PAXETIN 20mg comprimate filmate prospect medicament

PAXETIN 20 mg comprimate filmate

Un comprimat filmat conţine paroxetină 20 mg sub formă de clorhidrat.

Fiecare comprimat filmat conține lecitină de soia 0,24 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimate filmate

Comprimate filmate, rotunde, de culoare albă până la aproape albă, biconvexe, cu linie de divizare pe ambele feţe şi pe pereţii laterali, marcate cu “P” pe o faţă şi cu “20” pe cealaltă faţă, cu diametrul de 10 mm.

- Episoade depresive majore

- Tulburări obsesiv-compulsive

- Atac de panică cu sau fără agorafobie

- Tulburări de anxietate socială/fobie socială

- Tulburări de anxietate generalizată

- Sindrom de stres post-traumatic.

Se recomandă administrarea paroxetinei o dată pe zi, dimineaţa, în timpul mesei.

Episod depresiv major

Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. În general, ameliorarea stării pacientului apare după o săptămână de tratament, dar poate fi evidentă doar din cea de a doua săptămână de tratament.

Ca şi în cazul celorlaltor medicamente antidepresive, doza trebuie evaluată şi ajustată, dacă este nevoie, după 3-4 săptămâni de la începerea tratamentului şi ulterior în funcţie de datele clinice. La unii pacienţi cu răspuns insuficient la doza de 20 de mg, doza poate fi crescută treptat, cu câte 10 mg, până la maxim 50 mg paroxetină pe zi, în funcţie de răspunsul pacientului.

Durata tratamentului la pacienţii cu depresie trebuie să fie suficient de lungă, cel puţin 6 luni, pentru a asigura dispariţia simptomelor.

Tulburare obsesiv-compulsivă (TOC)

Doza zilnică recomandată este de 40 mg paroxetină. Se începe cu o doză de 20 mg/zi, care poate fi crescută treptat, cu câte 10 mg, până la doza recomandată. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia prin creşterea dozei treptat până la o doză maximă de 60 mg paroxetină/zi. Durata tratamentului la pacienţii cu TOC trebuie să fie suficient de lungă pentru a asigura dispariţia simptomelor. Această perioadă poate fi de câteva luni sau chiar mai lungă (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).

Atac de panică

Doza zilnică recomandată este de 40 mg paroxetină. Se începe cu o doză de 10 mg/zi, care este crescută treptat, cu câte 10 mg, în funcţie de răspunsul pacientului, până la doza recomandată. Se recomandă iniţierea tratamentului cu doze mici pentru a reduce la minim potenţiala agravare a simptomatologiei, despre care se ştie că poate apărea în fazele iniţiale ale tratamentului acestei afecţiuni. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia prin creşterea treptată a dozei până la o doză maximă de 60 mg/zi. Durata tratamentului la pacienţii cu atacuri de panică trebuie să fie suficient de lungă pentru a asigura dispariţia simptomelor. Această perioadă poate fi de câteva luni sau chiar mai lungă (vezi pct. 5.1

Proprietăţi farmacodinamice).

Tulburare de anxietate socială/fobie socială

Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia de creşterea treptată a dozei, cu câte 10 mg, până la o doză maximă de 50 mg/zi. Utilizarea pe termen lung trebuie monitorizată în mod regulat (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).

Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia prin creşterea treptată a dozei, cu câte 10 mg, până la o doză maximă de 50 mg/zi. Utilizarea pe termen lung trebuie monitorizată în mod regulat (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).

Sindromul de stres post-traumatic

Doza zilnică recomandată este de 20 mg. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia prin creşterea dozei treptat, cu câte 10 mg, până la o doză maximă de 50 mg/zi. Utilizarea pe termen lung trebuie monitorizată în mod regulat (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).

Simptome de sevraj care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină

Trebuie evitată oprirea bruscă a tratamentului (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale şi pct. 4.8

Reacţii adverse). Regimul de scădere a dozei utilizat în studiile clinice constă în reducerea la intervale de câte o săptămână a dozei zilnice cu câte 10 mg. Dacă după scăderea dozei sau întreruperea tratamentului apar simptome inacceptabile, poate fi avută în vedere reluarea tratamentului cu ultima doză prescrisă. Ulterior, medicul poate continua reducerea dozei, dar într-un ritm mai lent.

La vârstnici au fost observate concentraţii plasmatice crescute de paroxetină, dar intervalul concentraţiilor se suprapune cu cel observat la subiecţii tineri. Tratamentul se începe cu dozele recomandate la adult. Creşterea dozei poate fi utilă la o parte din pacienţi, dar doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 40 mg.

Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani

Paroxetina nu trebuie utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale şi pct. 4.8 Reacţii adverse).

Pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min) sau cei cu disfuncţie hepatică severă prezintă nivele plasmatice crescute de paroxetină. De aceea, dozele administrate trebuie să se încadreze în limita inferioară a intervalului de doze recomandate.

- Hipersensibilitate la paroxetină sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1.

- Administrarea în asociere cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO). În situaţii excepţionale, linezolid (un antibiotic care este un inhibitor reversibil, neselectiv de monoaminooxidază), poate fi administrat în combinaţie cu paroxetină dacă există posibilitatea unei atente supravegheri a simptomelor serotoniei şi monitorizării tensiunii arteriale (vezi pct. 4.5).

Tratamentul cu paroxetină poate fi început: la două săptămâni de la oprirea unui IMAO ireversibil, sau la cel puţin 24 de ore după oprirea unui IMAO reversibil (de exemplu moclobemid, linezolid, albastru de metilen- o substanţă de contrast preoperator care este un

IMAO neselectiv reversibil),

Trebuie să treacă cel puţin o săptămână între oprirea tratamentului cu paroxetină şi iniţierea tratamentului cu orice IMAO.

- Administrarea în asociere cu tioridazina, deoarece, ca şi alte medicamente care inhibă enzima hepatică CYP450 2D6, paroxetina poate determina concentraţii plasmatice crescute de tioridazină (vezi pct. 4.5). Administrarea de tioridazină singură poate duce la prelungirea intervalului QT, cu asocierea de aritmii ventriculare grave ca de exemplu torsada vârfurilor şi moartea subită.

- Paroxetina nu trebuie asociată cu pimozida (vezi pct. 4.5 'Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune“).

- Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.

Tratamentul cu paroxetină trebuie iniţiat cu atenţie, la două săptămâni după oprirea tratamentului cu un IMAO ireversibil sau la 24 de ore după oprirea tratamentului cu un IMAO reversibil. Doza de paroxetină trebuie crescută treptat până la obţinerea unui răspuns optim (vezi pct. 4.3 şi pct. 4.5).

Paroxetina nu trebuie utilizată pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani. În studii clinice, comportamentele suicidare (tentative de suicid şi idei suicidare) şi agresivitatea (predominant agresiune, comportament de opoziţie şi mânie) au fost observate mai frecvent la copii şi adolescenţii trataţi cu antidepresive comparativ cu cei trataţi cu placebo. Dacă totuşi, din motive clinice, se ia decizia de iniţiere a terapiei, pacientul trebuie monitorizat cu atenţie pentru apariţia simptomelor suicidare. În plus, nu există date despre siguranţa pe termen lung la copii şi adolescenţi în privinţa creşterii, maturizării şi dezvoltării cognitive şi comportamentale.

Suicid/ ideaţie suicidară sau agravare a stării clinice

Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia unor semne consistente de remisiune. Dată fiind posibilitatea ca situaţia să nu se amelioreze în primele săptămâni de tratament, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării.

Există şi alte afecţiuni psihice pentru care se prescrie paroxetină şi care se pot şi ele asocia cu risc crescut de apariţie a unor evenimente legate de suicid. În plus, astfel de afecţiuni pot co-exista cu tulburări depresive majore şi din această cauză tratamentul pacienţilor cu alte afecţiuni psihice trebuie să respecte aceleaşi precauţii ca şi în cazul tratamentului pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.

Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de ideaţie suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul tratamentului. Rezultatele unei meta-analize a anumitor studii clinice controlate cu placebo efectuate cu medicamente antidepresive la pacienţii adulţi au arătat existenţa unui risc accentuat de comportament suicidar în cazul medicamentelor antidepresive comparativ cu placebo la pacienţi cu vârsta sub 25 de ani.

Terapia medicamentoasă a pacienţilor, şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc accentuat, trebuie să fie însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după modificarea dozelor. Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii cu tentă de suicid precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după apariţia unor astfel de simptome.

Acatizia/ agitaţia psihomotorie

Tratamentul cu paroxetină a fost asociat cu apariţia acatiziei, care se caracterizează printr-o stare interioară de nelinişte şi agitaţie psihomotorie cum ar fi incapacitatea de a sta aşezat sau de a sta liniştit, asociată de obicei cu o stare de stres subiectiv. Acatizia apare cel mai frecvent în cursul primelor săptămâni de tratament. La pacienţii care dezvoltă aceste simptome creşterea dozei poate fi dăunătoare.

Sindromul serotoninergic/ Sindromul neuroleptic malign

În cazuri rare, în timpul tratamentului cu paroxetină, pot apare evenimente de tipul sindromului serotoninergic sau asemănătoare sindromului neuroleptic malign, mai ales în cazul asocierii cu alte medicamente serotoninergice şi/sau neuroleptice. Având în vedere că aceste afecţiuni pot pune în pericol viaţa, tratamentul cu paroxetină trebuie oprit în cazul apariţiei unor astfel de evenimente (caracterizate prin asociere de simptome cum ar fi hipertermia, rigiditatea, mioclonii, instabilitatea sistemului autonom cu posibile fluctuaţii rapide ale semnelor vitale, modificări ale stării de conştienţă inclusiv confuzie, iritabilitate, agitaţie extremă cu progresie spre delir şi comă) şi trebuie iniţiat tratament de susţinere simptomatic. Paroxetina nu trebuie utilizată în asociere cu precursori ai serotoninei (de tipul L-triptofanului, oxitriptanului) din cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic (vezi pct. 4.3 Contraindicaţii şi pct. 4.5 Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni).

Mania

Ca toate celelalte antidepresive, paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu istoric de manie. Administrarea paroxetinei trebuie întreruptă la orice pacient care intră într-o fază maniacală.

Insuficienţă renală/ hepatică

Se recomandă prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi la cei cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.2 Doze şi mod de administrare).

La pacienţii cu diabet zaharat, tratamentul cu un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei (ISRS) poate afecta controlul glicemiei. Poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină şi/sau medicamente antidiabetice orale.

De asemenea, studiile indică o creștere a glicemiei la administrarea pravastatinei în asociere cu paroxetină (vezi pct. 4.5).

Ca şi alte antidepresive, paroxetina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii cu epilepsie.

Incidenţa globală a convulsiilor la pacienţii trataţi cu paroxetină este mai mică de 0,1%. Medicamentul trebuie oprit la pacienţii care fac crize convulsive.

Terapia electroconvulsivantă

Experienţa clinică în privinţa administrării de paroxetină concomitent cu terapia electroconvulsivantă este limitată.

Glaucom

Ca şi alţi ISRS, paroxetina poate determina uneori midriază şi trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu glaucom cu unghi închis sau istoric de glaucom.

Afecţiuni cardiace

La pacienţii cu afecţiuni cardiace trebuie respectate precauţiile uzuale acestei categorii.

Apariţia hiponatremiei a fost raportată rar, mai ales la vârstnici. Se recomandă de asemenea precauţie la pacienţii cu risc de hiponatremie, de exemplu prin medicaţie concomitentă sau ciroză hepatică.

Hiponatremia este de obicei reversibilă la oprirea tratamentului.

Au fost raportate cazuri de manifestări hemoragice la nivel cutanat cum ar fi echimozele şi purpura, în cursul tratamentului cu ISRS. Au fost de asemenea raportate şi alte manifestări hemoragice, de exemplu hemoragii gastro-intestinale. Este posibil ca pacienţii vârstnici să aibă un risc crescut.

Se recomandă prudenţă la pacienţii la care se administrează concomitent ISRS şi anticoagulante orale, medicamente care afectează funcţia plachetară sau alte medicamente care cresc riscul de sângerare (de exemplu antipsihotice cum ar fi clozapina, fenotiazina, majoritatea ADT, acid acetil salicilic, AINS, inhibitori COX-2) precum şi la pacienţii cu istoric de tulburări de coagulare sau care sunt predispuşi la sângerări.

ISRS poate crește riscul de hemoragie postpartum (vezi pct. 4.6, pct. 4.8).

Interacţiunea cu tamoxifen

Unele studii clinice au dovedit că eficacitatea tamoxifenului, evaluat în raport cu riscul recăderii/ mortalităţii cancerului de sân, poate fi redus când este administrat concomitent cu paroxetina, ca rezultat al inhibiţiei ireversibile a CYP2D6 de către paroxetină (vezi pct. 4.5). Asocierea paroxetinei cu tamoxifenul trebuie evitată în tratamentul de prevenţie a cancerului de sân.

Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)/inhibitorii recaptării serotoninei și noradrenalinei (IRSN) pot cauza simptome de disfuncție sexuală (vezi pct. 4.8). Au existat raportări privind disfuncție sexuală de lungă durată în care simptomele s-au menținut în pofida întreruperii administrării

Simptome de sevraj care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină

La oprirea tratamentului apar în mod frecvent simptome de sevraj, mai ales dacă întreruperea a fost bruscă (vezi pct. 4.8 Reacţii adverse). În studiile clinice apariţia evenimentelor adverse la oprirea tratamentului a avut loc la 30% dintre pacienţii trataţi cu paroxetină comparativ cu 20% dintre pacienţii trataţi cu placebo. Apariţia simptomelor de sevraj la oprirea tratamentului nu este echivalentă cu dependenţa medicamentoasă. Riscul de apariţie al simptomelor de sevraj este dependent de mai mulţi factori, inclusiv durata tratamentului, doza utilizată şi rata de reducere a dozei. Au fost raportate: ameţeli, tulburări senzoriale (inclusiv parestezii şi senzaţie de curentare şi tinitus), tulburări de somn (inclusiv vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă, tremor, confuzie, transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări vizuale. În general, aceste simptome sunt uşoare - moderate, totuşi, la unii pacienţi pot fi severe. Ele apar de obicei în primele zile după oprirea tratamentului, dar a fost raportată, foarte rar, apariţia unor astfel de simptome la pacienţi care, din neglijenţă, au omis o doză.

În general aceste simptome sunt auto - limitate şi se remit de obicei în 2 săptămâni, deşi la unii pacienţi se pot prelungi (2-3 luni sau mai mult). Se recomandă deci ca paroxetina să fie oprită treptat pe o perioadă de săptămâni sau luni, în funcţie de necesităţile pacientului (vezi 'Simptome de sevraj care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină”, pct. 4.2 Doze şi mod de administrare)

Lecitină de soia

Paxetin conţine ulei de soia. Dacă sunteți alergic la arahide sau soia, nu utilizaţi acest medicament.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Ca şi în cazul altor ISRS, administrarea concomitentă cu medicamente serotoninergice (inclusiv

IMAO, L-triptofan, triptani, tramadol, linezolid, albastru de metilen, ISRS, litiu, petidină şi preparate pe bază de sunătoare - Hypericum perforatum) poate determina apariţia efectelor excesului de 5-HT (sindrom serotoninergic: vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale). Se recomandă prudenţă şi este necesară o supraveghere clinică mai atentă în cazul asocierii acestor medicamente cu paroxetina.

Se recomandă precauţie în utilizarea concomitentă cu fentanil în anestezia generală sau în durerea cronică. Utilizarea concomitentă a paroxetinei cu IMAO este contraindicată datorită riscului de sindrom serotoninergic (vezi pct.4.3 Contraindicații).

Derivaţii de opioide

Paxetin trebuie utilizat cu prudență în cazul administrării concomitente cu derivaţii de opioide (de exemplu buprenorfina), deoarece aceste asocieri pot creşte riscul de apariţie a sindromului serotoninergic.

Pimozida

Creşterea concentraţiilor plasmatice ale pimozidei în medie de 2,5 ori a fost demonstrată într-un studiu clinic cu o doză mică, unică, de pimozidă (2 mg) administrată concomitent cu 60 mg paroxetină. Acest fapt poate fi explicat prin proprietăţile cunoscute inhibitorii CYP2D6 ale paroxetinei. Datorită indicaţiilor terapeutice restrânse ale pimozidei şi proprietăţii sale cunoscute de a prelungi intervalul

QT, utilizarea concomitentă a pimozidei şi paroxetinei este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Inhibitori/ inductori enzimatici

Metabolismul şi farmacocinetica paroxetinei pot fi afectate de inducţia sau inhibarea enzimelor care metabolizează medicamentul.

Când paroxetina este administrată concomitent cu un medicament inhibitor enzimatic, trebuie folosite dozele minime de paroxetină recomandate. Nu se consideră necesară ajustarea dozei iniţiale când paroxetina este administrată împreună cu medicamente inductoare enzimatic (de exemplu carbamazepina, rifampicina, fenobarbitalul, fenitoina) sau cu fosamprenavir/ritonavir. Orice ajustare ulterioară a dozei (după iniţierea sau întreruperea tratamentului cu un inductor enzimatic) trebuie efectuată în funcţie de efectul clinic (toleranţa şi eficacitatea).

Fosamprenavir/ ritonavir

Administrarea concomitentă a 700/100 mg fosamprenavir/ ritonavir de două ori pe zi cu 20 mg paroxetină la voluntari sănătoşi pe o perioadă de 10 zile a scăzut semnificativ concentraţiile plasmatice ale paroxetinei cu aproximativ 55%. Concentraţiile plasmatice ale fosamprenavir/ ritonavir în timpul administrării concomitente cu paroxetina au fost similare cu valorile de referinţă obţinute în alte studii, indicând că paroxetina nu are niciun efect semnificativ asupra metabolismului fosamprenavir/ ritonavir. Nu există date disponibile despre efectele pe termen lung, pe o perioadă ce depăşeşte 10 zile, ale administrării concomitente de paroxetină cu fosamprenavir/ ritonavir.

Pravastatină

Studiile au indicat o interacție între paroxetină și pravastatină, ceea ce sugerează că asocierea paroxetinei cu pravastatină poate determina creșterea glicemiei. Pacienții cu diabet zaharat tratați concomitent cu paroxetină și pravastatină pot necesita ajustarea dozei de hipoglicemiant și/sau de insulină (vezi pct. 4.4 ” Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”).

Prociclidina

Administrarea zilnică de paroxetină creşte în mod semnificativ nivelele plasmatice de prociclidină. În cazul apariţiei efectelor anticolinergice, doza de prociclidină trebuie redusă.

Anticonvulsivante: carbamazepina, fenitoina, valproatul de sodiu.

Administrarea concomitentă nu pare să afecteze în nici un fel profilul farmacocinetic/farmacodinamic la pacienţii cu epilepsie.

Acţiunea paroxetinei de inhibare a CYP2D6

Ca şi alte antidepresive, inclusiv alţi ISRS, paroxetina inhibă enzima CYP2D6 a citocromului P450.

Inhibarea CYP2D6 poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice ale medicamentelor administrate concomitent care sunt metabolizate de către această enzimă. Printre acestea se numără unele antidepresive triciclice (de exemplu clomipramină, nortriptilină şi desipramină), neuroleptice fenotiazinice (de exemplu perfenazina şi tioridazina, vezi pct. 4.3 Contraindicaţii), risperidona, anumite antiaritmice din clasa 1c (de exemplu propafenona şi flecainida) şi metoprololul. În cazul insuficienţei cardiace nu se recomandă asocierea de paroxetină şi metoprolol, din cauza indicelui terapeutic îngust al metoprololului în această indicaţie.

Tamoxifenul are un metabolit activ important, endoxifenul, care este produs prin acţiunea CYP2D6 şi contribuie semnificativ la eficacitatea tamoxifenului. Inhibiţia ireversibilă a CYP2D6 de către paroxetină duce la reducerea concentraţiilor plasmatice de endoxifen (vezi pct. 4.4).

Ca şi în cazul altor medicamente psihotrope, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite consumul de alcool etilic în timpul tratamentului cu paroxetină.

Poate apare o interacţiune farmacodinamică între paroxetină şi anticoagulantele orale. Administrarea concomitentă de paroxetină şi anticoagulante orale poate duce la creşterea activităţii anticoagulante şi risc hemoragic. De aceea, paroxetina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii trataţi cu anticoagulante orale (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale).

AINS, acid acetil salicilic şi alţi agenţi antiplachetari

Poate apare o interacţiune farmacodinamică între paroxetină şi AINS/acid acetil salicilic.

Administrarea concomitentă de paroxetină şi AINS/acid acetil salicilic poate duce la creşterea riscului hemoragic (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale). Se recomandă prudenţă la pacienţii care primesc ISRS concomitent cu anticoagulante orale, medicamente care afectează funcţia plachetară sau cresc riscul de sângerare (de exemplu antipsihotice atipice cum ar fi clozapina, fenotiazinele, majoritatea ADT, acid acetil salicilic, AINS, inhibitori de COX-2) precum şi la pacienţi cu istoric de tulburări de coagulare sau afecţiuni care predispun la sângerare.

Studii clinice epidemiologice sugerează un risc crescut de malformaţii congenitale, în special cardiovasculare (de exemplu defect de sept atrial sau ventricular) asociate cu utilizarea paroxetinei în primul trimestru de sarcină.

Mecanismul este necunoscut. Datele disponibile sugerează faptul că riscul de a avea un copil cu defect cardiovascular după expunerea maternă la paroxetină este mai mic de 2/100 comparativ cu o rată aşteptată de asemenea defecte la aproximativ 1/100 din populaţia totală.

Paroxetina trebuie utilizată în sarcină doar dacă acest lucru este absolut necesar. Femeile care intenţionează să rămână gravide sau cele care au rămas gravide în timpul tratamentului trebuie sfătuite să se adreseze medicului curant. Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului în timpul sarcinii.

Nou-născuţii trebuie supravegheaţi dacă la mamă s-a continuat administrarea de paroxetină în ultimele luni de sarcină, în special în trimestrul trei.

Următoarele simptome pot apărea la nou-născuţi după administrarea de paroxetină la mamă în ultimele luni de sarcină: tulburări respiratorii, cianoză, apnee, convulsii, instabilitate termică, dificultăţi de alimentare, vărsături, hipoglicemie, hipertonie, hipotonie, reflexe exagerate, tremor, nervozitate, iritabilitate, letargie, plâns continuu, somnolenţă şi tulburări de somn. Aceste simptome pot fi determinate fie de efectele serotoninergice, fie de simptomele de sevraj. În majoritatea cazurilor complicaţiile debutează imediat sau la puţin timp (<24 de ore) după naştere.

Datele epidemiologice au sugerat faptul că utilizarea ISRS în sarcină, în special în ultimele luni de sarcină, pot creşte riscul de hipertensiune pulmonară persistentă a nou-născutului (HPPN). Riscul observat a fost de aproximativ 5 cazuri din 1000 de sarcini. În general, riscul de HPPN este de 1 sau 2 cazuri la 1000 de sarcini.

Studiile la animale au evidenţiat toxicitate asupra funcţiei de reproducere, dar nu au indicat efecte nocive directe asupra sarcinii, dezvoltării embrionare/fetale, naşterii sau dezvoltării postnatale.

Datele observaționale indică un risc crescut (mai puțin decât dublu) de hemoragie postpartum în urma expunerii la ISRS în luna premergătoare nașterii (vezi pct. 4.4, pct. 4.8).

Cantităţi mici de paroxetină sunt excretate în laptele matern. În studiile publicate, concentraţiile plasmatice la copiii alăptaţi au fost nedetectabile (<2 ng/ml) sau foarte mici (<4 ng/ml). Niciun semn al efectelor medicamentului nu a fost observat la aceşti copii. Cu toate acestea, paroxetina nu trebuie utilizată în cursul alăptării decât dacă beneficiile estimate pentru mamă depăşesc potenţialele riscuri pentru copil.

Datele din studiile la animale au arătat că paroxetina poate afecta calitatea spermei (vezi pct. 5.3).

Datele in vitro cu material uman sugerează anumite efecte asupra calităţii spermei. Raportările de cazuri cu anumite ISRS (inclusiv paroxetina) au arătat că efectul asupra calităţii spermei pare să fie reversibil. Nu a fost observat până acum un impact asupra fertilităţii la om.

Experienţa clinică a demonstrat că terapia cu paroxetină nu se asociază cu afectarea funcţiilor cognitive sau psihomotorii. Totuşi, ca în cazul tuturor medicamentelor psihoactive, pacienţii trebuie să fie precauţi în privinţa capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cu toate că paroxetina nu determină accentuarea afectării abilităţilor motorii şi mentale produse de alcoolul etilic, nu se recomandă administrarea concomitentă de paroxetină și alcool.

Intensitatea şi frecvenţa unora dintre reacţiile adverse enumerate mai jos se pot reduce în cursul tratamentului continuu şi nu necesită întreruperea tratamentului. Reacţiile adverse ale medicamentului sunt enumerate mai jos clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele sunt definite astfel: foarte frecvente (> 1/10), frecvente (> 1/100, <1/10), mai puţin frecvente (> 1/1.000, <1/100), rare (> 1/10.000, <1/1.000), foarte rare (<1/10.000), inclusiv cazuri izolate, cu frecvență necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile).

Mai puţin frecvente: sângerări anormale, mai ales la nivelul pielii şi mucoaselor (în principal echimoze).

Foarte rare: trombocitopenie.

Foarte rare: reacţii alergice severe și posibil fatale (inclusiv reacții anafilactoide şi angioedem).

Foarte rare: sindrom de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH).

Frecvente: creşterea colesterolemiei, apetit alimentar scăzut.

Mai puțin frecvente: modificări ale glicemiei la pacienții diabetici (vezi pct. 4.4)

Rare: hiponatremie. Hiponatremia a fost observată predominant la pacienţii vârstnici şi este uneori o urmare a sindromului de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH).

Frecvente: somnolenţă, insomnie, agitaţie, vise anormale (inclusiv coşmaruri).

Mai puţin frecvente: confuzie, halucinaţii.

Rare: reacţii maniacale, anxietate, depersonalizare, atacuri de panică, acatizie (vezi pct. 4.4).

Cu frecvenţă necunoscută: idei suicidare şi comportament suicidar, agresivitate, bruxism.

În timpul sau la scurt timp după încetarea tratamentului cu paroxetină s-au raportat cazuri de ideaţie suicidară şi comportamente de tip suicidar (vezi pct. 4.4).

Au fost observate cazuri de agresiune după punerea pe piață.

Aceste simptome pot fi determinate şi de boala subiacentă.

Foarte frecvente : afectarea capacităţii de concentrare.

Frecvente: ameţeli, tremor, cefalee.

Mai puţin frecvente: tulburări extrapiramidale.

Rare: convulsii, sindromul picioarelor neliniștite.

Foarte rare: sindrom serotoninergic (simptomele pot include agitaţie, confuzie, diaforeză, halucinaţii, reflexe exagerate, mioclonii, frisoane, tahicardie şi tremor). Au fost raportate cazuri de tulburare extrapiramidală inclusiv distonie oro-facială la pacienţi cu tulburări motorii sau care primeau medicaţie neuroleptică.

Frecvente: vedere înceţoşată.

Mai puţin frecvente: midriază (vezi pct. 4.4).

Foarte rare: glaucom acut.

Cu frecvenţă necunoscută: tinitus

Mai puţin frecvente: tahicardie sinusală.

Rare: bradicardie.

Mai puţin frecvente: creşteri sau scăderi tranzitorii ale tensiunii arteriale, hipotensiune posturală.

Creşteri sau scăderi tranzitorii ale tensiunii arteriale au fost raportate după tratamentul cu paroxetină, de obicei la pacienţii cu hipertensiune arterială sau anxietate preexistente.

Frecvente: căscat.

Foarte frecvente: greaţă.

Frecvente: constipaţie, diaree, vărsături şi uscăciune a gurii.

Foarte rare: hemoragii gastrointestinale.

Cu frecvență necunoscută: colită microscopică.

Tulburări hepato - biliare

Rare: creşteri ale enzimelor hepatice.

Foarte rare: evenimente hepatice (ca hepatita, asociată uneori cu icter şi/sau insuficienţă hepatică).

Au fost raportate creşteri ale enzimelor hepatice. De asemenea, raportările după punerea pe piaţă ale unor cazuri de evenimente hepatice (ca hepatita, asociată uneori cu icter şi/sau insuficienţă hepatică) au fost foarte rare. Trebuie luată în considerare oprirea tratamentului cu paroxetină în cazul persistenţei valorilor crescute ale enzimelor hepatice.

Afecțiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Frecvente: transpiraţii.

Mai puţin frecvente: erupţii cutanate, prurit

Foarte rare: reacţii cutanate severe (inclusiv eritem polimorf, sindrom Stevens- Johnson şi necroliză epidermică toxică), urticarie, reacţii de fotosensibilitate.

Mai puţin frecvente: retenţie urinară, incontinenţă urinară.

Foarte frecvente: disfuncţie sexuală.

Rare: hiperprolactinemie/galactoree.

Foarte rare: priapism.

Cu frecvenţă necunoscută: hemoragie postpartum*.

* Acest eveniment a fost raportat pentru clasa terapeutică a ISRS (vezi pct. 4.4, pct. 4.6).

Tulburări musculo - scheletice şi ale ţesutului conjuctiv

Rare: artralgii, mialgii.

Studii clinice epidemiologice, efectuate în special la pacienţii cu vârsta de 50 de ani sau peste, au arătat un risc crescut de fracturi osoase la pacienţii cărora li se administrează antidepresive ISRS şi

ATC. Mecanismul ce conduce la acest risc este necunoscut.

Frecvente: astenie, creştere ponderală.

Foarte rare: edeme periferice.

Simptomele de întrerupere care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină

Frecvente: ameţeli, tulburări senzoriale, tulburări de somn, anxietate, cefalee.

Mai puţin frecvente: agitaţie, greaţă, tremor, confuzie, transpiraţii, labilitate emoţională, tulburări de vedere, palpitaţii, diaree, iritabilitate.

Oprirea tratamentului cu paroxetină (mai ales dacă se face brusc) duce adesea la apariţia de simptome de sevraj.

Au fost raportate ameţeli, tulburări senzoriale (inclusiv parestezii, senzaţie de curentare şi tinitus), tulburări de somn (inclusiv vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă, tremor, confuzie, transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări vizuale.

În general, aceste simptome sunt uşoare - moderate şi auto - limitate, deşi la unii pacienţi pot fi severe şi/sau prelungite. Se recomandă deci oprirea gradată prin scăderea treptată a dozei când tratamentul cu paroxetină nu mai este necesar (vezi pct. 4.2 Doze şi mod de administrare şi pct.. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale).

Reacţii adverse din studiile clinice pediatrice

Au fost observate următoarele reacţii adverse :

- Creşterea comportamentelor suicidare (inclusiv tentativele de suicid şi ideaţia suicidară), comportamente auto-agresive şi agresivitate crescută. Tentativele de suicid şi ideaţia suicidară au fost observate în special în studiile clinice la adolescenţi cu tulburare depresivă majoră.

Agresivitatea crescută a apărut mai ales la copiii cu tulburare obsesiv - compulsivă, şi în special la copii cu vârste sub 12 ani.

- Alte reacţii adverse observate au fost : scăderea apetitului alimentar, tremor, transpiraţii, hiperkinezie, agitaţie şi labilitate emoţională (inclusiv plâns şi fluctuaţii ale stării emoţionale), sângerări predominant la nivelul pielii şi membranelor mucoase.

După întreruperea/ reducerea dozelor de paroxetină s-a observat : labilitate emoţională, inclusiv plâns, fluctuaţii ale dispoziţiei, comportamente auto-agresive, gânduri suicidare şi tentative de suicid), nervozitate, ameţeli, greaţă şi dureri abdominale (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale).

Vezi pct. 5.1 pentru mai multe informaţii privind studiile clinice pediatrice.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul la Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

Informaţiile în privinţa supradozajului paroxetinei disponibile în prezent evidenţiază o marjă largă de siguranţă. Experienţa privind supradozajul cu paroxetină a indicat că, pe lângă simptomele menţionate la pct. 4.8 'Reacţii adverse', au fost raportate: febră, şi contracţii musculare involuntare.

În general, pacienţii şi-au revenit fără sechele chiar şi după administrarea de doze de până la 2.000 mg.

Au fost raportate ocazional evenimente cum ar fi coma sau modificări EKG; foarte rar acestea s-au soldat cu deces, dar în general în situaţia în care paroxetina a fost administrată concomitent cu alte medicamente psihotrope, cu sau fără alcool etilic.

Nu se cunoaşte niciun antidot specific. Tratamentul trebuie să cuprindă măsurile generale utilizate în tratamentul supradozajului cu orice antidepresiv. Administrarea de cărbune activat în doză de 20-30 g la interval de câteva ore după ingestie poate fi luată în considerare pentru a reduce absorbția paroxetinei. Sunt indicate măsuri de susţinere, cu monitorizarea frecventă a semnelor vitale şi supraveghere atentă. Managementul pacientului trebuie realizat aşa cum a fost indicat din punct de vedere clinic.

Grupa farmacoterapeutică: antidepresive, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, codul ATC:

N06A B05

Paroxetina este un inhibitor puternic şi selectiv al recaptării de 5-hidroxitriptamină (5-HT, serotonină) şi efectul său antidepresiv şi eficienţa sa în tratamentul TOC, tulburării de anxietate socială/fobiei sociale, tulburării de anxietate generalizată, sindromului de stres post-traumatic şi atacului de panică se consideră că sunt legate de inhibarea specifică a recaptării de serotonină la nivelul neuronilor cerebrali. Paroxetina nu este înrudită chimic cu antidepresivele triciclice, tetraciclice sau alte antidepresive disponibile. Paroxetina are afinitate scăzută pentru receptorii colinergici muscarinici şi studiile la animale au evidenţiat doar un efect slab anticolinergic. În conformitate cu această acţiune selectivă, studiile in vitro au indicat că, spre deosebire de antidepresivele triciclice, paroxetina are afinitate scăzută pentru receptorii adrenergici alfa 1, alfa 2 şi beta, dopaminergici (D2), 5-HT1, 5-HT2 şi histaminergici (H1). Această lipsă de interacţiune in vitro cu receptorii post - sinaptici este confirmată de către studiile in vivo care demonstrează lipsa efectelor deprimante la nivelul SNC şi a acţiunii hipotensoare.

Paroxetina nu afectează funcţiile psihomotorii şi nu potenţează efectele inhibitoare ale etanolului. Ca şi alţi inhibitori selectivi ai recaptării de 5-HT, paroxetina determină simptome ale stimulării excesive a receptorilor de 5-HT când este administrată la animale care au primit anterior inhibitori de monoaminoxidază (IMAO) sau triptofan. Studii ale comportamentelor şi ale EEG indică faptul că paroxetina este un activator slab la doze în general mai mari decât cele necesare pentru inhibarea recaptării 5-HT. Proprietăţile activatoare nu sunt asemănătoare cu cele de tip amfetaminic. Studiile la animale indică faptul că paroxetina este bine tolerată la nivel cardio-vascular. Paroxetina nu produce modificări clinice semnificative ale tensiunii arteriale, frecvenţei cardiace şi EKG după administrarea la voluntari sănătoşi. Studiile indică faptul că, spre deosebire de antidepresivele care inhibă recaptarea noradrenalinei, paroxetina are o tendinţă mult mai redusă de a inhiba efectele antihipertensive ale guanetidinei.

În cadrul tratamentului tulburărilor depresive, paroxetina a demonstrat o eficacitate comparabilă cu cea a antidepresivelor standard. Există de asemenea unele dovezi că paroxetina poate avea valoare terapeutică la pacienţii care nu au răspuns la terapia standard. Administrarea dozei de paroxetină dimineaţa nu are nici un efect negativ asupra calităţii sau duratei somnului. Mai mult, este posibil ca pacienţii să prezinte o îmbunătăţire a somnului pe măsură ce răspund la tratamentul cu paroxetină.

Analiza suicidalităţii la adulţi

O analiză specifică a studiilor clinice controlate cu placebo, la adulţii cu tulburări psihice, a demonstrat o frecvenţă mai mare a comportamentului suicidar la adulţii tineri (cu vârsta între 18 şi 24 de ani) trataţi cu paroxetină, în comparaţie cu cei cărora li s-a administrat placebo (2,19% comparativ cu 0,92%). În grupurile de adulţi mai în vârstă nu s-a observat acest fenomen. La adulţii (de toate vârstele) cu depresie majoră s-a raportat o creştere a frecvenţei comportamentului suicidar la pacienţii trataţi cu paroxetină, comparativ cu cei cărora li s-a administrat placebo (0,32% comparativ cu 0,05%) ; toate evenimentele au fost atentate de suicid. Cu toate acestea, majoritatea atentatelor de suicid asociate utilizării paroxetinei (8 din 11) au avut loc la adulţii mai tineri (vezi de asemenea pct. 4.4).

Relaţia doză-răspuns

În cadrul studiilor cu doze fixe, curba doză - răspuns este plată, neoferind nici o sugestie în privinţa avantajului de eficacitate al utilizării unor doze mai mari decât cele recomandate. Totuşi, există unele date clinice care sugerează că o creştere a dozei poate fi benefică la anumiţi pacienţi.

Eficacitatea pe termen lung

Eficacitatea pe termen lung a paroxetinei în depresie a fost demonstrată în cadrul unui studiu de întreţinere de 52 de săptămâni privind prevenirea recăderilor: 12% dintre pacienţii care au primit paroxetină (20-40 mg zilnic) au avut recăderi, comparativ cu 28% dintre pacienţii care au primit placebo.

Eficacitatea pe termen lung a paroxetinei în tratamentul tulburării obsesiv - compulsive a fost examinată în cadrul a trei studii de întreţinere de 24 de săptămâni privind prevenirea recăderilor. Într-unul dintre cele trei studii s-a obţinut o diferenţă semnificativă statistic între procentul de pacienţi cu recădere din lotul cu paroxetină (38%) comparativ cu cel placebo (59%).

Eficacitatea pe termen lung a paroxetinei în tratamentul atacului de panică a fost demonstrată în cadrul unui studiu de întreţinere de 24 de săptămâni privind prevenirea recăderilor: 5% dintre pacienţii care au primit paroxetină (10-40 mg zilnic) au avut recăderi, comparativ cu 30% dintre pacienţii care au primit placebo. Aceste date au fost confirmate de un alt studiu de întreţinere de 36 de săptămâni.

Eficacitatea pe termen lung a paroxetinei în tratamentul tulburării de anxietate socială, tulburării de anxietate generalizată şi a sindromului de stres post-traumatic nu a fost demonstrată concludent.

Reacţiile adverse din studiile pediatrice

În studii clinice pe termen scurt (până la 10-12 săptămâni) la copii şi adolescenţi, au fost observate următoarele reacţii adverse la pacienţii trataţi cu paroxetină, la o frecvenţă de cel puţin 2% dintre pacienţi şi la o proporţie cel puţin dublă faţă de pacienţii trataţi cu placebo : comportament suicidal crescut (inclusiv tentative de sinucidere şi gânduri suicidare), comportament auto-agresiv şi agresivitate crescută. În studii clinice la adolescenţi cu depresie majoră au fost observate în special gânduri suicidare şi tentative suicidare. S-a raportat agresivitate crescută predominant la copii cu tulburare obsesiv-compulsivă, şi în special la copii cu vârsta sub 12 ani. Efecte adverse observate mai frecvent la pacienţii trataţi cu paroxetină comparativ cu cei cu placebo au fost : scăderea apetitului alimentar, tremor, transpiraţii, hiperkinezie, agitaţie, instabilitate emoţională (inclusiv plâns şi fluctuaţii ale dispoziţiei).

În studiile cu regim descrescător al dozelor, simptomele raportate pe durata fazei cu doze scăzute sau după întreruperea tratamentului cu paroxetină la o frecvenţă de cel puţin 2% dintre pacienţi şi la o proporţie dublă faţă de pacienţii trataţi cu placebo au fost : instabilitate emoţională (inclusiv plâns, fluctuaţii ale dispoziţiei, auto-agresivitate, tentative de sinucidere şi gânduri suicidare), nervozitate, ameţeli, greaţă şi dureri abdominale (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).

În 5 studii cu grupe paralele cu durata de 8 săptămâni până la 8 luni de tratament cu paroxetină, au fost observate sângerări predominant la nivelul pielii şi a membranelor mucoase, la o frecvenţă de 1,74% comparativ cu 0,74% la pacienţii trataţi cu placebo.

Paroxetina are absorbţie bună după administrarea pe cale orală şi suferă fenomenul de prim pasaj hepatic. Datorită efectului de prim pasaj hepatic, cantitatea de paroxetină care ajunge în circulaţia sistemică este mai mică decât cea absorbită din tractul gastro-intestinal. Efectul de saturare parţială a primului pasaj hepatic şi de reducere a clearance-ului plasmatic apar pe măsură ce creşte concentraţia din organism prin doză unică mare sau prin doze multiple. Aceasta duce la creşteri disproporţionate ale concentraţiei plasmatice de paroxetină şi ca urmare, parametrii farmacocinetici nu sunt constanţi, rezultând o cinetică neliniară. Totuşi, neliniaritatea este în general redusă şi este restrânsă la acei subiecţi la care se obţin concentraţii plasmatice mici la doze mici. Concentraţia plasmatică la faza de echilibru este atinsă între ziua 7 şi ziua 14 de la iniţierea tratamentului cu formele de condiţionare cu eliberare imediată sau întârziată, iar farmacocinetica pare să nu se modifice în cursul terapiei de lungă durată.

Paroxetina este larg distribuită în ţesuturi şi calculele farmacocinetice indică faptul că doar aproximativ 1% din paroxetina din organism se regăseşte la nivel plasmatic.

Aproximativ 95% din paroxetina plasmatică se leagă de proteine la concentraţiile terapeutice. Nu a fost stabilită nici o corelaţie între concentraţiile plasmatice de paroxetină şi efectele clinice (reacţii adverse şi eficacitate).

Doar cantităţi mici de paroxetină trec în laptele matern uman şi la fetus la animalele de laborator.

Principalii metaboliţi ai paroxetinei sunt produşii polari şi conjugaţi ai oxidării şi metilării, care sunt rapid eliminaţi. Având în vedere relativa lipsă a activităţii lor farmacologice, este improbabil ca ei să contribuie la efectele terapeutice ale paroxetinei. Metabolizarea nu interferă cu acţiunea selectivă a paroxetinei de recaptare a 5-HT neuronale.

Excreţia urinară a paroxetinei nemodificate este în general mai mică de 2% din doză, iar cea a metaboliţilor este de aproximativ 64% din doză. Aproximativ 36% din doză este eliminată prin materiile fecale, probabil pe cale biliară, din care paroxetina nemodificată reprezintă mai puţin de 1% din doză. Astfel, paroxetina este eliminată aproape exclusiv prin metabolizare. Excreţia metaboliţilor este bifazică, reprezentând iniţial rezultatul primului pasaj hepatic şi ulterior fiind controlată prin eliminarea sistemică a paroxetinei. Timpul de înjumătăţire plasmatică este variabil, dar în general este de aproximativ 1 zi.

Pacienţi vârstnici şi pacienţi cu insuficienţă renală/hepatică

La subiecţii vârstnici şi la pacienţii cu insuficienţă renală severă sau insuficienţă hepatică pot apare concentraţii crescute de paroxetină, dar intervalul concentraţiilor se suprapune cu cel observat la voluntarii adulţi sănătoşi

Au fost efectuate studii de toxicologie la maimuţe rhesus şi şobolani albinoşi; la ambele tipuri de animale, căile de metabolizare sunt similare celor descrise la om. Aşa cum era de aşteptat pentru aminele lipofile, inclusiv antidepresive triciclice, la şobolan a fost descoperită fosfolipidoză.

Fosfolipidoza nu a fost evidenţiată într-un studiu cu durată de un an la primate, la doze de 6 ori mai mari decât cele recomandate în practica clinică.

Carcinogenitate: în studii cu durată de doi ani efectuate la şoarece şi şobolan, paroxetina nu a prezentat nici un efect tumorigen.

Genotoxicitate: nu a fost evidenţiată genotoxicitate pe o baterie de teste in vitro şi in vivo.

Toxicitate asupra funcţiei de reproducere: Studii la şobolan au evidenţiat faptul că paroxetina afectează fertilitatea feminină şi masculină. La şobolan, au fost observate creşterea mortalităţii la pui şi întârzierea osificării. Aceste efecte au fost probabil legate de toxicitatea pentru mamă şi nu au fost considerate ca fiind efecte directe asupra fătului/nou-născutului.

Amidonglicolat de sodiu (tip A)

Celuloză microcristalină

Manitol DC

Stearat de magneziu

Copolimer pe bază de dimetilaminoetilmetacrilat şi esteri butil sau metil metacrilici (Eudragit E 100) soluție 5% în etanol 96%

Opadry AMB white:

- alcool polivinilic parţial hidrolizat,

- dioxid de titan (E171),

- talc,

- lecitină de soia,

- gumă de xantan

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra în ambalajul original.

Cutie cu 2 blistere din OPA-Al-PVC/PVC-Al-OPA a câte 10 comprimate filmate

Cutie cu 3 blistere din OPA-Al-PVC/PVC-Al-OPA a câte 10 comprimate filmate

Cutie cu un flacon alb din PP, închis cu capac din PEJD și cu desicant, cu 20 comprimate filmate

Cutie cu un flacon alb din PP, închis cu capac din PEJD și cu desicant, cu 30 comprimate filmate

Cutie cu un flacon alb din PP, închis cu capac din PEJD și cu desicant, cu 60 comprimate filmate

Cutie cu un flacon alb din PP, închis cu capac din PEJD și cu desicant, cu 100 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

TEVA B.V.

Swensweg 5, 2031GA Haarlem, Olanda

12940/2020/01-02-03-04-05-06

Data primei autorizări: decembrie 2006

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Ianuarie 2020

Ianuarie 2021

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.