OMEPRAZOL ROMPHARM 40mg pulbere soluție perfuzabilă prospect medicament

Omeprazol Rompharm 40 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă

Fiecare flacon conține omeprazol 40 mg.

După reconstituire și diluare, 1 ml soluție conține omeprazol 0,4 mg.

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

Pulbere pentru soluție perfuzabilă

Pulberea pentru soluție perfuzabilă este o pulbere de culoare albă până la aproape albă.

Omeprazol Rompharm 40 mg pentru administrare intravenoasă este indicat la adulți ca alternativă la tratamentul pe cale orală pentru următoarele indicații:

* Tratamentul ulcerelor duodenale

* Prevenirea recăderii ulcerelor duodenale

* Tratamentul ulcerelor gastrice

* Prevenirea recăderii ulcerelor gastrice

* În combinație cu antibiotice adecvate, pentru eradicarea Helicobacter pylori (H. pylori) în ulcerul peptic

* Tratamentul ulcerelor gastrice și duodenale asociate cu AINS

* Prevenirea apariției ulcerelor gastrice și duodenale asociate tratamentului cu AINS la pacienții cu risc crescut

* Tratamentul esofagitei de reflux

* Tratamentul de lungă durată al pacienților cu esofagită de reflux vindecată

* Tratamentul simptomatic al bolii de reflux gastro-esofagian

* Tratamentul sindromului Zollinger-Ellison

Alternativă la tratamentul pe cale orală

La pacienții la care nu este adecvată administrarea medicației pe cale orală, se recomandă Omeprazol

Rompharm 40 mg intravenos o dată pe zi. La pacienții cu sindrom Zollinger-Ellison, doza inițială recomandată este de 60 mg omeprazol pe zi, administrată intravenos. Când dozele depășesc 60 mg pe zi, doza trebuie divizată și administrată în 2 prize pe zi.

Ajustarea dozei nu este necesară la pacienții cu insuficiență renală (vezi pct. 5.2).

La pacienții cu insuficiență hepatică, poate fi suficientă o doză zilnică de 10-20 mg (vezi pct. 5.2).

Vârstnici (>65 de ani)

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici (vezi pct. 5.2).

Experiența cu omeprazol pentru administrare intravenoasă la copii si adolescenți este limitată.

Omeprazol Rompharm 40 mg trebuie administrat într-o perfuzie intravenoasă cu durata de 20-30 minute.

Pentru instrucțiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Hipersensibilitate la omeprazol, benzimidazoli substituiți sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct.

6.1.

Similar altor inhibitori ai pompei de protoni (IPP), omeprazolul nu trebuie administrat concomitent cu nelfinavir (vezi pct. 4.5).

În prezenţa oricărui simptom de alarmă (de exemplu, scădere ponderală semnificativă neintenţionată, vărsături recurente, disfagie, hematemeză sau melenă) şi când se suspectează sau este prezent ulcerul gastric, trebuie excluse afecţiunile maligne, deoarece tratamentul poate ameliora simptomele şi întârzia diagnosticul.

Nu se recomandă administrarea concomitentă de atazanavir şi inhibitori ai pompei de protoni (vezi pct.

4.5). Dacă se consideră că asocierea atazanavirului cu un inhibitor al pompei de protoni nu poate fi evitată, se recomandă o monitorizare clinică atentă (de exemplu, încărcarea virală), împreună cu creşterea dozei de atazanavir la 400 mg cu 100 mg de ritonavir; nu ar trebui depăşită doza de 20 mg omeprazol.

Omeprazolul, ca toate medicamentele antiacide, poate scădea absorbţia vitaminei B12 (ciancobalamină), din cauza hipo- sau aclorhidiei. Aceasta ar trebui luată în considerare în cazul tratamentului de lungă durată, la pacienţii cu depozite reduse sau cu factori de risc pentru absorbţie redusă a vitaminei B12.

Omeprazolul este un inhibitor al CYP2C19. La începerea sau terminarea tratamentului cu omeprazol, trebuie luate în considerare potenţialul de interacţiuni cu medicamentele metabolizate de CYP2C19. A fost observată o interacţiune între clopidogrel şi omeprazol (vezi pct. 4.5). Importanţa clinică a acestei interacţiuni nu este clară. Ca o precauţie, utilizarea concomitentă a omeprazolului şi clopidogrelului trebuie descurajată.

Tratamentul cu inhibitori ai pompei de protoni poate duce la creşterea uşoară a riscului de infecţii gastro-intestinale, cum sunt infecţiile cu Salmonella şi Campylobacter (vezi pct. 5.1) și, la pacienții spitalizați, posibil cu Clostridium difficile (vezi pct. 5.1).

Hipomagneziemia severă a fost raportată la pacienţii trataţi cu IPP, cum este omeprazolul, timp de cel puţin trei luni, dar, în cele mai multe cazuri, timp de un an. Manifestări grave de hipomagneziemie, precum oboseală, tetanie, delir, convulsii, ameţeli şi aritmie ventriculară pot să apară, dar ele pot debuta insidios şi să fie trecute cu vederea. La cei mai mulţi dintre pacienţii afectaţi, hipomagneziemia s-a ameliorat după suplimentarea de magneziu şi întreruperea tratamentului cu IPP. Pentru pacienţii la care este de aşteptat un tratament prelungit sau care iau IPP cu digoxină sau medicamente care pot determina hipomagneziemie (de exemplu, diuretice), profesioniştii din domeniul sănătăţii trebuie să ia în considerare măsurarea concentraţiei de magneziu în sânge înainte de începerea tratamentului cu IPP şi periodic în timpul tratamentului. Hipomagneziemia severă poate duce la hipocalcemie.

Inhibitorii pompei de protoni, mai ales dacă se utilizează în doze mari şi pe perioade lungi (>1 an), pot creşte modest riscul de fractură la nivelul şoldului, încheieturii mâinii sau coloanei vertebrale, mai ales la vârstnici sau în prezenţa altor factori de risc recunoscuţi. Studiile observaţionale sugerează că inhibitorii pompei de protoni pot creşte riscul global de fracturi cu 10-40%. O parte din această creştere poate fi cauzată de alţi factori de risc. Pacienţii cu risc de osteoporoză trebuie trataţi în conformitate cu ghidurile clinice actuale şi trebuie să aibă un aport adecvat de vitamina D şi calciu.

Inhibitorii de pompă de protoni sunt asociați cu cazuri foarte rare de LECS. Dacă apar leziuni, mai ales în zonele expuse la soare ale pielii, și dacă acestea sunt însoțite de artralgie, pacientul trebuie să se adreseze imediat medicului, iar profesionistul în domeniul sănătății trebuie să ia în considerare oprirea administrării de omeprazol. Apariția LECS după tratamentul anterior cu un inhibitor de pompă de protoni poate crește riscul de LECS în cazul utilizării altor inhibitori de pompă de protoni.

La pacienții care iau omeprazol, a fost observată nefrita tubulointerstitială acută (NTI) și aceasta poate să apară în orice moment în timpul tratamentului cu omeprazol (vezi pct. 4.8). Nefrita tubulointerstițială acută poate evolua spre insuficiență renală.

Tratamentul cu omeprazol trebuie oprit în caz de suspiciune de NTI și un tratament adecvat trebuie început cu promptitudine.

Creșterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale cromograninei A (CgA) poate interfera cu investigațiile pentru tumorile neuroendocrine. Pentru a evita această interferență, tratamentul cu omeprazol trebuie oprit temporar, pentru cel puțin cinci zile înainte de evaluarea CgA (vezi pct. 5.1). Dacă, după evaluarea inițială, valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA și gastrinei nu revin la valorile din intervalul de referință, trebuie repetate evaluările la 14 zile de la întreruperea tratamentului cu inhibitor de pompă de protoni.

Similar tuturor tratamentelor de lungă durată, mai ales când perioada de tratament depășește durata de 1 an, pacienții trebuie monitorizați periodic.

Acest medicament conține mai puțin de 1 mmol (23 mg) de sodiu pe flacon, adică practic “nu conține sodiu”.

Scăderea acidității intragastrice în timpul tratamentului cu omeprazol poate crește sau scădea absorbția substanțelor active cu absorbție dependentă de pH-ul gastric.

Concentrațiile plasmatice de nelfinavir și atazanavir sunt scăzute în cazul administrării concomitente cu omeprazol.

Administrarea concomitentă de omeprazol și nelfinavir este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) a redus expunerea medie la nelfinavir cu aproximativ 40% , iar expunerea medie la metabolitul activ farmacologic M8 a fost redusă cu aproximativ 75-90%. Interacţiunea poate implica şi inhibarea CYP2C19.

