OMEPRAZOL TERAPIA 20mg capsule gastrorezistente prospect medicament

OMEPRAZOL TERAPIA 20 mg capsule gastrorezistente

Fiecare capsulă gastrorezistentă conţine omeprazol 20 mg.

Excipient cu efect cunoscut: zahăr 100 mg.

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

Capsule gastrorezistente

Capsule gelatinoase, nr. 2, cu cap de culoare albastru-opac (cod 2-1-16) şi corp de culoare verde-opac (cod 17-1-7a), care conţin microgranule sferice de culoare alb mat până la alb-crem, acoperite cu un film polimeric.

Omeprazol Terapia este indicat pentru:

- Tratamentul ulcerelor duodenale

- Prevenirea recăderii ulcerelor duodenale

- Tratamentul ulcerelor gastrice

- Prevenirea recăderii ulcerelor gastrice

- În combinaţie cu antibiotice adecvate, pentru eradicarea Helicobacter pylori (H. pylori) în ulcerul peptic

- Tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale asociate cu AINS

- Prevenirea apariţiei ulcerelor gastrice şi duodenale asociate tratamentului cu AINS la pacienţii cu risc crescut

- Tratamentul esofagitei de reflux

- Tratamentul de lungă durată al pacienţilor cu esofagită de reflux vindecată

- Tratamentul simptomatic al bolii de reflux gastro-esofagian

- Tratamentul sindromului Zollinger-Ellison.

* Tratamentul esofagitei de reflux

* Tratamentul simptomatic al pirozisului şi regurgitării acide în boala de reflux gastro-esofagian.

* În combinaţie cu antibiotice, în tratamentul ulcerului duodenal determinat de H. pylori

Doza recomandată la pacienţii cu ulcer duodenal activ este de 20 mg omeprazol o dată pe zi.

La majoritatea pacienţilor vindecarea apare în 2 săptamâni. La pacienţii care nu s-au vindecat complet după tratamentul iniţial, vindecarea apare de obicei în următoarele 2 săptămâni de tratament.

La pacienţii cu ulcer duodenal cu răspuns terapeutic slab se recomandă 40 mg omeprazol o dată pe zi, iar vindecarea se obţine de obicei în 4 săptamâni.

Pentru prevenirea recăderii ulcerului duodenal la pacienţii cu H. pylori negativ sau atunci când eradicarea H. pylori nu este posibilă, doza recomandată este de 20 mg omeprazol o dată pe zi. La unii pacienţi, o doză zilnică de 10 mg poate fi suficientă. În caz de eşec terapeutic, doza poate fi crescută la 40 mg.

Doza recomandată este de 20 mg omeprazol o dată pe zi. La majoritatea pacienţilor vindecarea apare în 4 săptamâni. La pacienţii care nu s-au vindecat complet după tratamentul iniţial, vindecarea apare de obicei în următoarele 4 săptămâni de tratament. La pacienţii cu ulcer gastric cu răspuns terapeutic slab se recomandă 40 mg omeprazol o dată pe zi, iar vindecarea se obţine de obicei în 8 săptămâni.

Pentru prevenirea recăderilor la pacienţi cu ulcer gastric cu răspuns terapeutic slab, doza recomandată este de 20 mg omeprazol o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută până la 40 mg omeprazol o dată pe zi.

Pentru eradicarea H. pylori alegerea antibioticelor trebuie să ţină cont de toleranţa pacientului la medicamente şi trebuie efectuată în conformitate cu tiparele de rezistenţă locale, regionale şi naţionale şi cu ghidurile de tratament.

- 20 mg omeprazol + claritromicină 500 mg + amoxicilină 1000 mg, fiecare de două ori pe zi timp de o săptămână, sau

- 20 mg omeprazol + claritromicină 250 mg ((alternativ 500 mg) + metronidazol 400 mg (sau 500 mg sau tinidazol 500 mg), fiecare de două ori pe zi timp de o săptamână, sau;

- 40 mg omeprazol o dată pe zi + amoxicilină 500 mg şi metronidazol 400 mg (sau 500 mg sau tinidazol 500 mg), ambele de trei ori pe zi timp de 1 săptamână.

După fiecare regim de tratament, dacă pacientul continuă să fie H. pylori pozitiv, terapia poate fi repetată.

Pentru tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale asociate AINS, doza recomandată este de 20 mg omeprazol o dată pe zi. La majoritatea pacienţilor vindecarea apare în 4 săptămâni. La pacienţii care nu s-au vindecat complet după tratamentul iniţial, vindecarea apare de obicei după încă 4 săptămâni de tratament.

Prevenirea apariţiei ulcerelor gastrice şi duodenale asociate AINS la pacienţii cu risc crescut

Pentru prevenirea apariţiei ulcerelor gastrice sau duodenale asociate AINS la pacienţii cu risc crescut (vârsta > 60 ani, istoric de ulcere gastrice şi duodenale, istoric de hemoragie digestivă superioară), doza recomandată este de 20 mg omeprazol o dată pe zi.

Doza recomandată este de 20 mg omeprazol o dată pe zi. La majoritatea pacienţilor vindecarea apare în 4 săptămâni. La pacienţii care nu s-au vindecat complet după tratamentul iniţial, vindecarea apare de obicei după încă 4 săptămâni de tratament.

La pacienţii cu esofagită de reflux severă se recomandă 40 mg omeprazol o dată pe zi, iar vindecarea este de obicei obţinută în 8 săptămâni.

Pentru tratamentul de lungă durată al pacienţilor cu esofagită de reflux vindecată, doza recomandată este de 10 mg omeprazol o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută la 20 - 40 mg omeprazol o dată pe zi.

Doza recomandată este de 20 mg omeprazol o dată pe zi. Pacienţii pot răspunde adecvat la 10 mg pe zi şi de aceea trebuie luată în considerare ajustarea individuală a dozei.

Dacă nu s-a obţinut controlul simptomelor după 4 săptămâni de tratament cu 20 mg omeprazol pe zi, se recomandă investigaţii suplimentare.

La pacienţii cu sindrom Zollinger-Ellison doza trebuie ajustată individual şi tratamentul trebuie continuat atât cât este indicat din punct de vedere clinic. Doza iniţială recomandată este de 60 mg omeprazol zilnic. Toţi pacienţii cu boală severă şi răspuns inadecvat la alte terapii au fost controlaţi eficient şi peste 90% dintre pacienţi au fost menţinuţi pe doze de 20 - 120 mg omeprazol pe zi. Atunci când doza depăşeşte 80 mg pe zi, aceasta trebuie divizată şi administrată în două prize zilnice.

Tratamentul simptomatic al pirozisului şi regurgitării acide în boala de reflux gastro-esofagian

Dozele recomandate sunt următoarele:

Vârstă Greutate Doze ≥1 an 10-20 kg 10 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută până la 20 mg o dată pe zi ≥2 ani >20 kg 20 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută până la 40 mg o dată pe zi

Esofagita de reflux: durata tratamentului este de 4-8 săptămâni.

Tratamentul simptomatic al pirozisului şi regurgitării acide în boala de reflux gastro-esofagian:

Durata tratamentului este de 2-4 săptămâni. Dacă controlul simptomelor nu a fost obţinut după 2-4 săptămâni, pacientul necesită investigaţii suplimentare.

Pentru alegerea terapiei combinate adecvate, trebuie luate în considerare reglementările oficiale naţionale, regionale şi locale privind rezistenţa bacteriană, durata tratamentului (cel mai frecvent 7 zile, dar uneori până la 14 zile) şi utilizarea corespunzătoare a medicamentelor antibacteriene.

Tratamentul trebuie monitorizat de un medic specialist.

Dozele recomandate sunt următoarele:

Greutate Doze 15 - 30 kg În asociere cu două antibiotice: 10 mg omeprazol, amoxicilină 25 mg/kg şi claritromicină 7,5 mg/kg, administrate împreună de două ori pe zi, timp 1 săptămână 31 - 40 kg În asociere cu două antibiotice: 20 mg omeprazol, amoxicilină 750 mg şi claritromicină 7,5 mg/kg, administrate împreună de două ori pe zi, timp 1 săptămână > 40 kg În asociere cu două antibiotice: 20 mg omeprazol, amoxicilină 1 g şi claritromicină 500 mg, administrate împreună de două ori pe zi, timp de 1 săptămână

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 5.2).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică poate fi suficientă o doză zilnică de 10 - 20 mg omeprazol (vezi pct. 5.2).

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici (vezi pct. 5.2).

Se recomandă administrarea capsulelor de Omeprazol Terapia dimineaţă, înghiţite întregi cu jumătate de pahar de apă. Capsulele nu trebuie mestecate sau sfărâmate.

Hipersensibilitate la omeprazol, benzimidazoli substituiţi sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.6.1.

Similar altor inhibitori ai pompei de protoni (IPP), omeprazolul nu trebuie administrat concomitent cu nelfinavir (vezi pct. 4.5).

În prezenţa oricărui simptom de alarmă (de exemplu scădere ponderală semnificativă neintenţionată, vărsături recurente, disfagie, hematemeză sau melenă) şi când se suspectează sau este prezent ulcerul gastric, trebuie excluse afecţiunile maligne, deoarece tratamentul poate ameliora simptomele şi întârzia diagnosticul.

Nu se recomandă administrarea concomitentă de atazanavir şi inhibitori ai pompei de protoni (vezi pct. 4.5). Dacă se consideră că asocierea atazanavirului cu un inhibitor al pompei de protoni nu poate fi evitată, se recomandă o monitorizare clinică atentă (de exemplu încărcarea virală), împreună cu creşterea dozei de atazanavir la 400 mg plus 100 mg de ritonavir; nu ar trebui depăşită doza de 20 mg omeprazol.

Omeprazolul, ca toate medicamentele antiacide, poate scădea absorbţia vitaminei B12 (ciancobalamină), din cauza hipo- sau aclorhidiei. Aceasta ar trebui luată în considerare în cazul tratamentului de lungă durată, la pacienţii cu depozite reduse sau cu factori de risc pentru absorbţie redusă a vitaminei B12.

Omeprazolul este un inhibitor al CYP2C19. La începerea sau terminarea tratamentului cu omeprazol, trebuie luat în considerare potenţialul de interacţiuni cu medicamentele metabolizate de CYP2C19.

A fost observată o interacţiune între clopidogrel şi omeprazol (vezi pct. 4.5). Importanţa clinică a acestei interacţiuni nu este clară. Ca o precauţie, utilizarea concomitentă a omeprazolului şi clopidogrelului trebuie descurajată.

Hipomagneziemia severă a fost raportată la pacienţii trataţi cu inhibitori ai pompei de protoni (IPP) cum este omeprazolul timp de cel puţin trei luni, şi, în cele mai multe cazuri timp de un an. Pot să apară manifestari grave de hipomagneziemie, cum ar fi oboseală, tetanie, delir, convulsii, ameţeli şi aritmie ventriculară, dar acestea pot începe insidios şi pot să fie trecute cu vederea. La majoritatea pacienţilor afectaţi, hipomagneziemia s-a ameliorat după administrarea de magneziu şi întreruperea tratamentului cu IPP.

Profesioniştii din domeniul sănătăţii trebuie să ia în considerare măsurarea nivelurilor de magneziu înainte de începerea tratamentului şi periodic în timpul tratamentului cu IPP la pacienţii pentru care se are în vedere un tratament prelungit sau care au tratament cu IPP şi cu digoxină sau medicamente care pot determina hipomagneziemie (de exemplu diuretice).

Inhibitorii pompei de protoni, utilizaţi în special în doze mari şi pe perioade lungi (> 1 an), pot creşte uşor riscul de fractură de şold, de încheietură a mâinii şi de fractură a coloanei vertebrale, mai ales la vârstnici sau în prezenţa altor factori de risc recunoscuţi. Studiile observaţionale sugerează că inhibitorii pompei de protoni pot creşte riscul global de fracturi cu 10 - 40%. O parte din această creştere se poate datora altor factori de risc. Pacienţii cu risc de osteoporoză trebuie să primească îngrijiri în conformitate cu ghidurile clinice actuale şi trebuie să aibă un aport adecvat de vitamina D şi calciu.

Inhibitorii de pompă de protoni sunt asociați cu cazuri foarte rare de LECS. Dacă apar leziuni, mai ales în zonele expuse la soare ale pielii, și dacă acestea sunt însoțite de artralgie, pacientul trebuie să se adreseze imediat medicului, iar profesionistul în domenul sănătății trebuie să ia în considerare oprirea administrării Omeprazol Terapia. Apariţia LECS după tratamentul anterior cu un inhibitor de pompă de protoni poate crește riscul de LECS în cazul utilizării altor inhibitori de pompă de protoni.

Creşterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale cromograninei A (CgA) poate interfera cu investigațiile pentru tumorile neuroendocrine. Pentru a evita această interferență, tratamentul cu

Omeprazol Terapia trebuie oprit temporar, pentru cel puțin cinci zile înainte de evaluarea CgA (vezi pct. 5.1).

Dacă, după evaluarea inițială, valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA și gastrinei nu revin la valorile din intervalul de referință, trebuie repetate evaluările la 14 zile de la întreruperea tratamentului cu inhibitor de pompă de protoni.

Unii copii cu boli cronice pot necesita tratament de lungă durată, deşi acesta nu este recomandat.

Tratamentul cu inhibitori ai pompei de protoni poate duce la creşterea uşoară a riscului de infecţii gastro-intestinale cu germeni ca Salmonella şi Campylobacter și, la pacienții spitalizați, posibil, de asemenea, cu Clostridium difficile (vezi pct. 5.1).

Similar tuturor tratamentelor de lungă durată, mai ales când perioada de tratament depăşeşte durata de 1 an, pacienţii trebuie monitorizaţi periodic.

Omeprazol Terapia conţine zahăr. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă a zaharazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Efectele omeprazolului asupra farmacocineticii altor substanţe active

Substanţe active cu absorbţie dependentă de pH

Scăderea acidităţii intragastrice în timpul tratamentului cu omeprazol poate creşte sau scădea absorbţia substanţelor active cu absorbţie dependentă de pH-ul gastric.

Concentraţiile plasmatice de nelfinavir şi atazanavir sunt scăzute în cazul administrării concomitente cu omeprazol.

Administrarea concomitentă de omeprazol şi nelfinavir este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) a redus expunerea medie la nelfinavir cu aproximativ 40%, iar expunerea medie la metabolitul activ farmacologic M8 a fost redusă cu aproximativ 75-90%. Interacţiunea poate implica şi inhibarea CYP2C19.

Nu se recomandă administrarea concomitentă de omeprazol cu atazanavir (vezi pct. 4.4).

Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) şi atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg la voluntarii sănătoşi a dus la scăderea cu 75% a expunerii la atazanavir. Creşterea dozei de atazanavir la 400 mg nu a compensat impactul omeprazolului asupra expunerii la atazanavir. Administrarea concomitentă de omeprazol (20 mg o dată pe zi) cu atazanavir 400 mg/ritonavir 100 mg la voluntarii sănătoşi a dus la scăderea cu aproximativ 30% a expunerii la atazanavir, comparativ cu atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg o dată pe zi.

Tratamentul concomitent cu omeprazol (20 mg pe zi) şi digoxină la subiecţii sănătoşi a dus la creşterea cu 10% a biodisponibilitaţii digoxinei. Rareori, s-a raportat toxicitatea digoxinei. Cu toate acestea, este necesară precauţie când se administrează omeprazol în doze mari la pacienţii vârstnici. Monitorizarea tratamentului cu digoxină trebuie luată în considerare.

Rezultatele din studii efectuate la subiecți sănătoși au arătat o interacțiune farmacocinetică (FC)/farmacodinamică (FD) dintre clopidogrel (300 mg doză de încărcare/75 mg doză zilnică de întreținere) și omeprazol (80 mg pe zi, oral) rezultând o expunere scăzută la metabolitul activ al clopidogrelului cu o medie de 46% și o inhibare maximă scăzută a agregării plachetare (ADP induse) cu o medie de 16%.

Date inconsistente cu privire la implicațiile clinice ale unei interacțiuni FC/FD a omeprazolului în termeni de evenimente cardiovasculare majore au fost raportate din studii clinice și observaționale. Ca măsură de precauție, trebuie descurajată utilizarea concomitentă de omeprazol și clopidogrel (vezi pct 4.4).

Absorbţia de posaconazol, erlotinib, ketoconazol şi itraconazol este redusă semnificativ şi astfel eficacitatea clinică poate fi afectată. Utilizarea concomitentă de posaconazol şi erlotinib trebuie evitată.

Substanţe active metabolizate de CYP2C19

Omeprazolul este un inhibitor moderat al CYP2C19, principala enzimă care metabolizează omeprazolul. Astfel, metabolismul substanţelor active administrate concomitent, metabolizate tot de către CYP2C19, poate fi scăzut şi expunerea sistemică la aceste substanţe poate fi crescută. Exemple de astfel de medicamente sunt R-warfarină şi alţi antagonişti ai vitaminei K, cilostazol, diazepam şi fenitoină.

Omeprazolul, administrat în doze de 40 mg la voluntarii sănătoşi într-un studiu încrucişat, a determinat creşterea Cmax şi ASC pentru cilostazol cu 18% şi, respectiv, 26%, iar pentru unul dintre metaboliţii săi activi cu 29% şi, respectiv, 69%.

Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de fenitoină în primele două săptămâni după iniţierea tratamentului cu omeprazol şi, dacă se ajustează doza de fenitoină, este necesară monitorizarea şi o altă ajustare a dozei la terminarea tratamentului cu omeprazol.

Administrarea concomitentă de omeprazol cu saquinavir/ritonavir a dus la creşterea concentraţiilor plasmatice cu aproximativ 70% în cazul saquinavirului, asociată cu o bună tolerabilitate la pacienţii infectaţi cu HIV.

S-a raportat că administrarea concomitentă de omeprazol creşte concentraţiile plasmatice de tacrolimus.

Este necesară instituirea unei monitorizări intense a concentraţiilor plasmatice de tacrolimus, precum şi a funcţiei renale (clearance-ul creatininei) şi, la nevoie, trebuie ajustată doza de tacrolimus.

