PERINDOPRIL ARGININA MYLAN 5mg comprimate filmate prospect medicament

Perindopril arginină Viatris 2,5 mg comprimate filmate

Perindopril arginină Viatris 5 mg comprimate filmate

Perindopril arginină Viatris 10 mg comprimate filmate

Perindopril arginină Viatris 2,5 mg: Fiecare comprimat conţine perindopril arginină 2,5 mg, echivalent cu perindopril 1,6975 mg.

Perindopril arginină Viatris 5 mg: Fiecare comprimat conţine perindopril arginină 5 mg, echivalent cu perindopril 3,395 mg.

Perindopril arginină Viatris 10 mg: Fiecare comprimat conţine perindopril arginină 10 mg, echivalent cu perindopril 6,790 mg.

Conţine lecitină (soia).

Perindopril arginină Viatris 2,5 mg: Fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat 33,95 mg.

Perindopril arginină Viatris 5 mg: Fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat 67,90 mg.

Perindopril arginină Viatris 10 mg: Fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat 135,80 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat.

Perindopril arginină Viatris 2,5 mg comprimate filmate sunt comprimate filmate de culoare albă, rotunde, biconvexe, marcate cu “PA” pe “1” pe o faţă şi cu “M” pe cealaltă faţă.

Perindopril arginină Viatris 5 mg comprimate filmate sunt comprimate filmate de culoare verde, în formă de capsulă, biconvexe, marcate cu “PA2” pe o faţă şi cu “M” pe cealaltă faţă. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Perindopril arginină Viatris 10 mg comprimate filmate sunt comprimate filmate de culoare verde, rotunde, biconvexe, marcate cu “PA3” pe o faţă şi cu “M” pe cealaltă faţă.

Hipertensiune arterială: tratamentul hipertensiunii arteriale.

Insuficienţă cardiacă: tratamentul insuficienţei cardiace simptomatice. [doar pentru concentraţiile de 2,5 mg şi 5 mg]

Boală coronariană stabilă: reducerea riscului de evenimente cardiace la pacienţii cu antecedente de infarct de miocard şi/sau revascularizare.

Doza trebuie individualizată conform profilului pacientului (vezi pct. 4.4) şi ȋn funcţie de modificările tensiunii arteriale, ca răspuns la tratament.

Hipertensiunea arterială

Perindopril arginină Viatris poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu medicamente antihipertensive din alte clase terapeutice (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4, 4.5 și pct. 5.1).

Doza iniţială recomandată este de 5 mg, administrată o singură dată pe zi, dimineaţa.

Pacienţii cu un sistem renină-angiotensină-aldosteron puternic activat (în special, hipertensiune renovasculară, depleţie de sare şi/sau de volum, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale ca urmare a administrării dozei iniţiale. La aceşti pacienţi este recomandată o doză iniţială de 2,5 mg şi ȋnceperea tratamentului trebuie să se desfăşoare sub supraveghere medicală. Doza poate fi crescută la 10 mg o dată pe zi, după o lună de tratament.

Hipotensiunea arterială simptomatică poate să apară după instituirea tratamentului cu Perindopril arginină Viatris; aceasta este mai frecventă la pacienţii trataţi concomitent cu diuretice. De aceea, este recomandată precauţie, deoarece aceşti pacienţi pot prezenta depleţie de volum şi/sau sare.

Dacă este posibil, diureticul trebuie întrerupt cu 2-3 zile înainte de începerea tratamentului cu

Perindopril arginină Viatris (vezi pct. 4.4).

La pacienţii hipertensivi la care diureticul nu poate fi întrerupt, tratamentul cu Perindopril arginină

Viatris trebuie iniţiat cu o doză de 2,5 mg. Trebuie monitorizate funcţia renală şi concentraţia serică a potasiului. Următoarele doze de Perindopril arginină Viatris trebuie ajustate în funcţie de modificările valorilor tensiunii arteriale ca răspuns la tratament. Dacă este necesar, tratamentul cu diuretice poate fi reluat.

La pacienţii vârstnici, tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 2,5 mg, care poate fi crescută progresiv la 5 mg după o lună de tratament, iar apoi, dacă este necesar, la 10 mg, ţinând cont de funcţia renală (vezi Tabelul 1 'Ajustarea dozei ȋn insuficienţa renală”).

Se recomandă ca tratamentul cu Perindopril arginină Viatris, asociat în general cu un diuretic care nu economiseşte potasiu şi/sau digoxină şi/sau beta-blocant, să fie iniţiat sub supraveghere medicală strictă, cu o doză iniţială recomandată de 2,5 mg, administrată dimineaţa. Această doză poate fi crescută după 2 săptămâni la o doză de 5 mg o dată pe zi, dacă este tolerată. Ajustarea dozei trebuie efectuată în funcţie de răspunsul clinic la tratament al fiecărui pacient în parte.

În insuficienţa cardiacă severă şi la alţi pacienţi, consideraţi cu risc crescut (pacienţi cu afectare a funcţiei renale şi cu predispoziţie la tulburări electrolitice, pacienţi trataţi concomitent cu diuretice şi/sau cu medicamente vasodilatatoare), tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere medicală atentă (vezi pct. 4.4).

La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, de exemplu pacienţii cu depleţie de sare cu sau fără hiponatremie, pacienţii cu hipovolemie sau pacienţii trataţi cu diuretice în doze mari, aceste deficite trebuie corectate, dacă este posibil, înainte de iniţierea tratamentului cu Perindopril arginină Viatris. Tensiunea arterială, funcţia renală şi concentraţia serică a potasiului trebuie monitorizate cu atenţie, atât înainte, cât şi în timpul tratamentului cu Perindopril arginină Viatris (vezi pct. 4.4). [doar pentru concentraţiile de 2,5 mg şi 5 mg]

Tratamentul cu Perindopril arginină Viatris trebuie iniţiat cu o doză de 5 mg, o dată pe zi, timp de 2 săptămâni, iar apoi crescut la 10 mg, o dată pe zi, corespunzător funcţiei renale şi cu condiţia ca doza de 5 mg să fie bine tolerată.

Pacienţii vârstnici trebuie să primească o doză de 2,5 mg, o dată pe zi, timp de 1 săptămână, iar în următoarea săptămână li se va administra o doză de 5 mg, o dată pe zi, înainte de a creşte doza până la 10 mg o dată pe zi, corespunzător funcţiei renale (vezi Tabelul 1 'Ajustarea dozei ȋn insuficienţa renală”). Doza trebuie crescută doar dacă doza anterioară, mai mică, a fost bine tolerată.

Ajustarea dozei ȋn insuficienţa renală

La pacienţii cu insuficienţă renală dozele trebuie ajustate în funcţie de clearance-ul creatininei, aşa cum este prezentat în tabelul 1 de mai jos:

Tabelul 1: Ajustarea dozei ȋn insuficienţa renală

Clearance-ul creatininei Doza recomandată (ml/min)

ClCr ≥ 60 5 mg pe zi 30 < ClCr < 60 2,5 mg pe zi 15 < ClCr < 30 2,5 mg, la interval de 2 zile

Pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă*

ClCr < 15 2,5 mg în ziua şedinţei de dializă

* În condiţii de dializă, clearance-ul perindoprilatului este de 70 ml/min.

La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă, doza trebuie administrată după şedinţa de dializă.

Ajustarea dozei ȋn insuficienţa hepatică

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2)

Siguranţa şi eficacitatea utilizării la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 5.1, dar nu se pot face recomandări în privința dozelor. Ca urmare, nu este recomandată utilizarea la copii şi adolescenţi.

Se recomandă ca administrarea Perindopril arginină Viatris să se facă o singură dată pe zi, dimineaţa, înaintea mesei.

* Hipersensibilitate la substanţa activă, la oricare dintre inhibitorii ECA sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;

* Antecedente de angioedem asociat cu terapie anterioară cu inhibitor ECA (vezi pct. 4.4);

* Angioedem ereditar sau idiopatic;

* Al doilea și al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6);

* La pacienţii alergici la arahide sau soia (lecitină).

* Administrarea concomitentă a Perindopril arginină Viatris cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau cu insuficienţă renală (RFG < 60 ml/minut/1,73 m2 (vezi pct. 4. și pct. 5.1).

* Administrarea concomitentă cu tratament cu sacubitril/valsartan. Tratamentul cu Perindopril arginină Viatris nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi și pct. 4.4 și 4.5).

* Tratamente extracorporale ce duc la contactul sângelui cu suprafețe încărcate negativ (vezi pct.

4.5).

* Stenoză semnificativă bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcțional (vezi pct. 4.4).

Dacă un episod de angină pectorală instabilă (major sau nu) apare în cursul primei luni de tratament cu perindopril, trebuie făcută o evaluare atentă a raportului beneficiu/risc înainte de continuarea tratamentului.

Inhibitorii ECA pot determina o scădere a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică este rareori observată la pacienţii cu hipertensiune arterială necomplicată şi este mult mai probabil să apară la pacienţii cu depleţie volemică determinată, de exemplu de tratament cu diuretice, regim alimentar hiposodat, dializă, diaree sau vărsături sau la pacienţii cu hipertensiune arterială severă dependentă de renină (vezi pct. 4.5 şi 4.8). Hipotensiunea arterială simptomatică a fost observată la pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, cu sau fără insuficienţă renală asociată. Aceasta are probabilitatea cea mai mare de apariţie la pacienţii cu un grad mai sever de insuficienţă cardiacă, reflectat de administrarea unor doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau insuficienţă renală funcţională. La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, iniţierea tratamentului şi ajustarea dozelor trebuie monitorizate cu atenţie (vezi pct. 4.2 şi pct. 4.8). Aceleaşi consideraţii sunt valabile în cazul pacienţilor cu cardiopatie ischemică sau boală vasculară cerebrală, la care o scădere excesivă a tensiunii arteriale poate determina un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral.

Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal şi, dacă este necesar, se administrează o perfuzie intravenoasă cu soluţie salină izotonă 9 mg/ml (0,9%). Apariţia unui episod hipotensiv tranzitoriu nu reprezintă o contraindicaţie pentru continuarea tratamentului, care poate fi administrat de obicei fără dificultăți, odată ce tensiunea arterială a crescut după corectarea volemică.

La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă, care au tensiune arterială normală sau scăzută,

Perindopril arginină Viatris poate să determine o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice.

Acest efect este anticipat şi, de obicei, nu este un motiv pentru întreruperea tratamentului. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară o scădere a dozei sau întreruperea tratamentului cu Perindopril arginină Viatris.

Similar altor inhibitori ECA, Perindopril arginină Viatris trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu stenoză mitrală şi cu obstrucţia căii de ejecţie a ventriculului stâng, cum sunt stenoza aortică sau cardiomiopatia hipertrofică.

În cazurile de insuficiență renală (clearance-ul creatininei < 60 ml/min), doza iniţială de perindopril trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2) şi ulterior în funcţie de răspunsul pacientului la tratament. Monitorizarea de rutină a potasiului şi creatininei reprezintă o parte a practicii medicale normale pentru aceşti pacienţi (vezi pct. 4.8).

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, hipotensiunea arterială apărută după iniţierea tratamentului cu inhibitori ECA poate determina afectarea suplimentară a funcţiei renale. În această situaţie, au fost raportate cazuri de insuficienţă renală acută, de obicei reversibilă.

La unii pacienţi cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic, care au fost trataţi cu inhibitori ECA, au fost observate creşteri ale uremiei şi creatinemiei, de obicei reversibile, după întreruperea tratamentului. Aceasta are o probabilitate mai mare în special la pacienţii cu insuficienţă renală. Dacă hipertensiunea renovasculară este, de asemenea, prezentă, există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie ȋnceput sub strictă supraveghere medicală, cu doze mici şi cu ajustarea atentă a dozelor. Deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor ce contribuie la situaţiile descrise mai sus, acesta trebuie întrerupt, iar funcţia renală monitorizată în timpul primelor săptămâni de tratament cu Perindopril arginină Viatris.

Unii pacienţi hipertensivi, aparent fără afecţiuni vasculare renale preexistente, au prezentat o creştere, de obicei, uşoară şi tranzitorie a ureei şi creatininei serice, în special atunci când Perindopril arginină

Viatris a fost administrat concomitent cu un diuretic. Este mult mai probabilă apariţia acestui efect la pacienţii cu afectare preexistentă a funcţiei renale. În acest caz, poate fi necesară reducerea dozei şi/sau întreruperea tratmentului cu diuretice şi/sau a tratamentului cu Perindopril arginină Viatris.

La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă, în cadrul cărora se utilizează membrane cu flux crescut, şi care sunt trataţi concomitent cu un inhibitor ECA, au fost raportate reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană pentru dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Nu există experienţă ȋn ceea ce priveşte administrarea de Perindopril arginină Viatris la pacienţii cu transplant renal recent.

Există un risc crescut de apariție a hipotensiunii arteriale și a insuficienței renale atunci când pacienții cu stenoză de arteră renală bilaterală sau cu stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcțional sunt tratați cu inhibitori ECA (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu diuretice poate fi un factor favorizant.

Pierderea funcției renale poate apărea chiar și atunci când există variații mici ale creatininei serice, chiar și la pacienții cu stenoză de arteră renală unilaterală.

Angioedemul feței, extremităților, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei și/sau laringelui a fost raportat rar, la pacienţii trataţi cu inhibitori ECA, inclusiv Perindopril arginină Viatris (vezi pct. 4.8). Acesta poate apărea în orice moment în timpul tratamentului. În astfel de cazuri, Perindopril arginină Viatris trebuie întrerupt imediat şi trebuie iniţiată şi continuată o monitorizare adecvată, până la remisiunea completă a simptomelor. În acele situaţii când tumefierea a fost limitată la faţă şi buze, aceasta s-a remis, ȋn general, fără tratament, deşi antihistaminicele s-au dovedit a fi utile ȋn ameliorarea simptomelor.

Angioedemul asociat cu edem laringian poate fi letal. Când există o implicare a limbii, glotei sau laringelui, ce poate determina obstrucţia căilor respiratorii, terapia de urgenţă trebuie administrată imediat. Acesta poate include administrarea de adrenalină şi/sau menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii. Pacientul trebuie menţinut sub supraveghere medicală atentă până la remisiunea completă şi susţinută a simptomelor.

Pacienţii cu antecedente de angioedem fără legătură cu terapia cu inhibitori ECA pot prezenta un risc crescut de angioedem în cursul tratamentului cu un inhibitor ECA (vezi pct. 4.3).

Angioedemul intestinal a fost raportat ȋn cazuri rare la pacienţii trataţi cu inhibitori ECA. Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (cu sau fără greaţă sau vărsături); în unele cazuri, nu a existat angioedem facial anterior iar valorile esterazei C-1 au fost normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri ce eu inclus tomografia abdominală, ecografia sau proceduri chirurgicale, iar simptomele s-au remis după ȋntreruperea inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ECA care prezintă dureri abdominale.

Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată din cauza riscului crescut de apariție a angioedemului. Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză administrată de perindopril arginină. Tratamentul cu perindopril arginină nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu racecadotril, inhibitori mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptină poate duce la un risc crescut de apariție a angioedemului (de exemplu, inflamarea și edemul mucoasei căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără insuficiență respiratorie) (vezi pct. 4.5). Este necesară prudență la inițierea tratamentului cu racecadotril, inhibitori mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptină la pacientul aflat deja sub tratament cu inhibitori ECA.

Pacienţii care urmează tratament cu inhibitori ECA în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) efectuată cu dextran sulfat au prezentat rareori reacţii anafilactoide care au pus viaţa în pericol.

Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitor ECA înaintea fiecărei afereze.

Pacienţii care primesc tratament cu inhibitori ECA în cursul tratamentului de desensibilizare (de exemplu, venin de himenoptere) au prezentat reacţii anafilactoide. La aceeaşi pacienţi, aceste reacţii au fost evitate atunci când tratamentul cu inhibitori ECA a fost ȋntrerupt temporar, dar au reapărut la reluarea inadecvată a tratamentului.

Rareori, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii trataţi cu inhibitori ECA şi care dezvoltă icter sau creşteri marcate ale enzimelor hepatice trebuie să întrerupă administrarea inhibitorului ECA şi să fie supuşi unei monitorizări medicale corespunzătoare (vezi pct. 4.8).

Au fost raportate neutropenie/agranulocitoză, trombocitopenie şi anemie la pacienţii trataţi cu inhibitori ECA. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori de risc, neutropenia apare rar.

Perindoprilul trebuie administrat cu extremă prudenţă la pacienţi cu boli vasculare de colagen, la cei care urmează tratament imunosupresor, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau o combinaţie a acestor factori de risc, în special dacă este prezentă şi afectarea preexistentă a funcţiei renale. Unii dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii grave, care, în unele cazuri, nu au răspuns la tratament antibiotic intensiv. Dacă perindoprilul este utilizat la astfel de pacienţi, este recomandată monitorizarea periodică a numărului leucocitelor şi pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu dureri în gât, febră).

Inhibitorii ECA determină o frecvenţă mai mare a angioedemului la pacienţii din rasa neagră decât la cei din celelalte rase. Similar altor inhibitori ECA, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la populaţia din rasa neagră decât la populaţia din celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe crescute a valorilor mici de renină la populaţia hipertensivă de culoare.

În timpul tratamentului cu inhibitori ECA a fost raportată tuse. În mod caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de inhibitori ECA trebuie luată în considerare ca parte a diagnosticului diferenţial al tusei.

La pacienţii supuşi intervenţiilor chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu medicamente ce pot produce hipotensiune arterială, Perindopril arginină Viatris poate bloca formarea de angiotensină II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul trebuie întrerupt cu o zi înaintea intervenţiei chirurgicale. Dacă apare hipotensiunea arterială şi se consideră că ea se datorează acestui mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.

Potasemie

Inhibitorii ECA pot cauza hiperkaliemie, deoarece inhibă eliberarea de aldosteron. De obicei, efectul nu este semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Cu toate acestea, la pacienții cu insuficiență renală și/sau la pacienții tratați cu suplimente de potasiu (inclusiv înlocuitori de sare), diuretice care economisesc potasiul, trimetoprim sau cotrimoxazol cunoscute și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol și în special antagoniști ai aldosteronului sau blocante ale receptorilor angiotensinei, poate apărea hiperkaliemie. Diureticele care economisesc potasiul și blocantele receptorilor angiotensinei trebuie utilizate cu prudență la pacienții cărora li se administrează inhibitori

ECA fiind necesară și monitorizarea potasemiei și a funcției renale (vezi pct. 4.5).

Pacienţi diabetici

La pacienţii diabetici trataţi cu antidiabetice orale sau insulină, controlul glicemic trebuie monitorizat cu atenţie în cursul primei luni de tratament cu un inhibitor ECA (vezi pct. 4.5).

În general, nu este recomandată administrarea concomitentă a litiului cu perindopril (vezi pct. 4.5).

În general, nu este recomandată administrarea concomitentă a perindoprilului cu diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu (vezi pct. 4.5).

Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului crește riscul de apariție a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei și de diminuare a funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist și cu monitorizarea atentă și frecventă a funcției renale, valorilor electroliților și tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizați concomitent la pacienții cu nefropatie diabetică.

În general, pacienții cu hiperaldosteronism primar nu vor răspunde la tratamentul cu medicamente antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, nu se recomandă administrarea acestui medicament.

Tratamentul cu inhibitori ECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazurilor în care terapia cu inhibitori ECA este considerată absolut necesară, la pacientele care doresc să rămână gravide, tratamentul trebuie schimbat cu medicamente antihipertensive al căror profil de siguranţă pentru utilizare în cursul sarcinii este bine stabilit. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori

ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiată terapie alternativă (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Deoarece acest medicament conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conţine soia. Dacă sunteți alergic la arahide sau soia, nu utilizaţi acest medicament (vezi pct 4.3).

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Datele provenite din studii clinice au evidențiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului este asociată cu o frecvență mai mare a reacțiilor adverse, cum sunt hipotensiune arterială, hiperkaliemie și diminuarea funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acționează asupra

SRAA (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4 și 5.1).

Medicamente care cresc riscul de apariţie a angioedemului

Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată, deoarece crește riscul de apariție a angioedemului (vezi pct. 4.3 și 4.4).

Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu racecadotril, inhibitori mTOR (de exemplu sirolimus, everolimus, temsirolimus) şi vildagliptin poate duce la un risc crescut de apariție a angioedemului (vezi pct. 4.4).

Medicamente care produc hiperkaliemie

Unele medicamente sau clase terapeutice pot crește riscul de apariție a hiperkaliemiei: aliskiren, săruri de potasiu, diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ECA, antagoniști ai receptorilor de angiotensină II, AINS, heparine, medicamente imunosupresoare cum sunt ciclosporina sau tacrolimus, trimetoprim. Asocierea acestor medicamente crește riscul de hiperkaliemie.

La pacienții cu diabet zaharat sau insuficiență renală crește riscul hiperkaliemiei, agravării funcției renale iar morbiditatea și mortalitatea cardiovasculară cresc.

Tratamentele extracorporale care duc la contactul sângelui cu suprafețe încărcate negativ, cum ar fi dializa sau hemofiltrarea cu anumite membrane de flux înalt (de exemplu, membrane din poliacrilonitril) și afereza lipoproteinelor cu densitate mică cu sulfat de dextran, din cauza riscului crescut de reacții anafilactoide severe (vezi pct. 4.3). În cazul ȋn care este necesar un astfel de tratament, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unei clase diferite de antihipertensive.

Pacienții care urmează tratament cu diuretice, în special cei cu depleţie de volum și/sau sare, pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale după inițierea tratamentului cu un inhibitor ECA.

Posibilitatea de apariție a efectelor hipotensive poate fi redusă prin întreruperea diureticului, prin creșterea volemiei sau aportului de sare anterior începerii tratamentului cu doze mici de perindopril, crescute progresiv.

La pacienți alții decât cei cu diabet zaharat sau insuficiență renală, crește riscul de hiperkaliemie, deteriorare a funcției renale, precum și morbiditatea și mortalitatea cardiovasculară.

Tratament concomitent cu inhibitor ECA și blocant al receptorilor de angiotensină

În literatura de specialitate s-a raportat că, în cazul pacienților cu boală aterosclerotică dovedită, insuficiență cardiacă sau diabet zaharat cu afectare de organ țintă, tratamentul concomitent cu inhibitor

ECA și blocant al receptorilor de angiotensină este asociat cu o frecvență mai mare a hipotensiunii arteriale, sincopelor, hiperkaliemiei și deteriorării funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută), comparativ cu utilizarea unui singur medicament pentru sistemul renină-angiotensină-aldosteron.

Blocarea dublă (de exemplu, prin asocierea unui inhibitor ECA cu un antagonist al receptorilor de angiotensină II) trebuie limitată la cazurile individuale bine definite și cu monitorizarea atentă a funcției renale, a concentrației potasiului seric și tensiunii arteriale.

Risc crescut de reacții adverse cum este edemul angioneurotic (angioedem).

Pacienții cărora li se administrează concomitent co-trimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol) pot prezenta un risc crescut de hiperkaliemie (vezi pct. 4.4).

Diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conțin potasiu

Deși concentrația potasiului seric rămâne, de obicei, în limita valorilor normale, la unii pacienți tratați cu Perindopril arginină Viatris poate să apară hiperkaliemie. Diureticele care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, triamteren sau amiloridă), suplimentele de potasiu sau înlocuitorii de sare care conțin potasiu pot determina o creștere semnificativă a concentrațiilor potasiului seric. De asemenea, trebuie avut grijă când perindoprilul este administrat concomitent cu alți agenți care cresc potasiul seric, cum ar fi trimetoprimul și cotrimoxazolul (trimetoprim/sulfametoxazol), deoarece trimetoprimul este cunoscut că acționează ca un diuretic care economisește potasiu, cum ar fi amiloridul. Ca urmare, asocierea perindoprilului cu medicamentele menționate mai sus nu este recomandată. Dacă este indicată administrarea concomitentă, aceste medicamente trebuie utilizate cu precauție și cu monitorizarea frecventă a concentrației potasiului seric. Pentru utilizarea spironolactonei în insuficiența cardiacă, vezi mai jos.

Creșteri reversibile ale concentrațiilor de litiu seric și toxicitate au fost observate în timpul administrării concomitente de litiu și inhibitori ECA. Administrarea concomitentă a perindoprilului cu litiu nu este recomandată, dar dacă această asociere se dovedește a fi necesară, trebuie efectuată monitorizarea atentă a concentrațiilor litiului seric (vezi pct. 4.4).

Utilizare concomitentă care necesită prudență deosebită

Studiile epidemiologice au sugerat că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA și a medicamentelor antidiabetice (insulină, antidiabetice orale) poate să determine un efect mai puternic de scădere a glicemiei, cu risc de hipoglicemie. Acest fenomen a părut să aibă o probabilitate mai mare de apariție în primele săptămâni de tratament asociat și la pacienții cu insuficiență renală.

Efect antihipertensiv crescut. Se recomandă monitorizarea tensiunii arteriale și ajustarea dozei de antihipertensiv, dacă este necesar.

Pacienții care urmează tratament cu diuretice, în special cei cu depleţie de volum și/sau sare, pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale după inițierea tratamentului cu un inhibitor ECA.

Posibilitatea de apariție a efectelor hipotensive poate fi redusă prin întreruperea diureticului, prin creșterea volemiei sau aportului de sare anterior începerii tratamentului cu doze mici de perindopril, crescute progresiv. În caz de hipertensiune arterială, atunci când tratamentul anterior cu diuretic a produs depleţie de sare/volum, fie diureticul trebuie întrerupt înainte de începerea tratamentului cu inhibitor ECA, situație în care tratamentul cu un diuretic care nu economisește potasiu poate fi reluat ulterior, fie tratamentul cu inhibitor ECA trebuie început cu doze mici, crescute progresiv. În caz de insuficiență cardiacă congestivă tratată cu diuretic, tratamentul cu inhibitor al ECA trebuie inițiat cu o doză foarte mică, eventual după reducerea dozei de diuretic care nu economisește potasiu administrat concomitent. În toate cazurile, funcția renală (nivelurile creatininei) trebuie monitorizată în timpul primelor săptămâni de tratament cu inhibitor ECA.

Cu eplerenonă sau spironolactonă la doze cuprinse între 12,5 mg și 50 mg pe zi și cu doze mici de inhibitor ECA: În tratamentul insuficienței cardiace clasa II-IV (NYHA), cu o fracție de ejecție < 40% și tratată anterior cu inhibitori ECA și diuretice de ansă, riscul de hiperkaliemie, cu potențial letal, în special ȋn cazul nerespectării recomandărilor privind prescrierea acestei combinaţii. Înainte de a iniţia asocierea, este necesară verificarea absenței hiperkaliemiei și a insuficienței renale. Se recomandă monitorizarea atentă a kaliemiei și creatininemiei o dată pe săptămână la început în prima lună de tratament, iar apoi lunar.

Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), inclusiv aspirină ≥ 3 g pe zi

La administrarea inhibitorilor ECA concomitent cu medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu acid acetilsalicilic în doză antiinflamatorie, inhibitori COX-2 şi AINS neselectivi) poate apare o scădere a efectului antihipertensiv. Administrarea concomitentă de inhibitori ECA şi AINS poate determina creşterea riscului de deteriorare a funcţiei renale, incluzând insuficienţa renală acută şi creşterea potasemiei, ȋn special la pacienţii cu funcţie renală deja diminuată. Combinaţia trebuie administrată cu precauţie, ȋn special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi ȋn mod corespunzător şi funcţia renală trebuie monitorizată după iniţierea terapiei asociate şi, ȋn continuare, ȋn mod periodic.

Racecadotril

Se cunoaște faptul că inhibitorii ECA (de exemplu, perindoprilul) pot determina angioedem. Acest risc poate fi crescut atunci când sunt utilizaţi concomitent cu racecadotril (un medicament utilizat împotriva diareei acute).

Inhibitorii mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus)

Pacienții care iau concomitent tratament cu inhibitori mTOR pot prezenta un risc crescut de angioedem (vezi pct. 4.4).

Utilizare concomitentă care necesită o anumită prudență

Medicamente antihipertensive și vasodilatatoare

Utilizarea concomitentă a acestor medicamente poate crește efectele hipotensive ale perindoprilului.

Utilizarea concomitentă cu nitroglicerină și alți nitrați sau alte vasodilatatoare poate reduce suplimentar tensiunea arterială.

Gliptine (linagliptină, saxagliptină, sitagliptină, vildagliptină)

Risc crescut de angioedem, din cauza scăderii activității dipeptidil-peptidazei IV (DPP-IV) de către gliptină, la pacienții tratați concomitent cu un inhibitor ECA.

Antidepresive triciclice/Antipsihotice/Anestezice

Utilizarea concomitentă a unor anumite medicamente anestezice, antidepresive triciclice și antipsihotice cu inhibitori ECA poate determina o reducere suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4).

Simpatomimeticele pot să scadă efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA.

Reacții nitritoide (simptomele includ hiperemie facială, greață, vărsături și hipotensiune arterială) au fost raportate, rar, la pacienții ȋn tratament cu aur injectabil (aurotiomalat de sodiu) ȋn asociere cu inhibitori ECA, inclusiv perindopril.

În timpul administrării concomitente a inhibitorilor ECA cu ciclosporină poate apărea hiperkaliemia.

Se recomandă monitorizarea concentrației potasiului seric.

În timpul administrării concomitente a inhibitorilor ECA cu heparină poate apărea hiperkaliemia. Se recomandă monitorizarea concentrației potasiului seric.

Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în timpul primului trimestru de sarcină (vezi pct.

4.4). Utilizarea inhibitorilor ECA este contraindicată în timpul celui de al doilea trimestru şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Dovezile epidemiologice privind riscul de teratogenitate ca urmare a expunerii la inhibitorii ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu sunt concludente; totuşi, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Cu excepţia cazurilor în care terapia cu inhibitori ECA este considerată absolut necesară, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute pe un tratament antihipertensiv alternativ, cu un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiată o terapie alternativă.

Este cunoscut faptul că, tratamentul cu inhibitori ECA în cursul celui de al doilea si al treilea trimestru de sarcină, produce fetotoxicitate la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârzierea osificării craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la inhibitori ECA se produce din al doilea trimestru de sarcină, se recomandă controlul ecografic al funcţiei renale şi al osificării craniului. Sugarii ai căror mame au utilizat inhibitori ECA trebuie monitorizaţi atent pentru hipotensiune arterială (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea de Perindopril arginină Viatris în timpul alăptării, administrarea Perindopril arginină Viatris nu este recomandată şi sunt de preferat tratamente alternative, cu profil de siguranţă mai bine stabilit pentru utilizare în perioada alăptării, în special ȋn cazul alăptării unui nou-născut sau a unui sugar născut prematur.

Nu au existat efecte asupra funcției de reproducere sau a fertilității.

Perindopril arginină Viatris nu influenţează direct capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, dar la unii pacienţi pot să apară reacţii individuale datorate scăderii tensiunii arteriale, ȋn special la începutul tratamentului sau în asociere cu alte medicamente antihipertensive.

Ca urmare, capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje poate fi afectată.

Profilul de siguranță al perindoprilului este comparabil cu profilul de siguranță al inhibitorilor ECA:

Cele mai frecvente evenimente adverse observate pentru perindopril și raportate în studiile clinice sunt: amețeli, cefalee, parestezii, vertij, tulburări de vedere, tinitus, hipotensiune arterială, tuse, dispnee, dureri abdominale, constipație, diaree, disgeuzie, dispepsie, greață, vărsături, prurit, erupție cutanată, crampe musculare și astenie.

Următoarele reacţii adverse au fost observate în timpul studiilor clinice și/sau în timpul utilizării perindopril după punerea pe piață şi clasificate după frecvenţă, astfel:

Foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Clasificarea MedDRA pe Reacții adverse Frecvență aparate, sisteme și organe

Tulburări hematologice și Eozinofilie* Mai puțin frecvente limfatice Agranulocitoză sau Foarte rare pancitopenie, scăderea hemoglobinei și scăderea hematocritului, leucopenie/neutropenie, anemie hemolitică la pacienți cu deficit congenital de G-6PDH (vezi pct. 4.4), trombocitopenie

Tulburări endocrine Sindromul secreției inadecvate Rare a hormonului antidiuretic (SIADH)

Tulburări metabolice și de Hipoglicemie (vezi pct. 4.4 și Mai puțin frecvente nutriție 4.5)*

Hiperkaliemie*, reversibilă Mai puțin frecvente după întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4)*,

Hiponatremie*

Tulburări psihice Tulburări ale dispoziției sau Mai puțin frecvente tulburări ale somnului,

Tulburări ale sistemului Cefalee, ameţeli, vertij, Frecvente nervos parestezii Somnolenţă*, sincopă* Mai puțin frecvente

Confuzie Foarte rare

Tulburări oculare Tulburări de vedere Frecvente

Tulburări acustice și Tinitus Frecvente vestibulare

Tulburări cardiace Palpitații*, tahicardie* Mai puțin frecvente

Aritmii, angină pectorală şi Foarte rare infarct miocardic, posibil secundar hipotensiunii arteriale excesive la pacienții cu risc crescut (vezi pct. 4.4).

Tulburări vasculare Hipotensiune arterială și reacţii Frecvente asociate hipotensiunii arteriale

Hiperemie Rare

Accident vascular cerebral, Foarte rare posibil secundar hipotensiunii arteriale excesive la pacienții cu risc crescut (vezi pct. 4.4)

Vasculită* Mai puțin frecvente

Fenomen Raynaud Cu frecvență necunoscută

Tulburări respiratorii, Tuse, dispnee Frecvente toracice și mediastinale Bronhospasm Mai puțin frecvente Pneumonie eozinofilică, rinită Foarte rare

Tulburări gastro-intestinale Greață, vărsături, dureri Frecvente abdominale, disgeuzie, dispepsie, diaree, constipaţie

Xerostomie Mai puțin frecvente

Pancreatită Foarte rare

Tulburări hepatobiliare Sindrom de citoliza hepatică Foarte rare sau hepatită colestatică (vezi pct. 4.4)

Erupții cutanate, prurit Frecvente

Afecțiuni cutanate și ale Angioedem al feței, Mai puțin frecvente țesutului subcutanat extremităților, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei și/sau laringelui (vezi pct. 4.4), urticarie, reacții de fotosensibilitate*, pemfigoid*, hiperhidroză

Agravare a psoriazisului* Rare

Eritem polimorf Foarte rare

Tulburări musculo-scheletice Crampe musculare Frecvente și ale țesutului conjunctiv Artralgie*, mialgie* Mai puțin frecvente

Tulburări renale și ale căilor Insuficiență renală Mai puțin frecvente urinare Anurie/Oligurie Rare

Tulburări ale aparatului Disfuncție erectilă Mai puțin frecvente genital și sânului

Tulburări generale și la Astenie Frecvente nivelul locului de administrare Dureri toracice*, stare generală Mai puțin frecvente de rău*, edem periferic*, pirexie*

Investigații diagnostice Creșterea uremiei*, creșterea Mai puțin frecvente creatininemiei*

Creșterea bilirubinemiei, Rare creșterea valorilor serice ale enzimelor hepatice

Leziuni, intoxicații și Cădere* Mai puțin frecvente complicații legate de procedurile utilizate

*Frecvența calculată din studiile clinice pentru evenimentele adverse detectate în urma raportărilor spontane.

În timpul perioadei de randomizare a studiului EUROPA au fost colectate numai evenimentele adverse grave. Câţiva pacienţi au prezentat evenimente adverse grave: 16 (0,3%) din 6122 pacienţi trataţi cu perindopril şi 12 (0,2%) dintre cei 6107 pacienţi cu placebo. La pacienţii trataţi cu perindopril, hipotensiunea arterială a fost observată la 6 pacienţi, angioedemul la 3 pacienţi şi stopul cardiac subit la 1 pacient. Mai mulţi pacienţi au ȋntrerupt tratamentul din cauza tusei, hipotensiunii arteriale sau altor intoleranţe la perindopril, comparativ cu placebo, 6,0% (n=366), comparativ cu 2,1% (n=129).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

Sunt disponibile date limitate privind supradozajul la om. Simptomele asociate cu supradozajul cu inhibitori ECA pot include hipotensiune arterială, şoc circulator, tulburări electrolitice, insuficienţă renală, hiperventilaţie, tahicardie, palpitaţii, bradicardie, ameţeală, anxietate şi tuse.

Tratamentul recomandat în caz de supradozaj constă în administrarea sub formă de perfuzie intravenoasă de soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%). Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în poziţie de şoc (ȋn decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate). Dacă este disponibil, poate fi luat ȋn considerare tratamentul cu angiotensină II în perfuzie şi/sau administrare intravenoasă de catecolamine. Perindoprilul poate fi îndepărtat din circulaţia sistemică prin hemodializă (vezi pct. 4.4). Utilizarea unui stimulator cardiac extern este indicată pentru bradicardia rezistentă la tratament. Semnele vitale, nivelul electroliţilor plasmatici şi concentraţia de creatinină trebuie monitorizate continuu.

Grupa farmacoterapeutică: Agenţi care acționează pe sistemul renină-angiotensină, inhibitori ECA, simpli. Codul ATC: C09AA04

Perindoprilul este un inhibitor al enzimei care converteşte angiotensina I în angiotensină II (enzima de conversie a angiotensinei, ECA). Enzima de conversie sau kinaza este o exopeptidază care determină conversia angiotensinei I în angiotensină II, cu efect vasoconstrictor, ȋn acelaşi timp producând degradarea vasodilatatorului bradikinină, ȋn heptapeptidă inactivă.

Inhibarea ECA determină o reducere a concentraţiei plasmatice de angiotensină II, ceea ce va determina creşterea activităţii reninei plasmatice (prin inhibarea feedback-ului negativ al eliberării de renină) şi scăderea secreţiei de aldosteron. Deoarece ECA inactivează bradikinina, inhibarea ECA va determina, de asemenea, creşterea activităţii sistemului kalikreină-kinină tisulare şi plasmatice (astfel fiind activat şi sistemul prostaglandinic). Este posibil ca acest mecanism să contribuie la efectul inhibitorilor ECA de scădere a tensiunii arteriale fiind parţial responsabil pentru apariţia anumitor reacţii adverse (de exemplu tuse).

Perindoprilul acţionează prin intermediul metabolitului său activ, perindoprilat. In vitro, ceilalţi metaboliţi nu au demonstrat o activitate de inhibare a ECA.

Perindoprilul este eficace în toate stadiile hipertensiunii arteriale: uşoară, moderată sau severă; se observă o scădere a tensiunii arteriale sistolice şi diastolice atât în clinostatism, cât şi în ortostatism.

Perindoprilul scade rezistenţa vasculară periferică, determinând scăderea tensiunii arteriale. În consecinţă, creşte fluxul sanguin periferic, fără niciun efect asupra frecvenţei cardiace.

De regulă, fluxul sanguin renal creşte, în timp ce rata de filtrare glomerulară (RFG) este de obicei nemodificată.

Efectul antihipertensiv este maxim după 4-6 ore de la administrarea unei doze unice şi este susţinut pe o perioadă de cel puţin 24 de ore; efectul antihipertensiv înainte de doza următoare este de 87-100% din efectul maxim.

Scăderea tensiunii arteriale este rapidă. La pacienţii care răspund la tratament, normalizarea tensiunii arteriale este atinsă în decurs de o lună şi este menţinută fără apariţia tahifilaxiei.

Întreruperea tratamentului nu determină efect de rebound.

Perindoprilul scade hipertrofia ventriculară stângă.

S-a demonstrat că, la om, perindoprilul are efect vasodilatator. Ameliorează elasticitatea arterelor mari şi scade raportul medie/lumen la nivelul arterelor mici.

Terapia asociată perindopril cu diuretic tiazidic determină un efect sinergic de tip aditiv. Asocierea unui inhibitor ECA cu un diuretic tiazidic scade, de asemenea, riscul de hipokaliemie indus de tratamentul cu diuretice.

Perindoprilul reduce travaliul cardiac prin reducerea pre-sarcinii şi post-sarcinii.

Studiile la pacienţi cu insuficienţă cardiacă au demonstrat:

- scăderea presiunii de umplere a ventriculului stâng şi drept

- scăderea rezistenţei vasculare periferice totale,

- creşterea debitului cardiac şi îmbunătăţirea indexului cardiac.

În studiile comparative, prima administrare a unei doze de 2,5 mg de perindopril arginină la pacienţi cu insuficienţă cardiacă uşoară până la moderată nu a fost asociată cu o scădere semnificativă a tensiunii arteriale comparativ cu placebo. [doar pentru concentraţiile de 2,5 mg şi 5 mg]

Studiul EUROPA a fost un studiu clinic multicentric, internaţional, randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, cu durata de 4 ani.

În studiu au fost incluşi douăsprezece mii două sute optsprezece (12218) pacienţi, cu vârsta peste 18 ani, randomizaţi pentru tratamentul cu perindopril terţ-butilamină 8 mg (echivalent cu perindopril arginină 10 mg) (n=6110) sau placebo (n=6108).

Pacienţii incluşi în studiu prezentau boală coronariană fără semne clinice de insuficienţă cardiacă. În general, 90% dintre pacienţi au avut ȋn antecedente un infarct miocardic şi/sau revascularizare coronariană. La majoritatea pacienţilor s-a administrat pe lângă medicamentul aflat în studiu, terapia convenţională, incluzând antiagregante plachetare, hipolipemiante şi beta-blocante.

Principalul criteriu de evaluare a eficacităţii a fost criteriul compus din mortalitate cardiovasculară, infarct miocardic non-fatal şi/sau stop cardiac resuscitat cu succes. Tratamentul cu perindopril terţ-butilamină 8 mg (echivalent cu perindopril arginină 10 mg) administrat o dată pe zi a determinat o reducere absolută semnificativă a criteriului de evaluare primar cu 1,9% (reducere a riscului relativ cu 20%, IÎ 95% [9,4; 28,6] - p<0,001).

La pacienţii cu antecedente de infarct miocardic şi/sau revascularizare s-a observat o reducere absolută de 2,2% corespunzătoare unei reduceri a riscului relativ (RRR) cu 22,4% (IÎ 95% [12,0; 31,6] - p<0,001) a criteriului de evaluare primar comparativ cu placebo.

Siguranța și eficacitatea perindoprilului la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.

Într-un studiu clinic în regim deschis, non-comparativ, efectuat la 62 copii cu vârsta între 2 și 15 ani, cu hipertensiune arterială și rată de filtrare glomerulară > 30 ml/min/1,73 m2, pacienților li s-a administrat perindopril în doză medie de 0,07 mg/kg. Doza a fost individualizată în funcție de profilul pacientului și de răspunsul tensiunii arteriale, până la o doză maximă de 0,135 mg/kg/zi.

59 pacienți au finalizat perioada de trei luni, iar 36 pacienți au finalizat perioada de extensie a studiului, adică au fost urmăriți cel puțin 24 luni (durata medie a studiului: 44 luni).

Tensiunea arterială sistolică și diastolică au rămas nemodificate de la includere până la ultima evaluare, la pacienții tratați anterior cu alte tratamente antihipertensive, și au scăzut la pacienții fără tratament antihipertensiv anterior.

La ultima lor evaluare mai mult de 75% dintre copii au avut valori ale tensiunii arteriale sistolice și diastolice aflate sub percentila 95-a.

Profilul de siguranță al studiului a fost în concordanță cu profilul de siguranță cunoscut al perindoprilului.

Date provenite din studii clinice privind blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu global cu criteriu final de evaluare privind telmisartan în monoterapie sau în asociere cu ramipril, ȋn desfăşurare) şi VA NEPHRON-D (The

Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluarea nefropatiei ȋn cadrul diabetului zaharat, efectuată de Departamentul pentru veterani) au investigat utilizarea asocierii dintre un inhibitor ECA şi un blocant al receptorilor angiotensinei II.

ONTARGET a fost un studiu efectuat la pacienţi cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ ţintă. VA

NEPHRON-D a fost un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.

Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau cardiovasculare şi asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.

Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease

Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) a fost un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi boală renală cronică, boală cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a rezultatelor adverse. Decesul de cauză cardiovasculară şi accidentul vascular cerebral au fost mai frecvente numeric în grupul în care s-a administrat aliskiren, decât în grupul în care s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în grupul în care s-a administrat aliskiren decât în grupul în care s-a administrat placebo.

După administrare orală, perindoprilul este absorbit rapid, iar concentraţia plasmatică maximă este atinsă în decurs de 1 oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică pentru perindopril este egal cu 1 oră.

Perindoprilul este un promedicament. 27% din doza de perindopril administrată ajunge în plasmă sub formă de metabolit activ, perindoprilat. În plus, pe lângă perindoprilatul activ, perindoprilul are alţi cinci metaboliţi, toţi inactivi. Concentraţia plasmatică maximă de perindoprilat este atinsă în decurs de 3 până la 4 ore.

Ingestia de alimente scade conversia ȋn perindoprilat şi, prin urmare, scade şi biodisponibilitatea; de aceea, perindopril arginină trebuie administrat pe cale orală, în doză zilnică unică, dimineaţa, înainte de masă.

Volumul de distribuţie este de aproximativ 0,2 l/kg pentru perindoprilatul liber. Legarea perindoprilatului de proteinele plasmatice se face în proporţie de 20%, ȋn principal de enzima de conversie a angiotensinei, dar este dependentă de concentraţie.

Perindoprilatul este eliminat prin urină, iar timpul de înjumătăţire plasmatică al fracţiunii libere este de aproximativ 17 ore, astfel încât starea de echilibru este atinsă în decurs de 4 zile.

Eliminarea perindoprilatului este scăzută la pacienţii vârstnici şi, de asemenea, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă sau insuficienţă renală. Este de dorit ca ajustarea dozei ȋn caz de insuficienţă renală să se facă în funcţie de gradul afectării renale (reflectată de clearance-ul creatininei).

În condiţii de dializă, clearance-ul perindoprilatului este de 70 ml/min.

Farmacocinetica perindoprilului este modificată la pacienţii cu ciroză: clearance-ul hepatic al substanţei iniţiale este redus la jumătate. Totuşi, cantitatea de perindoprilat formată nu este redusă şi de aceea, nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.2 şi pct. 4.4).

S-a demonstrat o relaţie liniară între doza de perindopril şi expunerea plasmatică.

În studiile de toxicitate cronică după administrare orală (efectuate la şobolan şi maimuţă), organul ţintă a fost rinichiul, iar afectarea este reversibilă.

În studiile in vitro sau in vivo nu s-au observat efecte mutagene.

Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere (efectuate la şobolan, şoarece, iepure şi maimuţă) nu au evidenţiat niciun efect embriotoxic sau teratogen. Totuşi, s-a demonstrat că inhibitorii de enzimă de conversie a angiotensinei, ca şi clasă terapeutică, induc efecte adverse asupra dezvoltării fetale ȋn stadiile finale, determinând moarte fetală şi afecţiuni congenitale la rozătoare şi iepure; au fost observate leziuni renale şi o creştere a mortalităţii peri- şi postnatale. Fertilitatea nu a fost afectată la șobolanii masculi și femele.

Nu s-au observat efecte carcinogene ȋn studiile pe termen lung efectuate la şobolan şi şoarece.

Lactoză monohidrat

Stearat de magneziu

Maltodextrină

Dioxid de siliciu coloidal hidrofob

Amidonglicolat de sodiu (tip A)

Povidonă (K30)

Film: [doar pentru concentraţia de 2,5 mg]

Alcool polivinilic parţial hidrolizat, Dioxid de titan (E171), Talc (E553b), Lecitină (Soia) (E322),

Guma de xantan (E415).

Film: [doar pentru concentraţiile de,5 mg şi 10 mg]

Alcool polivinilic parţial hidrolizat, Dioxid de titan (E171), Talc (E553b), galben de chinolină, lac de aluminium (E 104), Albastru #1 FD & C /Albastru strălucitor FCF, lac de aluminium (E133), Lecitină (Soia) (E322), Gumă de xantan (E415), Oxid galben de fer (E172).

Nu este cazul.

3 ani

După prima deschidere a flaconului: 6 luni

Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.

Cutie cu un flacon de culoare albă din PEÎD cu un capac din polipropilenă de culoare alb opac, prevăzut cu filet şi conţinând material desicant. Cutie a câte 30, 60, 90, 100 comprimate filmate.

Cutie cu blistere formate la rece constituite din folie de aluminiu tare lacuită pe o parte iar pe cealaltă parte cu un strat de polietilenă cu strat de desicant. Cutie a câte 10, 14, 30, 60, 90, 100 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Viatris Limited

Damastown Industrial Park

Mulhuddart

Dublin 15

DUBLIN

Irlanda

11367/2019/01-10 11368/2019/01-10 11369/2019/01-10

Ianuarie 2019

Ianuarie 2023