PETINIMID 250mg capsule moi prospect medicament

Petinimid 250 mg capsule moi

O capsulă moale conţine etosuximidă 250 mg.

Excipienţi cu efect cunoscut: etil p-hidroxibenzoat de sodiu 0,725 mg, propil p-hidroxibenzoat de sodiu (E 217) 0,36 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Capsulă moale

Capsule gelatinoase moi, de culoare bej

Crize convulsive generalizate de tip absenţe (micul rău epileptic).

La pacienţii cu crize convulsive de tip mixt, etosuximida este utilizată pentru tratamentul componentei de tip micul rău epileptic.

Etosuximida poate fi folosită în combinaţie cu alte anticonvulsivante pentru obţinerea unui tratament eficient al crizelor convulsive de tip mixt.

Dozajul Petinimid depinde de tabloul clinic, de răspunsul individual al pacientului şi de tolerabilitate.

Tratamentul începe prin administratrea unei doze mici, urmată de creşteri treptate ale acesteia.

Adulți, pacienți vârstnici (>65 ani) și copii cu vârsta mai mare de 6 ani

Tratamentul trebuie început cu o doză mică - 500 mg pe zi, cu creșteri de 250 mg (1 capsulă) la fiecare 5-7 zile până la obținerea controlului crizelor care, în general, se atinge la 1000-1500 mg pe zi. Ocazional, pot fi necesare 2000 mg pe zi, administrate în câteva prize.

Valorile plasmatice efective de etosuximidă sunt cuprinse între 40 și 100 g/ml (corespunzător la 280-700 mol/lînsă criteriul principal pentru stabilirea dozei trebuie să fie răspunsul clinic.

Timpul de înjumătățire plasmatică al etosuximidei este mai mare de 24 ore, însă este de preferat ca doza zilnică - în special dacă este mai mare - să fie împărțită în 2 sau 3 prize.

În general, copiii de vârstă școlară și adulții utilizează etosuximida sub formă de capsule.

Copiii cu vârsta mai mică de 6 ani și persoanele care nu pot înghiți capsulele trebuie să utilizeze etosuximidă sub formă de sirop.

Studiile clinice disponibile în prezent privind utilizarea etosuximidei la copii și adolescenți sunt descrise la pct. 5.1.

Etosuximida poate fi utilizată în combinaţie cu alte anticonvulsivante pentru un tratament eficient al crizelor convulsive de tip mixt (vezi pct. 4.4).

Pacienţi cu insuficienţă renală gravă

Pentru un clearance al creatininei mai mic de 10 mg/min este necesară reducerea dozelor.

Etosuximida este dializabilă. Ca urmare pacienţii care fac hemodializă necesită o doză suplimentară sau o schemă de tratament diferită. Pe parcursul unei şedinţe de dializă de 4 ore 39-52% din doza de etosuximidă administrată este eliminată.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică gravă

Dacă etosuximida este administrată pacienţilor cu insuficienţă hepatică gravă este necesară o atenţie sporită.

Este posibil să fie necesară o scădere a dozei.

Doza zilnică este divizată, de obicei, în două prize.

Capsulele trebuie înghiţite întregi, cu o cantitate suficientă de lichid, în timpul mesei.

Tratamentul cu antiepileptice este un tratament de lungă durată. Decizia privind iniţierea, durata şi încheierea tratamentului cu Petinimid trebuie luată de către un medic specialist şi cu experienţă în tratamentul epilepsiei.

Hipersensibilitate la substanţa activă, la alte succinimide sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Se administrează cu prudenţă în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică şi/sau renală.

La pacienţii care suferă de porfirie hepatică, etosuximida trebuie utilizată cu prudenţă.

La pacienţii care suferă de tulburări psihice/mentale (sau care au în antecedente astfel de tulburări), se recomandă prudenţă. Administrarea etosuximidei poate genera simptome de iritabilitate, agitaţie, stări de anxietate sau nelinişte, agresivitate, afectarea concentrării sau alte modificări mentale.

În crizele convulsive de tip mixt, etosuximida acţionează specific împotriva crizelor de tip micul rău epileptic. Pentru protecţia împotriva crizelor de tip marele tău epileptic (grand mal) poate fi necesară administrarea de alte anticonvulsivante în vederea obţinerii unor rezultate în tratamentul diferitelor tipuri de epilepsie.

Dacă etosuximida se utilizează în monoterapie pentru tratamentul crizelor convulsive de tip mixt, la unii pacienţi este posibil să crească frecvenţa crizelor convulsive de tip marele rău epileptic.

Se recomandă efectuarea regulată a testelor de urină şi ale funcţiei hepatice. În timpul tratamentului pe termen lung cu etosuximidă, ca şi în cazul altor anticonvulsivante, se recomandă efectuarea regulată a hemogramei deoarece au fost raportate cazuri de discrazie (uneori cu caractel letal) (vezi pct. 4.8). Aceste teste se efectuează iniţial (în timpul primului an de tratament) la intervale de 4 săptămâni, ce se cresc apoi (după 12 luni de tratament) la interval de jumătate de an.

Dacă numărul de leucocite scade sub 3500/m3 sau dacă procentul de granulocite este mai mic de 25% doza de Petinimid trebuie scăzută sau tratamentul trebuie întrerupt.

Este important să se verifice dacă pacienţii prezită simptome de lezare a măduvei spinării (de exemplu febră, dureri de gât, sângerări). Pacienţii trebuie avertizaţi despre posibilitatea apariţiei unor astfel de simptome.

Dacă apar reacţii cutanate de tip alergic sau modificări ale hemoleucogramei, administrarea de Petinimid trebuie întreruptă imediat (vezi pct. 4.8). În aceste cazuri, terapia anticonvulsivantă trebuie continuată fără întrerupere cu un agent care nu aparţine clasei succinimidelor.

Ca şi în cazul altor anticonvulsivante, modificarea dozei nu trebuie făcută brusc, ci prin creşteri sau scăderi treptate. Acest lucru se aplică şi în cazul adăugării sau întreruperii unui alt medicament. Întreruperea bruscă a tratamentului anticonvulsivant poate declanşa crize convulsive de tip absenţe (micul rău epileptic).

În general, scăderea dozei şi ulterior întreruperea tratamentului cu etosuximidă trebuie luate în consideraţie după cel puţin 2-3 ani de lipsă a crizelor convulsive. Întreruperea trebuie realizată prin scăderea treptată a dozei pe parcursul a 4-8 săptămâni. În cazul copiilor este permisă creşterea dozei în mod constant odată cu creşterea greutăţii; cu toate acestea, rezultatele EEG nu trebuie să se modifice în timpul acestui proces.

Epilepsia necesită în general tratament de lungă durată.

Tratamentul continuu poate duce la scăderea performanţelor, de exemplu copiii sau adolescenţii pot să aibă un randament mai scăzut la şcoală. Datele privind acest aspect sunt contradictorii în cazul etosuximidei şi nu indică clar dacă etosuximida poate avea un impact negativ.

În urma unei meta-analize a studiilor clinice randomizate controlate cu placebo în care s-au utilizat 11 medicamente antiepileptice diferite, s-a evidenţiat un risc uşor crescut de apariţie a ideaţiei suicidare şi comportamentului suicidar pentru pacienţii trataţi cu antiepileptice în diferite indicaţii.

Evenimentele de tip suicidar au avut loc în proporţii similare în cazul tuturor medicamentelor utilizate în studii şi în general s-au manifestat între săptămânile 2-24 de tratament.

Etosuximida nu a fost inclusă în această meta-analiză.

Mecanismul care a determinat apariţia acestui risc nu este cunoscut iar datele disponibile nu permit excluderea posibilităţii ca etosuximida să prezinte un risc crescut de apariţie a ideaţiei suicidare şi a comportamentului suicidar. Din acest motiv, pacienţii trebuie monitorizaţi în scopul identificării semnelor de ideaţie suicidară şi comportament suicidar şi trebuie avută în vedere iniţierea unui tratament adecvat.

Pacienţilor (şi îngrijitorilor acestora) trebuie să li se recomande să ceară sfatul medicului în cazul apariţiei semnelor de ideaţie suicidară şi comportament suicidar.

Acest medicament conţine parabeni (etilhidroxibenzoat de sodiu, propilhidroxibenzoat de sodiu), care pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Tratamentul combinat cu mai multe antiepileptice necesită precauţii speciale. În tratamentul crizelor convulsive de tip mixt, etosuximida este utilizată împotriva componentelor de tip micul rău epileptic.

Etosuximida poate fi combinată cu alte anticonvulsivante pentru obţinerea unui tratament eficient al diferitelor tipuri de epilepsie.

Cu toate acestea, deoarece etosuximida poate interacţiona cu alte antiepileptice utilizate concomitent, concentraţiile plasmatice ale acestor substanţe trebuie monitorizate la intervale regulate.

S-a demonstrat că etosuximida duce la creşterea concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.

Administrarea concomitentă cu carbamazepină creşte clearance-ul plasmatic al etosuximidei.

La majoritatea pacienţilor, s-a constatat o creştere sau o scădere a concentraţiilor plasmatice ale etosuximidei atunci când este administrată în combinaţie cu acid valproic.

S-a raportat interacţiunea între etosuximidă şi barbiturice (primidonă, fenobarbital, metilfenobarbital).

Administrarea concomitentă de etosuximidă şi isoniazidă poate duce la apariţia simptomelor psihotice sau a semnelor de supradozaj la etosuximidă.

Trebuie evitată administrarea concomitentă a etosuximidei cu alte medicamente cu efect sedativ asupra

SNC, deoarece efectul de sedare poate fi potenţat.

Consumul de alcool etilic trebuie evitat în timpul tratamentului cu etosuximidă.

Deşi etosuximida nu interferează cu activitatea enzimelor hepatice, este necesară precauţie la administrarea de contraceptivelor orale.

Eficacitatea contraceptivelor orale poate să fi redusă în cazul utilizării concomitente cu antiepileptice, printre care şi etosuximida.

Femeile de vârstă fertilă trebuie informate înainte de începerea tratamentului despre necesitatea planificării şi monitorizării unei sarcini. Pacientele aflate în tratament cu etosuximidă trebuie instruite să contacteze imediat medicul după ce sarcina a fost confirmată.

Etosuximida traversează bariera placentară. Nu a fost semnalată embriopatie specifică la femeile gravide în tratament cu etosuximidă în monoterapie. La femeile cu epilepsie s-a raportat o legătură între utilizarea de anticonvulsivante şi incidenţa crescută de malformaţii congenitale la nou-născuţi. La femeile gravide terapia combinată poate creşte riscul, astfel că este recomadată monoterapia.

În timpul sarcinii, mai ales în primele trei luni, orice medicament administrat prezintă un risc potenţial.

Abandonarea terapiei anticonvulsivante poate prezenta însă un risc mai mare, atât pentru mamă cât şi pentru copil. De aceea, este necesară evaluarea atentă a efectului terapeutic şi a riscurilor pe parcursul sarcinii.

Dozele trebuie menţinute cât mai reduse posibil, mai ales între zilele 20 şi 40 de sarcină. Este indicată monitorizarea concentraţiilor plasmatice de etosuximidă.

Tratamentul cu etosuximidă nu trebuie oprit în timpul sarcinii fără acordul medicului, deoarece întreruperea bruscă a tratamentului sau reducerea necontrolată a dozei poate duce la apariţia de crize convulsive epileptice la gravidă, care pot dăuna atât mamei cât şi fătului. Pacientele trebuie informate despre riscul crescut de apariţie a malformaţiilor la făt şi despre posibilitatea efectuării unui screening prenatal.

La planificarea şi în timpul unei sarcini se recomandă monitorizarea nivelelor de acid folic şi, dacă este necesar, suplimentarea de acid folic.

Pentru prevenirea unei posibile deficienţe de vitamina K1 la nou-născuţi, care se manifestă prin sângerare, suplimentarea de vitamina K1 poate să fie utilă în ultima lună de sarcină, deşi la nou-născuţi, posibilitatea apariţiei de hemoragii determinate de dificienţa de vitamina K1 este scăzută, având în vedere activitatea de inducere enzimatică minimă a etosuximidei.

Etosuximida este excretată în laptele matern. Concentraţia etosuximidei din laptele matern este de aproximativ 90% din cea atinsă în plasma maternă. Nou-născuţii au o excreţie normală a etosuximidei.

Decizia finală privind întreruperea alăptării în timpul tratamentului cu etosuximidă aparţine medicului.

Petinimid are un efect moderat asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.

Chiar dacă Petinimid este administrat conform recomandărilor, reacţia pacienţilor, respectiv capacitatea de a participa efectiv la traficul rutier sau de a folosi utilaje poate fi afectată. Efectele sunt şi mai pronunţate dacă se consumă concomitent şi alcool etilic.

Ca urmare, pacienţii trebuie să evite complet conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor sau efectuarea altor posibile activităţi periculoase, cel puţin în timpul fazei de initiere a tratamentului. Pentru fiecare caz în parte decizia va fi luată de către medicul curant care va lua în calcul reacţiile individuale şi dozele specifice utilizate.

Reacţiile adverse sunt grupate conform clasei de aparate, sisteme şi organe. În ceea ce priveşte incidenţa, sunt disponibile numai date incomplete, astfel că frecventa poate fi considerată numai într-o măsură limitată.

Clasificarea reacțiilor adverse are la bază următoarele categorii de frecvențe: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100, <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100); rare (≥1/10000, <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Cu frecvență necunoscută: eozinofilie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză şi anemie aplastică cu sau fără deprimarea măduvei osoase. Aceste anomalii sanguine pot fi asociate cu următoarele simptome timpurii: creşterea temperaturii, simptome similare gripei, modificarea ţesutului cutanat şi a mucoasei. Leucopenia poate fi tranzitorie, totuși a fost raportat un caz letal ca urmare a deprimării măduvei osoase, chiar dacă medicaţia a fost întreruptă (vezi pct. 4.4).

Cu frecvență necunoscută: reacţii alergice, urticarie şi alte reacţii ale ţesutului cutanat inclusiv erupţie cutanată eritematoasă cu senzaţie de mâncărime, sindrom Stevens-Johnson şi lupus eritematos sistemic.

Mai puţin frecvente: ocazional, la doze mari, scăderea apetitului şi scădere în greutate .

Cu frecvență necunoscută: iritabilitate, agitaţie, stări de anxietate sau nelinişte, agresivitate, incapacitate de concentrare sau alte modificări psihice, în special la pacienţii cu astfel de manifestări în antecedente (vezi pct. 4.4).

Foarte rare: În cazuri individuale, s-au raportat libidou crescut, psihoză paranoică şi depresie severă cu posibilitate de tendinţe suicidare.

Mai puţin frecvente: simptome neurosenzoriale cum sunt amorțeală, cefalee, ameţeli, hiperactivitate, euforie, iritabilitate, tulburări de mişcare sau de mers/ataxie şi somnolenţă sau insomnie.

Foarte rare: În cazuri individuale s-a raportat apariţia dischiineziei în primele 12 ore de tratament. Aceasta este de obicei reversibilă după întreruperea tratamentului cu etosuximidă sau administrarea de difenhidramină.

Cu frecvență necunoscută: simptome similare bolii Parkinson, fotofobie.

Cu frecvență necunoscută: miopie.

Mai puţin frecvente: La doze zilnice mari sau în cazul pacienţilor cu sensibilităţi gastrointestinale, pot să apară dispepsie, greaţă, vărsături, sughiţ, crampe, dureri epigastrice şi abdominale şi diaree. De asemenea, s-a raportat inflamarea limbii şi a vălului palatin. Aceste reacţii sunt de obicei trecătoare, rar grave şi în mod normal nu necesită întreruperea tratamentului.

Cu frecvență necunoscută: Etosuximida nu are efecte hepatotoxice directe, însă s-au raportat modificări ale valorilor funcţiei hepatice.

În cazul utilizării de etosuximidă s-a raportat apariţia porfiriei hepatice acute.

Foarte rare: sclerodermie, hirsutism.

Cu frecvență necunoscută: Etosuximida nu are efecte toxice directe asupra rinichilor, însă s-au raportat modificări ale valorilor funcţiei renale.

Cu frecvență necunoscută: sângerări vaginale.

Cu frecvență necunoscută: albuminurie, creşterea valorilor GOT şi a urobilinogenului.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe website-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

La evaluarea cazurilor de intoxicaţie trebuie luată în consideraţie posibilitatea ingerării mai multor medicamente (de exemplu tendinţă suicidară).

Simptomele de supradozaj sunt potenţate de administrarea concomitentă de alcool etilic şi alte substanţe care acţionează asupra SNC.

În caz de supradozaj se pot produce fatigabilitate, letargie, stări de depresie sau excitaţie şi uneori, într-un stadiu mai avansat, poate să apară şi iritabilitate.

Suplimentar pot să apară greaţă, vărsături şi deprimarea SNC, inclusiv comă şi deprimare respiratorie.

Nu s-a stabilit o legătură între toxicitatea şi concentraţiile plasmatice ale etosuximidei.

Intervalul terapeutic este între 40-100 μg/ml, deşi s-au raportat concentraţii de până la 150 μg/ml fără semne de toxicitate. În general, simptomele şi semnele de supradozaj apar la concentraţii plasmatice mai mari de 150 μg/ml. În cazurile de intoxicare, trebuie să fie luat în considerare timpul lung de înjumătăţire a etosuximidei (de până la 60 de ore la adulţi, aproximativ 30 de ore la copii).

Nu se cunoaşte un antidot specific. Tratamentul este simptomatic şi include inducerea vărsăturilor (cu excepţia pacienţilor cu tendinţă de pierdere a conştienţei, de comă sau care dezvoltă convulsii) sau spălături gastrice, administrarea de cărbune medicinal, hidratare prin perfuzie. Este necesară monitorizarea funcţiilor circulatorie şi respiratorie într-o secţie de terapie intensivă.

Deoarece etosuximida nu se leagă de proteinele plasmatice, hemodializa sau dializa peritoneală pot fi de folos. Diureza forţată şi transfuziile sunt ineficiente.

Grupa farmacoterapeutică: Antiepileptice. Derivaţi de succinimidă, codul ATC: N03AD01

Efectul anticonvulsivant al etosuximidei se pare că se datorează unei combinaţii de efecte directe şi indirecte (activitatea canalelor de Ca++, Na+ şi K+ în regiunea talamusului şi regiunea corticală, influenţa asupra nivelelor GABA şi de glutamat) care afecteză diferite arii ale creierului.

În EEG, etosuximida suprimă activitatea paroxistică a vârfului de undă de 3 Hz care în general este asociată cu pierderea conştienţei şi apariţia crizelor convulsive de tip micul rău epileptic.

În mod evident, etosuximida acţioneză prin influenţarea selectivă a regiunilor cortexului motor în care creşte pragul convulsivant la nivelul neuronilor talamici. Diminuează astfel producerea şi frecvenţa crizelor convulsive.

Într-un studiu clinic randomizat, dublu-orb, cu durata de 20 săptămâni, la care au participat 453 copii cu vârsta între 2,5 și 13 ani cu diagnostic recent de epilepsie juvenilă cu episoade de absență, au fost investigate eficacitatea, toleranța și efectele neuropsihologice ale etosuximidei, acidului valproic și lamotriginei în monoterapie asupra epilepsiei juvenile cu episoade de absență. Pacienții cărora li s-au administrat etosuximidă sau acid valproic au avut o rată mai mare a perioadelor fără remisia bolii (53%, respectiv 58%) decât cei tratați cu lamotrigină (29%; rata de răspuns la acid valproic versus lamotrigină a fost de 2,66, IÎ 95%, 2,06 - 5,42; p˂0,001 pentru ambii comparatori). Atât în analiza pre-specificată, cît și în cea post-hoc, etosuximida a avut mai puține efecte asupra stării de atenție comparativ cu acidul valproic (la săptămânile 16 și 20, procentul subiecților cu valoarea Indicelui de Încredere de 0,6 sau mai mare la Testul de Performanţă

Continuă Conner a fost mai mare în grupul la care s-a administrat acid valproic decăt în cel la care s-a administrat etosiximidă (49% versus 33%, rata de răspuns 1,95, IÎ 95%, 1,12 - 3,41, p=0,03) sau lamotrigină (49% versus 24%, rata de răspuns 3,04, IÎ 95%, 1,69 - 5,49, p˂0,001).

Etosuximida este absorbită repede şi aproape complet.

Biodisponibilitatea etosuximidei este de 95-100%.

Concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse după circa 1-4 ore de la administrarea unui gram de etosuximidă (18-24 μg/ml). La copii (cu vârsta cuprinsă între 7 și 8,5 ani sau greutatea între 12,9 și 24,4 kg) concentraţiile plasmatice de 28,0-50,9 μg/ml s-au atins în 3-7 ore dupa administrarea unei doze de 500 mg etosuximidă.

La copii, în timpul administrării de lungă durată a 20 mg/kg, s-au atins concentraţii plasmatice de aproximativ 50 μg/ml. La adulţi s-au atins concentraţii similare la administrarea unei doze de 15 mg/kg.

Volumul distribuţiei pentru etosuximidă este de 0,71 l/kg, indiferent de vârstă. Legarea de proteinele plasmatice este sub 10%; concentraţiile în LCR şi salivă sunt identice cu cele determinate în ser.

Etosuximida traversează bariera placentară şi este excretată în laptele matern. Concentraţiile plasmatice ale etosuximidei la făt şi la nou-născut sunt similare cu cele ale mamei, raportul lapte: ser maternal este de aproximativ 0,9.

Concentraţiile plasmatice eficace terapeutic sunt cuprinse între 40 şi 100 µg/ml; în cazuri individuale concentraţii de maxim 150 μg/ml sunt necesare pentru atingerea efectului terapeutic adecvat. Concentraţiile plasmatice mai mari de 150 μg/ml pot avea efecte toxice.

Etosuximida este intens metabolizată - în principal prin citocromul P450 al izoenzimei CYP3A şi într-o măsură mai mică prin intermediul izoenzimelor CYP2E şi CYP2C/B , pe cale oxidativă în ficat. Se formează astfel câţiva metaboliţi (presupus inactivi din punct de vedere farmacologic) care sunt eliminaţi parţial pe cale renală sub formă de conjugaţi glucuronici. Cei mai importanţi metaboliţi formaţi sunt cei doi diastereomeri 2-(hidroxietil)-2-metilsuccinimidă şi 2-etil-2-metil-3-hidroxisuccinimidă.

Timpul de înjumătăţire plasmatică al etosuximidei este între 40 şi 60 de ore la adulţi şi de aproape 30 de ore la copii. Eliminarea se face prin rinichi, aproape 20% din doza administrată eliminandu-se nemodificată, metaboliţii fiind eliminati fie sub formă de glucoronide, fie nelegaţi.

Linearitate, starea de echilibru, copii

Etosuximida are o cinetică lineară.

Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt atinse la 8-10 zile după începerea tratamentului. La administrarea aceloraşi doze s-au observat variaţii interindividulale largi ale concentraţiilor plasmatice.

Creşterea concentraţiilor plasmatice demonstrează linearitatea dozei; la o doză zilnică de 1 mg/kg se poate estima o creştere a concentraţiilor plasmatice de 2-3 μg/ml (1-2 μg/ml la copii).

Ca urmare, copiii mai mici necesită doze mai mari decât copiii mai mari.

În studiile non-clinice asupra toxicităţii acute şi cronice au fost observate efecte numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de expunerea maximă la om, fapt ce indică o relevanţă mică pentru uzul clinic.

Nu există date privind mutagenicitatea şi cancerogenicitatea etosuximidei.

Etosuximida a fost studiată pentru demonstrarea mutagenicităţii in vitro (testul Ames, testul aberaţiilor cromozomiale) cu şi fără activare metabolică. Niciunul din sistemele utilizate nu a indicat vreun potenţial mutagenic al etosuximidei. Nu există date din studiile la animale privind potenţialul tumorigen. Cu toate acestea, experienţa clinică nu a demonstrat un potenţial mutagenic sau cancerigen al etosuximidei.

Studiile privind taratogenicitatea la şobolani şi şoareci au demonstrat o incidenţă crescută a malformaţiilor şi modificări comportamentale.

Polietilenglicol 400

Etil p-hidroxibenzoat de sodiu

Propil p-hidroxibenzoat de sodiu (E217)

Gelatină

Glicerol 85%

Etilvanilină

Dioxid de titan (E 171)

Oxid galben de fer (E172)

Nu este cazul.

5 ani

A se păstra la temperaturi sub 25°C în ambalajul original.

Cutie cu 10 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 capsule moi.

Fără cerinţe speciale.

LANNACHER HEILMITTEL Ges.m.b.H.

Schloßplatz 1, 8502, Lannach, Austria

8637/2016/01

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Februarie 2016

Ianuarie, 2017

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .