OLANZAPINA AUROBINDO 20mg comprimate orodispersabile prospect medicament

Olanzapină Aurobindo 5 mg comprimate orodispersabile

Olanzapină Aurobindo 10 mg comprimate orodispersabile

Olanzapină Aurobindo 15 mg comprimate orodispersabile

Olanzapină Aurobindo 20 mg comprimate orodispersabile

Fiecare comprimat orodispersabil conţine olanzapină 5 mg.

Fiecare comprimat orodispersabil conţine olanzapină 10 mg.

Fiecare comprimat orodispersabil conţine olanzapină 15 mg.

Fiecare comprimat orodispersabil conţine olanzapină 20 mg.

Fiecare comprimat orodispersabil conţine aspartam 0,50 mg .

Fiecare comprimat orodispersabil conţine aspartam 1,00 mg .

15 mg

Fiecare comprimat orodispersabil conţine aspartam 1,50 mg .

20 mg

Fiecare comprimat orodispersabil conţine aspartam 2,00 mg .

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat orodispersabil.

Olanzapină Aurobindo 5 mg comprimate orodispersabile

De culoare galbenă, rotunde (cu diametrul de 5,7 mm) cu feţe plate și margini teşite, marcate cu “C” pe una dintre feţe şi cu '51” pe cealaltă faţă.

Olanzapină Aurobindo 10 mg comprimate orodispersabile

De culoare galbenă, rotunde (cu diametrul de 7 mm) cu feţe plate și margini teşite, marcate cu “C” pe una dintre feţe şi cu '52” pe cealaltă faţă.

Olanzapină Aurobindo 15 mg comprimate orodispersabile

De culoare galbenă, rotunde (cu diametrul de 8,2 mm) cu feţe plate și margini teşite, marcate cu “C” pe una dintre feţe şi cu '53” pe cealaltă faţă.

Olanzapină Aurobindo 20 mg comprimate orodispersabile

De culoare galbenă, rotunde (cu diametrul de 9 mm) cu feţe plate și margini teşite, marcate cu “C” pe una dintre feţe şi cu '54” pe cealaltă faţă.

Olanzapina este indicată pentru tratamentul schizofreniei.

Olanzapina este eficace în menţinerea ameliorărilor clinice în timpul tratamentului de întreţinere la pacienţii care au răspuns la tratamentul iniţial.

Olanzapina este indicată în tratamentul episoadelor maniacale moderate până la severe.

Olanzapina este indicată pentru prevenirea recurenţelor la pacienţii cu tulburări afective bipolare, al căror episod maniacal a răspuns la tratamentul cu olanzapină (vezi pct.5.1).

Schizofrenie: Doza iniţială de olanzapină recomandată este 10 mg/zi.

Episoade maniacale: Doza iniţială este 15 mg ca doză zilnică unică în monoterapie sau 10 mg pe zi în terapie asociată (vezi pct.5.1).

Prevenirea recurenţei în tulburările bipolare: Doza iniţială recomandată este 10 mg/zi. Pentru pacienţii la care s-a administrat olanzapină pentru tratamentul episodului maniacal, tratamentul de prevenire a recăderilor trebuie continuat cu aceeaşi doză. Dacă apare un nou episod maniacal, mixt sau depresiv, tratamentul cu olanzapină trebuie continuat (cu ajustarea dozelor dacă este necesar), cu tratament suplimentar pentru tratamentul tulburărilor de dispoziţie, în funcţie de indicaţiile clinice.

În timpul tratamentului schizofreniei, episodului maniacal şi prevenirii recurenţei din tulburarea bipolară, doza zilnică poate fi ulterior ajustată, în funcţie de starea clinică individuală într-un interval care variază între 5-20 mg/zi. O creştere a dozei mai mare decât doza iniţială recomandată este indicată numai după o reevaluare clinică corespunzătoare şi în general trebuie făcută la intervale care sa nu fie mai mici de 24 ore.

Olanzapina poate fi administrată independent de orarul meselor având în vedere că absorbţia nu este influenţată de alimente. La întreruperea tratamentului cu olanzapină trebuie luată în considerare scăderea treptată a dozei.

Comprimatele orodispersabile de Olanzapină Aurobindo trebuie introduse în gură, unde se vor dizolva rapid în salivă, astfel încât comprimatele pot fi înghiţite cu uşurinţă. Este dificil ca un comprimat orodispersabil să fie îndepărtat din gură în stare intactă. Deoarece comprimatele orodispersabile sunt fragile, ele trebuie administrate imediat după deschiderea blisterului. Alternativ, comprimatele pot fi dizolvate într-un pahar plin cu apă sau alte băuturi potrivite (suc de portocale, suc de mere, lapte sau cafea), chiar înainte de administrare.

Comprimatele orodispersabile de olanzapină sunt bioechivalente cu comprimatele de olanzapină, cu viteză şi grad de absorbţie similare. Au aceeaşi frecvenţă de administrare a dozei ca şi comprimatele de olanzapină. Comprimatele orodispersabile de olanzapină pot fi utilizate ca alternativă la comprimatele de olanzapină.

Nu este indicată administrarea de rutină a unei doze iniţiale mai mici (5 mg pe zi), dar aceasta trebuie luată în considerare pentru pacienţii cu vârstă de 65 ani şi peste, atunci când factorii clinici o justifică (vezi pct. 4.4).

Pentru astfel de pacienţi trebuie avută în vedere o doză iniţială mai mică (5 mg). În cazuri de insuficienţă hepatică moderată (ciroză, clasa Child-Pugh A sau B), doza de început trebuie să fie 5 mg şi poate fi crescută numai cu prudenţă.

Nu este necesar ca doza iniţială şi intervalul dintre doze să fie modificate de rutină la nefumători, comparativ cu fumători. Metabolismul olanzapinei poate fi modificat din cauza fumatului. Se recomandă monitorizarea clinică și dacă este necesar o creștere a dozei de olanzapină (a se vedea cap.

4.5)

În cazul în care este prezent mai mult de un singur factor care ar putea determina metabolizarea mai lentă a medicamentului (sexul feminin, vârstă înaintată, nefumător), trebuie luată în considerare posibilitatea scăderii dozei iniţiale. Când este indicată creşterea dozei la astfel de pacienţi, aceasta trebuie să se facă cu prudenţă.

În cazurile în care se consideră necesară creşterea dozei cu 2,5 mg, trebuie utilizate comprimate filmate de 2,5 mg olanzapină. (vezi pct.4.5 şi pct.5.2).

Nu se recomandă utilizarea olanzapinei la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, din cauza lipsei informaţiilor privind siguranţa şi eficacitatea. În studiile clinice de scurtă durată la pacienţii adolescenţi, s-a raportat o magnitudine mai mare a creşterii în greutate, a alterării lipidelor şi prolactinei, comparativ cu studiile la pacienţii adulţi (vezi pct. 4.4, pct. 4.8, 5.1 și pct. 5.2).

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1 .Pacienţi cu risc cunoscut de glaucom cu unghi îngust.

În timpul tratamentului antipsihotic, ameliorarea stării clinice a pacientului poate să necesite câteva zile până la câteva săptămâni. Pe durata acestei perioade, pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie.

Psihoză asociată demenţei şi/sau alte tulburări de comportament

Olanzapina nu este recomandată pentru utilizare la pacienţii cu psihoză asociată demenței și/sau tulburărilor de comportament, deoarece s-a raportat creşterea mortalităţii şi a riscului de accident vascular cerebral. În studiile clinice controlate cu placebo (cu durata de 6-12 săptămâni), la pacienţi vârstnici (vârstă medie de 78 ani) cu psihoză asociată demenţei şi/sau tulburări de comportament asociate demenţei, incidenţa deceselor a fost de două ori mai mare la pacienţii trataţi cu olanzapină comparativ cu pacienţii la care s-a administrat placebo (3,5% faţă de respectiv 1,5%). Incidenţa mai mare a deceselor nu a fost asociată cu doza de olanzapină (doza medie zilnică 4,4 mg) sau durata tratamentului. Factorii de risc care pot predispune acest grup de pacienţi la creşterea mortalităţii includ vârsta > 65 ani, disfagia, sedarea, malnutriţia şi deshidratarea, afecţiunile pulmonare (de exemplu pneumonie cu sau fără aspiraţie) sau utilizarea concomitentă de benzodiazepine. Cu toate acestea, incidenţa deceselor a fost mai mare la pacienţii trataţi cu olanzapină decât la cei cărora s-a administrat placebo independent de aceşti factori de risc.

În aceleaşi studii clinice, au fost raportate evenimente adverse cerebrovasculare (EACV de exemplu accident vascular cerebral, accident ischemic tranzitor), inclusiv decese. S-a înregistrat o creştere de 3 ori a EACV la pacienţii trataţi cu olanzapină comparativ cu pacienţii la care s-a administrat placebo (1,3% faţă de respectiv 0,4%). Toţi pacienţii trataţi cu olanzapină sau cărora li s-a administrat placebo, care au prezentat evenimente adverse cerebrovasculare, au avut factori de risc preexistenţi.

Vârsta > 75 ani şi demenţa de tip vascular/mixt au fost identificaţi ca factori de risc asociaţi tratamentului cu olanzapină pentru apariţia EACV. În aceste studii nu a fost stabilită eficacitatea olanzapinei.

Boală Parkinson

Nu este recomandată utilizarea asocierii olanzapinei cu agonişti dopaminergici în tratamentul psihozelor la pacienţi cu boală Parkinson. În studii clinice, s-a raportat foarte frecvent şi cu o frecvența mai mare decât a utilizării placebo agravarea simptomatologiei parkinsoniene şi a halucinaţiilor (vezi pct.4.8) şi olanzapina nu a fost eficace in comparație cu placebo în tratamentul problemelor psihotice.

În aceste studii, a fost necesar ca iniţial pacienţii să fie stabili la cea mai mică doză eficace de medicamente antiparkinsoniene (agonişti dopaminergici) şi să rămână pe aceeaşi medicaţie şi aceleaşi doze pentru tratamentul bolii Parkinson pe parcursul studiului. Olanzapina s-a administrat iniţial în doze de 2,5 mg/zi şi a fost crescut treptat până la maxim 15 mg/zi pe baza aprecierii făcute de investigator.

SNM este o afecţiune care poate pune în pericol viaţa asociată cu medicaţia antipsihotică. Au fost raportări rare de cazuri cu SNM asociat cu olanzapina. Manifestările clinice ale SNM sunt:

hiperpirexie, rigiditate musculară, alterarea statusului mental şi dovezi de instabilitate a sistemului nervos vegetativ (puls sau tensiune arterială neregulate, tahicardie, diaforeză şi aritmii cardiace). Alte semne pot include creşterea concentraţiilor creatininfosfokinazei, mioglobinurie (rabdomioliză) şi insuficienţă renală acută. Dacă pacientul dezvoltă semne şi simptome de SNM, sau prezintă hipertermie inexplicabilă fără alte manifestări clinice de SNM, trebuie întreruptă administrarea tuturor medicamntelor antipsihotice inclusiv a olanzapinei.

Mai puțin frecvent, s-au raportat hiperglicemie şi/sau apariţia sau agravarea diabetului zaharat, asociate ocazional cu cetoacidoză sau comă, incluzând unele cazuri letale (vezi pct. 4.8). În unele cazuri, s-a raportat o creştere anterioară a greutăţii corporale care poate fi un factor predispozant.

Se recomandă o monitorizare clinică adecvată, în concordanţă cu ghidurile privind utilizarea medicamentelor antipsiotice, de exemplu măsurarea glicemiei la iniţierea terapiei, la 12 săptămâni de la iniţiere şi apoi anual.

Pacienţii trataţi cu oricare medicament antipsihotic, inclusiv olanzapină, trebuie monitorizaţi pentru apariţia semnelor şi simptomelor de hiperglicemie (de exemplu polidipsie, poliurie, polifagie şi stare de slăbiciune), iar pacienţii cu diabet zaharat şi pacienţii cu factori de risc pentru apariţia diabetului zaharat trebuie monitorizaţi regulat pentru detectarea modificărilor glicemiei. Greutatea corporală trebuie monitorizată cu regularitate, de exemplu la iniţierea tratamentului, la 4, 8 şi 12 săptămâni după iniţierea tratamentului şi apoi trimestrial.

În studii clinice placebo controlate s-au observat alterări nedorite ale profilului lipidic la pacienţii trataţi cu olanzapină (vezi pct. 4.8). Alterările profilului lipidic trebuie tratate corespunzător din punct de vedere clinic, în special la pacienţii cu dislipidemii şi la pacienţii cu factori de risc pentru apariţia tulburărilor profilului lipidic. Pacienţii trataţi cu oricare din medicamentele antipsihotice, inclusiv olanzapina, trebuie monitorizaţi regulat pentru evaluarea concentraţiei plasmatice a lipidelor, în concordanţă cu ghidurile privind utilizarea medicamentelor antipsihotice, de exemplu la iniţierea terapiei, la 12 săptămâni de la iniţierea tratamentului cu olanzapină şi apoi la fiecare 5 ani.

Având în vedere că olanzapina a demonstrat activitate anticolinergică in vitro, experienţa din studiile clinice a evidenţiat o frecvenţă mică a evenimentelor legate de această activitate. Cu toate acestea, având în vedere că experienţa clinică cu olanzapină la pacienţii cu afecţiuni concomitente este limitată, se recomandă prudenţă la prescrierea pentru pacienţi cu hipertrofie de prostată sau ileus paralitic şi afecţiuni înrudite.