Atunci când este administrat împreună cu inhibitori ai pompei de protoni, s-au raportat niveluri crescute de metotrexat la unii pacienți. În administrarea metotrexatului în doză mare poate fi necesar să fie luată în considerare retragerea temporară a omeprazolului.

Efectele altor substanţe active asupra farmacocineticii omeprazolului

Deoarece omeprazolul este metabolizat de către CYP2C19 şi CYP3A4, substanţele active cunoscute că inhibă CYP2C19 sau CYP3A4 (cum ar fi claritromicina şi voriconazolul) pot duce la creşterea concentraţiilor plasmatice de omeprazol, prin scăderea ratei de metabolizare a omeprazolului.

Tratamentul concomitent cu voriconazol a dus la creşterea de cel puţin 2 ori a expunerii la omeprazol.

Deoarece dozele mari de omeprazol au fost bine tolerate în timpul utilizării concomitente, în general nu este necesară ajustarea dozei de omeprazol. Cu toate acestea, ajustarea dozei poate fi luată în considerare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi în cazul în care este indicat tratamentul de lungă durată.

Substanţele active cunoscute ca inductoare a CYP2C19 sau CYP3A4 sau ambele (cum ar fi rifampicina şi sunătoarea) pot duce la scăderea concentraţiilor plasmatice de omeprazol, prin creşterea ratei de metabolizare a omeprazolului.

Rezultatele din trei studii epidemiologice prospective (conţinând mai mult de 1000 de rezultate) indică faptul că nu există reacţii adverse ale omeprazolului asupra sarcinii sau asupra sănătăţii fătului/nou-născutului. Omeprazolul poate fi utilizat în timpul sarcinii.

Omeprazolul se secretă în lapte, dar este puţin probabil să aibă vreo influenţă asupra copilului în cazul utilizării dozelor terapeutice.

Studiile la animale cu amestec racemic de omeprazol cu administrare orală nu indică efecte asupra fertilității.

Este puţin probabil ca Omeprazol Terapia să afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pot apărea reacţii adverse cum sunt ameţeli şi tulburări vizuale (vezi pct. 4.8). Pacienţii nu trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje dacă au astfel de reacţii adverse.

Cele mai frecvente reacţii adverse (1-10% dintre pacienţi) sunt cefalee, dureri abdominale, constipaţie, diaree, flatulenţă şi greaţă/vărsături.

În programul de studii clinice pentru omeprazol şi în cadrul experienţei după punerea pe piaţă au fost identificate sau suspectate următoarele reacţii adverse. Niciuna nu a depins de doză. Reacţiile adverse enumerate mai jos sunt clasificate în funcţie de frecvenţă şi de clasificarea pe aparate, sisteme şi organe.

Categoriile de frecvenţă sunt definite în funcţie de următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100); rare (≥1/10000, <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile).

Aparate, sisteme şi Reacţii adverse organe/frecvenţă

Rare: Leucopenie, trombocitopenie

Foarte rare: Agranulocitoză, pancitopenie

Rare: Reacţii de hipersensibilitate, de exemplu febră, angioedem şi reacţie/şoc anafilactic

Rare: Hiponatremie

Cu frecvenţă Hipomagneziemie; hipomagneziemia severă poate duce la necunoscută: hipocalcemie.

Hipomagneziemia poate fi, de asemenea, asociată cu hipokaliemie.

Mai puţin frecvente: Insomnie

Rare: Agitaţie, confuzie, depresie

Foarte rare: Agresivitate, halucinaţii

Frecvente: Cefalee

Mai puţin frecvente: Ameţeli, parestezii, somnolenţă

Rare: Disgeuzie

Rare: Vedere înceţoşată

Mai puţin frecvente: Vertij

Rare: Bronhospasm

Frecvente: Durere abdominală, constipaţie, diaree, flatulenţă, greaţă/ vărsături,

Polipi ai glandelor fundice (benigni)

Rare: Xerostomie, stomatită, candidoză gastro-intestinală

Cu frecvenţă Colită microscopică necunoscută:

Mai puţin frecvente: Creşterea enzimelor hepatice

Rare: Hepatită însoţită sau nu de icter

Foarte rare: Insuficienţă hepatică, encefalopatie la pacienţii cu boală hepatică preexistentă

Mai puţin frecvente: Dermatită, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, urticarie

Rare: Alopecie, fotosensibilitate

Foarte rare: Eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică (NET)

Cu frecvență Lupus eritematos cutanat subacut (vezi pct. 4.4) necunoscută:

Mai puţin frecvente: Fractură de şold, de încheietura mâinii sau a coloanei vertebrale

Rare: Artralgii, mialgii

Foarte rare: Slăbiciune musculară

Rare: Nefrită interstiţială

Foarte rare: Ginecomastie

Mai puţin frecvente: Stare de rău, edeme periferice

Rare: Hipersudoraţie

Siguranţa omeprazolului a fost evaluată la 310 copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 16 ani cu afecţiuni legate de hiperaciditate. Există date limitate privind siguranţa utilizării pe termen lung provenind de la 46 de copii care au urmat un tratament de întreţinere cu omeprazol în timpul unui studiu clinic pentru esofagita erozivă severă, până la 749 zile. Profilul reacţiilor adverse a fost în general acelaşi ca pentru adulţi, atât în ceea ce priveşte tratamentul de scurtă durată cât şi cel de lungă durată. Nu există date pe termen lung privind efectele tratamentului cu omeprazol asupra pubertăţii şi creşterii.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

Informaţiile disponibile referitoare la efectele supradozajului cu omeprazol la om sunt limitate. În literatură sunt citate cazuri de ingestie de până la 560 mg, şi există raportări ocazionale de doze unice care au atins 2400 mg (de 120 de ori doza clinică recomandată uzual). În cazul supradozajului, s-au raportat greaţă, vărsături, ameţeli, dureri abdominale, diaree şi cefalee. În cazuri unice, s-au raportat şi apatie, depresie şi confuzie.

Simptomele descrise au fost tranzitorii, fără consecinţe severe. Rata de eliminare nu s-a modificat (cinetică de ordinul unu) la creşterea dozelor. Dacă este necesar, se recomandă tratament simptomatic.

Grupa farmacoterapeutică: medicamente pentru tulburări de hiperaciditate, medicamente pentru ulcerul peptic şi boala de reflux gastro-esofagian, inhibitori ai pompei de protoni, codul ATC: A02BC01.

Omeprazolul, un amestec racemic de doi enantiomeri, scade secreţia gastrică acidă printr-un mecanism de acţiune foarte ţintit. Este un inhibitor specific al pompei de protoni din celula parietală. Are acţiune rapidă şi oferă control prin inhibarea reversibilă a secreţiei gastrice acide în cazul administrării o dată pe zi.

Omeprazolul este o bază slabă şi este concentrat şi convertit în forma activă în mediul foarte acid din canaliculii intracelulari din celulele parietale, unde inhibă enzima ATP-aza H+-K+ - pompa de protoni.

Acest efect asupra etapei finale a procesului de formare a secreţiei gastrice acide depinde de doză şi oferă o inhibare foarte eficientă atât a secreţiei acide bazale cât şi a celei stimulate, indiferent de stimul.

Toate efectele farmacodinamice observate pot fi explicate prin efectul omeprazolului asupra secreţiei acide.

Efectul asupra secreţiei gastrice acide

Administrarea orală de omeprazol o dată pe zi produce o inhibare rapidă şi eficientă a secreţiei acide gastrice diurne şi nocturne, cu un efect maxim obţinut în 4 zile de tratament. Cu omeprazol 20 mg, o scădere medie cu cel puţin 80% a acidităţii intragastrice pe 24 de ore este menţinută la pacienţii cu ulcer duodenal, cu o scădere medie a secreţiei acide maximale după stimularea cu pentagastrină de circa 70%, la 24 de ore după administrare.

Administrarea orală de 20 mg omeprazol menţine un pH intragastric ≥ 3 pentru o perioadă medie de 17 ore din perioada de 24 de ore, la pacienţii cu ulcer duodenal.

Consecutiv reducerii secreţiei acide şi acidităţii intragastrice, omeprazolul are un efect dependent de doză de reducere/normalizare a expunerii acide a esofagului la pacienţii cu boală de reflux gastro-esofagian.

Inhibarea secreţiei acide este legată de aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) a omeprazolului şi nu cu concentraţia plasmatică efectivă la un moment dat.

În cazul tratamentului cu omeprazol nu s-a observat fenomenul de tahifilaxie.

H. pylori se asociază cu boala ulceroasă peptică, incluzând ulcerul duodenal şi gastric. H. pylori este un factor major în apariţia gastritei. H. pylori alături de sucul gastric acid reprezintă factorii majori ai apariţiei bolii peptice ulceroase. H. pylori este un factor major în apariţia gastritei atrofice care se asociază cu un risc crescut de apariţie a cancerului gastric.

Eradicarea H. pylori cu omeprazol şi antibiotice se asociază cu rate mari de vindecare şi cu remisiune pe termen lung a ulcerelor peptice.

