Prospect PERINDOPRIL/INDAPAMIDA VIATRIS 5mg / 1.25mg COMPRIMATE FILMATE

Codul comercial: W69309001 Cantitate: 10

Indicat în: hipertensiune arterială

Cale de administrare: orală

Substanța: perindopril + indapamidă (inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei + diuretic)

ATC: C09BA04 (Sistemul cardiovascular | Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, combinații | Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei și diuretice)

Atenționări:
Ajustare doză în insuficiență renală
Ajustare doză în insuficiență renală

Poate necesita ajustarea dozei în boli renale.

Contraindicat în sarcină
Contraindicat în sarcină

Nu utilizați acest medicament în timpul sarcinii.

Hipotensiune / risc de cădere
Hipotensiune / risc de cădere

Poate scădea tensiunea arterială și crește riscul de cădere.

Interacțiuni medicamentoase majore
Interacțiuni medicamentoase majore

Poate avea interacțiuni importante cu alte medicamente.

Necesită analize periodice
Necesită analize periodice

Poate necesita analize periodice în timpul tratamentului.

Tulburări electrolitice
Tulburări electrolitice

Poate modifica nivelul electroliților din sânge.

Perindoprilul și indapamida sunt utilizate împreună într-o combinație medicamentoasă pentru tratamentul hipertensiunii arteriale (tensiune arterială crescută). Această combinație combină efectele unui inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) și ale unui diuretic tiazidic, oferind un control mai eficient al tensiunii arteriale.

- Perindoprilul este un IECA care acționează prin relaxarea vaselor de sânge, reducând rezistența vasculară și scăzând tensiunea arterială. De asemenea, protejează inima și rinichii, fiind util în prevenirea complicațiilor cardiovasculare.
- Indapamida este un diuretic tiazidic care ajută la eliminarea excesului de apă și sare din organism prin urină, reducând astfel volumul de sânge și scăzând tensiunea arterială.

Această combinație este administrată oral, de obicei o dată pe zi, preferabil dimineața. Este indicată în special pentru pacienții cu hipertensiune arterială care nu este controlată adecvat printr-un singur medicament.

Efectele secundare pot include amețeli, dureri de cap, oboseală, tuse uscată (din cauza perindoprilului), hipokaliemie (nivel scăzut de potasiu), crampe musculare sau reacții alergice. Este important ca medicamentul să fie utilizat conform indicațiilor medicului, iar pacienții să fie monitorizați periodic pentru a preveni dezechilibrele electrolitice sau alte complicații. Consumul excesiv de sare trebuie evitat, iar pacienții cu afecțiuni renale sau hepatice trebuie să informeze medicul înainte de utilizare.

Date generale despre PERINDOPRIL/INDAPAMIDA VIATRIS 5mg / 1.25mg

  • Substanța: perindopril + indapamidă
  • Data ultimei liste de medicamente: 01-01-2023
  • Codul comercial: W69309001
  • Concentrație: 5mg / 1.25mg
  • Forma farmaceutică: COMPRIMATE FILMATE
  • Cantitate: 10
  • Prezentare produs: cutie cu blist pa-al-pejd-desicant-peid/al x10 compr film
  • Tip produs: Medicament generic
  • Restricții eliberare rețetă: P-6L - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care nu se reține în farmacie (se poate reînnoi); prescripția medicală poate fi folosită timp de 6 luni din momentul eliberării.

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

  • Producător: MC DERMOTT LABORATORIES LTD. TRADING AS GERARD LAB - IRLANDA
  • Deținător: VIATRIS LIMITED - IRLANDA
  • Număr APP: 14765/2022/01
  • Valabilitate: 2 ani

Forme farmaceutice disponibile pentru perindopril + indapamidă

Concentrațiile disponibile pentru perindopril + indapamidă

  • 10mg/2.5mg
  • 2.5mg/0.625mg
  • 2mg+0.625mg
  • 2mg/0.625mg
  • 4mg/1.25mg
  • 5mg/1.25mg
  • 8mg/2.5mg

Conținutul prospectului pentru medicamentul PERINDOPRIL/INDAPAMIDA VIATRIS 5mg / 1.25mg COMPRIMATE FILMATE

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg comprimate filmate

Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg :fiecare comprimat filmat conţine perindopril 1,6975 mg, echivalent cu perindopril arginină 2,5 mg şi indapamidă 0,625 mg.

Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg : fiecare comprimat filmat conţine perindopril 3,395 mg, echivalent cu perindopril arginină 5 mg şi indapamidă 1,25 mg.

Excipienţi cu efect cunoscut: conţine lecitină (soia).

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg : fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat 33,325 mg.

Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg :fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat 66,650 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct.6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat

Perindopril/ Indapamidă Viatris 2,5 mg/ 0,625 mg sunt comprimate filmate sub formă de capsulă, biconvexe, de culoare albă, marcate cu 'P”, linie mediană şi 'I” pe o faţă şi 'M”, linie mediană şi '1” pe cealaltă faţă.

Perindopril/ Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg sunt comprimate filmate sub formă de capsulă, biconvexe, de culoare albă, marcate cu 'PI” pe o faţă şi 'M2” pe cealaltă faţă.

Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg este indicat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.

Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg este indicat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale, la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată corespunzător doar cu perindopril.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Doza uzuală recomandată este de un comprimat Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg zilnic, administrat în doză unică.

Dacă tensiunea arterială nu este controlată cu Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg după o lună de tratatament, doza poate fi dublată.

Doza uzuală recomandată este de un comprimat Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg zilnic, administrat în doză unică.

Dacă este posibil, se recomandă stabilirea treptată a dozei, pentru fiecare dintre componente. În cazul în care din punct de vedere clinic este adecvat, poate fi luată în considerare trecerea directă de la administrarea în monoterapie la tratamentul cu Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg .

Vârstnici (vezi pct.4.4)

Tratamentul trebuie iniţiat cu doza uzuală de un comprimat Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg zilnic. Tratamentul cu Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg trebuie iniţiat după evaluarea răspunsului la tratament al tensiunii arteriale şi funcţiei renale.

Pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct.4.4)

Tratamentul este contraindicat în caz de insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min).

La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance al creatininei 30-60 ml/min), se recomandă iniţierea tratamentului cu dozele adecvate ale componentelor individuale, administrate concomitent.

Doza maximă de perindopril arginină trebuie să fie 2,5 mg zilnic.

La pacienţii cu clearance al creatininei mai mare de 60 ml/min, nu este necesară modificarea dozei.

Monitorizarea stării clinice a pacientului treuie să includă determinări frecvente ale creatininemiei şi potasemiei.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică (vezi pct.4.3, pct. 4.4 și pct. 5.2)

Tratamentul este contraindicat în insuficienţa hepatică severă.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, nu este necesară ajustarea dozei.

Copii şi adolescenţi

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi, deoarece nu au fost stabilite eficacitatea şi tolerabilitatea perindoprilului, utilizat în monoterapie sau în combinație, la aceste grupe de vârstă.

Mod de administrare
Administrare orală.

Se recomandă ca Perindopril/Indapamidă 2,5 mg/0,625 mg/Perindopril/Indapamidă 5 mg/1,25 mg să fie luat dimineaţa, înainte de masă.

4.3 Contraindicaţii

Legate de perindopril

* Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare alt inhibitor al ECA sau la oricare dintre excipienţii listaţi la pct 6.1.

* Antecedente de angioedem (edem Quincke) asociat terapiei anterioare cu inhibitori ai ECA

* Angioedem ereditar/idiopatic

* Trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6)

* Administrarea concomitentă cu terapia cu sacubitril/valsartan. Tratamentul cu

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore de la administrarea ultimei doze de sacubitril/valsartan (vezi și pct. 4.4 și 4.5).

Legate de indapamidă

* Hipersensibilitate la indapamidă sau la oricare altă sulfonamidă

* Insuficienţă renală severă (clearance al creatininei mai mic de 30 ml/min)

* Encefalopatie hepatică

* Insuficienţă hepatică severă

* Hipopotasemie

* Ca regulă generală, nu se recomandă utilizarea acestui medicament în asociere cu medicamente non-antiaritmice care determină torsada vârfurilor (vezi pct. 4.5)

* Alăptare (vezi pct.4.6).

Legate de Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg

* Hipersensibilitate la oricare dintre excipienţi

* La pacienţi alergici la arahide sau soia (lecitină din soia)

Utilizarea concomitentă de Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg

Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg cu medicamente ce conţin aliskiren este contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau cu insuficienţă renală (RFG<60 ml/minut/1,73 m2) (vezi pct. 4. și pct. 5.1).

Din cauza experienţei terapeutice insuficiente, Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg

Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg nu trebuie utilizat la:

* Pacienţi trataţi prin dializă

* Pacienţi cu insuficienţă cardiacă decompensată netratată.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Atenţionări speciale

Comune perindoprilului şi indapamidei [Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg comprimate filmate]

Pentru combinaţia cu doze mici Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg nu a fost observată scăderea semnificativă a incidenţei reacţiilor adverse, comparativ cu administrarea celor mai mici doze ale componentelor individuale utilizate concomitent, cu excepţia hipopotasemiei (vezi pct. 4.8).

Creşterea frecvenţei reacţiilor idiosincrazice nu poate fi exclusă dacă pacientul este expus simultan la două medicamente antihipertensive noi pentru el. Pentru micşorarea riscului, pacientul trebuie monitorizat cu atenţie.

Litiu

Administrarea concomitentă de litiu cu combinaţia perindopril şi indapamidă nu este, de obicei, recomandată (vezi pct. 4.5).

Legate de perindopril
Neutropenie/agranulocitoză

La pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, au fost raportate cazuri de neutropenie/agranulocitoză, trombocitopenie şi anemie. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori de risc, neutropenia apare rar. Perindoprilul trebuie utilizat cu deosebită precauţie la pacienţii cu boală vasculară de colagen, care urmează terapie imunosupresoare, trataţi cu alopurinol sau procainamidă sau în cazul unei combinaţii a acestor factori de risc, mai ales în cazul unei insuficienţe renale pre-existente. Unii dintre aceşti pacienţi au prezentat infecţii grave care, în câteva cazuri, nu au răspuns la tratamentul intensiv cu antibiotice. Dacă perindoprilul este utilizat la aceşti pacienţi, se recomandă monitorizarea periodică a numărului leucocitelor, iar pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu dureri în gât, febră).

Hipersensibilitate/angioedem

Angioedemul feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, incluzând perindopril. Acesta poate să apară în orice moment în cursul tratamentului. În astfel de cazuri, trebuie întreruptă imediat administrarea perindoprilulului şi, înainte de externarea pacientului, trebuie instituită monitorizarea adecvată, până la dispariţia completă a simptomelor. În general, în cazurile în care edemul s-a limitat la nivelul feţei şi buzelor, afecţiunea s-a remis fără tratament, deşi antihistaminicele s-au dovedit utile în ameliorarea simptomelor.

Angioedemul care include edem laringian poate fi letal. Când există o implicare a limbii, glotei sau laringelui, care poate determina obstrucţia căilor respiratorii, trebuie instituită imediat terapia adecvată, ce poate include administrarea subcutanată de soluţie de adrenalină 1:1000 (0,3 ml-0,5 ml) şi/sau măsuri care să asigure permeabilitatea căilor respiratorii.

La pacienţii aparţinând rasei negre trataţi cu inhibitori ai ECA s-a raportat o incidenţă mai mare a angioedemului, comparativ cu celelalte rase.

Pacienţii cu antecedente de angioedem, fără legătură cu terapia cu inhibitor al ECA, pot prezenta un risc crescut de angioedem în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA (vezi pct. 4.3).

Angioedemul intestinal a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (cu sau fără greaţă sau vărsături); în unele cazuri nu a existat anterior angioedem facial, iar concentraţiile plasmatice ale esterazei C1 erau în limita valorilor normale.

Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri care au inclus tomografie abdominală, ecografie sau intervenţie chirurgicală, iar simptomele au dispărut după întreruperea administrării inhibitorului ECA.

Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA care prezintă dureri abdominale.

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată din cauza riscului crescut de angioedem. Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore de la administrarea ultimei doze de Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg

Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg. Tratamentul cu Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore de la administrarea ultimei doze de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai racecadotrilului, inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptină poate determina un risc crescut de angioedem (de exemplu, tumefiere a căilor respiratorii sau limbii, cu sau fără tulburări respiratorii) (vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la inițierea terapiei cu racecadotril, inhibitori mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptină la un pacient la care se administrează deja un inhibitor ECA.

Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării

Au fost raportate cazuri izolate de reacţii anafilactoide susţinute, care pot pune viaţa în pericol, la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA în timpul tratamentului de desensibilizare cu venin de himenoptere (albine, viespi). Inhibitorii ECA trebuie utilizaţi cu precauţie la pacienţii alergici care urmează tratament de desensibilizare şi trebuie evitată utilizarea acestora la pacienţii la care se administrează imunoterapie cu venin. Totuşi, la pacienţii care necesită atât tratament cu inhibitor al

ECA cât şi tratament de desensibilizare, aceste reacţii pot fi evitate prin întreruperea temporară a administrării inhibitorului ECA, cu cel puţin 24 ore înainte de tratamentul de desensibilizare.

Reacţii anafilactoide în timpul LDL aferezei

Rar, pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate joasă (LDL) cu dextran sulfat, au prezentat reacţii anafilactoide care au pus viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a administrării inhibitorului ECA, înainte de fiecare afereză.

Pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă

La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă, în cadrul cărora se utilizează membrane cu flux mare (de exemplu AN 69®), trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA, au fost raportate reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Diuretice care economisesc potasiul, săruri de potasiu

De obicei, nu se recomandă asocierea dintre perindopril şi diuretice care economisesc potasiul sau săruri de potasiu (vezi pct.4.5).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA):

Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocantelor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperpoatsemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocantelor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și pct. 5.1).

Dacă terapia de blocarea dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.

Inhibitorii ECA şi blocantele receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Sarcină şi alăptare

Tratamentul cu inhibitori ai ECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazurilor în care continuarea tratamentului cu inhibitori ai ECA este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute pe un alt tratament antihipertensiv, tratament care trebuie să aibă un profil de siguranţă dovedit pentru utilizarea în sarcină. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori ai

ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiată o terapie alternativă (vezi pct.4.3 şi 4.6).

Utilizarea perindoprilului nu este recomandată în timpul alăptării.

Legate de indapamidă

Atunci când funcţia hepatică este afectată, diureticele tiazidice şi diureticele cu proprietăţi farmacologice asemănătoare tiazidelor pot determina encefalopatie hepatică. Dacă apar aceste reacţii, administrarea diureticului trebuie întreruptă imediat.

Fotosensibilitate

În cazul administrării diureticelor tiazidice şi a diureticelor cu proprietăţi farmacologice asemănătoare tiazidelor au fost raportate cazuri de reacţii de fotosensibilitate (vezi pct. 4.8). Dacă în timpul tratamentului apar reacţii de fotosensibilitate, se recomandă oprirea terapiei. Dacă se consideră necesară reluarea administrării diureticelor, se recomandă protecţia zonelor expuse la soare sau la radiaţiile ultraviolete artificiale UVA.

Precauţii pentru utilizare
Comune perindoprilului şi indapamidei
Insuficienţă renală

În cazurile de insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min), tratamentul este contraindicat.

La anumiţi pacienţi hipertensivi, fără leziuni renale pre-existente diagnosticate şi la care testele sanguine pentru evaluarea funcţiei renale arată insuficienţă renală funcţională, tratamentul trebuie întrerupt şi poate fi reiniţiat fie cu doze mai mici, fie cu o singură substanţă activă.

La aceşti pacienţi, urmărirea medicală de rutină va include monitorizarea frecventă a potasemiei şi creatininemiei, după două săptămâni de tratament şi ulterior la intervale de două luni, în timpul perioadei de stabilitate terapeutică. Insuficienţa renală a fost raportată mai ales la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă sau insuficienţă renală preexistentă, incluzând stenoza de arteră renală.

De obicei, medicamentul nu este recomandat în caz de stenoză de arteră renală bilaterală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional.

Hipotensiune arterială şi depleţie electrolitică

În caz de depleţie de sodiu preexistentă (în special la persoanele cu stenoză de arteră renală) există risc de hipotensiune arterială apărută brusc. Ca urmare, trebuie monitorizate sistematic semnele clinice de depleţie de apă şi electroliţi, care pot să apară în cazul unui episod intercurent de diaree sau vărsături.

La aceşti pacienţi trebuie efectuată monitorizarea regulată a concentraţiilor plasmatice ale electroliţilor.

Hipotensiunea arterială marcată poate necesita administrarea unei perfuzii intravenoase cu soluţie salină izotonă.

Hipotensiunea arterială tranzitorie nu reprezintă o contraindicaţie pentru continuarea tratamentului.

După restabilirea unui volum sanguin satisfăcător şi a tensiunii arteriale, tratamentul poate fi reiniţiat, fie cu o doză mai mică, fie doar cu una dintre substanţele active.

Potasemie

Combinaţia perindopril cu indapamidă nu previne apariţia hipopotasemiei, în special la pacienţii cu diabet zaharat sau la cei cu insuficienţă renală. Similar oricăror medicamente antihipertensive care conţin un diuretic, trebuie efectuată monitorizarea periodică a potasemiei.

Excipienţi

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau malabsorbţie de glucoză-galactoză nu trebuie să ia acest medicament.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Acest medicament conţine soia - vezi pct 4.3.

Legate de perindopril
Tuse

Tusea seacă a fost raportată în cazul utilizării de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei.

Tusea este caracterizată prin persistenţă şi dispariţie la întreruperea tratamentului. La apariţia acestui simptom, trebuie luată în considerare etiologia iatrogenă. Dacă este totuşi preferată administrarea de inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei, poate fi luată în considerare continuarea tratamentului.

Copii şi adolescenţi

La copii şi adolescenţi nu s-au stabilit eficacitatea şi tolerabilitatea perindoprilului, administrat în monoterapie sau în asociere.

Risc de hipotensiune arterială şi/sau de insuficienţă renală (în caz de insuficienţă cardiacă, depleţie de apă şi electroliţi etc.)

La pacienţii a căror tensiune arterială a fost iniţial mică, în caz de stenoză de arteră renală, insuficienţă cardiacă congestivă sau ciroză cu edeme şi ascită a fost observată stimularea în exces a sistemului renină-angiotensină-aldosteron, în special în decursul depleţiei marcate de apă şi electroliţi (dietă strictă fără sodiu sau tratament diuretic prelungit).

Ca urmare, blocarea acestui sistem cu inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei poate determina, în special la prima administrare şi în decursul primelor două săptămâni de tratament, o scădere bruscă a tensiunii arteriale şi/sau o creştere a concentraţiilor plasmatice de creatinină, arătând o insuficienţă renală funcţională. Uneori, aceasta poate avea un debut acut, deşi rar, şi se poate instala după o perioadă de timp variabilă.

În aceste cazuri, tratamentul trebuie iniţiat cu o doză mică, care va fi crescută progresiv.

Vârstnici

Funcţia renală şi potasemia trebuie evaluate înaintea începerii tratamentului. Doza este ajustată ulterior în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale, în special în cazurile de depleţie de apă şi electroliţi, pentru a evita debutul brusc al hipotensiunii arteriale.

Pacienţi cu ateroscleroză diagnosticată

Toţi pacienţii prezintă risc de hipotensiune arterială, dar trebuie acordată o atenţie deosebită pacienţilor cu boală cardiacă ischemică sau cu insuficienţă circulatorie cerebrală, al căror tratament va fi iniţiat cu doze mici.

Hipertensiune arterială renovasculară

Tratamentul hipertensiunii arteriale renovasculare este revascularizarea. Cu toate acestea, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei pot fi benefici la pacienţii cu hipertensiune renovasculară, la care urmează să se efectueze intervenţia chirurgicală de corectare sau atunci când această intervenţie chirurgicală nu este posibilă.

Dacă tratamentul cu Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg este prescris la pacienţii cu stenoză de arteră renală diagnosticată sau suspectată, acest tratament trebuie iniţiat în spital, cu doze mici, iar funcţia renală şi potasemia trebuie monitorizate, deoarece unii pacienţi au dezvoltat insuficienţă renală funcţională, care a fost reversibilă la întreruperea tratamentului.

Alte grupe speciale de pacienţi cu risc

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă (clasa IV) sau la cei cu diabet zaharat insulino-dependent (cu tendinţă spontană la hiperpotasemie), tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere medicală şi cu doze iniţiale mici. La pacienţii hipertensivi cu insuficienţă coronariană tratamentul cu beta-blocante nu trebuie întrerupt: inhibitorul ECA trebuie adăugat la schema terapeutică cu beta-blocant.

Pacienţi cu diabet zaharat

Glicemia trebuie monitorizată strict la pacienţii cu diabet zaharat trataţi anterior cu antidiabetice orale sau cu insulină, mai ales pe parcursul primei luni de tratament cu un inhibitor al ECA.

Diferenţe etnice

Similar altor inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în reducerea tensiunii arteriale la populaţia aparţinând rasei negre, comparativ cu celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari a hiporeninemiei la populaţia hipertensivă aparţinând rasei negre.

Chirurgie/anestezie

Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei pot determina hipotensiune arterială în caz de anestezie, mai ales dacă anestezicul administrat este un medicament cu potenţial de scădere a tensiunii arteriale.

Ca urmare, se recomandă ca tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cu durată lungă de acţiune, cum este perindoprilul, să fie întrerupt, dacă este posibil, cu o zi înainte de intervenţia chirurgicală.

Stenoză aortică sau mitrală/cardiomiopatie hipertrofică

Inhibitorii ECA trebuie utilizaţi cu precauţie la pacienţii cu obstrucţie la nivelul tractului de ejecţie al ventriculului stâng.

Insuficienţă hepatică

Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu este înţeles pe deplin. Pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, care dezvoltă icter sau creşteri marcate ale valorilor serice ale enzimelor hepatice, trebuie să întrerupă administrarea inhibitorilor ECA şi să fie supravegheaţi medical în mod corespunzător (vezi pct. 4.8).