Funcţie hepatică

S-au constatat frecvent creşteri tranzitorii, asimptomatice, ale concentraţiilor serice ale transaminazelor hepatice, alanintransferaza (ALT), aspartattransferaza (AST), în special la începutul tratamentului. Este necesară prudenţă și trebuie instituită monitorizarea la pacienţii cu ALT şi/sau AST crescute, la pacienţii cu semne şi simptome de insuficienţă hepatică, la pacienţii cu afecţiuni preexistente asociate cu o rezervă funcţională hepatică limitată şi la pacienţii trataţi cu medicamente cu potenţial hepatotoxic. În cazurile în care s-a diagnosticat hepatita (incluzând afectări hepatocelulare, de colestază sau prin mecanism mixt), tratamentul cu olanzapină trebuie întrerupt.

Este necesară prudenţă la pacienţii cu valori scăzute ale numărului de leucocite şi/sau neutrofile, indiferent de cauză, la pacienţii trataţi cu medicamente cunoscute că determină neutropenie, la pacienţii cu antecedente de deprimare/toxicitate medulară iatrogenă, la pacienţii cu deprimare medulară determinată de boli concomitente, de radioterapie sau de chimioterapie şi la pacienţii cu afecţiuni cu hipereozinofilie sau cu boli mieloproliferative. S-a raportat frecvent neutropenie când olanzapina s-a administrat concomitent cu valproat (vezi pct. 4.8).

Când administrarea olanzapinei a fost întreruptă brusc, s-au raportat foarte rar (>0,01% și<0,01%) simptome acute, cum sunt transpiraţii, insomnie, tremor, anxietate, greaţă sau vărsături.

Interval QT

În studiile clinice, la pacienţii trataţi cu olanzapină, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo prelungirea semnificativă din punct de vedere clinic a intervalului QTc (corecţia QT Fridericia [QTcF] ≥ 500 milisecunde [msec] în orice moment după evaluarea iniţială la pacienţi cu valori iniţiale ale

QTcF bazal <500 msec) a fost mai puţin frecventă (0,1% până la 1%), fără diferenţe semnificative asupra evenimentelor cardiace asociate. Cu toate acestea, este necesară prudenţă când olanzapina este prescrisă în asociere cu medicamente cunoscute pentru prelungirea intervalului QTc, în special la pacienţii vârstnici, la pacienţii cu sindrom QT prelungit congenital, cu insuficienţă cardiacă congestivă, hipertrofie cardiacă, hipokaliemie sau hipomagneziemie.

S-au raportat cazuri foarte rare (≥ 0.1% şi <0,01%) de asociere temporală a tratamentului cu olanzapină cu tromboembolism venos. Nu s-a stabilit o relaţie de cauzalitate între apariţia tromboembolismului venos şi tratamentul cu olanzapină. Cu toate acestea, având în vedere că pacienţii cu schizofrenie prezintă des factori de risc dobândiţi pentru tromboembolism venos (TEV), trebuie identificaţi toţi factorii de risc posibili de TEV, de exemplu imobilizarea pacienţilor şi trebuie luate măsurile preventive necesare.

Datorită efectelor primare ale olanzapinei asupra SNC, este necesară prudenţă când medicamentul este administrat în asociere cu alte medicamente cu acţiune centrală sau cu alcool etilic. Deoarece prezintă antagonism dopaminergic in vitro, olanzapina poate să antagonizeze efectele agoniştilor dopaminergici direcţi sau indirecţi.

Olanzapina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de convulsii sau la cei expuşi unor factori care pot să scadă pragul convulsivant. La pacienţii trataţi cu olanzapină s-a raportat mai puțin frecvent apariţia convulsiilor. În majoritatea acestor cazuri s-au raportat convulsii sau factori de risc pentru convulsii în antecedente.

În studii comparative, cu durata de un an sau mai puţin, olanzapina s-a asociat cu o frecvenţă statistic semnificativă mai mică a diskineziei iatrogene. Cu toate acestea, riscul de diskinezie tardivă creşte odată cu expunerea de lungă durată şi, în consecinţă, dacă la un pacient tratat cu olanzapină apar semne sau simptome de diskinezie tardivă, trebuie luată în considerare reducerea dozei sau întreruperea tratamentului. Este posibil ca aceste simptome să se agraveze în timp sau chiar să apară după întreruperea tratamentului.

În studiile clinice cu olanzapină la pacienţii vârstnici s-a observat rar hipotensiune arterială ortostatică.

Se recomandă măsurarea periodică a tensiunii arteriale la pacienţii cu vârsta peste 65 de ani.

Moarte subită de cauză cardiacă

În raportările de după punerea pe piaţă a olanzapinei, au fost raportate cazuri de moarte subită de cauză cardiacă la pacienţi trataţi cu olanzapină. Într-un studiu observaţional retrospectiv tip cohortă, riscul de moarte subită de cauză cardiacă la pacienţii trataţi cu olanzapină a fost aproximativ dublu faţă de riscul pacienţilor care nu utilizau antipsihotice. În studiu, riscul în cazul olanzapinei a fost comparabil cu riscul în cazul utilizării antipsihoticelor atipice incluse în analiza globală.

Olanzapina nu este indicată pentru a fi utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor. Studiile la pacienţi cu vârsta între 13 şi 17 ani au evidenţiat diverse reacţii adverse, incluzând creştere în greutate, modificări ale parametrilor metabolici şi creşteri ale prolactinemiei (vezi pct. 4.8 și pct. 5.1).

Fenilalanină: comprimate orodispersabile de Olanzapină Aurobindo conţin aspartam, care este o sursă de fenilalanină. Poate fi dăunător pentru persoanele cu fenilcetonurie.

Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.

Deoarece olanzapina este metabolizată de CYP1A2, substanţele care pot să inducă sau să inhibe specific această izoenzimă pot afecta farmacocinetica olanzapinei.

Metabolizarea olanzapinei poate fi indusă de fumat şi de carbamazepină, putând duce la reducerea concentraţiilor de olanzapină. S-a observat numai o creştere uşoară până la moderată a clearance-ului olanzapinei. Consecinţele clinice sunt, probabil, limitate, dar se recomandă monitorizare clinică şi, dacă este necesar, trebuie luată în considerare o creştere a dozelor de olanzapină (vezi pct. 4.2).

Inhibarea CYP1A2

Fluvoxamina, un inhibitor specific al CYP1A2, s-a dovedit a fi un inhibitor semnificativ al metabolizării olanzapinei. Creşterea medie a Cmax pentru olanzapină după administrarea de fluvoxamină a fost 54% la femeile nefumătoare şi 77% la bărbaţii fumători. Creşterea medie a ASC a olanzapinei a fost 52% şi respectiv 108%. Trebuie avută în vedere o doză iniţială de olanzapină mai mică la pacienţii care utilizează fluvoxamină sau orice inhibitor CYP1A2, cum ar fi ciprofloxacina. O reducere a dozei de olanzapină trebuie avută în vedere dacă este iniţiat tratamentul cu un inhibitor

CYP1A2.

Scăderea biodisponibilităţii

Cărbunele activat reduce biodisponibilitatea olanzapinei administrată pe cale orală de la 50% până la 60% şi trebuie administrat cu cel puţin 2 ore înainte sau după olanzapină.

