OXIGEN LINDE 100% gaz medicinal criogenic prospect medicament

Oxigen Linde 100 % gaz medicinal criogenic

Oxigen - 100% (v/v)

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Gaz medicinal, criogenic

Oxigenul în stare criogenică este un lichid albastru deschis, după convertire în gaz este incolor, inodor și insipid.

4. CARACTERISTICI CLINICE

Oxigen normobar o Tratamentul sau prevenirea hipoxemiei acute sau cronice, indiferent de etiologie.

o În anestezie sau în terapie intensivă, ca parte a asigurării necesarului de gaz proaspăt.

o Ca gaz propulsor în terapia respiratorie prin nebulizare.

o Ca tratament de prim ajutor cu oxigen 100% în accidente de decompresie.

Tratamentul este indicat pentru toate grupele de vârstă.

o Tratamentul episoadelor acute la pacienții diagnosticați cu cefalee de tip cluster.

Tratamentul este indicat doar pentru adulți.

Oxigen hiperbar (OHB) o Tratamentul afecțiunilor în care creșterea concentrației de oxigen în sânge și în alte țesuturi este benefică, putând fi atinsă în condiții de presiune normobară.

o Tratamentul bolii de decompresie, a emboliilor aeriene/gazoase de altă etiologie.

o În intoxicații cu monoxid de carbon. Terapia cu OHB este indicată în special la pacienții care sunt sau care au fost în stare de inconștiență, care au prezentat semne neurologice, disfuncție cardiovasculară sau acidoză severă, precum și la femeile gravide, indiferent de nivelul carboxihemoglobinei (COHb).

o Ca tratament adjuvant pentru osteo-radionecroză și miozită clostridiană (gangrenă gazoasă).

Tratamentul este indicat pentru toate grupele de vârstă.

Oxigen normobar

Principalul scop al oxigenoterapiei, respectiv corectarea hipoxiei, constă în a menține presiunea parțială a oxigenului arterial (PaO2) mai mare decât 8,0 kPa (60 mmHg) sau a menține saturația în oxigen a hemoglobinei din sângele arterial la un nivel de cel puțin 90%. Acest scop este atins prin ajustarea fracției de oxigen din gazul inhalat (FiO2). Doza trebuie să fie reglată în funcție de nevoile pacientului. FiO2 trebuie să fie ajustată în funcție de necesitățile unice ale fiecărui pacient în parte, luând în calcul riscul de toxicitate al oxigenului (vezi pct. 4.9).

Recomandarea generală este utilizarea celei mai scăzute FiO2, pentru a atinge rezultatul dorit al terapiei, respectiv o PaO2 sigură. În hipoxiile severe, este posibil să fie indicate fracții de oxigen care pot presupune un risc de toxicitate a oxigenului. Terapia trebuie să fie evaluată în mod continuu, iar efectul tratamentului trebuie să fie măsurat în raport cu PaO2 sau, alternativ, cu saturația oxigenului arterial (SpO2).

Hipoxie acută sau cronică

Respirație spontană

Terapie de scurtă durată

Oxigenul este administrat frecvent în medicina de urgență, fie cu ajutorul canulelor nazale, cu un debit de 2-6 l/minut, fie cu ajutorul măștilor faciale, cu un debit de 5-10 l/minut. Pacienții care nu prezintă risc de insuficiență respiratorie și cu o SpO2 inițială <85% pot primi oxigen la un debit de 10-15 l/minut, cu ajutorul unei măști cu rezervor.

Atunci când se recomandă oxigen 100% vol. se va utiliza o mască facială cu rezervor (debit de oxigen suficient pentru ca rezervorul să nu cedeze în timpul respirației) sau un sistem cu supapă la cerere.

FiO2 trebuie menținută la un nivel la care, cu sau fără presiune pozitivă la sfârşitul expirului (PEEP) sau presiune pozitivă continuă (CPAP), se menține o presiune parţială a oxigenului arterial (PaO2)>8 kPa.

Oxigenoterapia de scurtă durată trebuie să fie monitorizată prin efectuarea de măsurători repetate ale

PaO2 sau prin pulsoximetrie, care furnizează o valoare numerică pentru saturaţia oxigenului arterial (SpO2). Cu toate acestea, acești indicatori sunt doar măsurători indirecte ale nivelului de oxigenare a țesuturilor. Evaluarea clinică a tratamentului este extrem de importantă.

Terapia de lungă durată

Oxigenul trebuie să fie administrat în doze titrate pentru oxigen inspirat și concentrație, atunci când este utilizat pentru terapia cu oxigen de lungă durată administrată pacienților care suferă de insuficiență respiratorie hipoxică cronică. O saturație a oxigenului de 88 - 92 % este de obicei evaluată ca fiind adecvată pentru pacienții care suferă de BPOC. Administrarea unei cantități prea mari, care conduce la o creștere a saturației de oxigen care depășește în mod clar limitele normale pentru pacient poate provoca detresă respiratorie, din cauza insensibilității chemoreceptorilor la CO2.

Oxigenul se poate administra cu ajutorul măștilor special concepute pentru aceasta, cum ar fi măștile

Venturi, cu ajutorul cărora concentrația de oxigen poate fi reglată în funcție de debitul de gaz și de supapa măștii. În mod obișnuit se utilizează concentrații de 24 - 35%.

Nevoia de oxigen medicinal se determină prin obținerea valorilor gazelor sangvine arteriale și/sau prin monitorizarea SpO2 , menținând o saturație de 88 - 92%. Pentru a evita retenția excesivă de CO2 la pacienții cu hipercapnie sau cu sensibilitate redusă la dioxid de carbon, se va monitoriza nivelul gazelor sangvine în vederea ajustării oxigenoterapiei.

Pentru asigurarea necesarului de gaz proaspăt în anestezie sau în terapie intensivă.

Ventilaţie asistată sau controlată

Oxigenul este utilizat frecvent în terapia intensivă. Fracția oxigenului (FiO2) trebuie să fie titrată treptat, în funcție de necesitățile fiecărui pacient. Oxigenul este administrat de obicei prin ventilație asistată sau controlată. Pentru a facilita menținerea echilibrului între ventilație și perfuzie, dar și recrutarea căilor respiratorii și volumele pulmonare, se aplică în mod obișnuit o presiune pozitivă la sfârşitul expirului (PEEP).

În timpul anesteziei generale, o fracție a oxigenului de aproximativ 30% (FiO2 0,3) este considerată suficientă de obicei. Concentrațiile mai mari pot fi utilizate atunci când această măsură este considerată necesară.

Dacă oxigenul este administrat diluat în alt gaz, concentraţia minimă în amestecul de gaze inhalate trebuie să fie menținută la cel puțin 21% din gazul inhalat. FiO2 poate fi mărită până la 100%.

Nebulizare

Dacă oxigenul este utilizat pentru nebulizare, acesta poate fi utilizat ca gaz propulsor unic (100 vol.%, debit suficient pentru nebulizarea fluidului în camera de nebulizare) sau în amestec cu aerul. În terapia cu nebulizare, debitul de oxigen și/sau aer cu oxigen este, de obicei, de 6-8 litri pe minut, fiind administrat în regim continuu.

Decompresie

Atunci când se recomandă oxigen 100% vol. se va utiliza o mască facială cu rezervor (debit de oxigen suficient pentru ca rezervorul să nu cedeze în timpul respirației) sau un sistem cu supapă la cerere.

Cefalee de tip cluster

Pentru episoadele acute de cefalee de tip cluster, oxigenul trebuie să fie administrat cât mai repede după declanșarea episodului. Oxigenul trebuie să fie administrat cu ajutorul unei măști faciale cu un debit continuu de 6 - 12 l/minut, prin intermediul unui sistem fără reinhalare, timp de aproximativ 15 minute.

În cazul tratamentelor administrate nou-născuților (la termen, în apropierea termenului și prematuri), se va monitoriza atent starea acestora în cursul tratamentului. Se poate administra oxigen în concentrații de până la 100% (FiO2 1.0) pentru a se asigura o oxigenare adecvată, dar pentru o perioadă cât mai scurtă posibil. Oxigenul poate fi utilizat în timpul resuscitării la nou-născuți (la termen, în apropierea termenului și prematuri), însă liniile directoare recomandă utilizarea aerului pntru resuscitarea inițială. Se vor identifica cele mai scăzute concentrații care prezintă eficiență în vederea obținerii unei oxigenări adecvate. Se recomandă, ca terapie inițială, administrarea de oxigen în concentrații, scăzute de până la 40%, în asociere cu CPAP.

Siguranța și eficacitatea oxigenului administrat la copii de toate vârstele au fost determinate și sunt cunoscute. Cu excepția nou-născuților (la termen, în apropierea termenului și prematuri), aceleași instrucțiuni de dozare sunt valabile ca și în cazul adulților. Nu există indicații pentru cefaleea de tip cluster la copii.

Oxigen hiperbar

Terapia cu OHB trebuie să fie administrată de cadre medicale calificate. OHB înseamnă că oxigenul 100% este administrat la o presiune de peste 1,4 ori mai mare decât presiunea atmosferică la nivelul mării (1atmosferă = 101.3 kPa = 760 mmHg). Din motive de siguranță, presiunea OHB nu trebuie să depășească 3 atmosfere. Durata unui singur tratament cu OHB la o presiune de 2 - 3 atmosfere variază, în mod normal, între 60 minute și 4-6 ore, în funcție de indicații. Dacă este necesar, sesiunile pot fi repetate de 2 - 3 ori pe zi, în funcție de indicații și de starea clinică a pacientului. Compresia și decompresia trebuie să se desfășoare lent, conform unor proceduri comune, pentru a evita riscul de leziuni cauzate de presiune, adică barotrauma. Lungimea și frecvența tratamentului va fi stabilită de către medicul curant, luând în calcul starea fizică și medicamentele administrate pacientului.

Recomandările pentru fiecare indicație sunt prezentate mai jos.

Boala de decompresie, emboliile aeriene/gazoase de altă etiologie.

Se recomandă terapia cu OHB de 2,5 - 3 atmosfere timp de maxim 2-4 ore și apoi repetarea în mod repetat, în funcție de necesități.

Intoxicații cu monoxid de carbon.

Se recomandă terapia cu OHB la 2,5 - 3 atmosfere. De obicei sunt necesare 45 de minute de tratament.

Osteo-radionecroză și miozită clostridiană (gangrenă gazoasă).

Pentru osteo-radionecroză se recomandă terapia cu OHB de 2,4 atmosfere timp de aproximativ 90 de minute, iar pentru miozita clostridiană se recomandă terapia cu OHB de 3 atmosfere timp de aproximativ 90 de minute. Tratamentul poate fi repetat, în funcție de rezultatul terapiei.

OHB poate fi folosit și la copiii de orice vârstă, în funcție de indicații. Lungimea și frecvența tratamentului va fi stabilită de către medicul curant, luând în calcul starea fizică și starea bolii pacientului.

Se vor lua măsurile de precauție necesare înainte de manipularea sau de administrarea produsului; pentru instrucțiuni cu privire la medicament înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Oxigenul este administrat împreună cu aerul inhalat. Pe expir, gazul expirat, însoțit de orice cantitate de oxigen în exces, este degajat în exterior și se amestecă cu aerul.

Oxigenul trebuie să fie administrat cu ajutorul unui echipament special.

Oxigen normobar

Respirație spontană

Există un număr însemnat de dispozitive destinate administrării oxigenului la pacienții care respiră spontan, de exemplu:

Sisteme cu debit redus

Acestea sunt cele mai simple sisteme, care furnizează un amestec de oxigen în aerul inspirat, cum ar fi, de exemplu, un sistem în care oxigenul este administrat cu ajutorul unui rotametru simplu conectat la un cateter nazal sau la o mască facială.

Sisteme cu debit ridicat

Aceste sisteme sunt concepute pentru a furniza pacientului un amestec gazos care nu este diluat cu aerul ambient. Aceste sisteme sunt proiectate pentru a administra o concentrație fixă de oxigen, care nu este influențată de (diluată în) aerul înconjurător, cum ar fi de exemplu masca Venturi cu debit fix de oxigen, care administrează o concentrație fixă de oxigen în aerul inspirat.

Supapă la cerere

Sistem cu supapă la cerere/supapă declanșată prin ventilație spontană

Un sistem conceput pentru a furniza oxigen 100%, care nu conține aer ambient, destinat administrării de durată scurtă, atunci când este necesar, cu ajutorul măștii.

Ventilaţie asistată și controlată

Atunci când oxigenul este administrat prin sisteme de ventilație asistată sau controlată și amestecul de aer cu oxigen este utilizat frecvent pentru a obține fracția dorită de oxigen inspirat (FiO2). Gazul poate fi administrat prin intermediul unei măști, a unui tub traheal sau prin traheostomie.

Debit de gaz proaspăt în timpul anesteziei generale

În timpul anesteziei se folosesc echipamente speciale pentru anestezie. Echipamentele de anestezie constau, în mod obișnuit, dintr-un sistem circular special conceput pentru reinhalare parțială.

Sistemele circulare prevăzute cu un dispozitiv de absorbție a dioxidului de carbon, care permite recircularea/reinhalarea unei părți a gazului expirat, sunt folosite frecvent.

Oxigenarea prin membrană extracorporală

Oxigenul este administrat, de obicei, prin inhalare, dar poate fi administrat și prin intermediul unui așa-numit oxigenator direct în sânge, atunci când se realizează intervenții chirurgicale cardiovasculare (aparat cord-pulmon) sau la pacienții cu hipoxie severă rezistentă la terapie, care necesită oxigenare prin membrană extracorporală [ECMO/ECLA].

Oxigen hiperbar

OHB este administrat într-o cameră de presiune, special concepută pentru tratamentul cu OHB, în interiorul căreia în care se poate menţine o presiune de trei ori mai mare decât presiunea atmosferică.

OHB poate fi administrat cu ajutorul unei măști faciale care este aplicată foarte strâns, a unei glugi care se strânge în jurul capului sau printr-un tub traheal.

Oxigen normobar

Nu există nic o contraindicație absolută pentru terapia cu oxigen normobar.

Oxigen hiperbar

OHB este contraindicat la pacienții care au suferit un pneumotorax netratat sau care prezintă care prezintă alte spații care s-au umplut accidental cu gaz, fără posibilitatea de eliberare.

Oxigen normobar

Ca o regulă generală, concentrațiile ridicate de oxigen trebuie să fie utilizate pentru cel mai scurt timp necesar pentru a obține rezultatul clinic dorit. Concentrația de oxigen inspirat ar trebui să fie redusă cât mai curând posibil, trecându-se la cele mai scăzute concentrații necesare. Pacientul trebuie să fie monitorizat prin realizarea de măsurători repetate ale presiunii oxigenului arterial (PaO2) sau ale saturaţiei oxigenului arterial (SpO2) iar fracția oxigenului inhalat (FiO2) trebuie să fie titrată pentru menținerea acestor parametri la un nivel clinic acceptabil.

Expunerea prelungită la concentrații de oxigen mai ridicate decât cele enumerate mai jos pot genera radicali liberi ai oxigenului și pot provoca ulterior apariția inflamației. Plămânul este organul vizat inițial și, prin urmare, trebuie să se ia în calcul existența disfuncției pulmonare induse de oxigen (semne sau simptome, cum ar fi leziunile pulmonare acute/sindromul de detresă respiratorie).

Studiile la animale și la om sugerează că inhalarea de FiO2 1.0 se poate desfășura în condiții de siguranță pentru perioade mai mici de 24 de ore. Există date care arată că există un anumit grad de toleranță la expunerea la concentrații mari de oxigen, asociată eventual cu un nivel de apărare intensificat împotriva radicalilor de oxigen. S-au raportat cazuri care prezintă efecte pozitive pentru expunerea, până la 2 zile, la concentrații maxime de 80 vol.%. Se impune evaluarea raportului beneficiu/risc pentru expunerea prelungită la concentrații mari, pentru fiecare individ în parte.

Dovezile din literatura de specialitate sugerează că riscul de toxicitate al oxigenului poate fi redus la minimum dacă tratamentul respectă aceste orientări [fracția de oxigen inhalat în amestecul de aer/gaz inhalat (FiO2)]:

o Nu se va administra oxigen în concentrații de până la 100% (FiO2 1.0) timp de peste 6 ore.

o Nu se va administra oxigen în concentrații de până la 60-70% (FiO2 0.6) timp de peste 24 ore.

o Orice concentrație de oxigen > 40% (FiO2> 0,4) poate provoca leziuni după două zile.

Ori de cate ori se utilizează oxigen, se va lua în considerare riscul crescut de combustie spontană.

Acest risc este mai ridicat în procedurile care includ diatermia și defibrilarea/terapia de electroconversie.

În cazul unor concentrații mari de oxigen în aerul/gazul inspirat, concentrația/presiunea azotului va fi redusă. Ca urmare, concentrația de azot la nivelul țesuturilor și plămânilor (alveole) este redusă. În cazul în care oxigenul este preluat din alveole în sânge mai repede decât oxigenul suplimentar care este furnizat prin ventilație, este posibilă colabarea alveolelor (atelectazia).

Formarea zonelor atelectatice poate afecta oxigenarea sângelui arterial, deoarece nu se va produce niciun schimb de gaze în zona atelectatică, deși perfuzarea se realizează. Ca o consecință a acestui fenomen, va apărea o inegalitate a raportului ventilatie/perfuzie.

La pacienții cu sensibilitate redusă la presiunea dioxidului de carbon în sângele arterial, concentrațiile mari de oxigen pot cauza o retenție de dioxid de carbon care, în cazuri extreme, poate duce la narcoza cu dioxid de carbon.

Atunci când sunt tratați nou-născuți (la termen, în apropierea termenului și prematuri) se va proceda cu precauție, deoarece organismele acestora au sisteme de apărare mai slabe, iar sistemele care neutralizează radicalii liberi sunt mai puțin active. Astfel, potențialele efecte negative ale hiperoxigenării sunt mai pronunțate la nou-născuți (în apropierea termenului și prematuri). Se va utiliza cea mai scăzută concentrație absolută prin care se obține rezultatul dorit, pentru a reduce la minimum riscul de leziuni oculare, fibroplazia retrolentală și displazia bronho-pulmonară sau alte efecte potențiale nedorite, care apar în condițiile unei FiO2 cu mult mai mică decât specifică pacienților adulți.

Oxigen hiperbar

Compresia și decompresia trebuie să se desfășoare lent pentru a evita riscul de leziuni cauzate de presiune, adică barotrauma.

OHB se va utiliza cu precauție în timpul sarcinii și la femeile posibil gravide, deoarece există un potențial risc de daune cauzate de stresul oxidativ pentru făt. În cazul intoxicațiilor severe cu monoxid de carbon, raportul beneficiu/risc pentru utilizarea OHB pare promițător. Utilizarea acestuia trebuie însă să fie evaluată pentru fiecare pacient în parte.

OHB trebuie să fie utilizat cu precauție la pacienții care prezintă pneumotorax sau care prezintă alte spații care s-au umplut accidental cu gaz, fără posibilitatea de eliberare (de exemplu, prezența aerului în cavitatea pericardică), care sunt tratate prin introducerea unui tub toracic și/sau pacienți cu antecedente medicale de pneumotorax. Utilizarea trebuie să fie evaluată pentru fiecare pacient în parte sub aspectul riscului unui nou pneumotorax (în tensiune).

Datele cu privire la utilizarea la nou-născuți (la termen, în apropierea termenului și prematuri), copii și adolescenți sunt limitate. Prin urmare, OHB se va utiliza cu precauție la copii și adolescenți. Raportul risc/beneficiu trebuie să fie evaluat pentru fiecare pacient în parte.

Se va evita utilizarea produselor cosmetice grase pentru a reduce la minimum riscul de combustie spontană.

Toxicitatea pulmonară asociată cu medicamentele împotriva cancerului, cum ar fi bleomicina, cisplatina și doxorubicina, medicamentele anti-aritmie, cum ar fi amiodarona, antibioticele precum furadantin (nitrofurantoin), medicamentele prescrise pentru prevenirea abuzului de alcool, cum ar fi disulfiram, dar și cu substanțe chimice (paraquat) poate fi agravată prin inhalarea de oxigen în concentrații ridicate.

Nu există aspecte diferite de cele care îi privesc pe pacienții adulți cu privire la oxigen și la interacțiunea acestuia cu alte medicamente.

Oxigen normobar

Nu s-au identificat, în literatura de specialitate care analizează toxicitatea potențială a hiperoxiei normobare pentru fertilitate, sarcină sau alăptare, niciun studiu cu privire la reproducere sau la dezvoltarea embrio-fetală (vezi pct. 5.3 Date preclinice privind siguranța).

Oxigenul poate fi administrat femeilor posibil gravide.

Oxigenul poate fi utilizat în timpul lactației.

Administrarea de oxigen nu are niciun efect negativ cunoscut asupra fertilității.

Oxigen hiperbar

Tratamentul cu OHB în perioada de gestație la șoarece, șobolan, hamster și iepure au avut drept efect apariția toxicității (vezi pct. 5.3 Date preclinice privind siguranța).

OHB se va utiliza cu precauție în timpul sarcinii și la femeile posibil gravide, deoarece există un potențial risc de daune cauzate de stresul oxidativ pentru făt. În cazul intoxicațiilor severe cu monoxid de carbon, raportul beneficiu/risc al OHB trebuie să fie evaluat pentru fiecare pacient în parte.

Nu se cunosc efecte adverse ale OHB asupra alăptării. Cu toate acestea, alăptarea trebuie să fie evitată în timpul tratamentului cu OHB.

Nu s-au studiat efectele tratamentului cu OHB asupra fertilității.

Oxigen Linde nu are sau are o influență neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.

Reacțiile adverse enumerate au fost extrase din literatura medicală de specialitate aflată în domeniul public și după supravegherea ulterioară punerii pe piață.

Cea mai gravă reacție adversă care poate să apară este dispneea severă, așa-numitul sindrom de detresă respiratorie. Administrarea oxigenului poate de asemenea cauza detresă respiratorie. Administrarea unei cantități prea mari de oxigen poate cauza și detresă respiratorie la pacienții cu sensibilitate scăzută a chemoreceptorilor, cum este cazul unor pacienți care suferă de boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC). Frecvența acestei reacții adverse nu este cunoscută.

Cele mai frecvente reacții adverse asociate oxigenului normobar au legătură cu proprietățile sale fizico-chimice, cum ar fi combustia, care provoacă arsuri și degerături cauzate de contactul cu oxigenul lichid sau cu echipamentul pentru oxigen lichid.

REZUMATUL REACȚIILOR ADVERSE, PREZENTAT SUB FORMĂ DE TABEL

Aparate, Foarte Frecvente Mai puţin Rare Foarte Necunoscutsisteme și frecvent (≥ 1/100 - frecvente (>1/10000 - rare e ( nu pot fi organe e <1/10): (≥1/1000 - 1/1000) (<1/10000) estimate pe (>1/10) 1/100) baza datelor disponibile)

Tulburări OHB:

hematologice şi Anemie limfatice hemolitică

Tulburări endocrine

Tulburări OHB:

psihice Anxietate, confuzie

Afecțiuni ale OHB:

sistemului Pierderea nervos conștienței, epilepsie, nespecifica

- te

Tulburări Fibroplazie OHB:

oculare retrolentală Miopie la prematuri

Tulburări OHB:

acustice și Senzaţie de vestibulare presiune în urechea medie, ruperea timpanului.

Tulburări cardiace

Tulburări Atelectazie, Sindromul respiratorii, pleurită de detresă toracice și respiratorie.

mediastinale Fibroză pulmonară.

Displazie bronhopulmonară.

OHB:

Aerosinuzită

Tulburări hepatobiliare

Leziuni, Arsuri OHB:

intoxicații și Barotraumă complicații legate de proceduri

OHB: oxigen hiperbar.

Atunci când se utilizează oxigen la nou-născuți (la termen, în apropierea termenului și prematuri), trebuie să se ia în calcul riscul de fibroplazie retrolentală la cei care s-au născut prematur, precum și riscul de dezvoltare a displaziei bronho-pulmonare (BPD). Cu excepția riscului de dezvoltare a fibroplaziei retrolentale la prematuri și de cel al displaziei bronhopulmonare, nu există aspecte diferite de cele care îi privesc pe pacienții adulți cu privire la oxigen și la reacțiile adverse.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

Oxigen normobar

Simptomele initiale ale toxicității oxigenului sunt tusea și semnele și simptomele de pleurită, iar ulterior simptomele de detresă respiratorie.

La pacienții cu BPOC cu sensibilitate scăzută a chemoreceptorilor, administrarea de oxigen poate provoca detresă respiratorie și poate, în cazuri extreme, conduce la narcoză cu dioxid de carbon.

În cazul supradozajului de oxigen, concentrația de oxigen trebuie să fie scăzută. Se va iniția terapia simptomatică pentru menținerea fiziologiei de importanță critică (de exemplu, în caz de detresă respiratorie, se va acorda suport respirator).

Administrarea de oxigen este asociată cu un risc potențial de barotraumă/volutraumă în cazul în care sistemul de administrare nu include un dispozitiv de evacuare, de exemplu atunci când echipamentul de administrare nu este prevăzut cu o un sistem de reducere a presiunii sigur.

Trebuie să se ia în calcul riscul de supradozaj și riscul administrării de oxigen în cantități prea mari la nou-născuți (la termen, în apropierea termenului și prematuri) în cursul resuscitării, precum și în prima parte a vieții. Orientările comune curente recomandă resuscitarea inițială cu aer și asigurarea suplimentării cu oxigen numai în cazul în care nu există o oxigenare adecvată.

Se consideră că o fracție ridicată a oxigenului și fluctuațiile la nivelul oxigenării contribuie la apariția fibroplaziei retrolentale.

Oxigen hiperbar

Riscul de supradozaj este mai mare în cursul terapiei cu oxiben hiperbar, comparativ cu terapia cu oxigen normobar.

Informațiile disponibile cu privire la OHB utilizat la copii și adolescenți sunt limitate.

Grupul farmacoterapeutic: Alte produse terapeutice - gaze medicinale; codul ATC : V03AN01

Oxigenul reprezintă 21% din aerul atmosferic. Oxigenul este esențial pentru viaţă și trebuie să fie furnizat continuu către țesururi, pentru a permite producerea de energie la nivelul celulelor. Ținta finală a oxigenului este reprezentată de mitocondriile din celulele individuale, unde oxigenul este consumat în cadrul unei reacții enzimatice în lanț, care generează energie. Oxigenul este o componentă vitală pentru metabolismul celular intermediar pentru generarea de energie, prin producerea pe cale aerobă a adenozin-trifosfatului (ATP) la nivelul mitocondriilor. Prin creșterea fracției de oxigen din amestecul de gaz inspirat, crește și gradientul de presiune parțială care transportă oxigenul către celule.

Oxigenul accelerează eliberarea monoxidului de carbon (CO), care se leagă la hemoglobină și la alte proteine care conțin fier și contracarează efectele negative cauzate de legarea monoxidului de carbon la fier.

Oxigenul este vital pentru menținerea metabolismului celular și pentru homeostazia celulară. Lipsa oxigenului are drept rezultat funcționarea defectuoasă a celulei și moartea celulară ulterioară.

Oxigenul este, prin urmare, vital pentru funcționarea naturală a celulelor. Hiperoxigenarea poate conduce la producerea de radicali liberi. În cazul în care capacitatea de prelucrare a speciilor reactive de oxigen este depășită există riscul de toxicitate celulară și de reacții inflamatorii cauzate de radicalii oxigenului.

Terapia OHB are drept efect o creștere a cantității de oxigen dizolvat în plasmă, contribuind la o creștere a nivelului de oxigenare a sângelui. Oxigenarea țesuturilor este astfel îmbunătățită. O oxigenare mai bună este importantă în cazul țesuturilor hipoxice, cum ar fi de exemplu penumbra necrozei severe. O mai bună oxigenare îmbunătățește funcția țesutului și metabolismul celular. De asemenea, aceasta sprijină mecanismele de apărare, capacitatea de eliminare a bacteriilor la nivelul țesuturilor, în special în cazul infecțiilor anaerobe.

Oxigenul inhalat este transportat prin căile respiratorii la plămâni, împreună cu aerul inspirat. La nivelul alveolelor se produce un schimb de gaze, prin diferența de presiune parțială, din amestecul de aer/gaz inspirat în sângele din capilare. Oxigenul este transportat de către circulația sistemică, acesta legându-se în special la hemoglobină, către paturile capilare ale țesuturilor din corp. O foarte mică parte a acestuia este liberă și se dizolvă în plasmă. În timpul trecerii sale prin țesuturi are loc transportul oxigenului, dependent de presiunea parțială, către celule. Ținta finală a oxigenului este reprezentată de mitocondriile din celulele individuale, unde oxigenul este consumat în cadrul unei reacții enzimatice în lanț, care generează energie. Prin creșterea fracției de oxigen din amestecul de gaz inspirat, crește și gradientul de presiune parțială care transportă oxigenul către celule. Oxigenul din organism este eliminat aproape în întregime sub formă de dioxid de carbon, format în metabolismul intermediar.

Oxigenul este administrat prin inhalare și transportat ulterior la alveole. Presiunea parțială a oxigenului în aerul alveolar (PaO2) reprezintă forța motrice pentru transportul oxigenului de la alveolele ventilate prin membrana alveolo-capilară. În capilarele din jurul alveolelor aerate, oxigenul este dizolvat în plasmă, dar și legat la hemoglobină (conținut de oxigen; (1.34 x [Hb] x SaO2) + (PaO2 x 0.023 mL/dL/kPa)).

Oxigenul este distribuit cu ajutorul circulației sistemice. Cea mai mare parte a oxigenului este transportată de hemoglobină. Eliberarea oxigenului depinde de conținutul de oxigen și de debitul cardiac. Perfuzia tisulară depinde de debitul cardiac și de circulația sistemică, dar și de tensiunea arterială și de nivelul de perfuzie locală.

Oxigenul din sânge trece din sânge în patul capilar periferic; acesta ajunge la celule, unde participă la metabolismul intern, generare aerobă de energie.

Efectul clar al metabolismului aerob este producerea de energie [adenozintrifosfat (ATP)] și de dioxid de carbon, care este eliminat din organism prin ventilația pulmonară.

Terapia cu OHB accelerează eliberarea de monoxid de carbon la o rată mai mare decât cea atinsă cu oxigen 100% la presiune normală.

Terapia OHB constă în administrarea de oxigen 100%, la o presiune peste nivelul presiunii atmosferice, facilitând astfel absorbția oxigenului în sânge și contribuind la creșterea conținutului de oxigen din sângele arterial. În cadrul terapiei cu oxigen hiperbar (OHB), volumul bulelor de gaz din ţesuturi scade proporțional cu presiunea aplicată, în conformitate cu legea lui Boyle.

Oxigen normobar

În studiile non-clinice au fost observate efecte numai după expuneri considerate ca depășind suficient de mult expunerea maximă la om, ceea ce indică un nivel de relevanță scăzut pentru utilizarea în mediu clinic.

Studiile non-clinice au arătat că inhalarea continuă prelungită de oxigen pur poate avea efecte dăunătoare. Există posibilitatea producerii de leziuni tisulare la nivelul plămânilor, al ochilor și al sistemului nervos central. Variabilitatea care manifestă între momentul apariției modificărilor patologice la specii diferite și la animale din aceeași specie este semnificativă.

Oxigen hiperbar

În studiile non-clinice au fost observate efecte numai după expuneri considerate ca depășind suficient de mult expunerea maximă la om, ceea ce indică un nivel de relevanță scăzut pentru utilizarea în mediu clinic.

Tratamentul cu OHB în perioada de gestație la șoarece, șobolan, hamster și iepure a avut drept rezultat o creștere a incidenței resorbției, a anomaliilor fetale, precum și scăderea greutății corporale fetale.

Evaluarea riscurilor pentru mediu (ERM)

Oxigenul este o componentă naturală a aerului atmosferic. Trebuie să se ia în calcul riscul de incendiu însoțit de explozii, atunci când concentrația de oxigen crește.

De asemenea, trebuie să se ia în considerare riscurile asociate cu creșterea presiunii și cu decompresia care afectează personalul care participă la terapia cu OHB, atunci când intră în camera hiperbară.

Fără excipienţi.

Oxigenul este un agent oxidant care iniţiază combustia și care se poate aprinde spontan în cazul reducerii presiunii. În cursul manipulării se va evita prezenta uleiurilor, grăsimilor sau a altor substanțe chimice care se pot aprinde în timpul decompresiei oxigenului. Concentrațiile ridicate de oxigen din aer au drept rezultat o creștere a riscului de incendii însoțite de explozii. Oxigenul poate reacționa cu substanțele inflamabile. În formă criogenică oxigenul cauzează fragilitatea materialului de contrucție, fapt considerat la construcția recipientelor criogenice pentru oxigen.

Pentru vase criogenice mobile cu volum mai mic de 30 litri perioada de valabilitate este 25 zile de la data umplerii.

Pentru vase criogenice mobile cu volum de 30-46 litri perioada de valabilitate este 35 zile de la data umplerii.

Pentru vase criogenice mobile cu volum mai mare de 46 litri perioada de valabilitate este 60 zile de la data umplerii.

Pentru tancuri criogenice perioada de valabilitate este 60 zile de la data umplerii.

NU FUMAȚI și nu utilizați flăcări deschise în apropierea buteliei de Oxigen

Linde 100%. Acest medicament va genera o flacără mult mai violentă.

- Recipientele criogenice trebuie să fie păstrate în zone bine ventilate, destinate păstrării gazelor medicinale.

- Recipientele criogenice trebuie păstrate acoperite, într-un loc uscat și curat, departe de uleiuri, unsori și materiale inflamabile, la temperaturi cuprinse între -30 °C și +50 °C.

- Se vor lua măsuri de precauţie în vederea evitării exploziilor sau a căderilor.

- Recipientele criogenice care conţin gaze de tipuri diferite trebuie să fie depozitate separat. Recipientele pline şi goale trebuie păstrate separat.

- Recipientele trebuie depozitate şi transportate cu ventilul închis.

Recipiente criogenice din oțel inoxidabil sau aluminiu, echipate cu supape de siguranță din alamă și robineți tip on/off din bronz. Supapele de siguranță previn creșterea excesivă a presiunii in interiorul recipientului.

Volum recipient Capacitate recipient

Tip recipient criogenic (capacitate în litri apă) (m3 oxigen la 1 bar si 150C)

Companion C31A 35.0

Companion 41A 41 33.5

Companion 1000 1.23 1.06

Companion T 1000 High

Flow 1.23 1.06

Helios H36 36 29.1

Helios H46 46 37.6

Helios Marathon H850 0.84 0.69

Helios Plus H300 0.38 0.31

Helios Universal U36 36 29.1

Helios Universal U46 46 37.6

Liberator 20 G4 20.6 17.8

Liberator 30 G4 31.2 25.7

Liberator 37 G4 38.2 31.5

Liberator 45 G4/ 45 DF 46.6 38.3

Liberator 60 G4/ 60 DF 60.0 49.2

Spirit 300 0.30 0.28

Spirit 600 0.60 0.52

Spirit 1200 1.30 1.03

Sprint G4 LED 0.63 0.51

Stroller G4 Led/Scale 1.25 1.03

Stroller Hi-Flow G4 LED 1.20 1.03

Freelox 44 L 44 37.5

EasyMate 0.32 0.28

EasyMate 6 0.95 0.81

EasyMate 6+6 0.95 0.81

EasyMate PM2335 35 30.1

EasyMate PM2345 45 38.7

Oxy-Blu 21.6 18.4

Oxy-Blu 31 31.8 27.1

Oxy-Blu 37 37.9 32.3

Oxy-Blu 41 41.8 35.7

OxyLight 1.17 1.00

Easylox 30 31.5 25.8

Easylox 45 46.2 38.0

Escor2T electronic 0.38 0.33

Escor2T pneumatic 0.38 0.33

Walky 1.2 1.02

Tanc de transport 180 - 29350 154 - 25036

Este posibil ca ambalajele de anumite dimensiuni să nu poată fi comercializate.

Generalități o Nu fumați și nu utilizați flăcări deschise în zonele în care sunt depozitate sau administrate gaze medicinale. Păstrați departe de materiale inflamabile.

o Nu așezați niciodată măști sau canule nazale direct pe materiale textile în timpul tratamentului, deoarece țesăturile care sunt saturate cu oxigen pot fi extrem de inflamabile și pot conduce la risc de incendiu. În cazul în care contactul cu acestea s-a produs, scuturați și aerisiți textilele.

o Oxigenul medicinal criogenic este un lichid foarte rece, riscul potențial de vătămări și arsuri reci trebuie considerat ori de cate ori oxigenul medicinal lichid este manipulat. Trebuie utilizat echipament adecvat și echipament de protecție (manuși izolatoare, protecție pentru față și mâini) la manipularea oxigenului medicinal lichid.

o Gazele de uz medical trebuie să fie folosite numai în scopuri medicale.

o Diferite tipuri de gaz şi calităţi diferite trebuie să fie separate unele de altele. Recipientele pline trebuie să fie păstrate separat de cele goale.

o Se vor lua măsuri de precauţie în vederea evitării exploziilor sau a căderilor.

o Nu folosiţi niciodată unsoare, ulei sau substanțe similare pentru lubrifierea filetelor blocate.

Mânuiţi ventilele şi dispozitivele aferente cu mâinile curate şi fără grăsime (cremă de mâini, etc.).

o Se va evita utilizarea substanțelor grase, cum ar fi crema de mâini, pe durata tratamentului cu

OHB.

o În cazul în care curățați vasele criogenice sau echipamentele atașate, nu utilizați produse inflamabile și în special materiale pe bază de ulei. În cazul în care aveți îndoieli, verificați compatibilitatea.

o Înainte de orice utilizare, asigurați-vă că v-a rămas o cantitate suficientă de medicament care să vă permită să finalizați tratamentul planificat.

o Folosiţi numai dispozitive standard care sunt concepute special pentru administrarea oxigenului.

Conectați numai echipamente destinate conectării atunci când se utilizează oxigen medicinal în stare lichidă.

o Atunci când sunt livrate de fabricant, sigiliul aplicat pe rezervorul mobil/vasul criogenic trebuie să fie intact.

Pregătirea pentru utilizare o Verificați ca recipientul este sigilat înainte de utilizare.

o Îndepărtați sigiliul înaine de utilizare.

o Utilizați numai echipament adecvat pentru conectare la oxigen medicinal lichid.

Utilizare o Fumatul și utilizarea flăcărilor deschise în încăperile în care se desfășoară terapia cu oxigen sunt interzise. Transportați într-un loc sigur în caz de incendiu.

o Opriți aparatul în caz de incendiu sau în cazul în care acesta nu este utilizat.

o Părți ale recipientelor/valvelor la utilizare pot deveni reci. Acest fapt este vizualizabil prin formare de gheață pe părțile reci și trebuie avut grijă să nu fie atinse aceste suprafețe. Oxigenul medicinal criogenic este un lichid foarte rece, riscul potențial de vătămări și arsuri reci trebuie considerat ori de cate ori oxigenul medicinal lichid este manipulat. Trebuie utilizat echipament adecvat și echipament de protecție (manuși izolatoare, protecție pentru față și mâini) la manipularea oxigenului medicinal lichid.

Administrarea la copii și adolescenți

Administrarea la copii și adolescenți nu este diferită de administrarea la alte grupe de vârstă.

După data de expirare returnați recipientul criogenic la furnizor.

Linde Gas a.s.,

U Technoplynu 1324, Praha 9, 19800

Republica Cehă

10333/2017/01-38

Autorizare: Noiembrie 2017

Noiembrie 2022