Nu se recomandă administrarea concomitentă de omeprazol cu atazanavir (vezi pct. 4.4). Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) şi atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg la voluntarii sănătoşi a dus la scăderea cu 75% a expunerii la atazanavir. Creşterea dozei de atazanavir la 400 mg nu a compensat impactul omeprazolului asupra expunerii la atazanavir. Administrarea concomitentă de omeprazol (20 mg o dată pe zi) cu atazanavir 400 mg/ritonavir 100 mg la voluntarii sănătoşi a dus la scăderea cu aproximativ 30% a expunerii la atazanavir, comparativ cu atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg o dată pe zi.

Tratamentul concomitent cu omeprazol (20 mg pe zi) şi digoxină la subiecţii sănătoşi a dus la creşterea cu 10% a biodisponibilităţii digoxinei. Rareori, s-a raportat toxicitatea digoxinei. Cu toate acestea, este necesară precauţie când se administrează omeprazol în doze mari la pacienţii vârstnici. Monitorizarea tratamentului cu digoxină trebuie luată în considerare.

Rezultatele studiilor efectuate la subiecți sănătoși au arătat o interacțiune farmacocinetică (FC)/farmacodinamică (FD) între clopidogrel (300 mg doză de încărcare/75 mg doză zilnică de întreținere) și omeprazol (80 mg pe zi p.o.), rezultând o reducere a expunerii la metabolitul activ al clopidogrelului cu o medie de 46% și o scădere maximă a inhibării agregării plachetare (ADP indusă), cu o medie de 16 % .

Date contradictorii despre implicaţiile clinice ale interacţiunii FC/FD în termeni de evenimente cardiovasculare majore au fost raportate din studii observaţionale şi clinice. Ca măsură de precauție, utilizarea concomitentă de omeprazol și clopidogrel trebuie descurajată (vezi pct. 4.4).

Absorbţia de posaconazol, erlotinib, ketoconazol şi itraconazol este redusă semnificativ şi astfel eficacitatea clinică poate fi afectată. Utilizarea concomitentă de posaconazol şi erlotinib trebuie evitată.

Substanţe active metabolizate de CYP2C19

Omeprazolul este un inhibitor moderat al CYP2C19, principala enzimă care metabolizează omeprazolul.

Astfel, metabolismul substanţelor active administrate concomitent, metabolizate tot de către CYP2C19, poate fi scăzut şi expunerea sistemică la aceste substanţe poate fi crescută. Exemple de astfel de medicamente sunt R-warfarină şi alţi antagonişti ai vitaminei K, cilostazol, diazepam şi fenitoină.

Omeprazolul, administrat în doze de 40 mg la voluntarii sănătoşi într-un studiu încrucişat, a determinat creşterea Cmax şi ASC pentru cilostazol cu 18% şi, respectiv, 26%, iar pentru unul dintre metaboliţii săi activi cu 29% şi, respectiv 69%.

Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de fenitoină în primele două săptămâni după iniţierea tratamentului cu omeprazol şi, dacă se ajustează doza de fenitoină, este necesară monitorizarea şi o altă ajustare a dozei la terminarea tratamentului cu omeprazol.

Administrarea concomitentă de omeprazol cu saquinavir/ritonavir a dus la creşterea concentraţiilor plasmatice cu aproximativ 70% în cazul saquinavirului, asociată cu o bună tolerabilitate la pacienţii infectaţi cu HIV.

S-a raportat că administrarea concomitentă de omeprazol creşte concentraţiile plasmatice de tacrolimus.

Este necesară instituirea unei monitorizări intense a concentraţiilor plasmatice de tacrolimus, precum şi a funcţiei renale (clearance-ul creatininei) şi, la nevoie, trebuie ajustată doza de tacrolimus.

La administrarea concomitentă cu inhibitori de pompă de protoni, s-a raportat creşterea concentraţiilor plasmatice ale metotrexatului la unii pacienţi. La administrarea de doze mari de metotrexat, poate fi necesar să fie luată în considerare o întrerupere temporară a administrării omeprazolului.

