarte rare a hematocritului

Leucopenie/neutropenie Foarte rare

Anemie hemolitică la pacienţi cu deficit Foarte rare congenital de G-6PDH (vezi pct. 4.4)

Trombocitopenie Foarte rare

Tulburări endocrine Sindromul secreției inadecvate a Rare hormonului antidiuretic (SIADH)

Tulburări metabolice şi de Hipoglicemie (vezi pct. 4.4 și pct. 4.5) Mai puţin frecvente* nutriţie Hiperkaliemie, reversibilă după Mai puţin frecvente* întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4)

Hiponatriemie Mai puţin frecvente*

Tulburări psihice Tulburări ale dispoziţiei Mai puţin frecvente

Tulburări ale somnului Mai puţin frecvente

Depresie Mai puţin frecvente

Tulburări ale sistemului nervos Ameţeli Frecvente

Cefalee Frecvente

Parestezii Frecvente

Vertij Frecvente

Somnolenţă Mai puţin frecvente*

Sincopă Mai puţin frecvente*

Confuzie Foarte rare

Tulburări oculare Tulburări de vedere Frecvente

Tulburări acustice şi vestibulare Tinitus Frecvente

Tulburări cardiace Palpitaţii Mai puţin frecvente*

Tahicardie Mai puţin frecvente*

Angină pectorală (vezi pct. 4.4) Foarte rare

Aritmie Foarte rare

Infarct miocardic, posibil secundar Foarte rare hipotensiunii arteriale excesive la pacienţii cu risc crescut (vezi pct. 4.4)

Tulburări vasculare Hipotensiune arterială (şi reacţii induse de Frecvente hipotensiunea arterială)

Vasculită Mai puţin frecvente*

Hiperemie tranzitorie a feței și gâtului Rare

Accident vascular cerebral, posibil Foarte rare secundar hipotensiunii arteriale excesive la pacienţii cu risc crescut (vezi pct. 4.4)

Fenomen Raynaud Cu frecvenţă necunoscută

Tulburări respiratorii, Tuse Frecvente toracice şi mediastinale Dispnee Frecvente

Bronhospasm Mai puţin frecvente

Pneumonie eozinofilică Foarte rare

Rinită Foarte rare

Tulburări gastro-intestinale Durere abdominală Frecvente

Constipaţie Frecvente

Diaree Frecvente

Disgeuzie Frecvente

Dispepsie Frecvente

Greaţă Frecvente

Vărsături Frecvente

Xerostomie Mai puţin frecvente

Pancreatită Foarte rare

Tulburări hepatobiliare Hepatită citolitică sau colestatică (vezi Foarte rare pct. 4.4)

Afecţiuni cutanate şi ale Prurit Frecvente ţesutului subcutanat Erupţii cutanate tranzitorii Frecvente

Urticarie (vezi pct. 4.4) Mai puţin frecvente

Angioedem al feţei, extremităţilor, Mai puţin frecvente buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui (vezi pct. 4.4)

Reacţii de fotosensibilitate Mai puţin frecvente*

Pemfigoid Mai puţin frecvente*

Hiperhidroză Mai puţin frecvente

Agravare a psoriazisului Rare*

Eritem polimorf Foarte rare

Tulburări musculo-scheletice şi Crampe musculare Frecvente ale ţesutului conjunctiv Artralgii Mai puţin frecvente*

Mialgii Mai puţin frecvente*

Tulburări renale şi ale căilor Insuficienţă renală Mai puţin frecvente urinare Anurie/oligurie Rare

Insuficienţă renală acută Rare

Tulburări ale aparatului genital Disfuncţie erectilă Mai puţin frecvente şi sânului

Tulburări generale şi la nivelul Astenie Frecvente locului de administrare Dureri toracice Mai puţin frecvente*

Stare generală de rău Mai puţin frecvente*

Edem periferic Mai puţin frecvente*

Pirexie Mai puţin frecvente*

Investigaţii diagnostice Creştere a uremiei Mai puţin frecvente*

Creştere a creatininemiei Mai puţin frecvente*

Creştere a bilirubinemiei Rare

Creștere a valorilor enzimelor hepatice Rare

Leziuni, intoxicaţii şi Căderi Mai puţin frecvente* complicaţii legate de procedurile utilizate

* Frecvenţa calculată din studiile clinice pentru evenimentele adverse detectate în urma raportărilor spontane

În timpul perioadei de randomizare a studiului EUROPA au fost colectate numai evenimentele adverse grave. Câţiva pacienţi au prezentat evenimente adverse grave: 16 (0,3%) dintre cei 6122 pacienţi trataţi cu perindopril şi 12 (0,2%) dintre cei 6107 pacienţi la care se administrează placebo. La pacienţii trataţi cu perindopril, hipotensiunea arterială a fost observată la 6 pacienţi, angioedemul la 3 pacienţi şi stop cardiac subit la 1 pacient. Mai mulţi pacienţi au întrerupt tratamentul din cauza tusei, hipotensiunii arteriale sau altor intoleranţe la perindopril, comparativ cu placebo, respectiv 6,0% (n=366), comparativ cu 2,1% (n=129).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: http://www.anm.ro

Sunt disponibile date limitate privind supradozajul la om. Simptomele asociate cu supradozajul inhibitorilor ECA pot include hipotensiune arterială, șoc circulator, tulburări electrolitice, insuficiență renală, hiperventilație, tahicardie, palpitații, bradicardie, amețeli, anxietate și tuse.

Tratamentul recomandat în caz de supradozaj este perfuzia intravenoasă cu soluție de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%). Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie plasat în decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate. Dacă este disponibil, poate fi luat în considerare și tratamentul cu angiotensină II în perfuzie și/sau administrare intravenoasă de catecolamine. Perindoprilul poate fi eliminat din circulaţia sistemică prin hemodializă (vezi pct. 4.4). Utilizarea unui stimulator cardiac este indicată pentru bradicardia rezistentă la tratament. Semnele vitale, concentraţiile serice ale electroliților și concentrațiile serice ale creatininei trebuie monitorizate continuu.

Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai ECA, simpli;

Codul ATC: C09AA04.

Perindoprilul este un inhibitor al enzimei care transformă angiotensina I în angiotensină II (Enzima de

Conversie a Angiotensinei ECA). Enzima de conversie, sau kinaza, este o exopeptidază care permite conversia angiotensinei I în angiotensină II cu efect vasoconstrictor, dar produce şi degradarea bradikininei, o substanţă vasodilatatoare, în heptapeptidă inactivă. Inhibarea ECA determină o reducere a angiotensinei II din plasmă, care conduce la creşterea activităţii reninei plasmatice (prin inhibarea feedback-ului negativ al eliberării de renină) şi scade secreţia de aldosteron. Deoarece ECA inactivează bradikinina, inhibarea ECA determină, de asemenea, creşterea activităţii sistemului kinină-kalikreină circulant şi local (şi astfel activarea sistemului prostaglandinelor). Este posibil ca acest mecanism să contribuie la acţiunea inhibitorilor ECA de scădere a tensiunii arteriale şi este responsabil parţial pentru anumite reacţii adverse (de exemplu, tuse).

Perindoprilul acţionează prin metabolitul său activ, perindoprilat. In vitro, ceilalţi metaboliţi nu prezintă inhibarea activităţii ECA.

Perindoprilul este activ în toate stadiile hipertensiunii arteriale: uşoară, moderată sau severă; se observă o scădere a tensiunii arteriale sistolice şi diastolice atât în clinostatism cât şi în ortostatism.

Perindoprilul scade rezistenţa vasculară periferică, determinând scăderea tensiunii arteriale.

În consecinţă, creşte fluxul sanguin periferic, dar nu are efect asupra frecvenţei cardiace.

De regulă, fluxul sanguin renal creşte, în timp ce rata de filtrare glomerulară (RFG) este de obicei neschimbată.

Efectul antihipertensiv este maxim între 4 şi 6 ore de la administrarea unei doze unice şi este susţinut pe o perioadă de cel puţin 24 ore: efectul antihipertensiv înainte de doza următoare este de 87-100% din efectul maxim.

Scăderea tensiunii arteriale apare rapid. La pacienţii care răspund la tratament, normalizarea tensiunii arteriale este atinsă într-o lună şi este menţinută fără apariţia tahifilaxiei.

Întreruperea tratamentului nu determină efect de rebound. Perindopril scade hipertrofia ventriculară stângă.

S-a demonstrat că, la om, perindoprilul are proprietăţi vasodilatatoare. Ameliorează elasticitatea arterelor mari şi scade raportul medie: lumen din arterele mici.

Terapia adjuvantă cu un diuretic tiazidic determină un efect sinergic de tip aditiv. Asocierea dintre un inhibitor al ECA şi o tiazidă scade, de asemenea, riscul de hipokaliemie indus de tratamentul diuretic.

Insuficienţă cardiacă (numai perindopril arginină 5 mg)

Perindoprilul reduce travaliul cardiac prin reducerea presarcinii şi postsarcinii. Studiile la pacienţi cu insuficienţă cardiacă au demonstrat ‒ scăderea presiunilor de umplere a ventriculului stâng şi drept, ‒ scăderea rezistenţei vasculare periferice totale, ‒ creşterea debitului cardiac şi îmbunătăţirea indexului cardiac.

În studii comparative, prima administrare a dozei de 2,5 mg de perindopril arginină la pacienţi cu insuficienţă cardiacă uşoară până la moderată nu a fost asociată cu o scădere semnificativă a tensiunii arteriale, în comparaţie cu placebo.

Studiul EUROPA a fost un studiu clinic multicentric, internaţional, randomizat, dublu-orb, placebo-controlat pe o durată de 4 ani.

În studiu au fost incluşi 12218 pacienţi cu vârsta peste 18 ani, randomizaţi, la care s-a administrat perindopril terţ-butilamină 8 mg (echivalent cu perindopril arginină 10 mg) ( n=6110) sau cu placebo (n=6108).

Studiul populaţional a evidenţiat boală coronariană fără niciun simptom clinic de insuficienţă cardiacă.

În general, 90% dintre pacienţi au avut în antecedente un infarct miocardic şi/sau revascularizare coronariană. Majoritatea pacienţilor au utilizat medicaţia de studiu alături de terapia convenţională, incluzând antiagregante plachetare, hipolipemiante şi beta-blocante.

Principalele criterii de evaluare a eficacităţii au fost mortalitatea de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic nonletal şi/sau stop cardiac resuscitat cu succes. Tratamentul cu perindopril terţ-butilamină 8 mg (echivalent cu perindopril arginină 10 mg) o dată pe zi a determinat o reducere absolută semnificativă a evenimentelor cu 1,9% ( reducere a riscului relativ cu 20%, (95% IÎ [ 9,4; 28,6] - p<0,001).

La pacienţii cu antecedente de infarct miocardic şi/sau revascularizare s-a observat o reducere absolută de 2,2% corespunzătoare unei reduceri relative a riscului (RRR) de 22,4% (95%IÎ [12,0; 31,6] - p<0,001) în apariţia evenimentelor în comparaţie cu placebo.

Siguranța și eficacitatea perindoprilului la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.

Într-un studiu clinic non-comparativ, deschis, efectuat la 62 copii cu vârste între 2 și 15 ani, cu hipertensiune arterială și rată de filtrare glomerulară > 30 ml/min/1,73 m2, pacienților li s-a administrat perindopril în doza medie de 0,07 mg/kg. Doza a fost individualizată în funcție de profilul pacientului și de răspunsul tensiunii arteriale, până la o doză maximă de 0,135 mg/kg/zi.

59 pacienți au încheiat perioada de trei luni, iar 36 pacienți au încheiat perioada de prelungire a studiului, adică au fost urmăriți cel puțin 24 luni (durata medie a studiului: 44 luni).

Tensiunea arterială sistolică și cea diastolică au rămas stabile de la includere până la ultima evaluare, la pacienții tratați anterior cu alte tratamente antihipertensive, și au scăzut la pacienții fără tratament anterior.

Mai mult de 75% dintre copii au avut tensiunea arterială sistolică și cea diastolică sub a 95-a percentilă la ultima evaluare. Siguranța a fost în concordanță cu profilul de siguranță cunoscut al perindoprilului.

Date provenite din studii clinice privind blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (Ongoing Telmisartan Alone and in combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat cu telmisartan administrat în monoterapie sau în ascociere cu ramipril) și VA NEPHRON-D (The

Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat, efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA și a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.

ONTARGET a fost un studiu efectual la pacienții cu antecedente de afecțiune cardiovasculară sau cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoțite de dovezi ale afectării de organ. VA

NEPHRON-D a fost un studiu efectuat la pacienții cu diabet zaharat de tip 2 și nefropatie diabetică.

Aceste studii nu au evidențiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale și/sau cardiovasculare sau asupra mortalității, în timp de s-a observat un risc crescut de hiperkalemie, afectare renală acută și/sau hipotensiune arterială, comprativ cu monoterapia. Date fiind proprietățile lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alți inhibitori ai

ECA și blocanți ai receptorilor angiotensinei II.

Prin urmare, inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie administrați concomitent la pacienții cu nefropatie diabetică.

ALTITUDE ( Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease

Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienți cu diabet zaharat de tip 2, care au utilizat criterii finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) a fost un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienții cu diabet zaharat de tip 2 și afecțiune renală cronică, afecțiune cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariție a evenimentelor adverse. Decesul și accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliksiren, decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse și evenimentele adverse grave de interes (hiperkaliemie, hipotensiune arterială și afectarea funcției renale) au fost raportate mai frecvent în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo.

După administrare orală, perindoprilul este absorbit rapid, iar concentraţia plasmatică maximă este atinsă într-o oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică pentru perindopril este egal cu 1 oră.

Perindoprilul este un promedicament. 27% din doza de perindopril administrat ajunge în curentul sanguin ca metabolit activ, perindoprilat. În plus, pe lângă perindoprilatul activ, perindoprilul are alţi 5 metaboliţi, toţi inactivi. Concentraţia plasmatică maximă de perindoprilat este atinsă după 3-4 ore.

Ingestia de alimente scade conversia la perindoprilat şi, prin urmare, scade şi biodisponibilitatea, de aceea, perindopril arginină trebuie administrat pe cale orală, în priză unică, dimineaţa, înainte de masă.

S-a demonstrat o relaţie liniară între doza de perindopril şi concentraţia sa plasmatică.

Volumul de distribuţie este de aproximativ 0,2 l/kg pentru perindoprilatul liber. Legarea perindoprilatului de proteinele plasmatice este de 20%, în principal de enzima de conversie a angiotensinei, dar legarea este dependentă de concentraţia plasmatică.

Perindoprilatul este eliminat prin urină, iar timpul de înjumătăţire plasmatică al fracţiunii nelegate este de aproximativ 17 ore, rezultând starea de echilibru după 4 zile.

Eliminarea perindoprilatului este scăzută la pacienţii vârstnici, şi de asemenea la pacienţii cu insuficienţă cardiacă sau insuficienţă renală. Este de dorit ca ajustarea dozei în insuficienţa renală să se facă în funcţie de gradul de afectare renală (clearance al creatininei).

Clearance-ul perindoprilatului prin dializă este egal cu 70 ml/min.

Farmacocinetica perindoprilului este modificată la pacienţii cu ciroză: clearance-ul hepatic al moleculei parentale este redus la jumătate. Totuşi, cantitatea de perindoprilat formată nu este redusă şi de aceea, nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.2 și pct. 4.4).

În studiile de toxicitate orală după doze repetate (şobolan şi maimuţă), organul ţintă a fost rinichiul, cu afectare reversibilă. În studiile in vitro sau in vivo nu s-au observat efecte mutagene.

Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere (şobolan, şoarece, iepure şi maimuţă) nu au arătat semne de embriotoxicitate sau teratogenitate. Totuşi, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, ca şi clasă terapeutică, au determinat reacţii adverse asupra dezvoltării fetale tardive, inducând moarte fetală şi afecţiuni congenitale la rozătoare şi iepure: leziuni renale şi o creştere a mortalităţii peri- şi postnatale.

Fertilitatea nu a fost afectată la şobolanii de ambele sexe.

Nu s-au observat efecte carcinogene în studiile pe termen lung efectuate la şobolan şi şoarece.

Lactoză monohidrat

Amidon pregelatinizat

Amidonglicolat de sodiu

Dioxid de siliciu coloidal hidrofob

Stearat de magneziu

Hipromeloză 2910

Carbonat de calciu

Macrogol 3350

Trigliceride cu lanţ mediu

Talc

Lac de aluminiu galben de chinolină (E104)

Oxid galben de fer (E172)

Lac de aluminiu FCF albastru strălucitor (E133)

Oxid negru de fer (E172)

Nu este cazul.

18 luni

A se păstra la temperaturi sub 25 °C în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

Blistere din OPA-Al-PVC/Al sau PVC-PDVC alb/Al.

Pricoron 5 mg: 15, 30 sau 90 comprimate filmate

Pricoron 10 mg: 30 sau 90 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

ZENTIVA k.s.

U kabelovny 130, Dolní Měcholupy, 102 37 Praga 10,

Republica Cehă

14638/2022/01-06 14639/2022/01-04

Data primei autorizări: Septembrie 2022

Septembrie 2022