OMEPRAZOL ZENTIVA 40mg pulbere soluție perfuzabilă prospect medicament

Omeprazol Zentiva 40 mg pulbere pentru soluţie perfuzabilă

Fiecare flacon conţine omeprazol 40 mg (sub formă de omeprazol sodic 42,6 mg). După reconstituire, 1 ml conţine omeprazol 0,4 mg (sub formă de omeprazol sodic 0,426 mg).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Pulbere pentru soluţie perfuzabilă

Pulbere liofilizată cu aspect poros şi uniform, de culoare albă până la aproape albă.

Intervalul de pH la dizolvarea în glucoză este de aproximativ 8,9 - 9,5 şi în clorură de sodiu 0,9%, 9,3 - 10,3.

Omeprazol Zentiva pentru administrare intravenoasă este indicat ca alternativă la tratamentul pe cale orală pentru următoarele indicaţii:

* Tratamentul ulcerelor duodenale

* Prevenirea recăderii ulcerelor duodenale

* Tratamentul ulcerelor gastrice

* Prevenirea recăderii ulcerelor gastrice

* În combinaţie cu antibiotice adecvate, pentru eradicarea Helicobacter pylori (H. pylori) în ulcerul gastro-duodenal

* Tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale asociate cu AINS

* Prevenirea ulcerelor gastrice şi duodenale asociate cu AINS la pacienţii la risc

* Tratamentul esofagitei de reflux

* Tratamentul de lungă durată al pacienţilor cu esofagită de reflux vindecată

* Tratamentul simptomatic al bolii de reflux gastro-esofagian

* Tratamentul sindromului Zollinger-Ellison

Alternativă la tratamentul pe cale orală

La pacienţi la care nu este adecvată administrarea medicaţiei pe cale orală este recomandat Omeprazol

Zentiva 40 mg o dată pe zi. La pacienţi cu sindrom Zollinger-Ellison, doza iniţială recomandată de

Omeprazol Zentiva administrată intravenos este de 60 mg pe zi. Pot fi necesare doze zilnice mai mari, iar doza trebuie ajustată individual. Când dozele depăşesc 60 mg pe zi, doza trebuie divizată şi administrată în două prize pe zi.

Ajustarea dozei nu este necesară la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 5.2).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică poate fi suficientă o doză zilnică de 10-20 mg (vezi pct. 5.2).

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici (vezi pct. 5.2).

Experienţa cu Omeprazol Zentiva pentru administrare intravenoasă la copii şi adolescenţi este limitată.

Omeprazol Zentiva trebuie administrat sub forma unei perfuzii intravenoase cu durată de 20-30 de minute.

Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, a se vedea pct. 6.6.

Hipersensibilitate la substanţa activă, benzimidazoli substituiţi sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Similar altor inhibitori ai pompei de protoni (IPP), omeprazolul nu trebuie administrat concomitent cu nelfinavir (vezi pct. 4.5).

În prezenţa oricărui simptom de alarmă (de exemplu scădere ponderală semnificativă neintenţionată, vărsături recurente, disfagie, hematemeză sau melenă) şi atunci când se suspectează sau este prezent ulcerul gastric, trebuie excluse afecţiunile maligne, deoarece tratamentul poate ameliora simptomele şi întârzia diagnosticul.

Nu se recomandă administrarea concomitentă de atazanavir şi inhibitori ai pompei de protoni (vezi pct. 4.5).

Dacă se consideră că asocierea atazanavirului cu un inhibitor al pompei de protoni nu poate fi evitată, se recomandă monitorizarea clinică atentă (de exemplu încărcătura virală), împreună cu creşterea dozei de atazanavir la 400 mg plus 100 mg de ritonavir; nu trebuie depăşită doza de 20 mg omeprazol.

Omeprazol, ca toate medicamentele care blochează secreția acidă a stomacului, poate scădea absorbţia vitaminei B12 (ciancobalamină) ca urmare a hipo- sau aclorhidriei. Acest lucru trebuie luat în considerare în cazul tratamentului de lungă durată efectuat la pacienţi cu depozite reduse în corp sau cu factori de risc pentru absorbţie redusă a vitaminei B12.

Omeprazolul este un inhibitor al CYP2C19. La începerea sau terminarea tratamentului cu omeprazol, trebuie luate în considerare potenţialul de interacţiuni cu medicamentele metabolizate de CYP2C19.

A fost observată o interacţiune între clopidogrel şi omeprazol (vezi pct. 4.5). Importanţa clinică a acestei interacţiuni nu este clară. Ca o precauţie, utilizarea concomitentă a omeprazolului şi clopidogrelului trebuie descurajată.

Tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni poate duce la un risc uşor crescut de infecţii gastro-intestinale cum sunt Salmonella şi Campylobacter şi la pacienţii spitalizaţi, posibil şi Clostridium difficile (vezi pct. 5.1).

Hipomagneziemia severă a fost raportată la pacienţi trataţi cu inhibitori de pompă de protoni (IPP), cum este omeprazolul, cel puţin trei luni, și în majoritatea cazurilor timp de un an. Pot apărea manifestări grave de hipomagneziemie, precum oboseală, tetanie, delir, convulsii, ameţeală şi aritmie ventriculară, cu debut insidios încât trec neobservate. La cei mai mulţi dintre pacienţii afectaţi, hipomagneziemia s-a ameliorat după suplimentarea de magneziu şi întreruperea tratamentului cu IPP. Pentru pacienţii la care este de aşteptat un tratament prelungit sau care iau IPP împreună cu digoxină sau medicamente care pot determina hipomagneziemie (de exemplu, diuretice), profesioniştii din domeniul sănătăţii trebuie să ia în considerare măsurarea concentraţiei de magneziu în sânge înainte de începerea tratamentului cu IPP şi periodic în timpul tratamentului.

Foarte rar, în asociere cu tratamentul cu omeprazol, au fost raportate reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv sindrom Stevens-Johnson (SJS), necroliză epidermică toxică (NET), reacție la medicament cu eozinofilie și simptome sistemice (RMESS) și pustuloză exantematică acută generalizată (PEGA), care pot pune viața în pericol sau pot fi letale.

Risc pentru fractură de şold, articulația pumnului sau coloana vertebrală

Inhibitorii pompei de protoni, mai ales dacă se utilizează în doze mari şi pe perioade lungi (>1 an), pot creşte modest riscul de fractură la nivelul şoldului, articulația pumnului sau coloanei vertebrale, mai ales la vârstnici sau în prezenţa altor factori de risc recunoscuţi. Studiile observaţionale sugerează că inhibitorii pompei de protoni pot creşte riscul global de fracturi cu 10-40%. O parte din această creştere poate fi cauzată de alţi factori de risc. Pacienţii cu risc de osteoporoză trebuie trataţi în conformitate cu ghidurile clinice actuale şi trebuie să aibă un aport adecvat de vitamina D şi calciu.

La pacienții care iau omeprazol, a fost observată nefrita tubulointerstitială acută (NTI) și aceasta poate să apară în orice moment în timpul tratamentului cu omeprazol (vezi pct. 4.8). Nefrita tubulointerstițială acută poate evolua spre insuficiență renală.

Tratamentul cu omeprazol trebuie oprit în caz de suspiciune de NTI și un tratament adecvat trebuie început cu promptitudine.

Inhibitorii de pompă de protoni sunt asociați cu cazuri foarte rare de LECS. Dacă apar leziuni, mai ales în zonele expuse la soare ale pielii, și dacă acestea sunt însoțite de artralgie, pacientul trebuie să se adreseze imediat medicului, iar profesionistul în domenul sănătății trebuie să ia în considerare oprirea administrării

Omeprazol Zentiva. Apariţia LECS după tratamentul anterior cu un inhibitor de pompă de protoni poate crește riscul de LECS în cazul utilizării altor inhibitori de pompă de protoni.

Creșterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale cromograninei A (CgA) poate interfera cu investigațiile pentru tumorile neuroendocrine. Pentru a evita această interferență, tratamentul cu omeprazol trebuie oprit temporar, pentru cel puțin cinci zile înainte de evaluarea CgA (vezi pct. 5.1). Dacă, după evaluarea inițială, valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA și gastrinei nu revin la valorile din intervalul de referință, trebuie repetate evaluările la 14 zile de la întreruperea tratamentului cu inhibitor de pompă de protoni.

Similar tuturor tratamentelor de lungă durată, mai ales când perioada de tratament depăşeşte durata de 1 an, pacienţii trebuie monitorizaţi periodic.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per flacon, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Efectele omeprazolului asupra farmacocineticii altor substanţe active

Substanţe active cu absorbţie dependentă de pH

Scăderea acidităţii intragastrice în timpul tratamentului cu omeprazol poate creşte sau scădea absorbţia substanţelor active cu absorbţie dependentă de pH-ul gastric.

Concentraţiile plasmatice de nelfinavir şi atazanavir sunt scăzute în cazul administrării concomitente cu omeprazol.

Administrarea concomitentă de omeprazol şi nelfinavir este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) a redus expunerea medie la nelfinavir cu aproximativ 40%, iar expunerea medie la metabolitul activ farmacologic M8 a fost redusă cu aproximativ 75-90%. Interacţiunea poate implica şi inhibarea CYP2C19.

Nu se recomandă administrarea concomitentă de omeprazol cu atazanavir (vezi pct. 4.4).

Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) şi atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg la voluntari sănătoşi a dus la scăderea cu 75% a expunerii la atazanavir. Creşterea dozei de atazanavir la 400 mg nu a compensat impactul omeprazolului asupra expunerii la atazanavir. Administrarea concomitentă de omeprazol (20 mg o dată pe zi) cu atazanavir 400 mg/ritonavir 100 mg la voluntarii sănătoşi a dus la scăderea cu aproximativ 30% a expunerii la atazanavir, comparativ cu atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg o dată pe zi.

Tratamentul concomitent cu omeprazol (20 mg pe zi) şi digoxină la subiecţii sănătoşi a dus la creşterea cu 10% a biodisponibilităţii digoxinei. Rareori s-a raportat toxicitate la digoxină. Cu toate acestea, este necesară precauţie când se administrează omeprazol în doze mari la pacienţii vârstnici. Monitorizarea tratamentului cu digoxină trebuie prin urmare intensificată.

Rezultatele studiilor efectuate la subiecți sănătoși au arătat o interacțiune farmacocinetică (FC)/farmacodinamică (FD) între clopidogrel (300 mg doză de încărcare/75 mg doză zilnică de întreținere) și omeprazol (80 mg pe zi p.o.), rezultând o reducere a expunerii la metabolitul activ al clopidogrelului cu o medie de 46% și o scădere maximă a inhibării agregării plachetare (ADP indusă), cu o medie de 16 % .

Date contradictorii despre implicaţiile clinice ale interacţiunii FC/FD în termeni de evenimente cardiovasculare majore au fost raportate atât din studii observaţionale cât şi clinice. Ca măsură de precauție , utilizarea concomitentă de omeprazol și clopidogrel trebuie descurajată (vezi pct. 4.4).

Alte medicamente active

Absorbţia de posaconazol, erlotinib, ketoconazol şi itraconazol este redusă semnificativ şi astfel eficacitatea clinică poate fi afectată. Utilizarea concomitentă de posaconazol şi erlotinib trebuie evitată.

Medicamente active metabolizate de CYP2C19

Omeprazolul este un inhibitor moderat al CYP2C19, principala enzimă care metabolizează omeprazolul.

Prin urmare, metabolismul medicamentelor active administrate concomitent, metabolizate tot de către

CYP2C19, poate fi scăzut şi expunerea sistemică la aceste medicamente poate fi crescută. Exemple de astfel de medicamente sunt R-warfarină şi alţi antagonişti ai vitaminei K, cilostazol, diazepam şi fenitoină.

Omeprazolul, administrat în doze de 40 mg la voluntarii sănătoşi într-un studiu încrucişat, a determinat creşterea Cmax şi ASC pentru cilostazol cu 18% şi respectiv, 26%, iar pentru unul dintre metaboliţii săi activi cu 29% şi respectiv 69%.

Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de fenitoină în primele două săptămâni după iniţierea tratamentului cu omeprazol şi, dacă se ajustează doza de fenitoină, este necesară monitorizarea şi ajustarea în continuare a dozei după încheierea tratamentului cu omeprazol.

Administrarea concomitentă de omeprazol cu saquinavir/ritonavir a avut ca efect concentraţii plasmatice crescute cu aproximativ 70% pentru saquinavir în asociere cu o bună tolerabilitate la pacienţi infectaţi cu

HIV.

S-a raportat că administrarea concomitentă de omeprazol creşte concentraţiile plasmatice de tacrolimus.

Este necesară intensificarea monitorizării concentraţiilor plasmatice de tacrolimus precum şi a funcţiei renale (clearance-ul creatininei) şi ajustarea dozei de tacrolimus, la nevoie.

În administrarea concomitentă cu inhibitori de pompă de protoni a fost raportată creşterea concentraţiilor plasmatice de metotrexatului la unii pacienţi. În administrarea dozelor mari de metotrexat poate fi necesară întreruperea temporară a administrării omeprazolului.

Efectele altor substanţe active asupra farmacocineticii omeprazolului

Deoarece omeprazolul este metabolizat de către CYP2C19 şi CYP3A4, medicamentele active cunoscute că inhibă CYP2C19 sau CYP3A4 (cum sunt claritromicina şi voriconazolul) pot duce la creşterea concentraţiilor plasmatice de omeprazol, prin scăderea ratei de metabolizare a omeprazolului.

Tratamentul concomitent cu voriconazol a dus la creşterea de cel puţin 2 ori a expunerii la omeprazol.

Deoarece dozele mari de omeprazol au fost bine tolerate în timpul utilizării concomitente, în general nu este necesară ajustarea dozei de omeprazol. Cu toate acestea, ajustarea dozei poate fi luată în considerare la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă şi în cazul în care este indicat tratamentul de lungă durată.

Medicamentele active cunoscute ca inductoare CYP2C19 sau CYP3A4 sau amândurora (cum sunt rifampicina şi sunătoarea) pot duce la scăderea concentraţiilor plasmatice de omeprazol prin creşterea ratei de metabolizare a omeprazolului.

Rezultatele din trei studii epidemiologice prospective (rezultatele provenind de la mai mult de 1000 de persoane expuse) indică absența reacţiilor adverse ale omeprazolului asupra sarcinii sau sănătăţii fătului/nou-născutului. Omeprazol poate fi utilizat în timpul sarcinii.

Omeprazolul se excretă în laptele uman, dar este puţin probabil să aibă vreo influenţă asupra copilului în cazul utilizării dozelor terapeutice.

Studiile la animale cu amestec racemic de omeprazol nu au indicat efecte asupra fertilităţii.

Este puţin probabil ca Omeprazol Zentiva 40 mg să aibă efecte asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pot să apară reacţii adverse la medicament precum ameţeli şi tulburări vizuale (vezi pct. 4.8). Dacă sunt afectați, pacienţii nu trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje .

Cele mai frecvente reacţii adverse (apar la 1-10% dintre pacienţi) sunt cefaleea, durerile abdominale, constipaţia, diareea, flatulenţa şi greaţa/vărsăturile.

În asociere cu tratamentul cu omeprazol, au fost raportate reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv sindrom Stevens-Johnson (SJS), necroliză epidermică toxică (NET), reacție la medicament cu eozinofilie și simptome sistemice (RMESS) și pustuloză exantematică acută generalizată (PEGA) (vezi pct. 4.4).

În programul de studii clinice pentru omeprazol şi în cadrul experienţei după punerea pe piaţă au fost identificate sau suspectate următoarele reacţii adverse la medicament. Niciuna nu a depins de doză.

Reacţiile adverse enumerate mai jos sunt clasificate în funcţie de frecvenţă şi de Clasificarea pe aparate, sisteme şi organe. Categoriile de frecvenţă sunt definite în funcţie de următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100); rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000); foarte rare (< 1/10000), necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile)

Clasificarea pe aparate, sisteme şi Reacţie adversă organe/frecvenţă

Rare: Leucopenie, trombocitopenie

Foarte rare: Agranulocitoză, pancitopenie

Rare: Reacţii de hipersensibilitate, de exemplu febră, angioedem şi reacţie/şoc anafilactic

Tulburări de metabolism și nutriţie

Rare: Hiponatremie

Cu frecvenţă necunoscută Hipomagneziemie, hipomagneziemia severă poate evolua la hipocalcemie. Hipomagneziemia poate fi de asemenea asociată cu hipokalemia.

Mai puţin frecvente: Insomnie

Rare: Agitaţie, confuzie, depresie

Clasificarea pe aparate, sisteme şi Reacţie adversă organe/frecvenţă

Foarte rare: Agresivitate, halucinaţii

Frecvente: Cefalee

Mai puţin frecvente: Ameţeli, parestezii, somnolenţă

Rare: Tulburări ale gustului

Rare: Vedere înceţoşată

Mai puţin frecvente: Vertij

Rare: Bronhospasm

Frecvente: Durere abdominală, constipaţie, diaree, flatulenţă, greaţă/vărsături, polipi ai glandelor fundice (benigni)

Rare: Xerostomie, stomatită, candidoză gastro-intestinală

Cu frecvenţă necunoscută: Colită microscopică

Mai puţin frecvente: Creşterea enzimelor hepatice

Rare: Hepatită cu sau fără icter

Foarte rare: Insuficienţă hepatică, encefalopatie la pacienţi cu boală hepatică preexistentă

Mai puţin frecvente: Dermatită, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, urticarie

Rare: Alopecie, fotosensibilitate, pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA), reacţie la meidcament cu eozinofilie şi simptome sistemice (RMESS)

Foarte rare: Eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică (NET)

Cu frecvenţă necunoscută: Lupus eritematos cutanat subacut (vezi pct. 4.4)

Mai puţin frecvente Fractură de şold, articulație pumn sau coloană vertebrală

Rare: Artralgii, mialgii

Foarte rare: Slăbiciune musculară

Rare: Nefrită tubulointerstițială (cu posibilă evoluție spre insuficiență renală)

Foarte rare: Ginecomastie

Mai puţin frecvente: Stare de rău, edeme periferice

Rare: Hipersudoraţie

A fost raportată afectarea ireversibilă a vederii în cazuri izolate de pacienţi în stare critică la care s-a administrat omeprazol sub formă de injecţie intravenoasă, mai ales în cazul dozelor mari, însă relaţia de cauzalitate nu a fost stabilită.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată direct la

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, Sector 1,

București 011478-RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

Informaţiile disponibile referitoare la efectele supradozajului cu omeprazol la om sunt limitate. În literatură au fost descrise doze care au ajuns până la 560 mg şi au fost primite raportări ocazionale în care doze unice orale au ajuns până la 2400 mg (de 120 de ori doza clinică recomandată uzual). Au fost raportate greaţă, vărsături, ameţeală, durere abdominală, diaree şi cefalee. De asemenea, în cazuri izolate au fost descrise apatia, depresia şi confuzia.

Simptomele descrise au fost tranzitorii și nu au fost raportate urmări grave. Rata de eliminare nu s-a modificat (cinetică de ordinul unu) la creşterea dozelor. Dacă este necesar, se recomandă tratament simptomatic.

În studiile clinice au fost administrate intravenos doze de până la 270 mg într-o singură zi şi de până la 650 mg pentru o perioadă de trei zile, fără niciun fel de reacţii adverse determinate de doză.

Grupa farmacoterapeutică: medicamente pentru tulburări de aciditate, inhibitori ai pompei de protoni, codul ATC: A02BC01

Omeprazolul, un amestec racemic de doi enantiomeri, scade secreţia gastrică acidă printr-un mecanism de acţiune foarte precis. El este un inhibitor specific al pompei de protoni din celula parietală. Are acţiune rapidă şi oferă control prin inhibarea reversibilă a secreţiei gastrice acide în cazul administrării o dată pe zi.

Omeprazolul este o bază slabă şi este concentrat şi convertit în formă activă în mediul foarte acid din canaliculii intracelulari din celulele parietale, unde inhibă enzima ATP-aza H+K+- pompa de protoni.

Acest efect asupra etapei finale a procesului de formare a secreţiei gastrice acide depinde de doză şi oferă o inhibare foarte eficientă atât a secreţiei acide bazale cât şi a celei stimulate, indiferent de stimul.

Toate efectele farmacodinamice observate pot fi explicate prin efectul omeprazolului asupra secreţiei acide.

Efectul asupra secreţiei gastrice acide

La om, administrarea intravenoasă a omeprazolului produce o inhibare dependentă de doză a secreţiei gastrice acide. Pentru a obţine imediat o reducere a acidităţii intragastrice, similară cu cea obţinută după administrarea repetată pe cale orală a unei doze de 20 mg, se recomandă o doză iniţială de 40 mg intravenos. Aceasta duce la o scădere imediată a acidităţii intragastrice şi o scădere medie timp de 24 de ore cu aproximativ 90%, atât pentru injecţia i.v. cât şi pentru perfuzia i.v.

Inhibarea secreţiei acide este legată de aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) a omeprazolului şi nu de concentraţia plasmatică efectivă la un moment dat.

În cazul tratamentului cu omeprazol nu s-a observat fenomenul de tahifilaxie.

H. pylori se asociază cu boala ulceroasă, care include ulcerul duodenal şi ulcerul gastric. H. pylori este un factor major în apariţia gastritei. H. pylori alături de sucul gastric acid reprezintă factorii majori ai apariţiei bolii ulceroase. H. pylori este un factor major în dezvoltarea gastritei atrofice care se asociază cu un risc crescut de apariţie a cancerului gastric.

Eradicarea H. pylori cu omeprazol şi antibiotice se asociază cu rate mari de vindecare şi cu remisiune pe termen lung a ulcerului gastric și duodenal.

Alte efecte asociate cu inhibarea secreţiei acide

În timpul tratamentului de lungă durată s-a raportat o uşoară creştere a incidenţei chisturilor glandulare gastrice. Aceste modificări reprezintă o consecinţă fiziologică a inhibării accentuate a secreţiei acide, sunt de natură benignă şi par a fi reversibile.

Scăderea acidităţii gastrice prin orice mijloace, inclusiv prin inhibitorii pompei de protoni, creşte numărul de bacterii din stomac prezente în mod normal în tractul gastro-intestinal. Tratamentul cu medicamente care scad aciditatea gastrică poate creşte uşor riscul infecţiilor gastrointestinale cu bacterii precum

Salmonella şi Campylobacter şi, în cazul pacienţilor spitalizaţi, de asemenea, este posibilă infectarea cu

Clostridium difficile.

În timpul tratamentului cu medicamente antisecretorii, concentraţia plasmatică a gastrinei crește ca răspuns la scăderea secreției gastrice acide. De asemenea, CgA crește ca urmare a scăderii acidității gastrice. Nivelul crescut de CgA poate interfera cu investigațiile pentru tumorile neuroendocrine.

Dovezile publicate disponibile sugerează că tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni trebuie întrerupt pentru un interval de timp cuprins între 5 zile până la 2 săptămâni înainte de a începe determinarea nivelului de CgA. Astfel, valorile CgA fals crescute ca urmare a tratamentului cu IPP au posibilitatea să revină la valorile din intervalul de referință.

În tratamentul pe termen lung cu omeprazol la unii pacienţi (atât copii cât şi adulţi) a fost observată o creştere a numărului de celule ECL (celule enterocromafine like) posibil asociată cu creşterea nivelului gastrinei serice. Rezultatele sunt considerate a fi fără importanţă clinică.

Volumul aparent de distribuţie la subiecţi sănătoşi este de aproximativ 0,3 l/kg. Omeprazolul se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 97%.

Omeprazolul este metabolizat complet de către citocromul P450 (CYP). Cea mai mare parte din metabolizarea sa este dependentă de CYP2C19 exprimată polimorfic, responsabilă de formarea hidroxiomeprazolului, principalul metabolit din plasmă. Restul este dependentă de o altă izoformă specifică, CYP3A4, responsabilă de formarea omeprazol sulfonei. Ca urmare a afinităţii crescute a omeprazolului pentru CYP2C19, este posibilă o inhibare competitivă şi interacţiuni metabolice intermedicamentoase cu alte substraturi ale CYP2C19. Cu toate acestea, din cauza afinităţii scăzute pentru

CYP3A4, omeprazolul nu are potenţial de inhibare a metabolizării altor substraturi CYP3A4. În plus, omeprazolul nu are un efect inhibitor asupra principalelor enzime CYP.

La aproximativ 3% din populaţia caucaziană şi 15-20% din populaţia asiatică lipseşte o enzimă CYP2C19 funcţională, iar aceştia sunt denumiţi metabolizatori lenţi. La astfel de persoane, metabolizarea omeprazolului este catalizată în principal probabil de CYP3A4. După administrarea repetată o dată pe zi a 20 mg de omeprazol, ASC medie a fost de 5-10 ori mai mare la metabolizatorii lenţi comparativ cu subiecţii care prezintă o enzimă CYP2C19 funcţională (metabolizatori extensivi).

De asemenea, media concentraţiilor plasmatice maxime a fost mai mare de 3-5 ori. Aceste rezultate nu au nicio importanţă pentru stabilirea dozei de omeprazol.

După o doză unică, clearance-ul plasmatic total este de aproximativ 30-40 l/oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică al omeprazolului este de obicei mai mic de o oră, atât după administrare unică cât şi după administrare repetată o dată pe zi. Între administrări omeprazolul se elimină complet din plasmă, fără a prezenta tendinţa de acumulare în cazul administrării o dată pe zi. Aproximativ 80% din doza de omeprazol se excretă sub formă de metaboliţi în urină, restul în fecale, provenind în primul rând din secreţia biliară.

Linearitate/ non- linearitate

ASC a omeprazolului creşte în cazul administrării repetate. Creşterea este dependentă de doză şi duce la o corelaţie non-lineară doză - ASC după administrare repetată. Această dependenţă de timp şi doză este datorată reducerii fenomenului de prim pasaj hepatic şi clearance-ului sistemic, determinate probabil de inhibareaa enzimei CYP2C19 de către omeprazol şi/sau metaboliţii săi (de exemplu sulfonă). Nu s-a găsit niciun metabolit care să aibă vreun efect asupra secreţiei gastrice acide.

Metabolizarea omeprazolului la pacienţii cu disfuncţie hepatică este afectată, ducând la creşterea ASC. Nu s-a evidenţiat tendinţa omeprazolului de a se acumula în cazul administrării o dată pe zi.

Farmacocinetica omeprazolului, inclusiv biodisponibilitatea sistemică şi rata de eliminare, este nemodificată la pacienţii cu funcţie renală scăzută.

Rata de metabolizare a omeprazolului este redusă într-o oarecare măsură la subiecţii vârstnici (vârsta cuprinsă între 75-79 de ani).

În studiile efectuate pe toată durata vieţii la şobolanii trataţi cu omperazol, au fost observate hiperplazia celulelor ECL gastrice şi tumori carcinoide. Aceste modificări reprezintă rezultatul hipergastrinemiei susţinute secundare inhibării secreţiei acide. Rezultate similare s-au obţinut după tratamentul cu antagonişti ai receptorului H2, cu inhibitori ai pompei de protoni şi după fundectomie parţială. De aceea, aceste modificări nu sunt efectul direct al vreunui medicament în sine.

Edetat disodic dihidrat

Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.

Flaconul nedesfăcut: 2 ani.

Stabilitatea chimică și fizică în timpul utilizării a fost demonstrată timp de 12 ore la 25°C după reconstituire cu soluție perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) și timp de 6 ore la 25°C după reconstituire cu soluţie perfuzabilă de glucoză 50 mg/ml ( 5%).

Din punct de vedere microbiologic, soluţia reconstituită trebuie utilizată imediat. Dacă nu este utiizată imediat, durata şi condiţiile de păstrare sunt responsabilitatea utilizatorului.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.

A se păstra flaconul în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

Pentru condiţii de păstrare după reconstituirea medicamentului, vezi pct. 6.3.

Omeprazol Zentiva 40 mg pulbere pentru soluţie perfuzabilă este furnizat în flacoane incolore din sticlă borosilicata (tip I) închise cu dop din cauciuc clorobutilic şi sigilat cu capsă din aluminiu cu capac detașabil.

Dimensiuni de ambalaj de ambalaj: flacoane 1x40 mg, 5x40 mg, 10x40 mg şi 50x40 mg.

Este posibil ca nu toate dimensiunile de ambalaj să fie comercializate.

Întreg conţinutul flaconului trebuie dizolvat în aproximativ 5 ml şi apoi trebuie diluat imediat în 100 ml.

Trebuie utilizată soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) sau soluţie perfuzabilă de glucoză 50 mg/ml (5%). Stabilitatea omeprazolului este influenţată de pH-ul soluţiei perfuzabile şi, de aceea, pentru diluare nu trebuie utilizaţi alţi solvenţi sau alte cantităţi.

Preparare 1. Extrageţi cu o seringă 5 ml din soluţia perfuzabilă din flaconul sau punga de perfuzie de 100 ml.

2. Adăugaţi acest volum în flaconul cu pulberea liofilizată de omeprazol, amestecaţi cu atenţie, asigurându-vă că s-a dizolvat tot omeprazolul.

3. Aspiraţi soluţia de omeprazol înapoi în seringă.

4. Transferaţi soluţia în flaconul sau punga de perfuzie.

5. Repetaţi paşii 1-4 pentru a vă asigura că toată cantitatea de omeprazol a fost transferată din flacon în flaconul sau punga de perfuzie.

Preparare alternativă pentru perfuziile din recipiente flexibile 1. Utilizaţi un ac de transfer cu capete duble şi fixaţi-l la perfuzorul flaconului de perfuzie. Conectaţi celălalt capăt al acului la flaconul cu pulberea de omeprazol.

2. Dizolvaţi omeprazolul prin pomparea repetată a soluţiei perfuzabile între flaconul de perfuzie şi flaconul cu omeprazol.

3. Asiguraţi-vă că s-a dizolvat toată cantitatea de omeprazol.

Dacă în soluţia reconstituită sunt observate particule, aceasta nu trebuie utilizată.

Soluţia perfuzabilă trebuie administrată în perfuzie intravenoasă timp de 20-30 de minute.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Zentiva, k.s.

U kabelovny 130, Praga 10 102 37,

Republica Cehă

14850/2023/01-04

Data primei autorizări: Ianuarie 2023

Iulie 2023