OSPAMOX 125mg / 5ml pulbere pentru suspensie orală prospect medicament

OSPAMOX 125 mg/5 ml pulbere pentru suspensie orală

OSPAMOX 250 mg/5 ml pulbere pentru suspensie orală

OSPAMOX 125 mg/5 ml pulbere pentru suspensie orală 5 ml (o linguriţă dozatoare) suspensie orală conţin 125 mg amoxicilină.

Excipienţi cu efect cunoscut: aspartam (E 591) 8,50 mg.

OSPAMOX 250 mg/5 ml pulbere pentru suspensie orală 5 ml (o linguriţă dozatoare) suspensie orală conţin 250 mg amoxicilină.

Excipienţi cu efect cunoscut: aspartam (E 591) 8,50 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Pulbere pentru suspensie orală

Pulbere albă până la slab gălbuie, cu miros de fructe și miros caracteristic substanței active.

Ospamox este recomandat pentru tratamentul următoarelor infecţii la adulţi, adolescenţi şi copii (vezi pct. 4.2, pct. 4.4 și pct. 5.1):

‐ Sinuzită bacteriană acută ‐ Otită medie acută ‐ Amigdalită şi faringită streptococică acută ‐ Exacerbări acute ale bronşitei cronice ‐ Pneumonie dobândită în comunitate ‐ Cistită acută ‐ Bacteriurie asimptomatică în timpul sarcinii ‐ Pielonefrită acută ‐ Febră tifoidă şi paratifoidă ‐ Abces dentar cu celulită răspândită ‐ Infecţii la nivelul articulaţiilor protezate ‐ Eradicarea Helicobacter pylori ‐ Boala Lyme.

Ospamox este recomandat şi pentru profilaxia endocarditei.

Trebuie avute în vedere ghidurile oficiale referitoare la utilizarea corespunzătoare a substanţelor antibacteriene.

Doza de Ospamox selectată pentru a trata o infecţie individuală trebuie să ia în considerare:

* Microorganismele patogene anticipate şi posibila susceptibilitate a acestora la substanţele antibacteriene (vezi pct. 4.4)

* Gravitatea şi localizarea infecţiei

* Vârsta, greutatea şi funcţia renală a pacientului; după cum este indicat mai jos.

Durata terapiei trebuie stabilită în funcţie de tipul infecţiei şi răspunsul pacientului şi, de regulă, ar trebui să fie cât mai scurtă posibil. Anumite infecţii necesită perioade mai lungi de tratament (vezi pct. 4.4, referitor la terapia prelungită).

Adulţi adolescenţi şi copii ≥ 40 kg:

Indicaţie * Doză *

Sinuzită bacteriană acută 250 mg până la 500 mg la interval de 8 ore sau 750

Bacteriurie asimptomatică în timpul sarcinii mg până la 1 g la interval de 12 ore

Pielonefrită acută Pentru infecţii severe - 750 mg până la 1 g la

Abces dentar cu celulită răspândită interval de 8 ore

Cistită acută Cistita acută poate fi tratată cu o doză de 3 g administrată de două ori pe zi, timp de o zi.

Otită medie acută 500 mg la interval de 8 ore, 750 mg până la 1 g la

Amigdalită şi faringită streptococică acută interval de 12 ore

Exacerbări acute ale bronşitei cronice Pentru infecţii severe -750 mg până la 1 g la interval de 8 ore, timp de 10 zile

Pneumonie dobândită în comunitate 500 mg până la 1 g la interval de 8 ore

Febră tifoidă şi paratifoidă 500 mg până la 2 g la interval de 8 ore

Infecţii ale articulaţiilor protetice 500 mg până la 1 g la interval de 8 ore

Profilaxia endocarditei 2 g pe cale orală, o singură doză cu 30 până la 60 minute înaintea procedurii

Eradicarea Helicobacter pylori 750 mg până la 1 g de două ori pe zi în asociere cu un inhibitor de pompă de protoni (de exemplu omeprazol, lansoprazol) şi alt antibiotic (de exemplu claritromicină, metronidazol) timp de 7 zile

Boala Lyme (vezi pct. 4.4.) Stadiu incipient: 500 mg până la 1 g la interval de 8 ore, până la maximum 4 g pe zi în doze divizate, timp de 14 zile (10 până la 21 de zile).

Stadiu final (implicare sistemică): 500 mg până la 2 g la interval de 8 ore, până la maximum 6 g pe zi în doze divizate, timp de 10 până la 30 de zile

*Trebuie avute în vedere instrucţiunile oficiale de tratament pentru fiecare recomandare

Copii < 40 kg

La copiii sub 6 ani este indicată administrarea de amoxicilină cu forme farmaceutice adecvate vârstei.

La copiii care cântăresc 40 kg sau mai mult trebuie să se administreze doza recomandată pentru adult.

Indicaţie + Doză +

Sinuzită bacteriană acută 20 până la 90 mg/kg şi zi în doze divizate*

Otită medie acută

Pneumonie dobândită în comunitate

Cistită acută

Pielonefrită acută

Abces dentar cu celulită răspândită

Amigdalită şi faringită streptococică acută 40 până la 90 mg/kg şi zi în doze divizate*

Febra tifoidă şi paratifoidă 100 mg/kg şi zi în trei doze divizate

Profilaxia endocarditei O singură doză de 50 mg/kg, administrată oral, cu 30 până la 60 de minute înaintea procedurii

Boala Lyme (vezi pct. 4.4.) Stadiu incipient: 25 până la 50 mg/kg şi zi în trei doze divizate, timp de 10 până la 21 de zile.

Stadiu final (implicare sistemică): 100 mg/kg şi zi, în trei doze divizate, timp de 10 până la 30 de zile +Trebuie avute în vedere instrucţiunile oficiale de tratament pentru fiecare recomandare.

*Schemele terapeutice cu administrare a dozei de două ori pe zi trebuie luate în considerare doar atunci când doze este situată în intervalul superior de valori de doze.

Nu este considerată necesară ajustarea dozei.

RFG (ml/min) Adulţi, adolescenţi şi copii ≥ 40 kg Copii < 40 kg # mai mare de 30 nu este necesară ajustarea nu este necesară ajustarea 10 până la 30 maximum 500 mg de două ori pe zi 15 mg/kg de două ori pe zi (maximum 500 mg de două ori pe zi) mai mică de 10 maximum 500 mg pe zi 15 mg/kg, sub formă de doză unică zilnică (maximum 500 mg) # În majoritatea cazurilor este preferată terapia parenterală.

La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă

Amoxicilina poate fi îndepărtată din circulaţie prin hemodializă.

Adulţi, adolescenţi 15 mg/kg şi zi, sub formă de doză unică zilnică. şi copii ≥ 40 kg Înainte de hemodializă trebuie administrată o doză suplimentară de 15mg/kg. Pentru a reface concentraţiile plasmatice ale medicamentului, după hemodializă trebuie administrată o altă doză de 15 mg/kg.

La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă peritoneală

Amoxicilină maximum 500 mg pe zi.

Este necesară o stabilire atentă a dozelor şi monitorizarea funcţiei hepatice la intervale regulate (vezi pct. 4.4 şi 4.8).

Ospamox se administrează oral.

Absorbţia Ospamox nu este afectată de alimente.

Terapia poate fi începută parenteral în conformitate cu recomandările de doze pentru forma farmaceutică cu administrare intravenoasă şi continuată cu o formă farmaceutică cu administrare orală.

Pentru instrucţiuni cu privire la reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Hipersensibilitate la substanţa activă, la oricare dintre peniciline sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Istoric de reacţie de hipersensibilitate imediată severă (de exemplu anafilaxie) la un alt medicament beta-lactamic (de exemplu cefalosporină, carbapenem sau monobactam).

Înainte de iniţierea terapiei cu amoxicilină trebuie realizată o evaluare atentă în legătură cu reacţiile de hipersensibilitate anterioare la peniciline, cefalosporine sau alte medicamente beta-lactamice (vezi punctele 4.3 şi 4.8).

La pacienţii trataţi cu penicilină au fost raportate reacţii de hipersensibilitate grave şi ocazional cu potenţial letal (incluzând reacţii anafilactoide şi reacţii adverse cutanate severe). Este mai probabil ca aceste reacţii să se manifeste la persoanele cu istoric de hipersensibilitate la penicilină şi la persoanele atopice. Dacă se manifestă o reacţie alergică, terapia cu amoxicilină trebuie întreruptă şi instituită o terapie alternativă potrivită.

Amoxicilina nu este adecvată pentru tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care microorganismul patogen implicat este deja stabilit şi cunoscut ca fiind susceptibil sau există o foarte mare probabilitate ca tratamentul cu amoxicilină să fie adecvat pentru microorganismul patogen implicat (vezi pct. 5.1). Acest lucru este valabil mai ales atunci când se are în vedere tratamentul pacienţilor cu infecţii ale tractului urinar şi infecţii severe ale urechii, nasului şi gâtului.

Convulsiile se pot manifesta la pacienţii cu disfuncţie renală, la cei care utilizează doze mari sau la pacienţii cu predispoziţie (de exemplu istoric de episoade convulsive, epilepsie sau tulburări de tip meningeal (vezi pct. 4.8).

La pacienţii cu insuficienţă renală, doza trebuie ajustată în funcţie de gradul de insuficienţă (vezi pct. 4.2).

Apariţia la începerea tratamentului a unui eritem generalizat, însoţit de febră şi apariţia de pustule poate reprezenta un simptom de pustuloză exantematică acută generalizată (PEAG, vezi pct. 4.8). Această reacţie necesită întreruperea tratamentului cu amoxicilină şi reprezintă o contraindicaţie pentru orice administrare ulterioară.

Amoxicilina trebuie evitată dacă există suspiciune de mononucleoză infecţioasă, întrucât apariţia unei iritaţii morbiliforme a fost asociată acestei afecţiuni, ca urmare a utilizării de amoxicilină.

Reacţia Jarisch-Herxheimer a fost observată ca urmare a tratamentului cu amoxicilină pentru boala

Lyme (vezi pct. 4.8). Este consecinţa directă a activităţii bactericide a amoxicilinei asupra bacteriei care cauzează boala Lyme, spirocheta Borrelia burgdorferi. Pacienţii trebuie informaţi că aceasta este o consecinţă des întâlnită şi, de regulă, auto-limitantă a tratamentului cu antibiotice pentru boala Lyme.

Utilizarea prelungită poate determina, ocazional, creşterea în exces a organismelor non-susceptibile.

Cazurile de colită asociate tratamentului cu antibiotic au fost raportate pentru aproape toate medicamentele antibacteriene, iar gravitatea poate varia de la uşoară la potenţial letală (vezi pct. 4.8).

Drept urmare, este importantă luarea în considerare a acestui diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul terapiei sau ca urmare a administrării oricăror antibiotice. În cazul în care se manifestă colita asociată tratamentului cu antibiotic, administrarea amoxicilinei trebuie întreruptă imediat, se vasolicita consult medical şi va fi începută o terapie corespunzătoare. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate în această situaţie.

Evaluarea periodică a funcţiei organelor - în timpul terapiei prelungite se recomandă evaluarea funcţiilor renală, hepatică şi hematopoietică. Au fost raportate cazuri de creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice şi de modificare a hemogramei (vezi pct. 4.8).

Prelungirea timpului de protrombină a fost rareori raportată la pacienţii trataţi cu amoxicilină. În cazul prescrierii concomitente de anticoagulante este necesară o monitorizare corespunzătoare. Este posibil să fie necesare ajustări ale dozei de anticoagulante orale, pentru a menţine nivelul dorit de anti-coagulare (vezi punctele 4.5 şi 4.8).

La pacienţii cu debit urinar redus, cazurile de cristalurie au fost observate foarte rar, predominant în cazul terapiei administrate parenteral. În timpul administrării dozelor mari de amoxicilină, se recomandă menţinerea consumului de lichide şi a debitului urinar la standarde corespunzătoare, pentru a reduce posibilitatea manifestării cristaluriei asociate utilizării amoxicilinei. La pacienţii cu catetere vezicale, se recomandă verificarea în mod regulat a permeabilităţii cateterelor (vezi punctele 4.8 și 4.9).

Este posibil ca valorile mari ale concentraţiilor plasmatice şi urinare de amoxicilină să influenţeze anumite analize de laborator. Din cauza concentraţiilor mari de amoxicilină din urină, metodele chimice generează adesea rezultate fals pozitive.

În timpul tratamentului cu amoxicilină, se recomandă ca la testarea prezenţei glucozei în urină să fie folosite metodele enzimatice bazate pe glucozoxidază.

Prezenţa amoxicilinei poate modifica rezultatele analizelor pentru estriol la femeile gravide.

Informaţii importante despre excipienţi

Acest medicament conține aspartam (E 951). Poate fi dăunător la persoanele cu fenilcetonurie.

Nu se recomandă utilizarea concomitentă cu probenecid. Probenecidul scade secreţia tubulară renală de amoxicilină. Utilizarea concomitentă de probenecid poate determina concentraţii plasmatice crescute şi prelungite de amoxicilină.

Administrarea concomitentă de alopurinol în timpul tratamentului cu amoxicilină poate creşte probabilitatea producerii de reacţii cutanate alergice.

Tetraciclinele şi alte medicamente bacteriostatice pot influenţa efectele bactericide ale amoxicilinei.

Anticoagulantele orale şi antibioticele pe bază de penicilină au fost utilizate pe scară largă în practică, fără a se raporta interacţiuni. Totuşi, în literatura de specialitate sunt menţionate cazuri de rate normalizate internaţionale crescute la pacienţii care au continuat tratamentul cu acenocumarol sau warfarină şi cărora le-a fost prescris concomitent şi tratament cu amoxicilină. Dacă este necesară administrarea concomitentă, timpul de protrombină sau rata normalizată internaţională trebuie monitorizate cu atenţie după iniţierea sau oprirea tratamentului cu amoxicilină. Mai mult, este posibil să fie necesare ajustări ale dozei de anticoagulante orale (vezi pct. 4.4 şi 4.8).

Penicilinele pot reduce excreţia de metotrexat, cauzând o posibilă creştere a nivelului de toxicitate a acestuia.

Studiile la animale nu indică efecte nocive directe sau indirecte în ceea ce priveşte toxicitatea asupra funcţie de reproducere. Datele limitate referitoare la utilizarea amoxicilinei în timpul sarcinii la om nu indică un risc accentuat de malformaţii congenitale. Amoxicilina poate fi utilizată în timpul sarcinii atunci când beneficiile potenţiale depăşesc riscurile potenţiale asociate tratamentului.

Amoxicilina este excretată în laptele matern în cantităţi mici, cu posibil risc de sensibilizare. Drept urmare, nou-născutul alăptat la sân poate prezenta diaree şi infecţie fungică a mucoaselor, astfel încât este posibil să fie necesară întreruperea alăptării. Amoxicilina trebuie utilizată în timpul alăptării, doar după ce medicul curant evaluează raportul beneficii/riscuri.

Nu există date referitoare la efectele amoxicilinei asupra fertilităţii la om. Studiile la animale referitoare la toxicitatea asupra funcţie de reproducere nu au arătat existenţa unor efecte asupra fertilităţii.

Nu au fost efectuate studii cu privire la efectele asupra abilităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, pot apărea reacţii adverse (de exemplu reacţii alergice, ameţeală, convulsii), care pot influenţa abilitatea de a conduce vehicule şi a folosi utilaje (vezi pct. 4.8).

Cele mai des raportate reacţii adverse la medicament (RAM) sunt diareea, greaţa şi erupţiile cutanate.

RAM la amoxicilină, derivate din studiile clinice şi urmărirea după punerea pe piaţă, sunt clasificate conform bazei de date MedDRA pe aparate, sisteme şi organe şi sunt enumerate mai jos.

Terminologia de mai jos este folosită pentru a clasifica incidenţa reacţiilor adverse.

Foarte frecvente (≥1/10)

Frecvente (≥1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)

Rare (≥1/10000 şi <1/1000)

Foarte rare (<1/10000)

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Foarte rare Candidoză mucocutanată

Foarte rare Leucopenie reversibilă (inclusiv neutropenie sau agranulocitoză severă), trombocitopenie reversibilă şi anemie hemolitică.

Prelungire a timpului de sângerare şi a timpului de protrombină (vezi pct. 4.4).

Foarte rare Reacţii alergice severe, inclusiv angioedem, anafilaxie, boala serului şi vasculită de hipersensibilitate (vezi secţiunea 4.4).

Cu frecvenţă necunoscută Reacţia Jarisch-Herxheimer (vezi pct. 4.4).

Foarte rare Hiperkinezie, ameţeală şi convulsii (vezi pct. 4.4).

Date din cadrul studiilor clinice

*Frecvente Diaree și greață

*Mai puțin frecvente Vărsături

Foarte rare Colită asociată tratamentului cu antibiotic (inclusiv colită pseudomembranoasă și colită hemoragică, vezi pct. 4.4).

Modificări superficiale ale culorii dinților.

Foarte rare Icter hepatic şi colestatic. O creştere moderată a valorilor serice ale AST şi/sau ALT.

Date din cadrul studiilor clinice

*Frecvente Erupții cutanate

*Mai puțin frecvente Urticarie și prurit

Foarte rare Reacții cutanate, cum sunt eritem polimorf, sindromul

Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, dermatită buloasă și exfoliativă, pustuloză exantematoasă generalizată acută (PEGA) (vezi pct. 4.4) şi reacţie la medicament cu eozinofilie şi simptome sistemice (sindrom DRESS).

Foarte rare Nefrită interstițială

Cristalurie (vezi pct. 4.4. și 4.9).

*Incidența acestor evenimente adverse a fost determinată în cadrul studiilor clinice la care au participat aproximativ 6000 de pacienți adulți, adolescenți și copii cărora le-a fost administrată amoxicilină.

* Modificările superficiale ale culorii dinților au fost raportate la copii. O bună igienă orală poate ajuta la prevenirea modificării culorii dinților, întrucât, de regulă, aceste modificări de culoare se pot îndepărta prin periaj.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Simptomele gastrointestinale (cum sunt greaţa, vărsăturile şi diareea) şi tulburările echilibrelor hidric şi electrolitic pot fi evidente. Au fost observate cazuri de cristalurie asociată tratamentului cu amoxicilină, care în anumite situaţii a determinat insuficienţă renală. La pacienţii cu disfuncţie renală sau la cei cărora li se administrează doze mari pot apărea convulsii (vezi pct. 4.4 şi 4.8).

Simptomele gastrointestinale pot fi tratate simptomatic, acordându-se o atenţie specială echilibrului hidroelectrolitic.

Amoxicilina poate fi îndepărtată din circulaţia plasmatică prin hemodializă.

Grupa farmacoterapeutică: antibiotice beta-lactamice, peniciline, peniciline cu spectru extins, codul

ATC: J01CA04.

Amoxicilina este o penicilină semi-sintetică (antibiotic beta-lactamic) care inhibă una sau mai multe enzime (numite adesea proteine care leagă penicilina, PBP) din calea de biosinteză a peptidoglicanului bacterian, care este o componentă structurală a peretelui celulei bacteriene.

Inhibarea sintezei peptidoglicanului determină o slăbire a peretelui celular, urmată de regulă de liza şi moartea celulei.

Amoxicilina este susceptibilă la degradare prin beta-lactamazele produse de bacteriile rezistente, drept urmare spectrul de acţiune al amoxicilinei în monoterapie nu include microorganismele care produc aceste enzime.

Timpul peste concentraţia minimă inhibitorie (T>CMI) este considerat principalul parametru care evaluează eficacitatea amoxicilinei.

Principalele mecanisme de rezistenţă la amoxicilină sunt:

* Inactivare prin beta-lactamaze bacteriene.

* Modificarea PBP, care reduce afinitatea substanţei antibacteriene pentru ţintă.

Mecanismele de tipul impermeabilitatea bacteriei sau pompa de eflux pot cauza sau contribui la rezistenţa bacteriană, mai ales a bacteriilor Gram-negativ.

Valorile critice ale CMI pentru amoxicilină sunt cele ale Comitetului European pentru Testarea

Susceptibilităţii Antimicrobiene (EUCAST) versiunea 5.0.

Microorganism Valoare critică CMI (mg/l) Susceptibil ≤ Rezistent >

Enterobacteriaceae 81 8

Staphylococcus spp. Notă2 Notă2

Enterococcus spp.3 4 8

Streptococi din grupele A,B, C şi G Notă4 Notă4

Streptococcus pneumoniae Notă5 Notă5

Streptococi din grupul viridans 0,5 2

Haemophilus influenzae 26 26

Moraxella catarrhalis Notă7 Notă7

Neisseria meningitidis 0,125 1

Anaerobi Gram-pozitiv, cu excepţia 4 8

Clostridium difficile8

Anaerobi Gram-negativ8 0,5 2

Helicobacter pylori 0,1259 0,1259

Pasteurella multocida

Valori critice care nu au legătură cu 2 8 specia10 1 Tipul sălbatic de bacterii Enterobacteriaceae este clasificat ca fiind susceptibil la aminopeniciline.

Anumite ţări preferă să clasifice tipurile sălbatice de E.coli şi P. Mirabilis ca fiind intermediare.

Când acest lucru este valabil în cazul ţării dumneavoastră, se va lua în calcul valoarea critică CMI

S≤ 0,5 mg/l. 2 Cei mai mulţi stafilococi sunt producători de penicilinază, fapt care îi face rezistenţi la amoxicilină. Tipurile rezistente la meticilină sunt, cu câteva excepţii, rezistente la toate medicamentele beta-lactamice. 3 Susceptibilitatea la amoxicilină poate fi derivată din cea la ampicilină. 4 Susceptibilitatea grupelor de streptococi A, B, C şi G la peniciline este derivată din susceptibilitatea la benzilpenicilină. 5 Valorile critice se referă doar la tipurile care nu sunt de tip meningeal. Pentru tipurile clasificate ca intermediare faţă de ampicilină, se va evita tratamentul pe cale orală cu amoxicilină.

Susceptibilitatea este derivată din CMI a ampicilinei. 6 Valorile critice au la bază administrarea intravenoasă. Izolatele descoperite ca producătoare de beta-lactamaze trebuie raportate ca fiind rezistente. 7 Micoorganismele producătoare de beta-lactamază trebuie raportate ca fiind rezistente. 8 Susceptibilitatea la amoxicilină poate fi derivată din cea la benzilpenicilină. 9 Valorile critice au la bază valorile limită epidemiologice (ECOFF), care fac distincţia între tipurile sălbatice şi cele cu susceptibilitate redusă. 10 Valorile critice neasociate speciei au la bază administrarea de doze de cel puţin 0,5 g x 3 sau 4 doze zilnice (1,5 până la 2 g pe zi).

Prevalenţa rezistenţei poate varia în funcţie de localizarea geografică şi de timp pentru speciile selectate, fiind de dorit să existe informaţii locale referitoare la rezistenţă, mai ales în cazul tratării infecţiilor severe. După cum este necesar, se recomandă solicitarea opiniilor avizate atunci când prevalenţa rezistenţei este de asemenea natură încât utilitatea medicamentului în cel puţin câteva tipuri de infecţii este pusă la îndoială.

Susceptibilitatea la amoxicilină a microorganismelor in vitro

Specii sensibile în mod frecvent

Enterococcus faecalis

Streptococi beta-hemolitici (Grupele A, B, C şi G)

Listeria monocytogenes

Escherichia coli

Haemophilus influenzae

Helicobacter pylori

Proteus mirabilis

Salmonella typhi

Salmonella paratyphi

Pasteurella multocida

Stafilococ coagulazo-negativ

Staphylococcus aureus £

Streptococcus pneumoniae

Streptococi din grupul viridans

Anaerobi Gram-pozitiv

Clostridium spp.

Anaerobi Gram-negativ:

Fusobacterium spp.

Borrelia brugdorferi

Microorganisme inerent rezistente†

Enterococcus faecium†

Acinetobacter spp.

Enterobacter spp.

Klebsiella spp.

Pseudomonas spp.

Anaerobi Gram-negativ:

Bacteroides spp. (multe tulpini de Bacteroides fragilis sunt rezistente).

Chlamidia spp.

Mycoplasma spp.

Legionella spp.

†Susceptibilitate intermediară naturală în absenţa mecanismului de rezistenţă dobândit. £Aproape toate tulpinile de S.aureus sunt rezistente la amoxicilină, din cauza faptului că produc penicilinază. În plus, toate tulpinile rezistente la meticilină sunt rezistente la amoxicilină.

Amoxicilina disociază total în soluţie apoasă cu pH fiziologic. Este absorbită rapid şi eficient dacă este administrată pe cale orală. În urma administrării pe cale orală, amoxicilina este bio-disponibilă în proporţie de 70%. Timpul până la atingerea concentraţiei plasmatice maxime (T ) este de maxaproximativ o oră.

Mai jos sunt prezentate rezultatele farmacocinetice pentru un studiu, în care o doză de amoxicilină de 250 mg a fost administrată preprandial de trei ori pe zi grupurilor de voluntari sănătoşi.

Cmax T *max ASC (0-24 ore) T1/2 (μg/ml) (ore) (μg·oră/ml) (ore) 3,3 ± 1,12 1,5 (1,0-2,0) 26,7 ± 4,56 1,36 ± 0,56

*Medie (interval)

În intervalul de doze de 250 până la 3000 mg, bio-disponibilitatea (măsurată ca C şi ASC) este max liniară proporţional cu doza. Absorbţia nu este influenţată de ingestia simultană de alimente.

Pentru eliminarea amoxicilinei poate fi folosită hemodializa.

Un procent de aproximativ 18% din totalul amoxicilinei plasmatice este legat de proteine, iar volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 0,3 până la 0,4 l/kg.

În urma administrării intravenoase, amoxicilina a fost identificată în vezica urinară, ţesutul abdominal, piele, grăsime, ţesuturile musculare, lichidele sinoviale şi peritoneale, fiere şi puroi.

Amoxicilina nu difuzează corespunzător în lichidul cefalorahidian.

Din studiile la animale nu au rezultat dovezi referitoare la retenţia semnificativă în ţesuturi a metaboliţilor medicamentului. Amoxicilina, asemenea majorităţii penicilinelor, poate fi detectată în laptele matern (vezi pct. 4.6).

S-a demonstrat că amoxicilina poate străbate bariera placentară (vezi pct. 4.6).

Amoxicilina este excretată parţial în urină sub forma acidului peniciloic inactiv, în cantităţi echivalente de până la 10 - 25% din doza iniţială.

Calea principală pentru eliminarea amoxicilinei este renală.

Amoxicilina are o durată medie a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de aproximativ o oră şi un clearance total mediu de aproximativ 25 l/oră la subiecţi sănătoşi.

Aproximativ 60 până la 70% din doza de amoxicilină este excretată nemodificată în urină în primele 6 ore, după administrarea unei singure doze de 250 mg sau 500 mg de amoxicilină. Diferite studii au constatat că excreţia urinară este 50-85% pentru amoxicilină, pe parcursul a 24 de ore.

Administrarea concomitentă de probenecid întârzie excreţia amoxicilinei (vezi pct. 4.5).

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al amoxicilinei este similar la copii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 2 ani, copii mai mari, adolescenţi şi adulţi. Pentru copiii foarte mici (inclusiv nou-născuţii prematuri) în prima săptămână de viaţă frecvenţa de administrare nu trebuie să depăşească două administrări pe zi, din cauza imaturităţii căii renale de eliminare. Întrucât pacienţii vârstnici sunt mai predispuşi să aibă funcţie renală deficitară, doza trebuie selectată cu atenţie şi poate fi utilă monitorizarea funcţiei renale.

În urma administrării orale de amoxicilină la subiecţi sănătoşi de sex masculin şi feminin, sexul nu a avut un impact semnificativ asupra farmacocineticii amoxicilinei.

Clearance-ul total al amoxicilinei serice scade proporţional cu scăderea funcţiei renale (vezi pct. 4.2 și pct. 4.4).

Dozele pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie selectate cu atenţie, iar funcţia hepatică trebuie monitorizată la intervale regulate.

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere şi dezvoltării.

Nu au fost desfăşurate studii cu amoxicilină în ceea ce priveşte carcinogenicitatea.

Aromă de lămâie pulbere

Aromă de caisă-piersică pulbere

Acid citric anhidru

Benzoat de sodiu (E 211)

Aspartam (E 591)

Talc

Citrat trisodic anhidru

Aromă de portocală pulbere

Gumă guar

Dioxid de siliciu

Nu este cazul.

După ambalarea pentru comercializare - 3 ani.

După reconstituire - maxim 14 zile

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Suspensia reconstituită poate fi păstrată maxim 14 zile la frigider (2°C - 8°C).

OSPAMOX 125 mg/5 ml pulbere pentru suspensie orală

Cutie cu un flacon din sticlă brună, închis cu capac din PP/PE (sistem de închidere securizat pentru copii) ce conține 5,1 g pulbere pentru 60 ml suspensie orală şi o linguriţă dozatoare din PP.

Cutie cu un flacon din sticlă brună, închis cu capac din PP/PE (sistem de închidere securizat pentru copii) ce conține 8,5 g pulbere pentru 100 ml suspensie orală și o linguriţă dozatoare din PP.

OSPAMOX 250 mg/5 ml pulbere pentru suspensie orală

Cutie cu un flacon din sticlă brună, închis cu capac din PP/PE (sistem de închidere securizat pentru copii) ce conține 6,6 g pulbere pentru 60 ml suspensie orală și o linguriţă dozatoare din PP.

Cutie cu un flacon din sticlă brună, închis cu capac din PP/PE (sistem de închidere securizat pentru copii) ce conține 11 g pulbere pentru 100 ml suspensie orală și o linguriţă dozatoare din PP.

Prepararea suspensiei orale: se adaugă apă fiartă şi răcită până sub nivelul inelului indicator şi se agită bine. Apoi se completeză cu apă fiartă şi răcită până la nivelul inelului indicator şi se agită energic din nou.

A se agita energic flaconul înainte de fiecare administrare.

Sandoz GmbH

Biochemiestrasse 10, A- 6250 Kundl, Tyrol

Austria

10594/2018/01-02 10594/2018/01-02

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Februarie 2018

Februarie 2018