Efectele altor substanţe active asupra farmacocineticii omeprazolului

Deoarece omeprazolul este metabolizat de către CYP2C19 şi CYP3A4, substanţele active cunoscute că inhibă CYP2C19 sau CYP3A4 (cum ar fi claritromicina şi voriconazolul) pot duce la creşterea concentraţiilor plasmatice de omeprazol, prin scăderea ratei de metabolizare a omeprazolului. Tratamentul concomitent cu voriconazol a dus la creşterea de cel puţin 2 ori a expunerii la omeprazol. Deoarece dozele mari de omeprazol au fost bine tolerate în timpul utilizării concomitente, în general nu este necesară ajustarea dozei de omeprazol. Cu toate acestea, ajustarea dozei poate fi luată în considerare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi în cazul în care este indicat tratamentul de lungă durată.

Substanţele active cunoscute ca inductoare a CYP2C19 sau CYP3A4 sau ambele (cum ar fi rifampicina şi sunătoarea) pot duce la scăderea concentraţiilor plasmatice de omeprazol, prin creşterea ratei de metabolizare a omeprazolului.

Rezultatele din trei studii epidemiologice prospective (conținând mai mult de 1000 de rezultate) indică faptul că nu există reacții adverse ale omeprazolului asupra sarcinii sau asupra sănătății fătului/ nou-născutului. Omeprazolul poate fi utilizat în timpul sarcinii.

Omeprazolul se excretă în lapte, dar este puţin probabil să aibă vreo influenţă asupra copilului în cazul utilizării dozelor terapeutice.

Studiile la animale cu amestec racemic de omeprazol, administrat oral nu au indicat efecte asupra fertilităţii.

Este puțin probabil ca Omeprazol Rompharm 40 mg să afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pot să apară reacții adverse cum sunt amețeli sau tulburări vizuale (vezi pct. 4.8). Pacienții nu trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje dacă au astfel de reacții adverse.

Cele mai frecvente reacții adverse ( 1-10% dintre pacienți) sunt cefalee, dureri abdominale, constipație, diaree, flatulență și greață/vărsături.

În programul de studii clinice pentru omeprazol şi în cadrul experienţei după punerea pe piaţă au fost identificate sau suspectate următoarele reacţii adverse. Niciuna nu a depins de doză. Reacţiile adverse enumerate mai jos sunt clasificate în funcţie de frecvenţă şi de clasificarea pe aparate, sisteme şi organe.

Categoriile de frecvenţă sunt definite în funcţie de următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100); rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000); foarte rare (< 1/10000), necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile).

Clasificarea pe aparate, sisteme și Reacție adversă organe/frecvență

Rare: Leucopenie, trombocitopenie

Foarte rare: Agranulocitoză, pancitopenie

Rare: Reacții de hipersensibilizare, de exemplu, febră, angioedem și reacție anafilactică/șoc anafilactic

Tulburări metabolice și de nutriție

Rare: Hiponatremie

Cu frecvență necunoscută: Hipomagneziemie (vezi pct. 4.4); hipocalcemie*, hipopotasemie.

Mai puțin frecvente: Insomnie

Rare: Agitație, confuzie, depresie

Foarte rare: Agresivitate, halucinații

Frecvente: Cefalee

Mai puțin frecvente: Amețeli, parestezii, somnolență

Rare: Tulburări ale gustului

Rare: Vedere încețoșată

Mai puțin frecvente: Vertij

Rare: Bronhospasm

Frecvente: Durere abdominală, constipație, diaree, flatulență, greață/vărsături

Polipi ai glandelor fundice (benigni)

Rare: Xerostomie, stomatită, candidoză gastro-intestinală

Cu frecvență necunoscută: Colită microscopică

Mai puțin frecvente: Creșterea concentrației plasmatice a enzimelor hepatice

Rare: Hepatită însoțită sau nu de icter

Foarte rare: Insuficiență hepatică, encefalopatie la pacienții cu boală hepatică preexistentă

Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutant

Mai puțin frecvente: Dermatită, prurit, erupție cutanată tranzitorie, urticarie

Rare: Alopecie, fotosensibilitate

Foarte rare: Eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică (NET)

Cu frecvență necunoscută: Lupus eritematos cutanat subacut (vezi pct. 4.4)

Mai puțin frecvente: Fractură a șoldului, a încheieturii mâinii sau a coloanei vertebrale (vezi pct. 4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare)

Rare: Artralgii, mialgii

Foarte rare: Slăbiciune musculară

Rare: Nefrită tubulointerstițială (cu posibilă evoluție spre insuficiență renală)

Foarte rare: Ginecomastie

Mai puțin frecvente: Stare de rău, edeme periferice

Rare: Hipersudorație

*hipomagneziemia severă poate duce la hipocalcemie

A fost raportată afectarea ireversibilă a vederii în cazuri izolate de pacienţi în stare critică la care s-a administrat omeprazol sub formă de injecţie intravenoasă, mai ales în cazul dozelor mari, însă relaţia de cauzalitate nu a fost stabilită.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată direct la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

Informaţiile disponibile referitoare la efectele supradozajului cu omeprazol la om sunt limitate. În literatură sunt citate cazuri de ingestie de până la 560 mg, şi există raportări ocazionale de doze unice care au atins 2400 mg (de 120 de ori doza clinică recomandată uzual). În cazul supradozajului, s-au raportat greaţă, vărsături, ameţeli, dureri abdominale, diaree şi cefalee. În cazuri unice, s-au raportat şi apatie, depresie şi confuzie.

Simptomele descrise au fost tranzitorii, fără consecinţe grave. Rata de eliminare nu s-a modificat (cinetică de ordinul unu) la creşterea dozelor. Dacă este necesar, se recomandă tratament simptomatic.

În studii clinice au fost administrate intravenos doze de până la 270 mg într-o singură zi şi de până la 650 mg pe o perioadă de trei zile, fără vreo reacţie adversă legată de doză.

Grupa farmacoterapeutică: medicamente pentru tulburări de aciditate, inhibitori ai pompei de protoni codul ATC: A02BC01

Omeprazolul, un amestec racemic de doi enantiomeri, scade secreţia gastrică acidă, printr-un mecanism de acţiune foarte ţintit. Este un inhibitor specific al pompei de protoni din celula parietală.

Are acţiune rapidă şi oferă control prin inhibarea reversibilă a secreţiei gastrice acide în cazul administrării o dată pe zi.

Omeprazolul este o bază slabă şi este concentrat şi convertit în forma activă în mediul foarte acid din canaliculii intracelulari din celulele parietale, unde inhibă enzima ATP-aza H+/K+- pompa de protoni.

Acest efect asupra etapei finale a procesului de formare a secreţiei gastrice acide depinde de doză şi oferă o inhibare foarte eficientă atât a secreţiei acide bazale cât şi a celei stimulate, indiferent de stimul.

Toate efectele farmacodinamice observate pot fi explicate prin efectul omeprazolului asupra secreţiei acide.

Efectul asupra secreţiei gastrice acide

La om, administrarea intravenoasă a omeprazolului produce o inhibare dependentă de doză a secreţiei gastrice acide. Pentru a obţine imediat o reducere a acidităţii intragastrice, similară cu cea obţinută după administrarea repetată pe cale orală a unei doze de 20 mg, se recomandă o doză iniţială de 40 mg intravenos. Aceasta duce la o scădere imediată a acidităţii intragastrice şi o scădere medie pe 24 de ore de aproximativ 90%, atât pentru injecţia administrată intravenos cât şi pentru perfuzia administrată intravenos.

Inhibarea secreţiei acide este legată de aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) a omeprazolului şi nu de concentraţia plasmatică efectivă la un moment dat.

În cazul tratamentului cu omeprazol nu s-a observat fenomenul de tahifilaxie.

H. pylori se asociază cu boala ulceroasă peptică, incluzând ulcerul duodenal şi gastric. H. pylori este un factor major în apariţia gastritei.

H. pylori alături de sucul gastric acid reprezintă factorii majori ai apariţiei bolii peptice ulceroase.

H. pylori este un factor major în apariţia gastritei atrofice care se asociază cu un risc crescut de apariţie a cancerului gastric.

Eradicarea H. pylori cu omeprazol şi antibiotice se asociază cu rate mari de vindecare şi cu remisiune pe termen lung a ulcerelor peptice.

În timpul tratamentului de lungă durată s-a raportat o uşoară creştere a incidenţei chisturilor glandulare gastrice. Aceste modificări reprezintă o consecinţă fiziologică a inhibării accentuate a secreţiei acide, sunt benigne şi par să fie reversibile.

Scăderea acidităţii gastrice prin orice mijloc, inclusiv prin inhibitorii pompei de protoni, creşte numărul de bacterii din stomac, bacterii prezente în mod normal în tractul gastro-intestinal. Tratamentul cu medicamente ce scad aciditatea gastrică poate duce la o creştere uşoară a riscului de infecţii gastrointestinale cu bacterii precum Salmonella şi Campylobacter și, la pacienții spitalizați, posibil cu

Clostridium difficile.

Pe durata tratamentului cu medicamente antisecretorii, concentraţia plasmatică a gastrinei crește, ca reacție la secreția scăzută de acid gastric. Valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA cresc și ca urmare a acidității gastrice scăzute. Valoarea crescută a concentraţiilor plasmatice ale CgA poate interfera cu investigațiile pentru tumorile neuroendocrine. Dovezile publicate disponibile sugerează că tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni trebuie întrerupt cu 5 zile până la 2 săptămâni înainte de evaluările CgA.

Astfel, valorile CgA fals crescute ca urmare a tratamentului cu IPP au posibilitatea să revină la valorile din intervalul de referință. Pe parcursul tratamentului de lungă durată cu omeprazol s-a observat în cazul unor pacienţi (atât copii cât şi adulţi) o creştere a numărului de celule ECL posibil asociată cu creşterea nivelului gastrinei serice.

Volumul aparent de distribuţie la subiecţi sănătoşi este de aproximativ 0,3 l/kg. Omeprazolul se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 97%.

Omeprazolul este metabolizat complet de către citocromul P450 (CYP). Cea mai mare parte din metabolizarea sa este dependentă de CYP2C19 exprimată polimorfic, responsabilă de formarea hidroxiomeprazolului, principalul metabolit din plasmă. Restul este dependentă de o altă izoformă specifică, CYP3A4, responsabilă de formarea omeprazol sulfonei. Ca urmare a afinităţii crescute a omeprazolului pentru CYP2C19, este posibilă o inhibare competitivă şi interacţiuni metabolice intermedicamentoase cu alte substraturi ale CYP2C19. Cu toate acestea, din cauza afinităţii scăzute pentru

CYP3A4, omeprazolul nu are potenţial de inhibare a metabolizării altor substraturi CYP3A4. În plus, omeprazolul nu are un efect inhibitor asupra principalelor enzime CYP.

La aproximativ 3% din populaţia caucaziană şi 15-20% din populaţia asiatică lipseşte o enzimă CYP2C19 funcţională, iar aceştia sunt denumiţi metabolizatori lenţi. La astfel de persoane, metabolizarea omeprazolului este catalizată în principal probabil de CYP3A4. După administrarea repetată o dată pe zi a 20 mg de omeprazol, ASC medie a fost de 5-10 ori mai mare la metabolizatorii lenţi comparativ cu subiecţii care prezintă o enzimă CYP2C19 funcţională (metabolizatori extensivi). De asemenea, media concentraţiilor plasmatice maxime a fost mai mare de 3-5 ori. Aceste rezultate nu au nicio importanţă pentru stabilirea dozei de omeprazol.

După o doză unică, clearance-ul plasmatic total este de aproximativ 30-40 l/oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică al omeprazolului este de obicei mai mic de o oră, atât după administrare unică cât şi după administrare repetată o dată pe zi. Între administrări omeprazolul se elimină complet din plasmă, fără a prezenta tendinţa de acumulare în cazul administrării o dată pe zi. Aproximativ 80% din doza de omeprazol se excretă sub formă de metaboliţi în urină, restul în fecale, în principal prin secreţie biliară.

ASC a omeprazolului creşte în cazul administrării repetate. Creşterea este dependentă de doză şi duce la o corelaţie non-lineară doză - ASC după administrare repetată. Această dependenţă de timp şi doză este datorată reducerii fenomenului de prim pasaj hepatic şi clearance-ului sistemic, determinate probabil de inhibarea enzimei CYP2C19 de către omeprazol şi/sau metaboliţii săi (de exemplu, sulfonă). Nu s-a găsit niciun metabolit care să aibă vreun efect asupra secreţiei gastrice acide.

Metabolizarea omeprazolului la pacienții cu disfuncție hepatică este afectată, ducând la creșterea ASC. Nu s-a evidențiat tendința omeprazolului de a se acumula în cazul administrării o dată pe zi.

Farmacocinetica omeprazolului, inclusiv biodisponibilitatea sistemică și rata de eliminare, este nemodificată la pacienții cu funcție renală scăzută.

Rata de metabolizare a omeprazolului este redusă într-o oarecare măsură la subiecții vârstnici (vârsta cuprinsă între 75-79 de ani).

În studiile efectuate pe toată durata vieţii la şobolanii trataţi cu omeprazol, au fost observate hiperplazia celulelor ECL gastrice şi tumori carcinoide. Aceste modificări reprezintă rezultatul hipergastrinemiei susţinute secundare inhibării secreţiei acide. Rezultate similare s-au obţinut după tratamentul cu antagonişti ai receptorului H2, cu inhibitori ai pompei de protoni şi după fundectomie parţială. De aceea, aceste modificări nu sunt efectul direct al vreunui medicament în sine.

Edetat disodic

Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepția celor menționate la pct. 6.6.

Înainte de deschidere: 2 ani

Reconstituirea soluției în flaconul cu pulbere:

Soluția reconstituită cu 5 ml soluție perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) sau cu 5 ml soluție perfuzabilă de glucoză 50 mg/ml (5%) trebuie diluată imediat.

Soluția diluată:

Stabilitatea chimică și fizică a soluției reconstituite și diluate a fost demonstrată pentru o perioadă de 12 ore la 25°C atunci când soluția reconstituită este diluată cu 100 ml soluție de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) și pentru o perioadă de 6 h la 25°C atunci când soluția reconstituită este diluată cu 100 ml soluție perfuzabilă de glucoză 50 mg/ml (5%).

Din punct de vedere microbiologic, cu excepția cazului în care metoda de deschidere/ reconstituire/ diluare exclude riscul de contaminare microbiană, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu se utilizează imediat, condițiile și timpul de păstrare înainte de utilizare sunt responsabilitatea utilizatorului.

A se păstra la temperaturi sub 25°C.

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

Pentru condițiile de păstrare ale medicamentului după reconstituire și diluare, vezi pct. 6.3.

Pulbere în flacon de sticlă incoloră, clasă hidrolitică I închis cu dop de culoare gri-închis, din cauciuc bromobutilic siliconic și capsă din aluminiu, cu disc alb din polipropilenă, detașabil.

Omeprazol Rompharm poate fi ambalat după cum urmează:

- Un flacon este ambalat într-o cutie de carton;

- 5 flacoane în folie de protecție din PVC/PET/PE ambalate într-o cutie de carton.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Întreg conţinutul flaconului trebuie dizolvat în aproximativ 5 ml şi apoi trebuie diluat imediat în 100 ml.

Trebuie utilizată soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) sau soluţie perfuzabilă de glucoză 50 mg/ml (5%). Stabilitatea omeprazolului este influenţată de pH-ul soluţiei perfuzabile şi, de aceea, pentru diluare nu trebuie utilizaţi alţi solvenţi sau alte cantităţi.

Preparare 1. Extrageţi cu o seringă 5 ml din soluţia perfuzabilă din flaconul sau punga de perfuzie de 100 ml.

2. Adăugaţi acest volum în flaconul cu pulberea de omeprazol, amestecaţi cu atenţie, asigurându-vă că s-a dizolvat tot omeprazolul.

3. Aspiraţi soluţia de omeprazol înapoi în seringă.

4. Transferaţi soluţia în flaconul sau punga de perfuzie.

5. Repetaţi paşii 1-4 pentru a vă asigura că toată cantitatea de omeprazol a fost transferată din flacon în flaconul sau punga de perfuzie.

Preparare alternativă pentru perfuziile din recipiente flexibile 1. Utilizaţi un ac de transfer cu capete duble şi fixaţi-l la perfuzorul flaconului de perfuzie. Conectaţi celălalt capăt al acului la flaconul cu pulberea de omeprazol.

2. Dizolvaţi omeprazolul prin pomparea repetată a soluţiei perfuzabile între flaconul de perfuzie şi flaconul cu omeprazol.

3. Asiguraţi-vă că s-a dizolvat toată cantitatea de omeprazol.

Soluţia perfuzabilă trebuie administrată în perfuzie intravenoasă timp de 20-30 de minute.

Soluția reconstituită are pH-ul de 9,5 până la 10,5 cu soluție perfuzabilă de glucoză, și de 10 până la 11 cu soluție perfuzabilă de clorură de sodiu 0,9%.

Soluția diluată are pH-ul de aproximativ 8,9 până la 9,5 cu soluție perfuzabilă de glucoză, și de 9,3 până la 10,3 cu soluție perfuzabilă de clorură de sodiu 0.9%.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

S.C. Rompharm Company S.R.L.

Str. Eroilor, nr.1A, Otopeni 075100, Jud. Ilfov

România

14620/2022/01-02

Data primei autorizări: August 2022

Octombrie 2024