OMEZ 20mg capsule gastrorezistente prospect medicament

Omez 10 mg capsule gastrorezistente

Omez 20 mg capsule gastrorezistente

Omez 40 mg capsule gastrorezistente

10 mg: Fiecare capsulă conţine omeprazol 10 mg.

20 mg: Fiecare capsulă conţine omeprazol 20 mg.

40 mg: Fiecare capsulă conţine omeprazol 40 mg.

10 mg: Fiecare capsulă conţine zahăr aproximativ 18,80 - 21,50 mg.

20 mg: Fiecare capsulă conţine zahăr aproximativ 37,60 - 43,01 mg.

40 mg: Fiecare capsulă conţine zahăr aproximativ 75,20 - 86,01 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Capsule gastrorezistente.

10 mg: Capsule gastrorezistente, opace, albe, mărimea nr. 4 (aproximativ 14,6 mm), imprimate cu 'OM 10”, conţinând pelete sferice.

20 mg: Capsule gastrorezistente, opace, albe, mărimea nr. 3 (aproximativ 16,1 mm), imprimate cu 'OM 20”, conţinând pelete sferice.

40 mg: Capsule gastrorezistente, opace, albe, mărimea nr. 1 (aproximativ 19,8 mm), imprimate cu 'OM 40”, conţinând pelete sferice.

Omez este indicat pentru:

* Tratamentul ulcerelor duodenale

* Prevenirea recăderii ulcerelor duodenale

* Tratamentul ulcerelor gastrice

* Prevenirea recăderii ulcerelor gastrice

* În combinaţie cu antibioticele adecvate, pentru eradicarea Helicobacter pylori (H. pylori) în ulcerul peptic

* Tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale asociate AINS

* Prevenirea apariţiei ulcerelor gastrice şi duodenale asociate tratamentului cu AINS la pacienţii cu factori de risc crescut

* Tratamentul esofagitei de reflux

* Tratamentul de lungă durată al pacienţilor cu esofagită de reflux vindecată

* Tratamentul simptomatic al bolii de reflux gastro-esofagian

* Tratamentul sindromului Zollinger-Ellison

* Tratamentul esofagitei de reflux

* Tratamentul simptomatic al pirozisului şi regurgitării acide în boala de reflux gastro-esofagian

* În combinaţie cu antibiotice, în tratamentul ulcerului duodenal determinat de H. pylori

Doza recomandată la pacienţii cu ulcer duodenal activ este de Omez 20 mg o dată pe zi. La majoritatea pacienţilor vindecarea apare în două săptămâni. În cazul pacienţilor care nu s-au vindecat complet după tratamentul iniţial, vindecarea apare de obicei în următoarele 2 săptămâni. La pacienţii cu ulcer duodenal şi răspuns terapeutic slab, se recomandă Omez 40 mg o dată pe zi, iar vindecarea se obţine de obicei în 4 săptămâni.

Pentru prevenirea recăderii ulcerului duodenal la pacienţi cu test H. pylori negativ sau atunci când eradicarea H.

pylori nu este posibilă, doza recomandată este de Omez 20 mg o dată pe zi. La unii pacienţi, o doză zilnică de 10 mg poate fi suficientă. În caz de eşec terapeutic, doza poate fi crescută la 40 mg.

Doza recomandată este de Omez 20 mg o dată pe zi. La majoritatea pacienţilor, vindecarea apare în 4 săptămâni.

La pacienţii care nu s-au vindecat complet după tratamentul iniţial, vindecarea apare de obicei după încă 4 săptămâni de tratament. La pacienţii cu ulcer gastric şi răspuns terapeutic slab, se recomandă Omez 40 mg o dată pe zi, iar vindecarea se obţine de obicei în interval de 8 săptămâni.

Pentru prevenirea recăderilor la pacienţii cu ulcer gastric şi răspuns terapeutic slab, doza recomandată este de

Omez 20 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută la Omez 40 mg o dată pe zi.

Pentru eradicarea H. pylori, alegerea antibioticelor trebuie să ţină cont de toleranţa pacientului la medicamente şi trebuie efectuată în conformitate cu tiparele de rezistenţă locale, regionale şi naţionale şi cu ghidurile de tratament.

* Omez 20 mg + claritromicină 500 mg + amoxicilină 1000 mg, fiecare de două ori pe zi timp de o săptămână sau

* Omez 20 mg + claritromicină 250 mg (alternativ 500 mg) + metronidazol 400 mg (sau 500 mg sau tinidazol 500 mg), fiecare de două ori pe zi timp de o săptămână sau

* Omez 40 mg o dată pe zi cu amoxicilină 500 mg şi metronidazol 400 mg (sau 500 mg sau tinidazol 500 mg), ambele de trei ori pe zi timp de o săptămână.

După fiecare schemă de tratament, dacă pacientul continuă să fie H. pylori pozitiv, terapia poate fi repetată.

Pentru tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale asociate AINS, doza recomandată este de Omez 20 mg o dată pe zi. La majoritatea pacienţilor, vindecarea apare în 4 săptămâni. La pacienţii care nu s-au vindecat complet după tratamentul iniţial, vindecarea apare de obicei după încă 4 săptămâni de tratament.

Prevenirea apariţiei ulcerelor gastrice şi duodenale asociate tratamentului cu AINS la pacienţii cu factori de risc crescut

Pentru prevenirea apariţiei ulcerelor gastrice sau duodenale asociate AINS la pacienţii cu risc crescut (vârsta > 60 ani, istoric de ulcere gastric şi duodenal, istoric de hemoragie digestivă superioară) doza recomandată este de

Omez 20 mg o dată pe zi.

Doza recomandată este de Omez 20 mg o dată pe zi. La majoritatea pacienţilor, vindecarea apare în 4 săptămâni.

La pacienţii care nu s-au vindecat complet după tratamentul iniţial, vindecarea apare de obicei după încă 4 săptămâni de tratament.

La pacienţii cu esofagită severă se recomandă Omez 40 mg o dată pe zi, iar vindecarea este de obicei obţinută în 8 săptămâni.

Pentru tratamentul de lungă durată al pacienţilor cu esofagită de reflux vindecată, doza recomandată este de

Omez 10 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută la Omez 20 - 40 mg o dată pe zi.

Doza recomandată este de Omez 20 mg pe zi. Pacienţii pot răspunde adecvat la 10 mg pe zi şi de aceea trebuie luată în considerare ajustarea individuală a dozei.

Dacă nu s-a obţinut controlul simptomelor după 4 săptămâni de tratament cu Omez 20 mg pe zi, se recomandă investigaţii suplimentare.

La pacienţii cu sindromul Zollinger-Ellison, doza trebuie ajustată individual şi tratamentul trebuie continuat atât cât este indicat din punct de vedere clinic. Doza iniţială recomandată este de Omez 60 mg pe zi. Toţi pacienţii cu boală severă şi răspuns inadecvat la alte terapii au fost controlaţi eficient şi peste 90% dintre pacienţi au fost menţinuţi pe doze de 20 - 120 mg Omez pe zi. Atunci când doza depăşeşte Omez 80 mg pe zi, aceasta trebuie divizată şi administrată în două prize zilnice.

Tratamentul simptomatic al pirozisului şi regurgitării acide în boala de reflux gastro-esofagian

Dozele recomandate sunt următoarele:

Vârstă Greutate Doze ≥ 1 an 10 - 20 10 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută până la 20 mg kg o dată pe zi ≥ 2 ani > 20 kg 20 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută până la 40 mg o dată pe zi

Esofagita de reflux: Durata tratamentului este de 4 - 8 săptămâni.

Tratamentul simptomatic al pirozisului şi regurgitării acide în boala de reflux gastro-esofagian: Durata tratamentului este de 2 - 4 săptămâni. Dacă controlul asupra simptomelor nu a fost obţinut după 2 - 4 săptămâni, pacientul necesită investigaţii suplimentare.

Copii şi adolescenţi cu vârsta peste 4 ani

Pentru alegerea terapiei combinate adecvate, trebuie luate în considerare reglementările oficiale naţionale, regionale şi locale privind rezistenţa bacteriană, durata tratamentului (cel mai frecvent 7 zile, dar uneori până la 14 zile) şi utilizarea corespunzătoare a medicamentelor antibacteriene.

Tratamentul trebuie monitorizat de un medic specialist.

Dozele recomandate sunt următoarele:

Greutate Doze 15 - 30 kg În asociere cu două antibiotice: Omez 10 mg , amoxicilină 25 mg/kg greutate corporală şi claritromicină 7,5 mg/kg greutate corporală, administrate împreună de două ori pe zi timp de 1 săptămână.

31 - 40 kg În asociere cu două antibiotice: Omez 20 mg , amoxicilină 750 mg şi claritromicină 7,5 mg/kg greutate corporală, administrate împreună de două ori pe zi timp de 1 săptămână.

> 40 kg În asociere cu două antibiotice: Omez 20 mg , amoxicilină 1 g şi claritromicină 500 mg, administrate împreună de două ori pe zi timp de 1 săptămână.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 5.2).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică poate fi suficientă o doză zilnică de 10 - 20 mg (vezi pct. 5.2).

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici (vezi pct. 5.2).

Se recomandă administrarea capsulelor de Omez dimineaţa, înghiţite întregi cu o jumătate de pahar de apă.

Capsulele nu trebuie mestecate sau sfărâmate.

Pentru pacienţii cu dificultăţi de înghiţire şi pentru copii care pot bea sau înghiţi alimente semisolide

Pacienţii pot desface capsula şi înghiţi conţinutul cu jumătate de pahar de apă sau după amestecarea conţinutului într-un lichid uşor acid, de exemplu, suc de fructe sau compot de mere ori în apă plată. Pacienţii trebuie atenţionaţi că dispersia trebuie luată imediat (sau în următoarele 30 de minute) şi întotdeauna agitată înainte de a fi băută şi urmată de clătirea cu jumătate de pahar de apă.

Ca alternativă, pacienţii pot suge capsulele şi înghiţi microgranulele cu o jumătate de pahar de apă.

Microgranulele cu înveliş enteric nu trebuie mestecate.

Hipersensibilitate la substanţa(ele) activă(e), la benzimidazoli substituiţi sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Similar altor inhibitori ai pompei de protoni (IPP), omeprazolul nu trebuie administrat concomitent cu nelfinavir (vezi pct. 4.5).

În prezenţa oricărui simptom de alarmă (de exemplu scădere ponderală semnificativă neintenţionată, vărsături recurente, disfagie, hematemeză sau melenă) şi când se suspectează sau este prezent ulcerul gastric, trebuie excluse afecţiunile maligne deoarece tratamentul poate ameliora simptomele şi întârzia diagnosticul.

Nu se recomandă administrarea concomitentă de atazanavir şi inhibitori ai pompei de protoni (vezi pct. 4.5).

Dacă se consideră că asocierea atazanavirului cu un inhibitor al pompei de protoni nu poate fi evitată, se recomandă o monitorizare clinică atentă (de exemplu încărcarea virală), împreună cu creşterea dozei de atazanavir la 400 mg plus 100 mg de ritonavir; dar nu trebuie depăşită doza de 20 mg omeprazol.

Omeprazolul, ca toate medicamentele antiacide, poate scădea absorbţia vitaminei B12 (cianocobalamină) din cauza hipo- sau aclorhidiei. Aceasta trebuie luată în considerare în cazul tratamentului de lungă durată, la pacienţii cu depozite reduse sau cu factori de risc pentru absorbţie redusă a vitaminei B12 .

Omeprazolul este un inhibitor al CYP2C19. La începerea sau terminarea tratamentului cu omeprazol, trebui luate în considerare potenţialul de interacţiuni cu medicamentele metabolizate de CYP2C19. A fost observată o interacţiune între clopidogrel şi omeprazol (vezi pct. 4.5). Importanţa clinică a acestei interacţiuni nu este clară.

Ca o precauţie, utilizarea concomitentă a omeprazolului şi clopidogrelului trebuie descurajată.

S-a raportat hipomagneziemie severă la pacienţii trataţi cu inhibitori ai pompei de protoni (IPP), precum omeprazolul, pentru cel puţin trei luni şi, în majoritatea cazurilor, timp de un an. Pot apărea manifestări grave ale hipomagneziemiei, cum sunt fatigabilitatea, tetania, delirul, convulsiile, ameţeala şi aritmia ventriculară, dar acestea pot să înceapă insidios şi pot trece neobservate. La pacienţii cei mai afectaţi, hipomagneziemia se ameliorează după înlocuirea magneziului şi oprirea IPP.

La pacienţii pentru care se aşteaptă un tratament de lungă durată sau care utilizează IPP cu digoxină sau cu medicamente care pot cauza hipomagneziemia (de exemplu, diuretice), medicii specialişti pot lua în considerare măsurarea valorilor magneziului înainte de începerea şi, periodic, în timpul tratamentului cu IPP.

Reacții adverse cutanate severe (RACS), incluzând sindrom Stevens-Johnson (SJS), necroliză epidermică toxică (NET), reacția indusă medicamentos însoțită de eozinofilie și simptome sistemice (DRESS) și pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA), care pot pune viața în pericol sau pot fi letale, au fost raportate rar și foarte rar în asociere cu tratamentul cu omeprazol.

Inhibitorii pompei de protoni, în special dacă sunt utilizaţi în doze mari sau pentru perioade lungi (>1 an), pot creşte uşor riscul unei fracturi a şoldului, a încheieturii sau a coloanei vertebrale, mai ales la pacienţii vârstnici sau în prezenţa unor factori de risc recunoscuţi. Studiile observaţionale sugerează faptul că inhibitorii pompei de protoni pot creşte riscul general de fractură cu 10 - 40%. O parte a acestei creşteri poate fi cauzată de alţi factori de risc.

Pacienţii cu risc de osteoporoză trebuie să fie îngrijiţi conform ghidurilor clinice curente şi trebuie să aibă un aport adecvat de vitamina D şi calciu.

Inhibitorii de pompă de protoni sunt asociați cu cazuri foarte rare de LECS. Dacă apar leziuni, mai ales în zonele expuse la soare ale pielii, și dacă acestea sunt însoțite de artralgie, pacientul trebuie să se adreseze imediat medicului, iar profesionistul în domeniul sănătății trebuie să ia în considerare oprirea administrării Omez.

Apariţia LECS după tratamentul anterior cu un inhibitor de pompă de protoni poate crește riscul de LECS în cazul utilizării altor inhibitori de pompă de protoni.

Creșterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale cromograninei A (CgA) poate interfera cu investigaţiile pentru tumorile neuroendocrine. Pentru a evita această interferență, tratamentul cu Omez trebuie oprit pentru cel puţin cinci zile înainte de evaluarea CgA (vezi pct. 5.1). Dacă, după evaluarea inițială, valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA și gastrinei nu revin la valorile din intervalul de referință, trebuie repetate evaluările la 14 zile de la întreruperea tratamentului cu inhibitor de pompă de protoni.

La pacienții care iau omeprazol, a fost observată nefrita tubulointerstițială acută (NTI) și aceasta poate să apară în orice moment în timpul tratamentului cu omeprazol (vezi pct. 4.8). Nefrita tubulointerstițială acută poate evolua spre insuficiență renală.

Tratamentul cu omeprazol trebuie oprit în caz de suspiciune de NTI și un tratament adecvat trebuie început cu promptitudine.

Unii copii cu afecțiuni cronice pot necesita tratament de lungă durată, deşi acesta nu este recomandat.

Omez conţine zahăr. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă a zaharazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Tratamentul cu inhibitori ai pompei de protoni poate duce la creşterea uşoară a riscului de infecţii gastrointestinale cu germeni ca Salmonella şi Campylobacter, iar la pacienții internați, posibil și Clostridium difficile (vezi pct. 5.1).

Similar tuturor tratamentelor de lungă durată, mai ales când perioada de tratament depăşeşte durata de 1 an, pacienţii trebuie monitorizaţi periodic.

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per capsulă, adică practic 'nu conține sodiu”.

Efectele omeprazolului asupra farmacocineticii altor substanţe active

Substanţe active cu absorbţie dependentă de pH

Scăderea acidităţii intragastrice în timpul tratamentului cu omeprazol poate creşte sau scădea absorbţia substanţelor active cu absorbţie dependentă de pH-ul gastric.

Concentraţiile plasmatice de nelfinavir şi atazanavir sunt scăzute în cazul administrării concomitente cu omeprazol.

Administrarea concomitentă de omeprazol şi nelfinavir este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) a redus expunerea medie la nelfinavir cu aproximativ 40%, iar expunerea medie la metabolitul activ farmacologic M8 a fost redusă cu aproximativ 75 -90%. Interacţiunea poate implica şi inhibarea CYP2C19.

Nu se recomandă administrarea concomitentă de omeprazol cu atazanavir (vezi pct. 4.4).

Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) şi atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg la voluntarii sănătoşi a dus la scăderea cu 75% a expunerii la atazanavir. Creşterea dozei de atazanavir la 400 mg nu a compensat impactul omeprazolului asupra expunerii la atazanavir. Administrarea concomitentă de omeprazol (20 mg o dată pe zi) cu atazanavir 400 mg/ritonavir 100 mg la voluntarii sănătoşi a dus la scăderea cu aproximativ 30% a expunerii la atazanavir, comparativ cu atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg o dată pe zi.

Tratamentul concomitent cu omeprazol (20 mg pe zi) şi digoxină la subiecţii sănătoşi a dus la creşterea biodisponibilităţii digoxinei cu 10%. Rareori, s-a raportat toxicitatea digoxinei. Cu toate acestea, este necesară precauţie când se administrează omeprazol în doze mari la pacienţii vârstnici. Monitorizarea tratamentului cu digoxină trebuie intensificată în acest caz.

Rezultatele studiilor la subiecţi sănătoşi au demonstrat o interacţiune farmacocinetică (FC)/farmacodinamică (FD) dintre clopidogrel (300 mg doză de încărcare/75 mg doză de întreţinere zilnică) şi omeprazol (80 mg p.o.

zilnic), ceea ce a condus la o scăderea a expunerii la metabolitul activ al clopidogrel cu o medie de 46% şi la o scădere a inhibării maxime a agregării plachetare (indusă de ADP) cu o medie de 16%.

S-au raportat date inconsecvente referitoare la implicaţiile clinice ale interacţiunii farmacocinetice/farmacodinamice a omeprazolului referitoare la evenimente cardiovasculare, atât din studiile observaţionale, cât şi din cele clinice. Ca o precauţie, utilizarea concomitentă de omeprazol şi clopidogrel trebuie descurajată (vezi pct. 4.4).

Absorbţia de posaconazol, erlotinib, ketoconazol şi itraconazol este redusă semnificativ şi astfel eficacitatea clinică poate fi afectată. Utilizarea concomitentă de posaconazol şi erlotinib trebuie evitată.

Substanţe active metabolizate de CYP2C19

Omeprazolul este un inhibitor moderat al CYP2C19, principala enzimă care metabolizează omeprazolul. Astfel, metabolismul substanţelor active administrate concomitent, metabolizate tot de către CYP2C19, poate fi scăzut şi expunerea sistemică la aceste substanţe poate fi crescută. Exemple de astfel de medicamente sunt R-warfarină şi alţi antagonişti ai vitaminei K, cilostazol, diazepam şi fenitoină.

Omeprazolul, administrat în doze de 40 mg la voluntarii sănătoşi într-un studiu încrucişat, a determinat creşterea

Cmax şi ASC pentru cilostazol cu 18% şi, respectiv, 26%, iar pentru unul din metaboliţii săi activi cu 29% şi, respectiv, 69%.

Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de fenitoină în primele două săptămâni după iniţierea tratamentului cu omeprazol şi, dacă se ajustează doza de fenitoină, este necesară monitorizarea şi o altă ajustare a dozei la terminarea tratamentului cu omeprazol.

Administrarea concomitentă de omeprazol împreună cu saquinavir/ritonavir a dus la creşterea concentraţiilor plasmatice cu până la aproximativ 70% pentru saquinavir, asociată cu o bună tolerabilitate la pacienţii infectaţi cu HIV.

S-a raportat că administrarea concomitentă de omeprazol a crescut concentraţiile plasmatice de tacrolimus. Este necesară instituirea unei monitorizări intense a concentraţiilor de tacrolimus, precum şi a funcţiei renale (clearance-ul creatininei) şi, la nevoie, trebuie ajustată doza de tacrolimus.

La administrarea împreună cu inhibitorii pompei de protoni, s-a raportat creşterea valorilor plasmatice ale metotrexatului pentru unii pacienţi. La administrarea de metotrexat în doze mari, trebuie luată în considerare o oprire temporară a omeprazolului.

Efectele altor substanţe active asupra farmacocineticii omeprazolului

Deoarece omeprazolul este metabolizat de către CYP2C19 şi CYP3A4, substanţele active cunoscute că inhibă

CYP2C19 sau CYP3A4 (cum sunt claritromicina şi voriconazolul) pot duce la creşterea valorilor plasmatice de omeprazol prin scăderea ratei de metabolizare a omeprazolului. Tratamentul concomitent cu voriconazol a dus la creşterea de cel puţin 2 ori a expunerii la omeprazol. Deoarece dozele mari de omeprazol au fost bine tolerate, în general nu este necesară ajustarea dozei de omeprazol. Cu toate acestea, ajustarea dozei poate fi luată în considerare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi în cazul în care este indicat tratamentul de lungă durată.

Substanţele active cunoscute ca inductoare a CYP2C19 sau CYP3A4 sau ambele (cum sunt rifampicina şi sunătoarea) pot duce la o scădere a concentraţiilor plasmatice de omeprazol prin creşterea ratei de metabolizare a omeprazolului.

Rezultatele din trei studii epidemiologice prospective (conţinând mai mult de 1000 de rezultate) indică faptul că nu există reacţii adverse ale omeprazolului asupra sarcinii sau asupra sănătăţii fătului/nou-născutului.

Omeprazolul poate fi utilizat în timpul sarcinii.

Omeprazolul este excretat în laptele matern, dar este puţin probabil să aibă vreo influenţă asupra copilului în cazul utilizării dozelor terapeutice.

Studiile la animale derulate cu amestecul racemic de omeprazol, administrat pe cale orală, nu indică efecte asupra fertilității.

Este puţin probabil ca Omez să afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pot apărea reacţii adverse cum sunt ameţeli şi tulburări vizuale (vezi pct. 4.8). Pacienţii nu trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje dacă au astfel de reacţii adverse.

Cele mai frecvente reacţii adverse (1 - 10% dintre pacienţi) sunt cefalee, dureri abdominale, constipaţie, diaree, flatulenţă şi greaţă/vărsături.

Reacții adverse cutanate severe (RACS), incluzând sindrom Stevens-Johnson (SJS), necroliză epidermică toxică (NET), reacție indusă medicamentos însoțită de eozinofilie și simptome sistemice (DRESS) și pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA) au fost raportate în asociere cu tratamentul cu omeprazol (vezi pct. 4.4).

În programul de studii clinice pentru omeprazol şi în cadrul experienţei după punerea pe piaţă au fost identificate sau suspectate următoarele reacţii adverse. Niciuna nu a depins de doză. Reacţiile adverse enumerate mai jos sunt clasificate în funcţie de frecvenţă şi de Clasificarea pe aparate, sisteme şi organe. Categoriile de frecvenţă sunt definite în funcţie de următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Aparate, sisteme și Reacţie adversă organe/frecvenţă

Rare: Leucopenie, trombocitopenie

Foarte rare: Agranulocitoză, pancitopenie

Rare: Reacţii de hipersensibilitate, de exemplu febră, angioedem şi reacţie/şoc anafilactic

Rare: Hiponatremie

Cu frecvenţă Hipomagneziemie, hipomagneziemia severă poate conduce la hipocalcemie.

necunoscută: Hipomagneziemia poate fi de asemenea asociată cu hipokalemia.

Mai puţin frecvente: Insomnie

Rare: Agitaţie, confuzie, depresie

Foarte rare: Agresivitate, halucinaţii

Frecvente: Cefalee

Mai puţin frecvente: Ameţeli, parestezii, somnolenţă

Rare: Tulburări ale gustului

Rare: Vedere înceţoşată

Mai puţin frecvente: Vertij

Rare: Bronhospasm

Frecvente: Durere abdominală, constipaţie, diaree, flatulenţă, greaţă/vărsături, polipi ai glandelor fundice (benigni)

Rare: Xerostomie, stomatită, candidoză gastro-intestinală

Cu frecvenţă Colită microscopică necunoscută:

Mai puţin frecvente: Creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice

Rare: Hepatită însoţită sau nu de icter

Foarte rare: Insuficienţă hepatică, encefalopatie la pacienţii cu afecțiune hepatică preexistentă

Mai puţin frecvente: Dermatită, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, urticarie

Rare: Alopecie, fotosensibilitate, pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA), reacție indusă medicamentos cu eozinofilie și simptome sistemice (DRESS)

Foarte rare: Eritem poliform, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică (NET)

Cu frecvenţă Lupus eritematos cutanat subacut (vezi pct. 4.4).

necunoscută:

Mai puţin frecvente: Fractură la nivelul şoldului, articulației pumnului sau coloanei vertebrale.

Rare: Artralgii, mialgii

Foarte rare: Slăbiciune musculară

Rare: Nefrită tubulointerstiţială (cu posibilă evoluție spre insuficiență renală)

Foarte rare: Ginecomastie

Mai puţin frecvente: Stare generală de rău, edeme periferice

Rare: Transpiraţii abundente

Siguranţa omeprazolului a fost evaluată la 310 copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 16 ani cu afecţiuni legate de hiperaciditate. Există date limitate privind siguranţa utilizării pe termen lung provenind de la 46 de copii care au urmat un tratament de întreţinere cu omeprazol în timpul unui studiu clinic pentru esofagita erozivă severă, până la 749 zile. Profilul reacţiilor adverse a fost în general acelaşi ca pentru adulţi, atât în ceea ce priveşte tratamentul de scurtă durată, cât şi cel de lungă durată. Nu există date pe termen lung privind efectele tratamentului cu omeprazol asupra pubertăţii şi creşterii.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro.

Informaţiile disponibile referitoare la efectele supradozajului cu omeprazol la om sunt limitate. În literatură sunt citate cazuri de ingestie de până la 560 mg şi există raportări ocazionale de doze unice care au atins 2400 mg (de 120 de ori doza clinică recomandată uzual). În cazul supradozajului, s-au raportat greaţă, vărsături, ameţeli, dureri abdominale, diaree şi cefalee. În cazuri unice, s-au raportat şi apatie, depresie şi confuzie.

Simptomele descrise au fost tranzitorii, fără consecinţe grave. Rata de eliminare nu s-a modificat (cinetică de ordinul unu) la creşterea dozelor.

Dacă este necesar, se recomandă tratament simptomatic.

Grupa farmacoterapeutică: Medicamente pentru tulburări de hiperaciditate, inhibitori ai pompei de protoni, codul ATC: A02BC01

Omeprazolul, un amestec racemic de doi enantiomeri, scade secreţia gastrică acidă printr-un mecanism de acţiune foarte ţintit. Este un inhibitor specific al pompei de protoni din celula parietală. Are acţiune rapidă şi oferă control prin inhibarea reversibilă a secreţiei gastrice acide în cazul administrării o dată pe zi.

Omeprazolul este o bază slabă şi este concentrat şi convertit în forma activă în mediul foarte acid din canaliculii intracelulari din celulele parietale, unde inhibă enzima ATP-aza H+K+ - pompa de protoni. Acest efect asupra etapei finale a procesului de formare a secreţiei gastrice acide depinde de doză şi oferă o inhibare foarte eficientă atât a secreţiei acide bazale, cât şi a celei stimulate, indiferent de stimul.

Toate efectele farmacodinamice observate pot fi explicate prin efectul omeprazolului asupra secreţiei acide.

Efectul asupra secreţiei gastrice acide

Administrarea orală de omeprazol o dată pe zi produce o inhibare rapidă şi eficientă a secreţiei gastrice acide diurne şi nocturne cu un efect maxim obţinut în 4 zile de tratament. Cu omeprazol 20 mg o scădere medie cu cel puţin 80% a acidităţii intragastrice pe 24 de ore este menţinută la pacienţii cu ulcer duodenal, cu o scădere medie a secreţiei acide maximale după stimularea cu pentagastrină de circa 70%, la 24 de ore după administrare.

Administrarea orală de omeprazol 20 mg menţine un pH intragastric ≥ 3 pentru o perioadă medie de 17 ore din perioada de 24 de ore, la pacienţii cu ulcer duodenal.

Consecutiv reducerii secreţiei acide şi a acidităţii intragastrice, omeprazolul are un efect dependent de doza de reducere/normalizare a expunerii acide a esofagului la pacienţii cu boală de reflux gastro-esofagian.

Inhibarea secreţiei acide este legată de aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) a omeprazolului şi nu de concentraţia plasmatică efectivă la un moment dat.

În cazul tratamentului cu omeprazol nu s-a observat fenomenul de tahifilaxie.

H. pylori se asociază cu boala ulceroasă peptică, incluzând ulcerul duodenal şi gastric. H. pylori este un factor major în apariţia gastritei. H. pylori alături de sucul gastric acid reprezintă factori majori ai apariţiei bolii peptice ulceroase. H. pylori este un factor major în apariţia gastritei atrofice care se asociază cu un risc crescut de apariţie a cancerului gastric.

Eradicarea H. pylori cu omeprazol şi antibiotice se asociază cu rate mari de vindecare şi cu remisiune pe termen lung a ulcerelor peptice.

Terapiile duble au fost testate şi s-a constatat că sunt mai puţin eficace decât terapiile triple. Cu toate acestea, ele ar putea fi luate în considerare în cazul în care hipersensibilitatea cunoscută interzice utilizarea oricărei combinaţii triple.

În timpul tratamentului de lungă durată s-a raportat o uşoară creştere a incidenţei chisturilor glandulare gastrice.

Aceste modificări reprezintă o consecinţă fiziologică a inhibării accentuate a secreţiei acide, sunt benigne şi par să fie reversibile.

Scăderea acidităţii gastrice prin orice mijloc, inclusiv prin inhibitorii pompei de protoni, sporeşte numărul de bacterii în stomac, bacterii prezente în mod normal în tractul gastro-intestinal. Tratamentul cu medicamente ce scad aciditatea gastrică poate duce la o creştere uşoară a riscului de infecţii gastro-intestinale cu bacterii cum sunt Salmonella şi Campylobacter, iar la pacienții internați, posibil și Clostridium difficile.

Pe durata tratamentului cu medicamente antisecretorii, concentraţia plasmatică a gastrinei creşte, ca reacţie la secreția scăzută de acid. Valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA cresc și ca urmare a acidității gastrice scăzute. Valoarea crescută a concentraţiilor plasmatice de CgA poate interfera cu investigaţiile pentru tumorile neuroendocrine.

Dovezile publicate disponibile sugerează că tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni trebuie întrerupt cu 5 zile până la 2 săptămâni înainte de evaluările CgA. Astfel, valorile CgA fals crescute ca urmare a tratamentului cu IPP au posibilitatea să revină la valorile din intervalul de referință.

Un număr sporit de celule ECL, care poate fi asociat cu valori mari ale gastrinei, a fost observat la unii pacienţi (atât copii, cât şi adulţi) pe parcursul tratamentului de lungă durată cu omeprazol. Se consideră că aceste rezultate nu au semnificaţie clinică.

Într-un studiu necontrolat efectuat la copii (cu vârsta cuprinsă între 1 şi 16 ani) cu esofagită de reflux severă, administrarea de omeprazol în doze cuprinse între 0,7 şi 1,4 mg/kg a ameliorat esofagita în 90% dintre cazuri şi a redus semnificativ simptomele de reflux. Într-un studiu clinic simplu-orb, au fost trataţi copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 24 de luni cu boală de reflux gastro-esofagian diagnosticată clinic, cu doze de 0,5, 1,0 sau 1,5 mg omeprazol/kg. Frecvenţa episoadelor de vărsături/regurgitare a scăzut cu 50% după 8 săptămâni de tratament, indiferent de doză.

Un studiu clinic dublu-orb, randomizat (studiul Héliot) a concluzionat că omeprazol în asociere cu două antibiotice (amoxicilină şi claritromicină) a fost eficace şi sigur în tratamentul infecţiei cu H. pylori la copiii cu vârsta de 4 ani şi peste, cu gastrită: rata de eradicare a H. pylori: 74,2% (23/31 pacienţi) în cazul asocierii omeprazol + amoxicilină + claritromicină, faţă de 9,4% (3/32 pacienţi) cu amoxicilină + claritromicină. Cu toate acestea, nu a fost demonstrat beneficiul clinic privind simptomele dispeptice. Acest studiu nu a prezentat nicio informaţie pentru copiii cu vârsta sub 4 ani.

Omeprazol şi omeprazol sub formă de sare de magneziu sunt substanţe instabile în mediu acid şi, prin urmare, se administrează oral, sub formă de granule cu înveliş gastrorezistent în capsule sau comprimate. Absorbţia omeprazolului este rapidă, iar concentraţia plasmatică maximă se atinge după aproximativ 1 - 2 ore de la administrare. Absorbţia omeprazolului are loc în intestinul subţire şi este completă de obicei în 3 - 6 ore.

Ingestia simultană de alimente nu influenţează biodisponibilitatea. Disponibilitatea sistemică (biodisponibilitatea) a omeprazolului după o doză orală unică este de aproximativ 40%. După administrări repetate o dată pe zi, biodisponibilitatea creşte până la aproximativ 60%.

Volumul aparent de distribuţie la subiecţii sănătoşi este de aproximativ 0,3 l/kg greutate corporală.

Omeprazolul se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 97%.

Omeprazolul este metabolizat complet de către citocromul P450 (CYP). Cea mai mare parte din metabolizarea sa este dependentă de CYP2C19 exprimată polimorfic, responsabilă de formarea hidroxiomeprazolului, principalul metabolit din plasmă. Restul este dependent de o altă izoformă specifică, CYP3A4, responsabilă de formarea omeprazol sulfonei. Ca urmare a afinităţii crescute a omeprazolului pentru CYP2C19, este posibilă o inhibare competitivă şi interacţiuni metabolice intermedicamentoase cu alte substraturi ale CYP2C19. Cu toate acestea, din cauza afinităţii scăzute pentru CYP3A4, omeprazolul nu are potenţial de inhibare a metabolizării altor substraturi CYP3A4. În plus, omeprazolul nu are un efect inhibitor asupra principalelor enzime CYP.

La aproximativ 3% din populaţia caucaziană şi 15 - 20% din populaţia asiatică lipseşte o enzimă CYP2C19 funcţională, iar aceştia sunt denumiţi metabolizatori cu activitate enzimatică lentă. La astfel de persoane, metabolizarea omeprazolului este catalizată în principal, probabil, de CYP3A4. După administrarea repetată o dată pe zi de omeprazol 20 mg , ASC medie a fost de 5 - 10 ori mai mare la metabolizatorii cu activitate enzimatică lentă comparativ cu subiecţii care prezintă o enzimă CYP2C19 funcţională (metabolizatori cu activitate enzimatică extensivă). De asemenea, media concentraţiilor plasmatice maxime a fost mai mare de 3 - 5 ori. Aceste rezultate nu au nicio importanţă pentru stabilirea dozei de omeprazol.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a omeprazolului este de obicei mai mic de o oră, atât după administrare unică cât şi după administrare repetată o dată pe zi. Între administrări omeprazolul se elimină complet din plasmă, fără a prezenta tendinţa de acumulare în cazul administrării o dată pe zi. Aproximativ 80% din doza orală de omeprazol se excretă sub formă de metaboliţi în urină, restul în materiile fecale, în principal prin secreţie biliară.

ASC a omeprazolului creşte în cazul administrării repetate. Creşterea este dependentă de doză şi duce la o corelaţie non-lineară dintre doză şi ASC după administrare repetată. Această dependenţă de timp şi doză este datorată reducerii fenomenului de prim pasaj hepatic şi clearance-ului sistemic, determinate probabil de inhibarea enzimei CYP2C19 de către omeprazol şi/sau metaboliţii săi (de exemplu, sulfonă).

Nu s-a găsit niciun metabolit care să aibă vreun efect asupra secreţiei gastrice acide.

Metabolizarea omeprazolului la pacienţii cu disfuncţie hepatică este afectată, ducând la creşterea ASC. Nu s-a evidenţiat tendinţa omeprazolului de a se acumula în cazul administrării o dată pe zi.

Farmacocinetica omeprazolului, inclusiv biodisponibilitatea sistemică şi rata de eliminare, este nemodificată la pacienţii cu funcţie renală scăzută.

Rata de metabolizare a omeprazolului este redusă într-o oarecare măsură la subiecţii vârstnici (vârsta cuprinsă între 75 - 79 de ani).

În timpul tratamentului cu doze recomandate la copii cu vârsta peste 1 an, concentraţiile plasmatice au fost similare cu cele de la adulţi. La copii cu vârsta sub 6 luni, clearance-ul omeprazolului este scăzut din cauza capacităţii reduse de a metaboliza omeprazolul.

În studiile efectuate pe toată durata vieţii la şobolanii trataţi cu omperazol, au fost observate hiperplazia celulelor

ECL gastrice şi tumori carcinoide. Aceste modificări reprezintă rezultatul hipergastrinemiei susţinute secundare inhibării secreţiei acide.

Rezultate similare s-au obţinut după tratamentul cu antagonişti ai receptorului H2 cu inhibitori ai pompei de protoni şi după fundectomie parţială. Prin urmare, aceste modificări nu sunt efectul direct al vreunei substanţe active în sine.

Conţinut:

Sfere de zahăr (zahăr şi amidon de porumb)

Hipromeloză

Talc

Dioxid de titan (E 171)

Fosfat disodic dihidrat

Lauril sulfat de sodiu

Polisorbat 80

Copolimer acid metacrilic- acrilat de etil

Trietilcitrat

Învelişul capsulelor

Gelatină

Dioxid de titan (E 171)

Cerneala de imprimare (oxid negru de fer (E 172), propilenglicol, hidroxid de potasiu şi shellac)

Nu este cazul.

Flacon: 3 ani

Blister Al/Al (OPA-Al-PVC/Al): 18 luni

Blister PVC-PVDC/Al: 2 ani

Flacon: Nu necesită condiţii de temperatură speciale de păstrare. A se ţine flacon bine închis pentru a fi protejat de umiditate.

Blister Al/Al (OPA-Al-PVC/Al): A se păstra la temperaturi sub 30 ºC, în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

Blister PVC-PVDC/Al: A se păstra la temperaturi sub 25 ºC, în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

Flacon alb din PEÎD cu capac şi inel de siguranță, prevăzut cu desicant: 14, 28, 90 și 100 de capsule.

Blister Al/Al (OPA-Al-PVC/Al): 14 şi 28 de capsule.

Blister PVC-PVDC /Al: 14, 28, 30 şi 100 de capsule.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

Dr. Reddy’s Laboratories Romania SRL

Str. Daniel Danielopolu, nr. 30-32, etaj 5, spațiul 1, sector 1, București,

România

12714/2019/01-10 12715/2019/01-10 12716/2019/01-10

Data primei autorizări: Septembrie 2014

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2019

Ianuarie 2024