Terapiile duble au fost testate şi s-a constatat că sunt mai puţin eficace decât terapiile triple. Cu toate acestea, ele ar putea fi luate în considerare în cazul în care hipersensibilitatea cunoscută interzice utilizarea oricărei combinaţii triple.

În timpul tratamentului de lungă durată s-a raportat o uşoară creştere a incidenţei chisturilor glandulare gastrice. Aceste modificări reprezintă o consecinţă fiziologică a inhibării accentuate a secreţiei acide, sunt benigne şi par să fie reversibile.

Scăderea acidităţii gastrice prin orice mijloc, inclusiv prin inhibitorii pompei de protoni, creşte numărul de bacterii in stomac, bacterii prezente în mod normal în tractul gastro-intestinal. Tratamentul cu medicamente ce scad aciditatea gastrică poate duce la o creştere uşoară a riscului de infecţii gastrointestinal cu bacterii precum Salmonella şi Campylobacter și, la pacienții spitalizați, posibil, de asemenea, cu Clostridium difficile.

Ȋn timpul tratamentului cu medicamente antisecretorii crește gastrina serică ca răspuns la scăderea secreției acide.

Pe durata tratamentului cu medicamente antisecretorii, concentraţia plasmatică a gastrinei crește, ca reacție la secreția scăzută de acid. Valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA cresc și ca urmare a acidității gastrice scăzute. Valoarea crescută a concentraţiilor plasmatice ale CgA poate interfera cu investigațiile pentru tumorile neuroendocrine.

Dovezile publicate disponibile sugerează că tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni trebuie întrerupt cu 5 zile până la 2 săptămâni înainte de evaluările CgA. Astfel, valorile CgA fals crescute ca urmare a tratamentului cu IPP au posibilitatea să revină la valorile din intervalul de referință.

Un număr crescut de celule ECL, posibil legate de nivelurile crescute serice de gastrină, s-au observat la unii pacienți (copii și adulți) în timpul tratamentului pe termen lung cu omeprazol. Constatarile sunt considerate fără semnificație clinică.

Într-un studiu necontrolat efectuat la copii (cu vârsta cuprinsă între 1 şi 16 ani) cu esofagită de reflux severă, administrarea de omeprazol în doze cuprinse între 0,7 şi 1,4 mg/kg a ameliorat esofagita în 90% dintre cazuri şi a redus semnificativ simptomele de reflux. Într-un studiu clinic simplu-orb, au fost trataţi copii cu vârsta cuprinsă între 0-24 luni cu boală de reflux gastro-esofagian diagnosticată clinic, cu doze de 0,5, 1,0 sau 1,5 mg omeprazol/kg. Frecvenţa episoadelor de vărsături/regurgitare a scăzut cu 50% după 8 săptămâni de tratament, indiferent de doză.

Un studiu clinic dublu-orb randomizat (studiul Héliot) a concluzionat că omeprazol în asociere cu două antibiotice (amoxicilină şi claritromicină) a fost eficace şi sigur în tratamentul infecţiei cu H. pylori la copii cu vârsta de 4 ani şi peste, cu gastrită: rata de eradicare a H. pylori: 74,2% (23/31 pacienţi) în cazul asocierii omeprazol + amoxicilină + claritromicină comparativ cu 9,4% (3/32 pacienţi) în cazul asocierii amoxicilină + claritromicină. Totuşi, nu a fost demonstrat beneficiul clinic privind simptomele dispeptice. Acest studiu nu a prezentat nici o informaţie pentru copiii cu vârsta sub 4 ani.

Omeprazolul şi omeprazolul sub formă de sare de magneziu sunt instabile în mediu acid, de aceea se administrează oral sub formă de granule cu înveliş gastrorezistent, în capsule sau comprimate.

Absorbţia omeprazolului este rapidă, iar concentraţia plasmatică maximă se atinge după aproximativ 1-2 ore de la administrare. Absorbţia omeprazolului are loc în intestinul subţire şi este completă de obicei în 3-6 ore. Ingestia simultană de alimente nu influenţează biodisponibilitatea. Disponibilitatea sistemică (biodisponibilitatea) a omeprazolului după o doză orală unică este de aproximativ 40%. După administrări repetate o dată pe zi, biodisponibilitatea creşte până la aproximativ 60%.

Volumul aparent de distribuţie la subiecţi sănătoşi este de aproximativ 0,3 l/kg. Omeprazolul se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 97%.