S-a constatat că fluoxetina (un inhibitor CYP2D6), dozele unice de antiacide (aluminiu, magneziu) sau cimetidina nu au afectat semnificativ farmacocinetica olanzapinei.

Capacitatea olanzapinei de a influenţa alte medicamente

Olanzapina poate antagoniza efectele directe şi indirecte ale agoniştilor dopaminergici

Olanzapina nu inhibă in vitro izoenzimele principale din CYP450 (exemplu 1A2, 2D6, 2C9, 2C19, 3A4). Prin urmare, nu sunt de aşteptat anumite interacţiuni aşa cum s-a verificat prin studii in vivo în care s-a constatat că nu a fost influenţat metabolismul următoarelor substanţe active: antidepresive triciclice (reprezentând în principal calea CYP2D6), warfarină (CYP2C9), teofilină (CYP1A2) sau diazepam (CYP3A4 şi 2C19).

S-a remarcat că olanzapina nu interacţionează cu litiu sau biperiden în cazul administrării concomitente cu unul dintre acestea.

Monitorizarea terapeutică a concentraţiilor plasmatice de valproat nu au evidenţiat că ar fi necesară modificarea dozelor de valproat după introducerea asocierii cu olanzapină.

Este necesară prudenţă la pacienţii care consumă băuturi alcoolice sau primesc tratament cu medicamente care pot determina deprimarea sistemului nervos central.

Utilizarea concomitentă de olanzapină cu medicamente antiparkinsoniene, la pacienţi cu boală

Parkinson şi demenţă nu este recomandată (vezi pct. 4.4).

Interval QTc

Este necesară prudenţă dacă olanzapina este administrată concomitent cu medicamente cunoscute că determină prelungirea intervalului QTc (vezi pct. 4.4).

Nu există studii adecvate bine controlate la gravide. Pacientelor trebuie să li se recomande să-şi anunţe medicul dacă rămân sau intenţionează să rămână gravide în cursul tratamentului cu olanzapină. Cu toate acestea, deoarece experienţa la om este limitată, olanzapina nu trebuie folosită în timpul sarcinii decât dacă beneficiul potenţial justifică riscul potenţial pentru făt.

Copii nou-născuți expuși la medicamente antipsihotice (inclusiv olanzapină) în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină au risc de reacții adverse, incluzând simptome extrapiramidale și/sau de întrerupere, care pot varia după naștere din punct de vedere al severității și duratei. S-au raportat agitație, hipertonie, hipotonie, tremor, somnolență, insuficiență respiratorie sau tulburări de alimentare.

Prin urmare, nou-născuții trebuie monitorizați cu atenție.

Într-un studiu la femei sănătoase care alăptau, olanzapina s-a excretat în lapte. Expunerea medie a sugarului (mg/kg) reflectată prin concentraţia la starea de echilibru a fost estimată la 1,8% din doza de olanzapină prezentă în cazul mamei (mg/kg).

Pacientelor trebuie să li se recomande să nu alăpteze în timpul tratamentului cu olanzapină.

Efectele asupra fertilității sunt necunoscute (a se vedea cap. 5.3 pentru informații preclinice)

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Deoarece olanzapina poate produce somnolenţă şi ameţeli, pacienţii trebuie să fie prudenţi în cazul folosirii utilajelor sau vehiculelor cu motor.

Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent (observate la ≥ 1% dintre pacienţi) în studii clinice asociate cu utilizarea olanzapinei au fost somnolenţă, creştere ponderală, eozinofilie, creşteri ale concentraţiilor prolactinei, colesterolului, glucozei şi trigliceridelor, leucopenie, neutropenie (vezi pct.

4.4), glicozurie, creşterea apetitului alimentar, ameţeli, acatizie, parkinsonism (vezi pct. 4.4), diskinezie, hipotensiune arterială ortostatică, efecte anticolinergice, creşteri tranzitorii asimptomatice ale concentraţiilor serice ale transaminazelor hepatice (vezi pct. 4.4), erupţie cutanată tranzitorie, astenie, fatigabilitate, febră, atralgie, fosfatază alcalină crescută, gamma glutamil transferază crescută, acidul uric crescut, creatin fosfokinază crescută şi edeme.

Următorul tabel prezintă reacţiile adverse şi modificări ale investigaţiilor diagnostice remarcate în raportările spontane şi în timpul studiilor clinice. Frecvenţa evenimentelor menţionate este definită după cum urmează: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000) şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Foarte Frecvente Mai puţin Rare Cu frecvenţă frecvente frecvente necunoscută

Tulburări hematologice şi limfatice Eozinofilie Leucopenie Trombocitopenie11

Leucopenie10 Neutropenie

Neutropenie10

Tulburări ale sistemului imunitar Hipersensibilitate11

Creştere Valori crescute ale Apariţia sau Hipotermie12 ponderală¹ colesterolului2,3 exacerbarea

Valori crescute ale diabetului glicemiei4 zaharat asociat

Valori crescute ale ocazional cu trigliceridelor2,5 cetoacidoză sau

Glucozurie comă, incluzând

Creştere a apetitului unele cazuri letale alimentar (vezi pct. 4.4)11

Somnolenţă Ameţeli Convulsii, care în Sindrom

Acatizie6 cele mai multe neuroleptic malign

Parkinsonism6 cazuri au fost (vezi pct. 4.4)12

Diskinezie6 raportate la cei care Simptome aveau antecedente determinate de de convulsii sau întreruperea factori de risc tratamentului7,12 pentru apariţia convulsiilor

Distonie (incluzând mişcări oculogire)11

Diskinezie tardivă11

Amnezie11

Dizartrie

Sindromul picioarelor nesigure

Tulburări respiratorii, toracice și mediastinale Epistaxis9

Tulburări cardiace Bradicardie Tahicardie

Prelungirea fibrilație intervalului QTc ventriculară (vezi pct. 4.4) /fibrilatie, Moarte subită11 (vezi pct. 4.4)

Hipotensiun Tromboembolism e arterială (incluzând

Ortostatică10 embolism pulmonar şi tromboză venoasă profundă) (vezi pct.

4.4)

Tulburări gastro-intestinale Efecte Distensie Pancreatită11 anticolinergice abdominală9 uşoare, tranzitorii, incluzând constipaţie şi xerostomie

Tulburări hepatobiliare Creşteri tranzitorii, Hepatită (incluzând asimptomatice ale forme cu afectare valorilor serice ale hepatocelulară, transaminazelor colestază sau hepatice (ALT, mecanism mixt)11

AST), în special la iniţierea tratamentului (vezi pct. 4.4)

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Erupţie cutanată Reacţii de Reacții tranzitorie fotosensibilizare Medicamentoas

Alopecie e cu Eosinofilie și Simptome

Sistemice (DRESS)

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Artralgii9 Rabdomioliză11

Tulburări renale şi ale căilor urinare Incontinenţă urinară, retenţie urinară

Inițierea ezitantă a micțiunii11

Tulburări ale aparatului genital şi sânului Disfuncţie erectilă la Amenoree Priapism12 barbat Mărirea sânilor

Libidou scăzut la Galactoree la femei bărbaţi şi femei Ginecomastie/Mărirea de volum sânilor la bărbaţi

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Astenie

Edeme

Febră10

Concentraţii Creştere a valorilor Creştere a valorilor plasmatice fosfatazei alcaline10 bilirubinei totale crescute ale Creșterea valorilor prolactinei8 creatinfosfokinazei1

Creșterea Gamma

Glutamil transferazei10

Creșterea acidului uric10

Afecțiuni în legătură cu sarcina, perioada puerperală și perinatală Sindrom de întrerupere la nou-născut (vezi pct. 4.6) 1 Creşterea ponderală clinic semnificativă a fost observată la toate categoriile de Indici de Masă

Corporală (IMC) faţă de valorile iniţiale. După tratament de scurtă durată (durată medie de 47 zile), creşterea poderală cu ≥ 7% faţă de greutatea corporală iniţială a fost foarte frecventă (22,2%), creşterea cu ≥ 15% a fost frecventă (4,2%) şi cea cu ≥ 25% a fost mai puţin frecventă (0,8%).

Creşterea ponderală cu ≥ 7%, ≥ 15% şi ≥ 25% faţă greutatea corporală iniţială a fost observată foarte frecvent (64,4%, 31,7% şi respectiv 12,3%) la pacienţii trataţi pe termen lung cel puţin 48 săptămâni).

2Creşterile medii ale valorii lipidelor în condiţii de repaus alimentar (colesterol total, LDL-colesterol şi trigliceride) au fost mai mari la pacienţii care nu au prezentat modificări iniţiale ale valorilor lipemiei.

3 Observată pentru valori iniţiale normale în condiţii de repaus alimentar (< 5,17 mmol/l) care au crescut până la valori mari (≥ 6,2 mmol/l). Modificările valorilor colesterolului total în condiţii de repaus alimentar de la valori iniţiale limită (≥ 5,17 - < 6,2 mmol) la valori crescute (≥ 6,2 mmol) au fost foarte frecvente.

4 Observată pentru valori iniţiale normale ale glicemiei în condiţii de repaus alimentar (< 5,56 mmol/l) care au atins valori crescute ( ≥ 7 mmol/l). Modificările glicemiei iniţiale în condiţii de repaus alimentar de la valori la limită (≥ 5,56 - < 7 mmol/l) la valori crescute (≥ 7 mmol/l) au fost foarte frecvente.

5 Observată pentru valori iniţiale normale în condiţii de repaus alimentar (< 1,69 mmol/l) care au atins valori crescute (≥ 2,26 mmol/l). Au fost foarte frecvente modificările valorilor iniţiale ale trigliceridelor în condiţii de repaus alimentar, de la valori limită (≥ 1,69 mmol/l - < 2,26 mmol/l) la valori mari (≥ 2,26 mmol/l).

6 În studiile clinice, incidenţa parkinsonismului şi a distoniei la pacienţii trataţi cu olanzapină a fost mai mare numeric, dar nu a fost statistic semnificativ diferită faţă de placebo. Pacienţii trataţi cu olanzapină au prezentat o incidenţă mai mică a parkinsonismului, acatiziei şi distoniei, comparativ cu cei trataţi cu doze progresive de haloperidol. În absenţa unor informaţii detaliate privind antecedentele individuale preexistente de tulburări motorii extrapiramidale acute şi tardive, în prezent nu se poate concluziona că olanzapina produce mai puţin diskinezie tardivă şi/sau alte sindroame extrapiramidale tardive.

7 Simptome acute, cum sunt transpiraţia, insomnia, tremorul, anxietatea, greaţa şi vărsăturile au fost raportate când tratamentul cu olanzapină a fost întrerupt brusc.

8În studii clinice cu durata de până la 12 săptămâni, valorile prolactinemiei au depăşit limita superioară a valorilor normale la aproximativ 30% din pacienţii trataţi cu olanzapină care au avut la momentul iniţial valori normale ale prolactinemiei. La majoritatea acestor pacienţi creşterea a fost în general uşoară şi a rămas sub dublul valorii limitei superioare a valorilor normale.

9Eveniment advers identificat în studiile clinice în Baza de Date Integrată de Olanzapină.

10Conform evaluării valorilor măsurate în studiile clinice din Baza de Date Integrată de Olanzapină.

11Eveniment advers identificat într-o raportare spontană, de după punerea pe piaţă, cu frecvenţa determinată utilizând Baza de Date Integrată de Olanzapină.

12Eveniment advers identificat într-o raportare spontană, de după punerea pe piaţă, cu frecvenţa estimată la limita superioară a intervalului de încredere de 95% utilizând Baza de Date Integrată de

Olanzapină.

Expunere de lungă durată (cel puţin 48 săptămâni)

Proporţia pacienţilor care au prezentat modificări nedorite, semnificative clinic în ceea ce priveşte creşterea ponderală, glicemia, raportul colesterol total/LDL/HDL sau trigliceridele, a crescut de-a lungul timpului. La pacienţii adulţi care au încheiat o perioada de tratament de 9-12 luni, rata de creştere a valorilor medii ale glicemiei s-a încetinit după aproximativ 6 luni.

Informaţii suplimentare privind grupele speciale de pacienţi

În studii clinice la pacienţi vârstnici cu demenţă, tratamentul cu olanzapină a fost asociat cu o incidenţă mai mare a deceselor şi a evenimentelor adverse cerebrovasculare, comparativ cu placebo (vezi şi pct. 4.4). Reacţiile adverse foarte frecvente asociate cu utilizarea de olanzapină la acest grup de pacienţi au fost tulburările de mers şi căderile. Frecvent s-a observat apariţia pneumoniei, creşterea temperaturii corpului, letargie, eritem, halucinaţii vizuale şi incontinenţă urinară.

În studii clinice la pacienţii cu psihoză indusă medicamentos (agonist dopaminergic) asociată cu boala Parkinson, s-a raportat agravarea simptomatologiei parkinsoniene şi a halucinaţiilor foarte frecvent şi mai frecvent decât după administrarea de placebo.

Într-un studiu clinic la pacienţi cu episod maniacal în cadrul tulburării bipolare asocierea de valproat cu olanzapină a dus la o incidenţă de 4,1% a neutropeniei; un factor favorizant ar putea fi constituit de concentraţiile plasmatice crescute ale valproatului. Olanzapina administrată cu litiu sau valproat a dus la creşterea frecvenţei (≥10%) tremorului, a xerostomiei, a apetitului alimentar şi a creşterii ponderale.

De asemenea, au fost raportate frecvent tulburări de vorbire. În timpul tratamentului cu olanzapină asociată cu litiu sau divalproex, a apărut o creştere de ≥7% a greutăţii corporale faţă de valoarea iniţială la 17,4% dintre pacienţii aflaţi în faza tratamentului acut (până la 6 săptămâni). Tratamentul de lungă durată cu olanzapină (până la 12 luni) pentru prevenirea recurenţelor la pacienţii cu psihoză bipolară a fost asociat cu o creştere de ≥ 7% a greutăţii corporale faţă de valoarea iniţială la 39,9% dintre pacienţi.

Olanzapina nu este indicată pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani. Cu toate că nu au fost efectuate studii clinice comparative între adolescenţi şi adulţi, datele din studiile clinice la adolescenţi au fost comparate cu cele din studiile clinice la adulţi.

Următorul tabel prezintă pe scurt reacţiile adverse raportate cu frecvenţă mai mare la pacienţii adolescenţi (cu vârsta între 13-17 ani) decât la pacienţii adulţi sau reacţiile adverse observate numai în cadrul studiilor clinice de scurtă durată la adolescenţi. Creşterea semnificativă clinic a greutăţii corporale (≥ 7%) pare să se manifeste mai frecvent în rândul adolescenţilor comparativ cu adulţii supuşi unor expuneri comparabile. Magnitudinea creşterii greutăţii corporale şi proporţia pacienţilor adolescenţi care au avut creşteri în greutate semnificative clinic au fost mai mari în cazul expunerii de lungă durată (cel puţin 24 săptămâni) decât în cazul expunerilor de scurtă durată.

În cadrul fiecărui grup de frecvenţe, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii. Termenii de frecvenţă enumeraţi sunt definiţi după cum urmează: foarte frecvente (≥10%), frecvente (≥1% şi <10%),

Foarte frecvente: creştere în greutate13, creştere a valorilor trigliceridelor14, apetitului alimentar crescut.

Frecvente: Creșterea colesterolemiei15

Foarte frecvente: sedare (incluzând: hipersomnie, letargie, somnolenţă)

Frecvente: xerostomie

Foarte frecvente: creştere a concentraţiilor serice ale transaminazelor hepatice (ALT/AST; vezi pct. 4.4)

Foarte frecvente: scăderea bilirubinei totale, creşterea GGT, creşterea valorilor plasmatice ale prolactinei16 13 După tratamentul de scurtă durată (durată mediană 22 zile), creşterea în greutate ≥ 7% faţă de greutatea corporală iniţială (kg) a fost foarte frecventă (40,6%), creşterea ≥ 15% faţă de greutatea corporală iniţială a fost frecventă (7,1%) şi cea ≥ 25% a fost frecventă ( 2,5%). În cazul expunerii îndelungate (cel puţin 24 săptămâni), 89,4% au crescut în greutate cu ≥ 7%, 55,3% cu ≥ 15% şi 29,1% cu ≥ 25% faţă de greutatea corporală iniţială.

14 Observată pentru valori iniţiale normale, în condiţii de repaus alimentar (< 1,016 mmol/l) care au crescut la valori mari (≥ 1,467 mmol/l) şi modificări ale valorilor iniţiale ale trigliceridelor în condiţii de repaus alimentar de la valori limită (≥ 1,016 mmol/l - < 1,467 mmol/l) la valori crescute (≥ 1,467 mmol/l).

15 Au fost observate frecvent modificări ale concentraţiilor plasmatice iniţiale de colesterol total în condiţii de repaus alimentar (< 4,39 mmol/l), care au crescut (≥ 5,17 mmol/l). Modificările valorilor iniţiale ale colesterolului total în condiţii de repaus alimentar, de la valori limită (≥ 4,39 - < 5,17 mmol/l) la valori crescute (≥ 5,17 mmol/l) au fost foarte frecvente.

16 Creşterea prolactinemiei a fost raportată la 47,4% dintre pacienţii adolescenţi.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro

Simptomele foarte frecvente de supradozaj (incidenţă >10%) includ tahicardie, agitaţie/agresivitate, dizartrie, simptome extrapiramidale variate şi reducerea stării de conştienţă variind de la sedare la comă.

Alte manifestări semnificative ale supradozajului, includ delir, convulsii, comă, posibil sindrom neuroleptic malign, deprimare respiratorie, aspiraţie traheobronşică, hipertensiune sau hipotensiune arterială, aritmii cardiace (<2% din cazurile de supradozaj) şi stop cardiorespirator. Au fost cazuri letale în urma supradozajului acut la doze de 450 mg, dar s-au raportat şi cazuri de supravieţuire după supradozaj acut cu 2g de olanzapină administrată pe cale orală.

Nu există un antidot specific pentru olanzapină. Nu se recomandă provocarea vărsăturilor. Procedurile standard pentru managementul supradozajului pot fi indicate (de exemplu lavaj gastric, administrarea de cărbune activat). S-a demonstrat că administrarea de cărbune activat reduce biodisponibilitatea olanzapinei administrate pe cale orală cu 50% până la 60%.

Trebuie instituit tratamentul simptomatic şi monitorizarea funcţiilor vitale în concordanţă cu starea clinică, incluzând tratamentul hipotensiunii arteriale şi a colapsului circulator şi susţinerea funcţiei respiratorii. Nu trebuie utilizată epinefrină, dopamină sau alte medicamente simpatomimetice cu activitate betaagonistă deoarece stimularea betaadrenergică poate agrava hipotensiunea arterială.

Monitorizarea cardiovasculară este necesară pentru a detecta posibilele aritmii. Supravegherea atentă medicală şi monitorizarea trebuie continuate până la recuperarea pacientului.

Grupa farmacoterapeutică: psiholeptice, diazepine, oxazepine şi tiazepine și oxapine, codul ATC:

N05AH03.

Olanzapina este un medicament antipsihotic, antimaniacal şi stabilizator de dispoziţie cu profil farmacologic larg, care include mai multe sisteme de receptori.

În studiile preclinice, olanzapina a demonstrat afinitate faţă de unii receptori (Ki; <100 nM) pentru serotonină 5 HT2A/2C, 5 HT3, 5 HT6; dopaminici D1, D2, D3, D4, D5; receptori colinergici muscarinici

M1-M5; receptorii adrenergici şi receptorii histaminici H1. Studiile privind comportamentul animalelor cărora li s-a administrat olanzapină au indicat antagonism 5HT, dopaminergic şi colinergic, corespunzând profilului legării de receptori. S-a demonstrat pe modele in vitro o afinitate mai mare a olanzapinei pentru receptorii serotoninici 5HT2 comparativ cu cei dopaminergici D2 şi pe modele in vivo, mai mare pentru 5 HT2 decât pentru D2. Studiile electrofiziologice au demonstrat că olanzapina reduce selectiv descărcările neuronilor dopaminergici mezolimbici (A10), având, în acelaşi timp o acţiune slabă asupra căilor striatale (A9) implicate în funcţia motorie. Olanzapina a redus răspunsul de evitare condiţionată, test elocvent pentru activitatea antipsihotică, la doze mai mici decât cele care produc catalepsie, efect care indică reacţii adverse motorii. Spre deosebire de anumite alte medicamente antipsihotice, olanzapina determină creşterea răspunsului într-un test 'anxiolitic'.

Într-un studiu de tomografie cu emisie de pozitroni (PET), în care s-a administrat o doză unică (10 mg) la voluntari sănătoşi, olanzapina a ocupat mai mult receptorii 5 HT2A decât cei dopaminergici D2. În plus, un studiu de imagistică (SPECT-tomografie computerizată cu emisie de foton unic), efectuat pe pacienţi cu schizofrenie, a evidenţiat că pacienţii care răspund la tratamentul cu olanzapină au o ocupare D2 la nivel striat mai mică decât unii din pacienţii care răspund la alte antipsihotice şi risperidonă, şi sunt asemănători cu pacienţii care răspund la clozapină.

În ambele studii clinice controlate cu placebo şi în două din cele trei studii controlate cu un comparator, în care au fost incluşi 2900 pacienţi cu schizofrenie prezentând atât simptome pozitive cât şi negative, olanzapina a fost asociată cu ameliorări superioare semnificative statistic, atât ale simptomelor negative cât şi a celor pozitive.

Într-un studiu multinaţional, dublu orb, comparativ, efectuat pentru schizofrenie, tulburare shizoafectivă şi tulburări înrudite, în care au fost incluşi 1.481 pacienţi cu grade variate de simptome depresive asociate (media bazală a scorului de 16,6 pe Scala Montgomery-Asberg de apreciere a

Depresiei), o analiză prospectivă secundară faţă de situaţia bazală, pentru obiectivul final de modificare a scorului privind dispoziţia, a demonstrat o ameliorare semnificativă statistic (p=0,001) în favoarea olanzapinei (-6,0) faţă de haloperidol (-3,1).

La pacienţii cu episoade de manie sau episoade mixte de tulburare bipolară, olanzapina a manifestat eficacitate superioară faţă de placebo şi valproat de semisodiu (divalproex), în reducerea simptomelor de manie în cursul a 3 săptămâni. De asemenea, s-au demonstrat pentru olanzapină rezultate privind eficacitatea acesteia, comparabile cu ale haloperidolului în ceea ce priveşte proporţia de pacienţi în remisie simptomatică din manie şi depresie la 6 şi 12 săptămâni. Într-un studiu de terapie asociată a pacienţilor trataţi cu litiu sau valproat pentru minimum 2 săptămâni, adăugarea de olanzapină 10 mg (terapie asociată cu litiu sau valproat) a dus după 6 săptămâni, la o reducere mai mare a simptomelor de manie decât în cazul administrării de litiu sau valproat în monoterapie.

Într-un studiu clinic cu durata de 12 luni, privind prevenirea recurenţei la pacienţii cu episoade de manie care au intrat în remisiune după olanzapină şi care ulterior au fost randomizaţi să primească olanzapină sau placebo, s-a constatat că olanzapina a fost statistic semnificativ superioară faţă de placebo în ceea ce priveşte obiectivul final principal costând în recurenţa bipolară. De asemenea, s-a evidenţiat că olanzapina prezintă avantaje semnificativ statistic faţă de placebo în ceea ce priveşte atât prevenirea recurenţei în manie cât şi a recurenţei în depresie.

Într-un al doilea studiu cu durata de 12 luni, privind prevenirea recurenţei la pacienţii cu episoade de manie la care s-a obţinut remisiune cu asocierea olanzapinei cu litiu şi care au fost ulterior randomizaţi numai pentru olanzapină sau litiu, olanzapina nu a fost statistic inferioară litiului în ceea ce priveşte obiectivul final principal privind recurenţa bipolară (olanzapină 30,0%, litiu 38,3%; p= 0,055).

Într-un studiu cu durata de 18 luni, cu terapie concomitentă la pacienţii cu episoade de manie sau mixte stabilizaţi cu olanzapină asociată cu un medicament stabilizator al dispoziţiei (litiu sau valproat), asocierea pe termen lung a terapiei cu olanzapină şi litiu sau valproat, nu a fost statistic semnificativ superioară terapiei numai cu litiu sau numai cu valproat, în ceea ce priveşte întârzierea apariţiei recurenţei bipolare, definită în conformitate cu criteriile pentru sindrom (de diagnostic).

Datele de eficacitate controlate la adolescenţi (vârsta între 13 şi 17 ani) este limitată la studii de scurtă durată în tratamentul schizofreniei (6 săptămâni) şi al maniei asociate cu tulburări bipolare I (3 săptămâni), şi implică mai puţin de 200 adolescenţi. Olanzapina a fost utilizată ca doze flexibile începând de la 2,5 şi ajungând la 20 mg pe zi. În timpul tratamentului cu olanzapină, adolescenţii au crescut semnificativ mai mult în greutate comparativ cu adulţii. Amploarea modificărilor privind valorile în condiţii de repaus alimentar ale colesterolului total, LDL-colesterolului, trigliceridelor şi prolactinei (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8) a fost mai mare la adolescenţi decât la adulţi. Nu există date controlate privind menţinerea efectului sausiguranţa în administrare pe termen lung (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8).

informații pe siguranța pe termen lung sunt în principal limitate la open label, date necontrolate.

Comprimatul orodispersabil de olanzapină este bioechivalent cu comprimatul filmat conţinând olanzapină, având viteză şi grad de absorbţie similare. Comprimatele orodispersabile cu olanzapină pot fi utilizate ca alternativă la tratamentul cu comprimate filmate conţinând olanzapină.

Olanzapina este bine absorbită după administrare pe cale orală, atingând concentraţia plasmatică maximă în 5 până la 8 ore. Absorbţia nu este influenţată de alimente. Nu a fost determinată comparaţia între biodisponibilitatea absolută în cazul administrării pe cale orală şi după administrarea pe cale intravenoasă.

Legarea olanzapinei de proteinele plasmatice a fost de aproximativ 93% în intervalul concentraţiilor plasmatice cuprinse între aproximativ 7 ng/ml şi aproximativ 1000 ng/ml. Olanzapina se leagă predominant de albumină şi alfa1-glicoproteina-acidă.

Olanzapina este metabolizată la nivel hepatic prin căi de conjugare şi oxidative. Metabolitul circulant major este 10-N-glucuronid, care nu trece prin bariera hemato-encefalică. Citocromii P450-CYP1A2 şi P450-CYP2D6 contribuie la formarea a doi metaboliţi: N- desmetil şi 2-hidroximetil, care exercită in vivo acţiune farmacologică mai redusă decât olanzapina în studiile pe animale. Activitatea farmacologică predominantă se realizează prin produsul parental olanzapina.

După administrare pe cale orală, media timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare pentru olanzapină la oamenii sănătoşi variază în funcţie de vârstă şi sex.

La vârstnicii sănătoşi (65 ani şi peste) faţă de subiecţii care nu sunt vârstnici, media timpului de înjumătăţire prin eliminare a fost prelungită (51,8 faţă de 33, 8 ore) şi clearanceul a fost redus (17,5 faţă de 18,2 l/oră). Variabilitatea farmacocineticii remarcată la vârstnici s-a încadrat în intervalul pentru nevârstnici. La 44 pacienţi cu schizofrenie, cu vârsta > 65 ani, doze între 5 până la 20 mg/zi nu au fost asociate cu niciun profil distinct de evenimente adverse.

La subiecţii femei faţă de bărbaţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a fost într-un fel prelungit (36,7 faţă de 32,3 ore) şi clearanceul plasmatic a fost redus (18,9 faţă de 27,3 l/oră). Cu toate acestea, s-a evidenţiat că olanzapina are un profil de siguranţă la paciente (n=467) asemănător celui de la pacienţi (n=869).

La pacienţii cu insuficienţă renală (clearanceul creatininei < 10 ml/min) faţă de subiecţii sănătoşi, nu s-a evidenţiat o diferenţă semnificativă a mediei timpului de înjumătăţire prin eliminare (37,7 faţă de 32,4 ore) sau clearanceului (21,2 faţă de 25,0 l/oră). Un studiu privind echilibrul de masă, a evidenţiat că aproximativ 57% din olanzapina radiomarcată se regăseşte în urină, în special sub formă de metaboliţi.

La pacienții fumători cu insuficienţă hepatică uşoară, media timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (39,3 ore) a fost prelungită şi clearanceul plasmatic (18,0 l/h) a fost redus comparativ cu subiecţii sănătoşi nefumători (48,8 ore şi respectiv 14,1 l/oră).

La pacienții nefumători faţă de cei fumători (bărbaţi şi femei), media timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a fost crescută (38,6 faţă de 30,4 ore) şi clearanceul plasmatic a fost scăzut (18,6 faţă de 27,7 l/oră).

Clearance-ul plasmatic pentru olanzapină este mai scăzut la vârstnici faţă de subiecţii tineri, la femei faţă de bărbaţi şi la nefumători faţă de fumători. Cu toate acestea, dimensiunea impactului vârstei, a sexului sau al fumatului asupra clearanceului plasmatic al olanzapinei şi al timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al acesteia este mic comparativ cu variabilitatea globală între indivizi.

În cadrul unui studiu în care au fost incluşi subiecţi de tip caucazian, japonezi şi chinezi, nu au fost diferenţe în ceea ce priveşte parametrii farmacocinetici la cele 3 tipuri de populaţie.

Adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani): farmacocinetica olanzapinei este similară la adolescenţi şi adulţi. În studiile clinice, expunerea medie la olanzapină a fost mai mare cu aproximativ 27% la adolescenţi. Diferenţele demografice dintre adolescenţi şi adulţi includ o greutate corporală medie mai mică şi faptul că mai puţini adolescenţi erau fumători. Este posibil ca asemenea factori să contribuie la o expunere medie mai mare observată la adolescenţi.

Semnele de toxicitate după administrare pe cale orală la rozătoare, au fost caracteristice pentru un compus neuroleptic puternic : hipoactivitate, comă, tremor, convulsii clonice, salivaţie şi pierdere în greutate. Doza letală medie a fost aproximativ 210 mg/kg (la şoarece) şi 175 mg/kg (la şobolan).

Câinii au tolerat fără mortalitate doze unice orale de până la 100 mg/kg. Semnele clinice au inclus sedare, ataxie, tremor, creşterea frecvenţei cardiace, respiraţie dificilă, mioză şi anorexie. La maimuţe, doze unice orale de până la 100 mg/kg au dus la stare de prostaţie iar la doze mai mari la semiconstienţă.

În studii cu durata de până la 3 luni desfăşurate pe şoareci şi până la un an pe şobolani şi câini, efectele predominante au fost: depresia SNC, efecte anticolinergice şi tulburări periferice hematologice. S-a dezvoltat toleranţă la depresia SNC. Parametrii de creştere au fost reduşi la doze mari. Au fost efecte reversibile, constând în creşterea concentraţiei prolactinei la femelele de şobolan, incluzând scăderea greutăţii ovarelor şi a uterului şi modificări morfologice ale epiteliului vaginal şi a glandelor mamare.

Toxicitate hematologică : efectele asupra parametrilor hematologici au fost constatate la fiecare specie, incluzând reducerea leucocitelor circulante în relaţie cu doza la şoareci şi reducerea nespecifică a leucocitelor circulante la şobolan; cu toate acestea, nu au fost găsite dovezi privind citotoxicitatea asupra măduvei osoase. Au apărut neutropenie, trombocitopenie sau anemie reversibile la câţiva câini trataţi cu 8 sau 10 mg/kg şi zi (expunerea totală la olanzapină [ASC] este de 12 până la 15 ori mai mare decât doza de 12 mg administrată la om). La câinii cu citopenie, nu au existat efecte adverse asupra celulelor progenitoare şi a proliferării lor în măduva osoasă.

Olanzapina nu a avut efect teratogen. Sedarea a afectat performanţele funcţiei de reproducere la şobolanii masculi. Ciclurile estrogenice au fost afectate la doze de 1,1 mg/kg (de 3 ori doza maximă la om) şi parametrii reproducerii au fost influenţaţi la şobolanii trataţi cu 3 mg/kg (de 9 ori doza maximă pentru om). La puii femelelor de şobolan tratate cu olanzapină, s-au constatat întârzierea în dezvoltarea fetală şi reducerea tranzitorie a nivelurilor de activitate a puilor.

S-a constatat că olanzapina nu a fost mutagenă sau clastogenă în întreaga gamă de teste standard, care au inclus testele pentru mutaţii bacteriene şi testele in vitro şi in vivo pentru mamifere.

Pe baza rezultatelor studiilor la şoareci şi şobolani, s-a concluzionat că olanzapina nu este carcinogenă.

Manitol (SD 200)

Manitol (Manitol 35)

Polacrilin potasic

Crospovidonă (tip A)

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Aspartam (E 951)

Celuloză microcristalină (clasa 112)

Stearilfumarat de sodiu

Aromă de ananas (FL SD # 883) [conţine ingrediente aromatizante şi amidon modificat alimentar]

Nu este cazul.

2 ani.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.

Olanzapină Aurobindo 5 mg, 10 mg, 15 mg şi 20 mg comprimate orodispersabile sunt disponibile în blistere PA-Al-PE-desicant-PE/Al-PE

Blister: 1, 10, 14, 28, 30, 35, 56, 60, 70, 98 și 100 comprimate orodispersabile.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

Aurobindo Pharma România S.R.L.

Șos. București-Ploiești nr. 42-44, etajul 2, Clădirea B, Aripa B2

Complex Băneasa Business & Technology Park S.A.

sector 1, București

România

10751/2018/01-11 10752/2018/01-11 10753/2018/01-11 10754/2018/01-11

Autorizare - August 2014

Data ultimei reautorizări: Mai 2018

Mai 2019