Potasiu seric (Hiperpotasemie)

Inhibitorii ECA pot provoca hiperpotasemie deoarece inhibă eliberarea aldosteronului. Efectul nu este de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Cu toate acestea, la pacienții cu insuficiență renală și/sau la pacienții care utilizează suplimente de potasiu (inclusiv înlocuitori de sare), diuretice care economisesc potasiul, trimetoprim sau cotrimoxazol cunoscute și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol și în special antagoniști ai aldosteronului sau blocante ale receptorilor de angiotensină, poate apărea hiperpotasemie. Diureticele care economisesc potasiul și blocantele receptorilor de angiotensină trebuie utilizate cu prudență la pacienții cărora li se administrează inhibitori ECA, iar potasemia și funcția renală trebuie monitorizate (vezi pct. 4.5).

Legate de indapamidă

Echilibrul hidro-electrolitic a) Natremie

Echilibrul hidroelectrolitic şi natremia trebuie determinate înaintea iniţierii tratamentului şi apoi la intervale regulate. Orice tratament diuretic poate determina o scădere a concentraţiei plasmatice de sodiu, care poate avea consecinţe grave. Scăderea concentraţiei plasmatice de sodiu poate fi, iniţial, asimptomatică şi, ca urmare, este esenţială determinarea periodică a acesteia. Testele trebuie efectuate mai frecvent la pacienţii vârstnici şi la pacienţii cu ciroză (vezi pct. 4.8 şi 4.9).

b) Potasemie

Depleţia de potasiu cu hipopotasemie reprezintă un risc major al utilizării diureticelor tiazidice şi al diureticelor cu proprietăţi farmacologice asemănătoare tiazidelor. Riscul apariţiei valorilor scăzute ale concentraţiilor plasmatice ale potasiului (< 3,4 mmol/l) trebuie prevenit la anumiţi pacienţi cu risc crescut, cum sunt vârstnicii şi/sau pacienţii malnutriţi (indiferent dacă utilizează sau nu medicaţie multiplă), pacienţii cu ciroză cu edeme şi ascită, pacienţii cu afecţiuni coronariene şi pacienţii cu insuficienţă cardiacă.

În aceste cazuri, hipopotasemia creşte toxicitatea cardiacă a glicozidelor cardiace şi riscul tulburărilor de ritm cardiac.

De asemenea, pacienţii cu interval QT prelungit reprezintă un grup cu risc, indiferent dacă etiologia este congenitală sau iatrogenă. Hipopotasemia, ca şi bradicardia, acţionează ca un factor favorizant pentru apariţia tulburărilor de ritm cardiac severe, în special torsada vârfurilor, care poate fi letală.

În toate cazurile, este necesară determinarea mai frecventă a potasemiei. Prima determinare a potasemiei trebuie realizată în decursul primei săptămâni după începerea tratamentului.

Dacă se observă valori mici ale concentraţiilor plasmatice ale potasiului, este necesară corectarea acestora, prin instituirea terapiei adecvate. Hipopotasemia identificată în asociere cu hipomagneziemie poate fi refractară la tratament, cu excepția cazului în care concentrația plasmatică de magneziu este corectată.

c) Calcemie

Diureticele tiazidice şi diureticele cu proprietăţi farmacologice asemănătoare tiazidelor pot reduce excreţia urinară a calciului şi pot determina o creştere uşoară şi tranzitorie a calcemiei. Creşterea marcată a calcemiei poate fi legată de existenţa unui hiperparatiroidism nediagnosticat. În aceste cazuri, tratamentul trebuie întrerupt, înainte de investigarea funcţiei paratiroidiene.

Magneziemie

S-a demonstrat că tiazidele și diureticele înrudite cu acestea, inclusiv indapamida, cresc excreția urinară de magneziu, ceea ce poate duce la hipomagneziemie (vezi pct. 4.5 și 4.8).

Glicemie

Monitorizarea glicemiei este importantă la pacienţii cu diabet zaharat, în special în cazul în care concentraţia plasmatică a potasiului este mică.

Acid uric

Pacienţii cu hiperuricemie prezintă o tendinţă crescută de apariţie a atacurilor de gută.

Funcţia renală şi diureticele

Diureticele tiazidice şi diureticele cu proprietăţi farmacologice asemănătoare tiazidelor sunt pe deplin eficace numai în cazurile în care funcţia renală este normală sau doar uşor modificată (valorile creatininemiei mai mici de aproximativ 25 mg/l, adică 220 μmol/l pentru un adult).

La vârstnici, valorile creatininemiei trebuie ajustate în funcţie de vârstă, greutate şi sex, conform formulei Cockroft:

Clcr = (140 - vârsta) x greutatea/0,814 x concentraţia plasmatică a creatininei unde: - vârsta este exprimată în ani

- greutatea este exprimată în kg

- valoarea concentraţiei plasmatice a creatininei este exprimată în μmol/l

Această formulă este valabilă pentru un bărbat vârstnic şi trebuie adaptată la femei, înmulţind rezultatul cu 0,85.

Hipovolemia, cauzată de pierderea de apă şi sodiu de la începutul tratamentului cu diuretice, determină o reducere a filtrării glomerulare. Acesta poate să determine o creştere a concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei. Această insuficienţă renală funcţională tranzitorie nu are consecinţe negative la pacienţii cu funcţie renală normală, dar poate agrava, totuşi, o afecţiune renală preexistentă.

Sportivi

Sportivii trebuie atenţionaţi că acest medicament conţine o substanţă activă care poate determina pozitivarea testelor antidoping.

Efuziune coroidiană, miopie acută și glaucom acut cu unghi închis secundar

Sulfonamidele sau derivatele de sulfonamidă pot provoca o reacție idiosincratică, care duce la efuziune coroidiană cu defect de câmp vizual, miopie tranzitorie și glaucom acut cu unghi închis.

Simptomele includ scădere a acuității vizuale cu debut brusc sau durere oculară și apar de obicei în decurs de câteva ore până la săptămâni de la administrarea medicamentului. Glaucomul acut cu unghi închis netratat poate duce la pierderea permanentă a vederii. Abordarea terapeutică principală constă ȋn întreruperea cât mai rapidă a administrării medicamentului. Dacă presiunea intraoculară rămâne necontrolată, poate fi necesară luarea în considerare cu promptitudine a instituirii tratamentelor medicale sau chirurgicale. Factorii de risc pentru apariţia glaucomului acut cu unghi închis pot include antecedente alergice la sulfonamidă sau penicilină.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Comune perindoprilulul şi indapamidei

Administrări concomitente nerecomandate
Litiu

În timpul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai ECA s-au observat creşteri reversibile ale concentraţiei plasmatice a litiului şi ale toxicităţii acestuia. Utilizarea concomitentă de diuretice tiazidice poate determina o creştere suplimentară a concentraţiei plasmatice a litiului şi o creştere a riscului de toxicitate a litiului asociat cu inhibitori ai ECA. Nu se recomandă utilizarea combinaţiei de perindopril cu indapamidă concomitent cu litiu, dar dacă această administrare concomitentă se dovedeşte necesară, trebuie monitorizate cu atenţie concentraţiile plasmatice ale litiului (vezi pct. 4.4).

Administrări concomitente care necesită prudenţă deosebită
Baclofen

Potenţare a efectului de scădere a tensiunii arteriale. Monitorizarea tensiunii arteriale şi a funcţiei renale şi, dacă este necesar, ajustarea dozei medicamentului antihipertensiv.

Antiinflamatoare nesteroidiene (inclusiv acid acetilsalicilic în doză mare)

Când inhibitorii ECA sunt administraţi concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene (adică acid acetilsalicilic în dozele corespunzătoare schemelor terapeutice antiinflamatoare, inhibitori de COX2 şi

AINS neselective) poate să apară o reducere a efectului antihipertensiv. Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu AINS poate duce la o creştere a riscului de agravare a funcţiei renale, incluzând posibilitatea apariţiei insuficienţei renale acute, şi la o creştere a potasemiei, mai ales la pacienţii cu afectare pre-existentă a funcţiei renale. Tratamentul concomitent trebuie administrat cu prudenţă, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie să fie hidrataţi corespunzător şi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale după iniţierea tratamentului concomitent şi, ulterior, periodic.

Administrări concomitente care necesită oarecare prudenţă

Antidepresive similare imipraminei (triciclice), neuroleptice

Creştere a efectului de scădere a tensiunii arteriale şi risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică (efect aditiv).

Corticosteroizi, tetracosactidă

Reducere a efectului de scădere a tensiunii arteriale (retenţie hidrosalină determinată de corticosteroizi).

Alte medicamente antihipertensive

Utilizarea altor antihipertensive în asociere cu combinaţia perindopril/indapamidă poate determina un efect suplimentar de reducere a tensiunii arteriale.

Legate de perindopril
Medicamente care cresc riscul de angioedem

Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată deoarece crește riscul de angioedem (vezi pct. 4.3 și 4.4).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai racecadotrilului, mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptină poate determina un risc crescut de angioedem (vezi pct. 4.4).

Diuretice care economisesc potasiul, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu

Deși potasemia rămâne de obicei în limite normale, la anumiți pacienți tratați cu

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg poate apărea hiperpotasemie. Diureticele care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, triamteren sau amilorid), suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu pot duce la creșteri semnificative ale potasemiei. De asemenea, trebuie luate măsuri de precauție când

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg este administrat concomitent cu alte substanțe care cresc potasemia, cum ar fi trimetoprimul și cotrimoxazolul (trimetoprim/sulfametoxazol), deoarece trimetoprimul este cunoscut că acționează ca un diuretic care economisește potasiu, similar amiloridului. Prin urmare, nu se recomandă administrarea concomitentă de Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg

Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg cu medicamentele menționate mai sus. Dacă este indicată utilizarea concomitentă, aceasta trebuie efectuată cu prudență și cu monitorizarea frecventă a potasemiei.

Ciclosporină

În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu ciclosporină, poate apărea hiperpotasemie. Se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu.

Heparină

În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu heparină, poate apărea hiperpotasemie. Se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu.

Administrări concomitente care necesită prudenţă deosebită

Medicamente antidiabetice (insulină, sulfonamide cu efect de scădere a glicemiei)

Raportate pentru captopril şi enalapril.

− Utilizarea inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei poate creşte efectul de scădere a glicemiei la pacienţii cu diabet zaharat trataţi cu insulină sau sulfonamide antidiabetice. Apariţia episoadelor de hipoglicemie este foarte rară (îmbunătăţire a toleranţei la glucoză, cu scăderea consecutivă a necesarului de insulină).

Administrări concomitente care necesită oarecare prudenţă

Alopurinol, medicamente citostatice sau imunosupresoare, corticosteroizi cu administrare sistemică sau procainamidă

Administrarea concomitentă cu inhibitori ai ECA poate determina creşterea riscului de leucopenie.

Medicamente anestezice

Inhibitorii ECA pot creşte efectul de scădere a tensiunii arteriale al anumitor anestezice.

Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă)

Tratamentul anterior cu doze mari de diuretice poate determina o depleţie volemică şi un risc de hipotensiune arterială, atunci când este iniţiat tratamentul cu perindopril.

Săruri de aur

Reacţiile de tip nitric (cu simptome incluzând eritem facial tranzitoriu, greaţă, vărsături şi hipotensiune arterială) au fost raportate rar la pacienţii trataţi cu săruri de aur, administrat injectabil (aurotiomalat de sodiu) care utilizează concomitent inhibitori ai ECA, incluzând perindopril.

Datele rezultate din studiile clinice au demonstrat că dubla blocare a sistemului renină- angiotensină-aldosteron (SRAA) prin utilizarea concomitentă de inhibitori ai ECA, blocante ale receptorilor de angiotensină II sau aliskiren este asociată cu o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse cum sunt hipotensiunea arterială, hiperpotasemia şi scăderea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu utilizarea unei singure substanțe active care acţionează la nivelul SRAA (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4 și pct. 5.1).

Legate de indapamidă
Administrări concomitente care necesită prudenţă deosebită

Medicamente care determină torsada vârfurilor

Din cauza riscului de hipopotasemie, indapamida trebuie administrată cu precauţie concomitent cu medicamente care induc torsada vârfurilor, cum sunt medicamentele antiaritmice din clasa IA (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă), medicamentele antiaritmice din clasa III (amiodaronă, dofetilidă, ibutilidă, bretiliu, sotalol), unele neuroleptice (clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină, trifluoperazină), benzamide (amisulpridă, sultapridă, tiapridă), butirofenone (droperidol, haloperidol), alte neuroleptice (pimozidă), alte substanţe active cum sunt bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, moxifloxacină, pentamidină, sparfloxacină, vincamină i.v., metadonă, astemizol, terfenadină. Se recomandă prevenirea hipopotasemiei şi corectarea acesteia, dacă este necesar, precum şi monitorizarea intervalului QT.

Medicamente cu efect de scădere a concentraţiei plasmatice a potasiului

Amfotericină B (administrare i.v.), glucocorticoizi şi mineralocorticoizi (administrare sistemică), tetracosactidă, laxative stimulante: risc crescut de hipopotasemie (efect aditiv). Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a potasiului şi corectarea acesteia, dacă este necesar; prudenţă deosebită în cazul tratamentului cu glicozide cardiace. Trebuie utilizate laxative non-stimulante.

Glicozidice cardiace

Hipopotasemia și/sau hipomagneziemia favorizează efectele toxice ale glicozidelor cardiace.

Potasemia și/sau magneziemia şi ECG-ul trebuie monitorizate şi, dacă este necesar, se recomandă reevaluarea tratamentului.

Administrări concomitente care necesită oarecare prudenţă

Metformin

Acidoză lactică indusă de metformin, determinată de o posibilă insuficienţă renală funcţională, legată de utilizarea diureticelor, în special a diureticelor de ansă. Nu se recomandă administrarea de metformin în cazul în care concentraţia plasmatică a creatininei depăşeşte 15 mg/l (135 micromol/l) la bărbaţi şi 12 mg/l (110 micromol/l) la femei.

Substanţe de contrast iodate

În caz de deshidratare determinată de diuretice, există un risc crescut de insuficienţă renală acută, în special când se utilizează doze mari de substanţe de contrast iodate. Rehidratarea trebuie efectuată înainte de administrarea substanţei de contrast iodate.

Calciu (săruri)

Risc de creştere a calcemiei, determinat de scăderea eliminării renale a calciului.

Ciclosporină

Risc de creştere a concentraţiei plasmatice a creatininei, fără modificarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei, chiar în absenţa depleţiei hidrosaline.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Din cauza efectelor asupra sarcinii şi alăptării ale componentelor individuale din această combinaţie

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg nu este recomandat pentru utilizare în primul trimestru de sarcină.

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg este contraindicat în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină.

Legate de perindopril

Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în timpul primului trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea inhibitorilor ECA este contraindicată în timpul trimestrului al doilea şi al treilea de sarcină (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Dovezile epidemiologice privind riscul de teratogenitate, ca urmare a expunerii la inhibitori ai ECA în timpul primului trimestru de sarcină, nu sunt concludente; totuşi, nu poate fi exclusă o creştere mică a acestui risc. Cu excepţia cazurilor în care continuarea tratamentului cu inhibitori ai ECA este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute la tratamente antihipertensive alternative, cu un profil de siguranţă dovedit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, se iniţiază terapia alternativă.

La om, este cunoscut faptul că expunerea la terapia cu inhibitori ai ECA în timpul trimestrului al doilea şi al treilea de sarcină induce fetotoxicitate (reducere a funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere a osificării craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3).

Dacă expunerea la inhibitori ai ECA s-a produs începând cu trimestrul al doilea de sarcină, se recomandă verificarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.

Sugarii ale căror mame au utilizat inhibitori ai ECA trebuie monitorizaţi strict pentru hipotensiune arterială (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Legate de indapamidă

Expunerea prelungită la diuretice tiazidice în timpul trimestrului al treilea de sarcină poate reduce volumul plasmatic matern, precum şi fluxul sanguin utero-placentar, ceea ce poate determina ischemie feto-placentară şi întârziere a creşterii. În plus, după expunerea în apropierea termenului naşterii, s-au raportat cazuri rare de hipoglicemie şi trombocitopenie la nou-născuţi.

Alăptarea

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg este contraindicat în timpul alăptării. Ţinând cont de importanţa tratamentului pentru mamă, trebuie să se decidă dacă se întrerupe alăptarea sau se întrerupe administrarea de

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg.

Deoarece nu sunt disponibile informaţii referitoare la utilizarea perindoprilului în timpul alăptării, acesta nu este recomandat şi sunt de preferat tratamente alternative, cu un profil de siguranţă pentru utilizarea în timpul alăptării mai bine stabilit, mai ales în cazul alăptării nou-născuţilor sau prematurilor.

Indapamida este eliminată în laptele uman. Indapamida este strâns înrudită cu diureticele tiazidice care au fost asociate, în timpul alăptării, cu reducerea sau chiar suprimarea lactaţiei. Pot să apară hipersensibilitate la medicamente derivate de sulfonamide, hipopotasemie şi icter nuclear.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Legate de perindopril, indapamidă şi Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg

Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg

Niciuna dintre cele două substanţe active din compoziţia Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg nu influenţează abilitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, dar la unii pacienţi pot să apară reacţii adverse individuale legate de tensiunea arterială mică, în special la începutul tratamentului sau în cazul asocierii cu alte medicamente antihipertensive.

Prin urmare, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi afectată.

4.8 Reacţii adverse

Administrarea de perindopril inhibă sistemul renină-angiotensină-aldosteron şi tinde să reducă pierderea de potasiu determinată de indapamidă. Două procente dintre pacienţii trataţi cu

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg au prezentat hipopotasemie (concentraţia plasmatică a potasiului < 3,4 mmol/l). Patru procente dintre pacienţii trataţi cu Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg au prezentat hipopotasemie (concentraţia plasmatică a potasiului < 3,4 mmol/l).

Următoarele reacţii adverse au fost observate în timpul tratamentului şi au fost clasificate după frecvenţă, astfel:

Foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare

* Trombocitopenie, leucopenie/neutropenie, agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică.

* Anemia (vezi pct. 4.4) a fost raportată în timpul tratamentului cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei în anumite circumstanţe (pacienţi cu transplant renal, pacienţi care efectuează şedinţe de dializă)

Tulburări endocrine

Rare: sindromul secreţiei inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH)

Tulburări psihice

Mai puţin frecvente: tulburări ale dispoziţiei sau ale somnului, depresie.

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: parestezii, cefalee, astenie, ameţeli, vertij.

Foarte rare: confuzie.

Tulburări oculare

Frecvente: tulburări de vedere.

Cu frecvenţă necunoscută: efuziune coroidiană.

Tulburări acustice şi vestibulare

Frecvente: tinitus.

Tulburări vasculare

Frecvente: hipotensiune arterială sau hipotensiune arterială ortostatică (vezi pct. 4.4).

Rare: hiperemie tranzitorie a feței și gâtului

Tulburări cardiace

Foarte rare: aritmii incluzând bradicardie, tahicardie ventriculară, fibrilaţie atrială, angină pectorală şi infarct miocardic, posibil ca urmare a hipotensiunii arteriale marcate, la pacienţii cu risc crescut (vezi punctul. 4.4).

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Frecvente: tusea neproductivă a fost raportată în timpul tratamentului cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei. Tusea se caracterizează prin persistenţă şi dispare la întreruperea tratamentului. În prezenţa acestui simptom, trebuie luată în considerare etiologia iatrogenă; dispnee.

Mai puţin frecvente: bronhospasm.

Foarte rare: pneumonie eozinofilică, rinită.

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente: constipaţie, xerostomie, greaţă, vărsături, dureri epigastrice, anorexie, vărsături, dureri abdominale, disgeuzie, dispepsie, diaree.

Foarte rare: pancreatită.

Tulburări hepatobiliare

Foarte rare: hepatită, fie citolitică, fie colestatică (vezi pct. 4.4).

Cu frecvenţă necunoscută: în caz de insuficienţă hepatică, există posibilitatea apariţiei encefalopatiei hepatice (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Frecvente: erupţie cutanată tranzitorie, prurit, erupţii maculopapulare.

Mai puţin frecvente:

* Angioedem al feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui, urticarie (vezi pct. 4.4).

* Reacţii de hipersensibilitate, în special dermatologice, la persoanele cu predispoziţie la reacţii alergice şi astmatiforme.

* Purpură.

* Există posibilitatea agravării lupusului eritematos diseminat acut pre-existent.

Rare: agravarea psoriazisului

Foarte rare: eritem polimorf, necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens-Johnson.

Au fost raportate cazuri de reacţii de fotosensibilitate (vezi pct. 4.4).

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Frecvente: crampe musculare.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Mai puţin frecvente: insuficienţă renală.

Rare: insuficienţă renală acută, anurie/oligurie.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului

Mai puţin frecvente: impotenţă, disfuncţie erectilă.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Frecvente: astenie.

Mai puţin frecvente: transpiraţii.

Investigaţii diagnostice - Tulburări metabolice și de nutriție

* Frecvente: hipopotasemie (vezi pct.4.4).

* Mai puțin frecvente: scădere a concentraţiei plasmatice a sodiului cu hipovolemie, determinând deshidratare şi hipotensiune arterială ortostatică.

* Creştere a concentraţiei plasmatice a acidului uric şi creştere a glicemiei, în timpul tratamentului.

* Creştere uşoară a uremiei şi creatininemiei, reversibilă la întreruperea tratamentului. Această creştere este mai frecventă la pacienţii cu stenoză de arteră renală, hipertensiune arterială tratată cu diuretice, insuficienţă renală.

* Creştere a concentraţiei plasmatice a potasiului, în general tranzitorie.

Rare: hipercalcemie, hipocloremie, hipomagneziemie.

Descrierea reacțiilor adverse selectate

În timpul studiilor de fază II și III care au comparat administrarea de indapamidă 1,5 mg și 2,5 mg, analiza concentrației plasmatice a potasiului a arătat un efect dependent de doză al indapamidei:

- Indapamidă 1,5 mg: concentraţia plasmatică a potasiului <3,4 mmol/l a fost observată la 10% dintre pacienți și o concentraţie plasmatică a potasiului <3,2 mmol/l a fost observată la 4% dintre pacienți, după 4 până la 6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament, scăderea medie a concentraţiei plasmatice a potasiului a fost de 0,23 mmol/l.

- Indapamidă 2,5 mg: concentraţia plasmatică a potasiului <3,4 mmol/l a fost observată la 25% dintre pacienți și o concentraţie plasmatică a potasiului <3,2 mmol/l a fost observată la 10% dintre pacienți, după 4 până la 6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament, scăderea medie a concentraţiei plasmatice a potasiului a fost de 0,41 mmol/l.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro.

Website: www.anm.ro

4.9 Supradozaj

Simptome

Cea mai frecventă reacţie adversă în caz de supradozaj este hipotensiunea arterială, uneori asociată cu greaţă, vărsături, crampe musculare, ameţeli, somnolenţă, stare confuzională, oligurie care poate progresa spre anurie (din cauza hipovolemiei). Poate să apară dezechilibru hidrosalin (hiponatremie, hipopotasemie).

Abordare terapeutică

Primele măsuri terapeutice constau în eliminarea rapidă a medicamentului (medicamentelor) ingerat (ingerate) prin lavaj gastric şi/sau administrare de cărbune activat, urmate de restabilirea echilibrului hidroelectrolitic, într-o unitate medicală specializată, până la revenirea la normal.

În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale marcate, aceasta poate fi tratată prin aşezarea pacientului în clinostatism, cu capul sub nivelul corpului. Dacă este necesar, se va administra soluţie salină izotonă în perfuzie intravenoasă sau se poate utiliza oricare altă metodă de expansiune volemică.

Perindoprilatul, forma activă a perindoprilului, poate fi dializat (vezi pct. 5.2).

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai ECA, în combinaţii, codul ATC: C09BA04.

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/ 0,625 mgPerindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg este o combinaţie de sare perindopril arginină, un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei şi indapamidă, un diuretic clorosulfamidic. Proprietăţile sale farmacologice derivă din cele ale fiecărei componente luate separat, alături de cele datorate acţiunii sinergice aditive a celor două substanţe active atunci când sunt combinate.

Mecanismul farmacologic de acţiune

Legat de Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/ 0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/ 1,25 mg

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg determină o sinergie a efectelor antihipertensive ale celor două componente.

Legat de perindopril

Perindoprilul este un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitor al ECA), enzima care transformă angiotensina I în angiotensină II, o substanţă vasoconstrictoare; în plus, enzima stimulează secreţia de aldosteron la nivelul corticalei glandei suprarenale şi degradarea bradikininei, o substanţă vasodilatatoare, în heptapeptide inactive.

Consecinţele sunt:

* reducerea secreţiei de aldosteron

* creşterea activităţii reninei plasmatice, deoarece aldosteronul nu mai exercită feed-back negativ

* scăderea rezistenţei periferice totale, cu acţiune preferenţială asupra patului vascular de la nivel muscular şi renal, fără depleţie hidrosalină concomitentă sau tahicardie reflexă, în cazul tratamentului cronic.

Acţiunea antihipertensivă a perindoprilului apare, de asemenea, la pacienţii cu valori mici sau normale ale reninemiei.

Perindoprilul acţionează prin intermediul metabolitului său activ, perindoprilat. Ceilalţi metaboliţi sunt inactivi.

Perindoprilul reduce travaliul cardiac:

* prin efect vasodilatator asupra venelor, determinat probabil de modificări ale metabolismului prostaglandinelor: scădere a presarcinii

* prin scăderea rezistenţei periferice totale: scădere a postsarcinii.

Studiile efectuate la pacienţii cu insuficienţă cardiacă au arătat:

* o scădere a presiunilor de umplere la nivelul ventriculului stâng şi ventriculului drept

* o scădere a rezistenţei periferice totale

* o creştere a debitului cardiac şi o îmbunătăţire a indexului cardiac

* o creştere a fluxului sanguin regional la nivel muscular.

Rezultatele testelor de efort au evidenţiat, de asemenea, îmbunătăţiri.

Legat de indapamidă

Indapamida este un derivat de sulfonamidă cu inel indolic, înrudită farmacologic cu grupul diureticelor tiazidice. Indapamida inhibă reabsorbţia sodiului în segmentul cortical de diluţie. Indapamida creşte excreţia urinară a sodiului şi clorului şi, într-o măsură mai mică, excreţia potasiului şi magneziului, crescând astfel diureza şi având un efect antihipertensiv.

Caracteristicile acţiunii antihipertensive

Legate Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg

La pacienţii hipertensivi, indiferent de vârstă, Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg

Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg exercită un efect antihipertensiv dependent de doză, atât asupra tensiunii arteriale sistolice, cât şi diastolice, în ortostatism sau clinostatism. Acest efect antihipertensiv durează 24 de ore. Reducerea tensiunii arteriale este obţinută în mai puţin de o lună, fără să apară tahifilaxie; oprirea tratamentului nu produce efect de rebound. În timpul studiilor clinice, administrarea concomitentă de perindopril şi indapamidă a determinat efecte antihipertensive sinergice aditive, comparativ cu administrarea în monoterapie a fiecăreia dintre componente.

Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg comprimate filmate

Efectul combinaţiei cu doze mici Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg asupra morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare, nu a fost studiat.

PICXEL, un studiu multicentric, randomizat, dublu-orb, controlat activ, a evaluat prin ecocardiografie efectul administrării combinaţiei perindopril/indapamidă asupra HVS, comparativ cu enalaprilul, administrat în monoterapie.

În studiul PICXEL, pacienţii hipertensivi cu HVS (definită prin indicele de masă al ventriculului stâng (IMVS) > 120 g/m2 la bărbaţi şi > 100 g/m2 la femei) au fost randomizaţi fie în grupul de tratament cu perindopril terţ-butilamină 2 mg (echivalent cu perindopril arginină 2,5 mg)/indapamidă 0,625 mg, fie în grupul de tratament cu enalapril 10 mg o dată pe zi, pe parcursul unui an de tratament. Doza a fost ajustată în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale, până la administrarea unei doze de perindopril terţ-butilamină 8 mg (echivalent cu perindopril arginină 10 mg) şi indapamidă 2,5 mg sau enalapril 40 mg, o dată pe zi. Doar la 34% dintre pacienţi s-a menţinut administrarea unei doze de perindopril terţ-butilamină 2 mg (echivalent cu perindopril arginină 2,5 mg)/indapamidă 0,625 mg (comparativ cu 20% la care s-a menţinut administrarea unei doze de enalapril 10 mg).

La sfârşitul tratamentului, IMVS a scăzut semnificativ, mai mult în grupul de tratament cu perindopril/indapamidă (-10,1 g/m2), comparativ cu grupul de tratament cu enalapril (-1,1 g/m2), la toţi pacienţii randomizaţi. Diferenţa între grupuri privind modificarea IMVS a fost de -8,3 (IÎ 95% (-11,5;-5,0), p < 0,0001).

Un efect mai bun asupra IMVS a fost obţinut cu doze mai mari de perindopril/indapamidă decât cele aprobate pentru Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/ 0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg.

În privinţa tensiunii arteriale, diferenţele medii estimate între grupuri, la populaţia randomizată, au fost de -5,8 mmHg (IÎ 95% (-7,9;-3,7), p < 0,0001) pentru tensiunea arterială sistolică şi de -2,3 mmHg (IÎ 95% (-3,6;-0,9), p=0,0004) pentru tensiunea arterială diastolică, în favoarea grupului de tratament cu perindopril/indapamidă.

Legate de perindopril

Perindoprilul acţionează în toate stadiile hipertensiunii arteriale: uşoară până la moderată sau severă.

Scăderea tensiunii arteriale sistolice şi diastolice este observată atât în clinostatism, cât şi în ortostatism.

Efectul antihipertensiv este maxim între 4 şi 6 ore după administrarea unei doze unice şi se menţine peste 24 ore.

Există un grad mare de blocare reziduală a enzimei de conversie a angiotensinei la 24 ore, de aproximativ 80%.

La pacienţii care răspund la tratament, normalizarea tensiunii arteriale este atinsă după o lună şi este menţinută fără risc de tahifilaxie.

Întreruperea tratamentului nu are efect de rebound asupra hipertensiunii arteriale.

Perindoprilul are proprietăţi vasodilatatoare şi restabileşte elasticitatea trunchiurilor arterelor principale, corectează modificările histomorfometrice la nivelul arterelor de rezistenţă şi produce o reducere a hipertrofiei ventriculare stângi.

Dacă este necesară, asocierea unui diuretic tiazidic determină un efect sinergic aditiv.

Asocierea dintre un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei şi un diuretic tiazidic scade riscul de hipopotasemie, determinat de administrarea diureticului în monoterapie.

Două studii clinice extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global Endpoint Trial /Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes s/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat, efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.

ONTARGET a fost un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau cerebrovasculară, sau cu diabet zaharat de tip 2, ȋnsoţite de dovezi ale afectării de organ. VA

NEPHRON-D a fost un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.

Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperpotasemie, afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt de asemenea relevante şi pentru alţi inhibitori ai

ECA şi pentru blocante ale receptorilor angiotensinei II.

Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocantele receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease Endpoints /Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) a fost un studiu efectuat pentru a testa beneficiul adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai frecvente numeric în cadrul grupului ȋn care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului ȋn care s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave (hiperpotasemie, hipotensiune arterială şi afectare a funcţiei renale) au fost mai frecvent raportate în cadrul grupului ȋn care s-a administrat aliskiren, decât în grupul ȋn care s-a administrat placebo.

Legate de indapamidă

Indapamida, administrată în monoterapie, are un efect antihipertensiv care durează 24 ore. Acest efect apare la doze la care proprietăţile diuretice sunt minime. Acţiunea sa antihipertensivă este proporţională cu îmbunătăţirea complianţei arteriale şi cu scăderea rezistenţei vasculare periferice totale şi arteriolare. Indapamida reduce hipertrofia ventriculară stângă.

În cazul în care sunt depăşite dozele recomandate de diuretice tiazidice sau de diuretice cu proprietăţi farmacologice asemănătoare tiazidelor, efectul de scădere a tensiunii arteriale atinge un platou, în timp ce riscul de reacţii adverse continuă să crească. Dacă tratamentul nu este eficace, nu trebuie crescute dozele.

Mai mult, s-a demonstrat faptul că, la pacienţii hipertensivi, administrarea de indapamidă pe termen scurt, mediu şi lung:

* nu are efect asupra metabolismului lipidic: trigiceride, LDL-colesterol şi HDL-colesterol

* nu are efect asupra metabolismului glucidic, chiar şi la pacienţii cu diabet zaharat şi hipertensiune arterială.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Legate de Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/ 0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg

Administrarea combinaţiei de perindopril şi indapamidă nu modifică proprietăţile farmacocinetice ale acestora, comparativ cu administrarea în monoterapie.

Legate de perindopril
Absorbţie

Perindoprilul se absoarbe rapid după administrare orală şi atinge concentraţia plasmatică maximă în decurs de 1 oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică este egal cu 1 oră.

Perindoprilul este un promedicament. Douăzeci şi şapte de procente din doza de perindopril administrată ajung în fluxul sanguin sub formă de metabolit activ, perindoprilat. Pe lângă perindoprilatul activ, perindoprilul mai are cinci metaboliţi, toţi inactivi. Concentraţia plasmatică maximă a perindoprilatului este atinsă în decurs de 3 până la 4 ore.

Deoarece ingestia de alimente scade conversia la perindoprilat, prin urmare şi biodisponibilitatea, sarea perindopril arginină trebuie administrată oral, în doză unică zilnică, dimineaţa, înainte de masă.

Distribuţie

Volumul de distribuţie este de aproximativ 0,2 l/kg pentru perindoprilatul nelegat. Legarea de proteinele plasmatice a perindoprilatului este de 20%, în principal de enzima de conversie a angiotensinei, dar este dependentă de concentraţie.

Eliminare

Perindoprilatul este eliminat pe cale urinară, iar timpul terminal de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al fracţiunii libere este de aproximativ 17 ore, atingând starea de echilibru în decurs de 4 zile. Eliminarea perindoprilatului este redusă la vârstnici, precum şi la pacienţii cu insuficienţă cardiacă sau renală. Ajustarea dozei este necesară în caz de insuficienţă renală şi se va face în funcţie de gradul afectării renale (clearance-ul creatininei).

Clearance-ul perindoprilatului prin dializă este de 70 ml/min.

Cinetica perindoprilului este modificată la pacienţii cu ciroză: clearance-ul hepatic al substanţei nemodificate este redus la jumătate. Totuşi, cantitatea de perindoprilat formată nu este redusă şi, ca urmare, nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.2 și pct. 4.4).

Liniaritate/Non-liniaritate

S-a demonstrat o relaţie liniară între doza de perindopril şi expunerea plasmatică.

Legate de indapamidă
Absorbţie

Indapamida este complet şi rapid absorbită din tractul digestiv. La om, concentraţia plasmatică maximă este atinsă după aproximativ o oră după administrarea orală a medicamentului.

Distribuţie

Legarea de proteinele plasmatice este de 79%.

Eliminare

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este cuprins între 14 şi 24 de ore (cu o medie de 18 ore). Administrarea de doze repetate nu determină acumulare. Eliminarea se realizează, în principal, prin urină (70% din doză) şi prin materiile fecale (22%), sub formă de metaboliţi inactivi.

Farmacocinetica nu este modificată la pacienţii cu insuficienţă renală.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Administrarea de Perindopril/Indapamidă Viatris 2,5 mg/0,625 mg Perindopril/Indapamidă Viatris 5 mg/1,25 mg prezintă o toxicitate uşor crescută, comparativ cu administrarea fiecărei substanţe active în parte. La şobolan, manifestările renale nu par să fie potenţate. Totuşi, administrarea combinaţiei produce toxicitate gastro-intestinală la câine, iar la şobolan, efectul toxic asupra mamei pare să fie crescut (comparativ cu administrarea de perindopril).

Cu toate acestea, aceste reacţii adverse apar la doze corespunzătoare unor limite superioare de siguranţă foarte mari, în comparaţie cu dozele terapeutice utilizate.

Stdiile preclinice efectuate separat cu perindopril şi cu indapamidă nu au arătat potenţial genotoxic, carcinogen sau teratogen.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Lactoză monohidrat

Stearat de magneziu

Maltodextrină

Povidonă (K 30)

Amidonglicolat de sodiu (Tip A)

Film (Opadry AMB alb OY-B-28920)

Lecitină (din soia) (E322)

Alcool polivinilic parţial hidrolizat

Talc (E553b)

Dioxid de titan (E171)

Gumă xantan (E415)

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

2 ani.

După prima deschidere a flaconului: 6 luni.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Ambalaje (pentru punerea pe piaţă) constând în flacoane din PEÎD, de culoare albă, cu capac cu filet de culoare albă din polipropilenă (PP), care conţin şi desicant. Mărimea ambalajului este de 30 de comprimate filmate.

Blistere laminate la rece fabricate din poliamidă-aluminiu-PEJD-desicant-PEÎD/ aluminiu.

Mărimi de ambalaj: 10, 14, 30, 60, 90 sau 100 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Viatris Limited

Damastown Industrial Park, Mulhuddart, Dublin 15, DUBLIN

Irlanda

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

14764/2022/01-07 14765/2022/01-07

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări - Noiembrie 2011

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2022

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Noiembrie 2022