Omeprazolul este metabolizat complet de către citocromul P450 (CYP). Cea mai mare parte din metabolizarea sa este dependentă de CYP2C19 exprimată polimorfic, responsabilă de formarea hidroxiomeprazolului, principalul metabolit din plasmă. Restul este dependentă de o altă izoformă specifică, CYP3A4, responsabilă de formarea omeprazol sulfonei. Ca urmare a afinităţii crescute a omeprazolului pentru CYP2C19, este posibilă o inhibare competitivă şi interacţiuni metabolice intermedicamentoase cu alte substraturi ale CYP2C19. Cu toate acestea, din cauza afinităţii scăzute pentru CYP3A4, omeprazolul nu are potenţial de inhibare a metabolizării altor substraturi CYP3A4. În plus, omeprazolul nu are un efect inhibitor asupra principalelor enzime CYP.

La aproximativ 3% din populaţia caucaziană şi 15-20% din populaţia asiatică lipseşte o enzimă

CYP2C19 funcţională, iar aceştia sunt denumiţi metabolizatori lenţi. La astfel de persoane, metabolizarea omeprazolului este catalizată în principal probabil de CYP3A4. După administrarea repetată o dată pe zi a 20 mg de omeprazol, ASC medie a fost de 5-10 ori mai mare la metabolizatorii lenţi comparativ cu subiecţii care prezintă o enzimă CYP2C19 funcţională (metabolizatori rapizi).

De asemenea, media concentraţiilor plasmatice maxime a fost mai mare de 3-5 ori. Aceste rezultate nu au nicio importanţă pentru stabilirea dozei de omeprazol.

Timpul de înjumătăţire plasmatică al omeprazolului este de obicei mai mic de o oră, atât după administrare unică cât şi după administrare repetată o dată pe zi. Între administrări omeprazolul se elimină complet din plasmă, fără a prezenta tendinţa de acumulare în cazul administrării o dată pe zi.

Aproximativ 80% din doza de omeprazol se excretă sub formă de metaboliţi în urină, restul în fecale, în principal prin secreţie biliară.

ASC a omeprazolului creşte în cazul administrării repetate. Creşterea este dependentă de doză şi duce la o corelaţie non-lineară doză - ASC după administrare repetată. Această dependenţă de timp şi doză este datorată reducerii fenomenului de prim pasaj hepatic şi clearance-ului sistemic, determinate probabil de inhibarea a enzimei CYP2C19 de către omeprazol şi/sau metaboliţii săi (de exemplu sulfonă). Nu s-a găsit niciun metabolit care să aibă vreun efect asupra secreţiei gastrice acide.

Metabolizarea omeprazolului la pacienţii cu disfuncţie hepatică este afectată, ducând la creşterea

ASC. Nu s-a evidenţiat tendinţa omeprazolului de a se acumula în cazul administrării o dată pe zi.

Farmacocinetica omeprazolului, inclusiv biodisponibilitatea sistemică şi rata de eliminare, este nemodificată la pacienţii cu funcţie renală scăzută.

Rata de metabolizare a omeprazolului este redusă într-o oarecare măsură la subiecţii vârstnici (vârsta cuprinsă între 75-79 de ani).

În timpul tratamentului cu doze recomandate la copiii cu vârsta peste 1 an, concentraţiile plasmatice au fost similare cu cele de la adulţi. La copiii cu vârsta sub 6 luni, clearance-ul omeprazolului este scăzut datorită capacităţii reduse de a metaboliza omeprazolul.

În studiile efectuate pe toată durata vieţii la şobolanii trataţi cu omperazol, au fost observate hiperplazia celulelor ECL gastrice şi tumori carcinoide. Aceste modificări reprezintă rezultatul hipergastrinemiei susţinute secundare inhibării secreţiei acide. Rezultate similare s-au obţinut după tratamentul cu antagonişti ai receptorului H2, cu inhibitori ai pompei de protoni şi după fundectomie parţială. De accea, aceste modificări nu sunt efectul direct al vreunui medicament în sine.

Conţinutul capsulei-

Manitol,

Amidon,

Zahăr,

Dextrină,

Laurilsulfat de sodiu,

Fosfat disodic anhidru,

Carbonat de sodiu anhidru,

Carbonat de calciu,

Hidroxipropil metilceluloză,

Copolimer de acid metacrilic tip C,

Dietilftalat,

Talc,

Dioxid de titan (E171).

Dioxid de titan (E171),

Albastru stralucitor FCF (E 133),

Eritrozină (E 127),

Gelatină;

Dioxid de titan (E171),

Galben de chinolină (E104),

Verde S (E 142),

Gelatină.

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule gastrorezistente.

Fără cerințe speciale.

Terapia SA,

Str. Fabricii Nr. 124, Cluj-Napoca, România

11025/2018/01

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Octombrie 2018

Februarie, 2022

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .