PRAZOLEX 1mg comprimate prospect medicament

PRAZOLEX 0,25 mg comprimate

PRAZOLEX 0,5 mg comprimate

PRAZOLEX 1 mg comprimate

Prazolex 0,25 mg

Fiecare comprimat conţine alprazolam 0,25 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 23,60 mg.

Prazolex 0,5 mg

Fiecare comprimat conţine alprazolam 0,5 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 23,60 mg.

Prazolex 1 mg

Fiecare comprimat conţine alprazolam 1 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 23,60 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat

Prazolex 0,25 mg

Comprimate de culoare albă sau aproape albă.

Prazolex 0,5 mg

Comprimate de culoare albă sau aproape albă, marcate cu un şanţ median de divizare pe una din feţe şi cu '05” pe cealaltă faţă.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Prazolex 1 mg

Comprimate de culoare albă sau aproape albă, marcate cu un şanţ median de divizare pe una din feţe.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Prazolex este indicat la pacienţii cu vârsta peste 18 ani pentru:

- tratamentul simptomatic al stărilor de anxietate moderat-severă;

- tratamentul stărilor de anxietate asociate cu depresie;

- profilaxia sau tratamentul tulburărilor de panică, cu sau fără agorafobie;

- profilaxie şi tratament în delirium tremens şi în sindromul de abstinenţă la alcoolici.

Doza optimă trebuie individualizată, în concordanţă cu caracterul şi severitatea simptomelor, dar şi cu vârsta şi cu celelalte boli asociate sau cu medicamentele pe care pacientul le utilizează deja.

Dacă apar reacţii adverse grave la administrarea dozei iniţiale, se impune reducerea dozei.

Tratamentul trebuie început cu cea mai mică doză eficace, iar doza maximă recomandată nu trebuie depăşită. La pacienţii care necesită doze mari, acestea trebuie crescute cu atenţie, pentru a evita apariţia reacţiilor adverse. Când sunt necesare doze mai mari, trebuie crescută mai întâi doza administrată seara.

În general, pacienţii care nu au primit anterior medicaţie psihotropă vor necesita doze mai mici decât cei aflaţi în tratament sau cei cu antecedente de alcoolism cronic. În principiu, se recomandă administrarea dozei minime eficace pentru a evita sedarea excesivă sau ataxia. Acest aspect este important în mod special la persoanele vârstnice sau debilitate.

Doza iniţială recomandată este de 0,75-1 mg alprazolam pe zi, administrată divizat, în 3 prize. Doza zilnică recomandată poate fi crescută în funcţie de necesităţi, fără a depăşi doza de 4 mg alprazolam pe zi, divizată în mai multe prize.

Doza iniţială recomandată este de 1,5 mg alprazolam pe zi, administrată divizat în 3 prize. Doza de întreţinere poate fi crescută în funcţie de necesităţi, fără a depăşi doza de 4,5 mg alprazolam pe zi, divizată în mai multe prize.

Doza iniţială recomandată este de 0,5 mg alprazolam, de 3 ori pe zi. Doza de întreţinere se ajustează în funcţie de răspunsul pacientului. Creşterile nu trebuie să depăşească 1 mg alprazolam la 3-4 zile.

Studiile clinice au arătat că doza medie zilnică este de 5-6 mg. În mod excepţional, un număr redus de pacienţi au necesitat doze de 10 mg pe zi. Se recomandă ca în timpul administrării de doze mari, acestea să fie divizate în 3-4 prize, pentru a menţine concentraţia plasmatică a alprazolamului suficient de mare şi pentru a preveni eventuala dezvoltare a toleranţei.

Pacienţi vârstnici, pacienţi debilitaţi, cu disfuncţii hepatice sau renale

Doza iniţială recomandată este de 0,5-0,75 mg alprazolam pe zi, administrată în 2-3 prize. La nevoie doza poate fi crescută, în funcţie de tolerabilitate. Doza iniţială trebuie scăzută dacă apar reacţii adverse.

Copii cu vârsta sub 18 ani

Deoarece siguranţa şi eficacitatea administrării medicamentului la pacienţii cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite, Prazolex se administrează numai adulţilor.

Datorită riscului de apariţie al sindromului de sevraj, trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului cu alprazolam. Tratamentul se întrerupe treptat, cu reducerea progresivă a dozelor. Se recomandă ca doza zilnică de alprazolam să nu fie scăzută cu mai mult de 0,5 mg la fiecare 3 zile. La unii pacienţi poate fi necesară o scădere mai lentă.

Tratamentul în stările de anxietate trebuie să fie cât mai scurt posibil. Necesitatea tratamentului trebuie reevaluată periodic, iar prelungirea lui trebuie bine evaluată, mai ales dacă simptomele sunt uşoare şi tratamentul medicamentos poate fi evitat.

În general, durata totală a tratamentului nu trebuie să depăşească 8-12 săptămâni, incluzând şi perioada de scădere progresivă a dozei.

Au existat şi situaţii în care pacienţii au fost trataţi eficace cu alprazolam timp de 8 luni, cum ar fi tulburările de panică şi afecţiunile asociate acestora.

În anumite cazuri este necesară prelungirea tratamentului, dar decizia trebuie luată numai după reevaluarea pacientului de către un specialist. Medicii trebuie să fie conştienţi de faptul că, la fel ca şi în cazul altor benzodiazepine, utilizarea îndelungată la unii pacienţi poate duce la dependenţă (vezi pct. 4.4).

- Hipersensibilitate la substanța activă, alte benzodiazepine sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1.

- Insuficienţă respiratorie severă.

- Sindrom de apnee în somn.

- Insuficienţă hepatică severă (risc de encefalopatie).

- Miastenia gravis.

Fenomene de sevraj

În cazul unei scăderi prea rapide a dozei sau la oprirea bruscă a tratamentului cu benzodiazepine, inclusiv cu alprazolam, s-au înregistrat reacţii adverse de tip rebound sau sevraj (vezi pct. 4.8). Ca urmare, tratamentul trebuie întrerupt treptat, cu reducerea progresivă a dozelor (vezi pct. 4.2), mai ales la pacienţii epileptici.

Aceste semne şi simptome, în special cele grave, sunt înregistrate mai ales la pacienţii care au urmat terapie prelungită cu doze excesive.

Manifestări de sevraj s-au înregistrat însă şi la întreruperea bruscă a tratamentului administrat în dozele recomandate. Când medicamentul este întrerupt brusc la pacienţii care asociază tulburări de panică sau afecţiuni înrudite, simptomele date de recurenţa atacurilor de panică pot mima manifestările de sevraj.

Tratamentul cu benzodiazepine poate să determine dezvoltarea dependenţei fizice şi psihice. Factorii favorizanţi sunt: durata lungă a tratamentului, dozele mari, existenţa unei dependenţe medicamentoase sau non-medicamentoase în antecedente (de exemplu alcoolism cronic, toxicomanie). Din această cauză administrarea produsului trebuie făcută cu precauţie specială la pacienţii cu antecedente de dependenţă medicamentoasă şi de alcoolism.

În anumite situaţii, benzodiazepinele se utilizează în mod ocazional sau tranzitor, de aceea, perioada de administrare este scurtă. Uneori, starea pacientului impune prelungirea terapiei. Oportunitatea utilizării pe termen lung a benzodiazepinelor trebuie reevaluată periodic de către medic în funcţie de particularităţile pacientului. Utilizarea îndelungată va genera în mod cert dependenţă psihică.

Toleranţă

Anumite efecte ale benzodiazepinelor se pot modifica în timpul administrării de lungă durată, datorită dezvoltării toleranţei. Toleranţa a fost demonstrată pentru efectul sedativ, dar nu şi pentru cel anxiolitic.

Reacţii paradoxale

La anumiţi pacienţi, îndeosebi la vârstnici, administrarea benzodiazepinelor poate să provoace reacţii paradoxale: nelinişte, agitaţie, iritabilitate, agresivitate, delir, furie, coşmaruri, halucinaţii, fenomene psihotice, comportament inadecvat şi alte tulburări de comportament (a se vedea pct. 4.8). În aceste situaţii, tratamentul trebuie oprit.

Un fenomen caracteristic este apariţia amneziei anterograde, în primele ore după administrare.

Efectele aditive trebuie avute în vedere la asocierea alprazolamului cu alcool etilic, hipnotice sau alte tranchilizante (vezi pct. 4.5).

Benzodiazepinele și medicamentele înrudite trebuie utilizate cu prudenţă la vârstnici datorită riscului de sedare și/sau slăbiciune musculo-scheletală, care pot favoriza căderile, cu consecinţe deseori grave la această populație. La pacienţii vârstnici și/sau debilitaţi se recomandă urmărirea principiului general de utilizare a dozei minime eficace pentru a preveni dezvoltarea ataxiei şi sedarea excesivă.

La pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică este necesară reducerea dozelor (vezi pct. 4.2).

În caz de insuficienţă respiratorie, trebuie luat în considerare efectul deprimant central al benzodiazepinelor.

Se recomandă precauţie în cazul tratamentului pacienţilor cu glaucom cu unghi închis (benzodiazepinele pot avea acţiune anticolinergică).

Benzodiazepinele nu trebuie utilizate în monoterapie pentru tratamentul depresiilor şi al psihozelor, deoarece pot să mascheze simptomele acestor afecţiuni şi pot favoriza actele suicidare.

Tulburările de panică au fost asociate cu depresii majore primare sau secundare şi creşterea incidenţei sinuciderilor la pacienţii netrataţi. De aceea, în cazul tratamentului cu doze mari de alprazolam al pacienţilor cu tulburări de panică, se recomandă aceleaşi precauţii ca şi în cazul tratamentelor cu alte medicamente psihotrope al pacienţilor cu depresie sau al celor cu ideaţie suicidară.

Prazolex conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Asocierea cu alcool etilic nu este recomandată deoarece accentuează efectul sedativ al alprazolamului.

Benzodiazepinele, printre care şi alprazolamul, produc efecte deprimante aditive la nivelul sistemului nervos central (SNC) în condiţiile administrării concomitente cu medicamente antipsihotice, hipnotice, alte anxiolitice/sedative, antidepresive, analgezice opioide, anticonvulsivante, anestezice, antihistaminice H1. Aceste asocieri necesită prudenţă.

Interacţiuni farmacocinetice se produc în condiţiile administrării alprazolamului simultan cu medicamente care interferă cu metabolizarea sa. Compuşii care inhibă anumite enzime hepatice (mai ales citocromul P450 CYP3A4) pot creşte concentraţia plasmatică şi efectul alprazolamului.

Alprazolamul nu se administrează concomitent cu ketoconazol, itraconazol şi alte antimicotice de tip azolic.

Administrarea simultană de nefazodonă, fluvoxamină şi cimetidină impune prudenţă şi eventual reducerea dozelor.

Administrarea concomitentă cu fluoxetină, propoxifen, contraceptive orale, sertralină, diltiazem sau antibiotice macrolide (eritromicină, troleandomicină) se va face cu prudenţă.

Interacţiunile dintre alprazolam şi inhibitorii proteazei HIV (de exemplu ritonavir) sunt complexe şi dependente de timp. Dozele mici de ritonavir au determinat o reducere semnificativă a clearance-ului alprazolamului, o creştere a timpului de înjumătăţire plasmatică şi o amplificare a efectelor clinice. Cu toate acestea, după administrarea îndelungată de ritonavir, reducerea clearance-ului alprazolamului este contracarată de inducţia CYP3A. Această interacţiune impune ajustarea dozei de alprazolam sau întreruperea administrării acestuia.

Nu s-au observat efecte asupra timpului de protrombină şi asupra concentraţiei plasmatice a warfarinei, în cazul administrării concomitente cu alprazolam.

Benzodiazepinele traversează bariera feto-placentară. Copiii femeilor care utilizează benzodiazepine în timpul sarcinii pot prezenta malformaţii. Acest efect nu a fost cuantificat în cazul alprazolamului. În cazul administrării medicamentului în ultimul trimestru de sarcină sau în timpul naşterii, nou-născutul poate prezenta hipotermie, hipotonie şi deprimare respiratorie. Copiii mamelor care utilizează benzodiazepine în mod cronic în timpul sarcinii pot prezenta în perioada post-natală dependenţă fizică şi fenomene de sevraj.

Utilizarea benzodiazepinelor nu este recomandată în sarcina posibilă sau confirmată. Dacă alprazolamul este prescris pacientelor de vârstă fertilă, aceastea trebuie avertizate să ceară sfatul medicului, dacă doresc să rămână însărcinate sau dacă au rămas gravide, astfel încât medicul să poată decide oprirea terapiei.

Deoarece benzodiazepinele se excretă în laptele matern (şi determină sedare şi probleme de nutriţie la nou-născuţi), utilizarea lor nu este recomandată în timpul alăptării.

Similar altor medicamente active la nivelul SNC, este posibilă apariţia de reacţii adverse ale sistemului nervos central (somnolenţă, ameţeli), de aceea pacienţii care utilizează alprazolam trebuie atenţionaţi să fie precauţi în privinţa capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, mai ales la începutul tratamentului şi în perioadele de creştere a dozei, şi să nu efectueze astfel de activităţi până la dispariţia acestor reacţii.

Apariţia reacţiilor adverse depinde de sensibilitatea individuală a pacientului şi de doza administrată.

Reacţiile adverse potenţiale se observă , de regulă, la iniţierea tratamentului şi cel mai adesea dispar la continuarea ei sau după scăderea dozei.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100), rare (≥1/10000, <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

- Agranulocitoza este rară.

- Rareori s-au observat reacţii alergice sau anafilactice.

- Hiperprolactinemia s-a observat rar.

- Rar, s-a observat anorexie.

- Creşterea apetitului alimentar.

- Au fost observate depresie, insomnie, nervozitate/anxietate, confuzie.

- Au fost observate rar sau în mod excepţional: manifestări de tip paranoia, depersonalizare, halucinaţii.

- Sunt foarte frecvent raportate somnolenţa şi ameţelile.

- Mai rar s-au observat: cefalee, tremor, amnezie, tulburări de concentrare, lipsă de coordonare.

- Rar sau în mod excepţional au fost observate: distonie, ataxie, slăbiciune musculară, tulburări motorii, epilepsie, tulburări de vorbire.

Alte reacţii adverse asociate cu terapia benzodiazepinică: reacţii paradoxale cum ar fi iritabilitate, excitaţie, furie, comportament agresiv sau ostil, agitaţie, nervozitate, anxietate sau insomnie. În multe cazuri pacienţii utilizau concomitent şi alte medicamente cu acţiune la nivelul SNC şi/sau aveau o afecţiune psihiatrică preexistentă. Un studiu a sugerat că pacienţii cu risc de a dezvolta aceste reacţii adverse sunt cei cu tulburare de personalitate de tip border-line, cu antecedente de comportament violent sau agresiv, alcoolism şi dependenţă de droguri. La pacienţii cu tulburare de stres posttraumatic au fost raportate iritabilitate, ostilitate şi gânduri intruzive în timpul întreruperii tratamentului cu alprazolam.

- Înceţoşarea vederii nu apare frecvent, iar creşterea presiunii intraoculare este rară.

- S-au raportat: constipaţie, diaree, greaţă, vărsături, xerostomie, sialoree.

- Rar s-au constatat: afectarea funcţiei hepatice, colestază sau icter.

- Au fost observate, dar cu incidenţă mai mică, cazuri de reacţii cutanate.

- Rar, s-au observat incontinenţă sau retenţie urinară.

- Rar, au apărut: disfuncţie sexuală, tulburări menstruale şi ovulatorii sporadice, ginecomastie.

- Fatigabilitate.

- Creşterea sau pierderea în greutate.

În cazul utilizării unor doze mari, aşa cum se recomandă la pacienţii cu tulburări de panică, următoarele reacţii adverse s-au observat mai frecvent decât la administrarea placebo: sedare, somnolenţă, fatigabilitate, ataxie, incoordonare şi dizartrie. S-au mai observat, dar cu o incidenţă mai mică: tulburări ale dispoziţiei, simptome gastro-intestinale, dermatită, tulburări de memorie, disfuncţie sexuală, perturbări cognitive şi confuzie.

Alte reacţii adverse datorate utilizării benzodiazepinelor: dependenţă fizică şi psihică, cu simptome de sevraj.

Odată ce s-a instalat dependenţa, întreruperea bruscă a tratamentului se poate însoţi de manifestări de sevraj. Acestea pot varia de la cefalee, dureri musculare, anxietate extremă, tensiune psihică, agitaţie, confuzie, iritabilitate, până la derealizare, depersonalizare, tulburări auditive, rigiditate şi parestezii la nivelul membrelor, hipersensibilitate la lumină, zgomot sau contact fizic, halucinaţii sau crize convulsive.

De asemenea, la oprirea terapiei se pot înregistra fenomene de rebound, cum ar fi insomnia, anxietatea şi modificări ale dispoziţiei.

Simptomele grave se observă în mod special la persoanele care au urmat terapie cu doze mari pe perioade lungi de timp. Totuşi, s-au înregistrat manifestări de sevraj şi la întreruperea bruscă a medicamentului administrat timp scurt. În consecinţă, se recomandă oprirea terapiei prin scăderea progresivă a dozelor. Doza zilnică de alprazolam trebuie redusă cu cel mult 0,5 mg la fiecare 3 zile. La anumiţi pacienţi este necesară o scădere şi mai lentă a dozelor (vezi pct. 4.2).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Manifestările de supradozaj cu alprazolam reprezintă o amplificare a efectelor sale farmacologice şi includ ataxie, somnolenţă, tulburări de vorbire, comă şi deprimare respiratorie. Deşi de regulă supradozajul unei benzodiazepine nu are consecinţe letale, trebuie avută întotdeauna în vedere posibilitatea asocierii cu alţi agenţi de tipul alcoolului etilic sau barbituricelor, precum şi patologia preexistentă. Tratamentul va fi adaptat în consecinţă.

Terapia supradozajului constă în principal în susţinerea funcţiilor respiratorie şi cardio-vasculară. În cazul comei, tratamentul este mai ales simptomatic şi vizează prevenirea complicaţiilor. Pentru prevenirea deshidratării este necesară administrarea intravenoasă de lichide. Dacă pacientul a utilizat concomitent mai multe sedative, susţinerea funcţiilor vitale este esenţială. Imediat după ingestie se recomandă lavajul gastric şi/sau administrarea de cărbune activat. Ulterior se poate administra un diuretic osmotic. Efectele ingerării unei doze foarte mari pot persista timp îndelungat. Forţarea diurezei şi hemodializa au o utilitate limitată. În cazul supradozajului grav soldat cu stare comatoasă sau insuficienţă respiratorie, se poate administra ca antidot flumazenil intravenos.

Utilizarea flumazenilului ca antidot este contraindicată în următoarele situaţii:

- administrarea concomitentă de antidepresive triciclice;

- administrarea concomitentă de medicamente cu potenţial convulsivant;

- anomalii EKG de tipul lărgirii complexului QRS sau prelungirii intervalului QT (modificări care sugerează folosirea concomitentă de antidepresive triciclice).

Grupa farmacoterapeutică: anxiolitice, derivaţi de benzodiazepine, codul ATC: N05BA12.

Alprazolamul este un derivat benzodiazepinic cu durată de acţiune scurtă - medie, acţionând la toate nivelele SNC prin inhibiţie, care, în funcţie de doză, duce de la sedare uşoară până la somn şi apoi la comă. Benzodiazepinele facilitează acţiunea acidului gama-aminobutiric (GABA), care este principalul neurotransmiţător inhibitor la nivelul creierului şi mediază inhibiţia post- şi presinaptică în toate ariile SNC.

Comparativ cu alte benzodiazepine, alprazolamul are efect marcat în controlul anxietăţii şi stărilor de panică, dar păstrează efectele miorelaxante, anticonvulsivante şi sedativ-hipnotice.

Alprazolamul este rapid şi bine absorbit din tractul gastro-intestinal după administrare orală, atingând concentraţia plasmatică maximă după 1-2 ore. Concentraţia plasmatică constantă este atinsă în 2-3 zile.

Alprazolamul traversează bariera feto-placentară şi se excretă în laptele matern.

In vitro, alprazolamul se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 80%. După doze repetate se observă o acumulare nesemnificativă.

Alprazolamul este metabolizat în special prin oxidare. Principalii săi metaboliţi sunt alfa-hidroxi-alprazolamul şi o benzofenonă derivată din alprazolam. Concentraţiile plasmatice ale acestor metaboliţi sunt extrem de mici. Activitatea biologică a alfa-hidroxi-alprazolamului este aproximativ jumătate din cea a alprazolamului. Metabolitul benzofenonic este practic inactiv.

Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 12-15 ore, iar la pacienţii vârstnici de aproximativ 16 ore.

Metaboliţii au timpi de înjumătăţire plasmatică asemănători alprazolamului.

Alprazolamul şi metaboliţii săi sunt excretaţi mai ales pe cale urinară.

În cadrul unor studii desfăşurate pe durata a 2 ani la şobolani cărora li s-au administrat 30 mg alprazolam/kg şi zi (de 150 de ori mai mult decât doza zilnică maximă recomandată la om) şi la şoareci cărora li s-au administrat 10 mg alprazolam/kg/zi (de 50 de ori mai mult decât doza zilnică maximă recomandată la om), nu au fost observate efecte carcinogene.

În cadrul testelor efectuate pe micronucleii de şobolan cu alprazolam în doze până la 100 mg/kg, adică de 500 de ori mai mare decât doza zilnică maximă recomandată la om (10 mg), medicamentul nu a avut efecte mutagene. Alprazolamul nu a indus efecte mutagene nici în cadrul testelor de lezare a

ADN/eluţie alcalină in vitro sau al testului Ames.

Efecte asupra fertilităţii şi asupra funcţiei de reproducere

Alprazolamul în doze până la 5 mg/kg şi zi (de 25 de ori mai mult decât doza zilnică maximă recomandată la om - 10 mg) nu a afectat fertilitatea la şobolan.

Lactoză monohidrat

Amidon de porumb

Celuloză microcristalină

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Stearat de calciu

Nu este cazul.

Prazolex 0,25 mg 3 ani

Prazolex 0,5 mg 2 ani

Prazolex 1 mg 3 ani

A se păstra la temperaturi sub 25 °C, în ambalajul original.

Prazolex 0,25 mg

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.

Prazolex 0,5 mg

Cutie cu 2 blistere din PVC/PVDC/Al a câte 15 comprimate.

Prazolex 1 mg

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.

Fără cerinţe speciale.

Gedeon Richter România S.A.

Str. Cuza Vodă Nr. 99-105, 540306 Târgu-Mureş, România

9551/2016/01 9552/2016/01 9553/2016/01

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Decembrie 2016

Decembrie 2016

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale: http://www.anm.ro/.